Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de „spirit înalt al naționalismului” le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, negativ și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume întunecată a terorismului pe care niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele născând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, făcându-și treburile casnice, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată intențiile lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (3)”

Oamenii care trăiesc în această societate adevărată au fost profund corupți de Satana. Indiferent dacă sunt sau nu educați, mare parte din cultura tradițională este înrădăcinată în gândurile și părerile oamenilor. În special, femeilor li se cere să aibă grijă de soții lor și să-și crească și copiii, să fie soții bune și mame iubitoare, devotându-și întreaga viață soților și copiilor lor și trăind pentru aceștia, asigurându-se că familia are trei mese pe zi și spălând, făcând curățenie și făcând bine toate celelalte treburi gospodărești. Acesta este standardul acceptat pentru a fi o soție bună și o mamă iubitoare. Fiecare femeie crede, de asemenea, că așa ar trebui să fie făcute lucrurile și dacă nu le face așa, atunci nu este o femeie bună și a încălcat conștiința și standardele de moralitate. Faptul că au încălcat aceste standarde morale va avea un mare impact asupra conștiinței unor oameni; vor simți că și-au dezamăgit soții și copiii și că nu sunt femei bune. Însă după ce crezi în Dumnezeu, ai citit mult din cuvintele Lui, ai înțeles unele adevăruri și ai văzut adevărul despre unele chestiuni, te vei gândi: „Sunt o ființă creată și ar trebui să-mi fac datoria ca atare și să mă sacrific pentru Dumnezeu.” În acest moment, există un conflict între a fi o soție bună și o mamă iubitoare și a-ți îndeplini datoria de ființă creată? Dacă vrei să fii o soție bună și o mamă iubitoare, atunci nu-ți poți îndeplini datoria cu normă întreagă, dar dacă vrei să-ți îndeplinești datoria cu normă întreagă, atunci nu poți fi o soție bună și o mamă iubitoare. Ce faci acum? Dacă alegi să-ți faci datoria bine și să răspunzi de lucrarea bisericii, să fii devotată lui Dumnezeu, atunci trebuie să renunți la ideea de a fi o soție bună și o mamă iubitoare. Ce ai crede acum? Ce fel de dezacord ar apărea în mintea ta? Ai simți că ți-ai dezamăgit copiii, soțul? De unde vine acest sentiment de vinovăție și de neliniște? Când nu-ți îndeplinești datoria de ființă creată, simți că L-ai dezamăgit pe Dumnezeu? Nu ai un simț al vinovăției sau al blamării, fiindcă, în inima și în mintea ta, nu există nici măcar cea mai mică urmă de adevăr. Așadar, ce înțelegi? Cultura tradițională și a fi o soție bună și o mamă iubitoare. Astfel, va lua naștere în mintea ta noțiunea că: „Dacă nu sunt o soție bună și o mamă iubitoare, atunci nu sunt o femeie bună sau decentă”. Începând din acel moment, vei fi înrobită și încătușată de această noțiune și aceste tipuri de noțiuni te vor menține așa chiar după ce vei crede în Dumnezeu și-ți vei îndeplini datoria. Când există un conflict între a-ți îndeplini datoria și a fi o soție bună și o mamă iubitoare, deși este posibil să alegi, reticentă, să-ți îndeplinești datoria, având, poate, puțină loialitate față de Dumnezeu, tot va exista în inima ta un sentiment de neliniște și vinovăție. Prin urmare, când vei avea puțin timp liber, în timp ce-ți faci datoria, vei căuta ocazii de a avea grijă de copiii și de soțul tău, dorind și mai mult să te revanșezi față de ei, și vei crede că este în regulă chiar dacă trebuie să suferi mai mult, atât timp cât ai liniște sufletească. Nu este această atitudine provocată de influența ideilor și teoriilor din cultura tradițională despre a fi o soție bună și o mamă iubitoare? Acum, ai câte un picior în ambele tabere, dorind să-ți îndeplinești bine datoria, dar și să fii o soție bună și o mamă iubitoare. Însă înaintea lui Dumnezeu, avem o singură responsabilitate și obligație, o singură misiune: să ne îndeplinim în mod corespunzător datoria de ființă creată. Ți-ai îndeplinit bine această datorie? De ce te-ai abătut iar de la cale? Chiar nu ai în inimă niciun simț al vinovăției sau vreun reproș? Pentru că adevărul încă nu a pus o temelie în inima ta și încă nu o stăpânește, poți să te abați de la cale, când îți îndeplinești datoria. Deși acum ești capabilă să-ți îndeplinești datoria, în realitate, încă nu te ridici la standardele adevărului și ale cerințelor lui Dumnezeu. Acum poți vedea clar acest fapt? Ce vrea Dumnezeu să spună atunci când zice că „Dumnezeu este sursa vieții omului”? Spune asta ca să-i facă pe toți să realizeze următorul lucru: viețile și sufletele noastre provin de la Dumnezeu și au fost create de El – nu provin de la părinții noștri și, cu siguranță, nu de la natură, ci ne-au fost date de Dumnezeu. Numai trupul nostru s-a născut din părinții noștri, la fel cum copiii noștri se nasc din noi, dar soarta lor este în întregime în mâinile Lui. Faptul că putem crede în Dumnezeu este o oportunitate pe care El ne-a dat-o; este predeterminat de El și de harul Lui. Prin urmare, nu este nevoie să-ți îndeplinești obligația sau responsabilitatea față de altcineva; ar trebui doar să-ți îndeplinești datoria față de Dumnezeu, ca o ființă creată. Asta trebuie să facă oamenii, mai presus de orice, lucrul principal care ar trebui să fie înfăptuit ca preocupare de bază în viața unui om. Dacă nu îți îndeplinești bine datoria, nu ești o ființă creată calificată. În ochii celorlalți, poate că ești o soție bună și o mamă iubitoare, o gospodină excelentă, un copil cu sentimente filiale și o membră integră a societății, dar înaintea lui Dumnezeu, tu ești cineva care se răzvrătește împotriva Lui, care nu și-a îndeplinit deloc obligația sau datoria, cineva care a acceptat, însă nu a dus până la capăt, însărcinarea de la Dumnezeu, care a renunțat la jumătatea drumului. Poate o astfel de persoană să câștige aprobarea lui Dumnezeu? Oamenii de acest fel sunt lipsiți de valoare.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Dacă o privim din perspectiva copiilor, viețile și trupurile lor provin de la părinții lor, care au și bunătatea de a-i crește și a-i educa, așadar, copiii ar trebui să le asculte fiecare cuvânt, să-și îndeplinească obligația filială și să nu le caute vină părinților lor. Importanța ascunsă a acestor cuvinte este că nu ar trebui să-ți discerni părinții așa cum sunt ei cu adevărat. Dacă analizăm lucrurile din această perspectivă, este corectă această părere? (Nu, este greșită.) Cum ar trebui să tratăm această chestiune, în conformitate cu adevărul? Care ar fi modalitatea corectă de exprimare? Sunt trupurile și viețile copiilor date de părinții lor? (Nu.) Trupul unei persoane provine de la părinții ei, dar de unde provine abilitatea părinților de a avea copii? (Este dată de Dumnezeu și provine de la El.) Dar sufletul unei persoane? De unde provine? Și acesta provine de la Dumnezeu. Deci, în esență, oamenii sunt creați de Dumnezeu și toate acestea sunt prestabilite de El. Dumnezeu a fost Cel care a prestabilit să te naști în această familie. Dumnezeu a trimis un suflet acestei familii și apoi te-ai născut tu și ai această relație prestabilită cu părinții tăi – acest lucru a fost prestabilit de Dumnezeu. Datorită suveranității și prestabilirii din partea lui Dumnezeu, părinții tăi au fost capabili să te aibă și te-ai născut în această familie. Asta înseamnă să privim lucrurile de la sursă. Dar dacă Dumnezeu nu predestina lucrurile în felul acesta? Atunci părinții tăi nu te-ar fi avut, iar tu nu ai fi avut această relație copil-părinte cu ei. Nu ar fi existat relații de sânge, afecțiunea familiei și niciun fel de conexiune. Prin urmare, e greșit să spunem că viața unei persoane îi este dată de părinții ei. Un alt aspect este acela că, privind lucrurile din perspectiva copilului, părinții lui sunt cu o generație mai în vârstă decât el. Dar în ceea ce le privește pe toate ființele umane, părinții sunt la fel ca toată lumea, în măsura în care toți sunt membri ai rasei umane corupte și toți au firile corupte ale Satanei. Nu sunt cu nimic diferiți de ceilalți și nici de tine. Deși, fizic, ți-au dat viață și, în privința relației voastre de sânge, ei sunt cu o generație mai în vârstă decât tine, totuși, în ceea ce privește esența firea umană, toți trăiți sub puterea Satanei și toți ați fost corupți de el și aveți firi corupte și satanice. Dat fiind că toți oamenii au firi corupte satanice, esențele tuturor oamenilor sunt la fel. Indiferent de diferențele de vechime sau de vârstă, sau de cât de devreme sau târziu a venit cineva pe lumea asta, în esență, oamenii au aceeași fire-esență coruptă, sunt toți ființe umane care au fost corupte de Satana și nu sunt diferiți, din acest punct de vedere. Indiferent dacă umanitatea lor este bună sau rea, pentru că au firi corupte, adoptă aceleași perspective și puncte de vedere, când este vorba de a privi oamenii și chestiunile și de a aborda adevărul. În acest sens, nu există nicio diferență între ei. De asemenea, toți cei care trăiesc în mijlocul acestei rase umane rele acceptă diversele idei și păreri care abundă în lumea aceasta rea, fie în ceeea ce privește cuvintele sau gândurile, fie în formă sau ideologie și acceptă tot felul de idei de la Satana, fie prin educația de stat sau prin condiționarea moravurilor sociale. Aceste lucruri nu sunt deloc conform adevărului. Nu există adevăr în ele, iar oamenii cu siguranță nu înțeleg care este adevărul. Din acest punct de vedere, părinții și copiii lor sunt egali și au aceleași idei și păreri. Doar că părinții tăi au acceptat aceste idei și păreri în urmă cu 20 sau 30 de ani, pe când tu le-ai acceptat puțin mai târziu. Cu alte cuvinte, având același mediu social, atât timp cât ești o persoană normală, atât tu, cât și părinții tăi, ați acceptat aceeași corupție de la Satana, condiționarea moravurilor sociale și aceleași idei și păreri care provin din diversele tendințe rele din societate. Din acest punct de vedere, copiii sunt la fel ca părinții lor. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, lăsând la o parte premisa că El poruncește dinainte, prestabilește și alege, în ochii lui Dumnezeu, atât părinții, cât și copiii lor sunt asemănători prin faptul că sunt ființe create și, fie că sunt sau nu ființe create care Îl venerează pe Dumnezeu, ei sunt, în mod colectiv, cunoscuți drept ființe create și toți acceptă suveranitatea, orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, părinții și copiii lor au de fapt un statut egal în ochii lui Dumnezeu și toți acceptă în mod similar și egal suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate obiectivă. Dacă toți sunt aleși de Dumnezeu, toți au șanse egale de a urmări adevărul. Desigur, au și șanse egale de a accepta mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu și șanse egale de a fi mântuiți. Pe lângă similaritățile de mai sus, există o singură diferență între părinți și copiii lor, aceea că rangul părinților în așa-zisa ierarhie familială este mai înalt decât cel al copiilor lor. Ce înseamnă rangul lor în ierarhia familială? Înseamnă că sunt numai cu o generație mai în vârstă, cu 20 sau 30 de ani – nu-i nimic mai mult decât o mare diferență de vârstă. Și din cauza statutului special al părinților, copiii trebuie să fie filiali și să-și îndeplinească obligațiile față de părinții lor. Aceasta este singura responsabilitate pe care o are o persoană față de părinții ei. Dar întrucât copiii și părinții fac cu toții parte din aceeași rasă umană coruptă, părinții nu sunt exemple de moralitate pentru copiii lor și nici un punct de referință sau un model de urmat pentru copiii lor în urmărirea adevărului și nici nu sunt modele de urmat pentru copiii lor în ceea ce privește venerarea și supunerea față de Dumnezeu. Desigur, părinții nu sunt întruparea adevărului. Oamenii nu au nicio obligație sau responsabilitate să-și privească părinții drept exemple de moralitate și personalități pe care ar trebui să le asculte necondiționat. Copiii nu ar trebui să se teamă să discearnă comportamentul, acțiunile și esența firii părinților lor. Adică, atunci când vine vorba de felul în care își tratează părinții, oamenii nu ar trebui să respecte astfel de idei și păreri precum „Părintele are întotdeauna dreptate”. Această părere se bazează pe faptul că părinții au un statut special, și anume că ți-au dat viață după prestabilirea de la Dumnezeu și sunt cu 20, 30 sau chiar 40 sau 50 de ani mai în vârstă decât tine. Doar din perspectiva acestei relații de sânge, din punct de vedere al statutului și al rangului lor în ierarhia familială, ei sunt diferiți de copiii lor. Dar din cauza acestei diferențe, oamenii consideră că părinții lor nu au niciun defect. E corect? Acesta este un lucru greșit, irațional și nu este conform adevărului. Unii se întreabă cum ar trebui să-și trateze părinții, dat fiind că părinții și copiii au această relație de sânge. Dacă părinții cred în Dumnezeu, ar trebui să fie tratați ca atare, drept credincioși; dacă nu cred în Dumnezeu, ar trebui să fie tratați ca atare, drept non-credincioși. Indiferent ce fel de oameni sunt părinții, ei ar trebui să fie tratați conform adevărurilor-principii corespunzătoare. Dacă sunt diavoli, ar trebui să spui că sunt diavoli. Dacă nu au umanitate, ar trebui să spui că nu au umanitate. Dacă ideile și părerile pe care le înveți de la ei nu sunt conform adevărului, nu trebuie să le asculți sau să le accepți și poți chiar să discerni ceea ce sunt cu adevărat și să le dai în vileag. Dacă părinții tăi spun: „Fac asta pentru binele tău” și apoi au un acces de furie și fac scandal, îți va păsa? (Nu, nu-mi va păsa.) Dacă părinții tăi nu cred, pur și simplu nu le da atenție și încheie discuția acolo. Dacă fac atât de mult caz, vei vedea că sunt diavoli și nimic altceva. Aceste adevăruri care privesc credința în Dumnezeu sunt ideile și părerile pe care majoritatea oamenilor trebuie să le accepte. Ei nu le pot accepta sau nu vor adera la ele, deci ce fel de lucruri sunt? Ei nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, așa că sunt subumani, nu-i așa?

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (13)”

Indiferent cât de multă grijă au avut părinții de tine când te-au crescut și cât de mult și-au îndeplinit responsabilitatea față de tine, au făcut doar ce se cuvine să facă în sfera abilităților unei ființe umane create – a fost instinctul lor. Priviți păsările: cu mai mult de o lună înainte de sezonul de împerechere, ele caută constant un loc sigur pentru a-și face cuiburile. Masculii și femelele pleacă în schimburi, cărând diferite tipuri de plante, pene și crenguțe ca să înceapă a-și construi cuiburile în copaci cu ramuri relativ dese. Micile cuiburi construite de diverse tipuri de păsări sunt toate incredibil de rezistente și complexe. De dragul puilor, păsările fac tot acest efort construind cuiburi și adăposturi. După ce-și construiesc cuiburile și vine vremea clocirii, în fiecare cuib există tot timpul o pasăre; masculii și femelele sunt în schimburi alternative timp de 24 de ore pe zi și sunt incredibil de atenți – când unul dintre ei se întoarce, celălalt zboară curând după aceea. La scurt timp, câțiva pui ies din găoace și-și scot capetele, iar tu îi poți auzi ciripind în copacii lor. Păsările adulte zboară încoace și încolo, întorcându-se acum ca să-și hrănească puii cu viermi, mai târziu pentru a-i hrăni cu altceva, dând dovadă de o atenție incredibilă. După două luni, câțiva pui au crescut puțin și pot sta pe marginea cuibului și dau din aripi; părinții lor zboară încoace și încolo, hrănindu-i și păzindu-i cu rândul. […] Toate felurile de viețuitoare și de animale au aceste instincte și legi și le respectă foarte bine, ducându-le la perfecție. Acesta este un lucru pe care nicio persoană nu-l poate distruge. Există, de asemenea, câteva animale speciale, precum tigrii și leii. Când aceste animale ajung la maturitate, își părăsesc părinții, iar unii masculi chiar devin rivali, mușcând, concurând și luptând dacă este necesar. Acest lucru este normal, este o lege. Ele nu sunt foarte afectuoase și nu trăiesc sub imperiul sentimentelor lor așa ca oamenii, spunând: „Trebuie să le răsplătesc bunătatea, trebuie să-i recompensez – trebuie să-mi ascult părinții. Dacă nu le arăt pietate filială, alți oameni mă vor condamna, mustra și critica pe la spate. N-aș putea suporta asta!” Astfel de lucruri nu se spun în lumea animalelor. De ce zic oamenii astfel de lucruri? Pentru că, în societate și în grupurile de oameni, există diverse idei și consensuri greșite. După ce oamenii au fost influențați, măcinați și stricați de aceste lucruri, în ei vor apărea diferite moduri de a interpreta și de a gestiona relația părinte-copil și, în cele din urmă, își vor trata părinții ca pe creditorii lor – creditori pe care nu vor fi capabili să-i răsplătească toată viața lor. Chiar există niște oameni care, după moartea părinților, se simt vinovați toată viața și se cred nevrednici de bunătatea părinților lor, din cauza unui lucru pe care l-au făcut și care nu i-a făcut fericiți pe părinții lor sau nu a mers așa cum au vrut părinții lor. Spune-Mi, nu este o exagerare? Oamenii trăiesc sub imperiul sentimentelor lor, așa că nu pot fi invadați și tulburați decât de diverse idei care derivă din aceste sentimente. Oamenii trăiesc într-un mediu influențat de ideologia omenirii corupte, așadar sunt invadați și tulburați de diverse idei false, lucru care le face viața epuizantă și mai puțin simplă decât cea a altor viețuitoare. Cu toate acestea, în prezent, întrucât Dumnezeu lucrează și exprimă adevărul, pentru a le spune oamenilor care este adevărata natură a tuturor faptelor și pentru a le permite să înțeleagă adevărul, după ce ajungi să înțelegi adevărul, aceste idei și păreri false nu te vor mai împovăra și nu-ți vor mai servi drept ghid pentru felul în care îți gestionezi relația cu părinții. În acest punct, viața ta va deveni mai relaxată. Să duci o viață relaxată nu înseamnă că nu vei ști care sunt responsabilitățile și obligațiile tale – vei ști în continuare aceste lucruri. Depinde doar de perspectiva și metodele pe care le alegi pentru a-ți aborda responsabilitățile și obligațiile. O cale este de a lua drumul sentimentelor și de a gestiona aceste lucruri prin mijloace emoționale și prin metodele, ideile și părerile spre care Satana îl îndrumă pe om. Cealaltă cale este de a trata aceste lucruri pe baza cuvintelor pe care omul le-a învățat de la Dumnezeu. Când ei tratează aceste chestiuni conform ideilor și părerilor false ale Satanei, nu pot decât să trăiască în încurcătura sentimentelor lor și nu vor fi niciodată capabili să distingă ce este corect de ce este greșit. În aceste circumstanțe, nu au de ales decât să trăiască într-o capcană, prinși mereu în chestiuni precum: „Ai dreptate, eu greșesc. Tu mi-ai oferit mai mult; eu ți-am oferit mai puțin. Ești nerecunoscător. Depășești limita.” Prin urmare, ei nu vorbesc niciodată clar. Totuși, după ce oamenii înțeleg adevărul și când scapă de ideile și părerile lor false și din plasa sentimentelor, aceste chestiuni devin simple pentru ei. Dacă respecți un adevăr-principiu, o idee sau o părere care este corectă și provine de la Dumnezeu, viața ta va deveni foarte relaxată. Nici opinia publică, nici conștiința ta trează și nici povara sentimentelor tale nu-ți vor mai obstrucționa felul în care gestionezi relația cu părinții tăi; dimpotrivă, aceste lucruri îți vor permite să înfrunți această relație într-un mod corect și rațional. […] Nu am părtășie despre asta ca să te fac să-ți trădezi părinții și cu siguranță nu ca să te determin să trasezi limite între tine și părinții tăi – nu dăm startul unei mișcări, nu este nevoie să trasezi limite. Am părtășie despre asta doar ca să-ți împărtășesc o înțelegere corectă a acestor chestiuni și să te ajut să accepți o idee și o părere corectă. În plus, am părtășie despre asta ca, atunci când ți se vor întâmpla aceste lucruri, să nu fii tulburat sau legat de mâini și de picioare de ele și, mai important, când vei întâlni aceste lucruri, ele să nu-ți afecteze modul în care îți faci datoria de ființă creată. În felul acesta, părtășia Mea își va îndeplini scopul.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”

Să arăți pietate filială față de părinți este adevărul? (Nu, nu este.) Să fii filial față de părinți este un lucru corect și pozitiv, dar de ce spunem că nu este adevărul? (Pentru că oamenii nu arată pietate filială față de părinții lor pe baza principiilor și nu sunt capabili să discearnă ce fel de persoane sunt, cu adevărat, părinții lor.) Felul în care o persoană ar trebui să-și trateze părinții are legătură cu adevărul. Dacă părinții tăi cred în Dumnezeu și te tratează bine, ar trebui să fii filial? (Da.) Cum ești filial? Îi tratezi diferit față de frați și surori. Faci tot ce îți spun și, dacă sunt în vârstă, trebuie să le fii alături pentru a avea grijă de ei, ceea ce te împiedică să ieși să îți îndeplinești datoria. Este corect să faci asta? (Nu.) Ce ar trebui să faci în astfel de momente? Acest lucru depinde de circumstanțe. Dacă poți să ai grijă de ei cât îți îndeplinești datoria în apropierea casei, iar părinții tăi nu se opun credinței tale în Dumnezeu, atunci ar trebui să îți îndeplinești responsabilitatea de fiu sau fiică și să îți ajuți părinții la unele treburi. Dacă sunt bolnavi, ai grijă de ei; dacă îi necăjește ceva, consolează-i; dacă situația ta financiară permite, cumpără-le suplimentele nutritive care se încadrează în bugetul tău. Totuși, ce ar trebui să alegi să faci dacă ești ocupat cu datoria ta, nu există nimeni care să aibă grijă de părinții tăi și ei, de asemenea, cred în Dumnezeu? Ce adevăr ar trebui să practici? Întrucât a fi filial față de părinți nu reprezintă adevărul, ci doar o responsabilitate și o obligație umană, atunci ce ar trebui să faci în cazul în care obligația intră în conflict cu datoria ta? (Să acord prioritate datoriei mele; s-o pun pe primul loc.) O obligație nu reprezintă neapărat datoria unei persoane. A alege să-ți îndeplinești datoria înseamnă a practica adevărul, în timp ce îndeplinirea unei obligații, nu. Dacă ești în această situație, îți poți îndeplini această responsabilitate sau obligație, dar dacă mediul actual nu ți-o permite, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: „Trebuie să-mi fac datoria – asta este practicarea adevărului. A fi filial cu părinții mei înseamnă să trăiesc după conștiința mea și nu se ridică la nivelul practicării adevărului.” Prin urmare, ar trebui să acorzi prioritate datoriei tale și să o susții. Dacă nu ai nicio datorie acum, nu lucrezi departe de casă și locuiești aproape de părinții tăi, atunci găsește modalități pentru a avea grijă de ei. Fă tot posibilul pentru a-i ajuta să trăiască puțin mai bine și a le ușura suferința. Dar asta depinde și de ce fel de oameni sunt părinții tăi. Ce ar trebui să faci dacă părinții tăi au o umanitate slabă, dacă te împiedică în mod constant să crezi în Dumnezeu și dacă ei continuă să te îndepărteze de credința în Dumnezeu și de îndeplinirea datoriei? Care este adevărul pe care ar trebui să-l practici? (Respingerea.) În acest punct, trebuie să-i respingi. Ți-ai îndeplinit obligația. Părinții tăi nu cred în Dumnezeu, așa că nu ai nicio obligație să le arăți respect filial. Dacă ei cred în Dumnezeu, atunci sunt familie, sunt părinții tăi. Dacă nu o fac, atunci voi mergeți pe căi diferite: ei cred în Satana și-l venerează pe diavolul-rege și merg pe calea Satanei; sunt oameni care merg pe căi diferite de cele ale oamenilor care cred în Dumnezeu. Nu mai sunteți o familie. Ei îi consideră pe credincioșii în Dumnezeu drept adversarii și dușmanii lor, așa că nu mai ai nicio obligație să ai grijă de ei și trebuie să rupi orice legătură cu ei. Care este adevărul: să fii filial față de părinți sau să-ți îndeplinești datoria? Desigur, îndeplinirea datoriei reprezintă adevărul. A-ți îndeplini datoria în casa lui Dumnezeu nu înseamnă doar a-ți îndeplini obligația și a face ceea ce se cuvine să faci. Este vorba despre îndeplinirea datoriei unei ființe create. Implică însărcinarea dată de Dumnezeu; este obligația și responsabilitatea ta. Aceasta este o adevărată responsabilitate, și anume să-ți îndeplinești responsabilitatea și obligația înaintea Creatorului. Aceasta este cerința Creatorului de la oameni și lucrul de mare importanță al vieții. Însă a le arăta părinților respect filial reprezintă doar responsabilitatea și obligația unui fiu sau ale unei fiice. Cu siguranță, nu este însărcinată de Dumnezeu și cu atât mai puțin este conform cerinței Lui. Prin urmare, între a arăta respect filial părinților și îndeplinirea datoriei nu există nicio îndoială că a-ți îndeplini datoria, și numai asta, înseamnă a practica adevărul. A-ți îndeplini datoria de ființă creată reprezintă adevărul și este o datorie de legământ. A arăta respect filial părinților înseamnă a fi filial cu oamenii. Nu înseamnă că o persoană își îndeplinește datoria și nici că practică adevărul.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”

Dacă, pe baza mediului tău de viață și a contextului în care te afli, onorarea părinților tăi nu intră în conflict cu îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu și a îndatoririlor tale – sau, cu alte cuvinte, dacă onorarea părinților tăi nu afectează îndeplinirea cu loialitate a datoriei tale – atunci le poți practica pe amândouă în același timp. Nu este nevoie să te separi oficial de părinții tăi și nu ești nevoit să renunți la ei sau să-i respingi în mod oficial. În ce situație se aplică acest lucru? (Când onorarea părinților de către o persoană nu intră în conflict cu îndeplinirea datoriei sale.) Corect. Cu alte cuvinte, dacă părinții tăi nu încearcă să-ți împiedice credința în Dumnezeu și, de asemenea, dacă sunt credincioși și te sprijină și încurajează cu adevărat să-ți îndeplinești datoria cu loialitate și să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, atunci relația ta cu părinții tăi nu este o relație trupească între rude, în sensul obișnuit al cuvântului, ci este o relație între frații și surorile bisericii. În acest caz, în afară de a interacționa cu ei ca frați și surori ai bisericii, trebuie să-ți îndeplinești și câteva dintre responsabilitățile filiale față de ei. Trebuie să dai dovadă de puțin mai multă grijă. Atât timp cât nu afectează îndeplinirea datoriei tale, adică atât timp cât inima ta nu este constrânsă de ei, poți să-ți suni părinții ca să-i întrebi ce mai fac și să dai dovadă de puțină grijă pentru ei, poți să-i ajuți să rezolve câteva dificultăți și să se ocupe de unele dintre problemele lor de viață și poți chiar să-i ajuți să rezolve unele dintre dificultățile pe care le au în ceea ce privește intrarea lor în viață – poți să faci toate aceste lucruri. Cu alte cuvinte, dacă părinții tăi nu te împiedică să crezi în Dumnezeu, ar trebui să păstrezi această relație cu ei și ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei. Și de ce ar trebui să te arăți îngrijorat pentru ei, să ai grijă de ei și să-i întrebi ce mai fac? Pentru că ești copilul lor și ai această relație cu ei, ai un alt tip de responsabilitate și, din cauza acestei responsabilități, trebuie te interesezi ceva mai mult de ei și să le oferi un ajutor considerabil. Atât timp cât nu afectează îndeplinirea datoriei tale și atât timp cât părinții tăi nu-ți împiedică sau nu-ți tulbură credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei tale și nici nu te trag înapoi, atunci este firesc și potrivit să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei și trebuie să faci acest lucru în măsura în care nu ai mustrări de conștiință – acesta este cel mai scăzut standard pe care trebuie să-l îndeplinești. Dacă nu poți să-ți onorezi părinții acasă din cauza impactului și a obstacolelor circumstanțelor tale, atunci nu trebuie să respecți această regulă. Ar trebui să te lași la mila orchestrărilor lui Dumnezeu, să te supui rânduielilor Sale și nu ai nevoie să insiști pe onorarea părinților tăi. Condamnă Dumnezeu asta? Dumnezeu nu condamnă acest lucru; El nu-i obligă pe oameni să facă asta. […] Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu și nu împărtășesc un limbaj comun sau preocupări și obiective comune cu tine, nu merg pe aceeași cale ca tine și chiar îți împiedică și-ți persecută credința în Dumnezeu, atunci poți să-i discerni, să le percepi esența și să-i respingi. Desigur, dacă Îl abuzează verbal pe Dumnezeu sau te blestemă, îi poți blestema în inima ta. Așadar, la ce se referă „onorarea părinților” despre care vorbește Dumnezeu? Cum ar trebui să practici acest lucru? Adică, dacă îți poți îndeplini responsabilitățile, atunci îndeplinește-le în mică parte și, dacă nu ai această șansă sau dacă neînțelegerile din interacțiunile tale cu ei au devenit deja prea mari și între voi există un conflict, ajungând deja în punctul în care nu vă mai puteți vedea, atunci ar trebui să te grăbești să te separi de ei. Când Dumnezeu vorbește despre onorarea acestor tipuri de părinți, El vrea să spună că ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile filiale din perspectiva poziției tale de copil al lor și să faci lucrurile pe care s-ar cuveni să le facă un copil. Nu ar trebui să-ți tratezi rău părinții, să te cerți cu ei, să-i lovești, să țipi la ei sau să-i abuzezi și ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei cât poți de bine. Acestea sunt lucruri care ar trebui realizate în sfera umanității; acestea sunt principiile pe care ar trebui să le practicăm în ceea ce privește „onorarea părinților”. Nu sunt ușor de realizat? Nu trebuie să-ți tratezi părinții cu impetuozitate, spunând: „Voi, diavolilor și non-credincioșilor, Dumnezeu vă blestemă să ajungeți în iazul de foc și pucioasă și în Adânc; El vă va trimite în cel de-al optsprezecelea nivel al iadului!” Așa ceva nu este necesar, nu trebuie să ajungi la această extremă. Dacă împrejurările o permit și dacă situația o impune, poți să-ți îndeplinești responsabilitățile filiale față de părinții tăi. Dacă acest lucru nu este necesar, sau dacă împrejurările nu o permit și nu este posibil, poți să te scutești de această obligație. Tot ce trebuie să faci este să-ți îndeplinești responsabilitățile filiale atunci când te întâlnești cu părinții tăi și interacționezi cu ei. Când ai făcut asta, ți-ai finalizat sarcina. Ce părere aveți despre acest principiu? (Este bun.) Trebuie să existe principii cu privire la modul în care îi tratezi pe toți oamenii, inclusiv pe părinții tăi. Nu poți acționa impetuos și nu-ți poți abuza verbal părinții doar pentru că aceștia îți persecută credința în Dumnezeu. În lume sunt atât de mulți oameni care nu cred în Dumnezeu, sunt atât de mulți necredincioși și sunt atât de mulți oameni care Îl insultă pe Dumnezeu – ai de gând să-i blestemi pe toți și să țipi la ei? Dacă nu, atunci nu ar trebui să țipi nici la părinții tăi. Dacă țipi la părinții tăi, dar nu și la ceilalți oameni, atunci trăiești în vâltoarea impetuozității și lui Dumnezeu nu-I place asta. Să nu crezi că Dumnezeu va fi mulțumit de tine dacă-ți abuzezi verbal și-ți blestemi părinții fără un motiv întemeiat, spunând că aceștia sunt diavoli, satane vii și lacheii Satanei și îi blestemi să ajungă în iad – pur și simplu nu așa stau lucrurile. Dumnezeu nu te va găsi acceptabil și nici nu va spune că ai umanitate din cauza acestei false manifestări de proactivitate. În schimb, Dumnezeu va spune că acțiunile tale sunt însoțite de emoții și impetuozitate. Lui Dumnezeu nu-I va plăcea să acționezi în acest fel, este prea extrem și nu este în concordanță cu voia Sa. Trebuie să existe principii cu privire la modul în care tratezi toți oamenii, inclusiv pe părinții tăi; indiferent dacă ei cred sau nu în Dumnezeu și indiferent dacă sunt sau nu oameni răi, trebuie să-i tratezi cu principii. Dumnezeu i-a spus omului acest principiu: este vorba despre a-i trata corect pe ceilalți – doar că oamenii au un grad suplimentar de responsabilitate față de părinții lor. Tot ce trebuie să faci este să îndeplinești această responsabilitate. Indiferent dacă părinții tăi sunt credincioși sau nu, indiferent dacă își urmăresc sau nu credința, indiferent dacă viziunea lor asupra vieții și umanitatea lor se aliniază sau nu cu ale tale, tu trebuie doar să-ți îndeplinești resposabilitatea față de ei. Nu este nevoie să-i eviți – lasă doar totul să-și urmeze cursul firesc, potrivit orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă ei te împiedică să crezi în Dumnezeu, atunci tot ar trebui să-ți îndeplinești cât mai bine responsabilitățile filiale, astfel încât măcar conștiința ta să nu se simtă îndatorată față de ei. Dacă nu-ți pun piedici și îți susțin credința în Dumnezeu, atunci ar trebui, de asemenea, să practici potrivit principiilor, tratându-i bine atunci când se cuvine să faci acest lucru. În concluzie, indiferent de situație, cerințele lui Dumnezeu față de om nu se schimbă, iar principiile adevărului pe care oamenii ar trebui să le practice nu se pot schimba. În aceste chestiuni, trebuie pur și simplu să susții principiile și să îndeplinești responsabilitățile pe care ești capabil să le îndeplinești.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (4)”

Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot urma voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. Dacă părinții tăi nu cred în Dumnezeu, dacă știu prea bine că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă și că aceasta poate conduce la mântuire, totuși rămân nereceptivi, atunci nu există nicio îndoială că sunt oameni scârbiți de adevăr și îl urăsc, că sunt oameni care se împotrivesc lui Dumnezeu și-L urăsc – iar Dumnezeu, în mod natural, îi detestă și îi urăște. Ai putea detesta asemenea părinți? Se împotrivesc lui Dumnezeu și Îl ocărăsc – caz în care cu siguranță sunt demoni și satane. Ai putea să-i urăști și să-i blestemi? Acestea sunt toate întrebări reale. Dacă părinții tăi te împiedică să crezi în Dumnezeu, cum ar trebui să-i tratezi? După cum cere Dumnezeu, ar trebui să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: „Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?” „Căci oricine face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă.” Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: „Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.” Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens. Dacă o persoană este o ființă care Îl tăgăduiește pe Dumnezeu și I se împotrivește, care este blestemată de Dumnezeu, dar este un părinte sau o rudă de-a ta și, din câte știi tu, nu este o persoană rea și te tratează bine, atunci s-ar putea să te trezești incapabil să urăști acea persoană și chiar să păstrezi strâns legătura, iar relația voastră să rămână neschimbată. Te va tulbura să auzi că Dumnezeu urăște astfel de oameni și nu ești capabil să fii de partea lui Dumnezeu și să-i respingi fără milă. Ești tot timpul constrâns de sentimente și nu poți renunța pe deplin la ei. Care este motivul acestui lucru? Se întâmplă pentru că sentimentele tale sunt prea puternice și te împiedică să practici adevărul. Acea persoană este bună cu tine, așa că nu poți să o urăști. Ai putea să o urăști numai dacă te-ar răni. Ar fi acea ură în acord cu adevărurile-principii? De asemenea, ești constrâns de noțiuni tradiționale, crezând că este un părinte sau o rudă, așa că, dacă o urăști, vei fi disprețuit de societate și ponegrit de opinia publică, condamnat ca fiind lipsit de sentimente filiale, de conștiință, ca nefiind nici măcar uman. Crezi că vei îndura condamnarea și pedeapsa divină. Chiar dacă vrei să o urăști, conștiința ta nu te va lăsa. De ce funcționează conștiința ta în acest mod? Fiindcă un mod de gândire ți-a fost imprimat încă din copilărie, prin moștenirea familiei tale, prin educația pe care ți-au dat-o părinții și prin îndoctrinarea culturii tradiționale. Acest mod de gândire este foarte adânc înrădăcinat în inima ta și te face să crezi, în mod greșit, că pietatea filială este absolut firească și justificată și că orice este moștenit de la strămoșii tăi este întotdeauna bun. Ai învățat mai întâi acest mod de gândire și el rămâne dominant, creând un mare obstacol și o mare tulburare în credința ta și în acceptarea adevărului, făcându-te incapabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică și să iubești ce iubește Dumnezeu, să urăști ce urăște Dumnezeu. În inima ta știi că viața ta a venit de la Dumnezeu, nu de la părinții tăi, și știi, de asemenea, că părinții tăi nu numai că nu cred în Dumnezeu, ci I se împotrivesc, că Dumnezeu îi urăște și că ar trebui să I te supui, să stai de partea Sa, dar pur și simplu nu te poți decide să-i urăști, chiar dacă vrei asta. Nu poți să faci acel pas, nu poți să-ți oțelești inima și nu poți să practici adevărul. Care este sursa acestui lucru? Satana folosește acest fel de cultură tradițională și aceste noțiuni de moralitate pentru a-ți înrobi gândurile, mintea și inima, făcându-te incapabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu; ai fost stăpânit de aceste lucruri ale Satanei și făcut incapabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu. Când vrei să practici cuvintele lui Dumnezeu, aceste lucruri provoacă tulburări în tine, te fac să te opui adevărului și cerințelor lui Dumnezeu și te fac incapabil să scapi de jugul culturii tradiționale. După ce te lupți o vreme, faci un compromis: preferi să crezi că noțiunile tradiționale ale moralității sunt corecte și în acord cu adevărul, așa că respingi cuvintele lui Dumnezeu sau te lepezi de ele. Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și nu ți se pare ceva neobișnuit să fii mântuit, simțind că încă trăiești în această lume și poți supraviețui doar bazându-te pe acești oameni. Incapabil să înduri acuzațiile societății, ai alege mai degrabă să renunți la adevăr și la cuvintele lui Dumnezeu, abandonându-te noțiunilor tradiționale ale moralității și influenței Satanei, preferând să-L ofensezi pe Dumnezeu și să nu practici adevărul. Nu este deplorabil omul? Nu are el nevoie de mântuirea de la Dumnezeu? Unii oameni cred de mulți ani în Dumnezeu, dar tot nu au discernământ în ceea ce privește chestiunea pietății filiale. Ei chiar nu înțeleg adevărul. Nu pot niciodată să treacă de această barieră a relațiilor lumești; nu au nici curajul, nici încrederea, cu atât mai puțin hotărârea interioară, deci nu pot să-L iubească pe Dumnezeu și să asculte de El. Unii oameni sunt capabili să vadă dincolo de asta și chiar nu le este ușor să spună: „Părinții mei nu cred în Dumnezeu și mă împiedică să cred. Sunt diavoli.” Niciun non-credincios nu are credință că există un Dumnezeu sau că El a creat cerul, pământul și toate lucrurile sau că omul este creat de Dumnezeu. Ba chiar există unii care spun: „Viața îi este dată omului de către părinții lui, iar el ar trebui să-i cinstească.” De unde vine un asemenea gând sau o asemenea părere? De la Satana? Multele milenii de cultură tradițională au educat și au indus în eroare omul în acest fel, făcându-l să nege creația și suveranitatea lui Dumnezeu. Fără înșelăciunea și controlul Satanei, omenirea ar investiga lucrarea lui Dumnezeu și ar citi cuvintele Lui și ar ști că este creată de Dumnezeu, că viața ei este dată de Dumnezeu; ar ști că tot ceea ce are este dat de Dumnezeu și că lui Dumnezeu ar trebui să-I mulțumească. Dacă ne-ar ajuta cineva cu ceva, ar trebui să acceptăm acest lucru de la Dumnezeu – în special părinții noștri, care ne-au adus pe lume și ne-au crescut; toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Dumnezeu are suveranitate peste toate; omul este doar o unealtă pentru servicii. Dacă cineva poate să-și lase deoparte părinții, sau soțul (sau soția) și copiii, ca să se sacrifice pentru Dumnezeu, atunci, respectiva persoană va fi mai puternică și va avea un simț mai mare al dreptății înaintea Lui.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”

Într-o zi, când vei înțelege o parte din adevăr, nu vei mai crede că mama ta este cea mai bună persoană sau că părinții tăi sunt cei mai buni oameni. Îți vei da seama că și ei sunt membri ai coruptului neam omenesc și că firile lor corupte sunt toate la fel. Singurul lucru care îi deosebește este legătura de sânge cu tine. Dacă nu cred în Dumnezeu, atunci sunt la fel ca non-credincioșii. Nu îi vei mai privi din perspectiva unui membru al familiei sau din perspectiva legăturii tale trupești, ci prin prisma adevărului. Care sunt principalele aspecte pe care ar trebui să le cercetezi? Ar trebui să cercetezi părerile lor despre credința în Dumnezeu, despre lume, părerile lor despre cum să se ocupe de lucruri și, cel mai important, atitudinile lor față de Dumnezeu. Dacă vei evalua cu acuratețe aceste aspecte, vei putea să vezi clar dacă sunt oameni buni sau răi. Într-o zi e posibil să vezi clar că sunt oameni cu firi corupte, exact ca tine. E posibil să fie și mai clar că nu sunt oamenii inimoși care au o iubire adevărată pentru tine pe care ți i-ai imaginat tu, și nici nu sunt capabili deloc să te conducă spre adevăr sau pe calea cea dreaptă în viață. E posibil să vezi clar că ceea ce au făcut pentru tine nu îți este de mare folos și că nu îți folosește în a o lua pe calea cea dreaptă în viață. E posibil să descoperi și că multe dintre practicile și opiniile lor sunt contrare adevărului, că ei aparțin trupului și că asta te face să-i disprețuiești și să simți repulsie și scârbă. Dacă vei ajunge să vezi aceste lucruri, atunci vei fi capabil să îți tratezi corect părinții în inima ta și nu îți va mai fi dor de ei, nu-ți vei mai face griji pentru ei și nu vei mai fi incapabil să trăiești separat de ei. Ei și-au terminat misiunea de părinți, deci nu îi vei mai trata ca pe cele mai apropiate persoane ție, nici nu-i vei mai idolatriza. În schimb, îi vei trata ca pe niște oameni obișnuiți și, atunci, vei scăpa cu totul de robia sentimentelor și te vei desprinde cu adevărat de sentimentele tale și de afecțiunea familiei. Odată ce ai făcut asta, îți vei da seama că lucrurile acelea nu merită prețuite. În acel moment vei vedea rudele, familia și legăturile trupești ca pietre de care te poticnești în calea ta de a înțelege adevărul și a te elibera de sentimente. Cauza este faptul că ai cu ei acea legătură de familie – acea legătură trupească ce te paralizează, te face să te rătăcești și te face să crezi că ei te tratează cel mai bine, sunt cei mai apropiați de tine, țin la tine mai mult decât oricine și te iubesc cel mai mult – toate acestea sunt lucrurile care te fac incapabil să discerni limpede dacă ei sunt oameni buni sau răi. Odată ce te-ai îndepărtat cu adevărat de aceste sentimente, deși este posibil să te mai gândești la ei din când în când, oare îți va mai fi dor de ei din toată inima, vei mai stărui cu gândul la ei și vei mai tânji după ei așa cum faci acum? Nu. Nu vei spune: „Persoana de care chiar nu mă pot lipsi este mama; ea este cea care mă iubește, are grijă de mine și ține la mine cel mai mult.” Când vei avea acest nivel de percepție, vei mai plânge oare când te vei gândi la ea? Nu. Problema aceasta va fi rezolvată. Așadar, în privința problemelor sau a chestiunilor care-ți provoacă dificultăți, dacă nu ai dobândit acel aspect al adevărului și dacă nu ai pătruns în acel aspect al adevărului-realitate, vei fi blocat în astfel de stări sau dificultăți și nu vei fi niciodată capabil să ieși din ele. Dacă tratezi asemenea probleme și dificultăți drept problemele-cheie ale intrării în viață și apoi cauți adevărul pentru a le rezolva, atunci vei fi capabil să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate; fără să-ți dai seama, îți vei învăța lecția din aceste probleme și dificultăți. Când problemele vor fi rezolvate, vei simți că nu ești atât de apropiat de părinți și de membrii familiei, le vei vedea mai clar natura-esență și vei vedea ce fel de oameni sunt cu adevărat. Când îi vei vedea clar pe cei dragi, vei spune: „Mama nu acceptă adevărul deloc; de fapt, îi e scârbă de adevăr și îl urăște. În esența ei, este o persoană rea, un diavol. Tata caută să placă oamenilor, e de partea mamei. El nici nu acceptă, nici nu practică adevărul deloc; nu este cineva care urmărește adevărul. Pe baza comportamentului mamei și al tatălui meu, amândoi sunt neîncrezători; ambii sunt diavoli. Trebuie să mă răzvrătesc împotriva lor și să stabilesc limite clare cu ei.” În felul acesta, vei sta de partea adevărului și vei fi capabil să renunți la ei. Atunci când vei fi capabil să discerni cine sunt ei, ce fel de oameni sunt, vei mai avea sentimente pentru ei? Vei mai simți afecțiune pentru ei? Vei mai avea cu ei o legătură trupească? Nu. Vei mai avea nevoie să-ți înfrânezi sentimentele? (Nu.) Așadar, pe ce te bazezi, de fapt, pentru a rezolva aceste dificultăți? Te bazezi pe faptul de a înțelege adevărul, de a te bizui pe Dumnezeu și a-L respecta. Dacă aceste lucruri îți sunt limpezi în inima ta, mai ai nevoie să te înfrânezi, atunci? Te mai simți nedreptățit? Mai ai nevoie să înduri o durere atât de mare? Mai ai nevoie ca alții să aibă părtășie cu tine și să facă lucrare ideologică? Nu, fiindcă deja ai rezolvat tu însuți lucrurile – e floare la ureche. Pentru a reveni la subiect: cum ar trebui să rezolvi această problemă, ca să nu te gândești la ei sau ca să nu-ți fie dor de ei? (Caut adevărul pentru a o rezolva.) Acestea sunt cuvinte mari și sună foarte oficial. Vorbește, însă, în mod puțin mai practic! (Aplic cuvintele lui Dumnezeu pentru a vedea clar esența lor; adică îi discern pe baza esenței lor. Apoi, voi fi capabil să îmi dau la o parte afecțiunea și legătura trupească.) Așa este. Trebuie să-ți bazezi discernerea naturii-esențe a oamenilor pe cuvintele lui Dumnezeu. Fără expunerea cuvântului lui Dumnezeu, nimeni nu poate să vadă clar natura-esență a altora. Numai întemeindu-te în cuvintele lui Dumnezeu și în adevăr poți să vezi clar natura-esență a oamenilor; numai atunci poți să rezolvi problema sentimentelor omenești la originea ei. Începe prin a-ți abandona afecțiunile și legăturile trupești; oricare e persoana față de care sentimentele tale sunt cele mai puternice, pe aceea ar trebui s-o diseci și s-o discerni mai întâi. Ce credeți despre această soluție? (Este bună.) Unii oameni spun: „Să-i discern și să-i disec pe oamenii față de care sentimentele mele sunt cele mai puternice – cât de insensibil!” Rostul faptului că te pun să-i discerni nu este ca să rupi relațiile cu ei – nu este ca să-ți tai legăturile părinte-copil și nici ca să-i abandonezi total, pentru a nu mai interacționa cu ei niciodată. Ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de cei dragi, dar nu se poate să fii constrâns ori încurcat de ei, căci tu Îl urmezi pe Dumnezeu; trebuie să ai acest principiu. Dacă totuși s-ar putea să devii constrâns ori încurcat de ei, nu poți să-ți faci datoria bine și nici nu poți să garantezi că-L poți urma pe Dumnezeu până la capătul drumului. Dacă nu L-ai urma pe Dumnezeu sau nu ai iubi adevărul, atunci nimeni nu ți-ar cere lucrul acesta.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înlăturarea firii corupte poate produce o transformare adevărată”

Cum și-a tratat Iov copiii? El doar și-a îndeplinit responsabilitatea de tată, împărtășind Evanghelia și având cu ei părtășie despre adevăr. Cu toate acestea, fie că l-au ascultat sau nu, fie că s-au supus sau nu, Iov nu i-a obligat să creadă în Dumnezeu – el nu a tras de ei cu de-a sila, nici nu s-a amestecat în viața lor. Ideile și opiniile lor erau diferite de ale lui, așa că el nu a intervenit în ceea ce făceau ei și în privința tipului de cale pe care o urmau aceștia. Le-a vorbit rar Iov copiilor săi despre credința în Dumnezeu? Cu siguranță, avusese destule discuții cu ei despre asta, dar ei au refuzat să asculte și nu le-au acceptat. Care a fost atitudinea lui Iov față de acest lucru? „Mi-am îndeplinit responsabilitatea; în ceea ce privește calea pe care o urmează, acest lucru depinde de ceea ce aleg și de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu lucrează asupra lor sau nu îi emoționează, nu voi încerca să-i forțez.” Prin urmare, Iov nu s-a rugat pentru ei înaintea lui Dumnezeu, nici nu a vărsat lacrimi de suferință pentru ei, nici nu a postit pentru ei și nici nu a suferit în vreun fel. El nu a făcut aceste lucruri. De ce nu a făcut Iov niciunul dintre aceste lucruri? Pentru că niciunul dintre acestea nu reprezenta o modalitate de a se supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; toate proveneau din idei umane și erau modalități de a forța în mod activ lucrurile. Când copiii lui Iov nu au urmat aceeași cale ca el, aceasta a fost atitudinea lui; așadar, când copiii lui au murit, care a fost atitudinea sa? A plâns sau nu? A dat frâu liber sentimentelor? S-a simțit rănit? Biblia nu consemnează niciunul dintre aceste lucruri. Când Iov și-a văzut copiii murind, și-a simțit inima frântă sau a fost trist? (Da.) Vorbind prin prisma afecțiunii pe care o simțea pentru copiii săi, cu siguranță a simțit un pic de tristețe, dar tot I s-a supus lui Dumnezeu. Cum a fost exprimată supunerea sa? El a zis: „Acești copii mi-au fost dați de către Dumnezeu. Indiferent de faptul că au crezut sau nu în Dumnezeu, viețile lor sunt în mâinile Sale. Dacă ar fi crezut în Dumnezeu și Dumnezeu voia să îi ia, El tot ar fi făcut asta; dacă nu ar fi crezut în Dumnezeu, ei tot ar fi fost luați dacă Dumnezeu ar fi spus că vor fi luați. Toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu; altfel, cine ar putea lua viețile oamenilor?” Pe scurt, ce vrea să însemne „să fie luați”? „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:20-21). El și-a păstrat această atitudine în felul în care și-a tratat copiii. Fie că aceștia erau vii sau morți, el a continuat să aibă această atitudine. Metoda lui de practicare era corectă; în toate felurile în care a practicat, în punctul de vedere, atitudinea și starea cu care a tratat totul, el s-a aflat mereu într-o postură și stare de supunere, așteptare, căutare și apoi de dobândire a cunoașterii. Această atitudine este foarte importantă. Dacă oamenii nu au niciodată acest tip de atitudine în ceea ce fac și au idei personale deosebit de puternice și pun intențiile și beneficiile personale înainte de orice, atunci oare se supun cu adevărat? (Nu.) În cazul unor astfel de oameni nu se poate vedea supunerea autentică; sunt incapabili să dobândească o supunere autentică.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile de practică ale supunerii față de Dumnezeu”

O altă latură a umanității lui Iov este demonstrată în cadrul acestei discuții dintre el și soția sa: „Atunci soția lui i-a zis: «Încă rămâi neclintit în curăția ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!» El i-a răspuns: «Vorbești ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?»” (Iov 2:9-10). Văzând chinul pe care îl îndura, soția lui Iov a încercat să îi dea sfaturi, pentru a-l ajuta să scape de chinul său – totuși, „intențiile ei bune” nu au obținut aprobarea lui Iov; în schimb, i-au stârnit mânia, căci ea îi negase credința și supunerea față de Iahve Dumnezeu și negase, de asemenea, existența Lui. Acesta era un lucru intolerabil pentru Iov, căci el nu își permisese niciodată să facă nimic care I se opunea lui Dumnezeu sau Îl rănea, și cu atât mai puțin le permitea altor oameni. Cum putea el să rămână indiferent, când îi vedea pe alții rostind cuvinte care Îl huleau și Îl insultau pe Dumnezeu? Prin urmare, și-a numit soția o „femeie nesăbuită”. Atitudinea lui Iov față de soția sa era una de mânie și ură, precum și de reproș și dojană. Aceasta era exprimarea naturală a umanității lui Iov, care face diferența dintre iubire și ură, și era o reprezentare reală a umanității sale neprihănite. Iov avea un simț al justiției – unul care îl făcea să urască tendințele și curentele răului și să fie dezgustat, să condamne și să respingă erezia absurdă, argumentele ridicole și afirmațiile nebunești, și care i-a permis să își respecte postura și propriile principii corecte când fusese respins de mase și părăsit de cei care îi erau apropiați.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

Fiecare persoană are un destin propriu, iar acesta este predestinat de Dumnezeu; nimeni nu poate controla destinul altcuiva. Trebuie să încetezi să îți faci griji pentru familia ta și să înveți să renunți și să abandonezi totul. Cum faci asta? O cale este să te rogi lui Dumnezeu. Trebuie, de asemenea, să meditezi la modul în care rudele tale care nu cred în Dumnezeu urmăresc lucruri lumești, bogăție și confort material. Acești oameni aparțin Satanei și sunt alt fel de persoane decât tine. Tu vei trăi o viață plină de suferință dacă nu-ți faci datoria și trăiești printre ei. Cum tu vezi lucrurile altfel decât ei, nu vă veți înțelege bine, iar tu, în schimb, te vei chinui. Nu vei avea decât durere și niciun pic de fericire. Oare afecțiunea îți poate aduce pace și bucurie? Dacă te îngrijești de trup, nu vei avea parte decât de suferință, deșertăciune și regrete pe viață. Este un lucru pe care trebuie să-l înțelegi bine. Astfel, dorul de familie este unilateral; înseamnă să fii sentimental în mod inutil! Tu mergi pe o altă cale decât familia ta. Perspectiva ta asupra vieții, viziunea ta asupra lumii, calea vieții tale și obiectivele a ceea ce urmărești sunt toate diferite. Nu ești acum cu familia ta, însă pentru că sunt rude de sânge, vei simți mereu că îți sunt apropiate și că formați o singură familie. Totuși, atunci când chiar locuiți împreună, după doar câteva zile în care ai de-a face cu ele, vei fi complet enervat. Ele sunt pline de minciună; ceea ce spun sunt numai vorbe dulci, falsitate și înșelăciune. Felul lor de a se purta și de a trata lumea se bazează numai pe filozofii și maxime de viață satanice. Gândurile și opiniile lor sunt toate greșite și absurde și este pur și simplu insuportabil să le auzi. Apoi îți vei spune: „Mă gândeam tot timpul la aceste rude și mă temeam necontenit că nu o duceau bine. Dar conviețuirea cu acești oameni acum este cu adevărat insuportabilă!” Vei simți repulsie față de ei. Încă nu ți-ai dat seama ce fel de oameni sunt, așa că vei continua să crezi că legăturile de familie sunt mai importante și mai reale decât orice altceva. Încă te simți constrâns de afecțiune. Încearcă să renunți cum poți la acele lucruri legate de afecțiune. Dacă nu poți, atunci pune datoria ta înainte de toate. Însărcinarea dată de Dumnezeu și misiunea ta sunt cele mai importante. Îndeplinirea datoriei tale mai întâi este mai presus de orice altceva și nu te preocupa acum de acele lucruri legate de rudele tale trupești. Când îți îndeplinești însărcinarea și datoria, adevărul îți devine tot mai limpede, relația ta cu Dumnezeu va deveni tot mai normală, supunerea din inima ta față de Dumnezeu va crește tot mai mult și inima ta va deveni tot mai temătoare de Dumnezeu, în mod vădit, iar atunci starea din tine se va schimba. Odată ce ți se va schimba starea, opiniile și afecțiunile tale lumești se vor estompa, nu vei mai căuta aceste lucruri, iar inima ta va vrea numai să caute cum să-L iubească pe Dumnezeu, cum să-L mulțumească, cum să trăiască astfel încât să Îi facă plăcere și cum să trăiască cu adevărul. Odată ce inima ta va năzui la asta, lucrurile care țin de afecțiuni trupești se vor estompa treptat și nu vor mai putea să te înrobească sau să pună stăpânire pe tine.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Toți aceia care își târâie copiii și rudele complet non-credincioase la biserică sunt extrem de egoiști și pur și simplu își arată bunătatea. Acești oameni se concentrează doar la a fi iubitori, indiferent dacă ei cred sau nu și indiferent dacă este sau nu intenția lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își târâie părinții înaintea lui Dumnezeu și, chiar dacă Duhul Sfânt este sau nu de acord cu asta sau lucrează asupra lor, ei continuă orbește să „adopte oameni înzestrați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești necredincioși? Chiar dacă ei, cărora le lipsește prezența Duhului Sfânt, se străduiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu, tot nu pot fi mântuiți așa cum s-ar putea crede. Aceia care pot să primească mântuire nu sunt atât de ușor de obținut. Oamenii care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeul întrupat, nu pot nici în ruptul capului să fie făcuți compleți. De aceea, din momentul în care încep să Îl urmeze convențional pe Dumnezeu, acei oameni sunt lipsiți de prezența Duhului Sfânt. Ținând cont de condițiile și stărilor lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi făcuți compleți. Prin urmare, Duhul Sfânt decide să nu consume multă energie asupra lor și nici nu le oferă luminare și nu îi călăuzește în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le va dezvălui finalurile – lucrul acesta este suficient. Entuziasmul și intențiile omenirii vin de la Satana și acestea nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent cum sunt oamenii, ei trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt. Pot oamenii să facă alți oameni compleți? De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste? Chiar își doresc să acționeze de dragului planului de gestionare al lui Dumnezeu? Oare chiar acționează de dragul lucrării lui Dumnezeu? Este intenția lor să îndeplinească îndatoririle unei ființe create? Aceia care, din momentul în care au început să creadă în Dumnezeu, nu au reușit să dobândească prezența Duhului Sfânt, nu pot să câștige niciodată lucrarea Duhului Sfânt; acești oameni sunt, fără îndoială, ținte ale distrugerii. Indiferent cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea oamenilor reprezintă intențiile umane, dar nu pot reprezenta intențiile lui Dumnezeu și nici nu pot să fie un substitut pentru lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă cea mai multă iubire sau îndurare posibilă față de acei oameni care cred convențional în Dumnezeu și pretind că Îl urmează, fără să știe ce înseamnă de fapt să creadă în Dumnezeu, tot nu va obține simpatia lui Dumnezeu și nici nu va câștiga lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu au un calibru slab și nu sunt în stare să înțeleagă multe adevăruri, ei tot pot câștiga ocazional lucrarea Duhului Sfânt; totuși, aceia care au un calibru foarte bun, dar nu cred sincer, pur și simplu nu pot câștiga prezența Duhului Sfânt. Nu există absolut nicio posibilitate de mântuire cu asemenea oameni. Chiar dacă ei citesc ale lui Dumnezeu cuvinte sau ascultă ocazional predici sau chiar cântă laude lui Dumnezeu, în cele din urmă nu vor putea supraviețui până la vremea odihnei.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Acele cuvinte rostite în trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omenirii. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Conotația acelor cuvinte viza pacea și binecuvântările materiale de care se bucurau oamenii; nu însemnau că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi mântuită și nici că atunci când cineva va primi binecuvântări, întreaga familie a acestei persoane va putea fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este stabilit conform esenței acesteia și nu conform vreunei esenței comune pe care s-ar putea să o împartă cu alții. Acel tip de zicală sau regulă pur și simplu nu are loc în Împărăție. Dacă o persoană este, în cele din urmă, capabilă să supraviețuiască, este datorită faptului că a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, nu poate să rămână până la vremea odihnei, este deoarece s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și nu I-a îndeplinit cerințele. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărui individ și nu au absolut nicio legătură cu alți oameni. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui și nici dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui și nici dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Fiecare își poartă păcatele și fiecare se bucură de binecuvântările proprii. Nimeni nu poate fi un înlocuitor pentru o altă persoană; aceasta este dreptatea. Din perspectiva omului, dacă părinții primesc binecuvântări, atunci și copiii lor ar trebui să o poată face, iar în cazul în care copiii fac rele, atunci părinții lor trebuie să se căiască pentru acele păcate. Aceasta este o perspectivă și o cale umană de a face lucrurile; nu este perspectiva lui Dumnezeu. Finalul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu indică faptul că poate face fapte bune în locul copilului, și nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinții săi nu înseamnă că poate face fapte bune în locul lor. Aceasta înseamnă cu adevărat cuvintele „Doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată”. Oamenii nu își pot duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru ele, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. În cele din urmă, făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. În cele din urmă, făcătorilor de dreptate li se va permite să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și nicio parte din ei nu este sfântă. Toți oamenii care vor fi distruși sunt cei răi și toți oamenii care vor supraviețui sunt drepți – chiar dacă odraslele celor răi fac fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție non-credincioasă și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții non-credincioși; aceste două tipuri de oameni sunt cu totul incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria sunt dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de ființe create incompatibile. Ființele create care își îndeplinesc îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le îndeplinesc vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria de ființă creată? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria de ființă creată? Ești ascultător față de părinții tăi non-credincioși pentru a-ți face datoria de ființă creată? Este corectă sau nu perspectiva umană asupra credinței în Dumnezeu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce îți dorești să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot îndeplini îndatoririle de ființe create și care nu pot depune un efort suprem vor deveni ținte ale distrugerii. Între oamenii de astăzi există relații fizice, precum și asocieri prin sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora. Aceia din odihnă vor crede că există un Dumnezeu și se vor supune lui Dumnezeu, iar aceia care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu vor fi fost distruși cu toții. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar mai putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut întru totul asemenea relații fizice!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Odată ce omenirea va intra în odihnă, răufăcătorii vor fi fost distruși și întreaga omenire va fi pe calea cea dreaptă; toate tipurile de oameni vor fi cu ai lor, conform funcțiilor pe care ar trebui să le îndeplinească. Doar aceasta va fi ziua de odihnă a omenirii, va fi direcția inevitabilă pentru dezvoltarea omenirii și doar când omenirea va intra în odihnă va ajunge la îndeplinire reușita măreață și finală a lui Dumnezeu; aceasta va fi ultima parte a lucrării Sale. Această lucrare va încheia toată viața trupească decadentă a omenirii, cât și viața omenirii corupte. Din acel moment, oamenii vor intra într-un nou ținut. Deși toți oamenii vor trăi în trup, vor exista diferențe semnificative între esența acestei vieți și esența vieții omenirii corupte. Semnificația acestei existențe și cea a existenței omenirii corupte sunt, de asemenea, diferite. Deși aceasta nu va fi viața unui nou tip de persoană, se poate spune că este viața unei omeniri care a primit mântuirea, cât și o viață în care umanitatea și rațiunea au fost recâștigate. Aceștia sunt oameni care odată au fost răzvrătiți față de Dumnezeu, care au fost cuceriți de Dumnezeu și apoi mântuiți de El; aceștia sunt oameni care L-au făcut de ocară pe Dumnezeu și care, mai târziu, I-au fost martori. După ce au fost supuși și au supraviețuit încercării Sale, existența lor va fi cea mai semnificativă existență; ei sunt oameni care au fost martori pentru Dumnezeu înaintea Satanei și sunt oameni potriviți pentru a trăi. Aceia care vor fi distruși sunt cei care nu pot mărturisi ferm pentru Dumnezeu și nu sunt potriviți pentru a mai trăi. Distrugerea lor va fi rezultatul comportamentului lor rău, iar o asemenea distrugere este cea mai bună destinație. În viitor, când omenirea va intra în frumosul ținut, nu va exista niciuna dintre relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care oamenii își imaginează că le vor găsi. În acel moment, fiecare om își va urma propriul tip, iar familiile vor fi fost deja nimicite. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai deranja niciodată omenirea, iar oamenii nu vor mai avea firi corupte satanice. Acei oameni răzvrătiți vor fi fost deja distruși și doar oamenii care se supun vor rămâne. Și astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte; cum vor mai putea să existe relațiile fizice? Viața trupească din trecut a omenirii va fi complet interzisă; așadar, cum vor putea să existe relațiile fizice între oameni? Fără firile corupte satanice, viața nu va mai fi vechea viață a trecutului, ci mai degrabă una nouă. Părinții vor pierde copii, iar copiii vor pierde părinți. Soții vor pierde soțiile, iar soțiile vor pierde soții. Relațiile fizice există în prezent între oameni, dar nu vor mai exista după ce toată lumea va intra în odihnă. Doar o astfel de omenire va fi dreaptă și sfântă; doar acest fel de omenire poate să se închine lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Am văzut adevărata față a părinților mei

Sentimentele mi-au întunecat judecata

Imnuri similare

Omul nu-și poate lăsa la o parte trupul pentru un scurt timp?

Dumnezeu decide sfârșitul oamenilor în funcție de esența lor