Pentru a vedea dacă o persoană are credință adevărată în Dumnezeu, cel mai important lucru e să observi atitudinea sa față de Dumnezeu. Dacă Îl tratează cu o inimă plină de frică și supunere față de Dumnezeu, atunci are credință adevărată în Dumnezeu. Însă dacă nu e nici temătoare, nici supusă față de Dumnezeu, atunci nu are credință adevărată. Ce atitudine ar trebui să aibă oamenii față de Dumnezeu? Ar trebui să se teamă de El și să I se supună. Aceia care pot să se teamă de Dumnezeu sunt capabili să caute și să accepte adevărul. Aceia care I se supun lui Dumnezeu sunt capabili să arate considerație față de intențiile Lui; se străduiesc să-L mulțumească în tot ce fac. Oricine urmărește adevărul are aceste două calități. Aceia fără o inimă temătoare sau supusă față de Dumnezeu cu siguranță nu urmăresc adevărul.

Cam în ce fel ar trebui practicată urmărirea adevărului? Experimentați lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea zilnică a datoriei voastre? V-ați rugat lui Dumnezeu când v-ați confruntat cu probleme și le puteți rezolva căutând adevărul? Aceasta are legătură cu subiectul intrării în viață. Când vă dezvăluiți corupția în timpul îndeplinirii datoriei, sunteți capabili să reflectați asupra voastră și să vă rezolvați problema firii corupte, conform cuvintelor lui Dumnezeu? Dacă nu puteți practica și experimenta în acest mod, atunci nu are nicio legătură cu credința în Dumnezeu. Indiferent ce datorie îndepliniți sau ce faceți, trebuie să încercați să înțelegeți ce aspecte ale cuvintelor lui Dumnezeu sunt implicate, precum și propriile gânduri, opinii sau intenții incorecte, toate acestea făcând parte din starea omului. Ce include starea omului? Punctele de vedere, atitudinile, intențiile și opiniile omului, precum și anumite filosofii, logici și cunoștințe satanice – iar toate aceste lucruri, pe scurt, sunt legate de modurile și metodele de acțiune ale oamenilor și de purtarea lor cu ceilalți. Când se confruntă cu o situație, o persoană trebuie mai întâi să examineze care e opinia sa – acesta e primul pas. Al doilea este să examineze dacă acea opinie e corectă. Cum ar trebui atunci să determine dacă opinia sa e corectă sau nu? Se determină o dată prin cuvintele lui Dumnezeu și apoi în conformitate cu principiile situației respective. De pildă, rânduielile de lucru, interesele și regulile casei lui Dumnezeu, precum și cuvintele exacte ale lui Dumnezeu – folosiți aceste lucruri pentru a determina dacă o opinie este corectă. Sunt standardele de evaluare. Vă examinați opiniile când vă confruntați cu o situație? Indiferent dacă le puteți identifica sau nu, primul pas e să practici în acest fel. Indiferent ce fac oamenii, toți au o anumită părere despre asta. Cum se formează această opinie? După cum vezi situația, pe ce îți bazezi perspectiva, cum plănuiești să te ocupi de acel lucru și pe ce îți bazezi metoda de a te ocupa de el. Toate acestea fac parte din opinia ta. De exemplu, ce crezi despre corupția omenirii? Pe ce se bazează perspectiva ta? Cum abordezi această problemă? Toate acestea au legătură cu opiniile cuiva despre lucruri. Acest lucru e valabil și pentru opinia cuiva asupra unei chestiuni; oricare ar fi situația, toți au o opinie în spatele atitudinii și a metodei lor de a se ocupa de orice lucru. Această opinie îl va ghida și îi va controla felul în care acționează. Iar originea acestei opinii este cea care determină dacă ea e corectă sau greșită. De pildă, dacă opinia ta se bazează pe filosofie și logică satanică, iar intenția din spatele vorbirii tale e de a dobândi faimă și fală, de a-i determina pe mai mulți oameni să te cunoască și să te înțeleagă, să își amintească de tine și să te aprobe, atunci acesta e punctul tău de plecare când întreprinzi o acțiune. Dacă vei avea o intenție greșită ca aceasta, atunci opiniile și metodele care rezultă din ea vor fi și ele cu siguranță greșite și categoric nu vor fi în acord cu adevărul. Când emiți opinii, atitudini și metode greșite, le poți identifica? Dacă le poți evalua corectitudinea sau incorectitudinea, atunci îndeplinești o condiție de bază pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu; dar aceasta nu e condiția absolută. Care e condiția absolută? Când ai determinat că opiniile tale sunt greșite, când ai intenții greșite, planuri și dorințe personale, ce poți face ca să nu acționezi conform acestor opinii eronate? Acest lucru impune să renunți la intențiile și opiniile tale incorecte și, în același timp, să cauți adevărul. Știind prea bine că opiniile tale sunt eronate, că ele nu se conformează nici adevărului, nici intențiilor lui Dumnezeu, că El le detestă, ar trebui, prin urmare, să te răzvrătești împotriva lor. Care este scopul răzvrătirii împotriva trupului? Este acela de a face lucrurile conform intențiilor lui Dumnezeu, de a face lucruri care se conformează adevărului și, drept urmare, de a fi capabil să practici adevărul. Totuși, dacă nu ești capabil să te răzvrătești împotriva părerilor tale greșite, atunci nu poți să pui adevărul în practică sau să trăiești adevărul-realitate; aceasta înseamnă că înțelegerea ta este doar doctrină. Lucrurile despre care vorbești nu pot să îți înfrâneze comportamentul, să îți ghideze acțiunile sau să îți corecteze opiniile greșite, ceea ce demonstrează, încă o dată, că e doar doctrină. Prin urmare, primul pas este să îți examinezi opiniile. Cel de-al doilea e să evaluezi corectitudinea acelor opinii: trebuie să te răzvrătești împotriva opiniilor greșite și să le înlături; opiniilor corecte trebuie respectate și susținute. În ce constă dificultatea voastră acum? Pe de o parte, vă examinați foarte rar, nu este un obicei pentru voi. Pe de altă parte, chiar și când vă examinați, nu știți dacă intențiile și opiniile voastre sunt corecte sau nu. Ele vi se par totodată corecte și incorecte, astfel că, în cele din urmă, rămâneți dezorientați și confuzi și faceți lucrurile în felul vostru – aceasta e o situație. Ce alte situații există? (Uneori îmi identific intențiile și opiniile și îmi doresc să mă răzvrătesc împotriva lor, dar nu îmi pot învinge firea coruptă. Așa că fac compromisuri, inventând motive și scuze ca să mă adaptez. Nu reușesc să practic atunci și mă simt plin de remușcări după aceea.) Asta înseamnă să nu ai destulă inimă ca să te supui adevărului și să îl iubești. Dacă inima unei persoane nutrește o mare iubire pentru adevăr, ea va fi adesea capabilă să treacă peste intențiile și opiniile sale greșite și va putea să se răzvrătească împotriva lor. Desigur, există circumstanțe speciale pe care majoritatea oamenilor le consideră greu de depășit. E normal dacă nici tu nu le-ai depășit. Însă dacă majoritatea oamenilor obișnuiți le pot depăși, dar ție ți se pare foarte dificil, ce dovedește acest lucru? Arată că iubirea ta pentru adevăr nu e mare, iar practicarea adevărului nu e atât de importantă pentru tine. Ce este important pentru tine? Să insiști cu propriile opinii, să te liniștești, să îți satisfaci propriile dorințe – acestea sunt lucrurile care contează pentru tine. Să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu, să practici adevărul, să-I mulțumești inima lui Dumnezeu și să I te supui – nimic din toate acestea nu sunt importante în sufletul tău. Asta îți dezvăluie intențiile interioare și opiniile pe care le urmărești.

Din ce e compusă, în primul rând, starea unei persoane? (Din intențiile, punctele de vedere și opiniile sale.) Starea sa include, în principal, aceste lucruri. Ce apare cel mai des în starea oamenilor? Când ei se confruntă cu ceva, un lucru apare frecvent în inimile lor și îl recunosc în mod conștient în gândurile lor – despre ce ați zice că e vorba? (Despre intențiile lor.) Așa este. Intențiile sunt o parte clară a stării oamenilor și una dintre cele mai comune; în majoritatea problemelor, oamenii au propriile gânduri și intenții. Când apar astfel de gânduri și intenții, oamenii le consideră legitime, dar de cele mai multe ori sunt de dragul lor, pentru mândria și interesele proprii, sau pentru a acoperi ceva sau pentru a se mulțumi într-un fel. În astfel de momente, trebuie să examinezi cum a apărut intenția ta, de ce a fost produsă. De exemplu, casa lui Dumnezeu îți cere să faci lucrarea de curățire a bisericii și există un individ care a fost întotdeauna superficial în datoria lui, căutând mereu modalități de a lenevi. Conform principiului, această persoană ar trebui înlăturată, dar tu ai o relație bună cu ea. Așadar, ce fel de gânduri și intenții se vor naște în tine? Cum vei practica? (De a acționa conform propriilor preferințe.) Și ce produce aceste preferințe? Pentru că această persoană a fost bună cu tine sau a făcut lucruri pentru tine, ai o impresie bună despre ea și, în acest moment, dorești să o protejezi și să o aperi. Nu este acesta efectul sentimentelor? Te simți emoționat față de ea și, așadar, adopți abordarea: „În timp ce autoritățile superioare au politici, localitățile au contramăsurile lor.” Ești duplicitar. Pe de o parte, îi spui: „Trebuie să te străduiești puțin mai mult atunci când faci lucruri. Nu mai fi superficial, trebuie să suferi câteva greutăți; aceasta este datoria noastră.” Pe de altă parte, răspunzi celui de mai sus și spui: „S-a schimbat în bine, este mai eficientă acum când își îndeplinește datoria.” Dar ceea ce gândești, de fapt, în mintea ta este: „Acesta este pentru că am lucrat la acea persoană. Dacă nu aș fi făcut-o, ar fi fost tot așa cum era înainte.” În mintea ta, te gândești mereu: „A fost drăguță cu mine, nu poate fi îndepărtată!” Ce stare este când ai astfel de lucruri în intenția ta? Asta dăunează lucrării bisericii prin protejarea relațiilor emoționale personale. Oare a acționa în acest fel este în acord cu adevărurile-principii? Și există supunere în tine făcând asta? (Nu.) Nu există supunere; există împotrivire în inima ta. În lucrurile care ți se întâmplă și în lucrarea pe care ar trebui să o faci, propriile tale idei conțin judecăți subiective și aici sunt implicați factori emoționali. Tu faci lucrurile bazându-te pe sentimente și, totuși, mai crezi că acționezi imparțial, că le oferi oamenilor șansa de a se pocăi și că le oferi sprijin iubitor; deci faci cum dorești, nu așa cum spune Dumnezeu. A lucra în acest fel înseamnă a reduce calitatea lucrării, a reduce eficiența și dăunează lucrării bisericii – care este tot rezultatul acționării în funcție de sentimente. Dacă nu te examinezi, vei putea identifica problema aici? Nu o vei face niciodată. S-ar putea să știi că este greșit să acționezi în acest fel, că aceasta este o lipsă de supunere, dar te gândești bine și îți spui: „Trebuie să o ajut cu iubire și după ce a fost ajutată și a devenit mai bună, nu va fi nevoie să o îndepărtez. Nu le dă Dumnezeu oamenilor șansa de a se pocăi? Dumnezeu îi iubește pe oameni, așa că trebuie să-i ajut cu dragoste și trebuie să fac așa cum îmi cere Dumnezeu.” După ce te gândești la aceste lucruri, faci lucrurile în felul tău. După aceea, inima ta se simte ușurată; simți că practici adevărul. În timpul acestui proces, ai practicat conform adevărului sau ai acționat conform propriilor preferințe și intenții? Acțiunile tale au fost în întregime conform propriilor preferințe și motivații. Pe parcursul întregului proces, ți-ai folosit așa-numita bunătate și iubire, sentimentele și filosofiile pentru interacțiuni lumești pentru a ușura lucrurile și ai încercat să găsești o cale de mijloc. Părea că ai ajutat această persoană cu dragoste, dar, în inima ta, erai de fapt constrâns de sentimente – și, de teamă că cei de mai sus vor afla, ai încercat să-i câștigi printr-un compromis, astfel încât nimeni să nu fie jignit și lucrarea să se îndeplinească – adică exact în același mod în care non-credincioșii încearcă să găsească o cale de mijloc. De fapt, cum apreciază Dumnezeu această situație? El te va considera drept o persoană care nu se supune adevărului, care adesea adoptă o atitudine scrutătoare și analitică față de adevăr și cerințele lui Dumnezeu. Ce rol joacă intenția ta când abordezi adevărul și cerințele lui Dumnezeu folosind această metodă și când îți îndeplinești îndatoririle cu această atitudine? Îți folosește să-ți protejezi interesele, mândria și relațiile interpersonale, fără să ții cont deloc de cerințele lui Dumnezeu și fără să ai un impact pozitiv asupra îndatoririlor tale sau a lucrării bisericii. O asemenea persoană trăiește cu totul după filosofii pentru interacțiuni lumești. Orice spune și face e pentru a-și proteja mândria, sentimentele și relațiile interpersonale, fără să aibă o supunere autentică față de adevăr sau de Dumnezeu și fără să încerce deloc să-și declare sau să-și recunoască aceste probleme. Nu simte nicio o fărâmă de remușcare și rămâne cu totul neștiutoare față de natura problemelor. Dacă oamenii nu au inimi temătoare de Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu are loc în inimile lor, atunci ei nu pot niciodată acționa principial, indiferent ce îndatoriri îndeplinesc sau de ce probleme se ocupă. Oamenii care trăiesc conform intențiilor și dorințelor lor egoiste sunt incapabili să pătrundă în adevărul-realitate. Din acest motiv, dacă dau peste o problemă și nu își examinează intențiile și nu pot recunoaște în ce fel sunt greșite intențiile lor, ci, în schimb, folosesc tot felul de justificări ca să inventeze minciuni și scuze pentru ei înșiși, ce se întâmplă în cele din urmă? Se descurcă destul de bine să-și protejeze interesele, mândria și relațiile interpersonale, dar și-au pierdut relația normală cu Dumnezeu. Unii oameni cred în Dumnezeu de multă vreme, dar când li se cere să aibă părtășie despre unele dintre experiențele lor personale, nu au nimic de spus, nu pot împărtăși nicio mărturie bazată pe experiență despre schimbarea firii lor. Din ce motiv? Ei se examinează și practică foarte rar conform adevărurilor-principii. În schimb, preferă să meargă pe propria cale, trăiesc conform unei firi corupte, acțiunile lor sunt ghidate de propriile intenții, opinii, dorințe și planuri, rămânând în tot acest timp lipsiți de pocăință. Cred în Dumnezeu și ascultă cuvintele Lui; primesc adevărul și, de asemenea, au părtășie despre adevăr și îl predică – dar ce practică ei, de fapt? Ei practică doar în conformitate cu propriile intenții și închipuiri, nu conform cerințelor lui Dumnezeu. Așadar, care este atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu? Cum tratează cerințele lui Dumnezeu? În privința cărui aspect al experimentării lucrării lui Dumnezeu ar trebui oamenii să fie cei mai conștiincioși? Cum ar trebui să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și să practice adevărul – aceasta e cea mai importantă chestiune. Dacă, după ce aude cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici, o persoană nu merge să le pună în practică, crede ea cu adevărat în Dumnezeu? Experimentează ea cu adevărat lucrarea Lui? De ce nu este conștiincioasă atunci când ar trebui să fie? De ce se îndoiește de Dumnezeu și de cuvintele Lui când ar trebui să practice adevărul? „De ce are Dumnezeu aceste cerințe? Se aliniază ele cu cuvintele Lui? Mai este Dumnezeu iubire dacă emite asemenea cerințe? Să ceară asemenea lucruri nu pare ceva ce El ar face, nu? Nu pot să le accept. Cerințele lui Dumnezeu sunt mai degrabă lipsite de considerație, se opun mult noțiunilor și închipuirilor umane.” Spune-Mi, poate cineva care chibzuiește astfel lucrurile să fie capabil să accepte adevărul? (Nu.) Aceasta nu e o atitudine de acceptare a adevărului. Măsurarea și abordarea cerințelor lui Dumnezeu cu această atitudine și aceste intenții înseamnă o deschidere sau o închidere a inimii față de Dumnezeu? (O închidere.) Nu este o atitudine de acceptare, ci una de împotrivire. În privința cerințelor lui Dumnezeu, asemenea oameni mai întâi cercetează atent și unii dintre ei chiar spun batjocoritori: „Dumnezeu nu a interacționat mult cu frații și surorile din biserică; el nu cunoaște treburile bisericii. Nu cumva casa lui dumnezeu se ocupă de lucruri puțin cam prea dogmatic? Nu așa facem lucrurile. Le facem în funcție de situațiile fraților și surorilor, oferindu-le oportunități. Și, în plus, dumnezeu întrupat ar trebui să fie înțelegător cu slăbiciunea umană! Dacă el nu va fi atent la aceste lucruri, vom fi noi. Există unele lucruri cărora dumnezeu nu le acordă atenție, dar noi le-o vom acorda.” Ce fel de atitudine adoptă ei? E o atitudine de împotrivire, judecare și condamnare. Ei analizează atent lucrurile și apoi le judecă. Și cum le judecă? Ei spun: „În orice caz, dumnezeu e drept, iar eu cred în dumnezeu, nu într-un om. Dumnezeu scrutează oamenii în adâncul inimii lor.” Ce înseamnă acest lucru? (Îl neagă pe Dumnezeul întrupat.) Așa este. În inimile lor, ei Îl neagă pe Hristos, insinuând că Dumnezeu nu este neapărat reprezentat de cuvintele lui Hristos. Oricând acțiunile și cuvintele lui Hristos contrazic sau contravin propriilor interese, intenții și opinii, ei Îl neagă pe Dumnezeu. „Oricum, eu în dumnezeu cred, iar dumnezeu e drept. El scrutează oamenii în adâncul inimii lor.” Ce sunt aceste afirmații? Sunt ele judecăți? Care este natura acestor afirmații? (Blasfemie.) Să vorbești despre oameni pe la spatele lor este o judecată. Să vorbești despre Dumnezeu pe la spatele Lui nu e doar o judecată: este o blasfemie. Pot oamenii care sunt capabili să-L hulească pe Dumnezeu să fie credincioși adevărați? Sunt ei oameni cu rațiune și conștiință? Sunt cei pe care Dumnezeu îi va mântui? Acești oameni sunt doar lacheii Satanei, sunt oameni răi și ar trebui să fie respinși și eliminați.

În biserici, se manifestă comentarii despre Dumnezeu și judecăți despre lucrarea Sa? Ele nu sunt predominante, dar cu siguranță au loc, deoarece în orice biserică există câțiva neîncrezători și oameni răi. Așadar, în anumite circumstanțe, ar putea acest tip de stare să apară în inimile celor care cred sincer în Dumnezeu? Dacă apar în voi lucruri precum judecata, împotrivirea și blasfemia, care este răspunsul vostru interior? Ești capabil să pricepi natura gravă a problemei? De pildă, să spunem că nu te-ai căsătorit niciodată, dar ești într-un mediu potrivit și întâlnești o potențială parteneră cu care ți-ar plăcea să îți dai întâlnire. Deși I-ai promis înainte lui Dumnezeu că îți vei dedica întreaga viață Lui și nu vei căuta o parteneră, în inima ta, tot ai un sentiment bun despre această persoană, așa că hotărăști să-ți dai întâlnire cu ea. După întâlnire descoperi însă că există multe obstacole și îți dai seama că nu este potrivit să te vezi cu ea, că Dumnezeu nu permite acest lucru. Vrei să renunți la ea, dar nu poți, așa că te rogi lui Dumnezeu, te blestemi și te răzvrătești împotriva ta și, în cele din urmă, vă despărțiți. După despărțire, ești într-o imensă suferință mentală. Este normal. Aceasta e slăbiciunea normală a umanității. Nu trebuie însă să te plângi de Dumnezeu. Ar putea majoritatea oamenilor să treacă prin această experiență și să fie capabili să nu se plângă de Dumnezeu? Majoritatea nu ar putea, iar acest lucru reflectă atitudinea lor față de adevăr și de Dumnezeu. Ce gânduri greșite trebuie să aibă o persoană ca să se plângă de Dumnezeu într-o asemenea situație! (Dacă nu aș crede în Dumnezeu, aș putea să găsesc o parteneră.) Este un asemenea gând o problemă însemnată? Cumva, persoana nu vrea să creadă în Dumnezeu, ci să renunțe. Se gândește: „De ce a trebuit să aleg calea credinței în Dumnezeu? Ar fi grozav să nu cred în Dumnezeu, aș putea face orice vreau. Nu este ușor să găsesc o parteneră atât de potrivită; dacă o voi rata acum, în curând voi fi prea bătrân ca să mă vrea cineva. Ar trebui să nu mai încerc niciodată să găsesc pe cineva? Așa îmi voi petrece restul vieții?” În mintea sa își fac apariția gânduri negative și pline de regrete într-o asemenea măsură, încât persoana nu mai vrea să creadă. Acestea sunt manifestări ale răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu și ale trădării Lui. Dar nu este cel mai grav lucru. Ce gânduri sunt mai grave decât acestea? Ați experimentat un astfel de lucru? (Nu.) Faptul că nu l-ați experimentat este, de fapt, destul de periculos. Aceia care au experimentat asemenea lucruri sunt capabili să-și vadă anumite aspecte în mod clar; sunt relativ mai în siguranță, deși nu este o garanție absolută. Ispita cu care se confruntă aceia fără asemenea experiențe nu este neînsemnată. Ei trebuie să fie vigilenți, căci la orice neatenție, vor cădea pradă ispitei! Unii oameni se gândesc: „E bine să te naști în zilele de pe urmă și să fii ales de Dumnezeu. În plus, sunt tânăr, fără complicații familiale, ceea ce mă lasă liber să-mi fac îndatoririle – acesta este harul lui Dumnezeu. Păcat că există un singur dezavantaj, și anume, chiar dacă întâlnesc o parteneră potrivită, nu pot să o curtez sau să mă căsătoresc cu ea. De ce nu-mi pot căuta pe cineva? Este căsătoria un păcat? Nu sunt mulți frați și surori cu soți și copii? Și nu cred și ei în Dumnezeu? De ce mie nu mi se permite să-mi caut o parteneră? Dumnezeu nu e drept!” Ies la iveală judecata și nemulțumirea lor față de Dumnezeu. Își pun în cap că este numai vina lui Dumnezeu, că totul vine de la Dumnezeu, așa că se supără pe El și își varsă nemulțumirile: „Dumnezeu este atât de nedrept cu mine! E atât de nechibzuit! Alți oameni se pot căsători, eu de ce nu pot? Alți oameni pot avea copii, eu de ce nu pot? Dumnezeu le dă altor oameni această șansă, mie de ce nu mi-o dă?” Ies la iveală plângeri și judecăți. Ce stare e aceasta? (O stare de împotrivire, de opoziție.) Potrivnic, nemulțumit, șovăielnic. Nu există nici cea mai mică intenție de a accepta ce face Dumnezeu sau de a se supune acestui lucru; ei doar vor ca El să facă altfel. Cu toate acestea, încă ezită să aleagă căsătoria, temându-se că, dacă se vor căsători și vor avea complicații, nu vor mai fi atât de liberi și nu vor mai fi capabili să-și facă bine datoria, ceea ce îi va împiedica ulterior să fie mântuiți și să intre în Împărăția Cerurilor. Ce ar face atunci cu un asemenea regret? De fapt, aceasta e calea pe care o alegi singur. Dumnezeu le oferă oamenilor liber-arbitru. Poți alege dacă vrei să găsești un partener și să te căsătorești sau să urmărești adevărul și mântuirea. Aceasta e în întregime o alegere personală; dacă alegi sau nu în mod corect nu are nicio legătură cu Dumnezeu, și atunci de ce te plângi de El? De ce te plângi că nu este drept? De ce ai atâtea nemulțumiri? (Pentru că interesele mele nu au fost satisfăcute.) Când îți sunt afectate interesele, devii nemulțumit în sinea ta. Simți că ai suferit o pierdere, așa că Îl învinovățești pe Dumnezeu, ba chiar cauți motive ca să-ți verși oful. Ce fel de fire este aceasta? (Una malițioasă.) Este malițiozitate. Să Îl învinovățești pe Dumnezeu, să te plângi că nu este drept și să te vaiți că rânduielile Lui nu sunt potrivite oricând interesele tale nu pot fi satisfăcute – aceasta e o fire malițioasă, intransigentă și neiubitoare de adevăr. Cum apar în oameni aceste stări și gânduri? Dacă nu ar exista aceste situații, ar mai ieși la iveală și ar mai fi dezvăluite aceste lucruri? (Nu.) Când nu te confrunți cu o asemenea situație, interesele tale relevante nu vor intra în conflict cu cerințele lui Dumnezeu, iar interesele tale nu vor fi în niciun fel compromise, așa că vei crede că iubirea ta și felul în care-L urmărești pe Dumnezeu sunt mai bune și mai puternice decât ale tuturor. Când te confrunți însă cu această situație și sunt implicate interesele tale, nu poți renunța la ele, așa că te plângi de Dumnezeu. Ce se poate vedea din această problemă? Ce îi provoacă adeseori pe oameni să se plângă de Dumnezeu și să Îl judece? (Când propriile interese nu sunt satisfăcute.) Când interesele lor sunt afectate, când intențiile, dorințele și planurile lor nu pot fi împlinite, oamenii se împotrivesc, Îl judecă pe Dumnezeu și se plâng de El și pot chiar să hulească. De fapt, judecata în sine este un fel de stare de împotrivire; blasfemia este chiar și mai gravă. Când interesele lor sunt lezate, cu cât se gândesc mai mult la acest lucru, cu atât devin mai nemulțumiți și cu atât se simt mai neîndreptățiți. Încep să se împotrivească și, cu aceste gânduri în minte, de pe buzele lor se revarsă nemulțumiri și încep să judece. Acesta e un semn al opunerii față de Dumnezeu.

Care sunt manifestările concrete ale împotrivirii unei persoane față de Dumnezeu? (Nu-și face datoria cu sârguință; este superficială în datoria ei.) Acesta e un aspect. Înainte, această persoană putea să își dedice 70 sau 80 la sută din energie pentru a-și realiza datoria și să se dedice în orice făcea, dar acum nutrește gânduri despre Dumnezeu și simte că nu a primit binecuvântările sau harul lui Dumnezeu, în pofida faptului că-și realizează datoria. Pe lângă faptul că Îl judecă pe Dumnezeu ca fiind nedrept, în inima ei mai există și reticență, astfel că depune un efort doar de 10 sau 20 la sută când își realizează datoria, acționând într-o manieră complet superficială. Acesta e un tip de comportament potrivnic, cauzat de o stare răzvrătită. Ce altceva mai e acolo? (Renunțare nechibzuită.) Cum se manifestă aceasta? Să spunem, de exemplu, că un om care avea rolul de lider de grup obișnuia să se trezească la 5 dimineața când avea o adunare la 8 dimineața, pentru a se ruga, a avea devoțiuni spirituale și a se pregăti. Apoi nota conținutul despre care urma să aibă părtășie la adunare. Avea o atitudine serioasă față de realizarea datoriei, dedicându-i-se în întregime. Cu toate acestea, după ce a fost emondat o dată, a început să se gândească: „Ce rost are să mă trezesc devreme? Dumnezeu nu vede acest lucru și nimeni nu mă laudă. Nu există nicio persoană care să spună că îmi fac datoria cu loialitate. În plus, sunt întotdeauna emondat, în ciuda faptului că lucrez din greu. Și nu am primit nici aprobarea lui Dumnezeu; se pare că până și viitoarele recompense sunt acum în pericol.” Așadar, la următoarea adunare, nu se pregătește în prealabil sau nu are părtășie în mod entuziast și nici nu mai notează. Ce atitudine e aceasta? (Una iresponsabilă.) Este iresponsabil și superficial și nu mai vrea să se dedice cu toată inima și puterea sa. De ce este astfel? E ceva în interiorul său care îi provoacă necazuri. Se împotrivește lui Dumnezeu și se luptă cu El, gândindu-se: „Emondarea ta m-a făcut să mă simt inconfortabil și exact așa te tratez și eu. Obișnuiam să mă dedic cu toată inima și mintea, dar Dumnezeu nu m-a aprobat. Dumnezeu tratează oamenii injust, așa că nu îmi voi mai da toată silința să îmi realizez datoria!” Ce fire e aceasta? Își arată caracterul animalic; în inima sa, el neagă dreptatea lui Dumnezeu, faptul că Dumnezeu scrutează adâncul sufletului omului, neagă că Dumnezeu îl iubește cu adevărat pe om, Îi neagă esența lui Dumnezeu și Îl tratează doar pe baza propriilor noțiuni. Ce comportamente se nasc dintr-o astfel de tratare a lui Dumnezeu? Nepăsare, renunțare nechibzuită și iresponsabilitate, precum și plângeri și înțelegeri greșite. El chiar va răspândi noțiuni, instigându-i pe alții: „Credința în Dumnezeu nu îți garantează că vei primi binecuvântări. Și oricum, ce binecuvântări? Le-a văzut cineva? Cu toții mergem pe calea lui Pavel; câți dintre noi pot fi ca Petru? Succes la a fi desăvârșiți de Dumnezeu.” Ce anume răspândește? Judecata și noțiunile sale despre Dumnezeu, precum și nemulțumirea sa față de El. Care este natura acestui comportament? Este ea conflictuală? (Da.) De ce poate fi atât de conflictual? Pentru că opiniile pe care le are sunt incorecte. Înțelege greșit atitudinea lui Dumnezeu față de oameni, cerințele și abordarea Lui față de ei – îi lipsește înțelegerea acestor lucruri. Când Dumnezeu lucrează în el, nu poate să accepte și să se supună, nici nu poate să caute adevărul. Ce se naște din asta, în cele din urmă? Împotrivire, judecată, condamnare și blasfemie. Toți cei care au o fire coruptă vor manifesta în mod natural aceste lucruri; singura diferență e în ce măsură o vor face. Nu e vorba că numai oamenii răi se comportă astfel. Sunteți de acord? (Da. Oricine care nu urmărește adevărul se comportă astfel.) Așa este. Toți oamenii care nu urmăresc adevărul și toți aceia cu o umanitate veninoasă manifestă și dezvăluie aceste trăsături în măsuri diferite. Aceia care sunt mai sârguincioși în urmărirea adevărului vor manifesta și ei stări anormale când li se va întâmpla ceva nedorit, dar ei se pot întoarce rugându-se, examinându-se prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu și căutând adevărul. După ce se întorc, va exista căință, ceea ce le va permite să nu Îl mai înțeleagă greșit pe Dumnezeu și să dezvolte o oarecare supunere. Deși această supunere are uneori câteva impurități, e cumva forțată sau este oarecum departe de standard, atâta vreme cât sunt dispuși să se supună și să pună chiar și un pic de adevăr în practică, vor dobândi treptat claritate despre toate aspectele adevărului. Dacă nu ai însă nicio dorință să te supui și, nici măcar după ce te examinezi și îți dai seama de problemă, nu cauți sau nu accepți adevărul – cu atât mai puțin accepți felul în care te tratează Dumnezeu – atunci vei avea probleme. Ce consecințe vor decurge din acest lucru? Vei da glas nemulțumirilor, vei emite judecăți în mod nechibzuit și vei vorbi fără reținere, lipsit de orice urmă a unei inimi cu frică de Dumnezeu. În cazuri moderate, te vei plânge la tine acasă și vei sparge vesela ca să-ți exprimi mânia. Vei fi înstrăinat de Dumnezeu și nu vei fi dispus să vii înaintea Lui și să te rogi. În cazuri mai grave, îți vei răspândi negativitatea și noțiunile când te vei întâlni cu frații și surorile, provocând tulburări și perturbări. Dacă nici atunci nu te vei pocăi, probabil le vei stârni indignarea și vei fi îndepărtat sau exclus din biserică.

Când oamenilor li se întâmplă lucruri diferite, există tot felul de manifestări în ei, care arată diferența dintre umanitatea bună și cea rea. Așadar, care sunt criteriile de măsurare a umanității? Cum ar trebui măsurat ce fel de persoană este un om și dacă poate fi sau nu mântuit? Asta depinde de dragostea lor pentru adevăr și de abilitatea lor de a accepta și practica adevărul. Toți oamenii au noțiuni și răzvrătire înlăuntrul lor, toți au firi corupte și, astfel, vor întâlni momente în care ceea ce le cere Dumnezeu este în contradicție cu interesele lor și trebuie să facă o alegere – acestea sunt lucruri pe care toți le vor experimenta adesea, nimeni nu le poate evita. De asemenea, toți vor avea momente în care Îl vor interpreta greșit pe Dumnezeu și vor avea noțiuni despre El, sau când Se vor plânge de El și vor fi potrivnici sau răzvrătiți față de El – dar pentru că oamenii au atitudini diferite față de adevăr, modul în care îl abordează este diferit. Unii oameni nu vorbesc niciodată despre noțiunile lor, ci caută adevărul și le rezolvă singuri. De ce nu vorbesc despre ele? (Au o inimă cu frică de Dumnezeu.) Așa este: au o inimă cu frică de Dumnezeu. Se tem că faptul de a vorbi despre ele va avea un efect negativ și doar încearcă să rezolve acest lucru în inima lor, fără a afecta pe nimeni altcineva. Când întâlnesc pe alții într-o stare similară, își folosesc propriile experiențe pentru a-i ajuta. Asta înseamnă să fii bun la suflet. Oamenii buni la suflet sunt iubitori față de ceilalți, sunt dispuși să-i ajute pe alții să-și rezolve dificultățile. Există principii când fac lucruri și îi ajută pe ceilalți, îi ajută pe ceilalți să rezolve probleme pentru a le fi de folos acestora și nu spun nimic care să nu fie de folos pentru ei. Aceasta este dragoste. Astfel de oameni au o inimă cu frică de Dumnezeu, iar acțiunile lor sunt principiale și înțelepte. Acestea sunt criteriile pentru a măsura dacă umanitatea oamenilor este bună sau rea. Ei știu că lucrurile negative nu sunt de folos nimănui și că aceste lucruri îi vor afecta pe ceilalți dacă vorbesc despre ele cu voce tare, așa că aleg să se roage lui Dumnezeu în inimile lor și să caute adevărul pentru o rezolvare. Indiferent ce fel de noțiuni au, ei sunt capabili să le trateze și să le înlăture cu o inimă supusă lui Dumnezeu și apoi ajung să înțeleagă adevărul și au abilitatea să se supună întru totul lui Dumnezeu; în felul acesta, vor avea din ce în ce mai puține noțiuni. Dar unii oameni nu au nicio rațiune. Când au noțiuni, le place să aibă părtășie despre ele cu oricine și cu toată lumea. Dar asta nu rezolvă problema și îi face pe alții să aibă noțiuni – și asta nu le dăunează? Unii oameni nu le spun fraților și surorilor când au noțiuni; le e teamă că alții își vor da seama că au noțiuni și că vor folosi acest lucru împotriva lor – dar, acasă, vorbesc fără rețineri, spun orice vor, tratându-i pe non-credincioșii din familia lor ca pe frați și surori din biserică. Ei nu se gândesc deloc la ce fel de consecințe va avea acest comportament. Înseamnă asta că acționează conform principiului? De exemplu, printre rudele lor s-ar putea să fie oameni care cred în Dumnezeu și alții care nu cred, sau persoane care cred pe jumătate și sunt pe jumătate sceptici; când au noțiuni, le răspândesc printre membrii familiei, iar rezultatul e că toți acești oameni sunt trași în jos după ei și încep să aibă noțiuni și înțelegeri greșite despre Dumnezeu. Noțiunile și înțelegerile greșite sunt în mod inerent molipsitoare și, odată ce s-au răspândit, oamenii care nu își dau seama ce sunt într-adevăr pot ajunge să facă rău. Oamenii zăpăciți, în special, sunt susceptibili să devină și mai zăpăciți după ce le aud. Numai cei care înțeleg adevărul și sunt capabili să le identifice sunt în stare să respingă aceste lucruri nefavorabile – lucruri care sunt noțiuni, negativitate și înțelegeri greșite – și să fie protejați de Dumnezeu. Majoritatea oamenilor sunt lipsiți de o asemenea statură. Unii pot simți că aceste lucruri sunt greșite – ceea ce este deja destul de impresionant – dar nu își pot da deloc seama de ceea ce sunt. Prin urmare, atunci când există cei care răspândesc adesea noțiuni și negativitate, majoritatea oamenilor vor fi deranjați de aceste lucruri negative și vor deveni slabi și pesimiști. Este un fapt sigur. Aceste lucruri negative, nefavorabile au o putere extraordinară de a induce în eroare și a face rău noilor credincioși. În fața celor care au deja o bază, nu au mare efect; după un timp, când astfel de oameni înțeleg adevărul, se vor schimba. Dar odată ce noii credincioși cărora le lipsește o bază aud aceste lucruri nefavorabile, vor deveni cu ușurință negativi și slabi; cei care nu iubesc adevărul chiar se vor retrage și nu vor mai crede în Dumnezeu; acei oameni răi pot chiar să răspândească noțiuni și să tulbure lucrarea bisericii. Ce fel de oameni sunt cei care răspândesc negativitate și noțiuni fără nicio reținere? Toți sunt oameni răi, toți sunt demoni și toți vor fi dezvăluiți și eliminați. Unii oameni spun: „Eu nu discut aceste lucruri cu străinii; vorbesc doar acasă despre ele.” Fie că vorbești despre ele pe afară sau acasă, natura acestei chestiuni e la fel. Faptul că poți vorbi despre ele acasă înseamnă că ai noțiuni și înțelegeri greșite despre Dumnezeu. A fi capabil să spui aceste lucruri cu voce tare demonstrează că nu cauți sau nu iubești adevărul. Nu ai căutat adevărul ca să te ajute să înlături aceste noțiuni și nici nu plănuiești să renunți la ele, așa că, indiferent cu cine vorbești, natura discursului tău rămâne la fel. Și există unii oameni care răspândesc noțiuni peste tot unde merg și oricăror oameni pe care îi întâlnesc. De pildă, să spunem că un ins este trimis acasă pentru că a provocat tulburări și perturbări când își făcea datoria. Când este întrebat de ce a fost trimis acasă, răspunde: „Sunt doar franc din fire. Spun ce gândesc. Am făcut o gafă și am vorbit despre câteva dintre lucrurile rele pe care obișnuiam să le fac; când conducătorii și lucrătorii au auzit despre aceste lucruri, m-au considerat o persoană rea și m-au trimis acasă. Ar trebui să învățați cu toții din experiența mea; nu poți să vorbești nechibzuit în casa lui dumnezeu. Dumnezeu spune să fii onest, dar trebuie să iei în considerare cine te ascultă. E în regulă să fii onest cu familia ta, dar încearcă să fii sincer cu străinii și vei suferi pierderi. Nu tocmai am suferit o pierdere din cauza asta? Luați-o ca pe o lecție.” După ce aud așa ceva, unii oameni se tot gândesc la asta: „Se întâmplă un asemenea lucru în casa lui Dumnezeu? Cred că ar trebui să fim cu toții mai atenți la cuvintele noastre de acum înainte!” Nu sunt acești oameni confuzi? Dumnezeu a vorbit atât de mult și, totuși, după ce au ascultat mai bine de o decadă, ei nu își pot aminti nicio singură frază – dar când o persoană rea spune un lucru, ei și-l aduc aminte bine, și-l sădesc în inimi și apoi devin prudenți în vorbirea și acțiunile lor. Au fost induși în eroare și otrăviți. De ce pot fi otrăviți? Pe de o parte, calibrul lor este slab și sunt prea confuzi, incapabili să discearnă discursul și comportamentul altor oameni și nu au un punct de vedere propriu. Nu înțeleg adevărul și nu sunt capabili să-l susțină. Pe de altă parte, nu au credință în Dumnezeu și, esențialmente, nu înțeleg cum tratează El oamenii. Din cauza tuturor acestor lucruri, ei pot fi induși în eroare de alții. Cu siguranță, nici ei înșiși nu sunt oameni buni și sunt capabili să adopte cuvintele unui diavol. Ce intenții și scopuri are diavolul când răspândește noțiuni? El vrea ca toți să se ralieze cu el. Ar fi peste măsură de bucuros dacă toată lumea s-ar plânge de Dumnezeu. Nu este acesta un ins care provoacă tulburări și perturbări? Nu stârnește el orbește probleme? Cum ar trebui să te porți cu asemenea oameni? Mai trebuie să spunem? Înlăturați-i imediat din biserică; nu îi mai lăsați să stea nici măcar o zi în plus. Asemenea oameni răi care rămân în casa lui Dumnezeu nu vor prilejui decât un dezastru; sunt un pericol ascuns, o bombă cu ceas. Cea mai bună cale de acțiune este să îi înlăturați. Lăsați-i să creadă cum vor ei să creadă în afara bisericii – acest lucru nu are nicio legătură cu casa lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt cei mai șireți și nu pot fi mântuiți. Spuneți-Mi, cine a fost vreodată alungat din casa lui Dumnezeu din cauza unei greșeli de exprimare de scurtă durată? Cine a fost vreodată silit să plece pentru că a fost o persoană sinceră și a recunoscut fățiș lucruri despre el? Casa lui Dumnezeu face mereu lucrarea de curățire a bisericii și cine sunt aceia care sunt înlăturați? Sunt toți acei oameni răi, antihriști și neîncrezători care nu își realizează bine îndatoririle în mod constant și care chiar fac rău și provoacă tulburări. Nicio singură persoană nu a fost vreodată înlăturată din cauza unei fărădelegi trecătoare sau a unei dezvăluiri pasagere de corupție, cu atât mai puțin nu a fost nimeni înlăturat pentru că a practicat adevărul cu scopul de a fi o persoană onestă. Acesta este un fapt acceptat. Unii oameni spun: „Aceia care urmăresc adevărul sunt o minoritate în biserică. Oamenii care nu urmăresc adevărul constituie majoritatea. Dacă majoritatea ar fi îndepărtată, cine ar mai munci? Dacă majoritatea ar fi îndepărtată, câți oameni ar mai putea fi mântuiți?” Acesta nu este modul corect de a gândi. Așa cum s-a spus cu mult timp în urmă: „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși.” Oamenii care iubesc adevărul sunt atât de puțini deoarece umanitatea este foarte profund coruptă. Dumnezeu nu vrea un mare număr de oameni, ci oameni de excelență. Aceia care rămân în casa lui Dumnezeu sunt aceia care pot să asculte și să se supună, care pot să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu; cei mai mulți dintre ei sunt oameni care pot să accepte adevărul. Unii oameni au calibru slab și poate că nu înțeleg adevărul, dar sunt capabili să asculte, să se supună și să se abțină de la lucruri rele, așa că asemenea oameni pot fi păstrați pentru a munci. Aceia care reușesc să stea printre muncitori sunt toți loiali. Indiferent cât de mult muncesc, ei nu se plâng; sunt oameni care ascultă și se supun. Aceia care nu ascultă sau nu se supun nu ar provoca doar tulburări dacă ar rămâne? Chiar dacă muncesc doar puțin, au întotdeauna nevoie de supraveghere; imediat ce nu ar fi vegheați, ar comite fapte rele și ar isca probleme. Munca unor asemenea oameni face mai mult rău decât bine. Asemenea muncitori trebuie îndepărtați, altfel, aleșii lui Dumnezeu vor fi tulburați, la fel și viața bisericii. Dacă oamenii răi nu sunt îndepărtați din biserică, aleșii lui Dumnezeu vor avea cu adevărat de suferit și vor fi distruși. Prin urmare, singura cale de a garanta că aleșii lui Dumnezeu pot să experimenteze netulburați viața bisericească este ca oamenii răi să fie îndepărtați; aceasta e singura cale de a ne asigura că aleșii lui Dumnezeu vor intra pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și că vor dobândi mântuirea. Îndepărtarea oamenilor răi este în deplină concordanță cu intențiile lui Dumnezeu.

Există un tip de persoană care e iubitoare și tolerantă cu oricine și dispusă să-i ajute pe toți. Singurul lucru de care nu e interesată este adevărul. Se opune mereu lui Dumnezeu și nu se poate pune de acord cu El. Este dușmanul inveterat al lui Dumnezeu. Ce fel de persoane sunt acestea? Sunt neîncrezători și diavoli. Cei care sunt scârbiți de adevăr și urăsc adevărul sunt diavoli. Atâta vreme cât ceva implică adevărul sau ceea ce Dumnezeu spune sau cere, nu numai că nu acceptă acel lucru, ci se îndoiesc de el, i se împotrivesc și răspândesc noțiuni despre el. Mai fac și multe lucruri care sunt dăunătoare lucrării bisericii, ba chiar protestează public împotriva lui Dumnezeu când interesele lor personale au fost lezate. Asemenea oameni sunt diavoli; ei sunt persoane care urăsc adevărul și-L urăsc pe Dumnezeu. In natura fiecărei persoane există o fire care urăște adevărul; prin urmare, toți au o esență care Îl urăște pe Dumnezeu. Singura diferență este gradul acestei uri, dacă este moderată sau gravă. Unii oameni sunt capabili să facă rău ca să se opună lui Dumnezeu, în timp ce alții doar dezvăluie o fire coruptă sau emoții negative. Așadar, de ce sunt unii oameni capabili să-L urască pe Dumnezeu? Ce rol joacă? Sunt capabili să-L urască pe Dumnezeu deoarece au o fire care urăște adevărul. Când au această fire înseamnă că sunt diavoli și dușmani ai lui Dumnezeu. Ce este un diavol? Toți aceia care urăsc adevărul și Îl urăsc pe Dumnezeu sunt diavoli. Pot fi diavolii mântuiți? În niciun caz. În timp ce Dumnezeu mântuiește omenirea, mulți oameni se vor ridica, I se vor opune și vor tulbura lucrarea casei lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt diavoli. Ei pot fi numiți și demoni vii. În bisericile de pretutindeni, oricine tulbură lucrarea bisericii este un diavol și un demon viu. Și oricine asuprește biserica și nu acceptă adevărul în nicio măsură este un demon viu. Prin urmare, dacă identificați corect ce oameni sunt demoni vii, trebuie să acționați rapid pentru a-i îndepărta. Dacă există anumiți oameni a căror purtare este de obicei foarte bună, dar ocazional starea lor e rea sau statura lor e prea mică, iar ei nu înțeleg adevărul și fac ceva care provoacă tulburări și perturbări, dar nu fac asta de obicei și nu le stă în fire, atunci pot rămâne. Umanitatea anumitor oameni nu este foarte bună; dacă cineva îi jignește, nu vor renunța niciodată. Se vor certa la nesfârșit cu acea persoană, fiind necruțători când se simt îndreptățiți. Totuși, acești oameni au un merit, anume că sunt dispuși să muncească și să îndure greutăți. Asemenea oameni pot rămâne deocamdată. Dacă acești oameni fac frecvent rele și tulbură lucrarea bisericii, atunci aparțin diavolilor și Satanei și nu pot fi în niciun caz mântuiți. Acest lucru e sută la sută sigur. Oamenii de acest fel trebuie îndepărtați din biserică; categoric nu li se poate permite să rămână. De ce trebuie îndepărtați? Pe ce temei sunt îndepărtați? Unii sunt îndepărtați pentru a li se da o șansă să se pocăiască, să li se dea o lecție; alții sunt îndepărtați pentru că natura lor a fost văzută așa cum este și nu pot fi mântuiți. Așadar, vedeți, oamenii sunt pur și simplu diferiți unii de alții. Unii care au fost îndepărtați, în ciuda negativității extreme și a inimii lor întunecate, nu și-au abandonat datoria și continuă să o realizeze – nu au aceeași stare ca oamenii care nu își fac deloc datoria după ce au fost îndepărtați, iar căile pe care le urmează nu sunt aceleași. Care este starea interioară a celor care continuă să-și facă datoria după ce au fost îndepărtați? Ce urmăresc ei? Este diferit față de cei care nu își realizează datoria. Dacă nu puteți discerne asta, înseamnă că aveți un calibru slab, că vă lipsește înțelegerea spirituală și că nu puteți face lucrarea bisericii. Dacă puteți vedea diferența, îi veți trata diferit. În ce constă diferența dintre aceste două tipuri de oameni? Care este diferența dintre căile pe care merg? Care e diferența în atitudinea lor față de realizarea datoriei? Puteți discerne aceste lucruri? (Unii oameni pot continua să realizeze unele îndatoriri după ce au fost îndepărtați, ceea ce arată că încă au o oarecare conștiință. Poate că și ei simt că nu mai pot fi mântuiți, dar se gândesc: „Cred în Dumnezeu. Sunt sigur că acest Dumnezeu este Creatorul. Deși biserica m-a îndepărtat, trebuie să cred în continuare în Dumnezeu. Încă sunt o ființă creată și Îl recunosc pe Creatorul meu.” Încă au această fărâmă de conștiință în ei. Dacă nu-și fac nici măcar datoria după ce au fost îndepărtați și nici nu mai cred în Dumnezeu, ei se vor dovedi neîncrezători.) Cine ar dori să vorbească în continuare? (Poate unii oameni pot continua să-și realizeze datoria după ce au fost alungați deoarece, în inima lor, deja își dau seama că Îi sunt datori lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care le-au făcut înainte și doresc să se revanșeze. Dacă cineva nu-și mai îndeplinește însă datoria după ce a fost îndepărtat, acest lucru arată că nu își făcea datoria ca să-L mulțumească pe Dumnezeu, ci încerca să cadă la învoială cu Dumnezeu, în speranța că va primi binecuvântări. Și, după ce a stabilit că nu va primi nicio binecuvântare, nu a mai văzut necesitatea de a continua să-și realizeze datoria, așa că nu a mai muncit.) Dintre aceste două tipuri de oameni, cine are o oarecare conștiință? (Cei care încă își fac datoria după ce au fost îndepărtați.) Acest tip de oameni care își continuă datoria mai au o oarecare conștiință și un standard pentru a fi persoane. În calitate de oameni, indiferent cum îi tratează Dumnezeu și dacă îi vrea, încă sunt ființe create ale lui Dumnezeu. Nu pot scăpa de mâna lui Dumnezeu; oriunde se duc, încă sunt ființe create, așa că trebuie să-și facă datoria în continuare. Acest lucru arată că au conștiință și un standard pentru a fi persoane. În plus, indiferent unde merg, pot măcar să admită că ei cred în Dumnezeu și recunosc existența lui Dumnezeu. Credința din inimile lor e cea care le permite să-și realizeze îndatoririle. Acest tip de persoană are într-adevăr o oarecare credință și poate să fie capabilă de pocăință. Cât despre cei care nu își mai îndeplinesc îndatoririle după ce au fost îndepărtați, ceea ce cred ei este: „Dacă dumnezeu nu mă vrea, nu voi mai crede în el. Credința mea e oricum inutilă.” Ei nu mai cred și neagă existența lui Dumnezeu, ba chiar își abandonează standardul pentru a fi persoane, negând tot ce au făcut înainte. Unor asemenea oameni le lipsește conștiința și rațiunea și în asta constă diferența dintre aceste două tipologii. Spune-Mi, Dumnezeu știe acest lucru? Știe prea bine totul. El a creat toate lucrurile, El poate să scruteze toate lucrurile și domnește suveran peste toate. Acești neîncrezători cărora le lipsește conștiința se gândesc: „Unde este dumnezeu? Cum de nu l-am văzut? Așadar, cui îi pasă dacă biserica m-a îndepărtat? Pot să trăiesc la fel, oriunde merg. Crezi că nu pot continua să trăiesc doar pentru că te-am părăsit? Faptul că nu-mi realizez îndatoririle îmi dă chiar și mai multă libertate!” Aceasta e atitudinea lor, care îi dezvăluie drept neîncrezători și demonstrează că îndepărtarea lor a fost îndreptățită. Asemenea neîncrezători ar trebui îndepărtați – drum bun și cale bătută! Oamenii care au credință în Dumnezeu reacționează diferit dacă sunt îndepărtați. De exemplu, după ce sunt îndepărtați, unii oameni ar putea spune: „Nu pot trăi fără să-mi fac datoria. Nu pot trăi fără să cred în Dumnezeu. Nu pot continua fără Dumnezeu. Oriunde merg, sunt în mâinile lui Dumnezeu.” Așadar, continuă să își facă datoria. Nu credința oarbă sau prostia îi conduce la această alegere; își pot realiza astfel datoria pentru că sunt stăpâniți de aceste gânduri. Au și nemulțumiri, noțiuni și anumite plângeri, dar atunci de ce își pot realiza încă datoria? Pentru că mai există o anumită conștiință activă în umanitatea lor. Cei care nu au funcția conștiinței se pot abține de la îndeplinirea datoriei lor și de la credința în Dumnezeu. Aceasta e diferența. Oamenii sunt diferiți unul față de celălalt; există diferențe între toți. În momente cruciale, faptul că o persoană are sau nu conștiință sau rațiune poate să determine și să afecteze foarte multe lucruri.

Tocmai am avut părtășie despre intențiile din starea cuiva. În continuare, voi avea părtășie despre perspectivă și atitudine. Indiferent că e un aspect al terminologiei sau unul al adevărului, există multe detalii care sunt implicate aici; nu e la fel de simplu precum primul sens al cuvintelor sau al propozițiilor rostite. Dacă îți vei limita înțelegerea la un cuvânt, la un concept sau la sensul literal al unor fraze, va fi întotdeauna doar un fel de doctrină. Totuși, dacă vei integra și compara aceste fraze sau propoziții literale cu stările prezente și ideile, opiniile sau metodele pe care oamenii le dezvăluie în viața reală, vei fi capabil să îți descoperi multe probleme personale. Unele probleme contrazic adevărul. Altele par să fie în acord cu doctrina, par să se conformeze regulamentelor, precum și ideilor și metodelor omenești, dar, de fapt, ele nu se conformează adevărului sau intențiilor lui Dumnezeu. De pildă, unele opinii și puncte de vedere pe care le au oamenii se conformează doar noțiunilor și închipuirilor umane, dar nu și adevărurilor-principii. Dacă ele nu vor fi evaluate și discernute conform cuvintelor lui Dumnezeu, ele vor putea să fie considerate acceptabile printre oameni. Odată ce sunt însă verificate în funcție de cuvintele lui Dumnezeu, gândurile și opiniile omenești devin lucruri false, negative. Ce alte probleme ați descoperit? (Dumnezeule, mă gândesc la ideile și opiniile din cultura tradițională, precum „să îți asculți părinții” și „să fii o soție bună și o mamă iubitoare”, pe care oamenii le consideră drept corecte și potrivite, dar care, din perspectiva adevărului, nu se conformează acestuia.) Ele nu se conformează adevărului. Acest lucru înseamnă că se opun dorințelor lui Dumnezeu. De exemplu, unele persoane pot să arate devotament filial față de părinții lor sau să fie soții bune și mame iubitoare – în ce privește comportamentul și activitatea lor, nu pare să fie nicio problemă; dar pot să se supună lui Dumnezeu? Pot să accepte adevărul? Doar a arăta aceste două comportamente în exterior nu este o problemă; dar privitor la evaluarea naturii-esențe a lor, dau ele dovadă de vreo supunere în felul în care Îl tratează pe Dumnezeu? Sunt capabile să accepte adevărul? Dacă vor fi probleme cu aceste două aspecte, vor fi ele capabile să dobândească mântuirea? Cu siguranță nu. Așadar, deși aceste două comportamente par merituoase, ele nu pot reprezenta esența unei persoane. Oricât ar fi cineva de devotat părinților sau o mamă iubitoare la suprafață, asta nu înseamnă că e o persoană care se supune lui Dumnezeu și cu atât mai puțin o persoană care s-a eliberat de influența Satanei. Nu există nicio relație între aceste merite ale sale și adevărul. Prin urmare, o persoană care are aceste două merite nu e cu siguranță una pe care Dumnezeu o aprobă și este foarte departe de standardele unei persoane drepte. Inimile oamenilor corupți sunt pline de filosofii ale Satanei. Tuturor le place să primească laudele și aprobarea celorlalți. Tuturor le place să își mențină relațiile interpersonale, ca să se protejeze. Tuturor le place să iasă în evidență și să se laude, ca să-i facă pe ceilalți să-i admire. Viața bazată pe aceste filosofii satanice începe în întregime dintr-un anumit punct de condiționare. Care este scopul pe care această condiționare urmărește să-l atingă? (Ca oamenii să fie lăudați ca indivizi buni și să se spună că sunt iubitori și atenți, astfel încât oamenii să-i sprijine și să-i aprobe.) Trăind după filosofiile Satanei, oamenii nutresc acest tip de noțiune și închipuire: „Cei buni sunt răsplătiți” și „Cei buni au o viață liniștită.” Cu toate acestea, nimeni nu poate spune clar ce înseamnă: „Cei buni sunt răsplătiți” și „Cei buni au o viață liniștită.” Dimpotrivă, văzând că oamenii buni nu trăiesc mult, în vreme ce oamenii răi trăiesc mult, nimeni nu poate să perceapă cauza principală a acestei stări de fapt. Există însă o regulă general acceptată printre oameni, care rămâne la fel: „Binele este răsplătit cu bine și răul cu rău.” Dumnezeu îl răsplătește pe fiecare om în funcție de faptele sale. Acest lucru este prestabilit de Dumnezeu, nimeni nu îl poate schimba, dar cu toate astea nu mulți oameni îl admit. Așadar, le este ușor oamenilor să se schimbe când trăiesc conform filosofiilor satanice? (Nu.) De ce nu? (Aceste filosofii au devenit legea supraviețuirii lor. Fără să cauți adevărul și fără să fii capabil să discerni aceste noțiuni, este dificil să te schimbi.) Nu e atât de simplu. De fapt, când confrunți situațiile cu aceste intenții și acțiuni, dacă spui că nu simți nimic, nu este în regulă. Pentru non-credincioși, a nu simți nimic e normal pentru că ei trăiesc în totalitate conform filosofiilor și legilor satanice. Ei consideră prețioase aceste lucruri și nu se gândesc că greșesc. Acum, toți ați crezut în Dumnezeu de atât de multă vreme și ați ascultat multe predici; în adâncul sufletului, ar trebui să aveți o părere despre aceste lucruri. Sunt corecte sau greșite? Ar trebui să fiți capabili să recunoașteți că aceste lucruri sunt greșite; atitudinea voastră față de ele ar trebui să fie negativă, nu pozitivă. Așadar, de ce nu puteți renunța la ele, în ciuda faptului că știți foarte bine că sunt greșite? În ce constă problema? (Suntem prea egoiști și detestabili și nu suntem dispuși să ne răzvrătim împotriva trupului. Când ne confruntăm cu ceva, nu ne gândim să Îl mulțumim pe Dumnezeu și dăm puțină atenție intereselor casei lui Dumnezeu, în schimb, luăm în considerare propriile interese. Nu ne putem răzvrăti împotriva intențiilor noastre lăuntrice.) A nu fi dispus să te răzvrătești împotriva trupului – acesta este un aspect. Când e vorba de interese majore, te simți abătut și îndurerat și nu poți renunța. Așadar, în interacțiunile interpersonale din viața voastră cotidiană care nu implică interese majore, ați examinat vreodată aceste filosofii și legi satanice? Ați căutat adevărul să le înlăturați? V-ați schimbat câtuși de puțin? (Examinez unele lucruri și încerc să schimb ce recunosc. Adeseori, nu o tratez însă ca pe o problemă gravă și nu o examinez.) Atunci nu este ușor să te schimbi. Fiecare mișcare a ta, fiecare cuvânt și acțiune, chiar și privirea ta sunt toate dezvăluiri ale unei firi corupte, conduse în întregime de o fire coruptă. Dacă tot nu vei căuta adevărul să înlături aceste probleme, va fi foarte greu să obții mântuirea. Dacă vei crede că e nevoie de un efort și o energie uriașă pentru a te răzvrăti împotriva trupului, de parcă ar trebui să îți împarți personalitatea în două, atunci vei avea necazuri; nu va fi ușor să te schimbi. Dacă vei putea să te examinezi și să cauți adevărul – începând de la viața de zi cu zi până la fiecare cuvânt și faptă și mai ales în acele chestiuni care privesc faima, câștigul și statutul – și dacă vei putea să te răzvrătești împotriva trupului, vei fi capabil să faci câteva schimbări. Acum, tuturor vi se pare greu să renunțați la aceste filosofii și legi ale Satanei; și atunci, în viețile voastre de zi cu zi, a existat vreo schimbare adevărată în privința acestor opinii sau comportamente și acțiuni care nu se aliniază cu adevărul? (Uneori, când vorbesc sau acționez, recunosc că nu am intenții corecte și vreau să le îndrept. După ce mă rog, înțeleg intențiile lui Dumnezeu și le pot pune în practică, dar după ce fac asta, descopăr că intențiile din spatele acțiunilor mele nu au fost de fapt înlăturate, ci că doar metodele mele exterioare s-au schimbat. De pildă, dacă mint ca să-mi protejez interesele, după ce îmi dau seama de acest lucru, mă răzvrătesc imediat împotriva trupului, vorbesc liber și mă destăinui celorlalți, spunând: „Mai înainte, când am vorbit, intenția mea nu a fost corectă. Am fost înșelător.” Totuși, data următoare când mă voi afla într-o situație similară, acea intenție încă își va exercita controlul asupra mea și voi dori să îmi protejez interesele și să mint. Această intenție pare atât de adânc înrădăcinată; reapare din nou și din nou în inima mea.) Așadar, de unde vine această intenție de a-ți satisface interesele? Este rezultatul firii tale corupte. Intențiile produse de diversele firi corupte sunt toate de natură diferită; unele sunt ticăloase, unele sunt feroce, unele sunt absurde, unele sunt ridicole, iar altele sunt intransigente. Fiecare are propria natură. Prin urmare, este foarte normal ca aceeași intenție să fie produsă în situații diferite, deoarece firea coruptă dinăuntrul tău nu se schimbă. Dacă această singură fire ar produce intenții diferite în diverse situații, acest lucru le-ar aduce oamenilor atât de multe probleme și le-ar stârni haos în minți! Chiar și un singur fel de intenție poate fi greu de înlăturat, necesitând o perioadă lungă de transformare; dacă o fire ar produce multe feluri de intenții, atunci ar fi și mai dificil să fie schimbată. Trebuie să lucrezi necontenit la un singur fel de intenție, să te ocupi de ea și să o înlături în diferite situații și circumstanțe și printre diferite persoane, evenimente și lucruri. Asta înseamnă să te lupți cu un aspect al unei firi corupte. Unii oameni devin anxioși și chiar ajung la concluzia că sunt incapabili să se schimbe după ce au pierdut câteva bătălii. E inutil să fii anxios; o fire coruptă nu se poate schimba într-o clipă. Ai putea crede că a te răzvrăti împotriva trupului o dată sau de două ori ar trebui să aducă unele schimbări, dar, ulterior, descoperi că încă dezvălui mereu o fire coruptă și nu înțelegi de ce. Acest lucru arată că îți lipsește o înțelegere a procesului de schimbare a firii. Schimbarea unei firi nu este o chestiune simplă. Nu e de ajuns dacă ai o înțelegere prea superficială a adevărului. Când îți recunoști cu adevărat esența firii tale corupte, atunci te poți răzvrăti complet împotriva ei. Dacă practici așa cum faci acum, deși încă îți vei dezvălui firea coruptă când te vei confrunta cu anumite situații, nu se poate nega că nu te-ai schimbat deja. Măcar firea ta coruptă se dezvăluie mai puțin și ai mult mai puține intenții și falsificări. Acum nu mai vorbești cu atât de multă ipocrizie și lipsă de sinceritate; în schimb, vorbești adesea din inimă și spui adevărul. Acest lucru arată că te-ai schimbat deja. Te-ai putea însă gândi: „Există o schimbare doar în practica și metodele mele. Intențiile mele rămân neschimbate, așadar, nu m-am schimbat cu adevărat, nu? Înseamnă asta că nu pot fi mântuit?” Sunt corecte aceste gânduri? (Nu.) Sunt gânduri denaturate. Schimbarea firii tale necesită experimentarea multor procese; este corect că practica și metodele tale se schimbă mai întâi. Cât despre intențiile interioare ale oamenilor, ele pot fi schimbate doar căutând adevărul pentru a le înlătura. Capacitatea de a se schimba în ce privește practica și metodele demonstrează că o persoană a început să se transforme. Dacă insiști să cauți adevărul pentru a-ți înlătura intențiile și falsificările omenești, firea ta coruptă se va dezvălui din ce în ce mai puțin. Dacă ai ajuns să Îl cunoști pe Dumnezeu, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu și I te poți supune, asta demonstrează că viața-fire pe care o ai a suferit deja o schimbare. Acesta este felul corect de a privi lucrurile. În cazul în care calea ta de practică e corectă, iar tu ești capabil să practici adevărul și să acționezi cât de cât principial, asta înseamnă că te-ai schimbat deja. Este greșit să crezi că nu te-ai schimbat deloc doar pentru că uneori încă îți dezvălui corupția. Ai putea spune: „Atunci de ce încă dezvălui corupție și revin la vechile mele obiceiuri? Acest lucru demonstrează că nu m-am schimbat.” Acesta e un fel greșit de a privi lucrurile. Problema dezvăluirii corupției nu poate fi rezolvată în întregime doar după câțiva ani de experiență. Necesită o stăruință îndelungată în practicarea adevărului pentru a o rezolva complet. Diminuarea dezvăluirilor corupției tale este îndeajuns ca să demonstreze că în tine s-a petrecut deja o schimbare; să spui că nu a existat nicio schimbare nu se potrivește cu situația ta actuală. Aceste lucruri trebuie să vă fie clare în inimile voastre, nu puteți avea o înțelegere denaturată. Dobândirea mântuirii prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu este un demers pe termen lung, care în niciun caz nu poate fi realizat doar în câțiva ani. Trebuie să fiți conștienți de acest lucru.

Chiar acum, am avut părtășie despre perspective, intenții și atitudini. Perspectivele determină atitudini, nu? Într-adevăr, perspectivele și opiniile determină atitudinile oamenilor. În mod similar, opinia ta, atunci când te confrunți cu o anumită circumstanță sau situație, depinde de punctul tău de vedere. Dacă nu ești alături de Dumnezeu, ci de partea omului, căutând să-ți menții relațiile interpersonale, atunci toate opiniile și metodele tale vor servi cu siguranță la protejarea și asigurarea propriilor interese și mândrii și la păstrarea unei căi de ieșire. Însă dacă perspectiva ta e să protejezi interesele casei lui Dumnezeu, să-ți realizezi bine datoria și să-ți manifești loialitatea, atunci atitudinea ta va fi să practici conform adevărului în fiecare situație, să-ți realizezi bine datoria, să manifești loialitate și să îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu – toate aceste elemente sunt aliniate. Dacă, atunci când veți avea părtășie împreună, aceasta nu va fi despre doctrinele despre care ați auzit sau pe care vi le amintiți sau despre teoriile spirituale pe care le-ați priceput, ci veți fi capabili, în schimb, să aveți părtășie despre stările voastre recente, despre modurile în care s-au schimbat opiniile și perspectivele voastre asupra unui eveniment și despre faptul că ați aflat de noi descoperiri și înțelegeri, despre lucruri personale care sunt contrare cerințelor lui Dumnezeu și adevărului, atunci, în momentul în care veți fi capabili să aveți părtășie despre asemenea lucruri, veți avea statură. Dacă nu v-ați examinat niciodată niciun aspect al opiniilor, perspectivelor, intențiilor și gândurilor voastre sau dacă, după ce le-ați examinat, nu ați fost capabili să spuneți dacă sunt corecte sau greșite, iar explicația voastră despre ele a fost confuză, atunci, dacă ați acționa în calitate de conducător al bisericii, cu ce i-ați uda pe ceilalți? (Cu doctrine și cuvinte.) Mi se pare că i-ați uda pe ceilalți nu doar cu doctrine și cuvinte, cu teorii spirituale și cunoștințe teologice, ci poate și cu opiniile voastre denaturate și cu noțiunile și judecățile personale în privința lui Dumnezeu, ba mai mult decât atât, cu opiniile și înțelegerile voastre limitate despre Dumnezeu, în total dezacord cu cerințele și cuvintele Lui. Și ce se întâmplă cu toți cei educați de un asemenea conducător? Ei devin capabili să vorbească doar despre cuvinte și doctrine. Dacă Dumnezeu ar vrea să facă o lucrare de încercare și purificare în ei, neîmpotrivirea lor ar fi un rezultat satisfăcător; ar fi destul de incapabili să o trateze corect, cu atât mai puțin să i se supună cu adevărat. Ce arată acest lucru? Că le insuflați altora noțiuni și închipuiri. În cazul în care ceilalți nu și-au sporit înțelegerea față de Dumnezeu și nu și-au redus numărul înțelegerilor greșite față de El datorită udării și conducerii voastre, atunci cum a fost realizarea datoriei voastre? Ați făcut-o în mod adecvat sau inadecvat? (Inadecvat.) Sunteți acum capabili să determinați ce părți ale lucrării pe care o faceți și ce adevăruri despre care aveți părtășie sunt cu adevărat folositoare și le aduc beneficii oamenilor, nu numai înlăturându-le negativitatea, noțiunile și înțelegerile greșite despre Dumnezeu, ci și permițându-le să aibă o înțelegere adevărată față de Dumnezeu și o relație normală cu El? Dacă puteți obține aceste rezultate în lucrarea voastră, atunci sunteți capabili să faceți lucrare practică și să vă realizați datoria în mod corespunzător. Dacă sunteți incapabili să realizați această lucrare, atunci cam ce ați făcut în cadrul bisericii? Sunteți capabili să apreciați ce părți ale lucrării pe care ați făcut-o și care dintre cuvintele pe care le-ați rostit au fost cu adevărat benefice și edificatoare pentru aleșii lui Dumnezeu? Oare lucrarea pe care o realizați și cuvintele pe care le spuneți sunt la fel cu ce a făcut Pavel – doar să vorbiți despre teoria spirituală, să fiți martori pentru voi înșivă și să vă lăudați – sau poate că sunt și mai fățișe și neplăcute decât ce a spus Pavel? Puteți evalua aceste lucruri? Dacă le puteți evalua cu adevărat, atunci chiar ați făcut progrese. De exemplu, o persoană, după ce a crezut în Dumnezeu un an sau doi, are noțiuni și înțelegeri greșite despre El, care îi afectează realizarea datoriei, așa că tu îi spui în mod repetat: „Trebuie să-L iubești pe Dumnezeu. Nu se poate să nu ai o inimă iubitoare de Dumnezeu. Trebuie să înveți cum să te supui lui Dumnezeu, nu poți avea cerințe și dorințe personale.” Totuși, nu în asta constă problema sa; de fapt, e din cauza faptului că a fost exclusă o persoană care a crezut în Dumnezeu mulți ani, iar noul credincios nu a înțeles esența acelei persoane, așa că a început să aibă îndoieli în privința modului în care casa lui Dumnezeu s-a ocupat de această problemă. Are îndoieli, iar tu trebuie să-i înlături tocmai aceste îndoieli. Nu e vorba că nu vrea să-și realizeze datoria sau că vrea să lenevească sau că nu poate îndura greutăți, și totuși tu îi spui mereu: „Tinerii ar trebui să fie capabili să îndure greutăți, să fie harnici și să fie perseverenți.” Aceste cuvinte sunt corecte, dar nu se potrivesc cu starea acestei persoane, așa că ea rămâne neinspirată după ce te ascultă. Înlăturarea înțelegerilor greșite despre Dumnezeu nu poate fi făcută doar prin rostirea unor doctrine; trebuie să înțelegi datele problemei și să clarifici cauza principală. Asta se numește să ajungi la esența problemei. Problema poate fi cu adevărat rezolvată doar dacă îți dai seama ce se întâmplă realmente și cauți adevărul pentru a rezolva chestiunea. Ai putea-o verifica: „Cum înțelegi greșit? Ce înțelegeri greșite ai? Dumnezeu e atât de bun cu tine și ține atât de mult la tine, iar tu tot Îl înțelegi greșit; îți lipsește conștiința!” Acest lucru nu poate rezolva însă problema; înseamnă să o îndemni și să îi ții prelegeri, nu să ai părtășie despre adevăr. Atunci ce ar trebui spus ca să ai cu adevărat părtășie despre adevăr? (Să o ajuți să creadă că Dumnezeu este drept. Spune: „Chiar dacă nu poți desluși persoana care a fost exclusă, ar trebui să ai în continuare o inimă supusă. Când vei înțelege adevărul, o vei desluși în mod natural pe acea persoană.”) Aceasta e o metodă destul de bună, e cea mai simplă; poate rezolva o parte din probleme, chiar dacă nu explică totul. Spune-Mi, ce cred oamenii în general atunci când apar în ei înțelegeri greșite? De ce îi fac să se simtă rău? Pentru că are legătură cu interesele lor; ei se pun în pielea celeilalte persoane și se gândesc cum i-ar afecta pe ei: „Persoana tot a fost exclusă, chiar și după ce a crezut în Dumnezeu atât de mulți ani. Eu nu am crezut în Dumnezeu la fel de mult ca ea; oare Dumnezeu nu mă va vrea nici pe mine?” Apare în ei această înțelegere greșită. Este o înțelegere greșită a firii drepte a lui Dumnezeu și a felului în care El tratează oamenii. Cum ar trebui înlăturate aceste două înțelegeri greșite despre Dumnezeu? Când cineva a ajuns să aibă o înțelegere greșită despre Dumnezeu, care este natura ei? Este o afirmare a lucrării lui Dumnezeu sau o punere a ei sub semnul întrebării? (O punere sub semnul întrebării.) Este această punere sub semnul întrebării corectă sau incorectă? În primul rând, este incorectă. Așadar, îți va permite această raționalitate a ta să recunoști că ai ajuns să ai o înțelegere greșită despre Dumnezeu și că e incorect acest fel de purtare, atitudine și stare a ta? Dacă vei avea această raționalitate, vei fi capabil să îți dai seama clar că te înșeli și că Dumnezeu are sigur dreptate. Având această bază, vei fi capabil să accepți cu ușurință orice adevăr despre care urmează să se aibă părtășie data următoare. Însă dacă tu crezi în mod subconștient: „Nu este neapărat corect ce face Dumnezeu. Și El are părți cărora oamenii ar putea să le găsească neajunsuri. Și Dumnezeu face greșeli și îi tratează injust pe oameni; lipsa lui de considerație față de oameni e nedreaptă;” – dacă pot să apară în tine aceste gânduri, acest lucru înseamnă că afirmi sau că negi în mod subconștient ce face Dumnezeu? (Neg.) Negi ce face Dumnezeu. Atunci crezi în mod subconștient că înțelegerea ta greșită despre Dumnezeu e corectă sau incorectă? Dacă tu crezi în mod subconștient că ai dreptate, atunci este o problemă, una pe care nu o poți îndrepta oricât de multă părtășie ai avea despre orice aspect al adevărului. Dintre aceste două tipuri de opinii, dintre aceste două tipuri de mentalități subconștiente, care tip te plasează în poziția de ființă creată, cea care Îl recunoaște pe Creator drept Creator, pe om drept om și pe Dumnezeu drept Dumnezeu? (Primul tip.) Și cel de-al doilea tip? Poate cineva care are al doilea tip de opinie să accepte faptul că Dumnezeu e Creatorul? (Nu.) Cum se manifestă acest lucru? Ce îl trădează? Nu menține o atitudine de credință, supunere și acceptare față de Dumnezeu; în schimb, nutrește o atitudine prin care mereu supraveghează, scrutează, analizează și disecă. Privește orice face Dumnezeu de pe o poziție de egalitate cu El. Așadar, atunci când descoperă brusc că Dumnezeu a făcut ceva care nu se aliniază cu noțiunile și închipuirile sale, îndrăznește să încerce să obțină ceva ce pot folosi împotriva lui Dumnezeu, să Îl judece și să Îl condamne. Nu Îl tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, ci ca pe un om, nu-i așa? Îndrăznește să încerce să obțină ceva ce pot folosi împotriva lui Dumnezeu, să Îi găsească o vină și să Îl judece – înseamnă acest lucru că vorbește din poziția unei ființe create? (Nu.) Când o persoană are înțelegeri greșite despre Dumnezeu, ar trebui să înțeleagă că lucrurile pe care El le face sunt de nepătruns. În calitate de ființă creată, omul nu are nicio justificare sau calificare să Îl critice sau să Îl judece pe Dumnezeu. Când se întâmplă acest lucru, cum ar trebui să aveți părtășie cu o asemenea persoană? Trebuie să spui asta: „Ai înțelegeri greșite despre Dumnezeu, ceea ce e greșit în sine. Indiferent ce lucruri a făcut El, care nu se aliniază cu noțiunile tale, ar trebui să ai o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă nu poți să înțelegi ceva, nu judeca și nu condamna orbește; ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul. Deoarece suntem oameni, oameni corupți, și nu putem deveni niciodată Dumnezeu. Chiar dacă am primi și am înțelege orice adevăr pe care l-a exprimat Dumnezeu, am fi tot oameni corupți, iar Dumnezeu va fi întotdeauna Dumnezeu. Chiar dacă dobândim adevărul și suntem desăvârșiți de Dumnezeu, dacă lui Dumnezeu nu îi place de noi și vrea să ne distrugă, noi tot nu trebuie să exprimăm nemulțumiri – o ființă creată ar trebui să se supună acestui lucru. Dacă ceva atât de mic încă ne determină să avem noțiuni despre Dumnezeu și să Îl judecăm, asta demonstrează doar cât de corupți, aroganți, ticăloși și lipsiți de rațiune suntem noi, oamenii. În primul rând, nu ne-am pus niciodată în poziția de ființă creată ca apoi să-L tratăm pe Creator în acest fel; aceasta a fost prima greșeală. A doua greșeală e că L-am supravegheat mereu pe Dumnezeu, ne-am gândit la feluri prin care să obținem ceva ce putem folosi împotriva Lui, iar apoi am observat, am cercetat și am analizat – aceste lucruri sunt și mai greșite. Nu numai că nu credem în Dumnezeu și nu acceptăm sau nu ne supunem adevărului, ci stăm de partea Satanei și acționăm în calitate de complici ai lui, unindu-ne forțele cu el pentru a protesta împotriva lui Dumnezeu, a concura cu El și a-L înfrunta – nu e ceea ce ar trebui să facă o ființă creată. Ce face Dumnezeu acum, indiferent dacă oamenii cred că e bine sau rău, indiferent cărui aspect al adevărului se conformează și indiferent cum se potrivește cu firea dreaptă a lui Dumnezeu, nimic din toate acestea nu au de-a face cu noi. Suntem ființe create; care ar trebui să fie responsabilitățile, obligațiile și îndatoririle noastre? Să ne supunem și să acceptăm necondiționat. Dacă noi credem că suntem ființe create, că orice face Dumnezeu e drept și dacă trebuie să acceptăm acest lucru, indiferent dacă simțim că ne e de folos, ne privează de ceva sau ne rănește, atunci aceasta se numește supunere, asta se cheamă a avea o inimă cu frică de Dumnezeu. Așa ar trebui să fie o adevărată ființă creată. Cum să ne comparăm cu Avraam, cu Iov, cu Petru? Suntem departe de ei. În privința competențelor, nu avem nicio calificare să vorbim cu Dumnezeu, nu avem nicio calificare să avem înțelegeri greșite despre El și nu avem nicio calificare să evaluăm sau să judecăm niciun lucru pe care îl face Dumnezeu.” Bineînțeles, oamenilor nu le va plăcea să audă că nu au niciuna dintre aceste calificări, dar e ceea ce trebuie să le spui ființelor umane corupte, deoarece nu se poate raționa cu ele. Să îndrăznești să vorbești despre calificări și justificări cu Creatorul – nu înseamnă asta aroganță, neprihănire de sine și insensibilitate în fața rațiunii? Prin urmare, ele pot înțelege doar dacă le vorbești într-un mod atât de direct; să ai părtășie în acest fel poate rezolva unele probleme.

Aceia care se supun sincer lui Dumnezeu și acceptă sincer adevărul ar trebui să nu ajungă să aibă înțelegeri greșite despre Dumnezeu și nici să evalueze sau să judece nimic din ceea ce face Dumnezeu. În Epoca Legii, Dumnezeu a spus că îi va da un fiu lui Avraam. Ce a spus Avraam în legătură cu asta? Nu a zis nimic – a crezut ce a spus Dumnezeu. Aceasta a fost atitudinea lui Avraam. A emis el vreo judecată? A fost sfidător? A făcut ceva pe furiș? Nu a făcut nimic din toate acestea și nici nu s-a angajat în vreo manevră meschină. Aceasta se numește supunere; aceasta se numește a rămâne de neclintit pe poziția ta și în datoria ta. În privința soției lui, Sara – nu era ea diferită de Avraam? Care era atitudinea ei față de Dumnezeu? S-a îndoit, a luat în derâdere și nu a crezut – a judecat și s-a angajat în manevre meschine, oferind-o lui Avraam pe slujitoarea ei drept concubină, făcând un lucru atât de absurd. Acest lucru a venit din voința omului. Sara nu a rămas neclintită pe poziția sa; s-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu și nu a crezut în atotputernicia Lui. Care era cauza neîncrederii ei? Au existat două cauze și circumstanțe. Una a fost că Avraam era atunci destul de bătrân. Cealaltă a fost că și ea însăși era destul de în vârstă și nu putea să aibă copii, așa că s-a gândit: „Este imposibil. Cum va înfăptui Dumnezeu acest lucru? Nu e absurd? Nu e ca și cum ai încerca să-i joci o festă unui copil?” Nu a acceptat sau nu a crezut că Dumnezeu a spus adevărul, ci a luat-o drept o farsă, crezând că Dumnezeu glumea cu oamenii. Este aceasta atitudinea corectă? (Nu.) Este aceasta atitudinea cu care cineva ar trebui să Îl trateze pe Creator? (Nu.) Așadar, a rămas ea neclintită pe poziția sa? (Nu.) Nu a rămas neclintită. Pentru că a considerat cuvintele lui Dumnezeu o farsă, nu adevărul și pentru că nu a crezut ce a spus Dumnezeu sau ce avea El să facă, ea s-a purtat absurd, provocând o serie de consecințe. Toate acestea au provenit din voia omului. În esență, ea a zis: „Poate Dumnezeu să facă acest lucru? Dacă nu poate, trebuie să acționez pentru a ajuta la îndeplinirea cuvintelor lui Dumnezeu.” Înăuntrul ei, existau înțelegeri greșite, judecăți, speculații și întrebări, toate constituind răzvrătirea unei persoane cu o fire coruptă împotriva lui Dumnezeu. Avraam a făcut aceste lucruri? Nu le-a făcut, așa că a fost răsplătit cu această binecuvântare. Dumnezeu a văzut atitudinea lui Avraam față de El, inima lui cu frică de Dumnezeu, loialitatea lui și supunerea lui sinceră, iar Dumnezeu i-a dat un fiu ca să fie părintele multor neamuri. Acest lucru i-a fost promis lui Avraam, iar Sara a beneficiat în mod neașteptat de pe urma acestuia. Supunerea este, așadar, foarte importantă. Pui la îndoială când ești supus? (Nu.) Dacă pui, se consideră supunere adevărată? (Nu.) Dacă analizezi și judeci, se consideră supunere? (Nu.) Și dacă încerci să găsești neajunsuri? Cu atât mai puțin se consideră supunere. Și atunci ce se manifestă și se dezvăluie – și care este comportamentul – prin supunere care demonstrează în întregime că ea este adevărată? (Credința.) Pe de o parte, credința autentică. O persoană trebuie să înțeleagă corect ceea ce spune și face Dumnezeu și să confirme că tot ce face Dumnezeu este drept și adevărat; nu e nevoie să pună aceste lucruri sub semnul întrebării, nici să îi întrebe pe alții despre ele și nu este nevoie să le cântărească sau să le analizeze în inima sa. Acesta e un aspect a ceea ce conține supunerea, să crezi că tot ce face Dumnezeu este corect. Când cineva face ceva, o persoană poate examina cine a făcut acel lucru, din ce mediu vine, dacă a făcut vreo faptă rea și cum e caracterul său. Aceste lucruri necesită analiză. Pe de altă parte, dacă un lucru vine de la Dumnezeu și e făcut de El, trebuie să vă acoperiți gura imediat și să nu aveți ezitări – nu îl chestionați și nu îl puneți la îndoială, ci acceptați-l pe deplin. Și ce e de făcut mai departe? Există unele adevăruri implicate aici, pe care oamenii nu le înțeleg și ei nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Deși cred că e fapta lui Dumnezeu și sunt capabili de supunere, ei nu înțeleg în mod veritabil adevărul. Ce pricep ei are, într-o măsură, o natură doctrinară și au inimile zbuciumate. În asemenea momente, ei trebuie să caute, întrebând: „Ce adevăr este în acest lucru? Unde e greșeala din gândirea mea? Cum de m-am îndepărtat de Dumnezeu? Care dintre opiniile mele sunt în conflict cu ceea ce spune Dumnezeu?” După aceea, ei ar trebui să caute aceste lucruri. Acestea sunt o atitudine și o practică a supunerii. Există unii care spun că sunt supuși, dar când li se întâmplă ceva ulterior, se gândesc: „Cine știe ce face Dumnezeu? Noi, ființele create, nu putem să intervenim. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu să facă orice vrea!” Este aceasta supunere? (Nu.) Ce fel de atitudine e aceasta? E o aversiune față de a fi responsabil; e o lipsă de preocupare față de ce face Dumnezeu și o indiferență rece față de acest lucru. Avraam a fost capabil să se supună pentru că el a observat principiile și era hotărât în credința sa că ceea ce spune Dumnezeu trebuie făcut și trebuie îndeplinit – era sută la sută sigur de aceste două lucruri care „trebuie făcute”. Prin urmare, el nu le-a pus la îndoială, nu a făcut nicio evaluare și nici nu s-a angajat în manevre meschine. Așa s-a purtat Avraam când s-a supus.

Avraam a obținut de la Dumnezeu o binecuvântare. El nu și-a exprimat nicio îndoială și nu a amestecat voința umană în nimic din ce a făcut. Totuși, situația cu care s-a confruntat Iov a fost cu mult diferită față de cea a lui Avraam. Ce a fost diferit la ea? Avraam a dat peste o binecuvântare, a fost un lucru bun; la aproape 100 de ani, nu avea copii și spera să aibă unul când Dumnezeu i-a promis că îi va da un fiu. Cum putea să nu fie fericit? Era cu siguranță dispus să se supună. Iov a înfruntat însă o nenorocire; de ce a fost, totuși, capabil să se supună? (A crezut în inima lui că totul era fapta lui Dumnezeu.) Acesta e un aspect. Mai este unul: adeseori, oamenii pot să se supună când nu trec prin prea multă suferință și pot să se supună când Dumnezeu le dă binecuvântări; dar când Dumnezeu le ia înapoi, nu le e ușor să se mai supună. Cât despre Iov, ce fel de opinie a avut, ce fel de raționalitate a deținut, ce adevăruri a înțeles sau ce aspect al înțelegerii lui față de Dumnezeu a avut ca să fie capabil să accepte și să se supună acelei nenorociri? (A crezut că tot ce face Dumnezeu era bun. A crezut în inima lui că tot ce avea îi fusese dat de Dumnezeu, nu câștigat prin munca sa – faptul că Dumnezeu îi lua acel lucru însemna tot autoritatea Lui. A avut acest fel de raționalitate, astfel încât era capabil să accepte și să se supună.) Dacă oamenii cred că tot ce face Dumnezeu este bun, le e ușor să se supună. Le mai este însă ușor să se supună când pare că tot ce face Dumnezeu le aduce nenorociri oamenilor? Ce indică mai mult o supunere adevărată? (Să mai fii capabil să te supui când pare că tot ce face Dumnezeu le aduce nenorociri oamenilor.) Ce fel de raționalitate și adevăr a deținut Iov ca să fie capabil să accepte acea nenorocire? (Iov chiar L-a tratat pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. A înțeles că Dumnezeu nu e doar Cel care oferă binecuvântări și har – chiar și când le ia înapoi, El este tot Dumnezeu; a mai înțeles că, fie și atunci când o persoană se confruntă cu dezastre, tot Dumnezeu permite aceste lucruri. Indiferent ce face Dumnezeu, El rămâne Dumnezeu, iar oamenii ar trebui să-L venereze mereu.) În principal, Iov a avut o oarecare înțelegere despre Dumnezeu și și-a asumat bine poziția. A recunoscut că esența lui Dumnezeu nu se schimbă din cauza faptului că oameni, evenimentele și lucrurile din exterior se schimbă; a înțeles că esența lui Dumnezeu e mereu și pentru totdeauna esența lui Dumnezeu, este neschimbătoare. Nu înseamnă că dacă Dumnezeu le dă binecuvântări oamenilor El este Dumnezeu, iar dacă tot ce face e să le aducă dezastre oamenilor, să le provoace suferință și pedeapsă sau să-i distrugă, esența Lui nu mai e aceeași, iar El încetează să fie Dumnezeu. Esența lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Nici esența omului nu se schimbă; adică, statutul și esența omului în calitate de ființă creată nu se vor schimba niciodată. Chiar dacă poți să te temi de Dumnezeu și să-L cunoști, ești tot o ființă creată; esența ta nu se schimbă. Dumnezeu l-a supus pe Iov la atâtea încercări uriașe și, totuși, Iov încă a fost capabil să se supună și nu s-a plâns. Pe lângă faptul că avea o oarecare cunoaștere despre Dumnezeu, care a fost cea mai mare putere a lui, care i-a permis să se supună și să se abțină de la a se plânge? Știa că oamenii vor fi mereu oameni; oricum se poartă Dumnezeu cu ei este în totalitate corect. Ca s-o spunem mai clar, oricum te tratează Dumnezeu, așa ar trebui să fii tratat. Nu explică asta lucrurile? Nu cere cum ar trebui să te trateze Dumnezeu, ce binecuvântări ar trebui să-ți dea sau la ce încercări ar trebui să te supună și ce semnificație ar trebui să aibă lucrarea Lui asupra ta. Nu poți cere aceste lucruri, este lipsit de rațiune să emiți aceste cereri. Unii oameni, în vremuri de pace și siguranță, spun că orice face Dumnezeu este bun, dar apoi nu pot să accepte când se întâmplă ceva care nu este în conformitate cu noțiunile lor. Acest lucru trebuie rezolvat prin adevăr. Care este acest adevăr? A rămâne ferm pe poziția ta; oricum se poartă Dumnezeu cu tine e pe merit și fără greșeală. Indiferent cum se poartă Dumnezeu cu tine, El este tot Dumnezeu; oamenii nu ar trebui să Îi ceară lucruri. Nu evalua corectitudinea lui Dumnezeu și nu evalua motivele, scopurile sau semnificația acțiunilor Lui. Aceste lucruri nu necesită evaluarea ta. Responsabilitatea și datoria ta sunt să rămâi neclintit în rolul tău de ființă creată și să-L lași pe Dumnezeu să orchestreze așa cum dorește. Aceasta e calea cea dreaptă. E ușor de spus, dar greu de practicat; și, totuși, oamenii trebuie să înțeleagă acest adevăr. Doar înțelegând adevărul poți avea o supunere adevărată când ți se întâmplă ceva.

Unii oameni, după ce au crezut în Dumnezeu și au ascultat predici până în prezent, se gândesc: „Iov a putut să se supună încercărilor pe care Dumnezeu i le-a dat, pentru că Iov a știut că totul vine din mâna lui Dumnezeu. Oricâte vite și oi sau oricât de multe proprietăți și bogății și oricât de mulți copii are cineva, toate îi sunt oferite de Dumnezeu – nu depinde de oameni. Oamenii sunt precum sclavii înaintea lui Dumnezeu, ei trebuie să îndure, indiferent cum îi tratează.” Ei folosesc acest fel de atitudine negativă ca să-L cunoască pe Dumnezeu; e corect să-L cunoști pe Dumnezeu în acest fel? Cu siguranță nu este corect. Atunci care ar fi un mod corect de a-L cunoaște pe Dumnezeu? (Oamenii sunt ființe create, iar Dumnezeu e pentru totdeauna Dumnezeu. Indiferent cum acționează Dumnezeu, oamenii ar trebui să Îl lase pe Dumnezeu să îi orchestreze așa cum dorește.) Așa este. Nu cere ca Dumnezeu să acționeze într-un anumit fel. Nu cere ca Dumnezeu să îți explice totul clar în părtășie. Dacă El nu clarifică, nu ar trebui să te cerți cu Dumnezeu, crezând că ai un motiv. Acest lucru este greșit. E extrem de arogant și neprihănit de sine și foarte lipsit de conștiință și rațiune; nu e ceea ce ar trebui să spună o ființă creată. Nici măcar Satana nu îndrăznește să i se adreseze lui Dumnezeu în acest mod isteric – tu ești o ființă umană coruptă, cum ai putea să fii și mai arogant decât Satana? Cam ce poziție ar trebui oamenii să-și asume când vorbesc cu Dumnezeu? Cum ar trebui o persoană să înțeleagă această chestiune? De fapt, afirmația lui Iov: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” clarifică deja de ce el a fost capabil să se supună lui Dumnezeu și există în el un adevăr pe care ar trebui să-l căutăm. A exprimat vreo nemulțumire sau vreo plângere când a afirmat acest lucru? (Nu.) A existat vreo ambiguitate sau vreo aluzie negativă? (Nu.) Cu siguranță nu. Iov și-a dat seama, în cele din urmă, prin experiențele lui, că modul în care Creatorul se poartă cu oamenii nu e decis de oameni. Acest lucru poate părea un pic neplăcut, dar este un adevăr. Dumnezeu a rânduit soarta tuturor pentru întreaga lor viață; chiar dacă accepți sau nu, e o realitate. Nu îți poți schimba destinul. Dumnezeu e Creatorul și ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor Sale. Oricum acționează Dumnezeu este corect, deoarece El este adevărul și El e Suveranul peste toate lucrurile, iar oamenii ar trebui să I se supună. „Toate lucrurile” te includ pe tine și pe toate ființele create. A cui este vina, atunci, că tu vrei mereu să te împotrivești? (E vina ta.) Este problema ta. Vrei mereu să oferi motive și să găsești neajunsuri; e corect? Vrei mereu să primești binecuvântări și beneficii de la Dumnezeu; e corect? Niciunul din aceste lucruri nu sunt corecte. Aceste opinii reprezintă o cunoaștere și o înțelegere incorectă asupra lui Dumnezeu. Tocmai din cauza faptului că opinia ta asupra credinței în Dumnezeu e incorectă, în mod inevitabil, vei fi în conflict cu El, vei concura cu El și I te vei opune ori de câte ori te confrunți cu o anumită situație, gândindu-te mereu: „E greșit din partea lui Dumnezeu să facă acest lucru; nu pot să-l înțeleg. Toți ar protesta dacă El ar proceda astfel. Nu-i stă în fire lui Dumnezeu să facă așa ceva!” Această chestiune nu ține însă de cum este Dumnezeu; orice face Dumnezeu, El tot Dumnezeu este. Dacă îți lipsesc această rațiune și această înțelegere, scrutând și trăgând concluzii necontenit atunci când pățești ceva în fiecare zi, rezultatul va fi că doar te vei certa cu Dumnezeu și I te vei opune la fiecare pas și nu vei fi capabil să ieși din această stare. Însă dacă ai această înțelegere și poți adopta poziția de ființă creată, iar când te confrunți cu anumite situații, te compari cu acest aspect al adevărului, îl practici și pătrunzi în el, atunci frica ta interioară de Dumnezeu va crește în timp. În mod inconștient, vei ajunge să simți: „Se pare că ceea ce face Dumnezeu nu este greșit; tot ce face Dumnezeu e bun. Oamenii nu trebuie să scruteze și să analizeze acest lucru; doar lasă-te la mila orchestrării lui Dumnezeu!” Iar când vezi că nu ești capabil să te supui lui Dumnezeu sau să Îi accepți orchestrările, vei simți mustrări în inimă: „Nu am fost o ființă creată bună. De ce nu mă pot supune pur și simplu? Nu-L întristează acest lucru pe Creator?” Cu cât dorești mai mult să fii o ființă creată bună, cu atât se amplifică înțelegerea și claritatea acestui aspect al adevărului. Însă cu cât te consideri mai mult o persoană importantă, crezând că Dumnezeu nu ar trebui să te trateze în acel fel, că nu ar trebui să te mustre în acel fel, că El nu ar trebui să te emondeze și orchestreze în acel fel, atunci ai probleme. Dacă ai multe cereri de la Dumnezeu în inima ta, dacă simți că există multe lucruri pe care Dumnezeu nu ar fi trebuit să le facă, atunci te îndrepți spre calea greșită; vor apărea noțiuni, judecăți și blasfemie și nu vei fi departe de a face rău. Când oamenii care nu iubesc adevărul aud cuvintele lui Dumnezeu, ei încep să analizeze și să scruteze, ceea ce dă treptat naștere la îndoieli și batjocuri. Apoi încep să judece, să nege și să condamne – acesta este rezultatul. Există mult prea mulți oameni care Îl tratează astfel pe Dumnezeu, lucru cauzat în totalitate de firea lor coruptă.

Unii oameni se gândesc mereu: „Sunt o persoană. Este adevărat că Dumnezeu e Creatorul, dar El trebuie să mă respecte și să mă înțeleagă, El trebuie să mă iubească și să mă protejeze.” E această opinie corectă? Dumnezeu are ultimul cuvânt de spus în felul în care iubește oamenii. Dumnezeu este Creatorul; e treaba Lui cum tratează ființele create. Dumnezeu are principiile și firile Lui; este inutil ca oamenii să ceară. În schimb, ar trebui să învețe cum să Îl înțeleagă pe Dumnezeu și să I se supună, aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Unii spun: „Dumnezeu e prea crud cu oamenii. Să faci asemenea lucruri nu înseamnă să iubești oamenii. Nu respectă oamenii și nici nu îi tratează ca pe niște oameni!” Unii nu sunt oameni, sunt diavoli. Orice fel de a te purta cu ei este acceptabil; merită să fie blestemați și nu sunt demni de respect. Sunt aceia care zic: „Eu sunt o persoană destul de bună; nu am făcut nimic să mă împotrivesc lui Dumnezeu și am suferit mult pentru El. De ce încă mă emondează astfel? De ce mă neglijează mereu? De ce nu mă recunoaște niciodată sau nu mă înalță?” Alții spun chiar: „Sunt o persoană simplă și neprihănită; am crezut în Dumnezeu de când eram în pântec și continuu să cred în El. Sunt așa de pur! Mi-am părăsit familia și am plecat de la locul de muncă pentru a mă sacrifica pentru Dumnezeu și m-am gândit cât de mult mă iubește El. Acum se pare că Dumnezeu nu iubește oamenii atât de mult, iar eu mă simt lăsat pe dinafară, dezamăgit și demoralizat de El.” Nu e acest lucru problematic? Ce fac greșit acești oameni? Nu au rămas la locul lor potrivit; nu știu cine sunt și cred mereu că sunt oameni importanți, pe care Dumnezeu ar trebui să-i respecte și să-i înalțe sau să-i îndrăgească și să-i prețuiască. Dacă oamenii au întotdeauna asemenea concepții greșite, asemenea cereri denaturate și lipsite de rațiune, este foarte periculos. Cel puțin, ei vor fi detestați și urâți de Dumnezeu, iar dacă nu se pocăiesc, riscă să fie eliminați. Așadar ce ar trebui să facă oamenii, cum ar trebui să se cunoască pe ei înșiși și cum ar trebui să se trateze ca să se conformeze cerințelor lui Dumnezeu, ca să rezolve aceste dificultăți și să renunțe la cerințele pe care le au față de Dumnezeu? Unii oameni sunt rânduiți de casa lui Dumnezeu să fie conducători și sunt deosebit de entuziaști. După ce lucrează o vreme, se descoperă că pot face îndeajuns de bine unele sarcini exterioare, dar nu se pot descurca să rezolve probleme – nu pot avea părtășie despre adevăr ca să rezolve probleme, așa că rolul lor de conducător în biserică este înlocuit. Nu e un lucru foarte potrivit? Ei însă încep să se certe și să se plângă, spunând: „Acei falși conducători și antihriști nu și-au făcut bine sarcinile alocate; doar au provocat tulburări și perturbări. Ei ar trebui, într-adevăr, să fie înlocuiți și eliminați. Eu însă nu am făcut nimic rău; de ce sunt și eu înlocuit?” Se simt un pic supărați. De ce? Ei simt că, din moment ce nu au făcut nimic rău, ar trebui încă să fie conducători și nu ar trebui să fie înlocuiți. Casa lui Dumnezeu a fost foarte nedreaptă cu ei, așa consideră ei. Inima lor e plină de nemulțumiri și împotrivire, iar în ei apar noțiuni despre Dumnezeu, care duc la un dezechilibru interior: „Nu s-a spus că există principii pentru alegerea și eliminarea conducătorilor? Mi se pare că nu a existat niciun principiu în ceea ce s-a întâmplat, Dumnezeu a făcut o greșeală!” Pe scurt, atâta vreme cât Dumnezeu face ceva care le lezează interesele și le rănește sentimentele, încep să caute de vină. Este aceasta o problemă? Cum poate fi rezolvată ea? Trebuie să-ți recunoști propria identitate, să știi cine ești. Nu contează ce fel de daruri sau puncte forte ai, nici cât de multe talente sau abilități ai, nici cât de multe merite ai câștigat în casa lui Dumnezeu, nici cât de mult te-ai agitat, nici cât de mult capital ai acumulat, aceste lucruri nu sunt nimic pentru Dumnezeu, iar dacă par importante din punctul tău de vedere, atunci nu au apărut înțelegeri greșite și contradicții între tine și Dumnezeu? Cum ar trebui rezolvată această problemă? Dacă dorești să micșorezi distanța dintre tine și Dumnezeu și să înlături aceste contradicții, cum ar trebui să procedezi? Trebuie să negi acele lucruri pe care le consideri corecte și de care te agăți. Făcând asta, nu va mai exista o distanță între tine și Dumnezeu, iar tu vei sta cum trebuie la locul tău și vei fi capabil să te supui, să recunoști că tot ce face Dumnezeu e corect, să te negi pe tine însuți și să renunți la tine. Nu vei mai considera meritul pe care l-ai câștigat drept un fel de capital și nici nu vei mai încerca să stabilești condiții cu Dumnezeu, să-I ceri lucruri sau recompense. În acel moment, nu vei mai avea greutăți. De ce apar toate concepțiile greșite ale omului despre Dumnezeu? Apar pentru că oamenii nu își pot evalua propriile capacități; mai precis, nu știu ce fel de lucruri sunt în ochii lui Dumnezeu. Ei își dau o valoare prea mare, își estimează poziția prea înaltă în ochii lui Dumnezeu și văd ceea ce consideră ei a fi valoarea și capitalul unui om drept adevărul și standardele după care Dumnezeu evaluează dacă vor fi mântuiți. Acest lucru e greșit. Trebuie să știi ce fel de loc ai în inima lui Dumnezeu, cum te vede Dumnezeu și poziția cuvenită pe care s-o adopți când Îl abordezi pe Dumnezeu. Ar trebui să cunoști acest principiu, în felul acesta părerile tale vor fi aliniate la adevăr și compatibile cu cele ale lui Dumnezeu. Trebuie să ai această rațiune și să fii capabil să te supui lui Dumnezeu; indiferent cum te tratează El, tu trebuie să te supui. Apoi nu va mai exista nicio contradicție între tine și Dumnezeu. Iar când Dumnezeu te va trata din nou în felul Lui, nu vei fi capabil să te supui? Te vei mai lupta cu Dumnezeu și I te vei mai opune? Nu o vei face. Chiar dacă vei mai simți un oarecare disconfort în inimă sau vei simți că felul în care te tratează Dumnezeu nu e cum ți-ai dori și nu vei înțelege de ce ar vrea să te trateze astfel, totuși, pentru că vei fi înțeles deja niște adevăruri și vei fi deținut niște realități și, pentru că vei fi capabil să rămâi ferm pe poziție, nu vei mai lupta împotriva lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că acele acțiuni și comportamente ale tale care te-ar fi dus la pierzanie vor înceta să mai existe. Și nu vei fi atunci în siguranță? După ce vei fi în siguranță, te vei simți ancorat, ceea ce înseamnă că ai început să mergi pe calea lui Petru. Vezi tu, Petru a crezut în Dumnezeu atât de mulți ani, a bâjbâit pe calea lui atât de mulți ani și a suferit foarte mult. A înțeles, în sfârșit, unele adevăruri și a deținut câteva adevăruri-realități doar după ce a trecut prin multe încercări. Cât despre voi toți, am vorbit atât de mult, am explicat totul clar – e echivalent cu a primi totul pe tavă, nu-i așa? Ați realizat atât de mult fără să faceți niciun ocol; ați avut parte de o afacere bună. Și atunci de ce tot nu sunteți mulțumiți? Nu ar trebui să aveți cereri suplimentare.

Despre ce am avut părtășie azi, în primul rând? Pe de o parte, să acorzi cu regularitate atenție la examinarea diverselor aspecte ale stării tale și apoi să le analizezi, pentru a ști dacă sunt corecte. Pe de altă parte, să înlături diversele înțelegeri greșite despre Dumnezeu, care apar în tine. Când ai înțelegeri greșite despre Dumnezeu, în tine există laturi intransigente, părtinitoare, care te vor împiedica să cauți adevărul. Dacă înțelegerile tale greșite despre Dumnezeu vor fi înlăturate, vei fi capabil să cauți adevărul; dacă ele nu vor fi înlăturate, vei avea un sentiment de înstrăinare în inimă și te vei ruga într-un fel superficial; asta înseamnă să Îl înșeli pe Dumnezeu, iar El nu va asculta deloc. Dacă vei avea înțelegeri greșite despre Dumnezeu, creând distanță și înstrăinare între tine și El, iar inima ta va fi închisă în fața Lui, atunci nu vei dori să Îi asculți cuvintele sau să cauți adevărul. Indiferent ce vei face, totul va fi doar mecanic, te vei ascunde și vei fi înșelător. Când înțelegerile greșite ale omului despre Dumnezeu vor fi înlăturate și va fi depășit acest obstacol, el va privi cu sinceritate toate cuvintele și cerințele lui Dumnezeu și va veni înaintea Lui cu adevărat și cu o inimă sinceră. Dacă între om și Dumnezeu există contradicție, distanță și înțelegere greșită, atunci ce rol joacă omul? Este rolul Satanei și e în opoziție cu Dumnezeu. Ce consecințe decurg din opunerea față de Dumnezeu? Poate o asemenea persoană să se supună lui Dumnezeu? Poate să accepte adevărul? Nu poate. Dacă nu poate să facă niciunul din aceste lucruri, atunci acea persoană nu se va alege cu nimic, iar schimbările din firea ei se vor opri. Prin urmare, când cineva își examinează diversele stări, într-o privință, o face pentru a se cunoaște pe sine, iar în altă privință, e nevoie să se concentreze la examinarea înțelegerilor greșite pe care le are despre Dumnezeu. Ce implică aceste înțelegeri greșite? Noțiuni, închipuiri, delimitări, îndoieli, scrutare și speculații – în principal, aceste lucruri. Când o persoană le are, ea Îl înțelege greșit pe Dumnezeu. Când ești învăluit de aceste stări, apare o problemă în relația ta cu Dumnezeu. Trebuie să cauți imediat adevărul ca să o rezolvi – și trebuie să o rezolvi. Unii se gândesc: „Am ajuns să am o înțelegere greșită despre Dumnezeu, așa că nu îmi pot realiza datoria până nu rezolv această problemă.” Este acest lucru acceptabil? Nu, nu este. Nu amâna realizarea datoriei tale, ci îndeplinește-o și rezolvă problema în același timp. Pe măsură ce îți realizezi datoria, înțelegerea ta greșită despre Dumnezeu va începe să se schimbe în bine fără să-ți dai seama și vei descoperi unde își are originea problema și cât de gravă este. Într-o zi, veți fi capabili să vă dați seama: „Omul este o ființă creată, iar Creatorul este pentru totdeauna Domnul meu; esența acestui lucru nu se schimbă. Statutul omului nu se schimbă și nici statutul lui Dumnezeu. Indiferent ce face Dumnezeu și chiar dacă întreaga omenire consideră că e greșit ce face El, eu nu pot nega ce a făcut și nu pot nega nici că El este adevărul. Dumnezeu este cel mai mare adevăr, pe veci infailibil. Omul ar trebui să rămână neclintit pe poziția corectă; nu ar trebui să-L scruteze pe Dumnezeu, ci să accepte orchestrările Lui și să-I accepte toate cuvintele. Tot ce spune și face Dumnezeu este corect. Omul ar trebui să nu Îi ceară diverse lucruri lui Dumnezeu – ființele create nu sunt calificate să facă asta. Chiar dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, tot ar trebui să mă supun și, dacă nu o fac, e problema mea, nu a lui Dumnezeu.” Când vei avea experiență și cunoaștere în privința acestui aspect al adevărului, te vei supune cu adevărat lui Dumnezeu și nu vei mai avea dificultăți majore și, indiferent că îți realizezi datoria sau practici diversele aspecte ale adevărului, multe greutăți vor fi înlăturate. Supunerea față de Dumnezeu este cel mai mare adevăr, este cel mai profund adevăr. De multe ori, când oamenii se confruntă cu diferite dificultăți, când există diverse obstacole sau când dau peste ceva ce nu pot accepta, din ce cauză se întâmplă acest lucru? (Nu se află în poziția corectă.) Se află în poziția greșită. Au înțelegeri greșite despre Dumnezeu; vor să Îl scruteze și nu vor să Îl trateze ca pe Dumnezeu: vor să nege corectitudinea lui Dumnezeu; și vor să nege că Dumnezeu este adevărul. Acest lucru implică faptul că omul nu vrea să fie o ființă creată, ci ar vrea să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu, să-I bage de vină. Acest lucru va crea probleme. Dacă poți să-ți îndeplinești datoria cum se cuvine și să rămâi neclintit pe locul tău de ființă creată, atunci, în esență, nu va apărea în tine nicio împotrivire față de ce face Dumnezeu. Poate că vei avea unele înțelegeri greșite și câteva noțiuni, dar, cel puțin atitudinea ta va fi de acceptare binevoitoare a orchestrărilor lui Dumnezeu și vei consimți să te supui lui Dumnezeu, așa că nu va apărea nicio împotrivire în tine.

Deși Iov avea credință, știa ce se întâmplă la început, când s-au abătut asupra lui încercările lui Dumnezeu? (Nu.) Oamenii nu au capacitatea de a pătrunde în mod direct tărâmul spiritual; Iov nu știa nimic despre ce se întâmpla acolo – nu cunoștea absolut nimic. Așa că, atunci când s-au abătut asupra lui încercările lui Dumnezeu, era cu siguranță nedumerit și se gândea: „O, ce se petrece? Totul era atât de liniștit, de ce se întâmplă dintr-odată așa ceva? De ce mi-am pierdut brusc toate vitele și avuțiile?” La început, a fost nedumerit, dar nedumerirea lui nu echivala cu a avea înțelegeri greșite despre Dumnezeu, nedumerirea nu însemna că nu era capabil să înțeleagă ce făcea Dumnezeu. Doar că totul s-a întâmplat foarte brusc; Iov nu a știut nimic dinainte și nici nu i-a dat nimeni vreun preaviz – a fost cu totul nepregătit. Totuși, acest lucru nu înseamnă că a făcut alegerile greșite, că a mers pe calea greșită sau că nu s-a putut supune. Așadar ce a făcut Iov în continuare? Cu siguranță și-a calmat inima și a reflectat cu seriozitate la acțiunile sale și s-a rugat lui Dumnezeu. După câteva zile de căutări, a ajuns la o concluzie: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Această afirmație a lui Iov reprezintă opinia sa și calea pe care a mers. Deși Iov a fost inițial nedumerit când s-au abătut asupra lui încercările, a știut că veneau de la Dumnezeu și nu din voința umană. Fără permisiunea lui Dumnezeu, nimeni nu s-ar putea atinge de ce le dăduse Dumnezeu oamenilor, nici măcar Satana. Aparent, Iov părea să aibă câteva înțelegeri greșite despre ce făcea Dumnezeu; nu a știut de ce i se întâmpla acest lucru sau ce voia să spună Dumnezeu prin asta. Nu a înțeles pe deplin, dar înțelegerea lui greșită nu a fost o negare sau chestionare a ceea ce făcea Dumnezeu; înțelegerea greșită a lui Iov era genul de neînțelegere pe care Dumnezeu o permite. După aceea, el și-a dat seama rapid că Iahve Dumnezeu intenționa să-i ia tot ce avea și că era corect ce făcea Dumnezeu; a îngenuncheat numaidecât pentru a accepta acest lucru. Pot oamenii obișnuiți să atingă acest nivel? Nu pot. Indiferent cât de nedumerit a fost Iov în acel moment sau cât timp i-a luat să îngenuncheze și să accepte tot ce se abătuse asupra lui, atitudinea lui a fost întotdeauna de a rămâne pe poziția de ființă creată. Înfruntând aceste evenimente, el nu a spus: „Sunt bogat și am atâția slujitori, cum pot să-mi fie luate pur și simplu aceste lucruri? Trebuie să le spun slujitorilor să mi le aducă înapoi imediat.” A făcut el acest lucru? Nu l-a făcut. Îi era clar în inimă că era fapta lui Dumnezeu și că omul nu putea face nimic în această privință. Dacă ar fi intervenit ar fi însemnat să se opună față de ce făcuse Dumnezeu și să se opună față de tot ce se abătuse asupra lui. Nu a exprimat nicio nemulțumire în acel moment, nu a judecat ce se întâmpla și nici nu a intervenit pentru a încerca să fie totul ca înainte. Pur și simplu a așteptat și a observat în tăcere cum se desfășurau lucrurile, văzând ce făcea Dumnezeu. De la început până la sfârșit, Iov a rămas neclintit în locul lui potrivit, adică a rămas neclintit pe locul lui de ființă creată. Aceasta a fost purtarea lui. Deși Iov a fost întrucâtva nedumerit când aceste evenimente s-au abătut asupra lui, a fost capabil să caute și să admită că tot ce a făcut Creatorul a fost corect și apoi s-a supus. Nu s-a folosit de metode umane ca să rezolve problema. Când au venit hoții, i-a lăsat să ia ce au putut; nu a dat curs impulsului năvalnic de a se lupta cu ei. În inima lui, s-a gândit: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, nu ar putea lua nimic. Acum că au luat totul, e clar că Dumnezeu a permis acest lucru. Orice intervenție umană ar fi inutilă. Oamenii nu pot acționa pe baza impetuozității lor, ei nu pot interveni.” Lipsa de intervenție nu înseamnă că îi tolera pe hoți; nu era un semn de slăbiciune sau de frică în fața lor. Mai degrabă, însemna că îi era teamă de mâna lui Dumnezeu și că avea o inimă cu frică de Dumnezeu. A spus: „Lasă-i să le ia. Până la urmă, aceste lucruri au fost date de Dumnezeu.” Nu asta ar trebui să spună o ființă creată? (Ba da.) Nu a avut nicio nemulțumire. Nu a trimis pe nimeni să se lupte, să îi ia lucrurile înapoi sau să i le protejeze. Nu e aceasta o manifestare autentică a supunerii față de Dumnezeu? (Ba da.) A putut face acest lucru doar pentru că a avut o înțelegere adevărată a suveranității lui Dumnezeu. Fără această înțelegere, ar fi recurs la metode umane ca să lupte și să-și recapete lucrurile și cum ar fi privit Dumnezeu acest lucru? Asta nu înseamnă supunere față de orchestrările lui Dumnezeu. E o lipsă de înțelegere a lucrurilor făcute de mâna lui Dumnezeu, iar credința în El în toți acei ani ar fi fost în van. Să fii fericit când Dumnezeu îți dă, dar să fii plin de resentimente când El ia înapoi lucrurile; să te simți reticent și să vrei să le iei înapoi cu forța; să nu fii mulțumit de ceea ce face Dumnezeu, să nu vrei să pierzi acele lucruri; să accepți doar recompense din partea lui Dumnezeu, dar nu și privațiunile din partea Lui; să nu vrei să te supui orchestrărilor mâinii lui Dumnezeu – înseamnă aceste lucruri a acționa din poziția de ființă creată? (Nu.) Înseamnă răzvrătire, opoziție. Nu afișează oamenii des aceste comportamente? (Ba da.) Este complet opusul a ceea ce a făcut Iov. Cum a exprimat Iov faptul că putea să se teamă de Iahve, din poziția de ființă creată, să se supună și să accepte încercările din partea lui Dumnezeu și să accepte ceea ce i-a oferit Dumnezeu? A zbierat? S-a plâns? A folosit tot felul de mijloace și metode umane ca să ia totul înapoi? Nu – I-a permis lui Dumnezeu să ia nestingherit. Nu înseamnă asta să ai credință? El a avut credință adevărată, înțelegere adevărată și supunere adevărată. Niciunul dintre aceste lucruri nu e simplu; toate necesită o anumită perioadă de experiență, căutare și acceptare. Iov a putut arăta aceste manifestări doar când a avut un anumit nivel de înțelegere a Creatorului. Ce a spus Iov la final? [„Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21).] Și ce a zis soția lui Iov? „Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9). Ceea ce a vrut să spună ea a fost: „Nu mai crede. Dacă a fost cu adevărat dumnezeu cel în care ai crezut, de ce te confrunți cu nenorociri? Aceasta nu e o pedeapsă? Nu ai făcut nimic greșit, de ce ți se întâmplă asta? Poate credința ta este incorectă?” Cum i-a răspuns Iov soției sale? El a zis: „Vorbești ca o femeie nebună” (Iov 2:10). Iov a spus că soția lui e nebună; că nu avea credință adevărată și înțelegere față de Dumnezeu, motiv pentru care a putut vorbi sfidător împotriva lui Dumnezeu. Soția lui Iov nu Îl cunoștea pe Dumnezeu. Când s-a întâmplat un asemenea lucru major, care venea în mod clar de la Dumnezeu, ea, în mod uimitor, nu a putut recunoaște acest lucru, ba chiar l-a sfătuit pe Iov, spunând: „Ai luat-o pe calea greșită. Nu mai crede și părăsește-l pe dumnezeul tău.” E supărător la culme să auzi așa ceva! De ce l-a îndemnat pe Iov să-L părăsească pe Dumnezeu? Pentru că își pierduse proprietatea și nu se mai putea bucura de foloasele ei. Dintr-o femeie bogată, ajunsese una săracă, fără nimic. Era nemulțumită că Dumnezeu o privase, așa că i-a zis lui Iov să nu mai creadă, implicația fiind: „Eu nu mai cred și nici tu nu ar mai trebui să crezi. Ne-a fost luată o gospodărie foarte bună și am rămas fără nimic. Cât ai clipi, am pierdut totul, avuțiile noastre s-au transformat în sărăcie. Ce rost are să crezi într-un asemenea dumnezeu? Nu mai crede!” Nu sunt acestea cuvinte nesăbuite? Așa s-a purtat ea. A ascultat-o Iov? Nu a ascultat-o; nu s-a lăsat indus în eroare sau tulburat de ea și nici nu i-a acceptat opiniile. De ce nu? Pentru că Iov a rămas fidel unei singure afirmații: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). S-a gândit: „Toate acestea sunt cât se poate de normale. Orice face Dumnezeu este corect; oamenii ar trebui doar să accepte. Ei nu ar trebui să creadă în Dumnezeu doar ca să caute binecuvântări. M-am bucurat de binecuvântările lui Dumnezeu atât de mulți ani fără să fac nimic pentru El – acum e timpul să fiu martor pentru El. Ceea ce Dumnezeu ia Îi aparține, El poate lua acel lucru oricând dorește. Oamenii nu ar trebui să emită cereri, ar trebui doar să accepte și să se supună.” Așadar, ar trebui să primești binecuvântări pentru credința în Dumnezeu? Așa ar trebui să fie? Când o persoană poate să priceapă pe deplin această chestiune, atunci are credință.

Orice face Creatorul este corect și constituie adevărul. Indiferent ce face, identitatea și statutul lui nu se schimbă. Toți oamenii ar trebui să-L venereze. Este Domnul etern al umanității și Dumnezeu veșnic. Acest fapt nu poate fi niciodată schimbat. Oamenii nu pot să-L recunoască drept Dumnezeu doar când El le oferă daruri sau să nu Îl recunoască drept Dumnezeu când El le ia lucruri. Aceasta e opinia eronată a omului, nu o greșeală a acțiunilor lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor înțelege adevărul, atunci vor fi capabili să vadă clar acest lucru și dacă, în adâncul lor, vor fi capabili să accepte că acesta e adevărul, atunci relația lor cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală. Dacă recunoști verbal că ale Sale cuvinte sunt adevărul, dar când ți se întâmplă ceva, nu-L înțelegi, ba chiar Îl învinovățești și nu Îi ești cu adevărat supus, atunci e inutil să recunoști verbal cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul. Cel mai important lucru este că inima ta ar trebui să fie capabilă să accepte adevărul și că, indiferent ce se întâmplă, ar trebui să fii capabil să vezi că acțiunile lui Dumnezeu sunt corecte și că El este drept. Acesta e felul de persoană care Îl înțelege pe Dumnezeu. Există mulți credincioși care se concentrează numai asupra înțelegerii doctrinei. Ei recunosc teoria spirituală, dar când li se întâmplă ceva, nu acceptă adevărul și nu se supun. Aceștia sunt oameni ipocriți. Lucrurile pe care le spui de obicei sunt toate corecte, dar când se întâmplă ceva care nu e în conformitate cu noțiunile tale, ești incapabil să accepți acel lucru. Te cerți cu Dumnezeu, crezând că El nu ar fi trebuit să facă asta sau aia. Nu te poți supune lucrării lui Dumnezeu și nu cauți adevărul sau nu reflectezi asupra răzvrătirii tale. Asta înseamnă că nu ești supus lui Dumnezeu. Îți place mereu să te cerți cu Dumnezeu; crezi întotdeauna că argumentele tale sunt mai presus de adevăr, că dacă te-ai putea urca pe scenă să le împărtășești, te-ar susține mulți oameni. Însă chiar dacă te-ar susține mulți oameni, ei toți sunt corupți. Nu sunt toți susținătorii și cei susținuți oameni corupți? Nu le lipsește tuturor adevărul? Chiar dacă întreaga omenire te-ar susține și I s-ar opune lui Dumnezeu, El tot ar fi drept. Tot omenirea ar fi cea care s-ar înșela, care s-ar răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I s-ar împotrivi. Este aceasta doar o exprimare? Nu. Este o realitate; este adevărul. Oamenii trebuie să cântărească și să experimenteze frecvent acest aspect al adevărului. Dumnezeu Și-a făcut lucrarea în trei etape și la fiecare etapă au existat mulți oameni care i s-au opus. De pildă, atunci când Domnul Isus a venit să-Și facă lucrarea de răscumpărare, întreg Israelul a protestat împotriva Lui. Acum, umanitatea are însă miliarde de oameni care Îl recunosc pe Domnul Isus drept Mântuitorul. Credincioșii Săi sunt răspândiți în întreaga lume. Domnul Isus a răscumpărat deja întreaga umanitate. Acesta este realitatea. Indiferent dacă oamenii dintr-o țară vor să nege acest lucru, este în zadar. Indiferent cum evaluează oamenii corupți lucrarea lui Dumnezeu, aceasta și adevărurile pe care Dumnezeu le rostește sunt întotdeauna drepte și corecte. Indiferent cât de mulți oameni din întreaga rasă umană se revoltă împotriva lui Dumnezeu, este inutil. Tot ce face Dumnezeu este corect; El nu face nici cea mai mică greșeală. Din cauza faptului că oamenii corupți nu dețin niciun adevăr și sunt complet incapabili să vadă clar semnificația și esența lucrării lui Dumnezeu, nimic din ceea ce spun ei nu este în conformitate cu adevărul. Chiar dacă ai rezuma toate teoriile umanității, ele tot nu ar reprezenta adevărul. Nu ar putea cântări mai greu decât niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu sau niciun cuvânt al adevărului. Acesta este un fapt. Dacă oamenii nu înțeleg acest lucru, atunci trebuie să-l experimenteze treptat. Care e condiția prealabilă pentru această experiență? Trebuie mai întâi să recunoști și să accepți că ale lui Dumnezeu cuvinte reprezintă adevărul. Apoi, trebuie să începi să le practici și să le experimentezi. Pe nesimțite, vei descoperi că ele sunt adevărul – acest lucru e în întregime corect. În acel moment, vei începe să prețuiești cuvintele lui Dumnezeu, să dai importanță urmăririi adevărului și vei fi capabil să accepți adevărul în inima ta și să faci din el viața ta.

10 septembrie 2018