de Mike, Coreea de Sud

În octombrie 2004, soția mea și cu mine am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, iar cei doi copii ai noștri ne-au călcat pe urme, crezând și ei în Dumnezeu. Eram nespus de fericit și mă gândeam: „Toată familia noastră crede în Dumnezeu. Ce minunat ar fi dacă am putea să fim cu toții mântuiți și să intrăm în Împărăție!” După aceea, soția mea și cu mine ne-am ocupat de îndatoririle noastre. Soția mea era mai entuziastă decât mine și simțeam mereu că urmărea adevărul mai mult decât o făceam eu.

În 2013, pe când soția mea activa ca lider de grup, conducătoarea bisericii, Wang Jing, i-a evidențiat în timpul unei adunări abaterile și problemele în îndeplinirea îndatoririlor. Ulterior, soția mea nu și-a mai putut scoate din minte dezvăluirile de corupție ale lui Wang Jing, a emis judecăți arbitrare și le-a răspândit, ceea ce a făcut ca frații și surorile să înceapă să aibă prejudecăți față de Wang Jing, urmarea fiind că multe sarcini au rămas neimplementate, iar viața bisericii a fost grav tulburată. Conducătoarea și diaconul au avut părtășie cu ea de mai multe ori, însă ea era sfidătoare și nemulțumită, ba chiar riposta și apela la sofisme, neavând nici măcar o fărâmă de cunoaștere despre ea însăși. Drept consecință, biserica a demis-o din funcția pe care o deținea. După ce a fost demisă, n-a arătat nici urmă de căință și a continuat să-i găsească lui Wang Jing cusururi, răspândind judecăți și bârfind peste tot. Din cauza perturbării și tulburării constante pe care le provoca în viața bisericii, unii frați și unele surori au expus-o și au raportat-o. Ulterior, în urma unui vot exprimat de 80% dintre membrii bisericii, soția mea a fost catalogată drept o persoană rea și exclusă. La momentul când s-a întâmplat asta, a fost foarte dureros. Mă gândeam cum, de când începuse să creadă în Dumnezeu, soția mea își abandonase cariera pentru a-și face datoria, înfruntând tot felul de greutăți timp de atâția ani; faptul că acum fusese exclusă nu însemna oare că pentru ea totul se sfârșise? Nu mai exista acum nici cea mai mică speranță de mântuire. Cu toate acestea, soției mele nu-i păsa deloc și a spus: „Eu cred în Dumnezeu. Degeaba m-au exclus. Eu cred în continuare în Dumnezeu, chiar și după ce am fost exclusă.” Văzând că, și după ce făcuse atât de mult rău, ea tot nu se cunoștea pe sine și că era sceptică și avea resentimente în privința hotărârii bisericii, am simțit că excluderea ei de către biserică nu fusese deloc o măsură excesivă. După excluderea ei, mulți dintre frații și surorile care veneau la noi acasă aveau părtășie cu ea și o îndemnau insistent să reflecteze asupra ei și să se recunoască, însă ea nu voia nicidecum să accepte și riposta într-un mod irațional, susținând că lucrătorii și conducătorii aveau ceva cu ea și că de aceea o excluseseră. Mai mult decât atât, ea continua să nutrească resentimente față de Wang Jing.

Ulterior, casa lui Dumnezeu a cerut tuturor bisericilor să reevalueze membrii care fuseseră îndepărtați sau excluși anterior, pentru a vedea dacă exista cineva care se căia cu-adevărat și care ar fi putut fi reprimit. M-am gândit: „Oare soția mea se califică pentru a fi reprimită? De când a fost exclusă, nu a reflectat și nu a dobândit cunoaștere asupra acțiunilor ei, și are în continuare idei preconcepute în privința lui Wang Jing, judecând-o pe la spate. Nu arată nicio urmă de căință, ca atare, conform principiilor, n-ar trebui să fie reprimită.” Însă apoi m-am gândit: „De când a fost exclusă, citește în continuare din când în când cuvintele lui Dumnezeu și ne susține în îndeplinirea îndatoririlor noastre; de asemenea, se ocupă de gospodăria asta și are grijă de mama mea paralizată, țintuită la pat. Oare nu i s-ar mai putea da o șansă?” La vremea aceea, îi ajutam pe conducători cu organizarea materialelor privind membrii excluși și îndepărtați. Fiica mea m-a întrebat dacă mama ei ar putea fi reprimită în biserică, iar soția mea întreba și ea mereu dacă era posibil să fie reprimită. Fiindcă nu-i spusesem nici măcar o dată că acest lucru era posibil, soția m-a acuzat că sunt lipsit de inimă. Auzind asta, m-am simțit prost. M-am gândit: „«Odată ce un bărbat și o femeie sunt căsătoriți, legătura lor amoroasă este profundă.» Dacă nu-mi ajut soția să fie reprimită, conștiința mea nu va mai avea liniște, iar atât soția, cât și fiica mea îmi vor purta pică.” Cu gândul acesta, am stat de vorbă cu conducătorii, spunându-le: „De când a fost exclusă, soția mea a continuat cu îndârjire să creadă în Dumnezeu. Ar fi posibil să fie reprimită în biserică?” Conducătorii au avut părtășie cu mine și mi-au spus: „Biserica are principii pentru reprimirea oamenilor. Numai cei care au continuat să predice Evanghelia și au dovedit căință autentică după ce au fost excluși sau îndepărtați pot fi reprimiți. Cei reprimiți nu au voie sub nicio formă să provoace din nou tulburare în biserică. Judecând lucrurile pe baza acestor principii, deși soția ta nu s-a opus credinței tale și a avut o purtare destul de bună de la excluderea sa, ea n-a reflectat niciodată asupra faptelor rele pe care le-a săvârșit și care au tulburat viața bisericii, și nici nu le-a recunoscut, rămânând sceptică și nemulțumită în privința excluderii ei. Nu este o persoană care ar trebui reprimită.” Auzind părtășia conducătorilor, m-am simțit rușinat. Știam prea bine că, de la excluderea ei, soția mea nu-și recunoscuse deloc faptele rele din trecut, continuând chiar să aibă resentimente față de conducătoarea care o exclusese, și nu reflectase niciodată asupra ei pentru a schimba cursul lucrurilor, în ciuda părtășiei pe care o avuseseră alții cu ea. Ea argumenta mereu pe baza propriei logici strâmbe. Având în vedere că trăiam alături de ea de atâția amar de ani, înțelegeam bine ce fel de persoană era. Era deosebit de arogantă, îngâmfată și stăruitoare în iraționalitatea ei. De când ne-am căsătorit, indiferent despre ce era vorba, nu a recunoscut nici măcar o dată că a greșit. Nu se calma decât atunci când îi vorbeam cu blândețe. Mi-am liniștit mintea și am reflectat asupra mea, gândindu-mă: „Știu limpede că soția mea nu întrunește condițiile necesare pentru a fi reprimită, dar de ce continui să-i iau apărarea și să vorbesc în favoarea ei?”

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni investesc mult în sentimente, reacționează la orice li se întâmplă pe baza sentimentelor lor; în inimile lor, ei știu foarte bine că acest lucru este greșit și totuși sunt încă incapabili să fie obiectivi, cu atât mai puțin să acționeze conform principiilor. Când oamenii sunt întotdeauna constrânși de sentimente, sunt ei capabili să practice adevărul? Acest lucru este extrem de dificil! Incapacitatea multor oameni de a practica adevărul se reduce la sentimente; ei le consideră ca fiind deosebit de importante, le pun pe primul loc. Sunt oameni care iubesc adevărul? Cu siguranță nu. Ce sunt sentimentele, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținere a relațiilor fizice și părtinire; asta reprezintă sentimentele” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Care este adevărul-realitate?”). „Ce probleme au legătură cu sentimentele? Mai întâi, felul în care îți evaluezi membrii familiei și felul în care abordezi lucrurile pe care le fac ei. Aici, «lucrurile pe care le fac» includ, în mod firesc, momentele în care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, acelea în care îi judecă pe oameni pe la spate, acelea în care se dedau unora dintre practicile neîncrezătorilor și așa mai departe. Poți aborda aceste lucruri cu imparțialitate? Când e necesar să scrii o evaluare a membrilor familiei tale, o poți face obiectiv și imparțial, lăsându-ți la o parte sentimentele? Asta are legătură cu felul în care îți abordezi membrii familiei. În plus, ai sentimente față de cei cu care te înțelegi bine sau care te-au ajutat în trecut? Ești capabil să le privești acțiunile și comportamentul într-un mod obiectiv, imparțial și corect? Dacă perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei fi capabil să îi denunți sau să îi expui, după ce afli despre asta? De asemenea, ai sentimente față de cei care îți sunt relativ apropriați sau care au interese similare cu ale tale? Le poți evalua, defini și trata acțiunile și comportamentul în mod imparțial și obiectiv? Să presupunem că acești oameni, cu care ai o legătură sentimentală, sunt tratați de biserică în conformitate cu principiile, iar rezultatul nu este conform noțiunilor tale – cum ai aborda acest lucru? Ai fi capabil să asculți?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au expus cu precizie cauza problemei. Eram constrâns de sentimentele mele. Știam clar că soția mea perturbase și tulburase viața bisericii și că o judecase pe conducătoare, precum și că nu se căise niciodată cu-adevărat nici măcar după ce fusese exclusă, fiind astfel nepotrivită pentru a fi reprimită de către biserică; însă, deoarece mă temeam că soția și fiica mea m-ar putea acuza că sunt lipsit de inimă și fiind îngrijorat că mariajul nostru s-ar putea destrăma, am nesocotit principiile pentru a-i lua apărarea. Am profitat de datoria mea pentru a vorbi în favoarea ei, sperând că voi face să fie acceptată din nou în biserică. Sentimentele mele erau prea puternice! Casa lui Dumnezeu ne cerea să-i reprimim pe cei care se căiseră cu-adevărat după ce fuseseră îndepărtați sau excluși. Acestea erau îngăduința și mila lui Dumnezeu, care le dă oamenilor cea mai mare șansă posibilă să se căiască. Dacă acești oameni puteau să-și deteste și să-și regrete propriile acțiuni, compensându-și fărădelegile prin acțiuni reale, asta dovedea că ei nu-și pierduseră complet umanitatea și rațiunea și că, cel puțin, credința lor în Dumnezeu era autentică. Totuși, cei care nu acceptau nicicum adevărul și săvârșeau multe fapte rele erau oameni a căror natură-esență era scârbită de adevăr și ura adevărul, iar aceștia nu aveau să se căiască nicicând. Oamenii de acest fel aveau să fie eliminați. Eu nesocotisem principiile, bizuindu-mă pe sentimentele mele, și dorisem reprimirea în biserică a unei persoane rele, îngăduindu-i acesteia să tulbure în continuare viața bisericii. Dacă făceam asta, nu însemna oare că tulbur lucrarea bisericii? Dându-mi seama de acest lucru, m-am simțit profund cuprins de remușcări și n-am mai vrut să mă las în voia sentimentelor.

Ulterior, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot respecta voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. […] În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei?» «Căci oricine respectă voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi e frate, soră și mamă.» Aceste cuvinte existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai clare: «Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El.» Aceste cuvinte pun punctul pe i, însă oamenii sunt adeseori incapabili să le priceapă adevăratul sens. Dacă o persoană este o ființă care Îl tăgăduiește pe Dumnezeu și I se împotrivește, care este blestemată de Dumnezeu, dar este un părinte sau o rudă de-a ta și, din câte știi tu, nu pare să fie o persoană rea și te tratează bine, atunci s-ar putea să te trezești incapabil să urăști acea persoană și chiar să păstrezi strâns legătura, iar relația voastră să rămână neschimbată. Te va tulbura să auzi că Dumnezeu urăște astfel de oameni și nu ești capabil să fii de partea lui Dumnezeu și să-i respingi fără milă. Ești tot timpul constrâns de sentimente și nu poți renunța pe deplin la ei. Care este motivul acestui lucru? Se întâmplă pentru că sentimentele tale sunt prea puternice și te împiedică să practici adevărul. Acea persoană este bună cu tine, așa că nu poți să o urăști. Ai putea să o urăști numai dacă te-ar răni. Ar fi acea ură în acord cu adevărurile-principii? De asemenea, ești constrâns de noțiuni tradiționale, crezând că este un părinte sau o rudă, așa că, dacă o urăști, vei fi disprețuit de societate și ponegrit de opinia publică, condamnat ca fiind lipsit de sentimente filiale, de conștiință, ca nefiind nici măcar uman. Crezi că vei îndura condamnarea și pedeapsa divină. Chiar dacă vrei să o urăști, conștiința ta nu te va lăsa. De ce funcționează conștiința ta în acest mod? Fiindcă un mod de gândire ți-a fost imprimat încă din copilărie, prin moștenirea familiei tale, prin educația pe care ți-au dat-o părinții și prin îndoctrinarea culturii tradiționale. Acest mod de gândire este foarte adânc înrădăcinat în inima ta și te face să crezi, în mod greșit, că pietatea filială este absolut firească și justificată și că orice este moștenit de la strămoșii tăi este întotdeauna bun. Ai învățat mai întâi acest mod de gândire și el rămâne dominant, creând un mare obstacol și o mare tulburare în credința ta și în acceptarea adevărului, făcându-te incapabil să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică și să iubești ce iubește Dumnezeu, să urăști ce urăște Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El ne cere să-i tratăm pe oameni pornind de la principiul de a iubi ceea ce iubește Dumnezeu și de a urî ceea ce urăște El. Ar trebui să-i tratăm cu dragoste pe cei care iubesc adevărul și susțin lucrarea bisericii și ar trebui să-i detestăm și să-i respingem pe acei oameni răi care urăsc adevărul, se împotrivesc lui Dumnezeu și tulbură lucrarea Lui. Numai o practică de acest fel se aliniază la intenția lui Dumnezeu. Totuși, eu fusesem constrâns de sentimentele mele și nu mă dovedisem în stare să iubesc ceea ce iubește Dumnezeu și să urăsc ceea ce urăște El. Știind că soția mea săvârșise răul pentru a tulbura viața bisericii, că respingea categoric adevărul și că esența sa era aceea a unei persoane rele care ura adevărul, precum și că ea trebuia să fie exclusă și eliminată, eu nesocotisem principiile, încercând să determin reprimirea ei în biserică. Sentimentele mele erau prea puternice! Credeam în zicale precum: „Odată ce un bărbat și o femeie sunt căsătoriți, legătura lor amoroasă este profundă”, „Sângele apă nu se face” și „Omul nu este neînsufleţit; cum poate el să fie lipsit de emoţii?” Trăind pe baza acestor otrăvuri satanice, nu fusesem în stare să disting binele de rău, ce era corect de ce era greșit. În toate cele, trăisem lăsându-mă în voia sentimentelor, fără niciun principiu. Văzând că, după ce fusese exclusă, soția mea continua să ne susțină pe mine și pe copiii noștri în îndeplinirea îndatoririlor noastre, ocupându-se de treburile casnice și îngrijind-o pe mama mea paralizată, simțisem că îi eram dator. Mă temeam că, dacă n-aș fi luptat pentru ea, copiii mei s-ar fi mâniat pe mine și mi-ar fi purtat pică. Pentru a-mi păstra legăturile emoționale omenești și imaginea de soț și tată bun, îi luasem partea și vorbisem în favoarea ei, încercând să fac în așa fel încât să fie reprimită, îngăduindu-i să tulbure în continuare viața bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor. Aceasta era o faptă rea și cu-adevărat lipsită de conștiință și de umanitate. Dumnezeu nu ne cere niciodată să arătăm conștiință față de oamenii răi, nici nu ne spune că respingerea rudelor satanice este o faptă lipsită de inimă sau inumană. În schimb, ne cere să iubim ceea ce iubește El și să urâm ceea ce urăște El. Dându-mi seama de asta, mi-am simțit mintea mult mai limpede și am fost dispus să acționez în conformitate cu principiile, renunțând la a-mi apăra soția și la a acționa pe baza sentimentelor.

După ce am experimentat aceste lucruri, m-am gândit că dobândisem o oarecare pătrundere în ceea ce privește esența sentimentelor. Cu toate acestea, m-am confruntat ulterior cu excluderea fiicei mele mai mari. În decembrie 2020, îmi făceam îndatoririle departe de casă. Într-o zi, am primit pe neașteptate o scrisoare de acasă, în care se spunea că fiica mea cea mare, care fusese dezvăluită ca fiind o persoană rea, a fost exclusă din biserică pentru că perturbase și tulburase lucrarea bisericii și comisese numeroase fapte rele fără să se căiască. În momentul acela, am fost uluit și profund îndurerat și nu m-am putut abține să nu mă lamentez: „De ce a fost exclusă și fiica mea cea mare? La vremea respectivă, ea a renunțat la studii ca să-și facă îndatoririle. Fie ploaie, fie vânt, nu și-a amânat nici măcar o dată îndatoririle. Acum a fost exclusă; oare nu înseamnă asta că nu există nicio speranță de mântuire?” Ori de câte ori închideam ochii, mi se perindau prin minte imagini din trecut. Înainte, familia noastră de patru persoane credea în Dumnezeu. Împreună, citeam adeseori cuvintele lui Dumnezeu, cântam imnuri și aveam părtășie despre adevăr. Acum, rămăsesem doar eu și fiica mea cea mică. Gândindu-mă la asta, eram profund îndurerat. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Fiica mea cea mare a fost exclusă. Știu că asta este dreptatea Ta. Dar pur și simplu nu pot pricepe; nu pot să mă eliberez de sentimentele mele. Luminează-mă și călăuzește-mă ca să pot înțelege intenția Ta.” La vremea aceea, filmam piesa de teatru „Lupta pentru excluderea unei persoane rele”. Protagonista, care era îndurerată și negativă din cauza excluderii tatălui ei, se afla într-o stare asemănătoare cu a mea. Văzând că protagonista se bizuia pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a se elibera de constrângerea sentimentelor ei, am fost profund mișcat. M-am gândit: „Și eu trebuie să mă bizui pe Dumnezeu, să practic adevărul și să rămân ferm în mărturia mea. Astăzi, știind că fiica mea a fost exclusă, m-am simțit mâhnit, dar cred că Dumnezeu este drept. Îndepărtarea sau excluderea de către biserică a unei persoane, oricine ar fi ea, se bazează pe esența ei, și nimeni nu este nedreptățit. Ar trebui să mă supun și să încetez să mă plâng de Dumnezeu și să mă împotrivesc Lui.”

Ulterior, m-am liniștit ca să reflectez asupra comportamentului constant al fiicei mele mai mari și am recitit înștiințarea despre excluderea ei, confirmând că era într-adevăr o persoană rea care săvârșise multe fapte rele. La prima vedere, părea rațională și nu vorbea mult, dar, când erau în joc interesele ei, își arăta adevărata față. Mai demult, când soția mea a fost demisă și izolată pentru introspecție, Wang Jing, conducătoarea, a avut părtășie cu ea despre faptele rele ale soției mele. Nu numai că nu a ascultat, dar i-a mai și luat apărarea soției mele, spunând: „Eu nu am văzut aceste comportamente. Nu cred că mama a tulburat viața bisericii.” Indiferent cum a avut părtășie conducătoarea, ea nu voia să accepte, ci susținea că mama ei a fost suprimată și nedreptățită de conducătoare; astfel, tulbura permanent viața bisericii. Din cauza comportamentului ei, biserica o destituise. De atunci, avea resentimente față de Wang Jing. Mai târziu, din exterior, părea că s-a îndreptat și că a dat uitării toate acestea. După o vreme, a fost aleasă conducătoare de biserică. La momentul respectiv, Wang Jing a fost redistribuită la lucrarea bazată pe texte pentru că nu reușise să facă o lucrare reală, așa încât fiica mea s-a răzbunat pe Wang Jing. Nu numai că a demis-o de la lucrarea ei bazată pe texte, dar a și pregătit materiale pentru a determina excluderea ei din biserică. La vremea respectivă, i-am spus: „Curățirea bisericii trebuie să se facă pe baza principiilor. Excluderea cuiva pe nedrept este o faptă rea; este o fărădelege gravă. Wang Jing este doar o conducătoare falsă incapabilă să facă vreo lucrare reală, dar nu este o persoană rea și nu întrunește criteriile de excludere.” Am avut părtășie cu ea de multe ori, însă nu voia să asculte, insistând că Wang Jing era o persoană rea și un antihrist care merita să fie exclus. Ulterior, dovezile ei împotriva lui Wang Jing s-au dovedit a fi insuficiente, iar conducătorii, lucrătorii și frații și surorile nu le-au aprobat. Ea n-a vrut să renunțe și a continuat să adune informații pe ascuns, hotărâtă s-o excludă pe Wang Jing din biserică. Nu numai că voia s-o excludă pe Wang Jing, dar i-a pedepsit și i-a suprimat, de asemenea, pe soțul și pe copilul acesteia, inducându-i în eroare și instigându-i pe frați și pe surori să-l respingă și să-l ostracizeze pe soțul lui Wang Jing, amenințând chiar să-l demită, ceea ce a provocat mare durere și negativitate în familia lui Wang Jing. Pe durata demiterii fiicei mele celei mari, eu, în calitate de diacon al bisericii, eram prezent și, dat fiind că nu i-am luat apărarea, ea a început să aibă resentimente față de mine. Mai târziu, când a scris evaluări, m-a descris ca fiind inuman, extrem de egoist, nesimțitor, asemenea unui animal cu sânge rece, și mi-a făcut evaluări foarte proaste.

Pe când reflectam asupra comportamentului fiicei mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când sunt emondați, atitudinea antihriștilor nu este una de acceptare și ascultare. În schimb, sunt potrivnici și scârbiți de ea, lucru care generează ură. Îi urăsc din adâncul inimii pe toți cei care îi emondează, pe toți cei care le dezvăluie secretele rușinoase și le expun situația reală. În ce măsură te urăsc? Scrâșnesc din dinți cu ură, își doresc să dispari din fața lor și simt că nu puteți coexista. Dacă antihriștii sunt așa cu oamenii, pot ei să accepte cuvintele lui Dumnezeu, care îi expun și îi condamnă? Nu, nu pot. Vor urî pe oricine îi expune doar pentru că le-a făcut asta și li s-a arătat potrivnic și se vor răzbuna. Își doresc să poată face persoana care i-a emondat să dispară din fața lor. Nu suportă să vadă că acestei persoane îi merge bine. Dacă persoana ar muri sau ar avea parte de dezastre, s-ar bucura; atât timp cât persoana trăiește, continuă să-și facă datoria în casa lui Dumnezeu și totul decurge ca de obicei, ei suferă, sunt neliniștiți și enervați în inimile lor. Când nu au cum să se răzbune pe cineva, îl blestemă în secret sau chiar se roagă ca Dumnezeu să aducă pedeapsa și răsplata asupra acelei persoane și să corecteze nedreptățile pe care le-au suferit. Odată ce antihriștii dau naștere acestei uri, asta duce la o serie de acțiuni. Aceste acțiuni includ răzbunare și blesteme și, bineînțeles, alte câteva acțiuni, precum înscenarea, calomnierea și condamnarea celorlalți, lucruri care decurg din ură. Dacă îi emondează cineva, vor submina acea persoană, fără știrea ei. Când acea persoană va spune ceva corect, ei vor spune că e greșit. Vor denatura toate lucrurile pozitive pe care le face acea persoană și le vor face negative, răspândind aceste minciuni și provocând tulburări pe la spatele ei. Îi vor incita și îi vor atrage pe alții care sunt ignoranți și nu pot vedea lucrurile așa cum sunt sau nu pot discerne singuri, astfel încât acești oameni să treacă de partea lor și să-i sprijine. În mod clar, persoana care i-a emondat nu a făcut nimic rău, dar tot vor să pună niște greșeli pe seama acesteia, astfel încât toți ceilalți să creadă în mod greșit că face asemenea lucruri și apoi să-i convingă să se unească pentru a respinge această persoană. Antihriștii tulbură astfel viața bisericii și tulbură oamenii când aceștia își îndeplinesc datoria. Care este țelul lor? Acela de a-i face zile fripte persoanei care i-a emondat și de a-i convinge pe toți să o abandoneze. Există, de asemenea, câțiva antihriști care spun: «M-ai emondat și mi-ai făcut zile fripte, așa că îți voi da bătăi de cap! O să-ți arăt eu cum e să fii emondat și abandonat! Te voi trata la fel cum mă tratezi și tu! Dacă îmi faci zile negre, să nu crezi că eu nu am să fac la fel!»” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii sunt din cale-afară de cruzi și de răutăcioși, urându-i mai ales pe cei care îi expun sau îi ofensează, și că ei nu se lasă până când nu-i doboară și nu-i distrug pe aceștia. Făcând o comparație cu purtarea fiicei mele mai mari, am dobândit un oarecare discernământ în privința ei. Pentru că tulbura viața bisericii luând apărarea mamei ei, a fost demisă; ea îi purta ranchiună conducătoarei, Wang Jing, așteptând o ocazie să se răzbune. După ce a dobândit o funcție, a făcut tot posibilul să-și folosească puterea pentru a unelti împotriva lui Wang Jing și a membrilor familiei ei, hărțuindu-i. Indiferent cât de mult au avut toți ceilalți părtășie cu ea ca să o convingă că Wang Jing nu întrunea criteriile necesare pentru îndepărtare sau excludere, ea nu voia să asculte cu niciun chip, insistând ca Wang Jing să fie exclusă din biserică. Am văzut că firea fiicei mele era extrem de perfidă și de răuvoitoare și că ea întotdeauna proteja persoana rea și se răzbuna pe cel care i se opunea, refuzând să se oprească până nu-i distrugea pe alții. Mi-am dat seama că era un diavol și că trebuia, într-adevăr, exclusă. Dacă ar fi rămas în biserică, n-ar fi făcut decât să tulbure și să perturbe în continuare, transformându-se într-o năpastă pentru biserică.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și îi tratezi cu conștiință și iubire, dar, în cazul acesta, nu ai intenții bune față de Satana? Nu complotezi cu demonii? Dacă oamenii au ajuns până în acest punct și sunt încă incapabili să distingă între bine și rău și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio dorință de a căuta intențiile lui Dumnezeu și fără a fi capabili în vreun fel de a considera intențiile lui Dumnezeu ca pe ale lor, atunci sfârșiturile lor vor fi cu atât mai jalnice. Cine nu crede în Dumnezeul întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii față de un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu răzvrătit? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeul întrupat în timpul zilelor de pe urmă, cât și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeul întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, fără a-i mai menționa pe aceia care nici măcar nu cred în Dumnezeu. Toți acești oameni vor fi țintele distrugerii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). În familia lui Dumnezeu, Hristos deține puterea, iar adevărul domnește. Biserica a exclus-o pe fiica mea pe baza esenței sale, urmând principiile pentru excludere. Însă când mi s-a întâmplat mie asta, nu am căutat intenția lui Dumnezeu. Nu am fost în stare să deslușesc esența diavolească a fiicei mele, așa că i-am ținut partea și am compătimit-o. Mă gândeam că ea crezuse în Dumnezeu din copilărie; și-a abandonat studiile, a îndurat suferință și a plătit un preț până acum; cum era posibil să fie exclusă? Așadar, m-am plâns lui Dumnezeu în inima mea, încercând să-L conving. Nu era asta tocmai ceea ce a expus Dumnezeu când a vorbit despre „a dărui bune intenții Satanei” și „a fi în cârdășie cu demonii”? Nu mă opuneam oare lui Dumnezeu și mă împotriveam Lui? Credeam în Dumnezeu de mulți ani, mâncasem și băusem atât de multe din cuvintele Sale și le spuneam adeseori altora: „Îndepărtarea și excluderea cuiva ar trebui să se facă pe baza principiilor, nu a sentimentelor, chiar dacă e vorba de propriii părinți”; totuși, când au fost excluse soția și fiica mea, am încălcat cu bună știință regulile, dorind să le păstrez în biserică în temeiul sentimentelor; oare nu arătam îngăduință unor oameni răi care tulburau lucrarea bisericii? Asta însemna să fii de partea oamenilor răi, să I te împotrivești lui Dumnezeu! Dându-mi seama de asta, am simțit încolțindu-mi în inimă un sâmbure de teamă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispus să mă pocăiesc înaintea lui și să mă eliberez de constrângerea sentimentelor.

După aceea am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Finalul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. […] În cele din urmă, făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. În cele din urmă, făcătorilor de dreptate li se va permite să supraviețuiască, în timp ce răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinți; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și nicio parte din ei nu este sfântă. Toți oamenii care vor fi distruși sunt cei răi și toți oamenii care vor supraviețui sunt drepți – chiar dacă odraslele celor răi fac fapte drepte și chiar dacă părinții celor drepți comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție non-credincioasă și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții non-credincioși; aceste două tipuri de oameni sunt cu totul incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria sunt dușmanii celor care nu și-o fac; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc sunt în opoziție unii față de alții. Aceia care vor intra în odihnă și aceia care vor fi fost distruși sunt două tipuri de ființe create incompatibile. Ființele create care își îndeplinesc îndatoririle vor putea supraviețui, în vreme ce acelea care nu și le îndeplinesc vor fi ținte ale distrugerii; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. […] Între oamenii de astăzi există relații fizice, precum și asocieri prin sânge, dar, în viitor, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora. Aceia din odihnă vor crede că există un Dumnezeu și se vor supune lui Dumnezeu, iar aceia care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu vor fi fost distruși cu toții. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar mai putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut întru totul asemenea relații fizice!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este drept și sfânt. Dumnezeu hotărăște finalurile oamenilor fără niciun sentiment omenesc, tratându-i pe toți cu nepărtinire și justețe. Dumnezeu nu judecă pe baza numărului de lucruri la care pare să fi renunțat cineva sau a măsurii în care pare să se fi consumat, ci îi hotărăște finalul mai degrabă pe baza esenței și a acțiunilor sale, iar oamenii răi sunt sortiți să fie eliminați. Eu nu înțelegeam dreptatea lui Dumnezeu, iar când am auzit că fiica mea a fost exclusă, nu am căutat adevărul și nu am luat în considerare natura ei esență pentru a vedea ce fel de persoană era de fapt, ci, în schimb, m-am lăsat în voia sentimentelor mele, ținându-i partea și compătimind-o. Acum văd limpede că, deși fiica mea a fost în stare să renunțe la studii, să-și facă îndatoririle, să îndure suferință și să plătească un preț, toate strădaniile ei aveau drept scop dobândirea de statut și de reputație. După ce și-a pierdut funcția și și-a văzut afectate interesele, natura ei haină a fost dată în vileag pe de-a-ntregul. Cândva mă gândeam că întreaga noastră familie crede în Dumnezeu și că am putea să fim cu toții mântuiți și să intrăm în Împărăția Cerurilor, însă acum îmi dădeam seama că nu era vorba decât despre noțiunea și imaginația mea. Dacă un om nu iubește adevărul sau chiar urăște adevărul, iar firea lui satanică nu se schimbă cu nimic în ciuda anilor de credință în Dumnezeu, cum poate fi el mântuit? În urma experienței prilejuite de excluderea fiicei și a soției mele, am înțeles că, deși inițial toți membrii familiei noastre credeau în Dumnezeu, își primeau aprovizionarea din cuvintele Lui și își făceau îndatoririle, după câțiva ani, s-au dezvăluit treptat esența și calea fiecăruia. Soția și fiica mea cea mare au săvârșit multe fapte rele și au fost date în vileag ca fiind oameni răi; reprezentăm două tipuri de oameni incompatibile, și niciunul nu îl poate ajuta sau mântui pe celălalt. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În viitor, când omenirea va intra în frumosul ținut, nu va exista niciuna dintre relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care oamenii își imaginează că le vor găsi. În acel moment, fiecare om își va urma propriul tip, iar familiile vor fi fost deja nimicite. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai deranja niciodată omenirea, iar oamenii nu vor mai avea firi corupte satanice. Acei oameni răzvrătiți vor fi fost deja distruși și doar oamenii care se supun vor rămâne. Și astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte; cum vor mai putea să existe relațiile fizice?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Nu înțelegeam lucrarea lui Dumnezeu și, în temeiul sentimentelor mele, le-am protejat pe soția și pe fiica mea, dorind să păstrez relațiile omenești din familia noastră, săvârșind aproape fapte de împotrivire față de Dumnezeu. Am fost atât de nesăbuit și de orb! M-am gândit: „Nu pot să mă mai las constrâns de sentimentele mele. Trebuie să mă eliberez din chingile sentimentelor și să mă supun acestei situații.” Treptat, starea mi s-a îmbunătățit și nu mai eram la fel de îndurerat.

După ce am trecut prin toate acestea, am început să am mai mult discernământ cu privire la familia mea. Am renunțat din toată inima la sentimentele pe care le aveam față de ei. În același timp, am văzut limpede că a trăi lăsându-te în voia sentimentelor te face incapabil să distingi binele de rău, ce e corect de ce e greșit; poți ajunge chiar să faci lucruri care contravin adevărurilor-principii, împotrivindu-I-te lui Dumnezeu și răzvrătindu-te împotriva Lui. Sentimentele sunt, într-adevăr, dușmanul lui Dumnezeu. O viață trăită în voia sentimentelor face imposibilă practicarea adevărului. Am înțeles, de asemenea, că statura mea era prea redusă, că sentimentele mele erau prea puternice, că îmi lipsea supunerea adevărată față de Dumnezeu și că trebuia să experimentez judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu pentru a-mi schimba firea coruptă.