Despre viața lui Petru

Petru a fost modelul de urmat al lui Dumnezeu pentru umanitate, un luminat care era cunoscut de toți. De ce a fost cineva atât de obișnuit înălțat ca exemplar de către Dumnezeu și preamărit de generații succesive? E de la sine înțeles că acest lucru este inseparabil de exprimarea iubirii lui Petru pentru Dumnezeu și a hotărârii de a-L iubi pe Dumnezeu. În ceea ce privește modul în care s-a manifestat iubirea din inima sa pentru Dumnezeu și cum au fost efectiv experiențele vieții sale, trebuie să ne întoarcem la Epoca Harului pentru a cerceta nou obiceiurile vremii și pentru a-l observa pe Petru din acea epocă.

Petru s-a născut într-o gospodărie agricolă evreiască obișnuită. Părinții săi întrețineau întreaga familie prin agricultură, iar el era cel mai mare dintre copii, având patru frați și surori. Aceasta, desigur, nu este partea principală a poveștii noastre; Petru este personajul nostru central. Când avea cinci ani, părinții lui Petru au început să-l învețe să citească. La acea vreme, poporul evreu era destul de erudit și deosebit de avansat în domenii precum agricultura, industria și comerțul. Datorită mediului lor social, ambii părinți ai lui Petru au primit o educație înaltă. În ciuda faptului că erau din mediul rural, erau bine educați și comparabili cu studenții universitari obișnuiți de astăzi. Evident, Petru a fost binecuvântat să se nască în condiții sociale atât de favorabile. Întrucât era isteț și înțelegea rapid, își însușea cu ușurință idei noi. După începerea studiilor, pricepea foarte ușor lucrurile în timpul lecțiilor. Părinții lui erau mândri să aibă un fiu atât de strălucit și au depus toate eforturile pentru a-i permite să meargă la școală, în speranța că va putea să se remarce și să-și asigure vreun post oficial în societate. Fără să-și dea seama, Petru devenise interesat de Dumnezeu, ceea ce a făcut ca, la paisprezece ani, când era la liceu, să se sature de programul culturii Greciei antice pe care îl studia, în special de personajele fictive și evenimentele inventate din istoria greacă veche. De atunci, Petru – care tocmai intrase în primăvara tinereții sale – a început să încerce să afle mai mult despre viața umană și despre lumea cea largă. Conștiința lui nu l-a constrâns să răsplătească durerile pe care le înduraseră părinții, deoarece vedea clar că oamenii trăiau cu toții într-o stare de autoînșelare, toți trăiau vieți fără însemnătate, distrugându-și viețile în lupta lor pentru avere și recunoaştere. Perspectiva sa avea, în mare măsură, legătură cu mediul social în care locuia. Cu cât oamenii au mai multă cunoaștere, cu atât relațiile interpersonale și lumile lăuntrice sunt mai complexe și, prin urmare, cu atât mai mult trăiesc într-un gol. În aceste condiții, Petru și-a petrecut timpul liber făcând vizite prelungite, cele mai multe unor figuri religioase. În inima lui, avea vagul sentiment că religia ar putea fi în stare să dea socoteală de tot ceea ce era inexplicabil în lumea umană și, de aceea, mergea adesea la o sinagogă din apropiere pentru a asista la slujbe. Părinții săi nu știau acest lucru și, nu după mult timp, Petru, care întotdeauna avusese o reputație bună și fusese bun la învățătură, a început să urască mersul la școală. Sub supravegherea părinților, abia a terminat liceul. Înotând către mal dinspre oceanul cunoașterii, a inspirat adânc; de atunci, nimeni nu avea să-l mai educe sau să-l îngrădească.

După ce a terminat școala, a început să citească tot felul de cărți, dar, la șaptesprezece ani, tot nu avea prea multă experiență în lumea largă. După absolvirea școlii, s-a întreținut prin agricultură, făcându-și pe cât posibil timp pentru a citi cărți și a participa la slujbele religioase. Părinții săi, care avuseseră speranțe mari pentru el, blestemau adesea Cerul din cauza „fiului lor rebel”, dar nici măcar acest lucru nu a putut să stea în calea foamei și a setei sale de dreptate. Petru nu a suferit un număr mic de neplăceri în experiențele sale, dar inima lui a fost vorace, iar el a crescut ca iarba după ploaie. În scurtă vreme, a fost suficient de „norocos” încât să întâlnească unele personaje cu vechime din lumea religioasă și, deoarece dorința lui era atât de puternică, a început să li se alăture tot mai des, până când a ajuns să-și petreacă aproape tot timpul printre ei. Cufundat în mare fericire, el și-a dat brusc seama că majoritatea acestor oameni credeau cu buzele, dar nu-și oferiseră inima credinței lor. Cum putea Petru, al cărui suflet era drept și curat, să tolereze o asemenea lovitură? Și-a dat seama că aproape toți oamenii cu care se întovărășise erau fiare în ținute umane – erau animale cu înfățișare umană. În acea perioadă, Petru era foarte naiv, așa că, în mai multe ocazii, a stăruit pe lângă ei din suflet. Dar cum puteau oare aceste figuri religioase viclene, înșelătoare, să asculte rugămințile acestui tânăr înflăcărat? În acel moment, Petru a simțit adevărata zădărnicie a vieții umane: la primul pas pe scena vieții, eșuase... Un an mai târziu, s-a îndepărtat de sinagogă și a început să trăiască independent.

Acest obstacol l-a făcut pe Petru, în vârstă de 18 ani, mult mai matur și mai sofisticat. Nu mai exista nicio urmă a naivității lui din tinerețe; inocența și lipsa de prefăcătorie a tânărului fuseseră zdruncinate fără milă de neplăcerea prin care trecuse, iar el a început o viață de pescar. După aceea, oamenii erau văzuți ascultându-l când predica pe barca sa. În timp ce își câștiga traiul pescuind, răspândea mesajul oriunde mergea, iar toți cei cărora le propovăduia erau fascinați de predicile sale, căci lucrurile despre care vorbea atingeau o coardă sensibilă din inimile oamenilor de rând și cu toții erau profund mișcați de onestitatea lui. Îi învăța adesea pe oameni să-i trateze pe ceilalți din inimă, să apeleze la Suveranul cerului, pământului și tuturor lucrurilor, să nu-și ignore conștiința sau să facă lucruri rușinoase, mulțumindu-L în toate privințele pe Dumnezeul pe care Îl iubeau în inimile lor... Oamenii erau deseori profund impresionați după ce îi ascultau predicile; cu toții se simțeau inspirați de el și de multe ori erau mișcați până la lacrimi. La vremea respectivă, era foarte admirat de toți adepții săi, care erau cu toții sărmani și, firește, având în vedere cum era societatea pe atunci, erau foarte puțini la număr. De asemenea, Petru era persecutat de personajele religioase ale societății de la acea vreme. Toate acestea au făcut ca, timp de doi ani, să se mute din loc în loc și să trăiască o viață solitară. În acești doi ani de experiențe extraordinare, el a dobândit mult discernământ și a aflat foarte multe despre lucruri în privința cărora nu avea cunoștințe anterioare, astfel încât a devenit de nerecunoscut față de eul său de la vârsta de 14 ani, cu care acum părea să nu aibă nimic în comun. În acești doi ani, a întâlnit tot felul de oameni și a văzut tot felul de adevăruri despre societate și, ca urmare, a început treptat să se debaraseze de toate felurile de ritualuri din lumea religioasă. A fost, de asemenea, profund afectat de evoluțiile din lucrarea Duhului Sfânt din acea perioadă; până atunci, Isus lucrase de mulți ani, așa că lucrarea lui Petru a fost influențată și de cea a Duhului Sfânt din acea perioadă, deși încă nu-L întâlnise pe Isus. Din acest motiv, când Petru predica, dobândea multe lucruri pe care generațiile anterioare de sfinți nu le avuseseră niciodată. Desigur, la vremea respectivă, era conștient de Isus în mod marginal, dar încă nu avusese ocazia să-L întâlnească vreodată față în față. El doar spera și tânjea să vadă acea figură cerească născută din Duhul Sfânt.

Într-o seară, la asfințit, Petru pescuia de pe barca sa (lângă malul a ceea ce era atunci cunoscută ca Marea Galileii). În mâini ținea o undiță, dar mintea îi era la alte lucruri. Soarele ce apunea ilumina suprafața apei ca pe un vast ocean de sânge. Lumina se reflecta pe chipul tânăr, dar calm și cumpătat al lui Petru; părea să fie adâncit în gânduri. În acea clipă, o briză a adiat, iar el a simțit brusc singurătatea vieții sale, ceea ce i-a dat imediat un sentiment de pustietate. Când valurile oceanului au strălucit în lumină, și-a dat clar seama că nu avea dispoziția să pescuiască. Pe când era pierdut în gânduri, a auzit brusc pe cineva în spatele lui spunând: „Simon Barjona evreul, zilele vieții tale sunt însingurate. Mă vei urma?” Tresărind, Petru a aruncat grabnic undița pe care o ținea, iar aceasta s-a scufundat imediat pe fundul mării. Petru s-a întors grăbit, ca să vadă un bărbat stând în barca lui. L-a privit de sus până jos: părul bărbatului, curgându-I pe umeri, era ușor galben-auriu în lumina soarelui; purta veșminte gri, era de înălțime medie și îmbrăcat din cap până-n picioare ca un bărbat evreu. În lumina amurgului, veșmintele gri ale bărbatului păreau cumva negre, iar chipul Lui părea să aibă o strălucire ușoară. De multe ori Petru căutase să-L întâlnească pe Isus, dar nu reușise niciodată. În acea clipă, adânc în sufletul său, Petru a crezut că acest om trebuie să fie Cel Sfânt din inima sa, așa că s-a prosternat în barca de pescuit și a spus: „Cumva Tu ești Domnul care a venit să predice Evanghelia Împărăției cerurilor? Am auzit despre experiențele Tale, dar nu Te-am văzut niciodată. Am vrut să Te urmez, dar nu Te-am putut găsi.” Între timp, Isus Se mutase în cabina bărcii, unde stătea calm: „Ridică-te și așază-te lângă mine!”, a spus El. „Sunt aici să-i caut pe cei ce Mă iubesc cu adevărat. Am venit anume să răspândesc Evanghelia Împărăției cerurilor și voi străbate toate ținuturile pentru a-i căuta pe cei ce sunt în asentiment cu Mine. Ești dispus să faci asta?” Petru a răspuns: „Trebuie să-L urmez pe Cel ce e trimis de Tatăl ceresc. Trebuie să-L recunosc pe Cel ce e ales de Duhul Sfânt. Dat fiind că Îl iubesc pe Tatăl ceresc, cum aș putea să nu fiu dispus să Te urmez?” Deși cuvintele lui Petru erau pline de noțiuni religioase, Isus a zâmbit și a dat din cap mulțumit. În acel moment, un sentiment de dragoste părintească pentru Petru a crescut în El.

Petru L-a urmat pe Isus câțiva ani și a văzut multe în El care nu erau în alți oameni. După ce L-a urmat un an, Petru a fost ales de Isus dintre cei doisprezece ucenici. (Desigur, Isus nu a rostit asta cu voce tare, iar ceilalți nu erau deloc la curent cu acest lucru.) În viață, Petru s-a măsurat cu Isus în tot ceea ce făcea. Îndeosebi, mesajele pe care le propovăduia Isus se întipăreau în inima sa. El I-a fost pe deplin dedicat și loial lui Isus și niciodată nu a dat glas vreunei plângeri împotriva Lui. Drept urmare, a devenit tovarășul credincios al lui Isus oriunde Acesta mergea. Petru lua aminte la învățăturile lui Isus, la cuvintele Lui blânde, la ce Își lua de mâncare, la îmbrăcămintea și adăpostul Lui și la cum călătorea. Îl imita pe Isus în toate privințele. Nu a fost niciodată neprihănit de sine, ci s-a lepădat de tot ce era învechit, urmând exemplul lui Isus atât cu ​​vorba, cât și cu fapta. Acela a fost momentul în care Petru a simțit că cerul, pământul și toate lucrurile sunt în mâinile Celui Atotputernic și că, din acest motiv, era lipsit de alegere personală. De asemenea, Petru asimila tot ceea ce era Isus și se folosea de acest lucru drept exemplu. Viața lui Isus arată că El nu era neprihănit de sine în ceea ce făcea; în loc să Se laude, El mișca oamenii prin dragoste. Diferite lucruri arătau ce era Isus și, din acest motiv, Petru imita tot ce avea legătură cu El. Experiențele lui Petru îl făceau să simtă din ce în ce mai mult frumusețea lui Isus, și spunea lucruri precum: „L-am căutat pe Cel Atotputernic pretutindeni în univers și am văzut minunățiile cerului, pământului și ale tuturor lucrurilor și, astfel, am căpătat un simț profund al frumuseții Celui Atotputernic. Cu toate acestea, nu am avut niciodată dragoste autentică în inima mea și nu am văzut niciodată cu proprii mei ochi frumusețea Celui Atotputernic. Astăzi, ochii Săi au privit către mine cu bunăvoință și am simțit în sfârșit dragostea lui Dumnezeu. Am descoperit în sfârșit că nu doar faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile face ca umanitatea să Îl iubească; în viața mea de zi cu zi, am găsit frumusețea Lui nemărginită. Cum ar putea oare aceasta să se limiteze la ceea ce poate fi văzut chiar acum?” Odată cu trecerea timpului, multe lucruri frumoase s-au ivit și în Petru. El a devenit foarte ascultător față de Isus și, desigur, a suferit și destule neplăceri. Când Isus îl ducea la predici în diverse locuri, Petru se smerea și asculta predicile lui Isus întotdeauna. Nu a devenit niciodată arogant din cauza anilor în care Îl urmase pe Isus. După ce Isus i-a spus că motivul pentru care venise era să fie răstignit, astfel încât să-Și poată încheia lucrarea, Petru a simțit deseori suferința în inimă și a plâns singur în taină. Cu toate acestea, ziua aceea „nefericită” a sosit în cele din urmă. După ce Isus a fost arestat, Petru a plâns singur în barca sa și a spus multe rugăciuni pentru acest lucru. Dar, în inima lui, a știut că aceasta era voia lui Dumnezeu Tatăl și că nimeni nu era în stare să o schimbe. El a rămas neliniștit și cu ochii în lacrimi doar din cauza iubirii sale. Aceasta este o slăbiciune umană, desigur. Astfel, când a aflat că Isus avea să fie pironit pe cruce, L-a întrebat: „După ce vei pleca, Te vei întoarce să fii printre noi și să veghezi asupra noastră? Vom mai putea să Te vedem?” Deși aceste cuvinte erau foarte naive și pline de noțiuni umane, Isus cunoștea amărăciunea suferinței lui Petru, așa că, prin dragostea Lui, a fost grijuliu față de slăbiciunea lui Petru: „Petrule, te-am iubit. Știi asta? Deși vorbele tale nu sunt întemeiate, Tatăl a promis că după învierea Mea, Mă voi arăta oamenilor timp de 40 de zile. Nu crezi că Duhul Meu va revărsa adesea harul asupra voastră, a tuturor?” Deși Petru s-a simțit oarecum mângâiat de acest lucru, tot a simțit că lipsea ceva și astfel, după ce a înviat, Isus i S-a arătat deschis pentru prima dată. Totuși, pentru a-l împiedica pe Petru să se agațe în continuare de noțiunile sale, Isus a refuzat îmbelșugata masă pe care Petru I-o pregătise și a dispărut cât ai clipi. De atunci, Petru L-a înțeles în sfârșit mai profund pe Domnul Isus și L-a iubit și mai mult. După învierea Sa, Isus i S-a arătat frecvent lui Petru. El i S-a arătat lui Petru de încă trei ori după ce trecuseră cele patruzeci de zile și Isus Se înălțase la ceruri. De fiecare dată, Se arăta exact când lucrarea Duhului Sfânt urma să fie finalizată și o nouă lucrare urma să fie începută.

De-a lungul vieții sale, Petru a pescuit ca să-și câștige existența, dar, mai mult decât atât, a trăit pentru a predica. În ultimii săi ani, a scris primele două epistole ale sale, precum și mai multe scrisori către biserica din Filadelfia din acea vreme. Oamenii din această perioadă erau profund impresionați de el. În loc să țină prelegeri oamenilor folosindu-și propriile prerogative, el le-a oferit o provizie de viață adecvată. Nu a uitat niciodată învățăturile lui Isus înainte de plecarea Acestuia și a fost inspirat de ele de-a lungul vieții. În timp ce Îl urma pe Isus, a luat hotărârea să răsplătească dragostea Domnului cu moartea sa și să urmeze exemplul Său în toate lucrurile. Isus a fost de acord cu acest lucru, așa că, atunci când Petru avea 53 de ani (la mai mult de 20 de ani de la plecarea lui Isus), Isus i S-a arătat pentru a-l ajuta să-și îndeplinească aspirația. În următorii șapte ani, Petru și-a petrecut viața pentru a ajunge să se cunoască pe sine. Într-o zi, la sfârșitul acestor șapte ani, a fost răstignit cu capul în jos, încheindu-și astfel extraordinara sa viață.

Anterior: Capitolul 6

Înainte: Capitolul 8

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte