Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Interpretarea cuvântării a șasea

Omenirea rămâne mută la auzul cuvântărilor lui Dumnezeu deoarece îşi dă seama că Dumnezeu a făcut o faptă mare în ţinutul duhului, ceva de care omul este incapabil şi pe care doar Dumnezeu Însuşi o poate realiza. Din acest motiv, Dumnezeu trimite încă o dată cuvinte îngăduitoare faţă de omenire. Când inimile oamenilor sunt pline de contradicţii, întrebându-se: „Dumnezeu este un Dumnezeu fără milă sau iubire sau mai curând un Dumnezeu dedicat lovirii omenirii; deci de ce ne-ar arăta El îngăduinţă? Este posibil ca Dumnezeu să Se fi transformat din nou într-o metodă?” în momentul în care această noţiune, acest gând prinde formă în minţile lor, ei se luptă împotriva sa cu toată forţa. În ciuda acestui lucru, după ce lucrarea lui Dumnezeu a progresat pentru câtva timp, Duhul Sfânt a început o lucrare mare în cadrul bisericii şi fiecare fiinţă umană a trecut la lucru pentru a-şi îndeplini funcţia, apoi, în acel moment, întreaga omenire a intrat în stăpânirea acestei metode a lui Dumnezeu. Aceasta deoarece nimeni nu poate vedea nicio imperfecţiune în ceea ce Dumnezeu spune şi face; cât despre ceea ce Dumnezeu va face, de fapt, în continuare, nimeni nu poate şti, nici măcar nu poate ghici. Aşa cum a spus Dumnezeu cu propria Lui gură: „Dintre toţi oamenii care trăiesc sub soare, există vreunul care nu este în palma Mea? Există vreunul care nu se comportă conform îndrumării Mele?” Dar vă ofer un sfat: în chestiuni pe care nu le înţelegeţi complet, nici nu vorbiţi, nici nu acţionaţi niciunul dintre voi. Ceea ce tocmai am spus nu este pentru a-ţi distruge entuziasmul, ci pentru a te încuraja să urmezi îndrumarea lui Dumnezeu în acţiunile tale. În niciun caz nu ar trebui, din cauza a ceea ce am spus despre „imperfecţiuni” să te descurajezi sau să ai dubii: scopul meu este să îţi reamintesc în principal să acorzi atenţie cuvintelor lui Dumnezeu. Când Dumnezeu spune: „În ceea ce priveşte chestiunile ce intră în categoria celor spirituale, ar trebui să fi deosebit de sensibil; faţă de cuvintele Mele, ar trebui să fi extrem de atent. Ar trebui să năzuieşti la starea în care vezi Duhul Meu şi sinele Meu trupesc, cuvintele Mele şi sinele Meu trupesc ca un întreg indivizibil, ca întreaga omenire să poată să Mă satisfacă în prezenţa Mea,” citind aceste cuvinte, omenirea este, încă o dată, mută de uimire. Ceea ce au văzut ieri au fost un avertisment, o dovadă a îngăduinţei lui Dumnezeu, dar astăzi discuţia a trecut deodată la chestiunile din categoria celor spirituale – ce oare înseamnă aceasta? De ce Dumnezeu Îşi tot schimbă maniera de a vorbi? Și de ce ar trebui toate acestea privite ca un întreg indivizibil? Este posibil ca aceste cuvinte ale lui Dumnezeu să nu fie reale? Cugetând la aceste cuvinte, înţelesul este: când Duhul şi trupul lui Dumnezeu sunt separate, atunci acel trup este un trup fizic cu atributele unui trup fizic, cu alte cuvinte, ceea ce oamenii numesc un cadavru ambulant. Întruparea are originea în Duh: El este întruparea Duhului, adică, Cuvântul devenit trup. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Însuşi trăieşte în trup. Din aceasta se poate vedea unde există greşeala gravă de a încerca să separi Duhul de om. Din acest motiv, chiar dacă El este numit „om,” El nu aparţine rasei umane şi nu are atribute omeneşti: acesta este omul în care Dumnezeu Se îmbracă, acesta este omul pe care Dumnezeu Îl aprobă. În cuvinte este întrupat Duhul lui Dumnezeu, iar cuvintele lui Dumnezeu sunt direct revelate în trup. Aceasta face cu atât mai clar faptul că Dumnezeu locuieşte în trup şi este un Dumnezeu mai concret, ceea ce dovedeşte că Dumnezeu există, astfel punând capăt epocii răzvrătirii omenirii împotriva lui Dumnezeu. Apoi, după ce a instruit omenirea despre calea către cunoaşterea lui Dumnezeu, El schimbă din nou subiectul şi discută un alt aspect al problemei.

„Am călcat universul cu picioarele Mele, întinzându-Mi privirea peste întreaga lui întindere şi am mers în mijlocul întregii omeniri, gustând aromele dulci, amare, acre şi înţepătoare ale experienţei umane.” Această afirmaţie, în ciuda simplităţii sale, este departe de a fi uşor de înţeles. Deşi subiectul s-a schimbat, în esenţă rămâne acelaşi: tot permite omenirii să Îl cunoască în întruparea Sa. De ce spune Dumnezeu că a gustat aromele dulci, amare, acre şi înţepătoare ale experienţei umane? De ce spune El că a mers în mijlocul întregii omeniri? Dumnezeu este Duh, dar El este de asemenea un om întrupat. Duhul, nefiind restricţionat de limitările omului, poate merge în tot universul, cuprinzând cosmosul dintr-o singură privire. Din aceasta se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu umple întinderea cosmică şi acoperă pământul de la un pol la altul; nu există loc care nu a fost făcut de mâinile Lui, niciun loc care nu poartă urma paşilor Lui. Deşi Duhul, devenind trup, este născut ca un om, El nu încetează, din cauza existenţei Sale ca Duh, să aibă nevoie de toate lucrurile de care au nevoie oamenii, ci mai curând, precum un om obişnuit mănâncă mâncare, poartă haine, doarme şi locuieşte într-o casă, făcând tot ceea ce face un om obişnuit. În acelaşi timp, esenţa lăuntrică fiind diferită, El nu este la fel precum ceea ce oamenii consideră, de obicei, a fi un om. Deşi El îndură toată suferinţa omenirii, El nu abandonează din acel motiv Duhul; deşi El se bucură de binecuvântări, El nu uită din acel motiv Duhul. Duhul şi omul sunt uniţi printr-o legătură tacită; cei doi nu pot fi separaţi şi nu au fost niciodată separaţi. Deoarece omul este întruparea Duhului şi vine din Duh, din Duhul care are o formă, astfel încât Duhul care locuieşte în trup nu este transcendent, adică El nu poate face lucruri extraordinare, cu alte cuvinte, acest Duh nu poate părăsi trupul fizic, căci dacă El ar face-o, fapta lui Dumnezeu de a deveni trup şi-ar pierde cu totul semnificaţia. Doar când Duhul este pe deplin exprimat în trupul fizic poate umanitatea să fie făcută să-L cunoască pe Însuşi Dumnezeu Cel practic şi doar atunci este îndeplinită voia lui Dumnezeu. Dumnezeu indică orbirea şi neascultarea omului doar după ce El prezintă omenirii Duhul şi trupul în mod separat: „dar omul nu M-a recunoscut niciodată cu adevărat, nici nu M-a observat când am mers peste hotare.” Pe de-o parte, Dumnezeu spune că, fără ca lumea să ştie, El Se ascunde într-un trup din carne şi oase, nefăcând nimic supranatural pe care să-l vadă oamenii; pe de cealaltă parte, El se plânge împotriva omenirii pentru că nu Îl cunoaşte. Totuşi, nu există contradicţie în aceasta. De fapt, privit în detaliu, nu este greu de văzut că există două părţi ale modului în care Dumnezeu Îşi atinge scopurile. Acum, dacă Dumnezeu ar face minuni şi semne supranaturale, atunci, fără a fi necesar să facă o lucrarea măreaţă, El, pur şi simplu, ar condamna omul la moarte cu propria Lui gură, omul ar muri pe loc şi în acest mod fiecare fiinţă umană ar fi convinsă; dar prin aceasta nu s-ar atinge scopul lui Dumnezeu de a se întrupa. Dacă Dumnezeu chiar ar face aceasta, oamenii nu ar fi niciodată capabili să creadă în existenţa Sa cu mintea lor conştientă, nu ar fi niciodată capabili să creadă cu adevărat şi, în plus, l-ar confunda pe diavol cu Dumnezeu. Ceea ce este chiar mai important, omenirea nu ar cunoaşte niciodată firea lui Dumnezeu: nu este acesta un aspect al semnificaţiei existenţei lui Dumnezeu întrupat? Dacă omenirea este incapabilă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, atunci întotdeauna va exista un Dumnezeu nedesluşit, un Dumnezeu supranatural, care domină tărâmul omenesc: nu ar fi acesta un caz de noţiuni ale omului care pun stăpânire asupra omenirii? Sau, pentru a o afirma din nou mai clar, nu ar fi Satana, diavolul care ar pune stăpânire? „De ce spun că Îmi iau înapoi puterea? De ce spun că întruparea are prea multe semnificaţii?” În momentul în care Dumnezeu devine trup, atunci Îşi ia înapoi puterea; este, de asemenea, momentul când divinitatea Lui iese la iveală pentru a-Şi face lucrarea. Pas cu pas, fiecare fiinţă umană ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu Cel practic şi din această cauză, locul deţinut de Satana în inima oamenilor este complet înlăturat, în timp ce locul lui Dumnezeu este mărit. În trecut, Dumnezeul care exista în minţile oamenilor era perceput ca o imagine satanică, un Dumnezeu care era intangibil, invizibil şi totuşi oamenii credeau că acest Dumnezeu nu numai că există, dar că este capabil de îndeplinirea multor minuni şi semne supranaturale şi de dezvăluirea multor taine, precum urâţenia celor posedaţi de demoni. Aceasta este suficient pentru a demonstra că Dumnezeul din minţile oamenilor nu este o imagine a lui Dumnezeu, ci mai curând o imagine a unei fiinţe diferite de Dumnezeu. Dumnezeu spune că vrea să ocupe un loc de 0,1 la sută din inima omenească şi că acela este cel mai înalt standard pe care El îl cere de la omenire. Nu există numai o parte superficială a acestei declaraţii, există şi o parte realistă. Dacă nu ar fi explicat în acest mod, oamenii ar considera cerinţele pe care Dumnezeu le are pentru ei ca fiind prea mici, ca şi cum Dumnezeu ar fi înţeles prea puţin despre ei. Nu este aceasta psihologia umană?

Dacă cineva ia cele de mai sus şi le pune alături de exemplul lui Petru de mai jos, va afla că Petru era, într-adevăr, omul care Îl cunoştea cel mai bine pe Dumnezeu, deoarece el putea să-i întoarcă spatele Dumnezeului nedesluşit şi să urmărească cunoaşterea Dumnezeului practic. De ce Dumnezeu a evidenţiat în mod special că părinţii săi erau diavoli care se opuneau lui Dumnezeu? Din aceasta reiese că Petru nu Îl urmărea pe Dumnezeul din propria sa inimă şi că părinţii săi îl reprezentau pe Dumnezeul cel nedesluşit: aceasta este intenţia lui Dumnezeu în prezentarea exemplului părinţilor lui Petru. Marea majoritate a oamenilor nu dau atenţie în mod deosebit acestui fapt, concentrându-şi atenţia în schimb pe rugăciunile lui Petru, până la punctul în care unii chiar păstrează rugăciunile lui Petru constat în gurile şi în minţile lor, dar fără a se gândi măcar să-l compare pe Dumnezeul Cel nedesluşit cu Cel cunoscut de Petru. De ce s-a întors Petru împotriva părinţilor săi şi a căutat să Îl cunoască pe Dumnezeu? De ce a integrat lecţiile învăţate de la cei care nu reuşiseră în trecut ca să se îndemne singuri la un efort mai mare? De ce a asimilat credinţa şi iubirea tuturor celor care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor? Petru a înţeles că toate lucrurile pozitive provin de la Dumnezeu – vin direct de la Dumnezeu fără a trece prin prelucrarea Satanei. Din aceasta se poate vedea că Cel pe care el Îl cunoştea era Dumnezeu Cel practic şi nu un Dumnezeu supranatural. De ce spune Dumnezeu că Petru a acordat o atenţie specială la asimilarea credinţei şi iubirii tuturor acelora care L-au iubit pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor? De aici se poate vedea că principalul motiv pentru care oamenii au eşuat de-a lungul veacurilor este faptul că ei doar aveau credinţ‏ă şi dragoste, dar nu Îl cunoşteau pe Dumnezeul Cel practic şi astfel credinţa lor continua să fie nedeslușită. De ce Dumnezeu menţionează doar credinţa lui Iov de multe ori, fără a spune nici măcar o dată că el Îl cunoştea pe Dumnezeu şi, în plus, îl numea inferior lui Petru? Din cuvintele lui Iov: „Urechea mea a auzit despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut,” (NTLR®) se poate vedea că Iov avea doar credinţă, dar nu şi cunoaştere. Citind afirmaţia: „Cu contraexemplul părinţilor săi slujindu-i ca termen de comparaţie, aceasta i-a permis cu atât mai mult să Îmi recunoască iubirea şi mila,” majoritatea oamenilor vor fi tentaţi să pună o sumedenie de întrebări: cum se face că Petru Îl cunoaşte pe Dumnezeu doar când este pus în balanţă cu un contraexemplu, dar nu direct? Cum se face că el cunoaşte doar mila şi iubirea, dar nu sunt menţionate alte lucruri? Poţi deveni capabil să urmăreşti cunoaşterea lui Dumnezeu Cel practic doar când recunoşti lipsa de realitate a Dumnezeului nedesluşit. Scopul acestei cuvântări este de a conduce oamenii să elimine Dumnezeul nedesluşit din inimile lor. Dacă omenirea ar fi cunoscut întotdeauna adevărata faţă a lui Dumnezeu, de la începutul creaţiei până în ziua de astăzi, atunci oamenii nu ar fi devenit pe deplin familiarizaţi cu căile Satanei, aşa cum se ştie din proverbul: „Nu recunoşti nivelul solului până ce nu ai traversat un munte,” ceea ce explică destul de clar înţelesul rostirii de către Dumnezeu a acestor cuvinte. Deoarece El doreşte să facă oamenii să înţeleagă mai profund adevărul exemplului pe care l-a oferit, Dumnezeu pune în mod voit accentul pe milă şi pe dragoste, dovedind că epoca în care Petru a trăit era Epoca Harului. Privit din altă perspectivă, acest lucru dezvăluie chiar mai puternic înfăţişarea hidoasă a diavolului, care doar prinde în capcană şi corupe omenirea şi prin aceasta scoate în relief, cu un contrast şi mai puternic, iubirea şi mila lui Dumnezeu.

Dumnezeu, de asemenea, scoate în evidenţă fapte despre încercările lui Petru şi, în plus, descrie circumstanţele lor reale, ca oamenii să discearnă mai bine următoarele: că Dumnezeu are nu numai milă şi iubire, ci are şi măreţie şi mânie şi că aceia care trăiesc în pace nu trăiesc neapărat sub binecuvântarea lui Dumnezeu. În plus, faptul că le spune oamenilor despre experienţele lui Petru de după încercările sale demonstrează chiar mai clar veridicitatea acestor cuvinte ale lui Iov: „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” (NTLR®) Aceasta este suficient pentru a arăta că Petru ajunsese la o cunoaştere a lui Dumnezeu fără precedent, ceva ce nimeni nu mai obţinuse în epoca anterioară: aceasta a fost ceea ce a câştigat Petru când a asimilat credinţa şi iubirea tuturor acelora care Îl iubiseră pe Dumnezeu de-a lungul veacurilor şi când a integrat lec‏ţiile eşecurilor din trecut pentru a se încuraja pe sine. Din acest motiv, oricine obţine cunoaştere reală de Dumnezeu este numit un „rod,” iar Petru este unul dintre aceştia. În rugăciunile lui Petru către Dumnezeu se poate vedea adevărata cunoaştere de Dumnezeu pe care el a câştigat-o prin încercările sale, dar singurul mic defect este că el nu a putut să înţeleagă complet voia lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, construind pe temelia cunoaşterii lui Dumnezeu obţinută de Petru, Dumnezeu a făcut cunoscută o cerinţă de a „ocupa doar 0,1 la sută din inima umană.” Luând în considerare faptul că până şi Petru, omul care Îl cunoştea cel mai bine pe Dumnezeu, nu a putut să priceapă în mod precis voia lui Dumnezeu, se poate trage concluzia că omenirea pur şi simplu nu este echipată cu un organ pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, deoarece Satana a corupt deja omul într-o mare măsură şi aceasta are ca rezultat cunoaşterea esenţei omenirii de către toţi oamenii. Aceste două condiţii prealabile – că omenirii îi lipseşte un organ pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi că în plus a fost pătrunsă de Satana din nou şi din nou – oferă un cadru pentru a arăta marea putere a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu, doar prin folosirea cuvintelor şi fără măcar a fi necesar să facă vreo lucrare, a ocupat o anumită poziţie în inima oamenilor. Cum se face că a ajunge la 0,1 la sută înseamnă a ajunge la îndeplinirea voii lui Dumnezeu? Pentru a explica aceasta din punct de vedere al faptului că Dumnezeu nu a înzestrat omul cu organul respectiv: dacă, în absenţa acestui organ, omenirea ar ajunge la sută la sută cunoaştere, atunci fiecare mişcare şi acţiune a lui Dumnezeu ar deveni o carte deschisă pentru om şi, dată fiind natura inerentă a omului, el s-ar răzvrăti instantaneu împotriva lui Dumnezeu, ridicându-se pentru a I se opune în mod public (acesta este modul în care a căzut Satana). Și astfel Dumnezeu nu subestimează niciodată omul. Aceasta deoarece El a analizat deja omul în detaliu, astfel încât ştie totul cu multă claritate până chiar la câtă apă este amestecată cu sângele său: cât de clar înţelege El natura aparentă a omului? Dumnezeu nu comite niciodată erori şi, în plus, în rostirea cuvântărilor Sale, El Îşi alege cuvintele cu o precizie considerabilă. Din acest motiv, faptul că Petru nu a priceput exact voia lui Dumnezeu nu contrazice faptul că el a fost omul care L-a cunoscut pe Dumnezeu cel mai bine şi, mai mult, cele două sunt complet fără legătură una cu cealaltă. Faptul că Dumnezeu a dat acest exemplu nu a fost pentru a concentra atenţia oamenilor asupra lui Petru. De ce ar trebui Petru să poată obţine cunoaşterea lui Dumnezeu dacă nici măcar cineva ca Iov nu a putut? De ce ar spune El că un om este capabil să o obţină şi totuşi să spună şi că se datorează marii puteri a lui Dumnezeu? Să fie cu adevărat cazul că înzestrarea înnăscută a omenirii este bună? Oamenilor nu le este uşor să înţeleagă acest punct – nimeni nu ar şti semnificaţia sa interioară dacă nu o explic. Scopul acestor cuvinte este de a permite fiinţelor umane să ajungă la o anumită formă de înţelegere, din care ei vor câştiga încrederea de a coopera cu Dumnezeu. Doar în acest mod poate Dumnezeu, susţinut de eforturile omului să coopereze cu El, să ia măsuri: aceasta este situaţia actuală în ţinutul duhului, ceva ce omenirea este complet incapabilă să înţeleagă. Pentru a scăpa de locul pe care Satana îl ocupă în inima oamenilor şi de aici înainte a-I permite lui Dumnezeu să o ia în stăpânire, aceasta este numită respingerea atacului Satanei; doar când aceasta este făcută se poate spune că Hristos a coborât pe pământ şi doar atunci se poate spune că împărăţiile lumii au devenit împărăţia lui Hristos.

Aici se menţionează că Petru a fost exemplu şi model pentru omenire timp de mii de ani. Aceasta nu este doar de dragul de a expune faptul că el este un exemplu şi model: aceste cuvinte sunt o reflectare a scenei reale a unei lupte din tărâmul spiritual. În tot acest timp, Satana a lucrat asupra omului, cu speranţa zadarnică de a înghiţi omenirea şi prin aceasta de a-L face pe Dumnezeu să distrugă lumea şi să Îşi piardă martorii. Dar Dumnezeu a spus: „Mai întâi voi crea un model pentru a putea să ocup cel mai mic loc din inima omului. În această etapă, omenirea nici nu Îmi face pe plac, nici nu Mă cunoaşte întrutotul; cu toate acestea, bazându-se pe marea Mea putere, omul va deveni capabil să Mi se supună cu totul şi să înceteze de a se mai răzvrăti împotriva Mea şi voi folosi acest exemplu pentru a-l distruge pe Satana, adică, voi folosi locul Meu constând din 0,1 la sută pentru a reprima toată influenţa pe care Satana a avut-o asupra omului.” Și astfel, astăzi, Dumnezeu a dat exemplul lui Petru pentru a putea sluji pentru întreaga omenire ca tipar de urmat. Punând aceasta alături de pasajul din deschidere, se poate vedea veridicitatea a ceea ce Dumnezeu a spus despre situaţia actuală a ţinutului duhului: „Lucrurile nu sunt acum aşa cum erau odată: voi face lucruri pe care, de la începutul creaţiei, lumea nu le-a văzut niciodată, voi rosti cuvinte pe care, de-a lungul veacurilor, oamenii nu le-au auzit niciodată, pentru că cer ca întreaga omenire să ajungă să Mă cunoască întrupat.” Din aceasta se poate vedea că Dumnezeu a început să pună în aplicare lucrurile despre care a vorbit. Fiinţele umane pot vedea lucrurile doar aşa cum ele par din exterior, şi nu situaţia actuală din ţinutul duhului. Din acest motiv, Dumnezeu a spus într-un mod direct şi simplu: „Acestea sunt etape în gestionarea Mea, în privinţa cărora omenirea nu are nici cea mai vagă idee. Chiar şi când vorbesc despre ele în mod deschis, omul este încă atât de dezorientat în mintea sa încât e imposibil să i le definesc în cel mai mic detaliu. În aceasta constă josnicia mizerabilă a omului, nu-i aşa?” Există cuvinte nerostite în interiorul acestor cuvinte, explicând că a avut loc o luptă în tărâmul spiritual, aşa cum s-a făcut referire mai sus.

Scoaterea în evidenţă a poveştii lui Petru tot nu a împlinit total voia lui Dumnezeu, aşa că Dumnezeu a făcut următoarea cerinţă în legătură cu evenimentele din viaţa lui Petru: „Prin întreg universul şi întinderile nesfârşite ale firmamentului, milioanele de lucruri ale creaţiei, milioanele de lucruri de pe pământ şi milioanele de lucruri din ceruri, absolut fiecare dintre ele îşi dedică întreaga forţă pentru ultima Mea etapă a lucrării. Cu siguranţă, nu doriţi să rămâneţi spectatori pe margine, duşi încolo şi încoace de forţele Satanei?” A fi martor la cunoaşterea lui Petru a fost un fapt profund edificator pentru omenire, şi aşa, pentru a obţine roade şi mai bune, Dumnezeu permite omenirii să vadă consecinţele nesăbuitei neînfrânări şi ignoranţei faţă de El, şi în plus, îi spune omenirii – încă o dată şi cu mai mare precizie – despre circumstanţele reale ale luptei din ţinutul duhului. Doar în acest mod pot oamenii să devină mai precauţi în a se feri de a nu fi luaţi prizonieri de Satana; în plus, clarifică faptul că, de data aceasta, dacă vor cădea, ei nu vor primi mântuire din partea lui Dumnezeu ca de data aceasta. Luate împreună, aceste avertizări repetate, în aprofundarea impresiei omenirii faţă de cuvintele lui Dumnezeu, i-au făcut pe oameni să aprecieze mila Lui mai mult şi să păstreze cu atenţie cuvintele Sale de avertizare, astfel ajungând cu adevărat la scopul lui Dumnezeu de a mântui omenirea.

Anterior:Intepretarea celei de-a cincea cuvântări

Următorul:Interpretarea celei de-a noua cuvântări

S-ar putea să vă placă și