Obținerea adevărului prin credinţa în Dumnezeu depinde de faptul că o persoană poate accepta sau nu să fie emondată sau tratată în timp ce își îndeplinește datoria, că poate realiza lucruri conform principiilor și că este capabilă să se supună întotdeauna orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu – acesta este cel mai important lucru. Ce înseamnă să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu? Înseamnă că, indiferent ce stabilește casa lui Dumnezeu să faci sau indiferent unde aranjează să-ți îndeplinești îndatoririle, ești capabil să primești aceste lucruri de la Dumnezeu. Să primești ce îți dă Dumnezeu înseamnă credință adevărată și este un aspect al practicii. Și cum primește cineva aceste lucruri de la Dumnezeu? Spui: „Deși oamenii sunt cei care au aranjat acest lucru, este datoria mea. Îndatoririle pe care biserica stabilește să le îndeplinesc au încuviințarea lui Dumnezeu. Ar trebui să accept și să mă supun. În acest caz, cum ar trebui să îmi tratez datoria?” Are Dumnezeu cerințe privind modul în care să-ți abordezi datoria? Care este adevărul pe care Dumnezeu îl cere oamenilor să-l pună în practică? (Să-și dedice inima, mintea și efortul pentru a-și face datoria.) Respectând acest principiu, când ești leneș și nu vrei să-ți faci datoria sau când te plângi, ar trebui să te gândești: „Unde se află problema? Nu practic așa cum cere Dumnezeu! Trebuie să renunț la ideile, cerințele și dorințele mele. Trebuie să îmi îndrept starea interioară greșită.” Trebuie să fii capabil să renunți la toate acestea, dar uneori există anumite lucruri care îi împiedică pe oameni să renunțe. Ce fel de lucruri? De pildă, unii sunt mereu invidioși că îndatoririle altora sunt mai fascinante, că ele le permit acestora să interacționeze cu mulți oameni. Ei se gândesc întotdeauna că propria datorie este nesemnificativă, că întâlnesc prea puțini oameni când își fac datoria, iar acest lucru îi nemulțumește. În plus, din pricina sferei restrânse a responsabilității datoriei lor și a numărului mic de oameni de care trebuie să se ocupe, simt că nu au niciun statut. Ce fel de gânduri sunt acestea? Care este sursa acestor idei? (Firile corupte.) Toate acestea provin din firile corupte. Care sunt acele lucruri pe care le produc firile corupte? Intențiile, planurile, dorințele și ambițiile personale. Cum ar trebui înlăturate aceste lucruri? În primul rând, trebuie să renunți la ele și, apoi, prin analiză, să îți dai seama că, în inima ta, ești tot în căutarea statutului, mai degrabă decât să-ți îndeplinești datoria în mod cinstit, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu; încă ai ambiții și dorințe, râvnești la beneficiile statutului, ai cerințe exagerate și nu I te-ai supus lui Dumnezeu. Așa că vii înaintea lui Dumnezeu și te rogi: „Dumnezeule, starea mea nu este în regulă. Te rog, disciplinează-mă și ceartă-mă, Te rog, lasă ca judecata și mustrarea Ta să se abată asupra mea, astfel încât să mă pot cunoaște și pocăi.” Dacă vei avea o inimă plină de regrete, când vei veni înaintea lui Dumnezeu și Îi vei cere să te mustre și să te disciplineze, El va răspunde în conformitate cu statura ta. S-ar putea să te disciplineze sau să te îndrume puțin câte puțin. Dacă te disciplinează, este pentru că ai o anumită statură, dar s-ar putea să nu o facă, și asta e pentru că ești slab, caz în care El te poate sprijini și îndruma puțin câte puțin, astfel încât să fii capabil să te supui atunci când îți faci datoria. Ce condiții prealabile sunt necesare pentru ca Dumnezeu să facă acest lucru? Dumnezeu te va judeca, te va mustra și te va curăți doar atunci când vei avea o inimă plină de regrete, o inimă care I se supune și cooperează cu El, o inimă care tânjește după adevăr, care râvnește la el. Dacă nu ai hotărârea de a face acest lucru și nu te vei ruga și, în schimb, îți vei urma trupul și nu vei renunța la intențiile, ambițiile și dorințele tale, va mai face Dumnezeu asta pentru tine? Dumnezeu nu va lucra în tine. Dumnezeu Se va ascunde de tine, Își va întoarce fața de la tine. La întâlniri, toți ceilalți se vor simți înălțați sufletește de predici, dar tu te vei simți mereu adormit, fără nicio posibilitate să te înviorezi. Orice se va întâmpla, nu vei fi în stare să asimilezi nimic din ele, iar această stare va persista la nesfârșit, durând chiar un an sau doi, ba chiar între trei și cinci ani. Asta înseamnă că Dumnezeu deja te-a respins și te-a disprețuit, că Și-a întors fața de la tine, iar acest lucru e foarte periculos. Unii vor spune: „Cum să fie acest lucru periculos? Îmi fac datoria. Nu L-am părăsit pe Dumnezeu. Încă citesc cuvintele lui Dumnezeu, ascult imnuri și am o viață spirituală. Sunt încă un membru al casei lui Dumnezeu.” Acestea sunt doar reprezentări exterioare, care nu stabilesc nimic. Pe de altă parte, ce anume are un efect decisiv? Dacă Dumnezeu veghează asupra ta și te îndrumă; dacă Duhul Sfânt lucrează în tine și te disciplinează. Acesta e lucrul crucial. Și de ce depind îndrumarea din partea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt? (Depind de inimile oamenilor.) Așa este. Depind de atitudinea oamenilor față de Dumnezeu, de inimile lor, de aspirațiile și dorințele lor și de ceea ce caută. Depind de calea pe care oamenii o urmează. Acestea sunt cele mai importante aspecte, iar Dumnezeu îi tratează pe oameni în baza acestora.

Cel mai presant lucru de rezolvat acum e cum să ne abordăm datoria. Pentru că îndeplinirea datoriei dezvăluie cel mai bine dacă e adevărată sau falsă credința unei persoane, dacă iubește sau nu adevărul, dacă alege calea cea bună sau pe cea greșită și dacă are sau este lipsită de conștiință și rațiune. Toate aceste probleme pot fi date în vileag în îndeplinirea datoriei. Pentru a aborda problema modului în care să-ți tratezi datoria, mai întâi, trebuie să înțelegi ce este datoria, precum și cum să o realizezi corect și ce să faci când întâmpini dificultăți în timp ce o îndeplinești – ce principii să respecți și să practici și conform căror adevăruri. Trebuie să înțelegi ce să faci când Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu și când nu poți renunța la intențiile tale. În plus, de-a lungul îndeplinirii îndatoririlor tale, trebuie să reflectezi des la gândurile greșite din sufletul tău, care sunt gânduri și opinii ce aparțin Satanei, ce influențează și ce te împiedică să-ți faci datoria; care te pot determina să te răzvrătești și să te revolți împotriva lui Dumnezeu în timp ce-ți faci datoria și care te fac să eșuezi în lucrul pe care Dumnezeu ți-l încredințează – trebuie să știi toate acestea. Este datoria importantă pentru o persoană? Este extrem de importantă. Această viziune trebuie să vă fie clară acum: îndeplinirea datoriei voastre e cea mai importantă pentru a crede în Dumnezeu. Acum, cel mai însemnat aspect al credinței în Dumnezeu este îndeplinirea datoriei. Dacă nu îți faci bine datoria, nu poate exista realitate. Prin îndeplinirea datoriei, oamenii sunt capabili să înțeleagă voia lui Dumnezeu și pot să clădească treptat o relație normală cu El. Prin îndeplinirea datoriei, oamenii își identifică treptat problemele și ajung să își recunoască firea și esența coruptă. În același timp, reflectând la ei înșiși, oamenii pot descoperi treptat exact ceea ce le cere Dumnezeu. Înțelegeți acum ce anume credeți atunci când credeți în Dumnezeu? De fapt, este o credință în adevăr, o dobândire a adevărului. Îndeplinirea datoriei permite dobândirea adevărului și a vieții. Adevărul și viața nu pot fi obținute fără îndeplinirea datoriei. Poate exista realitatea dacă o persoană crede în Dumnezeu fără să-și facă datoria? (Nu.) Realitatea nu poate exista. Prin urmare, dacă nu îți îndeplinești bine datoria, nu poți dobândi adevărul. Când ești alungat, asta îți arată că nu ai reușit să crezi în Dumnezeu. Deși spui că tu crezi în El, credința ta e deja lipsită de sens. Acest lucru e ceva ce trebuie înțeles temeinic.

Principiile pe care trebuie să le înțelegi și adevărurile pe care trebuie să le pui în practică sunt aceleași, indiferent ce datorie îndeplinești. Fie că ți se cere să fii lider sau lucrător sau fie că pregătești de mâncare ca gazdă sau ți se cere să te ocupi de unele treburi externe sau să faci ceva muncă fizică, adevărurile-principii care ar trebui respectate în îndeplinirea acestor diferite îndatoriri sunt aceleași, în sensul în care trebuie să se bazeze pe adevăr și cuvintele lui Dumnezeu. Care este atunci cel mai mare și cel mai important dintre aceste principii? E de a-ți devota inima, mintea și efortul pentru a-ți face datoria și a o realiza la standardele cerute. Pentru a-ți face datoria bine și a o realiza conform standardelor, trebuie să știi ce este datoria. Ce anume este datoria, până la urmă? Este datoria propria ta carieră? (Nu.) Dacă ți-ai trata datoria ca pe propria carieră, dorindu-ți să-ți dai toată silința să o faci bine, ca alții să poată vedea ce mult succes ai și cât ești de distins, crezând că asta dă sens vieții tale, ar fi aceasta opinia corectă? (Nu.) Ce este greșit în această opinie? E incorect când o persoană consideră însărcinarea dată de Dumnezeu drept propria inițiativă. Deși oamenilor li se pare în regulă acest lucru, pentru Dumnezeu, înseamnă să mergi pe calea greșită, să încalci adevărurile-principii și El condamnă aceste lucruri. Datoria trebuie făcută în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu și cu adevărurile-principii, pentru a te conforma voii lui Dumnezeu. Să te abați de la adevărurile-principii și să acționezi conform înclinațiilor umane este un păcat. Aceste lucruri sunt împotriva lui Dumnezeu și pedeapsa este necesară. Aceasta este soarta acelor oameni nesăbuiți și ignoranți care nu acceptă adevărul. Aceia care cred în Dumnezeu ar trebui să știe clar ce le cere Dumnezeu oamenilor. Această viziune trebuie să fie limpede. Mai întâi, să vorbim despre ce înseamnă datoria. O datorie nu este activitatea ta, nu e cariera sau lucrarea ta proprie; este lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu necesită cooperarea ta, ceea ce dă naștere datoriei tale. Partea din lucrarea lui Dumnezeu la care trebuie să coopereze omul este datoria acestuia. Datoria este o porțiune din lucrarea lui Dumnezeu – nu e cariera ta, nici treaba ta casnică, nici o treabă personală a ta în viață. Fie că datoria ta e să te ocupi de chestiuni externe sau interne, fie că implică muncă mentală sau fizică, aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești, este lucrarea bisericii, ea formează o parte din planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) și este însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Nu este treaba ta personală. Deci, atunci, cum ar trebui să-ți tratezi datoria? Cel puțin, nu trebuie să-ți îndeplinești datoria în orice fel îți place ție, nu trebuie să acționezi în mod nesăbuit. De pildă, dacă ești responsabil de pregătirea mâncării pentru frații și surorile tale, aceasta este datoria ta. Cum ar trebui să tratezi această sarcină? (Ar trebui să caut adevărurile-principii.) Cum cauți adevărurile-principii? Acest lucru se referă la realitate și la adevăr. Trebuie să te gândești cum să pui adevărul în practică, în ce fel să-ți faci bine datoria și ce aspecte ale adevărului implică această datorie. Primul pas e că, mai întâi, trebuie să știi: „Nu gătesc pentru mine. Eu îmi fac datoria.” Aspectul despre care e vorba aici este perspectiva. Dar care e al doilea pas? (Trebuie să mă gândesc cum să gătesc bine mâncarea.) Care este criteriul pentru a găti bine? (Trebuie să caut cerințele lui Dumnezeu.) Așa este. Doar cerințele lui Dumnezeu reprezintă adevărul, standardul și principiul. A găti în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu este un aspect al adevărului. Mai întâi, trebuie să iei în considerare acest aspect al adevărului și apoi să te gândești: „Dumnezeu mi-a dat să fac această datorie. Care e standardul cerut de Dumnezeu?” Acest fundament e necesar. Și atunci, cum ar trebui să gătești la înălțimea standardelor lui Dumnezeu? Mâncarea pe care o gătești ar trebui să fie sănătoasă, gustoasă, curată și să nu facă rău trupului – despre aceste detalii este vorba. Atâta vreme cât gătești conform acestui principiu, mâncarea pe care o gătești va fi făcută în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. De ce spun acest lucru? Pentru că ai căutat principiile acestei datorii și nu ai depășit obiectivul trasat de Dumnezeu. Acesta e felul corect de a găti. Ți-ai făcut bine datoria și ai făcut-o mulțumitor.

Indiferent ce datorie îndeplinești, trebuie să cauți adevărurile-principii, să înțelegi voia lui Dumnezeu, să știi care sunt cerințele Lui cu privire la datoria în chestiune și să înțelegi ce ar trebui să realizezi prin acea datorie. Numai procedând astfel îți poți înfăptui lucrarea conform principiului. În îndeplinirea datoriei, nu poți, categoric, să te conduci după preferințele personale, făcând orice ți-ai dori să faci, orice te-ar bucura să faci sau orice te-ar face să arăți bine. Aceasta înseamnă a acționa în conformitate cu propria voință. Dacă te bazezi pe propriile preferințe în îndeplinirea datoriei tale, crezând că asta este ceea ce Dumnezeu cere și că asta este ceea ce Îl va face pe Dumnezeu fericit și dacă îți impui cu forța preferințele personale în fața lui Dumnezeu sau le practici de parcă ar fi adevărul, respectându-le ca și cum ar fi adevărurile-principii, atunci nu este aceasta o greșeală? Asta nu înseamnă că îți îndeplinești datoria, iar a-ți îndeplini datoria în acest fel nu va fi ținut minte de Dumnezeu. Unii oameni nu înțeleg adevărul și nu știu ce înseamnă să-și îndeplinească bine îndatoririle. Ei au sentimentul că au depus eforturi și și-au pus inima în asta, și-au lepădat trupul și au suferit, așadar, de ce nu-și pot îndeplini niciodată mulțumitor datoria? De ce este Dumnezeu mereu nemulțumit? Unde au greșit acești oameni? Greșeala lor a fost că nu au căutat cerințele lui Dumnezeu și, în schimb, acționează potrivit propriilor idei – acesta este motivul. Ei și-au tratat propriile dorințe, preferințe și motive egoiste ca și când ar fi adevărul și le-au tratat ca și când ar fi fost ce-I plăceau Dumnezeu, ca și când ar fi fost standardele și cerințele Lui. Au văzut ca adevăr lucrurile pe care le credeau ei corecte, bune și frumoase; este greșit. De fapt, chiar dacă oamenii ar putea crede că ceva este drept și că este conform cu adevărul, asta nu înseamnă neapărat că este în acord cu voia lui Dumnezeu. Cu cât oamenii cred mai mult că un lucru este drept, cu atât ar trebui să fie mai precauți și cu atât mai mult ar trebui să caute mai întâi adevărul ca să vadă dacă ceea ce gândesc ei întrunește cerințele lui Dumnezeu. Dacă se opune precis cerințelor și cuvintelor Lui, atunci este inacceptabil, chiar dacă tu crezi că e corect, căci acesta este doar un gând uman și nu va fi conform adevărului, indiferent cât de corect crezi tu că este. Dacă un lucru e bun sau rău trebuie determinat în funcție de cuvintele lui Dumnezeu. Oricât de corect crezi că este un lucru, cu excepția cazului în care există o bază pentru el în cuvintele lui Dumnezeu, este greșit și tu trebuie să-l înlături. Este acceptabil doar când este în conformitate cu adevărul, iar îndeplinirea datoriei tale poate fi conform standardelor doar dacă susține adevărurile-principii în acest fel. Ce este datoria? Este o însărcinare dată de Dumnezeu oamenilor. Mai exact, ce este datoria? Este o însărcinare încredințată de Dumnezeu oamenilor, face parte din lucrarea casei lui Dumnezeu și reprezintă o responsabilitate și o obligație care ar trebui să fie asumate de fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Este datoria cariera ta? Este o chestiune personală de familie? Este corect să spunem că, odată ce ți s-a dat o datorie, aceasta devine treaba ta personală? Categoric, lucrurile nu stau așa. Prin urmare, cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria? Acționând în acord cu cerințele, cuvintele și standardele lui Dumnezeu și comportându-te pe baza adevărurilor-principii, iar nu pe baza dorințelor omenești subiective. Unii oameni spun: „Odată ce mi s-a dat o datorie, nu este treaba mea personală? Datoria mea este răspunderea mea și lucrurile de care răspund nu reprezintă oare treburile mele personale? Dacă îmi voi face datoria ca pe o treabă personală, nu înseamnă asta că o voi face cum se cuvine? Aș face-o bine dacă nu aș trata-o ca fiind treaba mea personală?” Sunt aceste cuvinte corecte sau greșite? Sunt greșite; sunt în contradicție cu adevărul. Datoria nu reprezintă afacerea ta personală, este treaba lui Dumnezeu, face parte din lucrarea lui Dumnezeu și trebuie să procedezi după cum îți cere Dumnezeu; doar îndeplinindu-ți datoria cu o inimă ascultătoare față de Dumnezeu te poți ridica la nivelul standardului. Dacă îți vei îndeplini mereu datoria conform propriilor noțiuni și închipuiri și conform propriilor înclinații, atunci nu vei îndeplini niciodată standardul. Dacă doar îți îndeplinești datoria așa cum dorești, asta nu înseamnă a ți-o îndeplini, întrucât ceea ce faci nu se află în sfera de gestionare a lui Dumnezeu, nu reprezintă lucrarea casei lui Dumnezeu; în schimb, îți conduci propria operațiune, îți duci la bun sfârșit propriile sarcini și, prin urmare, nu este un lucru pomenit de Dumnezeu. Vă este clară acum noțiunea de datorie? Care este cel mai simplu, cel mai important adevăr care ar trebui să fie pus în practică în îndeplinirea datoriei? E de a-ți dedica inima, mintea și eforturile pentru a-ți îndeplini bine îndatoririle. De ce atunci când își îndeplinesc îndatoririle atât de mulți oameni fac atâtea fapte ticăloase, tulbură și perturbă lucrarea bisericii, ca în cele din urmă să fie alungați? Deoarece acești oameni nu se sacrifică sincer pentru Dumnezeu. Ei încearcă mereu să cadă la învoială cu Dumnezeu și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Indiferent de cât de multă corupție dezvăluie sau cât de mult rău fac, nu caută niciodată rezolvarea prin intermediul adevărului. Ei nu se pocăiesc cu adevărat nici după ce sunt emondați și tratați de multe ori, ci continuă să săvârșească greșeli fără scrupule și să facă tot felul de fapte ticăloase, dezvăluindu-și pe deplin esența rea. Aleșii lui Dumnezeu văd dincolo de aceste lucruri, sunt dați în vileag și alungați. E de-a dreptul insuportabil să urmărești cum își îndeplinesc acești oameni îndatoririle. Nu sunt doar sub așteptări, ci complet incompetenți. Nu pot nici măcar să spele vasele fără să spargă un castron. Serviciul lor face mai mult rău decât bine. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr, nu îl pot accepta și nu se pocăiesc nici măcar după ce sunt emondați și tratați. Dacă ai continua să folosești serviciile unei asemenea persoane, ea ar deveni un obstacol de-a lungul căii, un impediment care ar bloca și ar tulbura întreaga lucrare a bisericii. Spune-Mi, nu-i așa că acești oameni ar trebui înlocuiți și alungați? (Așa ar trebui.) Atâta vreme cât cineva are chiar și un strop de conștiință și rațiune, atunci poate să se ocupe de sarcinile sale corespunzătoare, să își vadă de treburile specifice și să fie în stare să reflecteze la sine însuși în timp ce își indeplinește îndatoririle. După ce își va observa greșelile și își va identifica problemele, va fi capabil să le corecteze imediat. După trei sau cinci ani în care va experimenta aceste lucruri, vor apărea schimbări. Asta pune o bază și garantează o oarecare seriozitate; în afara unor circumstanțe excepționale, această persoană nu are cum să fie alungată. Dar aceia care cred în Dumnezeu ani întregi fără să accepte câtuși de puțin adevărul nu au cum să-și îndeplinească bine îndatoririle și chiar pot face lucruri care să provoace tulburări și perturbări. Acest fel de persoană va fi în mod firesc alungată, deoarece acești oameni mai degrabă ar muri decât să se pocăiască. Ei cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu sunt cu mult diferiți de necredincioși. Ei toți sunt non-credincioși.

Să ai prea multe intenții personale este cel mai mare obstacol în realizarea datoriei tale. Atunci, care e condiția prealabilă ca să îţi faci bine datoria? Este aceea că trebuie să renunți la diversele tale intenții. De exemplu, când s-a întâmplat ceva care te-a supărat foarte tare, dar ai și o datorie de îndeplinit, te confrunți cu o alegere. Acesta este un moment hotărâtor, unul foarte important. Chiar dacă s-ar putea să fii supărat și afectat emoțional sau să ai anumite probleme personale, trebuie să fii capabil să lași toate aceste lucruri deoparte și, mai întâi, să-ți faci bine datoria. Ar trebui să te gândești la propriile probleme doar atunci când circumstanțele nu îți afectează îndatoririle. Cum se spune atunci când îți pui în mod constant pe primul loc datoria? Se spune că îți respecți datoria, iar asta înseamnă că Îi ești loial lui Dumnezeu. Să renunți la intențiile și dorințele tale, la emoțiile și la chestiunile personale, să-ți faci datoria bine fără să fii constrâns și să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu – asta înseamnă să renunți, să te lepezi de trup. Când unii oameni nu au îndeplinit încă nicio datorie, se gândesc: „Dumnezeu nu mi-a dat o datorie de realizat, dar inima mea e absolut sinceră. De ce nu vede niciodată Dumnezeu acest lucru?” Dar apoi, când biserica aranjează ca ei să îndeplinească o datorie, fac nazuri. Există unii oameni care nu pot îndeplini rolul de lider sau de lucrător sau care nu pot răspândi Evanghelia și nu au alte abilități speciale. Așa că biserica stabilește ca ei să se ocupe de găzduire, iar aceștia se gândesc: „Desigur, sunt în stare să fiu gazdă, dar, având în vedere calibrul și darurile mele, nu cumva biserica mă subestimează când îmi atribuie sarcina asta? Nu cumva sunt un pic supracalificat pentru această datorie?” Aparent, ei acceptă rânduielile bisericii, dar emoțiile lor potrivnice îi împiedică să lucreze din greu la îndatoririle lor. Ei își fac doar o mică parte din îndatoririle când sunt într-o pasă bună și nu și le îndeplinesc când sunt într-o pasă proastă, ignorându-și frații și surorile. De ce au aceste emoții și reacții? Este aceasta atitudinea pe care ar trebui să o aibă cineva față de datoria sa? Acești oameni nu sunt mulțumiți de îndatoririle lor. Care este sursa nemulțumirii lor? (Datoria care le-a fost dată nu le mulțumește preferințele trupești.) Și dacă ar fi satisfăcuți, atunci ar fi fericiți? Nu neapărat. S-ar putea să nu fie fericiți chiar dacă ar fi satisfăcuți, căci inimile acestor oameni nu cunosc niciodată mulțumirea. Acesta este felul în care își tratează îndatoririle oamenii care nu urmăresc adevărul. Oamenii vor întotdeauna să îndeplinească îndatoriri respectabile și care îi fac să arate bine și mai vor ca ele să fie ușoare și confortabile din punct de vedere fizic. Ei nu sunt dispuși să suporte vântul și soarele sau să îndure absolut nicio suferință în îndatoririle lor. Pe deasupra, mai vor să fie capabili să înțeleagă adevărul și să primească harul și binecuvântarea lui Dumnezeu prin intermediul îndatoririlor lor. Ei vor toate aceste lucruri. În cele din urmă, vor chiar ca Dumnezeu să le spună că și-au îndeplinit bine îndatoririle. Nu este asta o iluzie din partea lor? Dacă nu vei putea renunța la această iluzie, nu vei fi capabil să îți faci bine datoria. În trecut, deseori am spus pur și simplu că acest fel de persoană nu urmărește adevărul, dar acum, vorbind mai precis, zic că este prea lacomă și răzvrătită, că nu este câtuși de puțin devotată datoriei sale și că nu se supune cu adevărat însărcinării date de Dumnezeu. Așadar, cum anume ar trebui să practici renunțarea la intențiile tale? Într-o privință, trebuie să fii cumpătat și să te lepezi de ele. În altă privință, trebuie să te rogi și să ai dorința de a asculta. Trebuie să spui: „Dumnezeule, Tu ai orchestrat și ai rânduit această datorie pentru mine. Deși am o alegere trupească și nu vreau să îndeplinesc această datorie, dorința mea subiectivă este să Te ascult. Doar că sunt prea corupt și neascultător, iar calitatea umanității mele nu este bună. Te rog, disciplinează-mă!” Nu ți-ar permite acest lucru să îți faci datoria cu o mai mare puritate? Dacă cineva insistă să se agațe de propriile dorințe și refuză să renunțe la ele, dacă vede mereu gloria celor aleși să fie lideri și cum cei aleși să răspândească Evanghelia ajung să întâlnească o mulțime de oameni și să acumuleze cunoștință și experiență și apoi nu vrea să își facă propria datorie, este aceasta o atitudine de supunere? Este aceasta o atitudine de acceptare a orchestrărilor și a rânduielilor lui Dumnezeu? (Nu.) Te duci către vest când Dumnezeu îți spune să te duci către est și Îl învinovățești și Îl înțelegi greșit pentru că nu ți-a dat voie să mergi spre vest. Dacă te lupți mereu cu Dumnezeu, va mai lucra Duhul Sfânt asupra ta? Cu siguranță că nu va mai lucra. Ce stări și manifestări ies la iveală când Duhul Sfânt nu lucrează asupra cuiva? Un asemenea ins nu va înțelege cuvintele lui Dumnezeu când le va citi. Când va asculta părtășiile și predicile, nu va înțelege nimic, ba chiar va tot ațipi. Nu va fi capabil să vadă dincolo de orice i se întâmplă. Va specula și se va îndoi mereu: „Alți oameni pot pricepe atât de bine cuvintele lui Dumnezeu; eu de ce nu mă lămuresc deloc atunci când le citesc? Stările lor sunt întotdeauna atât de pure și de eliberate; eu de ce mă simt mereu așa de mâhnit, de emotiv și de stingher? Lor le merge atât de bine în toate privințele. Ei au îndrumarea lui Dumnezeu. Eu de ce nu o am?” Nu poate vedea cauza tuturor acestor lucruri. Nu are o atitudine de supunere față de Dumnezeu. Cere mereu ca Dumnezeu să îi îndeplinească dorințele înainte să se străduiască mai mult pentru datoria sa. Dacă nu obține ce vrea, devine negativ, opune rezistență și nu își face datoria. Ar lucra Dumnezeu într-un asemenea ins? Acestuia îi lipsește credința adevărată și dă din plin dovadă de răzvrătire și împotrivire. Dumnezeu poate doar să-l dea deoparte.

Cum ar trebui oamenii să-și trateze îndatoririle? Ar trebui să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să renunțe la toate țelurile lor. Ce țeluri au oamenii? (Intențiile, planurile și preferințele lor trupești.) De exemplu, să spunem că îți face mare plăcere să vizitezi o familie gazdă. Ei fac o mâncare grozavă, casa lor e frumoasă și au aer condiționat și încălzire. Te gândești: „Ce bine ar fi dacă aș locui aici!” Și apoi te rogi: „Dumnezeule, mi-ai putea permite să locuiesc în gazdă la această familie? Știu că tânjesc după bunăstare și confort, dar nu pot să mă lepăd de această dorință. Ține seama de statura mea mică și lasă-mă să merg acolo! Promit că voi lucra din greu pentru datoria mea, că voi fi devotat și că nu Te voi trăda și nu Te voi mâhni.” Te rogi în acest fel vreo două săptămâni și apoi se stabilește să mergi într-un loc unde sunt condiții groaznice, iar tu te superi. Mormăi în sinea ta: „Nu ar trebui ca Dumnezeu să cerceteze adâncul inimilor noastre? Dumnezeu nu are nici cea mai mică idee despre ce se află în inima mea. Am cerut ceva bun, iar El mi-a dat ceva de proastă calitate. Parcă e în mod voit împotriva mea.” Și apoi împotrivirea crește în tine și spui: „Dacă nu mă vei mulțumi, Dumnezeule, atunci nici eu nu Te voi mulțumi. Nu voi mai lucra din greu pentru datoria mea. Și nu îmi voi mai da toată silința până nu voi primi ceea ce vreau.” Înseamnă acest lucru să crezi în Dumnezeu? Este aceasta îndeplinirea datoriei tale? Aceasta e răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, este o fire intransigentă. Spui: „Dacă Dumnezeu nu mă va mulțumi, nici eu nu-L voi mulțumi. Aceasta va fi atitudinea mea față de îndeplinirea datoriei. Dacă e să îmi fac datoria, Dumnezeu trebuie să mă mulțumească oarecum. Cum de alți oameni ajung să trăiască în case frumoase și eu nu? Cum de alți oameni ajung să își îndeplinească îndatoririle în medii frumoase, iar eu trebuie să mi le îndeplinesc pe ale mele într-unul sărăcăcios? De ce Dumnezeu nu îmi împlinește cerințele, deși eu îmi fac datoria?” Astfel sunt justificările pe care ți le tot repeți. Există o atitudine de supunere față de Dumnezeu în acest lucru? Înseamnă asta îndeplinirea datoriei tale cu conștiință și rațiune? Am mai zis și înainte aceste cuvinte: „Nu trebuie în niciun caz să concurezi cu Dumnezeu.” Asta înseamnă să concurezi cu Dumnezeu. Când te întreci cu Dumnezeu, ce atitudine va adopta El față de tine? (Dumnezeu nu va lucra. El mă va lăsa deoparte.) El te va lăsa deoparte și te va ignora. Te va lua Dumnezeu în serios? Nu va face asta. Dacă ai făcut un rău mic şi nu este grav, El te va păstra şi te va pune să mai faci servicii o vreme. Dar dacă ai comis prea multe fapte ticăloase şi ai tulburat şi ai perturbat în mod grav lucrarea bisericii, atunci vei fi îndepărtat. Când eşti păstrat să faci servicii, dacă într-un anumit moment te vei pocăi, Dumnezeu te va lumina. Dacă nu te pocăiești niciodată și ești mereu în competiție cu Dumnezeu, atunci ești, într-adevăr, prea ticălos și încăpățânat – și cine va suferi o pierdere în cele din urmă? Tu. Trebuie să înțelegi clar: a fi în competiție cu Dumnezeu este cel mai problematic lucru și cel mai mare impas. Când totul merge bine, oamenii consideră că a crede în Dumnezeu este grozav și că nu au deloc noțiuni despre El. Dar când un mic necaz sau o mică nenorocire se abate asupra lor, încep să aibă noțiuni despre Dumnezeu într-o asemenea măsură, încât chiar se plâng de El și îndrăznesc să ridice vocile la El: „Chiar există Dumnezeu? Unde este El? Eu sunt conducătorul suprem. Sunt cel mai măreț. Și îndrăznesc să mă întrec cu Dumnezeu. Oricum, ce poate să-mi facă?” Dumnezeu nu-ți va face nimic, însă a ieșit la iveală că ești josnic, intransigent și deranjant. Ce înseamnă că ești deranjant? Înseamnă că nu iubești lucrurile pozitive. Nu ești dispus să-L asculți pe Dumnezeu și, chiar și atunci când știi că El este Dumnezeu, nu ești capabil să Îl asculți. Îți este foarte dificil să accepți adevărul. Ești intransigent, ignorant și încăpățânat. Lui Dumnezeu Îi displac foarte mult oamenii de acest fel. Îți va fi foarte greu să îți faci în continuare datoria și ai putea fi dat în vileag și alungat înainte să poți să faci servicii până la capăt. Acesta este rezultatul. Se vede deja foarte clar. Nu e acest lucru periculos? (Ba da.) Știind că e periculos, ce ar trebui oamenii să facă? În primul rând, trebuie să știe cine sunt. Trebuie să își cunoască locul și, de asemenea, să știe ce sunt. Oamenii sunt ființe create care nu trebuie în niciun caz să fie în competiție cu Dumnezeu; a face asta nu va aduce niciun rezultat. Dacă Dumnezeu va dori să-ți dea un lucru, chiar dacă nu-l dorești și nu l-ai cerut, El ți-l va da oricum – aceasta este dreptatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu va plănui să îți dea un lucru, dacă nu te va privi cu ochi buni, atunci nu va avea rost să I-l ceri. Dacă va plănui să-ți dea un lucru, dacă are grijă să fii îndrumat, ajutat și binecuvântat, atunci ți-l va da fără să-l mai ceri. Dacă va plănui să te încerce sau să te dea în vileag, atunci o va face intenționat și nu are rost să Îl implori. Aceasta este firea lui Dumnezeu. Oamenii nu trebuie să decidă cum Îl tratează pe Dumnezeu pe baza atitudinii Lui. Atunci, ce ar trebui să facă? (Să I se supună în toate privințele.) Așa este; ei ar trebui să I se supună. Să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu este cea mai mare înțelepciune, iar persoana care face acest lucru e înzestrată cu cea mai multă rațiune. Acei inși aroganți, neprihăniți de sine, cred că sunt tare deștepți și vicleni. Una e să încerci să îi păcălești pe ceilalți oameni – aceasta e o dezvăluire a corupției tale – dar în niciun caz nu trebuie să te lupți cu Dumnezeu, recurgând la micile tale înșelătorii. Nu trebuie să complotezi împotriva lui Dumnezeu pentru că, odată ce Îi stârnești mânia, moartea se va abate asupra ta.

Oamenii trebuie să-și abordeze îndatoririle și să se apropie de Dumnezeu cu inima cinstită. Dacă vor face acest lucru, vor fi oameni care se tem de Dumnezeu. Ce fel de atitudine au față de Dumnezeu oamenii cu inima cinstită? Ei au cel puțin inimi care se tem de Dumnezeu, care Îl ascultă în toate privinţele, ei nu întreabă despre binecuvântări sau nenorociri, nu vorbesc despre condiţii, ci se lasă la mila lui Dumnezeu – aceștia sunt oamenii cu inima cinstită. Sunt oameni cu inima cinstită aceia mereu sceptici în privința lui Dumnezeu, care Îl cercetează, care încearcă întotdeauna să cadă la învoială cu El? (Nu.) Ce se află în sufletul unor asemenea oameni? Înșelăciune și răutate; ei analizează mereu. Și ce analizează? (Atitudinea lui Dumnezeu față de oameni.) Ei analizează întotdeauna atitudinea lui Dumnezeu față de oameni. Ce problemă e aceasta? Și de ce analizează ei atent acest lucru? Pentru că implică interesele lor vitale. În sufletul lor, se gândesc: „Dumnezeu a creat aceste circumstanțe pentru mine, El a făcut să mi se întâmple asta. De ce a făcut acest lucru? Altor oameni nu li se întâmplă așa ceva – mie de ce trebuie să mi se întâmple? Și apoi care vor fi consecințele?” Acestea sunt lucrurile pe care le analizează: câștigurile și pierderile, binecuvântările și nenorocirile. Și, în timp ce analizează aceste lucruri, sunt ei capabili să practice adevărul? Sunt ei capabili să Îl asculte pe Dumnezeu? Nu sunt capabili. Și care este natura lucrurilor produse de frământările din inimile lor? Aceste lucruri sunt, în mod firesc, puse în legătură cu propriile interese, ele sunt în folosul acestora. Indiferent ce datorie fac, acești oameni mai întâi analizează: „Oare voi suferi când voi face această datorie? Oare va trebui să lucrez și să călătoresc adeseori pe afară? Oare voi putea să mănânc și să mă odihnesc regulat? Oare va trebui să mă tot trezesc devreme? Ce fel de oameni voi întâlni? Oare voi întâlni adesea necredincioși? Lumea exterioară e destul de ostilă acum; dacă va trebui să tot lucrez și să călătoresc pe afară, ce mă voi face dacă voi fi oprit de marele balaur roșu?” Deși par că își acceptă îndatoririle, în inima lor e înșelăciune, ei întotdeauna analizează aceste lucruri. De fapt, prin analizarea atentă acestor lucruri, ei iau în considerare doar propriile perspective și destine, nu se gândesc deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Și care este consecința când oamenii iau în considerare doar propriile planuri, destine și interese? Nu le e ușor să Îl asculte pe Dumnezeu și, chiar și atunci când vor acest lucru, nu îl pot face. Oamenii care pun preț în special pe propriile planuri, destine și interese analizează mereu dacă lucrarea lui Dumnezeu e benefică pentru planurile și destinele lor și pentru a obține binecuvântări. Într-un final, care e rezultatul analizei lor? Tot ce fac ei este să nu Îl asculte pe Dumnezeu și să I se împotrivească. Chiar și atunci când insistă să-și îndeplinească îndatoririle, o fac într-o manieră nepăsătoare și superficială, cu o dispoziție negativă; în inimile lor, încă se gândesc cum să profite și să nu aibă ceva de pierdut. Acestea sunt motivele lor când își îndeplinesc îndatoririle și, în acest sens, încearcă să se târguiască cu Dumnezeu. Ce fire este aceasta? E înșelăciune și este o fire rea. Aceasta nu mai este o fire coruptă obișnuită, ea a escaladat către răutate. Și când există acest tip de fire rea în inima unei persoane, aceasta este o luptă împotriva lui Dumnezeu! Ar trebui să fii lămurit cu privire la această problemă. Dacă oamenii Îl cercetează mereu pe Dumnezeu și încearcă să se târguiască atunci când își îndeplinesc îndatoririle, le pot face în mod corespunzător? În niciun caz. Ei nu Îl venerează pe Dumnezeu cu inimile lor și cu onestitate, nu au inimi cinstite, ei urmăresc și așteaptă în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, abținându-se mereu – și care este rezultatul? Dumnezeu nu lucrează asupra lor, iar ei devin încurcați și confuzi, nu înțeleg adevărurile-principii și acționează conform propriilor înclinații și eșuează mereu. Și de ce eșuează mereu? Pentru că inimile lor sunt prea lipsite de claritate și, atunci când li se întâmplă lucruri, ei nu reflectează asupra propriilor persoane sau nu caută adevărul pentru a găsi o soluție și insistă să facă lucrurile așa cum doresc, după propriile preferințe, rezultatul acestui lucru este că eșuează întotdeauna când își îndeplinesc îndatoririle. Ei nu se gândesc niciodată la lucrarea bisericii și nici la interesele casei lui Dumnezeu, complotează întotdeauna de dragul lor, fac mereu planuri pentru propriile interese, pentru mândrie și statut și nu numai că își îndeplinesc prost datoria, dar și întârzie și afectează lucrarea bisericii. Nu este asta rătăcire și neglijarea propriilor îndatoriri? Dacă cineva își face mereu planuri pentru propriile interese și perspective atunci când își îndeplinește datoria și nu se gândește la lucrarea bisericii sau la interesele casei lui Dumnezeu, atunci aceasta nu este îndeplinirea unei datorii. Este oportunism, înseamnă că face lucrurile pentru propriul beneficiu şi pentru a obţine binecuvântări pentru sine. Astfel, natura din spatele îndeplinirii datoriei sale se schimbă. Se rezumă doar la a face un târg cu Dumnezeu și la a dori să se folosească de îndeplinirea datoriei sale pentru a-și atinge propriile obiective. E foarte posibil ca acest mod de a face lucrurile să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. Dacă provoacă doar pierderi mici lucrării bisericii, atunci încă există șanse de răscumpărare și încă e posibil să i se dea ocazia să-și îndeplinească datoria, mai degrabă decât să fie îndepărtat; dar dacă provoacă pierderi mari lucrării bisericii și-și atrage furia lui Dumnezeu, dar și a oamenilor, atunci el va fi expus și alungat, fără a mai avea în viitor ocazia de a-și îndeplini datoria. Unii oameni sunt demiși și alungați în acest fel. De ce sunt alungați? Ați descoperit cauza primară? Cauza primară este că ei mereu iau în calcul propriile câștiguri și pierderi, se lasă purtați de propriile interese, nu se pot lepăda de trup și nu au deloc o atitudine ascultătoare față de Dumnezeu, deci tind să se comporte imprudent. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a obține profit, har și binecuvântări, și nicidecum ca să obțină adevărul, astfel încât credința lor în Dumnezeu dă greș. Aceasta este rădăcina problemei. Credeți că este injust ca ei să fie expuși și alungați? Nu este absolut deloc injust, este în totalitate consecința naturii lor. Orice persoană care nu iubește adevărul sau nu îl urmărește va fi, într-un final, expusă și alungată. Dar pentru cei care iubesc adevărul este diferit. Când lor li se întâmplă ceva, mai întâi se gândesc: „Cum pot să acționez în conformitate cu adevărul? Cum ar trebui să procedez ca să nu prejudiciez interesele casei lui Dumnezeu? Ce L-ar mulțumi pe Dumnezeu?” Cel care gândește în acest fel caută adevărul. Aceste gânduri demonstrează că iubește adevărul. Nu se gândește mai întâi la propriile interese, ci le ia în considerare pe cele ale casei lui Dumnezeu. Nu ia în calcul propria mulțumire; el ia în considerare dacă Dumnezeu e mulțumit. Acestea sunt gândurile și mentalitatea oamenilor care iubesc adevărul și aceștia sunt cei pe care Dumnezeu îi iubește. Dacă atunci unei persoane când i se întâmplă ceva ea este capabilă să practice în conformitate cu adevărurile-principii și să accepte cercetarea atentă a lui Dumnezeu, cu Dumnezeu în spatele ei, în calitate de garant, atunci s-ar putea să nu facă greșeli când își îndeplinește datoria și îi va fi mai ușor să o ducă la bun sfârșit, conform voii lui Dumnezeu. Dacă cineva acționează mereu din propria inițiativă, uneltește, plănuiește și complotează pentru propriile interese, dacă nu ia în considerare interesele casei lui Dumnezeu sau intențiile Sale și îi lipsește și cea mai mică voință să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu – dacă îi lipsește chiar și voința să facă acest lucru – care va fi rezultatul final? Acesta va tulbura și perturba frecvent lucrarea bisericii. Va stârni indignare printre aleșii lui Dumnezeu, va fi disprețuit și detestat de aceștia și, în cazuri grave, va fi dat în vileag și alungat. E inevitabil ca oamenii care au mereu ambiții și dorințe să eșueze și să se poticnească. Așa cum spune proverbul: „Cu cât cazi mai de sus, cu atât doare mai tare.” Cum se numește acest lucru? Se numește a fi dat în vileag. Nu e ceva meritat? E demnă de simpatie o asemenea persoană? Nu este. Aceasta este eventuala consecință a tuturor celor care își fac planuri pentru propriile interese. Unii oameni spun: „Dar eu îmi fac adesea planuri pentru propriile interese. Mie cum de nu mi s-a întâmplat acest lucru?” Nu ți s-a întâmplat pentru că nu ai afectat lucrarea bisericii și, astfel, Dumnezeu nu te ia în serios. Dumnezeu nu te ia în serios – este acesta un lucru bun sau unul rău? (Un lucru rău.) De ce spui asta? (Dacă ar fi să continui astfel, nu aș fi capabil să obțin lucrarea Duhului Sfânt.) Este corect. Dacă cineva nu urmărește adevărul și nu experimentează lucrarea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu va lucra asupra lui. Acest lucru e în mod special adevărat pentru acei oameni pe care Dumnezeu nu îi disciplinează, indiferent ce lucruri greșite fac; pentru ei, totul s-a terminat. Dumnezeu cu siguranță nu îi vrea pe acești oameni; El îi dă la o parte. Dacă nu urmărești adevărul, nu ai viață. E ca în cazul acelor oameni care urmăresc mereu faima, profitul și statutul, care nu urmăresc adevărul, pe care nu îi vezi niciodată practicând adevărul – se dezvoltă viața unor asemenea oameni? Din moment ce nu practică adevărul, viața lor nu se va dezvolta, indiferent câți ani cred în Dumnezeu. Există unii oameni care astăzi încă vorbesc despre aceleași lucruri ca în urmă cu trei ani, care încă rostesc aceleași cuvinte și doctrine. Acei oameni sunt condamnați. În staturile și în cunoașterea lor de sine nu se poate vedea nicio dezvoltare. Credința lor în Dumnezeu rămâne aceeași, iar în viețile-firi personale nu există nici cea mai mică schimbare. Neînțelegerile lor în ceea ce-L privește pe Dumnezeu au devenit mai numeroase, iar firile lor corupte care se opun lui Dumnezeu s-au agravat. Nu e acest lucru mai periculos? Într-adevăr, e mai periculos, iar ei vor fi cu siguranță alungați.

De obicei, când experimentați lucruri legate de datoria voastră sau de firile voastre corupte, sunteți capabili să descoperiți problemele care există în voi înșivă prin introspecție? (Acum pot să le găsesc într-o mică măsură. Când îmi fac datoria, vreau mereu să dețin controlul și să am ultimul cuvânt și încerc să mă laud, astfel încât alți oameni să mă stimeze. Dar, după ce frații și surorile mele îmi atrag atenția asupra acestui lucru, reflectez la mine însumi și dobândesc o oarecare cunoaștere a naturii mele arogante.) Îți poți recunoaște aroganța, dar cum rămâne cu supunerea față de Dumnezeu? Ești mai supus? S-au intensificat intenția și dorința ta de a asculta? (Puțin.) Nu este realist să îți faci datoria fără să cauți adevărul; când întâmpini probleme, trebuie să folosești adevărul pentru a le rezolva. Dacă îți faci întotdeauna datoria în conformitate cu propria voință și filosofiile tale satanice, nu doar că vei eșua în a rezolva problema manifestărilor corupției tale, dar credința ta în Dumnezeu, ascultarea față de Dumnezeu și iubirea pentru El nu vor spori nici ele. Dacă nu accepți adevărul și nu îl folosești pentru a-ți rezolva problemele, nu te vei dezvolta niciodată în viață și nu vei fi niciodată capabil să găsești soluția la problema corupției tale. Ce firi corupte dezvăluiți când vă faceți acum datoria? Ce impurități umane rămân? Trebuie să practicați frecvent introspecția pentru a descoperi aceste probleme. Ele nu pot fi cunoscute fără cercetarea sinelui. Uneori, doar când îi auzi pe alți oameni vorbind despre propria cunoaștere de sine simți că ești la fel. Dacă nu îi vei auzi pe alții expunându-și stările, nu vei fi capabil să-ți descoperi problemele. Există mulți care ascultă cu ușurință mărturiile bazate pe experiență ale altora tocmai pentru că beneficiază de pe urma lor și au ceva de câștigat. Cu cât te cercetezi mai îndeaproape și cu cât ajungi să îți cunoști mai temeinic firile corupte, intențiile și concepțiile personale, cu atât vei fi mai capabil să renunți la ele și cu atât credința ta de a practica adevărul va deveni mai puternică. Cu cât mai profundă va deveni credința ta de a practica adevărul, cu atât îți va fi mai ușor să pui adevărul în practică. Când vei practica frecvent adevărul, vei fi capabil să îți faci datoria cu o mai mare puritate și mai adecvat. Acesta este procesul de dezvoltare în viață; acestea sunt fructele reflecției asupra sinelui și ale cunoașterii de sine. Există unii oameni care cred că, datorită faptului că au ascultat predici ani întregi și că au înțeles multe cuvinte și doctrine, nu au o fire coruptă, ca și cum nu ar fi nevoiți să reflecteze asupra lor și să ajungă la cunoaștere de sine. Ei cred întotdeauna că acestea sunt lucrurile la care doar noii credincioși trebuie să se concentreze și că a crede în Dumnezeu ani întregi și faptul că au multe comportamente bune înseamnă că s-au schimbat deja și că nu au o fire coruptă. Aceasta este o neînțelegere periculoasă. Dacă tu crezi că deja te-ai schimbat, cât de mult adevăr poți pune în practică? Cât de multe mărturii adevărate bazate pe experiență ai? Poți vorbi despre ele? Poți să fii martor pentru Dumnezeu înaintea altora? Dacă nu poți vorbi despre acest lucru, asta demonstrează că mărturia ta nu este bazată pe experiență și că îți lipsește adevărul-realitate. Ar fi putut cineva ca tine să se schimbe cu adevărat? Ești o persoană care s-a pocăit cu adevărat? Nu putem decât să ne îndoim de acest lucru. Cum ar putea să aibă intrare în viață cineva care nu reflectează niciodată la sine sau nu încearcă să ajungă la cunoașterea de sine? Cum ar putea să împărtășească o reală mărturie bazată pe experiență cineva care nu vorbește niciodată despre cunoașterea de sine? Aceste lucruri sunt imposibile. Dacă o persoană crede că s-a schimbat cu adevărat și nu are nevoie să se cunoască pe sine, se poate spune că este ipocrită. Unii oameni doar fac totul de mântuială când își îndeplinesc îndatoririle, crezând că a face minimul necesar este acceptabil, că, dacă lucrurile par acceptabile, înseamnă că îndatoririle lor sunt conform standardelor. Acest fel de a face lucrurile este neglijent și superficial, nu-i așa? Se supune lui Dumnezeu o asemenea persoană? Acest fel de persoană își realizează datoria fără adevărurile-principii, mulțumindu-se pur și simplu să ducă sarcinile și munca la bun sfârșit, iar apoi crede că datoria ei este la înălțimea standardelor. De fapt, ea e doar un făcător de servicii adecvat, nu își îndeplinește datoria cum se cuvine. Aceia care se mulțumesc doar să facă servicii în mod adecvat nu vor dobândi niciodată adevărul și nici nu vor obține o schimbare a firii. Orice om care nu își realizează datoria conform cerințelor lui Dumnezeu, care nu caută adevărurile-principii, care acționează încontinuu conform propriei voințe, doar face servicii și trudește. În ce etapă sunteți acum? (Sunt încă în etapa în care fac servicii.) În majoritatea timpului, faci servicii; uneori, ești capabil să năzuiești spre adevăr când îți îndeplinești datoria și ești un pic ascultător, dar ești deseori în acest fel? (Nu, nu adesea.) Scopul urmăririi adevărului este de a rezolva această problemă. Trebuie să te străduiești să-ți îndeplinești datoria din ce în ce mai bine și să faci servicii din ce în ce mai puțin, să te silești din răsputeri să transformi toate serviciile pe care le faci în îndeplinirea datoriei tale. Care e diferența dintre a face servicii și a-ți îndeplini datoria? Un făcător de servicii face ce vrea, crezând că e în regulă, atâta vreme cât nu se opune lui Dumnezeu sau nu Îi ofensează firea, considerând că e acceptabil atâta timp cât o scoate la capăt și nimeni nu verifică. Nu-l interesează să ajungă la cunoaşterea de sine, să fie o persoană onestă, să facă lucrurile în conformitate cu adevărurile-principii sau să asculte de rânduielile lui Dumnezeu și cu siguranță nu îi pasă să intre în adevărul-realitate. Nu îi pasă de niciunul dintre aceste lucruri. Asta înseamnă să faci servicii. A face servicii înseamnă muncă necontenită, înseamnă să trudești ca un sclav, lucrând de dimineața până noaptea, este acest fel de trudă. Dacă întrebi un făcător de servicii de ce a lucrat ca un cal în toți acești ani, el va răspunde: „Ca să primesc binecuvântări!” Când îl întrebi dacă firea lui coruptă s-a schimbat cumva după ce a crezut în Dumnezeu atât de mulți ani, dacă a primit vreo confirmare a existenței lui Dumnezeu, dacă a dobândit vreun strop de cunoaștere adevărată a orchestrărilor și rânduielilor Creatorului și dacă le-a experimentat, el nu a obținut niciunul dintre aceste lucruri și nu va fi capabil să vorbească despre niciunul dintre ele. El nu a pătruns și nici nu a progresat în vreun fel în ceea ce privește diversele semne legate de creșterea în viață și transformarea firii, ci doar continuă să facă servicii fără să înțeleagă ce este schimbarea firii. Unii oameni fac servicii ani întregi fără să se schimbe defel. Ei tot devin adesea negativi, se plâng și își dezvăluie firile corupte când întâmpină dificultăți. Când sunt emondați și tratați, recurg la argumente și subterfugii, nefiind capabili să accepte câtuși de puțin adevărul, și nu se supun deloc lui Dumnezeu. În cele din urmă, li se interzice să își îndeplinească îndatoririle. Unii oameni fac o treabă de mântuială când își îndeplinesc îndatoririle și nu acceptă criticile, ci, în schimb, spun cu nerușinare că nu au greșit cu nimic și nu se pocăiesc deloc. Și, într-un final, când casa lui Dumnezeu le retrage îndatoririle și își încheie socotelile cu ei, își părăsesc locul de muncă plângând și lamentându-se. Acesta e modul în care sunt alungați. Acesta este felul prin care îndatoririle îi dau complet în vileag pe oameni. De obicei, sunt foarte convingători când vorbesc și strigă tare sloganuri, dar de ce atunci când își asumă o datorie nu se poartă ca niște oameni, ci devin diavoli? Din cauza faptului că oamenii cărora le lipsește umanitatea sunt diavoli oriunde merg; și, fără să accepte adevărul, ei nu pot rămâne de neclintit nicăieri. Adesea, unii oameni își îndeplinesc îndatoririle neglijent și superficial și încearcă să se certe și să argumenteze când sunt emondați și tratați. După ce sunt tratați în mod repetat, simt o oarecare dorință să se pocăiască, astfel că încep să folosească metode de autocontrol. Totuși, în cele din urmă, ei nu se pot înfrâna și, chiar dacă s-ar putea să facă jurăminte și să se blesteme, acest lucru nu ajută, iar ei tot nu rezolvă problema neglijenței și a superficialității lor și nici pe cea a argumentelor și a subterfugiilor personale. Doar după ce toată lumea ajunge în cele din urmă să deteste acest ins și îl critică, se simte și el forțat, într-un final, să recunoască: „Chiar am firi corupte. Vreau să mă pocăiesc, dar nu sunt capabil să o fac. Când îmi fac datoria, mă gândesc mereu la propriile interese, propria mândrie și reputație, ceea ce mă face să mă răzvrătesc deseori împotriva lui Dumnezeu. Vreau să practic adevărul, dar nu pot renunța la intențiile și dorințele mele; nu mă pot lepăda de ele. Vreau mereu să fac lucrurile conform propriei voințe, născocesc tertipuri ca să evit să lucrez și tânjesc după timp liber și plăceri. Nu pot accepta să fiu emondat și tratat și încerc întotdeauna să aduc argumente pentru a scăpa de aceste lucruri. Cred că este îndeajuns de bine că am muncit și am îndurat greutăți, așa că recurg la argumente și la subterfugii când cineva încearcă să mă trateze și nu mă simt convins în inima mea. E foarte dificil să te descurci cu mine! Cum ar trebui să caut adevărul ca să rezolv aceste probleme?” Începe să reflecteze la aceste lucruri. Asta înseamnă că are o oarecare înțelegere privind modul în care ar trebui să se poarte oamenii, precum și o oarecare rațiune. Dacă un făcător de servicii începe la un moment dat să își facă lucrarea corect și să se concentreze asupra schimbării firii lui și își dă seama că și el are firi corupte, că și el e arogant și incapabil să Îl asculte pe Dumnezeu și că, dacă va continua în acest fel, nu va funcționa – când începe să se gândească la aceste lucruri și să le priceapă, când poate să caute adevărul pentru a înfrunta problemele pe care le descoperă – nu va da atunci el semne că se schimbă? Dacă începe să fie altfel, atunci există speranță ca el să se schimbe. Dar dacă nu intenționează niciodată să urmărească adevărul, dacă îi lipsește dorința de a tânji după adevăr și știe doar să trudească și să muncească, fiind încredințat că încheierea lucrării pe care o are la îndemână înseamnă îndeplinirea sarcinii lui și finalizarea însărcinării date de Dumnezeu – dacă el crede că a munci înseamnă că și-a făcut datoria, fără să ia vreodată în considerare care sunt cererile lui Dumnezeu sau ce este adevărul sau dacă e o persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu și nu încearcă niciodată să înțeleagă vreunul dintre aceste lucruri – dacă aceasta e metoda prin care își abordează datoria, va fi el capabil să atingă mântuirea? Nu va fi capabil. Nu a pornit pe calea mântuirii, nu a ajuns pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu și nu și-a clădit o relație cu El. Doar trudește și face servicii în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu veghează și îi protejează și pe asemenea oameni când ei fac servicii în casa Lui, dar El nu intenționează să-i mântuiască. Dumnezeu nu îi tratează, nu îi judecă, nu îi mustră, nu-i încearcă și nu-i rafinează pe aceștia; El le permite doar să obțină câteva binecuvântări în această viață, iar asta este tot. Când acești oameni știu să reflecteze și să ajungă la cunoaștere de sine și cunosc importanța practicării adevărului, înseamnă că au înțeles predicile pe care le-au ascultat și au obținut în sfârșit niște rezultate. Dar apoi ei se gândesc: „A crede în Dumnezeu este atât de minunat. Cuvintele Lui chiar pot schimba oamenii! Acum, cel mai important este ca eu să caut să obțin adevărul. Dacă nu mă voi concentra pe cunoașterea de sine sau nu voi scăpa de firile mele corupte și mă voi mulțumi doar să fac servicii, nu voi câștiga nimic.” Așa că această persoană începe să cugete: „Ce firi corupte am? Cum ajung să le cunosc? Cam în ce fel ar trebui să le îndrept?” Reflecția sa asupra acestor chestiuni atinge în treacăt înțelegerea adevărului și schimbarea firii și atunci există speranță să fie mântuită. Dacă o persoană poate să reflecteze asupra sa și să se cunoască prin datoria ei, dacă ea caută adevărul, lucrează din greu să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu și își îndreaptă firile corupte, a luat-o pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Gândindu-se constant la aceste lucruri și apelând la adevăr, ea va primi luminarea, iluminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. În acest fel, va fi capabilă să accepte să fie tratată și emondată de Dumnezeu, ca imediat după aceea să poată fi judecată și mustrată, încercată și rafinată. Dumnezeu Își va începe lucrarea în ea, purificând-o și transformând-o.

Unii oameni spun: „Am crezut în Dumnezeu și mi-am făcut datoria mulți ani, dar nu am fost niciodată tratat sau emondat și nici nu am primit vreo luminare sau iluminare, cu atât mai puțin nu am fost supus încercărilor și rafinării.” Experimentează o asemenea persoană lucrarea lui Dumnezeu? Dacă a fost cu adevărat capabilă să experimenteze și să practice cuvintele lui Dumnezeu, cum de nu a putut fi luminată sau iluminată? Dacă își dezvăluie adesea corupția, va fi cu siguranță emondată și tratată. Dacă nu se va pocăi după ce va fi emondată și tratată, sigur nu are nicio umanitate și este o persoană care ar trebui alungată. Unii oameni spun: „Mi se întâmplă deseori să fiu emondat și tratat, primesc adesea luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și dobândesc o nouă înțelegere.” Ce se întâmplă în acest caz? (Dumnezeu îi conduce.) Alți oameni zic: „Cum de nu sunt ca acei oameni cărora totul le merge bine? Ei au întotdeauna binecuvântările lui Dumnezeu și o duc ca niște bebeluși în leagăn, fără să fie nevoie să treacă prin situații grele. Eu de ce sunt mereu încercat și rafinat?” Este un lucru bun sau rău să fii mereu încercat și rafinat? (E un lucru bun.) Este un lucru bun, nu unul rău. În ce scop îi încearcă și-i rafinează Dumnezeu pe oameni? (Ca să le permită să își cunoască firile corupte.) Dumnezeu nu face asta ca să-i tortureze sau să-i chinuie pe oameni; El o face ca să le permită oamenilor să ajungă să își cunoască firile corupte și să vadă clar esența și adevărata față a corupției lor, astfel încât ei să renunțe la intențiile și planurile lor și să dobândească supunerea față de El. Apoi ei nu mai fac servicii pur și simplu, ci își îndeplinesc îndatoririle. Când îndeplinești sincer și formal datoria unei ființe create, relația cu Dumnezeu devine normală, ceea ce provoacă o schimbare a precedentei tale relații anormale cu El. Dacă relația dintre tine și Dumnezeu este aceea dintre un angajat și angajatorul lui, nu poți primi mântuirea. Dacă accepți însărcinarea dată de Dumnezeu, dacă te poți supune rânduielilor casei lui Dumnezeu și iei în serios responsabilitatea de a-ți face bine datoria, relația ta cu Dumnezeu va fi normală. Vei fi o ființă creată, vei fi capabil să te supui rânduielilor Creatorului și, în inima ta, Îl vei accepta pe Dumnezeu ca Mântuitor, iar tu vei deveni un subiect al mântuirii Lui. Relația ta cu El va fi la acest nivel. Dar dacă mereu faci doar servicii, dacă oricare ar fi însărcinarea pe care Dumnezeu ți-o încredințează, o faci întotdeauna cu o atitudine nepăsătoare și superficială, fără să accepți adevărurile-principii și fără ascultare reală, dacă știi doar să trudești și să muncești și dacă faci lucrurile de mântuială când acționezi, atunci ești cu adevărat un făcător de servicii. Din cauza faptului că aceia care sunt făcători de servicii nu acceptă adevărul și niciodată nu se schimbă câtuși de puțin, relația lor cu Dumnezeu e întotdeauna cea dintre angajați și angajatorul lor. Ei nu I se vor supune niciodată cu adevărat lui Dumnezeu, iar El nu îi va recunoaște în calitate de credincioși sau ca pe aceia care sunt ai Lui. Aceasta e consecința faptului că ei cred în Dumnezeu fără să urmărească adevărul; este decisă de calea pe care merg. Dacă vrei să îți îmbunătățești relația cu Dumnezeu, ce ar trebui să faci? (Să mergi pe calea urmăririi adevărului.) Așa este. Trebuie să mergi pe calea urmăririi adevărului. Care ar trebui să fie primul tău pas? (Trebuie să înțeleg cum să-mi fac datoria.) Cei care cred în Dumnezeu trebuie să se dedice unei datorii – aceasta e cererea lui Dumnezeu. A-L urma pe Dumnezeu se referă la îndeplinirea datoriei; aceia care cred în El fără să-și îndeplinească îndatoririle nu Îl urmează pe Dumnezeu. Dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu, trebuie să-ți faci bine datoria. Ce aspect al adevărului ar trebui practicat mai întâi când realizezi o datorie? (Adevărul ascultării.) Ai dreptate. Unii oameni spun: „Aceasta e datoria mea acum. Trebuie să studiez din greu, să fac niște progrese în învățarea englezei și apoi să iau examenul TOEFL sau doctoratul în câțiva ani. Apoi voi fi capabil să mă disting în lumea laică sau poate mă voi descurca bine în casa lui Dumnezeu, iar în viitor voi deveni un conducător.” Nu se gândesc acești oameni doar la propriile interese? (Ba da.) Să planifice și să facă aranjamente întotdeauna pentru propriul trup, să organizeze nu doar chestiunile propriei vieți, ci și pe acelea de după moarte – acesta e felul în care gândește un necredincios. Este normal ca necredincioșii să își vadă de viața lor gândind în acest fel, pentru că nu recunosc existența lui Dumnezeu, astfel că ei se pot gândi doar la trupul lor și iau în considerare doar supraviețuirea, ca animalele. Cu toate acestea, oamenii care cred în Dumnezeu Îi citesc cuvintele în fiecare zi și înțeleg adevărul, așa că ei ar trebui să știe ce înseamnă să-și facă datoria și care e rațiunea din spatele ei. Ei trebuie să fie lămuriți în privința acestor lucruri, să se raporteze în mod direct la calea pe care o iau în credința lor în Dumnezeu. Cum ar trebui oamenii să se supună lucrării lui Dumnezeu și să experimenteze cuvintele Lui pentru a înțelege adevărul și a dobândi o schimbare a firii, ce aspecte ale adevărului trebuie atinse pentru a-și face bine datoria și a-L asculta pe Dumnezeu și cum ar trebui să accepte judecata și mustrarea astfel încât firile lor corupte să fie curățite – le este și mai necesar să înțeleagă adevărul despre aceste chestiuni. Aceasta este calea pe care cineva ar trebui să meargă atunci când crede în Dumnezeu. Doar prin urmărirea adevărului în acest fel poate cineva să-și facă bine datoria și să primească mântuirea lui Dumnezeu. El vrea să mântuiască și să desăvârșească oamenii care urmăresc astfel adevărul. Prin isprăvirea lucrării Sale de mântuire, Dumnezeu vrea să câștige câțiva astfel de oameni. Dacă cineva se gândește numai cum să aibă succes, cum să devină un conducător de seamă, de cât de mulți oameni se va ocupa și câte orașe ar putea să conducă în cele din urmă, acestea sunt ambiții și dorințe. Această persoană este din tagma antihriștilor – toți antihriștii uneltesc să obțină aceste lucruri. Este legitim să conspiri pentru a obține aceste lucruri? (Nu.) Știind că nu e legitim, pot ei să renunțe la ele? (Nu ar fi ușor.) În circumstanțe obișnuite, oamenii acționează în conformitate cu propriile intenții pentru a-și atinge scopurile. În tot ce faci, acționezi pentru a-ți atinge propriile scopuri sau reflectezi asupra ta, cauți adevărul, te lepezi de obiective și intrigi și apoi alegi să mergi pe calea urmăririi adevărului? Care este calea corectă? (Să mă lepăd în mod constant de mine însumi și să acționez conform cererilor lui Dumnezeu.) Prin ce comportament e capabilă o persoană să realizeze aceste lucruri? Doar cineva bun la suflet și cu o inimă cinstită și dreaptă poate să le obțină. Acei oameni înșelători, intransigenți și ticăloși care nu iubesc adevărul nu le pot dobândi. Dat fiind că ei știu că nu este corectă calea pe care merg – că este calea greșită a lui Pavel – și că nu vor primi cu siguranță mântuirea, de ce nu pornesc pe calea cea dreaptă? Pentru că nu se pot controla. Acest lucru e decis în întregime de natura lor. E ca atunci când doi oameni sunt de același calibru, cred în Dumnezeu de același număr de ani, ascultă aceleași predici și îndeplinesc aceleași îndatoriri, dar merg pe căi diferite. Durează doar câțiva ani înainte să meargă pe căi diferite, iar unul e alungat, pe când celălalt este păstrat. Unul are o inimă onestă și dreaptă, iubește adevărul și merge pe calea urmăririi adevărului. Chiar de s-ar strădui cineva să înșele această persoană și să o îmbie să meargă pe calea răului, l-ar urma? Nu l-ar urma. Cu siguranță l-ar respinge. Acel om e capabil să caute adevărul, să acționeze conform cererilor lui Dumnezeu și să devină din ce în ce mai bun în îndeplinirea datoriei sale, dar cealaltă persoană e ticăloasă și înșelătoare într-o anumită măsură. Ea urmărește statutul, iar ambițiile sale sunt prea mari. Indiferent cum are cineva părtășie despre adevăr cu ea, nu va renunța să urmărească statutul. Aceasta e problema naturii sale. Și cum sfârșește această persoană care nu acceptă adevărul și nu poate abandona niciodată statutul? Va fi alungată. Rezultatele acestor două persoane sunt în mod clar diferite. Cea care este onestă în inima sa și urmărește adevărul ajunge să îl înțeleagă din ce în ce mai mult și cu o mai mare claritate, conformându-se treptat voii lui Dumnezeu. Cea care nu urmărește adevărul e capabilă doar să înțeleagă doctrina și nu îl poate pune în practică. De ce nu îl poate pune în practică? Pentru că ambițiile și dorințele sale sunt prea mari și nu poate renunța la ele. În tot ceea ce face, pune pe primul loc propriile interese, ambiții, dorințe, prestigiul, profitul și statutul. E cuprinsă din plin de aceste lucruri și ispitită de ele. Când i se întâmplă ceva, mai întâi, își mulțumește trupul și propriile dorințe. Acționează în toate privințele conform propriilor dorințe, urmărește acest scop și uită de adevăr. Drept urmare, nu își îndeplinește bine datoria, face o treabă de mântuială și, în cele din urmă, este alungată. Nu sunt exact aceștia oamenii pe care casa lui Dumnezeu îi alungă? Și atunci, nu există nicio speranță pentru ei? Dacă sunt capabili să se pocăiască în mod sincer, pot evita să fie alungați și va exista speranță pentru mântuirea lor. Dar dacă inima lor rămâne intransigentă și se agață cu disperare de dorințele lor așa cum un câine feroce se ține de un os, atunci nu mai există deloc speranță ca ei să primească mântuirea. Oamenii nu pot dobândi adevărul dacă nu merg pe calea cea dreaptă! Doar calea urmării adevărului este calea cea dreaptă. O persoană poate să realizeze adevărul doar mergând pe această cale. O persoană poate să spere că primește mântuirea lui Dumnezeu doar urmărind adevărul.

Inimile oamenilor care sunt înșelători și răi sunt pline de propriile ambiții, planuri și uneltiri. Sunt aceste lucruri ușor de lăsat deoparte? (Nu.) Ce ar trebui să faci dacă, totuși, îți dorești să-ți îndeplinești cum se cuvine datoria, dar nu poți lăsa aceste lucruri deoparte? Există o cale aici: natura a ceea ce faci trebuie să-ți fie clară. Dacă un lucru are legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și este de o mare importanță, atunci nu trebuie să amâni, să faci greșeli, să dăunezi intereselor casei lui Dumnezeu sau să tulburi lucrarea casei lui Dumnezeu. Acesta este principiul pe care trebuie să-l urmezi în îndeplinirea datoriei tale. Dacă vrei să eviți să lezezi interesele casei lui Dumnezeu, mai întâi trebuie să-ți lași deoparte ambițiile și dorințele; interesele tale trebuie să fie oarecum compromise, trebuie lăsate deoparte, și ar fi mai bine să înduri câteva greutăți decât să ofensezi firea lui Dumnezeu, ceea ce ar reprezenta o limită ce nu trebuie încălcată. Dacă strici lucrarea bisericii pentru a-ți satisface vanitatea și ambițiile jalnice, care va fi consecința finală în ceea ce te privește? Vei fi înlocuit și, poate, alungat. Vei fi provocat firea lui Dumnezeu și s-ar putea să nu mai ai șanse să fii mântuit. Numărul de șanse pe care Dumnezeu le oferă oamenilor este limitat. Câte șanse au oamenii să fie testați de Dumnezeu? Acest lucru este determinat în funcție de esența lor. Dacă exploatezi la maximum oportunitățile care ți se oferă, dacă poți să renunți la mândria și vanitatea ta și să pui pe primul loc buna îndeplinire a lucrării bisericii, atunci ai mentalitatea potrivită. Inima ta trebuie să fie dreaptă, să nu aibă o înclinație nici pentru stânga, nici pentru dreapta. Când ai intenții greșite, trebuie să te rogi imediat și să le corectezi. Ar trebui să protejezi interesele casei lui Dumnezeu în momentele critice și să-ți îndeplinești sarcinile. Acela care face acest lucru este un ins corect. Dacă uneori, după ce duci ceva la capăt, te grăbești să spui: „Eu sunt cel care a făcut asta” doar ca să îți mulțumești vanitatea, este în regulă. Dumnezeu va permite acest lucru. Indiferent cum ai putea gândi, din moment ce ți-ai încheiat sarcina, El Și-o va aminti. Nu e corect? Pentru că acesta a fost într-adevăr un lucru pe care l-ai îndeplinit din inimă și cu onestitate; te-ai lepădat de propriul trup și de propria ambiție, ți-ai îndeplinit datoria și ai dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu fără să permiți ca interesele casei Sale să fie prejudiciate. Inima lui Dumnezeu e mângâiată și, în același timp, simți pace și bucurie în inima ta. Aceasta e o fericire pe care nu o poți cumpăra cu bani; ai obținut-o prin sinceritatea ta. Este rezultatul urmăririi adevărului. Dacă, după aceea, te lauzi: „Hei, știați că eu am făcut asta?”, Dumnezeu nu va dezaproba acest lucru. În timpul momentelor critice, însă, trebuie să păstrezi măsura. Nu poți să provoci mânia lui Dumnezeu sau să-I ofensezi firea. Dacă vei putea respecta aceste lucruri, asigurându-te că, în orice moment critic, te lași sprijinit, folosindu-te de oportunitatea de a-ți îndeplini datoria, atunci va exista speranță pentru mântuirea ta. Dacă în circumstanțe obișnuite ești precaut, dar când vine vorba despre chestiuni legate de adevărurile-principii – acele momente critice când este nevoie să acționezi decisiv și judicios – nu-ți ții în frâu ambițiile și dorințele, ci te comporți cum îți place, faci o treabă de mântuială cu lucrarea bisericii și nu reușești să păstrezi nici cea mai mică măsură, atunci asta va supăra firea lui Dumnezeu. Nu merită asta o pedeapsă? Cel puțin, nu trebuie să ofensezi firea lui Dumnezeu; acesta este nivelul de referință. Trebuie să știi care este minimul acceptat de Dumnezeu și ce măsură ar trebui să păstrezi. Dacă păstrezi această măsură în momentele cruciale și, după ce îți îndeplinești datoria, nu-L faci pe Dumnezeu să te respingă, să te disprețuiască și să te condamne, ci, în schimb, să te țină minte și să te accepte, aceasta e o faptă bună. Dumnezeu nu Se concentrează la ce te gândești, la cât de satisfăcut de tine sau mândru ai fi de realizările tale; pe El nu Îl preocupă aceste lucruri și nu te va lua în serios. Tot ce a rămas este chestiunea transformării tale. Când poți să te lași sprijinit în toate situațiile, să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, să rămâi loial și să-I mulțumești inima lui Dumnezeu în momente decisive și să îți păstrezi măsura, ce demonstrează aceste lucruri? Că ai o atitudine de ascultare față de Dumnezeu. Într-o oarecare măsură, se poate spune că deja L-ai mulțumit parțial pe Dumnezeu. Așa vede El lucrurile. Dumnezeu este drept, nu-i așa? (Da, așa este.) Prin urmare, doar oamenii care practică în acest fel sunt cei deștepți. Nu te gândi: „De data asta, nu mi-am făcut îndeajuns de bine datoria încât să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Au mai fost câteva imperfecțiuni. Oare nu o va accepta?” Dumnezeu nu Se va lega de detalii în această privință. El doar va observa dacă ai păstrat măsura când ai făcut această sarcină. Atâta vreme cât nu ai întrecut măsura și ți-ai îndeplinit sarcina, El Și-o va aminti. Dacă poți întotdeauna să cauți adevărurile-principii, indiferent ce datorie realizezi sau cu ce lucruri te îndeletnicești, și nu întreci măsura nici măcar în situații deosebit de grele, atunci ești principial când faci lucrurile și îți îndeplinești datoria. Se poate spune că îndeplinirea datoriei tale este, în esență, la nivelul cerut.

Cerințele lui Dumnezeu pentru fiecare individ nu reprezintă o măsură care se potrivește tuturor. Pe de o parte, ele depind de calibrul unei persoane; pe de altă parte, sunt în funcție de umanitatea și căutările acesteia. Pentru unii oameni nu este o problemă să vorbească sincer; pentru alții, acest lucru necesită mult efort, dar, după ce au experimentat mai mulți ani de emondare și tratare, pot, în sfârșit, să spună ceva onest, din inimă. Vede Dumnezeu asta ca pe o transformare? Este acesta rezultatul lucrării Lui? Acesta e finalul dorit al lucrării lui Dumnezeu. După ce a făcut această lucrare atât de mulți ani, când vede în cele din urmă rezultatul dorit, El îl prețuiește. Așadar, indiferent ce ai experimentat în trecut, indiferent câte greșeli ai făcut sau de câte ori ai dat greș, nu te îngrijora. Trebuie să crezi că Dumnezeu este drept. Crede că a-L asculta pe Dumnezeu e corect. Crede că a te supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu este just. Acesta e cel mai înalt adevăr. Urmează această cale în practica și acțiunile tale și nu vei greși! Nu te îndoi de acest lucru și nu-l cerceta. Unii oameni spun: „Nu am câștigat mult de pe urma sacrificiilor anterioare. Oare dacă voi face mai multe sacrificii acum, voi avea din nou de pierdut?” Ei bine, ai practicat adevărul când ai făcut acele sacrificii? Ai făcut lucrurile în conformitate cu adevărurile-principii? Ai mers pe calea cea dreaptă? Dacă ai fi mers pe calea cea dreaptă, ar fi fost imposibil să nu ajungi la adevăr sau să-ți lipsească mărturia. Dar dacă sacrificiile tale precedente ar fi fost în întregime pentru statut, faimă și profituri, ce ai fi putut obține? Nu te-ai fi putut alege decât cu emondarea și tratarea, iar dacă nu te-ai fi pocăit, ai fi rămas doar cu pedeapsa și distrugerea. Ai făcut sacrificii pentru faimă, profituri și statut și te-ai așteptat să dobândești adevărul – nu este aceasta o iluzie? Ce ar putea avea cineva de câștigat când uneltește și încearcă mereu să Îl păcălească pe Dumnezeu? După toate calculele și uneltirile, până la urmă, pe el se păcălește. Nu obține nimic, și nu merită acest lucru? Care este măcar minimul necesar pentru a crede în Dumnezeu? Să nu faci rău, să nu ofensezi firea lui Dumnezeu, să nu Îl mânii, să nu concurezi cu El; să renunți la propriile intenții, ambiții și dorințe în momentele critice. De fapt, când oamenii uneltesc într-un fel sau altul, în final, ajung să se păcălească singuri. Dacă tuturor le e clar acest lucru, de ce continuă oamenii să urzească intrigi? Pentru că este în natura lor. Oamenii au creier, gânduri și idei; mai au și cunoștințe și informații. Din cauza acestor lucruri nu se pot controla; este o lege implacabilă. Dacă îți place să uneltești, complotul împotriva altor oameni s-ar putea să nu fie o problemă așa de mare. Dacă însă vei insista să urzești intrigi împotriva lui Dumnezeu, făcându-L ținta mașinațiilor tale, doar vei pune umărul la propriul sfârșit și vei pierde oportunitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Nu merită. Nu trebuie în niciun caz să îți lași uneltirile să ajungă în acest punct. Indiferent cum conspiri, în cele din urmă, trebuie să treci printr-o schimbare a firii și să obții rezultate, iar acestea trebuie să fie bune și pozitive. Dacă cineva uneltește în acest fel și până la urmă nu dobândește adevărul, ci, în schimb, ajunge să fie pedepsit, atunci aceasta e consecința pentru cel care iubește să comploteze și urzește permanent intrigi. Un asemenea ins nu e deștept; e cel mai prost dintre proști.

Toți oamenii au un caracter impur când încep să creadă în Dumnezeu. După ce citiți și aveți părtășie despre adevăr mulți ani, s-ar putea să scăpați de unele dintre firile voastre corupte. Mai sunt încă ocazii în care uneltiți și complotați pentru propriile interese? (Da.) Vă aflați adesea în aceste stări. Atunci, cum ar trebui să le tratați? Există principii pe care le aplicați? Acest lucru impune multă căutare. Ori de câte ori simți că ești necinstit și descoperi că ești blocat într-o stare rea, înșelătoare, cu inima plină până la refuz de aceste firi corupte, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să te lepezi de trup. Nu recurge la raționamente și nu analiza și nici nu trata această chestiune conform noțiunilor tale. Dacă ești controlat de firile tale corupte și propriile dorințe preiau controlul, va fi problematic. Știi în inima ta când mâna întunecată a păcatului e pe cale să te apuce. Când se întâmplă acest lucru, trebuie să te controlezi și să te abții să acționezi. Trebuie să îți liniștești mintea, să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi. De fapt, nu va trebui să te cercetezi. După ce ai ajuns în această etapă a credinței tale în Dumnezeu, după ce ai ascultat atât de multe predici, ar trebui să-ți fie clar ce este în mintea ta și să faci distincția dintre bine și rău. Esențial e să te te lepezi de trup și să nu te lași condus de el. Ce ar trebui să faci atunci? (Să te supui.) Și dacă nu te poți supune imediat? Dacă încă vrei să te cerți, să cercetezi și să analizezi? Atunci trebuie să-ți potolești și să-ți liniștești ambițiile și, în același timp, să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi sau să comunici cu frații și surorile tale. Va mai trebui și să te destăinui, să te expui și să diseci situația, pe baza adevărului, iar după o zi sau două, starea ta va fi mult mai bună. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Să renunți la propriile intenții înseamnă, pe de o parte, să fii capabil să te lepezi de gândurile și ideile greșite, să le abandonezi și să le corectezi. Pe de altă parte, dacă ambițiile și dorințele unei persoane sunt excepțional de puternice, ea vrea să acționeze pe baza lor și e incapabilă să se schimbe, în ciuda faptului că știe că, dacă ar acționa în acest fel, nu ar fi în conformitate cu adevărul și asta nu ar fi calea cea dreaptă, atunci e necesară rugăciunea; trebuie să se roage intens ca să-și potolească ambițiile. De pildă, ți-ai putea dori să faci ceva, iar când acea dorință atinge intensitatea maximă, simți că trebuie neapărat să faci acel lucru, ca și cum nu ai putea trăi altfel, dar după ce aștepți două sau trei zile, vei considera atitudinea anterioară drept nerușinată, lipsită de rațiune și inconștientă. Asta înseamnă că te-ai schimbat. Cum s-a ajuns aici? S-a ajuns prin rugăciune și prin luminarea și reproșul Duhului Sfânt, care ți-a oferit câteva perspective sau sentimente care te-au ajutat să analizezi problema din alt unghi. Dintr-o dată, îți dai seama că lucrul pe care l-ai considerat corect și pentru care te-ai frământat că nu-l faci e greșit și că, dacă l-ai face, te-ar mustra conștiința. Asta indică o transformare a stării, care duce la o schimbare a minții. Dacă cineva își corectează starea greșită, asta demonstrează că încă este speranță pentru acea persoană. Înseamnă că e cineva care urmărește adevărul și primește protecția lui Dumnezeu. Dacă însă nu își corectează niciodată starea eronată și persistă, deși știe că lucrul pe care îl face e greșit și nu ascultă de sfatul nimănui, atunci nu e o persoană care urmărește adevărul, nu va primi disciplinarea lui Dumnezeu și nici nu va obține lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent cu ce se confruntă cineva care urmărește adevărul, dacă nu îl înțelege, trebuie doar să se roage o zi sau două, să parcurgă cuvintele lui Dumnezeu, să asculte predici sau să aibă părtășie – indiferent ce metodă folosește, va ajunge treptat să înțeleagă situația și să fie capabil să afle calea corectă de practică. Asta arată că această persoană a obținut lucrarea Duhului Sfânt și e condusă de El. Rezultatele sunt diferite, iar principiile conform cărora face lucrurile această persoană se vor transforma și ele. Dacă nu te schimbi niciodată, este o problemă cu atitudinea și căutarea ta. Dacă vei schimba felul în care privești lucrurile, vei descoperi că practicarea adevărului e chiar ușoară. De pildă, când vezi o anumită mâncare delicioasă, dar nu e ceva ce îți place sau nu ți-e foame în acel moment, e ușor să te abții de la a o mânca? (Da.) Iar dacă ți-ar fi cu adevărat foame, dar nu ai avea voie s-o mănânci, ar fi acest lucru ușor de acceptat? (Nu.) Trebuie să te lepezi atunci; să te lepezi de apetitul și de dorința ta. Dacă vei spune: „Îmi place să mănânc acea mâncare și sunt hotărât s-o mănânc. Cine ești tu să-mi spui că nu ar trebui s-o fac?” și vei insista să te cerți și să fii încăpățânat, atunci nu vei fi capabil să renunți și să te lepezi. În acest caz, cum te poți lepăda? Mai întâi, trebuie să te liniștești și să reflectezi în tăcere înaintea lui Dumnezeu. Apoi citește câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre acest subiect și gândește-te atent la ele: „Cum am putut să fiu așa de lacom? Nu e rușinos din partea mea să fiu așa de hotărât să o mănânc? Oricum, și ce-aș câștiga dacă aș mânca-o? Am fost încăpățânat, nu-i așa?” Să fii hotărât să mănânci – ce fire e aceasta? Acest lucru implică încăpățânare și intransigență, precum și un caracter tranșant și lipsit de rațiune. Aceasta este firea care te face să fii categoric, sfidător și incapabil să te supui. Dacă vei reflecta la acest lucru, îți vei da seama că firea ta coruptă e destul de agravată și poate foarte bine să te facă să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și să-I reziști. Dacă te-ai purta ca un ticălos, consecințele ar fi inimaginabile. Dacă vei putea reflecta la tine în acest fel, vei dobândi cunoaștere în mod firesc și vei înțelege ușor esența problemei. În acel moment, când te vei ruga din nou lui Dumnezeu, mentalitatea ta va fi și ea normală, iar rezultatul va fi diferit. Nu e această stare destul de diferită de cea inițială, răzvrătită? La ce te vei gândi în acel moment? Vei fi capabil să admiți cât ai fost de intransigent și de încăpățânat. Vei simți că ai fost nerușinat și fără nicio valoare. Această înțelegere de sine va fi mai precisă și te vei implica în practică mai rațional. I-am auzit pe unii oameni spunând adesea: „Cum de-am putut să mă port așa de nesăbuit înainte? Cum de-am putut să spun asemenea tâmpenii? De ce am fost așa de răzvrătit? De ce nu am știut ce și cum?” Când cineva zice aceste lucruri, asta dovedește că într-adevăr s-a schimbat și a evoluat. Prin urmare, doar pentru că nu poți pune adevărul în practică o vreme, nu înseamnă că nu vei fi capabil de acest lucru întreaga ta viață. Ce vreau să spun prin asta? Indiferent dacă o persoană e înșelătoare, încăpățânată sau arogantă, a nu se schimba pentru moment nu înseamnă că nu se poate schimba deloc. Uneori, schimbarea firii necesită timp; ocazional, necesită mediul corect sau judecata lui Dumnezeu și mustrare. Cu toate astea, ai putea spune: „Așa sunt eu. Renunț. Nu îmi mai pasă.” Acest lucru e periculos; nu Dumnezeu te alungă, ci tu însuți te alungi. Nu alegi calea urmăririi adevărului, ci pe cea a abandonării de sine. Asta înseamnă să-L trădezi pe Dumnezeu și, făcând asta, vei pierde pentru totdeauna oportunitatea de a primi mântuirea. Dacă cineva își dorește să dobândească adevărul, dacă vrea ca viața-fire personală să se schimbe, atunci trebuie să citească frecvent cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să se cerceteze și să reflecteze la sine tot timpul în limitele cuvintelor lui Dumnezeu și în diverse privințe pentru a-și înlătura treptat firile corupte, intențiile și impuritățile. Acesta este felul în care trebuie să coopereze oamenii, dar asta impune și lucrarea lui Dumnezeu. El rânduiește diverse medii și, conform timpului Său, Își face lucrarea în tine. Pe de o parte, El îți dă în vileag firile corupte, permițându-ți să le înțelegi și să te gândești la ele. Pe de altă parte, lucrarea Duhului Sfânt îți corectează starea. Indiferent că e vorba de o fire coruptă sau de emoții negative, de depresie, întotdeauna există un proces de corectare și pocăire. Dacă în timpul acestui proces te vei ruga lui Dumnezeu și vei căuta adevărul, starea ta negativă se va fi îndreptat, iar tu vei fi capabil să îți realizezi datoria în mod normal. Dacă nu te schimbi nici măcar după ce ți s-au dat câteva oportunități de a te pocăi, ci, în schimb, rămâi la vechile tale căi, păstrându-ți firea încăpățânată și intransigentă, atunci nu ești o persoană care urmărește adevărul. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt dificili și nu pot dobândi mântuirea. Evaluați-vă: când vă confruntați cu aceste probleme, cât de mult vă puteți schimba? Ați transformat lucrurile și v-ați pocăit? Dacă ați transformat lucrurile și v-ați pocăit, există speranță să primiți mântuirea; dar dacă nu veți face niciodată o schimbare, nu va exista o asemenea speranță.

Unii oameni nu își îndeplinesc îndatoririle în mod corespunzător, sunt întotdeauna neglijenți și superficiali, provocând tulburări sau perturbări și, în cele din urmă, sunt înlocuiți. Totuși, ei nu sunt alungați din biserică, adică li se oferă o șansă de a se căi. Toată lumea are firi corupte și toți au momente în care sunt derutați sau confuzi, momente în care sunt de statură mică. Scopul în care ți se oferă o șansă este acela de a schimba toate acestea. Și cum poți face asta? Trebuie să reflectezi asupra greșelilor din trecut și să ajungi să le cunoști; nu găsi scuze și nu te apuca să răspândești noțiuni. Dacă Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu și transmiți cu dezinvoltură aceste neînțelegeri altora, astfel încât și ei să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu alături de tine, și dacă ai noțiuni și umbli să le răspândești, ca toată lumea să aibă noțiuni cu tine și să încerce să raționeze cu Dumnezeu alături de tine, nu este acest lucru instigator? Nu este aceasta împotrivire față de Dumnezeu? Și poate să iasă ceva bun din împotrivirea față de Dumnezeu? Mai poți fi mântuit? Speri că Dumnezeu te va mântui, dar refuzi să-I accepți lucrarea și te împotrivești și I te opui, deci te va mai mântui Dumnezeu? Uită de aceste speranțe! Când ai făcut o greșeală, Dumnezeu nu te-a tras la răspundere și nici nu te-a alungat din cauza acestei singure erori. Casa lui Dumnezeu ți-a dat o șansă și ți-a permis să continui să îndeplinești o datorie și să te căiești, ceea ce reprezintă oportunitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu; dacă ai conștiință și rațiune, ar trebui să prețuiești asta. Unii oameni sunt întotdeauna neglijenți și superficiali atunci când își îndeplinesc îndatoririle și sunt înlocuiți; unii sunt transferați. Înseamnă asta că au fost alungați? Nu asta a zis Dumnezeu; mai ai o șansă. Prin urmare, ce ar trebui să faci? Ar trebui să reflectezi asupra ta și să ajungi să te cunoști și să obții adevărata căință; aceasta este calea. Însă unii oameni nu fac asta. Ei ripostează și spun mereu: „Nu mi s-a permis să îndeplinesc această datorie pentru că am spus ceva greșit și am jignit pe cineva.” Nu caută problema în ei înșiși, nu reflectează, nu caută adevărul, nu se supun rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu și se opun lui Dumnezeu prin răspândirea noțiunilor. Nu au devenit ei Satana? Când faci lucrurile pe care le face Satana, nu mai ești un om care-L urmează pe Dumnezeu. Ai devenit un dușman al lui Dumnezeu – ar putea Dumnezeu să-Și mântuiască dușmanul? Nu. Dumnezeu îi mântuiește pe oamenii cu firi corupte, pe oamenii adevărați – nu pe diavoli, nu pe dușmanii Săi. Când te împotrivești lui Dumnezeu și te plângi de Dumnezeu și Îl interpretezi greșit și Îl judeci pe Dumnezeu, răspândind noțiuni despre El, atunci ești complet împotriva lui Dumnezeu; lansezi un strigăt împotriva lui Dumnezeu. Ce rol joci când crezi în Dumnezeu și, cu toate acestea, protestezi împotriva Lui? Joci rolul Satanei. Ați mai făcut un asemenea lucru? (Da.) Și cum v-ați simțit după aceea? (Inima mea s-a întunecat și starea mea s-a înrăutățit.) Aceasta nu este calea corectă. Sunteți cu toții conștienți de acest lucru, dar unii oameni nu au conștiență. De ce unora le lipsește conștiența? (Pentru că nu au inimă și spirit.) Nu sunt aceia fără inimă și spirit asemenea unor fiare? Oamenii cărora le lipsește luciditatea conștiinței sunt sortiți să nu creadă cu adevărat în Dumnezeu. Sunt răufăcători care se infiltrează în casa lui Dumnezeu, căutând să profite de binecuvântările Lui. Orice om cu inimă și spirit are conștiență; dacă e înlocuit sau trimis altundeva, va fi capabil de introspecţie și să ajungă să se cunoască. Când vede unde a greșit, se poate căi și schimba. Pentru acest fel de persoană, încă există speranță de a fi mântuită.

Îndeplinirea datoriei este cel mai măreț și mai prețios lucru din viața unei persoane. Ea trebuie să acționeze în conformitate cu adevărurile-principii și să nu uneltească niciodată pentru propriul interes, căci, cu cât complotează mai mult cineva pentru propriul interes, cu atât mai mult va fi amânată evoluția sa în viață. Unii oameni țes mereu intrigi: „Când va veni ziua lui Dumnezeu? Încă nu mi-am găsit un partener; când mă voi căsători? Când îmi voi trăi propria viață?” Fiecare persoană este preocupată de lucruri mărunte. Când are confort trupesc, începe să-și facă planuri în privința viitoarei sale vieți, a intențiilor, a destinului și a destinației. Dacă vei fi conștient de toate aceste lucruri și vei renunța la ele, îți vei face din ce în ce mai bine datoria, fără să fii constrâns și ținut pe loc. De exemplu, să presupunem că ți se cere să faci de mâncare sau să trimiți scrisori pentru frații și surorile tale; dacă vei putea vedea aceste simple sarcini ca pe propria datorie, să le tratezi cu seriozitate și să le realizezi în conformitate cu adevărurile-principii, vei fi capabil să îți îndeplinești din ce în ce mai bine datoria – asta înseamnă să îți realizezi datoria la înălțimea standardelor. Să te menții ferm pe poziție și să-ți îndeplinești datoria constituie un aspect; un altul este că trebuie să știi și cum să o îndeplinești și ce principii să urmezi. Odată ce ai înțeles aceste principii și le respecți în sarcinile tale zilnice, precum și atunci când ți se dă o datorie sau când o îndeplinești, vei trece printr-o transformare interioară fără ca măcar să îți dai seama. E ca atunci când iei medicamente când ești bolnav. Unii oameni zic: „Cum de nu mă simt mult mai bine după ce am luat medicamente două zile la rând?” Care e graba? Boala nu s-a dezvoltat în câteva zile și nici nu poate fi vindecată în câteva zile. Asta necesită timp. Unii oameni spun: „Practic adevărul și acționez principial de multă vreme; de ce nu am primit binecuvântările lui Dumnezeu? De ce nu mă simt plin de Duhul Sfânt?” Nu te poți baza pe emoții pentru acest lucru. Așadar, cum vei ști când au loc asemenea schimbări? Vei ști atunci când, după ce ți se întâmplă ceva, va deveni din ce în ce mai ușor să te supui. La început, a fost nevoie de efort ca să te supui; întotdeauna ai căutat justificări, ai cercetat și ai analizat, dorind să pui la îndoială totul și să reziști și a trebuit să practici autocontrolul. Acum însă nu mai trebuie să te controlezi. Când ți se întâmplă ceva, nu cercetezi. Când ai anumite noțiuni sau idei, ca să le înlături și să renunți la ele, te rogi și citești cuvintele lui Dumnezeu. Îți rezolvi problemele mai rapid și mai ușor. Acest lucru dovedește că înțelegi adevărul și te-ai schimbat. La început, aceasta e o schimbare în comportament, dar, treptat, ajunge o schimbare în viață și în fire. Devine din ce în ce mai ușor să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. În plus, intențiile, ideile și planurile tale sunt din ce în ce mai puține, scăzând treptat. Cu toate astea, dacă nu scad, ci dimpotrivă se înmulțesc, atunci este o problemă. Asta demonstrează că, de-a lungul acestei perioade, nu ai urmărit adevărul, ci doar ai depus efort. Aceia care nu urmăresc adevărul simt că, pe măsură ce vor depune din ce în ce mai mult efort, vor dobândi din ce în ce mai multe merite și vor primi o cunună și mai mare în viitor. Fără să-și dea seama, urmează calea lui Pavel. Aceia care nu urmăresc adevărul sunt mereu preocupați de mărimea cununei sau a nimbului de pe capul lor. Să te concentrezi veșnic la aceste lucruri duce la o dorință pentru succes rapid și rezultate imediate. Ei își doresc întotdeauna să depună mai mult efort, considerând că, pe măsură ce se ostenesc mai mult, cu atât mai multe binecuvântări vor primi, că un mare efort va aduce mari binecuvântări și că, prin realizarea unei datorii mărețe, vor aduna mari merite și recompense. Pot ei să-și realizeze bine datoria dacă se concentrează mereu la aceste lucruri? Aceia care nu acceptă adevărul nu își pot îndeplini datoria.

Când urmărești adevărul, există semne ale dobândirii unei evoluții în viață. Și tu le poți simți în inima ta. Gândurile și punctele de vedere ale oamenilor suferă anumite schimbări după ce au experimentat o perioadă de emondare și tratare. De pildă, ai putea spune: „Nu îmi mai pasă de câștigurile și pierderile personale. Acum nu pare important dacă Dumnezeu îmi oferă recompense și nu mai pare să conteze nici dacă primesc binecuvântări într-un final; aceste preocupări nu mai au un loc în inima mea. Acum, dacă Dumnezeu spune că nu mă va binecuvânta, că vrea să mă rafineze, să îmi ia ceva, par a fi capabil să mă supun. În inima mea va mai fi ceva tristețe, dar va fi, de asemenea, și o oarecare dorinţă de a mă supune.” Ce demonstrează acest lucru? Acum ai o fărâmă de frică de Dumnezeu în inima ta, ai renunțat destul de mult la firea ta coruptă și te-ai schimbat cu adevărat. De exemplu, dacă în trecut erai ales să preiei o datorie care necesita o oarecare suferință fizică, puteai să plângi din cauza asta câteva nopți, dar acum poți să te supui după ce verși doar câteva lacrimi. A devenit mai ușor să te supui și nu îți mai este teamă de greutăți. Cum s-a ajuns la această supunere? S-a ajuns prin stabilirea unei relații normale cu Dumnezeu, prin acceptarea treptată a emondării și a tratării de către Dumnezeu, precum și prin acceptarea orchestrărilor și rânduielilor Lui. După ce ai obținut acest rezultat, dorințele, planurile, intențiile și ambițiile tale subiective ajung din ce în ce mai puțin vizibile și nu iei în considerare câștigurile și pierderile personale. În trecut, puneai aceste lucruri pe al doilea, al treilea sau al patrulea loc, dar ele nu mai sunt importante; nu iei în considerare niciunul dintre ele. Dorința ta de a-L asculta pe Dumnezeu a devenit mai puternică și, treptat, ești capabil să spui: „Accept orice îmi dă Dumnezeu și sunt de acord cu orice vrea să îmi ia”, fără să fie doar vorbe goale. Cum a zis Iov: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu”, și tu poți să spui acum același lucru. Ai tu însă statura lui Iov? (Nu.) Ai îndrăzni să te rogi lui Dumnezeu să te pună la încercare, cum a făcut Iov? Nu ai îndrăzni; nu ai credința sau statura pentru așa ceva. Când ți-l imaginezi pe Iov plin de bube, scărpinându-și-le cu un ciob de lut, te simți înfricoșat și tremuri, gândindu-te: „Ce dureros trebuie să fi fost! Sper că nu mi se va întâmpla asta. Nu aș fi capabil să suport așa ceva. Nu am acest fel de credință.” Nu-i așa? Așadar, nu îți asuma un lucru dacă nu ai convingerea de a-l duce la bun sfârșit. Nu fi dornic de rezultate și nu crede că ai statură. Lasă-ți picioarele să te ducă în pași mici, învață să lași lucrurile să se desfășoare firesc și aprofundează-ți experiența puțin câte puțin. Când chiar vei înțelege adevărul, vei fi capabil să percepi clar lucrurile care există în tine și vei renunța mai ușor la gândurile, ideile, planurile și intențiile tale. Relația ta cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală. Normalitatea relației tale cu El depinde, în principal, de condiţia ca tu să practici adevărul pentru a a ajunge la supunerea față de Dumnezeu. În ceea ce privește supunerea, ea înseamnă ascultare directă și absolută, acceptare și practică fără nicio examinare atentă sau obiecții. Cercetarea nu este ascultare. Dar obiecțiile? Cu atât mai puțin. Dacă spui: „Dumnezeu vrea să fac un lucru în acest fel, dar eu îl voi face în felul meu, indiferent ce ar fi”, e în regulă? (Nu.) Nu doar că nu e în regulă, e mai rău de atât; asta nu e supunere. Trebuie să cunoști manifestările practice ale supunerii și, dacă nu le poți dobândi, atunci nu spune că ești o persoană care se supune lui Dumnezeu. În schimb, vorbește conform nivelului pe care l-ai atins; exprimă fapte obiective. Nu exagera și, evident, nu minți. Dacă nu poți pricepe ceva, spune pur și simplu că nu înțelegi și apoi caută adevărul pentru a pătrunde cu mintea acel lucru; vei avea mereu timp să vorbești despre el mai târziu. Este clar că unii oameni nu pot obţine asta și încă își dau importanță, pretinzând că se supun lui Dumnezeu. Nu e acest lucru arogant și lipsit de rațiune? Aceia care nu urmăresc adevărul și nu îl înțeleg adoră să spună așa ceva. Când văd că o persoană s-a lepădat de familie și de muncă pentru a-și face datoria, spun: „Uite cât de mult Îl iubește pe Dumnezeu acea persoană.” Acestea sunt cuvintele unui cap sec și un astfel de om e total lipsit de orice înțelegere a adevărului. Îndrăzniți să pretindeți acum că sunteți persoane care Îl ascultă și Îl iubesc pe Dumnezeu? (Nu.) Atunci vă înțelegeți pe voi într-o oarecare măsură. Acei netoți aroganți și lipsiți de rațiune spun mereu că Îl iubesc și Îl ascultă pe Dumnezeu, iar când fac chiar și un mic sacrificiu sau îndură niște greutăți minore, se gândesc: „M-a recompensat Dumnezeu? A fost binecuvântată familia mea? Oare copiii mei vor intra la facultatea pe care și-o doresc? Există vreo speranță ca soțul meu să primească o promovare și o creștere salarială? Oare am obținut ceva din îndatoririle pe care le-am îndeplinit în ultimii doi ani? Am fost binecuvântată? Oare voi obține o recunoaștere?” Să faci tot timpul planuri în privința acestor lucruri este o manifestare a urmăririi adevărului? (Nu.) Atunci, ce înțelegeți prin urmărirea adevărului? (Pentru a urmări adevărul, trebuie să ne recunoaștem firile corupte, să urmărim o schimbare a firilor noastre și să trăim ca o adevărată persoană.) De fapt, nu trebuie să evaluați nimic altceva și nu trebuie să fie așa de complicat; pur și simplu observați dacă, în timpul realizării datoriei voastre, ați dat dovadă de ascultare și loialitate, dacă ați făcut-o din toată inima și cu întreaga putere și dacă ați acționat în conformitate cu adevărurile-principii. Aceste criterii pot stabili clar dacă ești o persoană care urmărește adevărul. Dacă cineva depune mult efort când își realizează datoria, dar se opune practicării adevărului și îi displace acest lucru, atunci nu este o persoană care urmărește adevărul. Unii oameni vorbesc mereu despre toate lucrurile pe care le fac pentru biserică, despre cât de mari au fost contribuțiile lor în casa lui Dumnezeu. Încă vorbesc despre aceste lucruri chiar și după ce cred în Dumnezeu mai mulți ani – urmăresc adevărul aceste persoane? (Nu.) Oamenii de acest fel sunt jalnici! Statura lor e neînsemnată și nu evoluează niciodată. Ei nu ai nicio viață. De ce depun atât de mult efort oamenii fără viață? (Pentru a primi binecuvântări.) Corect. Ei sunt controlați de ambițiile și dorințele personale. Dacă nu urmăresc adevărul, nu pot renunța niciodată la aceste lucruri. Vezi tu, și ei participă la predici și îi ascultă pe alții cum au părtășie despre adevăr la adunări, așa că de ce nu înțeleg? Zi după zi, ei se gândesc: „Cum pot să ascult, să citesc, să îmi amintesc mai mult și apoi să vorbesc mai mult când lucrez? Așa aș face fapte bune, Dumnezeu Și-ar aminti de mine și aș putea primi binecuvântări.” În cele din urmă, totul e făcut pentru a primi binecuvântări, iar această persoană crede că ar fi justificabil să primească binecuvântări. Odată ce o persoană care urmărește adevărul îl înțelege și îl dobândește, nu mai caută binecuvântări; crede că a face așa ceva este lipsit de rațiune. Ce binecuvântări poți primi dacă firea ta coruptă nu s-a schimbat deloc și nu te supui deloc lui Dumnezeu? Cine ți-ar da binecuvântări? Cum apar binecuvântările? (Le dă Dumnezeu.) Și dacă nu ți le dă, poți să le smulgi de la El? (Nu.) Unii oameni vor chiar să le ia cu forța; nu e un lucru prostesc? Majoritatea oamenilor cred că sunt chiar deștepți, dar nu sunt dispuși să caute adevărul mai mult când își îndeplinesc îndatoririle și să acționeze conform principiilor. Cum pot primi binecuvântările lui Dumnezeu în acest fel? Sunt prea deștepți pentru binele lor!

28 august 2018