Capitolul 6

Oamenii rămân șocați când citesc cuvântările lui Dumnezeu și cred că Dumnezeu a făcut o faptă mare în tărâmul spiritual, ceva de care omul este incapabil și pe care Dumnezeu Însuși trebuie să îl realizeze în persoană. Deci Dumnezeu rostește încă o dată cuvinte de toleranță față de omenire. Sunt contrariați în inimile lor: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu de milă și iubire. El e un Dumnezeu care doar îl doboară pe om. De ce e tolerant față de noi? Este posibil ca Dumnezeu să fi schimbat din nou metoda?” Când aceste noțiuni, aceste gânduri intră în inimile lor, ei se străduiesc cât pot de mult să lupte împotriva lor. Dar după ce lucrarea lui Dumnezeu continuă pentru câtva timp, Duhul Sfânt face o lucrare mare în biserică și fiecare începe să-și îndeplinească funcția, toți oamenii intră în metoda lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu poate vedea vreo imperfecțiune în ceea ce Dumnezeu spune și face. Cât despre care anume va fi pasul următor al lui Dumnezeu, nimeni nu are nici cea mai vagă idee. Așa cum a spus Dumnezeu: „Dintre toate cele ce sunt sub soare, cine nu este în mâinile Mele? Cine nu se comportă conform călăuzirii Mele?” Totuși vă ofer câteva sfaturi: în chestiunile care nu vă sunt clare, niciunul dintre voi nu trebuie să spună sau să facă ceva. Spun asta nu pentru a-ți distruge entuziasmul, ci pentru a te încuraja să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu în acțiunile tale. În niciun caz nu ar trebui să te descurajezi sau să ai dubii din cauză că am pomenit de „imperfecțiuni”; scopul Meu este să îți reamintesc în principal să acorzi atenție cuvintelor lui Dumnezeu. Oamenii sunt din nou șocați când citesc cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Fii receptiv față de chestiunile spirituale, atent față de cuvintele Mele și capabil să privești Duhul Meu și ființa Mea, și cuvântul Meu și ființa Mea, ca pe un întreg inseparabil, astfel încât toți oamenii să Mă poată mulțumi în prezența Mea”. În trecut, ei citeau cuvinte de avertizare, cuvinte despre toleranța lui Dumnezeu – dar astăzi Dumnezeu vorbește deodată de chestiuni spirituale. Ce se întâmplă? De ce Dumnezeu Își tot schimbă metoda după care vorbește? De ce ar trebui privite toate acestea ca un întreg inseparabil? Cumva cuvintele lui Dumnezeu nu sunt practice? După o lectură mai atentă a cuvintelor lui Dumnezeu, se descoperă că, atunci când Duhul lui Dumnezeu și trupul Său sunt separate, trupul devine un corp fizic cu atribute trupești – ceea ce oamenii numesc un cadavru ambulant. Trupul întrupat vine din Duh: El este întruchiparea Duhului, Cuvântul devenit trup. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Însuși trăiește în trup. Atât este de serioasă separația Duhului lui Dumnezeu de ființa Lui. Drept rezultat, chiar dacă El este numit uman, El nu aparține rasei umane. El este fără atribute omenești, El este ființa în care Dumnezeu Se îmbracă, ființa pe care Dumnezeu o aprobă. Cuvântul lui Dumnezeu întruchipează Duhul lui Dumnezeu și cuvântul lui Dumnezeu este direct revelat în trup – ceea ce, mai mult, arată că Dumnezeu locuiește în trup și că este un Dumnezeu mai practic, dovedind existența lui Dumnezeu și punând capăt epocii răzvrătirii omului față de Dumnezeu. După ce le spune oamenilor despre calea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, El schimbă iar subiectul, trecând la celălalt aspect al chestiunii.

„Am pus piciorul peste toate câte sunt, am privit în zare peste nemărginita întindere a universului și am mers printre toți oamenii, gustând dulceața și amărăciunea printre oameni.” Cu toate că sunt simple, aceste cuvinte nu sunt înțelese cu ușurință de către umanitate. Subiectul s-a schimbat, dar, în esență, rămâne același: tot permite oamenilor să Îl cunoască pe Dumnezeul întrupat. De ce spune Dumnezeu că a gustat dulceața și amărăciunea printre oameni? De ce spune El că a mers printre toți oamenii? Dumnezeu este Duhul și El este, de asemenea, și ființa întrupată. Duhul, nefiind restricționat de ființa întrupată, poate pune piciorul peste toate câte sunt, Duhul poate privi în zare peste nemărginita întindere a universului, arătând că Duhul lui Dumnezeu umple tot cosmosul, că El acoperă pământul de la un pol la altul, că nu există nimic care să nu fie rânduit de mâna lui Dumnezeu și niciun loc unde să nu poată fi găsită urma pașilor Lui. Deși Duhul a devenit trup și S-a născut uman, existența Duhului nu neagă toate nevoile omenești; ființa lui Dumnezeu mănâncă, Se îmbracă, doarme și locuiește într-o casă, cum este normal. Totuși, deoarece esența Sa lăuntrică este diferită, El nu este precum „omul” de care vorbim. Și, cu toate că El suferă în mijlocul omenirii, El nu Se leapădă de Duh din cauza acestei suferințe. Cu toate că este binecuvântat, El nu uită Duhul din cauza acestor binecuvântări. Duhul și ființa lucrează în taină într-o legătură tacită. Duhul și ființa nu pot fi separați, nici nu au fost vreodată separați, deoarece ființa este întruchiparea Duhului, El vine din Duh, Duhul care are o formă. Astfel, transcendența este imposibilă pentru Duhul în trup; adică Duhul nu e capabil de lucruri supranaturale, cu alte cuvinte, Duhul nu poate părăsi trupul fizic. Dacă ar fi să părăsească trupul carnal, întruparea lui Dumnezeu și-ar pierde cu totul semnificația. Doar când Duhul este pe deplin exprimat în trupul fizic poate omul să-L cunoască pe Însuși Dumnezeu Cel practic și doar atunci va fi îndeplinită voia lui Dumnezeu. Doar după ce prezintă omenirii Duhul și trupul în mod separat, Dumnezeu indică orbirea și neascultarea omului: „însă omul nu M-a cunoscut niciodată cu adevărat, nici nu Mi-a dat vreo atenție în timpul călătoriilor Mele”. Pe de-o parte, Dumnezeu spune că, în taină, El Se ascunde într-un trup carnal, nefăcând nimic supranatural pe care să-l vadă oamenii; pe de altă parte, El Se plânge că omul nu Îl cunoaște. Nu există contradicție în aceasta. De fapt, dintr-o perspectivă detaliată, nu e greu de văzut că Dumnezeu Își atinge scopurile din aceste două aspecte. Dacă Dumnezeu ar arăta minuni și semne supranaturale, nu ar avea nevoie să facă o lucrare măreață. Cu propria Lui gură, El pur și simplu ar condamna oamenii la moarte, iar ei ar muri instantaneu și astfel, toți oamenii ar fi convinși – dar asta nu atinge scopul lui Dumnezeu de a Se întrupa. Dacă Dumnezeu chiar ar acționa așa, oamenii nu ar fi niciodată capabili să creadă conștient în existența Sa. Ar fi incapabili de credința adevărată și, în plus, l-ar confunda pe diavol cu Dumnezeu. Și mai important, oamenii nu ar fi niciodată în stare să cunoască firea lui Dumnezeu – și nu e oare acesta un aspect al semnificației faptului că Dumnezeu este întrupat? Dacă oamenii erau incapabili de a-L cunoaște pe Dumnezeu, atunci acel Dumnezeu nedeslușit, acel Dumnezeu supranatural ar menține pentru totdeauna influența asupra oamenilor. Și prin asta, nu ar fi oamenii stăpâniți de propriile lor noțiuni? Mai simplu spus, nu ar fi Satana, diavolul, cel care deține influența? „De ce spun că Mi-am luat înapoi puterea? De ce spun că întruparea are atât de multă însemnătate?” Momentul în care Dumnezeu devine trup este și momentul în care Își ia înapoi puterea și este, de asemenea, momentul când divinitatea Lui iese direct la iveală pentru a acționa. Toți oamenii ajung treptat să-L cunoască pe Dumnezeul Cel practic și să înlăture complet locul Satanei din inimile lor. În trecut, oamenii vedeau Dumnezeul din mințile lor cu imaginea Satanei, ca un Dumnezeu care era invizibil și intangibil; și totuși, credeau nu numai că acest Dumnezeu există, dar că este capabil de îndeplinirea multor minuni și semne supranaturale și de dezvăluirea multor taine, precum fețele urâte ale celor posedați de demoni. Asta demonstrează îndeajuns că Dumnezeul din mințile oamenilor nu este imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea a ceva diferit de Dumnezeu. Dumnezeu a spus că dorește să ocupe un procent de 0,1 la sută din inimile oamenilor. Acesta este chiar cel mai înalt standard pe care El îl cere de la omenire. Dincolo de ceea ce este la suprafața lor, există și o parte practică a acestor cuvinte. Dacă nu ar fi explicate astfel, oamenii ar considera cerințele lui Dumnezeu prea mici, ca și cum Dumnezeu ar fi înțeles prea puțin despre ei. Nu este aceasta mentalitatea omului?

Combinând cele menționate mai sus cu exemplul lui Petru de mai jos, veți afla că Petru chiar Îl cunoștea pe Dumnezeu mai bine decât oricine altcineva, pentru că el putea să-i întoarcă spatele Dumnezeului nedeslușit și să urmărească cunoașterea Dumnezeului practic. De ce se evidențiază în mod special felul în care părinții săi erau diavoli care se opuneau lui Dumnezeu? Asta demonstrează că Petru nu urmărea Dumnezeul din propria sa inimă. Părinții săi erau reprezentarea Dumnezeului nedeslușit: acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi menționează. Marea majoritate a oamenilor nu acordă multă atenție acestui fapt. În schimb, ei se concentrează pe rugăciunile lui Petru. Unii chiar păstrează rugăciunile lui Petru pe buzele lor, permanent în mințile lor, dar nu-l compară pe Dumnezeul cel nedeslușit cu cunoașterea lui Petru. De ce s-a întors Petru împotriva părinților săi și a căutat cunoașterea de Dumnezeu? De ce s-a impulsionat Petru cu lecțiile de la cei care eșuaseră în trecut? De ce a asimilat credința și dragostea tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor? Petru a ajuns să știe că toate lucrurile pozitive vin de la Dumnezeu și sunt emanate direct de la El, fără a fi prelucrate de Satana. Asta arată că Dumnezeul pe care el Îl cunoștea era Dumnezeul cel practic și nu Dumnezeul supranatural. De ce se spune că Petru s-a concentrat pe asimilarea credinței și dragostei tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor? Din asta se poate vedea că falimentul oamenilor de-a lungul veacurilor se datorează mai ales faptului că ei doar aveau credință și dragoste, dar erau incapabili să Îl cunoască pe Dumnezeul Cel practic. Ca urmare, credința lor a rămas nedeslușită. De ce Dumnezeu menționează de nenumărate ori credința lui Iov, fără a spune că acesta Îl cunoștea pe Dumnezeu și de ce spune Dumnezeu că Iov nu era pe măsura lui Petru? Cuvintele lui Iov – „Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut,” – arată că el avea doar credință, iar nu cunoaștere. Cuvintele: „Contraexemplul părinților săi i-a dat lui Petru o mai mare cunoaștere a bunătății și milei Mele” provoacă adesea o sumedenie de întrebări de la cei mai mulți oameni: de ce Petru avea nevoie de un contraexemplu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Oare de ce era incapabil să-L cunoască pe Dumnezeu direct? Cum se face că el cunoștea doar mila și bunătatea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu vorbea despre altceva? E posibil să cauți cunoașterea Dumnezeului practic doar după ce ai recunoscut lipsa de realitate a Dumnezeului nedeslușit; scopul acestor cuvinte este de a-i face pe oameni să înlăture Dumnezeul nedeslușit din inimile lor. Dacă, de la începutul creației până în ziua de astăzi, oamenii ar fi cunoscut întotdeauna adevărata față a lui Dumnezeu, ei nu ar fi capabili să discearnă faptele Satanei, deoarece zicala frecventă a oamenilor – „Nu recunoști nivelul solului până ce nu ai traversat un munte,” demonstrează ce vrea Dumnezeu să spună când rostește aceste cuvinte. Deoarece El dorește să le dea oamenilor o înțelegere mai profundă a veridicității exemplului pe care l-a oferit, Dumnezeu pune în mod voit accentul pe milă și bunătate, dovedind că epoca în care Petru a trăit era Epoca Harului. Dintr-o altă perspectivă, acest lucru dezvăluie chiar mai puternic înfățișarea hidoasă a diavolului, care nu face decât să rănească și să corupă omenirea, scoțând mai puternic în relief mila și bunătatea lui Dumnezeu.

De asemenea, Dumnezeu scoate în evidență faptele privind încercările lui Petru și descrie circumstanțele lor reale, indicând mai departe oamenilor că Dumnezeu are nu numai milă și bunătate, ci are și măreție și mânie și că aceia care trăiesc în pace nu trăiesc neapărat printre binecuvântările lui Dumnezeu. A le spune oamenilor despre experiențele lui Petru după încercările sale este o dovadă și mai mare a veridicității acestor cuvinte ale lui Iov: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” Astfel se demonstrează că Petru ajunsese într-adevăr la un tărâm al cunoașterii de Dumnezeu fără precedent, tărâm ce nu mai fusese atins de oamenii din epocile trecute, ceea ce a fost și rodul faptului de a fi asimilat credința și dragostea tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor, precum și încurajarea sa de a se folosi de lecțiile oamenilor care eșuaseră în trecut. Din acest motiv, toți cei care obțin reala cunoaștere de Dumnezeu sunt numiți „rod,” iar Petru este inclus aici. Rugăciunile lui Petru către Dumnezeu arată adevărata sa cunoaștere de Dumnezeu din timpul încercărilor sale. Totuși, năpasta e că el nu a fost capabil să priceapă complet voia lui Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu a cerut a „ocupa doar 0,1 la sută din inima umană” pe baza cunoașterii lui Petru despre El. Faptul că până și Petru, omul care Îl cunoștea cel mai bine pe Dumnezeu, a fost incapabil să priceapă întocmai voia lui Dumnezeu arată că oamenilor le lipsește facultatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, deoarece au fost atât de corupți de Satana; asta le permite tuturor oamenilor să cunoască esența omului. Aceste două condiții prealabile – lipsa, în oameni, a unei facultăți pentru cunoașterea lui Dumnezeu și impregnarea lor totală de către Satana – sunt un contrast pentru marea putere a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu lucrează doar cu cuvintele, El nu Se angajează la nicio inițiativă și, astfel, ocupă un anumit loc în inimile oamenilor. Dar cum se face că oamenii trebuie să ajungă doar la acel 0,1 la sută pentru a mulțumi voia lui Dumnezeu? Se poate explica prin faptul că Dumnezeu nu a creat această facultate în om. Dacă, în absența acestei facultăți, omul ar ajunge la sută la sută din cunoașterea de Dumnezeu, atunci fiecare mișcare a lui Dumnezeu i-ar deveni clară ca bună ziua și – dată fiind natura inerentă a omului, oamenii s-ar răzvrăti imediat împotriva lui Dumnezeu, s-ar ridica și I s-ar împotrivi fățiș, acesta fiind și modul în care a căzut Satana. Așadar, Dumnezeu nu subestimează niciodată oamenii, tocmai deoarece El i-a analizat deja în detaliu și știe totul despre ei cu multă claritate, chiar și câtă apă e în sângele lor. Așadar, cu cât mai mult este evidentă pentru El natura aparentă a omului? Dumnezeu nu face niciodată greșeli și alege cuvintele din cuvântările Sale cu maximă precizie. Astfel, nu există niciun conflict între faptul că Petru nu avea o înțelegere exactă a voii lui Dumnezeu și faptul că avea cea mai mare cunoaștere de Dumnezeu; mai mult, între cele două nu există absolut nicio legătură. Faptul că Dumnezeu l-a menționat ca exemplu nu a fost pentru a concentra atenția oamenilor asupra lui Petru. De ce oare cineva ca Iov nu a fost capabil să-L cunoască pe Dumnezeu, însă Petru a fost capabil? De ce ar spune Dumnezeu că omul este capabil să obțină asta, și cu toate astea, să spună că se datorează marii Lui puteri? Oare oamenii sunt cu adevărat buni în mod natural? Oamenilor nu le este ușor să știe asta – nimeni nu și-ar da seama de semnificația lăuntrică a acestui lucru dacă nu aș vorbi despre el. Scopul acestor cuvinte este de a oferi oamenilor o înțelegere, astfel încât să poată avea credința de a coopera cu Dumnezeu. Doar atunci poate Dumnezeu să lucreze cu cooperarea omului. Aceasta este situația actuală din tărâmul spiritual și este complet de nepătruns pentru om. A elimina locul Satanei din inimile oamenilor și a da în schimb locul acela lui Dumnezeu – asta înseamnă a respinge atacul Satanei, și doar astfel se poate spune că Hristos S-a pogorât pe pământ, doar astfel se poate spune că împărățiile de pe pământ au devenit Împărăția lui Hristos.

În momentul de față, a menționa că Petru a fost un model și un exemplar timp de multe mii de ani nu înseamnă a spune doar că a fost un model și un exemplar; aceste cuvinte sunt o reflectare a bătăliei care se duce în tărâmul spiritual. Satana a lucrat în om tot acest timp, în speranța zadarnică de a-l devora și, prin aceasta, de a-L face pe Dumnezeu să distrugă lumea și să Își piardă martorii. Însă Dumnezeu a spus: „Mai întâi voi crea un model pentru a putea să ocup cel mai mic loc din inima omului. În această etapă, omenirea nici nu Îmi face pe plac, nici nu Mă cunoaște întru totul; cu toate acestea, datorită marii Mele puteri, oamenii vor deveni capabili să Mi se supună pe deplin și să înceteze a se mai răzvrăti împotriva Mea, iar Eu voi folosi acest exemplu pentru a-l distruge pe Satana. Adică, voi folosi acel 0,1 la sută pe care îl ocup în inima omenească pentru a reprima toate forțele pe care Satana le-a exercitat asupra omenirii”. Și astfel, astăzi, Dumnezeu îl menționează ca exemplu pe Petru, ca acesta să poată sluji ca tipar de imitat și pus în practică de către întreaga omenire. În combinație cu pasajul de deschidere, asta demonstrează veridicitatea a ceea ce Dumnezeu a spus despre situația actuală a tărâmului spiritual: „Astăzi nu mai e ca în trecut: voi face lucruri ce nu s-au văzut vreodată de la începutul creației, voi rosti cuvinte ce nu s-au auzit vreodată de-a lungul veacurilor, pentru că Eu cer ca toți oamenii să ajungă să Mă cunoască întrupat”. Din aceasta e evident că, astăzi, Dumnezeu a început să-Și pună cuvintele în aplicare. Oamenii pot vedea ce se întâmplă doar din exterior, nu pot vedea ce se întâmplă de fapt în ținutul spiritual, astfel că Dumnezeu spune direct: „Acestea sunt etapele gestionării Mele, dar omul nu are nici cea mai vagă idee. Chiar dacă am vorbit pe înțelesul tuturor, oamenii rămân buimaci; e greu să îi lămurești. Nu reprezintă asta josnicia omului?” Există cuvinte înăuntrul acestor cuvinte: ele explică faptul că în tărâmul spiritual are loc o bătălie, exact cum s-a descris mai sus.

Voia lui Dumnezeu nu reiese în întregime după această scurtă descriere a poveștii lui Petru, așa că Dumnezeu face următoarea cerință de la om în ceea ce îl privește pe Petru: „Pretutindeni în cosmos și pe bolta cerească, printre toate cele din cer și de pe pământ, toate lucrurile de pe pământ și din cer depun toate strădaniile pentru ultima Mea etapă a lucrării. Doar nu doriți să fiți spectatori pe margine, comandați încolo și încoace de forțele Satanei?” Oamenii sunt profund luminați după ce citesc despre cunoașterea lui Petru și, pentru a fi și mai eficient, Dumnezeu le arată oamenilor consecințele dezmățului, neînfrânării și lipsei lor de cunoaștere de Dumnezeu; în plus, spune omenirii – din nou, și cu mai mare precizie – despre ce se întâmplă de fapt în bătălia din tărâmul spiritual. Doar în acest mod oamenii sunt mai vigilenți să nu fie luați de Satana. În plus, clarifică faptul că, dacă oamenii vor cădea de data aceasta, ei nu vor fi mântuiți de Dumnezeu cum au fost de data asta. Luate împreună, aceste avertismente adâncesc impresia omenirii față de cuvintele lui Dumnezeu, îi fac pe oameni să prețuiască mila Lui mai mult și să aprecieze cuvintele Sale de avertizare, astfel încât scopul lui Dumnezeu de a mântui omenirea să poată fi realizat cu adevărat.

Anterior: Capitolul 5

Înainte: Despre viața lui Petru

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Dumnezeu Însuși, Unicul (VII)

Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor (I)O expunere a autorității lui Dumnezeu, a firii drepte a lui Dumnezeu și a sfințeniei lui...

Despre Biblie (4)

Multă lume crede că a înțelege și a putea interpreta Biblia sunt același lucru cu a găsi adevărata cale – dar, de fapt, sunt lucrurile cu...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger