Capitolul 92

Fiecare persoană poate vedea atotputernicia Mea și înțelepciunea Mea în cuvintele Mele și în acțiunile Mele. Oriunde merg Eu, lucrarea Mea e acolo. Urmele pașilor Mei nu sunt doar în China; ce e mai important este că sunt în toate națiunile lumii. Totuși, primele care vor primi acest nume sunt doar cele șapte națiuni despre care s-a discutat anterior, întrucât aceasta e succesiunea lucrării Mele; în viitorul apropiat, veți ajunge să vă fie foarte clar acest lucru, înțelegându-l în profunzime. Dacă vă spun acum, Mă tem că majoritatea se va prăbuși drept rezultat, căci v-am mai spus că vă vorbesc și dau glas vocii Mele în funcție de statura voastră, și tot ce fac conține înțelepciunea Mea nesfârșită, pe care nimeni n-o poate pătrunde; singura cale este să v-o spun în serii. Să știți asta! Sunteți veșnic copii în ochii Mei; în fiecare pas pe care îl faceți, trebuie să fiți conduși de Mine și inițiați de Mine. Oamenilor – doar sub îndrumarea Mea puteți să vă trăiți până la capăt viețile; fără aceasta, nimeni nu ar putea să continue să trăiască. Întregul univers-lume este în mâinile Mele, totuși nu Mă vezi agitându-Mă. Dimpotrivă, sunt relaxat și fericit. Oamenii nu-Mi cunosc atotputernicia și s-ar simți neliniștiți pentru Mine – cât de puțin vă cunoașteți! Încă vă făliți cu fleacurile voastre fără valoare înaintea Mea, admirându-vă de unii singuri! Mi-am dat seama de asta demult. Și voi vă țineți de șiretlicuri înaintea Mea, ticăloși demn de dispreț ce sunteți! Ieșiți din casa Mea chiar acum! Eu nu vreau lucruri ticăloase ca voi. Mai bine să nu fie nimeni în Împărăția Mea, decât să fie de soiul vostru – ticăloși demni de dispreț! Știi oare că am încetat deja lucrez în tine, în ciuda faptului că încă mănânci și te îmbraci ca de obicei? Dar știai că trăiești pentru Satana și că îi faci un serviciu Satanei? Cu toate acestea, încă mai ai tupeul să stai înaintea Mea! Ești într-adevăr nerușinat!

În trecut, spuneam adesea: „Dezastrele cele mari vor veni curând; dezastrele cele mari deja au căzut din mâinile Mele”. La ce se referă „dezastrele cele mari” și cum ar trebui acest „căzut” să fie explicat? Voi credeți că aceste mari dezastre se referă la dezastre inevitabile care rănesc duhul, sufletul și corpul omului și vă gândiți că tocmai „cutremurele, foametea și epidemiile” despre care vorbesc sunt aceste dezastre mari. Dar nu știți că Mi-ați interpretat greșit cuvintele. Și credeți că acest „căzut” înseamnă că necazurile cele mari au început – e de tot râsul! Voi de fapt chiar așa înțelegeți și, odată ce vă aud explicațiile, Mă mânii cu adevărat. Taina pe care oamenii au fost incapabili să o dezvăluie (care e cea mai secretă taină) este și aceea care a fost interpretată în modul cel mai greșit de-a lungul vremurilor și este o taină a cărei experiență personală nu a avut-o nimeni (căci este dusă la îndeplinire doar în zilele de pe urmă, și doar în epoca finală omul va putea să o vadă, cu toate că nu o va recunoaște), pentru că am sigilat-o foarte bine, în așa fel încât omul să nu poată s-o pătrundă (nici măcar să vadă cea mai mică parte a ei). Acum că lucrarea Mea a fost desfășurată până în această etapă, vă luminez conform celor necesare pentru lucrarea Mea; altfel, oamenii nu ar avea cum să înțeleagă. Acum încep să am părtășie; toți ar trebui să fie atenți, pentru că oricine nu e prudent, inclusiv fiii Mei întâi născuți, va suferi judecata Mea, iar în cazurile cele mai grave, va fi doborât de mâna Mea (ceea ce înseamnă că duhul, sufletul și corpul său vor fi luate). Dezastrele cele mari sunt menționate cu privire la fiecare dintre decretele administrative ale Împărăției Mele, iar fiecare dintre decretele Mele administrative este o parte a dezastrelor celor mari. (Decretele Mele administrative nu v-au fost dezvăluite pe deplin, dar nu vă îngrijorați și nu vă neliniștiți din această cauză; există anumite lucruri care vă vor aduce puține beneficii dacă le veți afla prea devreme. Țineți minte! Eu sunt un Dumnezeu înțelept.) Atunci, care este cealaltă parte? Necazurile cele mari au două părți: decretele Mele administrative și mânia Mea. Momentul când sosesc dezastrele cele mari va fi și momentul când încep să Mă aprind de mânie și să-Mi pun în aplicare decretele administrative. Aici le spun fiilor Mei întâii născuți: trebuie să nu deveniți degenerați din această cauză. Ați uitat oare că toate lucrurile și toate chestiunile sunt predestinate de Mine? Fiul Meu, nu te teme! Eu te voi proteja, cu siguranță; te vei bucura de multe binecuvântări cu Mine pe veșnicie și vei fi împreună cu Mine pentru eternitate. Pentru că te iubesc, nu te voi părăsi. Eu nu fac lucruri nesăbuite, însă dacă aș dărâma un lucru care a fost finalizat cu o asemenea dificultate, nu Mi-aș tăia craca de sub picioare? Știu ce gândești tu în inima ta. Ți-ai amintit? Ce altceva ai vrea să îți spun? Voi spune mai multe despre dezastrele cele mari. Când marile dezastre vor veni, va fi cel mai înfricoșător moment și vor arăta urâțenia omului în cea mai mare măsură. Toate felurile de figuri demonice vor fi demascate în lumina feței Mele și nu vor avea unde să se ascundă, unde să găsească adăpost; vor fi expuse complet. Efectul marilor dezastre va fi să-i facă pe toți cei care nu sunt aleșii sau predestinații Mei să îngenuncheze înaintea Mea și să cerșească iertare, cu bocet și scrâșnit din dinți. Aceasta va fi judeca Mea asupra Satanei, judecata Mea plină de mânie. Acum sunt implicat în această lucrare și poate există unii oameni care doresc să pretindă că au calificări și să-și croiască drum blufând; cu cât mai mult fac astfel, cu atât Satana mai mult va lucra asupra lor, până când, într-un anume punct, formele lor originale vor fi dezvăluite.

Nu Mă grăbesc să-Mi fac lucrarea și orchestrez fiecare persoană Eu Însumi (aceasta este o derâdere la adresa lor, dovedind că sunt descendenții marelui balaur roșu, iar Eu nu le acord niciun pic de atenție, deci nu este exagerat să folosesc cuvântul „orchestrez”) și fac fiecare faptă Eu Însumi. Cu Mine, totul reușește și este un succes sigur și garantat; tot ce fac Eu este deja rânduit pas cu pas. Eu vă spun despre voia Mea și povara Mea câte puțin de fiecare dată. Din acest moment înainte, cuvintele Mele încep să le apară tuturor popoarelor și tuturor oamenilor. Pentru că fiii Mei întâi născuți sunt deja făcuți compleți (cuvintele Mele se concentrează pe fiii Mei și pe poporul Meu), modul în care Eu lucrez a început din nou să se schimbe. Vedeți asta clar? Ați simțit tonul cuvintelor Mele în aceste ultime câteva zile? Eu îi mângâi pe fiii Mei întâi născuți la fiecare pas pe cale, dar, de acum înainte (pentru că fiii Mei întâi născuți sunt deja făcuți compleți), Eu voi ține un cuțit în mână („cuțit” însemnând „cuvinte de cea mai mare asprime”). Oricine pe care îl privesc nefavorabil pentru moment (asta se referă la cei care nu au fost predestinați sau aleși, și astfel, nu există nicio contradicție), nu-Mi pasă dacă Îmi este făcător de servicii sau dacă este altceva; îl voi distruge imediat. Eu sunt Dumnezeul atotputernic și îi pot face pe toți oamenii să-Mi facă servicii. Nu am nicio reținere în a Mă despărți de astfel de oameni; dacă spun că nu îi vreau, atunci nu îi vreau. Acum că acest moment a sosit, Îmi e de ajuns să văd pe cineva care nu-Mi place și îl voi arunca imediat, fără să-l cercetez, pentru că sunt Dumnezeul care Își ține cuvântul. Cât despre cei pe care i-am predestinat să fie în serviciul Meu – indiferent de cât de bun ești, indiferent dacă ai făcut ceva care să Mă sfideze, dacă Mă vei nemulțumi, atunci o să te dau afară. Nu-Mi e teamă de niciun necaz viitor. Am decretele Mele administrative, Îmi țin cuvântul și cuvântul Meu se va împlini. L-aș lăsa pe Satana să rămână? Ascultați-Mă, voi, oameni! Nu trebuie să vă temeți; tu trebuie să ieși de fiecare dată când îți cer să ieși. Nu-Mi oferi scuze; nu am ce cuvinte să-ți spun! Căci am avut atâta răbdare, iar momentul punerii în aplicare a decretelor Mele administrative a sosit, și a sosit și ziua voastră de pe urmă. Timp de mii de ani, ați fost depravați și ați făcut mereu lucrurile cu încăpățânare și deliberat, dar Eu am fost întotdeauna tolerant (pentru că sunt mărinimos și îi permit corupției tale să ajungă la un anumit nivel). Dar, acum, îngăduința Mea a ajuns la limită și a sosit momentul să fiți posedați și aruncați în iazul de foc și pucioasă. Grăbiți-vă și dați-vă din cale. Încep în mod formal să-Mi pun în aplicare judecata și încep să-Mi descătușez mânia.

În toate națiile și în toate locurile din lume, au loc frecvent cutremure, foamete, epidemii și tot felul de dezastre. Pe măsură ce Îmi fac lucrarea cea măreață în toate națiile și toate locurile, aceste dezastre se vor isca cu mai multă severitate decât în orice alt moment de la crearea lumii. Acesta este începutul judecății Mele a tuturor popoarelor, dar fiii Mei pot sta liniștiți; niciun dezastru nu se va abate asupra voastră și Eu vă voi proteja. (Asta înseamnă că veți trăi după aceea în corp, dar nu în trup, deci nu veți suferi durerea niciunui dezastru). Împreună cu Mine, veți domni pur și simplu ca împărați și veți judeca toate națiunile și toate popoarele, bucurând-vă de multe binecuvântări împreună cu Mine pentru totdeauna, în univers și până la marginile pământului. Aceste cuvinte se vor împlini toate și, în curând, vor deveni realitate sub ochii voștri. Nu întârzii nici măcar cu o singură oră sau o singură zi; Eu fac lucrurile incredibil de rapid. Nu fiți îngrijorați sau neliniștiți; binecuvântarea pe care Eu ți-o dau e ceva ce nu-ți poate lua nimeni – acesta este decretul Meu administrativ. Toți oamenii vor fi ascultători față de Mine datorită faptelor Mele; vor aclama fără încetare și, mai mult decât atât, vor sări necontenit de bucurie.

Anterior: Capitolul 91

Înainte: Capitolul 93

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Capitolul 26

Cine a sălășluit în casa Mea? Cine s-a ridicat pentru Mine? Cine a suferit în numele Meu? Cine și-a dat cuvântul înaintea Mea? Cine M-a...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger