Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Despre viața lui Petru

Petru este un model pe care Dumnezeu l-a prezentat omenirii și este un personaj bine cunoscut. De ce oare, un om așa de obișnuit a fost stabilit de către Dumnezeu ca exemplar și a fost lăudat de generațiile ulterioare? Desigur, nu mai trebuie menționat că acest lucru este inseparabil de exprimarea sa și de hotărârea sa de a-L iubi pe Dumnezeu. Cât despre locul unde s-a exprimat inima plină de iubire pentru Dumnezeu a lui Petru și cum a fost, de fapt, viața lui de experiențe, trebuie să ne întoarcem în Epoca Harului, să mai aruncăm o privire la obiceiurile timpului, ca să-l vedem pe Petru din acea epocă.

Petru s-a născut într-o familie evreiască obișnuită, de agricultori. Părinții lui întrețineau întreaga familie din munca câmpului, iar el era cel mai în vârstă dintre copii; avea patru frați și surori. Desigur, aceasta nu este partea cea mai importantă a poveștii – Petru este doar personajul nostru principal. Când avea cinci ani, părinții au început să-l învețe să citească. În acea vreme, evreii erau destul de erudiți – erau foarte avansați în domenii ca agricultura, industria și comerțul. Sub influența acelui tip de mediu social, părinții lui Petru primiseră amândoi o educație superioară. Chiar dacă erau de la țară, ei posedau un bagaj de cunoștințe destul de bogat, comparabil cu acela al unui student mediu de astăzi. Este limpede că, să se nască în astfel de condiții sociale excelente, a fost norocul lui Petru. Era foarte inteligent și prindea cu ușurință lucruri noi. După ce a început școala, el a fost în stare, în lecțiile lui, să tragă concluzii din alte lucruri, fără să pară că depune niciun efort. Părinții lui erau mândri să aibă un fiu atât de isteț, așa că au depus toate eforturile pentru a-i permite să meargă la școală, sperând ca el să poată merge mai departe și să fie în stare să-și asigure vreun post oficial în societatea timpului. Fără să-și dea seama, Petru a dezvoltat un interes cu privire la Dumnezeu, așa că, pe când avea paisprezece ani și era la liceu, s-a săturat de materiile din cultura antică greacă, pe care le studia și disprețuia, mai ales de oamenii născociți și de lucrurile fictive din istoria greacă antică. De atunci încolo, Petru, care tocmai intrase în primăvara tinereții sale, a început să cerceteze viața omenească și să intre în contact cu societatea. Nu a răsplătit eforturile depuse de părinții lui cu conștiință, deoarece a văzut limpede că oamenii trăiau, toți, într-un spațiu de autoamăgire, ducând cu toții o existență lipsită de sens, distrugându-și propriile vieți de dragul luptei pentru faimă și bogăție. Motivul pentru care a văzut aceasta a fost, în mare măsură, legat de mediul social în care se afla. Cu cât au oamenii mai multă cunoaștere, cu atât sunt mai complexe relațiile interpersonale și, cu cât sunt mai complexe lumile interioare ale oamenilor, cu atât mai mult există astfel un gol, acolo unde se află oamenii. În aceste împrejurări, Petru a început să ceară informații peste tot, în timpul său liber, iar personalitățile religioase reprezentau majoritatea celor de la care se informa. Părea că avea un sentiment vag în inima lui că toate lucrurile de nepătruns din lumea omului, ar putea fi clarificate în lumea religioasă, așa că frecventa o capelă aproape de casă, pentru a lua parte la servicii divine. Părinții lui nu știau despre asta și, în curând, Petru, care a avut întotdeauna o comportare excelentă și rezultate la învățătură excelente, a început să urască mersul la școală. Sub supravegherea părinților săi, abia dacă a terminat liceul. Din oceanul cunoașterii, a înotat la țărm, a tras adânc aer în piept și, de atunci încolo, nimeni nu l-a mai educat sau limitat.

După ce a terminat școala, a început să citească tot felul de cărți, dar, la vârsta de șaptesprezece ani, încă îi lipsea experiența socială. După ce a absolvit și a părăsit școala, s-a întreținut din agricultură, în timp ce își făcea și cât de mult timp putea pentru a citi cărți și a participa la serviciile de închinare. Părinții lui, care fuseseră plini de speranță pentru el, blestemau deseori Cerul cu privire la acest „fiu răzvrătit”. Dar, în ciuda acestui lucru, inima lui flămândă și însetată de dreptate nu putea fi oprită. El a îndurat nu puține eșecuri în experiențele sale, dar avea o inimă lacomă, așa că țâșnea în sus ca iarba după ploaie. În curând, a fost „norocos” să întâlnească oameni de nivel înalt din lumea religioasă și, fiindcă inima lui plină de dor era atât de puternică, a fost în contact cu ei din ce în ce mai des și și-a petrecut aproape tot timpul printre ei. Tocmai atunci, când era scufundat în bucuria mulțumirii sale, a descoperit brusc că între acei oameni, majoritatea aveau credință numai cu vorba, dar niciunii dintre ei nu erau dedicați în inimile lor. Cu inima lui cinstită și simplă, cum putea Petru să îndure o asemenea lovitură? A descoperit că aproape toți oamenii cu care trata erau fiare în straie de om – animale cu chip omenesc. În vremea aceea, Petru era foarte naiv, astfel încât, în câteva ocazii, el i-a implorat din inimă, dar cum puteau șiretele, viclenele personalități religioase să asculte de implorările unui tânăr plin de energie și vigoare? În acel moment a simțit Petru adevărata goliciune a vieții omenești și, făcând primul pas spre scena vieții, a dat greș… Un an mai târziu, s-a mutat de la capelă și și-a început propria viață independentă.

După ce, la cei optsprezece ani ai săi, a suferit o lovitură, Petru a devenit mult mai matur și mai sofisticat. Toată naivitatea tinerească i-a dispărut pur și simplu, iar întreaga inocență tinerească și ingenuitatea pe care le avea i-au fost înăbușite nemilos de acea lovitură. De atunci încolo, a început o viață de pescar. După aceea, s-a putut vedea că se aflau oameni în barca lui de pescar, care ascultau ce predica el; pescuia pentru a-și câștiga existența și predica peste tot. Toți cei cărora le predica erau fascinați de predicile lui, fiindcă lucrurile despre care vorbea erau foarte mult în concordanță cu inimile oamenilor obișnuiți din acea vreme. Oamenii erau, toți, adânc mișcați de cinstea lui, iar el îi învăța, deseori, să-i trateze pe alții din inimă și să-L invoce pe Stăpânul cerurilor și al pământului și al tuturor lucrurilor în toate și să nu-și ignore conștiințele făcând acele lucruri neprezentabile, ci să-L mulțumească pe Dumnezeu, pe care Îl iubeau în inimile lor, în toate lucrurile… Oamenii erau, adesea, adânc mișcați, după ce-i ascultau predicile. Erau, toți, inspirați de el și, deseori, plângeau amar. În acea vreme, toți cei care îl urmau aveau o admirație profundă pentru el. Erau toți nevoiași și, din cauza influențelor sociale de atunci, firește că avea puțini adepți; era și supus persecuției din partea lumii religioase din societatea acelei vremi. Din acest motiv, se deplasa în mod constant și a trăit o viață solitară timp de doi ani. El a dobândit destulă înțelegere în acei doi ani de experiențe extraordinare și a învățat foarte multe lucruri pe care nu le știuse înainte. Petru era, pe atunci, un om complet diferit de cel care fusese la vârsta de paisprezece ani – părea că nu aveau nimic în comun. De-a lungul acelor doi ani, el a întâlnit tot felul de oameni și a văzut tot felul de adevăruri despre societate; de atunci încolo, s-a debarasat, treptat, de orice fel de ritual din lumea religioasă. Din cauza tendinței în lucrarea Duhului Sfânt de la vremea aceea, el a fost profund afectat. În acea vreme, și Isus lucra de un număr de ani, astfel încât lucrarea lui a fost afectată și de lucrarea, din acel timp, a Duhului Sfânt, totuși, el nu-L întâlnise încă pe Isus. Din acest motiv, pe când predica, a dobândit multe lucruri pe care generații de sfinți nu le avuseseră vreodată. Desigur, în acel timp, el știa câte ceva despre Isus, dar nu avusese niciodată șansa de a-L întâlni față în față. Spera doar și era însetat în inima lui să vadă acea figură cerească născută din Duhul Sfânt.

Într-o seară, pescuia în barca lui, la apusul soarelui (lângă țărmul Mării Galileii, menționată în acea vreme) și, deși era cu undița în mâini, avea alte lucruri în minte. Lumina amurgului ilumina suprafața apei ca o baltă de sânge în întinderea oceanului. Lumina se reflecta pe chipul tânăr, totuși calm și ferm, al lui Petru, cufundat, parcă, în gânduri. În acel moment, s-a stârnit un vânt ușor, iar el a simțit, brusc, că viața îi era singuratică și, astfel, dintr-o dată, l-a încercat un sentiment de dezolare. Apa mării reflecta lumina, val după val, și era evident că el nu avea inima să pescuiască. Tocmai în timp ce era pierdut în gândurile lui despre tot felul de lucruri, a auzit, dintr-o dată, pe cineva în spatele lui, spunând: „Evreule Simon, fiul lui Iona, zilele vieții tale sunt singuratice. Vrei să Mă urmezi?” Când Petru a auzit aceasta, a fost șocat și a scăpat undița din mâini, iar aceasta s-a scufundat, curând, la fundul apei. Petru s-a grăbit să se întoarcă și a văzut un om stând în barca lui. L-a privit din cap până-n picioare: părul Lui, căzându-i pe umeri, era de un ușor galben auriu în lumina soarelui, iar îmbrăcămintea Lui era cenușie. Era de statură mijlocie, iar straiele îi erau, în întregime, cele ale unui evreu. În lumina asfințitului, straiele Lui cenușii păreau ușor negre, iar chipul Lui părea să strălucească puțin. Petru a căutat să-L vadă pe Isus de mai multe ori, dar, de fiecare dată, a fost în imposibilitatea de a o face. În acel moment, el a crezut în duhul lui că acel om era cu siguranță Cel sfânt din inima lui, așa că s-a închinat în barcă: „Tu ești, oare, Domnul care a venit să predice Evanghelia Împărăției cerurilor? Am auzit de experiențele Tale, dar nu Te-am văzut niciodată. Am vrut să Te urmez, dar nu Te-am putut găsi.” Isus se dusese deja spre fundul bărcii și se așezase în liniște. El a zis[a]: „Scoală-te și șezi lângă Mine. Am venit să-i caut pe aceia care Mă iubesc cu adevărat și să răspândesc Evanghelia Împărăției cerurilor. Merg pretutindeni să-i caut pe acei care sunt de o aceeași inimă cu Mine. Ești dispus?” Petru a răspuns: „Trebuie să-L urmez pe Cel care este trimis de Tatăl Ceresc. Trebuie să-L recunosc pe Cel care este ales de Duhul Sfânt. De vreme ce Îl iubesc pe Tatăl Ceresc, cum aș putea să nu fiu dispus să urmez?” Deși concepțiile religioase din cuvintele lui Petru erau destul de puternice, Isus a zâmbit și a dat aprobator din cap, cu satisfacție. În acel moment, un sentiment de iubire paternă pentru Petru a crescut înăuntrul Lui.

Petru L-a urmat pe Isus un număr de ani și a văzut la Isus multe lucruri pe care oamenii nu le au. După ce L-a urmat timp de un an, a fost ales de Isus drept cap al celor doisprezece ucenici. (Desigur, aceasta a fost o chestiune a inimii lui Isus, iar oamenii au fost complet incapabili de a o vedea). Fiecare mișcare a lui Isus îi era ca un exemplu în viață, iar predicile lui Isus erau, în mod deosebit, gravate în inima lui. Era foarte atent cu Isus și foarte dedicat Lui și nu s-a plâns niciodată de Isus. Iată de ce a devenit tovarășul credincios al lui Isus, oriunde mergea El. Petru a observat învățăturile lui Isus, cuvintele Lui blânde și ceea ce mânca și îmbrăca, viața Lui cotidiană și călătoriile Lui. A urmat exemplul lui Isus în toate privințele. El nu a fost neprihănit de sine, ci s-a lepădat de toate lucrurile sale anterioare depășite și a urmat exemplul lui Isus cu vorba și cu fapta. Atunci a fost când a simțit că cerurile și pământul și toate lucrurile erau în mâinile Celui Atotputernic și, pentru acest motiv, el nu a avut propria sa opțiune, ci a hotărât că Isus avea să acționeze ca exemplu al său în toate. A putut vedea din viața Lui că Isus nu era neprihănit de sine în ceea ce făcea, nici nu Se lăuda pe Sine, dar, în schimb, îi mișca pe oameni cu iubire. În diferite situații, Petru a putut vedea ce era Isus. De aceea, totul în Isus a devenit obiectul după care Petru s-a modelat pe sine. În experiențele sale, el a simțit frumusețea lui Isus din ce în ce mai mult. El a spus ceva de genul: „L-am căutat pe Cel Atotputernic în univers și am văzut minunățiile cerurilor și ale pământului și ale tuturor lucrurilor și, astfel, am avut un sentiment profund al frumuseții Celui Atotputernic. Dar nu am avut niciodată o iubire adevărată, în inima mea, și nu am văzut vreodată frumusețea Celui Atotputernic cu proprii mei ochi. Astăzi, în ochii Celui Atotputernic, am fost privit cu favoare de către El și am simțit, în sfârșit, frumusețea lui Dumnezeu și am descoperit, în sfârșit, că, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, nu doar crearea tuturor lucrurilor ar face omenirea să-L iubească. În viața mea de zi cu zi, am găsit frumusețea Lui infinită; cum ar putea fi posibil ca ea să se limiteze numai la această situație, astăzi?” Pe măsură ce timpul trecea, multe lucruri atrăgătoare au fost, de asemenea, găsite la Petru. Era foarte ascultător față de Isus și, firește, a suferit destule lovituri. Când Isus l-a luat, în diferite locuri, pentru predicare, el întotdeauna s-a smerit și a ascultat predicile lui Isus. Nu a devenit niciodată arogant din cauza anilor lui de urmare. După ce Isus i-a spus că motivul pentru care venise era să fie răstignit pentru a-Și termina lucrarea, el a fost, deseori, foarte trist și plângea singur, pe ascuns. Totuși, acea zi „nefericită” a sosit. După ce Isus a fost arestat, Petru a plâns singur în barca lui de pescuit și s-a rugat foarte mult din cauza aceasta, dar, în inima lui, a știut că era voia lui Dumnezeu Tatăl și nimeni nu o putea schimba. Era, în mod constant, mâhnit și plângea din cauza efectului iubirii – firește, aceasta este o slăbiciune omenească așa că, atunci când a știut că Isus avea să fie țintuit pe cruce, L-a întrebat pe Isus: „După ce vei pleca, Te vei întoarce să fii printre noi și să ne cercetezi? Vom fi noi încă în stare să Te vedem?” Deși aceste cuvinte erau destul de naive și, de asemenea, pline de noțiuni omenești, Isus cunoștea gustul suferinței lui Petru, astfel că, prin iubirea Lui, era atent cu slăbiciunea lui: „Petre, te-am iubit. Știi asta? Cu toate că nu există nicio rațiune în ceea ce spui, Tatăl a făgăduit că, după Învierea Mea, Mă voi arăta omenirii timp de patruzeci de zile. Nu crezi că Duhul Meu vă va dărui har în mod frecvent?” După aceea, Petru a simțit puțină alinare, dar a simțit întotdeauna că exista un neajuns în ceea ce era, altfel, desăvârșit. Astfel, după ce Isus a fost înviat, El i s-a arătat în mod deschis pentru prima oară, dar, pentru a-l împiedica pe Petru să continue să se agațe de noțiunile sale, Isus a refuzat masa generoasă pe care I-o pregătise Petru și a dispărut cât ai clipi din ochi. În acel moment, Petru a avut, în sfârșit, o înțelegere mai profundă a lui Isus și Îl iubea pe Domnul Isus și mai mult. După Învierea Lui, Isus i S-a arătat deseori lui Petru. După patruzeci de zile, când S-a înălțat la Cer, El i S-a arătat lui Petru de trei ori. De fiecare dată, când S-a arătat, a fost în momentul în care lucrarea Duhului Sfânt era pe punctul de a fi încheiată și noi lucrări erau gata să înceapă.

Petru și-a câștigat existența pescuind de-a lungul întregii sale vieți, dar, chiar mai mult, a trăit pentru a predica. În ultimii săi ani, a scris întâia și a doua epistolă a lui Petru și a scris câteva scrisori Bisericii din Filadelfia din acea vreme. În vremea aceea, oamenii erau foarte mișcați de el. Nu le-a făcut niciodată morală oamenilor pe baza propriilor sale acreditări, ci le-a furnizat merindea de viață potrivită. În viața lui, nu a uitat niciodată învățăturile lui Isus din timpul vieții Sale – a rămas inspirat. Pe când Îl urma pe Isus, a hotărât să răsplătească iubirea Domnului prin moartea sa și că avea să urmeze exemplul lui Isus în toate lucrurile. Isus i-a promis aceasta, așa că, pe când avea cincizeci și trei de ani (mai mult de douăzeci de ani după despărțirea de Isus), Isus i S-a arătat, ca să-și împlinească hotărârea. În următorii șapte ani care au urmat, Petru și-a petrecut viața cunoscându-se pe sine. Într-o zi, la sfârșitul acestor șapte ani, a fost răstignit cu capul în jos, încheindu-și viața extraordinară.

Note de subsol:

a. Textul original nu conține expresia „El a spus”.

Anterior:Capitolul 6

Următorul:Capitolul 8

Conținuturi Similare