Fragmentul 30

Ce înseamnă datoria? Însărcinarea pe care Dumnezeu o încredințează omului este datoria pe care acesta ar trebui să o îndeplinească. Orice îți încredințează El reprezintă datoria pe care ar trebui să o realizezi. Pentru a-ți îndeplini datoria, trebuie să înveți să fii cu picioarele pe pământ și să nu aspiri la ceea ce este mai presus de înțelegerea ta. Nu crede întotdeauna că iarba este mai verde de partea cealaltă a gardului și nu insista să faci ceea ce nu este potrivit pentru tine. Unii oameni sunt potriviți pentru a fi gazde, dar insistă să fie conducători; alții sunt făcuți pentru a fi actori, dar vor să fie regizori. Nu este bine să lupți mereu să ocupi poziții mai înalte. Omul trebuie să își găsească și să își identifice propriile roluri și poziții – asta face o persoană cu rațiune. Apoi, ar trebui să își îndeplinească bine datoria cu o atitudine ferm ancorată în realitate pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu și pentru a-L mulțumi. Dacă oamenii au această atitudine atunci când își îndeplinesc datoria, inima lor va fi statornică și liniștită, vor fi capabili să accepte adevărul în datoria lor și vor ajunge, treptat, să o îndeplinească în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Vor fi în stare să se lepede de firile lor corupte, să se supună tuturor rânduielilor Lui și să își îndeplinească datoria în mod corespunzător. Aceasta este calea pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu. Dacă te poți sacrifica în mod sincer pentru Dumnezeu și îți poți îndeplini datoria cu o mentalitate corectă, prin care să-L iubești și să-L mulțumești, vei fi călăuzit și ghidat de lucrarea Duhului Sfânt, vei fi dornic să practici adevărul și să acționezi în conformitate cu principiile pe parcursul îndeplinirii datoriei și vei deveni o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Astfel, vei trăi pe deplin adevărata asemănare umană. Pe măsură ce își îndeplinesc îndatoririle, viața oamenilor crește treptat. Cei care nu își îndeplinesc îndatoririle nu pot obține adevărul și viața, oricâți ani de credință ar avea, deoarece le lipsește binecuvântarea lui Dumnezeu. El îi binecuvântează doar pe cei care se sacrifică sincer pentru El și își îndeplinesc îndatoririle cât mai bine posibil. Orice datorie îndeplinești, orice poți face, ia-o ca pe o responsabilitate și o datorie a ta, accept-o și fă-o bine. Cum să o faci bine? Procedând exact așa cum cere Dumnezeu – cu toată inima, cu toată mintea și cu întreaga ta putere. Ar trebui să meditezi la aceste cuvinte și să te gândești cum îți poți îndeplini datoria cu toată inima. De exemplu, dacă vezi pe cineva îndeplinindu-și datoria fără principii, cu nepăsare și după propria voință, iar tu gândești: „Nu-mi pasă, nu este responsabilitatea mea”, înseamnă că îți îndeplinești datoria din toată inima? Nu, înseamnă să fii iresponsabil. Dacă ești o persoană responsabilă, atunci când o astfel de situație se va ivi, vei spune: „Nu se poate așa ceva. Poate că nu se află în sfera mea de control, dar pot să raportez această problemă conducătorului și să îl las pe el să se ocupe de ea conform principiilor.” După ce vei face acest lucru, toată lumea va vedea că a fost o acțiune corectă, inima ta va fi liniștită și tu îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Abia atunci îți vei fi făcut datoria din toată inima. Dacă, indiferent de datoria pe care o îndeplinești, ești mereu neatent și îți spui: „Dacă fac această lucrare într-o manieră simplă și superficială, o scot eu la capăt doar cu o treabă de mântuială. În fond, nimeni nu va verifica. Am făcut tot ce am putut cu abilitățile și competențele profesionale limitate pe care le am. Este suficient pentru a mă descurca. În plus, nimeni nu mă va întreba despre asta sau nu o va lua în serios – nu este un lucru atât de important.” Oare a avea această intenție și acest mod de a gândi înseamnă că îți îndeplinești datoria din toată inima? Nu, acest lucru înseamnă să fii neglijent și superficial și este o dezvăluire a firii tale satanice și corupte. Poți să-ți îndeplinești datoria din toată inima bazându-te pe firea ta satanică? Nu ar fi posibil așa ceva. Așadar, ce înseamnă să-ți faci datoria din toată inima? Vei spune: „Chiar dacă Cel de mai sus nu a întrebat despre această sarcină și nu pare foarte importantă printre toate lucrările din casa lui Dumnezeu, o voi face, totuși, bine – este datoria mea. Faptul că o sarcină este importantă sau nu este una; dacă o pot face bine sau nu, este altă treabă.” Ce este important? Dacă îți poți îndeplini bine și din toată inima datoria și dacă poți adera la principii și practica în conformitate cu adevărul. Asta este important. Dacă poți să practici adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile, atunci îți îndeplinești cu adevărat datoria din toată inima. Dacă ai îndeplinit bine un tip de datorie, dar nu ești încă mulțumit și-ți dorești să realizezi o datorie și mai importantă și ești capabil să o faci bine, asta înseamnă că îți faci datoria din toată inima, într-o măsură și mai mare. Așadar, ce înseamnă să fii capabil să îți faci datoria din toată inima? Pe de-o parte, înseamnă că îți faci datoria în conformitate cu principiile cuvintelor lui Dumnezeu. Pe de alta, înseamnă că ai acceptat examinarea atentă a lui Dumnezeu și Îl ai în inima ta; înseamnă că nu îți faci datoria doar de ochii lumii, cum îți place ție ori conform propriilor preferințe – în schimb, o consideri ca pe o însărcinare încredințată de Dumnezeu și o faci cu responsabilitate și din inimă, nu în funcție de propria voință, ci întru totul conform cerințelor lui Dumnezeu. Pui tot sufletul în datoria ta – acest lucru înseamnă să o îndeplinești din toată inima. Unii oameni nu înțeleg adevărul despre îndeplinirea îndatoririlor. Atunci când întâmpină unele greutăți, ei se plâng și se agită mereu în legătură cu interesele, câștigurile și pierderile lor personale. Se gândesc: „Dacă îndeplinesc bine lucrarea pe care mi-a dat-o conducătorul, acest fapt îi va aduce onoare și glorie, dar cine își va aminti de mine? Nimeni nu va ști că eu am făcut lucrarea, iar lui i se vor atribui toate meritele. Nu cumva îndeplinirea datoriei mele în acest fel este în slujba altora?” Ce fel de fire este aceasta? Este răzvrătire – oamenii de acest fel sunt absurzi. Ei nu înțeleg însărcinarea dată de Dumnezeu în mod corect. Vor întotdeauna să se afle în poziții de autoritate, să-și asume merite, să fie recompensați și să dea bine în fața altora. De ce se concentrează mereu pe renume și profit? Acest lucru arată că dorința lor pentru aceste lucruri este prea puternică și că nu înțeleg că îndeplinirea unei datorii are ca scop mulțumirea lui Dumnezeu sau că El examinează atent adâncurile inimii fiecărei persoane. Acestor oameni le lipsește credința adevărată în Dumnezeu, așa că dau verdicte pe baza faptelor pe care le pot vedea cu ochii lor, ceea ce îi determină să își formeze păreri greșite. Ca urmare, ei devin negativi și pasivi în lucrarea lor și nu-și pot îndeplini îndatoririle din toată inima și cu întreaga lor putere. Pentru că le lipsește credința adevărată și nu știu că Dumnezeu examinează atent adâncurile inimii oamenilor, ei se concentrează pe îndeplinirea îndatoririlor lor pentru ca ceilalți să le vadă, pentru a face cunoscute celorlalți suferințele și greutățile pe care le îndură și pentru a căuta apreciere și aprobare din partea conducătorilor și a lucrătorilor. Ei cred că îndeplinirea unei datorii este valoroasă doar dacă o fac în acest mod și glorioasă doar dacă toată lumea îi vede făcând-o. Nu sunt josnice aceste lucruri? Cred în Dumnezeu, dar nu numai că nu au credință, dar nici nu acceptă și nici nu înțeleg în vreun fel adevărul. Cum pot astfel de oameni să îndeplinească bine o datorie? Nu cumva există o problemă cu firea lor? Dacă încerci să ai părtășie cu ei despre adevăr și tot nu-l acceptă, înseamnă că au o fire rea. Nu reușesc să se ocupe de responsabilitățile care le revin și nu se țin de îndatoririle lor. Mai devreme sau mai târziu, aceștia trebuie alungați. Cei care îndeplinesc îndatoriri trebuie să fie oameni cu o umanitate normală. Trebuie să aibă o rațiune sănătoasă și să fie capabili să se supună tuturor rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu. El oferă calibre și daruri variate unor oameni diferiți, iar aceștia sunt cei mai potriviți pentru a îndeplini îndatoriri diverse. Nu trebuie să fii pretențios și să alegi o îndatorire în funcție de preferințele tale, optând să le îndeplinești doar pe cele comode și ușoare, care se potrivesc dorințelor tale. Este greșit să faci așa. Acest lucru nu înseamnă a-ți face datoria din toată inima și a o îndeplini. Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când îți îndeplinești datoria este să o faci din toată inima. Apoi, indiferent de ceea ce faci, fie că este o sarcină mare sau una mică, una murdară sau una obositoare, o sarcină care se face în fața altor oameni sau de ochii tuturor, o sarcină importantă sau una lipsită de importanță, ar trebui să le consideri pe toate ca fiind datoria ta și să aderi la principiul de a le îndeplini din toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta. Dacă, după ce ți-ai îndeplinit datoria, vei simți că nu ai conștiința pe deplin curată cu privire la unele dintre lucrările pe care le-ai făcut și că, deși ai pus tot sufletul în ele, unele nu au fost făcute corespunzător și rezultatele eforturilor nu sunt foarte bune, ce ar trebui să faci? Unii oameni se gândesc: „Ei bine, am pus tot sufletul în realizarea datoriei, dar rezultatele nu au fost foarte bune. Nu este problema mea. Acum e în mâinile lui Dumnezeu.” Ce fel de punct de vedere este acesta? Este unul corect? Ei nu se sacrifică în mod real pentru Dumnezeu, deoarece nu sunt dispuși să caute adevărul pentru a rezolva problemele; nu sunt dispuși să-L mulțumească și încă au o perspectivă neglijentă și superficială asupra îndeplinirii datoriei lor. Se pare că acești oameni nu au inimă. Atunci când vorbim despre a-ți face datoria din toată inima, ne referim la a-ți folosi întreaga inimă – nu poți să-ți faci datoria fără tragere de inimă, trebuie să te implici, să o îndeplinești cu atenție și să-ți demonstrezi loialitatea, adoptând o atitudine responsabilă pentru a te asigura că realizezi cu succes sarcinile și că obții rezultatele cuvenite. Abia atunci se poate spune că datoria a fost îndeplinită din toată inima. Dacă observi că rezultatele muncii tale nu sunt atât de bune și te gândești: „Am făcut tot ce am putut. Mi-am sacrificat somnul, am sărit peste mese și am stat treaz până târziu, rămânând uneori în urmă, în timp ce alții au ieșit să se relaxeze și să se plimbe. Am îndurat greutăți și nu am fost ahtiat după plăcerile trupului. Înseamnă că mi-am făcut datoria din toată inima.” Este corect acest punct de vedere? Tu ai investit timp și ai muncit. Aparent, asta ai făcut, dar rezultatele pe care le-ai obținut nu sunt bune, iar tu nu-ți asumi responsabilitatea pentru acest lucru și nu-ți pasă. Înseamnă că îți faci datoria din toată inima? (Nu.) Nu înseamnă să-ți faci datoria din toată inima. La ce se uită Dumnezeu când stabilește că o persoană face ceva din toată inima? Pe de o parte, El se uită dacă tu abordezi acel lucru cu o atitudine conștiincioasă și responsabilă. Pe de altă parte, se uită la ceea ce gândești în timp ce faci acel lucru, dacă îți îndeplinești datoria care ți-a revenit cu sârguință și dacă o faci în mod constant în conformitate cu adevărurile-principii și dacă, atunci când întâmpini greutăți, cauți cu atenție adevărul pentru a le rezolva, astfel încât să îți poți îndeplini bine datoria. Când oamenii fac ceva, Dumnezeu observă și examinează atent. El le studiază tot timpul inima. Deși oamenii nu știu, uneori pot simți examinarea Sa atentă. Unii sunt mereu neglijenți și superficiali în îndatoririle lor și, în cele din urmă, Dumnezeu rânduiește un mediu prin care să îi dea în vileag. În acel moment, ei se simt abandonați de El și toată lumea observă că nu seamănă cu credincioșii, ci cu necredincioșii, cu diavolii și cu Satana. Acest tip de oameni sunt alungați pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor. Unii oameni reflectează adesea asupra lor atunci când își îndeplinesc îndatoririle. Uneori, rezultatele pe care le obțin nu sunt bune sau apare o problemă, iar ei simt asta în inima lor și se gândesc: „Sunt din nou neglijent și superficial?”. Li se pare că li se face un reproș. Cum apare ideea asta? Este adusă de Dumnezeu, este luminarea Duhului Sfânt. Așadar, de ce te luminează Dumnezeu? Pe ce bază o face? În ce context îți face reproșuri? Trebuie să ai o mentalitate corectă și să spui: „Trebuie să-mi fac datoria din toată inima, iar asta înseamnă să o fac în conformitate cu adevărul. Mi-am făcut cu adevărat datoria din toată inima?” Dacă reflectezi mereu la acest lucru, Dumnezeu te va lumina și te va face să înțelegi: „Nu am făcut acea sarcină din toată inima mea. Am crezut că mă descurc destul de bine, mi-aș fi acordat un punctaj de 99 din 100. Dar acum văd că nu este chiar așa – de fapt, nu am fost aproape deloc bun.” Doar atunci vei constata nemulțumirea lui Dumnezeu. El este Cel care te luminează și îți dă posibilitatea să înțelegi cât de bine îți îndeplinești, de fapt, datoria, și cât de departe te afli încă de cerințele Sale. Dacă cineva nu se conformează nici măcar standardelor minime în îndeplinirea datoriei sale, îl va mai lumina Dumnezeu? Probabil că nu. Pe cine luminează Dumnezeu? În primul rând, pe cei care iubesc adevărul; în al doilea rând, pe cei care au o atitudine de ascultare; în al treilea rând, pe cei care tânjesc după adevăr; și în al patrulea rând, pe cei care se autoanalizează și reflectează asupra lor din toate perspectivele. Acestea sunt categoriile de oameni care pot obține luminarea lui Dumnezeu. Prin practică și procedând în acest mod, experiența personală a îndeplinirii datoriei din toată inima – acest aspect al practicării adevărului și a realității – va evolua din ce în ce mai mult. Treptat, îți va fi limpede cine își îndeplinește îndatoririle din toată inima și cine nu și care sunt atitudinile și comportamentele diferitelor persoane față de îndeplinirea îndatoririlor. Atunci când te vei cunoaște pe tine, vei fi capabil să-i discerni pe ceilalți și vei deveni din ce în ce mai meticulos în îndeplinirea îndatoririlor tale. Nici cel mai mic caz de neglijență sau de superficialitate nu îți va scăpa neobservat și vei avea capacitatea de a căuta adevărul pentru a-l rezolva. Atunci când îți vei îndeplini datoria, vei putea gestiona lucrurile în conformitate cu principiile, vei practica adevărul din ce în ce mai mult, iar inima ta va fi statornică și liniștită. Ce ar trebui să faci dacă vreodată îți vei da seama, în sufletul tău, că nu ți-ai îndeplinit corespunzător o datorie? Trebuie să te gândești la ea, să cauți informații și să ceri sfatul altora, astfel, fără să-ți dai seama, vei obține o înțelegere a problemei. Nu îți va fi de folos acest lucru pentru a-ți îndeplini datoria? (Ba da.) Te va ajuta. Acest lucru se va întâmpla indiferent de datoria pe care o îndeplinești. Atât timp cât oamenii își îndeplinesc îndatoririle din toată inima, caută adevărurile-principii și perseverează în eforturile lor, vor obține, în cele din urmă, rezultate.

Fragmentul 31

Întrucât oamenii au firi corupte, ei sunt adesea superficiali și nepăsători când își realizează îndatoririle. Aceasta este una dintre cele mai grave probleme posibile. Ca oamenii să-și realizeze îndatoririle cum se cuvine, ei trebuie să se ocupe mai întâi de problema superficialității și a nepăsării. Câtă vreme au o astfel de atitudine superficială și nepăsătoare, ei nu vor fi capabili să-și realizeze îndatoririle cum se cuvine, ceea ce înseamnă că este extrem de important să se rezolve problema superficialității și a nepăsării. Așadar, cum ar trebui ei să practice? Mai întâi, ei trebuie să rezolve problema stării lor de spirit; trebuie să-și abordeze îndatoririle corect și să facă lucrurile cu seriozitate și cu un simț al răspunderii. Nu ar trebui să intenționeze să fie înșelători sau superficiali. Datoria unui om este îndeplinită pentru Dumnezeu, nu pentru o anumită persoană; dacă oamenii sunt capabili să accepte examinarea minuțioasă a lui Dumnezeu, vor avea starea de spirit corectă. În plus, după ce fac ceva, oamenii trebuie să examineze acel lucru și să reflecteze asupra lui, iar dacă se simt un pic neliniștiți în inimile lor și, după o inspecție detaliată, descoperă că există cu adevărat o problemă, atunci trebuie să facă schimbări; odată ce sunt făcute aceste schimbări, ei se vor simți liniștiți în inimile lor. Când oamenii se simt neliniștiți, asta dovedește că există o problemă, iar ei trebuie să examineze sârguincios ceea ce au făcut, mai ales în stadiile esențiale. Aceasta este o atitudine responsabilă față de îndeplinirea datoriei. Când un om poate să fie serios, să-și asume responsabilitatea și să-și dedice toată inima și forța, lucrarea va fi făcută cum se cuvine. Uneori ai starea de spirit greșită și nu poți găsi sau descoperi o greșeală care este limpede ca lumina zilei. Dacă ai avea starea de spirit corectă, atunci, cu luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, ai fi capabil să identifici problema. Dacă Duhul Sfânt te-ar îndruma și ți-ar oferi o conștientizare, permițându-ți să simți claritate în inimă și să știi în ce constă eroarea, atunci ai fi capabil să corectezi abaterea și să te lupți pentru adevărurile-principii. Dacă te-ai afla în starea de spirit greșită, absent și nepăsător, ai fi capabil să observi greșeala? Nu ai fi. Ce vedem din acest lucru? Asta arată că, pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, este foarte important ca oamenii să coopereze; stările lor de spirit sunt foarte importante și este foarte important încotro își direcționează gândurile și ideile. Dumnezeu cercetează și poate să vadă în ce stare de spirit sunt oamenii și câtă energie consumă în timp ce își realizează îndatoririle. Este crucial ca oamenii să își pună toată inima și puterea în ceea ce fac. Cooperarea lor este o componentă crucială. Oamenii vor acționa cu toată inima și puterea lor numai dacă se străduiesc să nu aibă niciun regret cu privire la îndatoririle pe care le-au dus la bun sfârșit și la lucrurile pe care le-au făcut și să nu fie datori lui Dumnezeu. Dacă nu reușești, în mod constant, să îți pui toată inima și toată puterea în îndeplinirea datoriei tale, dacă ești veșnic neglijent și superficial și cauzezi un rău enorm lucrării și eșuezi cu privire la rezultatele cerute de Dumnezeu, atunci un singur lucru ți se poate întâmpla: vei fi alungat. Și atunci va mai fi timp pentru regrete? Nu va mai fi. Aceste acțiuni vor deveni o lamentare eternă, o pată! A fi veșnic nepăsător și superficial este o pată, este o fărădelege gravă – da sau nu? (Da.) Trebuie să te străduiești să-ți îndeplinești obligațiile și tot ceea ce ar trebui să faci, cu toată inima și puterea ta, nu trebuie să fii neglijent și superficial, sau să păstrezi vreun regret. Dacă poți face asta, Dumnezeu Își va aminti de datoria pe care o îndeplinești. Acele lucruri de care Își amintește Dumnezeu sunt fapte bune. Care sunt, așadar, lucrurile de care Dumnezeu nu Își amintește? (Acestea sunt fărădelegile și faptele rele.) S-ar putea să nu accepți că sunt fapte rele dacă ar fi descrise astfel în prezent, dar, dacă va veni o zi în care aceste lucruri vor avea consecințe grave și vor provoca o influență negativă, atunci vei simți că aceste lucruri nu sunt simple fărădelegi comportamentale, ci fapte rele. Când îți vei da seama de acest lucru, vei fi plin de regrete și vei gândi: „Ar fi trebuit să aleg să fiu câtuși de puțin precaut! Dacă m-aș fi gândit mai mult și aș fi depus mai mult efort la început, această consecință ar fi putut fi evitată.” Nimic nu va șterge această pată veșnică din inima ta și, dacă asta te-ar lăsa veșnic îndatorat, atunci ai da de necaz. Așa că astăzi trebuie să te străduiești să-ți pui toată inima și puterea în însărcinarea dată de Dumnezeu, să îndeplinești fiecare datorie cu o conștiință curată, fără regrete și într-o manieră de care Dumnezeu Își va aminti. Orice ai face, nu fi neglijent și superficial. Dacă greșești dintr-un impuls și este o fărădelege gravă, aceasta va deveni o pată eternă. Odată ce ai regrete, nu te vei putea revanșa pentru ele și vor fi regrete permanente. Ambele căi ar trebui să fie văzute clar. Care este cea pe care ar trebui să o alegi, pentru a primi lauda lui Dumnezeu? Aceea de a-ți îndeplini datoria din toată inima și cu toată puterea, pregătind și adunând fapte bune, fără niciun regret. Orice ai face, nu face răul care va perturba realizarea îndatoririlor celorlalți, nu face nimic care să contravină adevărului și care se împotrivește lui Dumnezeu și nu-ți atrage regrete pe viață. Ce se întâmplă atunci când o persoană a comis prea multe fărădelegi? Atrage mânia lui Dumnezeu asupra sa în prezența Lui! Dacă tu comiți din ce în ce mai multe fărădelegi și mânia lui Dumnezeu față de tine tot sporește, atunci, în cele din urmă, vei fi pedepsit.

La suprafață, unii oameni nu par să aibă probleme serioase pe durata perioadei în care-și realizează îndatoririle. Ei nu fac fățiș nimic rău; nu provoacă perturbări sau tulburări și nu merg pe calea antihriștilor. În realizarea propriilor îndatoriri, nu lasă să apară vreo greșeală sau problemă majoră, totuși, peste puțini ani, sunt dați în vileag ca neacceptând deloc adevărul, ca fiind unii dintre non-credincioși. De ce este așa? Alții nu pot vedea o chestiune, dar Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor acestor oameni și vede problema. Mereu au fost superficiali și impenitenți în realizarea îndatoririlor lor. Odată cu trecerea timpului, sunt dați în vileag în mod natural. Ce înseamnă a rămâne impenitent? Înseamnă că, deși ei și-au realizat pe deplin îndatoririle, au avut mereu atitudinea greșită față de ele, o atitudine de neglijență și superficialitate, o atitudine nepăsătoare și nu sunt niciodată conștiincioși, cu atât mai puțin își dedică toată inima îndatoririlor proprii. Poate că depun un mic efort, însă doar fac lucrurile mecanic. Ei nu fac tot posibilul pentru propriile îndatoriri, iar fărădelegile lor sunt fără sfârșit. În ochii lui Dumnezeu, ei nu s-au căit niciodată; au fost superficiali și nepăsători dintotdeauna și în ei nu s-a petrecut nicio schimbare – adică, nu renunță la răul din mâinile lor și nu se căiesc față de El. Dumnezeu nu vede în ei o atitudine de căință și nu vede o schimbare în atitudinea lor. Ei insistă în a privi propriile îndatoriri și însărcinările date de Dumnezeu cu o astfel de atitudine și o astfel de metodă. De-a lungul timpului, nu există nicio schimbare în această fire încăpățânată și intransigentă și, în plus, ei nu s-au simțit niciodată îndatorați față de Dumnezeu, nu au simțit niciodată că neglijența și superficialitatea lor reprezintă o fărădelege, un rău. În inimile lor, nu există nicio recunoștință, nicio vinovăție, niciun autoreproș și cu atât mai puțin există autoacuzare. Și, pe măsură ce trece mai mult timp, Dumnezeu vede că acest fel de persoană nu se poate îndrepta. Indiferent ce spune Dumnezeu și indiferent cât de multe predici aud ei sau cât de mult din adevăr înțeleg, inima lor nu e mișcată, iar atitudinea lor nu se modifică și nu se îndreaptă. Dumnezeu vede asta și spune: „Nu există nicio speranță pentru această persoană. Nimic din ce spun Eu nu îi atinge inima și nimic din ce spun nu o îndreaptă. Nu există niciun mijloc de a o schimba. Această persoană e inadecvată pentru a-și îndeplini datoria și e inadecvată pentru a face servicii în casa Mea.” De ce spune Dumnezeu asta? Deoarece, atunci când își îndeplinește datoria și lucrează, este în mod constant neglijentă și superficială. Oricât de mult este emondată și tratată și oricât de multă îngăduință și răbdare îi sunt acordate, acestea nu au niciun efect și nu o pot face să se căiască cu adevărat sau să se schimbe. Nu o pot forța să-și facă bine datoria, nu îi pot permite să pornească pe calea urmăririi adevărului. Așadar, această persoană este iremediabilă. Când Dumnezeu stabilește că o persoană nu poate fi îndreptată, va mai păstra aproape această persoană? Nu va face asta. Dumnezeu o va lăsa să plece. Unii oameni cerșesc întotdeauna: „Dumnezeule, fii blând cu mine, nu mă face să sufăr, nu mă disciplina. Dă-mi puțină libertate! Lasă-mă să fac lucrurile un pic neglijent și superficial! Lasă-mă să fiu un pic nesocotit! Lasă-mă să-mi fiu propriul stăpân!” Ei nu vor să fie constrânși. Dumnezeu spune: „Din moment ce nu dorești să mergi pe calea cea bună, te voi lăsa să pleci. Îți voi da frâu liber. Du-te și fă ce vrei. Nu te voi mântui, pentru că nu poți fi îndreptat.” Oare cei care nu pot fi îndreptați au vreun simț al conștiinței? Au vreun simț al recunoștinței? Au vreun simț al învinovățirii? Sunt ei capabili să simtă reproșul, disciplina, lovirea și judecata lui Dumnezeu? Nu le pot simți. Ei nu sunt conștienți de niciunul dintre aceste lucruri; aceste lucruri sunt plăpânde în inimile lor sau chiar absente. Când o persoană a ajuns în stadiul acesta, fără ca Dumnezeu să mai fie în inima sa, mai poate atinge mântuirea? E greu de spus. Când credința cuiva a ajuns la un asemenea punct, acesta e în pericol. Știți cum ar trebui să urmăriți, cum ar trebui să practicați și ce cale ar trebui să alegeți pentru a evita această consecință și a vă asigura că o astfel de stare nu va apărea? Ceea ce este cel mai important e să alegeți mai întâi calea corectă și apoi să vă concentrați asupra bunei îndepliniri a datoriei pe care ar trebui să o îndepliniți în prezent. Acesta este standardul minim, standardul elementar. Pornind de la această bază, ar trebui să cauți adevărul și să te străduiești să atingi standardele pentru a-ți realiza datoria în mod adecvat. Asta deoarece lucrul care reflectă cel mai perceptibil legătura dintre tine și Dumnezeu e modul în care tratezi chestiunile pe care ți le încredințează Dumnezeu, datoria pe care El ți-o atribuie și atitudinea pe care o ai. Cea mai observabilă și mai practică este această problemă. Dumnezeu așteaptă; vrea să vadă atitudinea ta. În această conjunctură crucială, ar trebui să te grăbești și să-ți faci poziția cunoscută lui Dumnezeu, să accepți însărcinarea dată de El și să-ți realizezi bine datoria. Când ai priceput acest punct crucial și ai împlinit însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, relația ta cu Dumnezeu va fi normală. Atunci când Dumnezeu îți încredințează o sarcină sau îți spune să îndeplinești o anumită datorie, dacă atitudinea ta e pripită și apatică și nu o iei în serios, nu-i acesta tocmai opusul la a-ți da toată inima și toată puterea? Îți poți realiza datoria bine în acest fel? Cu siguranță nu. Nu-ți vei realiza datoria în mod corespunzător. Așadar, atitudinea ta când îți realizezi datoria este de o importanță crucială, la fel cum sunt metoda și calea pe care le alegi. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, cei care nu reușesc să-și realizeze bine îndatoririle vor fi alungați.

Fragmentul 32

Mulți oameni își îndeplinesc îndatoririle cu neglijență și superficialitate, fără să le ia niciodată în serios, de parcă ar lucra pentru necredincioși. Ei fac lucrurile într-un grosolan, superficial, indiferent și neglijent, de parcă totul ar fi o glumă. De ce se întâmplă asta? Sunt necredincioși care prestează un serviciu; sunt non-credincioși care îndeplinesc îndatoriri. Acești oameni sunt deosebit de pungași; sunt depravați și neînfrânați și nu diferă cu nimic de necredincioși. Cu siguranță nu sunt neglijenți și nu fac lucrurile superficial când le fac pentru ei. Atunci, de ce nu sunt măcar puțin onești și sârguincioși când vine vorba despre îndeplinirea îndatoririlor lor? Orice ar face, orice datorie ar îndeplini, există o tentă de neseriozitate și răutate. Acești oameni sunt mereu neglijenți și fac totul superficial, existând o doză de înșelăciune în ceea ce-i privește. Au umanitate astfel de oameni? Cu siguranță nu; nu au nici cel mai mic grad de conștiință și rațiune. Au nevoie de stăpânire și supraveghere constantă, la fel ce măgarii sau caii sălbatici. Ei înșală și păcălesc casa lui Dumnezeu. Înseamnă asta că au credință sinceră în El? Se sacrifică pentru El? Cu siguranță dezamăgesc și nu sunt calificați să presteze servicii. Dacă astfel de oameni ar fi angajați de oricine altcineva, ar fi concediați în câteva zile. În casa lui Dumnezeu e corect să spunem că sunt făcători de servicii și muncitori și nu pot fi decât alungați. Mulți oameni își îndeplinesc deseori îndatoririle cu neglijență şi superficialitate. Când se confruntă cu emondarea și tratarea, refuză în continuare să accepte adevărul, își susțin cu încăpățânare punctul de vedere și chiar se plâng cât de nedreaptă este față de ei casa lui Dumnezeu, că este lipsită de compasiune și toleranță. Nu este acesta un lucru irațional? Obiectiv vorbind, aceasta este o fire arogantă și le lipsește cea mai mică urmă de conștiință și rațiune. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu trebuie să fie măcar capabili să accepte adevărul și să acționeze fără să încalce rațiunea și conștiința. Oamenii care nu sunt capabili să accepte emondarea și tratarea sau să se supună lor sunt prea aroganți, neprihăniți de sine și pur și simplu iraționali. Nu este o exagerare să îi numim animale, pentru că sunt total indiferenți față de orice fac. Acționează după bunul plac și fără să ia în considerare consecințele. Nu le pasă dacă apar probleme. Oamenii de acest fel nu sunt calificați să presteze servicii. Din cauza faptului că își tratează astfel îndatoririle, ceilalți nu suportă să îi vadă și nu au încredere în ei. Atunci, poate avea Dumnezeu încredere în ei? Nefiind în stare să atingă nici măcar acest standard minim, ei nu sunt calificați să facă vreun serviciu și nu pot decât să fie alungați. Cât de aroganți pot deveni unii oameni? Ei cred mereu că pot face orice; indiferent ce li s-a rânduit, aceștia spun: „Este ușor; nu e mare lucru. Mă descurc cu asta. Nu am nevoie de nimeni care să aibă părtășie cu mine despre principiile adevărului; pot să îmi port singur de grijă.” Având întotdeauna acest fel de atitudine, nici conducătorii, nici lucrătorii nu suportă să îi privească pe acești oameni și nu au încredere în lucrurile pe care ei le fac. Nu sunt aceștia oameni aroganți și neprihăniți de sine? Dacă cineva este excesiv de arogant și neprihănit de sine, aceasta reprezintă un comportament rușinos, iar dacă nu apare nicio schimbare, o astfel de persoană nu își va îndeplini niciodată îndatoririle în mod adecvat. Ce atitudine ar trebui să aibă cineva față de îndeplinirea îndatoririlor sale? Cel puțin, ar trebui să aibă o atitudine responsabilă. Indiferent de dificultățile și problemele care se abat asupra unei persoane, aceasta ar trebui să caute principiile adevărului, să înțeleagă standardele cerute de casa lui Dumnezeu și să știe ce rezultate ar trebui să obțină cineva prin îndeplinirea îndatoririlor sale. Dacă o persoană poate înțelege aceste trei lucruri, își poate îndeplini ușor îndatoririle în mod adecvat. Indiferent ce îndatoriri îndeplinește cineva, dacă mai întâi înțelege principiile, dacă înțelege cerințele casei lui Dumnezeu și știe ce rezultate ar trebui să obțină, nu are deja o cale pentru îndeplinirea îndatoririlor sale? Prin urmare, atitudinea unei persoane față de îndeplinirea îndatoririlor sale este foarte importantă. Cei care nu iubesc adevărul își îndeplinesc îndatoririle cu neglijență și superficialitate ‒ nu au atitudinea corectă, nu caută niciodată principiile adevărului și nu se gândesc la cerințele casei lui Dumnezeu și la ce rezultate ar trebui să obțină ei. Cum își pot îndeplini adecvat îndatoririle? Dacă ești cineva care crede sincer în Dumnezeu, când ești neglijent și superficial, trebuie să te rogi Lui și să reflectezi asupra ta și să te auto-cunoști; trebuie să te lepezi de firile tale corupte, să lucrezi din greu la principiile adevărului și să te străduiești să atingi standardele cerute de El. Îndeplinindu-ți astfel datoria, treptat, vei satisface cerințele casei lui Dumnezeu. Adevărul e că nu este foarte greu să-ți îndeplinești bine datoria. Este doar o chestiune de a avea conștiință și rațiune, de a fi integru și sârguincios. Sunt mulți necredincioși care lucrează cu seriozitate și au, drept rezultat, succes. Ei nu știu nimic despre adevărurile-principii, prin urmare, cum de se descurcă atât de bine? Acest lucru se datorează faptului că sunt chibzuiți și sârguincioși, astfel încât pot să lucreze cu seriozitate și să fie meticuloși și, în acest mod, fac lucrurile cu ușurință. Niciuna dintre îndatoririle casei lui Dumnezeu nu este foarte dificilă. Atât timp cât îți pui toată inima în asta și faci tot posibilul, poți să faci o treabă bună. Dacă nu ești integru și nu ești sârguincios în nimic din ceea ce faci, dacă încerci mereu să nu te deranjezi, dacă ești mereu neglijent și superficial și faci totul de mântuială, dacă nu-ți îndeplinești bine datoria, încurci lucrurile și, drept rezultat, dăunezi casei lui Dumnezeu, asta înseamnă că faci rău și va deveni o fărădelege care este detestată de Dumnezeu. În momentele-cheie ale răspândirii Evangheliei, dacă nu obții rezultate bune în datoria ta și nu joci un rol pozitiv sau dacă provoci perturbări și tulburări, firește că vei fi detestat de Dumnezeu și vei fi alungat și-ți vei rata șansa la mântuire. Acesta va fi un regret etern al tău! Singura ta șansă la mântuire este ca Dumnezeu să te preamărească pentru că-ți îndeplinești datoria. Dacă ești iresponsabil, nu o iei în serios și ești neglijent și superficial, aceasta este atitudinea cu care tratezi adevărul și pe Dumnezeu. Dacă nu ești câtuși de puțin sincer sau ascultător, cum poți obține mântuirea lui Dumnezeu? Timpul este atât de prețios acum; fiecare zi și fiecare secundă sunt cruciale. Dacă nu cauți adevărul, dacă nu te concentrezi pe intrarea în viață și dacă ești neglijent și superficial și Îl înșeli pe Dumnezeu în datoria ta, acest lucru este într-adevăr lipsit de rațiune și periculos! De îndată ce ești detestat de Dumnezeu și alungat, Duhul Sfânt nu va mai lucra asupra ta și nu va mai exista cale de întoarcere. Uneori, ce face o persoană într-un singur minut poate să îi distrugă întreaga viață. Uneori, din cauza unui singur cuvânt care ofensează firea lui Dumnezeu, o persoană este data în vileag și alungată —nu este asta ceva ce se poate întâmpla în doar câteva minute? Este exact ca în cazul oamenilor care, deși își îndeplinesc îndatoririle, sunt iresponsabili în mod sistematic, se comportă necugetat și acționează fără nicio reținere. Ei sunt, în esență, necredincioși și non-credincioși, și, indiferent ce fac, încurcă lucrurile. Drept rezultat, acești oameni nu doar că aduc pierderi casei lui Dumnezeu, dar își pierd și șansa la mântuire. În acest fel, li se revocă calificările de a-și îndeplini îndatoririle. Aceasta înseamnă că au fost dați în vileag și alungați, ceea ce este un lucru trist. Unii dintre ei vor să se căiască, dar credeți că vor avea șansa? Odată alungați, ei își vor fi pierdut șansa. Și, odată abandonați de Dumnezeu, le va fi aproape imposibil să se răscumpere.

Ce fel de persoană mântuiește Dumnezeu? Ai putea spune că pe toți cei care au conștiință și rațiune și pot accepta adevărul, pentru că numai cei care au conștiință și rațiune sunt capabili să accepte și să prețuiască adevărul și, atât timp cât înțeleg adevărul, îl pot practica. Acei oameni inconștienți și iraționali sunt cei cărora le lipsește umanitatea; în limbaj cotidian, spunem că le lipsește virtutea. Care este natura lipsei de virtute? Este o natură lipsită de umanitate, nevrednică de a fi numită umană. După cum se spune, unei persoane îi poate lipsi orice, în afară de virtute ‒nu mai este o ființă umană, ci mai degrabă o bestie cu formă umană. Priviți-i pe acei demoni și regi diavoli care doar fac lucruri ca să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să le facă rău aleșilor Săi. Oare nu le lipsește virtutea? Ba da; le lipsește cu adevărat. Oamenii care fac prea multe lucruri lipsite de virtute vor fi fără dubiu pedepsiți în viața de apoi. Cei care nu au virtute sunt lipsiți de umanitate; cum își pot îndeplini ei bine îndatoririle? Aceștia sunt nedemni să își îndeplinească îndatoririle pentru că sunt bestii. Cei cărora le lipsește virtutea nu își pot îndeplini bine îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt demni să fie numiți ființe umane. Ei sunt bestii, bestii cu formă umană. Doar cei care au conștiință și rațiune pot să se ocupe de lucruri omenești, să își țină cuvântul, sunt demni de încredere și se califică drept „gentlemeni integri”. Termenul de „gentlemeni integri” nu este folosit în casa lui Dumnezeu. În schimb, casa lui Dumnezeu le cere oamenilor să fie onești, pentru că acesta este adevărul. Doar oamenii onești sunt demni de încredere, au conștiință și rațiune și sunt demni să fie numiți ființe umane. Dacă o persoană poate accepta adevărul în timp ce își îndeplinește îndatoririle și poate acționa conform principiilor, îndeplinindu-și îndatoririle în mod adecvat, atunci această persoană este cu adevărat onestă și demnă de încredere. Iar cei care pot dobândi mântuirea lui Dumnezeu sunt oameni onești. A fi o persoană onestă care este demnă de încredere nu are legătură cu abilitățile sau aspectul tău, și cu atât mai puțin are legătură cu calibrul, competența sau calitățile tale. Atâta vreme cât accepți adevărul, te porți responsabil, ai conștiință și rațiune și te poți supune lui Dumnezeu, asta îți este suficient. Indiferent de capacitățile pe care le are o persoană, adevărata preocupare este dacă acesteia îi lipsește sau nu virtutea. Odată ce o persoană este lipsită de virtute, aceasta nu mai poate fi considerată o ființă umană, ci mai degrabă o bestie. Cei care sunt alungați din casa lui Dumnezeu sunt alungați pentru că nu au umanitate și virtute. Prin urmare, oamenii care cred în Dumnezeu trebuie să fie capabili să accepte adevărul, să fie persoane oneste, să aibă măcar conștiință și rațiune, să fie capabili să își îndeplinească bine îndatoririle și să fie capabili să realizeze însărcinarea dată de Dumnezeu. Doar acești oameni pot să dobândească mântuirea lui Dumnezeu; aceștia sunt cei care cred sincer în El și cei care se sacrifică sincer pentru El. Aceștia sunt oamenii pe care Dumnezeu îi mântuiește.

Vă analizați frecvent comportamentul și intențiile în timp ce faceți lucruri și vă îndepliniți îndatoririle? (Rar.) Dacă vă analizați rar, puteți să vă recunoașteți firile corupte? Puteți să vă înțelegeți adevărata stare? Dacă într-adevăr dezvăluiți firi corupte, care vor fi consecințele? Trebuie să vă fie clare toate aceste lucruri. Dacă cineva nu se analizează și face constant lucrurile în mod neglijent și superficial și fără niciun principiu, aceasta va duce la săvârșirea multor rele și la expunerea și alungarea acelei persoane. Nu este aceasta o consecință gravă? Autoanaliza este modul de a rezolva această problemă. Spuneți-Mi, deoarece corupția umană este adânc înrădăcinată, e acceptabil să vă analizați doar rar? Poate cineva să își îndeplinească bine îndatoririle fără să caute adevărul pentru a-și înlătura firile corupte? Dacă firile corupte nu sunt înlăturate, este ușor să faci lucrurile greșit, să încalci principiile și chiar să faci rău. Dacă nu te analizezi niciodată, atunci este problematic ‒ nu ești cu nimic diferit de un necredincios. Nu sunt mulți oameni alungați doar pentru acest motiv? Când cineva urmărește adevărul, ce ar trebui să practice pentru a-l dobândi? Este important să te analizezi frecvent în timp ce îți îndeplinești datoria, reflectând dacă o persoană a încălcat principiile și a dezvăluit corupție și dacă are intenții greșite. Dacă vei reflecta asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu și vei vedea modul în care acestea ți se aplică, va fi ușor să te cunoști. Dacă vei reflecta asupra ta în acest fel, îți vei înlătura treptat firile corupte și-ți vei înlătura cu ușurință ideile rele și intențiile și motivațiile dăunătoare. Dacă reflectezi doar atunci când ceva nu a mers bine, doar după ce ai făcut o greșeală sau doar după ce ai comis o faptă rea, atunci este puțin cam târziu. Consecințele au apărut deja și asta constituie o fărădelege. Dacă faci prea mult rău și reflectezi asupra ta doar după ce ai fost alungat, va fi prea târziu și tot ce vei putea face va fi să plângi și să scrâșnești din dinți. Aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu își pot îndeplini îndatoririle ‒ acestea sunt înălțarea și binecuvântarea lui Dumnezeu și o oportunitate care trebuie prețuită. Prin urmare, este cu atât mai important să reflectezi frecvent asupra ta în timp ce îți îndeplinești îndatoririle. Omul trebuie să reflecteze adesea și să practice introspecția cu privire la toate lucrurile. Omul trebuie să practice introspecția privind intențiile și starea sa, analizând dacă trăiește înaintea lui Dumnezeu, dacă intențiile din spatele acțiunilor sale sunt bune și dacă atât motivele, cât și sursa acțiunilor sale pot trece cu bine de cercetarea atentă a lui Dumnezeu și dacă au fost supuse analizei lui Dumnezeu. Uneori, oamenii simt că este împovărător să caute adevărul când se confruntă cu dificultăți în îndeplinirea propriilor îndatoriri. Se gândesc: „Asta va fi de-ajuns. Este suficient de bine.” Aceasta reflectă atitudinea unei persoane față de problemele și mentalitatea sa privind îndatoririle sale. Această mentalitate este un fel de stare. Ce este această stare? Nu este abordarea îndatoririlor fără simț de răspundere, un fel de atitudine neglijentă și superficială? (Ba da.) Dată fiind existența unei probleme atât de grave, este foarte periculos să nu te analizezi. Unii oameni sunt indiferenți față de această stare. Se gândesc: „Este normal să fii un pic neglijent și superficial, așa sunt oamenii. Care este problema?” Nu sunt aceștia oameni confuzi? Nu este prea periculos pentru cineva să vadă lucrurile în acest fel? Priviți-i pe cei care sunt alungați. Nu își îndeplinesc ei întotdeauna îndatoririle în mod neglijent și superficial? Asta se întâmplă când o persoană este neglijentă și superficială. Mai devreme sau mai târziu, oamenii care sunt ușor neglijenți și superficiali se vor distruge și refuză să își schimbe obiceiurile până când ajung în pragul morții. Să îți îndeplinești îndatoririle într-un mod neglijent și superficial este o problemă gravă și, dacă nu poți să reflectezi bine asupra ta și să cauți adevărul pentru a rezolva problemele, chiar este un lucru extrem de periculos ‒ ai putea fi alungat în orice moment. Dacă există o problemă atât de gravă, iar tu tot nu te analizezi și nu cauți adevărul pentru a o rezolva, îți vei face rău și te vei distruge, iar când va veni ziua în care vei fi alungat și vei începe să plângi și să scrâșnești din dinți, totul va fi prea târziu.

Fragmentul 33

Unii oameni nu știu cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și nu știu cum să transpună cuvintele Lui în îndeplinirea îndatoririlor proprii sau în viața reală. Aceștia se bazează întotdeauna pe faptul că merg la numeroase adunări pentru a dobândi adevărul și a crește în viață. Este totuși o situație nerealistă și un argument care nu stă în picioare. Viața se dobândește experimentând cuvintele lui Dumnezeu și experimentând judecata și mustrarea. Cei care știu cum să-I experimenteze lucrarea, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc, pot să înțeleagă și să pună în practică adevărul, să accepte să fie emondați și tratați, să pătrundă în adevărul-realitate, să obțină schimbarea firii lor și să fie desăvârșiți de Dumnezeu când își îndeplinesc îndatoririle. Cei care sunt leneși și avizi de plăceri lumești nu sunt dispuși să îndeplinească îndatoriri și nu experimentează lucrarea lui Dumnezeu când își îndeplinesc îndatoririle, solicitând neîncetat casei lui Dumnezeu să le ofere adunări, slujbe și părtășii despre adevăr. Drept urmare, după zece sau douăzeci de ani de credință și după ce au ascultat nenumărate slujbe, tot nu au înțeles adevărul sau nu au dobândit adevărul. Aceștia nu știu cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, nu înțeleg ce înseamnă credința în Dumnezeu și nu știu cum să experimenteze cuvântul lui Dumnezeu pentru a se cunoaște și pentru a dobândi adevărul și viața. Sunt oameni care tânjesc după confort și se sustrag de la îndatoririle proprii; drept urmare, sunt expuși și alungați din cauza modului în care își îndeplinesc îndatoririle. Acum, toți acei oameni care sunt mulțumiți să-și îndeplinească îndatoririle și acordă importanță urmăririi adevărului au o anumită pătrundere în viață când își îndeplinesc îndatoririle, reflectează pentru a se cunoaște când arată corupție și, când întâmpină dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor, caută adevărul și părtășia despre adevăr pentru a rezolva probleme. Pe neștiute, după mai mulți ani în care și-au îndeplinit îndatoririle, aceștia culeg roade clare, pot vorbi de o oarecare mărturie despre experiențe, au anumite cunoștințe despre lucrarea lui Dumnezeu și despre firea Lui și, astfel, aduc schimbări în viața-fire pe care o au. În prezent, bisericile de pretutindeni îi înlătură pe oamenii răi și pe cei care sunt perturbatori și provoacă tulburări. În general, cei care rămân sunt cei capabili să persevereze în îndeplinirea îndatoririlor proprii, au o anumită loialitate și acordă importanță căutării adevărului pentru a rezolva probleme. Aceștia sunt genul de oameni care pot să rămână neclintiți în mărturia lor. Trebuie să învățați să transpuneți cuvintele lui Dumnezeu în viața reală și în îndatoririle pe care le îndepliniți, punându-le în practică și aplicându-le și, apoi, când apar probleme și dificultăți, să căutați adevărul pentru a le rezolva. În plus, trebuie să învățați să țineți seama de voia lui Dumnezeu când vă îndepliniți îndatoririle și să lucrați la practicarea a adevărului și la tratarea lucrurile conform principiilor din fiecare chestiune. Trebuie să învățați să practicați iubirea de Dumnezeu și, cu o inimă care Îl iubește, să fiți atenți la povara Lui și să ajungeți în punctul în care Îl puteți mulțumi. Doar o astfel de persoană Îl iubește sincer pe Dumnezeu. Practicând în acest fel, chiar dacă nu înțelegi pe deplin adevărul, încă îți poți îndeplini îndatoririle în mod adecvat și nu doar că poți să-ți înlături neglijența și superficialitatea, ci poți să înveți să pui în practică iubirea de Dumnezeu, să I te supui și să Îl mulțumești când îți îndeplinești îndatoririle; aceasta este lecția pătrunderii în viață. Dacă poți să pui în practică adevărul și să acționezi în acest fel, conform principiilor pentru fiecare chestiune, atunci pătrunzi în adevărul-realitate și vei obține pătrunderea în viață. Indiferent cât de ocupat ești cu îndeplinirea îndatoririlor, când obții roadele pătrunderii în viață, ale creșterii în viață și te poți supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, atunci vei găsi plăcere în îndeplinirea propriilor îndatoriri. Nu te vei simți trudit, oricât ești de ocupat. Vei avea întotdeauna parte de pace și de bucurie în inimă și te vei simți deosebit de îmbogățit și de calm. Indiferent de greutățile care apar, când ești în căutarea adevărului, Duhul Sfânt te va lumina și te va îndruma. Atunci vei primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai mult, indiferent dacă ești sau nu ocupat când îți îndeplinești îndatoririle, este important să te implici ocazional în activități adecvate de mișcare fizică și fitness rațional. Acest lucru va stimula circulația, va ajuta la menținerea nivelului ridicat de energie și poate fi eficient în prevenirea anumitor boli profesionale. Este foarte benefic și pentru buna îndeplinire a îndatoririlor tale. Prin urmare, când îți îndeplinești îndatoririle, dacă poți să înveți multe lecții, să obții o înțelegere a multor adevăruri, să Îl cunoști cu adevărat pe Dumnezeu și, în cele din urmă, să te temi de El și să te ferești de rău, atunci te vei conforma pe deplin voii Lui. Dacă poți să dobândești iubirea de Dumnezeu, să-I fii martor și să formezi un singur tot cu inima și voia Lui, atunci mergi pe calea desăvârșirii de către El. Aceasta este o persoană care a obținut binecuvântarea lui Dumnezeu și este un lucru incredibil de binecuvântat! Dacă te sacrifici cu sinceritate pentru Dumnezeu, cu siguranță vei primi binecuvântări îmbelșugate de la El. Pot cei care nu se sacrifică pentru Dumnezeu și nu își îndeplinesc îndatoririle să dobândească adevărul? Pot să obțină mântuirea? Greu de spus. Toate binecuvântările pot fi obținute prin îndeplinirea îndatoririlor și experimentarea lucrării lui Dumnezeu. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor, o persoană află cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și cum să experimenteze judecata și mustrarea, încercările și rafinarea și faptul de a fi emondată și tratată. Acestea sunt lucrurile cele mai demne de a fi binecuvântate. Atât timp cât o persoană iubește adevărul și îl urmărește, îl va dobândi în cele din urmă, își va schimba viața-fire pe care o are, va obține aprobarea lui Dumnezeu și va deveni cineva binecuvântat de El.

Unii oameni nu caută adevărul când li se întâmplă lucruri pe parcursul îndatoririlor lor, trăind mereu conform propriilor noțiuni și închipuiri, făcând lucruri conform preferințelor personale și acționând orbește conform voinței proprii. Prin urmare, fac foarte multe lucruri greșit și întârzie lucrarea bisericii. Când sunt confruntați cu emondarea și tratarea, tot nu acceptă adevărul și își păstrează comportamentul încăpățânat și nesăbuit. În consecință, aceștia pierd lucrarea Duhului Sfânt și credința lor în Dumnezeu devine confuză și învăluită în întuneric. Unii oameni adoră prestigiul și interesul propriu și urmăresc statutul, ocupându-se de aceste lucruri fără să țină cont de voia lui Dumnezeu sau să accepte vreo părtășie despre adevăr. În cele din urmă, sunt expuși și alungați și se prăbușesc în întuneric. Unii credincioși recunosc întruparea lui Dumnezeu, însă în sufletul lor continuă să creadă doar în Dumnezeul ceresc și în Duhul lui Dumnezeu. Aceștia au în permanență noțiuni despre Dumnezeul practic, iar inimile lor se apără de El, temându-se că El le va intui adevăratul sine. Aceștia Îl evită pe Dumnezeu la fiecare pas și, când Îl văd, Îl privesc ca pe un străin. Drept urmare, chiar și după mai mulți ani de credință, aceștia nu au dobândit nimic și nu au nici cea mai infimă credință în El. Nu sunt diferiți de necredincioși. Acest lucru se datorează doar faptului că ei nu urmăresc adevărul. Unii oameni vor în permanență să Îl vadă pe Dumnezeul practic. Tânjesc să Îi facă pe plac și își doresc ca El să le ridice statutul, ca să facă pe grozavii în biserică. Drept urmare, din cauza necinstei lor, a lipsei de franchețe, a scrutării permanente a încuviințării lui Dumnezeu și a speculațiilor despre semnificația Lui, aceștia sunt disprețuiți de El. Dumnezeu nu mai vrea să vadă astfel de oameni. Care este scopul credinței în Dumnezeu a acestor oameni? Dacă Dumnezeu vorbește atât de mult adevăr, de ce aceștia încă Îl examinează? Dacă ei cred în Dumnezeu, de ce nu urmăresc adevărul? De ce sunt în permanență mânați de ambiție și de dorință, căutând prestigiu, interes propriu, statut, beneficii și avantaje? Aceștia nutresc motive malițioase pentru credința lor în Dumnezeu, iar oamenii îi consideră de nepătruns. Toate acestea sunt comportamente ale non-credincioșilor. Mai exact, orice om care crede în Dumnezeu, dar nu poate accepta adevărul este un non-credincios. Doar cei care urmăresc adevărul, se străduiesc să își îndeplinească bine îndatoririle și caută să Îl mulțumească pe Dumnezeu au o credință sinceră în El și pot să Îi obțină aprobarea.

Acum, fiecare zi și an care trec din viața voastră au valoare. Unde se află această valoare? Când o persoană vine în fața Creatorului, își îndeplinește datoria ca obiect al creației și dobândește adevărul de la Creator, devine utilă în ochii lui Dumnezeu. Fiecare zi din viața ta nu este oare valoroasă prin faptul că eforturile tale smerite contribuie la planul de gestionare al lui Dumnezeu? (Ba da, este.) Aceasta e valoarea fiecărei zile din viață și este prețioasă! Dacă fiecare zi din viața ta are o astfel de valoare, ce înseamnă puțină suferință sau boală când îți îndeplinești îndatoririle? Oamenii n-ar trebui să se plângă. Oamenii au avut atât de multe de câștigat aflându-se în prezența lui Dumnezeu; se bucură de har nemaivăzut și de binecuvântări, precum și de protecție nemaivăzută, care depășește tot ceea ce ei își pot închipui și vedea. Oamenii au primit atât de multe; ce mai contează o boală minoră? Nu aceasta este lecția pe care ar trebui să o învețe oamenii? Dacă, prin boală, cineva poate să înțeleagă adevărul, să dobândească ascultarea de Dumnezeu și să Îl mulțumească, oare acestea nu sunt o altă binecuvântare de la El? Printre cei care își fac traiul prin lume, cine nu experimentează dureri fizice? Cui îi pasă dacă suferă de o boală? Nu-i pasă nimănui, nu întreabă nimeni și nu există nimeni care să le ofere asigurare. Voi, cei care îndepliniți îndatoriri în casa lui Dumnezeu, aveți parte de asigurare? (Da.) Toți cei care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu au parte de asigurare și primesc binecuvântările Lui. Ce tip de asigurare observați și recunoașteți? (Nu mai sunt influențat sau otrăvit de tendințele rele ale lumii; m-am ferit de hărțuirea și de răul provocat de necredincioși și am parte de protecția și de binecuvântările lui Dumnezeu în toate lucrurile. Nu voi mai fi prins sau persecutat de marele balaur roșu. Voi trăi în casa lui Dumnezeu, voi interacționa cu alți frați și surori și în inima mea va fi pace, bucurie și calm. În fiecare zi, voi mânca și voi bea cuvântul lui Dumnezeu și voi avea părtășie despre adevăr, iar inima mea va fi tot mai luminoasă. După ce înțelege adevărul, inima mea este deosebit de bucuroasă, duhul meu obține libertate și eliberare și nu mai sunt înșelat și rănit de oameni răi și înșelători. Mai mult, după ce văd protecția și binecuvântările lui Dumnezeu, nu îmi mai este frică atunci când dezastrele se abat asupra mea; în inima mea este calm și pace. Am lăsat deoparte grijile față de lucruri, cum ar fi dacă nevoile mele de bază vor fi îndeplinite în viitor și dacă mă va îngriji cineva când ajung la bătrânețe. Să trăiești în prezența lui Dumnezeu este cu adevărat o binecuvântare și o bucurie!) Ce gustați acum este limitat, dar după marele dezastru, veți înțelege și veți vedea multe lucruri cu claritate. Toate acestea sunt protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu. În prezent, chiar dacă uneori experimentați faptul de a fi emondați și tratați și treceți prin încercări și rafinare, iar uneori experimentați judecata și mustrarea lui Dumnezeu și suferiți de pe urma cuvintelor Lui, aceasta este suferința provocată de dobândirea mântuirii și a desăvârșirii ‒ nu este aceeași cu suferința necredincioșilor. Cel mai important lucru îl reprezintă faptul că, prin îndeplinirea îndatoririlor în casa lui Dumnezeu, devii un obiect util al creației și duci o viață de valoare și însemnătate ‒ în loc să trăiești pentru trup și pentru Satana, trăiești pentru urmărirea adevărului și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor tale, dobândești o înțelegere a multor adevăruri și a voii lui Dumnezeu. Este cel mai de preț lucru. După ce înțelegi adevărul, ai pătruns în adevărul-realitate și ai dobândit adevărul ca viața ta, vei trăi în prezența lui Dumnezeu și vei trăi în lumină. Acum îți îndeplinești îndatoririle în fiecare zi și fiecare zi pe care o trăiești îți aduce răsplată și are valoare. De asemenea, ai dobândit adevărul și trăiești în prezența lui Dumnezeu. Înseamnă asta să ai asigurare? (Da.) Ce este această asigurare? (Să nu te lași prins de Satana.) Ce lucru este și mai important decât să nu te lași prins de Satana? Dumnezeu te-a creat ca ființă umană și acum poți să-ți îndeplinești datoria, să-I înțelegi voia, să deții adevărul-realitate, să-I urmezi calea și să trăiești în conformitate cu voia Lui. Dumnezeu te aprobă și aceasta este asigurarea ta și garanția că nu vei fi distrus de Dumnezeu. Nu este acesta capitalul vieții tale? Fără aceste lucruri, ești calificat să trăiești mai departe? (Nu.) Cum se obține această calificare? Nu se obține prin a putea să îndeplinești îndatoririle unui obiect al creației, să faci voia Lui și să-I urmezi calea, precum și prin a putea să dobândești adevărul-realitate și să tratezi cuvântul lui Dumnezeu ca pe viața cuiva? (Ba da.) Datorită acestor lucruri, I te poți închina și, în ochii Lui, ești un obiect adecvat al creației. Cum să nu se bucure de tine? Cine sunt oamenii pe care Dumnezeu vrea să-i distrugă? Ce tip de obiecte ale creației sunt aceștia? (Răufăcători.) Oricine face rele I se împotrivește lui Dumnezeu și este ostil față de El ‒ sunt dușmanii lui Dumnezeu și vor fi primii distruși. Antihriști care concurează cu Dumnezeu pentru statut, non-credincioși; cei cărora le este lehamite de adevăr, care Îi sunt ostili lui Dumnezeu, nu urmăresc adevărul și I se opun până la capăt și cei care nu își pot îndeplini datoria de obiect al creației în nicio măsură ‒ aceștia sunt oamenii pe care Dumnezeu vrea să îi distrugă. Unii oameni care nu își îndeplinesc îndatoririle sunt non-credincioși. Alții, chiar dacă își îndeplinesc îndatoririle, sunt în permanență neglijenți și superficiali, sunt capabil să facă rău și să provoace perturbare, să se împotrivească și să se opună lui Dumnezeu. Pot astfel de oameni să fie considerați obiecte adecvate ale creației în ochii lui Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Ce se va alege în cele din urmă de obiectele creației care sunt considerate inadecvate? (Dumnezeu le va alunga și le va distruge.) Există valoare în viața obiectelor de creație considerate inadecvate? (Nu.) Poate că acești oameni se gândesc: „Viața mea are valoare. Vreau să trăiesc. Pot să fac lucruri bune cu viața mea!” Cu toate acestea, în ochii lui Dumnezeu, aceștia nu pot nici măcar să își îndeplinească datoria de bază ca obiecte ale creației. Dacă nu își pot îndeplini datoria în mod adecvat, merită viața lor să fie trăită? Există valoare în existența lor? Dacă nu există valoare în existența lor, atunci îi mai vrea Dumnezeu? (Nu.) Ce va face Dumnezeu? Îi va alunga. Cazurile mai ușoare vor fi lăsate deoparte și date pe mâna diavolilor necurați și a spiritelor rele, în timp ce cazurile grave vor primi pedeapsă, iar cazurile și mai grave vor ajunge la distrugere.

Fragmentul 34

Există oameni care nu sunt dispuși să sufere deloc în îndeplinirea îndatoririlor lor, care se plâng constant când întâmpină o problemă și care refuză să plătească un preț. Ce fel de atitudine este aceasta? Este una superficială și neglijentă. Dacă îți îndeplinești datoria în mod superficial și neglijent, abordând-o cu lipsă de respect, care va fi rezultatul? Îți vei îndeplini datoria necorespunzător, deși ești capabil să o faci bine – performanța ta nu va fi la înălțimea standardelor, iar Dumnezeu va fi foarte nemulțumit de atitudinea pe care o ai cu privire la datoria ta. Dacă te-ai fi putut ruga lui Dumnezeu, dacă ai fi căutat adevărul și ți-ai fi dedicat toată inima și mintea, dacă ai fi putut coopera astfel, atunci Dumnezeu ar fi pregătit totul pentru tine în avans, astfel încât, atunci când te-ai fi ocupat de probleme, totul să decurgă armonios și să ai rezultate bune. Nu ar fi fost nevoie să depui o cantitate imensă de energie; atunci când ai fi făcut tot posibilul pentru a coopera, Dumnezeu ar fi rânduit deja totul pentru tine. Dacă ești nestatornic și delăsător, dacă nu îți faci datoria așa cum trebuie și mergi mereu pe o cale greșită, atunci Dumnezeu nu va acționa asupra ta; vei pierde această oportunitate, iar Dumnezeu va spune: „Nu ești bun; nu te pot folosi. Dă-te la o parte! Îți place să fii viclean și delăsător, nu-i așa? Îți place să fii leneș și să o iei ușurel, nu? Ei bine, atunci, ia-o ușurel pentru totdeauna!” Dumnezeu va oferi acest har și această oportunitate altcuiva. Ce spuneți: e acest lucru o pierdere sau un câștig? (O pierdere.) Este o pierdere enormă!

Dumnezeu îi desăvârșește pe cei care Îl iubesc cu adevărat și pe toți cei care urmăresc adevărul, într-o gamă variată de contexte. El le dă oamenilor posibilitatea să experimenteze cuvintele Sale în diferite medii sau încercări și, astfel, să dobândească o înțelegere a adevărului, o cunoaștere adevărată a Lui și, în cele din urmă, să obțină adevărul. Dacă experimentezi lucrarea lui Dumnezeu astfel, firea vieții ți se va schimba și vei putea obține adevărul și viața. Cât de mult ai câștigat în acești ani de experiență? (Foarte mult.) Așadar, nu merită oare să înduri puțină suferință și să plătești un preț mic atunci când îți îndeplinești datoria? Ce ai câștigat în schimb? Cât de mult din adevăr ai înțeles? Aceasta este o comoară neprețuită! Ce vor oamenii să obțină prin credința în Dumnezeu? Nu cumva adevărul și viața? Crezi că poți dobândi adevărul fără să experimentezi aceste contexte? Categoric nu poți. Dacă, atunci când unele dificultăți deosebite se abat asupra ta sau te confrunți cu anumite contexte, atitudinea ta este de a le evita sau de a fugi de ele mereu, de a încerca cu disperare să le respingi și să scapi de ele – dacă nu vrei să te lași la mila orchestrărilor lui Dumnezeu, nu ești dispus să te supui lor și rânduielilor Sale și nu vrei să permiți adevărului să domine, dacă-ți dorești să iei mereu decizii și să controlezi totul în legătură cu tine, în funcție de firea ta satanică, atunci consecințele vor fi că, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu te va înlătura cu siguranță sau te va preda Satanei. Dacă oamenii înțeleg această chestiune, trebuie să se întoarcă rapid și să își urmeze drumul în viață în conformitate cu drumul corect pe care îl cere Dumnezeu. Aceasta este calea corectă, iar atunci când ea este justă, înseamnă că direcția este, de asemenea, corectă. În tot acest timp, în drumul lor se pot ivi obstacole și greutăți, se pot poticni sau, uneori, pot fi puțin nemulțumiți și pot deveni negativi pentru câteva zile. Atât timp cât pot persista în îndeplinirea îndatoririlor lor și nu amână lucrurile, toate aceste probleme vor fi nesemnificative, dar trebuie să reflecteze imediat asupra lor, să caute adevărul pentru a le rezolva și nu trebuie sub nicio formă să tergiverseze, să se dea bătuți sau să renunțe la îndatoririle lor. Acest lucru este crucial. Dacă te gândești: „A fi negativ și slab nu este mare lucru; este o problemă lăuntrică. Dumnezeu nu știe despre asta. Și, având în vedere cum am suferit în trecut și prețul pe care l-am plătit, El va fi, cu siguranță, îngăduitor cu mine”, iar dacă această slăbiciune și negativitate continuă și nu cauți adevărul sau nu înveți lecții în contextele pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine, vei pierde, în mod repetat șanse și, ca urmare, vei rata, sabota și strica toate oportunitățile în care Dumnezeu a intenționat să te desăvârșească. Care va fi consecința acestui lucru? Inima ta va deveni din ce în ce mai întunecată, nu Îl vei mai simți pe Dumnezeu în rugăciunile tale și vei deveni negativ până în punctul în care gândurile tale vor fi pline de răutate și trădare. Apoi, vei fi prins într-o nefericire extremă, simțindu-te complet neputincios și foarte supărat. Vei avea sentimentul că nu ai nicio cale sau direcție și că nu poți vedea nicio lumină sau găsi vreo speranță. Este obositor să trăiești așa? (Da, este.) Cei care nu merg pe calea luminoasă a urmăririi adevărului vor trăi pentru totdeauna sub puterea Satanei, în păcat și întuneric perpetuu și fără nicio speranță. Puteți înțelege sensul acestor cuvinte? (Trebuie să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc datoria cu toată inima și mintea.) Când vei avea o datorie care ți-a fost încredințată, nu te gândi cum să eviți să te confrunți cu dificultățile; dacă o problemă este greu de gestionat, nu o lăsa deoparte și nu o ignora. Trebuie să o abordezi direct. Trebuie să îți aduci aminte, în orice moment, că Dumnezeu este de partea oamenilor, iar ei trebuie doar să se roage și să apeleze la El dacă au dificultăți și că nimic nu este greu cu Dumnezeu. Trebuie să ai această credință. De vreme ce crezi că Dumnezeu este Cârmuitorul tuturor lucrurilor, de ce atunci când ți se întâmplă ceva mai simți că ești speriat și că nu ai pe ce să te bazezi? Acest lucru dovedește că nu te bazezi pe Dumnezeu. Dacă nu Îl consideri ca sprijin și ca Dumnezeu al tău, atunci El nu este Dumnezeul tău. În viața reală, indiferent de situațiile cu care te confrunți, trebuie să vii des în fața Lui pentru a te ruga și a căuta adevărul. Chiar dacă înțelegi adevărul și dobândești ceva despre o singură chestiune în fiecare zi, nu va fi un timp pierdut! În prezent, cât timp dintr-o zi puteți aloca pentru a veni în fața lui Dumnezeu? De câte ori pe zi veniți în fața Lui? Ați obținut vreun rezultat? Dacă o persoană vine rar în fața lui Dumnezeu, spiritul ei va seca și va deveni foarte întunecat. Când totul este bine, oamenii se îndepărtează de Dumnezeu și Îl ignoră, căutându-L doar atunci când apar dificultăți. Înseamnă aceasta credință în Dumnezeu? Reprezintă acest fapt experimentarea lucrării lui Dumnezeu? Acestea sunt manifestările non-credincioșilor. Cu o astfel de credință în Dumnezeu, este imposibil să dobândești adevărul și viața.

Atunci când oamenii nu înțeleg sau nu practică adevărul, ei trăiesc adesea pe fondul firilor corupte ale Satanei. Își duc viața în diverse capcane satanice, gândindu-se la propriul viitor, la mândrie, la statut și la alte interese și frământându-și mintea cu privire la aceste lucruri. Dar dacă tu ai avea această atitudine cu privire la datoria ta, la căutarea și la urmărirea adevărului, atunci ai putea obține adevărul. De exemplu, te gândești profund la un câștig personal neînsemnat, cugeți cu atenție și meticulozitate, planificând totul la perfecție, investind multe gânduri și energie în acest sens. Dacă ai aplica aceeași energie în îndeplinirea datoriei și în căutarea adevărului pentru a rezolva problemele, ai vedea că Dumnezeu va avea o atitudine diferită față de tine. Oamenii se plâng în mod constant de Dumnezeu: „De ce este El bun cu alții, dar nu și cu mine? De ce nu mă luminează niciodată? De ce sunt mereu slab? De ce nu sunt la fel de bun ca ei?” De ce se întâmplă acest lucru? Dumnezeu nu este părtinitor. Dacă nu vii înaintea Lui și vrei să rezolvi mereu singur lucrurile care ți se întâmplă, El nu te va lumina. Va aștepta până când vei veni să te rogi și să-L implori, după care îți va oferi luminarea. Ce fel de oameni îi plac lui Dumnezeu? Ce așteaptă Dumnezeu să ceară oamenii de la El? Vrea ca ei să ceară bani, confort, renume, profit și plăcere, așa cum fac nerușinații? Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii Îi cer astfel de lucruri. Cei care I le cer sunt nerușinați, sunt cei mai josnici dintre toți, iar Dumnezeu nu îi vrea. El Își dorește oameni care sunt capabili să se trezească din păcat și să caute și să accepte adevărul de la El – acestea sunt categoriile de oameni pe care El îi consideră acceptabili. Ar trebui să te rogi astfel: „O, Dumnezeule, am fost extrem de corupt de Satana și trăiesc adesea pe fondul firilor mele corupte. Sunt incapabil să depășesc diferitele tentații legate de reputație și de statut și nu știu cum să le gestionez. Îmi lipsește înțelegerea adevărurilor-principii. Te implor să mă luminezi și să mă călăuzești!” și „Sunt dispus să-mi îndeplinesc datoria, dar simt că nu sunt potrivit – pe de o parte, statura mea este prea mică, iar pe de altă parte, nu înțeleg acest domeniu. Sunt îngrijorat că nu voi face lucrurile bine. Te implor să mă călăuzești și să mă ajuți!” Dumnezeu așteaptă ca tu să vii și să cauți adevărul. Când vii în fața lui Dumnezeu, căutând cu o inimă sinceră, El te va lumina și ilumina, iar tu vei avea atunci o cale și vei ști cum să-ți îndeplinești datoria. Dacă depui constant eforturi cu privire la adevăr, îți aduci starea adevărată în fața lui Dumnezeu în rugăciune și ceri călăuzirea și harul lui Dumnezeu, atunci, astfel, vei ajunge treptat să înțelegi și să practici adevărul, iar ceea ce trăiești va avea asemănare umană, umanitate normală și adevărul-realitate. Dacă nu ești atent la voia lui Dumnezeu și nu urmărești adevărul și deseori planifici, contemplezi, te gândești și muncești din greu, ba chiar îți dai viața pentru diferitele tale interese, făcând tot ce este necesar pentru ele, atunci s-ar putea să câștigi respectul oamenilor, precum și diverse beneficii și forme de mândrie – dar ce este mai important, aceste lucruri sau adevărul? (Adevărul.) Oamenii înțeleg această doctrină, însă nu urmăresc adevărul, ci își prețuiesc propriile interese și statutul. Așadar, o înțeleg cu adevărat sau este o înțelegere falsă? (Este o înțelegere falsă.) Ei sunt, de fapt, nesăbuiți. Nu văd problema clar. Când vor fi capabili să o facă, înseamnă că au câștigat puțină statură. Acest lucru presupune să urmărească adevărul, să depună efort pentru cuvântul lui Dumnezeu; nu pot fi cu capul în nori și nepăsători. Dacă nu urmărești adevărul și va veni o zi în care El va spune: „Dumnezeu a terminat de rostit cuvintele Sale, nu mai dorește să spună nimic acestor oameni și nici să facă ceva, a venit timpul să inspecteze lucrarea omului”, atunci ești menit să fii alungat. Indiferent de cât de grozavi sunt susținătorii tăi, de câte daruri și talente ai, de cât de educat ești, de cât de mare îți e renumele sau de cât de marcantă este poziția ta în această lume, niciunul dintre aceste lucruri nu va fi de folos. În acel moment, îți vei da seama cât de prețios și de important este adevărul, vei înțelege că, dacă nu ai obținut adevărul, nu ai nicio legătură cu Dumnezeu și vei ști cât de patetic și tragic este să crezi în Dumnezeu fără să obții adevărul. Mulți oameni simt deja vag acest lucru în zilele noastre, dar asta nu le-a stârnit încă hotărârea de a urmări adevărul. Nu au simțit în adâncul inimii lor valoarea și importanța adevărului. O conștientizare superficială nu este de ajuns; esența acestei chestiuni trebuie să fie văzută cu adevărat și în mod clar. Când vei face asta, vei ști ce aspect al adevărului să folosești pentru a rezolva această problemă. Doar adevărul poate rezolva greutățile variate cu care se confruntă oamenii și poate rezolva diversele gânduri eronate, opiniile înguste, firile depravate, precum și feluritele probleme legate de corupție. Prin simpla urmărire a adevărului și prin folosirea continuă a acestuia pentru a rezolva problemele, veți putea să vă alungați firile corupte și să ajungeți la supunerea față de Dumnezeu. Dacă vă bazați doar pe metode și limitări umane pentru a rezolva orice problemă care se abate asupra voastră, nu veți putea niciodată să rezolvați aceste dificultăți și firi corupte. Unii oameni spun: „Dacă citesc mai mult cuvintele lui Dumnezeu și-mi petrec câteva ore, în fiecare zi, citindu-le, sigur voi reuși să obțin o schimbare a firii?” Depinde de modul în care citești cuvintele lui Dumnezeu și dacă poți să înțelegi și să pui în practică adevărul. Dacă pur și simplu te faci că citești cuvintele și nu urmărești adevărul, atunci nu-l vei putea obține, iar dacă nu-l obții, firea vieții tale nu se va schimba sub nicio formă. Pe scurt, trebuie neapărat să urmărim adevărul și nu numai asta, dar să-l și punem în practică pentru a obține o schimbare a firii. Doar cititul cuvintelor Sale, fără a urmări adevărul, nu va fi niciodată suficient. A fi ca fariseii, care s-au specializat în a predica altora cuvântul lui Dumnezeu și a le spune cum să îl pună în practică, dar nu au făcut-o ei înșiși, reprezintă calea incorectă. Dumnezeu le cere oamenilor să citească mai mult din cuvântul Său pentru a putea înțelege adevărul, pentru a-l practica și a trăi adevărul-realitate. Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să intre în adevărul-realitate, să urmeze calea Sa și să meargă pe drumul corect al urmăririi adevărului, se leagă direct de cerința Sa ca oamenii să practice cu toată inima și cu toate puterile atunci când își îndeplinesc îndatoririle. Urmându-L pe Dumnezeu, oamenii trebuie să experimenteze lucrarea Sa prin îndeplinirea îndatoririlor personale pentru a putea obține mântuirea și a fi desăvârșiți.

Fragmentul 36

Cuvintele cântecului „E o bucurie atât de mare să fii o persoană cinstită” sunt toate destul de practice și am ales câteva versuri despre care să avem părtășie. Haideți mai întâi să avem părtășie despre versul: „Îmi susțin datoria cu toată inima și mintea și nu am nicio grijă pentru trup.” Ce stare este aceasta? Ce fel de persoană e cineva care-și poate susține datoria cu toată inima și mintea? Are conștiință? Și-a îndeplinit responsabilitatea de ființă creată? L-a răsplătit pe Dumnezeu în vreun fel? (Da.) Faptul că își poate susține datoria cu toată inima și mintea înseamnă că o îndeplinește cu seriozitate, în mod responsabil, fără a face lucrurile de mântuială, fără a fi vicleană sau a se eschiva de la lucrare și fără a se sustrage de la responsabilitate. Are o atitudine adecvată, iar starea și mentalitatea sa sunt normale. Are rațiune și conștiință, ține seama de Dumnezeu și e loială și devotată datoriei sale. Ce înseamnă să nu ai „nicio grijă pentru trup”? Există unele stări și aici. În primul rând, înseamnă că acești oameni nu sunt preocupați de viitorul trupului lor și nu-și fac planuri cu privire la ce va urma pentru ei. Înseamnă că nu iau în considerare ce vor face mai târziu, când vor fi bătrâni, cine îi va îngriji sau cum vor trăi atunci. Ei nu iau în considerare aceste lucruri și, în schimb, se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu în toate lucrurile. A-și îndeplini bine datoria este prima și cea mai importantă sarcină a lor – a-și susține propria datorie și a susține însărcinarea dată de Dumnezeu sunt cele mai importante lucruri. Când oamenii își pot realiza bine îndatoririle ca ființe create, nu au ei o oarecare asemănare umană? Asta înseamnă a avea asemănare umană. Oamenii trebuie, cel puțin, să-și îndeplinească bine datoria, să fie devotați și să i se dedice cu toată inima și mintea. Ce înseamnă a-și „susține datoria”? Înseamnă că, indiferent ce dificultăți întâmpină oamenii, nu se dau bătuți, nu devin dezertori și nu se sustrag de la responsabilitatea lor. Ei fac tot ce pot. Asta înseamnă a-și susține propria datorie. Să spunem, de exemplu, că ți s-a rânduit să faci ceva și nu este nimeni acolo să te urmărească, să te supravegheze sau să te îndemne. Cum ar arăta pentru tine să-ți susții datoria? (Să accept examinarea lui Dumnezeu și să trăiesc în prezența Lui.) Acceptarea examinării din partea lui Dumnezeu este primul pas; aceasta este o parte. Cealaltă parte este să-ți faci datoria cu toată inima și mintea. Ce trebuie să faci astfel încât să fii capabil să o realizezi cu toată inima și mintea? Trebuie să accepți adevărul și să-l pui în practică; adică, trebuie să accepți și să asculți orice-ți solicită Dumnezeu; trebuie să te ocupi de datoria ta așa cum te-ai ocupa de treburile tale personale, fără a necesita ca altcineva să te urmărească, să te supravegheze, să controleze dacă faci bine, să se țină de tine, să verifice ce faci sau chiar să te trateze și să te emondeze. Trebuie să te gândești în sinea ta: „Îndeplinirea acestei datorii este responsabilitatea mea. Este partea mea și, din moment ce mi s-a dat s-o fac și mi s-au spus principiile și le-am înțeles, voi continua să o fac cu determinare. Voi face tot ce pot ca să mă asigur că este bine făcută.” Trebuie să perseverezi în a face această datorie și să nu te lași împiedicat de nicio persoană, chestiune sau lucru. Asta înseamnă să-ți susții datoria cu toată inima și mintea ta și este asemănarea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrat cineva pentru a-și susține datoria, cu toată inima și mintea? Mai întâi, trebuie să aibă conștiința pe care se cuvine să o aibă ființele create. Aceasta este cerința minimă. Dincolo de asta, trebuie să fie și devotat. Ca om, pentru a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să fii devotat. O persoană trebuie să fie complet devotată doar lui Dumnezeu și nu poate să fie fără tragere de inimă sau să eșueze în a-și asuma responsabilitatea; a acționa pe baza propriilor interese sau dispoziții este greșit – nu înseamnă a fi devotat. Ce înseamnă a fi devotat? Înseamnă că îți îndeplinești îndatoririle și nu ești influențat sau constrâns de dispoziția ta, de mediu sau de alți oameni, chestiuni și lucruri. Trebuie să te gândești în sinea ta: „Am primit această însărcinare de la Dumnezeu; El mi-a dat-o mie. Asta e ce ar trebui să fac, așadar o voi face în același fel în care m-aș ocupa de treburile mele, în orice mod care va da rezultate bune, punând importanță pe mulțumirea lui Dumnezeu.” Când ești în această stare, nu doar că deține controlul conștiința ta, ci este prezent în tine și devotamentul. Dacă te mulțumești doar să termini sarcina și gata, nu aspiri să fii eficient sau să obții rezultate și simți că e suficient să depui pur și simplu tot efortul tău, atunci asta înseamnă doar să îndeplinești standardul conștiinței omenești și nu poate fi considerat devotament. A fi devotat lui Dumnezeu reprezintă o cerință și un standard mai înalte decât standardul conștiinței. Nu e doar o chestiune de a depune tot efortul; de asemenea, trebuie să-ți pui toată inima în ea. În inima ta, trebuie să-ți consideri întotdeauna datoria ca pe propria muncă de îndeplinit, să-ți asumi poveri pentru această sarcină, să suferi reproșuri dacă faci cea mai mică greșeală sau dacă ești într-o stare de neglijență și trebuie să simți că nu poți să te comporți astfel, pentru că asta te face să-I datorezi atât de mult lui Dumnezeu. Oamenii care au cu adevărat conștiință și rațiune își îndeplinesc datoria ca și cum trebuie să-și facă propria muncă, indiferent dacă-i privește sau îi supraveghează cineva. Indiferent dacă Dumnezeu este mulțumit de ei și indiferent de modul în care îi tratează Dumnezeu, ei pretind întotdeauna cu strictețe de la ei înșiși să-și realizeze bine îndatoririle și să ducă la bun sfârșit însărcinarea pe care le-a încredințat-o Dumnezeu. Asta se numește devotament. Nu este acesta un standard mai înalt decât cel al conștiinței? Când acționează după standardul conștiinței, oamenii sunt adesea influențați de lucruri externe sau consideră că e pur și simplu suficient să depună tot efortul în datoria lor; nivelul purității nu este atât de înalt. Totuși, când se vorbește despre devotament și a fi capabil să-ți susții credincios datoria, nivelul purității este mai înalt. Nu e vorba doar despre a depune efort; îți cere să te dedici datoriei tale cu întreaga ta inimă și minte și întregul trup. Pentru a-ți realiza bine datoria, uneori trebuie să înduri puține greutăți fizice. Trebuie să plătești un preț și să-ți dedici toate gândurile îndeplinirii datoriei tale. Indiferent de circumstanțele cu care te confrunți, ele nu-ți afectează datoria și nu-ți întârzie îndeplinirea ei, iar tu ești în stare să-L mulțumești pe Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, trebuie să fii capabil să plătești un preț. Trebuie să-ți abandonezi familia trupească, chestiunile personale și interesul propriu. Vanitatea, mândria, sentimentele, plăcerile fizice și chiar lucruri precum cei mai buni ani ai tinereții tale, căsnicia, viitorul și destinul tău trebuie să fie lăsate în urmă și abandonate, iar tu trebuie să-ți îndeplinești bine datoria de bunăvoie. În acel moment, vei fi dobândit devotamentul și, trăind în acest fel, vei avea asemănare umană. Astfel de oameni nu numai că au o conștiință, dar folosesc standardul conștiinței drept temelie pentru a pretinde de la ei înșiși devotamentul pe care-l pretinde Dumnezeu de la om și pentru a folosi acest devotament ca mijloc prin care să se evalueze. Ei tind cu sârguință spre acest scop. Oamenii ca aceștia sunt rari pe pământ. La fiecare o mie sau zece mii de aleși ai lui Dumnezeu, există doar unul. Trăiesc astfel de oameni vieți valoroase? Sunt ei oameni pe care Dumnezeu îi prețuiește? Bineînțeles că trăiesc vieți valoroase și sunt oameni pe care Dumnezeu îi prețuiește.

Următorul rând din cântec spune: „Deși calibrul meu e mic, am o inimă onestă.” Aceste cuvinte sună foarte adevărat și vorbesc despre o cerință pe care o are Dumnezeu de la oameni. Care cerință? Aceea că, dacă oamenii sunt lipsiți de calibru, nu e sfârșitul lumii, dar trebuie să aibă o inimă onestă și, dacă o au, vor putea primi prețuirea lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația ta sau mediul de proveniență, trebuie să fii o persoană onestă, să vorbești cu onestitate, să acționezi cu onestitate, să fii capabil să-ți îndeplinești datoria cu toată inima și mintea ta, să fii devotat realizării datoriei tale, să nu cauți scurtături, să nu fii o persoană vicleană sau înșelătoare, să nu minți sau să înșeli ori să vorbești întortocheat. Trebuie să acționezi conform adevărului și să fii cineva care urmărește adevărul. Mulți oameni cred că sunt de calibru slab și că nu-și îndeplinesc niciodată datoria bine sau conform standardelor. Ei dau tot ce au mai bun în ceea ce fac, dar nu pot pricepe niciodată principiile și tot nu pot obține rezultate foarte bune. În cele din urmă, tot ce pot face este să se plângă că au calibrul prea slab și devin negativi. Așadar, când o persoană este de calibru slab, oare nu există nicio cale de urmat? A fi de calibru slab nu este o boală fatală, iar Dumnezeu nu a spus niciodată că nu mântuiește oamenii care sunt de calibru slab. După cum a spus Dumnezeu înainte, El este mâhnit de cei care sunt cinstiți, dar ignoranți. Ce înseamnă să fii ignorant? Ignoranța, în multe cazuri, provine de la faptul de a avea un calibru slab. Când oamenii sunt de calibru slab, au o înțelegere superficială a adevărului. Aceasta nu este suficient de specifică sau de practică și se limitează adesea la o înțelegere de suprafață sau literală – se limitează la doctrine și reguli. De aceea, ei nu pot să dea de cap multor probleme și nu pot niciodată să înțeleagă principiile în timp ce-și îndeplinesc datoria sau să-și facă bine datoria. Atunci, nu vrea Dumnezeu oameni de calibru slab? (Ba da.) Spre ce cale și direcție îi îndreaptă Dumnezeu pe oameni? (Aceea de a fi persoane oneste.) Poți fi o persoană onestă doar spunând asta? (Nu, trebuie să ai manifestările unei persoane oneste.) Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: „Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.” Și totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie devotată datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească voia lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă pe mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria. Dacă nu duci la bun sfârșit ceea ce știi și înțelegi și dacă depui doar 50 sau 60 la sută din efortul tău, atunci nu te implici în ea cu toată inima și puterea ta. Mai degrabă, ești viclean și pus pe chiul. Sunt oare onești oamenii care-și realizează datoria în acest fel? În niciun caz. Dumnezeu nu are nicio nevoie de astfel de oameni lipsiți de scrupule și înșelători; aceștia trebuie să fie alungați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru realizarea îndatoririlor. Chiar și făcătorii de servicii devotați trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt veșnic neglijenți, superficiali, vicleni și care caută mereu modalități de a lenevi sunt cu toții înșelători și sunt toți demoni. Niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi alungați cu toții. Unii oameni se gândesc: „A fi o persoană onestă înseamnă doar să spui adevărul și să nu spui minciuni. Este chiar ușor să fii o persoană onestă.” Ce crezi despre acest sentiment? Oare a fi o persoană onestă reprezintă o sferă atât de limitată? Categoric nu. Trebuie să-ți dezvălui inima și să I-o dai lui Dumnezeu; aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană onestă. Iată de ce o inimă cinstită este nespus de prețioasă. Ce implică acest lucru? Că o inimă cinstită poate să-ți controleze comportamentul și să-ți schimbe starea. Te poate conduce să faci alegerile corecte și să te supui lui Dumnezeu și să-I câștigi aprobarea. O inimă ca aceasta este cu adevărat prețioasă. Dacă ai o astfel de inimă onestă, atunci aceasta este starea în care ar trebui să trăiești, acesta este felul în care ar trebui să te comporți și felul în care ar trebui să te dăruiești. Ar trebui să meditezi în profunzime la aceste versuri. Nicio propoziție nu este la fel de simplă precum sensul ei literal, iar dacă o înțelegi cu adevărat după ce ai meditat la ea, vei fi câștigat ceva.

Să ne uităm la un alt rând din versuri: „În toate lucrurile, mulțumește voia lui Dumnezeu cu tot devotamentul tău.” Există o cale de practică în aceste cuvinte. Unii oameni devin negativi când întâmpină dificultăți pe parcursul îndeplinirii datoriei lor, iar asta îi face să nu fie dispuși să-și facă datoria. E ceva în neregulă cu acești oameni. Măcar se sacrifică ei sincer pentru Dumnezeu? Ar trebui să reflecteze la motivul pentru care devin negativi când se confruntă cu dificultăți și pentru care nu pot căuta adevărul ca să rezolve problemele. Dacă pot reflecta asupra lor înșiși și pot căuta adevărul, atunci vor reuși să vadă problemele pe care le au. De fapt, cea mai mare dificultate pentru oameni este în principal problema unei firi corupte. Dacă poți căuta adevărul, atunci firea ta coruptă va fi ușor de remediat. De îndată ce-ți remediezi firea coruptă, îți vei putea oferi tot devotamentul în toate lucrurile pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu. „Toate lucrurile” înseamnă că, orice ar fi, fie că este ceva ce ți-a dat Dumnezeu, ceva ce a rânduit pentru tine un conducător sau un lucrător, fie ceva ce ai întâmpinat accidental, atât timp cât este ceea ce ești menit să faci și-ți poți îndeplini responsabilitatea, tu îi acorzi tot devotamentul tău, îndeplinești datoria și responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești și faci principiul tău din a mulțumi voia lui Dumnezeu. Acest principiu sună puțin măreț și un pic greu de respectat pentru oameni. Vorbind în termeni mai practici, înseamnă să-ți îndeplinești bine datoria. Să-ți susții datoria și să o îndeplinești bine nu sunt lucruri ușor de făcut. Fie că e vorba de a fi conducător ori lucrător, fie de vreo altă datorie, trebuie să înțelegi unele adevăruri. Îți poți îndeplini bine datoria fără să înțelegi adevărul? Poți să o faci bine fără a susține adevărurile-principii? Dacă înțelegi toate aspectele adevărului și poți practica în conformitate cu adevărurile-principii, atunci îți vei fi făcut bine datoria, îți vei fi susținut datoria, vei fi intrat în adevărul-realitate și poți să mulțumești voia lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practicat. E ușor de făcut asta? Dacă datoria pe care o îndeplinești este ceva la care ești bun și care îți place, atunci simți că e responsabilitatea și obligația ta și că a o face este ceva perfect natural și justificat. Te simți bucuros, fericit și în largul tău. Este ceva ce ești dispus să faci și căruia îi poți acorda tot devotamentul tău și simți că Îl mulțumești pe Dumnezeu. Dar când, într-o zi, te confrunți cu o datorie care nu-ți place sau pe care nu ai îndeplinit-o niciodată înainte, vei fi capabil să-i acorzi tot devotamentul tău? Acest lucru va testa dacă practici adevărul. De exemplu, dacă datoria ta e în grupul de imnuri și poți cânta și este ceva ce-ți face plăcere, atunci ești dispus să îndeplinești această datorie. Dacă ți s-ar da o altă datorie în care ți s-ar spune să răspândești Evanghelia, iar munca ar fi puțin grea, ai fi capabil să te supui? Meditezi la asta și spui: „Mie-mi place să cânt.” Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că nu vrei să răspândești Evanghelia. E clar că asta înseamnă. Tu doar spui într-una: „Mie-mi place să cânt.” Dacă un conducător sau un lucrător încearcă să te convingă, zicând: „De ce nu te formezi să răspândești Evanghelia și să te dotezi cu mai multe adevăruri? Va fi mai benefic pentru creșterea ta în viață”, tu tot insiști și spui: „Îmi place să cânt și-mi place să dansez.” Nu vrei să te duci să răspândești Evanghelia, indiferent ce spun ei. De ce nu vrei să te duci? (Din cauza lipsei de interes.) Nu ești interesat, așa că nu vrei să te duci – care e problema aici? Că îți alegi datoria în funcție de preferințele și gusturile personale și nu asculți. Nu dai dovadă de ascultare și asta e problema. Dacă nu cauți adevărul pentru a rezolva această problemă, atunci nu arăți prea multă ascultare adevărată. Ce ar trebui să faci în această situație pentru a arăta adevărată ascultare? Ce poți face pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu? Acesta este momentul în care trebuie să contempli și să ai părtășie asupra acestui aspect al adevărului. Dacă dorești să-ți oferi tot devotamentul în toate lucrurile pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu, nu poți să faci asta realizând doar o datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care Dumnezeu ți-o acordă. Fie că ea corespunde gusturilor tale și se potrivește intereselor tale sau că este ceva de care nu te bucuri, ceva ce n-ai mai făcut niciodată ori e ceva dificil, tot ar trebui să o accepți și să asculți. Nu doar că trebuie să o accepți, ci trebuie și să cooperezi proactiv și să înveți despre ea în timp ce experimentezi și pătrunzi. Chiar dacă înduri greutăți, ești obosit, umilit sau marginalizat, tot trebuie să-ți oferi tot devotamentul. Doar practicând în acest fel, vei reuși să-ți oferi tot devotamentul în toate lucrurile și să mulțumești voia lui Dumnezeu. Trebuie să o privești ca pe datoria ta de împlinit, nu ca pe o afacere personală. Cum ar trebui să înțelegi îndatoririle? Ca pe ceva ce Creatorul – Dumnezeu – i-l dă cuiva de făcut; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea fi conștient de voia lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se sacrifică într-adevăr pentru Dumnezeu nu ar putea refuza niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu ar putea refuza nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți presupune, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practicare, care înseamnă să practici adevărul și să-ți oferi tot devotamentul în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este miezul aici? Este în cuvintele „în toate lucrurileˮ. „Toate lucrurileˮ nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori vor fi lucruri la care nu ești bun, pe care e nevoie să le înveți, lucruri dificile sau în care trebuie să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce lucru este, atâta vreme cât Dumnezeu ți l-a încredințat, tu trebuie să-l accepți de la El și, odată acceptat, trebuie să realizezi bine acea datorie, oferindu-i tot devotamentul tău și mulțumind voia lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, în acel fel ar trebui să practici. Doar făcând astfel, tu practici adevărul și doar în acest fel poți intra în adevărul-realitate.

Mai există un vers din cântec, care spune: „Sunt deschis și drept, fără înșelăciune, trăind în lumină.” Cine îi dă omului această cale? (Dumnezeu.) Dacă cineva este deschis și corect, este o persoană onestă. Și-a deschis complet inima și duhul față de Dumnezeu și nu are nimic de ascuns și nimic de care să se ascundă. Și-a predat inima lui Dumnezeu și I-a arătat-o, ceea ce înseamnă că I s-a oferit, în totalitate, Lui. Așadar, mai poate să fie înstrăinat de Dumnezeu? Nu, nu mai poate și, astfel, îi este ușor să I se supună lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune că este o persoană înșelătoare, ea recunoaște. Dacă Dumnezeu spune că este arogantă și neprihănită de sine, recunoaște și acest lucru, și nu doar că recunoaște aceste lucruri și atâta tot – este capabilă să se pocăiască, să se străduiască în direcția adevărurilor-principii, să rectifice când își dă seama că greșește și să-și corecteze greșelile. În scurt timp, își va fi corectat multe dintre căile greșite și va deveni din ce în ce mai puțin înșelătoare, amăgitoare, neglijentă și superficială. Cu cât trăiește astfel mai mult, cu atât va deveni mai deschisă și mai onorabilă și cu atât mai aproape va fi de scopul de a deveni o persoană onestă. Asta înseamnă să trăiești în lumină. Toată această slavă I se cuvine lui Dumnezeu! Când oamenii trăiesc în lumină este fapta lui Dumnezeu – nu este ceva cu care să se laude ei. Când oamenii trăiesc în lumină, înțeleg fiecare adevăr, au o inimă care se teme de Dumnezeu, știu să caute și să practice adevărul în fiecare problemă pe care o întâlnesc și trăiesc având conștiință și rațiune. Deși nu pot fi numiți oameni drepți, în ochii lui Dumnezeu au o oarecare asemănare umană și, cel puțin, cuvintele și faptele lor nu se întrec cu Dumnezeu, pot căuta adevărul când se abat lucruri asupra lor și au o inimă de ascultare față de Dumnezeu. Prin urmare, ei sunt relativ în siguranță, protejați și nu ar fi posibil să-L trădeze pe Dumnezeu. Deși nu au o înțelegere foarte profundă a adevărului, sunt capabili să asculte și să se supună, au o inimă care se teme de Dumnezeu și sunt capabili să se ferească de rău. Când li se dă o sarcină sau o datorie, sunt capabili să o facă din toată inima și cu toată mintea și cât pot ei de bine. Acest tip de persoană este demnă de încredere și Dumnezeu are încredere în ea – astfel de oameni trăiesc în lumină. Cei care trăiesc în lumină pot accepta examinarea de către Dumnezeu? Se poate ca încă să-și ascundă inimile de Dumnezeu? Au încă secrete pe care nu I le pot spune lui Dumnezeu? Au încă vreun as dubios în mânecă? Nu au. Și-au deschis complet inimile spre Dumnezeu și nu există nimic pe care să-l ascundă încă sau pe care să-l fi dosit de la vedere. Ei I se pot confesa sincer lui Dumnezeu, pot avea părtășie cu El despre orice și Îi pot spune orice. Nu există nimic pe care nu I-l vor spune lui Dumnezeu și nimic pe care nu I-l vor arăta. Când oamenii sunt capabili să atingă acest standard, viețile lor devin ușoare, libere și eliberate.

Fragmentul 37

Care sunt principalele principii pe care se bazează cineva în îndeplinirea îndatoririlor? Trebuie să acționeze conform standardelor, principiilor și cerințelor casei lui Dumnezeu, să practice conform adevărului și să își îndeplinească îndatoririle din toată inima și să-și manifeste toată forța folosind ca principii cuvintele lui Dumnezeu, adevărul și protejarea lucrării și a intereselor casei lui Dumnezeu. Și atunci, cum acționează în general cineva pentru sine însuși? Face orice dorește, prioritizându-și interesele în propriile acțiuni și punându-le deasupra tuturor celorlalte lucruri. Tot ceea ce face este în interesul său, acționând pe deplin pentru a-și satisface dorințele egoiste trupești și fără să țină cont câtuși de puțin de dreptate, conștiință și rațiune; astfel de lucruri nu se regăsesc în inima sa. Doar urmează o fire satanică și acționează conform preferințelor omului, uneltind în stânga și-n dreapta și trăind după filosofii satanice. Ce mod de a trăi este acesta? Este modul de a trăi al Satanei. Când Îl urmezi pe Dumnezeu și îți îndeplinești îndatoririle, ar trebui să acționezi conform adevărurilor-principii și trebuie să ai măcar conștiință și rațiune – acesta este strictul necesar. Unii oameni spun: „Azi sunt într-o pasă proastă, așa că vreau să fiu neglijent în această privință”. Este acesta un mod cugetat de a face lucrurile? (Nu este). În momentele în care vrei să fii neglijent, ești conștient de acest lucru? (Da, sunt.) Există momente când nu ești conștient de acest lucru? (Da, există.) Atunci, ești capabil să te cercetezi și să constați acest lucru după comiterea faptei? (Întrucâtva.) După ce constați că ai fost neglijent, data viitoare când vei avea idei similare și vei vrea să fii neglijent și superficial, vei putea să te lepezi de ele și să rezolvi situația? (Când sunt conștient de acest lucru, pot să mă lepăd întrucâtva de aceste idei.) De fiecare dată când te lepezi de propriile gânduri și dorințe, se va duce o luptă și, dacă la sfârșitul acestei lupte, vor prevala propriile dorințe egoiste, atunci te-ai opus în mod intenționat lui Dumnezeu și ești în pericol. Să spunem că tu crezi în Dumnezeu de 10 ani și că în primii trei acționezi la întâmplare și ești serios într-o oarecare măsură, dar după trei ani îți dai seama că, atunci când crezi în Dumnezeu, trebuie să practici adevărul, să pătrunzi în adevărul-realitate și să te lepezi de trup. Apoi, puțin câte puțin, începi să-ți recunoști stricăciunea, răutatea, și natura rea și arogantă și, până atunci, te cunoști cu adevărat pe tine însuți – îți cunoști esența stricată. Crezi că acceptarea adevărului este extrem de necesară și că este esențial să-ți înlături firile stricate și doar în acest moment simți că este lamentabil să nu ai adevărul-realitate. Deși în inima omului se dă o luptă de fiecare dată când îi este dezvăluită stricăciunea, el nu-și poate învinge dorințele egoiste în niciuna dintre aceste lupte și încă acționează după propriile preferințe. De fapt, știe prea bine că, în inima sa, firea Satanei încă ia deciziile și, prin urmare, adevărul este dificil de pus în practică. Asta dovedește că nu are niciun adevăr-realitate și este foarte dificil să ne pronunțăm dacă, în final, va putea sau nu să obțină mântuirea. Dacă într-adevăr ai voință, ar trebui să pui în practică adevărurile pe care le înțelegi și, indiferent ce firi corupte te blochează atunci când practici aceste adevăruri, ar trebui întotdeauna să te rogi și să te bizui pe Dumnezeu, să cauți adevărul pentru a înlătura firile stricate, să îndrăznești să lupți împotriva lor și să îndrăznești să te lepezi de trup. Dacă ai acest tip de credință, atunci poți pune adevărul în practică. Deși ocazional vor exista momente în care vei eșua, nu te vei descuraja și vei putea în continuare să te bazezi pe rugăciunile către Dumnezeu și să-L cauți ca să-l învingi pe Satana. Dacă lupți astfel mai mulți ani, momentele în care biruiești trupul și practici adevărul se vor înmulți, iar cele în care eșuezi se vor reduce treptat și, chiar dacă vei eșua ocazional, nu vei putea să devii negativ și vei continua să te rogi și să-L cauți pe Dumnezeu până când vei putea să pui adevărul în practică. Asta va însemna că există speranță pentru tine, că norii s-au risipit și că poți vedea cerul senin. Atât timp cât există momente în care reușești când practici adevărul, acest fapt dovedește că ești o persoană cu voință și speranțe că va putea obține mântuirea. Oamenii care urmăresc adevărul pătrund în cele din urmă în adevărul-realitate doar după ce eșuează de multe ori atunci când îl practică. Indiferent de câte ori eșuează o persoană și indiferent de cât de negativă este, atât timp cât se poate baza și Îl poate chema pe Dumnezeu și privi spre El, vor exista întotdeauna momente în care va reuși. Indiferent de nenumăratele dăți în care eșuează, încă va exista speranță pentru aceasta atât timp cât nu se dă bătută. Când va veni ziua în care chiar va descoperi că poate să practice adevărul, să acționeze conform principiilor, să nu facă compromisuri cu Satana în privința unor elemente cheie – în special în ceea ce privește îndeplinirea propriilor îndatoriri – și nu va renunța la îndatoririle proprii în timp ce rămâne fermă în mărturia ei, atunci sigur va putea să spere la mântuire.

De fiecare dată când veți practica adevărul, veți trece printr-o luptă interioară. Oare e vreunul dintre voi care nu a experimentat nicio luptă în practicarea adevărului? Categoric, nu. Doar dacă o persoană a pătruns deja în adevărul-realitate și cu greu dezvăluie firi corupte, ar putea să nu aibă parte de lupte majore. Cu toate acestea, în condiții speciale și în anumite contexte, tot s-ar lupta puțin. Cu alte cuvinte, cu cât o persoană înțelege mai bine adevărul, cu atât mai puțin se luptă și cu cât o persoană înțelege mai puțin adevărul, cu atât are parte de mai multe lupte. În special în cazul noilor credincioși, toate luptele din inimile acestora de fiecare dată când practică adevărul sigur sunt extrem de crâncene. De ce sunt crâncene? Pentru că oamenii nu au numai propriile preferințe și alegeri trupești, ci și dificultăți practice, pe lângă firile corupte care îi țin pe loc. Pentru fiecare aspect al adevărului pe care îl înțelegi, trebuie să te lupți cu aceste patru aspecte care te blochează, ceea ce înseamnă că trebuie măcar să depășești aceste trei sau patru bariere care te blochează înainte de a putea pune adevărul în practică. Aveți această experiență a luptei constante cu firile voastre corupte? Când trebuie să practicați adevărul și să protejați interesele casei lui Dumnezeu, puteți să depășiți controlul firilor voastre corupte și să fiți de partea adevărului? De exemplu, faci echipă cu o persoană pentru a efectua lucrarea de curățire a bisericii, dar aceasta are întotdeauna părtășie cu frații și cu surorile, zicându-le că Dumnezeu îi mântuiește pe oameni în cea mai mare măsură posibilă și că trebuie să-i tratăm pe oameni cu dragoste și să le oferim oportunități de a se pocăi. Devii conștient de faptul că este ceva în neregulă cu părtășia acestei persoane și, deși cuvintele pe care le rostește par corecte, la o analiză amănunțită descoperi că aceasta nutrește intenții și obiective, că nu este dispusă să ofenseze pe nimeni și că nu vrea să ducă la bun sfârșit rânduielile de lucru. Când au astfel de părtășii, oamenii cu o statură modestă și fără discernământ vor fi deranjați de aceste persoane, își vor arăta în mod nechibzuit și neprincipial dragostea, nu vor ține cont de faptul că trebuie să aibă discernământ față de alții și nu-i vor da în vileag și nu-i vor raporta pe antihriști, răufăcători și non-credincioși. Aceasta reprezintă un obstacol în calea lucrării de curățire a bisericii. Dacă antihriștii, răufăcătorii și non-credincioșii nu pot fi înlăturați în timp util, acest lucru va afecta modul normal în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvintele Sale și îndeplinirea normală a îndatoririlor proprii și vor tulbura și vor perturba lucrarea bisericii, lezând interesele casei lui Dumnezeu. În astfel de momente, cum ar trebui să practici? Când observi problema, trebuie să te ridici și să dai în vileag această persoană; trebuie să o oprești și să protejezi lucrarea bisericii. Poate că vei cugeta: „Suntem parteneri de muncă. Dacă o dau în vileag în mod direct și nu acceptă lucrul acesta, oare atunci nu ne-am certa? Nu, nu pot pur și simplu să vorbesc deschis, trebuie să dau dovadă de mai mult tact.” Așadar, îi amintești într-un mod simplu și îi oferi câteva sfaturi. După ce te ascultă, aceasta nu acceptă și oferă o mulțime de motive pentru a te combate. Dacă nu acceptă, lucrarea casei lui Dumnezeu va suferi pierderi. Ce ar trebui să faceți? Te rogi la Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, Te rog să rânduiești și să orchestrezi această situație. Disciplineaz-o, eu n-am ce să fac.” Nu crezi că o poți opri, așa că o lași în pace. Este acesta un comportament responsabil? Dacă nu o poți opri, de ce nu raportezi situația conducătorilor și lucrătorilor? De ce nu prezinți situația la o adunare și nu-i lași pe toți să aibă părtășie despre asta și să discute pe marginea ei? Dacă nu faci acest lucru, nu te vei învinovăți după aceea? Dacă spui: „Nu pot gestiona această situație, așa că o voi ignora pur și simplu. Am conștiința împăcată”, atunci ce fel de inimă ai? Este o inimă care iubește cu adevărat sau este una care îi rănește pe ceilalți? Inima ta este atât de malițioasă din cauză că, atunci când ceva se abate asupra ta, te temi să-i ofensezi pe oameni și să nu respecți principiile. De fapt, știi foarte bine că această persoană are propriul obiectiv pentru care acționează astfel și că nu o poți asculta în acest sens. Totuși, nu poți să respecți principiile și să o oprești din a-i înșela pe alții și, în cele din urmă, asta prejudiciază interesele casei lui Dumnezeu. Te-ai învinovăți vreun pic după acest lucru? (Eu, da.) Oare faptul că te învinovățești îți permite să recuperezi pierderile? Acestea sunt irecuperabile. Ulterior, cugeți din nou: „Mi-am îndeplinit responsabilitățile oricum, iar Dumnezeu știe. Dumnezeu cercetează străfundurile inimii oamenilor.” Ce fel de cuvinte sunt acestea? Sunt cuvinte înșelătoare, diavolești care înșală atât pe om, cât și pe Dumnezeu. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitățile și mai cauți motive și scuze de a te sustrage de la ele. Este un lucru înșelător și intransigent. Este o astfel de persoană câtuși de puțin sinceră față de Dumnezeu? Are simțul dreptății? (Nu îl are.) Aceasta este o persoană care nu acceptă câtuși de puțin adevărul, e una din tagma Satanei. Când ceva se abate asupra ta, trăiești după filosofiile de tratare a lumii și nu practici adevărul. Îți este întotdeauna teamă să nu-i jignești pe alții, dar nu și să-L ofensezi pe Dumnezeu și chiar vei sacrifica interesele casei lui Dumnezeu pentru a-ți proteja relațiile interpersonale. Care sunt consecințele atunci când acționezi în acest fel? Îți vei fi protejat relațiile interpersonale destul de bine, dar Îl vei fi ofensat pe Dumnezeu, iar El te va disprețui și te va respinge și va fi furios pe tine. Punându-le în balanță, care variantă este mai bună? Dacă nu poți să-ți dai seama, atunci ești complet încurcat; acest lucru demonstrează că nu ai nici cea mai mică înțelegere a adevărului. În cazul în care continui în acest fel fără să-ți dai vreodată seama de asta, pericolul este într-adevăr mare și, dacă ești incapabil să obții adevărul, în cele din urmă, tu vei fi cel care a avut de pierdut. Oare vei putea să cauți adevărul în viitor dacă nu cauți adevărul în această chestiune și eșuezi? Dacă tot nu vei putea, nu va mai fi o chestiune de a suferi o pierdere – în cele din urmă, vei fi alungat. Dacă ai motivațiile și perspectiva unei „persoane drăguțe”, atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un non-credincios și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să privești spre El, să implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea mai multă credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să-ți părăsești propriile interese, mândria și punctul de vedere de „persoană drăguță” și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă insiști să trăiești mereu după filosofia Satanei, protejându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, și fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Tot nu vei avea nici credință, nici putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de adevărul-realitate, atunci nu poți fi niciodată mântuit. Ar trebui să-ți fie clar că dobândirea adevărului este o condiție necesară pentru mântuire. Prin urmare, cum poți să dobândești adevărul? Dacă vei fi capabil să practici adevărul, dacă vei putea să trăiești după adevăr, iar adevărul va deveni baza vieții tale, atunci vei dobândi adevărul și vei avea viață și, astfel, vei fi unul dintre cei care sunt mântuiți.

Fragmentul 38

Ce se întâmplă când unii oameni au lacune profesionale prea mari ca să-și îndeplinească îndatoririle și le este foarte greu să învețe ceva? Acest lucru se întâmplă pentru că au un calibru scăzut. Adevărul este greu de atins pentru oamenii cu un calibru prea scăzut, iar aceștia nu învață ușor. Majoritatea au neajunsuri fatale; nu doar că nu au conștiință sau rațiune, dar nici nu au loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Ochii lor sunt lipsiți de viață și de strălucire și sunt amorțiți, ca animalele. Ei știu doar cum să mănânce, să bea și să se distreze și nu studiază și nici nu au niciun fel de abilități. Învață lucrurile doar la nivel superficial și cred că au înțeles când, de fapt, nu au intrat în miezul problemei. Când alții încearcă să le explice mai multe, ei refuză să asculte, crezând că nu este necesar. Nu ascultă și nici nu acceptă nimic din ce spun alții și, prin urmare, nu realizează nimic și sunt practic inutili. Simplul fapt că au un calibru scăzut este fatal. Dacă o persoană are și o fire rea, e lipsită de moralitate, nu ascultă sfaturile, nu acceptă lucrurile pozitive și nu este dispusă să îmbrățișeze noutățile, o astfel de persoană este nefolositoare. Cei care își îndeplinesc sarcinile trebuie să aibă conștiință și rațiune, să își cunoască nivelul și propriile neajunsuri și să înțeleagă ce le lipsește și ce trebuie să îmbunătățească. Aceștia trebuie să simtă mereu că le lipsesc multe și că dacă nu studiază și nu acceptă lucruri noi pot fi alungați. Dacă în inima lor simt o criză iminentă, aceasta le oferă motivația și bunăvoința de a învăța. Pe de o parte, o persoană ar trebui să se echipeze cu adevăruri, iar pe de altă parte ar trebui să capete cunoștințe profesionale privind îndeplinirea îndatoririlor sale. Practicând în acest fel, aceștia pot progresa și, îndeplinindu-și sarcinile, vor obține rezultate bune. O viață poate avea valoare doar dacă persoana își îndeplinește sarcinile bine și trăiește ca un om, deci îndeplinirea sarcinilor este lucrul cel mai plin de însemnătate. Unii oameni au o fire rea și nu sunt doar ignoranți, ci și aroganți. Ei cred mereu că atunci când cer sfaturi și îi ascultă pe ceilalți acest lucru îi va face pe ceilalți să îi desconsidere, că își vor știrbi reputația și că un astfel de comportament este nedemn. În realitate, este invers. Când ești arogant și neprihănit de sine, când nu înveți nimic, când rămâi în urmă și ești depășit în toate, când îți lipsesc cunoașterea, perspectiva și ideile este cu adevărat jenant și abia atunci îți pierzi integritatea și demnitatea. Unii oameni nu pot face nimic bine, înțeleg rudimentar tot ce învață, se mulțumesc să învețe câteva doctrine și consideră că sunt competenți, însă tot nu reușesc să realizeze nimic și nu obțin niciun rezultat tangibil. Dacă le spui că nu înțeleg nimic și că nu au realizat nimic, sunt sceptici și își susțin cu insistență punctul de vedere. Atunci când însă fac ceva, o fac prost și cu jumătate de măsură. Nu este inutilă o persoană, dacă nu își poate îndeplini bine datoria? Nu este bună de nimic o astfel de persoană? Oamenii cu un calibru excesiv de scăzut nu se descurcă nici cu cele mai ușoare sarcini. Nu sunt buni de nimic, iar viețile lor sunt lipsite de valoare. Unii oameni spun: „Am crescut la țară, fără educație sau cunoștințe, iar calibrul meu este scăzut, spre deosebire de voi, cei care trăiți la oraș și sunteți educați și plini de cunoaștere, astfel că puteți excela în tot.” Este corectă această afirmație? (Nu este). Ce este incorect la ea? (Faptul că o persoană poate realiza lucruri nu are nimic de-a face cu mediul din care provine; în principal, depinde de efortul pe care o persoană îl depune pentru a învăța și pentru a se perfecționa.) Modul în care Dumnezeu îi tratează pe oameni nu depinde de cât de educați sunt, de tipul de mediu în care s-au născut sau de cât de talentați sunt. Mai degrabă, El îi tratează pe oameni pe baza atitudinii lor față de adevăr. Cu ce are legătură această atitudine? Are legătură cu umanitatea, dar și cu firile lor. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trebuie să poți fi în stare să abordezi corect adevărul. Dacă ai o atitudine de umilință și de acceptare a adevărului, atunci, chiar dacă ai un calibru ușor sărac, Dumnezeu tot te va lumina și îți va permite să câștigi ceva. Dacă ești de calibru bun, dar ești mereu arogant și neprihănit de sine, gândind mereu că orice spui tu este corect și tot ceea ce spun alții este greșit, refuzând orice sugestie propusă de ceilalți și chiar neacceptând adevărul, indiferent de părtășia despre el și împotrivindu-te mereu adevărului, atunci poate o persoană ca tine să obțină aprobarea lui Dumnezeu? Va lucra Duhul Sfânt asupra unei persoane ca tine? Nu o va face. Dumnezeu va spune că ai o fire rea și nu ești vrednic să primești luminarea Lui, iar dacă nu te căiești, va lua de la tine ceea ce ai avut cândva. Asta se înțelege prin a fi expus. Oamenii ca aceștia duc vieți patetice. E clar că sunt niște nulități și inepți la orice, însă ei tot mai cred că sunt foarte buni, și mai buni decât toți ceilalți în toate privințele. Nu-și discută niciodată defectele sau neajunsurile în fața altora, nici slăbiciunile și negativitatea. Simulează mereu competența și le dau altora o impresie falsă, făcându-i să creadă că sunt pricepuți la toate, lipsiți de slăbiciuni, că n-au nevoie de niciun ajutor, n-au nicio nevoie să asculte opiniile altora și nu trebuie să învețe din punctele forte ale altora pentru a-și compensa propriile neajunsuri și că vor fi întotdeauna mai buni decât toți ceilalți. Ce fel de fire e aceasta? (Aroganță.) Câtă aroganță! Oamenii de acest fel duc vieți demne de milă. Sunt ei într-adevăr capabili? Pot ei cu adevărat să realizeze lucruri? Au dat greș de multe ori în trecut și, cu toate astea, oamenii ca aceștia încă mai cred că pot face orice. Nu este acest lucru complet nerațional? Când oamenilor le lipsește rațiunea într-o asemenea măsură, aceștia sunt confuzi. Astfel de oameni nu învață și nu acceptă lucruri noi. În sinea lor sunt arizi, înguști la minte și secătuiți și, indiferent de situație, nu reușesc să priceapă și să înțeleagă principiile sau voia lui Dumnezeu și știu doar să respecte reguli, să rostească cuvinte și doctrine și să se dea mari în fața celorlalți. Consecința este că aceștia nu înțeleg niciun adevăr și nu au nicio fărâmă din adevărul-realitate, și totuși continuă să fie atât de aroganți. Sunt pur și simplu confuzi, de neconvins prin rațiune și nu pot fi decât alungați.

Când cooperați cu alții pentru a vă îndeplini îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească? (Eu pot, puțin. Înainte, de multe ori nu ascultam sugestiile fraților și surorilor și insistam să procedez așa cum voiam. Doar mai târziu, când faptele au dovedit că nu aveam dreptate, am văzut că majoritatea sugestiilor lor fuseseră corecte, că moțiunea pe care toată lumea o discutase era, de fapt, potrivită, și că, bazându-mă pe părerile mele, nu reușeam să văd lucrurile clar și că aveam neajunsuri. După ce am avut această experiență, mi-am dat seama cât de importantă este cooperarea armonioasă.) Și ce puteți vedea din asta? După ce ați avut această experiență, ați primit vreun beneficiu și ați înțeles adevărul? Credeți că cineva este perfect? Indiferent de cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate și e și atitudinea pe care ar trebui s-o aibă ca să-și abordeze corect propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate, atunci te poți întelege armonios cu ceilalți, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă întotdeauna crezi că ești destul de bun și că alții sunt mai puțin buni în comparație cu tine, dacă întotdeauna vrei să ai ultimul cuvânt, atunci acest lucru va fi problematic. Asta este o problemă care ține de fire. Nu sunt aroganți și neprihăniți de sine astfel de oameni? Imaginează-ți că cineva îți dă un sfat bun, dar te gândești că, dacă îl accepți, ceilalți te vor privi cu condescendență și nu te vor considera la fel de bun ca ei. Așa că decizi să nu urmezi sfatul. În schimb, încerci să îi eclipsezi prin cuvinte mărețe și elevate pentru a-i face să te stimeze. Dacă interacționezi în acest fel cu oamenii, poți coopera în armonie cu ei? Nu doar că nu vei reuși să atingi armonia, dar vor exista și consecințe negative. În timp, toată lumea te va percepe drept prea perfid și viclean, ca pe cineva pe care nu îl pot înțelege. Nu practici adevărul și nu ești o persoană onestă, astfel că îi dezguști pe ceilalți. Dacă toți sunt dezgustați de tine, nu înseamnă asta că ești respins? Spune-Mi, cum ar trata Dumnezeu pe cineva pe care toată lumea îl respinge? Și Dumnezeu ar respinge o astfel de persoană. De ce detestă Dumnezeu acest fel de oameni? Chiar dacă intențiile lor de a-și îndeplini datoria sunt sincere, metodele lor sunt ceea ce Dumnezeu detestă. Firea pe care o dezvăluie și fiecare gând, idee și intenție a lor sunt rele în ochii lui Dumnezeu și sunt lucruri pe care Dumnezeu le detestă și care Îl dezgustă. Când oamenii folosesc mereu tactici vrednice de dispreț atunci când vorbesc și acționează, cu scopul de a se face respectați de ceilalți, Dumnezeu detestă acest comportament.

Când oamenii își îndeplinesc datoria sau fac orice lucrare înaintea lui Dumnezeu, inima lor trebuie să fie pură: trebuie să fie ca un vas cu apă proaspătă – clară, fără impurități. Așadar, ce fel de atitudine este corectă? Indiferent de ce faci, ești capabil să discuți cu ceilalți despre orice este în inima ta, orice idei ai avea. Dacă cineva îți spune că modul în care faci lucrurile nu va funcționa și îți propune o altă idee pe care tu o consideri a fi destul de bună, atunci renunță la modalitatea ta și fă lucrurile așa cum crede acel om că e mai bine. Făcând astfel, toată lumea va vedea că ești capabil să accepți sugestiile celorlalți, că alegi calea corectă, că acționezi conform principiilor, cu transparență și claritate. Nu există întuneric în inima ta și poți acționa și vorbi sincer, bizuindu-te pe o atitudine onestă. Spui lucrurilor pe nume. Dacă este, este, dacă nu este, nu este. Fără trucuri, fără secrete, ci doar o persoană foarte transparentă. Nu este acesta un tip de atitudine? Aceasta este o atitudine față de oameni, evenimente și lucruri și este reprezentativă pentru firea unei persoane. Pe de altă parte, cineva s-ar putea să nu se deschidă niciodată și să nu comunice celorlalți ce gândește. În orice face, nu se consultă niciodată cu ceilalți și își ține inima ferecată în fața lor, părând a fi mereu cu ochii în patru față de ceilalți la fiecare mișcare. Se ascunde cât se poate de bine. Nu este o astfel de persoană una vicleană? De exemplu, are o idee pe care o crede ingenioasă și se gândește: „O voi ține pentru mine, deocamdată. Dacă o împărtășesc, ați putea să o folosiți și să-mi furați munca și asta nu se poate. Mă voi abține.” Sau, dacă este ceva ce nu înțelege pe deplin, se va gândi: „Nu îmi voi spune părerea. Dacă o fac și altcineva va spune ceva mai inteligent, nu voi părea un prost? Toată lumea își va da seama cum sunt și îmi va vedea slăbiciunea. Nu ar trebui să spun nimic.” Indiferent de considerațiile sale, indiferent de motivul intrinsec, se teme că toți îl vor vedea exact cum este. Acești oameni abordează mereu îndatoririle proprii și oamenii, lucrurile și evenimentele cu acest fel de perspectivă și atitudine. Ce fel de fire e aceasta? O fire necinstită, înșelătoare și rea. La suprafață, aceștia par că le-au spus celorlalți tot ce cred că pot spune, dar, în profunzime, vor păstra mereu ceva ascuns. Ce ascund? Nu spun niciodată lucruri care le afectează reputația și interesele – consideră că aceste lucruri sunt personale și nu vorbesc despre ele cu nimeni, nici măcar cu părinții lor. Nu spun niciodată aceste lucruri. Acesta este pericolul! Crezi că dacă nu spui aceste lucruri, Dumnezeu nu va afla despre ele? Oamenii spun că Dumnezeu știe, dar, în adâncul inimii lor, pot fi siguri de asta? Oamenii nu-și dau niciodată seama că: „Dumnezeu știe tot; Dumnezeu a examinat în secret ceea ce cred în inima mea, chiar dacă nu am dezvăluit. Dumnezeu știe cu siguranță. Nu pot ascunde nimic de Dumnezeu, așa că trebuie să vorbesc, să comunic deschis cu frații și surorile mele. Indiferent dacă gândurile și ideile mele sunt bune sau rele, trebuie să le spun întocmai. Nu pot fi necinstit, înșelător, egoist sau vrednic de dispreț – trebuie să fiu o persoană onestă.” Dacă oamenii pot gândi așa, aceasta este atitudinea corectă. În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în mintea altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de aceste lucruri cu o prinsoare de fier și le consideră drept viață a lor. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi admiră și dacă vorbele lor au greutate. Prima lor grijă este să ocupe acea poziție. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă în grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu fie nici aprobați, nici acceptați de Dumnezeu, dar în niciun caz nu pot pierde respectul, statutul sau stima pentru care au muncit din greu printre ceilalți – asta reprezintă firea Satanei. Dar oamenii nu sunt conștienți de acest lucru. Convingerea lor este că trebuie să se agațe de această fărâmă de renume până la capăt. Nu sunt conștienți că numai atunci când aceste lucruri zadarnice și superficiale vor fi pe deplin abandonate și lăsate deoparte vor deveni persoane adevărate. Dacă o persoană păzește aceste lucruri care ar trebui înlăturate drept viața sa, viața ei este pierdută. Ei nu știu ce este în joc. Așadar, atunci când acționează, întotdeauna rețin ceva, încearcă mereu să-și protejeze reputația și statutul, le pun pe acestea pe primul loc, vorbind doar pentru propriile scopuri, pentru propria apărare prefăcută. Tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la lucruri precum imaginea și statutul, vei fi mult mai relaxat și mai liber; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat. Când apare camera de fotografiat, de exemplu, oamenii se grăbesc în față; le place să fie filmați, cu cât mai mult, cu atât mai bine; se tem să nu fie filmați prea puțin și vor plăti orice preț pentru șansa aceasta. Și nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Acestea sunt firile lor satanice. Și ce dacă ești filmat? Și ce dacă oamenii au o părere foarte bună despre tine? Și ce dacă te idolatrizează? Demonstrează ceva din toate acestea că ai adevărul-realitate? Nimic din toate acestea nu are vreo valoare. Când poți depăși aceste lucruri – când devii indiferent față de ele și nu mai simți că sunt importante, când renumele, vanitatea, statutul și admirația oamenilor nu-ți mai controlează gândurile și comportamentul, cu atât mai puțin modul în care îți îndeplinești datoria, atunci îndeplinirea datoriei tale va deveni din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai pură.

Fragmentul 39

Unii oameni nu se comportă niciodată bine când vine vorba de îndatoririle lor. În schimb, caută constant lucruri noi pentru a se distinge și a declama idei răsunătoare. Este acesta un lucru bun? Pot ei să colaboreze armonios cu ceilalți? (Nu pot.) Dacă cineva trâmbițează opinii răsunătoare, ce fel de fire este aceasta? (Aroganță și neprihănire de sine.) Este aroganță și neprihănire de sine. Care este natura acțiunilor sale? (El caută să-și stabilească independența, să iasă în evidență și să-și creeze propria facțiune.) A-și crea propria facțiune înseamnă a-i face pe alți oameni să-l asculte și a nu se ocupa de chestiuni conform adevărurilor-principii. Intenția și scopul său sunt de a-și stabili independența și de a avea succes, așadar, în acțiunile sale, există un sentiment de perturbare a ordinii lucrurilor. Ce înseamnă a perturba ordinea lucrurilor? Înseamnă a provoca distrugere, există o natură de tulburare și perturbare în asta. În mod obișnuit, majoritatea problemelor pot fi rezolvate prin părtășie și discuții de grup, mare parte a deciziilor luate respectând adevărurile-principii, fiind atât corecte, cât și precise. Cu toate acestea, unii oameni se împotrivesc cu stăruință acestui consens; nu numai că evită să caute adevărul, ei ignoră interesele casei lui Dumnezeu. Expun teorii ciudate pentru a ieși în evidență și a-i face pe ceilalți să-i stimeze. Vor să contrazică deciziile corecte care au fost luate și să respingă alegerile pe care le-a făcut toată lumea. Asta e ceea ce înseamnă a perturba ordinea lucrurilor și a provoca distrugere, a crea tulburări și perturbări. Aceasta este esența declamării ideilor răsunătoare. Așadar, care e problema cu acest tip de comportament? În primul rând, ei dezvăluie o fire coruptă și o lipsă totală de ascultare. În plus, acești oameni încăpățânați vor întotdeauna să iasă în evidență și să-i facă pe alții să-i stimeze și, ca urmare, tulbură și perturbă lucrarea bisericii. Fără adevăr, sunt incapabili să vadă dincolo de lucruri, totuși, persistă în a declama idei răsunătoare ca să se laude, fără a căuta câtuși de puțin adevărul. Nu înseamnă asta a fi arbitrar și nechibzuit? Pentru a-ți îndeplini bine îndatoririle, este esențial să înveți să colaborezi cu ceilalți. O discuție între două persoane generează întotdeauna o perspectivă mai cuprinzătoare și mai precisă decât punctul de vedere al unei singure persoane asupra lucrurilor. Dacă cineva dorește întotdeauna să acționeze într-un mod nonconformist sau declamă în mod obișnuit idei răsunătoare pentru a-i face pe alții să-l urmeze, acest lucru este periculos, înseamnă a merge pe propria cale. O persoană trebuie să discute cu ceilalți despre orice face. Ascultă mai întâi ce au de spus toți ceilalți. Dacă opinia majorității este corectă și este în conformitate cu adevărul, ar trebui să o accepți și să i te supui. Orice ai face, nu declama păreri răsunătoare. A face asta nu e niciodată un lucru bun, în niciun grup de oameni. Când predici o idee răsunătoare, dacă aceasta e în conformitate cu adevărurile-principii și are aprobarea majorității, ar putea fi considerată acceptabilă. Cu toate acestea, dacă ea contrazice adevărurile-principii și este în detrimentul lucrării bisericii, trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru ea și să suporți consecințelor acțiunilor tale. În plus, a declama idei răsunătoare este o problemă ce ține de fire. Asta dovedește că nu deții adevărul-realitate și că trăiești, în schimb, pe baza firii tale corupte. Când declami opinii răsunătoare, tu încerci să-i conduci pe alții, să fii la comandă și, de asemenea, încerci să-ți impui propriile idei și să-ți stabilești propriul domeniu; vrei să-i faci pe toți aleșii lui Dumnezeu să te asculte, să te urmeze și să ți se supună. Asta înseamnă a merge pe calea antihristului. Ești sigur că-i poți îndruma pe aleșii lui Dumnezeu să intre în adevărurile-realități? Îi poți conduce în Împărăția lui Dumnezeu? Nici tu însuți nu deții adevărul și ești capabil să faci lucruri pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a-L trăda – dacă tot vrei să-i conduci pe aleșii lui Dumnezeu pe această cale, nu ai devenit atunci un arhi-păcătos? Pavel a devenit un arhi-păcătos și încă îndură pedeapsa lui Dumnezeu. Dacă mergi pe calea antihristului, mergi pe calea lui Pavel, iar finalul și finalitatea ta definitivă nu vor fi diferite de ale lui. Prin urmare, cei care cred în Dumnezeu și Îl urmează nu trebuie să declame idei răsunătoare. Mai degrabă, trebuie să învețe să caute adevărul, să-l accepte și să se supună atât adevărului, cât și lui Dumnezeu. Numai făcând acest lucru se pot asigura că nu merg pe propria lor cale și că-L pot urma pe Dumnezeu fără să devieze în nicio direcție. Casa lui Dumnezeu le cere oamenilor să coopereze armonios în îndeplinirea îndatoririlor lor. Acest lucru este semnificativ și este, de asemenea, calea corectă de practică. În biserică, este posibil ca luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt să sosească asupra oricăruia dintre cei care înțeleg adevărul și au capacitatea de a-l pricepe. Ar trebui să prinzi strâns luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, urmând-o îndeaproape și cooperând intim cu aceasta. Procedând astfel, vei merge pe cea mai corectă cale; este calea condusă de Duhul Sfânt. Acordă o atenție deosebită modului în care Duhul Sfânt lucrează în oameni și îi îndrumă pe cei asupra cărora lucrează. Ar trebui să ai deseori părtășie cu ceilalți, să faci sugestii și să-ți exprimi propriile opinii – acest lucru reprezintă datoria și libertatea ta. Însă, în cele din urmă, atunci când trebuie luată o decizie, dacă tu singur ești cel care dă verdictul final, punându-i pe toți să facă ceea ce spui și să urmeze voia ta, atunci încalci principiile. Ar trebui să faci alegerea corectă în funcție de ceea ce crede majoritatea și apoi să iei hotărârea. Dacă sugestiile majorității nu sunt în concordanță cu adevărurile-principii, ar trebui să te ții cu tărie de adevăr. Doar asta se conformează adevărurilor-principii. Dacă declami mereu opinii răsunătoare, încercând să expui niște teorii sofisticate ca să-i impresionezi pe alții, dar, de fapt, simți în inima ta că e un lucru greșit, atunci nu intra cu forța în lumina reflectoarelor. E oare asta datoria pe care ar trebui să o realizezi? Care este datoria ta? (Să fac tot ce-mi stă în putere pentru a îndeplini datoria pe care se cuvine să o fac și să vorbesc numai despre ceea ce înțeleg. Dacă nu am propria mea opinie, ar trebui să învăț să ascult mai mult sugestiile tuturor celorlalți, să discern cu înțelepciune și să ajung în punctul în care pot coopera armonios cu toată lumea.) Dacă nimic nu-ți este clar și nu ai nicio opinie, învață să asculți și să te supui și să cauți adevărul. Aceasta este datoria pe care ar trebui să o realizezi; aceasta este o atitudine de bună-purtare. Dacă nu ai propriile opinii și ți-e mereu teamă că pari nesăbuit, că nu te poți evidenția și că ești umilit – dacă ți-e teamă că ești desconsiderat de către ceilalți și nu ai niciun loc în inimile lor și, astfel, încerci întotdeauna să te impui în centrul atenției și vrei mereu să debitezi idei răsunătoare, propunând niște afirmații absurde care nu corespund realității, pe care ai vrea ca alții să le accepte – îți realizezi tu datoria? (Nu.) Ce faci? Ești distructiv. Când observați pe cineva care acționează constant în acest fel, trebuie să-i stabiliți limite. Și cum ar trebui stabilite limitele? Nu trebuie să-l reduceți complet la tăcere și nici să-i refuzați vreo oportunitate de a vorbi. Îl puteți lăsa să aibă părtășie și nu ar trebui exclus, ci toți cei din jurul său ar trebui să exercite discernământ. Acesta este principiul. De exemplu, dacă cineva propune un punct de vedere incorect, care se aliniază complet cu noțiunile și închipuirile omului, iar majoritatea susține acea persoană și e de acord cu ea, însă câțiva oameni cu un pic de discernământ pot detecta că punctul său de vedere e denaturat de voința sa, de ambițiile și dorințele sale, atunci acești oameni ar trebui să expună acea persoană și să o facă să reflecteze asupra ei și să se cunoască pe sine. Aceasta e abordarea corectă. Dacă nimeni nu exercită discernământ și nu dă glas propriei opinii și toți se comportă doar ca niște oameni care caută să facă pe plac altora, vor exista inevitabil cei care vor linguși acea persoană, o vor aproba și o vor susține, alimentându-i astfel ambițiile și dorințele. Atunci, acea persoană va începe să câștige cu adevărat putere în biserică. Acesta este momentul în care devine periculoasă, întrucât se poate uni cu cei care o susțin, devenind o forță în sine, făcând rău și perturbând lucrarea bisericii. În felul acesta, ea va fi pășit pe calea antihristului. Odată ce preia controlul asupra bisericii, va deveni un antihrist și va începe să-și stabilească propria împărăție independentă.

Fragmentul 40

Când se întâmplă lucruri, toată lumea ar trebui să se roage mai mult împreună și să aibă o inimă temătoare de Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să se bazeze sub nicio formă pe propriile idei pentru a acționa în mod arbitrar. Atât timp cât oamenii gândesc și simt la fel în rugăciunea către Dumnezeu și în căutarea adevărului, ei vor putea obține luminarea și iluminarea lucrării Duhului Sfânt și vor fi capabili să obțină binecuvântările lui Dumnezeu. Ce a spus Domnul Isus? („Dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri. Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!” [Matei 18:19-20].) Ce problemă ilustrează aceasta? Arată că omul nu se poate îndepărta de Dumnezeu, că omul trebuie să se bazeze pe Dumnezeu, că omul nu poate să facă lucrurile de unul singur și că nu este acceptabil să meargă pe propria cale. Ce înseamnă când spunem că omul nu poate să facă lucrurile de unul singur? Înseamnă că oamenii trebuie să colaboreze armonios, să facă lucruri cu o singură inimă și o singură minte și să aibă un scop comun. În mod colocvial, se poate spune că „bețele dintr-un mănunchi nu pot fi rupte”. Prin urmare, cum puteți deveni asemeni unui mănunchi de bețe? Trebuie să cooperați în armonie, să ajungeți la un acord, iar atunci Duhul Sfânt va lucra. Dacă fiecare persoană își ascunde propriile secrete, gândindu-se la propriile interese și nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru lucrarea bisericii, dacă toți se spală pe mâini de ea, dacă nimeni nu vrea să conducă lucrarea, să depună eforturi sau să sufere și să plătească prețul pentru ea, Își va face Duhul Sfânt lucrarea? (Nu.) De ce nu? Când oamenii trăiesc într-o stare neadecvată și nu se roagă lui Dumnezeu sau nu caută adevărul, Duhul Sfânt îi va abandona, iar Dumnezeu nu va fi prezent. Cum pot cei care nu caută adevărul să aibă lucrarea Duhului Sfânt? Dumnezeu este dezgustat de ei, așadar, fața Sa le este ascunsă, iar Duhul Sfânt se ascunde de ei. Când Dumnezeu nu mai lucrează, poți face cum vrei tu. Odată ce te-a dat deoparte, nu ești terminat? Nu vei realiza nimic. De ce le este atât de greu necredincioșilor să facă lucruri? Oare nu e din cauză că nu-și spun părerile? Nu-şi spun părerile și sunt incapabili să realizeze ceva — totul este foarte obositor, chiar și cele mai simple lucruri. Aceasta este viața trăită sub puterea Satanei. Dacă voi procedați ca necredincioșii, cum vă deosebiți de ei? Nu există nicio diferență. Dacă puterea în biserică este exercitată de cei care nu dețin adevărul, dacă este exercitată de cei plini de firi satanice, atunci, în realitate, nu este Satana cel care exercită puterea? Dacă acțiunile oamenilor care exercită putere în biserică sunt toate opuse adevărului, atunci lucrarea Duhului Sfânt încetează, iar Dumnezeu îi dă pe mâna Satanei. Odată ajunși pe mâna Satanei, tot felul de lucruri urâte — de exemplu, gelozii și dispute — apar între oameni. Ce ilustrează acest fenomen? Că lucrarea Duhului Sfânt a încetat, El a plecat, iar Dumnezeu nu mai lucrează. Fără lucrarea lui Dumnezeu, ce folos mai au cuvintele și doctrinele pe care le înțelege omul? Nu au niciun folos. Când o persoană nu mai are lucrarea Duhului Sfânt, va fi goală pe dinăuntru, nu mai poate simți nimic, este ca moartă și, în acel moment, va deveni împietrită. Toată inspirația, înțelepciunea, inteligența, priceperea, iluminarea din omenire vine de la Dumnezeu; totul este lucrarea lui Dumnezeu. Când o persoană caută adevărul în legătură cu o anumită chestiune, ea dobândește brusc o înțelegere și câștigă o cale. De unde vine această iluminare? Toată vine de la Dumnezeu. Exact ca atunci când oamenii au părtășie despre adevăr, inițial nu au nicio înțelegere, dar pe măsură ce au părtășie sunt iluminați și apoi au abilitatea să vorbească despre câteva înțelegeri. Acestea sunt luminarea și lucrarea Duhului Sfânt. Când lucrează cel mai mult Duhul Sfânt? Atunci când aleșii lui Dumnezeu au părtășie despre adevăr, când oamenii se roagă lui Dumnezeu și când își duc la îndeplinire îndatoririle cu inimile și mințile unite. Acestea sunt momentele când inima lui Dumnezeu este cea mai mulțumită. Așadar, dacă sunteți mulți sau puțini care vă îndepliniți datoria împreună, oricare ar fi circumstanțele sau momentul respectiv, nu uitați acest lucru: fiți unanimi. Trăind în această stare, veți avea lucrarea Duhului Sfânt.

Fragmentul 41

În casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul sunt uniți înaintea lui Dumnezeu, nu separați. Ei lucrează cu toții către un scop comun: să-și îndeplinească datoria, să facă lucrarea care le revine, să acționeze conform adevărurilor-principii, să facă precum cere Dumnezeu și să-I mulțumească voia. Dacă scopul tău nu este de dragul acestui lucru, ci de dragul tău, de dragul satisfacerii propriilor dorințe egoiste, atunci asta reprezintă revărsarea unei firi satanice corupte. În casa lui Dumnezeu, datoriile sunt făcute în conformitate cu adevărurile-principii, pe când acțiunile necredincioșilor sunt guvernate de firile lor satanice. Acestea sunt două căi foarte diferite. Necredincioșii sunt proprii sfătuitori, fiecare cu propriile scopuri și planuri, fiecare trăind pentru propriile interese. Din acest motiv, ei se zbat pentru beneficiul propriu și nu sunt dispuși să renunțe la un dram din ceea ce câștigă. Sunt divizați, nu uniți, pentru că nu acționează pentru un scop comun. Intenția și natura din spatele a ceea ce fac sunt aceleași. Toți acționează pentru ei înșiși. Nu există niciun adevăr care să domnească în asta; ceea ce chiar domnește și deține puterea aici este o fire coruptă, satanică. Ei sunt controlați de către firile lor satanice corupte și nu se pot abține, așa că se cufundă tot mai adânc în păcat. În casa lui Dumnezeu, dacă principiile, metodele, motivația și punctul de plecare al acțiunilor voastre nu ar fi diferite de cele ale necredincioșilor, dacă și voi ați fi păcăliți, controlați și manipulați de o fire coruptă satanică, iar punctul de plecare al acțiunilor voastre ar fi interesele, reputația, mândria și statutul proprii, atunci v-ați îndeplini datoria într-un fel cu nimic diferit de felul în care necredincioșii fac lucrurile. Dacă urmăriți adevărul, ar trebui să schimbați modul în care faceți lucrurile. Ar trebui să vă abandonați propriile interese și intențiile și dorințele personale. Mai întâi, ar trebui să aveți împreună părtășie despre adevăr când faceți lucruri și, înainte de a împărți munca între voi, să înțelegeți voia și cerințele lui Dumnezeu, ținând cont de cine este bun și slab și la ce anume. Ar trebui să-ți asumi ceea ce poți să faci și să te ții ferm de datoria ta. Să nu faci lucrurile chinuit sau pe apucate. Trebuie să înveți să faci compromisuri și să fii tolerant. Dacă cineva tocmai a început să realizeze o datorie sau abia a învățat abilitățile pentru un domeniu, dar nu e la înălțimea anumitor sarcini, nu trebuie să-l forțezi. Trebuie să-i atribui sarcini care sunt întrucâtva mai ușoare. Acest lucru îi ușurează obținerea rezultatelor în îndeplinirea datoriei sale. Asta înseamnă să fii tolerant, răbdător și principial. Este o parte din ceea ce se cuvine să aibă umanitatea normală; este ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor și ceea ce oamenii ar trebui să practice. Dacă ești destul de priceput într-un domeniu și lucrezi în acel domeniu de mai mult timp decât majoritatea, atunci ar trebui să ți se atribuie o muncă mai dificilă. Ar trebui să primești acest lucru de la Dumnezeu și să te supui. Nu fi pretențios și nu te plânge, spunând: „De ce se iau de mine? Dau sarcinile ușoare altor oameni și mie pe cele grele. Oare încearcă să-mi facă viața grea?” „Încearcă să-ți facă viața grea”? Ce vrei să spui prin asta? Rânduielile de lucru sunt adaptate fiecărei persoane; cei care sunt mai capabili fac mai mult. Dacă ai învățat multe și ți s-au oferit multe de către Dumnezeu, ar trebui să ți se dea o povară mai grea – nu pentru a-ți îngreuna viața, ci pentru că ți se potrivește la fix. Este datoria ta, așadar, nu încerca să faci nazuri sau să spui nu și nu încerca să fugi de ea. De ce crezi că este grea? Adevărul e că, dacă ai pune un pic de suflet, ai fi pe deplin la înălțimea sarcinii. Faptul că tu crezi că este grea, că e un tratament nedrept, de parcă s-ar lua de tine dinadins – aceasta este revărsarea unei firi corupte. Înseamnă să refuzi să-ți faci datoria, să nu primești de la Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul. Când faci mofturi în îndeplinirea datoriei tale, făcând orice e lejer și ușor, făcând doar ce te face să arăți bine, aceasta este o fire coruptă satanică. Faptul că nu ești capabil să-ți accepți datoria sau să te supui dovedește că încă ești răzvrătit față de Dumnezeu, că I te împotrivești, Îl refuzi și Îl eviți. Aceasta este o fire coruptă. Când afli că este o fire coruptă, ce ar trebui să faci? Dacă simți că sarcinile atribuite altora pot fi duse la bun sfârșit cu ușurință, pe când cele ce ți-au fost date ție te țin ocupat mult timp și necesită să depui efortul de a face cercetări, iar acest lucru te face nefericit, e corect din partea ta să te simți nefericit? Categoric, nu. Așadar, ce ar trebui să faci când simți că nu e corect? Dacă ești potrivnic și spui: „De fiecare dată când alocă sarcini, mi le dau mie pe cele care sunt grele, murdare și solicitante și le dau altora pe acelea care sunt ușoare, simple și relevante. Oare mă consideră doar o persoană pe care o pot trata ca pe un nimic? Nu e o modalitate corectă de a distribui sarcinile!” – dacă așa gândești este greșit. Indiferent dacă există abateri în distribuirea sarcinilor, ori dacă sunt distribuite în mod rezonabil sau nu, ce anume scrutează Dumnezeu? Ceea ce El scrutează este inima unei persoane. El Se uită dacă cineva are ascultare în inima sa, dacă poate să-și asume unele poveri pentru Dumnezeu și dacă Îl iubește. După cum rezultă din cerințele lui Dumnezeu, scuzele tale nu sunt valide, nu-ți realizezi datoria la nivelul standardelor și-ți lipsește adevărul-realitate. Nu ai deloc ascultare și te plângi când faci câteva sarcini solicitante sau murdare. Care e problema aici? În primul rând, mentalitatea ta este greșită. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atitudinea ta față de datoria ta este greșită. Dacă te gândești mereu la mândria și la interesele tale, dacă nu ții seama de voia lui Dumnezeu și nu ai nicio supunere, atunci aceasta nu e atitudinea corectă pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Dacă te-ai sacrifica sincer pentru Dumnezeu și ai avea o inimă iubitoare de Dumnezeu, cum ai trata sarcinile care sunt murdare, solicitante sau grele? Mentalitatea ta ar fi diferită: ai alege să faci tot ce e dificil și să cauți poveri grele pe care să le iei asupra ta. Ai prelua ceea ce alți oameni nu sunt dispuși să facă și ai face-o numai pentru dragostea față de Dumnezeu și pentru a-L mulțumi. Ai fi copleșit de bucurie să faci asta, fără să te plângi deloc. Sarcinile murdare, solicitante și dificile arată cine sunt, de fapt, oamenii. Cu ce ești diferit de oamenii care-și asumă doar sarcini ușoare și relevante? Nu ești cu mult mai bun decât ei. Nu e așa? Iată cum trebuie să vezi aceste lucruri. Așadar, lucrul care îi expune cel mai mult pe oameni așa cum sunt cu adevărat este îndeplinirea datoriei lor. Unii oameni spun lucruri grozave de cele mai multe ori, susținând că sunt dispuși să-L iubească pe Dumnezeu și să asculte de El, dar când întâmpină o greutate în îndeplinirea datoriei lor, dau glas la tot felul de plângeri și cuvinte negative. Este evident că sunt ipocriți. Dacă cineva este un iubitor al adevărului, atunci, când se confruntă cu dificultăți în îndeplinirea datoriei, se va ruga lui Dumnezeu și va căuta adevărul, tratându-și între timp datoria cu seriozitate, chiar dacă aceasta nu este rânduită corespunzător. Nu se va plânge, chiar dacă se va confrunta cu sarcini grele, murdare sau dificile și se poate baza pe ascultarea de Dumnezeu din inima sa pentru a-și face bine sarcinile și a-și îndeplini bine datoria. Găsește o mare bucurie în a proceda astfel, iar Dumnezeu este mângâiat să vadă asta. Acesta e genul de persoană care primește aprobarea lui Dumnezeu. Dacă cineva devine arțăgos și iritabil de îndată ce se confruntă cu sarcini murdare, grele sau solicitante și nu lasă pe nimeni să-l critice, o astfel de persoană nu este cineva care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu. Ea poate fi doar expusă și alungată. În cazurile normale, când aveți aceste stări, sunteți capabili să percepeți gravitatea acestei probleme? (O parte din ea.) Dacă poți percepe o parte din ea, poți să o schimbi cu propriile-ți forțe, cu propria credință și cu propria statură? Trebuie să schimbi această atitudine. În primul rând, trebuie să te gândești: „Această atitudine e greșită. Nu cumva fac nazuri în îndeplinirea datoriei mele? Asta nu e ascultare. A-mi îndeplini datoria ar trebui să fie un lucru fericit, făcut de bunăvoie și cu bucurie. De ce nu sunt fericit și de ce sunt supărat? Știu foarte bine care e datoria mea și că asta ar trebui să fac – de ce nu pot să mă supun pur și simplu? Trebuie să vin înaintea lui Dumnezeu și să mă rog și să ajung să cunosc manifestarea acestor firi corupte în adâncul inimii mele.” Apoi, în timp ce faci asta, ar trebui să te rogi: „Dumnezeule, m-am obișnuit să fiu încăpățânat – nu vreau să ascult de nimeni. Atitudinea mea e greșită și nu am ascultare. Te rog, disciplinează-mă și fă-mă ascultător. Nu vreau să mă supăr. Nu vreau să mă mai răzvrătesc împotriva Ta. Te rog să mă îndrepți și să mă faci capabil să îndeplinesc bine această datorie. Nu sunt dispus să trăiesc pentru Satana; sunt dispus să trăiesc pentru adevăr și să-l practic.” Când te rogi astfel, starea din tine se va îmbunătăți, iar când acea stare se va îmbunătăți, vei fi capabil să te supui. Te vei gândi: „Nu e mult, de fapt. Doar că eu fac mai mult când alții fac mai puțin, nu mă distrez când o fac ei sau nu stau la taclale când o fac ei. Dumnezeu mi-a dat o povară în plus, una grea; aceasta este considerația Lui pentru mine, favoarea Lui pentru mine și dovedește că pot îndura această povară grea. Dumnezeu este atât de bun cu mine și ar trebui să fiu ascultător.” Iar atitudinea ta se va fi schimbat fără să-ți dai seama. Aveai o atitudine proastă când ți-ai acceptat prima dată datoria. Nu puteai să te supui, dar ai reușit să schimbi asta imediat și să accepți cu promptitudine examinarea atentă și disciplina lui Dumnezeu. Ai reușit să vii fără întârziere înaintea lui Dumnezeu, cu o atitudine ascultătoare, una de acceptare și practicare a adevărul, până când ai reușit să-ți primești datoria în totalitatea ei de la Dumnezeu și să o îndeplinești din toată inima. Există un proces de luptă în asta. Acest proces de luptă este procesul schimbării tale, procesul tău de acceptare a adevărului. Ar fi imposibil ca oamenii să fie dispuși și bucuroși și să se supună oricărui lucru le iese în cale fără să stea pe gânduri. Dacă oamenii ar putea face asta, ar însemna să nu aibă o fire coruptă și să nu aibă nevoie ca Dumnezeu să exprime adevărul pentru a-i mântui. Oamenii își fac idei; au atitudini greșite; au stări greșite și negative. Toate acestea sunt probleme reale – ele există. Dar când aceste stări negative și adverse, când aceste emoții negative și firi corupte preiau controlul și-ți controlează comportamentul, gândurile și atitudinea, atunci ceea ce faci, cum practici și calea pe care o alegi în continuare vor depinde de atitudinea ta față de adevăr. Poți să ai emoții sau să te afli într-o stare negativă sau răzvrătită, dar, când aceste lucruri apar în timpul îndeplinirii datoriei tale, ele se vor schimba rapid, pentru că vii înaintea lui Dumnezeu, pentru că înțelegi adevărul și Îl cauți pe Dumnezeu, iar atitudinea ta este una de ascultare și de acceptare a adevărului. Atunci nu vei avea greutăți să-ți îndeplinești bine datoria și vei putea să birui stăpânirea și controlul pe care firile satanice corupte le au asupra ta. În cele din urmă, vei avea succes în îndeplinirea datoriei tale, vei îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și vei dobândi adevărul și viața. Procesul de îndeplinire a datoriei oamenilor și de dobândire a adevărului este și acela al schimbării firii. Doar în timpul îndeplinirii îndatoririlor lor, oamenii primesc luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, înțeleg adevărul și pătrund în realitate. De asemenea, doar când există dificultăți în îndeplinirea îndatoririlor proprii, ei vin des înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga, a căuta și a discerne voia Lui ca să le rezolve, astfel încât să-și poată îndeplini normal îndatoririle. Doar în îndeplinirea îndatoririlor proprii, oamenii sunt disciplinați de Dumnezeu și trăiesc sub îndrumarea Duhului Sfânt, învățând treptat să facă lucrurile conform adevărurilor-principii și ajungând să-și îndeplinească datoria în mod satisfăcător. Acesta este adevărul care preia controlul și stăpânește în inima ta.

Unii oameni, indiferent de problema pe care s-ar putea să o întâmpine atunci când își îndeplinesc îndatoririle, nu caută adevărul și acționează întotdeauna în funcție de gândurile, noțiunile, închipuirile și dorințele lor. Ei își satisfac în mod constant propriile dorințe egoiste, iar firile lor corupte le controlează întotdeauna acțiunile. Ei pot părea că și-au îndeplinit întotdeauna îndatoririle, dar pentru că nu au acceptat niciodată adevărul și nu sunt capabili să facă lucrurile conform adevărurilor-principii, în cele din urmă, nu reușesc să dobândească adevărul și viața și devin niște făcători de servicii vrednici de acest nume. Așadar, pe ce se bazează astfel de persoane când își îndeplinesc îndatoririle? Ele nu se bazează nici pe adevăr, nici pe Dumnezeu. Acel strop de adevăr pe care îl înțeleg nu a pus stăpânire pe inimile lor; ei se bazează pe propriile înzestrări și talente, pe cunoștințele pe care le-au dobândit, precum și pe propria voință sau intențiile lor bune pentru a-și îndeplini îndatoririle. Și, în acest caz, își vor putea îndeplini îndatoririle la un standard acceptabil? Când oamenii se bazează pe naturalețea lor, pe noțiunile, închipuirile, expertiza lor și pe învățarea modului în care să-și îndeplinească îndatoririle, deși poate părea că își îndeplinesc îndatoririle și nu comit rău, ei nu practică adevărul și nu au făcut nimic mulțumitor pentru Dumnezeu. Mai există o problemă care nu poate fi ignorată: în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, dacă noțiunile, închipuirile și dorințele tale personale nu se schimbă niciodată și nu sunt niciodată înlocuite cu adevărul și dacă acțiunile și faptele tale nu sunt săvârșite niciodată în conformitate cu adevărurile-principii, atunci care va fi rezultatul final? Nu vei avea nicio intrare în viață, vei deveni un făcător de servicii, îndeplinind astfel cuvintele Domnului Isus: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:22-23). De ce Dumnezeu îi numește pe acești oameni, care depun eforturi și care fac servicii răufăcători? Există un aspect de care putem fi siguri, și anume acela că, indiferent de îndatoririle acestor oameni sau de lucrarea pe care o fac, motivațiile, imboldurile, intențiile și gândurile lor se nasc în întregime din dorințele lor egoiste și sunt în întregime pentru a-și proteja propriile interese și perspective și pentru a-și satisface propria mândrie, vanitate și statut. Totul se învârte în jurul acestor considerații și calcule, nu există adevăr în inimile lor, nu au o inimă care se teme de Dumnezeu și care ascultă de El – aceasta este rădăcina problemei. Ce este, astăzi, crucial pentru voi să urmăriți? În toate lucrurile, trebuie să căutați adevărul și trebuie să vă îndepliniți datoria în mod corespunzător, conform voii și cerințelor lui Dumnezeu. Dacă faceți asta, veți primi lauda lui Dumnezeu. Deci, în mod concret, ce implică îndeplinirea datoriei voastre conform cerințelor lui Dumnezeu? În tot ceea ce faceți, trebuie să învățați să vă rugați lui Dumnezeu, trebuie să reflectați la ce intenții aveți, ce gânduri aveți și dacă aceste intenții și gânduri sunt în concordanță cu adevărul; dacă nu sunt, ar trebui să fie lăsate deoparte, după care ar trebui să acționați conform adevărurilor-principii și să acceptați examinarea din partea lui Dumnezeu. Acest lucru va asigura faptul că puneți adevărul în practică. Dacă aveți propriile intenții și scopuri și sunteți perfect conștienți că acestea încalcă adevărul și sunt în contradicție cu voia lui Dumnezeu și totuși nu vă rugați lui Dumnezeu și nu căutați adevărul pentru a găsi o soluție, atunci acest lucru este periculos, vă este ușor să comiteți rău și să faceți lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă faceți rău o dată sau de două ori și vă căiți, atunci mai aveți speranță de mântuire. Dacă voi continuați să săvârșiți răul, atunci sunteți făcători de tot felul de răutăți. Dacă, în acest punct, tot nu puteți să vă căiți, atunci ați dat de necaz: Dumnezeu vă va lăsa deoparte sau vă va părăsi, ceea ce înseamnă că sunteți în pericol de a fi alungați; oamenii care săvârșesc tot felul de fapte rele vor fi cu siguranță pedepsiți și alungați.