de Shi Qi, Taiwan

De mică, mi-am practicat credința în Domnul Isus, alături de mama și m-am bucurat de harul Lui abundent. Asta m-a făcut să simt profund mila și iubirea Domnului Isus pentru omenire. Obișnuiam să mă rog Lui pentru har. Oricând aveam probleme, mă rugam Domnului și, când păcătuiam, veneam înaintea Lui să mă spovedesc. Întrucât Domnul este milostiv și iubitor, mă ierta mereu.

Într-o zi din mai 2019, le-am cunoscut pe Facebook pe Diana și pe Vanessa. Am participat împreună la un studiu biblic și am văzut că părtășia Vanessei despre Biblie era pătrunzătoare. Odată, în timpul unei întruniri, Vanessa a spus: „Domnul a spus că Se va întoarce în zilele de pe urmă, deci când Îl vom putea întâmpina? Domnul Isus a spus: «Oile Mele ascultă glasul Meu» (Ioan 10:27). «Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi mânca cu el, și el cu Mine» (Apocalipsa 3:20). Și: «Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!» (Apocalipsa 2:7). Din aceste pasaje putem vedea că atunci când Domnul vine în zilele de urmă, El Își va exprima cuvintele. Ca să-L întâmpinăm pe Domnul în zilele de pe urmă, trebuie să-I auzim glasul. Când auzim glasul lui Dumnezeu, Îl putem întâmpina pe Domnul ca fecioarele înțelepte.” Părtășia Vanessei m-a surprins. Nu mai auzisem asemenea cuvinte pătrunzătoare. Găsise cheia întâmpinării Domnului. Nu realizasem asta înainte. După aceea, Vanessa mi-a arătat un film cu un imn energic. La sfârșitul filmului scria: „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”, iar asta m-a făcut curioasă. Când s-a terminat studiul biblic, m-am dus să caut pe internet. Am văzut multe informații negative, așa că am luat legătura cu Diana ca să aflu mai multe. A spus că întâmpinarea Domnului e foarte importantă și m-a sfătuit să nu mă las influențată de zvonuri. Mai întâi ar trebui să las grijile la o parte și să caut cu smerenie să văd dacă e adevărata cale. Câteva zile mai târziu, Diana m-a invitat la o întrunire. Aveam o dilemă: să mă duc sau nu? Părtășia Vanessei despre Biblie era pătrunzătoare, iar eu voiam să aflu mai multe, dar îmi făceam griji că ceea ce predica ea nu era adevărata cale. Ezitând, m-am rugat Domnului, cerându-I îndrumarea. După aceea, am participat la adunare.

În timpul adunării, Vanessa mi-a spus încântată: „Domnul Isus S-a întors deja drept Dumnezeu Atotputernic întrupat. Dumnezeu Atotputernic a încheiat Epoca Harului și a început Epoca Împărăției, a exprimat milioane de cuvinte și, pe baza lucrării de răscumpărare a Domnului Isus, El face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu, ca să purifice și să mântuiască pe deplin omenirea. Cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic sunt toate adevărul și dezvăluie taina întrupării lui Dumnezeu, cele trei etape ale lucrării Lui și povestea ascunsă a Bibliei. Cuvintele Lui ne spun și sursa păcătoșeniei omenirii, felul în care Satana corupe omenirea, cum Dumnezeu mântuiește omenirea în etape progresive și sensul lucrării de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Dumnezeu ne-a arătat și cum pot obține credincioșii mântuirea. Dumnezeu explică felul în care să experimentăm judecata cuvintelor Sale ca să scăpăm de corupție, cum să practicăm adevărul și să fim oameni onești, cum să ne temem de El și să ne ferim de rău ca să-I facem voia și așa mai departe. Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic au împlinit profeția Domnului Isus: «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină» (Ioan 16:12-13). «Pe cel ce Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă» (Ioan 12:48). «Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu» (1 Petru 4:17).” Când am auzit-o pe soră spunând că Domnul Isus Se întorsese drept Dumnezeu Atotputernic întrupat, n-am îndrăznit să cred, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și m-am gândit cum Dumnezeu a spus: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor!” (Matei 5:3). M-am gândit: „Întoarcerea lui Dumnezeu e importantă, nu pot trage concluzii orbește. Ar trbui să caut smerită și să continui să ascult.”

După aceea, Vanessa m-a pus să citesc un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „Hristos al zilelor de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul dobândește viața și este singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să intri pe porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de norme, de slove și sunt încătușați de istorie, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața, nici să câștige calea veșnică a vieții. Asta deoarece tot ceea ce au ei este o apă tulbure de care s-au agățat timp de mii de ani, în loc de apa vieții care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dau provizii din apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fii ai iadului. Atunci cum pot ei să-L privească pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să menții lucrurile așa cum sunt stând nemișcat și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci nu vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – totuși, tu stai și aștepți pasiv pieirea, agățându-te de nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul de care te agăți ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată vechi? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus la cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt slove care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevăruri care sunt capabile să dea viață. Scripturile pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul și nu sunt cuvinte filosofice care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu te fac să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te oferi cerului pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum – uită-te să vezi cine săvârșește acum lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci asta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Citindu-l, am simțit că aceste cuvinte erau diferite și aveam o anumită venerație pentru ele: aceste cuvinte erau severe, tăioase, fiecare cuvânt și frază erau pline de autoritate și putere. Nu păreau cuvinte pe care le-ar fi putut rosti un simplu muritor. Numai Dumnezeu putea vorbi astfel. Dar m-am gândit și că nu era corect, că Dumnezeu e milostiv și iubitor. Cuvintele Lui sunt mângâietoare și pline de afecțiune. Dar aceste cuvinte erau atât de aspre, ca un blestem sau o condamnare a omenirii. Aveam o dilemă: „Chiar sunt acestea cuvintele lui Dumnezeu? Având în vedere autoritatea pe care o au, trebuie să fie ale Lui, nu? Dar dacă Dumnezeu Atotputernic chiar este Domnul Isus întors, ar trebui să vorbească la fel ca El. Ar trebui să fie milostiv și iubitor, iar cuvintele Lui ar trebui să fie blânde și grijulii. Dar discursul lui Dumnezeu Atotputernic este foarte aspru. Să fie El cu adevărat Domnul Isus întors?” Eram foarte derutată.

După aceea, i-am spus Vanessei despre îndoielile mele, iar ea a avut părtășie cu mine, răbdătoare, spunând: „Mereu am crezut că Dumnezeu e milostiv și iubitor, că ne vorbește cu blândețe și grijă, așadar, dacă vorbele Lui sunt aspre, ele nu vin de la Dumnezeu. Dar este această ideea conform faptelor și adevărului? De fapt, în fiecare epocă, Dumnezeu nu a rostit doar cuvinte grijulii și încurajatoare, ci și cuvinte care ceartă, judecă și blestemă oamenii. Numai că noi n-am fost atenți. Să vedem cum e acest lucru consemnat în Biblie: Iahve Dumnezeu a spus: «Străjerii lui Israel sunt orbi, sunt toți fără cunoaștere. Toți sunt niște câini de pază muți, care nu pot să latre, care stau tolăniți și visează și cărora le place să doarmă. Sunt niște câini foarte lacomi, niciodată sătui. Sunt niște păstori fără pricepere, fiecare urmându-și propriul drum, fiecare, fără excepție, umblând după propriul câștig» (Isaia 56:10-11). Iar Domnul Isus a spus: «Șerpilor! Pui de vipere! Cum veți scăpa de condamnarea la Gheenă?!» (Matei 23:33). «Să nu le dați câinilor lucrurile sfinte și să nu vă aruncați mărgăritarele înaintea porcilor, ca nu cumva porcii să le calce în picioare, și apoi câinii să se întoarcă să vă sfâșie» (Matei 7:6). Mai sunt multe astfel de versete. Din aceste versete putem vedea că, în Epoca Legii și în Epoca Harului, Dumnezeu a certat, a condamnat și a blestemat oamenii. Deși cuvintele Lui păreau aspre și tăioase, toate erau adevărate și dădeau în vileag esența potrivnică și rebelă a oamenilor față de Dumnezeu. De fapt, fie că ele sunt blânde sau aspre, toate sunt expresii ale firii lui Dumnezeu. Dacă nu înțelegem firea lui Dumnezeu și-L delimităm drept milostiv și blând, ne vom forma anumite opinii când El vorbește aspru, crezând că Dumnezeu vorbește doar cu blândețe, că n-ar trebui să vorbească pe un ton aspru și, astfel, asemenea cuvinte nu ar putea fi ale lui Dumnezeu. E greșit să decidem uitându-ne dacă ele sunt blânde sau aspre și e o consecință a noțiunilor și convingerilor noastre. De exemplu, dacă ne-am recunoaște părinții drept părinți numai când ne vorbesc blând, dar nu i-am recunoaște când vorbesc aspru sau ne ceartă când greșim, n-ar fi asta o prostie?” După ce am auzit părtășia surorii, lucrurile mi-au fost clare. M-am gândit: „Așa e, chiar dacă părinții ne vorbesc cu blândețe sau cu asprime, nu sunt ei tot părinții noștri? Iavhe Dumnezeu și Domnul Isus au vorbit aspru în trecut. Cum de n-am observat asta până acum? Chiar e greșit să decidem dacă astea sunt cuvintele lui Dumnezeu, uitându-ne dacă sunt blânde sau aspre.” După ce-am realizat asta, n-am mai fost potrivnică. Însă oricând citeam cuvinte ale lui Dumnezeu care dădeau în vileag și judecau omenirea, mă simțeam tulburată, de parcă fusesem condamnată. Mă tot gândeam și răzgândeam: Domnul Isus e milostiv și iubitor, de ce e Dumnezeu Atotputernic atât de aspru și mânios pe oameni? La o întrunire, am întrebat-o pe soră: „Pur și simplu nu-I pot considera același Dumnezeu pe Dumnezeu Atotputernic și pe Domnul Isus. Firile lor sunt prea diferite. Când mi-L închipui pe Domnul Isus, mă gândesc cum Dumnezeu e milostiv și iubitor, dar Dumnezeu Atotputernic pare foarte aspru și multe dintre lucrurile pe care le spune dau în vileag și analizează oamenii. De ce sunt Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus atât de diferiți?”

Sora a spus în părtășie: „Oamenii sunt adesea confuzi în privința asta și asta din cauză că ei nu înțeleg firea lui Dumnezeu. Să ne uităm la lucrarea lui Dumnezeu din trecut. Odată ce înțelegem firea dreaptă a lui Dumnezeu, această problemă se va rezolva de la sine. Cu toții știm că atunci când Dumnezeu a observat răul făcut de oamenii din Sodoma și Ninive, firea Lui s-a mâniat și El a decis să distrugă aceste două cetăți. Înainte să le distrugă, a trimis doi îngeri în Sodoma, iar Lot a fost singurul care i-a găzduit. Ceilalți n-au întâmpinat bine îngerii, au vrut să-i omoare. Dumnezeu a văzut că fac rău și S-a mâniat. După ce îngerii i-au salvat pe Lot și ai lui, Dumnezeu a pogorât foc din ceruri, distrugând toți oamenii, animalele și plantele din cetate. Acum să ne uităm la Ninive. Dumnezeu a plănuit să distrugă și această cetate, așa că l-a trimis pe Iona să-i transmită mesajul: «Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!» (Iona 3:4). Când regele din Ninive a auzit vestea, și-a pus supușii să poarte saci, să se așeze în cenușă, să țină post și să se roage, lepădându-se de rău și căindu-se lui Dumnezeu. Când a văzut Dumnezeu asta, Și-a retras mânia și i-a cruțat de la distrugere. Din atitudinile diferite ale lui Dumnezeu față de Ninive și Sodoma, putem vedea că firea Lui e adevărată și vie. El nu e doar iubitor și milostiv, ci și măreț și mânios. Când oamenii păcătuiesc, Dumnezeu le dă o șansă să se căiască, arătându-le firea Sa iubitoare și milostivă. Când oamenii sunt încăpățânați și nu vor să se căiască, când se împotrivesc îndărătnici lui Dumnezeu și strigă împotriva Lui, Dumnezeu Își dezlănțuie furia asupra lor, arătându-Și firea dreaptă și măreață. Asta ne permite să vedem că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu e doar iubitoare și milostivă, ci și măreață și mânioasă. Ambele aspecte sunt cuprinse în firea inerentă a lui Dumnezeu.

Acum să ne gândim la Epoca Harului, în care a lucrat Domnul Isus. Când oamenii păcătuiau și veneau înaintea Domnului ca să mărturisească și să se căiască, El îi ierta de păcate și le oferea harului Lui bogat, prin urmare mulți oameni cred că firea Domnului e doar iubitoare și milostivă, nu mânioasă și blestemătoare. De fapt, astea sunt doar noțiunile și închipuirile oamenilor. Față de fariseii care L-au condamnat pe Domnul și I s-au opus, ba chiar au protestat public împotriva Lui, Domnul Isus a fost plin de mânie. I-a condamnat, i-a blestemat și a proclamat aupra lor cele șapte vaiuri. Nu a avut deloc milă pentru ei. De aici, putem vedea că, de la Creație până-n prezent, Dumnezeu Și-a exprimat mereu firea dreaptă omenirii. Dumnezeu e iubitor și milostiv, dar și măreț, mânios, blestemător și pedepsitor. Întocmai cum spune Dumnezeu Atotputernic: «Mila și îngăduința lui Dumnezeu există într-adevăr, dar sfințenia și dreptatea Lui când Își dezlănțuie mânia îi arată, de asemenea, omului, latura lui Dumnezeu care nu suportă nicio ofensă. Când omul este pe deplin capabil să asculte poruncile lui Dumnezeu și se comportă conform cerințelor Lui, mila Sa față de om este din belșug; când omul s-a umplut de corupție, ură și dușmănie față de El, Dumnezeu este deosebit de furios. În ce măsură este deosebit de furios? Mânia Sa va dura până când Dumnezeu nu va mai vedea împotrivirea și faptele rele ale omului, până când acestea nu vor mai fi înaintea ochilor Săi. Doar atunci va dispărea furia lui Dumnezeu. […] El este îngăduitor și milos față de lucrurile care sunt generoase, frumoase și bune; față de lucrurile care sunt rele, păcătoase și vicioase, El este deosebit de mânios, în așa fel încât este de neoprit în mânia Sa. Acestea sunt cele două aspecte principale și cele mai proeminente ale firii lui Dumnezeu și, în plus, acestea au fost dezvăluite de El de la început până la sfârșit: milă îmbelșugată și mânie profundă» (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, putem vedea că «milă îmbelșugată și mânie profundă» sunt cele două aspecte ale firii lui Dumnezeu pe care El le arată continuu omenirii. Aceste două aspecte ale firii Lui nu sunt contradictorii. Ele sunt parte din firea Lui inerentă. Nu trebuie să-L delimităm pe Dumnezeu ca fiind capabil doar să ofere milă și nu să-Și manifeste mânia, pe baza faptului că, în trecut, ne-am bucurat de harul Său. O astfel de înțelegere e unilaterală.” Când am auzit asta, am realizat că Dumnezeu nu e doar iubitor și milostiv, ci și măreț, mânios și blestemător. Toate acestea sunt aspecte ale firii inerente a lui Dumnezeu. Întrucât înțelegeam prea puțin firea lui Dumnezeu, consideram unilateral că Dumnezeu e doar milostiv și iubitor. Astea chiar erau noțiunile și închipuirile mele, contrare realității. Mi-am dat seama că am nevoie de mai multă părtășie ca să-mi aprofundez înțelegerea.

Sora și-a continuat părtășia: „Firea pe care Dumnezeu o manifestă în fiecare epocă se bazează pe cerințele lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, precum și pe nevoile omenirii corupte. Aceste două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne pot edifica: «Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Misiunea Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost întru totul una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El le-a adus oamenilor har și binecuvântări din abundență și le-a oferit acestora toate lucrurile de care puteau să se bucure spre desfătarea lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Isus Mântuitorul. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau» (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Povestea adevărată din spatele lucrării din Epoca Răscumpărării”). «În lucrarea Sa finală de a încheia epoca, firea lui Dumnezeu este una de mustrare și judecată, în care El dezvăluie tot ceea ce este nedrept, pentru a judeca în mod public toate popoarele și pentru a-i desăvârși pe aceia care Îl iubesc cu o inimă sinceră. Doar o fire ca aceasta poate finaliza o epocă. Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile din creație vor fi separate conform tipului lor și separate în diferite categorii pe baza naturii lor. Acesta este momentul când Dumnezeu dezvăluie rezultatul omenirii și destinația fiecăruia. Dacă oamenii nu ar trece prin mustrare și judecată, atunci nu ar fi niciun mod de a le dezvălui neascultarea și nedreptatea. Doar prin mustrare și judecată poate fi dezvăluit rezultatul întregii creații. Omul își arată adevăratul fel doar când este mustrat și judecat. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele și, întreaga omenire va fi separată conform tipului său. Prin mustrare și judecată va fi dezvăluit rezultatul întregii creații, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele răsplătit și toți oamenii să fie sub stăpânirea lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și pedeapsă dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și neascultarea sa devine extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, una care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma și îl poate întregi pe om. Doar această fire poate expune răul și, astfel, îi poate pedepsi sever pe toți cei nedrepți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu semnificația epocii, iar revelația și arătarea firii Sale se manifestă pentru lucrarea fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea în mod arbitrar și fără semnificație. Presupunând că, în dezvăluirea rezultatului omului în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu încă ar acorda omului infinită milă și iubire și ar continua să fie iubitor față de el, și nu l-ar supune pe om judecății drepte, ci i-ar arăta mai degrabă toleranță, răbdare și iertare, și ar ierta omul indiferent cât de grave ar fi păcatele sale, fără nicio urmă de dreaptă judecată: atunci, când ar putea fi încheiată întreaga gestionare a lui Dumnezeu? Când ar putea o fire ca aceasta să poată să conducă oamenii către destinația corespunzătoare omenirii? Luați, spre exemplu, un judecător care este întotdeauna iubitor, un judecător cu o față binevoitoare și o inimă blândă. El îi iubește pe oameni indiferent de infracțiunile pe care le-ar fi comis și este iubitor și indulgent cu ei indiferent cine ar fi. În acel caz, când ar putea el să ajungă la un verdict drept? În timpul zilelor de pe urmă, doar judecata dreaptă poate separa omul conform tipului său și poate aduce omul într-un nou ținut. În acest mod, întreaga epocă este finalizată prin firea dreaptă a lui Dumnezeu de judecată și mustrare»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”).

Sora a spus în părtășie: „În Epoca Legii, Iahve Dumnezeu S-a exprimat cu firi dominate de blesteme, ardere și mânie. În acea perioadă, oamenilor le lipsea înțelegerea. Nu știau ce era păcatul, cum să trăiască sau cum să-L venereze pe Dumnezeu, așa că, pe baza nevoilor lor de pe atunci, Dumnezeu a emis legi și porunci ca să îndrume oamenii în viață. Cei care au ascultat legile lui Dumnezeu au primit mila Lui, dar cei care au încălcat legea au fost arși de focul ceresc al lui Dumnezeu sau lapidați. Totuși, spre sfârșitul Epocii Legii, pe măsură ce oamenii au devenit tot mai corupți și au păcătuit și au încălcat legea fără voia lor, ei ar fi fost uciși conform legii, dacă acțiunile lor ar fi fost judecate după legea de pe-atunci. Așadar, în Epoca Harului, Însuși Dumnezeu S-a întrupat ca să răscumpere omenirea conform nevoilor ei, arătându-Și firea milostivă și iubitoare și oferindu-le oamenilor harul Său abundent. I-a tratat cu milă și iubire nesfârșite, le-a tolerat și iertat păcatele și, în final, a fost răstignit, ca să răscumpere oamenii de păcatele lor. I-a iertat de toate sentințele și le-a permis să continue să trăiască. În Epoca Harului, dacă Dumnezeu ar fi continuat să-Și exprime firea sub formă de blesteme, ardere și mânie, păcatele oamenilor n-ar fi fost iertate, oamenii, conform legii, n-ar fi fost răscumpărați, iar omenirea ar fi fost distrusă și n-ar fi fost unde este azi. Așadar, Dumnezeu Și-a exprimat firea milostivă și iubitoare în Epoca Harului. Câtă vreme oamenii veneau înaintea Lui și îi acceptau răscumpărarea, El îi ierta de păcate. În zilele de pe urmă, oamenii au devenit tot mai corupți. Deși am primit răscumpărarea Domnului Isus și iertarea păcatelor, natura noastră păcătoasă, cum ar fi aroganța, perfidia, răutatea, intransigența și hainia sunt toate încă adânc înrădăcinate în noi. Firea noastră satanică tot nu a fost eradicată complet, așa că adesea mințim, păcătuim, ne răzvrătim și ne împotrivim lui Dumnezeu. Tot nu suntem vrednici să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Ca să mântuiască omenirea și să se scape complet de păcat, Dumnezeu S-a întrupat iar, face lucrarea de judecată și purificare pe baza lucrării Domnului Isus, ca să ne stârpească pe deplin firile satanice, să ne purifice de păcat și să ne permită să ne supunem lui Dumnezeu și să-L venerăm și, în final, să ne conducă în Împărăția Lui. Datorită necesităților lucrării Lui, Dumnezeu nu-Și mai exprimă firea milostivă și iubitoare, ci optează să-Și manifeste firea dreaptă, măreață și mânioasă, ca să judece și să dea în vileag firile corupte ale oamenilor. Doar astfel poate transforma și purifica omenirea. Deși firea manifestată de Dumnezeu în fiecare epocă e diferită, esența Lui nu se schimbă niciodată. Dumnezeu Își face lucrarea și Își dezvăluie firea conform nevoilor omenirii corupte, permițându-le oamenilor să-L înțeleagă și să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, ca să nu-L delimiteze și să nu-I delimiteze firea. N-ar trebui să credem că Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus nu sunt același Dumnezeu doar fiindcă exprimă firi diferite.”

Abia după părtășia surorii, am realizat că Dumnezeu decide ce fel de fire să manifeste în fiecare epocă, pe baza cerințelor lucrării Lui de mântuire și a nevoilor omenirii corupte. În lucrarea Lui de judecată în zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic Își manifestă firea dreaptă și măreață ca să purifice și să mântuiască omenirea. Deși firea pe care o exprimă este diferită de cea a Domnului Isus, ea este manifestată tot ca să răspundă cerințelor omenirii corupte. Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus sunt unul și același Dumnezeu. Părtășia surorii a fost foarte clară și mi-a risipit confuzia.

În următoarea adunare, Vanessa mi-a citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Prin ce mijloace este împlinită desăvârșirea omului de către Dumnezeu? Este îndeplinită prin intermediul firii drepte a lui Dumnezeu. Firea Lui cuprinde în primul rând dreptate, mânie, măreție, judecată și blestem, iar El îl desăvârșește pe om în primul rând prin intermediul judecății Sale. Unii oameni nu înțeleg și întreabă de ce Dumnezeu este capabil să desăvârșească omul doar prin judecată și blestem. Ei spun: «Dacă Dumnezeu ar blestema omul, omul nu ar muri? Dacă Dumnezeu l-ar judeca, nu ar fi omul condamnat? Atunci cum mai poate el să fie desăvârșit?» Astfel sunt cuvintele oamenilor care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce blestemă Dumnezeu este neascultarea omului, iar ceea ce El judecă sunt păcatele omului. Deși vorbește cu asprime și fără încetare, dezvăluind tot ce este în om și dezvăluind prin aceste cuvinte severe ceea ce e esențial în om, totuși, printr-o astfel de judecată, El dă omului o cunoaștere profundă a esenței trupului și, astfel, omul se supune înaintea lui Dumnezeu. Trupul omului este al păcatului și al Satanei, este neascultător și este obiectul mustrării lui Dumnezeu. Astfel, pentru a-i permite omului să se cunoască pe sine, cuvintele judecății lui Dumnezeu trebuie să se abată asupra lui și trebuie să fie folosite toate felurile de rafinare; doar atunci lucrarea lui Dumnezeu poate fi eficientă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Exact asta a spus Vanessa în părtășie. A spus: „În zilele de pe urmă, lucrarea de judecată a lui Dumnezeu e ultimul pas în mântuirea omenirii și ultima parte a planului Său de gestionare (planul mântuirii) de 6000 de ani. Exprimându-și firea dreaptă și măreață, El încheie întreaga epocă și îi sortează pe toți după felul lor, cei buni cu cei buni și cei răi cu cei răi. Dacă Dumnezeu Și-ar exprima doar firea milostivă și iubitoare, fiind mereu tolerant, îngăduitpr și iertător, oricât de multe păcate am comite, atunci n-am scăpa niciodată de păcătoșenia noastră și am rămâne mereu sub stăpânirea Satanei, distruși de el. În plus, lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu nu ar fi dusă la bun sfârșit, iar binele și răul n-ar fi distinse cum se cuvine. Așadar, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Își exprimă firea dreaptă, măreață și mânioasă în lucrarea Lui și dă în vileag naturile satanice ale oamenilor cu limbajul Lui aspru. Cei care iubesc adevărul ajung să se cunoască și acceptă judecata cuvintelor lui Dumnezeu, Îi înțeleg firea dreaptă care nu tolerează ofensă și, astfel, ajung să-L venereze, să se ferească de rău și, în final, obțin schimbarea firii. Cât despre cei care sunt sătui de adevăr și resping judecata și mustrarea lui Dumnezeu, ei sunt dați în vileag și alungați de Dumnezeu. Astfel, toți sunt aleși după felul lor.”

Mi-am dat seama că, dacă Dumnezeu Atotputernic Își făcea lucrarea de judecată în zilele de pe urmă în același fel în care Domnul Isus Și-a făcut lucrarea de răscumpărare, arătând numai milă și iubire și fără să fie aspru și să judece oamenii, El n-ar putea să-i aleagă după felul lor, natura noastră păcătoasă și potrivnică lui Dumnezeu n-ar fi îndepărtată, iar noi n-am fi mântuiți și n-am intra în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, există o însemnătate în faptul că Dumnezeu exprimă o fire caracterizată de dreptate, măreție, judecată și mustrare în zilele de pe urmă!

Ulterior, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, care m-au făcut să-I înțeleg mai bine lucrarea și firea pe care o exprimă în zilele de pe urmă. „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om. […] Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). „Deși cuvintele Mele pot fi stricte, toate sunt zise pentru mântuirea omului, deoarece Eu doar spun cuvinte, și nu pedepsesc trupul omului. Aceste cuvinte îl determină pe om să trăiască în lumină, să știe că lumina există, să știe că lumina este prețioasă și, chiar mai mult, să știe cât de benefice sunt aceste cuvinte pentru om, cât și faptul că Dumnezeu este mântuire. Deși am rostit multe cuvinte de mustrare și judecată, ceea ce acestea reprezintă nu s-a făcut, în fapt, asupra voastră. Am venit să-Mi fac lucrarea și să-Mi rostesc cuvintele și, deși cuvintele Mele pot fi stricte, sunt rostite drept judecată a corupției și răzvrătirii voastre. Scopul acestor acțiuni ale Mele rămâne acela de a-l mântui pe om din domeniul Satanei; Îmi folosesc cuvintele pentru a mântui omul. Scopul Meu nu este de a-i face rău omului prin cuvintele Mele. Cuvintele Mele sunt stricte ca, în lucrarea Mea, să dobândesc rezultate. Doar printr-o astfel de lucrare poate omul să se cunoască pe sine și să se rupă de firea sa răzvrătită” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Vanessa a spus în părtășie: „Prin cuvintele lui Dumnezeu, putem vedea că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Își folosește cuvintele ca să judece și să purifice oamenii. Oricât de aspre și blestemătoare sunt cuvintele Lui, toate au ținta de a ne ajuta să recunoștem adevărul corupției noastre, să ne eliberăm de influența întunecată a Satanei și să primim mântuirea lui Dumnezeu. Toți știm că firea lui Dumnezeu e dreaptă și sfântă, pe când noi suntem oameni, care au fost corupți profund de Satana, noi urmărim tendințe lumești ne luptăm între noi și uneltim, urmărind banii și profitul personal, fără nicio asemănare cu o persoană adevărată. Chiar și cei care cred în Domnul nu pot practica ceea ce cere Dumnezeu și adesea cer har și binecuvântări de la El. Orice contribuție a lor e doar ca să între în cer și să câștige viața veșnică, nu fiindcă Îl iubesc pe Domnul și încearcă să-L mulțumească. Fac totul doar ca să-L folosească pe Domnul, ca să-și atingă țelurile josnice. Din afară, unii lideri religioși par slujitori smeriți, răbdători și entuziaști ai lui Dumnezeu, dar, în predicile lor, adesea se înalță și mărturisesc pentru ei înșiși, ca să câștige admirația și respectul celorlalți. Când Dumnezeu S-a întrupat și S-a arătat ca să-Și îndeplinească lucrarea, nimeni nu L-a întâmpinat, iar întreaga lume religioasă s-a raliat cu guvernul ateu ca să condamne întoarcerea Sa și să i se împotrivească, răspândind minciuni ca să discrediteze Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și să împiedice oamenii să cerceteze adevărata cale. Cu alte cuvinte, întreaga omenire L-a condamnat și I s-a împotrivit lui Dumnezeu, respingându-I venirea. Întocmai cum spune Biblia: «Și că lumea întreagă zace în cel rău» (1 Ioan 5:19). Omenirea coruptă I s-a opus lui Dumnezeu în toate felurile. Ei sunt la fel ca Satana și șerpi otrăvitori. Când Dumnezeu Își exprimă cuvintele aspre ca să dezvăluie realitatea corupției omenirii, doar cei care iubesc adevărul își pot recunoaște cu adevărat natura satanică, potrivnică și trădătoare față de Dumnezeu și realizează că nu caută să-L cunoască pe Dumnezeu în credința lor și că au doar intenții josnice: să câștige binecuvântări și să facă târguri cu Dumnezeu. Ei văd clar adevărul urât al corupției lor profunde de către Satana, se căiesc sincer lui Dumnezeu, jură să se poarte conform cerințelor lui Dumnezeu și, în final, câștigă o anumită asemănare umană. De aici, putem vedea că, oricât de aspre și tăioase sunt cuvintele lui Dumnezeu, ele toate expun realitatea corupției noastre și au scopul de a ne ajuta să ne revigorăm duhurile amorțite, să ne recunoaștem esențele corupte, să ne eliberăm de păcat și să fim purificați. Cuvintele aspre ale lui Dumnezeu, de dezvăluire și judecată, și ne ajută mult să ajungem să ne cunoaștem și să fim mântuiți!”

După ce am auzit părtășia Vanessei, am realizat în final că Dumnezeu a exprimat atât de multe cuvinte aspre în zilele de pe urmă ca să ne dezvăluie adevărata față. Aceasta este mântuirea, nu condamnarea Lui. M-am gândit cum am crezut în Dumnezeu numai ca să obțin binecuvântări și har, ba chiar L-am delimitat drept milostiv și blând și nu am putut să-L recunosc cânt a vorbit aspru. Am fost atât de absurdă! De atunci, am putut să accept cuvintele aspre și de judecată ale lui Dumnezeu și mi-am dormit mai mult să citesc cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. M-am convins că Dumnezeu Atotputernic era Domnul Isus întors.

Confirmând că lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă era adevărată, am participat activ la întruniri și am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic în fiecare zi. Într-o zi, am văzut un pasaj din cuvintele Lui. „Dacă oamenii rămân blocați în Epoca Harului, atunci nu vor fi niciodată eliberați de firea lor stricată, și cu atât mai puțin vor cunoaște firea inerentă a lui Dumnezeu. Dacă oamenii trăiesc mereu în mijlocul unei abundențe de har, dar nu au calea vieții care le permite să Îl cunoască pe Dumnezeu sau să-L mulțumească, atunci ei nu Îl vor câștiga niciodată cu adevărat în credința lor în El. Acest tip de credință e de-a dreptul deplorabil. După ce vei fi terminat de citit această carte, după ce vei fi trăit fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu întrupat în Epoca Împărăției, vei simți că dorințele pe care le-ai avut ani la rând s-au realizat în sfârșit. Vei simți că doar acum L-ai văzut pe Dumnezeu față în față; doar acum I-ai zărit înfățișarea, I-ai auzit cuvântările personale, ai apreciat înțelepciunea lucrării Lui și ai simțit cu adevărat cât de real și atotputernic este El. Vei simți că ai câștigat multe lucruri pe care oamenii din vremurile trecute nici nu le-au văzut, nici nu le-au avut vreodată. În clipa aceea, vei ști clar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și ce înseamnă să te conformezi voii lui Dumnezeu. Bineînțeles, dacă te agăți de părerile din trecut și respingi sau negi faptul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, atunci vei rămâne cu mâna goală, fără a obține nimic și, în cele din urmă, vei fi declarat vinovat de a I te împotrivi lui Dumnezeu. Cei care sunt capabili să asculte adevărul și să se supună lucrării lui Dumnezeu vor fi revendicați sub numele celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Atotputernicul. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu, dobândind adevăruri din ce în ce mai înalte, precum și viață adevărată. Vor vedea viziunea ce nu a fost văzută vreodată de oamenii din trecut: «M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur, iar printre sfeșnice, pe „Cineva Care era ca un fiu al omului”. Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare și era încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea șapte stele, și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui» (Apocalipsa 1:12-16). Viziunea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu, iar expresia întregii Sale firi este și expresia lucrării lui Dumnezeu în întruparea Sa prezentă. În torenții mustrărilor și ai judecăților, Fiul Omului Își exprimă firea inerentă prin intermediul cuvântărilor, permițându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa și judecata să vadă adevăratul chip al Fiului Omului, care este o descriere fidelă a chipului Fiului Omului văzut de Ioan. (Bineînțeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăției.) Adevăratul chip al lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descris folosind limbajul omenesc, așa că Dumnezeu folosește mijloace prin care Își exprimă firea inerentă pentru a-i arăta omului adevăratul Său chip” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că vedenia lui Ioan din Apocalipsa a prevestit cum cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă sunt ca o flacără sau o sabie ascuțită și sunt pline de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Doar cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă pot înțelege cu adevărat firea dreaptă a lui Dumnezeu și Îi pot aprecia intenția sinceră de a-Și folosi cuvintele ca să judece și să mântuiască omenirea. Am fost profund emoționată de această realizare: „Dumnezeule Atotputernic! Prin dezvăluirea și judecata cuvintelor Tale, am ajuns să văd că nu ești numai iubitor și milostiv, ci și măreț și mânios. Toate acestea sunt aspecte ale firii Tale drepte și inerente. Dumnezeule Atotputernic! Cuvintele Tale chiar sunt prețioase. Trebuie să accept judecata și mustrarea cuvintelor Tale ca să mă cunosc! De acum, Îți voi mânca și Îți voi bea cuvintele, voi accepta judecata și mustrarea cuvintelor Tale și voi căuta adevărul!”