Să trăiești puțină asemănare umană e, cu siguranță, minunat

de Yi Chun, Coreea de Sud

Dumnezeu Atotputernic spune: „Înainte de încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte de a arăta clar sfârșitul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este de dragul mântuirii, este în totalitate pentru a-i întregi complet pe cei care Îl iubesc și pentru a-i aduce la supunere față de stăpânirea Lui. Indiferent de modul în care Dumnezeu mântuiește oamenii, totul este făcut prin a-i face să scape de vechea lor natură satanică; adică, El îi mântuiește făcându-i să caute viața. Dacă ei nu caută viața, atunci nu vor avea nicio cale de a accepta mântuirea lui Dumnezeu. […] În trecut, mijloacele Sale de mântuire erau de a arăta cea mai mare iubire și compasiune, până într-acolo încât El Și-a dat totul lui Satana în schimbul întregii omeniri. Astăzi nu este nimic asemănător trecutului: astăzi, mântuirea voastră vine în timpul zilelor de pe urmă, în timpul clasificării fiecăruia după fel; mijloacele mântuirii voastre nu sunt iubire sau compasiune, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie mai complet mântuit. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și nimicire fără milă, dar să știți că în această nimicire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă, să știți că, indiferent de cât de dure sunt cuvintele Mele, ceea ce vi se întâmplă nu sunt decât câteva cuvinte care vi se par complet nemiloase și să știți că, indiferent cât de mare este mânia Mea, ceea ce vine asupra voastră sunt tot cuvinte de învățătură și nu vreau să vă rănesc sau să vă pedepsesc cu moartea. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloasă, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi există clasificarea fiecăruia în funcție de fel sau dezvăluirea categoriilor de oameni, toate cuvântările și lucrarea lui Dumnezeu sunt pentru a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Judecata dreaptă este pentru a-l purifica pe om, rafinarea nemiloasă este pentru a curăța omul, cuvintele aspre sau mustrarea sunt toate pentru a purifica și de dragul mântuirii” („Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului” din Cuvântul Se arată în trup). 

Biserica se pregătea să turneze un film anul trecut, așa că frații și surorile au recomandat ca eu să preiau datoria de regizor. Am fost încântată când am auzit asta și am considerat că, de vreme ce m-au recomandat, trebuie să fi văzut calibrul și talentul meu. Altfel, de ce m-ar fi ales pe mine? Am ajuns să am un complex de superioritate, crezând ca sunt mai bună decât alții. Am studiat din greu, învățând cum să fac filme și, încet-încet, am ajuns să-mi însușesc unele dintre acele abilități. Îmi amintesc că, atunci când am început acea datorie, aveam câteva emoții, dar m-am rugat în tot acel timp lui Dumnezeu și, treptat, nervii mei s-au calmat, iar eu am reușit să mă obișnuiesc. Și apoi, frații și surorile au continuat să preia ideile mele. În special în cazul primei scene pe care am regizat-o, tuturor le-a plăcut ce am filmat, iar conducătoarea a spus că sunt făcută să fiu regizoare. Inima mea era plină ochi de mândrie, am considerat că sunt foarte bună la asta și că sunt un talent indispensabil în casa lui Dumnezeu. Am început să mă simt ca și cum aș fi avut o coroană pe cap și mergeam peste tot cu fruntea sus. Am considerat că a primi atâtea laude imediat ce am preluat această datorie se datora faptului că sunt foarte talentată și că, dacă mai exersam puțin, sigur voi deveni pricepută, fără nicio îndoială. Din acel moment, când lucram cu frați și surori, nu mai eram la fel de modestă ca înainte, ci vorbeam cu încredere și țineam fruntea sus. De asemenea, voiam să am ultimul cuvânt în tot și îi desconsideram pe toți ceilalți. În clipa în care cineva punea la îndoială ideea mea sau venea cu altă sugestie, nu cedam, nu aveam răbdare și îi tratam cu superioritate. Consideram că le eram superioară în toate privințele, că trebuiau să facă doar ce le spuneam, nu să facă mare caz. Și, în opinia mea, ei doar menționau lucruri neimportante, care nici nu meritau să fie discutate. Așa că întrebam mereu: „E o întrebare principială?”, ca să-i reduc la tăcere. La un moment dat, sora Zhang, personajul principal, mi-a arătat niște costume pe care le alesese. M-am gândit: „Cum poți avea avea asemenea gusturi urâte?” Am pus-o să aleagă altele noi. Am respins multe dintre alegerile ei vestimentare. Eram obsedată de ideea de a fi regizoare, așa că instinctul meu era bun, iar ei trebuiau să asculte de mine. Până la urmă, frații și surorile s-au simțit constrânși de mine și nu au vrut să mai facă sugestii. Chiar m-am simțit prost când am văzut asta, dar, apoi, mi-am zis că mă gândesc doar la lucrarea noastră și că nu se poate să greșesc prea mult aici. Așa că n-am dat mare importanță acestui lucru. În acest timp, conducătoarea mea mi-a dat părtășie și m-a demascat, spunând că sunt prea arogantă, că îmi place să controlez oamenii și m-a avertizat să nu mă concentrez asupra celorlalți, ci să reflectez asupra mea însămi și să practic adevărul pentru a rezolva propriile probleme. Dar atunci nu aveam deloc înțelegere despre propria natură. Consideram că sunt foarte responsabilă în lucrarea mea. Continuam doar să trăiesc în acea stare de revoltă și de încăpățânare și nu mai puteam lucra bine cu frații și surorile. Cu timpul, probleme au continuat să se adune în lucrarea noastră, iar asta ne-a zădărnicit progresul.

Într-o zi, am auzit că exista un regizor care fusese concediat pentru că întârzia lucrarea căci era arogant, incapabil să accepte adevărul și îi constrângea pe frați și surori. Asta m-a făcut să-mi fie puțin frică. Știam că mă comportam exact ca acel regizor. M-am gândit că Dumnezeu îmi dă un avertisment, așa că am hotărât că nu mai pot continua să fiu atât de autoritară, ci că trebuia să mă controlez, să vorbesc mai frumos și să fac tot posibilul să comunic și să discut despre lucrare cu alții. Dar tot nu aveam deloc înțelegere despre propria natură, așa că nu am căutat adevărul pentru a rezolva asta.

După o vreme, deoarece progresam încet în echipa noastră, conducătoarea a stabilit ca sora Liu să lucreze cu mine. La început, pur și simplu, n-am putut accepta asta. Credeam că, probabil, conducătoarea se îndoiește de capabilitatea mea, dar, cum fusese deja stabilit, am acceptat fără tragere de inimă. Din acel moment, în discuțiile legate de muncă, conducătoarea, am observat eu, îi cerea mereu sfaturi surorii Liu. Nu mă simțeam deloc în largul meu și simțeam că nu mă prea apreciază conducătoarea. Am început să-i port pică. Mai mult, mă opuneam surorii Liu. Nu o puteam accepta. Așa că, ori de câte ori discutam despre lucrarea noastră, stăteam acolo, pur și simplu, încruntându-mă în tăcere. Odată, a identificat niște probleme cu lucrarea echipei și a făcut câteva sugestii pe care frații și surorile noastre le-au agreat mult cu toții, dar eu nu am vrut să le accept. Am refuzat să ascult sugestiile ei. Când cineva îmi cerea părerea, îmi reprimam furia și spuneam: „Nu mă interesează.” Apoi, conducătoarea m-a tratat, spunând că nu susțin lucrarea casei lui Dumnezeu. Chiar m-am simțit prost și am știut că, orice-ar fi, nu-mi mai puteam vărsa frustrarea în lucrarea casei lui Dumnezeu. Dar nu mă puteam împăca cu asta. M-am gândit: „Dacă o ascultați mereu doar pe sora Liu, ce mai e de discutat?” Credeam în continuare că aveam dreptate în toate, așa că, în următoarele câteva discuții despre lucrare, am ținut cu dinții de părerile mele și n-am fost de acord cu sora Liu, chiar și când sugestiile ei erau rezonabile. Am considerat că se laudă. La un moment dat, a recomandat un actor anume, iar eu am invocat tot felul de probleme la acel actor și i-am respins sugestia. Pur și simplu, nu voiam să ascult de ea.Voiam ca eu să conduc toată lucrarea. Până la urmă, sora Liu s-a simțit constrânsă de mine și n-a mai făcut sugestii. În acel timp, pentru că trăiam într-o fire arogantă, neprihănită de sine și nu căutam adevărul, duhul meu a căzut încet în întuneric. Mă simțeam deprimată în fiecare zi, părea că Dumnezeu Se ascundea de mine. Nu aveam nimic să-I spun lui Dumnezeu în rugăciune și nu înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu când le citeam. Mintea mea era goală și eram încuiată în datoria mea. Nu puteam vedea nicio problemă. Trăiam într-o stare de anxietate și aveam mereu sentimentul că urma să se întâmple ceva.

Peste câteva zile, conducătoarea noastră a venit să țină o adunare cu noi. Mi-a demascat firea și a spus că sunt prea arogantă, că sunt autocratică și arbitrară în datoria mea și că realmente am perturbat lucrarea noastră. Mi-a spus să plec acasă ca să fac slujbe și introspecții serioase. Eram șocată să aud asta, dar m-am rugat lui Dumnezeu cu sinceritate, spunând: „O, Dumnezeule, indiferent de situația pe care o întâlnesc, cred că totul e pregătit de Tine și sunt dispusă să mă supun.” Amin! Nu am putut dormi deloc în noaptea aceea. Mă gândeam la faptul că făcusem parte din echipa filmului atât de mult timp, dar că din ziua următoare aveam să nu mai fiu parte din aceasta. Nu-mi puteam scoate din cap acest gând și eram foarte supărată, nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Voiam să folosesc acea șansă pentru a lucra la slujbele mele și pentru a reflecta asupra mea însămi, astfel încât să mă pot redresa de unde mă poticnisem. Dar, odată înapoi acasă, nu mă puteam concentra asupra cuvintelor lui Dumnezeu și îmi era cu adevărat greu. Nu puteam decât să vin în fața lui Dumnezeu și să-L invoc la nesfârșit. Am spus: „Dumnezeule, sufăr atât de mult. Te rog, ajută-mă și apără-mi inima, ca să pot înțelege voia Ta în această situație și să mă cunosc pe mine însămi.” Rugându-mă constant lui Dumnezeu, am putut, în sfârșit, să simt puțină pace.

A doua zi, câțiva frați și surori au venit să vadă cum mă simt, să-mi dea părtășie, să mă ajute și au menționat unele dintre problemele mele. Îmi amintesc că o soră a spus: „Te-ai schimbat atât de mult de când ai început să lucrezi ca regizoare. Ba chiar te uiți la alții diferit și vrei să ai ultimul cuvânt în tot. Ești foarte autoritară și, pur și simplu, nu se poate sub niciun chip lucra cu tine.” Un alt frate a spus: „În discuțiile despre lucrare, suntem cu toții relaxați când nu ești acolo, dar, de îndată ce apari, suntem toți tensionați, temători că ne vei respinge gândurile și ideile.” Fiecare cuvânt rostit de ei era ca un cuțit în inima mea. Îmi era rușine să dau ochii cu ei și mă simțeam îngrozitor. În toată viața mea, nu simțisem niciodată un asemenea eșec ca om. Ajunsese atât de rău, încât frații si surorile nu îndrăzneau să mă abordeze și se temeau când mă vedeau. M-am gândit: „Mai sunt eu un om cum trebuie? Cum am putut fi atât de insensibilă?” Nu-mi dădusem seama că firea mea arogantă poate constrânge și face așa rău altora. Știam deja că sunt arogantă și conducătoarea avea des părtășie cu mine, dar nu dădusem niciodată importanță acestui lucru. Dimpotrivă, credeam că aroganța mea vine din faptul că am un calibru mare. Cine nu e arogant dacă e talentat și de calibru mare? De aceea nu am căutat niciodată adevărul pentru a rezolva asta. Dar, cu ajutorul și părtășia fraților și surorilor, am găsit, în sfârșit, pace în inima mea și m-am putut liniști pentru a reflecta asupra comportamentului meu.

În timp ce reflectam, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, pe care mi-ar plăcea să le împărtășesc acum. Dumnezeu spune: „Dacă, în realitate, deții adevărul înăuntrul tău, calea pe care mergi va fi, în mod natural, calea cea dreaptă. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai avut aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. În final, ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu. Chiar dacă, din afară, e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L slăvește câtuși de puțin pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune” (Părtășia lui Dumnezeu). Din cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că aroganța și îngâmfarea mea mă făceau să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să mă opun Lui. Deoarece îmi făcusem datoria de regizoare, când am avut puțin succes, m-am gândit că e rezultatul propriei munci grele, că sunt mai bună decât alții. Am început să-i desconsider pe alții și să mă impun cu încăpățânare, vrând să am ultimul cuvânt în tot. Când nu am reușit să obțin rezultate în datoria mea, nu m-am gândit niciodată dacă problema era la mine, ci m-am concentrat doar asupra fraților și surorilor. I-am tratat cu condescendență pe alții și le-am ținut prelegeri. Am privit cu superioritate pe toată lumea din cauza aroganței și îngâmfării mele. Nu puteam vedea punctele forte ale nimănui și credeam că ideile mele sunt cele mai bune. Am refuzat de fiecare dată sugestiile tuturor și am fost autoritară. Nu am reușit să mă cunosc din cauza aroganței și îngâmfării mele și, chiar și după ce am fost emondată și tratată de multe ori, nu am vrut să accept asta sau să reflectez asupra mea însămi. Nu aveam deloc o inimă de căutător. Când progresul meu la muncă a încetinit și a devenit clar că nu puteam gestiona lucrarea, tot nu am vrut să muncesc cu alții sau să-i las să se implice în sarcinile mele. Am considerat că asta îmi compromite autoritatea și că îmi amenință reputația și funcția. Voiam să controlez eu totul și să am ultimul cuvânt. Nu mergeam eu pe calea împotrivirii față de Dumnezeu? Când sora Liu a avut un succes în datoria ei care mi-a amenințat poziția, am știut prea bine că avea dreptate și că ceea ce a sugerat ea avea să fie în beneficiul lucrării casei lui Dumnezeu, dar n-am vrut să accept asta. Dimpotrivă, am găsit nod în papură, iar, când i-am văzut pe frații și surorile noastre fiind de acord cu ea, pur și simplu, nu am putut accepta și mi-am vărsat frustrarea în lucrarea bisericii. Eram gata să văd suferind lucrarea casei lui Dumnezeu pentru a-mi proteja reputația și statutul. Unde era venerația mea față de Dumnezeu? Unde erau conștiința și rațiunea mea? Am văzut că trăisem după firea mea satanică, arogantă și îngâmfată, impunând propriile gânduri și opinii asupra fraților și surorilor, ca și cum acestea ar fi fost adevărul, făcându-i pe oameni să asculte de mine întru totul. Nu era asta dorința mea de a fi la același nivel cu Dumnezeu și de a-i controla pe alții? „Omul nu ar trebui să se preamărească, nici să se înalțe pe sine. El ar trebui să se închine și să-L înalțe pe Dumnezeu” („Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției” din Cuvântul Se arată în trup). În cele din urmă, mi-am dat seama că sunt într-o poziție precară. Părea că îmi fac datoria zi de zi, că vreau cu disperare să mă dezvolt, dar dezvăluiam o fire satanică în toate felurile. Acțiunile mele erau întru totul contrare adevărului, perturbam lucrarea bisericii. Făceam rău, mă opuneam lui Dumnezeu și-I ofensam firea! M-am întrebat cum am ajuns în acel punct. S-a întâmplat pentru că aveam o natură atât de arogantă și de rigidă. Nu am acceptat niciodată adevărul, așa că am sfârșit prin a aduce mânia lui Dumnezeu asupra mea. Am văzut că fusesem atât de profund coruptă de Satana, încât îmi lipsea total realitatea adevărului. Faptul că am putut prelua o datorie atât de importantă era pentru că Dumnezeu mă ridica, iar faptul că am avut nițel succes în datoria mea se datora întru totul lucrării Duhului Sfânt, nici într-un caz faptului că aveam vreo abilitate. Am văzut că, atunci când m-am bazat pe natura mea arogantă în datoria mea, Duhul Sfânt nu a mai lucrat și nu am mai putut înțelege și rezolva nimic. Dar, chiar și așa, tot am simțit că sunt bine. Eram arogantă dincolo de rațiune, fără pic de conștiință de sine. Abia atunci am început să simt dezgust și ură față de natura mea arogantă.

Ulterior, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Voi toţi trăiţi într-un tărâm al păcatului şi al imoralităţii și toţi sunteţi păcătoşi şi imorali. Astăzi, nu numai că puteţi să-L priviți pe Dumnezeu, dar, mai important, aţi primit mustrarea şi judecata, aţi primit mântuirea cu adevărat profundă, aţi primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. În tot ceea ce face El, Dumnezeu e cu adevărat iubitor față de voi. El nu are nicio intenţie rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă analizaţi şi să primiţi această extraordinară mântuire. Toate acestea au scopul de a-l face complet pe om. De la început până la sfârşit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l salva pe om şi nu-Şi doreşte să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care i-a creat cu propriile Sale mâini. Astăzi, El a venit printre voi ca să lucreze, și nu este aceasta o şi mai mare mântuire? Dacă v-ar urî, ar mai face El o lucrare atât de amplă ca să vă îndrume personal? De ce să sufere aşa? Dumnezeu nu vă urăşte şi nu are nicio intenţie rea faţă de voi. Ar trebui să ştiţi că iubirea lui Dumnezeu este cea mai sinceră iubire. Numai din cauza neascultării oamenilor trebuie să îi mântuiască El prin judecată; altfel, mântuirea lor ar fi imposibilă” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (4)” din Cuvântul Se arată în trup). Am recitit cuvintele lui Dumnezeu la nesfârșit. Am avut un sentiment de căldură și am fost foarte emoționată. Am văzut că, dezvăluindu-mă în felul acela, Dumnezeu nu mă condamna sau elimina și nu îmi îngreuna situația dinadins. De fapt, făcea asta pentru mântuirea mea. Am o natură atât de arogantă și rigidă, iar Dumnezeu a știut de ce am nevoie. Pierzându-mi datoria și fiind emondată și tratată de frați și surori, am ajuns să-mi cunosc propria fire arogantă, am putut reflecta asupra căii pe care o luasem și să mă căiesc cu adevărat lui Dumnezeu, ca să nu mă mai răzvrătesc împotriva Lui și să nu mă mai opun Lui. Deși am experimentat durere și pesimism de-a lungul acelui proces, fără acel tip de judecată și mustrare, inima mea amorțită n-ar fi putut fi trezită. Nu aș fi putut reflecta asupra comportamentului meu sau ajunge să cunosc firea dreaptă a lui Dumnezeu. Nu m-aș fi putut căi cu adevărat lui Dumnezeu, ci doar aș fi continuat să concurez cu El și să mă opun Lui, în cele din urmă, ofensându-I firea și fiind pedepsită. În cele din urmă, am experimentat eu însămi că mustrarea și revelația cuvintelor lui Dumnezeu erau protecția Lui pentru mine și dragostea adevărată. I-am fost atât de recunoscătoare lui Dumnezeu când am realizat asta și am simțit că ar trebui să urmez adevărul din toată inima în viitor, ca să pot scăpa de firea mea coruptă și trăi o asemănare umană curând.

După aceea, am continuat să mă rog și să caut. M-am întrebat cum pot înceta să mai trăiesc după firea mea arogantă și cum să încetez să mă opun lui Dumnezeu. În timp ce căutam, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „O natură arogantă te face încăpățânat. Când oamenii au această fire încăpățânată, nu sunt oare predispuși să fie îndărătnici? Așadar, cum îți înlături îndărătnicia? Când ai o idee, o expui și spui ce gândești și ce crezi despre această chestiune, iar apoi, comunici cu toată lumea despre asta. În primul rând, poți să-ți clarifici viziunea și să cauți adevărul; acesta este primul pas de pus în practică pentru a birui această fire îndărătnică. Al doilea pas are loc atunci când alte persoane își exprimă păreri contrare – la ce practică poți să apelezi ca să nu fii îndărătnic? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este, în primul rând, un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care împlinește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine și, în același timp, nu rămâi fidel propriei opinii, te rogi. Deoarece nu deosebești binele de rău, Îi permiți lui Dumnezeu să îți dezvăluie și să îți spună care este cel mai bun și cel mai potrivit lucru de făcut. Pe măsură ce toată lumea se alătură părtășiei, Duhul Sfânt vă aduce luminare tuturor” (Părtășia lui Dumnezeu). Am găsit o cale de practică din cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu voiam să trăiesc în aroganță sau să fiu arbitrară în datoria mea, trebuia să am o inimă de căutare a adevărului și de venerație pentru Dumnezeu. Trebuia să cooperez cu frați si surori, iar, în cazul unei diferențe de opinie, trebuia să pot să mă ignor și să-mi las egoul deoparte, să mă rog lui Dumnezeu și să caut adevărul. Doar cu această mentalitate aveam să fiu mai ușor luminată de Duhul Sfânt și nu aveam să ajung să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, să mă opun Lui și să distrug lucrarea casei lui Dumnezeu, pentru că țin cu dinții de propriile idei. Să-mi dau seama de toate acestea a fost ca o lumină care s-a aprins în inima mea. Am făcut această rugăciune: „Dumnezeule, de acum înainte, vreau să lucrez armonios cu frații și surorile, astfel încât să putem căuta adevărul împreună și să ne putem face datoria conform unor principii.”

La scurt timp după asta, am fost rugată să scriu câteva rânduri caligrafice pentru datoria mea. Când am auzit asta, m-am gândit: „Câteva litere caligrafice nu înseamnă nimic. Am studiat caligrafia, așa că sunt foarte încrezătoare în legătură cu asta.” Am scris vreo două versiuni și, după ce s-a uitat la ele, sora Liu a spus: „Cred că nu e rău.” Chiar atunci am simțit din nou aversiune față de ea și m-am gândit: „Spui asta cu atâta reticență. Chiar a fost caligrafia mea atât de urâtă?” Am studiat asta, mă pricep. Nu știu mai multe despre asta decât tine? Îmi dau seama că nu ai ochiul format pentru asta și cauți intenționat nod în papură.” Dar, în timp ce-mi treceau prin minte aceste gânduri, mi-am dat seama că greșesc. Nu revela asta din nou o fire coruptă? Fără să pierd vremea, m-am dus înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule, vreau să am o atitudine care caută și ascultă, să mă las deoparte și să dau tot ce am pentru datoria mea.” Am scris o altă versiune cu această mentalitate, iar, când sora Liu a văzut-o, a dat mai multe sugestii, întrebând dacă pot să o fac mai îngrijit. Niște frați si surori chiar au spus că arată bine așa. Bazându-mă pe felul în care fusesem înainte, dacă credeam că am dreptate și dacă alții erau de acord cu mine, nu mai era nimic de zis și deveneam și mai de neînduplecat. Dar acum eu nu mai gândeam așa. M-am gândit: „Frații și surorile vin cu puncte de vedere diferite, gândindu-se la datoria noastră. Nimeni nu face asta pentru a îngreuna situația nimănui. Iar ideile mele nu sunt neapărat corecte. În cele din urmă, trebuie să decidem ce va obține cele mai bune rezultate în datoria noastră.” Având asta în minte, am luat inițiativa și am spus: „Ce-ar fi să concep o altă versiune, iar voi puteți hotărî care este cea mai bună. Folosiți-o pe oricare vă place mai mult.” Scriind cu această mentalitate, m-am simțit atât de calmă și liniștită, fără să-mi treacă prin minte că mă umilesc. După ce am terminat, le-am mai cerut părerea, iar frații și surorile mi-au dat alte sugestii. Toate erau valide. Ei bine, ceea ce am simțit atunci a fost că am, de fapt, multe defecte și că frații și surorile au multe calități pe care eu nu le am. Multe dintre ideile și sugestiile lor mi-au compensat neajunsurile. Așadar, cu ajutorul tuturor, prin compensarea neajunsurilor fiecăruia, am avut mai mult succes în datoria noastră, în cele din urmă. După ce am lucrat cu frați și surori o vreme în acest fel, am început să mă simt cu adevărat liniștită și mult mai apropiată de toată lumea. Nu mai eram atât de obraznică și arogantă ca înainte și nu eram dificilă când alții se apropiau de mine. Am descoperit, de asemenea, că nu e atât de greu să accept sugestiile fraților și surorilor și am putut interpreta corect ce mi-au spus ei despre neajunsurile mele. S-au întâmplat câteva lucruri care nu mi-au plăcut și am dezvăluit puțină aroganță, dar, cu observațiile fraților și surorilor, am reușit să ajung înaintea lui Dumnezeu de îndată. Eram dispusă să mă las deoparte, să caut adevărul și să-mi îndeplinesc datoria potrivit principiilor. După ce am trecut prin toate acestea, ceea ce chiar am experimentat din inimă a fost un sentiment de fericire reală. Am văzut că pot, în sfârșit, pune în practică unele dintre cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce fusese atât de greu pentru mine înainte. A fost atât de greu să mă las pe mine însămi deoparte și să accept sugestiile altora, dar acum pot practica puțin din cuvintele lui Dumnezeu. Pot, în sfârșit, trăi puțină asemănare umană. Nu sunt la fel de obraznică precum înainte, nu mai sunt atât de dezgustătoare pentru Dumnezeu și nu îi mai constrâng pe alții așa cum făceam înainte. Ori de câte ori mă gândesc la toate acestea, mă simt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi tratat și emondat, dacă n-ar fi fost judecata și revelațiile cuvintelor Lui, nu știu cât de arogantă și de pervertită aș fi acum. Crâmpeiul de înțelegere și schimbare la care am ajuns azi se datorează întru totul judecății și mustrării cuvintelor lui Dumnezeu.

Anterior: Protecția lui Dumnezeu

Înainte: Reîntoarcerea pe calea cea bună

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Eliberarea inimii

deZheng Xin, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal furnizarea...

Eliberarea din capcana zvonurilor

de Xiaoyun, China În trecut, eram angajată ca ofițer în armată. Într-o zi din 1999, un pastor coreean mi-a predicat Evanghelia Domnului...

Am găsit un cămin adevărat

de Yangyang, Statele Unite Când aveam trei ani, tatăl meu a decedat. În acea perioadă, mama tocmai îl născuse pe fratele meu mai mic, iar...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte