Cei mai mulți dintre voi s-au eliberat de religie și au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Mâncați și beți zilnic din cuvintele actuale ale lui Dumnezeu, participați la ospățul nunții Mielului și ați pus o temelie pentru adevărata cale. Vă sacrificați cu sinceritate pentru Dumnezeu și ați obținut aprobarea Lui. Așadar, ce cunoștințe și înțelegere aveți despre conceptul de credință în Dumnezeu? În ce fel sunt ele diferite de înțelegerea credinței în Dumnezeu pe care ați avut-o în cadrul religiei? De acum, înțelegeți într-adevăr ce sunt credința în religie și credința în Dumnezeu? Există o diferență între credința în religie și credința în Dumnezeu? În ce constă această diferență? Ați descoperit esența acestor întrebări? Ce fel de persoană este credinciosul obișnuit în religie? Pe ce se axează? Cum ar trebui definită credința în religie? Credința în religie înseamnă recunoașterea faptului că există un Dumnezeu, iar credincioșii în religie fac anumite schimbări în comportamentul lor: ei nu-i lovesc și nu-i ocărăsc pe oameni, nu fac lucruri rele care le dăunează oamenilor și nu comit diverse infracțiuni sau nu încalcă legea. Duminica, se duc la biserică. Aceștia sunt credincioșii în religie. Asta înseamnă că a se comporta bine și a participa adesea la adunări este dovada că o persoană crede în religie. Când cineva crede în religie, acesta recunoaște că există un Dumnezeu și consideră că a crede în Dumnezeu înseamnă să fii o persoană bună; atât timp cât nu păcătuiește și nu face lucruri rele, va putea să meargă la ceruri când va muri și va avea un final bun. Credința sa îi oferă susținere la nivel spiritual. Ca atare, credința în religie poate fi definită, de asemenea, după cum urmează: să crezi în religie înseamnă să recunoști, în inima ta, că există un Dumnezeu; să crezi că vei putea merge la ceruri când mori; să ai un sprijin spiritual în inima ta; să-ți schimbi puțin comportamentul și să fii o persoană bună. Asta este tot. Cât privește faptul că Dumnezeul în care crede există sau nu, dacă El exprimă adevărul, ce îi cere El, habar nu are. Intuiește și își închipuie toate acestea pe baza învățăturilor Bibliei. Aceasta este credința în religie. Credința în religie reprezintă, înainte de toate, urmărirea modificărilor comportamentale și a susținerii spirituale. Însă calea pe care merg asemenea oameni – calea de a urmări binecuvântări – nu s-a schimbat. Punctele lor de vedere, noțiunile și închipuirile lor greșite despre credința în Dumnezeu nu s-au schimbat. Temelia existenței lor, direcția și obiectivele pe care le urmează în viața lor se bazează pe ideile și opiniile culturii tradiționale și nu s-au schimbat deloc. Aceasta este starea tuturor celor care cred în religie. Așadar, ce este credința în Dumnezeu? Care este definiția pe care Dumnezeu o dă credinței în Dumnezeu? (Credință în suveranitatea lui Dumnezeu.) Este credință în existența lui Dumnezeu și în suveranitatea Sa – acesta e cel mai important lucru. Să crezi în Dumnezeu înseamnă să acorzi atenție cuvintelor Lui, să exiști, să trăiești, să-ți realizezi datoria și să te implici în toate activitățile umanității normale după cum o cer cuvintele lui Dumnezeu. Implicația este că a crede în Dumnezeu înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu, să faci ceea ce Dumnezeu cere, să trăiești după cum cere El; a crede în Dumnezeu înseamnă să urmezi calea lui Dumnezeu. Obiectivele și direcția vieților oamenilor care cred în Dumnezeu nu sunt complet diferite de cele ale oamenilor care cred în religie? Ce presupune credința în Dumnezeu? Implică capacitatea sau incapacitatea oamenilor de a asculta cuvintele lui Dumnezeu, de a accepta adevărul, de a se elibera de firile lor corupte, de a renunța la tot pentru a-L urma pe Dumnezeu și de a fi loiali în îndatoririle lor. Aceste lucruri au o legătură directă cu măsura în care ei pot fi mântuiți sau nu. Acum cunoașteți definiția credinței în Dumnezeu; așadar, cum ar trebui să fie practicată credința în El? Ce le cere Dumnezeu credincioșilor Lui? (Să fie oameni cinstiți și să urmărească adevărul, să își schimbe firea și să-L cunoască pe Dumnezeu.) Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru comportamentul exterior al oamenilor? (El cere ca oamenii să fie pioși, nu desfrânați, și să trăiască umanitatea normală.) Oamenii ar trebui să aibă minima decență a unui sfânt și să trăiască umanitatea normală. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrată o persoană pentru a avea umanitate normală? Acest lucru se referă la multe adevăruri pe care trebuie să le practice o persoană credincioasă. Doar deținând toate aceste adevăruri-realități are omul umanitate normală. Crede cineva în Dumnezeu dacă nu practică adevărul? Ce consecințe are lipsa practicării adevărului? Cum anume ar trebui oamenii să creadă în Dumnezeu pentru a obține mântuirea și pentru a se supune și a se închina lui Dumnezeu? Toate aceste lucruri au legătură cu practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și a multor adevăruri. Așadar, omul trebuie să creadă în Dumnezeu conform cuvintelor și cerințelor Sale și trebuie să practice potrivit cerințelor Sale; doar aceasta este credință adevărată în Dumnezeu. Asta înseamnă să ajungi la miezul problemei. Practicarea adevărului, urmarea cuvintelor lui Dumnezeu și traiul conform cuvintelor lui Dumnezeu: asta este calea dreaptă a vieții umane; credința în Dumnezeu este legată de calea vieții umane. Credința în Dumnezeu este legată de atât de multe adevăruri, iar adepții lui Dumnezeu trebuie să înțeleagă aceste adevăruri. Cum ar putea ei să Îl urmeze pe Dumnezeu dacă nu înțeleg și nu acceptă adevărul? Oamenii care cred în religie nu fac decât să admită că există un Dumnezeu și au încredere că există un Dumnezeu – însă ei nu înțeleg aceste adevăruri, nici nu le acceptă, așadar, oamenii care cred în religie nu sunt adepți ai lui Dumnezeu. A crede în religie e bine numai pentru a te comporta bine la exterior, a te stăpâni, a respecta reglementările și a avea hrană spirituală. Dacă un om se comportă bine și are un suport și un sprijin și hrană pentru spiritul lui, se schimbă calea lui în viață? (Nu.) Unii spun că sunt același lucru credința în religie și credința în Dumnezeu. Atunci, Îl urmează acei oameni pe Dumnezeu? Cred ei în Dumnezeu conform cerințelor Sale? Au acceptat ei adevărul? Dacă cineva nu face niciunul dintre aceste lucruri, atunci nu este credincios în Dumnezeu și nici un adept al Lui. Cel mai evident mod în care credința în religie se manifestă la cineva este lipsa de acceptare a lucrării actuale a lui Dumnezeu și a adevărului pe care El îl exprimă. Aceasta este trăsătura care îi caracterizează pe credincioșii în religie; ei nu sunt deloc adepți ai lui Dumnezeu. Credința în religie este doar o urmărire a schimbării comportamentale și a hranei spirituale; ea nu implică niciun adevăr. Prin urmare, credincioșii în religie nu își vor schimba firea vieții, nu vor practica adevărul și nici nu vor fi capabili să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să I se supună. Acest lucru stabilește că ei nu vor avea nici o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. Atunci când o persoană crede în religie, oricât de bun ar fi comportamentul ei, oricât de ferm L-ar recunoaște pe Dumnezeu și oricât de elevată ar fi teoria sa despre credința în El, ea nu Îl urmează pe Dumnezeu. Atunci, pe cine urmează ea? Tot pe Satana îl urmează. Care este temeiul pentru ceea ce trăiește, urmărește, tânjește și practică ea? De ce depinde existența sa? Cu siguranță nu de adevărul din cuvintele lui Dumnezeu. Ea continuă să trăiască după firea coruptă a Satanei, comportându-se conform logicii și filosofiei Satanei. Spune doar minciuni, fără vreun pic de adevăr. Firea ei satanică nu a suferit nicio schimbare, continuând să-l urmeze pe Satana. Perspectiva ei asupra vieții, valorile ei, modul ei de a trata lumea și principiile ei comportamentale sunt, toate, dezvăluiri ale naturii Satanei. Doar comportamentul ei exterior s-a schimbat puțin, dar calea vieții ei, modul ei de a exista și perspectiva ei asupra lucrurilor nu s-au schimbat deloc. Dacă o persoană este cu adevărat credincioasă în Dumnezeu, ce se poate schimba înlăuntrul său în câțiva ani? (Perspectiva ei asupra vieții și valorile ei se vor schimba.) Însăși temelia existenței acelei persoane se va schimba. Dacă temelia existenței sale se schimbă, care va fi temeiul vieții sale? (Viața sa va fi întemeiată pe cuvintele lui Dumnezeu și pe adevăr.) Așadar, acum trăiți zilnic conform cuvintelor lui Dumnezeu în exprimarea și acțiunile voastre? Tu, de pildă, nu mai minți: de ce? Care este temeiul tău pentru asta? (Cerința lui Dumnezeu ca omul să fie cinstit.) Faptul că nu mai minți și nu te mai implici în înșelăciune are la bază cuvintele lui Dumnezeu, cerința de a fi o persoană cinstită și adevărul. Și, atunci, calea pe care mergi în viață nu este una diferită?

Acum, pentru a rezuma: ce este credința în religie? Ce este credința în Dumnezeu? Care sunt principalele diferențe între cele două? A crede în religie înseamnă a avea convingere într-o religie, a urma reglementările acesteia, a urma alți oameni și pe Satana și a trăi sub puterea Satanei. A avea credință în Dumnezeu înseamnă a accepta cuvintele Sale, a accepta adevărul, a te supune lucrării Sale și a-ți îndeplini datoria conform adevărurilor-principii. Asta înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu. Acestea sunt principalele diferențe dintre credința în religie și credința în Dumnezeu. Pe măsură ce vă îndepliniți îndatoririle în casa lui Dumnezeu, unii dintre voi acceptă adevărul și se schimbă puțin, în timp ce alții nu îl acceptă și nu se schimbă. Așadar, puteți să faceți distincția între aceste două tipuri de oameni, cei care cred în religie și cei care au credință în Dumnezeu? Cheia este să ne uităm dacă o persoană urmărește adevărul și pe ce cale alege să meargă. Dacă urmărești un comportament bun, hrana spirituală și respectarea reglementărilor și dacă ești în căutarea câștigului personal în urmărirea ta, fără să urmărești deloc adevărul, ci doar aspectele exterioare ale unei persoane bune, care are un comportament oarecum bun, dar nu adevărul-realitate, cât de bun poate fi, de fapt, cineva ca tine? Firea coruptă a unei astfel de persoane și natura-esență pe care o are nu s-au schimbat deloc. Poate că aceasta vorbește frumos, dar atunci când se confruntă cu încercări, nu poate rămâne neclintită. Este posibil chiar să se plângă de Dumnezeu și să-L trădeze. Aceasta este credincioasă în religie. Cei care au credință în Dumnezeu pot accepta toate adevărurile pe care El le exprimă. Ei pot să reflecteze și se pot cunoaște în conformitate cu adevărul, se pot căi cu adevărat și, în cele din urmă, pot practica adevărul, se pot supune lui Dumnezeu și pot trăi conform cuvintelor Sale. Când se confruntă cu încercări și necazuri, ei pot rămâne neclintiți, pot fi o mărturie minunată și Îl pot urma pe Dumnezeu cu loialitate până la final. Aceștia sunt adevărații credincioși în Dumnezeu. Aceasta este diferența dintre cei care cred în religie și cei care au credință în Dumnezeu.

Este vreunul dintre voi care crede în inima sa doar în Dumnezeul nedeslușit din ceruri, dar are mereu noțiuni despre Dumnezeul întrupat? Dacă într-adevăr există astfel de oameni, atunci ei sunt credincioși în religie. Credincioșii în religie nu Îl recunosc în inimile lor pe Dumnezeul întrupat și, chiar dacă o fac, au întotdeauna noțiuni despre El și nu sunt niciodată capabili să se supună. Nu este așa? Strict vorbind, astfel de oameni nu sunt credincioși în Dumnezeu. Deși pot pretinde că ei cred în Dumnezeu, de fapt, aceștia nu sunt cu mult diferiți de credincioșii în religie. În inimile lor, ei cred doar în Dumnezeul nedeslușit; sunt adepți ai noțiunilor și reglementărilor religioase. Așadar, orice persoană care nu urmărește adevărul, care se concentrează doar pe un comportament bun și pe respectarea reglementărilor, care nu practică adevărul și a cărei fire nu se schimbă câtuși de puțin, nu face altceva decât să creadă în religie. Ce trăsătură îi distinge pe cei care cred în religie? (Ei se concentrează doar pe practicile externe și pe un comportament aparent bun.) Care sunt principiile și temeiul acțiunilor lor? (Filosofiile satanice pentru interacțiuni lumești.) Ce filosofii satanice pentru interacțiuni lumești și ce firi satanice și corupte există? Necinstea și înșelătoria, să fii o lege pentru sine, aroganța și îngâmfarea, să ai ultimul cuvânt în toate, să nu cauți niciodată adevărul sau să nu ai părtășie cu frații și surorile, iar atunci când acționezi, să te gândești întotdeauna la propriile interese, la mândria și statutul tău – toate acestea sunt acțiuni bazate pe o fire satanică. Înseamnă că îl urmezi pe Satana. Dacă o persoană crede în Dumnezeu, dar nu ține seama de cuvintele Sale, nu acceptă adevărul sau dacă nu se supune aranjamentelor și orchestrărilor Sale; dacă doar manifestă anumite comportamente bune, dar nu e capabilă să se răzvrătească împotriva trupului și să renunțe la nimic din mândria sau interesele sale; dacă, deși după aparențe își îndeplinește datoria, trăiește încă în conformitate cu firile sale satanice și nu a renunțat în niciun fel la filosofiile și modurile de existență ale Satanei și nu și le-a schimbat, atunci cum ar putea să creadă în Dumnezeu? Aceasta este credința în religie. Astfel de oameni renunță la lucruri și se sacrifică superficial, dar, dacă ne uităm la calea pe care merg, la originea și punctul de început a tot ceea ce fac, ei nu folosesc drept bază pentru acele lucruri cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul; în schimb, ei continuă să acționeze conform propriilor noțiuni și închipuiri, presupuneri subiective, ambiții și dorințe. Filosofiile și firile Satanei continuă să servească drept bază a existenței și acțiunilor lor. În chestiuni în care nu înțeleg adevărul, nu îl caută; în chestiuni în care înțeleg adevărul, nu-l practică, nu Îl onorează pe Dumnezeu ca fiind măreț și nici nu prețuiesc adevărul. Deși cu numele și cu vorba Îl recunosc pe Dumnezeu și cred în El și, deși par capabili să îndeplinească o datorie și să-L urmeze pe Dumnezeu, ei trăiesc după firea lor satanică în tot ce spun și fac. Toate lucrurile pe care le spun și le fac sunt dezvăluiri ale unei firi corupte. Nu îi veți vedea practicând sau experimentând cuvintele lui Dumnezeu, darămite manifestând faptul că ei caută adevărul și i se supun în toate. În acțiunile lor, ei se gândesc la propriile interese înainte de toate și își îndeplinesc mai întâi propriile dorințe și intenții. Sunt aceștia oameni care Îl urmează pe Dumnezeu? (Nu.) Și pot oamenii care nu Îl urmează pe Dumnezeu să aducă schimbări în firile lor? (Nu.) Și dacă nu își pot schimba firile, nu sunt jalnici? Ei au auzit și au înțeles cuvintele lui Dumnezeu, dar când fac ceva, propriile lor dorințe sunt prea puternice; ei sunt incapabili să practice conform cuvintelor lui Dumnezeu sau adevărului, cu atât mai puțin conform principiilor. După câțiva ani de credință în Dumnezeu, par mult mai amabili și mai manierați. Au multe comportamente bune, iar viața lor spirituală pare destul de normală. Nu există mari probleme legate de modul în care interacționează cu ceilalți și îndeplinesc unele îndatoriri, având oarecare rezultate, dar au o problemă, aceasta fiind cea mai gravă dintre toate. Unde se află această problemă? În mintea lor. Indiferent de câți ani cred, ei nu au stabilit o relație normală cu Dumnezeu; indiferent ce fac sau ce li se întâmplă, primul lucru la care se gândesc este: „Ce vreau să fac, ce ar fi în interesul meu și ce nu ar fi, ce s-ar putea întâmpla dacă aș face un lucru sau altul” – acestea sunt lucrurile la care se gândesc mai întâi. Ei nu se gândesc deloc la ce fel de practică L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar fi mărturie pentru El sau I-ar satisface intențiile și nici nu se roagă pentru a căuta care sunt cerințele lui Dumnezeu și ce spun cuvintele Sale. Ei nu acordă niciodată atenție intențiilor sau cerințelor lui Dumnezeu și modului în care oamenii trebuie să practice pentru a-L mulțumi. Deși uneori se roagă înaintea lui Dumnezeu și au părtășie cu El, ei doar vorbesc cu ei înșiși, nu caută sincer adevărul. Atunci când se roagă lui Dumnezeu și Îi citesc cuvintele, nu le raportează la problemele pe care le întâlnesc în viața reală. Așadar, cum tratează ei suveranitatea, rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu, în mediul rânduit de El? Când se confruntă cu lucruri care nu le mulțumesc propriile dorințe, le evită și se împotrivesc în inima lor. Când se confruntă cu lucruri care provoacă o pierdere pentru interesele lor sau împiedică realizarea intereselor lor, ei încearcă prin toate mijloacele să caute o cale de ieșire, străduindu-se să își maximizeze propriile beneficii și luptând pentru a evita orice pierderi. Ei caută să își mulțumească propriile dorințe, nu să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Oare este aceasta credință în Dumnezeu? Au astfel de oameni o relație cu Dumnezeu? Nu, nu au. Ei trăiesc într-o manieră josnică, dezgustătoare, intransigentă și urâtă. Nu numai că nu au nicio relație cu Dumnezeu, dar se și opun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu la fiecare pas. Ei spun adesea: „Fie ca Dumnezeu să dețină suveranitatea peste toate și să domnească în viața mea. Sunt dispus să-L las pe Dumnezeu să ia tronul, să domnească și să guverneze în inima mea. Sunt dispus să mă supun rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu.” Însă, atunci când lucrurile cu care se confruntă le dăunează propriilor interese, ei nu se pot supune. În loc să caute adevărul într-un mediu rânduit de Dumnezeu, ei caută să se abată din drum și să evite acel mediu. Nu vor să se supună rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu, ci să facă lucrurile după propria lor voință, doar în măsura în care nu le sunt afectate interesele. Ignoră complet intențiile lui Dumnezeu, preocupându-se doar de propriile interese, de propriile circumstanțe și de propriile stări de spirit și sentimente. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu? (Nu.) Ce înseamnă Dumnezeu pentru ei, în inimile lor? Nu este El un fel de legendă? Nu este El un fel de hrană spirituală? Dumnezeu este un străin și un necunoscut pentru ei. Când totul este bine, Dumnezeu este totul pentru ei, Suveranul lor. Dar cum vor reacționa dacă ceea ce face Dumnezeu nu este profitabil pentru ei sau le lezează interesele și demnitatea, făcându-i să fie emondați sau supunându-i încercărilor și suferințelor? Vor evita, se vor împotrivi, vor refuza și chiar se vor plânge. Poate că unii oameni nu o spun cu voce tare, dar simt durere, disconfort și negativitate în inimile lor. Ce înseamnă să fie negativi? Înseamnă că nu acceptă adevărul în inimile lor și că se împotrivesc mereu și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Unii oameni nu acceptă încercările și rafinarea, crezând că nu este corect ca Dumnezeu să facă astfel de lucruri. Când se confruntă cu oricare dintre greutățile arestării și persecuției din partea marelui balaur roșu, unii oameni se plâng în sinea lor că Dumnezeu este nedrept cu ei. Ce părere aveți despre această mentalitate? Dacă își pot exprima atât de deschis plângerile împotriva lui Dumnezeu atunci când ceea ce face El le provoacă suferință, mai poate fi El Dumnezeul în care ei cred? Dacă nu sunt capabili să se supună, atunci El nu este Dumnezeul lor și, prin urmare, îndrăznesc să I se împotrivească. Ei își doresc să existe un alt dumnezeu în afară de Dumnezeu, gândindu-se: „Doar dacă el transformă în realitate tot ce gândesc și fac eu, exact după preferințele mele, numai atunci ar fi el dumnezeu, numai așa ar fi rânduiala și orchestrarea lui. Dacă dumnezeu nu se conformează voii mele, acționând întotdeauna contrar preferințelor și închipuirilor mele, atunci nu mă pot supune lui, iar el nu este dumnezeul meu. Dacă el este dumnezeu, el ar trebui să mulțumească oamenii. Pentru că oamenii sunt lumina ochilor lui, el ar trebui să facă totul pentru a-i proteja și a-i prețui. Cum ar putea el să-i lase să treacă prin greutăți, încercări și eșecuri?” Nu este aceasta atitudinea pe care majoritatea oamenilor o au față de Dumnezeu în inimile lor? Într-adevăr, așa este. Când totul le merge bine, cei mai mulți oameni simt că Dumnezeu este puternic, drept și încântător. Când Dumnezeu îi testează, îi emondează, îi ceartă și îi disciplinează, când le cere să-și lase deoparte propriile interese, să se răzvrătească împotriva trupului și să practice adevărul, când Dumnezeu lucrează asupra lor, orchestrează și domnește asupra sorții și vieții lor, răzvrătirea lor iese la suprafață, iar între ei și Dumnezeu există o separare, creând conflicte și o prăpastie între ei și Dumnezeu. În astfel de momente, în inimile lor, Dumnezeu nu este deloc încântător; nu este deloc puternic, pentru că ceea ce face El nu le îndeplinește dorințele. Dumnezeu îi întristează; El îi supără; le aduce durere și suferință; îi face să se simtă stingheriți. Drept urmare, ei nu se supun deloc lui Dumnezeu, ci se răzvrătesc împotriva Lui și se feresc de El. Făcând asta, practică ei adevărul? Urmează ei calea lui Dumnezeu? Îl urmează pe Dumnezeu? Nu. Indiferent de numeroasele tale noțiuni și închipuiri despre lucrarea lui Dumnezeu și indiferent cum ai fi acționat în trecut conform propriei voințe și te-ai fi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dacă tu cauți realmente adevărul și accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și să fii emondat de cuvintele lui Dumnezeu; dacă, în tot ceea ce orchestrează El, poți să urmezi calea lui Dumnezeu, să acorzi atenție cuvintelor Sale, înveți să-I pricepi intențiile, să practici conform cuvintelor și dorințelor Sale și poți să te supui, căutând, și dacă poți să renunți la propria voință, la toate dorințele, gândurile și intențiile și să nu-L confrunți pe Dumnezeu, abia atunci Îl urmezi pe Dumnezeu! Poate spui că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar dacă faci totul conform propriei voințe, cu propriile ținte și propriile planuri, fără să lași lucrurile în seama lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu Dumnezeul tău? Nu, nu este. Dacă Dumnezeu nu este Dumnezeul tău, atunci, când spui că-L urmezi pe Dumnezeu, nu sunt acestea vorbe goale? Nu sunt ele o încercare de a păcăli oamenii? Poate spui că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar toate acțiunile și faptele tale, perspectiva asupra vieții și a valorilor atitudinea și principiile cu care abordezi și tratezi lucrurile, vin toate de la Satana, dacă tratezi toate aceste lucruri conform legilor și logicii Satanei, ești, atunci, un adept al lui Dumnezeu? (Nu.) Vezi tu, atunci când Domnul Isus i-a informat pe ucenicii Săi că va suferi multe greutăți, că va fi ucis și va învia a treia zi, Petru i-a spus Domnului Isus: „Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ți se întâmple așa ceva!” (Matei 16:22). Cum i-a răspuns Domnul Isus lui Petru? [„Înapoia Mea, Satan!” (Matei 16:23).] Care a fost definiția dată de Domnul Isus pentru ceea ce a făcut Petru în acel moment? (Lucrarea Satanei.) De ce a spus El că aceasta era lucrarea Satanei? Este Petru Satana? Petru nu a înțeles semnificația acțiunilor Domnului Isus și nici nu I-a recunoscut identitatea. Prin urmare, el a devenit un purtător de cuvânt al Satanei, vorbind în numele acestuia, căutând să-L împiedice pe Domnul Isus să urmeze voia lui Dumnezeu. Din perspectiva lui Dumnezeu, Petru a devenit un purtător de cuvânt al Satanei. Dacă o persoană pare doar în exterior că s-a lepădat de tot și că și-a făcut datoria, în aparență urmându-L pe Dumnezeu, dar toate gândurile și toate acțiunile ei fiind în concordanță cu logica și filosofia Satanei, Îl urmează ea cu adevărat pe Dumnezeu? (Nu.) Nu Îl urmează, pentru că se răzvrătește constant împotriva lui Dumnezeu, nu practică adevărul și nu se supune lui Dumnezeu. Atunci, de ce crede ea în Dumnezeu? Ce dorește să obțină de fapt? Acest lucru sfidează concepția. Este ea cu adevărat credincioasă în Dumnezeu? Nu; ca să Mă exprim puțin mai frumos, ea este credincioasă în religie. Aceasta poate pretinde că are credință în Dumnezeu, dar El nu o recunoaște. Dumnezeu va considera astfel de oameni făcători de rele și nu îi va mântui.

În această umanitate rea și coruptă, cei care cred în religie sunt oameni care recunosc existența lui Dumnezeu, care își doresc să fie oameni buni, să aibă un comportament bun și să evite să facă lucruri rele. Dacă se dedau prea mult la fapte rele, ei se tem de pedeapsă și că vor merge în iad și vor fi pedepsiți și condamnați pentru totdeauna. Ei cred că a fi o persoană bună aduce liniștea, așa cum se spune printre non-credincioși: „Cei buni au o viață liniștită.” Influențați de o astfel de opinie și infectați de astfel de curente de gândire, ei își văd credința în religie ca pe un lucru bun; se consideră mai buni decât cei care nu cred, care nu au nici măcar hrană spirituală, darămite rețineri. Cei care nu cred fac orice își doresc și sunt capabili să comită orice faptă rea pentru a-și atinge scopurile. Astfel de oameni nu au nicio destinație demnă de menționat, iar finalul lor după moarte va fi iadul. Credincioșii în religie mai cred că: „Non-credincioșii nu cred în ciclul vieții și al morții sau că există o pedeapsă pentru cei care fac rău, că cei care fac asta vor ajunge în iad și vor fi pedepsiți. Ei nu cred că Dumnezeu este Suveran peste toate, dar noi, cei care credem în religie, suntem binecuvântați de Dumnezeu și vom obține viața veșnică după moarte.” Ei se consideră a fi oameni nobili, deosebiți de restul omenirii în calitatea lor de oameni sfinți. Deși comportamentele și tiparele lor de gândire pot suferi unele schimbări, ei pur și simplu nu acceptă adevărul. Asta înseamnă să crezi în religie. Cum poate cineva să treacă de la credința în religie la credința în Dumnezeu? Aceasta nu este o chestiune simplă. Cei care abia au început să creadă în Dumnezeu nu înțeleg niciun adevăr. Ei știu doar că a crede în religie este un lucru bun, că înseamnă să fii o persoană bună. Ei nu pot să facă deloc diferența între a crede în religie și a crede în Dumnezeu. Prin urmare, trecerea de la credința în religie la credința în Dumnezeu necesită trecerea printr-o fază, până la înțelegerea unor adevăruri, care să permită un anumit discernământ. Dacă după cinci sau șase ani de credință în Dumnezeu, sau chiar șapte sau opt ani, încă trăiești potrivit firii tale satanice, urmându-l în continuare pe Satana, fără să accepți deloc adevărul, nereușind să pui în practică nici măcar adevărul pe care îl înțelegi, respingând lucrarea lui Dumnezeu și refuzând să accepți emondarea, judecata și mustrarea Lui, precum și suveranitatea și rânduielile Lui, atunci credința ta în Dumnezeu și-a pierdut semnificația și valoarea. Cea mai simplă cale de a descrie credința în Dumnezeu este să ai încredere că există un Dumnezeu și, pe această bază, să-L urmezi, să I te supui, să-I accepți suveranitatea, orchestrările și rânduielile, să dai atenție cuvintelor Sale, să trăiești conform cuvintelor Sale, să faci totul conform cuvintelor Lui, să fii o adevărată ființă creată, să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău; numai aceasta este credința adevărată în Dumnezeu. Asta înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu. Dacă spui că Îl urmezi pe Dumnezeu, dar, în inima ta, tu nu accepți cuvintele lui Dumnezeu și păstrezi o atitudine plină de îndoială față de ele și nu Îi accepți suveranitatea, orchestrările și rânduielile și dacă mereu ai noțiuni și înțelegeri greșite despre ceea ce face Dumnezeu și mereu înțelegi greșit ce face și te plângi despre asta, mereu nemulțumit, și dacă mereu măsori și abordezi ceea ce face El folosindu-ți propriile noțiuni și închipuiri și dacă mereu ai propriile gânduri și înțelegeri, asta va cauza necazuri. Asta nu înseamnă să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și nu este o cale de a-L urma cu adevărat. Nu este credință în Dumnezeu.

Ce este, mai exact, credința în Dumnezeu? Este credința în religie echivalentă cu credința în Dumnezeu? A crede în religie înseamnă a-l urma pe Satana; a crede în Dumnezeu înseamnă a-L urma pe Dumnezeu, doar cei care Îl urmează pe Hristos fiind cei care cred cu adevărat în Dumnezeu. Cineva care nu acceptă nici pe departe cuvintele lui Dumnezeu drept viața sa nu este un adevărat credincios în Dumnezeu. Este un neîncrezător și, indiferent câți ani ar crede în Dumnezeu, este în zadar. Dacă un credincios în Dumnezeu doar se implică în ritualuri religioase, dar nu practică adevărul, atunci el nu este un credincios în Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îl recunoaște. Ce trebuie să stăpânești pentru ca Dumnezeu să te recunoască drept adept al Său? Cunoști standardele după care Dumnezeu măsoară o persoană? Dumnezeu evaluează dacă faci totul conform cerințelor Sale și dacă practici și te supui adevărului potrivit cuvintelor Sale. Acesta este standardul după care Dumnezeu măsoară o persoană. Măsurătoarea lui Dumnezeu nu are la bază anii de când crezi în El, cât de departe ai călătorit, câte comportamente bune ai sau câte cuvinte și doctrine înțelegi. El te măsoară în baza faptului dacă urmărești adevărul și ce cale alegi. Mulți oameni cred verbal în Dumnezeu și Îl slăvesc, dar în inimile lor nu iubesc cuvintele pe care El le spune. Ei nu sunt interesați de adevăr. Ei întotdeauna cred că a trăi potrivit filosofiilor Satanei sau diverselor teorii lumești este ceea ce fac oamenii normali, că așa se pot proteja și că așa se poate trăi cu folos în lume. Sunt aceștia oameni care cred în Dumnezeu și Îl urmează? Nu, nu sunt. Cuvintele oamenilor importanți și renumiți par deosebit de înțelepte și îi pot induce în eroare cu ușurință pe ceilalți. Este posibil ca tu să te agăți de cuvintele lor ca fiind adevăruri sau devize pe care să le respecți. Dar dacă, atunci când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, de o cerință obișnuită pe care El o are față de oameni, precum să fii o persoană cinstită sau să-ți vezi de treaba ta cu supunere și scrupulozitate, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și să ai un comportament statornic și cinstit, tu nu poți pune în practică aceste cuvinte și nu le consideri adevăruri, atunci nu ești un adept al lui Dumnezeu. Pretinzi că practici adevărul, dar dacă Dumnezeu te întreabă: „Sunt «adevărurile» pe care le practici cuvintele lui Dumnezeu? Principiile pe care le susții se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu?” – cum ai da socoteală pentru tine însuți? Dacă temeiul tău nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, atunci sunt cuvintele Satanei. Trăiești cuvintele Satanei și totuși pretinzi că practici adevărul și Îl mulțumești pe Dumnezeu. Nu este asta o blasfemie împotriva Lui? Dumnezeu îi învață pe oameni să fie cinstiți, de exemplu, și totuși unii oameni nu meditează asupra a ceea ce presupune cu adevărat să fii o persoană cinstită, cum să practici acest lucru, ce lucruri pe care le trăiești și le dezvălui sunt necinstite și ce lucruri pe care le trăiești și le dezvălui sunt cinstite. În loc să mediteze la esența adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, ei apelează la cărțile non-credincioșilor. Ei gândesc: „Și zicalele non-credincioșilor sunt destul de bune; și ele îi învață pe oameni să fie buni! De exemplu: «Cei buni au o viață liniștită», «Oamenii candizi vor triumfa mereu», «A-i ierta pe alții nu este o nesăbuință, ci aduce beneficii mai apoi.» Și aceste afirmații sunt corecte și sunt în concordanță cu adevărul!” Așadar, ei urmează aceste cuvinte. Ce fel de persoane pot ei fi dacă respectă aceste dictoane ale non-credincioșilor? Pot ei să trăiască adevărul-realitate? (Nu, nu pot.) Nu sunt mulți oameni ca aceștia? Ei dobândesc unele cunoștințe; au citit câteva cărți și câteva lucrări celebre; au dobândit o anumită perspectivă și au auzit câteva zicale celebre și proverbe populare, apoi le iau drept adevăr, acționând și îndeplinindu-și datoria potrivit acestor cuvinte, aplicându-le în viața lor de credincioși în Dumnezeu și crezând că mulțumesc inima Lui. Nu este aceasta înlocuirea adevărului cu minciuna? Nu este aceasta o înșelăciune? Pentru Dumnezeu, aceasta este o blasfemie! Aceste lucruri se manifestă în fiecare persoană, în număr destul de mare. Este credincios în Dumnezeu cineva care tratează cuvintele plăcute și doctrinele corecte din rândul oamenilor ca pe niște adevăruri care trebuie susținute, în timp ce pune cuvintele lui Dumnezeu deoparte și le ignoră, nereușind să le asimileze, indiferent de câte ori sunt citite, sau să considere cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul? Este el un adept al lui Dumnezeu? (Nu.) Astfel de oameni cred în religie; ei încă îl urmează pe Satana! În opinia lor, cuvintele rostite de Satana sunt filosofice, sunt foarte profunde și clasice. Le consideră a fi zicale faimoase, de un adevăr absolut. Indiferent la ce altceva ar renunța, ei nu pot renunța la aceste cuvinte. A renunța la aceste cuvinte ar fi ca și cum și-ar pierde temelia vieții, ca și cum și-ar goli inima. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt adepții Satanei și de aceea acceptă faimoasele zicale ale Satanei ca fiind adevărul. Puteți analiza și recunoaște diversele stări în care vă aflați în diferite contexte? De exemplu, unii oameni cred în Dumnezeu și Îi citesc adesea cuvintele, dar când li se întâmplă ceva, ei spun mereu: „Mama mea a spus”, „Bunicul meu a spus”, „O persoană faimoasă a spus odată” sau „O anumită carte spune”. Ei nu spun niciodată: „Cuvântul lui Dumnezeu spune următoarele”, „Cerințele lui Dumnezeu pentru noi sunt următoarele”, „Dumnezeu spune acest lucru”. Ei nu spun niciodată aceste cuvinte. Îl urmează ei pe Dumnezeu? (Nu, nu o fac.) Sunt aceste stări ușor de descoperit de către oameni? Nu, nu sunt, dar existența lor în oameni le aduce acestora un mare prejudiciu. Se poate ca tu să crezi în Dumnezeu de trei, cinci, opt sau zece ani, dar tot nu știi cum să I te supui sau să practici cuvintele Sale. Orice ți s-ar întâmpla, tot consideri cuvintele satanice drept bază pentru acțiunile tale; tot cauți o bază în cultura tradițională. E aceasta credință în Dumnezeu? Nu îl urmezi oare pe Satana? Trăiești după cuvinte și firi satanice, așa că nu te împotrivești oare lui Dumnezeu? Întrucât nu practici sau trăiești după cuvântul lui Dumnezeu, nu urmezi pașii lui Dumnezeu, nu poți să ții seama de orice ar spune Dumnezeu și nu te poți supune indiferent ce rânduiește sau cere Dumnezeu de la tine, nu Îl urmezi pe Dumnezeu. Încă îl urmezi pe Satana. Unde este Satana? Satana este în inimile oamenilor. Filosofiile, logica și regulile, precum și diversele cuvinte diavolești ale Satanei au prins de multă vreme rădăcini în inimile oamenilor. Aceasta este cea mai gravă problemă. Dacă nu poți rezolva această problemă în credința ta în Dumnezeu, atunci nu vei putea fi mântuit de Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să comparați întotdeauna ceea ce faceți, gândurile și perspectivele voastre, precum și baza voastră pentru a face lucruri cu spusele lui Dumnezeu și să disecați lucrurile din gândurile voastre. Trebuie să știți care dintre lucrurile din voi sunt filosofii pentru interacțiuni lumești, zicale populare, cultură tradițională, cât și care provin din cunoașterea intelectuală. Trebuie să știți pe care dintre acestea le considerați mereu corecte și în concordanță cu adevărul, pe care le respectați ca și cum ar fi adevărul și cărora dintre ele le permiteți să ia locul adevărului. Trebuie să analizați aceste lucruri. În special, dacă tratezi lucrurile pe care le consideri drepte și prețioase ca pe adevăr, nu este ușor să le vezi ca atare, dar dacă le vezi așa cum sunt, vei fi depășit un obstacol major. Aceste lucruri îi împiedică pe oameni să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, să practice adevărul și să I se supună lui Dumnezeu. Dacă îți petreci toată ziua nedumerit și neștiind ce să faci și nu te gândești la aceste lucruri și te concentrezi să rezolvi aceste probleme, atunci acestea sunt rădăcina indispoziției tale, otravă în inima ta. Dacă nu sunt înlăturate, nu vei fi capabil să-L urmezi cu adevărat pe Dumnezeu și nu vei putea să practici adevărul sau să I te supui lui Dumnezeu și nu vei avea cum să obții mântuirea.

Acum că am avut părtășie despre aceste lucruri, v-ați gândit la stările, ideile sau punctele de vedere părtinitoare dinlăuntrul vostru care contrazic dorințele lui Dumnezeu, cerințele Lui și adevărul, dar pe care le-ați considerat ca fiind adevărul, le-ați practicat și le-ați susținut ca atare? (Am avut o opinie conform căreia o persoană ar trebui să se străduiască să fie un om bun, pe care toată lumea îl place și cu care vrea să se asocieze. Când nu înțelegeam adevărul, mi se părea că a urmări așa ceva este justificat și corect. Dar acum, comparând acest lucru cu adevărul, îmi dau seama că o astfel de persoană este una care le face pe plac celorlalți. Mai ales după ce am citit cele expuse de Dumnezeu despre oamenii înșelători, am deslușit că, făcând asta, aveam intenții viclene, încercând în toate situațiile să îmi păstrez reputația și statutul, făcându-le pe plac celorlalți, lăsându-le impresii false și inducându-i în eroare. Uneori, sacrificam chiar și interesele casei lui Dumnezeu pentru a le face pe plac celorlalți. Nu eram deloc o persoană bună și nici nu aveam asemănarea unei persoane adevărate. Când am descoperit aceste lucruri, mi-am dorit să caut adevărul, să fiu o persoană cinstită, conform cerințelor lui Dumnezeu, în loc să fiu o persoană care le face pe plac celorlalți. Am vrut să fiu o persoană care vorbește în mod obiectiv și sincer, care este directă în toate, pentru că acest lucru este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.) (În această perioadă, am observat că mă concentram pe schimbări în comportamentul exterior. De exemplu, când unii frați și surori îmi spuneau că sunt arogant și că nu le este ușor să coopereze cu mine, încercam să fiu amabil și să discut lucrurile cu ei într-un mod blând și prietenos. Făceam tot ce îmi spuneau, iar dacă vedeam pe cineva făcând o greșeală când își îndeplinea datoria, nu o semnalam, menținând în schimb pacea și armonia. În timp ce ascultam părtășia lui Dumnezeu adineauri, mi-am dat seama că nu acționam conform cuvintelor lui Dumnezeu. Acționam după filosofiile Satanei pentru interacțiuni lumești. Mă foloseam de comportamentul meu exterior bun pentru a-i înșela pe ceilalți, când, de fapt, nu mă eliberasem de firea mea coruptă. Nu urmăream adevărul și pierdeam mult timp.) Acum, sunteți capabili să percepeți și să fiți conștienți de câteva puncte de vedere și practici greșite din trecut, dar este solicitant pentru voi atunci când practicați adevărul. După ce ați recunoscut și perceput aceste stări, care sunt gândurile și sentimentele voastre privind starea deplorabilă a omenirii corupte? Ați sesizat că această omenire coruptă este controlată ferm și strâns de Satana? Ați devenit conștienți de acest lucru? (Da.) Când ai devenit conștient de acest lucru? (Când am vrut să practic adevărul, natura Satanei m-a controlat și m-a întemnițat lăuntric. M-am luptat în inima mea, dar nu am putut practica adevărul, ca și cum aș fi purtat un fel de cătușe. A fost chinuitor.) Ai simțit atunci că Satana este extrem de odios? Sau cu timpul ai devenit amorțit și incapabil să mai aduni ură? (Am putut simți că Satana este odios.) Ai înțeles necesitatea extremă a lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii? Poți percepe cuvintele și adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă, inclusiv cele care dau în vileag omenirea, ca fiind toate realități, fără nicio frază care să nu fie reală, și că toate corespund complet faptelor și sunt cuvintele de care omenirea are cea mai mare nevoie pentru a primi adevărul și a fi mântuită? Omenirea are nevoie disperată de mântuirea lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat pentru a-Și face lucrarea, dacă Dumnezeu nu ar fi exprimat atâtea adevăruri, unde putea găsi omenirea calea spre mântuire? Orice bizuire pe Satana și pe spiritele rele pentru semne și minuni va duce la ruină. Toți oamenii care trăiesc după filosofiile, logica și legile Satanei sunt ținte ale distrugerii. Acum sunteți conștienți de acest lucru? Dacă sunteți doar conștienți de aceasta, nu este suficient. Aceasta este doar o inimă care tânjește după mântuirea lui Dumnezeu, dar întrebările cruciale sunt dacă puteți accepta adevărul, dacă puteți accepta judecata și mustrarea și dacă vă puteți elibera de firea voastră coruptă. Cei care cred în Dumnezeu trebuie să iubească adevărul și lucrurile pozitive și, de asemenea, trebuie să urască răul și tot ce vine de la Satana. Ei trebuie să se concentreze pe auto-reflecție, pe înțelegerea de sine și pe discernerea dezvăluirilor firii lor corupte. Ei trebuie să vadă clar că natura-esență pe care o au este hidoasă și ticăloasă, în opoziție cu Dumnezeu și detestate de El, și să fie capabili să simtă repulsie față de ei înșiși și să se deteste din inimă. Numai atunci pot avea determinarea și puterea de a se elibera și de a se lepăda de robia și constrângerile naturii Satanei, de a practica adevărul și de a se supune lui Dumnezeu. Fără această determinare, îți va fi greu să practici adevărul, chiar dacă ți se cere să faci acest lucru. Oamenii trebuie să se lupte până la epuizare în stări precum sclavia, manipularea, tortura, distrugerea și abuzul firii lor corupte. Doar când simte durerea acestei situații o persoană îl poate urî pe Satana și poate avea hotărârea și determinarea de a schimba toate acestea. Doar după ce a îndurat suficientă suferință poate dobândi determinare și poate avea motivația de a urmări adevărul și de a se elibera de toate acestea. Dacă simți că lucrurile Satanei sunt destul de bune, că ele pot mulțumi trupul și pot împlini noțiunile și închipuirile oamenilor, dorințele lor extravagante și diversele lor preferințe, fără să simți vreo durere sau cum Satana brutalizează oamenii, atunci ești dispus să te eliberezi de toate acestea? (Nu.) Să presupunem că persoană înșelătoare este conștientă că e vicleană, că îi place să mintă și nu-i place să spună adevărul și că ascunde mereu lucrurile în interacțiunile cu ceilalți, se va bucura de asta, gândindu-se: „Să trăiești în felul acesta e grozav! Îi păcălesc pe ceilalți tot timpul, dar ei nu-mi pot face același lucru. Aproape mereu sunt mulțumit când e vorba de propriile interese, mândrie, statut și vanitate. Lucrurile merg conform planurilor mele, fără cusur, lin și nimeni nu-și poate da seama de adevăr.” Este acea persoană dispusă să fie onestă? Nu. Această persoană crede că înșelăciunea și escrocheria sunt inteligență și înțelepciune, lucruri pozitive. Ea prețuiește aceste lucruri și nu poate suporta să se descurce fără ele. „Acesta este felul perfect de a te comporta și singurul mod prielnic de a trăi”, crede ea. „Este singurul mod valoros de a trăi, singura cale de a trăi care-i face pe ceilalți să mă invidieze și să mă admire. Ar fi nesăbuit și prostesc din partea mea să nu trăiesc după filosofii satanice. Aș pierde întotdeauna – aș fi hărțuit, discriminat și tratat ca un lacheu. Nu există nicio valoare în a trăi astfel. Nu voi fi niciodată o persoană cinstită!” Va renunța acest tip de persoană la firea ei înșelătoare și va practica onestitatea? În niciun caz. Indiferent de cât de mult timp au crezut în Dumnezeu, oricâte predici au auzit și oricât de mult au înțeles din calea adevărului, astfel de oameni nu-L vor urma niciodată cu adevărat pe Dumnezeu. Nu-L vor urma niciodată cu bucurie pe Dumnezeu, căci ei cred că, pentru a face asta, ar trebui să renunțe la prea multe lucruri, să abandoneze foarte multe și să îndure suferințe și pierderi. Pur și simplu nu vor accepta așa ceva. Ei gândesc: „A crede în dumnezeu înseamnă a crede în religie. Să fii un credincios numai cu numele, să ai unele comportamente bune și ceva pentru hrană spirituală, atât. Nu este nevoie să plătesc un preț, să sufăr sau să renunț la nimic. Atât timp cât omul crede în inima lui și spune că îl recunoaște pe dumnezeu, atunci acel tip de credință în dumnezeu îi va permite să fie mântuit și să intre în Împărăția Cerurilor. Ce grozavă e o astfel de credință!” Vor fi asemenea oameni capabili să câștige adevărul la sfârșit? (Nu.) Care este motivul pentru care nu vor putea să câștige adevărul? Ei nu iubesc lucrurile pozitive, nu tânjesc după lumină și nu iubesc calea lui Dumnezeu sau adevărul. Le place să urmeze tendințe lumești, sunt vrăjiți de faimă, câștig și statut, le place să iasă în evidență în mulțime, idolatrizează faima, câștigul și statutul și îi venerează pe cei măreți și celebri, dar, de fapt, venerează demoni și pe satane. În sufletul lor, nu urmăresc adevărul sau lucrurile pozitive, ci, în schimb, venerează cunoașterea. În inima lor, nu sunt de acord cu cei care caută adevărul și mărturisesc pentru Dumnezeu; în schimb, sunt de acord cu oamenii care au talente speciale și daruri și îi admiră. În credința lor în Dumnezeu, ei nu merg pe calea urmăririi adevărului, ci pe cea a faimei, câștigului, statutului și puterii; se zbat să fie oameni enigmatici și vicleni, care câștigă prin șiretlicuri geniale; încearcă să se integreze în păturile înalte ale societății, pentru a deveni persoane mărețe și renumite. Vor să fie întâmpinați cu adorație și primiți cu bucurie la orice eveniment se întâmplă să participe; ei vor să fie idoli pentru oameni. Astfel de oameni vor ei să fie. Ce fel de cale este asta? Este calea demonilor, a răului. Nu este calea pe care merge un credincios în Dumnezeu. Ei folosesc filosofiile Satanei, logica lui, se folosesc de orice stratagemă, de orice șiretlic al lui, în orice împrejurare, ca să le înșele încrederea oamenilor, pentru a-i face să-i venereze și să-i urmeze. Aceasta nu este calea pe care se cuvine să meargă oamenii care cred în Dumnezeu; nu numai că astfel de oameni nu vor fi mântuiți, dar vor înfrunta totodată pedeapsa de la Dumnezeu – nu poate exista nicio îndoială în această privință. Care este temeiul pentru care o persoană poate fi mântuită sau nu? Depinde dacă aceasta poate accepta adevărul, se poate supune lucrării lui Dumnezeu și poate merge pe calea urmăririi adevărului. Este determinat în baza acestor factori. Care este calea prin care o persoană poate obține mântuirea lui Dumnezeu prin credință? Trebuie să-L urmeze pe Dumnezeu, să acorde atenție cuvintelor Sale, să se supună orchestrărilor și rânduielilor Sale și să trăiască potrivit cerințelor Sale și adevărului. Aceasta este singura cale prin care cineva poate obține mântuirea.

4 ianuarie 2018