de Xiaomi, Japonia

În iunie 2022, am fost aleasă conducătoare de biserică. Gândindu-mă la lucrarea pe care mi-aș asuma-o, la experiența bogată pe care aș câștiga-o, și că ar fi bine pentru creșterea mea în viață, am fost încântată. I-am fost recunoscătoare lui Dumnezeu pentru șansa asta de a practica. Dar nu mai fusesem conducătoare, așa că nu cunoșteam multe principii. Când au apărut probleme, n-am căutat principii ci doar am lucrat orbește, făcând ce credeam că e mai bine. La fel am ales și oameni pentru posturi. Puțin mai târziu, o supraveghetoare pe care am ales-o era neglijentă în datorie și întârzia lucrarea. O conducătoare superioară m-a mustrat: „Numirea personalului e foarte importantă, de ce ignori principiile și decizi singură lucrurile fără să le discuți cu colegii tăi? Ești foarte arogantă și încrezută!” M-am simțit groaznic s-o aud spunând asta. Am recunoscut că fusesem arogantă, dar eram foarte îngrijorată. Acum că problema mea fusese dezvăluită, conducătoarea și alți frați și surori mă vedeau așa cum eram. M-ar suspenda conducătoarea dacă ar mai apărea aceeași problemă? Surprinzător, în scurtă vreme, o parte din lucrarea mea a trebuit refăcută într-un alt proiect, pentru că făcusem lucrurile după capul meu. Asta a întârziat lucrarea, eu fiind emondată și tratată din nou. Mi s-a spus: „Conducătoare fiind, nu te ocupi de chestiuni personale, ci faci o lucrare care implică întreaga biserică. Conducătorii ar trebui să caute principiile adevărului și să discute cu colegii în toate situațiile. De ce faci mereu doar ce vrei? Ești mult prea arogantă.” Ceea ce a spus mi-a străpuns inima ca un cuțit și nu-mi puteam opri lacrimile. Avea dreptate; conducătoarea deja semnalase problema asta. De ce am făcut aceeași greșeală? Dacă făceam mereu lucrurile după capul meu și greșeam, sigur eram suspendată mai devreme sau mai târziu. Atunci, am observat alți oameni în jurul meu care n-au căutat principiile adevărului în îndatoriri, făcând lucrurile de capul lor. Asta a dus la perturbări în lucrare și au fost criticați, unii fiind suspendați. Văzând asta, am devenit și mai neliniștită și speriată. Am simțit că din acel moment trebuia să fiu atentă și să nu mai fac nicio greșeală. Altfel, aș fi fost și eu suspendată. Dacă într-adevăr mi-aș pierde datoria, aș mai avea un final bun și o destinație bună? După aceea, am devenit foarte agitată în lucrare. Chiar și în discuțiile obișnuite de lucru, când trebuia să ne exprimăm o opinie, ezitam să deschid gura, temându-mă că voi spune ceva greșit și-mi voi dezvălui problema. Când ofeream sugestii pentru problemele observate, aveam îndoieli, gândindu-mă: „Oare chiar e o problemă? Mă va trata conducătoarea dacă greșesc? Lasă, mai bine n-o aduc în discuție. Măcar așa nu voi greși și nu voi fi criticată.” La acest gând, pur și simplu, am ignorat lucrurile de care nu eram sigură. Dar asta m-a făcut să mă simt vinovată și-am realizat că sunt iresponsabilă față de lucrare. M-am gândit că trebuia să-mi întreb colegii și să mă ocup de probleme după ce văd ce părere au. Astfel, conducătoarea nu ar fi spus că sunt arogantă și încăpățânată. Odată, biserica trebuia să aleagă un conducător de echipă pentru lucrarea de evanghelizare. Un frate era înzestrat în împărtășirea Evangheliei, dar alții au spus că nu are o umanitate bună, că îi atacase și se răzbunase pe ceilalți. Nu-mi puteam da seama dacă era un candidat viabil, așa că am discutat cu colegii mei. Toți au spus să încerce. Atunci, m-am simțit cam neliniștită, dar apoi m-am gândit că dacă toți au spus că putea încerca sarcina, n-ar trebui să fie o problemă mare. Așa că, nu mi-am exprimat îngrijorările și chiar m-am consolat: Cerusem deja sugestiile tuturor, dacă ceva nu mergea bine, nu aveam să fiu singura responsabilă. În scurt timp, conducătoarea superioară ne-a verificat lucrarea și a aflat că nu avea o umanitate bună. El nu accepta sugestiile altora și chiar îi ataca și se răzbuna pe ei. Conducătoarea a spus: „Dacă nu e suspendat imediat, lucrarea va fi afectată.” M-a supărat rău s-o aud spunând asta, pentru că știusem de problemă, dar, temându-mă că părerea mea era greșită și că aveam să fiu tratată dacă era vreo problemă, nu spusesem nimic. Din fericire, conducătoarea a observat asta și l-a suspendat, altfel, lucrarea chiar ar fi avut de suferit. M-am simțit foarte vinovată. Am avut un sentiment clar că era o problemă. De ce n-am avut curajul s-o aduc în discuție? De ce n-am reușit să protejez biserica? De ce m-am temut că voi fi emondată și tratată? M-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume să-mi înțeleg problema.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Unii își urmează propria voință atunci când acționează. Ei încalcă principiile și după ce sunt emondați și tratați, recunosc doar verbal că sunt aroganți și că au făcut o greșeală numai pentru că nu au adevărul. Însă, în inimile lor, ei tot se plâng: «Nimeni nu mai riscă, numai eu – și, în cele din urmă, când ceva merge prost, mie îmi pasează toată responsabilitatea. Nu este o prostie din partea mea? Nu mai pot face același lucru data viitoare, riscând astfel. Cuiul care iese în evidență e bătut cu ciocanul!» Ce credeți despre această atitudine? Este o atitudine de căință? (Nu.) Ce atitudine este? Nu au devenit ei alunecoși și înșelători? În inimile lor, gândesc: «Sunt norocos că acest lucru nu s-a transformat într-un dezastru. Omul din greșeli învață, ca să spunem așa. Trebuie să fiu mai atent în viitor.» Ei nu caută adevărul, folosindu-se de meschinăria și de uneltirile lor viclene pentru a ține cont de chestiune și a se ocupa de aceasta. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au pocăit. Primul lucru care trebuie făcut atunci când te pocăiești este să recunoști ce ai făcut greșit, să vezi unde era greșeala ta, esența problemei și firea coruptă pe care ai arătat-o; trebuie să chibzuiești la aceste lucruri și să accepți adevărul, apoi să practici în conformitate cu adevărul. Doar aceasta este o atitudine de pocăință. Dacă, pe de altă parte, te gândești exhaustiv la moduri viclene, devii mai alunecos decât înainte, tehnicile tale sunt mai istețe și tainice și ai mai multe metode de a trata lucrurile, atunci aceasta nu este atât de simplă ca a fi doar înșelător. Folosești mijloace necinstite și ai secrete pe care nu poți să le divulgi. Este rău. Nu doar că nu te-ai pocăit, ci ai devenit mai alunecos și mai șiret. Dumnezeu vede că ești extrem de intransigent și rău, un om care recunoaște la suprafață că a greșit și acceptă tratarea și emondarea, dar care, în realitate, nu are câtuși de puțin atitudinea unuia care se pocăiește. De ce spunem asta? Deoarece, în timp ce acest eveniment se desfășura sau după finalul său, nu ai căutat deloc adevărul, nu ai reflectat, nu ai încercat să te cunoști și nu ai practicat conform adevărului. Atitudinea ta este una de a folosi filosofiile, logica și metodele Satanei pentru a rezolva problema. De fapt, ocolești problema și o prezinți într-un ambalaj frumos ca ceilalți să nu poată vedea nicio urmă a acesteia, fără să-ți scape nimic. În cele din urmă, simți că ești foarte deștept. Acestea sunt lucrurile pe care le vede Dumnezeu și nu faptul că ai reflectat cu adevărat, ți-ai mărturisit păcatul și că te-ai pocăit în fața chestiunii care s-a abătut asupra ta, și apoi că ai plecat să cauți adevărul și să practici conform acestuia. Atitudinea ta nu este una de căutare a adevărului sau de practicare a adevărului și nici una de supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ci una de folosire a tehnicilor și metodelor Satanei pentru a-ți rezolva problema. Le dai celorlalți o impresie falsă, te împotrivești să fii expus de Dumnezeu și ești beligerant și defensiv în privința circumstanțelor pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine. Inima ta este mai închisă și mai separată de Dumnezeu ca înainte. Prin urmare, poate să rezulte vreun lucru bun din asta? Mai poți trăi în lumină, bucurându-te de pace și veselie? Nu poți. Dacă te ferești de adevăr și de Dumnezeu, cu siguranță vei cădea în întuneric, vei plânge și vei scrâșni din dinți” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). Dumnezeu dezvăluie că dintre cei care încalcă principiile în datorie și perturbă lucrarea, dacă sunt emondați și tratați, cei care iubesc și acceptă adevărul pot căuta adevărul din asta, reflectând asupra lor, aflând unde au greșit, ce firi corupte au arătat și cum ar trebui acestea să fie rezolvate. Apoi, ei își pot face datoria conform principiilor. Asta înseamnă cu adevărat să accepți tratarea și să arăți căință adevărată. Dar când cei care nu acceptă adevărul sunt tratați, ei pot recunoaște verbal că au greșit, dar nu caută adevărul, nu reflectează asupra lor pentru a se cunoaște. În schimb, ei folosesc căi șirete și viclene de a se ascunde, nelăsându-i pe ceilalți să le vadă problemele, ca să se poată proteja. O asemenea persoană nu e doar vicleană, ci și rea. M-am comparat cu cele dezvăluite în cuvintele lui Dumnezeu. Când am devenit conducătoare, nu cunoșteam multe principii și nu le-am explorat; am făcut lucrurile de capul meu. Asta a perturbat lucrarea. Conducătoarea m-a criticat și mi-a semnalat problema, ca să mă ajute. Dar, deși am recunoscut c-am greșit, n-am mai reflectat asupra mea după aceea și nici n-am încercat să înțeleg principiile. Am făcut doar presupuneri și am rămas prudentă, gândindu-mă că, de vreme ce conducătoarea îmi descoperise intențiile, puteam fi suspendată dacă mai făceam vreo greșeală și atunci nu aveam un final bun. M-am deghizat la fiecare pas, ca să mă protejez, să nu-mi arăt problemele sau neajunsurile. Am fost foarte precaută în tot ce spuneam și ce făceam. Analizam argumentele pro și contra înainte de a menționa o problemă sau de a exprima o opinie, gândindu-mă dacă aș putea fi tratată pentru asta. Spuneam ceva doar dacă puteam garanta că totul va fi bine. Dar nu scoteam un cuvânt despre ceva de care nu eram nesigură, fără să țin cont că lucrarea ar putea avea de suferit dacă problema era ignorată. Pentru a evita criticile, când a trebuit să aleg pe cineva, am cerut părerea colegilor mei, dar am făcut-o de văzul lumii. Deși eram neliniștită în legătură cu sugestia lor, nu am investigat mai mult, ajungând să fie aleasă persoana greșită. Acest lucru a fost dăunător pentru frați și surori, dar și pentru lucrare. Am văzut că atunci când am fost emondată și tratată, n-am arătat căință deloc. Doar am devenit mai alunecoasă și mai vicleană, gândindu-mă mereu cum să evit să greșesc și să fiu criticată pentru asta, mereu prudentă față de Dumnezeu și față de conducători. Era odios și dezgustător pentru Dumnezeu să-mi fac datoria astfel. Așa n-aș fi primit niciodată lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt. Dacă nu mă căiam, știam că în cele din urmă voi fi respinsă și alungată de Dumnezeu.

Odată, în timpul devoțiunii, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu despre cum abordează antihriștii tratarea, asta ajutându-mă să-mi înțeleg problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii antihriști care lucrează în casa lui Dumnezeu se hotărăsc în tăcere să acționeze scrupulos, să evite să facă erori, să fie emondați și tratați, să-L înfurie pe Cel de mai sus sau să fie prinși de conducătorul lor făcând ceva rău și se asigură că au spectatori atunci când fac fapte bune. Cu toate acestea, oricât de scrupuloși ar fi, din cauza faptului că pornesc dintr-un punct de plecare greșit și o iau pe calea greșită, acționând doar de dragul reputației și statutului și fără a căuta vreodată adevărul, încalcă adesea principiile, perturbă și tulbură lucrarea bisericii, acționează ca lacheii Satanei și chiar comit deseori fărădelegi. Este un lucru foarte obișnuit ca astfel de oameni să încalce adesea principiile și să comită fărădelegi. Prin urmare, desigur că le este greu să evite să fie emondați și tratați. Acum, de ce acționează antihriștii atât de precaut când nu sunt emondați și tratați? Cu siguranță, un motiv este că ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent – la urma urmei, „Prudența este părintele siguranței” și „Cei buni au o viață liniștită”. Trebuie să urmez aceste principii și să-mi amintesc în fiecare moment să evit să greșesc sau să intru în necazuri și trebuie să-mi suprim corupția și intențiile. Atât timp cât nu greșesc și pot să perseverez până la capăt, voi dobândi binecuvântări, voi scăpa de dezastre și voi avea succes în credința mea în Dumnezeu!» Ei se îndeamnă, se motivează și se încurajează deseori în acest fel. Ei cred că, dacă fac ceva greșit, își vor reduce semnificativ șansele de a obține binecuvântări. Nu reprezintă acest lucru calculul și credința care le ocupă adâncul inimii? Lăsând deoparte dacă acest calcul sau credință a antihriștilor este corectă sau greșită, pe baza acestei credințe, ce anume îi va îngrijora cel mai mult când vor fi tratați și emondați? (Perspectivele și soarta lor.) Ei asociază faptul că sunt tratați și emondați cu perspectivele și soarta lor – acest lucru are de-a face cu natura lor rea. Se gândesc în sinea lor: «Oare sunt tratat în acest fel fiindcă Dumnezeu mă va alunga? Să fie oare pentru că Dumnezeu nu mă vrea? Casa lui Dumnezeu mă va împiedica să-mi fac această datorie? Oare nu par demn de încredere? Voi fi înlocuit cu cineva mai bun? Dacă sunt alungat, mai pot fi, totuși, binecuvântat? Mai pot intra în Împărăția Cerurilor? Se pare că randamentul meu n-a fost foarte satisfăcător, deci trebuie să fiu mai atent în viitor și să învăț să fiu ascultător și bine-crescut și să nu creez probleme. Trebuie să învăț să fiu răbdător și să supraviețuiesc ținând capul plecat. În fiecare zi, când fac lucruri, trebuie să-mi imaginez că merg pe coji de ouă. Nu pot să las garda jos. Deși de data asta m-am deconspirat din neglijență și am fost tratat și emondat, se pare că problema nu este foarte gravă. Se pare că încă am o șansă - încă pot să scap de dezastre și să fiu binecuvântat, deci ar trebui să accept asta cu smerenie. Nu e ca și cum aș fi înlocuit, cu atât mai puțin alungat sau exclus, deci pot accepta să fiu tratat și emondat în acest fel.» Este asta o atitudine de acceptare a tratării și emondării tale? Înseamnă asta că-ți cunoști cu adevărat firea coruptă? Înseamnă asta că într-adevăr vrei să te căiești și să începi o viață nouă? Înseamnă că ești sincer hotărât să acționezi conform principiilor? Nu, nu înseamnă asta. Atunci de ce se comportă așa? Datorită acelei raze de speranță că pot să scape de dezastre și să fie binecuvântați. Atât timp cât încă există acea rază de speranță, ei nu se pot trăda, nu-și pot dezvălui adevărata față, nu le pot spune celorlalți ce se ascunde în adâncul inimilor lor și nu pot permite ca alții să afle ce resentimente nutresc lăuntric. Ei trebuie să se ascundă, să-și bage coada între picioare și să nu le permită celorlalți să-i vadă așa cum sunt ei, de fapt. Prin urmare, ei nu se schimbă deloc după ce sunt emondați și tratați și continuă să facă lucrurile la fel ca înainte. Deci care este principiul din spatele acțiunilor lor? Pur și simplu să-și protejeze propriile interese în toate situațiile. Indiferent ce greșeli fac, ei nu le spun altora; trebuie să-i convingă pe toți cei din jur că sunt persoane perfecte, fără cusururi sau defecte și că nu fac niciodată greșeli. Așa se camuflează ei. După ce rămân multă vreme camuflați, se simt încrezători că e aproape sigur că vor scăpa de dezastre, vor fi binecuvântați și vor intra în Împărăția Cerurilor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”). Am văzut din cuvintele Lui că, atunci când sunt tratați pentru că au încălcat principiile sau au făcut rău, antihriștilor le e teamă că vor fi alungați și nu vor mai obține nicio binecuvântare. Așa că, apoi, devin foarte precauți în ceea ce fac, fiind prudenți în fața lui Dumnezeu și a omului. Ei cred că, atâta vreme cât nu fac nimic greșit și nu își expun defectele pentru ca alții să le descopere, își pot păstra postul, iar binecuvântările lor vor fi garantate. Am văzut că antihriștii sunt teribil de egoiști, ticăloși, vicleni și răi. Ei cred în Dumnezeu de dragul binecuvântărilor. Când sunt tratați, se gândesc doar la viitorul și la interesele lor. Ei pot deveni ascultători și supuși pentru un timp, dar e doar o prefăcătorie, ca să se poată adăposti în biserică pentru a evita dezastrele. Am văzut că, în atitudinea mea față de tratare, acționam exact ca antihriștii, legând critica de primirea binecuvântărilor. Când eram mustrată, presupuneam că mă va suspenda conducătoarea și îmi făceam griji dacă voi avea un viitor bun și o destinație bună. Eram extrem de atentă în datoria mea după aceea. Gândeam și regândeam orice sugestii sau probleme pe care le menționam, temându-mă că voi face o greșeală și-mi voi expune neajunsurile. Atunci, conducătoarea avea să vadă cine sunt și să mă suspende. Am devenit și mai defensivă față de Dumnezeu, văzând alte surori și frați suspendați, temându-mă că voi greși și voi fi iar tratată sau suspendată. Am realizat că înainte nu acceptasem cu adevărat să fiu tratată, nu reflectasem asupra mea și nu-mi văzusem greșelile. Eram doar orbește prudentă față de Dumnezeu și foloseam tactici și mai înșelătoare, pentru a mă deghiza. Am crezut că, dacă îmi ascundeam adevărata față și nu mai făceam greșeli, nemaifiind criticată, nu aveam să fiu suspendată, putând să rămân în biserică și să ajung să am un final bun și o destinație bună. Am fost mereu precaută cu Dumnezeu, încercând să-mi calculez câștigurile sau pierderile personale. Am văzut probleme, dar n-am căutat și nu le-am raportat. Am vrut doar să-mi păzesc pielea și nu m-am gândit deloc la lucrarea bisericii. Eram foarte șireată și egoistă. Deghizându-mă astfel, deși o vreme am reușit s-o păcălesc pe conducătoare și să nu fiu suspendată imediat, dacă n-aș fi reflectat asupra mea, nu m-aș fi căit sau n-aș fi făcut schimbări, mai devreme sau mai târziu, aș fi fost expusă si alungata de Dumnezeu. Realizând asta, am spus o rugăciune, gata să mă căiesc și să caut adevărul, ca să-mi rezolv problema.

În căutarea mea, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre cum să faci față tratării. „De fapt, casa lui Dumnezeu emondează și tratează oamenii în totalitate fiindcă acei oameni acționează cu încăpățânare atunci când își îndeplinesc îndatoririle, perturbă și tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, nu reflectează și nici nu se căiesc. Din acest motiv sunt ei emondați și tratați. Când oamenii sunt emondați și tratați într-o astfel de situație, sunt ei alungați? (Nu.) Categoric nu, oamenii ar trebui să aibă o înțelegere clară a acestor lucruri. În acest context, a fi emondat și tratat nu este un lucru rău și este benefic pentru lucrarea bisericii, indiferent dacă vine de la Dumnezeu sau de la alți oameni, de la conducători și lucrători sau de la frați și surori. A fi capabil să emondezi și să tratezi o persoană atunci când acționează cu încăpățânare și perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu este un lucru drept și pozitiv. Asta ar trebui să facă oamenii integri și cei care iubesc adevărul” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”). „Când e vorba să fie emondați și tratați, care e minimul pe care oamenii ar trebui să-l cunoască? Emondarea și tratarea trebuie experimentate pentru a-și face datoria cum se cuvine – este un lucru indispensabil. Este ceva ce oamenii trebuie să înfrunte în fiecare zi și să experimenteze des în credința lor în Dumnezeu și în dobândirea mântuirii. Nimeni nu poate fi exclus de la emondare și tratare. Sunt emondarea și tratarea ceva ce implică viitorul și soarta lor? (Nu.) Atunci, pentru ce sunt emondarea și tratarea unei persoane? Sunt pentru a-i condamna pe oameni? (Nu, sunt pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă adevărul și să-și realizeze datoria conform principiilor.) Așa e. Este înțelegerea cea mai adecvată a acestui lucru. Emondarea și tratarea cuiva sunt un fel de disciplină, de certare, dar sunt și o formă de a-i ajuta pe oameni. A fi emondat și tratat îți permite să-ți schimbi cu timpul căutarea greșită. Îți permite să recunoști prompt problemele pe care le ai în prezent și firile corupte pe care le expui cu timpul. În orice situație, să fii emondat și tratat te ajută să-ți îndeplinești îndatoririle în conformitate cu principiile, te scutește de a face greșeli și de a merge pe căi greșite pe parcurs și te împiedică să provoci catastrofe. Nu este acesta cel mai mare ajutor dat oamenilor, cel mai mare remediu al lor? Cei care au conștiință și rațiune ar trebui să poată trata corect faptul că sunt tratați și emondați” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”). Am învățat din cuvintele Lui că asta e o cale de a purifica și perfecționa oamenii și că trebuie s-o acceptăm și să trecem prin ea în procesul nostru de creștere în viață. Poate că emondarea și tratarea sunt chiar dure și dureroase uneori, dar ne vizează firile corupte. Ne expun direct și ne disecă corupția și neascultarea. Nu conțin nicio răutate față de noi, nu ne condamnă și nu ne alungă – n-au legătură cu viitorul și soarta noastră. Dar în mod eronat, am crezut că a fi tratat înseamnă a fi condamnat, că voi fi suspendată și alungată. Să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu a fost o negare a dreptății Sale și o blasfemie împotriva Lui! Conducătoarea m-a emondat și m-a tratat mai ales pentru că eram arogantă și încăpățânată, perturbând lucrarea bisericii, ceea ce era chiar enervant. Conducătoarea a vrut să fac schimbări cât mai curând, pentru a proteja lucrarea bisericii. Adoptarea unui ton sever era un lucru absolut normal, iar ea nu mă suspenda. Aceste cuvinte critice au ajuns chiar la miezul problemelor și corupției mele și mi-au permis să văd gravitatea situației. Inima mea era foarte amorțită și rigidă, iar fără asta aș fi ignorat cu desăvârșire sfaturile bune și aș fi repetat greșeala. N-aș fi progresat niciodată în datorie. Aș fi continuat să fac rău, să perturb lucrarea bisericii. Fiecare tratare mi-a corectat prompt abaterile și greșelile, oprind imediat răul pe care îl făceam. Asta m-a ajutat cu adevărat. Dacă mă gândesc cu atenție, cel mai mult adevăr l-am obținut din momentele în care m-am poticnit și am căzut și am fost tratată. Chiar am simțit că tratarea e cea mai bună și mai eficientă metodă a lui Dumnezeu de a ne judeca și a ne curăți. Să pot trăi asta e harul și binecuvântarea lui Dumnezeu și favoarea Lui specială pentru mine. Dar n-am căutat adevărul sau auto-reflecția. Am continuat să trăiesc în neînțelegeri față de El, îngrijorată de viitorul și de soarta mea. Eram foarte irațională și nu știam ce era bine pentru mine.

Am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu într-o adunare și chiar m-a afectat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă cineva își face mereu planuri pentru propriile interese și perspective atunci când își îndeplinește datoria și nu se gândește la lucrarea bisericii sau la interesele casei lui Dumnezeu, atunci aceasta nu este îndeplinirea unei datorii. Este oportunism, înseamnă că face lucrurile pentru propriul beneficiu și pentru a obține binecuvântări pentru sine. Astfel, natura din spatele îndeplinirii datoriei sale se schimbă. Se rezumă doar la a face un târg cu Dumnezeu și la a dori să se folosească de îndeplinirea datoriei sale pentru a-și atinge propriile obiective. Acest mod de a face lucrurile perturbă foarte ușor lucrarea casei lui Dumnezeu. Dacă provoacă doar pierderi mici lucrării bisericii, atunci încă există șanse de răscumpărare și încă e posibil să i se dea ocazia să-și îndeplinească datoria, mai degrabă decât să fie îndepărtat; dar dacă provoacă pierderi mari lucrării bisericii și-și atrage furia lui Dumnezeu, dar și a oamenilor, atunci el va fi expus și alungat, fără a mai avea în viitor ocazia de a-și îndeplini îndatoririle. Unii oameni sunt demiși și alungați în acest fel. De ce sunt alungați? Ați descoperit cauza primară? Cauza primară este că ei mereu iau în calcul propriile câștiguri și pierderi, se lasă purtați de propriile interese, nu se pot lepăda de trup și nu au deloc o atitudine ascultătoare față de Dumnezeu, deci tind să se comporte imprudent. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a obține profit, har și binecuvântări, mai degrabă decât ca să obțină un minimum de adevăr, astfel încât credința lor în Dumnezeu dă greș. Aceasta este rădăcina problemei. Credeți că este injust ca ei să fie expuși și alungați? Nu este absolut deloc injust, este în totalitate consecința naturii lor. Orice persoană care nu iubește adevărul sau nu îl urmărește va fi, într-un final, expusă și alungată” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea principiilor adevărului putem să ne îndeplinim datoria cum se cuvine”). El spune că, dacă mereu îți cântărești și îți planifici viitorul și interesele în datorie, natura a ceea ce faci se schimbă și nu mai faci o datorie. Sigur ajungi să faci rău și să perturbi lucrarea bisericii, apoi să fii suspendat și alungat. Nu mai fusesem conducătoare și nu cunoșteam principiile. În mare parte am făcut ce-am vrut. Nu m-am căit după ce am fost tratată, ci m-am tot gândit la soarta mea, temându-mă că voi fi transferată. Evident, am văzut probleme, dar pentru a nu greși, în loc să le semnalez, am preferat să întârzii lucrarea. Așa nu făceam o datorie; compromiteam lucrarea bisericii și făceam rău. Unii dintre cei pe care i-am văzut suspendați și alungați și-au protejat mereu interese în datorie. După ce au apărut probleme și au fost tratați, ei nu au depus prea mult efort în principiile adevărului, ci doar s-au deghizat, devenind prudenți față de Dumnezeu și de conducători. Ei erau permanent îngrijorați că vor fi suspendați și alungați, trăind mereu în acest ciclu al răului. Relația lor cu Dumnezeu nu era normală și n-au avut niciodată rezultate în datorie. Unii chiar au făcut rău și au perturbat lucrarea bisericii, fiind expuși și alungați. Din eșecurile lor, am putut vedea că motivul și punctul lor de plecare în credința și în datoria lor și calea pe care o aleg sunt critice. Acestea afectează direct finalul și destinația lor. Starea mea, comportamentul meu și calea pe care eram erau la fel ca ale lor. Mereu m-am temut că voi greși și voi fi mustrată, eram timidă și prudentă față de Dumnezeu, agățându-mă strict de viitorul și de interesele mele, rareori căutând principiile adevărului pentru a-mi rezolva problemele aduse în discuție de conducătoare. Dacă acest lucru ar mai fi durat mult, n-aș fi reușit să progresez în datorie, ba chiar ar fi afectat lucrarea și aș fi lăsat în urmă o fărădelege. Natura și consecințele acestui lucru sunt grave. Nu Dumnezeu m-ar fi expus și m-ar fi alungat, ci eu mi-aș fi distrus viitorul. Atunci am realizat că cel mai important lucru nu era să-mi fac griji că voi fi suspendată și alungată, ci să reflectez cu adevărat la problemele semnalate de conducătoare, să fac un efort să caut și să țin cont de principiile adevărului și să mă străduiesc să urmez principiile. Dacă tot nu m-am descurcat când eram dedicată, fiind suspendată, atunci ar trebui să mă supun aranjamentelor lui Dumnezeu.

Apoi am găsit alte cuvinte ale lui Dumnezeu pe care să le practic și să le pătrund. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Destinația și soarta voastră sunt foarte importante pentru voi – sunt de maxim interes. Credeți că dacă nu faceți lucrurile cu mare grijă, va însemna că nu veți mai avea o destinație și că v-ați distrus soarta. Dar v-a trecut vreodată prin minte că oamenii care depun eforturi doar de dragul destinației lor, nu fac decât să muncească în zadar? Astfel de eforturi nu sunt autentice – reprezintă falsitatea și înșelătoria. Dacă așa stau lucrurile, atunci aceia care lucrează doar de dragul destinației lor se află în pragul ultimei înfrângeri, deoarece eșecul în credința în Dumnezeu e cauzat de înșelăciune. Am spus mai devreme că nu-Mi place să fiu flatat sau lingușit, sau tratat cu entuziasm. Îmi place ca oamenii sinceri să-Mi înfrunte adevărul și așteptările. Mai mult, Îmi place când oamenii pot arăta cea mai mare grijă și considerație pentru inima Mea și când sunt în stare să renunțe la toate lucrurile de dragul Meu. Numai astfel poate fi inima Mea mângâiată” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”). „Față de Dumnezeu și față de datoria lor, oamenii trebuie să aibă o inimă cinstită. Dacă o fac, vor fi persoane care se tem de Dumnezeu. Ce fel de atitudine au față de Dumnezeu cei cu o inimă cinstită? Cel puțin, ei au o inimă care se teme de Dumnezeu, o inimă care Îl ascultă pe Dumnezeu în toate lucrurile, nu caută binecuvântări sau nenorociri, nu spun nimic despre condiții, se lasă la mila lui Dumnezeu – aceștia sunt oameni cu o inimă cinstită” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea principiilor adevărului putem să ne îndeplinim datoria cum se cuvine”). El spune că oamenii care se gândesc mereu la viitorul și la destinația lor în datorie și care se gândesc doar la propriile interese nu sunt sinceri față de Dumnezeu, ci Îl folosesc și Îl înșală. Ei Îl dezgustă pe Dumnezeu; El îi urăște. Lui îi plac oamenii cinstiți cărora nu le pasă de binecuvântări sau blesteme, nu au condiții și sunt sinceri în datoria lor. Doar un asemenea om primește aprobarea lui Dumnezeu. Cum am înțeles voia lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. În datoria mea, a trebuit să încerc să fiu o persoană onestă, să-mi deschid inima lui Dumnezeu și să las deoparte câștigurile sau pierderile personale. Când sunt tratată, indiferent de atitudinea conducătoarei față de mine sau dacă sunt suspendată sau nu, trebuie să caut principii, ca să mi fac bine datoria – asta e cheia. În acel moment, conducătoarea m-a tratat mai ales pentru că eram arogantă, încrezută și făceam lucrurile așa cum voiam eu. Dacă problema asta nu era abordată, probabil aș fi continuat să mă comport astfel, așa că am făcut un rezumat al tuturor problemelor care apăruseră și le-am comparat cu principiile, una câte una. Dacă ceva nu mi-a fost clar, am avut părtășie cu alții. Apoi, când am întâlnit ceva de care nu eram sigură, nu m-am mai grăbit să mă încred în mine și n-am mai făcut lucruri după bunul meu plac. M-am rugat lui Dumnezeu și am căutat în liniște principii. Am și discutat lucrurile cu colegii, până când am ajuns la un consens. După ce am făcut asta o perioadă, au apărut mai puține greșeli. Când a apărut o provocare pe care chiar n-o puteam rezolva, am căutat ajutorul conducătorilor superiori. Odată, când făceam o investigație, încă mai simțeam o nesiguranță după ce un conducător superior și-a încheiat părtășia. Încă mai aveam niște întrebări și am vrut să le aduc în discuție, dar mi-a fost teamă că dacă nu erau bune, conducătorul putea spune că eram incompetentă și că n-aveam perspectivă. Chiar când ezitam, am realizat că iar îmi făceam griji pentru propriile câștiguri și pierderi. M-am rugat lui Dumnezeu iar și iar, gata să pun în practică adevărul și să fiu o persoană onestă. Chiar dacă am văzut problema corect sau nu, eram gata să-mi corectez motivele și să obțin claritate despre acest aspect al adevărului. În cele din urmă, mi-am făcut curaj să pun întrebările. După ce m-a ascultat, conducătorul a spus că acelea chiar erau probleme și a avut părtășie: „Dacă mai e vreo neclaritate care nu a fost abordată pe deplin, trebuie să o aduci în discuție imediat. Asta va ajuta lucrarea bisericii.” Auzindu-l pe conducător spunând asta, chiar I-am fost recunoscătoare lui Dumnezeu și am simțit pacea interioară care vine când renunți la interesele personale și ești o persoană sinceră.

Prin aceste experiențe, am învățat că e într-adevăr benefic pentru noi să fim tratați. Pe moment, poate fi dificil să fim tratați, dar acum sunt capabilă să fac față cum se cuvine și pot să mă supun, să caut principiile adevărului și să-mi rezolv problema. Asta mă face să mă simt mult mai liniștită.