Felul în care oamenii își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu este complet diferit de felul în care se fac lucrurile printre non-credincioși. Care este diferența? Frații și surorile citesc împreună cuvântul lui Dumnezeu și sunt uniți în spirit. Ei sunt capabili să trăiască în armonie unii cu alții și să-și spună unii altora ceea ce gândesc cu adevărat. Ei sunt capabili să-și împărtășească simplu și deschis adevărul unul altuia, să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu și să se ajute reciproc. Cei care au dificultăți caută împreună adevărul pentru a rezolva problema, reușesc să se unească în spirit și se pot supune în fața adevărului și în fața lui Dumnezeu. Non-credincioșii sunt diferiți. Toți au propriile secrete, nu comunică deschis, se feresc unii de alții, ba chiar uneltesc și rivalizează unii cu alții. În cele din urmă, ei se despart supărați și își urmează propriile căi. Cea mai mare diferență dintre a fi în biserică și a fi în lumea non-credincioșilor este că aceia care cred sincer în Dumnezeu pot accepta adevărul. Indiferent cine are probleme sau dificultăți, cu toții pot avea părtășie în mod deschis și se pot ajuta unii pe alții, iar dacă o persoană dezvăluie corupție, poate fi criticată și emondată, astfel încât aceasta să se poată căi. Asta înseamnă să ne iubim unii pe alții. Toți oamenii se află într-un raport de egalitate unii față de alții, iar principiile prin care oamenii se înțeleg sunt construite pe temelia cuvântului lui Dumnezeu. Dacă cineva dezvăluie corupție, vorbește incorect sau face o greșeală, poate avea părtășie în mod deschis. Atunci când toți caută adevărul, se ajută unii pe alții și obțin înțelegerea adevărului, este dobândită o eliberare și o libertate completă. Astfel, oamenii nu mai ajung să fie înstrăinați de ceilalți, să rivalizeze unii cu alții sau să se ferească unii de alții. De asemenea, ei sunt capabili să se încurajeze și să se iubească unii pe alții în mod egal. Aceste lucruri sunt efectul cuvântului lui Dumnezeu. Prin intermediul vieții bisericești, toți cei care cred cu adevărat în Dumnezeu ajung să înțeleagă adevărul, să se lepede de corupția lor, să coopereze în armonie cu frații și surorile lor, să își îndeplinească bine propriile îndatoriri, să trăiască în armonie unii cu alții și să trăiască înaintea lui Dumnezeu.

Dacă vrei să-ți îndeplinești bine îndatoririle și să-I satisfaci intențiile lui Dumnezeu, atunci trebuie să înveți mai întâi să lucrezi în armonie cu alții. Când cooperezi cu frații și surorile tale, ar trebui să ții cont de următoarele chestiuni: „Ce este armonia? Este limbajul meu în armonie cu ei? Sunt gândurile mele în armonie cu ei? Este felul în care fac eu lucrurile în armonie cu ei?” Ia în considerare cum să cooperezi în armonie. Câteodată, armonie înseamnă răbdare și toleranță, dar înseamnă și să-ți susții punctul de vedere și principiile. Armonie nu înseamnă să faci compromisuri în privința principiilor, pentru a liniști lucrurile, sau să încerci să fii „o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor”, sau să rămâi fixat pe calea moderației – și, desigur, nu înseamnă să încerci să intri în grațiile cuiva. Acestea sunt principii. Odată ce ai înțeles aceste principii, vei vorbi și vei acționa în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, fără să-ți dai seama, și vei trăi realitatea adevărului, iar în acest fel este ușor să dobândești unitate. Dacă, în casa lui Dumnezeu, oamenii trăiesc după filosofiile lor pentru interacțiuni lumești și dacă se bazează pe propriile noțiuni, înclinații, dorințe, motive egoiste, pe darurile și istețimea lor în privința felului în care se înțeleg cu ceilalți, atunci acesta nu este un mod de a trăi înaintea lui Dumnezeu și sunt incapabili să dobândească unitatea. De ce se întâmplă asta? Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că, atunci când oamenii trăiesc după o fire satanică, nu pot dobândi unitatea. Atunci, care este consecința finală a acestui lucru? Dumnezeu nu lucrează asupra lor. Fără lucrarea lui Dumnezeu, dacă oamenii se bazează pe istețimea și abilitățile lor slabe, pe puțina lor expertiză și pe acele fracțiuni de cunoștințe și deprinderi pe care le-au dobândit, atunci le va fi foarte dificil să fie folositori în casa lui Dumnezeu și le va fi foarte greu să acționeze conform intențiilor Sale. Fără lucrarea lui Dumnezeu, nu poți înțelege niciodată intențiile lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu sau principiile de practicare. Nu vei cunoaște calea și principiile după care să-ți îndeplinești îndatoririle și nu vei ști niciodată cum să acționezi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu sau ce acțiuni încalcă adevărurile-principii și se împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă niciunul dintre aceste lucruri nu îți este clar, tu doar vei respecta și vei urma reglementări orbește. Când îți îndeplinești îndatoririle într-o astfel de confuzie, cu siguranță vei eșua. Nu vei dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu și sigur Îl vei face pe Dumnezeu să te disprețuiască și să te respingă și vei fi eliminat.

Când doi oameni cooperează pentru îndeplinirea unei datorii, uneori vor avea o dispută cu privire la o chestiune de principiu. Vor avea puncte de vedere diferite și vor ajunge la opinii divergente. Ce se poate face în acest caz? E o chestiune care apare frecvent? E un fenomen normal. Mințile, calibrele, înțelegerile, vârstele și experiențele tuturor sunt diferite și e imposibil ca doi oameni să aibă exact aceleași gânduri și opinii și, prin urmare, faptul că doi oameni ar putea ajunge să aibă opinii și perspective diferite e un fenomen foarte comun. Nu există un eveniment mai obișnuit decât acesta. Nu trebuie să faceți caz din asta. Întrebarea critică este, atunci când apare o astfel de problemă, cum să cooperați și să căutați unitate în fața lui Dumnezeu și unanimitate de perspective și de opinii. Care este calea spre unificarea perspectivelor și a opiniilor? Este să cauți aspectul relevant al adevărurilor-principii, să nu acționezi conform intențiilor tale sau ale altcuiva, ci să cauți intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea către o cooperare armonioasă. Doar când cauți intențiile lui Dumnezeu și principiile pe care le cere El, vei putea obține unitate. Altfel, dacă lucrurile ar merge cum vrei tu, cealaltă persoană ar fi nemulțumită, iar dacă lucrurile ar merge cum vrea aceasta, tu te-ai simți nemulțumit și incomod. Ai fi incapabil să vezi clar lucrurile, nu ai putea să te resemnezi și te-ai gândi mereu: „Este acesta modul corect de a face lucrurile?” Ai fi incapabil să vezi cine gândește cu adevărat corect, dar nici nu ai fi dispus să renunți la propriile idei. Într-o astfel de situație, ar trebui să cauți adevărul și să cauți care sunt principiile și ce standarde cere Dumnezeu. După ce ai căutat standardele pe care le cere Dumnezeu, ai părtășie cu cealaltă persoană. Dacă, apoi, aceasta are un pic de părtășie despre opiniile și cunoștințele sale, inima ta va deveni clară și luminoasă. Te vei gândi în sinea ta: „Modul meu de a gândi este puțin denaturat, puțin superficial – modul ei de a gândi este mai bun, mai aproape de standardele pe care le cere Dumnezeu, așa că voi lăsa deoparte modul meu de a gândi, îl voi accepta pe al ei și voi asculta de el. Hai să facem cum vrea ea.” Și, după ce ai învățat ceva de la ea, nu ți s-a făcut o favoare? Ea a oferit un pic, iar tu te-ai bucurat de ceva gata făcut. Asta se numește harul lui Dumnezeu, iar ție ți s-a făcut o favoare. Crezi că doar atunci când Duhul Sfânt te luminează ți se face o favoare? Atunci când cineva are o opinie sau o luminare și ți-o destăinuie în părtășie, sau când ceva este pus în practică conform principiilor sale, iar tu vezi că rezultatul nu este rău, nu înseamnă că ai câștigat ceva? Asta înseamnă să ți se facă o favoare. Cooperarea între frați și surori este un proces de compensare a punctelor slabe ale unuia cu punctele forte ale altuia. Îți folosești punctele forte pentru a compensa neajunsurile altora, iar alții își folosesc punctele forte pentru a compensa carențele tale. Asta e ceea ce înseamnă să compensezi slăbiciunile proprii cu punctele forte ale celorlalți și să cooperezi în mod armonios. Numai atunci când cooperează în armonie, oamenii pot fi binecuvântați înaintea lui Dumnezeu și, cu cât experimentează mai mult din asta, cu atât mai multă realitate au, calea lor devine mai luminată când o parcurg, iar ei devin din ce în ce mai liniștiți. Dacă nu cooperezi în mod armonios; dacă ești mereu la cuțite cu ceilalți și nu ești convins niciodată de ceea ce spun, iar ei nu doresc să te asculte; dacă încerci să păstrezi demnitatea celorlalți, însă aceștia nu fac același lucru pentru tine, iar asta ți se pare neplăcut; dacă îi înghesui la colț pentru ceva ce-au spus, iar ei își amintesc și, data viitoare când apare o problemă, îți vor face și ei la fel – atunci ce problemă este aceasta? Nu cumva înseamnă asta că trăiești sub influența irascibilității tale și că rivalizezi cu ceilalți? Nu cumva înseamnă asta că trăiești după o fire coruptă? Îndeplinindu-ți îndatoririle astfel, cu siguranță nu vei obține aprobarea sau binecuvântările lui Dumnezeu. Asta doar Îl va face pe Dumnezeu să te disprețuiască și să te respingă.

Trebuie să cooperezi în mod armonios în îndeplinirea sarcinilor tale. Numai atunci vei obține rezultate bune și vei îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Ce este cooperarea armonioasă? Ce comportamente nu se califică drept cooperare armonioasă? Să spunem că tu ți-ai făcut datoria, iar eu mi-am făcut-o pe a mea. Fiecare dintre noi și-a îndeplinit îndatoririle, dar nu a existat o înțelegere tacită între noi, nu a existat comunicare sau părtășie. Nu am ajuns la niciun fel de înțelegere reciprocă. Pur și simplu știam în adâncul sufletului: „Eu îmi îndeplinesc datoria mea și tu ți-o îndeplinești pe a ta. Să nu interferăm unul cu celălalt.” Este aceasta o colaborare armonioasă? La suprafață, ar putea părea că nu există dispute sau opinii divergente între doi oameni ca noi și că nu părem să interferăm unul cu celălalt sau să ne limităm reciproc. Cu toate acestea, din punct de vedere spiritual nu există o cooperare armonioasă între noi. Nu avem nicio înțelegere tacită sau grijă unul față de celălalt. Fiecare dintre noi își face treaba și depune eforturi individuale, fără niciun fel de cooperare, asta e tot. Este acesta un mod bun de a face lucrurile? Poate părea că nimeni nu supraveghează, nu constrânge, nu comandă și nu ascultă orbește de nimeni, iar acest lucru poate părea chiar rațional, dar există un fel de fire coruptă în noi. Fiecare dintre noi concurează pentru a fi un erou, pentru a fi superior sau pentru a evolua mai bine decât ceilalți, așa că nu iubim, nu ne pasă și nu ajutăm pe nimeni altcineva. Există oare o cooperare armonioasă aici? (Nu.) Fără cooperare, duci o luptă solitară și vei face multe lucruri într-un mod nu tocmai perfect sau temeinic. Aceasta nu este genul de stare pe care Dumnezeu vrea să o vadă la oameni. Nu este pe placul Lui.

Unora le place să facă lucruri de unii singuri, fără să discute lucrurile cu nimeni sau să spună nimănui. Pur și simplu, fac lucrurile așa cum vor ei, indiferent cum le-ar vedea alții. Se gândesc: „Eu sunt conducătorul, iar voi sunteți aleșii lui Dumnezeu, așa că trebuie să urmați ceea ce fac eu. Faceți exact ce spun eu – așa se cuvine să fie.” Ei nu-i anunță pe ceilalți când acționează și acțiunile lor nu sunt transparente. Se strofocă mereu în privat și acționează în secret. La fel ca marele balaur roșu, care își menține monopolul de partid unic asupra puterii, ei doresc întotdeauna să-i păcălească și să-i controleze pe ceilalți, pe care îi consideră nesemnificativi și lipsiți de valoare. Vor să aibă mereu ultimul cuvânt în chestiuni, fără să discute sau să comunice cu alții și nu solicită niciodată opiniile altora. Ce părere ai de această abordare? Are o umanitate normală? (Nu are.) Nu este aceasta natura marelui balaur roșu? Marele balaur roșu este dictatorial și îi place să acționeze într-un mod arbitrar. Nu sunt cei cu acest tip de fire coruptă urmașii marelui balaur roșu? Acesta este modul în care oamenii ar trebui să se cunoască pe ei înșiși. Sunteți capabili să vă comportați astfel? (Da.) Atunci când vă comportați astfel, sunteți conștienți de acest lucru? Dacă da, atunci mai există speranță pentru voi, dar dacă nu, cu siguranță aveți probleme și, în acest caz, nu cumva sunteți condamnați? Ce este de făcut, atunci când nu sunteți conștienți că vă comportați astfel? (Avem nevoie ca frații și surorile noastre să ne semnaleze acest lucru și să ne emondeze.) Dacă mai întâi le spunem celorlalți: „Sunt o persoană căreia din fire îi place să-i conducă pe alții și vă spun dinainte, așa că, dacă și când se va întâmpla, nu mă contraziceți. Trebuie să aveți răbdare cu mine. Știu că nu este grozav și mă străduiesc să schimb asta treptat, așa că sper să fiți toleranți cu mine. Când se întâmplă aceste lucruri, aveți răbdare cu mine, cooperați cu mine și haideți să ne străduim împreună să cooperăm în armonie.” Este acceptabil să facem lucrurile în acest mod? (Nu. Este lipsit de rațiune.) De ce spuneți că acest lucru este lipsit de rațiune? Cineva care spune acest lucru nu intenționează să caute adevărul. Știe foarte bine că este greșit să facă lucrurile în acest fel, dar continuă să o facă, toate acestea în timp ce îi constrânge pe alții, cerându-le cooperarea și sprijinul. În intenția lui nu există nicio dorință de a practica adevărul. El se opune adevărului în mod deliberat. O încălcare conștientă – asta detestă Dumnezeu cel mai mult. Nimeni, în afară de oamenii răi și de antihriști, nu este capabil să facă așa ceva și tocmai așa acționează antihriștii. O persoană este în pericol atunci când se opune adevărului și se împotrivește lui Dumnezeu în mod intenționat. Asta înseamnă să mergi pe calea antihriștilor. Acești indivizi nu practică ei înșiși adevărul, dar îi constrâng și îi conving pe alții, încercând să-i facă să îi urmeze în a se opune adevărului și a I se împotrivi lui Dumnezeu. Nu cumva I se împotrivesc lui Dumnezeu în mod deliberat? Mai ales când acționează în acest fel, ei informează preventiv grupul și le cer oamenilor să fie îndurători cu ei, iar apoi îi obligă pe toți să-i susțină. Făcând asta, ei sunt și mai vicleni. Spunând acest lucru fac pur și simplu o demonstrație de forță, dau un ultimatum. Ceea ce vor să spună este: „Ascultați-mă, să nu vă puneți cu mine. Nu îmi pasă de oamenii obișnuiți. Eu vreau să fiu la conducere. Ar fi bine să nu încerce nimeni să discute cu mine – nu este loc de discuții! Aceasta este o problemă de-ale mele: dacă mă puneți să fac ceva, trebuie să am ultimul cuvânt și ar fi bine ca nimeni să nu încerce să coopereze cu mine – nu vei fi în stare, chiar dacă vrei!” Este aceasta o destăinuire? Nu. Acesta este un mod de a face lucrurile în numele Satanei, nu o simplă problemă de dezvăluire a unei firi corupte. Ei vor să conducă direct, să se pună în aplicare ceea ce spun, astfel încât toți să facă exact ceea ce spun ei și apoi să-i urmeze și să îi asculte. Nu este aceasta manifestarea unui diavol? Nu este doar o dezvăluire unică a unei firi corupte. Acțiunile unui antihrist sunt dictate de natura lui satanică. Acesta crede în Dumnezeu și vine în biserică, având intenția de a deține puterea. El intenționează să se opună lui Dumnezeu, să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu pe calea împotrivirii față de El. Acesta este asemenea conducătorilor tuturor acelor confesiuni religioase din lume. Cu toții au o esență de antihrist și, la fel ca Satana, toți doresc să se pună pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Dacă unul dintre aleșii lui Dumnezeu vede un antihrist manifestându-se, cum ar trebui să îl abordeze? Ar trebui să îl ajute cu afecțiune? Ar trebui să îl expună, să îl discearnă și să îi lase pe ceilalți să îi vadă chipul satanic, după care ar trebui să se lepede de el. Acesta este un principiu pe care aleșii lui Dumnezeu ar trebui să îl înțeleagă și să îl stăpânească. Dacă cineva ar lua manifestarea unui antihrist ca pe o dezvăluire a unei firi corupte, ca pe o fărădelege de moment, lăsându-se, totuși, indus în eroare de așa-zisa „cunoaștere de sine” a unui antihrist și de presupusele acțiuni de deschidere a sufletului și de destăinuire, dar cu toate astea ar avea părtășie despre adevăr cu el, acesta ar fi cu adevărat un nesăbuit și, în mod clar, nu ar avea deloc discernământ. Spuneți-Mi, când o astfel de persoană, un antihrist, își dezvăluie firea coruptă, ar putea el să își deschidă sufletul și să se destăinuie altora? El nu reflectează niciodată și nu se cunoaște pe sine când face ceva greșit, iar faptul că se destăinuie este doar o inducere în eroare a oamenilor, nimic mai mult decât o justificare de sine. Omul trebuie să discearnă ce înseamnă cu adevărat să își deschidă sufletul sincer și să se destăinuie. Dacă cineva spune: „Am un temperament rău, așa că nu mă provocați!”, este aceasta o destăinuire? (Nu.) Acel cineva ne avertizează să nu-l provocăm, că dacă o facem, o căutăm cu lumânarea. Ce s-ar întâmpla dacă acesta ar spune: „În casa mea, cuvântul meu este lege. Chiar și părinții mei trebuie să facă ce spun eu. Acesta este temperamentul meu, iar voi va trebui să mi-l iertați – nu pot face nimic în privința asta. Părinții mei spun că un talent deosebit vine la pachet cu un temperament puternic și de aceea mă iartă”? Oare asta înseamnă să te destăinui? (Nu.) Acesta îți spune că aceia cu talente deosebite au temperamente puternice, așa că ar trebui să-i ierți. Dacă el spune: „De când eram copil am acest temperament. Cuvântul meu este lege. Urmăresc perfecțiunea și ceea ce îmi doresc. Acum, de când cred în dumnezeu, mă descurc mult mai bine, mă pot stăpâni și pot fi tolerant în majoritatea situațiilor, dar tot urmăresc perfecțiunea. Dacă ceva nu este perfect, nu sunt deloc satisfăcut și nu pot să accept.” Este aceasta destăinuire? (Nu.) Atunci ce este? Aceasta înseamnă a te lăuda și a te da mare pentru a-i face pe alții să te admire, spunându-le cât de formidabil ești, la fel cum bătăușii și gangsterii se fălesc violent și își arată mușchii atunci când se întâlnesc, ca și cum ar spune: „Crezi că te poți pune cu mine? Dacă da, hai să vedem ce au de spus pumnii noștri!” Nu cumva acesta este chiar chipul Satanei? Acesta este chiar chipul Satanei. Nu toate modalitățile de a te destăinui sunt la fel. Atunci când se destăinuie, antihriștii intenționează să-i amenințe, să-i intimideze și să-i sperie pe ceilalți. Întotdeauna vor să-i domine pe ceilalți. Acesta este chipul Satanei. Nu este un mod normal și simplu de a-ți deschide sufletul. Cum ar trebui să ne deschidem sufletul și să ne destăinuim pentru a trăi o umanitate normală? Deschizându-ne sufletul referitor la dezvăluirile firii noastre corupte, permițându-le celorlalți să vadă realitatea inimilor noastre, iar apoi, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, analizând minuțios și cunoscând esența problemei, urându-ne și detestându-ne din adâncul inimii. Atunci când ne destăinuim, nu ar trebui să încercăm să ne justificăm sau să dăm explicații, ci ar trebui, pur și simplu, să practicăm adevărul și să fim persoane oneste. Unii oameni au, în mod clar, firi rele, dar spun întotdeauna despre ei că au un temperament rău. Nu este acesta doar un fel de justificare? O fire rea este doar asta: o fire rea. Când cineva a făcut un lucru irațional sau ceva care le dăunează tuturor, problema este cu firea și umanitatea lui, însă spune mereu că și-a pierdut temporar controlul asupra temperamentului sau că s-a enervat puțin. El nu înțelege niciodată problema în esența ei. Înseamnă acest lucru cu adevărat că se analizează minuțios și se destăinuie? În primul rând, ca omul să-și estimeze problemele și să se analizeze și să se dezvăluie la un nivel esențial, trebuie să aibă o inimă onestă și o atitudine sinceră și trebuie să vorbească despre ceea ce poate înțelege privind problemele din firea sa. În al doilea rând, dacă simte că o fire de-ale sale este incalificabilă, trebuie să le spună tuturor: „Dacă voi mai dezvălui o astfel de fire coruptă, nu ezitați să mă avertizați și să mă emondați. Dacă nu pot accepta, nu renunțați la mine. Această latură a firii mele corupte este foarte gravă și am nevoie de multiple părtășii despre adevăr pentru a mă expune. Accept cu bucurie să fiu emondat de toți și sper că toți mă vor supraveghea, mă vor ajuta și mă vor împiedica să mă rătăcesc.” Ce ziceți de o astfel de atitudine? Aceasta este atitudinea de acceptare a adevărului. Unii oameni se simt puțin stânjeniți când spun aceste lucruri. Ei se gândesc în sinea lor: „Ce voi face dacă toți se ridică și mă expun? Voi fi capabil să suport asta?” V-ar fi teamă că veți fi expuși de alții? (Nu.) Ar trebui să fiți curajoși când vă confruntați cu acest lucru. Este o rușine să îți fie teamă să fii expus. Dacă ai iubi realmente adevărul, ți-ar fi teamă că vei fi umilit astfel? Ți-ar fi teamă că toți te vor emonda? Această teamă este o dovadă de slăbiciune, negativitate și corupție. Toți dezvăluim corupție, dar esența modului în care o dezvăluim este diferită. Atât timp cât nu săvârșim o fărădelege cu bună știință și nu provocăm perturbări și tulburări, atunci felul nostru de a dezvălui corupția este cel normal, toți putând să o trateze corect. Dacă cineva intenționează să provoace perturbări sau tulburări, sau să dăuneze în mod deliberat lucrării bisericii, atunci acesta este cel care se teme cel mai mult că va fi expus de alții, pentru că esența acestei probleme este prea gravă, iar în momentul în care va fi expus, va fi descoperit și eliminat. Această teamă a sa apasă greu în mintea sa. Indiferent de modul în care Dumnezeu lucrează astăzi, totul are ca scop purificarea oamenilor de corupția lor și mântuirea lor. Dacă ești tipul potrivit de persoană și te străduiești să îți îndeplinești bine datoria și să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, majoritatea oamenilor vor vedea clar acest lucru. Ei pot discerne asta despre tine. De asemenea, a expune și a emonda oamenii nu înseamnă a le face probleme. Mai degrabă, acest lucru este făcut pentru a-i ajuta să își rezolve problemele, astfel încât să își poată îndeplini bine îndatoririle și să protejeze lucrarea bisericii. Acesta este un lucru justificat. O persoană acceptă să fie emondată, pentru ca firea sa coruptă să poată fi purificată. De asemenea, este o atitudine pe care ar trebui să o avem pentru a obține o schimbare a firii noastre. Odată ce avem această atitudine, mai trebuie să găsim o cale de practică adecvată, iar când vine momentul să facem acest lucru, este necesar să suferim. Atunci când există o luptă, trebuie să ne răzvrătim împotriva trupului și să scăpăm de constrângerile vanității, mândriei și sentimentelor. Odată ce am depășit dificultățile trupului, lucrurile devin mult mai ușoare. Am putea numi asta libertate și eliberare. Acesta este procesul de practicare a adevărului. Întotdeauna există o anumită suferință. Este imposibil să nu suferim deloc, deoarece trupul este corupt, iar oamenii sunt plini de vanitate și mândrie și întotdeauna țin seamă de propriile interese. Aceste lucruri sunt cele mai mari obstacole ale oamenilor în practicarea adevărului. Prin urmare, este imposibil să practici adevărul fără să suferi puțin. Atunci când oamenii simt gustul dulce al practicării adevărului și experimentează cu adevărat pacea și bucuria, ei devin dispuși să practice adevărul și le este mai ușor să se lepede de ei, să se răzvrătească împotriva trupului și să triumfe asupra Satanei. În acest fel, ei sunt complet ușurați și liberi.

Ce fel de atmosferă trebuie să se dezvolte în viața bisericească? O atmosferă în care, atunci când se întâmplă ceva, este abordată chestiunea, și nu persoana. Uneori, divergențele vor duce la certuri și spiritele se vor încinge, dar, în suflet, nu există înstrăinare. Totul are ca scop schimbarea firilor oamenilor și buna îndeplinire a îndatoririlor fiecăruia. Totul e menit pentru a practica adevărul, cu scopul de-a satisface intențiile lui Dumnezeu. Nu există ură între oameni. Acest lucru se datorează faptului că oamenii sunt cu toții în curs de a încerca să obțină mântuirea. Toți au aceleași firi corupte și, uneori, poate că o vorbă pare puțin prea dură sau depășește puțin măsura, sau cineva are o atitudine cam nepotrivită. Oamenii nu ar trebui să poarte ranchiună pentru aceste lucruri. Dacă tot nu puteți înțelege sau nu puteți pătrunde problema, există o ultimă soluție: să vă rugați în fața lui Dumnezeu și să meditați: „Noi urmăm și credem în același Dumnezeu, așa că, indiferent de disputele sau divergențele de opinie pe care le avem, indiferent de ce ne desparte, suntem uniți în fața lui Dumnezeu. Ne rugăm aceluiași Dumnezeu, așadar, ce nu putem depăși?” Oare dacă vă gândiți cu atenție în acest fel, nu veți depăși aceste constrângeri? Care este scopul final al acestei situații, când totul e zis și făcut? Este acela de a coopera în mod armonios, de a căuta să satisfacem intențiile lui Dumnezeu în toate lucrurile și de a obține unitate – unitate de principiu, unitate de scop, unitate de intenție și de sursă pentru acțiune. Asta este ușor de spus, greu de făcut. De ce anume? (Oamenii au firi corupte.) Așa este. Nu este din cauza temperamentelor, personalităților sau vârstelor diferite ale oamenilor sau pentru că oamenii provin din familii diferite, ci pentru că oamenii au firi corupte. Aceasta este cauza principală. Dacă puteți vedea cu toții în mod clar că principala cauză se află în firile corupte ale oamenilor, puteți gestiona lucrurile corect, iar problema va fi ușor de rezolvat. Așadar, mai este nevoie să discutăm aici în detaliu despre cum să înlăturăm firile corupte? Nu. Ați ascultat atât de multe predici încât știți cu toții ceva despre calea de urmat și aveți cu toții ceva experiență în această privință. Atât timp cât oamenii pot persevera în căutarea adevărului în toate lucrurile pentru a rezolva chestiuni, pot reflecta asupra problemelor care există în interiorul lor și pot continua să îi trateze pe ceilalți în mod echitabil, atunci ei vor fi în principiu capabili să coopereze în armonie cu aceștia. Atât timp cât oamenii sunt capabili să accepte adevărul, nu sunt aroganți sau neprihăniți de sine și pot aborda corect sugestiile celorlalți, ei sunt capabili să coopereze, iar dacă apar probleme, este mai ușor să coopereze prin căutarea adevărului, pentru a le rezolva. Atât timp cât putem accepta adevărul și ne putem deschide sufletul în părtășie, partenerul nostru va fi sensibilizat ușor și va fi capabil să accepte adevărul. Atunci, realizarea unei cooperări armonioase nu este o problemă majoră, iar obiectivul unității în trup și suflet este ușor de atins.

5 septembrie 2017