de Mu Yu, China

Pe 2 septembrie, am auzit despre arestarea unei surori. În ziua aceea, m-am dus la o conducătoare, dar nu era nimeni acasă. Sora Xiao Hong, care locuiește peste drum de ea, m-a văzut întâmplător. M-a chemat la ea acasă și mi-a spus agitată: „S-a întâmplat ceva. Zhou Ling a fost luată de polițiști. Asta a fost acum două zile și nu mai știm nimic de atunci. Conducătoarea s-a dus să-i anunțe pe toți. Ar trebui să se întoarcă în curând.” Când am auzit vestea, m-am simțit neliniștită și mi s-a făcut frică. Înainte, Zhou Ling a fost conducătoare și nu știam în ce fel o vor tortura polițiștii. Oare va ceda sub tortură și va deveni o iudă? Tocmai fusesem la ea acasă. Dacă polițiștii stăteau la pândă, era posibil să mă fi văzut. M-am mutat aici în primul rând fiindcă eram pe fugă. Marele balaur roșu mă urmărea continuu, de ani buni. Dacă mă prindea, avea să mă tortureze în cel mai rău mod. Era posibil să mă omoare în bătaie. Chiar îmi era teamă și voiam să plec din zonă cât mai curând posibil, însă aveam ceva urgent de vorbit cu conducătoarea, iar plecarea mea ar fi întârziat asta. Speram că avea să se întoarcă în curând. La scurt timp, conducătoarea a ajuns acasă la Xiao Hong și, după ce am terminat de discutat, s-a dus acasă. După numai două sau trei minute, Xiao Hong s-a întors panicată și a spus: „Conducătoarea tocmai pleca și șapte sau opt polițiști au luat-o și au plecat. Și Zhou Ling era în mașina lor. Probabil că le-a spus unde locuiște conducătoarea. Orice-ai face, nu ieși!” Am simțit un nod în stomac. Xiao Hong locuia peste drum de conducătoare. Polițiștii puteau fi la câțiva pași. Dacă mă prindeau, eram sigură că n-aveam să scap nevătămată. N-aveam curaj nici să mă uit pe fereastră și Îl chemam continuu pe Dumnezeu, sperând că polițiștii aveau să plece în curând. Cam după o oră, mașina poliției a plecat, iar eu m-am calmat în sfârșit. Însă Zhou Ling a fost la mine cu câteva zile în urmă. Dacă m-a trădat și pe mine? Casa mea nu mai era sigură. Unde să mă duc? Acolo aveam un carnețel cu numerele fraților și surorilor pe care trebuiau să-l iau cât de curând. Aproape de casa mea, mai erau trei case de găzduire. Dacă gazdele nu erau anunțate imediat, puteau fi arestate și atunci mai mulți frați și surori ar fi fost implicați. Dar dacă mă întorceam atunci, acționam conform așteptărilor poliției. Timp de ani buni fusesem plecată din oraș ca să-mi fac datoria și eram o țintă importantă ca să fiu arestată de polițiști. Dacă mă arestau, aveam să sufăr torturi și mai rele. Nu, trebuia să fug și să găsesc un loc sigur imediat. Aceste gânduri m-au neliniștit și L-am chemat pe Dumnezeu continuu. Apoi m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta; altfel, Îmi voi aduce mânia asupra ta, iar cu mâna Mea voi… Atunci, vei răbda suferințe mentale interminabile. Tu trebuie să suporți totul; pentru Mine, trebuie să fii pregătit să renunți la tot ce ai și să faci tot ce poți ca să Mă urmezi, și să fii gata să sacrifici tot ce ai. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Nu uita! Tot ceea ce se întâmplă este prin buna Mea intenție și totul este sub observația Mea. Poți să-Mi urmezi cuvântul în tot ce spui și faci? Când încercările de foc vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau vei tremura, incapabil să mergi mai departe?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Am văzut că statura mea era mică și că-mi lipsea adevărata credință. Când i-am văzut pe cei din jur arestați unul după altul, m-am temut și am vrut să găsesc un loc sigur să mă ascund. Nu țineam cont de interesele bisericii, ca să fiu eu în siguranță. Cât egoism! Cum lidera fusese arestată, mulți alții au trebuit să fie înștiințați și multe exemplare ale cuvintelor lui Dumnezeu au trebuit să fie mutate. Dacă nu ne ocupam imediat de asta, putea duce la arestarea multor membri ai bisericii. Ca diacon de biserică, datoria și responsabilitatea mea era să protejez frații și surorile și cărțile cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă eram lașă și ezitam, ducând o existență inutilă, ar fi fost un lucru foarte iresponsabil. Dumnezeu mă veghea în acest moment crucial, ca să vadă dacă aveam să țin cont de voia Lui și să apăr lucrarea bisericii. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să mă ocup imediat de consecințe. Ținea doar de Dumnezeu dacă aveam să fiu arestată sau nu. Eram gata să-mi las siguranța în mâinile lui Dumnezeu. Când am realizat asta, n-am mai fost atât de neliniștită și temătoare. Când mă apropiam de casa mea, la intrare, am văzut o mașină a poliției. Inima a început să-mi bată puternic. Aparent, Iuda chiar m-a vândut. Nu știam dacă și cele trei case de găzduire din apropiere fuseseră percheziționate. Trebuia să raportez cât mai curând posibil situația către cei din conducerea superioară, ca ei să poată lua măsuri de precauție și să facă rânduieli la timp, pentru a preveni pierderi și mai mari în lucrarea bisericii.

Sora Su Hua avea informațiile de contact ale conducerii superioare, așa că m-am dus s-o caut. Exact când am ajuns acolo, soțul ei non-credincios a spus neliniștit: „Tocmai au venit câțiva polițiști. Su Hua e plecată, iar ăsta e singurul motiv pentru care n-au prins-o. Tocmai s-au dus acasă la tine să facă mai multe arestări.” Am plecat grăbită, neîndrăznind să mai rămân acolo. Pe drum înapoi, mă gândeam la cât de malefic e marele balaur roșu. Face eforturi incredibile doar ca să aresteze credincioși în Dumnezeu. Frații și surorile erau arestați unul după altul, iar eu eram în pericol de a fi arestată oricând. Dacă nu puteam suporta tortura și deveneam o iudă, oare calea credinței mele avea să se sfârșească? Mă simțeam tot mai slabă și temătoare cu cât mă gândeam la asta, ca și cum a fi un credincios în China era prea greu și periculos. L-am tot chemat pe Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule! Ce ar trebui să fac?” Apoi m-am gândit la acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Credința este ca un pod dintr-un singur buștean: cei care se agață în mod abject de viață vor avea dificultăți în a-l traversa, dar cei care sunt gata să se sacrifice pot să-l traverseze siguri pe picioare și fără griji. Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu. Satana încearcă prin orice mod posibil să ne transmită gândurile sale. În orice moment, ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ilumineze cu lumina Sa și să ne bizuim pe El să ne scape de otrava Satanei din noi, să practicăm mereu în duhurile noastre apropierea de Dumnezeu și să-L lăsam pe Dumnezeu să ne stăpânească întreaga ființă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Am realizat că trăiam în frică, temându-mă să nu fiu arestată și omorâtă în bătaie. Mă lăsam păcălită de Satana. El se folosea de slăbiciunile mele ca să mă țină pe loc, să mă facă să-mi pierd credința în Dumnezeu, ca să nu îndrăznesc să-mi fac datoria. Urma să mă îndepărtez de Dumnezeu și să-L trădez. Trebuia să recunosc trucurile Satanei. Tot înfruntând astfel de situații, trebuia să mă apropii de Dumnezeu, să mă bazez pe El, trăind după cuvintele Lui. Chiar dacă eram arestată, aveam să mă supun și să nu mă plâng. Aveam să rămân fermă în mărturia mea și să-L mulțumesc pe Dumnezeu.

M-am gândit la carnețelul cu numerele fraților și surorile pe care încă îl aveam acasă. Trebuia să mă întorc; altfel, dacă-l găseau polițiștii, toți aveau să fie arestați. Dar poate polițiștii îmi pândeau casa. Nu le-aș fi făcut jocul? Tocmai când nu știam ce să fac, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu. „Fiecare dintre voi crede că este atât de compatibil cu Mine, dar dacă așa ar sta lucrurile, atunci cui i s-ar aplica aceste dovezi de netăgăduit? Credeți despre voi că dețineți cea mai mare sinceritate și loialitate față de Mine. Credeți că sunteți atât de buni la inimă, atât de milostivi și că Mi-ați dedicat atât de multe. Credeți că ați făcut mai mult decât destule pentru Mine. Dar ați comparat vreodată aceste convingeri cu propriile acțiuni? […] Mă ignorați de dragul copiilor voștri, ori al soțului, ori din propriul instinct de conservare. În loc să Mă iubiți pe Mine, vă iubiți familia, copiii, statutul, viitorul și propria satisfacție. Oare v-ați gândit vreodată la Mine atunci când vorbeați sau acționați? În zilele geroase, gândurile voastre se îndreaptă spre copiii voștri, spre soțul sau soția voastră, ori spre părinți. Nici în zilele caniculare nu am loc în gândurile voastre. Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea ascultării tale față de Mine? Când au avut intențiile tale față de Mine alt scop decât obținerea binecuvântării Mele? Mă înșelați și Mă amăgiți, vă jucați cu adevărul, ascundeți existența adevărului și trădați esența adevărului. Ce vă așteaptă în viitor, dacă vă împotriviți Mie în acest fel?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”). În inima mea, fiecare întrebare părea o acuzație de la Dumnezeu. Când lucrurile erau liniștite, îmi puteam lăsa casa și slujba pentru datoria mea. Simțeam că Îi eram devotată lui Dumnezeu. Dar când am înfruntat arestările marelui balaur roșu, am văzut cât de mică era statura mea. Înainte, doar strigam sloganuri și doctrine seci. O criză adevărată mi-a dezvăluit adevărata statură. Nu mă gândeam decât cum să-mi apăr interesele. Nu apăram deloc lucrarea bisericii. Nu-mi păsa de voia lui Dumnezeu. Dacă mi-ar fi păsat, când ceva implica interesele bisericii, aș fi fost capabilă să renunț la tot pentru Dumnezeu, chiar și la viața mea. M-am gândit la toate acele cărți cu cuvintele lui Dumnezeu. Frații și surorile și-au riscat viețile livrându-le și atât de mulți au fost arestați de marele balaur roșu atunci când le transportau. Unii chiar au fost omorâți în bătaie. Au lăsat deoparte grija pentru viața și moartea lor, ca frații și surorile să poată citi cuvintele lui Dumnezeu; și-au făcut datoria și L-au mulțumit pe Dumnezeu. Dar eu? N-am ținut cont de interesele bisericii. Când s-a întâmplat ceva, m-am gândit doar la siguranța mea. Mi-a fost teamă să nu fiu arestată și torturată până la moarte. În mod normal, aș fi făcut orice pentru un lucru care mă avantaja, dar acum nu puteam face nici cel mai mic sacrificiu de dragul bisericii. În comparație cu acei frați și surori, eram incredibil de egoistă. Nu țineam cont deloc de voia lui Dumnezeu. Acum că o conducătoare de biserică fusese arestată, ca diacon de biserică, să mă ascund în loc să apăr lucrarea bisericii era mai sigur, dar am pierdut o șansă de a-mi face datoria și a fi martoră. Atunci care era rostul vieții mele? Oare nu eram doar un cadavru ambulant? La gândul acesta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, e doar în mâinile Tale dacă voi arestată sau nu azi. Te rog să-mi dai credință și înțelepciune ca să mă pot baza pe Tine și să-mi fac datoria!”

Pe la 2 dimineață, am ajuns acasă la o soră care locuia în apropiere. Am aflat că poliția vizitase mai multe case din apropierea casei mele. Câțiva frați și surori au fugit și au scăpat de arestare. Mi-au spus că erau siguri că polițiștii se vor întoarce și să plec imediat. N-am îndrăznit să mai rămân acolo. Am văzut că nu aștepta nimeni la intrarea casei, așa că m-am grăbit înapoi acasă și am luat carnetul cu numerele de telefon. Am răsuflat ușurată.

Apoi am mers la fratele Yang Guang. Cum m-a văzut, a spus cu teamă: „Ieri am fost arestat împreună cu soția mea. Ne-au dat drumul aseară. Mulți alți frați și surori au fost arestați și ei.” Am plecat în grabă de acolo. Pe drum înapoi, mă gândeam că situația se înrăutățea și se făceau arestări peste tot. Dacă fusesem vândută de Iuda, polițiștii sigur aveau descrierea mea și, cu atâta supraveghere în jur, puteam fi arestată oricând. Dacă nu puteam suporta tortura lor? Acest gând mă înspăimânta. Dacă mă ascundeam, aș fi fost mai în siguranță, dar tot nu ne ocupaserăm de consecințe. Dacă mă ascundeam, oare asta nu m-ar fi făcut o dezertoare? Credeam de mulți ani și mă bucurasem mult de udarea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă fugeam într-un moment critic, fără să-mi îndeplinesc datoria sau resposabilitățile, n-aș fi avut deloc conștiință sau umanitate. Oare mai puteam fi considerată o credincioasă? Aș fi fost la fel ca o iudă care-L trădează pe Dumnezeu. La gându-l ăsta, am decis în sinea mea că preferam să fiu arestată și să mor de mâna polițiștilor decât să fug și să duc o existență fără rost. Trebuia să rămân fermă în mărturia mea, să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să fac totul ca să-mi îndeplinesc datoria. Așadar, m-am întors direct la casa gazdei mele.

În seara aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „În planul Meu, Satana, de la bun început, a pândit la fiecare pas și, ca termen de contrast al înțelepciunii Mele, a încercat întotdeauna să găsească mijloace de a Îmi perturba planul inițial. Însă puteam Eu să cedez în fața schemelor sale înșelătoare? Toate din cer și de pe pământ Îmi fac servicii; oare uneltirile înșelătoare ale Satanei ar putea face altfel? Tocmai aici se intersectează înțelepciunea Mea; este exact ceea ce e minunat în privința faptelor Mele și este principiul de funcționare a întregului Meu plan de gestionare (planul mântuirii). În era construirii Împărăției, tot nu evit uneltirile înșelătoare ale Satanei, ci continui să fac lucrarea pe care trebuie să o fac. Din univers și dintre toate lucrurile, am ales faptele Satanei drept contrast al Meu. Nu este aceasta o manifestare a înțelepciunii Mele? Nu tocmai asta e minunat în privința lucrării Mele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 8). Puteam vedea atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu în cuvintele Sale. Marele balaur roșu este un dușman al lui Dumnezeu. Arestează și persecută nebunește creștini și tulbură lucrarea lui Dumnezeu, sperând în zadar să distrugă lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Însă arestările și persecuția marelui balaur roșu ne permit să avem discernământ asupra esenței sale malefice, care rănește omul și se opune lui Dumnezeu și apoi să-l disprețuim din suflet și să rupem legăturile cu el. Arestările și persecuția lui dezvăluie și adevărații credincioși de cei falși și distinge oile de capre și grâul de neghină. În vremuri de criză, există unii care nu-și fac datoria de frică sau părăsesc credința și unii care-L trădează pe Dumnezeu și devin iude când sunt arestați și torturați. Ei sunt cei expuși ca neghine și sunt zvârliți în vânt. Nu arată asta înțelepciunea și dreptatea lui Dumnezeu? Asta mi-a amintit cum Domnul Isus a spus: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). M-am gândit la sfinții care, de-a lungul veacurilor, au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei. Unii au fost răstigniți cu capul în jos; unii au fost trași de cai și dezmembrați. Deși au murit, moartea lor a avut însemnătate. Dar cei care L-au trădat pe Dumnezeu și au devenit iude par a fi vii, dar în inimile lor agonizează. Sunt ca niște morți vii, într-o nefericire de nedescris. După ce mor, sufletele lor vor merge în iar și vor fi pedepsiți. N-am înțeles pe deplin asta. În schimb, am vrut să-mi evit datoria și să mă ascund. Dacă aș fi provocat daune lucrării bisericii din cauza unei abateri în datorie, asta ar fi fost o fărădelege, o pată veșnică. Dacă îmi puteam sacrifica viața din devotament față de datoria mea, chair dacă eram arestată și omorâtă în bătaie, aș fi fost mărturie pentru Dumnezeu și l-aș fi rușinat pe Satana. Moartea mea ar fi avut valoare și însemnătate. Apoi am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să lucreze pentru omenire și să slujească lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare (planul mântuirii). Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Puteam vedea puterea și autoritatea lui Dumnezeu prin cuvintele Lui. Absolut tot, viu sau mort, este în mâinile lui Dumnezeu. Satana face servicii pentru lucrarea lui Dumnezeu. Slujește drept contrast. PCC are tot felul de trucuri și folosește forțele multor oameni și lucruri, însă, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu se poate atinge de noi. Exact ca în experiența lui Iov: Satana l-a atacat și rănit, încercând să-l forțeze să-L nege și să-L respingă pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a permis Satanei să-l trateze rău pe Iov, dar nu i-a permis să-i pună viața în pericol, iar Satana n-a îndrăznit să încalce porunca lui Dumnezeu. Întocmai ca atunci când trebuia să mă ocup de consecințe, am ieșit nevătămată din nenumărate situații periculoase. Acestea erau doar grija și protecția lui Dumnezeu. Toate aceste experiențe mi-au arătat autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu-i permitea marelui balaur roșu să mă prindă, acesta n-o putea face. Dacă permitea arestarea mea, n-aș fi putut scăpa de ea. Când am înțeles asta, am dobândit credință. Am fost pregătită să-mi las viața în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor Lui.

Ulterior, am aflat că polițiștii nu verificaseră o casă unde se întruneau liderii superiori. Cum se apropia o întrunire, mă temeam că așteptau să prindă mai mulți lideri. Dacă nu erau anunțați, liderii puteau fi arestați și mai mulți oameni ar fi fost implicați. Ne-am gândit rapid la câteva idei și, prin niște întorsături de situație, în sfârșit, am comunicat liderilor superiori situația. Liderii ne-au spus să ne ascundem mai întâi, pentru siguranța noastră. Câteva zile mai târziu, a venit o scrisoare de la lideri, spunând că în arestările făcute de marele balaur roșu în regiunea noastră, se făcuseră razii în două case în care se păstrau cărțile. Mai rămăsese o singură casă și totul trebuia să fie mutat imediat. De vreme ce toți cei care îi cunoșteau pe custozii cărților, în afară de mine, fuseseră arestați, iar eu cunoșteam destul de bine zona și pe membrii bisericii, voiau ca eu să ajut la mutarea cărților. Știam prea bine că, în acele circumstanțe, cel mai bine pentru mine era să mă duc și că era o răspundere pe care n-o puteam evita. Însă situația era foarte tensionată și marele balaur roșu încă urmărea oamenii. Dacă mă duceam într-un asemenea moment, oare nu mă puneam în pericol? Mi-a fost cam frică. Însă m-am gândit că situația era în mâinile lui Dumnezeu și că, dacă El n-o permitea, marele balaur roșu nu-mi putea face nimic. Așa că am decis să ajut. Am spus o rugăciune: „O, Dumnezeule! Această datorie a venit la mine și sunt gata să-mi îndeplinesc răspunderea. Orice s-ar întâmpla, sunt dispusă să mă supun rânduielilor Tale. Chiar dacă sunt arestată sau torturată, nu voi mai fi o dezertoare. Îți voi oferi devotamentul meu și voi rămâne fermă în mărturia mea ca să-l fac de rușine pe Satana!”

Așa că am întrebat oamenii și am găsit casa în care erau depozitate cărțile. Fratele de acolo a spus că deja veniseră vreo șapte sau opt polițiști și făcuseră o arestare. Fără o vorbă, i-au arestat soția și le-au dat o amendă de 2000 de yuani, dar nu au găsit cărțile păstrate acolo. Trebuiau să fie mutate imediat. Ne-am grăbit să încărcăm cărțile în mașină. Cât am condus, inima mea n-a îndrăznit să se îndepărteze de Dumnezeu. În cele din urmă, am dus cu ușurință cărțile într-un loc sigur. I-am tot mulțumit lui Dumnezeu.

Amintindu-mi această experiență, pot vedea atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, precum și cât de superficială era credința mea. Fără arestările marelui balaur roșu, nu mi-aș vedea clar statura și mai ales egoismul și frica mea de moarte și nici nu aș înțelege deloc stăpânirea atotputernică a lui Dumnezeu. Am experimentat și că Dumnezeu chiar ne e alături și că, atât timp cât ne bazăm pe El, va fi acolo și ne va deschide o cale. N-aș fi putut înțelege asta în circumstanțe pașnice.