de Yang Yi, China

În 1998 am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și am întâmpinat întoarcerea Domnului. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat cum exprimă Dumnezeu adevărul și face lucrarea de judecată în zilele de pe urmă pentru a curăți și mântui omenirea, îndrumând oamenii spre o destinație frumoasă. M-am gândit c-ar trebui să mă jertfesc, să sufăr, să plătesc un preț și să pregătesc fapte bune dacă-I vreau binecuvântările și să ating o destinație bună. Așa că am început să răspândesc Evanghelia și să găzduiesc ocazional frați și surori și mi-am dat silința să fac tot ce pot. Am donat până și banii în plus pe care-i aveam fraților și surorilor la ananghie. Odată, când răspândeam Evanghelia, am fost arestată de poliție, torturată și chiar întemnițată. Chiar și atunci, nu L-am trădat pe Dumnezeu și n-am fost o iudă. M-am gândit că făcusem atât de multe fapte bune și Dumnezeu mă va binecuvânta. Apoi, în 2018, boala de inimă de acum 20 de ani a recidivat subit, aveam hipertensiune și am fost internată de două ori. M-am gândit că orice s-ar întâmpla, nu mă pot plânge. Ar trebui să mă supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Surprinzător, după doar două săptămâni, mi-am revenit și am fost externată. Eram profund recunoscătoare lui Dumnezeu. Am crezut că, de vreme ce nu mă plânsesem deși eram atât de bolnavă și chiar continuam să-mi fac datoria după externare, eram realmente loială și supusă lui Dumnezeu. În februarie 2019, boala de inimă și hipertensiunea au recidivat de nicăieri și era mult mai rău ca înainte. Curând după, am fost diagnosticată și cu diabet și aveam o hernie de disc serioasă. Nu mă puteam îngriji. Trebuia să mănânc întinsă și aveam nevoie ca nora mea să mă ducă la toaletă. Stăteam în pat toată ziua și abia puteam să vorbesc sau să clipesc.

Într-o noapte, starea mea s-a înrăutățit subit și inima mă durea de îmi era teamă să respir, de parcă o respirație putea fi sfârșitul. Aveam dureri de jumătate de oră și simțeam că aș putea muri în orice clipă. Sufeream atât de mult și gândeam: „Mi-e atât de rău că abia am forță să clipesc; este acesta sfârșitul? Dacă mor, cum voi intra în Împărăție? Nu voi împărtăși nicicând binecuvântările Împărăției și nici nu-i voi vedea peisajul superb. S-a terminat totul pentru mine…?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai rău îmi era. M-am rugat, dar n-am putut înțelege intenția lui Dumnezeu. Pe măsură ce trecea timpul, agonia bolii m-a făcut să-mi pierd dorința de a trăi. Dar știam totodată că intenția lui Dumnezeu nu era ca eu să mor. Nu știam ce să fac și am început să-I cer lui Dumnezeu: „Când mă voi face bine? Toate surorile de vârsta mea sunt mai sănătoase ca mine, dar eu nu m-am sacrificat sau am contribuit mai puțin ca ele. Dădusem atât de multe pentru Dumnezeu, cheltuind chibzuit ca să pot dona fraților și surorilor la nevoie. Am îndeplinit activ orice datorie am putut. Chiar și când am fost arestată, închisă și sufeream mult, nu L-am negat sau trădat pe Dumnezeu. Nu făcusem suficiente fapte bune? De ce nu mă binecuvântează Dumnezeu și nu-mi dă un trup puternic?” Mă plângeam constant și inima-mi era întunecată. Mai târziu, abia când inima a început să mă doară mai tare, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să caut. M-am rugat la Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule, problemele cu inima s-au agravat brusc. Nu-Ți cuprind intenția și nu știu cum ar trebui să experimentez asta. Dragă Dumnezeule, nu vreau să mă răzvrătesc sau să mă împotrivesc Ție. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă ca să pot învăța din asta.” Apoi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum ar trebui să experimentezi boala atunci când vine? Ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu și să te rogi, să cauți și să bâjbâi după intenția lui Dumnezeu; ar trebui să te analizezi ca să afli ce ai făcut împotriva adevărului și ce corupție din tine nu a fost înlăturată. Firea ta coruptă nu poate fi îndepărtată fără să treci prin suferință. Doar dacă sunt temperați prin suferință, pot oamenii să nu fie desfrânați și sunt capabili să trăiască tot timpul înaintea lui Dumnezeu. Când cineva suferă, se roagă mereu. Nu se gândește deloc la plăcerile culinare, vestimentare sau la alte desfătări; în inima lui, se roagă constant, analizându-se ca să vadă dacă a greșit cu ceva sau unde a acționat împotriva adevărului. În mod normal, când înfrunți o boală gravă sau o maladie ciudată care te face să suferi foarte mult, asta nu este o întâmplare. Fie că ești bolnav sau sănătos, intenția lui Dumnezeu este acolo, în acel lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, dobândirea adevărului este cea mai importantă”). După ce-am cugetat la cuvintele Lui, I-am înțeles mai bine intenția. Dumnezeu nu folosea această boală ca să-mi ia viața, nici nu mă făcea să sufăr degeaba. Mai degrabă, boala era modul Lui de a-mi revela firea coruptă și de a mă ajuta să trag o învățătură; era felul Său de a mă mântui. N-ar trebui să-L înțeleg greșit sau să-L învinovățesc, ci să reflectez asupra-mi.

Au fost mai multe pasaje care m-au ajutat să-mi înțeleg starea atunci. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Îmi revărs mânia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plin de îndoieli. Când le dau oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, Eu nu le acord atenție și simt dezgust față de ei; aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). „În toate privințele am avut așteptări stricte de la om. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și condiții, atunci mai degrabă Mă lipsesc de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe toți cei care Mă înșală prin intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial și să facă toate lucrurile pentru a dovedi și de dragul acelui unic cuvânt: credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). Cuvintele lui Dumnezeu de judecată erau ca un cuțit în inimă. Îmi era atât de rușine și mi-am venit imediat în fire. Am început să reflectez asupra-mi; care-mi fusese țelul de fapt în toți anii de credință? M-am gândit la cum îmi ajutam frații și surorile la necazuri, făceam cât de bine puteam orice îndatoriri în biserică și arestată, închisă și torturată de PCC, nu L-am trădat pe Dumnezeu. Credeam că făcusem multe fapte bune. Însă prin relevarea cuvintelor lui Dumnezeu și expunerea faptelor, am realizat că nu m-am consumat și sacrificat ca să mă supun și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci ca să-i dobândesc harul și binecuvântările, să mențin un trup sănătos și s-ajung la o destinație bună. Așa că prima oară când m-am îmbolnăvit, m-am gândit că nu m-ar lăsa să mor, în ciuda bolii mele și nu L-am învinovățit. A doua oară, când starea mi s-a agravat și nu puteam avea grijă de mine, în vreme ce mă luptam cu suferința și amenințarea morții, mi-am dat seama că șansele mele la binecuvântările Împărăției Cerului erau slabe și-am regretat sacrificiile din trecut. M-am folosit de sacrificiile trecute ca să raționez și să mă cert cu Dumnezeu. Mă târguiam, Îl înșelam și mă foloseam de El; departe de a mă sacrifica realmente pentru El! M-am gândit de ce fusesem atât de irațională. Așa cum au arătat cuvintele lui Dumnezeu, aveam opinia falsă că pentru consumul și sacrificiile mele, ar trebui să mă binecuvânteze și să-mi dea un trup sănătos și o destinație bună, exact cum, în lumea laică, e considerat corect să răsplătești bazat pe cât de mult lucrează cineva. Mi-am luat suferințele și sacrificiile drept capital de schimb pentru o destinație bună și când n-am obținut-o, inima s-a umplut de plângeri și opoziție. Eram atât de irațională! Dumnezeu e sfânt și drept. Vrea să ne sacrificăm cu sinceritate. Dar eu, cu motivele mele josnice, voiam să fac un târg cu El. Eram înșelătoare și mă împotriveam Lui. Dacă nu mă căiam curând, Dumnezeu avea să mă elimine.

M-am rugat și-am căutat să înțeleg sursa problemei prin cuvintele lui Dumnezeu. Mai târziu am citit două pasaje din cuvintele Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu pentru binele lor; când se leapădă de lucruri și se consumă pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt loiali, o fac tot pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, fac o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință. Nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus natura-esență. Motivul pentru care făcusem târguri cu Dumnezeu, Îl înșelasem și-L folosisem era că fusesem profund coruptă de Satana. Gândurile și noțiunile mele fuseseră otrăvite de Satana. Am trăit după logica și principiile Satanei, precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „nu te mulțumi niciodată cu puțin”, acționând mereu pentru propriul interes și consumându-mă pentru Dumnezeu doar pentru a face un târg cu El. Urmăream mereu să obțin ceva de la El, să dau la schimb sacrificii pe binecuvântări. Am trăit după otrăvurile Satanei, am fost egoistă și-am căutat doar câștigul personal. Când n-am primit binecuvântări și beneficii, m-am și plâns împotriva Lui. N-aveam pic de umanitate! M-am gândit la cum, pentru a mântui lumea, la prima întrupare, Dumnezeu a fost răstignit pentru a răscumpăra omenirea și la a doua întrupare, a venit în țara marelui balaur roșu și a fost persecutat de PCC, condamnat și respins de lumea religioasă. Dumnezeu a îndurat suferințe și umilințe enorme și tot a exprimat adevărul pentru a ne uda. Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată nimic, dar S-a sacrificat mereu pentru omenire. Cât despre mine, nu m-am gândit să-I răsplătesc iubirea și chiar I-am cerut pace, binecuvântări și o destinație bună. Când n-am obținut ce voiam, m-am plâns împotriva Lui. Unde-mi era conștiința? Abia meritam să mă numesc om, darămite să intru în Împărăția lui Dumnezeu. După ce am realizat toate astea, m-am urât și am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Dacă n-aș fi fost bolnavă, la pat și sub amenințarea morții, n-aș fi reflectat nicicând asupra-mi și aș fi continuat pe calea greșită, abandonată și eliminată de Dumnezeu fără să știu ce se-ntâmplase. Am fost atât de emoționată și m-am rugat Lui: „Dragă Dumnezeule! Văd acum că boala e parte din mântuirea și iubirea Ta pentru mine. Sunt dispusă să mă supun. Doar prin acest fel de judecată, mustrare, încercare și rafinare pot să-mi identific motivele necurate și să-ncep să-mi schimb firea coruptă. Sunt dispusă să-mi schimb țintele și noțiunile greșite și să-mi fac datoria de ființă creată a lui Dumnezeu.” Apoi, am citit pasajul acesta din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Am înțeles că sunt o ființă creată. A te sacrifica și a te consuma pentru Dumnezeu e perfect natural și justificat și e datoria mea. N-ar trebui să emit cerințe lui Dumnezeu, dar eu, cu motivele mele josnice, voiam ca Dumnezeu să-mi dea binecuvântări și o destinație bună la schimb pe sacrificiile mele. Eram atât de irațională! Indiferent dacă am sau nu un trup sănătos și o destinație bună, tot ar trebui să-L urmez și să mă sacrific pentru El în îndatoririle mele, așa cum un copil ar trebui să-și respecte mereu părinții indiferent de cum îl tratează părinții și dacă va moșteni sau nu proprietăți. Deoarece acestea sunt responsabilități și obligații. Deși tot nu-mi revenisem și mă simțeam destul de rău, nu-L mai înțelegeam greșit pe Dumnezeu și nu mă mai plângeam împotriva Lui. Indiferent dacă îmi reveneam sau nu, eram dispusă să mă supun orchestrațiilor și rânduielilor lui Dumnezeu.

De fapt, ce se pune ca fapte bune și ce fel de consum și sacrificii vor dobândi aprobarea lui Dumnezeu, în trecut, le judecam în funcție de propriile noțiuni și închipuiri, dar asta nu e conform intenției lui Dumnezeu. Abia mai târziu, după găsirea unei judecăți standard în cuvintele Lui, m-am lămurit ce constituie o faptă bună. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este standardul după care sunt judecate acțiunile și comportamentul unei persoane drept bune sau rele? Acesta e dacă acea persoană, în gândurile, dezvăluirile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii adevărului-realitate. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un răufăcător. Cum îi privește Dumnezeu pe răufăcători? Pentru Dumnezeu, gândurile și acțiunile tale exterioare nu sunt mărturie pentru El, nici nu-l umilesc și nu îl înfrâng pe Satana; în schimb, Îl fac de rușine pe Dumnezeu și sunt pline de semnele ocării pe care I-ai adus-o. Nu mărturisești pentru Dumnezeu, nu te sacrifici pentru El și nici nu-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile față de Dumnezeu; în schimb, acționezi pentru binele tău. Ce înseamnă «pentru binele tău»? Mai precis, înseamnă pentru binele Satanei. Prin urmare, în final, Dumnezeu va spune: «Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!» În ochii lui Dumnezeu, acțiunile tale nu vor fi văzute ca fapte bune, vor fi considerate fapte rele. Nu numai că nu vor obține aprobarea lui Dumnezeu – vor fi condamnate. Ce speră să câștige cineva dintr-o astfel de credință în Dumnezeu? Oare, până la urmă, nu-i așa că o astfel de credință nu va da niciun rezultat?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). „Din moment ce ești sigur că această cale este adevărată, trebuie să o urmezi până la capăt; trebuie să-ți menții devotamentul față de Dumnezeu. Din moment ce ai văzut că Dumnezeu Însuși a venit pe pământ pentru a te desăvârși, ar trebui să-I dai inima ta în întregime. Dacă încă Îl poți urma orice face El, chiar dacă îți acordă un rezultat nefavorabil la final, asta înseamnă să-ți menții puritatea în fața lui Dumnezeu. Să-I oferi lui Dumnezeu un corp spiritual sfânt și o fecioară pură înseamnă să-ți menții o inimă sinceră în fața lui Dumnezeu. Pentru omenire, sinceritatea este puritate, iar capacitatea de a fi sincer față de Dumnezeu înseamnă a-ți menține puritatea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). După citirea lor, am înțeles că Dumnezeu vrea să fim sinceri, să ne sacrificăm benevol pentru El fără a cere răsplată, să practicăm adevărul și să mărturisim ferm pentru El în îndatoririle lor. La asta se referă de fapt faptele bune. Înainte, aveam o înțelegere părtinitoare a faptelor bune. Credeam că, atât timp cât mă consum, sufăr și plătesc un preț, clădeam fapte bune și Dumnezeu avea să mă țină minte. Apoi m-am gândit cum, în Epoca Harului, Domnul Isus a aprobat-o pe văduva sărmană care a adus o ofrandă. Pentru majoritatea, părea că oferise doar câteva monede, ceea ce valora foarte puțin, dar lui Dumnezeu nu-i pasă cât de mult oferim, ci de intențiile noastre. Mă consumasem și dădusem de nenumărate ori ce oferise văduva, așa că de ce nu mă aproba Dumnezeu? Dumnezeu nu era dezgustat de cheltuielile mele, ci de motivele mele înșelătoare și de șiretlicurile mele. Nu eram sinceră cu El; consumul meu era tranzacțional și necurat. Oricât aș fi dat în acest fel, n-ar fi considerat nicicând o faptă bună. După ce-am înțeles intenția lui Dumnezeu, m-am rugat la El spunând că, dacă-mi voi reveni sau nu, voi avea o destinație bună, tot mă voi sacrifica sincer pentru a-I răsplăti iubirea. Ulterior, hernia de disc nu se ameliora și boala de inimă continua să revină, dar nu mai eram constrânsă de boală sau legată de dorința de binecuvântări; puteam mânca și bea regulat cuvintele lui Dumnezeu, participa la adunări și face datoria în măsura posibilităților.

În viață, am avut ocazia de a accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și norocul de a-I auzi glasul; Dumnezeu a făcut o excepție pentru a mă înălța. Prin expunerea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să văd că eram atât de coruptă de Satana încât abia mai aveam o asemănare umană. Doar că acum am dobândit ceva rațiune și supunere față de Dumnezeu. Acum, după aceste schimbări, chiar de mor, n-am trăit în van. Când am renunțat la dorința pentru binecuvântări și când n-am mai fost constrânsă de boală, m-am simțit mult mai echilibrată. Ulterior, n-am căutat tratament pentru boală, dar tot am început să fiu mai bine. Acum pot sta și scrie la computer și am scris articole pentru a mărturisi ferm pentru Dumnezeu. Pot, de asemenea, să-mi port de grijă acum. Îi mulțumesc din adâncul inimii că a folosit boala pentru a mă ajuta să trag o învățătură și că mi-a permis să-I văd mântuirea și iubirea pentru mine. M-am gândit la niște cuvinte de la Dumnezeu: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați și dezvăluiți corupție – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori ca să renunți la planurile și dorințele tale și ca să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a).