4. Nu mă voi mai simți inferioară din cauza exprimării mele stângace

de Kerry, Filipine

Încă de mică am fost relativ introvertită și mă exprimam greu. Când interacționam cu străinii, nu prea aveam curaj să vorbesc, iar când erau mulți oameni în jurul meu, aveam emoții mari. Mi-era mereu teamă că nu mă voi exprima clar și că mă voi face de râs. Din cauza asta, mă simțeam deseori inferioară celorlalți. În august 2023, biserica a rânduit să ud nou-veniții. Pentru a-mi îndeplini datoria, trebuia să mă întâlnesc des cu nou-veniții și să comunic cu ceilalți responsabili de udare. În astfel de situații, aveam deseori emoții și mă temeam că nu voi vorbi clar când voi avea părtășie. Ce ar fi gândit atunci frații și surorile despre mine?

Odată, Stacy, sora care-mi era parteneră, m-a dus la o adunare cu nou-veniții. Erau 40-50 de oameni. Când i-am văzut, am avut imediat emoții. Erau mult prea multe persoane. Cât de rușinos ar fi fost să am o părtășie slabă în fața acestei mulțimi? Ar fi gândit: „Dacă nici nu poți vorbi să te înțelegem, cum ai putea să ne uzi?” Nu m-ar fi disprețuit? Gândind așa, nu mă puteam calma, inima îmi bătea agitată. Iar când am observat că Stacy avea părtășie cu o gândire clară și un conținut practic, am fost foarte invidioasă. Eram și foarte supărată și mă temeam că, fiind atâția oameni acolo, imediat ce voi avea emoții, mintea mea se va goli de toate și nu voi putea avea părtășie. Cât de rușinos ar fi fost? Ce-ar fi gândit nou-veniții despre mine? Gândind astfel, am hotărât să nu vorbesc. Voi juca doar rolul de ascultător! Așa că nu am scos niciun cuvânt pe tot parcursul adunării. Am făcut la fel și la adunarea cu alți responsabili de udare. Văzând că toți se exprimau relativ bine, am devenit invidioasă. Gândindu-mă că exprimarea mea era nesatisfăcătoare și imposibil de prezentat publicului, am avut și mai puțină încredere să vorbesc. Eram foarte deprimată și mă gândeam: „Cu toții facem îndatoriri de udare, deci cum poate fi atât de mare diferența dintre noi? Eu nu spun niciodată nimic; nu vor crede că nu pot avea deloc părtășie și că sunt o reală dezamăgire?” Eram oarecum negativă și chiar mă gândeam: „Nu s-a făcut o greșeală atunci când s-a rânduit să am îndatoriri de udare? Pentru a face această datorie, trebuie să avem părtășie despre adevăr și să ne exprimăm bine. Eu sunt atât de puțin elocventă, încât mă tem că nu pot face această datorie.” Dar m-am gândit atunci că Dumnezeu stabilește datoria cuiva dintr-o anumită etapă și nu am vrut să fiu nedemnă de înțelepciunea Lui. Însă, în viitor, va trebui să vorbesc adesea în fața multor oameni. Ce ar trebui să fac? Timp de câteva zile, am suferit zilnic și nu puteam ieși din acea stare.

Într-o zi, am vorbit cu o soră despre starea mea, iar ea m-a pus să citesc un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai adesea un sentiment de acuzație în viața ta, dacă inima ta nu poate găsi odihnă, dacă ești lipsit de pace sau bucurie și ești deseori cuprins de îngrijorare și neliniște cu privire la tot felul de lucruri, ce demonstrează acest lucru? Doar faptul că nu practici adevărul, că nu rămâi ferm în mărturia ta față de Dumnezeu. Când trăiești în mijlocul firii Satanei, ești pasibil ca, de multe ori, să nu reușești să practici adevărul, să trădezi adevărul, să fii egoist și ticălos; doar îți susții imaginea, renumele și statutul și propriile interesele. A trăi mereu pentru tine îți aduce o mare durere. Ai atât de multe dorințe egoiste, încurcături, piedici, îndoieli și necazuri, încât nu ai nici cea mai mică pace sau bucurie. A trăi de dragul trupului corupt înseamnă a suferi excesiv. Cei care urmăresc adevărul sunt altfel. Cu cât înțeleg mai mult adevărul, cu atât devin mai liberi și mai descătușați; cu cât practică mai mult adevărul, cu atât au mai multă pace și bucurie. Când vor dobândi adevărul, ei vor trăi cu totul în lumină, se vor bucura de binecuvântările lui Dumnezeu și nu vor avea absolut nicio durere(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Cuvintele lui Dumnezeu îmi expuseseră adevărata stare și am înțeles de ce suferisem atât de mult în acea perioadă. Era din cauză că trăiam mereu într-o stare de vanitate și mândrie și nu practicam adevărul. Indiferent dacă mă întâlneam cu nou-veniții sau comunicam cu responsabilii de udare, nu îndrăzneam să mă exprim cu adevărat și mă temeam mereu că ceilalți m-ar fi disprețuit dacă aș fi avut o părtășie slabă. Tot cugetam și îmi făceam multe griji în legătură cu vanitatea și mândria mea și nu mă gândeam decât la mândria și la interesele mele. Înduram o durere insuportabilă doar pentru că trăiam toată ziua copleșită de firea mea coruptă. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o oarecare înțelegere a problemei mele.

Câteva zile mai târziu, persoana responsabilă a spus că din acel moment vom conduce pe rând comunicarea între responsabilii de udare. Auzind aceste cuvinte, nu m-am putut abține să n-am emoții din nou, gândindu-mă: „Acum, mă aflu în fața fraților și surorilor care fac aceeași datorie ca mine. Sunt 11 în total. Deja părtășia mea despre adevărurile referitoare la viziune nu e la fel de bună ca a lor, iar acum voi răspunde și de adunări. Eu nu mă pot exprima. Dacă voi avea emoții când vine vremea părtășiei și mă voi bâlbâi, iar gândirea mea va fi neclară, atunci ce vor crede toți despre mine?” Câteva zile mai târziu urma o adunare, iar persoana responsabilă m-a chemat și a insistat să particip. Chiar dacă nu conduceam adunarea, tot eram bulversată. Mi-era teamă că n-aș fi spus nimic dacă m-aș fi dus și mi s-ar fi cerut să am părtășie, iar asta ar fi fost cea mai mare umilință. Nu am avut curajul să particip. După aceea, câteva zile parcă aveam o piatră înfiptă în inimă și nu puteam respira. Chiar dacă evitasem acea zi, oare puteam să mă eschivez la nesfârșit? M-am gândit că poate chiar nu eram potrivită pentru udare, dar când mă gândeam să renunț, îmi reproșam și simțeam că Îi sunt datoare lui Dumnezeu. Abia când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, starea mea s-a schimbat. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Unii oameni sunt introvertiți din copilărie, nu le place să vorbească și le este greu să socializeze. Chiar și ca adulți, la treizeci sau patruzeci de ani, tot nu pot birui această personalitate: nu sunt experți în oratorie sau conversații și nici nu se pricep să interacționeze. După ce ajung conducători, această trăsătură de personalitate devine o anumită limitare și piedică în lucrarea lor și le provoacă adesea suferință și frustrare, așa că se simt constrânși. Faptul că sunt introvertiți și reticența de a vorbi sunt manifestări ale umanității normale. Întrucât sunt manifestări ale umanității normale, sunt ele considerate fărădelegi față de Dumnezeu? Nu, nu sunt fărădelegi, iar Dumnezeu le va trata corect. Orice probleme, neajunsuri sau defecte ai avea, niciuna dintre acestea nu este o problemă în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu Se uită la felul în care cauți adevărul, cum practici adevărul, cum acționezi conform adevărurilor-principii și cum urmezi calea lui Dumnezeu în condițiile inerente ale umanității normale – acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu. Prin urmare, în chestiuni care nu au legătură cu adevărurile-principii, nu te lăsa îngrădit de condițiile de bază precum calibrul uman normal, abilitățile, instinctele, personalitatea, obiceiurile și stilul de viață. Bineînțeles, nici nu-ți investi energia și timpul încercând să depășești aceste condiții de bază și nici nu încerca să le schimbi. […] Oricare a fost personalitatea ta inițială, aceasta va rămâne personalitatea ta. Nu încerca să-ți schimbi personalitatea pentru a obține mântuirea; aceasta este o idee falsă – orice personalitate ai avea, este o realitate obiectivă pe care nu o poți schimba. Din motive obiective, rezultatul pe care Dumnezeu vrea să-l obțină în lucrarea Lui nu are nicio legătură cu personalitatea ta. Mântuirea ta nu are nici ea legătură cu personalitatea pe care o ai. În plus, dacă ești sau nu o persoană care practică adevărul și are adevărul-realitate nu are nicio legătură cu personalitatea ta. Prin urmare, nu încerca să-ți schimbi personalitatea pentru că faci anumite îndatoriri sau ești responsabil de anumite sarcini – aceasta este o idee eronată. Atunci, ce ar trebui să faci? Indiferent care sunt personalitatea sau condițiile tale inerente, ar trebui să respecți adevărurile-principii și să le practici. În cele din urmă, Dumnezeu nu evaluează dacă Îi urmezi calea sau dacă poți obține mântuirea, pe baza personalității tale; Dumnezeu nu ține cont de ce calibru, abilități, talente, daruri sau aptitudini inerente ai și, bineînțeles, nu estimează cât de mult ți-ai înfrânat instinctele și nevoile trupești. În schimb, Dumnezeu Se uită dacă, în timp ce Îl urmezi și îți faci îndatoririle, Îi practici și-I experimentezi cuvintele, dacă ai intenția și hotărârea de a urmări adevărul și, în final, dacă ai reușit să practici adevărul și să urmezi calea lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu. Înțelegi asta? (Da, înțeleg.)” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului II, „Cum să urmărești adevărul (3)”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit foarte emoționată și oarecum eliberată. Am înțeles că Dumnezeu nu dorește să schimbe instinctele și personalitățile oamenilor, ci, mai degrabă, firile lor corupte. Defectele de personalitate sunt manifestări ale umanității normale, iar Dumnezeu nu le condamnă. Avusesem mereu o anumită opinie: am crezut că sunt introvertită și că nu mă pricep să mă exprim, că nu sunt potrivită să îndeplinesc îndatoririle de udare. Oricând întâlneam oameni extrovertiți care se exprimau bine, mă simțeam constrânsă și mă temeam mereu de ce ar crede oamenii despre mine dacă m-aș exprima prost. Mă simțeam inferioară și eram timidă, considerând și mai mult că nu puteam face această datorie. Se pare că era doar o părere paranoică. Faptul că eram introvertită și că nu mă exprimam bine nu mi-a afectat îndeplinirea datoriei. Gândindu-mă la alte îndatoriri pe care le-am îndeplinit în trecut, pe atunci, încercasem cu conștiinciozitate să mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu și am putut să obțin câteva rezultate făcându-mi datoria cu sârguință. La adunări și când aveam părtășie, am dobândit și o oarecare luminare și iluminare. Deși nu mă puteam exprima la fel de bine ca alții, nu era ca și cum nu puteam să exprim nimic clar. De fapt, era suficient ce îmi dăduse Dumnezeu. Motivul principal era că fusesem constrânsă de vanitate și mândrie și că mă temeam că m-aș fi făcut de râs dacă aveam o părtășie slabă. Mereu mi-am folosit introversia și nepriceperea la cuvinte ca pe o scuză și nu m-am gândit cum ar trebui să rezolv aceste dificultăți din datoria mea, cu atât mai puțin să reflectez asupra firii mele corupte. Trăiam prinsă în vanitatea și mândria mea, fără putință de scăpare. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că abordam greșit rezolvarea problemelor și că n-ar trebui să mă simt mereu inferioară și negativă pentru că eram introvertită și nu mă pricepeam să mă exprim, deoarece personalitatea omului e determinată de Dumnezeu și nu poate fi schimbată și nu este o fire coruptă. Tot ce puteam face era să urmăresc adevărul, să îmi înlătur firea coruptă și să nu mă mai las constrânsă de vanitate și mândrie. Astfel, aș fi relaxată și liberă. După aceea, am practicat potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și mi-am recunoscut și confruntat defectele de personalitate. În domeniile în care eram la înălțimea sarcinii, am făcut tot ce puteam ca să acționez, iar în cele în care nu eram, am lucrat cu surorile partenere și am învățat de la ele pentru a-mi compensa slăbiciunile. Nu mă mai simțeam inferioară și tristă pentru că eram introvertită și nu mă pricepeam să mă exprim.

Mai apoi, când i-am spus unei surori de starea mea, m-a pus să citesc un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de cele pentru care se străduiesc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent pentru ce se străduiesc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”). Dumnezeu ne-a dezvăluit că antihriștilor le pasă cel mai mult de reputația și statutul lor. Ei văd reputația și statutul ca fiind mai importante decât propria viață. Gândindu-mă în urmă, și eu am avut o astfel de stare. În realitate, când aveam adunări cu nou-veniții, nu trebuia decât să mă gândesc atent la cuvintele lui Dumnezeu și să am părtășie despre părțile pe care puteam să le înțeleg. Cu toate acestea, nu o făceam. Când îi vedeam pe nou-veniți, nu mă concentram să mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu sau la cum să le rezolv problemele, ci la cum să am părtășie astfel încât să îmi creez o imagine bună în inimile lor. Când mă gândeam la ce ar gândi alții despre mine dacă m-aș exprima prost și aș avea părtășie slabă, inima mea devenea constrânsă și nu îndrăzneam să am părtășie. A fost la fel și când m-am întrunit și am comunicat cu responsabilii de udare. Când am văzut că ei toți se exprimau mai bine decât mine, nu m-am gândit să învăț de la ei și să comunic cu ei ca să-mi compensez slăbiciunile, ci la ce părere vor avea despre mine când vor vedea că mă exprim prost și am părtășie slabă. Îmi făceam aceleași griji și când nu spuneam nimic. Odată ce eram destul de constrânsă de lanțurile vanității și ale mândriei, nu căutam repede adevărul pentru a rezolva problemele, ci mă temeam ca alții să nu vadă cum eram de fapt. Aș fi preferat să nu fac această datorie, decât să creadă ceilalți că nu sunt bună de nimic. Cel puțin așa mi-aș fi putut păstra o fărâmă de demnitate. Am realizat că indiferent dacă vorbeam sau tăceam, indiferent de grupul cu care eram, oriunde eram, mă gândeam doar la vanitatea și la mândria mea. Durerea, negativitatea și inferioritatea simțite azi, toate se datorau vanității și mândriei mele. Se datorau incapacității mele de a-mi arăta chipul în fața oamenilor și am vrut chiar să renunț la datoria mea, pentru că nu-mi puteam satisface mândria. Mi-am amintit că părinții mei îmi spuneau adeseori când eram tânără: „Chipul este neprețuit.” Influențată de acest fel de otravă satanică, îmi doream să le las o impresie bună celor cu care interacționam, indiferent cine erau și dacă nu reușeam să îi fac să aprecieze, măcar nu puteam să îi las să mă disprețuiască. Mă purtam așa fie că eram cu oameni de la școală, de la serviciu sau de la îndeplinirea datoriei mele, iar când nevoia mea de reputație și statut nu putea fi satisfăcută, era ca și cum mi-aș fi pierdut viața. Am realizat că dezvăluisem firea antihriștilor. Recunoscând măcar atât, am înțeles, de asemenea, că Dumnezeu mi-a ales acest tip personalitate, prin înțelepciunea Lui. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „După ce au fost corupți de Satana, oamenii au firea coruptă a Satanei drept esența vieții lor; adică, trăiesc după firea lor coruptă, iar viețile lor sunt guvernate de acea fire coruptă. Dacă, în plus, cineva un calibru bun, un calibru extraordinar și abilități complete, perfecte și minunate în toate domeniile, asta doar îi cultivă firea coruptă și duce la escaladarea galopantă a acelei firi corupte, făcând-o de necontrolat. Drept urmare, el devine mai arogant, intransigent, înșelător și ticălos. Dificultatea lui de a accepta adevărul sporește și firea lui coruptă este imposibil de înlăturat(Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului II, „Cum să urmărești adevărul (7)”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că dacă m-aș exprima clar, elocvent și aș putea să controlez ușor tot felul de situații, ajungând să fiu în centrul atenției și apreciată de ceilalți, atunci sigur aș fi mulțumită de mine și aș fi în delir de bucurie. Dar pentru că nu sunt pricepută să mă exprim, pot să mă bazez pe Dumnezeu și să privesc spre El în mijlocul dificultăților și, de asemenea, să-mi văd propriile slăbiciuni și incompetențe, lipsa de importanță și de elocvență și, prin urmare, nu îndrăznesc să fiu prea mândră. Eram atât de obsedată de reputație și de statut, dar mă exprimam neclar și prost. Aveam defecte foarte mari, dar îmi păsa atât de mult de ce gândeau ceilalți despre mine. Dacă mi-ar fi fost ușor să mă exprim, aș fi devenit tot mai arogantă și m-aș fi crezut mai bună decât toată lumea, ca Satana. Dumnezeu m-a protejat nedându-mi abilitatea de a fi o bună oratoare!

Mai târziu, am citit mai multe din cuvintele lui Dumnezeu: „Urmărirea adevărului este cel mai important lucru, indiferent de perspectiva din care îl privești. Poți evita defectele și deficiențele umanității, dar nu poți evita niciodată calea urmăririi adevărului. Indiferent cât de perfectă sau de nobilă ar putea fi umanitatea ta sau dacă ai mai puține cusururi și defecte și ai mai multe puncte forte decât alți oameni, asta nu înseamnă că înțelegi adevărul și nici nu poate înlocui urmărirea adevărului. Din contră, dacă urmărești adevărul, dacă înțelegi mult din adevăr și ai o înțelegere potrivit de profundă și de practică a acestuia, atunci asta va compensa numeroasele defecte și probleme din umanitatea ta(Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului II, „Cum să urmărești adevărul (3)”). „Dacă toate lucrurile la care te gândești în orele tale libere din fiecare zi au de-a face cu modul prin care să-ți rezolvi firea coruptă, să practici adevărul și să înțelegi adevărurile-principii, vei învăța cum să folosești adevărul pentru a-ți rezolva problemele conform cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, vei dobândi capacitatea de a trăi independent, vei avea intrare în viață, nu îți va fi foarte dificil să-L urmezi pe Dumnezeu și, treptat, vei pătrunde în adevărul-realitate. Dacă, în inima ta, ești încă obsedat de prestigiu și statut, încă preocupat să te fălești și să-i faci pe ceilalți să te admire, atunci nu ești o persoană care urmărește adevărul și mergi pe cale greșită. Ceea ce urmărești nu este adevărul, nici viața, ci lucrurile pe care le iubești, adică faima, câștigul și statutul, caz în care nimic din ceea ce faci nu are legătură cu adevărul, toate sunt considerate drept fapte rele și a munci. Dacă, în inima ta, iubești adevărul și întotdeauna tinzi spre acesta, dacă urmărești schimbarea firii și poți ajunge să te supui cu adevărat lui Dumnezeu, dacă te poți teme de El și te poți feri de rău și dacă te înfrânezi în tot ceea ce faci și poți accepta cercetarea atentă a lui Dumnezeu, atunci starea ta se va tot îmbunătăți și vei fi o persoană care trăiește înaintea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că aceia care nu urmăresc adevărul, indiferent cât de bine se exprimă, cât de măreață este personalitatea lor, cât de ușor le este să vorbească sau cât de mulți oameni îi apreciază nu vor fi aprobați de Dumnezeu. Dumnezeu nu se uită la neajunsurile oamenilor, ci mai degrabă la putința lor de a urmări adevărul, de a se supune Lui și de a se teme de El. În îndeplinirea datoriei mele de a-i uda pe noii veniți, intenția lui Dumnezeu era ca eu să urmăresc adevărul în timp ce îmi făceam datoria, să-mi îndeplinesc responsabilitatea fie că mă aflam în fața nou-veniților, fie a responsabililor de udare și, în același timp, să caut cum ar trebui să rezolv dificultățile și problemele nou-veniților, pentru ca aceștia să-și pună bazele pe adevărata cale și să-și îndeplinească mai repede îndatoririle de ființe create. Cu toate acestea, când am venit în fața nou-veniților și a responsabililor de udare, în fiecare zi nu mă gândeam la altceva decât la vanitatea și la statutul meu. Era exact opusul căii despre care vorbește Dumnezeu și pe care merg oamenii care urmăresc și iubesc adevărul. În acest fel, doar m-ași fi îndepărtat și mai mult de cerințele lui Dumnezeu, iar El m-ar fi eliminat în cele din urmă. Din acel moment, urmând cuvintele lui Dumnezeu, am început să mă instruiesc în mod conștient ca să pun suflet în datoria mea și să îmi înlătur propria fire coruptă, concentrându-mă să caut adevărurile-principii și să-mi fac bine datoria. După aceasta, când am condus pe rând adunările, nu am mai ales să mă sustrag. Știam că prin conducerea adunărilor puteam să mă instruiesc și să-mi îmbunătățesc exprimarea, să compensez ceea ce îmi lipsea și să-mi fac bine datoria, așa că I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea credință și putere. Nu mă mai concentram la ce credeau ceilalți despre mine; era suficient să dau frâu liber la ceea ce mi-a dat Dumnezeu inițial și la ceea ce puteam realiza singură. Când a venit rândul meu să am părtășie, am făcut-o cu calm, despre ce înțelesesem, și am exprimat și unele lucruri pentru care nu mă pregătisem; nu am mai fost constrânsă de mândria mea.

Experimentând asta, am aflat că nu lipsa mea de elocvență mă făcea să fiu deprimată și să sufăr, ci mai degrabă faptul că urmăream reputația și statutul. Când nu te exprimi clar și bine, acesta este un neajuns al umanității, dar nu este o boală mortală. Să urmărești adevărul din toată inima ta și să cauți adevărurile-principii când întâmpini probleme sau dificultăți în îndeplinirea datoriei, acesta este cel mai important lucru.

Anterior: 2. Suișurile și coborâșurile căii urmate de un soldat în răspândirea Evangheliei

Înainte: 5. Este cu adevărat o virtute dacă ești „strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte