Cuvinte despre cunoașterea întrupării lui Dumnezeu

Fragmentul 28

Cunoașterea lui Dumnezeu trebuie să se facă prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și prin practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu, precum și prin experimentarea multor încercări, rafinări și emondare; numai atunci este posibil să avem o adevărată cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu și a firii lui Dumnezeu. Unii spun: „Nu L-am văzut pe Dumnezeu întrupat, deci cum ar trebui să ajung să-L cunosc pe Dumnezeu?” Într-adevăr, cuvintele lui Dumnezeu sunt o exprimare a firii Sale. Din cuvintele lui Dumnezeu, poți vedea iubirea și mântuirea Sa pentru oameni, precum și metoda Lui de a-i mântui… Asta deoarece cuvintele lui Dumnezeu sunt exprimate de Dumnezeu Însuși, nu scrise de oameni. Acestea au fost exprimate personal de Dumnezeu; Dumnezeu Însuși Își exprimă cuvintele și vocea inimii, care poate fi, de asemenea, numită cuvintele din inima Lui. De ce li se spune cuvinte din inima Lui? Datorită faptului că sunt emise din profunzimi și exprimă firea Lui, intențiile, ideile și gândurile Sale, iubirea Lui pentru omenire, mântuirea Lui pentru omenire și așteptările Lui de la omenire… Cuvântările lui Dumnezeu includ cuvinte aspre și cuvinte blânde și grijulii, precum și unele cuvinte revelatoare care nu țin seama de sentimentele oamenilor. Dacă te uiți doar la cuvintele revelatoare, s-ar putea să simți că Dumnezeu este destul de sever. Dacă te uiți doar la cuvintele blânde, s-ar putea să simți că Dumnezeu nu este prea autoritar. Așadar, nu ar trebui să le scoți din context; privește-le mai degrabă din fiecare unghi. Uneori, Dumnezeu vorbește dintr-o perspectivă miloasă, iar apoi oamenii văd iubirea Lui pentru omenire; uneori, El vorbește dintr-o perspectivă foarte strictă, iar apoi oamenii văd că firea Lui nu tolerează nicio jignire, că omul este deplorabil de murdar și nu este demn să vadă chipul lui Dumnezeu sau să vină înaintea Lui și că numai datorită harului Său li se permite acum să vină înaintea Lui. Înțelepciunea lui Dumnezeu poate fi văzută din modul în care El lucrează și în semnificația lucrării Sale. Oamenii tot reușesc să vadă aceste lucruri în cuvintele lui Dumnezeu, chiar fără să aibă niciun contact direct cu El. Când cineva care Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu intră în contact cu Hristos, întâlnirea sa cu Hristos poate să corespundă cu înțelegerea sa curentă despre Dumnezeu; totuși, când cineva care are doar o înțelegere teoretică Îl întâlnește pe Hristos, nu poate vedea corelația. Adevărul întrupării lui Dumnezeu este cea mai profundă dintre taine; este greu de înțeles pentru om. Reunește cuvintele lui Dumnezeu despre taina întrupării, privește-le din toate unghiurile și apoi roagă-te împreună cu ceilalți, chibzuiește și ai mai multă părtășie asupra acestui aspect al adevărului. Procedând astfel, vei putea să dobândești luminarea Duhului Sfânt și să ajungi să înțelegi. Întrucât oamenii nu au nicio șansă să aibă contact cu Dumnezeu, ei trebuie să se bazeze pe acest tip de experiență pentru a-și intui calea pe care să înainteze și să pătrundă, puțin câte puțin, dacă vor să dobândească în cele din urmă adevărata cunoaștere de Dumnezeu.

Cunoașterea lui Hristos și a lui Dumnezeu practic este cel mai profund aspect al adevărului. Toți cei care acordă importanță căutării acestui aspect al adevărului se vor simți tot mai liniștiți în inimile lor și vor avea o cale de urmat. Acest aspect al adevărului poate fi comparat cu inima omenească – când inima cuiva e sănătoasă, persoana simte că are energie, dar când inima cuiva e afectată de boală, persoana se simte obosită și epuizată. În același mod, cu cât cineva înțelege mai în profunzime adevărul întrupării lui Dumnezeu, cu atât va avea mai mult entuziasm și motivație în credința sa în Dumnezeu. Unii oameni care sunt noi în credință citesc cuvântul lui Dumnezeu și simt că este glasul Său, dar tot au îndoieli: „Oare faptul că spune aceste cuvinte chiar dovedește că El este Dumnezeu întrupat? Oare capacitatea Sa de a exprima aceste adevăruri chiar demonstrează că El e Dumnezeu Însuși?” Astfel de îndoieli despre Dumnezeu întrupat iau deseori naștere în cei care nu înțeleg adevărul. De fapt, Dumnezeu întrupat are esența divină și oricât de multe cuvinte exprimă, El este Dumnezeu Însuși. Indiferent cât de mult sau cât de puțin vorbește, esența Sa divină rămâne neschimbată. Când a venit Domnul Isus, nu a rostit multe cuvinte, doar a săvârșit lucrarea de răscumpărare – nu este El și Dumnezeu Însuși? Când se spune că El este Dumnezeu, cum anume se determină acest lucru? Se determină doar pe baza acestor cuvinte și adevăruri? Aceasta e o întrebare esențială. Unii oameni chiar cred în mod greșit că aceste cuvinte sunt îndrumate de Duhul Sfânt și că, odată ce Duhul Sfânt Își va termina îndrumarea, va pleca și va înceta să lucreze. Ei cred că acest trup este unul obișnuit, normal și, ca atare, nu poate fi numit Dumnezeu – El poate fi numit „Fiul Omului”, dar nu Dumnezeu. Unii oameni nutresc acest tip de neînțelegere. Care este cauza principală a acestui tip de neînțelegere ce ia naștere în sinea lor? Este faptul că oamenii nu au înțeles pe deplin ideea întrupării – nu au pătruns în profunzimea ei, iar înțelegerea lor este prea superficială, nu-i cunosc decât suprafața. Mai sunt și cei care cred că, întrucât Dumnezeu exprimă multe adevăruri, El este cu siguranță Dumnezeu. Dacă Dumnezeu n-ar rosti la fel de multe cuvinte, dacă ar vorbi mai puțin, ar mai fi El Dumnezeu? În realitate, chiar dacă spune doar câteva cuvinte, ele sunt tot expresia divinității, iar El este Dumnezeu. Indiferent cât de multe spune Dumnezeu, El este, în definitiv, tot Dumnezeu. Chiar dacă nu vorbește deloc, El este tot Dumnezeu – aceasta e realitatea și nimeni nu o poate tăgădui. În zilele noastre, majoritatea oamenilor care Îl urmează pe Dumnezeu au fost cuceriți și sunt cu toții capabili să-L urmeze cu hotărâre și să-și facă îndatoririle cu loialitate. Dumnezeu a câștigat un grup de oameni în China; oamenii au cunoștință de întruparea lui Dumnezeu și au văzut că trupul întrupat este Însuși Dumnezeul practic. Totuși, dacă această etapă a lucrării încă nu e finalizată, pot oamenii recunoaște că trupul întrupat este Dumnezeu Însuși? Anterior, când unii oameni au observat că Dumnezeu lucrează mereu prin rostirea și exprimarea de cuvinte, s-au tot întrebat: „Este El Dumnezeu sau nu? Așa este Dumnezeu întrupat? Oare tot ce spune Dumnezeu chiar se poate împlini?” Au avut mereu o atitudine suspicioasă față de această etapă a lucrării lui Dumnezeu. Dacă te poți îndoi de trupul în care S-a întrupat Dumnezeu, asta demonstrează că nu crezi în trupul întrupat sau nu crezi că El este Dumnezeu, că deține esența lui Dumnezeu, că acele cuvinte pe care le rostește sunt expresiile lui Dumnezeu și cu atât mai puțin crezi că ale Sale cuvinte sunt dezvăluiri ale firii lui Dumnezeu și exprimări ale esenței Sale. Unii oameni cred în inimile lor: „La început, Duhul Sfânt a pronunțat direct cuvântări și acum Dumnezeu întrupat este Cel care cuvântează și vorbește. Ce formă va lua Dumnezeu în viitor pentru a-Și face lucrarea?” Deocamdată, acești oameni încă observă, încă privesc pentru a vedea cum stau de fapt lucrurile. Mulți oameni care investighează adevărata cale recunosc că aceste cuvinte sunt adevărul, că sunt cuvintele lui Dumnezeu, dar încă vor să observe și să ajungă la fondul chestiunii înainte de a le accepta. Toți acești oameni Îl studiază pe Dumnezeu – sunt oportuniști. Unii vor doar să vadă câte alte adevăruri va exprima Dumnezeu și dacă va vorbi în limba celui de-al treilea Cer. Dacă ar avea un aparat cu raze X, ar vrea să-l folosească pentru Dumnezeu: „Să văd dacă mai are adevăruri în inima Lui, dacă Duhul lui Dumnezeu lucrează în El, Îl ajută și Îi comandă ce să spună. Dacă nu are adevărul și e doar o persoană normală, nu voi crede în El.” Unii oameni nutresc astfel de suspiciuni și se gândesc mereu la asta. De ce se găsesc oamenii în acest tip de stare? Pentru că nu pricep în profunzime întruparea lui Dumnezeu – le lipsește înțelegerea temeinică a acestui aspect al adevărului și nu-l înțeleg în mod real. În zilele noastre, oamenii doar admit că acest om are Duhul lui Dumnezeu în El, dar când vine vorba de faptul că are esența lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, ceea ce Dumnezeu are și este și pe întregul Dumnezeu în El, că El este Dumnezeu, unii oameni pur și simplu nu pot pricepe asta și nu reușesc să facă legătura în anumite privințe. Ceea ce văd oamenii în Dumnezeu și ce cred despre El nu este esența Lui – cu alte cuvinte, oamenii văd doar cuvintele pe care le exprimă Dumnezeu și lucrarea practică pe care o face. Ei cred doar că Dumnezeu a făcut o parte a lucrării și că aceasta e singura lucrare pe care Dumnezeu întrupat este capabil să o facă. Nici măcar o persoană nu crede că, deși Dumnezeu întrupat face doar această lucrare acum, în realitate El deține întreaga esență a divinității. Nimeni nu crede asta.

Unii oameni spun: „E atât de greu să-L cunoaștem pe Dumnezeu întrupat. Dacă Duhul lui Dumnezeu ar lucra direct și am putea vedea puterea și autoritatea lui Dumnezeu direct, ne-ar fi ușor să-L cunoaștem.” Poate fi această afirmație întemeiată? Dați-Mi voie să vă pun tuturor o întrebare: „E mai ușor să-L cunoașteți pe Dumnezeu întrupat sau Duhul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu întrupat și Iahve ar săvârși la fel de multă lucrare, cine ar fi mai ușor de cunoscut?” S-ar putea spune că niciunul dintre Ei nu este ușor de cunoscut. Când Dumnezeu întrupat a început pentru prima dată să lucreze și să vorbească, nu-i așa că oamenii nu au izbutit să-L înțeleagă? Oare nu L-au înțeles greșit cu toții? Nimeni nu știe de ce Își face lucrarea Dumnezeu. Dacă oamenii au înțelegere spirituală, le este ușor să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu, dar dacă le lipsește înțelegerea spirituală și nu-I pot pricepe cuvintele, li se pare dificil să-L cunoască. Aceasta e realitatea. Totuși, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și trecând prin judecată, mustrare și emondare, cei care iubesc adevărul ajung în cele din urmă să înțeleagă adevărul, obțin transformarea firii și dobândesc o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu întrupat. Aceasta demonstrează că e relativ mai ușor să-L cunoști pe Dumnezeu întrupat, care exprimă direct adevăruri, dar pentru aceasta trebuie să treci prin anumite experiențe. Când Duhul lucrează, Îi este imposibil să exprime atât de multe adevăruri; El poate doar mișca sau lumina oamenii, caz în care va fi o limită pentru cât de mult din adevăr pot oamenii înțelege. Indiferent de cât de mulți ani experimentează oamenii lucrarea Duhului, tot nu vor primi beneficii la fel de substanțiale precum cele pe care le vor primi experimentând lucrarea lui Dumnezeu întrupat. Aceasta deoarece lucrarea lui Dumnezeu întrupat este vizibilă și tangibilă pentru toți, iar El Se poate exprima oricând și oriunde. Cuvintele Sale sunt într-adevăr numeroase și clare și toți le pot pricepe. Acesta e un avantaj foarte clar și e ceva ce oamenii pot experimenta pe cont propriu. Când Duhul lucrează, El pleacă după ce rostește câteva cuvinte – tot ce fac oamenii e să asculte de ele și să le îndeplinească, dar știu ei ce se întâmplă cu adevărat? Pot cunoaște ei firea lui Iahve din aceste cuvinte? Unii oameni spun: „Duhul e ușor de cunoscut, El vine să facă lucrare purtând adevărata imagine a lui Dumnezeu. De ce n-ar fi ușor de cunoscut?” Într-adevăr, Îi cunoști imaginea exterioară, dar poți cunoaște esența lui Dumnezeu? Acum, Dumnezeu întrupat e o persoană obișnuită și normală, iar oamenii simt că este ușor să ia legătura cu El. Totuși, când sunt exprimate esența și firea Sa, oare oamenii cunosc acele lucruri cu ușurință? Oare acceptă ei cu ușurință cuvintele pe care le rostește El și care nu se potrivesc noțiunilor lor? Unii oameni spun: „Să-L cunoști pe Dumnezeu întrupat e dificil. Dacă Dumnezeu S-ar schimba la față mai târziu, ar fi foarte ușor să-L cunoaștem.” Cei care spun asta Îi pasează toată responsabilitatea lui Dumnezeu întrupat. Chiar așa stau lucrurile? Chiar dacă ar sosi Duhul lui Dumnezeu, tot nu ai reuși să-L înțelegi. Când lucrează Duhul, El pleacă imediat după ce termină de vorbit oamenilor și nu le explică atât de multe, nici nu Se asociază sau trăiește cu ei în mod normal, prin urmare oamenii nu au ocazia de a avea contact direct sau de a ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. Beneficiul lucrării lui Dumnezeu întrupat pentru oameni este imens. Adevărurile oferite oamenilor sunt mai practice. Îi ajută pe oameni să-L vadă chiar pe Dumnezeu practic. Totuși, să cunoști esența întrupării și să cunoști esența Duhului este la fel de dificil. Cunoașterea acestora este similar de dificilă.

Ce înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu? Înseamnă a fi în stare să-I cunoști bucuria, supărarea, suferința și fericirea, și astfel să-I cunoști firea – asta e ceea ce înseamnă a-L cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu. Tu pretinzi că L-ai văzut și, totuși, nu înțelegi bucuria, supărarea, suferința și fericirea Lui și nu-I înțelegi firea. În plus, nu-I înțelegi nici dreptatea, nici milostenia și nici nu știi ce-I place sau ce urăște. Aceasta nu este cunoașterea lui Dumnezeu. Unii oameni sunt capabili să-L urmeze pe Dumnezeu, dar nu cred neapărat cu adevărat în Dumnezeu. A crede cu adevărat în Dumnezeu înseamnă a I te supune Lui. Cei care nu I se supun cu adevărat lui Dumnezeu nu cred cu adevărat în Dumnezeu – în asta constă diferența. Când L-ai urmat pe Dumnezeu vreme de câțiva ani și ai cunoaștere și înțelegere cu privire la Dumnezeu, când ai o oarecare pricepere și înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu, când ești conștient de grija lui atentă Dumnezeu de a-l mântui pe om, acela este momentul în care crezi cu adevărat în Dumnezeu, I te supui cu adevărat, Îl iubești cu adevărat și Îl venerezi cu adevărat pe Dumnezeu. Dacă ai credință în Dumnezeu, dar nu urmărești cunoașterea lui Dumnezeu și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și lucrarea lui Dumnezeu, atunci ești doar un discipol care aleargă de colo-colo pentru Dumnezeu și urmează orice face majoritatea. Aceasta nu poate fi numită supunere adevărată, cu atât mai puțin închinare adevărată. Cum are loc închinarea adevărată? Fără excepție, toți cei care Îl văd pe Dumnezeu și Îl cunosc cu adevărat Îl venerează și se tem de El; toți sunt obligați să îngenuncheze și să I se închine. În prezent, în timp ce Dumnezeu întrupat lucrează, cu cât oamenii Îi înțeleg mai mult firea și ceea ce El are și este, cu atât mai mult vor prețui aceste lucruri și cu atât mai mult se vor teme de El. În general, cu cât oamenii Îl înțeleg mai puțin pe Dumnezeu, cu atât sunt mai nepăsători și, astfel, Îl tratează pe Dumnezeu ca pe un om. Dacă oamenii L-ar cunoaște și L-ar vedea într-adevăr pe Dumnezeu, ar tremura de groază și ar îngenunchea la pământ. „După Mine vine Cel Ce este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I duc sandalele!” (Matei 3:11) – de ce a spus Ioan acest lucru? Deși în sinea lui nu avea o cunoaștere foarte profundă despre Dumnezeu, știa că Dumnezeu este copleșitor. Câți oameni sunt în prezent capabili să se teamă de Dumnezeu? Cum pot să se teamă de Dumnezeu dacă nu Îi cunosc firea? Dacă oamenii nici nu cunosc esența lui Hristos și nici nu înțeleg firea lui Dumnezeu, vor fi și mai puțin capabili să se închine cu adevărat lui Dumnezeu practic. Dacă ei văd doar înfățișarea exterioară obișnuită și normală a lui Hristos și totuși nu-I cunosc esența, atunci le este ușor să-L trateze pe Hristos doar ca pe un om obișnuit. Ei pot să adopte o atitudine ireverențioasă față de El și pot să-L înșele, să I se împotrivească, să se răzvrătească împotriva Lui și să-L judece. Pot să fie neprihăniți de sine și să nu-I ia cuvintele în serios; pot chiar să dea naștere noțiunilor, condamnărilor și blasfemiei împotriva lui Dumnezeu. Pentru a rezolva aceste chestiuni, trebuie să cunoaștem esența și divinitatea lui Hristos. Acesta este aspectul principal al cunoașterii de Dumnezeu; este lucrul pe care toți cei care cred în Dumnezeul practic trebuie să-l pătrundă și să-l dobândească.

Fragmentul 29

Unii oameni întreabă: „Dumnezeu observă adâncul inimii omenirii și trupul și Duhul lui Dumnezeu sunt unul și același. Dumnezeu știe tot ce spun și fac oamenii, deci știe oare că acum cred în El?” Aceste lucruri sunt legate de o întrebare, și anume cum să-L înțelegem pe Dumnezeu întrupat și relația dintre Duhul și trupul Lui. Unii oameni cred că este posibil ca Dumnezeu să nu știe deoarece este practic, însă sunt alții care cred că Dumnezeu știe, deoarece trupul și Duhul Său sunt unul și același. A-L înțelege pe Dumnezeu înseamnă, în primul rând, a înțelege esența și atributele Duhului Său, iar omul nu ar trebui să încerce să stabilească dacă trupul lui Dumnezeu cunoaște orice lucru sau Duhul Lui cunoaște orice lucru; Dumnezeu este înțelept și minunat, de nepătruns pentru om. Trupul și Duhul, umanitatea și divinitatea – acestea sunt chestiuni pe care nu le-ați înțeles clar. Când Dumnezeu devine trup și Duhul Se materializează în trup, esența Sa este divină, complet diferită de esența unei persoane umane și de tipul de spirit aflat într-un corp omenesc; sunt două lucruri complet diferite. Esența unui om și spiritul său sunt atașate individului respectiv. Duhul lui Dumnezeu este atașat de trupul Său, dar El este în continuare atotputernic. Cât timp Își face, din interiorul trupului, lucrarea, Duhul Său acționează la rândul Lui peste tot. Nu poți întreba: „Cum anume este Dumnezeu atotputernic? Arată-mi și lasă-mă să văd clar.” Nu ai cum să vezi clar. Este suficient să vezi cum lucrează Duhul Sfânt în biserici atunci când trupul Își face lucrarea. Duhul lui Dumnezeu are caracteristica atotputerniciei; El controlează întregul univers, îi mântuiește pe cei pe care îi alege și, de asemenea, lucrează în biserici pentru a-i lumina pe oameni, iar trupul Își face lucrarea în același timp. Nu poți spune că trupului Îi lipsește Duhul în timp ce Duhul lucrează în biserici. Dacă spui asta, nu cumva tăgăduiești întruparea lui Dumnezeu? Există însă unele lucruri pe care trupul nu le știe. Această necunoaștere este aspectul normal și practic al lui Hristos. Faptul că Duhul lui Dumnezeu este realizat în mod concret în trup dovedește că Dumnezeu Însuși este esența acelui trup. Duhul Său cunoaște deja orice lucru pe care trupul Său nu îl cunoaște, așa încât s-ar putea spune că Dumnezeu cunoaște deja acel lucru. Dacă tăgăduiești aspectul Duhului din cauza aspectului practic al trupului, atunci tăgăduiești că acest trup este Dumnezeu Însuși și ai comis aceeași eroare ca fariseii. Unii spun: „Trupul și Duhul lui Dumnezeu sunt unul și același, prin urmare Dumnezeu ar putea ști câți oameni am câștigat aici pentru El dintr-o dată, când predicăm Evanghelia. Duhul știe și, astfel, trupul află și El, deoarece sunt unul și același!” Faptul că vorbești astfel tăgăduiește esența trupului. Trupul are aspectul Său practic și normal: sunt unele lucruri pe care trupul le poate ști și altele pe care trupul nu are nevoie să le știe. Acesta e aspectul Său normal și practic. Unii spun: „Ceea ce știe Duhul știe și trupul în mod sigur.” Acest lucru e supranatural și a spune asta tăgăduiește esența trupului. Dumnezeu întrupat este normal și practic. În unele chestiuni, nu e așa cum își imaginează oamenii, capabil să cunoască tainic aceste chestiuni, fără să le vadă sau să le atingă, fără să fie limitat de spațiu sau de geografie. Acela nu e trupul, ci corpul spiritual. După ce a înviat din morți, Isus a putut să apară și să dispară și să intre în încăperi trecând prin pereți, dar Acela era Isus înviat. Înainte de înviere, Isus nu putea intra în încăperi trecând prin pereți; era constrâns de spațiu, geografie și timp. Aceasta e normalitatea trupului.

Să ajungi să cunoști întruparea lui Dumnezeu nu e o chestiune simplă – trebuie să o privești din diferite unghiuri, potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, să faci observații holistice și să te abții categoric să-ți bazezi cunoștințele pe reguli sau pe închipuirile tale. Spui că trupul și Duhul lui Dumnezeu sunt unul și același și că trupul știe tot ce știe Duhul, dar trupul are și un aspect normal și practic. În plus, mai există alt aspect, și anume că, în timp ce trupul lucrează, Dumnezeu Însuși este Cel care lucrează: Duhul lucrează și trupul lucrează la rândul Lui, dar trupul este Cel care lucrează în primul rând – trupul joacă un rol principal, în timp ce Duhul realizează o anumită lucrare pentru a lumina, îndruma, asista, proteja și veghea omenirea. Lucrarea trupului joacă un rol principal – dacă dorește să afle ceva despre o persoană, Îi este extraordinar de ușor să facă asta. Când un om dorește să afle lucruri despre cineva, dacă nu i-a observat comportamentul în mai multe rânduri, nu va fi capabil să-i înțeleagă caracterul. Oamenii nu pot vedea natura-esența altor oameni, dar Dumnezeu întrupat are mereu o idee și este mereu capabil să judece ce tip de persoană este cineva, precum și comportamentul și esența sa. Este imposibil să nu aibă o astfel de percepție. De exemplu, El știe și înțelege cum se comportă o persoană, ce este în stare să facă și ce rău poate face și în ce măsură. Unii spun: „Dacă Dumnezeu înțelege tot, oare știe unde mă aflu chiar acum?” Nu este esențial să știe asta. Faptul că Dumnezeu înțelege o persoană nu înseamnă că știe unde se află în fiecare zi. Nu e nevoie să știe asta. Este îndeajuns să înțeleagă ce va face o persoană după natura ei și Îi este suficient pentru a-Și face lucrarea. Dumnezeu este practic în modul în care Își desfășoară lucrarea. Nu e așa cum își imaginează oamenii, că atunci când Dumnezeu dorește să afle lucruri despre o persoană, trebuie să știe unde se află ea, ce gândește, ce spune, ce va face mai târziu, cum se îmbracă, cum arată etc. De fapt, lucrarea de mântuire pe care o face Dumnezeu nu necesită în esență să știe acele lucruri. Dumnezeu Se axează doar pe a cunoaște esența unei persoane și procesul evoluției vieții sale. Când Dumnezeu devine trup, toate manifestările trupului sunt practice și normale, având acest caracter practic și normal pentru a săvârși lucrarea de cucerire și mântuire a omenirii, dar nimeni nu trebuie să uite că normalitatea și caracterul practic al trupului sunt cea mai normală manifestare a Duhului lui Dumnezeu, care trăiește în trupul Său. Prin urmare, crezi că Duhul cunoaște acele lucruri omenești? Duhul le cunoaște, dar nu le acordă atenție. Așadar, nici trupului nu Îi pasă de acele chestiuni referitoare la tine. Orice s-ar spune, Duhul și trupul lui Dumnezeu sunt unul și același și nimeni nu poate tăgădui asta. Uneori ai unele gânduri și idei – oare știe Duhul ce gândești? Bineînțeles că știe. Duhul lui Dumnezeu scrutează adâncul inimii omenirii și știe ce gândesc oamenii, dar lucrarea Lui nu se rezumă la a fi conștient de gândurile și ideile tuturor. În schimb, El trebuie să exprime, din interiorul trupului, adevărul pentru a schimba gândurile și ideile oamenilor, pentru a schimba gândirea și părerile lor și, în cele din urmă, pentru a schimba firile lor corupte. Gândurile voastre despre unele lucruri sunt prea imature. Credeți că Dumnezeu întrupat ar trebui să fie atoateștiutor. Unii oameni se îndoiesc de Dumnezeu întrupat dacă nu știe ceva ce ei își imaginează că ar trebui să știe. Toate acestea din cauză că oamenii au o înțelegere insuficientă a esenței întrupării lui Dumnezeu. Sunt unele lucruri care nu țin de lucrarea trupului, prin urmare El nu va ține seama de ele. Dumnezeu face doar lucrarea pe care trebuie să o facă. Acesta este un principiu al modului în care lucrează El. Înțelegi aceste lucruri acum? Spune-Mi, știi ce fel de spirit ai? Ești în stare să-ți simți sufletul? Ești în stare să-ți atingi sufletul? Ești în stare să simți ce face sufletul tău? Nu știi, nu-i așa? Dacă ești capabil să simți sau să atingi un astfel de lucru, atunci există un alt spirit înlăuntrul tău, care face ceva cu forța, obligându-te să faci și să spui lucruri. E ceva în afara ta, nu ceva inerent ție. Cei cu lucrarea spiritelor rele înțeleg în profunzime acest lucru. Deși trupul lui Dumnezeu are un aspect practic și normal, un om nu poate să definească sau să tragă concluzii la întâmplare despre El. Dumnezeu Se smerește și Se ascunde pentru a deveni asemenea unui om; faptele Sale sunt de nepătruns și nu pot fi sondate de oameni.

Anterior: Cuvinte despre cunoașterea lucrării și firii lui Dumnezeu

Înainte: Cuvinte despre îndeplinirea datoriei

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte