Fragmentul 19

Majoritatea oamenilor nu înțeleg lucrarea lui Dumnezeu, așadar, credința lor este deficitară. Nu este ușor să cunoaștem lucrarea lui Dumnezeu; trebuie știut, în primul rând, că există un plan pentru toată lucrarea lui Dumnezeu și că totul se face după timpul hotărât de Dumnezeu. Omul nu poate niciodată să înțeleagă ce și când lucrează Dumnezeu; Dumnezeu face o anumită lucrare la un anumit moment, iar El nu întârzie; nimeni nu-I poate distruge lucrarea. A lucra conform planului Său și conform intențiilor Sale este principiul după care El Își face lucrarea, și nicio persoană nu poate schimba acest lucru. În acestea, ar trebui să vezi firea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu nu așteaptă pe nimeni și, atunci când este timpul pentru a lucra, trebuie împlinită. Voi toți ați experimentat lucrarea lui Dumnezeu în ultimii câțiva ani. Cine poate distruge modul în care El aprovizionează oamenii, cine Îl poate opri să Își rostească cuvintele atunci când are nevoie să le rostească sau să Își ducă la îndeplinire lucrarea atunci când trebuie îndeplinită? Când au început să răspândească Evanghelia, majoritatea oamenilor au dat cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu celor din biserici și oamenilor religioși. Care a fost rezultatul? Foarte puțini dintre acești oameni au cercetat cuvintele lui Dumnezeu; cei mai mulți au fost calomniatori, critici și plini de ostilitate. Unii au ars cărțile, unii le-au confiscat, unii i-au bătut pe cei care răspândeau Evanghelia și i-au forțat să se declare vinovați, iar alții chiar au chemat poliția pentru a-i aresta și persecuta. La acea vreme, toate confesiunile religioase au opus o rezistență frenetică, dar, în final, Evanghelia Împărăției tot a fost răspândită în toată China continentală. Cine poate tulbura îndeplinirea voii lui Dumnezeu? Cine poate opri răspândirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu? Oile lui Dumnezeu ascultă vocea lui Dumnezeu, iar cei care ar trebui câștigați de Dumnezeu vor fi câștigați mai devreme sau mai târziu. Nimeni nu poate distruge acest lucru. E exact ca în acea frază din Proverbe care spune: „Inima regelui este în mâna lui Iahve, precum râurile cu apă. El o întoarce oriunde voiește” (Proverbe 21:1). E cu atât mai mult valabil în situația acelor oameni neînsemnați, nu? Dumnezeu are propriile planuri și rânduieli privitoare la când și la ce lucrare va face. Unii oameni judecă mereu că este imposibil pentru Dumnezeu să facă una sau alta, dar asemenea idei sunt numai închipuirile lor. Indiferent câte daune fac oamenii și câte necazuri stârnește Satana, nu vor duce la nimic și nu vor putea opri lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea Duhului Sfânt decide totul, iar oamenii nu pot realiza nimic fără lucrarea Duhului Sfânt. Ce fel de rațiune ar trebui să aibă oamenii în privința asta? Când o persoană realizează că Duhul Sfânt nu lucrează, ar trebui să renunțe la propriile noțiuni și să aibă grijă să nu facă nimic orbește. Alegerea înțeleaptă este să cauți intențiile lui Dumnezeu și să aștepți timpul hotărât de Dumnezeu. Unii oameni se bazează mereu pe propriile noțiuni și închipuiri omenești și Îl înlocuiesc pe Dumnezeu, iar rezultatul este că Duhul Sfânt nu lucrează și eforturile lor sunt zadarnice. Cu toate astea, oamenii trebuie să facă ceea ce au de făcut și trebuie să își îndeplinească datoriile. Nu poți aștepta pasiv de teamă să nu greșești și cu siguranță nu poți spune: „Dumnezeu încă nu a făcut asta și Dumnezeu încă nu a zis ce dorește să fac, așa că deocamdată nu voi face nimic.” Nu este acesta un eșec în îndeplinirea datoriei tale? Trebuie să cugeți la asta, pentru că nu este o chestiune măruntă, și o singură eroare de gândire poate dăuna perspectivelor tale sau te poate ruina.

În planul de gestionare al lui Dumnezeu, orice lucrare face El este făcută conform programului, la timpul potrivit, cu exactitate și deloc în conformitate cu imaginația oamenilor care spun: „Asta nu va funcționa, aialaltă nu va funcționa, asta nu te va duce nicăieri!” Dumnezeu este atotputernic și nimic nu este dificil pentru Dumnezeu. De la Epoca Legii la Epoca Harului și până la Epoca Împărăției, fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu a fost făcut în ciuda noțiunilor oamenilor, care cred că totul este irealizabil. Cu toate acestea, în final totul funcționează și Satana este complet făcut de rușine și eșuează, iar oamenii își țin gura. Ce pot face oamenii? Nici măcar nu pot să practice adevărul, dar tot pot să fie aroganți și îngâmfați și să creadă că pot face orice, iar inimile lor sunt pline de dorințe extravagante și nu sunt sub nicio formă martori adevărați. Sunt chiar și oameni care se gândesc: „Ziua lui Dumnezeu se apropie, nu va mai trebui să suferim, vom avea o viață bună și sfârșitul e aproape.” Lăsați-Mă să vă spun, astfel de oameni sunt doar niște observatori și taie frunze la câini, iar în final vor fi doar pedepsiți și nu vor câștiga nimic! Poate credința în Dumnezeu doar pentru a vedea ziua lui Dumnezeu și a scăpa de marele dezastru să ajute pe cineva să dobândească adevărul și viața? Oricine crede în Dumnezeu pentru a scăpa de dezastru și a vedea ziua lui Dumnezeu va pieri. Cu toate acestea, cei care cred pentru a urmări adevărul și pentru a fi mântuiți printr-o schimbare a firii vor supraviețui. Aceștia sunt adevărații credincioși în Dumnezeu. Acei credincioși confuzi nu vor câștiga nimic în final, doar vor lucra în van și vor fi pedepsiți mai sever. Toți oamenii au o lipsă gravă de percepție. Cei care cred în Dumnezeu, dar nu își văd de sarcinile lor și se gândesc mereu la lucruri rele sunt răufăcători, sunt neîncrezători și nu pot decât să-și facă rău. Nu sunt și credincioșii și non-credincioșii în mâinile lui Dumnezeu? Cine poate scăpa din mâinile lui Dumnezeu? Nimeni nu poate! Cei care scapă trebuie, în cele din urmă, să se întoarcă la Dumnezeu și să fie pedepsiți. Este evident, de ce oamenii nu pot vedea clar asta?

Unii oameni nu au nici cea mai infimă cunoaștere despre atotputernicia lui Dumnezeu, deși cred în Dumnezeu Atotputernic. Sunt încontinuu derutați de următoarea întrebare: „De vreme ce Dumnezeu este atotputernic, are autoritate și este capabil să dețină suveranitatea peste toate lucrurile, de ce totuși l-a creat pe Satana, i-a permis să corupă omenirea timp de 6000 de ani și să arunce lumea în haos? De ce Dumnezeu nu îl distruge pe Satana? Nu ar avea oamenii o viață bună dacă Satana ar fi eliminat?” Acesta este modul în care gândesc majoritatea oamenilor. Puteți explica această chestiune acum? Acest lucru implică adevărul în ceea ce privește viziunile. Această întrebare a fost luată de mulți în considerare, dar pentru că acum aveți o oarecare bază, nu vă veți îndoi de Dumnezeu din pricina ei. Cu toate acestea, confuzia în această privință trebuie înlăturată. Există unii oameni care întreabă: „De ce i-a permis Dumnezeu arhanghelului să Îl trădeze? Să fi fost din cauza faptului că Dumnezeu nu știa că arhanghelul era capabil să-L trădeze? Nu a reușit Dumnezeu să îl controleze, a permis asta sau a avut vreun scop?” Este normal ca oamenii să pună această întrebare și ar trebui să știe că ea implică întregul plan de gestionare al lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit să existe un arhanghel, iar trădarea lui Dumnezeu de către acest arhanghel a fost atât permisă, cât și rânduită de Dumnezeu – cu siguranță intră în sfera planului de gestionare al lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a permis arhanghelului să corupă omenirea pe care El o crease, după ce aceasta Îl trădase. Nu e vorba că Dumnezeu nu a reușit să îl controleze pe Satana, astfel încât omenirea a fost sedusă de șarpe și coruptă de Satana, ci Dumnezeu i-a permis Satanei să facă asta. Abia după ce El Își dăduse permisiunea să se întâmple asta, Și-a început Dumnezeu planul de gestionare și lucrarea Sa de mântuire a omenirii. Poate pătrunde omul această taină? Odată ce omenirea fusese coruptă de Satana, Dumnezeu Și-a început lucrarea de gestionare a omenirii. Prima dată a făcut lucrarea Epocii Legii în Israel. După ce trecuseră două mii de ani, El a făcut lucrarea răstignirii în Epoca Harului și toată omenirea a fost răscumpărată. În timpul zilelor de pe urmă, El Se întrupează pentru a cuceri și a mântui un grup de oameni în zilele de pe urmă. Ce fel de oameni sunt cei născuți în zilele de pe urmă? Sunt cei care au trecut prin mii de ani de corupere din partea Satanei, care au fost atât de profund corupți, încât nu mai au asemănare umană. După experimentarea judecății, mustrării și expunerii cuvintelor lui Dumnezeu, după ce au fost cuceriți, ei dobândesc adevărul din cuvintele lui Dumnezeu și sunt sincer convinși de El; dobândesc o înțelegere a lui Dumnezeu și I se pot supune în mod absolut lui Dumnezeu și Îi pot îndeplini intențiile. În final, grupul de oameni câștigați prin planul de gestionare al lui Dumnezeu vor fi oameni ca aceștia. Credeți că se vor îngriji de intențiile lui Dumnezeu și vor fi mântuiți în cele din urmă cei care nu au fost corupți de Satana sau cei care au fost corupți de Satana? Oamenii care vor fi câștigați pe toată durata derulării planului de gestionare reprezintă un grup care poate înțelege intențiile lui Dumnezeu, care dobândesc adevărul de la Dumnezeu și care au acel tip de viață și de asemănare umană cerute de Dumnezeu. Când oamenii au fost creați la început de Dumnezeu, ei aveau doar asemănare umană și viață umană. Totuși, nu dețineau adevărul pe care Dumnezeu îl cere oamenilor și nu puteau trăi asemănarea pe care Dumnezeu a sperat dintotdeauna să o aibă oamenii. Grupul de oameni care va fi câștigat în final este acela care va rămâne până la capăt, și aceștia sunt cei pe care îi câștigă Dumnezeu, de care El este încântat și care Îl mulțumesc. De-a lungul celor câtorva mii de ani de derulare a planului de gestionare, acești oameni pe care El i-a mântuit în final au avut cel mai mult de câștigat; adevărul câștigat de acești oameni au fost exact udarea și susținerea dată lor de Dumnezeu prin intermediul războiului Său cu Satana. Oamenii din acest grup sunt mai buni decât cei creați de Dumnezeu chiar la început; chiar dacă au fost corupți, acest lucru a fost inevitabil și este o chestiune din sfera planului de gestionare al lui Dumnezeu. Acest lucru dezvăluie pe deplin atotputernicia și înțelepciunea Lui, precum și faptul că tot ceea ce Dumnezeu a rânduit, planificat și înfăptuit este maximul absolut. Dacă ești întrebat încă o dată după aceea: „Dacă Dumnezeu este atotputernic, cum a putut, totuși, arhanghelul să Îl trădeze? Apoi, Dumnezeu l-a izgonit pe pământ, unde i-a permis să corupă omenirea. Care este semnificația acestui lucru?”, poți răspunde așa: „Această chestiune face parte din predestinarea lui Dumnezeu și este cât se poate de semnificativă. Omul nu o poate pătrunde în întregime, dar de la nivelul la care poate ajunge omul și poate înțelege, poate fi observat că ceea ce a făcut Dumnezeu este foarte semnificativ. Asta nu înseamnă că Dumnezeu are o scăpare de moment sau că pierde controlul și nu are cum să gestioneze lucrurile, iar apoi întoarce șiretlicurile Satanei împotriva acestuia, spunând: «Arhanghelul oricum s-a angrenat în trădare, așa că aș putea la fel de bine să îl las să facă așa cum îl taie capul și voi mântui omenirea după ce a fost complet coruptă.» Nu este deloc așa.” Oamenii ar trebui măcar să știe că această chestiune se încadrează sfera planului de gestionare al lui Dumnezeu. Care plan? În prima etapă a fost un arhanghel; în a doua etapă, arhanghelul a trădat; în a treia etapă, după trădarea arhanghelului, acesta a venit în mijlocul oamenilor pentru a-i corupe, iar apoi Dumnezeu Și-a început lucrarea de gestionare a omenirii. Când oamenii cred în Dumnezeu, ei trebuie să înțeleagă viziunea planului de gestionare al lui Dumnezeu. Unii nu înțeleg niciodată această latură a adevărului, simțind în permanență că există multe contradicții de nerezolvat. Fără înțelegere, se simt nesiguri și, dacă sunt nesiguri, nu au energie să avanseze. Fără adevăr este greu să faci orice progres, așadar, este foarte dificil pentru cei care nu caută adevărul când sunt confruntați cu o problemă. V-a ajutat această părtășie să înțelegeți? Abia după trădarea arhanghelului, Dumnezeu a avut planul de gestionare pentru a mântui omenirea. Când și-a început arhanghelul trădarea? Cu siguranță au fost lucruri care i-au dezvăluit trădarea, a fost un proces al trădării arhanghelului, cu siguranță nu a fost atât de simplu pe cât arată textul. A fost ca trădarea lui Isus de către Iuda – a fost un proces. Nu L-a trădat pe Isus imediat după ce L-a urmat. Iuda nu a iubit adevărul, a râvnit după bani și fura mereu. Dumnezeu i l-a dat Satanei, Satana i-a dat idei și atunci a început să Îl trădeze pe Isus. Pas cu pas, Iuda a devenit depravat și, în unele circumstanțe speciale, când a venit vremea, L-a trădat pe Isus. Există un tipar obișnuit pentru depravarea oamenilor și nu e atât de simplu pe cât își imaginează ei. În prezent, oamenii pot înțelege lucrurile din planul de gestionare al lui Dumnezeu până la un punct, dar vor fi capabili să îi înțeleagă mai profund semnificația când vor crește în statură.

Fragmentul 20

Toate ființele umane corupte au o natură satanică. Toate au o fire satanică și Îl pot trăda pe Dumnezeu oriunde și oricând. Unii oameni întreabă: „Dumnezeu i-a creat pe oameni și ei sunt în mâinile lui Dumnezeu. De ce nu îi protejează Dumnezeu pe oameni, în loc să le permită să-L trădeze pe Dumnezeu? Nu este Dumnezeu atotputernic?” Aceasta chiar este o întrebare. Ce probleme poți găsi în asta? Dumnezeu are o latură atotputernică, dar și o latură practică. Oamenii ar putea să-L trădeze pe Dumnezeu fără să fie corupți de Satana. Ei nu au o voință subiectivă proprie, în ceea ce privește modul în care ar trebui să se închine lui Dumnezeu și cum să se lepede de Satana, să nu se asocieze cu Satana și să se supună lui Dumnezeu. Dumnezeu deține adevărul, viața și calea, Dumnezeu este de neofensat… Oamenii nu au niciunul dintre aceste lucruri în interiorul lor. Ei nu văd dincolo de acele lucruri din natura Satanei și nu înțeleg deloc adevărul, astfel încât Îl pot trăda pe Dumnezeu oriunde și oricând. Pe lângă aceasta, după ce oamenii au fost corupți de Satana, ei au lucrurile Satanei în interiorul lor și le este mai ușor să-L trădeze pe Dumnezeu. Aceasta este problema. Dacă vezi doar latura practică a lui Dumnezeu, nu și latura Lui atotputernică, îți va fi ușor să-L trădezi pe Dumnezeu și să-L vezi pe Hristos ca pe o persoană obișnuită și nu vei ști cum poate El să ofere atât de multe adevăruri pentru a mântui omenirea. Dacă vezi doar latura atotputernică a Lui Dumnezeu, nu și latura Lui practică, îți va fi ușor să te împotrivești Lui Dumnezeu. Dacă nu vezi niciuna dintre părți, este și mai probabil că I te vei împotrivi. Prin urmare, nu este oare cunoașterea lui Dumnezeu cel mai greu lucru din lume? Cu cât oamenii Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu, cu atât înțeleg mai mult intențiile Sale și înțeleg că tot ceea ce face Dumnezeu are sens. Dacă oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat, pot obține astfel de rezultate. Deși Dumnezeu are o latură practică, oamenii nu-L pot cunoaște niciodată pe deplin pe Dumnezeu. El este prea mare și extraordinar de greu de înțeles, iar gândirea oamenilor este prea limitată. De ce se spune că omul este mereu un prunc înaintea Lui Dumnezeu? Acesta este motivul.

Când Dumnezeu vorbește sau face ceva, oamenii întotdeauna înțeleg greșit: „Cum poate Dumnezeu să facă asta? Dumnezeu este atotputernic!” Oamenii au întotdeauna propriile noțiuni. În ceea ce privește faptul că Dumnezeu gustă din suferința lumească, unii oameni se gândesc: „Nu este Dumnezeu atotputernic? Are El nevoie să guste din suferința lumească? Oare nu știe Dumnezeu cum este suferința lumească?” Aceasta este latura practică a lucrărilor lui Dumnezeu. În Epoca Harului, Isus a fost răstignit pentru răscumpărarea omenirii, dar omul nu Îl înțelege pe Dumnezeu și nutrește întotdeauna unele noțiuni despre Dumnezeu, spunând: „Pentru a răscumpăra întreaga omenire, Dumnezeu nu trebuia decât să-i spună Satanei: «Eu sunt atotputernic. Îndrăznești să ții omenirea departe de mine? Trebuie să mi-o dai Mie.» Cu aceste câteva cuvinte, totul s-ar fi putut rezolva – nu avea Dumnezeu autoritate să facă asta? Tot ce era nevoie era ca Dumnezeu să spună că omenirea a fost răscumpărată și că păcatele omului au fost iertate; atunci, omul ar fi fost fără de păcat. N-ar fi putut aceste lucruri să fie hotărâte de cuvintele lui Dumnezeu? Dacă cerul, pământul și toate lucrurile au apărut prin cuvinte de la Dumnezeu, atunci cum ar putea El să nu rezolve această problemă? De ce a avut nevoie Dumnezeu Însuși să fie răstignit?” Atât latura atotputernică a lui Dumnezeu, cât și latura Sa practică acționează aici. În ceea ce privește latura Sa practică, Dumnezeu întrupat a îndurat multă suferință în cei treizeci și trei de ani și jumătate de viață pe pământ, finalizați prin răstignirea Sa. A îndurat cea mai cumplită suferință. Apoi, El a înviat din morți, iar învierea Sa a reprezentat aspectul atotputerniciei lui Dumnezeu în acțiune. Dumnezeu nu a lăsat niciun indiciu, nu a vărsat sânge, nu a făcut să plouă și nici nu a spus că aceasta a fost o jertfă pentru păcat. Nu a făcut nimic din toate astea, ci, în schimb, El personal a devenit trup, pentru a răscumpăra omenirea și a fost pironit pe cruce, pentru ca omenirea să cunoască această faptă. Datorită ei, omenirea a ajuns să știe că Dumnezeu îl răscumpărase într-adevăr pe om, iar aceasta a fost dovada. Indiferent de întruparea care realizează lucrarea sau dacă Duhul face lucrarea în mod direct, totul este necesar. Aceasta înseamnă că, făcând lucrurile în acest fel, lucrarea devine cea mai valoroasă și mai semnificativă și, numai făcând lucrurile în acest fel, poate omenirea să culeagă beneficiile acesteia. Acest lucru se datorează faptului că întreaga omenire este obiectul gestionării lui Dumnezeu. S-a spus înainte că acest lucru s-a întâmplat pentru a duce război cu Satana și pentru a-l umili. Și, de fapt, nu este un lucru bun pentru om, în cele din urmă? Pentru el, este ceva de comemorat, cel mai valoros și semnificativ lucru, pentru că ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze sunt oameni care au ieșit din necazuri cu o înțelegere a lui Dumnezeu, care au fost desăvârșiți de Dumnezeu și care au trecut prin coruperea Satanei. Așadar, această lucrare trebuie realizată cu siguranță în acest fel. Decizia privind metoda pe care o folosește Dumnezeu în fiecare etapă a lucrării Sale se bazează pe nevoile omenirii. Cu siguranță, lucrarea lui Dumnezeu nu se face folosind metode alese la întâmplare. Dar oamenii au de ales și au propriile lor noțiuni. Ca și în cazul răstignirii lui Isus, oamenii se gândesc: „Ce legătură are răstignirea lui Dumnezeu cu noi?” Ei cred că nu există nicio legătură, dar Dumnezeu a trebuit să fie răstignit pentru a mântui omenirea. Să fii răstignit era cea mai mare suferință din acea vreme. Ar fi putut Duhul să fie răstignit? Duhul nu putea fi răstignit și nu putea fi o prefigurare a lui Dumnezeu și, mai ales, nu putea vărsa sânge sau muri. Numai întruparea putea fi răstignită; aceasta era dovada jertfei pentru păcat. Trupul Lui a luat asemănarea unui trup păcătos și a îndurat suferința pentru omenire. Duhul nu putea suferi pentru omenire și nici nu putea ispăși păcatele oamenilor. Isus a fost răstignit de dragul omenirii. Aceasta este partea practică a lui Dumnezeu. Dumnezeu a putut să facă acest lucru și să iubească oamenii în acest fel, ceea ce oamenii nu ar putea face. Aceasta este latura atotputernică a lui Dumnezeu.

Tot ceea ce face Dumnezeu Îi implică latura atotputernică, dar și latura practică. Atotputernicia lui Dumnezeu este esența Lui și caracterul Său practic este, de asemenea, esența Sa; aceste două aspecte sunt inseparabile. Realizarea faptelor de către Dumnezeu într-o manieră reală, practică, este aspectul Său practic când lucrează și faptul că El poate lucra astfel indică, de asemenea, aspectul Său atotputernic. Nu poți spune: „Deoarece Dumnezeu lucrează într-un mod practic, El este, prin urmare, practic, are doar o latură practică și nu are niciun aspect atotputernic”; dacă spui asta, va deveni o reglementare. Acesta este aspectul Său practic, dar nu trebuie să uităm de aspectul Său atotputernic. Orice face Dumnezeu conține cele două aspecte – atotputernicia Lui și caracterul Lui practic – și totul se face pe baza esenței Sale; este o exprimare a firii Lui, precum și o revelație a esenței Lui și a ceea ce este El. Oamenii cred că, în Epoca Harului, Dumnezeu a fost milă și iubire; dar El încă avea mânia și judecata Sa. Blestemul lui Dumnezeu asupra fariseilor și asupra tuturor evreilor – nu erau oare acestea mânia și dreptatea Sa? Nu poți spune că Dumnezeu a fost doar milă și iubire în timpul Epocii Harului, că El nu a avut, practic, nicio mânie, nicio judecată sau niciun blestem – a spune acest lucru arată lipsa de înțelegere a oamenilor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Harului a fost în totalitate o exprimare a firii Sale. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ca omul să vadă a fost pentru a dovedi că El Însuși este Dumnezeu și că este atotputernic, pentru a dovedi că El Însuși are esența lui Dumnezeu. Oare lucrarea de judecată și mustrare a lui Dumnezeu din această etapă actuală înseamnă că El nu are milă sau iubire? Nu. Dacă rezumi esența lui Dumnezeu într-o singură propoziție sau afirmație, ești prea arogant și neprihănit de sine, ești nesăbuit și ignorant și asta demonstrează că nu Îl cunoști pe Dumnezeu. Unii oameni spun: „Spune-ne adevărul despre cunoașterea lui Dumnezeu, explică-l clar.” Ce ar trebui să spună o persoană care Îl cunoaște pe Dumnezeu? Ea va zice: „Chestiunea cunoașterii lui Dumnezeu este atât de profundă, încât nu o pot explica clar în câteva propoziții. Nu pot să o explic pe înțeles, indiferent cum aș spune-o. Atât timp cât înțelegi esența este suficient. Niciodată nu Îl poți cunoaște pe Dumnezeu în totalitate.” O persoană arogantă care nu-L cunoaște pe Dumnezeu va zice: „Știu ce fel de Dumnezeu este, Îl înțeleg cu adevărat.” Nu este asta laudă? Oricine spune acest lucru este extrem de arogant! Există unele lucruri pe care – dacă oamenii nu experimentează și nu au văzut unele fapte – nu le pot cunoaște sau experimenta cu adevărat, așa că simt că a-L cunoaște pe Dumnezeu este un lucru destul de abstract. Oamenii care nu știu aud doar un fel de afirmație, îi înțeleg logica, dar nu o cunosc. Doar pentru că tu nu o cunoști, asta nu înseamnă că acesta nu este adevărul. Le pare abstract celor care nu au experiență, dar, de fapt, nu este abstract. Dacă o persoană are cu adevărat experiență, ea va putea să îmbine cuvintele lui Dumnezeu cu contextele adecvate și să le aplice și să le pună în practică. Asta înseamnă înțelegerea adevărului. Poți înțelege adevărul dacă doar asculți înțelesul literal al cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu ai înțelegere practică? Trebuie să le pui în practică și să le experimentezi. Înțelegerea adevărului nu este un lucru ușor.

Dumnezeu a răscumpărat toată omenirea în Epoca Harului. Aceasta este latura atotputernică a lui Dumnezeu, iar atotputernicia Sa include toată lucrarea Sa practică. Realizând lucrarea Sa pentru a-i cuceri pe oameni, toți aceștia cad în fața lui Dumnezeu și Îl pot accepta. Dacă oamenii vorbesc despre atotputernicia și caracterul practic al lui Dumnezeu ca fiind independente unul față de celălalt, ei nu le vor putea înțelege pe deplin. Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să îți combini cunoașterea celor două aspecte ale Sale: atotputernicia și caracterul practic; doar atunci poți obține rezultate. Capacitatea lui Dumnezeu de a-Și face lucrarea în mod real și practic și de a curăți și înlătura corupția umanității prin exprimarea adevărului, precum și capacitatea Lui de a-i conduce direct pe oameni – aceste lucruri arată latura practică a lui Dumnezeu. Dumnezeu Își exprimă firea proprie și ceea ce este El și poate face orice lucrare pe care oamenii nu o pot face; din aceasta se poate vedea latura atotputernică a lui Dumnezeu. Dumnezeu are autoritatea de a face să existe ceea ce spune, de a conferi fermitate ordinelor Sale și de a face astfel încât ceea ce spune să se împlinească. În timp ce Dumnezeu vorbește, atotputernicia Lui este dezvăluită. Dumnezeu deține suveranitate peste toate lucrurile, îl manevrează pe Satana astfel încât acesta din urmă să-I presteze un serviciu, rânduiește medii pentru a-i încerca și rafina pe oameni, pentru a le purifica și transforma firile – toate acestea sunt manifestări ale laturii atotputernice a lui Dumnezeu. Esența lui Dumnezeu este atotputernică, dar și practică, iar aceste două aspecte se completează reciproc. Tot ceea ce face Dumnezeu este o exprimare a propriei Sale firi și o revelație a ceea ce este El. Ceea ce este El include atotputernicia, dreptatea și măreția Lui. Lucrarea lui Dumnezeu de la început până la sfârșit este o revelație a propriei Sale esențe și o exprimare a ceea ce este El. Esența Lui are două aspecte: unul este aspectul atotputerniciei Sale, celălalt este aspectul caracterului Său practic. Indiferent la ce etapă a lucrării lui Dumnezeu te uiți, există aceste două aspecte, care se găsesc în tot ceea ce face Dumnezeu. Aceasta este o cale către înțelegerea lui Dumnezeu.

Fragmentul 21

Indiferent dacă Dumnezeu Își face lucrarea prin intermediul întrupării sau al Duhului Său, totul este săvârșit potrivit planului Său de gestionare. Nu este săvârșit după metode fățișe sau ascunse ori potrivit nevoilor umane, ci complet în conformitate cu planul Său de gestionare. Nu e ca și cum lucrarea din zilele de pe urmă ar putea fi realizată oricum dorește Dumnezeu. Această etapă este săvârșită pe temelia celor două etape anterioare ale lucrării Sale. Lucrarea din Epoca Harului, a doua etapă a lucrării Sale, a permis răscumpărarea omenirii și a fost săvârșită de întrupare. Nu este imposibil ca Duhul să îndeplinească etapa actuală a lucrării lui Dumnezeu, El este capabil să o săvârșească, dar e mai adecvat să o îndeplinească întruparea; astfel, oamenii pot fi mântuiți mai eficient. În definitiv, cuvântările întrupării sunt mai bune decât cuvântările directe ale Duhului Sfânt pentru cucerirea oamenilor și sunt mai bune pentru a facilita cunoașterea lui Dumnezeu de către oameni. Când Duhul lucrează, nu poate fi mereu cu oamenii; Duhului Îi este imposibil să trăiască și să vorbească direct cu oamenii față în față, așa cum face acum întruparea și sunt momente când e imposibil ca Duhul să dezvăluie ce se află înlăuntrul oamenilor, așa cum poate face întruparea. În această etapă, lucrarea întrupării este, în principal, de a cuceri oameni și, după ce-i cucerește, de a-i desăvârși, astfel încât să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și să fie capabili să-L venereze. Aceasta e lucrarea de încheiere a epocii. Dacă această etapă n-ar fi de cucerire a oamenilor, ci doar de anunțare a lor că există într-adevăr un Dumnezeu, atunci Duhul ar putea să o înfăptuiască. Ați putea crede că, dacă această etapă ar fi săvârșită de Duh, El ar putea să înlocuiască trupul și să facă aceeași lucrare ca trupul și că, întrucât Dumnezeu este atotputernic, indiferent dacă ar lucra trupul sau Duhul, ar putea fi obținute aceleași rezultate. Cu toate acestea, v-ați înșela. Dumnezeu lucrează potrivit gestionării, planului și etapelor Sale pentru a mântui omul. Nu e ca și cum, așa cum îți imaginezi, întrucât Duhul e atotputernic, trupul este atotputernic și Dumnezeu Însuși e atotputernic, prin urmare El poate face orice vrea. Dumnezeu lucrează potrivit planului Său de gestionare și fiecare etapă a lucrării Sale include, la rândul ei, anumite părți. Modul în care ar trebui realizată această etapă și detaliile la care ar trebui să se apeleze sunt și ele planificate. Prima etapă a lucrării lui Dumnezeu a fost înfăptuită în Israel, iar această ultimă etapă este în țara marelui balaur roșu, China. Unii oameni spun: „Nu poate Dumnezeu să o facă în altă țară?” Potrivit planului de gestionare al acestei etape, ea trebuie realizată în China. Oamenii din China sunt înapoiați, viețile lor sunt decadente și lipsesc drepturile sau libertățile omului. E o țară unde Satana și demonii răi sunt la putere. Scopul apariției și lucrării în China este de a-i mântui pe oamenii care trăiesc în cea mai întunecată parte a lumii și care au fost cei mai profund corupți de Satana. Acesta e singurul mod de a-l înfrânge cu adevărat pe Satana și de a obține complet gloria. Dacă Dumnezeu S-ar arăta și ar lucra în altă țară, nu ar fi la fel de semnificativ. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu e necesară și e săvârșită de Dumnezeu așa cum trebuie făcută. Unele lucruri pot fi obținute prin lucrarea trupului și altele pot fi obținute prin lucrarea Duhului. Dumnezeu alege să lucreze prin intermediul trupului sau al Duhului în funcție de metoda care va produce cele mai bune rezultate. Nu e, așa cum ați sugerat, ca și cum orice modalitate de a lucra ar fi bună, ca și cum Dumnezeu ar putea face lucrarea luând, la întâmplare, formă umană, iar Duhul ar putea și El să o facă fără să întâlnească niciun om față în față și ambele metode ar putea obține anumite rezultate. Nu trebuie să înțelegeți greșit acest lucru. Dumnezeu e atotputernic, dar are și o latură practică, iar oamenii nu pot vedea asta. Oamenii Îl consideră pe Dumnezeu supranatural și nu-L pot înțelege, prin urmare dezvoltă noțiuni și tot soiul de idei nerealiste despre El. Foarte puțini oameni văd că lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, că sunt practice, că sunt lucrurile cele mai realiste și că pot fi atinse și văzute de om. Dacă oamenii au într-adevăr calibru și abilitatea de a înțelege, după ce experimentează mai mulți ani din lucrarea lui Dumnezeu, ar trebui să fie în stare să vadă că toate cuvintele exprimate de Dumnezeu sunt adevăruri-realități, că există adevăruri și principii în toată lucrarea și toate lucrurile pe care El le săvârșește și că tot ceea ce face El are o mare însemnătate. Orice face Dumnezeu are însemnătate, este necesar și poate obține cele mai bune rezultate. Totul are un scop, un plan și o însemnătate bine definite. Crezi că lucrarea lui Dumnezeu este realizată pe baza unor cuvinte rostite în mod necugetat? El are o latură atotputernică, dar și o latură practică. Cunoașterea voastră e unilaterală. Există erori în modul în care înțelegeți latura atotputernică a lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre înțelegerea laturii Sale practice, unde erorile voastre sunt mult mai mari.

Din cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu, prima este înfăptuită de Duh, în timp ce ultimele două etape sunt săvârșite de întrupare, iar fiecare etapă a lucrării Sale este absolut esențială. Luați, de exemplu, răstignirea. Dacă Duhul ar fi răstignit pe cruce, n-ar avea nicio însemnătate, deoarece oamenii nu pot vedea sau atinge Duhul, iar Duhul nu poate să simtă nimic sau să sufere durere. În consecință, această răstignire n-ar avea nicio însemnătate. Etapa care are loc în zilele de pe urmă este cea de cucerire a oamenilor, fiind o lucrare pe care o poate face trupul – întruparea nu poate fi înlocuită de Duh când vine vorba de această lucrare, iar lucrarea săvârșită de Duh nu poate fi făcută de trup. Când Dumnezeu alege trupul sau Duhul pentru a face orice etapă a lucrării Sale, aceasta e o alegere absolut necesară și totul este înfăptuit astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate și să se realizeze obiectivele planului Său de gestionare. Dumnezeu are o latură atotputernică și o latură practică. El lucrează într-un mod practic în fiecare etapă a lucrării Sale. Oamenii își imaginează că Dumnezeu nu vorbește sau gândește și că face orice vrea, dar nu așa stau lucrurile. El are înțelepciune, are tot ceea ce este și aceasta este esența Sa. Când lucrează, trebuie să-Și dezvăluie și să-Și exprime firea, esența, înțelepciunea și tot ceea ce are și este, astfel încât oamenii să poată înțelege, să ajungă să cunoască și să obțină aceste lucruri. El nu lucrează în neant și, cu atât mai puțin, pe baza închipuirilor oamenilor; El acționează potrivit nevoilor lucrării și potrivit rezultatelor ce trebuie obținute. El vorbește într-un mod practic, lucrează și suferă zi de zi și, când suferă, simte durere. Nu e ca și cum Duhul ar fi prezent în timpul în care întruparea lucrează și vorbește și ar pleca atunci când întruparea nu lucrează sau nu vorbește. Dacă ar fi așa, atunci El nu ar fi suferit și aceasta nu ar fi fost o întrupare. Oamenii nu pot vedea latura practică a lui Dumnezeu și, în consecință, nu-L cunosc bine pe Dumnezeu, iar înțelegerea Lui de către ei este doar superficială. Oamenii spun că Dumnezeu e practic și normal sau că Dumnezeu e atotputernic și omnipotent – toate acestea sunt cuvinte pe care le-au învățat de la alții, pentru că nu au cunoaștere adevărată sau experiență reală. Când vine vorba de întrupare, de ce se pune astfel accentul pe esența întrupării? De ce nu se pune accentul pe Duh? Accentul este pe lucrarea trupului, lucrarea Duhului este de a asista și a ajuta, astfel obținându-se rezultatele lucrării trupului. În fiecare etapă, oamenii pot ajunge să cunoască puțin despre Dumnezeu, dar sunt incapabili să răzbată sau să reușească atunci când doresc să știe puțin mai mult despre El; când Dumnezeu vorbește puțin, oamenii înțeleg puțin, dar cunoștințele lor despre El tot nu sunt foarte clare și ei nu pot pricepe cu ușurință partea esențială a lor. Dacă aveți impresia că Duhul poate face orice poate face trupul și că Duhul poate lua locul trupului, atunci nu veți cunoaște niciodată semnificația trupului, lucrarea trupului și ce este întruparea.

Fragmentul 22

„Cuvântul Se arată în trup” are un conținut deosebit de bogat, care include diverse aspecte ale adevărului, precum și unele afirmații profetice, prevestind starea epocilor ce vor urma. De fapt, profețiile sunt foarte generale, majoritatea cuvintelor conținute în această carte discutând despre intrarea în viață, expunând natura umană și vorbind despre cunoașterea lui Dumnezeu și a firii Sale. Referitor la întrebări precum ce epocă va urma, câte epoci vor fi, în ce tipuri de circumstanțe va pătrunde omenirea, nu este adevărat că există un plan specific, o referință sau măcar o epocă anume în această carte? Aceasta înseamnă că oamenii nu trebuie să se preocupe de epocile ce vor urma; acele vremuri nu au venit încă și sunt în continuare foarte îndepărtate. Chiar dacă ar fi să vă vorbesc despre aceste lucruri, nu ați înțelege și, în plus, oamenii nu au nevoie să înțeleagă aceste lucruri în momentul de față. Acele lucruri nu au mare legătură cu schimbarea din viața-fire a oamenilor. Tot ceea ce trebuie să înțelegeți sunt acele cuvinte care expun natura umană. E suficient. În trecut, s-au făcut unele profeții, cum ar fi Împărăția Milenară, intrarea în odihnă a lui Dumnezeu și a omului împreună, precum și privind Epoca Cuvântului. Toate cuvintele profeției se referă la vremuri ce vor veni în scurt timp; cele nemenționate sunt lucruri foarte îndepărtate. Nu este nevoie să studiați acele lucruri îndepărtate; ceea ce nu ar trebui să știți nu vi se va spune; ceea ce ar trebui să știți este întregul adevăr care vine de la Dumnezeu – de exemplu, firea Lui exprimată față de om, ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este, lucruri dezvăluite prin cuvintele Sale, și expunerea naturii omului prin judecată și mustrare, precum și direcția în viață dată oamenilor de către Dumnezeu, deoarece lucrarea Sa de mântuire a oamenilor include aceste lucruri în miezul ei.

Scopul cu care Dumnezeu spune aceste lucruri atunci când face lucrarea de gestionare a omenirii este, în principal, de a-i cuceri și mântui pe oameni și de a schimba firea lor. În prezent, Epoca Cuvântului este o epocă realistă, este epoca adevărului care cucerește și mântuiește omul; ulterior, vor exista mai multe cuvinte – multe lucruri nu au fost spuse încă. Unii oameni cred că aceste cuvinte actuale sunt exprimarea lui Dumnezeu în întregimea ei – aceasta e o interpretare complet greșită, deoarece lucrarea Epocii Cuvântului tocmai a început în China, dar vor mai fi multe cuvinte după ce Dumnezeu Se va arăta public și va lucra în viitor. Cum va fi Epoca Împărăției, în ce tip de destinație va intra umanitatea, ce se va întâmpla după intrarea în acea destinație, cum va fi atunci viața oamenilor, la ce nivel poate ajunge instinctul uman, ce tip de conducere și ce tip de provizii vor fi necesare etc. – toate acestea sunt incluse în lucrarea din Epoca Cuvântului. Caracterul atotcuprinzător al lui Dumnezeu nu e, așa cum îți imaginezi, doar în „Cuvântul Se arată în trup”. Oare exprimarea firii lui Dumnezeu și lucrarea Lui pot fi atât de simple pe cât îți imaginezi tu? Caracterul atotcuprinzător, omniprezența, omnipotența și supremația lui Dumnezeu nu sunt cuvinte goale – dacă spui că această carte, „Cuvântul Se arată în trup”, reprezintă tot ce ține de Dumnezeu și că aceste cuvinte încheie toată gestionarea Lui, atunci L-ai privit pe Dumnezeu într-un mod prea mărunt; nu înseamnă asta că Îl limitezi din nou pe Dumnezeu? Trebuie să știi că aceste cuvinte sunt o parte foarte mică din Dumnezeul atotcuprinzător. Toate cercurile religioase L-au limitat pe Dumnezeu la Biblie. Și astăzi nu Îl limitați și voi? Nu știți că limitarea lui Dumnezeu este o înjosire a Sa? Că este o condamnare și o blasfemie împotriva Lui? În prezent, cei mai mulți oameni gândesc: „Tot ce a spus Dumnezeu în zilele de pe urmă se găsește în «Cuvântul Se arată în trup», nu există alte cuvinte de la El; e tot ce a spus Dumnezeu”, nu-i așa? Este o mare greșeală să gândiți astfel! Cuvintele cuprinse în „Cuvântul Se arată în trup” sunt doar cuvintele de deschidere ale lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, o parte a cuvintelor acestei lucrări; aceste cuvinte se referă în principal la adevărurile viziunilor. Mai târziu, vor fi rostite și cuvinte în legătură cu numeroasele detalii ale practicării. Prin urmare, lansarea cărții „Cuvântul Se arată în trup” pentru public nu înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu a ajuns la sfârșitul unei etape, cu atât mai puțin că lucrarea de judecată din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu a ajuns la un sfârșit concludent. Dumnezeu încă are multe cuvinte de exprimat și, chiar după ce acestea au fost rostite, nu se poate spune că toată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu s-a încheiat. Când lucrarea întregului univers se va termina, se poate spune doar că planul de gestionare de 6000 de ani s-a încheiat; dar, la acel moment, vor mai exista oameni în acest univers? Atât timp cât există viață, atât timp cât există umanitate, gestionarea lui Dumnezeu trebuie să existe în continuare. Când planul de gestionare de 6000 de ani se va termina, atât timp cât va exista umanitate, viață și acest univers, Dumnezeu va gestiona în continuare totul, dar nu se va mai numi „planul de gestionare de 6000 de ani”. Acum este numit „gestionarea lui Dumnezeu”. Poate se va numi altfel în viitor; va fi o altă viață pentru umanitate și Dumnezeu; nu se poate spune că Dumnezeu va folosi în continuare cuvintele de azi pentru a-i conduce pe oameni, întrucât aceste cuvinte sunt potrivite doar pentru această perioadă de timp. Prin urmare, nu delimitați niciodată lucrarea lui Dumnezeu. Unii spun: „Dumnezeu le furnizează oamenilor doar aceste cuvinte și nimic altceva; El poate doar să rostească aceste cuvinte.” Și aceasta înseamnă să-L delimitați pe Dumnezeu la o anumită sferă. Este ca și cum, în prezent, în Epoca Împărăției, ar fi aplicate cuvintele rostite în epoca lui Isus – ar fi adecvat acest lucru? Unele dintre cuvinte s-ar aplica, iar altele ar trebui abolite, prin urmare nu poți spune că nu pot fi abolite niciodată cuvintele lui Dumnezeu. Oare oamenii delimitează cu ușurință lucrurile? În unele domenii, Îl delimitează pe Dumnezeu. Poate că, într-o zi, vei citi „Cuvântul Se arată în trup” așa cum oamenii citesc Biblia astăzi, nemergând pe urmele pașilor lui Dumnezeu. Acum este momentul potrivit pentru a citi „Cuvântul Se arată în trup”; nu se poate ști în câți ani lectura cărții va fi ca și cum te-ai uita într-un calendar depășit, deoarece va exista ceva nou care să înlocuiască vechiul la acel moment. Nevoile oamenilor apar și se dezvoltă în funcție de lucrarea lui Dumnezeu. La acel moment, natura umană și instinctele și atributele pe care ar trebui să le aibă oamenii se vor fi schimbat întrucâtva; după ce se va schimba această lume, nevoile umanității vor fi diferite. Unii întreabă: „Va vorbi Dumnezeu mai târziu?” Alții vor ajunge la concluzia că „Dumnezeu nu va fi capabil să vorbească, deoarece, când se va termina lucrarea din Epoca Cuvântului, nu se va mai putea spune nimic altceva și orice alte cuvinte vor fi false”. Nu este și asta greșit? Omenirii îi este ușor să facă greșeala de a-L delimita pe Dumnezeu; oamenii sunt capabili să se agațe de trecut și să-L delimiteze pe Dumnezeu. În mod clar, nu Îl cunosc, dar tot Îi delimitează lucrarea în mod absurd. Oamenii au o natură atât de arogantă! Ei doresc întotdeauna să țină la vechile noțiuni din trecut și să păstreze lucrurile din zilele apuse adânc sădite în inimile lor. Ei le folosesc ca pe capitalul lor, fiind aroganți și îngâmfați, gândindu-se că înțeleg totul și având obrăznicia de a delimita lucrarea lui Dumnezeu. Făcând asta, nu Îl judecă ei oare pe Dumnezeu? În plus, oamenii nu acordă atenție lucrării noi a lui Dumnezeu; acest lucru arată că le este dificil să accepte lucruri noi și, totuși, ei continuă să-L delimiteze orbește pe Dumnezeu. Oamenii sunt atât de aroganți încât sunt lipsiți de rațiune, nu ascultă de nimeni și nici măcar nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu. Așa este natura omului: total arogantă și neprihănită de sine și fără niciun pic de supunere. Așa au fost fariseii când L-au condamnat pe Isus. Ei se gândeau: „Chiar dacă ai dreptate, tot nu te voi urma pe tine – doar Iahve este adevăratul dumnezeu.” Și astăzi există unii care spun: „El este hristos? Nu l-aș urma nici dacă ar fi cu adevărat hristos!” Există oameni ca aceștia? Există o mulțime de oameni religioși care sunt așa. Asta arată că firea omului este prea coruptă, că oamenii nu pot fi mântuiți.

Dintre sfinții de-a lungul veacurilor, Moise și Petru au fost singurii care L-au cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu și au fost aprobați de El; cu toate acestea, au putut ei să-L înțeleagă pe Dumnezeu? Ce au priceput ei este, de asemenea, limitat. Nici ei înșiși nu au îndrăznit să spună că L-au cunoscut pe Dumnezeu. Cei care Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu nu-L delimitează, deoarece își dau seama că Dumnezeu este incalculabil și incomensurabil. Cei care nu-L cunosc sunt cei capabili să-L delimiteze pe Dumnezeu și ceea ce are El și ce este. Sunt plini de imaginație în privința lui Dumnezeu și dezvoltă cu ușurință noțiuni despre tot ce a făcut El. Prin urmare, cei care cred că Îl cunosc pe Dumnezeu sunt cei mai potrivnici Lui și sunt oamenii aflați în cel mai mare pericol.

Fragmentul 23

Spuneți-Mi, faptul că Dumnezeu iubește omul și are milă față de el reprezintă adevărul? (Reprezintă adevărul.) Atunci, faptul că Dumnezeu nu iubește omul și chiar îl blestemă și îl condamnă reprezintă adevărul? (Și acesta reprezintă adevărul.) De fapt, ambele propoziții reprezintă adevărul și sunt pe deplin corecte. Dar nu e simplu de spus: „Faptul că Dumnezeu nu iubește omul reprezintă adevărul” și oamenilor le este greu să spună astfel de cuvinte; acestea pot fi rostite doar odată ce o persoană cunoaște firea lui Dumnezeu. Când vezi că Dumnezeu a făcut ceva iubitor, spui: „Dumnezeu îl iubește cu adevărat pe om. Acesta e adevărul; este fapta lui Dumnezeu”, dar când vezi că Dumnezeu a făcut ceva ce nu este în acord cu noțiunile omului – de exemplu, să Se înfurie pe fariseii ipocriți sau pe antihriști și să-i blesteme – te gândești: „Dumnezeu nu îl iubește pe om; îl urăște.” Atunci ai noțiuni despre Dumnezeu și Îl tăgăduiești. Așadar, care dintre aceste două scenarii este adevărul? Există oameni care nu pot explica limpede acest lucru. În inimile oamenilor, e mai bine ca Dumnezeu să iubească omul sau să nu-l iubească? Fără îndoială, tuturor oamenilor le place ca Dumnezeu să iubească omul și spun că iubirea Sa față de om este adevărul. Dar nu le place ca Dumnezeu să nu iubească omul, prin urmare spun că nu reprezintă adevărul faptul că Dumnezeu nu iubește omul, negând afirmația: „Faptul că Dumnezeu nu iubește omul reprezintă de asemenea adevărul.” Atunci pe ce se bazează determinarea de către om dacă ceea ce face Dumnezeu este sau nu adevărul? Se bazează în întregime pe noțiunile și închipuirile omului. Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile așa cum îi place omului să fie făcute și nu reprezintă adevărul decât dacă ceea ce face Dumnezeu se conformează noțiunilor și închipuirilor omului; dacă omului nu-i place ce face Dumnezeu, atunci ceea ce face El nu este adevărul. Oare cei care determină adevărul astfel cunosc adevărul? (Nu.) Care sunt consecințele de a-L defini mereu pe Dumnezeu conform noțiunilor omului? Va conduce acest lucru la supunere sau la împotrivire față de Dumnezeu? Cu siguranță nu la supunere față de Dumnezeu – doar la împotrivire. Atunci, cei care Îl tratează mereu pe Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor lor sunt oameni care se supun lui Dumnezeu? Sau sunt oameni care I se împotrivesc? (Sunt oameni care se împotrivesc față de Dumnezeu.) Acest aspect poate fi constatat și este corect să-l discernem astfel. Oamenii cred că iubirea lui Dumnezeu față de om trebuie să fie asemenea mângâierii unui miel de către un păstor, dându-le căldură și desfătare, și că trebuie să le satisfacă nevoile emoționale și fizice, astfel încât să simtă că este iubirea lui Dumnezeu, nu-i așa? (Așa este, dar, în realitate, judecata, mustrarea și emondarea de către Dumnezeu sunt mai benefice pentru viețile oamenilor.) Acestea sunt tot iubirea lui Dumnezeu față de om! După toate discuțiile, încă simțiți că iubirea lui Dumnezeu față de om este adevărul și că lipsa Lui de iubire față de om nu este adevărul, nu-i așa? (Faptul că Dumnezeu nu iubește omul reprezintă de asemenea adevărul.) Atunci cum este posibil ca Dumnezeu să nu-l iubească pe om? Ce e de înțeles despre absența iubirii? Știm cu toții că Dumnezeu îl iubește pe om: firea Sa dreaptă, judecata și mustrarea Sa, precum și certarea și disciplinarea Sa – toate fac parte din iubire. Prin urmare, dacă Dumnezeu nu-l iubește pe om, de ce s-ar întâmpla asta? (Datorită firii Sale drepte.) Fac parte judecata și mustrarea din acea fire dreaptă? (Da.) Dacă judecata și mustrarea fac parte din acea fire dreaptă, atunci firea dreaptă a lui Dumnezeu față de om este iubire sau lipsă de iubire? (Este iubire.) Ați înțeles că iubirea lui Dumnezeu față de om este firea Lui dreaptă, dar lipsa iubirii față de om face parte din acea fire? (Da.) Cum poate faptul că Dumnezeu nu iubește omul să facă totuși parte dintr-o fire dreaptă? Dați-Mi voie să vă mai pun o întrebare: credeți că e posibil ca Dumnezeu să nu iubească omul? Poate exista o astfel de situație? (Când omul comite tot soiul de fapte rele și Îi frânge inima lui Dumnezeu, El nu-l iubește pe om.) Ceea ce ai spus este condițional și se bazează pe premise obligatorii, în timp ce Eu nu întreb despre presupuneri. Dragostea lui Dumnezeu față de om reprezintă cu siguranță adevărul și toată lumea înțelege asta. Dar oamenii se îndoiesc de faptul că lipsa iubirii lui Dumnezeu reprezintă adevărul. Dacă treci peste această chestiune, vei trece peste majoritatea lucrurilor pe care le face Dumnezeu și nu vei ajunge să ai noțiuni. În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, care sunt câteva dintre manifestările lipsei Sale de iubire față de om? (Încă nu suntem conștienți de acest aspect.) Nu l-ați simțit și nu l-ați experimentat. Ce cuvinte cunoaștem până acum care pot explica lipsa de iubire a lui Dumnezeu față de om? Detestare, aversiune, ură și dezgust; și, de asemenea, abandonare, dispreț și respingere. Pe scurt, acestea sunt cuvintele. Toată lumea înțelege aceste cuvinte, deci pot fi ele echivalate cu lipsa iubirii? (Da.) Sunt inerente manifestării lipsei de iubire a lui Dumnezeu față de om, așadar credeți că reprezintă adevărul? (Da, reprezintă adevărul.) În opinia voastră, absența iubirii lui Dumnezeu față de om necesită o premisă: El face lucruri neiubitoare față de om în contextul iubirii față de om – acesta e adevărul. Să presupunem că această premisă nu are un element al iubirii și nici o bază pentru iubire și că Dumnezeu face lucruri neiubitoare față de om, cu manifestarea lipsei de iubire față de om. Nu veți fi în stare să stabiliți dacă lipsa de iubire a lui Dumnezeu față de om reprezintă adevărul, nici nu veți putea înțelege pe deplin acele lucruri. Aici este miezul problemei și, așa stând lucrurile, ar trebui să avem părtășie despre ea.

Credeți că Dumnezeu, fiind Domnul tuturor ființelor create, a creat această omenire și, după ce a făcut asta, trebuie să aibă grijă de oameni, gestionând ce beau și ce mănâncă și controlându-le întregile vieți și destine? (Nu trebuie.) Cu alte cuvinte, este în puterea lui Dumnezeu să aibă grijă de tine dacă vrea și să te arunce în mulțime sau într-un anumit mediu dacă nu vrea să aibă grijă de tine, lăsându-te să te descurci singur? (Da.) Întrucât este în puterea lui Dumnezeu, oare nu reprezintă adevărul faptul că lui Dumnezeu nu-I pasă de om? (Ba da.) Este în concordanță cu adevărul. Cum se poate spune că acesta e adevărul? (Dumnezeu este Domnul întregii creații.) În ceea ce privește identitatea și statutul lui Dumnezeu, precum și diferența dintre Dumnezeu și omenire, El va avea grijă de tine dacă dorește și, dacă nu dorește să aibă grijă de tine, nu o va face. Cu alte cuvinte, este adecvat ca Dumnezeu să aibă grijă de tine dacă dorește și este rezonabil să nu o facă. De ce depinde acest lucru? Depinde de faptul dacă Dumnezeu este sau nu dispus și acesta e adevărul. Există unii care spun: „Nu, de vreme ce m-ai creat, trebuie să ai grijă de ceea ce mănânc și beau – trebuie să ai grijă de mine tot restul vieții mele.” Este asta în concordanță cu adevărul? Este irezonabil și nu corespunde adevărului. Dacă Dumnezeu ar spune: „După ce te-am creat, te dau la o parte și nu voi mai avea grijă de tine”, aceasta e puterea Creatorului. Întrucât Dumnezeu a putut să te creeze, are puterea de a te da la o parte, fie într-un loc bun, fie într-un loc rău. Aceasta e puterea lui Dumnezeu. Care este baza pentru puterea Lui? Sunt identitatea și statutul lui Dumnezeu, prin urmare El poate avea grijă de tine sau nu și, în ambele cazuri, acesta este adevărul. De ce spun că este adevărul? Iată ce ar trebui să înțeleagă oamenii. Odată ce vei înțelege, vei ști cine ești, cine este Dumnezeul în care crezi și care sunt diferențele între tine și Dumnezeu. Să revenim la aspectul referitor la lipsa iubirii lui Dumnezeu față de om. Trebuie Dumnezeu să-l iubească pe om? (Nu.) Deoarece nu trebuie, reprezintă adevărul faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om? (Reprezintă adevărul.) Nu au devenit mai clare lucrurile? Să vorbim acum despre următorul lucru: deoarece omenirea a fost coruptă de Satana și are o fire satanică și coruptă, dacă Dumnezeu nu mântuiește omenirea și nu o aduce la El, care este atunci relația dintre om și Dumnezeu? (Nu există nicio relație.) Acest lucru nu e adevărat; există, de fapt, o relație. Ce fel de relație este atunci? Este o relație ostilă. Ești ostil față de Dumnezeu, iar natura-esență pe care o ai este ostilă față de esența lui Dumnezeu. Este așadar rezonabil ca Dumnezeu să nu te iubească? Este rezonabil ca El să te deteste, să te urască, să fie dezgustat de tine? (Este rezonabil.) De ce este rezonabil? (Pentru că nu există nimic în noi demn de iubirea lui Dumnezeu, iar firile noastre sunt prea grav corupte.) Dumnezeu este Creatorul, iar tu ești o ființă creată, dar în calitate de ființă creată, nu L-ai urmat pe Dumnezeu și nu I-ai ascultat cuvintele; în schimb, l-ai urmat pe Satana și ai devenit opusul și dușmanul lui Dumnezeu. El te iubește deoarece are esența milei: Îi este milă de tine și te mântuiește. Dumnezeu are această esență. El are milă și este preocupat de omenirea pe care a creat-o. Iubirea Lui pentru tine este o dezvăluire a esenței Sale, ceea ce constituie un aspect al adevărului. Pe de altă parte, omenirea nu este demnă de iubirea lui Dumnezeu. Omenirea este arogantă, detestă lucrurile pozitive, este ticăloasă, feroce, plină de ură și de împotrivire față de Dumnezeu. Prin urmare, ținând cont de esența lui Dumnezeu – și, pe deasupra, de sfințenia, dreptatea, loialitatea și autoritatea Sa – cum poate El iubi o astfel de omenire? Poate Dumnezeu să fie compatibil cu o omenire ca aceasta? Poate El să o iubească? (Nu poate.) Întrucât nu poate, când Dumnezeu intră în contact cu oamenii și vrea să-i mântuiască, de ce va da El dovadă? Imediat ce intră în contact cu oamenii, El dă dovadă de dezgust, detestare și ură și îi disprețuiește și respinge pe cei care fac fapte foarte rele; aceasta este lipsa de iubire. Atunci faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om reprezintă adevărul? (Da.) Faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om este adevărul. Este corect ca Dumnezeu să nu-i iubească pe cei care I se împotrivesc? (Da.) Este un lucru corect, rezonabil și determinat de firea dreaptă a lui Dumnezeu, prin urmare și faptul că El nu-l iubește pe om reprezintă adevărul. Ce anume stabilește că acesta e adevărul? Acest lucru este stabilit de esența lui Dumnezeu.

Deci, pe scurt: îl iubește Dumnezeu pe om? (Da.) De fapt, conform esenței și manifestării omului, acesta nu e demn de iubirea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu îl poate totuși iubi pe om atât de mult. În opinia voastră, este Dumnezeu adevărul? Este esența Lui sfântă? (Da.) Pe de altă parte, deoarece omul e atât de dezgustător, iar corupția lui e atât de profundă, poate Dumnezeu să-l iubească fără puțină ură? Dacă nu există puțină ură, puțină aversiune sau dezgust, atunci nu e în acord cu esența Lui. Dumnezeu urăște, detestă, este dezgustat și sătul de această omenire, dar tot este capabil să-i mântuiască pe oameni, iar aceasta e adevărata iubire a lui Dumnezeu – esența lui Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu nu-l iubește pe om se datorează esenței Sale, iar faptul că-l poate iubi totuși pe om se datorează tot esenței Sale. Așadar, acum că este clar, care e adevărul: că Dumnezeu îl iubește pe om sau că nu-l iubește pe om? (Ambele sunt adevărul.) Acum ne-am lămurit. În acest caz, poate omul să facă asta? Niciun om nu poate face asta; nu există nici o singură persoană care să poată – nici măcar față de propriii copii. În cazul în care copilul tău te supără și îți frânge mereu inima, te vei înfuria la început, dar, în timp, inima ta va deveni dezgustată; odată ce te-a dezgustat suficient timp, vei renunța complet și, în cele din urmă, vei tăia legăturile cu el. Ce este iubirea umană? Provine din afecțiunile și din legăturile de sânge ale trupului, deci nu are nicio legătură cu adevărul; este iubirea care ia naștere din nevoile trupului și afecțiunile omului. Care e baza acestei iubiri? Se bazează pe afecțiuni, legături de sânge și interese și nu există nicio fărâmă de adevăr în ea. Atunci, care e motivul când omul nu iubește? După ce a urât, detestat și a fost dezgustat de cineva care i-a frânt inima, omul nu mai iubește; nu mai poate iubi. În ce măsură credeți că această omenire I-a frânt inima lui Dumnezeu? (E imposibil de descris.) Da, e imposibil de descris. Atunci, îl mai iubește Dumnezeu pe om? Nu știi dacă Dumnezeu îl iubește pe om, dar chiar și acum El te mântuiește, lucrând mereu, vorbind pentru a te conduce și a te aproviziona. Nu va renunța la tine până în ultimul moment, când lucrarea va fi terminată. Oare aceasta nu e iubire? (Ba da.) Simte omenirea o astfel de iubire? (Nu.) Când dispar nevoile emoționale ale oamenilor, când legăturile lor de sânge sunt întrerupte și nu mai există nicio conexiune de interese între ei, aceștia nu mai iubesc, iubirea lor dispare, iar ei decid apoi să renunțe – să nu mai „investească”. Au renunțat complet. Care este exprimarea esențială a iubirii? De a face lucruri practice și de a obține rezultate și, dacă aceste lucruri asociate cu iubirea nu sunt realizate, atunci nu există iubire. Unii oameni spun că Dumnezeu îl urăște pe om, dar acest lucru nu e în întregime corect. Dumnezeu te urăște, dar oare ți-a vorbit mai puțin? Te-a aprovizionat cu mai puțin adevăr? A lucrat mai puțin în tine? (Nu.) Prin urmare, spunând că Dumnezeu te urăște, nu ai deloc conștiință; cuvintele tale sunt de neconceput. Nu este fals că Dumnezeu te urăște, dar El tot te iubește și a făcut multă lucrare în tine. Este adevărat că Dumnezeu te urăște, dar de ce? Dacă te-ai supune lui Dumnezeu în fiecare privință și ai deveni ca Iov, te-ar mai urî Dumnezeu? Nu te-ar mai urî; ar avea doar iubire pentru tine. Cum se manifestă iubirea lui Dumnezeu? Nu seamănă cu iubirea omului, care e ca și cum ai înveli pe cineva în vată. Dumnezeu nu-i iubește pe oameni așa: El îți îngăduie să ai viața normală a omenirii create; te lasă să devii conștient cum să trăiești, cum să supraviețuiești și cum să-L venerezi; cum să fii stăpân printre toate lucrurile și să trăiești o viață plină de însemnătate; să nu faci lucruri neînsemnate și nici să nu-l urmezi pe Satana. Oare semnificația iubirii lui Dumnezeu nu este trainică și cuprinzătoare? Este prea cuprinzătoare și efectele ulterioare ale înfăptuirii acestor lucruri de către Dumnezeu sunt de o importanță monumentală și de cea mai cuprinzătoare valoare pentru întreaga omenire. E ceva ce nicio ființă umană nu poate face: e de o valoare inestimabilă și nu poate fi dată de om în schimbul banilor sau al bunurilor materiale. Vezi, oamenii din zilele noastre înțeleg unele adevăruri și știu cum să-L venereze pe Dumnezeu, dar știau ei ceva din toate acestea acum 20 sau 30 de ani? (Nu știau.) Nu știau cum a fost creată Biblia; nu știau care e planul lui Dumnezeu de gestionare; nu știau cum să-L venereze pe Dumnezeu și trăiască devenind ființe create calificate: nu știau nimic din aceste lucruri. Așadar, dacă dai timpul înainte cu 20 de ani, omenirea de atunci nu va fi mult mai bine decât sunteți voi acum? (Ba da.) Cum se va întâmpla asta? Datorită mântuirii lui Dumnezeu și a iubirii Sale infinite față de om. Întrucât El are atâta răbdare, toleranță și milă pentru om, acesta a dobândit atât de multe. Dacă n-ar fi marea iubire a lui Dumnezeu, omul nu ar dobândi nimic.

Credeți că Dumnezeu îl iubește pe om? (Da.) Atunci, îl urăște Dumnezeu pe om? (Da.) În ce fel? În inima Lui, Dumnezeu este, de fapt, dezgustat de om și detestă natura-esență a omului. Este dezgustat de fiecare persoană, așadar, cum poate El lucra totuși în om? Fiindcă are iubire și vrea să-i mântuiască pe acești oameni. Oare nu-i urăște pe oameni atunci când îi mântuiește? Ba da; ura și iubirea coexistă. El urăște, detestă și este dezgustat – dar, în același timp, lucrează pentru mântuirea omului. Cine credeți că poate face asta? Niciun om nu poate face asta. Când oamenii văd pe cineva de care sunt dezgustați și pe care îl detestă, nu mai vor să-l privească și chiar și un cuvânt adresat acestuia e prea mult sau, așa cum spun non-credincioșii: „Când nu ai nimic în comun, chiar și un singur cuvânt e o pierdere de timp.” Câte cuvinte i-a spus Dumnezeu omului? Prea multe. Poți spune că Dumnezeu nu-l iubește pe om? Sau că nu-l urăște pe om? (Nu putem.) Ura e o realitate, la fel și iubirea. Să presupunem că spui: „Dumnezeu ne urăște; să nu ne apropiem de El. Să nu-L lăsăm să ne mântuiască, ca să nu-L enervăm tot timpul.” Este în regulă? (Nu.) Nu ești grijuliu față de inima lui Dumnezeu, nu-L înțelegi și nici nu-L cunoști pe Dumnezeu. În schimb, spunând asta, te răzvrătești împotriva Lui și Îi frângi inima. Trebuie să înțelegi de ce îl urăște pe om și cum Îl iubește pe om. Există motive pentru iubirea și ura lui Dumnezeu; fiecare are contextul și principiile sale. Dacă spui: „Deoarece Dumnezeu mă mântuiește, cu siguranță mă iubește; nu poate să mă urască”, este asta o cerere irezonabilă? (Da.) Chiar dacă Dumnezeu te urăște, nu întârzie să te mântuiască și tot îți oferă ocazia de a te căi. Nu are niciun efect asupra mâncatului și băutului cuvintelor lui Dumnezeu de către tine sau asupra realizării datoriei tale, iar tu continui să te bucuri de harul lui Dumnezeu, deci de ce mai contești? Faptul că El te urăște este normal; e determinat de esența lui Dumnezeu și El nu a întârziat să te mântuiască. Oare oamenii nu ar trebui să cunoască puțin această chestiune? (Ba da.) Ce ar trebui să știe? Trebuie să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu și sfințenia Sa. Cum ar trebui să procedeze cineva pentru a le cunoaște? Cum se numește atunci când Dumnezeu urăște atât de mult această omenire, dar este totuși capabil să o mântuiască? Milă abundentă. Asta se află în firea dreaptă a lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu poate face asta; Satana nu o va face. Deși el nu te urăște, te calcă în picioare. Dacă te-ar urî, te-ar chinui toată ziua, chiar lipsindu-te permanent de reîntrupare și lăsându-te să cobori în al optsprezecelea cerc al infernului. Nu asta face Satana? (Ba da.) Dar Dumnezeu îi tratează pe oameni așa? Categoric nu. Dumnezeu le dă oamenilor destule ocazii să se căiască. Prin urmare, nu te teme că Dumnezeu te urăște; faptul că o face este determinat de esența Lui. Nu-I întoarce spatele lui Dumnezeu fiindcă te urăște, gândind: „Nu sunt demn să fiu mântuit de Dumnezeu, așa că nu este nevoie să mă mântuiască; să fie scutit de orice îngrijorare”, lepădându-te apoi de Dumnezeu. Aceasta Îl va face să te deteste și mai mult, deoarece L-ai trădat și umilit și i-ai îngăduit lui Satana să râdă de tine. Credeți că așa stau lucrurile? (Uneori, când trec printr-o demitere sau mă confrunt cu unele obstacole și eșecuri, simt că I-am frânt inima lui Dumnezeu și că n-o să mă mai mântuiască; starea inimii mele este de a-L evita pe Dumnezeu.) Faptul că Îi frângi inima lui Dumnezeu nu e ceva temporar; I-ai frânt inima cu mult timp în urmă – și nu doar o dată! Dar să renunți cu adevărat la tine însuți echivalează cu a-L lăsa pe Dumnezeu să renunțe complet la tine și să nu te mântuiască și, atunci, inima Lui va fi într-adevăr frântă. Dumnezeu nu-i va condamna pe oameni la moarte și nu va trage concluzii despre ei din cauza comportamentului lor de moment sau de-a lungul unei perioade de timp; nu va face asta. Atunci cum ar trebui să cunoști firea lui Dumnezeu? Cum pot fi îndreptate noțiunile și concepțiile greșite ale omului? Nu știi ce crede Dumnezeu despre multe lucruri sau cum să le asemuiești cu firea Lui dreaptă și cu esența Lui sfântă. Nu înțelegi, dar trebuie să reții un lucru: indiferent ce face Dumnezeu, omul trebuie să se supună; omul e o ființă creată, făcută din lut și trebuie să se supună lui Dumnezeu. Acestea sunt datoria, obligația și responsabilitatea omului. Aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Odată ce au această atitudine, cum ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu și lucrurile pe care le face El? Să nu le condamni niciodată, ca nu cumva să ofensezi firea lui Dumnezeu. Dacă ai noțiuni, corectează-le, dar nu-L condamna pe Dumnezeu sau lucrurile făcute de El. Odată ce le condamni, ești terminat: e echivalent cu a sta de partea opusă lui Dumnezeu, fără a avea vreo șansă de a primi mântuirea. Ai putea spune: „Nu stau acum de partea opusă lui Dumnezeu, dar am o înțelegere greșită față de El” sau „Am o mică îndoială în inima mea în legătură cu Dumnezeu; credința mea e mică și am slăbiciuni și negativități.” Toate acestea pot fi gestionate; pot fi corectate căutând adevărul – dar nu-L condamna pe Dumnezeu. Dacă spui: „Ce a făcut dumnezeu nu e corect. Nu e în concordanță cu adevărul, așa că am motive să mă îndoiesc, să pun întrebări și să acuz. Voi răspândi asta peste tot și-i voi uni pe oameni să-l chestioneze”, acest lucru va fi problematic. Atitudinea lui Dumnezeu față de tine se va schimba și, dacă Îl condamni, vei fi complet terminat; sunt prea multe moduri în care Dumnezeu Se poate răzbuna împotriva ta. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să se opună în mod intenționat lui Dumnezeu. Nu e o mare problemă dacă faci ceva neintenționat ca să I te împotrivești, deoarece nu a fost dinadins sau deliberat, iar Dumnezeu îți dă o șansă să te căiești. În cazul în care condamni ceva intenționat, chiar dacă știi că e făcut de Dumnezeu, și îi inciți pe toți să se răzvrătească la unison, atunci este problematic. Și care va fi rezultatul? Vei sfârși asemenea celor 250 de căpetenii care s-au împotrivit lui Moise. Știind că e Dumnezeu, tot îndrăznești să-ți ridici glasul împotriva Lui. Dumnezeu nu dezbate cu tine: El reprezintă autoritatea; El face pământul să se despice și să te înghită direct și asta e tot. Nu te va vedea niciodată și nu-ți va asculta raționamentul. Aceasta e firea lui Dumnezeu. Care e firea Lui care se manifestă într-un astfel de moment? E mânia! Prin urmare, oamenii nu ar trebui în niciun caz să-și ridice glasul împotriva lui Dumnezeu sau să-I provoace mânia; dacă cineva Îl ofensează, rezultatul va fi pierzania.

Fragmentul 24

Dumnezeu iubește omenirea – acest lucru este adevărat și toată lumea îl recunoaște – așadar, cum îl iubește Dumnezeu pe om? (Dumnezeu exprimă adevărul, îi furnizează omului adevărul, apoi îl dezvăluie, îl judecă, îl disciplinează, îl încearcă și îl rafinează pe om, permițându-i să înțeleagă și să obțină adevărul.) Asta ați experimentat și văzut voi toți. Modul în care Dumnezeu Își exprimă iubirea pentru omenire diferă de la epocă la epocă – în unele cazuri, dragostea lui Dumnezeu este în acord cu noțiunile oamenilor și ei pot imediat să priceapă și să-și dea seama de asta, dar uneori dragostea lui Dumnezeu este în contradicție cu acestea, iar ei nu sunt dispuși să accepte acest lucru. Care aspecte ale iubirii lui Dumnezeu sunt în contradicție cu noțiunile oamenilor? Judecata, mustrarea, condamnarea, pedeapsa, mânia, blestemele lui Dumnezeu și așa mai departe. Nicio persoană nu este dispusă să se confrunte cu aceste lucruri, nu le poate accepta și nici nu și-a imaginat vreodată că iubirea lui Dumnezeu se poate manifesta în acest fel. Așadar, cum a delimitat inițial omul iubirea lui Dumnezeu? Omul a delimitat inițial iubirea lui Dumnezeu ca fiind vindecarea bolnavilor de către Domnul Isus, alungarea demonilor, hrănirea a cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești, dăruirea harului din belșug și căutarea celor pierduți – în definiția lor, Dumnezeu tratează omenirea ca pe un miel, mângâind-o foarte ușor. Pentru om, iubirea lui Dumnezeu asta înseamnă. Așadar, când Îl observă pe Dumnezeu vorbind cu severitate și judecând, mustrând, lovind și disciplinând, ideea sa imaginară despre Dumnezeu îl contrariază și astfel, își dezvoltă noțiuni, se răzvrătește și ajunge chiar să Îl nege pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu v-ar blestema, ar spune că vă lipsește umanitatea, că nu iubiți adevărul, că nu sunteți mai buni decât o fiară și că El nu vă va mântui, ce ați crede? Ați crede că iubirea lui Dumnezeu nu este adevărată, că Dumnezeu nu este iubitor? V-ați pierde credința în El? Unii spun: „Dumnezeu mă judecă și mă mustră pentru a mă mântui, dar dacă mă blestemă, nu-L voi accepta ca fiind Dumnezeul meu. Dacă Dumnezeu blestemă pe cineva, asta nu înseamnă sfârșitul pentru acea persoană? Nu înseamnă că va fi pedepsită și va coborî în iad? Fără nicio destinație în fața ochilor, ce rost are să crezi în Dumnezeu?” Nu este oare asta o noțiune denaturată? Dacă Dumnezeu te va blestema cândva, în viitor, Îl vei urma în continuare așa cum faci acum? Îți vei face în continuare datoria? Este greu de spus. Unii oameni sunt capabili să persevereze în datoria lor; pun accent pe urmărirea adevărului și sunt pregătiți. Alții, însă, nu urmăresc adevărul și nu acordă importanță progresului vieții – ei neglijează aceste lucruri. Ei nu se gândesc decât să primească recompense și avantaje și să fie persoane utile în casa lui Dumnezeu. Ori de câte ori timpul le permite, ei sintetizează ce lucrare au făcut recent, ce fapte bune au făcut pentru biserică, ce preț mare au plătit și ce recompense și cununi ar trebui să li se ofere. Cam astea sunt lucrurile pe care le sintetizează în timpul lor liber. Când Dumnezeu îi blestemă pe astfel de oameni, nu este șocant și neașteptat pentru ei? Sunt ei predispuși să înceteze imediat să creadă în Dumnezeu? Este aceasta o posibilitate? (Da.) Singura atitudine pe care o ființă creată ar trebui să o aibă față de Creatorul său este una de supunere, una de supunere necondiționată. Acesta este un lucru pe care unii oameni din ziua de azi s-ar putea să fie incapabili să îl accepte. Asta deoarece statura omului este prea mică și el nu are adevărul-realitate. Dacă, atunci când Dumnezeu face lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale, ești predispus să Îl interpretezi greșit pe Dumnezeu – chiar să te răzvrătești împotriva Lui și să-L trădezi – atunci ești departe de a fi capabil să I te supui lui Dumnezeu. În timp ce omul este aprovizionat și udat de cuvântul lui Dumnezeu, el se zbate, de fapt, pentru un singur țel, adică, pentru ca în cele din urmă să poți obține o supunere necondiționată și absolută față de Dumnezeu – moment în care tu, această ființă creată, vei fi atins standardul cerut. Există momente în care Dumnezeu face în mod deliberat lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale și face intenționat lucruri care contravin dorințelor tale și care pot chiar să pară a fi în contradicție cu adevărul, nepăsătoare față de tine și contrare preferințelor tale. Aceste lucruri pot fi greu de acceptat pentru tine, este posibil să nu le poți înțelege și, indiferent de modul în care le analizezi, s-ar putea să ți se pară greșite și este posibil să nu le poți accepta, s-ar putea să simți că Dumnezeu a fost irațional făcând asta, dar, de fapt, Dumnezeu a făcut asta în mod deliberat. Prin urmare, care este scopul lui Dumnezeu când face aceste lucruri? Este să te testeze și să te dezvăluie, să vadă dacă ești sau nu capabil să cauți adevărul, dacă ai sau nu supunere adevărată față de Dumnezeu. Nu căuta un fundament pentru tot ceea ce face și cere Dumnezeu și nu întreba de ce. Încercarea de a raționa cu Dumnezeu nu are rost. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este adevărul și să fii capabil de supunere absolută. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este Creatorul tău și Dumnezeul tău. Acest lucru este mai presus decât orice raționament, mai presus decât orice înțelepciune lumească, mai presus decât orice morală, etică, cunoaștere, filosofie sau cultură tradițională umană – chiar mai presus decât sentimentele umane, dreptatea umană și așa-zisa iubire umană. Este mai presus decât orice. Dacă acest lucru nu îți este clar, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când ți se va întâmpla ceva și vei cădea. În cel mai bun caz, te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și vei merge pe o cale deviantă; dacă, în cele din urmă, ești capabil să te pocăiești și să recunoști frumusețea lui Dumnezeu și semnificația lucrării lui Dumnezeu în tine, atunci vei avea încă speranță la mântuire – însă dacă vei cădea din cauza acestui lucru și nu te poți ridica înapoi, nu ai nicio speranță. Indiferent dacă Dumnezeu judecă, mustră sau blestemă oamenii, toate acestea sunt pentru a-i mântui și ei nu trebuie să se teamă. De ce ar trebui să te temi? Ar trebui să te temi de Dumnezeu spunând: „Te disprețuiesc și te resping.” Dacă Dumnezeu spune asta, ești în necaz: asta înseamnă că Dumnezeu nu te va mântui, că nu ai nicio speranță la mântuire. Și astfel, acceptând lucrarea lui Dumnezeu, oamenii trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Orice ai face, nu căuta nod în papură când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, spunând: „Judecata și mustrarea sunt în regulă, dar condamnarea, blestemul, distrugerea – nu înseamnă acestea că totul s-a terminat pentru mine? Ce rost are să fiu o ființă creată? Așa că nu voi fi, iar Tu nu vei mai fi Dumnezeul meu.” Dacă Îl respingi pe Dumnezeu și nu rămâi ferm în mărturia ta, atunci Dumnezeu te poate respinge cu adevărat. Știți asta? Indiferent de cât timp au crezut oamenii în Dumnezeu, indiferent pe câte drumuri au călătorit, câtă lucrare au făcut sau câte îndatoriri au îndeplinit, tot ceea ce au făcut în acest răstimp a fost în vederea pregătirii unui singur lucru. Care este acesta? Ei s-au pregătit să aibă, în cele din urmă, supunere absolută față de Dumnezeu, supunere necondiționată. Ce înseamnă „necondiționat”? Înseamnă că nu oferi nicio justificare și nu vorbești deloc despre propriile motive obiective, înseamnă că nu despici firul în patru; nu ești vrednic de asta, ești o ființă creată. Când despici firul în patru cu Dumnezeu, ți-ai greșit locul, iar când încerci să raționezi cu Dumnezeu – din nou, ți-ai greșit locul. Nu te certa cu Dumnezeu, nu încerca întotdeauna să afli motivul, nu insista să înțelegi înainte să te supui și să nu te supui atunci când nu înțelegi. Când faci asta, ți-ai greșit locul, caz în care supunerea ta față de Dumnezeu nu este absolută; este supunere relativă și condiționată. Sunt cei care pun condiții pentru supunerea lor față de Dumnezeu oameni care se supun cu adevărat lui Dumnezeu? Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Îl venerezi pe Dumnezeu drept Creatorul? Dacă nu o faci, atunci Dumnezeu nu te recunoaște. Ce trebuie să experimentezi pentru a obține supunerea absolută și necondiționată față de Dumnezeu? Și cum ar trebui să experimentezi? În primul rând, oamenii trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și trebuie să accepte emondarea. În plus, trebuie să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria, trebuie să înțeleagă diferitele aspecte ale adevărului care se referă la intrarea în viață și să ajungă să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Uneori, acest lucru depășește calibrul oamenilor, iar acestora le lipsește perspicacitatea necesară pentru a obține înțelegerea adevărului și pot să înțeleagă doar puțin atunci când alții au părtășie cu ei sau prin învățarea lecțiilor din diferitele situații create de Dumnezeu. Dar e obligatoriu să fii conștient că trebuie să ai o inimă supusă lui Dumnezeu, nu trebuie să încerci să raționezi cu Dumnezeu sau să pui condiții; tot ceea ce face Dumnezeu este ceea ce trebuie făcut, pentru că El este Creatorul, iar tu ești o ființă creată. Trebuie să ai o atitudine de supunere și nu trebuie să întrebi întotdeauna care este motivul sau să vorbești despre condiții. Dacă îți lipsește chiar și cea mai simplă atitudine de supunere și ești chiar pasibil să te îndoiești de Dumnezeu și să nu ai încredere în El sau să te gândești, în inima ta: „Trebuie să văd dacă Dumnezeu mă va mântui cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu adevărat drept. Toată lumea spune că Dumnezeu este iubire – ei bine, atunci trebuie să văd dacă există cu adevărat iubire în ceea ce face Dumnezeu în mine, dacă este într-adevăr iubire”, în caz că examinezi constant dacă ceea ce face Dumnezeu este în concordanță cu noțiunile și gusturile tale sau chiar cu ceea ce crezi tu că este adevărul, atunci ți-ai greșit locul și ai dat de necaz: probabil că vei ofensa firea lui Dumnezeu. Adevărurile legate de supunere sunt cruciale și niciun adevăr nu poate fi explicat pe deplin și clar în doar câteva propoziții; toate se referă la diferitele stări ale oamenilor și la corupția lor. Intrarea în adevărul-realitate nu poate fi atinsă în unul sau doi – sau trei sau cinci – ani. Este nevoie să experimentezi multe lucruri, să experimentezi o mare parte din judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să experimentezi multă emondare. Vei fi eficient în urmărirea adevărului și vei deține adevărul-realitate numai atunci când, în cele din urmă, vei dobândi abilitatea de a practica adevărul. Doar cei care dețin adevărul-realitate sunt cei care au experiență adevărată.

Fragmentul 25

La câțiva ani după începerea acestei etape a lucrării, a existat un om care credea în Dumnezeu, dar nu urmărea adevărul; tot ce voia era să câștige bani și să-și găsească o parteneră, să ducă viața celor bogați, așa că a părăsit biserica. După ce a rătăcit câțiva ani, s-a întors pe neașteptate. A avut mari remușcări în inima lui și a vărsat nespus de multe lacrimi. Aceasta a dovedit că inima lui nu L-a părăsit complet pe Dumnezeu, ceea ce este un lucru bun; încă a avut șansa și speranța de a fi mântuit. Dacă ar fi încetat să mai creadă, devenind precum non-credincioșii, s-ar fi zis cu el. Dacă se poate căi cu adevărat, atunci mai este speranță pentru el; acest lucru este rar și prețios. Indiferent de modul în care Dumnezeu acționează și indiferent cum îi tratează pe oameni – chiar dacă îi urăște, detestă sau blestemă, dacă va veni o zi în care aceștia se vor putea schimba, atunci Eu Mă voi simți mângâiat, căci aceasta va însemna că ei mai au încă în inimă acea fărâmă de loc pentru Dumnezeu, că nu și-au pierdut complet rațiunea umană sau umanitatea, că încă mai vor să creadă în Dumnezeu și că au cel puțin o oarecare intenție de a-L recunoaște pe Dumnezeu și de a se întoarce înaintea Lui. Pentru oamenii care-L au cu adevărat pe Dumnezeu în inima lor, indiferent când au părăsit casa lui Dumnezeu, dacă se întorc și încă prețuiesc această familie, atunci Eu voi deveni oarecum atașat sentimental și Mă voi simți mângâiat. Cu toate acestea, dacă nu se vor întoarce niciodată, voi crede că este regretabil. Dacă pot să se întoarcă și să se pocăiască sincer, atunci inima Mea va fi plină în special de mulțumire și mângâiere. Faptul că acest om încă era capabil să se întoarcă sugerează că nu-L uitase pe Dumnezeu; s-a întors pentru că, în inima lui, încă tânjea după Dumnezeu. A fost foarte emoționant când ne-am întâlnit. Când s-a îndepărtat, cu siguranță era foarte negativ și într-o stare precară; însă, dacă acum se poate întoarce, asta dovedește că încă are credință în Dumnezeu. Totuși, dacă poate continua să avanseze sau nu este un factor necunoscut, pentru că oamenii se schimbă atât de repede. În Epoca Harului, Isus a avut milă și har pentru oameni. Dacă o oaie dintr-o sută ar fi pierdută, El le-ar părăsi pe cele nouăzeci și nouă pentru a o căuta pe cea singură. Acest șir de cuvinte nu reprezintă un fel de acțiune mecanică și nici vreo reglementare; mai degrabă, arată intenția stringentă a lui Dumnezeu de a aduce oamenilor atât mântuirea, cât și dragostea Sa profundă pentru ei. Nu reprezintă un mod de a face lucrurile; este un tip de fire, un tip de mentalitate. Astfel, unii oameni pleacă din biserică șase luni sau un an sau au oricât de multe slăbiciuni sau suferă din cauza multor concepții greșite și, totuși, abilitatea lor de a se trezi mai târziu la realitate, de a dobândi cunoștințe și de a face o schimbare, revenind pe drumul cel bun, Mă mângâie în mod deosebit și-Mi aduce o mică bucurie. În această lume a desfătărilor și a splendorii și în această epocă malefică, să poți să-L recunoști pe Dumnezeu și să te întorci pe calea cea dreaptă este ceva ce aduce destul de multă mângâiere și încântare. Ia drept exemplu creșterea unui copil: indiferent dacă este apropiat de părinți sau nu, cum te-ai simți dacă nu te-ar recunoaște și ar pleca de acasă, fără să se mai întoarcă vreodată înapoi? În adâncul sufletului tău, tot ai fi îngrijorat pentru el și te-ai întreba mereu: „Când se va întoarce fiul meu? Aș vrea să-l văd. La urma urmei, este fiul meu și nu l-am crescut și iubit degeaba.” Întotdeauna ai gândit astfel; întotdeauna ai tânjit să vină acea zi. Toată lumea simte la fel în această privință, ca să nu mai vorbim de Dumnezeu – oare speranța Lui ca omul să-și găsească drumul înapoi, după ce a apucat-o pe căi greșite, ca fiul rătăcitor să se întoarcă, nu e și mai mare? Oamenii din zilele noastre au o statură redusă, însă va veni ziua în care vor înțelege intenția lui Dumnezeu – dacă nu cumva nu au nicio înclinație spre adevărata credință, dacă nu cumva sunt neîncrezători, caz în care Dumnezeu nu Se mai îngrijește de ei.

Fragmentul 26

Există diferite tipuri de oameni, iar aceștia se deosebesc după spiritul pe care îl au. Unii au spirite umane și sunt cei pe care Dumnezeu i-a predestinat și i-a ales, iar alții nu au – sunt demoni care s-au insinuat prin tertipuri. Cei care nu au fost predestinați și aleși de Dumnezeu nu pot să fie mântuiți chiar dacă au reușit să se strecoare în casa Lui și, în cele din urmă, vor fi dați în vileag și eliminați. Totul – dacă oamenii pot să accepte lucrarea lui Dumnezeu și, după aceea, pe ce fel de cale merg și dacă sunt capabili să se schimbe – depinde de spiritul și natura lor intrinsecă. Unii nu se pot abține să nu o ia pe căi greșite; spiritele lor îi determină să fie astfel de oameni, iar ei nu se pot schimba. Duhul Sfânt nu lucrează în unii oameni deoarece aceștia nu merg pe calea cea dreaptă; totuși, dacă ar putea să se schimbe, Duhul Sfânt ar putea încă să lucreze. Dacă nu se schimbă, atunci, pentru ei totul se va termina. Există tot felul de situații, însă Dumnezeu tratează în mod drept fiecare persoană. Cum cunosc și înțeleg oamenii dreapta fire a lui Dumnezeu? Cei drepți primesc binecuvântările Sale și când cei răi sunt blestemați de El. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu. Dumnezeu răsplătește binele și pedepsește răul și recompensează fiecare om în funcție de faptele sale. Acest lucru e corect, dar, în prezent, se petrec niște evenimente care nu sunt în acord cu noțiunile omului, și anume că există unii care cred în Dumnezeu și I se închină și care sunt uciși sau Îi îndură blestemele sau pe care Dumnezeu nu i-a binecuvântat niciodată sau cărora nu le-a acordat atenție; oricât de mult I se închină ei, El îi ignoră. Sunt unii oameni răi pe care Dumnezeu nu-i binecuvântează și nici nu-i pedepsește și, totuși, ei sunt bogați și au mulți urmași și totul le merge bine; au succes în toate. Este aceasta dreptatea lui Dumnezeu? Unii oameni spun: „Îl venerăm pe Dumnezeu, dar n-am primit încă binecuvântări din partea Lui, în vreme ce oamenii răi care nu Îl venerează și chiar I se împotrivesc trăiesc mai bine și mai prosper decât noi. Dumnezeu nu este drept!” Ce vă arată acest lucru? Tocmai v-am dat două exemple. Care vorbește despre dreptatea lui Dumnezeu? Unii oameni spun: „Amândouă sunt manifestări ale dreptății lui Dumnezeu!” De ce spun asta? Există principii pentru acțiunile lui Dumnezeu – doar că oamenii nu le pot vedea clar și, neputând să le vadă clar, nu pot spune că Dumnezeu nu este drept. Omul poate să vadă doar ceea ce se află la suprafață; nu poate să vadă lucrurile așa cum sunt. Prin urmare, ceea ce face Dumnezeu este drept, oricât de puțin este în acord cu noțiunile și închipuirile omului. Sunt mulți oameni care se plâng în mod constant că Dumnezeu nu este drept. Acest lucru se întâmplă din cauză că ei nu înțeleg situația așa cum este. Lor le este ușor să greșească atunci când se uită mereu la lucruri prin prisma propriilor noțiuni și închipuiri. Cunoștințele oamenilor există printre gândurile și punctele lor de vedere, în cadrul ideilor sau al tranzacțiilor personale sau în cadrul perspectivelor pe care le au cu privire la ce este bine și ce este rău, ce este corect sau greșit sau pe baza logicii. Când o persoană vede lucrurile din astfel de perspective, îi este ușor să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu și să genereze noțiuni, iar acea persoană I se va împotrivi și se va plânge cu privire la El. A fost odată o persoană nevoiașă care știa doar să I se închine lui Dumnezeu, dar El pur și simplu a ignorat-o și nu a binecuvântat-o. Poate gândiți: „Chiar dacă Dumnezeu nu a binecuvântat-o în viața asta, sigur o va binecuvânta în cea veșnică și o va răsplăti de zece mii de ori mai mult. Oare asta nu L-ar face drept pe Dumnezeu? Un om bogat se bucură însutit de binecuvântări în viața asta și în cea veșnică cunoaște distrugerea. Aceasta nu e și dreptatea lui Dumnezeu?” Cum ar trebui să înțelegem dreptatea Sa? Să luăm ca exemplu înțelegerea lucrării Sale: dacă Dumnezeu Și-ar fi încheiat lucrarea după terminarea lucrării Sale în Epoca Harului și nu ar fi săvârșit lucrarea de judecată din zilele de pe urmă și nu ar fi mântuit omenirea pe deplin, ducând la exterminarea ei, s-ar mai fi putut considera că are dragoste și dreptate? Dacă aceia care I se închină lui Dumnezeu ar fi aruncați în iazul de foc și pucioasă, în timp ce Dumnezeu le-ar permite să supraviețuiască oamenilor care nu I se închină și nici măcar nu știu că El există, ce s-ar înțelege din asta? Când vorbesc în contextul doctrinei, oamenii mereu spun că Dumnezeu este drept, dar dacă se confruntă cu tipul acesta de situație, e posibil ca ei să nu poată să discearnă în mod corespunzător și ar putea chiar să se plângă de Dumnezeu și să-L judece ca fiind nedrept.

Iubirea și dreptatea lui Dumnezeu trebuie să fie înțelese temeinic și explicate și pricepute în baza cuvintelor Sale și a adevărului. În plus, oamenii trebuie și să treacă prin experiența adevărată și să dobândească luminarea lui Dumnezeu, pentru a-I cunoaște cu adevărat iubirea și dreptatea. Aprecierea iubirii și dreptății Sale de către oameni nu ar trebui să se bazeze pe noțiunile și închipuirilor acestora. Potrivit noțiunilor umane, binele este răsplătit și răul e pedepsit, oamenii buni sunt răsplătiți cu bine și cei răi cu rău, iar toți cei care nu fac rău ar trebui să fie răsplătiți cu bine și să primească binecuvântări. Aparent, în toate cazurile în care oamenii nu sunt răi, aceștia ar trebui răsplătiți cu bine; doar asta este dreptatea lui Dumnezeu. Nu aceasta este noțiunea oamenilor? Dar dacă nu reușesc să fie răsplătiți cu bine? Ai spune, atunci, că Dumnezeu nu este drept? De exemplu, pe vremea lui Noe, Dumnezeu i-a spus acestuia: „Sfârșitul tuturor creaturilor este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; le voi distruge împreună cu pământul” (Geneza 6:13). După aceea, i-a poruncit lui Noe să construiască arca. După ce Noe a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu și a construit arca, pe pământ a plouat torențial timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, șuvoaiele de apă au inundat lumea întreagă și, cu excepția lui Noe și a celor șapte membri ai familiei lui, Dumnezeu a nimicit toți oamenii din acea epocă. Tu ce părere ai despre asta? Ai spune că Dumnezeu nu este iubitor? În ceea ce-l privește pe om, oricât de coruptă ar fi omenirea, atâta vreme cât Dumnezeu o distruge, înseamnă că El nu este iubitor – are omul dreptate să creadă asta? Nu este absurdă această convingere? Dumnezeu nu i-a iubit pe cei pe care i-a distrus, dar poți să zici sincer că nu i-a iubit pe cei care au supraviețuit și au obținut mântuirea Sa? Petru L-a iubit pe Dumnezeu din tot sufletul, iar Dumnezeu l-a iubit pe Petru – chiar poți să spui că Dumnezeu nu este iubitor? El îi iubește pe cei care Îl iubesc sincer și-i urăște și-i blestemă pe aceia care I se împotrivesc și refuză să se căiască. Adevărul este că Dumnezeu e înzestrat atât cu iubire, cât și cu ură. Oamenii nu ar trebui să-L eticheteze sau să-L judece în funcție de noțiunile și închipuirile lor deoarece acestea reprezintă modul lor de a vedea lucrurile și nu conțin niciun crâmpei de adevăr. Omul trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu pe baza atitudinii Sale față de el, a firii și a esenței Sale. Categoric nu trebuie să încercăm să definim esența pe care o are Dumnezeu bazându-ne pe repercusiunile lucrurilor făcute și abordate de El. Neamul omenesc este extrem de profund corupt de Satana; nu cunoaște natura-esență a omenirii corupte, și cu atât mai puțin ce reprezintă omenirea coruptă înaintea lui Dumnezeu și nici cum s-ar cuveni să fie tratată conform firii Sale drepte. Haideți să ne gândim la Iov: el a fost un om drept și Dumnezeu l-a binecuvântat. Aceasta a fost dreptatea Sa. Satana a făcut un rămășag cu Iahve: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv? Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are? Tu i-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema fățiș” (Iov 1:9-11). Iahve Dumnezeu a spus: „Tot ceea ce are el este în puterea ta; doar pe el însuși să nu pui mâna” (Iov 1:12). Astfel, Satana s-a dus la Iov și l-a atacat și l-a ispitit, iar Iov a fost supus încercărilor. I s-a luat tot ce avea – și-a pierdut copiii și bunurile și tot corpul i s-a umplut de bube. Așadar, s-a regăsit firea dreaptă a lui Dumnezeu în încercările lui Iov? Nu știți cu certitudine, nu-i așa? Chiar dacă ești o persoană dreaptă, Dumnezeu e îndreptățit să te supună la încercări și să-ți permită să-I fii martor. Firea lui Dumnezeu este dreaptă; El îi tratează pe toți în mod egal. Nu este vorba că oamenii drepți nu trebuie să fie supuși încercărilor, chiar dacă pot să le facă față, sau că apoi trebuie să fie protejați; nu așa stau lucrurile. Dumnezeu e îndreptățit să-i supună încercărilor pe cei drepți. Aceasta este dezvăluirea firii drepte a lui Dumnezeu. În cele din urmă, după ce Iov a trecut prin încercări și a fost martor pentru Iahve, El l-a binecuvântat chiar mai mult și mai bine decât înainte și i-a dat de două ori mai multe binecuvântări. În plus, Iahve i s-a arătat și i-a vorbit din vânt, iar Iov L-a văzut ca și când ar fi fost față în față. Aceasta a fost o binecuvântare pe care i-a oferit-o Dumnezeu. Aceasta a fost dreptatea Sa. Dacă, atunci când încercările lui Iov s-au terminat și Iahve a văzut cum Iov fusese martor pentru El în prezența Satanei și îl făcuse de rușine pe Satana, Iahve S-ar fi întors și ar fi plecat, ignorându-l, iar Iov nu ar fi primit binecuvântări după aceea, s-ar fi aflat în asta dreptatea lui Dumnezeu? Indiferent dacă Iov a fost sau nu binecuvântat după încercări, ori dacă Iahve i S-a arătat sau nu, toate acestea conțin bunăvoința lui Dumnezeu. Să i Se arate lui Iov ar fi fost dreptatea lui Dumnezeu, iar să nu i Se arate ar fi fost, de asemenea, dreptatea Sa. Pe ce bază, tu – o ființă creată – Îi ceri ceva lui Dumnezeu? Oamenii nu sunt calificați să Îi ceară nimic lui Dumnezeu. Nu există nimic mai irațional decât a cere de la Dumnezeu. El va face ceea ce se cuvine să facă, iar firea Sa este dreaptă. Dreptatea nu înseamnă nicidecum echitate sau justețe; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. De fapt, totuși, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor regulile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este pasibil să se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi și aceasta dreptatea Lui? Ar fi. S-ar putea să nu fii capabil să recunoști acest lucru din fapte chiar acum, dar trebuie să înțelegi doctrina. Ce ați spune – este distrugerea Satanei de către Dumnezeu o expresie a dreptății Sale? (Da.) Și dacă i-ar permite Satanei să rămână? Nu îndrăzniți să spuneți, nu-i așa? Esența lui Dumnezeu este dreptatea. Deși ceea ce face El nu este ușor de înțeles, tot ceea ce face El este drept; doar că, pur și simplu, oamenii nu înțeleg. Când Dumnezeu i l-a dat pe Petru Satanei, cum a răspuns Petru? „Omenirea nu este în măsură să priceapă ce faci Tu, dar tot ceea ce faci conține voia Ta; în toate acestea există dreptate. Cum să nu rostesc vorbe de laudă pentru înțelepciunea și faptele Tale?” Acum, ar trebui să vedeți că motivul pentru care Dumnezeu nu îl distruge pe Satana în timp ce îl mântuiește pe om este că oamenii pot să vadă clar cum i-a corupt Satana și măsura în care i-a corupt și cum îi purifică și mântuiește Dumnezeu. În cele din urmă, când oamenii au înțeles adevărul și au văzut clar chipul hidos al Satanei și păcatul monstruos al corupției lor de către Satana, Dumnezeu îl va distruge pe Satana, arătându-le dreptatea Lui. Momentul în care Dumnezeu îl distruge pe Satana este plin de firea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși s-ar putea ca oamenii să nu poată să perceapă dreptatea lui Dumnezeu, ei nu ar trebui să emită judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El li se pare nerezonabil oamenilor sau dacă aceștia au vreo noțiune privind acest lucru, iar asta îi determină să spună că El nu este drept, atunci sunt extrem de nerezonabili. Vezi că unele lucruri i s-au părut de neînțeles lui Petru, dar a fost sigur că înțelepciunea lui Dumnezeu era prezentă și că voia Sa bună era în acele lucruri. Oamenii nu pot înțelege totul; sunt atât de multe lucruri pe care nu le pot pricepe. Astfel, a cunoaște firea lui Dumnezeu nu este un lucru ușor. Deși în lumea religioasă există atât de mulți oameni care cred în Dumnezeu, puțini pot să-I cunoască firea. Atunci când unii au încercat să le răspândească oamenilor religioși Evanghelia și să-i pună să citească din cuvintele lui Dumnezeu, nu numai că aceștia nu au căutat și nu au cercetat, ba chiar au ars cărți care conțin cuvintele lui Dumnezeu și au fost pedepsiți. Alții au dat crezare zvonurilor, L-au hulit pe Dumnezeu și au fost pedepsiți. Într-adevăr, există nenumărate exemple de astfel de întâmplări. Unii noi credincioși sunt aroganți și semeți, așa că nu acceptă acest lucru când îl aud și dezvoltă noțiuni. Dumnezeu vede că ești nesăbuit și neștiutor și te ignoră, însă va veni o zi în care te va face să înțelegi. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu de mulți ani și tot te porți astfel, agățându-te de noțiunile tale, oricâte ai avea, nu doar necăutând adevărul pentru a rezolva problemele, ba chiar răspândindu-ți noțiunile peste tot și batjocorind și satirizând casa lui Dumnezeu, ar trebui să fii pedepsit. În unele cazuri, s-ar putea ca Dumnezeu să te ierte pentru că ai fost nesăbuit și neștiutor, dar dacă ești mai înțelept și tot acționezi astfel în mod intenționat, nereușind să asculți, oricâte sfaturi ți se dau, atunci se cuvine să fii pedepsit de Dumnezeu. Știi doar că Dumnezeu are o latură tolerantă, însă nu uita că are și una care nu poate fi ofensată și care este firea Lui dreaptă.

Fragmentul 27

„A-L huli și a-L calomnia pe Dumnezeu sunt păcate care nu vor fi iertate în viața aceasta sau în lumea care va veni, iar cei care săvârșesc păcatul acesta nu se vor reîntrupa niciodată.” Asta înseamnă că firea lui Dumnezeu nu tolerează ofensa omului. Este absolut sigur că blasfemia și calomnia împotriva lui Dumnezeu nu vor fi iertate în viața aceasta sau în lumea care va veni. Fie că e sau nu intenționată, blasfemia împotriva lui Dumnezeu este ceva care-I ofensează firea, iar rostirea unor cuvinte hulitoare la adresa lui Dumnezeu, indiferent de motiv, va fi cu siguranță condamnată. Totuși, unii oameni rostesc cuvinte condamnabile, hulitoare, în situații în care nu înțeleg acest lucru sau în care au fost induși în eroare, controlați și ținuți în frâu de alții. După ce zic aceste cuvinte, sunt neliniștiți, simt că au fost acuzați și regretă foarte mult. Apoi, pregătesc suficiente fapte bune în timp ce dobândesc cunoștințe și se schimbă în privința asta și, prin urmare, Dumnezeu nu-Și mai aduce aminte de fărădelegile lor anterioare. Voi trebuie să cunoașteți cu acuratețe cuvintele lui Dumnezeu și să nu le aplicați în mod arbitrar, potrivit noțiunilor și închipuirilor voastre. Trebuie să înțelegeți cui sunt adresate cuvintele Sale și în ce context vorbește El. Cuvintele lui Dumnezeu nu trebuie aplicate după bunul plac sau definite la întâmplare. Oamenii care nu știu să experimenteze nu reflectează asupra propriilor persoane în nicio privință și nu se raportează la cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce aceia care au avut unele experiențe și perspective au tendința să fie prea sensibili, raportându-se la cuvintele Sale după bunul plac atunci când citesc despre blestemele Sale sau faptul că-I detestă și elimină pe oameni. Aceștia nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și Îl înțeleg greșit întotdeauna. Unii oameni nu au citit cuvintele din prezent ale lui Dumnezeu, nu I-au cercetat lucrarea actuală și nicidecum nu au obținut luminarea Duhului Sfânt. Ei au emis judecăți despre Dumnezeu și, apoi, cineva le-a răspândit Evanghelia, pe care au acceptat-o. După asta, își regretă faptele și sunt dispuși să se căiască, caz în care vom vedea cum se vor comporta și manifesta în continuare. În cazul în care comportamentul lor este deosebit de slab după ce încep să creadă și mai și înrăutățesc situația, gândind: „Ei bine, am rostit deja cuvinte hulitoare, calomniatoare și de judecată față de Dumnezeu, iar dacă El condamnă astfel de oameni, atunci e inutil ceea ce urmăresc eu”, atunci s-a terminat cu ei. S-au lăsat pradă disperării și și-au săpat propriul mormânt.

Majoritatea oamenilor au comis fărădelegi și s-au compromis în anumite moduri. De exemplu, unii oameni s-au împotrivit lui Dumnezeu și au spus lucruri hulitoare; unii oameni au respins însărcinarea dată de Dumnezeu și nu și-au îndeplinit datoria și au fost disprețuiți de Dumnezeu; unii oameni L-au trădat pe Dumnezeu când s-au confruntat cu ispite; unii L-au trădat pe Dumnezeu semnând cele „Trei Scrisori” când au fost arestați; unii au furat ofrande; unii au risipit ofrande; unii au perturbat frecvent viața bisericească și le-au făcut rău aleșilor lui Dumnezeu; unii au format clici și s-au ocupat de alții cu asprime, creând haos în biserică; unii au răspândit adesea noțiuni și moarte, făcându-le rău fraților și surorilor; iar unii s-au dedat păcatelor trupești și promiscuității și au reprezentat o influență teribilă. Este de ajuns să spunem că fiecare are fărădelegile și petele lui. Cu toate acestea, unii oameni sunt capabili să accepte adevărul și să se pocăiască, în timp ce alții nu pot și ar prefera să moară înainte de a se pocăi. Prin urmare, oamenii ar trebui tratați în funcție de natura-esență pe care o au și de comportamentul lor constant. Cei care se pot pocăi sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, dar în ceea ce-i privește pe cei care chiar nu se pot căi, cei care ar trebui să fie îndepărtați și excluși vor fi îndepărtați și excluși. Unii oameni sunt răi, unii sunt ignoranți, unii sunt nesăbuiți, și unii sunt fiare. Toți sunt diferiți. Unii oameni răi sunt posedați de duhuri rele, în timp ce alții sunt lacheii Satanei și diavoli. Unii sunt deosebit de siniștri din fire, în timp ce unii sunt deosebit de înșelători, unii sunt deosebit de lacomi când vine vorba de bani, iar alții se bucură de promiscuitatea sexuală. Comportamentul fiecărei persoane este diferit, așa că toți oamenii ar trebui să fie priviți în mod cuprinzător, în conformitate cu natura și comportamentul lor constant. Potrivit instinctelor trupului muritor al omului, fiecare persoană, indiferent cine este, are liber arbitru. Poate să se gândească la lucruri conform noțiunilor omului și nu are aptitudinea de a pătrunde direct în tărâmul spiritual și nici vreo modalitate de a-i cunoaște adevărul. De exemplu, când crezi în Dumnezeu cel adevărat și vrei să accepți această etapă a noii Sale lucrări, dar nu a venit nimeni să-ți răspândească Evanghelia și numai lucrarea Duhului Sfânt te luminează și te îndrumă undeva, atunci cunoștințele tale sunt foarte limitate. Îți este imposibili să știi ce lucrare face Dumnezeu acum și ce va realiza El în viitor. Oamenii nu pot să-L înțeleagă pe Dumnezeu; nu au aptitudinea de a face lucrul acesta și nici pe cea de a pricepe în mod direct tărâmul spiritual sau de a înțelege temeinic lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin de a-L sluji cu cea mai mare bunăvoință, exact ca un înger. Dacă mai întâi Dumnezeu nu-i cucerește, nu-i mântuiește și nu-i îndreaptă pe oameni prin cuvintele Sale, sau nu-i udă și nu le furnizează adevărurile pe care El le exprimă, ei nu sunt capabili să accepte noua lucrare, să câștige adevărul și viața sau să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu. Dacă El nu săvârșește această lucrare, oamenii nu vor avea aceste lucruri în ei; instinctul lor hotărăște asta. Prin urmare, unii se împotrivesc sau se răzvrătesc, provocând mânia și ura lui Dumnezeu, dar El tratează în mod diferit fiecare caz și Se ocupă de fiecare dintre ei separat, în conformitate cu instinctul omului. Orice lucrare săvârșită de Dumnezeu este potrivită. El știe ce și cum să facă și cu siguranță nu îi va obliga pe oameni să facă un lucru pe care nu-l pot săvârși instinctiv. Modul în care Dumnezeu Se ocupă de fiecare persoană se bazează pe situațiile reale și pe circumstanțele și mediul acelei persoane la momentul respectiv, precum și pe acțiunile și comportamentul acelei persoane și pe natura-esență a acesteia. Dumnezeu nu va nedreptăți niciodată pe nimeni. Aceasta este o parte a dreptății lui Dumnezeu. De exemplu, Eva a fost sedusă de șarpe să mănânce fructul din pomul cunoașterii binelui și răului, dar Iahve nu i-a reproșat spunând: „Ți-am spus să nu-l mănânci, așa că de ce ai făcut-o oricum? Ar fi trebuit să ai discernământ; ar fi trebuit să știi că șarpele a vorbit doar pentru a te seduce.” Iahve nu a dojenit-o pe Eva în felul acesta. Întrucât oamenii sunt creația lui Dumnezeu, El știe care sunt instinctele lor și de ce sunt capabile acele instincte, în ce măsură se pot controla oamenii și cât de departe pot merge. Dumnezeu știe toate acestea destul de clar. Tratamentul lui Dumnezeu față de o persoană nu reprezintă un lucru atât de simplu pe cât își imaginează oamenii. Când atitudinea Lui față de o persoană este una de dezgust sau repulsie sau când vine vorba de ceea ce spune această persoană într-un anumit context, El are o bună înțelegere a stărilor acesteia. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu cercetează atent inima și esența omului. Oamenii se gândesc mereu: „Dumnezeu are doar divinitatea Sa. El este drept și nu acceptă nicio ofensă din partea omului. El nu ia în considerare dificultățile omului și nu Se pune în locul oamenilor. Dacă cineva I se împotrivește lui Dumnezeu, El îl va pedepsi.” Lucrurile nu stau deloc așa. Dacă așa înțelege cineva dreptatea lui Dumnezeu, lucrarea Lui și tratamentul Său față de oameni, se înșală grav. Hotărârea lui Dumnezeu cu privire la finalul fiecărei persoane nu se bazează pe noțiunile și închipuirile omului, ci pe firea dreaptă a lui Dumnezeu. El va răsplăti fiecare persoană în funcție de ceea ce a făcut aceasta. Dumnezeu este drept și, mai devreme sau mai târziu, El va avea grijă ca toți oamenii să fie convinși pe deplin.