Fragmentul 42

Cheia pentru dobândirea unei schimbări a firii este cunoașterea propriei naturi, iar lucrul acesta trebuie să se întâmple în conformitate cu expunerea de către Dumnezeu. Numai din cuvântul lui Dumnezeu poate cineva să-și cunoască natura hidoasă, să recunoască în propria natură diferitele otrăvuri ale Satanei, să își dea seama că este nechibzuit și ignorant și să recunoască elementele slabe și negative din natura sa. După ce acestea sunt pe deplin cunoscute și ești cu adevărat în stare să te urăști și să te răzvrătești împotriva trupului, să duci la îndeplinire în mod constant cuvântul lui Dumnezeu, să urmărești constant adevărul în timp ce-ți îndeplinești îndatoririle, să obții o schimbare a firii tale și să devii o persoană care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu, atunci vei fi pornit pe calea lui Petru. Fără harul lui Dumnezeu și fără luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt ar fi dificil să mergi pe această cărare, deoarece oamenii nu dețin adevărul și nu sunt în stare să se răzvrătească împotriva lor. A merge pe calea desăvârșirii lui Petru se bazează în primul rând pe faptul de a avea hotărâre, credință și nădejde în Dumnezeu. Mai mult, omul trebuie să se supună lucrării Duhului Sfânt; fără cuvintele lui Dumnezeu, nu se poate descurca în nicio privință. Acestea sunt aspectele cheie, dintre care niciunul nu poate fi încălcat. Este foarte dificil să te cunoști în mijlocul experienței; fără lucrarea Duhului Sfânt, este zadarnic. Ca să meargă pe calea lui Petru, omul trebuie să se concentreze asupra cunoașterii de sine și a transformării firii sale. Calea lui Pavel nu a fost aceea de a căuta viața sau de a se concentra asupra cunoașterii de sine; el s-a concentrat mai ales asupra săvârșirii lucrării și a influenței și elanului acesteia. Motivația lui a fost să câștige binecuvântările lui Dumnezeu în schimbul lucrării și suferinței sale și să primească recompense de la Dumnezeu. Această motivație a fost greșită. Pavel nu s-a concentrat asupra vieții și nici nu a acordat vreo importanță faptului de a dobândi o schimbare a firii; s-a concentrat doar la recompense. Deoarece a avut țeluri greșite, și calea pe care a mers a fost, desigur, greșită. Asta s-a întâmplat din cauza naturii sale arogante și îngâmfate. În mod clar, Pavel nu avea niciun adevăr și nici nu avea conștiință sau rațiune. Mântuindu-i și schimbându-i pe oameni, Dumnezeu le transformă, în primul rând, firile. Scopul cuvintelor Sale este de a dobândi în oameni rezultatul schimbării firii și capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a I se supune și de a-L venera într-un mod normal. Acesta este scopul cuvintelor lui Dumnezeu și al lucrării Sale. Modul de căutare al lui Pavel încălca direct intențiile lui Dumnezeu și era în conflict cu acestea; era întru totul contrar acesteia. Totuși, modul de a căuta al lui Petru concorda pe deplin cu intențiile lui Dumnezeu: el s-a concentrat pe viață și pe schimbările în privința firii, care este tocmai rezultatul pe care Dumnezeu Își dorește să îl obțină în ființele umane cu lucrarea Sa. Calea lui Petru este, așadar, binecuvântată și primește aprobarea lui Dumnezeu. Întrucât calea lui Pavel se împotrivește intențiilor lui Dumnezeu, El o urăște și o blestemă. Pentru a merge pe calea lui Petru, trebuie să cunoaștem intențiile lui Dumnezeu. Dacă un om este într-adevăr capabil să-I înțeleagă pe deplin intențiile prin cuvintele Sale – adică să înțeleagă ce vrea Dumnezeu să facă din om și, în final, ce rezultat Își dorește să obțină – doar atunci poate să înțeleagă cu exactitate ce cale să urmeze. Dacă nu înțelegi pe deplin calea lui Petru și ai doar dorința de a o urma, nu vei putea să pornești pe aceasta. Cu alte cuvinte, s-ar putea să cunoști o mulțime de doctrine, dar, în cele din urmă, să nu poți intra în realitate. Deși s-ar putea să pătrunzi superficial, nu vei fi în stare să obții niciun rezultat real.

În zilele noastre, majoritatea oamenilor se înțeleg pe ei înșiși superficial. Nu au ajuns deloc să cunoască limpede lucrurile care fac parte din natura lor. Ei nu cunosc decât câteva dintre stările corupte pe care le dezvăluie, lucrurile pe care este probabil să le facă sau puține dintre neajunsurile lor, iar asta îi face să creadă că se cunosc pe ei înșiși. Dacă, în plus, respectă câteva reglementări, se asigură că nu greșesc în anumite domenii și reușesc să evite săvârșirea anumitor fărădelegi, atunci ei cred că au realitatea în credința lor în Dumnezeu și presupun că vor fi mântuiți. Aceasta este numai imaginația umană. Dacă respecți acele lucruri, oare vei deveni într-adevăr capabil să te înfrânezi de la a comite vreo fărădelege? Vei fi dobândit o reală schimbare a firii? Vei trăi cu adevărat asemănarea unei ființe umane? Poți, într-adevăr, să-L mulțumești astfel pe Dumnezeu? Absolut nu – acest lucru este sigur. Credința în Dumnezeu dă roade numai atunci când avem standarde înalte și obținem adevărul și o oarecare transformare în firea vieții. Acest lucru necesită în primul rând dedicare pentru a se cunoaște pe sine. În cazul în care cunoașterea de sine a oamenilor este prea superficială, li se va părea imposibil să rezolve probleme, iar firile vieții lor pur și simplu nu se vor schimba. Este necesar să te cunoști la un nivel profund, ceea ce înseamnă să-ți cunoști natura: ce elemente sunt incluse în acea natură, cum au luat naștere aceste lucruri și de unde au venit. Mai mult decât atât, chiar ești capabil să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut vreodată sufletul urât și natura ticăloasă? Dacă ești într-adevăr în stare să vezi adevărul despre tine, atunci te vei urî. Atunci când te vei urî și, apoi, vei pune cuvântul lui Dumnezeu în practică, vei putea să te răzvrătești împotriva trupului și să ai puterea de a îndeplini adevărul fără a crede că este obositor. De ce mulți oameni își urmează preferințele trupești? Deoarece se consideră a fi destul de buni, simțind că acțiunile lor sunt corecte și îndreptățite, că nu au defecte și că au întru totul dreptate, ei sunt, prin urmare, capabili să acționeze presupunând că dreptatea este de partea lor. Când o persoană recunoaște care este adevărata sa natură – cât de urâtă, cât de demnă de dispreț și cât de demnă de milă este – atunci ea nu este peste măsură de mândră de sine, nu este prea arogantă și nu este prea încântată de ea însăși ca înainte. O astfel de persoană simte: „Trebuie să fiu cinstit și realist în a practica ceva din cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu, atunci nu mă voi ridica la standardul de a fi uman și mă voi rușina să trăiesc în prezența lui Dumnezeu.” Ea se vede cu adevărat ca fiind măruntă, cu adevărat neînsemnată. În acest moment, devine ușor pentru ea să îndeplinească adevărul și va părea că este oarecum așa cum trebuie să fie un om. Oamenii sunt în stare să se răzvrătească împotriva trupului numai atunci când se urăsc cu adevărat. Dacă nu se urăsc, nu vor putea să se răzvrătească împotriva trupului. Să te urăști cu adevărat nu este o chestiune simplă. Există multe lucruri care trebuie găsite în tine: în primul rând, să-ți cunoști propria natură; și, în al doilea rând, să te vezi nevoiaș și jalnic, să te vezi ca fiind extrem de mic și nesemnificativ și să-ți vezi sufletul deplorabil și murdar. Când cineva vede pe deplin ceea ce este cu adevărat, iar acest rezultat este obținut, atunci câștigă într-adevăr cunoașterea de sine și se poate spune că a ajuns să se cunoască pe deplin. Doar atunci poate să se urască cu adevărat, mergând atât de departe până la a se blestema, și poate să simtă cu adevărat că a fost profund corupt de Satana, încât nici măcar nu mai seamănă cu o ființă umană. Apoi, într-o zi, când amenințarea morții va apărea, o astfel de persoană va gândi: „Aceasta este dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu. Dumnezeu este, într-adevăr, drept; chiar ar trebui să mor!” În acest punct, nu se va plânge, cu atât mai puțin Îl va învinui pe Dumnezeu, simțind pur și simplu că este atât de nevoiașă și jalnică, atât de murdară și de coruptă încât ar trebui să fie eliminată și distrusă de Dumnezeu, iar un suflet ca al ei nu se cade să trăiască pe pământ. Prin urmare, această persoană nu se va plânge de Dumnezeu și nu I se va împotrivi, cu atât mai puțin Îl va trăda pe Dumnezeu. Dacă un om nu se cunoaște și, totuși, se consideră a fi destul de bun, atunci când moartea îi va bate la ușă, omul acesta va gândi: „M-am descurcat atât de bine în credința mea. Cât de mult am căutat! Am dat atât de mult, am suferit atât de mult, dar, în cele din urmă, dumnezeu îmi cere acum să mor. Nu știu unde este dreptatea lui dumnezeu. De ce îmi cere el să mor? Dacă eu trebuie să mor, atunci cine va fi mântuit? Nu va fi sfârșitul rasei umane?” În primul rând, această persoană are noțiuni despre Dumnezeu. În al doilea rând, această persoană se plânge și nu dă dovadă de niciun pic de ascultare. Este ca în cazul lui Pavel: când a fost aproape să moară, nu se cunoștea pe sine, iar când pedeapsa lui Dumnezeu a fost aproape, a fost totul prea târziu.

Fragmentul 43

Deși, în adunări, oamenii au adesea părtășie despre adevăr, disecă firile corupte ale oamenilor, vorbesc despre cunoașterea de sine și discută despre diversele stări și comportamente ale oamenilor, există încă multe persoane care nu-și cunosc propria fire coruptă. Unii oameni doar recunosc faptul că au o fire coruptă, dar nu o conștientizează atunci când o dezvăluie. Unii au capacitate de înțelegere și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, recunosc că ele sunt adevărul și că lucrurile pe care le spune El sunt practice. Cu toate acestea, când li se întâmplă anumite lucruri, înțelegerea lor devine superficială. Întotdeauna consideră că încă se descurcă bine, că sunt în continuare persoane cumsecade și, deși cred că au o fire puțin coruptă, se alătură, totuși, oamenilor buni. Nu cunosc natura firii lor corupte sau consecințele pe care le-ar putea provoca. Oare asta reprezintă cu adevărat cunoașterea de sine? După ce oamenii au crezut în Dumnezeu timp de câțiva ani, prin citirea cuvintelor Lui, prin ascultarea de predici și prin părtășie, precum și prin faptul că au fost emondați, cei mai mulți dintre ei au văzut clar, în cele din urmă, că umanitatea lor nu este bună și că au cu adevărat o fire coruptă și pot face lucruri care încalcă adevărul și se opun lui Dumnezeu. Cu toate acestea, mulți oameni nu recunosc cu adevărat acest fapt; admit doar verbal că sunt diavoli, că sunt satane și că ar trebui să fie blestemați. O astfel de înțelegere este sau nu practică? Este ceva ce vine din inimă? Este un lucru spus dintr-o ură autentică față de sine? De exemplu, a existat un conducător sau un lucrător care a fost destituit pentru că nu a efectuat o lucrare reală și, pentru a-și arăta „părerea de rău”, a scris o scrisoare de pocăință: „L-am dezamăgit pe Dumnezeu și Îi sunt dator. Nu sunt vrednic de mântuirea Sa sau de grija și de efortul Lui minuțioase. Sunt un demon, sunt o satană, umanitatea mea este rea. Ar trebui să fiu blestemat și ar trebui să merg în iad și să pier.” În această scrisoare de pocăință, cu fiecare frază se neagă și se condamnă, folosind cuvinte pe care un non-credincios nu le-ar spune niciodată. Deși recunoaște că este un demon și o satană, sunt aceste cuvinte sincere? (Nu. Nu menționează ce corupții a dezvăluit, ce lucruri rele a făcut sau ce pagube a produs lucrării bisericii.) Nu există nicio frază care să explice situația reală sau ce este în inima acestei persoane; toate sunt niște vorbe goale. Este aceasta o înțelegere adevărată? (Nu.) Dacă nu este o înțelegere adevărată, atunci persoana recunoaște că este coruptă? (Nu.) Să definim acest lucru pentru ea: această persoană nu își recunoaște propria corupție. A scris o scrisoare de pocăință, iar la prima vedere, pare că se cunoaște pe sine și își recunoaște corupția. De atunci, ar trebui să te uiți la felul în care se comportă în viața de zi cu zi și dacă adevăratul ei comportament din culise s-a schimbat; doar atunci poți trage o concluzie corectă. Din ce comportamente putem vedea că, într-adevăr, își recunoaște propria corupție și că se cunoaște cu adevărat pe sine? (După ce o persoană va avea o înțelegere autentică despre sine, vor apărea schimbări reale.) Corect. Dumnezeu Se uită dacă există o schimbare reală într-o persoană. Dacă cineva scrie o scrisoare de pocăință, iar cuvintele sale par sincere și dă impresia că are o înțelegere reală, înseamnă că s-a pocăit cu adevărat? Poate acest lucru să demonstreze că s-a pocăit cu adevărat? Nu, trebuie să ne uităm dacă a existat o schimbare reală în ea – acesta este aspectul cel mai important. Însă, după ce este destituită, acea persoană se justifică adesea și se apără în fața fraților și surorilor, ceea ce este echivalent cu a nu-și recunoaște în continuare propria corupție și a nu se cunoaște cu adevărat. Împotrivirea, autoapărarea și justificarea ei din culise confirmă această idee. În plus, atunci când Cel de mai sus îi disecă acțiunile și spune că este un antihrist, un conducător fals și cineva care nu face lucrare reală, care este reacția acestei persoane la faptul că a fost dată în vileag de către Cel de mai sus? Ea oferă argumente, se apără și se justifică, explicând aceste lucruri peste tot, neacceptând că nu face lucrare reală, că nu are calibru, că nu înțelege adevărul și că este un conducător fals. Ce fel de fire se ascunde în spatele acestei nerecunoașteri și autoapărări? Aceasta este o fire intransigentă și arogantă, o fire care este scârbită de adevăr. Când a scris scrisoarea de pocăință, această persoană a spus că este un diavol și o satană, că nu este vrednică de Dumnezeu și că Îi e datoare și că umanitatea ei nu este bună, dar imediat după ce a recunoscut asta, a revenit la vechile ei obiceiuri. Ce se întâmplă aici? (Faptul că a recunoscut nu este autentic.) Care este adevărata ei față? Care este adevărata ei statură? (Să se apere și să se justifice.) Justificările și autoapărarea din culise, faptul că își explică acțiunile peste tot – aceasta este adevărata ei față. Oare acest lucru nu dovedește faptul că această persoană nu recunoaște că nu poate efectua o lucrare reală și că nu deține adevărul-realitate? Nu admite deloc acest fapt. Dacă nu recunoaște nici măcar acest lucru, atunci se cunoaște cu adevărat pe sine? Dacă nu se cunoaște pe sine, atunci caracterizarea ca fiind un diavol și o satană nu cumva induce în eroare oamenii? Atunci tot ce spune această persoană despre cunoașterea de sine este o minciună; totul este o înșelăciune. Nu recunoaște că nu poate face lucrarea și că umanitatea ei nu este bună, deci de ce spune, totuși, acele cuvinte de auto-condamnare? Este de neînțeles. Dacă nu se cunoaște pe sine, de ce pretinde asta? O face pentru a înșela oamenii. Faptele care ne-au fost prezentate au dovedit deja că este o persoană ipocrită. Așadar, recunoaște ea că are o fire coruptă? (Nu recunoaște.) Refuză să admită și chiar caută diverse scuze și motive pentru a demonstra că aceste lucruri pe care le-a făcut nu sunt greșite. Crede că orice lucru ar face este corect și Cel de mai sus nu ar trebui să îl condamne sau să îl disece. Poate accepta să fie destituită, dar nu poate accepta să fie tratată nedrept pentru aceste lucruri. Indiferent de motivul destituirii ei, poate să se supună și să accepte; doar din cauză că a fost demisă pentru aceste lucruri anume pe care le-a făcut, nu poate să accepte sau să se supună. Nu este aceasta cauza justificărilor și a autoapărării ei? O astfel de persoană vorbește despre a fi un diavol și o satană, spune că ar trebui să fie blestemată și trimisă în iad și strigă în mod repetat aceste sloganuri în timp ce continuă să argumenteze și să se justifice – se cunoaște cu adevărat pe sine? (Nu.) Ea vociferează des că este un diavol și o satană, dar nu își recunoaște nicio faptă greșită. Admite că are firi corupte? (Nu.) De ce se spune că nu recunoaște? Toți recunosc că sunt diavoli și satane, deci de ce nu recunosc că au firi corupte? Care consecință este mai gravă – ca cineva să admită că are o fire coruptă sau că este un diavol și o satană? De fapt, aceste persoane înțeleg în inima lor că, recunoscându-se drept satane și diavoli îi pot induce în eroare pe alții și pot obține un rezultat bun, iar oamenii nu le vor face nimic. Cu toate acestea, dacă își recunosc greșelile sau că nu au umanitate, oamenii îi vor evita și urî. Prin urmare, aleg un slogan demn de afiș pentru a induce în eroare pe toată lumea și a explica lucrurile. De ce strigă astfel de lozinci și sloganuri? Care este scopul lor? (Ca oamenii să vadă cât de bine se cunosc pe ei înșiși.) Pe de o parte, își etalează spiritualitatea, pe de altă parte, gândesc: „Toți spun că sunt diavoli și satane. Dacă spun că sunt un diavol și o satană, nu va trebui să suport nicio consecință și chiar pot câștiga aprobarea tuturor. De ce să nu fac asta?” Nu este aceasta ideea? Nu este acest tip de autocunoaștere destul de vicleană? (Da, este o inducere în eroare.) Este o inducere în eroare și o amăgire din natură și are trăsăturile unui escroc religios! Ce spun escrocii religioși? „Toți suntem păcătoși; toți am păcătuit!” Nu spun în ce fel sunt răi sau detalii despre lucrurile rele pe care le-au făcut. De asemenea, aceștia spun: „Toți suntem păcătoși și trebuie să ne pocăim. Uitați-vă cât sânge prețios a vărsat domnul Isus pentru noi!” Care este scopul pe care doresc să-l atingă prin aceste cuvinte? Scopul este să pară spirituali. Se laudă și îi fac pe alții să-i admire, pentru a-și atinge scopul de a câștiga inimi și minți. Oare cei care pretind că recunosc că sunt diavoli și Satane doresc, de asemenea, să atingă acest rezultat? Nu este și acesta scopul lor? La prima vedere, par că se cunosc pe ei înșiși și dau impresia că ar fi persoane care se pocăiesc cu adevărat, proclamându-se diavoli și satane, copii ai iadului și că își merită moartea. Cât de sincere sunt cuvintele lor! Însă, deși vorbesc foarte sincer, sunt ei la fel de sinceri în ceea ce fac, de fapt, în culise? Deloc. Adoptă o abordare cu două fețe: pe de o parte, recunosc public că sunt diavoli și satane, dar, pe de altă parte, se apără și se justifică, explicând că nu au făcut nimic rău. Spun că au fost tratați nedrept de către Cel de mai sus, că El nu cunoaște situația reală și că, făcând aceste lucruri, aceștia au îndurat multe greutăți și suferințe și au plătit un preț mare și nu ar trebui tratați astfel. Spun aceste lucruri pentru a câștiga mai multă simpatie, pentru a face mai mulți oameni să creadă în mod eronat că se recunosc ca diavoli și ca satane și că se cunosc cu adevărat pe ei înșiși, că Acela de mai sus a fost nedrept cu ei și că au fost destituiți pentru o chestiune minoră. Fac să pară că se cunosc pe ei înșiși și merită să fie conducători. De fapt, se apără și se justifică în mod ferm. Pot acești oameni, care sunt buni în a se deghiza și a se justifica și în a striga sloganuri spirituale, să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși? (Nu pot.) Așa-zisa lor autocunoaștere este doar un automatism, înșelându-i pe alții și prefăcându-se pentru a lăsa o impresie bună asupra altora. Ei nu vin cu adevărat înaintea lui Dumnezeu pentru a se pocăi și a-și recunoaște vina și nu acceptă ca Dumnezeu să-i emondeze, să-i dea în vileag și să-i disciplineze sau chiar să-i destituie. Pur și simplu, nu au o astfel de atitudine.

În zilele noastre, experiența majorității oamenilor este prea superficială, iar cunoașterea lor de sine este prea limitată. Mulți recunosc doar greșelile din metodele lor și propriile defecte, în timp ce puțini recunosc calibrul lor slab, percepția distorsionată, lipsa de înțelegere spirituală și lipsa de umanitate. Sunt și mai puțini cei care recunosc cuvintele de expunere ale lui Dumnezeu ca fiind fapte absolute, că aceste cuvinte expun adevărul despre propria corupție sau că sunt corecte în totalitate și lipsite de orice eroare. Aceasta este dovada faptului că oamenii încă nu se cunosc cu adevărat. Nerecunoașterea faptului că trăiesc conform firilor și naturii lor satanice înseamnă că nu se cunosc cu adevărat. Indiferent ce firi corupte manifestă, nu le recunosc. Le ascund și le maschează, împiedicându-i pe alții să le vadă corupția. Astfel de oameni sunt foarte pricepuți în a se deghiza și sunt ipocriți. În prezent, majoritatea oamenilor sunt înclinați către adevăr, iar starea lor s-a îmbunătățit oarecum, dar încă nu se cunosc cu adevărat. Mulți reacționează constant la comiterea unei greșeli doar recunoscând că au greșit în acea situație. Dacă îi întrebi: „Unde anume ai greșit în această situație? Ce adevăruri-principii ai încălcat? Ce firi corupte ai dezvăluit?”, ei vor răspunde: „Nu are nimic de-a face cu firile corupte. A fost doar o greșeală de moment; nu m-am gândit până la capăt și am acționat impulsiv. Nu a fost cu intenție.” Acțiunile și erorile lor neintenționate devin scuturi și scuze pentru firile corupte pe care le-au dezvăluit. Este aceasta o recunoaștere autentică a corupției lor? Nu este. Dacă găsești frecvent scuze sau motive pentru firile corupte pe care le dezvălui, atunci nu te poți confrunta cu adevărat cu propriile firi corupte și nici nu le poți recunoaște sau înțelege. De exemplu, o persoană își îndeplinește bine îndatoririle pentru o perioadă; starea sa este statornică, tot ce face decurge fără probleme și fără impedimente, produce unele rezultate pozitive și primește laude de la alții. Simte că a avut o contribuție importantă și că Dumnezeu ar trebui să îi acorde recompense. Drept urmare, dezvăluie o fire coruptă, arogantă și neprihănită de sine – se consideră mai bună decât alții și refuză să asculte sau să coopereze armonios cu cineva. În scurt timp, aceasta va comite greșeli în îndeplinirea îndatoririlor sale, iar frații și surorile o vor emonda și o vor expune, spunând că este prea arogantă. Aceste persoane au dificultăți în a accepta acest lucru și se întreabă în mod repetat: „Sunt arogant? Nu cred. Nu m-am lăudat cu nimic, deci cum aș fi putut deveni arogant?” Ei sunt fixați pe cuvântul „arogant” și nu pot trece peste el. Incapacitatea lor de a accepta acest cuvânt arată că nu au rațiune, nu se cunosc deloc pe ei înșiși și nu își recunosc propria fire coruptă. Atunci când ți se întâmplă ceva și dezvălui o fire coruptă, dacă cineva te critică sau te emondează, spunând că ceea ce ai făcut încalcă adevărurile-principii, dar tu recunoști doar greșeala ta în acea situație specifică, nu ești dispus să admiți că a fost o consecință cauzată de o fire coruptă dezvăluită și îți dorești doar să îndrepți greșeala fără să accepți vreodată faptul că ai dezvăluit o fire coruptă, atunci nu te cunoști cu adevărat. Poate doar faptul că îți recunoști greșelile să reprezinte cunoașterea de sine? Cunoașterea de sine se referă la identificarea cauzei principale a greșelilor cuiva și la cunoașterea firii sale corupte. Dacă recunoști că ai făcut ceva greșit și, ulterior, comportamentul tău se schimbă astfel încât pare că nu mai faci aceeași greșeală, dar nu te-ai eliberat de firea ta coruptă și cauza principală a greșelii nu a fost rezolvată, atunci care ar fi consecința? În mod inevitabil, ai continua să dezvălui o fire coruptă și te-ai răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I te-ai opune. Nu presupune că unele schimbări de comportament echivalează cu o schimbare a firii tale. Cunoașterea de sine este o chestiune fără de sfârșit; dacă cineva nu cunoaște cauzele principale ale firii sale corupte sau care este originea răzvrătirii și a opoziției sale față de Dumnezeu, atunci nu poate obține o schimbare a firii. Iată ce este dificil în ce privește schimbarea firii. De ce mulți oameni care cred în Dumnezeu își schimbă doar comportamentul și nu viața-fire? Aici este problema. Dacă recunoști că ceea ce dezvălui este o fire coruptă care te-a făcut să acționezi după bunul tău plac, să iei decizii arbitrare, să nu cooperezi armonios cu alții și să te plasezi mai presus de ceilalți și apoi, după ce recunoști aceste lucruri, admiți și că sunt cauzate de o fire arogantă, ce beneficiu îți va aduce asta? Doar atunci vei reflecta cu adevărat asupra acestor aspecte și vei recunoaște că firea coruptă este cauza principală a opoziției față de Dumnezeu și este dovada de netăgăduit a corupției omenirii de către Satana. Vei recunoaște că, dacă cineva nu se eliberează de această fire coruptă, este nedemn de a fi numit om și de a trăi înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, dacă recunoști doar că ai făcut ceva greșit, care va fi consecința? Te vei concentra numai pe modul în care faci lucrurile și pe corectarea lor, cum să faci lucrurile astfel încât să pară corecte la suprafață și cum să ascunzi dezvăluirea firii tale arogante. Vei deveni din ce în ce mai înșelător și metodele pe care le folosești pentru a-i păcăli pe ceilalți vor deveni tot mai sofisticate. Vei gândi astfel: „Am făcut o greșeală de data aceasta și toată lumea a văzut-o pentru că am fost neatent. Data viitoare nu voi mai fi așa.” Rezultatul este că, deși modul în care faci lucrurile s-a schimbat la suprafață și ceilalți nu pot vedea nicio problemă, ți-ai ascuns firea coruptă. Cum ai devenit? Ai devenit mai viclean și mai ipocrit. Dacă o persoană se concentrează și depune eforturi asupra modului în care vorbește și acționează astfel încât, la suprafață, nimeni să nu poată vedea vreo problemă sau să găsească ceva greșit, iar acțiunile ei par impecabile, dar nu își schimbă deloc firea coruptă, nu devine cumva un fariseu? Acționând în mod ipocrit îi poate păcăli pe oameni, dar Îl poate păcăli și pe Dumnezeu? Ce anume înseamnă urmărirea adevărului? În primul rând, se referă la urmărirea unei schimbări în propria fire. Dacă cineva nu își cunoaște niciodată firea coruptă, atunci este imposibil să aibă loc o schimbare a acesteia. Atunci când recunoaște că are o fire coruptă, trebuie și să accepte adevărul, să reflecteze exact unde a greșit și unde a eșuat, și apoi să caute adevărul pentru a-și rezolva problemele. Doar în acest mod se poate elibera treptat de firea coruptă, practicând adevărul în îndeplinirea îndatoririlor și acționând în baza principiilor. Făcând astfel, va intra în adevărul-realitate. Numai cei care pot să caute și să practice adevărul sunt cei care îl urmăresc. Aceștia sunt cei care pot să depună, încontinuu, eforturi pentru a practica adevărul și a acționa în baza principiilor și care pot rezuma experiențele lor și extrage învățăminte. Odată ce vor practica adevărul și vor intra în realitate, vor avea principii în acțiunile lor și vor comite mai puține greșeli, vor deveni treptat potriviți pentru a fi folosiți de Dumnezeu. Dacă cineva nu urmărește adevărul, oricât de mult s-ar complăcea în discuții seci despre cunoașterea de sine ori s-ar caracteriza ca fiind un diavol și o satană, în cele din urmă, tot nu va pune adevărul în practică. Deci, care este diferența dintre aceste două persoane? Una își recunoaște propria fire coruptă, caută adevărurile-principii și practică în conformitate cu adevărul – aceasta este calea de a urmări adevărul. Cealaltă nu recunoaște că are o fire coruptă și nu acceptă realitatea propriei firi corupte, în schimb depune eforturi în modul în care face lucrurile. Cu toate acestea, acest lucru schimbă doar comportamentul ei din afară și nu există o schimbare în viața-fire, ceea ce face comportamentul ei și mai înșelător. Ceea ce practică aceste tipuri de oameni este în concordanță cu adevărurile-principii? Este cu totul departe de ele și nici măcar nu se apropie. Ceea ce fac ei este să se deghizeze, să se prefacă și să păcălească, iar scopul lor este să-i înșele pe aleșii lui Dumnezeu. Aceștia nu practică adevărul, dar doresc ca toată lumea să îi laude, să îi aprobe și să îi susțină, astfel încât să aibă un statut în biserică. Nu este aceasta o manifestare a deghizării și a înșelăciunii? Se deghizează, se acoperă și se concentrează asupra modului în care pot câștiga favorurile celorlalți. Există adevăruri-principii în acest mod de a face lucrurile? Nicidecum – se bazează complet pe închipuirile minții umane, pe metode omenești, pe filosofii umane pentru interacțiuni lumești și încă trăiesc conform unei firi satanice. Această practică a ipocriziei aparține spiritualității false; este înșelătoare și este lipsită chiar și de cea mai mică parte din adevărul-realitate.

De ce unii oameni, care par să-și îndeplinească îndatoririle ca și ceilalți, răsar dintr-o dată, de nicăieri, și-i șochează pe ceilalți, comițând, într-un final, un mare rău? Se poate întâmpla așa ceva într-o zi sau două? Categoric nu. Roma nu a fost construită într-o zi. Din afară, par să fie cuminți și simpli și nimeni nu le poate găsi vreo greșeală, dar, până la urmă, lucrurile rele pe care le fac sunt mai drastice și mai uimitoare decât cele făcute de oricine altcineva. Aceste lucruri sunt făcute de acei așa-numiți oameni „cuminți”. Știți care este caracteristica comună a acestor tipuri de oameni? (Par că au un comportament bun și, de obicei, par destul de manierați.) Ceea ce trăiesc și natura-esență a lor au două caracteristici distincte – puteți să înțelegeți aceste puncte cheie? (Nu iubesc adevărul și nu-și recunosc firea coruptă. Când vorbesc despre a se cunoaște pe sine, se prefac și acționează ipocrit.) A acționa ipocrit este un aspect, dar cum poți să descoperi și să confirmi că acești oameni sunt ipocriți? Cum poți confirma că aceste comportamente bune pe care le trăiesc sunt doar o prefăcătorie? (La suprafață, ei vorbesc foarte frumos, dar în acțiunile lor reale, își protejează propriile interese, fără a lua în considerare interesele casei lui Dumnezeu.) Aceasta este manifestarea tipică pentru o acțiune făcută în mod ipocrit. Deși acești oameni ipocriți vorbesc frumos, de fapt, îi înșală și îi induc în eroare pe ceilalți. În plus, își arată egoismul și josnicia, protejându-și doar propriile interese și neluând în considerare interesele casei lui Dumnezeu – ei vor să trăiască ca o femeie desfrânată, așteptând totodată o statuie pentru castitatea lor. Toate acestea reprezintă esența-natură a lor, lipsită de orice umanitate. Am menționat că natura-esență a acestor oameni are două caracteristici distincte. Prima caracteristică este că aceștia strigă adesea sloganuri și vorbesc despre doctrine de parcă ar fi profund spirituali, dar, de fapt, nu iubesc deloc adevărul, iar fără dragoste pentru adevăr, le este imposibil să-l practice. Pornind de la acest aspect, nu este ceea ce ați menționat mai devreme despre ei, că iau în considerare doar propriile interese, una dintre aceste manifestări? De ce iau în considerare propriile interese? Iubesc aceștia adevărul? (Nu, nu iubesc adevărul; le plac doar interesele.) Își protejează doar propriile interese și nu iau deloc în considerare interesele casei lui Dumnezeu sau ale fraților și surorilor. Nu este acesta un comportament care denotă că nu iubesc deloc adevărul? Unii spun: „Dacă nu iubesc adevărul, de ce au întotdeauna părtășie despre lucruri legate de adevăr?” Cum ați explica acest lucru? (O fac pentru a-i impresiona pe ceilalți, pentru a se deghiza și a se costuma.) Acesta este un aspect, dar pe lângă asta, chiar au părtășie despre adevăr? Nu este vorba deloc despre adevăr; sunt doar cuvinte și doctrine. Dacă sunt clar doar vorbe și doctrine, atunci cum pot fi numite adevăr? Doar nesăbuiții ar echivala cuvintele și doctrinele cu adevărul. Diavolii sunt foarte iscusiți în a rosti cuvinte și doctrine pentru a-i induce în eroare pe oameni și, de asemenea, vor să se dea drept persoane care dețin adevărul pentru a-i înșela pe alții și pe Dumnezeu. Oricât de mărețe sunt cuvintele și doctrinele rostite de oameni, acestea nu sunt adevărul; numai cuvintele rostite de Dumnezeu sunt adevărul. Cum pot fi menționate cuvintele și doctrinele rostite de oameni în același context cu adevărul? Sunt două lucruri complet diferite. Acesta este primul aspect, că acești oameni nu au absolut deloc dragoste pentru adevăr. Este acesta aspect natura-esența lor? (Da.) De ce spunem că este natura-esență a lor și nu doar o manifestare temporară sau un comportament? Deoarece, când ne uităm la toate manifestările și comportamentele lor, putem trage concluzia că esența umanității lor este aceea că nu iubesc deloc adevărul. Din cauza acestor diverse comportamente, se poate determina că sunt persoane care nu iubesc adevărul. Aceasta este prima caracteristică. Acum, care este a doua? Că acești oameni nu-și recunosc deloc propriile firi corupte. Ce înseamnă că nu le recunosc deloc? Dacă se spune că ei nu-și recunosc firile corupte, atunci de ce vorbesc mereu despre a se cunoaște pe ei înșiși? Nu doar că vorbesc despre a se cunoaște pe ei înșiși, dar îi ajută și pe alții, cu nerușinare, să se cunoască pe ei înșiși. Spun adesea că nu fac suficient, că sunt datori lui Dumnezeu, că sunt diavoli și satane și că merită să fie blestemați. Cum se poate explica acest lucru? (Când vorbesc despre a se cunoaște pe sine, nu există un conținut real sau detalii. De exemplu, nu există un conținut practic cu privire la ce corupții au dezvăluit, ce intenții greșite nutresc, ce firi corupte îi controlează, ce manifestări specifice au, de ce natură-esență aparțin și așa mai departe. Ei afirmă doar vag că sunt diavoli și satane, fără a exprima sentimente autentice și înțelegere.) (Un rezultat al cunoașterii reale de sine este capacitatea cuiva de a se urî cu adevărat. Acest tip de persoane își recunosc verbal corupția, dar nu se urăsc deloc în inima lor și, de asemenea, găsesc tot felul de motive pentru a se apăra și a se justifica. Uneori, ele nu se explică în exterior, dar nu acceptă și nu își recunosc corupția lor internă. Sunt complet incapabile să accepte adevărul și nu se schimbă deloc.) Acestea nu-și recunosc corupția – cum poate fi explicat acest lucru? (Când li se întâmplă ceva și sunt dezvăluite, simt că nu sunt capabile să facă un astfel de lucru și, prin urmare, nu recunosc că au acest tip de fire coruptă.) Acest tip de oameni vorbesc întotdeauna despre cunoașterea de sine, dar ce anume cunosc ei, de fapt? Își cunosc comportamentele și manifestările sau își cunosc firile lor corupte? Sau știu doar care sunt lucrurile pe care le-au făcut greșit? Există o mare diferență între aceste tipuri de cunoaștere. Unele tipuri de cunoaștere sunt cunoștințe adevărate, în timp ce altele sunt superficiale și lipsite de esență. Cunoștințele unor oameni sunt chiar mai superficiale și ei știu doar ce lucruri au făcut greșit sau recunosc lucrurile pe care le-au făcut și care au fost împotriva moralității sau a legii. Acest lucru nu este diferit de oamenii religioși care își recunosc vina în fața Domnului; nu duce la o pocăință autentică. Există și unii oameni care vorbesc doar despre doctrine atunci când vorbesc despre cunoașterea de sine sau repetă ceea ce spun alții despre cunoașterea de sine. Aceasta este o formă și mai mare de deghizare și înșelăciune. De ce acești oameni nu se cunosc cu adevărat? Motivul cel mai important este că ei nu acceptă niciodată adevărul, așa că toate acțiunile și comportamentele lor se bazează în întregime pe propriile preferințe, pe propria lor filosofie satanică și pe propriile interese, ambiții și dorințe. În adâncul inimii lor, ei nu-și consideră ambițiile și dorințele ca fiind corupte; orice lucru de care au nevoie nu este corupt, așa că fac tot ce vor, tot ce le place. Când judecăm acest lucru din punctul de plecare al acțiunilor lor, își recunosc propriile corupții? (Nu le recunosc.) Cum acționează oamenii care își recunosc corupțiile? Acționează căutând adevărurile-principii sau doar se roagă, contemplă și fac lucrurile în funcție de ceea ce gândesc în mintea lor? Ce cale urmează? (Ei caută adevărurile-principii.) Deci, dacă ne uităm la acțiunile acestor tipuri de oameni menționați mai sus, este evident că ei fac întotdeauna ce vor. Cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt destinate altora și transmit doctrinele pe care le înțeleg celorlalți, ceea ce înseamnă că îi fac pe alții să acționeze conform cuvintelor lui Dumnezeu, sugerând că „voi toți dezvăluiți corupții, dar eu caut adevărul în tot ce fac și aproape că nu dezvălui nicio corupție”. Sunt aceștia oameni care se cunosc cu adevărat? Nu îndrăznesc să își recunoască propriile corupții; acesta este adevărul problemei. Ei cred că, plătind un preț, vorbind puțin mai mult, îndurând puțin mai multă suferință sau chiar renunțând la lucruri și sacrificându-se pe ei înșiși, totul pentru a-și satisface ambițiile și dorințele, este în concordanță cu adevărul și este corect. Dacă i-ai întreba: „Din moment ce toți oamenii au corupții, nu vă este teamă că greșiți când gândiți în acest fel?”, ei ar spune: „Nu, este în regulă, nu mi-e teamă. Intențiile mele sunt corecte.” Uitați-vă cum își consideră ambițiile, dorințele și intențiile ca fiind ceva pozitiv. Oare acest tip de oameni își recunosc propriile corupții? (Nu, nu le recunosc.) Dintr-o perspectivă obiectivă, pur și simplu nu își recunosc propriile corupții. Poate cineva care nu își recunoaște propria corupție să se pocăiască cu adevărat? (Nu, nu poate.) Acești oameni nu se vor pocăi sub nicio formă; niciodată nu o vor face. Au ei supunere adevărată? (Nu.) Chiar mai puțin de atât. Nici măcar nu știu ce este adevărul, deci cum se pot supune? Ei se supun doar propriilor ambiții și dorințe. Își trăiesc viața făcând toate lucrurile în funcție de propriile dorințe, vorbesc, acționează și își aleg calea bazându-se exclusiv pe propria voință, fără să caute vreodată adevărul. Unii oameni spun: „Ei nu caută niciodată adevărul, așa că de ce ascultă predici?” Faptul că ascultă predici nu înseamnă neapărat că sunt capabili să caute adevărul; este doar un aspect al credinței în Dumnezeu. Dacă nu ar asculta predici sau nu ar participa la adunări, nu ar fi atunci dezvăluiți? Așadar, este necesar ca ei să treacă prin acest proces, dar faptul că ascultă predici nu înseamnă că sunt persoane care acceptă adevărul sau își recunosc propria corupție; nu se poate face această deducție. Nu este un lucru ușor să recunoască cineva că are corupție și este dificil de realizat pentru oamenii care nu iubesc adevărul.

Tocmai am menționat că oamenii care nu se cunosc au două caracteristici distincte: prima este că, în mod fundamental, nu iubesc adevărul, iar a doua este că nu recunosc niciodată că au firi corupte. Deci, cât de departe sunteți de a vă cunoaște? (În prezent, încă nu ne cunoaștem și nu am ajuns în punctul de a ne urî.) Sunteți foarte departe. A te cunoaște înseamnă, în primul rând, a-ți cunoaște firile corupte, preferințele, părerile și comportamentele greșite. Aceasta este cheia, iar celelalte aspecte ale cunoașterii de sine sunt secundare. Poți să accepți realmente adevărul și să ajungi la o pocăință autentică doar atunci când recunoști că ai o fire coruptă, că ai tot felul de naturi-esențe și dezvăluiri ale corupției pe care Dumnezeu le-a evidențiat în oameni și când le poți enumera în mod specific și recunoști că aceste fapte, comportamente și dezvăluiri anume sunt toate contrare adevărului, sunt împotriva lui Dumnezeu și sunt toate detestate de El. În zilele noastre, când oamenii pretind că acceptă adevărul, ei îl recunosc doar în doctrină și își schimbă într-o oarecare măsură comportamentul, dar, ulterior, ei continuă să trăiască firi satanice corupte și să își ducă viața conform filosofiei Satanei; nu se schimbă deloc. Schimbările în comportament nu reprezintă schimbări ale firii. Pentru a transforma firea cuiva, trebuie ca acea persoană să își cunoască natura-esență și propria fire coruptă – acesta este primul pas. Cineva care recunoaște doar că propriile acțiuni sunt problematice, că nu este o persoană bună sau că este un diavol și o satană este încă departe de a-și cunoaște natura-esență și de a-și transforma firea.

Fragmentul 44

Ca oamenii să se înțeleagă, trebuie să își înțeleagă firile corupte și să-și cunoască adevăratele stări; cel mai important lucru în înțelegerea propriei stări este de a pricepe propriile gânduri și idei. În fiecare perioadă de timp, gândurile și ideile oamenilor au fost controlate de un lucru major. Dacă poți să îți înțelegi gândurile și ideile, poți să înțelegi lucrurile de la baza lor. Oamenii nu-și pot controla gândurile și ideile. Totuși trebuie să știi de unde vin aceste gânduri și idei, care sunt motivele din spatele lor, cum se creează aceste gânduri și idei, ce le controlează și care este natura lor. După ce firea unei persoane se schimbă, gândurile, ideile, opiniile și țelurile la care aspiră acea persoană și care sunt create de partea care s-a schimbat vor fi foarte diferite față de cele de dinainte – în esență, acestea se vor apropia de adevăr și vor fi în acord cu adevărul. Aspectele din interiorul oamenilor care nu s-au schimbat, adică vechile lor gânduri, idei și opinii, inclusiv lucrurile care le plac oamenilor și pe care le urmăresc, sunt toate extrem de murdare, mizerabile și hidoase. După ce o persoană înțelege adevărul, ea devine capabilă să discearnă aceste lucruri și să le vadă clar; așadar, devine capabilă să se răzvrătească împotriva lor și să renunțe la ele. Cu siguranță, astfel de oameni s-au schimbat într-un fel. Ei sunt capabili să accepte adevărul, să-l practice și să pătrundă în unele adevăruri-realități. Oamenii care nu înțeleg adevărul nu pot vedea clar aceste lucruri corupte sau negative și nici nu le pot discerne; așadar, sunt incapabili să renunțe la ele și cu atât mai puțin să se răzvrătească împotriva lor. Ce provoacă această diferență? De ce sunt toți credincioși, dar unii dintre ei pot discerne lucrurile negative și necurate și pot renunța la ele, în timp ce alții nu pot vedea clar aceste lucruri și nici nu se pot elibera de ele? Totul este direct corelat cu întrebarea dacă persoana iubește și urmărește adevărul. Când cei care urmăresc adevărul mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu pentru o perioadă de timp și ascultă predici pentru o perioadă de timp, atunci ei pot înțelege adevărul și pot vedea clar anumite lucruri; au făcut progrese în viețile lor. În mod contrar, deși cei care nu iubesc adevărul participă la adunări, citesc cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici în același fel, ei nu sunt capabili să înțeleagă adevărul și, indiferent câți ani au fost credincioși, nu au nicio pătrundere în viață. Acești oameni au eșuat pentru că nu au urmărit adevărul. Indiferent câți ani au crezut în Dumnezeu, cei care nu urmăresc adevărul nu sunt capabili să-l înțeleagă. Când se confruntă cu o situație, nu o pot vedea clar, aproape ca și cum ar fi persoane religioase. Nu au câștigat nimic din anii lor de credință. Cât adevăr înțelegeți acum? Ce lucruri puteți vedea clar? Puteți discerne lucrurile și oamenii negativi? Nu vă este clar ce înseamnă a crede în Dumnezeu și nici în cine crezi de fapt. Nu puteți discerne clar ideile și intențiile pe care le aveți în viața de zi cu zi, nu sunteți pe deplin conștienți de calea pe care ar trebui să o urmați în calitate de credincioși ai lui Dumnezeu și nu vă este clar cum ar trebui să practicați adevărul atunci când faceți lucruri sau vă îndepliniți datoria. Aceștia sunt oameni care nu au nicio pătrundere în viață. Numai înțelegând realmente adevărul și știind cum să-l practicați, puteți să discerneți diferitele tipuri de oameni, să vedeți diversele situații în mod clar, să faceți lucrurile în acord cu adevărul, să îndepliniți cerințele lui Dumnezeu și să vă apropiați din ce în ce mai mult de intențiile lui Dumnezeu. Doar urmărind astfel, veți obține rezultate.

Fragmentul 45

Adesea, omul se confruntă cu unele stări negative. Unele dintre acestea îi pot influența pe oameni sau îi pot constrânge. Există unele stări care chiar pot face pe cineva să se abată de la adevărata cale și să se îndrepte în direcția greșită. Lucrurile pe care oamenii le urmăresc și cărora le dau atenție, precum și calea pe care aleg să o urmeze – toate acestea sunt legate de stările lor interioare. Faptul că oamenii sunt slabi sau puternici este chiar și mai mult legat în mod direct de stările lor interioare. De exemplu, mulți oameni dau acum o atenție deosebită zilei lui Dumnezeu. Toți au această năzuință: tânjesc ca ziua lui Dumnezeu să sosească repede, ca să scape de această suferință, de aceste boli, de această persecuție și de celelalte feluri de durere. Oamenii cred că, atunci când ziua lui Dumnezeu va sosi, vor fi eliberați de durerea pe care o suferă acum, că nu vor mai avea niciodată parte de greutăți și că se vor bucura de binecuvântări. Dacă cineva caută să Îl înțeleagă pe Dumnezeu sau urmărește adevărul având acest tip de stare, atunci progresul vieții sale va fi foarte limitat. Atunci când îi iese în cale vreo piedică sau ceva neplăcut, toată slăbiciunea, negativitatea și răzvrătirea din interiorul său ies la suprafață. Așadar, dacă starea cuiva este anormală sau greșită, atunci și țelul a ceea ce urmărește va fi greșit și, cu siguranță, va fi impur. Te străduiești să pătrunzi pornind de la stări greșite și, totuși, crezi că te descurci bine în ceea ce urmărești, că acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu și că practici în conformitate cu adevărul. Nu crezi că te-ai împotrivit dorințelor lui Dumnezeu sau că te-ai abătut de la intențiile Sale. Tu poate că simți astfel, dar atunci când vreun eveniment sau mediu neplăcut îți va provoca vreo suferință, îți va atinge punctele slabe și lucrurile pe care le iubești și pe care le urmărești profund în inima ta, vei deveni negativ, speranțele și visele tale se vor nărui, iar tu vei deveni, evident, slab. Așadar, stările pe care le ai atunci decid dacă ești puternic sau slab. În acest moment, există mulți oameni care consideră că sunt destul de puternici, că au puțină statură și că au mai multă credință decât înainte. Ei cred că au pornit pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și că nu au nevoie de alți oameni care să îi tragă sau să îi împingă de-a lungul ei. Dacă este așa, de ce devin negativi sau slabi atunci când se confruntă cu anumite medii sau întâmpină greutăți? De ce, atunci, se plâng și sfârșesc prin a renunța la credința lor? Aceasta arată că există unele stări negative și anormale în toți oamenii. Unele impurități din interiorul omului nu sunt ușor de lepădat. Chiar dacă ești o persoană care urmărește adevărul, nu poți renunța cu totul la ele. Acest lucru trebuie să se realizeze pe baza expunerii cuvântului lui Dumnezeu. După ce reflectă asupra propriilor stări și le înțeleg, oamenii trebuie să le compare prin cuvântul lui Dumnezeu și să-și înlăture firile corupte. Abia atunci stările lor se vor schimba treptat. Nu se pune problema ca, atunci când oamenii citesc cuvintele lui Dumnezeu și ajung să-și cunoască stările, să le și poată transforma imediat. Atât timp cât oamenii citesc în mod regulat cuvintele lui Dumnezeu, își văd propriile stări în mod clar și se roagă lui Dumnezeu și năzuiesc spre adevăr, atunci când dezvăluie din nou corupție sau când se află într-o stare anormală în viitor, ei vor putea să o recunoască și să se roage lui Dumnezeu și vor folosi adevărul pentru a rezolva problema, iar starea lor greșită poate fi schimbată, iar ei se pot schimba treptat. În acest fel, ei vor putea să renunțe la impurități și la acele lucruri la care ar trebui să se renunțe și pe care le nutresc în ei. Oamenii trebuie să aibă un anumit nivel de experiență înainte de a putea obține rezultate.

De la începutul credinței lor în Dumnezeu, mulți oameni urmăresc binecuvântări bazându-se pe noțiunile și închipuirile lor și, în consecință, devin negativi și slabi atunci când întâlnesc lucruri care nu sunt în acord cu noțiunile lor. Ei încep să se îndoiască de Dumnezeu și chiar vin cu noțiuni sau concepții greșite despre El. Dacă nimeni nu are părtășie cu ei despre adevăr, ei nu vor fi capabili să rămână fermi și pot să-L trădeze pe Dumnezeu în orice moment. Permiteți-Mi să vă dau un exemplu. Să spunem că cineva a nutrit mereu noțiuni și închipuiri în credința sa în Dumnezeu. Această persoană crede că, atât timp cât va renunța la familia ei și își va face datoria, Dumnezeu o va proteja și o va binecuvânta și va avea grijă de viața familiei sale și că asta este ceea ce Dumnezeu ar trebui să facă. Apoi, într-o zi, i se întâmplă ceva ce nu dorea să se întâmple – se îmbolnăvește. Faptul că locuiește cu familia care o găzduiește nu este la fel de confortabil ca a fi în propria casă și poate că această familie nu are prea multă grijă de ea. Nu poate accepta situația și devine negativă și descurajată pentru o lungă perioadă de timp. De asemenea, nu urmărește adevărul și nici măcar nu îl recunoaște. Asta înseamnă că oamenii au unele stări în interiorul lor și, dacă nu recunosc, nu percep sau nu simt că aceste stări sunt greșite, atunci, deși încă pot să aibă pasiune și să urmărească mult, la un moment dat se vor confrunta cu o împrejurare care le dezvăluie adevărata stare lăuntrică și îi face să se poticnească și să eșueze. Acesta este rezultatul faptului că nu puteți reflecta asupra voastră sau nu puteți ajunge să vă cunoașteți pe voi înșivă. Toți cei care nu înțeleg adevărul sunt astfel; nu se știe niciodată când se vor poticni și vor eșua, când vor fi negativi și slabi sau când ar putea fi capabili să-L trădeze pe Dumnezeu. Iată cu cât de mult pericol trebuie să se confrunte cei care nu înțeleg adevărul! Înțelegerea adevărului nu este, însă, o problemă simplă. Este nevoie de mult timp până când poți să obții în sfârșit un licăr de lumină, să ai un pic de cunoaștere adevărată și să înțelegi puțin adevăr. Dacă intențiile din interiorul tău sunt grav denaturate și nu pot fi înlăturate, acestea vor putea să stingă în orice moment luminița înțelegerii tale și chiar să erodeze credința mică pe care o ai, iar acest lucru este cu siguranță foarte periculos. În prezent, principala problemă este că toți oamenii au anumite noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu în inimile lor, însă înainte ca acestea să fie dezvăluite, ei nu le recunosc; sunt ascunse înăuntru și nu se știe niciodată când sau în ce împrejurări vor ieși la suprafață și îi vor face pe oameni să se poticnească. Deși toți oamenii au aspirații bune și vor să fie buni credincioși și să dobândească adevărul, intențiile lor sunt prea denaturate și au prea multe noțiuni și închipuiri care îi împiedică foarte mult să urmărească adevărul și să dobândească intrarea în viață. Ei vor să facă aceste lucruri, dar nu pot. De exemplu, oamenilor le este greu să se supună atunci când sunt emondați; când sunt încercați sau rafinați, vor să se certe cu Dumnezeu. Ori de câte ori se îmbolnăvesc sau se confruntă cu vreo catastrofă, ei se plâng că Dumnezeu nu i-a protejat. Cum pot astfel de oameni să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu? Ei nu ating nici măcar minimul, și anume acela de a avea o inimă supusă lui Dumnezeu, așadar cum pot dobândi adevărul? Unii oameni devin negativi atunci când cel mai mic lucru nu le merge; se poticnesc din cauza judecăților altor oameni și Îl trădează pe Dumnezeu atunci când sunt arestați. Este adevărat că nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul, indiferent dacă este vorba despre fericire sau pierzanie. Fiecare persoană are ceva în interiorul ei pe care dorește să-l urmărească și să-l obțină; are lucruri care îi plac. Urmărirea lucrurilor care îi plac ar putea atrage nenorocirea asupra ei, dar ea nu simte asta, crezând în continuare că lucrurile la care năzuiește și care îi plac sunt corecte și că nu este nimic în neregulă cu ele. Dacă însă va veni o zi în care nenorocirea va lovi și îi vor fi luate lucrurile pe care le urmărește și îi plac, ea va deveni negativă și slabă și nu va fi în stare să se ridice în picioare. Nu va ști ce s-a întâmplat, se va plânge că Dumnezeu este nedrept, iar inima ei plină de trădare față de Dumnezeu va ieși la iveală. Dacă oamenii nu se cunosc pe ei înșiși, atunci nu vor ști care este slăbiciunea lor vitală și nici unde le este ușor să eșueze sau să se poticnească. Este cu adevărat jalnic. De aceea spunem că, dacă o persoană nu se cunoaște pe sine, se poate poticni sau eșua oricând și își poate atrage propriul sfârșit.

Mulți oameni au spus: „Înțeleg fiecare element al adevărului, dar, pur și simplu, nu le pot pune în practică.” Asta dezvăluie rădăcina motivului pentru care oamenii nu practică adevărul. Ce fel de oameni înțeleg adevărul, dar nu îl pot pune în practică? Desigur, doar aceia care sunt scârbiți de adevăr și care îl urăsc nu îl pot pune în practică, iar aceasta este o problemă care ține de natura lor. Chiar dacă nu înțeleg adevărul, oamenii care îl iubesc vor acționa pe baza conștiinței lor și nu vor face rău. Dacă natura unei persoane este aceea de a-i fi scârbă de adevăr, atunci acea persoană nu va putea niciodată să practice adevărul. Oamenii care sunt scârbiți de adevăr cred în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări, nu pentru a urmări adevărul și a obține mântuirea. Chiar dacă își îndeplinesc îndatoririle, nu o fac de dragul obținerii adevărului, ci doar pentru a obține binecuvântări. De exemplu, unii oameni care sunt persecutați și nu se pot întoarce acasă gândesc în inimile lor: „Sunt persecutat și nu mă pot întoarce acasă din cauza credinței mele în Dumnezeu. Într-o zi, Dumnezeu îmi va da o casă mai bună; Dumnezeu nu mă va lăsa să sufăr în zadar” sau: „Oriunde aș fi, Dumnezeu îmi va da de mâncare și nu mă va lăsa să merg pe un drum fără ieșire. Dacă m-ar lăsa să merg pe un drum fără ieșire, atunci nu ar fi adevăratul Dumnezeu. El nu ar face asta.” Oare astfel de lucruri nu există în om? Există, de asemenea, unii oameni care gândesc: „Am renunțat la familia mea ca să mă sacrific pentru Dumnezeu, iar El nu ar trebui să mă dea pe mâna celor care sunt la putere; am urmărit cu atâta fervoare, Dumnezeu ar trebui să mă ocrotească și să mă binecuvânteze. Tânjim atât de mult ca ziua lui Dumnezeu să sosească, așa că ziua Sa ar trebui să vină cât mai curând posibil. Dumnezeu ar trebui să împlinească dorințele omului.” Mulți gândesc astfel – nu este aceasta dorința extravagantă a omului? Oamenii I-au cerut mereu lucruri extravagante lui Dumnezeu, gândindu-se mereu: „Am renunțat la familiile noastre pentru a ne îndeplini îndatoririle, așadar Dumnezeu ar trebui să ne binecuvânteze. Am acționat în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, așadar ar trebui să ne răsplătească.” Mulți oameni păstrează astfel de lucruri în inimile lor în timp ce cred în Dumnezeu. Ei îi văd pe alții care pleacă de lângă familiile lor și renunță la tot ca să se sacrifice pentru Dumnezeu cu atâta ușurință și se gândesc: „Și-au părăsit familiile de atât de mult timp, cum de nu le este dor de casă? Cum depășesc asta? Eu de ce nu pot depăși acest lucru? Eu de ce nu pot renunța la familia, soțul (sau soția) și copiii mei? De ce Dumnezeu este milostiv cu ei și nu este milostiv cu mine? De ce Duhul Sfânt nu-mi dăruiește har și nu sălășluiește în mine?” Ce stare este aceasta? Oamenii sunt atât de lipsiți de rațiune; ei nu practică adevărul, iar apoi se plâng de Dumnezeu și nu fac ceea ce ar trebui să facă. Ei ar trebui să aleagă calea urmăririi adevărului, dar sunt scârbiți de adevăr, tânjesc după plăcerile trupești și caută întotdeauna să obțină binecuvântări și să se bucure de har, plângându-se totodată că sunt excesive cerințele lui Dumnezeu față de om. Continuă să-I ceară lui Dumnezeu să fie milostiv cu ei și să le dăruiască mai mult har și să le permită să simtă plăcerea trupească – oare sunt ei oameni care cred sincer în Dumnezeu? Ei se gândesc: „Am renunțat la familia mea pentru a-mi face datoria și am suferit atât de mult. Dumnezeu ar trebui să fie milostiv cu mine, ca să nu-mi fie dor de casă și să fiu hotărât să renunț. Ar trebui să-mi dea putere și atunci nu voi deveni negativ și slab. Alți oameni sunt atât de puternici, Dumnezeu ar trebui să mă facă și pe mine puternic.” Aceste cuvinte pe care le rostesc oamenii sunt complet lipsite de rațiune și credință. Toate sunt rostite pentru că nu le-au fost îndeplinite cererile extravagante, ceea ce i-a făcut să fie nemulțumiți de Dumnezeu. Toate acestea sunt lucruri pe care le dezvăluie în inimile lor și le reprezintă în totalitate natura. Aceste lucruri există în oameni și, dacă nu se eliberează de ele, îi pot face pe oameni să se plângă de Dumnezeu și să-L înțeleagă greșit în orice moment sau loc. Este posibil ca oamenii să-L hulească pe Dumnezeu și să părăsească adevărata cale în orice moment și în orice loc. Este un lucru foarte firesc. Acum înțelegeți acest aspect în mod clar? Oamenii trebuie să cunoască lucrurile pe care le dezvăluie natura lor. Acesta este un aspect foarte serios, care trebuie abordat cu atenție, deoarece se referă la întrebarea dacă oamenii pot rămâne fermi în mărturia lor și dacă pot obține sau nu mântuirea prin credința lor în Dumnezeu. În ceea ce-i privește pe oamenii care înțeleg un pic din adevăr, dacă își dau seama că dezvăluie aceste lucruri și dacă, atunci când descoperă această problemă, o pot examina și dezgropa, atunci o vor putea rezolva. Dacă nu își dau seama că dezvăluie aceste lucruri, atunci nu există nicio modalitate de a rezolva această problemă și nu pot decât să aștepte expunerea din partea lui Dumnezeu sau dezvăluirea faptelor. Oamenii care nu iubesc adevărul nu prețuiesc auto-examinarea. Ei cred întotdeauna că acesta este un aspect insignifiant și se vor complăcea, gândindu-se: „Toată lumea este așa – să te plângi un pic nu este mare lucru. Dumnezeu va ierta și nu-Și va aminti de asta.” Oamenii nu știu să reflecteze asupra lor sau să caute adevărul pentru a rezolva probleme, ei nu pot practica niciunul din aceste lucruri. Toți sunt confuzi și mai ales leneși, precum și dependenți și predispuși să se complacă în fantezii. Ei năzuiesc: „Într-o zi, Dumnezeu va produce o schimbare profundă în noi și atunci nu vom mai fi atât de leneși, vom deveni complet sfinți și ne vom îndrepta privirea către puterea lui Dumnezeu.” E fantezist să-ți imaginezi așa ceva și este cu adevărat nerealist. Dacă o persoană poate rosti acest tip de noțiune și închipuire după ce a auzit atâtea predici, atunci ea nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu și, până astăzi, încă nu a înțeles clar cum îi mântuiește Dumnezeu pe oameni. Oamenii de acest fel sunt incredibil de ignoranți. De ce casa lui Dumnezeu are întotdeauna părtășie despre cunoașterea de sine și cunoașterea firii lui Dumnezeu? Este un lucru esențial pentru fiecare persoană. Dacă într-adevăr poți înțelege clar cum îi mântuiește Dumnezeu pe oameni, atunci ar trebui să te concentrezi pe a te cunoaște pe tine însuți și ar trebui să te dedici în mod regulat auto-reflecției – doar atunci vei avea o adevărată intrare în viață. Când îți vei da seama că dezvălui corupție, vei putea căuta adevărul? Vei putea să te rogi lui Dumnezeu și să te răzvrătești împotriva trupului? Aceasta este o condiție prealabilă pentru practicarea adevărului și este un pas crucial. Dacă, în tot ceea ce ți se întâmplă și în tot ceea ce faci, poți ști cum să practici într-un mod care să fie în concordanță cu adevărul, îți va fi ușor să pui adevărul în practică și vei avea intrare în viață. Dacă nu ești în stare să te cunoști pe tine, cum poate progresa viața ta? Dacă, oricât de negativ și de slab ai fi, nu reflectezi asupra ta și nu ajungi să te cunoști pe tine însuți sau nu te rogi lui Dumnezeu, atunci asta dovedește doar că nu iubești adevărul, că nu ești o persoană care urmărește adevărul și că nu vei putea niciodată să-l obții.

Înainte, unii oameni se gândeau: „Tânjim după căderea grabnică a marelui balaur roșu și sperăm că ziua lui Dumnezeu va veni repede. Nu sunt legitime aceste cereri? Năzuința ca ziua lui Dumnezeu să vină în curând nu este aceeași cu năzuința ca slava să-I fie adusă lui Dumnezeu cât mai repede posibil?” Ei găsesc pe ascuns câteva moduri plăcute urechii de a exprima acest lucru, dar, de fapt, speră doar să obțină aceste lucruri pentru sine. Ce-ar năzui ei, dacă nu ar face-o de dragul lor? Tot ceea ce năzuiesc oamenii este să fie eliberați rapid de împrejurările lor mizerabile și de această lume dureroasă. Există mai ales unii care văd promisiunile făcute înaintea fiilor întâi născuți ai lui Dumnezeu și au o sete incredibilă de acestea. Ori de câte ori citesc acele cuvinte, se simt de parcă și-ar potoli setea, privind un miraj. Dorințele egoiste din sinea omului nu au fost încă abandonate în totalitate, așadar, oricare ar fi modul în care urmărești adevărul, acesta va fi întotdeauna urmărit fără tragere de inimă. Mulți oameni care nu urmăresc adevărul tânjesc mereu ca ziua lui Dumnezeu să sosească, astfel încât să poată fi eliberați de suferința lor și să se bucure de binecuvântările Împărăției Cerurilor. Când aceasta nu vine, sunt mistuiți de durere, iar unii oameni strigă: „Când va veni ziua lui Dumnezeu? Încă nu m-am căsătorit, nu mai pot aștepta! Trebuie să arăt evlavie filială părinților mei, nu mai suport! Încă am nevoie să fac copii, ca să aibă grijă de mine atunci când voi îmbătrâni! Ziua lui Dumnezeu ar trebui să se grăbească și să vină! Să ne rugăm împreună pentru asta!” Cum au putut acei oameni care urmăresc adevărul să-l urmărească până acum fără să se plângă? Nu sunt ei îndrumați de cuvântul lui Dumnezeu și sprijiniți de cuvântul Său? Există atât de multe impurități în oameni, este viabil ca ei să nu accepte rafinarea? Fără suferință, cum se pot schimba? Oamenii trebuie să fie rafinați într-o anumită măsură și să fie dispuși să-L lase pe Dumnezeu să-i orchestreze fără nicio altă plângere – atunci ei vor fi complet schimbați.

Fragmentul 46

În omenirea coruptă, natura-esență a oamenilor este aceeași, cu excepția demonilor reîncarnați sau a celor posedați de duhuri rele. Unora le place să studieze mereu ce fel de duhuri au diferiți oameni în interiorul lor, dar acest lucru nu este realist; să te concentrezi asupra acestui lucru poate duce ușor la abateri. Unii simt întotdeauna că este ceva în neregulă cu duhul lor, pentru că au experimentat unele evenimente supranaturale, în timp ce alții cred că duhul lor are o problemă pentru că nu se pot schimba niciodată. De fapt, indiferent dacă duhul cuiva are o problemă, natura umană este aceeași – se împotrivește lui Dumnezeu și Îl trădează. Gradul de corupție al oamenilor este, de asemenea, similar, la fel ca și trăsăturile comune din natura lor. Unii oameni suspectează mereu că este ceva în neregulă cu duhul lor și se întreabă: „Cum am putut să fac așa ceva? Nu m-aș fi gândit niciodată la asta! Este ceva în neregulă cu duhul meu?” Ei chiar se îndoiesc că au fost aleși de Dumnezeu și, drept urmare, devin din ce în ce mai negativi. Unii oameni înțeleg lucrurile într-o manieră pură și, indiferent ce au făcut, se concentrează doar să caute adevărul și să reflecteze asupra lor înșiși, conform cuvintelor lui Dumnezeu: „Cum am putut să fac asta? Ce fire am dezvăluit? Ce natură o controlează? Cum pot să acționez în conformitate cu adevărul?” Reflectând în felul acesta asupra ta, este ușor să înțelegi adevărul și să găsești o cale de practică, precum și să obții cunoașterea de sine. Metodele și căile de autoexaminare ale fiecăruia sunt diferite; unii se concentrează asupra căutării adevărului și a cunoașterii de sine, în timp ce alții se concentrează întotdeauna asupra unor lucruri vagi și nerealiste și, din cauza asta, le este dificil să progreseze, dar ușor să rămână blocați în negativitate. Acum trebuie să înțelegi că, indiferent care este duhul tău, nimeni nu poate vedea și nici atinge lucrurile care țin de duh, așa că, dacă dai prea multă atenție acestui aspect, va fi doar o piedică pentru tine. Cel mai important lucru asupra căruia trebuie să te concentrezi este natura-esență a omenirii, care are legătură cu discernerea oamenilor și, dacă poți discerne natura-esență a oamenilor, atunci poți discerne și oamenii. Să vezi clar ce lucruri există în natura-esență a cuiva, ce firi corupte pot fi dezvăluite și ce aspecte ale adevărului sunt necesare pentru a le înlătura – acesta este cel mai important lucru asupra căruia trebuie să te concentrezi atunci când crezi în Dumnezeu. Doar dacă experimentezi lucrarea lui Dumnezeu în felul acesta, poți câștiga adevărul și-ți poți curăți firea coruptă. Dar cum să te cunoști pe tine însuți? Cum să-ți cunoști propria natură? Poți vedea care este natura-esență pe care o ai prin intermediul firilor pe care le dezvălui prin acțiunile tale, așadar, cheia pentru a te cunoaște pe tine însuți este să-ți cunoști propria fire coruptă. Numai în felul acesta vei putea să-ți înțelegi natura-esență, iar să vezi clar acest lucru înseamnă să te înțelegi pe deplin pe tine însuți. Cunoașterea de sine este o sarcină grea, iar cheia posibilității de a fi mântuit este felul în care te cunoști. Doar atunci când te cunoști realmente poți să te căiești cu adevărat, să accepți ușor adevărul și să pășești pe calea mântuirii. Celor care nu se cunosc pe ei înșiși le este imposibil să accepte adevărul, cu atât mai puțin să se căiască sincer. Prin urmare, problema-cheie este să-ți înțelegi propria fire coruptă. Să nu urmărești, sub nicio formă, spiritualitatea falsă; dacă te concentrezi mereu asupra a ceea ce este duhul tău, vei devia cu ușurință și va fi ușor să îndrumi greșit sau să rănești oamenii. Este realist ca oamenii să se concentreze asupra cunoașterii de sine, asupra înțelegerii firii lor corupte și asupra unei imagini clare a naturii-esențe a omului, și toate aceste lucruri vor fi avantajoase pentru rezolvarea problemei firii corupte, pentru urmărirea adevărului de către oameni și obținerea mântuirii de la Dumnezeu.

Natura-esență a oamenilor, după ce au fost corupți de Satana, este în principiu aceeași, doar cu mici diferențe. Asta pentru că toți au același strămoș, trăiesc în aceeași lume și au experimentat aceeași corupție. Toți au aceleași lucruri în comun. Cu toate acestea, unii oameni sunt capabili să facă un anumit tip de lucru într-un anumit mediu, iar alți oameni sunt capabili să facă alt tip de lucru în alt mediu; unii oameni sunt cultivați, într-o oarecare măsură, fiind educați, iar alții sunt necultivați, nefiind educați; unii oameni au un anumit fel de a vedea lucrurile, alții au o altă perspectivă asupra lucrurilor; unii trăiesc într-un anumit tip de mediu social, iar alții trăiesc în alt tip de mediu social și au obiceiuri moștenite și obiceiuri de viață diferite. Esența lucrurilor care sunt dezvăluite în natura omului este, totuși, aceeași. Așadar, nu este nevoie să te preocupi mereu de ce fel de duh ai sau să te îngrijorezi mereu că este un duh rău. Acesta este un lucru pe care omul nu-l poate realiza; doar Dumnezeu poate ști asta și, chiar dacă ar putea, tot nu i-ar folosi la nimic omului. Nu există niciun beneficiu când vrei mereu să-ți diseci duhul sau să reflectezi asupra lui; acest lucru este făcut de cei mai ignoranți și confuzi oameni. Nu te îndoi de tine când faci ceva greșit sau vreo fărădelege, spunând: „Este ceva în neregulă cu duhul meu? Este aceasta lucrarea unui duh rău? Cum am putut să fac un lucru atât de ridicol?” Indiferent ce faci, ar trebui să te uiți la natura ta pentru a vedea esența problemei și să cauți adevărurile în care oamenii ar trebui să pătrundă. Dacă-ți examinezi duhul, nu vei găsi nimic – chiar dacă ajungi să știi ce fel de duh ai în tine, tot nu vei putea să-ți cunoști natura, nici să-ți rezolvi problemele. Prin urmare, unii oameni vorbesc mereu despre ce fel de duh au, ca și cum ar fi excepțional de spirituali sau profesioniști, când, de fapt, sunt chiar amatori și nesăbuiți. Unii oameni vorbesc foarte spiritual, gândind că vorbele pe care le spun sunt foarte profunde și că oamenii obișnuiți nu le vor înțelege. Ei spun: „Este crucial să examinăm ce fel de duh avem. Dacă nu avem duhuri umane, chiar dacă noi credem în Dumnezeu, nu putem fi mântuiți. Nu trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă aversiune față de noi.” Unii oameni sunt intoxicați și induși în eroare când aud acest lucru, simțind, în adâncul inimii, că aceste cuvinte sunt rezonabile, și încep să examineze ce fel de duh au. Pentru că acordă o atenție deosebită duhului lor, devin nevrotici, examinându-și duhul în orice fac și, în cele din urmă, descoperă o problemă: „De ce mă împotrivesc adevărului în tot ceea ce fac? De ce nu am nici măcar un strop de umanitate sau de rațiune? Probabil că sunt un duh rău.” De fapt, cu o natură rea și lipsit de adevăr, cum ar putea omul să facă lucruri în conformitate cu adevărul? Indiferent cât de bune sunt acțiunile lor, ei tot nu pun adevărul în practică și sunt încă ostili față de Dumnezeu. Natura omului este rea și a fost coruptă și prelucrată de Satana; pur și simplu nu au asemănare umană, se răzvrătesc complet împotriva lui Dumnezeu și I se împotrivesc, și sunt atât de departe de Dumnezeu, încât nu pot face absolut nimic care să fie în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Nu există nimic în natura inerentă a omului care să fie compatibil cu Dumnezeu. Acest lucru este evident.

Unii oameni sunt întotdeauna prea sensibili și acordă o mare importanță faptului de a avea înțelegere spirituală sau cărui tip de duh îi aparțin, toate acestea în timp ce lasă deoparte chestiunea înțelegerii naturii proprii. Este ca și cum nu ai vedea pădurea din cauza copacilor. Nu este nesăbuit să fii acaparat de iluzoriu în timp ce neglijezi realul? În acești ani de studiu, ai înțeles temeinic lucrurile ce țin de duh sau chestiunile sufletului? Ai văzut cum este duhul tău? Dacă nu cercetezi lucrurile legate de natura-esență din adâncul sufletului tău și, în schimb, îți studiezi întotdeauna duhul, oare acest studiu va da rezultate? Nu este ca și cum un orb aprinde o lumânare și irosește ceara? Îți lași deoparte dificultățile reale și nu te gândești cum pot fi rezolvate, folosești întotdeauna metode strâmbe și te gândești mereu la ce fel de duh ai, dar poate acest lucru să rezolve vreo problemă? Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu urmărești adevărul, nu te angajezi niciodată într-o lucrare cinstită, ci îți studiezi întotdeauna duhul, atunci ești cea mai nesăbuită persoană. Oamenii cu adevărat inteligenți au următoarea atitudine: „Indiferent ce face Dumnezeu sau cum mă tratează, indiferent cât de profund corupt sunt sau cum este umanitatea mea, voi fi neclintit în hotărârea mea de a urmări adevărul și de a căuta să-L cunosc pe Dumnezeu.” Numai cunoscându-L pe Dumnezeu, un om poate să-și înlăture firea coruptă și să-și îndeplinească datoria pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu; aceasta este direcția vieții umane, este ceea ce oamenii ar trebui să caute să realizeze și este unica și singura cale spre mântuire. Acum, ceea ce este realist e urmărirea adevărului, cunoașterea propriei naturi corupte, înțelegerea adevărului pentru a-ți alunga firea coruptă și a fi capabil să-ți realizezi bine datoria, spre mulțumirea lui Dumnezeu. A intra în adevărul-realitate și a trăi asemănarea unei persoane autentice – acesta este un lucru realist. E realist să-L iubești pe Dumnezeu, să te supui lui Dumnezeu și să fii martor pentru Dumnezeu. Acestea sunt rezultatele pe care le vrea El. Este inutil să cercetăm lucruri care nu pot fi nici atinse, nici văzute. Acestea nu au nimic de-a face cu ceea ce este realist și, de asemenea, nu au nimic de-a face cu efectele lucrării lui Dumnezeu. Întrucât acum exiști într-un trup fizic, trebuie să urmărești să înțelegi adevărul, să-ți realizezi bine datoria, să fii o persoană onestă și să-ți schimbi firea. Toate acestea sunt lucruri pe care majoritatea oamenilor le pot realiza.

Unii oameni au în mod evident lucrarea duhurilor rele și s-ar putea să fie posedați de ele. Poate un astfel de om să fie mântuit prin credința în Dumnezeu? Este greu de spus și depinde dacă acționează în mod rezonabil și are o stare mentală normală. Cel mai important lucru este dacă poate sau nu să înțeleagă adevărul și să-l pună în practică. Dacă nu poate îndeplini acest criteriu, atunci nu există nicio modalitate de a fi mântuit. Acum, voi toți aveți rațiune normală, vorbiți normal și nu ați experimentat niciun fenomen supranatural sau anormal. Deși uneori stările voastre sunt puțin anormale și unele dintre modurile voastre de acțiune sunt greșite, toate acestea sunt dezvăluiri ale naturii umane. De fapt, același lucru este valabil și pentru alte persoane – doar că diferă contextul și momentul acestor dezvăluiri. Se pare că acum aveți un pic de statură și, după ce i-ați auzit pe alții vorbind despre chestiuni și afirmații spirituale, îi imitați și îi urmați, ca și cum ați înțelege voi înșivă atât de bine chestiunile spirituale și ați fi persoane atât de grozave. Numai Dumnezeu știe și controlează chestiunile tărâmului spiritual și este suficient de bine dacă oamenii pot înțelege chiar și puțin din cuvintele Lui, deci cum ar putea cineva să înțeleagă pe deplin tărâmul spiritual? Nu este ușor să te rătăcești dacă te gândești mereu la astfel de lucruri? Oamenii din zilele noastre au cu toții această stare înlăuntrul lor. Deși este posibil să nu discuți întotdeauna cu seriozitate aceste chestiuni și să nu devii slab sau să te prăbușești din cauza lor, tot poți să fii afectat temporar de acele cuvinte ale celorlalți. Deși este posibil să nu acorzi prea multă atenție acestui tip de chestiune, tot ești predispus să te concentrezi, în inima ta, asupra lucrurilor spirituale și, dacă va veni ziua în care să faci cu adevărat unele lucruri greșite, să te confrunți cu un obstacol și să te poticnești, atunci te vei îndoi de tine însuți, spunând: „Și duhul meu este greșit?” De obicei, nu te îndoiești niciodată și îi consideri pe ceilalți absurzi atunci când îi vezi împotmoliți în îndoială. Dar dacă vine o zi când ești emondat sau altcineva spune că ești Satana sau că ești un duh rău, atunci vei crede asta și, la fel ca ei, te vei împotmoli în îndoială, incapabil să te eliberezi. De fapt, majoritatea oamenilor sunt susceptibili să aibă această problemă, considerând chestiunile spiritului ca fiind incredibil de importante și neglijând chestiuni precum înțelegerea propriei naturi sau intrarea în viață. Acest lucru îi separă complet de realitate și este o abatere bazată pe experiență.

Ar trebui să acordați cu toții atenție cunoașterii propriei naturi și a aspectelor naturii voastre care vă pot determina cu ușurință să faceți lucruri greșite sau să vă rătăciți și, pe această bază, ar trebui să rezumați experiența și lecțiile. În special în ceea ce privește slujirea, experiența de viață și cunoașterea propriei naturi, numai prin dezvoltarea treptată a unei cunoașteri mai profunde, veți putea să vă înțelegeți propria stare și să evoluați în direcția corectă. Dacă poți deține aceste aspecte ale adevărului și le poți transforma în viața ta interioară, atunci vei fi mult mai statornic, nu vei mai face remarci iresponsabile și arbitrare despre lucruri pe care nu le înțelegi, te vei concentra asupra realității cuvintelor tale și vei avea părtășie despre lucruri reale. Când oamenii dobândesc o cunoaștere mai profundă a propriei naturi și o înțelegere mai profundă a adevărului, vor vorbi cu mai mult simț al decenței și nu o vor mai face arbitrar. Cei care nu dețin adevărul sunt întotdeauna slabi de minte și îndrăznesc să spună orice; există chiar și unii care, atunci când răspândesc Evanghelia, pentru a câștiga câțiva oameni în plus, nu ezită să urmeze oamenii religioși și să-L hulească pe Dumnezeu. Ei habar nu au ce sunt, nu-și înțeleg deloc natura și nu se tem de Dumnezeu. Unii oameni cred că nu-i mare lucru, dar chiar nu este mare lucru? Când va veni o zi în care vor recunoaște gravitatea problemei, se vor speria. Ce îngrozitor este să fi făcut asta! Ei nu pot desluși esența acestei chestiuni și chiar se cred foarte înțelepți și consideră că înțeleg totul; dar nu sunt conștienți că Îl ofensează pe Dumnezeu și nu sunt conștienți de modul în care vor pieri. Este inutil să înțelegi toate lucrurile legate de iad sau de tărâmul spiritual, dacă nu îți cunoști propria natură. Cheia este acum să înlăturăm dificultățile de a ne cunoaște pe noi înșine și de a ne cunoaște esența-natură. Trebuie să pricepi fiecare dintre stările dezvăluite de natura ta – dacă nu poți face acest lucru, atunci orice altă înțelegere este inutilă; totul este inutil, indiferent cât de mult te diseci pentru a vedea ce fel de duh sau suflet ai. Cheia este să pricepi diversele lucruri din natura ta, care chiar există înlăuntrul tău. Indiferent ce duh există în prezent înlăuntrul tău, acum ești o persoană cu gândire normală, așa că ar trebui să urmărești să înțelegi și să accepți adevărul. Dacă poți înțelege adevărul, atunci ar trebui să acționezi în conformitate cu el – aceasta este datoria omului. Să meditezi la chestiunile spirituale pur și simplu nu-ți este de niciun folos, este inutil și nefolositor. În zilele noastre, oameni care au lucrarea duhurilor rele sunt dezvăluiți în bisericile de pretutindeni. Acești oameni încă au speranță dacă pot să înțeleagă adevărul, dar dacă nu pot să înțeleagă, nici să accepte adevărul, atunci nu pot fi decât îndepărtați. Dacă cineva poate să înțeleagă adevărul, asta arată că încă are rațiune normală și, dacă înțelege mai multe adevăruri, atunci Satana nu va putea să-l inducă în eroare sau să-l controleze și există speranță că poate fi mântuit. Dacă este posedat de demoni și, de cele mai multe ori, rațiunea lui nu este prea normală, atunci, pentru el, categoric, totul s-a terminat și trebuie să fie îndepărtat pentru a evita să provoace necazuri. Oricine cu o rațiune relativ normală, indiferent de duhul pe care îl are în interior, atât timp cât are puțină înțelegere spirituală și poate să înțeleagă și să accepte adevărul, are speranță la mântuire. Deși omul ar putea să nu aibă facultatea de a accepta adevărul, dacă ascultă în mod eficient predicile, dacă este capabil să înțeleagă și să pătrundă atunci când se are părtășie despre adevăr și are o gândire normală și nu este absurd, atunci are speranța de a obține mântuirea. Dar Mă tem că vor exista oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală sau nu înțeleg cuvintele umane și care nu pot înțelege indiferent de modul în care alții au părtășie cu ei despre adevăr; acești oameni sunt problematici și nici măcar nu pot lucra în calitate de muncitori. În plus, cei care cred în Dumnezeu ar trebui să se concentreze doar asupra adevărului și asupra urmăririi lui. Ei nu ar trebui să continue să se concentreze asupra dezbaterii, studierii sau înțelegerii duhului. Acest lucru este absurd și ridicol. Cheia acum este dacă cineva poate să accepte adevărul, să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realități. Acesta este esențialul, dar cel mai important este dacă cineva se poate cunoaște și se poate autoanaliza și dacă este un om care își înțelege propria natură! Nu are niciun sens și mai ales nicio valoare să studiezi care este duhul tău. Dacă studiezi întotdeauna lucruri precum ce este duhul tău, ce se întâmplă cu sufletul tău, ce duh ai, dacă ai un duh de grad înalt sau de grad scăzut, din ce duh te-ai reîncarnat, câte vieți ai mai avut, care va fi finalul tău definitiv sau ce îți rezervă viitorul – să studiezi mereu aceste lucruri va afecta chestiunile importante. Chiar dacă le studiezi temeinic, când într-o zi alții vor înțelege adevărul și vor pătrunde în realități, tu nu vei avea nimic. Te vei fi amestecat în chestiunile importante și ți-o vei fi făcut-o cu mâna ta. Vei fi mers pe calea greșită și vei fi crezut în Dumnezeu în zadar. Pe cine vei da vina atunci? Este inutil să dai vina pe cineva; totul este din cauza ignoranței tale.

Fragmentul 47

Vedeți clar acum cum să-L urmați pe Dumnezeu și să mergeți pe calea căutării adevărului? Ce înseamnă, mai exact, să crezi în Dumnezeu și să-L urmezi? Înseamnă a renunța la câteva lucruri, a te sacrifica pentru Dumnezeu, a îndura puțină suferință și a-L urma pe Dumnezeu până la capătul drumului, și doar atât? Se poate ajunge la adevăr urmându-L pe Dumnezeu în acest fel? Poate cineva să obțină mântuirea? În inimile voastre, sunteți lămuriți în privința acestor lucruri? Unii oameni cred că, odată ce o persoană a fost judecată, mustrată și emondată sau după ce adevăratul ei caracter a fost dezvăluit, finalul este stabilit și e destinată să nu aibă nicio speranță de mântuire. Cei mai mulți oameni nu pot vedea clar această chestiune, ezită la răscruce de drumuri, neștiind cum să meargă pe drumul care le stă înainte. Nu înseamnă asta că încă le lipsește adevărata cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu? Oare au o credință adevărată cei care se îndoiesc mereu de lucrarea lui Dumnezeu și de mântuirea omului de către Dumnezeu? În mod normal, atunci când unii oameni încă nu au fost emondați și nu au suferit niciun eșec, ei cred că ar trebui să urmărească adevărul și să mulțumească intențiile lui Dumnezeu în credința lor. Cu toate acestea, de îndată ce primesc o lovitură sau apar dificultăți, natura lor trădătoare iese la iveală, iar imaginea este una detestabilă. După aceea, și ei simt că e detestabil și, în cele din urmă, dau un verdict în ceea ce privește propriul lor final, spunând: „S-a terminat pentru mine! Dacă sunt în stare să fac astfel de lucruri, nu înseamnă că sunt dincolo de orice speranță? Dumnezeu nu mă va mântui niciodată.” Mulți oameni se află în această stare. S-ar putea spune chiar că toți sunt așa. De ce dau oamenii astfel de verdicte împotriva propriilor persoane? Acest lucru dovedește că ei încă nu înțeleg intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea. A fi emondat doar o dată te poate face să cazi în negativism o lungă perioadă, să fii incapabil să ieși singur din această stare, până în punctul în care chiar e posibil să renunți la datoria ta; chiar și o întâmplare măruntă poate să te sperie astfel încât să nu mai urmărești adevărul și să te blochezi. Este ca și cum oamenii sunt entuziaști în căutările lor doar atunci când simt că sunt ireproșabili și fără cusur, însă atunci când descoperă că sunt cu totul corupți, nu mai au puterea de a continua să urmărească adevărul. Mulți oameni și-au vărsat frustrarea și negativismul spunând: „Categoric s-a terminat pentru mine; Dumnezeu nu mă va mântui. Chiar dacă Dumnezeu mă iartă, eu nu mă pot ierta; nu mă pot schimba niciodată.” Oamenii nu înțeleg intenția lui Dumnezeu, ceea ce arată că încă nu-I cunosc lucrarea. De fapt, prin experiențele lor, este firesc uneori ca oamenii să dezvăluie anumite firi corupte sau să acționeze într-un mod denaturat, iresponsabil, superficial și neloial. Acest lucru e din cauză că oamenii au firi corupte; aceasta este legea inexorabilă. Dacă nu ar fi aceste dezvăluiri, de ce ar fi numiți ființe umane corupte? Dacă ființele umane nu ar fi corupte, atunci lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu ar fi lipsită de sens. Problema acum este că, deoarece oamenii nu înțeleg adevărul sau nu se înțeleg cu adevărat pe ei înșiși și deoarece nu își pot vedea clar stările, ei au nevoie ca Dumnezeu să exprime cuvintele prin care să-i dea în vileag și să-i judece, pentru a vedea lumina. În caz contrar, ei ar rămâne insensibili și ignoranți. Dacă Dumnezeu nu ar lucra în acest fel, oamenii nu s-ar schimba niciodată. Indiferent de dificultățile care se vor abate asupra voastră în fiecare etapă, voi avea părtășie cu voi despre adevăr, oferindu-vă claritate și călăuzire și, câtă vreme puteți intra pe calea cea bună, este suficient. În caz contrar, oamenii se vor îndrepta mereu spre extreme. Ei vor merge întotdeauna pe căi fără ieșire, fără o cale de urmat și vor emite verdicte împotriva lor în timp ce merg mai departe. Când oamenii abia încep să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, încă nu se înțeleg pe ei înșiși. După ce eșuează și sunt dați în vileag de mai multe ori, în cele din urmă își dau un verdict. Ei spun: „Sunt un diavol; sunt o satană! Totul s-a terminat pentru mine. Nu există nicio șansă să fiu mântuit vreodată. Nu pot fi mântuit.” Într-adevăr, oamenii sunt prea fragili, este destul de greu să lucrezi cu ei și se vor îndrepta spre extreme în căile lor. Când oamenii nu pot vedea cât de adâncă este corupția lor, că sunt diavoli, devin aroganți și se consideră neprihăniți de sine; ei cred că au îndurat nenumărate greutăți, că sunt oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu și că sunt calificați pentru a intra în Împărăția Cerurilor. Cu toate acestea, atunci când oamenii își dau seama de profunzimea corupției lor, de faptul că nu au trăit asemănarea umană, ci sunt diavoli și satane, se lasă cuprinși de disperare și cred că sunt dincolo de orice speranță; că trebuie să fi fost condamnați de Dumnezeu, dați în vileag și eliminați. Oamenii sunt aroganți și neprihăniți de sine când nu se înțeleg pe ei înșiși și se lasă pradă disperării atunci când se înțeleg. Iată cât de tulburați și de dificili sunt oamenii. Dacă pot accepta adevărul, dacă într-o zi vor ajunge cu adevărat să înțeleagă intenția lui Dumnezeu, vor spune: „Stricăciunea mea a fost foarte profundă tot timpul și în sfârșit am recunoscut-o. Din fericire, Dumnezeu mă mântuiește, iar acum pot vedea o viață strălucitoare și pot merge pe calea corectă a vieții. Nu știu cum pot să-I mulțumesc lui Dumnezeu.” Este ca și cum te-ai trezi dintr-un vis și ai vedea lumina. Nu au primit ei marea mântuire? Nu ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu? Unii oameni nu se înțeleg pe ei înșiși nici măcar atunci când moartea este aproape; încă sunt aroganți și nu pot accepta dezvăluirea realității. Ei consideră că sunt destul de buni: „Sunt o persoană bună; cum aș fi putut face asta?” Se pare că au fost acuzați pe nedrept. Unii oameni trec ani de zile prin lucrarea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, tot nu-și înțeleg naturile. Cred mereu că sunt oameni buni și că au făcut o greșeală într-un moment de confuzie și, chiar și în ziua de azi, când sunt eliminați, nu se supun. Acest tip de persoană este prea arogantă și ignorantă și pur și simplu nu acceptă adevărul. Ei nu vor putea niciodată să se transforme și să devină ființe umane. Din acest lucru, puteți descoperi că, deși natura oamenilor este potrivnică și trădătoare față de Dumnezeu, există diferențe în naturile lor. Acest lucru necesită o înțelegere mai profundă a naturilor oamenilor.

În naturile oamenilor, există anumite trăsături comune care trebuie înțelese. Toți oamenii sunt capabili să-L trădeze pe Dumnezeu – aceasta este o trăsătură comună – și, totuși, fiecare individ are propria slăbiciune vitală. Unii oameni iubesc puterea, alții statutul; unii venerează bani, în timp ce alții venerează plăceri materiale. Acestea sunt diferențe în naturile oamenilor. Unii sunt capabili să rămână fermi în ciuda faptului că au îndurat multe greutăți după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, în vreme ce alții devin negativi, se plâng și nu reușesc să rămână fermi atunci când se confruntă cu câteva greutăți. Așadar, atunci de ce, în ciuda faptului că ambele tipuri de oameni cred în Dumnezeu și mănâncă și beau cuvântul Său, reacțiile lor variază când li se întâmplă ceva? Acest lucru ilustrează că, deși toți oamenii profund corupți au natura Satanei, calitatea umanității lor variază. Unii oameni sunt scârbiți de adevăr și-l urăsc, în vreme ce alții sunt capabili să-l iubească și să-l accepte. Manifestările firilor corupte ale unora sunt mai grave, în timp ce ale altora sunt mai puțin grave. Unii oameni sunt puțin mai buni la inimă, în timp ce alții sunt foarte răi. Deși cuvintele, comportamentul și manifestările lor pot diferi, firile lor corupte sunt aceleași; toți sunt oameni corupți care aparțin Satanei. Aceasta este o trăsătură comună lor. Natura unei persoane definește cine este. Deși există aspecte comune de la o persoană la alta în ceea ce privește natura lor, fiecare individ trebuie tratat diferit, în funcție de esența sa. De exemplu, poftele rele sunt o trăsătură comună tuturor oamenilor. Toată lumea le are și nu le poate depăși cu ușurință. Totuși, unii oameni au înclinații deosebit de puternice în acest sens. Ori de câte ori asemenea oameni întâmpină ispite care implică sexul opus, cedează în fața lor. Inimile lor devin stăpânite, iar ei cad pradă ispitei; sunt gata să fugă în orice moment cu o altă persoană și să-L trădeze pe Dumnezeu. Astfel, se poate spune că acești oameni au naturi rele. Când unii oameni se confruntă cu acest gen de lucruri, chiar dacă dau dovadă de puțină slăbiciune sau dezvăluie niște pofte rele, nu vor face nimic deplasat. Ei sunt capabili să-și exercite înfrânarea și să evite acest tip de situație; pot să se răzvrătească împotriva trupului și să se ferească de ispită. Astfel, nu se poate spune că natura lor este rea. Ființele umane trăiesc în trup, așa că au pofte rele, dar unii oameni sunt arbitrari și nesocotiți, își satisfac pofta și chiar fac lucruri care tulbură și perturbă lucrarea bisericii. Totuși, unii nu sunt așa. Ei sunt capabili să urmărească adevărul și să acționeze conform lui și pot să se răzvrătească împotriva trupului. Deși toți oamenii au pofte trupești, ei nu se comportă în același fel. Acesta este modul în care diferă naturile-esențe ale oamenilor. Unii oameni sunt ahtiați după bani. Ori de câte ori văd bani sau lucruri frumoase, vor să le ia pentru ei. Dorința lor de a dobândi aceste lucruri este deosebit de puternică. Acești oameni sunt lacomi din fire. Ei râvnesc la toate bunurile materiale pe care le văd și chiar îndrăznesc să fure sau să folosească în mod greșit jertfele aduse lui Dumnezeu – chiar îndrăznesc să pună mâna pe sume de mii sau zeci de mii de yuani. Cu cât sunt mai mulți bani, cu atât devin mai îndrăzneți. Nu au deloc inimi care se tem de Dumnezeu. Aceasta este o natură lacomă. Unii nu au conștiința împăcată după ce au cheltuit câțiva yuani sau câteva zeci de yuani din banii bisericii. Îngenunchează rapid înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga cu lacrimi de remușcare, implorându-L să-i ierte. Nu putem spune că asemenea oameni sunt ahtiați după bani, pentru că toată lumea are firi corupte și slăbiciuni, iar capacitatea acestor oameni de a se căi cu adevărat demonstrează că acțiunile lor au fost doar o dezvăluire a propriilor firi corupte. Unii oameni îi critică pe alții. Vor spune: „Din moment ce această persoană a cheltuit câțiva yuani din banii bisericii de data aceasta, data viitoare ar putea fi zeci de yuani. Cu siguranță este o persoană care fură jertfele și ar trebui îndepărtată.” Natura acestui mod de a vorbi conține un strop de critică. Oamenii au firi corupte, așa că sigur își vor dezvălui corupția și vor face multe lucruri rele. Acest lucru este normal, dar o persoană care își dezvăluie corupția nu e totuna cu un individ care are natura unei persoane rele. Deși e posibil ca aceste două tipuri de oameni să facă unele dintre aceleași lucruri, natura lor este diferită. De exemplu, în timp ce o persoană merge pe calea urmăririi adevărului și caută să fie o persoană onestă, din când în când, în mod inevitabil, dezvăluie minciuni, înșelătorie sau tertipuri, în vreme ce minciuna și înșelătoria fac parte din natura diavolului, iar acesta va minți tot timpul și în legătură cu orice. Deși ambii pot afișa un comportament mincinos, esența unui diavol și cea a unui ins care urmărește adevărul sunt fundamental diferite. Așadar, e potrivit să-i etichetăm drept diavoli și satane pe oamenii care caută să fie onești, doar din cauza unei dezvăluiri de moment a corupției? A fi săvârșit fărădelegea de a-i minți sau păcăli pe alții nu înseamnă că ei sunt diavoli care-i mint și păcălesc mereu pe alții. Deoarece naturile-esențe ale oamenilor nu sunt aceleași, nu-i putem băga pe toți în aceeași oală. A compara pe cineva care a săvârșit o fărădelege de moment cu un diavol este o formă de judecată și condamnare arbitrară. Acesta este lucrul care-i rănește cel mai mult pe oameni. Dacă ești lipsit de discernământ și nu poți să vezi clar lucrurile, atunci nu trebuie să vorbești orbește sau să aplici fără discernământ reglementările pentru că, în caz contrar, vei face rău altora. Oamenii cărora le lipsește înțelegerea spirituală și cărora le place să respecte reglementările sunt cei mai predispuși să-i judece și să-i condamne pe alții. Oamenii care nu înțeleg adevărul vorbesc și acționează fără principii, iar aceia care vorbesc în mod imprudent și-i judecă și condamnă arbitrar pe alții nu sunt de folos nici lor înșiși, nici altora.

În inimile voastre, nu știți ce țel trebuie să atingă o persoană în credința sa în Dumnezeu pentru a fi în concordanță cu intențiile Sale. Foarte puțini oameni sunt capabili să creadă în Dumnezeu în deplină conformitate cu cerințele Sale. În voi sunt prea multe probleme și poate că încă nu v-ați dat seama de ele și încă nu sunteți lămuriți în privința lor. Asta arată că tot nu înțelegeți adevărul, că nu sunteți capabili să reflectați asupra voastră și că încă nu ați descoperit și sunteți tot incapabili să disecați diferitele gânduri și aspecte ale naturii care se află în voi. Într-o zi, după ce veți fi auzit multe predici și veți avea experiență, veți înțelege adevărul. Numai atunci veți fi capabili de o adevărată autocunoaștere. Deși credeți cu adevărat în Dumnezeu, încă nu v-ați eliberat de firile voastre corupte, în natura voastră există încă multe lucruri superficiale, iar vouă tot vă place să purtați haine frumoase și să vă bucurați de lucruri frumoase. Când unii oameni poartă haine frumoase sau primesc un telefon mobil frumos, tonul vocii lor se schimbă; când unele femei poartă tocuri înalte, felul în care merg se schimbă, iar ele nu mai știu cine sunt. Când vine vorba de lucrurile pe care le adăpostesc oamenii în inimile lor și ce natură îi determină să dezvăluie aceste lucruri ticăloase, urâte și superficiale, este nevoie ca ei să-și cunoască firile corupte și lucrurile din propria natură. Deși oamenii pot să simtă aceste firi corupte, nu pot să le înlăture, ci pot doar să se bazeze pe propria voință pentru a le înfrâna și a le împiedica să se dezvăluie în exterior. Pe măsură ce experiențele lor devin mai profunde, pe măsură ce cunoașterea naturii lor și a tuturor aspectelor adevărului se adâncește și pe măsură ce înțeleg treptat și pătrund în cerințele lui Dumnezeu, firile corupte ale oamenilor și aspectele naturii lor încep, încet, să se schimbe. La început, autocunoașterea lor este foarte superficială. Ei își pot recunoaște firile corupte, dar nu sunt în stare să caute adevărul și să ajungă să cunoască esența corupției lor. Când dobândesc un strop de cunoaștere, vor să se înfrâneze și să se răzvrătească împotriva trupului prin muncă grea și să obțină rezultate, dar eforturile lor se dovedesc a fi în zadar, iar ei tot nu pot vedea rădăcina problemei. Mai târziu, când ajung să înțeleagă realmente adevărul și să-și cunoască temeinic firile corupte, încep să se urască. În acel moment, nu este nevoie să depună mult efort pentru a se răzvrăti împotriva trupului – ei pot să practice adevărul în mod proactiv și să acționeze conform principiilor. Deși uneori nu înțeleg pe deplin adevărul, pot cel puțin să acționeze bazându-se pe conștiința și rațiunea lor. Când oamenii încep să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, toți întâmpină dificultăți; deoarece nu înțeleg adevărul și nu știu să ia principiile drept bază, ei întreabă mereu cum să facă una sau alta și pot doar să respecte reglementările. Mai mult, oamenii sunt întotdeauna tulburați de stări negative și, uneori, nu au nicio cale înainte. Când vine vorba de stări negative, oamenii ar trebui să le rezolve prin părtășie pe cele care pot fi rezolvate astfel. Cât despre cele care nu pot fi rezolvate prin părtășie, le poți ignora. Ar trebui să te concentrezi mai degrabă asupra practicării și a pătrunderii în mod normal și să ai mai mult părtășie despre adevăr. Într-o zi, când vei înțelege clar adevărul și vei discerne multe lucruri, stările tale negative vor dispărea în mod firesc. Oare vechile voastre stări negative nu au dispărut deja? Cel puțin, experimentați mult mai puține decât înainte. Concentrați-vă doar asupra muncii din greu pentru a urmări adevărul și veți putea să vă rezolvați toate problemele. Când veți putea să vă rezolvați problemele, veți fi făcut progrese și veți fi crescut. Când oamenii experimentează până în ziua în care perspectiva lor asupra vieții, înțelesul și baza existenței lor s-au schimbat în întregime, când ei s-au schimbat în totalitate și au devenit altcineva, nu este incredibil acest lucru? Aceasta este o mare schimbare, o schimbare zguduitoare. Numai atunci când devii dezinteresat de faimă, câștig, statut, bani, plăcere, putere și gloria lumii și poți să renunți ușor la ele, vei avea asemănarea unei ființe umane. Cei care vor fi în cele din urmă făcuți compleți de Dumnezeu sunt un grup ca acesta; ei trăiesc pentru adevăr, pentru Dumnezeu și pentru ceea ce este drept. Aceasta este asemănarea unei adevărate ființe umane.

Unii oameni vor întreba: „Ce este, exact, o ființă umană?” Niciunul dintre oamenii din ziua de astăzi nu este ființă umană. Dacă nu sunt ființe umane, ce sunt ei? Ai putea spune că sunt animale, fiare, satane sau diavoli; în orice caz, sunt doar înveliți în piele umană, dar nu pot fi numiți ființe umane, întrucât nu au umanitate normală. A spune că sunt animale e oarecum potrivit, dar oamenii au limbaj, minte și gânduri și pot să se implice în știință și producție, așa că pot fi categorisiți doar ca animale superioare. Cu toate acestea, oamenii au fost prea profund corupți de Satana, și-au pierdut de mult timp conștiința și rațiunea, nu I se supun lui Dumnezeu și nu se tem deloc de El. Este întru totul potrivit să-i numim diavoli și satane. Întrucât natura lor este a Satanei și ei dezvăluie firi satanice și exprimă opinii satanice, este mai potrivit să-i numim diavoli și satane. Oamenii au fost prea profund corupți și nu au cine știe ce asemănare umană. Sunt ca fiarele și animalele, sunt diavoli. În acest moment, oamenii nu sunt una sau alta, nu seamănă nici cu ființele umane, nici cu demonii și nu au adevărata asemănare umană. După mulți ani de experiență, unii credincioși mai vechi ajung la un pic de intimitate cu Dumnezeu și-L înțeleg mai mult sau mai puțin, își fac mai mult sau mai puțin griji pentru lucrurile de care Se îngrijorează Dumnezeu și se gândesc mai mult sau mai puțin la lucrurile la care Se gândește El – asta înseamnă că au un pic din înfățișarea unui om și sunt formați pe jumătate. Noii credincioși nu au experimentat încă mustrarea și judecata, sau prea multă emondare, și nici nu au auzit prea mult despre adevăr; abia au citit cuvintele lui Dumnezeu, dar nu au nicio experiență adevărată. Prin urmare, sunt departe de adevărata asemănare umană. Profunzimea experienței unei persoane determină cât de mult se schimbă. Cu cât experimentezi mai puțin cuvintele lui Dumnezeu, cu atât vei înțelege mai puțin adevărul. Dacă nu ai deloc experiență, atunci ești o satană vie neatinsă și ești un diavol, pur și simplu. Crezi asta? Într-o zi, vei înțelege acele cuvinte. Există vreun om bun acum? Dacă oamenii nu au înfățișare umană, cum îi putem numi ființe umane? A-i numi oameni buni este exclus. Au doar o carapace umană, însă nu au o esență umană; nu ar fi o exagerare să-i numim fiare în haine umane. În cazul în care cineva își dorește să devină o persoană cu asemănare umană prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu, atunci trebuie să treacă prin expunerea, mustrarea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu – doar atunci va putea, în cele din urmă, să obțină schimbarea. Aceasta este calea; dacă Dumnezeu nu ar face asta, oamenii nu ar fi capabili să se schimbe. Dumnezeu trebuie să acționeze în acest fel, puțin câte puțin. Oamenii trebuie să experimenteze judecata și mustrarea și emondarea constantă, iar felurile în care își dezvăluie firile corupte trebuie expuse. Oamenii pot porni pe calea cea bună doar atunci când sunt capabili să reflecteze asupra propriilor persoane și să înțeleagă adevărul. Abia după o perioadă de experiență și după ce ajung la înțelegerea unor adevăruri, au oamenii o oarecare certitudine că pot rămâne fermi. Văd că toți încă aveți o statură prea mică, înțelegeți prea puțin din adevăr și nu vă puteți îndeplini îndatoririle în mod adecvat. Deși păreți să vă găsiți foarte activ de lucru în îndatoririle voastre, în realitate, toți sunteți în pragul pericolului. Nu văd să dețineți vreunul dintre adevărurile-realități și e greu să-Mi dau seama dacă sunteți oameni care urmăresc adevărul. Asta vă pune în mare pericol. De multe ori am rostit astfel de cuvinte, dar mulți oameni nu înțeleg ce înseamnă. Unii spun: „Sunt atât de entuziasmat în credința mea în Dumnezeu acum, că nu mă voi împiedica și nici nu-mi voi pierde calea. Dumnezeu mă tratează cu atât de mult har, încât nu sunt în niciun pericol.” Dumnezeu tratează fiecare persoană cu har și o protejează, dar voi nu ați intrat în adevărurile-realități, așa că, firește, sunteți în pericol. În fața încercărilor, poți să garantezi că vei fi capabil să rămâi ferm? Nicio persoană nu îndrăznește să ofere acest tip de garanție. Mulți oameni sunt capabili doar să vorbească despre anumite cuvinte și doctrine. Asta nu înseamnă că ei înțeleg adevărul și cu siguranță nu înseamnă că au o statură reală, și totuși cred că aproape au reușit. Dacă o persoană poate să spună un asemenea lucru, asta demonstrează că nu este la înălțime. Toți aceia care nu dețin adevărurile-realități trăiesc în pragul pericolului. Acest lucru este indiscutabil adevărat.

Fragmentul 48

Dintre cei care cred în Dumnezeu, ce fel de persoană are cele mai puține șanse de a fi mântuită și ce fel de natură va duce, mai mult ca sigur, la distrugere? Vedeți acest lucru în mod clar? Indiferent dacă cineva este conducător sau adept, care este natura comună a omului? Elementul comun în natura umană este trădarea față de Dumnezeu; fiecare persoană este capabilă să Îl trădeze. Ce înseamnă trădarea față de Dumnezeu? Care sunt manifestările sale? Îl trădează doar cei care încetează să mai creadă în El? Oamenii trebuie să înțeleagă care este esența lor și să priceapă rădăcina acesteia. Crizele tale de nervi, defectele, obiceiurile proaste sau lipsa ta de educație sunt, toate, aspecte superficiale. Dacă te agăți mereu de aceste lucruri minore, aplicând reglementările în mod nechibzuit și nereușind să înțelegi ce este esențial, lăsând nerezolvate lucrurile inerente naturii și firii tale corupte, în cele din urmă, tot te vei rătăci și vei ajunge să te împotrivești lui Dumnezeu. Oamenii Îl pot trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde – aceasta este o problemă gravă. Pentru o vreme, probabil ai putea să ai o inimă iubitoare de Dumnezeu, să te sacrifici cu entuziasm și să-ți îndeplinești îndatoririle cu un pic de loialitate sau ai putea să ai o rațiune și o conștiință perfect normale în această perioadă, dar oamenii sunt instabili și schimbători, capabili să se împotrivească și să-L trădeze pe Dumnezeu oricând și oriunde, în urma unei singure întâmplări. De exemplu, o persoană ar putea să aibă o rațiune perfect normală, să aibă lucrarea Duhului Sfânt, experiență practică, o răspundere și loialitate în îndeplinirea datoriei sale, dar chiar atunci când credința sa este deosebit de puternică, casa lui Dumnezeu exclude un antihrist pe care aceasta îl venerează, iar ea începe să aibă noțiuni. Devine imediat negativă, își pierde entuziasmul pentru lucrarea sa, își îndeplinește datoria cu superficialitate, nu-și mai dorește să se roage și se plânge: „De ce să mă rog? Dacă cineva atât de bun poate fi exclus, cine poate fi mântuit? Dumnezeu nu ar trebui să-i trateze pe oameni așa!” Care este natura cuvintelor sale? Este suficient ca o singură întâmplare să nu fie în concordanță cu dorințele sale și Îl judecă pe Dumnezeu. Nu este aceasta o manifestare a trădării față de Dumnezeu? Oamenii se pot îndepărta de Dumnezeu oricând și oriunde; în momentul în care se confruntă cu o anumită situație, ei ar putea să conceapă noțiuni și să-L judece și să-L condamne pe Dumnezeu – nu este aceasta o manifestare a trădării față de Dumnezeu? Aici este o mare problemă. S-ar putea ca tu să crezi acum că nu ai nicio noțiune despre Dumnezeu și că te poți supune Lui, dar dacă ai face ceva greșit și brusc te-ai confrunta cu o aspră emondare, ai mai fi în stare să te supui? Ai putea să cauți adevărul pentru a găsi o soluție? Dacă nu poți să te supui sau să cauți adevărul pentru a rezolva problema răzvrătirii tale, atunci încă există probabilitatea de a-L trăda pe Dumnezeu. Poate că nu ai spus efectiv: „Nu mai cred în Dumnezeu”, dar inima ta L-a trădat deja în acel moment. Trebuie să vezi clar care este natura umană. Este trădarea esența acestei naturi? Foarte puțini sunt capabili să vadă limpede esența naturii omului. Desigur, unii oameni au puțină conștiință și o umanitate relativ bună, în timp ce alții nu au nicio umanitate, dar indiferent de calibrul umanității cuiva, factorul comun este că toți Îl pot trăda pe Dumnezeu. Natura umană este, în esență, aceea de a-L trăda pe Dumnezeu. Voi obișnuiați să gândiți astfel: „Deoarece este în natura oamenilor corupți de Satana să-L trădeze pe Dumnezeu, nu pot face nimic în privința asta decât să mă schimb treptat.” Mai gândiți așa și acum? Atunci, spuneți-Mi, poate cineva să-L trădeze pe Dumnezeu fără să fie corupt? Oamenii încă Îl pot trăda și fără să fie corupți. Când Dumnezeu i-a creat, le-a oferit liberul arbitru. Oamenii sunt deosebit de fragili; ei nu au dorința înnăscută de a se apropia de Dumnezeu și de a spune: „Dumnezeu este Creatorul nostru, iar noi suntem ființe create.” Oamenii nu au un astfel de concept. Le lipsește în mod firesc adevărul și nici nu există în ei ceva legat de închinarea la Dumnezeu. El le-a dat oamenilor liberul arbitru, permițându-le să gândească, dar oamenii nu acceptă adevărul, nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu și nu înțeleg cum să I se supună și să I se închine. Aceste lucruri nu există în oameni, așa că, și fără a fi corupt, tot ești în stare să-L trădezi pe Dumnezeu. De ce spun că ești în stare să-L trădezi pe Dumnezeu? Când Satana vine să te ispitească, tu îl urmezi pe el și Îl trădezi pe Dumnezeu. Ești creat de Dumnezeu, dar nu Îl urmezi pe El, în schimb, te duci după Satana – nu te face asta un trădător? Prin definiție, un trădător este cineva care trădează. Înțelegi pe deplin esența acestui lucru? Prin urmare, oamenii Îl pot trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde. Oamenii nu Îl vor trăda pe Dumnezeu decât atunci când vor trăi în întregime în Împărăția Lui și în lumina Sa, când tot ce aparține Satanei va fi distrus și când nu va mai exista nimic care să-i ispitească sau să-i ademenească în păcat. Dacă va mai exista ceva care să-i atragă pe oameni în păcat, înseamnă că ei tot vor fi capabili să-L trădeze pe Dumnezeu. Prin urmare, oamenii sunt lipsiți de valoare. Ai putea crede că, doar pentru că ești în stare să rostești unele cuvinte și doctrine, pentru că înțelegi unele adevăruri și că nu-L poți trăda pe Dumnezeu, ar trebui să fii considerat cel puțin – dacă nu ca aurul sau ca argintul – ca bronzul sau fierul, mai valoros decât ceramica, dar te supraestimezi. Știi ce sunt cu adevărat oamenii? Aceștia Îl pot trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde, ei nu valorează nici măcar un sfanț; exact cum a spus Dumnezeu: oamenii sunt niște fiare, niște amărâți fără valoare. În inimile lor, însă, oamenii nu gândesc așa. Ei gândesc: „Nu cred că sunt un amărât fără valoare! De ce nu pot să fiu conștient de treaba asta? Cum se face că nu am experimentat-o? Credința mea în Dumnezeu este sinceră; am credință, așa că nu pot să-L trădez pe Dumnezeu. Toate cuvintele Lui reprezintă adevărul, dar nu pot să înțeleg propoziția: «Oamenii Îl pot trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde.» Am văzut deja dragostea lui Dumnezeu; nu aș putea să-L trădez nicicând.” Asta este, într-adevăr, ceea ce gândesc oamenii în inimile lor, dar cuvintele lui Dumnezeu sunt fapte, nu vorbe spuse din senin. Fiecare problemă vă este arătată foarte clar, convingându-vă din toată inima; numai așa veți putea să vă recunoașteți corupția și să rezolvați problema trădării. În Împărăție nu va exista trădare; când oamenii trăiesc sub stăpânirea lui Dumnezeu și nu sub controlul Satanei, sunt cu adevărat liberi. Atunci nu va mai fi nevoie să te îngrijorezi că-L trădezi pe Dumnezeu; o astfel de preocupare ar fi inutilă, de prisos. În viitor se va putea afirma că nu mai aveți nimic în voi care să-L trădeze pe Dumnezeu, dar, deocamdată, nu este cazul. Pentru că au firi corupte, oamenii Îl pot trăda pe Dumnezeu oricând. Nu este vorba că prezența anumitor circumstanțe duce la trădare și că, în absența lor sau prin constrângere, tu nu-L vei trăda pe Dumnezeu – chiar și fără a fi constrâns, tot Îl poți trăda. Aceasta este o problemă a esenței corupte a omului, o problemă a naturii lui. Chiar dacă nu te gândești la ceva sau nu faci nimic acum, realitatea naturii tale există cu adevărat și nu poate fi eradicată de nimeni. Din moment ce natura de a-L trăda pe Dumnezeu e în tine, El nu este în inima ta; în adâncul inimii tale, nu există loc pentru Dumnezeu și nici adevărul nu este prezent; astfel, tu Îl poți trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde. Îngerii sunt diferiți; deși nu au firea sau esența lui Dumnezeu, ei sunt capabili să I se supună în totalitate, deoarece au fost creați de El în mod special pentru a-L sluji, pentru a îndeplini poruncile Sale pretutindeni. Ei aparțin în întregime lui Dumnezeu. În ceea ce-i privește pe oameni, El a intenționat ca ei să trăiască pe pământ, fără a-i înzestra cu aptitudinea de a I se închina. Astfel, oamenii Îl pot trăda și I se pot împotrivi. Acest lucru dovedește că oamenii pot fi folosiți și contestați de oricine; ei nu au suveranitate proprie. Oamenii sunt ființe complet lipsite de demnitate și fără valoare!

Dumnezeu expune natura trădătoare a omului pentru ca el să poată avea o înțelegere adevărată a acestei chestiuni și a propriei persoane. Oamenii pot începe să se schimbe și să încerce să găsească căi de practică pornind de la acest aspect, înțelegând în ce situații Îl pot trăda pe Dumnezeu și care din firile corupte pe care le au ar duce la trădarea față de Dumnezeu. Odată ce ajungi la un punct în care nu te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu în multe privințe și nu Îl trădezi în majoritatea situațiilor, când ajungi la sfârșitul călătoriei vieții tale, la momentul în care lucrarea lui Dumnezeu s-a terminat, nu va mai trebui să te îngrijorezi dacă Îl vei trăda pe Dumnezeu în viitor. De ce spun acest lucru? Înainte ca oamenii să fie corupți de Satana, ei puteau să-L trădeze pe Dumnezeu atunci când erau ademeniți de acesta. Când Satana va fi distrus, oare oamenii nu vor înceta să-L mai trădeze pe Dumnezeu? Acel moment nu a sosit încă. Oamenii mai au în ei firea coruptă a Satanei, fiind capabili să-L trădeze pe Dumnezeu oricând și oriunde. Odată ce ai experimentat viața până la un anumit stadiu, în care ai renunțat la toate acele opinii, noțiuni și închipuiri greșite despre a te împotrivi lui Dumnezeu și a-L trăda, ai înțeles adevărul, cu multe lucruri pozitive în inima ta, poți să te controlezi și să-ți stăpânești propriile acțiuni și nu Îl mai trădezi pe Dumnezeu în majoritatea situațiilor, atunci, când Satana va fi distrus, vei fi complet schimbat. Etapa actuală a lucrării este de a rezolva trădarea și răzvrătirea omului. Omenirea din viitor nu-L va mai trăda pe Dumnezeu, deoarece Satana va fi fost tratat. Nu va mai fi vorba despre faptul că Satana induce în eroare și corupe omenirea; această chestiune nu va mai avea nicio legătură cu ea. Acum, oamenilor li se cere să-și înțeleagă natura trădătoare, care este o problemă de importanță majoră. De aici ar trebui să porniți. Ce aparține de natura trădării față de Dumnezeu? În ce constau dezvăluirile trădării? Cum ar trebui oamenii să reflecteze și să înțeleagă? Cum ar trebui să practice și să pătrundă? Toate acestea trebuie să fie înțelese și văzute clar. Atât timp cât natura trădării încă există înlăuntrul cuiva, acesta Îl poate trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde. Chiar dacă nu Îl tăgăduiește în mod deschis sau nu Îl trădează, tot poate face multe lucruri pe care oamenii nu le-ar considera trădare, dar care, în esență, sunt. Acest lucru înseamnă că oamenii nu au autonomie; Satana i-a acaparat primul. Dacă ai putut să-L trădezi pe Dumnezeu fără să fii corupt, cu atât mai mult poți face acest lucru acum, când ești cuprins de firea coruptă a Satanei? Nu ești oare și mai capabil să-L trădezi pe Dumnezeu oricând și oriunde? Sarcina actuală este să scapi de aceste firi corupte, reducând lucrurile care te fac să-L trădezi pe Dumnezeu, oferindu-ți mai multe șanse de a fi desăvârșit și acceptat în preajma Sa. Pe măsură ce experimentezi mai mult din lucrarea lui Dumnezeu în diverse chestiuni, vei putea să dobândești unele adevăruri și să fii desăvârșit într-o anumită măsură. Dacă Satana și demonii încă vin să te ispitească sau dacă spiritele rele vin să te inducă în eroare și să te tulbure, vei fi capabil să-ți exerciți discernământul și, astfel, să acționezi mai puțin în moduri care Îl trădează pe Dumnezeu. Acesta este un lucru care se dezvoltă în oameni de-a lungul timpului. Atunci când au fost creați pentru prima dată, oamenii nu știau să se închine sau să se supună lui Dumnezeu și nici ce însemna să-L trădeze. Când Satana a venit să îi ademenească, ei l-au urmat pe acesta și L-au trădat pe Dumnezeu, devenind trădători, pentru că nu au fost capabili să distingă binele de rău și nu aveau aptitudinea de a se închina lui Dumnezeu – cu atât mai puțin înțelegeau că Dumnezeu este Creatorul omenirii și cum ar trebui să I se închine. Acum, El îi mântuiește pe oameni prin faptul că le insuflă anumite adevăruri despre cunoașterea Lui – inclusiv esența, firea, atotputernicia, caracterul Său practic și așa mai departe – astfel încât acestea să devină viața lor, acordându-le autonomie și permițându-le să trăiască în conformitate cu adevărul. Cu cât experimentezi mai profund cuvintele lui Dumnezeu, judecata și mustrarea din ele, cu atât mai profund îți vei înțelege firea coruptă, iar acest lucru îți va da hotărârea de a I te supune, de a-L iubi și de a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cu cât Îl vei cunoaște mai mult, cu atât vei putea să te eliberezi de mai multe din firile tale corupte, iar în tine vor exista mai puține lucruri care să Îl trădeze pe Dumnezeu și mai multe aspecte compatibile cu El, învingându-l astfel complet pe Satana și triumfând asupra lui. Cu ajutorul adevărului, oamenii dobândesc autonomie și nu mai sunt induși în eroare sau constrânși de Satana, trăind o viață umană adevărată. Unii întreabă: „Dacă omul are o natură coruptă în el și Îl poate trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde, atunci cum poate Dumnezeu să spună că l-a făcut pe om complet?” A fi făcut complet înseamnă că, prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu, oamenii ajung să-L cunoască pe Dumnezeu și propria lor natură, înțelegând cum să I se închine și să I se supună. Ei pot să discearnă între lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului, să recunoască diferența dintre lucrarea Duhului Sfânt și lucrarea spiritelor rele și să înțeleagă modul în care Satana și demonii se împotrivesc lui Dumnezeu, cum I se împotrivește omenirea, ce este o ființă creată și cine este Creatorul. Toate acestea sunt adăugate oamenilor prin lucrarea lui Dumnezeu, după ce au fost creați. Astfel, oamenii compleți din final sunt mai semnificativi și mai valoroși decât cei care nu au fost corupți de la început, deoarece Dumnezeu le-a adăugat ceva, a făurit ceva în ei. Prin urmare, oamenii compleți din final au mai multă autonomie decât au avut Adam și Eva, o mai bună înțelegere a adevărului despre închinarea și supunerea față de Dumnezeu și despre cum să se comporte. Adam și Eva nu au știut aceste lucruri. Când au fost ispitiți de șarpe, ei au mâncat fructul din pomul cunoașterii binelui și răului și apoi și-au dat seama de rușinea lor, dar tot nu au știut cum să se închine lui Dumnezeu. De atunci și până în prezent, omenirea a devenit din ce în ce mai coruptă. Aceasta este o chestiune destul de profundă; nimeni nu o poate înțelege clar. Din cauza instinctelor trupului, oamenii Îl pot trăda pe Dumnezeu oricând și oriunde, dar, în cele din urmă, Dumnezeu îl va face pe om complet și îl va aduce în epoca următoare. Acesta este un lucru pe care oamenii reușesc cu greu să-l înțeleagă; poate fi experimentat doar în mod treptat. Odată ce adevărul va fi înțeles, va deveni clar de la sine.

De ce este necesar ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu? Pentru că, fără să-L cunoască pe Dumnezeu, oamenii I se vor împotrivi. Dacă cineva nu înțelege adevărul, există riscul să fie indus în eroare și folosit de Satana și de spiritele rele. Nu va putea scăpa de influența Satanei, eșuând astfel să obțină mântuirea. Însă, dacă cineva înțelege adevărul, atunci va avea o cunoaștere reală despre Dumnezeu, va putea să I se supună cu adevărat, să-L mărturisească și să fie câștigat de El. Satana nu va putea să inducă în eroare sau să exploateze o astfel de persoană, chiar și să vrea; acest lucru înseamnă să nu fii deloc influențat de Satana și să fi obținut mântuirea, iar aceasta este semnificația cerinței lui Dumnezeu ca oamenii să-L cunoască. Dacă Îl cunoști pe Dumnezeu, atunci poți fi mântuit de El; fără a-L cunoaște, nu poți obține mântuirea. Dacă cineva nu înțelege intențiile lui Dumnezeu și nu urmărește deloc adevărul, trăind, în schimb, conform firii sale satanice și nepracticând adevărul, chiar dacă înțelege o parte din el, continuând cu bună știință să păcătuiască, atunci este cu adevărat irecuperabil. În ce stare vă aflați acum? Atât timp cât aveți o fărâmă de speranță acum, indiferent dacă Dumnezeu Își amintește sau nu fărădelegile voastre din trecut, ce mentalitate ar trebui să păstrați? „Trebuie să urmăresc să-mi schimb firea, să urmăresc cunoașterea față de Dumnezeu, să nu mai fiu păcălit niciodată de Satana și să nu mai fac niciodată ceva care ar face numele lui Dumnezeu de ocară.” Acum, oamenii sunt atât de profund corupți și lipsiți de orice valoare! Ce criterii esențiale determină dacă pot fi mântuiți și dacă au vreo speranță? E esențial, după ascultarea unei predici, dacă poți înțelege adevărul, dacă poți pune adevărul în practică și dacă te poți schimba sau nu. Acestea sunt criteriile esențiale. Dacă doar simți remușcări și, atunci când vine vorba să acționezi, faci pur și simplu orice vrei, după vechile obiceiuri, nu numai necăutând adevărul, încă agățându-te de opinii, metode și reglementări vechi, și nu doar nereflectând asupra propriei persoane și neîncercând să te cunoști, ci, în schimb, înrăutățindu-te din ce în ce mai mult, continuând să stărui să mergi pe vechea ta cale, atunci vei rămâne fără speranță și ar trebui să fii dat deoparte. Cu o mai bună cunoaștere a lui Dumnezeu și o cunoaștere mai profundă a propriei persoane, vei putea să te abții mai bine de la a comite răul și a păcătui. Cu cât îți cunoști mai temeinic natura, cu atât mai bine te vei putea proteja și, după ce îți vei sintetiza experiențele și lecțiile, nu vei mai da greș din nou. De fapt, toți oamenii au unele defecte, doar că Dumnezeu nu le cere socoteală pentru acestea. Toată lumea le are, diferă doar măsura în care sunt prezente; despre unele se poate vorbi, despre altele, nu. Unii oameni fac lucruri pe care alții le știu, în timp ce alții fac lucruri fără ca nimeni să știe despre ele. Toți au comis fărădelegi și au defecte și cu toții dezvăluie anumite firi corupte, cum ar fi aroganța sau neprihănirea de sine; toți au avut unele abateri în lucrarea lor sau au fost, ocazional, rebeli. Toate acestea sunt de înțeles; sunt inevitabile la omenirea coruptă. Însă, odată ce oamenii înțeleg adevărul, ar trebui să fie capabili să evite acest lucru și să nu mai comită fărădelegi; nu mai este nevoie să fie tulburați de fărădelegile din trecut. Important este dacă oamenii se căiesc, dacă s-au schimbat cu adevărat. Cei care se căiesc și se schimbă sunt cei care sunt mântuiți, în timp ce aceia care nu se căiesc și rămân complet neschimbați trebuie să fie eliminați. Dacă, după ce au înțeles adevărul, oamenii continuă să comită fărădelegi în mod conștient, dacă sunt fermi în a nu se căi, complet neschimbați, indiferent de modul în care sunt emondați sau avertizați, atunci astfel de oameni nu pot fi mântuiți.