de Christina, Statelor Unite

În aprilie 2021, trăiam într-o casă cu Harlow și alte câteva surori. La început, vedeam adesea că ea vorbea cu alții despre starea ei și că uneori o discuta în timpul meselor. Mă gândeam la felul cum era capabilă să se folosească până și de timpul meselor; chiar se axa pe intrarea în viață și era un om care căuta adevărul. Apoi, odată, când discutam, Harlow mi-a spus că îi păsa cu adevărat de expresiile faciale ale celorlalți și că, dacă cineva avea un ton aspru cu ea, de obicei presupunea că o desconsidera. Mi-a zis și că era înșelătoare. A mai spus și că mereu concura cu alții pentru renume și câștig și că era prea preocupată de reputația și statutul ei. Mă gândeam că nu ne știam de mult timp, așa că dacă putea să-mi spună despre defectele ei fatale și despre slăbiciunile ei însemna că era simplă și deschisă. În interacțiunile noastre ulterioare, am observat că ea chiar avea o mentalitate complexă. Îi păsa cu adevărat de expresiile și opiniile oamenilor și era suspicioasă față de ceilalți. Uneori, când frații și surorile îi semnalau problemele, ea se întreba dacă ei o desconsiderau și apoi se destăinuia, spunând că era mereu suspicioasă față de alții, că era foarte înșelătoare și așa mai departe. La început, am crezut că era doar puțin sensibilă și fragilă. Consideram că toată lumea are defecte și probleme și că, în calitate de frați și surori, ar trebui să fim mai toleranți și iertători unii cu ceilalți. În plus, putea să se destăinuie și să se înțeleagă după ce dezvăluia corupție, așa că ar fi trebuit să fie o persoană care să poată accepta adevărul. Prin urmare, nu m-am gândit prea mult la asta. În general, când îmi spunea despre starea ei, o ascultăm răbdătoare cum se destăinuia. În conversații, eram atentă, din precauție, și la dispoziția ei, de teamă că aveam să fiu nepăsătoare și să spun ceva ce o putea răni. Din acel motiv, îi plăcea să-mi vorbească. Vorbele ei directe și ceea ce insinuau arătau că ea considera că aveam un temperament și o personalitate bune, că eram generoasă și că ei îi plăceau oamenii ca mine. Totuși, de fiecare dată când vorbeam, era despre starea ei de a fi suspicioasă sau de a-i păsa de imagine. Uneori, o scurtă discuție se prelungea timp de o oră, iar asta chiar îmi ținea pe loc îndatoririle. Văzând însă că avea încredere în mine, mi-a fost teamă că avea să se simtă rănită dacă n-o ascultam, așa că îmi era rușine s-o întrerup. Ulterior, s-au întâmplat anumite lucruri care mi-au schimbat părerea despre ea.

Odată, sora Kay nu prea a luat-o în serios pe Harlow când aceasta a criticat-o pentru că nu împăturise bine o plapumă. Harlow s-a înfuriat, n-a vrut s-o lase baltă și a insistat ca sora Kay să facă ce voia ea. Kay a văzut că, în general, Harlow îi făcea pe oameni s-o îmbuneze și să fie de acord cu ea ca să-i facă pe plac. Kay i-a spus că era prea axată pe statut și voia mereu oameni în preajma ei, lucru care, în esență, însemna că voia să-i controleze. După aceea, Harlow a mers să se destăinuie lui Kay, plângând și explicând că nu era așa cum spusese Kay și că aceasta o înțelesese greșit. Kay și-a cerut scuze, dar Harlow tot n-a putut s-o lase baltă și n-a mai vorbit cu ea. După aceea, deseori s-a izolat și nu a vorbit mult cu noi. Odată, când îmi vorbea despre starea ei, a spus că a văzut că celelalte surori vorbeau mult cu Kay, așa că presupunea că toată lumea o plăcea pe Kay și că pe ea o desconsidera și o excludea. Apoi evita în mod voit pe toată lumea și o credea pe Kay nesinceră când vorbea cu ea. După aceea, a spus că avea o umanitate slabă și că a avea suspiciuni cu privire la Kay în felul acela era o mare înșelătorie. Dar nu s-a schimbat după aceea. Din cauza asta, a fost ursuză cu noi timp de două săptămâni și toată lumea se simțea constrânsă. Am fost foarte șocată și nedumerită. De ce nu a căutat adevărul și nu a învățat o lecție când a înfruntat probleme? După aceea, mă gândeam că doar tindea să intre într-o dispoziție ursuză și că noi eram cu toții frați și surori și trebuia pur și simplu s-o ajutăm mai mult, cu afecțiune. Odată, au început să se adune probleme cu un film pe care îl producea. Într-o adunare, conducătorul de echipă a spus că producătorii trebuiau să-și asume cea mai mare răspundere pentru problemele din filme. Harlow a presupus că a vizat-o pe ea – că liderul de echipă credea că are calibru slab și o desconsidera. A fost posomorâtă și abătută zile la rând. După aceea, un conducător a avut părtășie cu ea și a spus că ea nu accepta adevărul, că era prea sensibilă și că ar fi periculos să rămână așa. La auzul acestor lucruri, Harlow a început să plângă. A spus că era prea coruptă și că nu avea să fie mântuită de Dumnezeu. Văzând-o atât de supărată, conducătorul a avut părtășie cu ea despre intenția lui Dumnezeu, ca ea să nu-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu, să poată reflecta mai mult asupra problemei ei și să aibă pătrundere. Atunci, ea n-a spus nimic și conducătorul a crezut că avea să se schimbe. Totuși, surprinzător, într-o adunare, ea a spus că nu putea accepta ce a spus conducătorul despre ea și că fusese negativă zile în șir. Ulterior, le-a spus plângând unor frați și surori că liderul de echipă nu o plăcuse pentru că avea calibru slab, lucru care a făcut-o să se simtă constrânsă. Nu știa cum să treacă peste acest lucru și plângea în timp ce vorbea. Frații și surorile au compătimit-o. Astfel de lucruri se întâmplau mereu. După ce avea cineva părtășie cu ea, ea întotdeauna „se cunoștea” și-și recunoștea problema. Însă după aceea, iar își ieșea din pepeni când se întâmpla alt lucru neplăcut.

Purtarea ei mă nedumerea foarte mult. De vreme ce, de obicei, părea că se cunoștea, de ce nu se schimba deloc? Dacă ceilalți spuneau ceva care îi afecta mândria, ea presupunea că o desconsiderau și apoi înțelegea totul greșit. Oare exista o problemă cu umanitatea și înțelegerea ei? Nu puteam înțelege asta pe deplin, așa că m-am rugat lui Dumnezeu căutând și am căutat și am avut părtășie cu ceilalți care înțelegeau adevărul. O soră mi-a spus că Harlow înțelegea totul după ani de credință, dar că nu practica adevărul și era adesea negativă. Asta însemna că nu se cunoștea cu adevărat. De asemenea, acea soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când unii oameni au părtășie despre cunoașterea de sine, primul lucru care iese din gura lor este: «Sunt un diavol, o satană vie, cineva care se împotrivește lui Dumnezeu. Mă răzvrătesc împotriva Lui și Îl trădez; sunt o viperă, o persoană rea care ar trebui să fie blestemată.» Este aceasta adevărata cunoaștere de sine? Ei vorbesc doar în termeni generali. De ce nu oferă exemple? De ce nu scot la lumină, pentru disecare, lucrurile rușinoase pe care le-au făcut? Unii oameni lipsiți de discernământ îi aud și se gândesc: «Acum, aceasta este adevărata cunoaștere de sine! Să se cunoască pe ei drept diavoli și chiar să se blesteme pe ei înșiși – ce înălțimi au atins!» Mulți oameni, în special noii credincioși, sunt predispuși să fie induși în eroare de această discuție. Ei cred că vorbitorul este pur și are înțelegere spirituală, că acesta este cineva care iubește adevărul și este calificat pentru conducere. Cu toate acestea, odată ce interacționează cu el pentru o perioadă, constată că nu este așa, că persoana nu este cea pe care și-au imaginat-o, ci este excepțional de falsă și înșelătoare, pricepută la deghizare și prefăcătorie, ceea ce vine ca o mare dezamăgire. Pe ce bază se poate considera că oamenii se cunosc cu adevărat? Nu poți ține cont doar de ceea ce spun ei – cheia este să stabilești dacă sunt capabili să practice și să accepte adevărul. În ceea ce-i privește pe cei care înțeleg realmente adevărul, nu numai că au cunoaștere adevărată despre sine, ci, cel mai important, sunt capabili să practice adevărul. Ei nu doar vorbesc despre adevărata lor înțelegere, ci sunt, totodată, capabili să facă într-adevăr ceea ce spun. Așadar, cuvintele și acțiunile lor sunt complet aliniate. Dacă ceea ce spun sună coerent și agreabil, dar nu fac acel lucru, nu îl trăiesc, atunci, prin aceasta, au devenit farisei, sunt ipocriți și, în niciun caz, nu sunt oameni care se cunosc pe ei înșiși cu adevărat. Mulți oameni par foarte coerenți atunci când au părtășie despre adevăr, dar nu își dau seama când au dezvăluiri ale unei firi corupte. Sunt aceștia oameni care se cunosc pe ei înșiși? Dacă oamenii nu se cunosc pe ei înșiși, sunt ei oameni care înțeleg adevărul? Toți cei care nu se cunosc pe ei înșiși sunt oameni care nu înțeleg adevărul și toți cei care rostesc cuvinte goale de autocunoaștere au spiritualitate falsă, sunt mincinoși. Unii oameni par foarte coerenți atunci când rostesc cuvinte și doctrine, dar starea din spiritul lor este amorțită și plictisitoare, nu sunt perceptivi și nu răspund la nicio problemă. Se poate spune că sunt amorțiți, dar uneori, ascultându-i vorbind, spiritele lor par destul de ascuțite. De exemplu, imediat după un incident, ei sunt capabili să se cunoască pe sine imediat: «Abia acum s-a ivit în mine o idee. M-am gândit la asta și mi-am dat seama că era înșelătorie, că Îl înșelam pe Dumnezeu.» Unii oameni lipsiți de discernământ sunt invidioși când aud asta, spunând: «Această persoană își dă imediat seama când are o dezvăluire de corupție și este capabilă să fie sinceră și să aibă părtășie despre asta. Reacționează atât de repede, spiritul ei este ascuțit, e o persoană mult mai bună decât noi. Este cu adevărat cineva care urmărește adevărul.» Este acesta un mod precis de a măsura oamenii? (Nu.) Așadar, care ar trebui să fie baza pentru a evalua dacă oamenii se cunosc cu adevărat pe ei înșiși? Nu trebuie să fie doar ceea ce le iese pe gură. De asemenea, trebuie să vă uitați la ceea ce se manifestă cu adevărat în ei. Cea mai simplă metodă pentru aceasta este să vă uitați dacă sunt capabili să practice adevărul – asta este cel mai important. Capacitatea lor de a practica adevărul dovedește că ei se cunosc cu adevărat pe ei înșiși, întrucât cei care se cunosc cu adevărat manifestă căință și numai atunci când oamenii manifestă căința se cunosc cu adevărat pe ei înșiși” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că atunci când analizăm dacă cineva iubește și acceptă adevărul, dacă se cunoaște cu adevărat pe sine, nu este vorba de cât de bine se poate cunoaște verbal sau cât de bine perorează cuvinte și doctrine. Mai degrabă, este vorba de ce anume trăiește în fața evenimentelor, dacă se căiește și se schimbă cu adevărat și dacă înțelegerea de care vorbește și pătrunderea lui reală se potrivesc. Unii perorează toate cuvintele și doctrinele corecte, dar nu practică deloc adevărul când înfruntă lucruri și acționează, în schimb, pe baza firii lor satanice. Aceștia sunt oameni care nu acceptă adevărul. Unii se pot destăinui indiferent de gândurile pe care le dezvăluie și-și cunosc corupția, făcându-i pe oameni să-i creadă simpli. Totuși, nu spun nimic despre adevăratele motive din spatele acestor lucruri și nu disecă deloc esența firii lor corupte. Ei par simpli și deschiși, dar de fapt îi induc în eroare și îi păcălesc pe oameni și sunt foarte înșelători. Cunoașterea de sine a unora este doar o iluzie – își vor recunoaște verbal greșelile, vor spune că sunt diavoli și satane, se vor blestema și se vor condamna și știu că sunt un dezastru total; cât despre lucrurile rele specifice pe care le-au făcut, totuși, motivele și țelurile lor ascunse în spatele lor sau consecințele la care au dus, ei nu spun o vorbă. Uitându-mă la Harlow, ei îi plăcea să le vorbească oamenilor despre starea ei și chiar părea să urmărească și să caute adevărul. Spunea mereu lucruri precum: „Am o umanitate slabă, sunt înșelătoare, sunt malițioasă.” La prima vedere, părea că se poate cunoaște cu adevărat, dar nu practica adevărul, nici nu avea pătrundere deloc atunci când se confrunta cu evenimente. Nu-și înlătura deloc firea coruptă. Cu doi ani în urmă, ceilalți o acuzaseră că era suspicioasă față de oameni și se axa pe reputație și statut, dar tot nu se schimbase deloc. În mod clar, de obicei vorbea doar despre doctrine. Asta le dădea oamenilor o impresie falsă, iar ea îi înșela. Cunoașterea despre care vorbea și ceea ce trăia de fapt nu se potriveau deloc.

Ulterior, am citit părtășie de la Dumnezeu despre care oameni sunt frați și surori adevărați și care nu sunt și, astfel, am câștigat ceva discernământ despre Harlow. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Numai cei care iubesc adevărul aparțin casei lui Dumnezeu; numai ei sunt frați și surori adevărați. Crezi că toți cei care participă deseori la adunări în casa lui Dumnezeu sunt frați și surori? Nu neapărat. Care oameni nu sunt frați și surori? (Cei cărora le este scârbă de adevăr, care nu acceptă adevărul.) Cei care nu acceptă adevărul și cărora le este scârbă de el sunt cu toții oameni răi. Sunt toți oameni fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu face parte dintre cei pe care Dumnezeu îi mântuiește. Acești oameni sunt lipsiți de umanitate, nu își fac lucrarea cum se cuvine și se dezlănțuie făcând lucruri rele. Ei trăiesc după filosofii satanice, utilizează manevre viclene și îi folosesc, îi lingușesc și îi înșală pe ceilalți. Nu acceptă nici cea mai mică fărâmă de adevăr și s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări. De ce îi numim neîncrezători? Pentru că le este scârbă de adevăr și nu-l acceptă. De îndată ce se are părtășie despre adevăr, ei își pierd interesul, li se face scârbă, nu pot suporta să audă despre acesta, simt că e plictisitor și nu pot sta locului. Este limpede că sunt neîncrezători și non-credincioși. Nu trebuie să îi privești ca pe frații și surorile tale. […] Atunci, după ce se ghidează ei în viață? Fără îndoială, se ghidează după filosofiile Satanei, sunt întotdeauna șireți și vicleni, nu au o viață de umanitate normală. Nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu caută adevărul, ci abordează toate lucrurile folosind trucuri, tactici și filosofii pentru interacțiuni lumești pentru a trăi, iar aceasta este o existență istovitoare și dureroasă. Ei interacționează cu frații și surorile în același fel în care interacționează cu non-credincioșii, urmează filosofii satanice, mint și înșală. Le place să stârnească certuri și să despice firul în patru. Indiferent în ce grup trăiesc, întotdeauna caută să vadă cine e în alianță cu cine și cine face echipă cu cine. Atunci când vorbesc, observă cu atenție reacțiile celorlalți oameni, sunt întotdeauna în gardă, încercând să nu ofenseze pe nimeni. Întotdeauna abordează toate lucrurile din jurul lor și relațiile cu ceilalți urmând aceste filosofii pentru interacțiuni lumești. Acest lucru le face existența foarte istovitoare. Deși par a fi activi printre ceilalți, în realitate, numai ei își cunosc zbuciumul, iar dacă ar fi să le privești îndeaproape viețile, vei constata că e istovitor. În chestiuni legate de faimă, câștig sau imagine, ei insistă să clarifice cine are dreptate sau cine greșește, cine este superior sau inferior și trebuie să se certe pentru a-și susține punctul de vedere. Ceilalți nu vor să audă asta. Oamenii spun: «Poți să te exprimi mai simplu? Poți să spui clar? De ce trebuie să fii atât de trivial?» Gândurile lor sunt foarte complicate și întortocheate și trăiesc o viață atât de istovitoare, fără să-și dea seama de problemele de fond. De ce nu pot să caute adevărul și să fie onești? Pentru că le este scârbă de adevăr și nu vor să fie onești. Așadar, pe ce se bazează ei în viață? (Pe filosofii pentru interacțiuni lumești și metode omenești.) Când depinde de metode omenești pentru a acționa, omul sfârșește fie prin a fi ridiculizat, fie prin a prezenta celorlalți o latură urâtă a sa. Și astfel, la o examinare mai atentă, acțiunile lor, lucrurile pe care le fac toată ziua – toate au legătură cu propria lor imagine, faimă, câștig și vanitate. E ca și cum ar trăi într-o plasă, trebuie să facă speculații logice sau să caute scuze pentru orice și vorbesc mereu de dragul lor. Gândirea lor este complicată, vorbesc atât de multe prostii, cuvintele lor sunt atât de încurcate. Ei se ceartă mereu cu privire la ce este bine și rău, la nesfârșit. Dacă nu încearcă să câștige imagine, concurează pentru reputație și statut și nu există niciodată un moment în care să nu trăiască pentru aceste lucruri. Și care este consecința finală? Poate că au căpătat imagine, dar toți sunt sătui și obosiți de ei. Oamenii i-au văzut așa cum sunt de fapt și-au dat seama că sunt lipsiți de adevărul-realitate, că nu sunt persoane care cred sincer în Dumnezeu. Când conducătorii și lucrătorii sau alți frați și surori îi emondează prin câteva cuvinte, ei refuză cu încăpățânare să accepte, insistă să încerce să facă speculații logice sau să inventeze scuze și încearcă să paseze vina. În timpul adunărilor, se apără, provoacă certuri și stârnesc necazuri printre aleșii lui Dumnezeu. În inimile lor, se gândesc: «Chiar nu am unde să-mi susțin cauza?» Ce fel de persoană este aceasta? Este cineva care iubește adevărul? Este aceasta o persoană care crede în Dumnezeu? Când aude pe cineva spunând ceva care nu este în concordanță cu intențiile sale, vrea mereu să se certe și să ceară explicații; nu mai știe cine are dreptate și cine greșește, nu caută adevărul și nu tratează acest lucru conform adevărurilor-principii. Oricât de simplă ar fi o chestiune, trebuie să o complice foarte mult – doar o caută cu lumânarea, merită să fie atât de epuizată!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că unora le place să se ciondănească despre ce-i corect și ce-i greșit. Ei nu acceptă adevărul; mai degrabă sunt scârbiți de el. Ei nu caută adevărul când înfruntă lucruri, nu reflectează asupra lor și nu se cunosc. Mereu se apără și se justifică de dragul imaginii și al statutului lor. Astfel de oameni au o mentalitate complicată și o natură înșelătoare. Nu e obositor doar pentru ei, ci ei le provoacă și celorlalți durere și antipatie. Un astfel de om nu este un frate sau o soră adevărată. M-am gândit din nou la Harlow. Când remarca neintenționată a cuiva îi afecta mândria și o rănea, ea presupunea că persoana aceea n-o plăcea și începea să aibă prejudecăți față de ea. Apoi se destăinuia în mod fals ca să se justifice și să se apere sau vorbea despre cunoașterea de sine ca un mijloc de a semnala problemele acelei persoane. Mereu se ciondănea despre ce-i corect și ce-i greșit. De exemplu, când conducătorul de echipă i-a oferit câteva sugestii despre lucrare, ea a crezut că el nu o plăcea și și-a pierdut cumpătul. După aceea, într-o adunare, „destăinuindu-se” a răspândit zvonul că liderul de echipă avea o părere proastă despre ea, ca toată lumea să empatizeze cu ea și să-și formeze o părere critică despre conducătorul de echipă. De obicei, oamenii trebuiau să meargă pe vârfuri în interacțiunile cu ea, urmărindu-i expresia, ținând cont de mândria ei, temându-se că un cuvânt nelalocul lui i-ar fi afectat starea. Interacțiunea cu ea era foarte opresivă și nu eliberatoare. În plus, faptul că mereu devenea cu ușurință negativă și că se gândea prea mult la lucruri a afectat grav progresul lucrării. Înainte credeam că pur și simplu era sensibilă și fragilă, că doar tindea să se îmbufneze și să se posomorască atunci când lucrurile nu mergeau cum voia. Credeam că acesta era un defect în umanitatea normală și că nu constituia o tulburare sau perturbare reală pentru frați și surori sau pentru lucrarea bisericii. Dar confruntând asta cu faptele, am văzut că de fapt tulburase fără să vrea stările fraților și surorilor precum și viața bisericii. În plus, afectase și progresul normal al lucrării bisericii. Având în vedere comportamentul ei constant, ea nu accepta deloc adevărul și era foarte înșelătoare. Fusese o tulburare pentru frați și surori și nu jucase deloc un rol pozitiv – era o neîncrezătoare. În cele din urmă, conducătorul a aflat de comportamentul ei general, i-a luat datoria și a pus-o să se izoleze ca să reflecteze.

După aceea, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care expunea firile corupte ale oamenilor. Prin aceasta, am dobândit mai mult discernământ cu privire la firea ascunsă în spatele cuvintelor lui Harlow. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Viclenia poate fi văzută, de obicei, în exterior: cineva bate câmpii sau folosește un limbaj pompos și nimeni nu poate descifra ce gândește. Aceasta este viclenie. Care este caracteristica principală a ticăloșiei? Este faptul că vorbele lor sună deosebit de plăcut și totul pare în regulă la suprafață. Nu pare să existe nicio problemă, iar lucrurile arată destul de bine din toate punctele de vedere. Atunci când fac ceva, nu-i vezi că folosesc mijloace deosebite, iar în exterior nu există niciun semn de puncte slabe sau defecte, și totuși își ating scopul. Ei fac lucrurile într-un mod extrem de secretos. Acesta este modul în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni. Oamenii și chestiunile de acest gen sunt cele mai greu de discernut. Unii oameni spun adesea lucrurile corecte, folosesc scuze care sună bine și apelează la anumite doctrine, zicale sau acțiuni care se conformează afecțiunii umane pentru a-și păcăli semenii. Ei pretind că fac ceva în timp ce fac altceva pentru a-și atinge scopul ascuns. Aceasta este ticăloșie, dar majoritatea oamenilor consideră aceste comportamente ca fiind viclene. Oamenii au o înțelegere și o analiză relativ limitată a ticăloșiei. De fapt, ticăloșia este mai greu de discernut decât viclenia, deoarece este mai secretă, iar metodele și acțiunile sale sunt mai sofisticate” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). Cuvintele lui Dumnezeu expun faptul că aceia care au firi rele ar spune niște lucruri care sună frumos și corect, care sună agreabil, dar ascunse în spatele lor stau motive tainice care nu pot fi discernute cu ușurință. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la purtarea lui Harlow. De obicei, îi plăcea să le vorbească oamenilor despre starea ei, ca ei să vadă că era foarte axată pe intrarea în viață și că urmărea și căuta adevărul. Dar de fapt, crea intenționat această aparență pseudo-spirituală ca să-i păcălească pe ceilalți, astfel încât ei s-o simpatizeze și s-o aprecieze. Se prefăcea că vorbea despre starea ei, dar de fapt se plângea, căutând să fie alinată, vărsându-și nemulțumirile și căutând să atragă simpatia celorlalți. Ba chiar a irosit timpul celor care-și făceau datoria. Dar pe atunci eu nu am putut să-i văd motivele sau să discern ce fel de om era cu adevărat. Doar am avut mereu părtășie cu ea, amabilă, ajutând-o și sprijinind-o. Am ajutat-o cu entuziasm oricând am văzut-o că se chinuie în viață și am ținut cont în primul rând de ea pentru orice era benefic. Acum am văzut în sfârșit, din expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, că avea o natură rea, că inducea în eroare atât cu vorba, cât și cu fapta, că păcălea și înșela pe oricine.

După aceea, am reflectat asupra mea. De ce nu avusesem deloc discernământ în privința lui Harlow? Reflectând, am văzut o perspectivă greșită pe care o avusesem. Considerasem că faptul că putea vorbi despre starea ei însemna că e simplă și deschisă, că practica adevărul și nu fusesem atentă să-i discern cuvintele. Numai prin cuvintele lui Dumnezeu am văzut ce înseamnă cu adevărat să fii simplu și deschis. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Onestitatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. […] Dacă vorbele ți-s pline de justificări fără valoare și scuze, atunci spun că tu ești un om care ezită să pună adevărul în practică. Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești deloc dispus să îți dezvălui secretele – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va dobândi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că a fi simplu și deschis înseamnă în principal să te destăinui în părtășie când întâmpini probleme sau dificultăți sau când dezvălui corupții, să nu te acoperi cu prefăcătorie sau să ascunzi faptele. Să te destăinui înseamnă în principal să cauți adevărul ca să rezolvi rapid probleme și dificultăți. Destăinuindu-se și permițându-le celorlalți să vadă esența corupției lor, și frații și surorile își pot deschide inimile unii față de ceilalți. O astfel de destăinuire este edificatoare și benefică. A fi simplu și deschis depinde în principal de intențiile și motivele unei persoane și de rezultatele obținute. Dacă vorbește despre prejudecăți, despre chestiuni minore din gospodărie și bârfește fără să reflecteze deloc asupra sa sau fără să se înțeleagă, atunci nu este simplă și deschisă sincer. Asta înseamnă că doar se plânge despre ceea ce nu-i place, criticându-i voalat pe ceilalți pentru problemele sale. Într-o asemenea destăinuire, nu există edificare sau ajutor pentru oameni. Unii chiar pretind că sunt deschiși ca să pară oameni onești, care acceptă adevărul, pentru a fi admirați de ceilalți. O asemenea deschidere înseamnă că se preamăresc pe ei și se dau mari într-un fel voalat. Îi induc în eroare pe oameni. Referitor la destăinuirea lui Harlow cu privire la cunoașterea ei de sine, aceasta a fost mai ales despre suspiciunea ei nefondată față de ceilalți, precum și despre gândurile și ideile pe care le-a dezvăluit. Nu a vorbit niciodată despre firile ei corupte, despre intențiile ei ascunse sau despre motivele ei. Nu se destăinuia ca să caute adevărul sau să-și înlăture corupția, ci ca să-și verse nemulțumirile, astfel încât oamenilor să le pară rău de ea, s-o aline și să empatizeze cu ea. Folosea acest lucru și ca să se justifice și să se apere, pentru a nu fi înțeleasă greșit. Astfel, își putea proteja imaginea în ochii celorlalți. Deschiderea ei nu i-a înlăturat firea coruptă și nu le-a adus beneficii sau edificare fraților și surorilor. Așadar, nu era simplă și deschisă, ci se juca cu oamenii și era înșelătoare. Odată ce am realizat asta, am dobândit o anumită claritate interioară. Am văzut clar că Harlow nu era un om care urmărea adevărul și că nu era simplă și deschisă. De fapt, era foarte înșelătoare și rea.

După aceea, am reflectat asupra mea. Interacționasem cu Harlow timp de aproape un an și, de obicei, aveam o anumită cunoaștere a problemelor ei generale. Așadar, de ce nu dobândisem deloc discernământ în privința ei până acum? Reflectând asupra acestui lucru, am realizat că nu privisem oamenii și evenimentele prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu. Mai degrabă, privisem aparențele oamenilor prin prisma noțiunilor și închipuirilor mele. Considerasem faptul că se destăinuia superficial și voia să-și împărtășească starea cu ceilalți drept iubire și căutare a adevărului din partea ei. Nu mă uitasem la motivele ei din lucruri sau la ceea ce s-a obținut, de fapt. Nu mă uitasem nici la metodele și abordările constante pe care le avea în vorbă și în faptă și nu am discernut lucrurile prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu. De aceea nu i-am văzut adevărata esență și nu am dobândit discernământ în privința ei, ba chiar am tratat-o ca pe o soră, făcându-i mereu concesii, ajutând-o și sprijinind-o mereu cu iubire. Am fost atât de nesăbuită! Prin această experiență, am înțeles că a discerne dacă un om iubește și urmărește adevărul nu ține de cât de mult îi place să-i caute pe oameni în părtășie sau de cât de bine vorbește despre cunoașterea de sine. Mai degrabă, ține de faptul că poate sau nu să caute adevărul și să practice cuvintele lui Dumnezeu când înfruntă lucruri și dacă, ulterior, are sau nu pătrundere și schimbare reale. Am realizat și cât de important e să discernem esența unui om pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Vei fi indus în eroare dacă nu poți discerne tot felul de oameni. Îi vei iubi orbește, vei ajuta și vei sprijini oameni nepotriviți ca pe niște frați și surori. În cele din urmă, asta va perturba și va tulbura lucrarea bisericii. Putem vedea oamenii și lucrurile cu acuratețe numai prin cuvintele lui Dumnezeu, iar asta e sigura cale de a discerne tot felul de oameni și singura cale de a ști cum să-i tratăm corespunzător pe oameni și să interacționăm cu ceilalți. Slavă lui Dumnezeu!