de Li Qing, China

Într-o dimineață din decembrie 2012, nu mult după ora 9 dimineața, răspândeam Evanghelia cu niște frați și surori când o mașină a poliției s-a oprit în fața noastră. Fără să se legitimeze, un polițist mi-a răsucit brațele și m-a vârât în mașina lui. Un alt frate și o altă soră au fost, de asemenea, băgați în mașină. Îmi bătea inima tare și nu știam ce plănuia poliția să îmi facă. Mi-am zis: „Dacă nu voi suporta tortura, voi deveni o iudă și-L voi trăda pe Dumnezeu?” M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima și jurând că voi muri înainte să devin o iudă și să-mi trădez frații și surorile. După rugăciune, n-am mai fost atât de neliniștită.

Când am ajuns la secția de poliție, am fost despărțiți și interogați separat. Unul dintre polițiști m-a întrebat aspru: „Cine e conducătorul tău? Unde locuiești?” Am spus: „Nu știu cine e conducătorul. N-am încălcat nicio lege. De ce am fost arestată?” Au râs tare și au spus: „Ce știi tu despre lege? Ai primit permisiunea guvernului central să răspândești Evanghelia? Ți-a dat acordul Biroul de Afaceri Religioase? Făceai muncă misionară ilegală și perturbai ordinea publică. Ar trebui să te trimitem la Biroul de Afaceri Religioase să se ocupe ei de tine!” Un alt polițist a spus: „Atât timp cât cooperezi, te vom lăsa să pleci.” Pur și simplu i-am ignorat. Apoi, un polițist de lângă intrare a dat buzna și m-a lovit tare în gamba dreaptă. M-a durut atât de tare, încât am crezut că îmi rupsese oasele gambei. M-a lovit atât de tare, că a căzut la pământ, iar ceilalți polițiști au început să râdă. S-a ridicat și și-a vărsat mânia pe mine, plesnindu-mă peste față. M-a lovit atât de tare, că am văzut stele, și am amețit de era să cad din picioare. La scurt timp, a început să mi se umfle partea dreaptă a feței. M-a călcat iar cu putere pe gamba dreaptă, împingându-mă cu piciorul într-un colț al camerei. Apoi, s-a pregătit agresiv să mă lovească în spate cu piciorul. Am fost foarte speriată. Dacă mă lovea și-mi rănea spatele? Am început să plâng. Chiar atunci, câțiva dintre polițiști l-au reținut. Un alt polițist mi s-a adresat pe un ton mai blând: „Ascultă, dragă, nu vrem să te tratăm așa. Trebuie doar să ne spui adresa ta și te vom lăsa să pleci.” M-am gândit: „Părinții mei cred în Dumnezeu și îndeplinesc îndatoriri. Dacă le spun adresa mea, părinții mei vor și ei târâți în asta. Dacă se întâmplă ca frații și surorile să se adune la mine acasă și să fie arestați toți, voi fi comis un lucru rău.” Așadar, n-am spus nimic. Apoi, un polițist le-a spus celorlalți să plece pentru că vrea să-mi vorbească între patru ochi. M-a întrebat: „Vrei să pleci de aici? Dacă da, doar spune-ne adresa ta. Sau poți să cooperezi cu noi și să devii informatoarea noastră. Te infiltrezi printre superiorii bisericii și vom lucra împreună. Dacă ești de acord, te vom lăsa să pleci.” Când a văzut că-l ignor, a părut să-i vină o altă idee și a spus: „Acum, suntem doar noi doi aici. Știu că nu ni-i poți indica pe membri direct, așa că pot să-ți ascund identitatea. Mergem cu mașina mea pe stradă, rămâi înăuntru și nu trebuie decât să-mi arăți cu degetul un frate sau o soră de-ale tale. Dacă-mi indici un alt membru care să-ți ia locul, te vom lăsa să pleci. Ce spui?” Văzând fața urâtă a polițistului, am fost dezgustată. M-am gândit: „Chiar dacă suntem doar noi doi aici, Duhul lui Dumnezeu scrutează tot. Îi poți păcăli pe oameni, dar niciodată pe El. Dacă-ți imaginezi că voi deveni informatoare, îmi voi vinde frații și surorile și-L voi trăda pe Dumnezeu, te-nșeli!” Am răspuns ferm: „Nu cunosc pe nimeni!” Apoi, m-a amenințat: „Încerci să protejezi pe cineva? Și părinții tăi cred în Dumnezeu? Cei arestați cu tine ne-au spus deja totul despre tine. Știm tot ce avem nevoie să știm în ceea ce te privește. Acum, îți dau o ocazie să recunoști. Dacă nu ne spui nimic, nu vei scăpa atât de ușor la închisoare. Te vor forța să bei apă fierbinte cu piper, îți vor strânge degetele cu bețe de bambus, îți vor băga ace pe sub unghii și bețe în urechi și le vor cere celorlalți deținuți să te hărțuiască. Te asigur că va fi iadul pe pământ!” Descrierea lui m-a făcut să simt fiori pe șira spinării și m-am îngrozit. M-am gândit: „Oare chiar m-au vândut? Dacă polițiștii chiar îmi vor băga bețe în urechi, nu voi asurzi? Să-mi strângă degetele cu bețe de bambus, să-mi bage ace pe sub unghii… degetele sunt sensibile, sigur e foarte dureros! Dacă mă vor trimite la închisoare și mă vor tortura, chiar ar putea o copilă slăbuță ca mine să le îndure pe toate? Sau voi muri acolo? Am doar 20 de ani, de-abia îmi încep viața. Nu vreau să mor încă! Aș putea să le spun ceva banal, ca să le satisfac cerințele.” În acel moment, m-am neliniștit și am știut clar în sufletul meu: „Să fiu arestată și persecutată e un fel de test pentru mine. Dacă le spun câte ceva, sigur îmi vor pune și alte întrebări. Dacă sunt atât de cruzi cu o copilă ca mine, cine știe cât de brutali vor fi cu frații și surorile mele?” „Nu pot să-mi trădez conștiința, să mă gândesc doar la mine, să devin lacheul Satanei și să-L trădez pe Dumnezeu. Indiferent dacă frații și surorile m-au trădat sau nu, trebuie să rămân fermă. Chiar dacă asta înseamnă că voi fi închisă și torturată, nu pot să-L trădez pe Dumnezeu.”

După aceea, indiferent cum m-au interogat, am spus mereu că nu știu. Un polițist s-a înfuriat atât de mult, încât a lovit masa cu palma, strigând: „Presupun că va trebui să luăm măsuri drastice!” Apoi, un alt polițist mi-a pus cătușe, m-a apucat de păr și a tras tare, în spate. Alți 3 sau 4 polițiști s-au înghesuit să-mi dea pumni și picioare. M-au lovit mai ales în gambe și mi-au dat pumni în cap, stomac și spate. Unul dintre ei m-a lovit atât de tare în stomac, încât m-am făcut ghem în colțul camerei și am început să plâng. Un polițist m-a întrebat: „Așadar, ai de gând să vorbești acum?” M-am uitat urât la el. Un alt polițist m-a apucat de guler, m-a izbit cu capul de perete și de un dulap din metal și m-a strâns de gât. A fost atât de dureros, că abia respiram. Polițistul de lângă mine i-a spus să se oprească doar când am părut mai mult moartă. M-am prăbușit pe podea, gâfâind. M-am gândit la faptul că polițiștii nu îndrăznesc să-i urmărească pe oamenii răi din societatea noastră, dar când e vorba de noi, credincioșii, ne torturează fără scrupule, ne bat și chiar ne omoară. Am strigat în inima mea: „Există dreptate în lume? Cum se pot numi «poliția poporului»?” Chiar atunci, mi- amintit de un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, intitulat: „Cei aflați în întuneric ar trebui să se ridice”:

1  Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate, fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege intențiile înflăcărate ale lui Dumnezeu?

2  De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap? De dragul vostru, Dumnezeu a îndurat o mare suferință, cu mare durere vi L-a oferit vouă pe iubitul Lui Fiu, sânge din sângele Lui – atunci de ce încă vă faceți că nu vedeți? În ochii tuturor, respingeți venirea lui Dumnezeu și Îi refuzați prietenia lui Dumnezeu. De ce sunteți atât de lipsiți de scrupule? Sunteți dispuși să îndurați nedreptăți într-o asemenea societate întunecată?

[…]

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”

În trecut, n-aveam discernământ în privința PCC. În cărți, PCC susținea că sprijină libertatea religioasă, așa că l-am crezut fără îndoială, ba chiar ridicându-l în slăvi. Doar după ce am fost persecutată de PCC, am văzut cine e cu adevărat. PCC susține că sprijină libertatea religioasă pentru a-i înșela pe oameni, dar, în realitate, I se împotrivește lui Dumnezeu cu sălbăticie și-i persecută pe creștini. Dumnezeu Atotputernic a venit să exprime adevărul, să ne mântuiască de corupția și chinul Satanei, de influența lui întunecată și să ne îndrume pe calea dreaptă în viață. E un lucru incredibil, dar PCC ne persecută și ordonă poliției să-i aresteze și să-i brutalizeze anume pe credincioșii în Dumnezeu. PCC e cu adevărat rău! E un demon disprețuitor de Dumnezeu și potrivnic Lui!

Apoi, m-au încătușat pentru o jumătate de oră, răsucindu-mi brațul drept peste umăr și ridicându-l pe cel stâng din spate, și m-au obligat să stau pe vine sau în genunchi. Când nu am îngenuncheat, doi polițiști m-au apucat de brațe și un al treilea și-a folosit genunchiul ca să-mi îndoaie piciorul, forțându-mă să îngenunchez. Am fost torturată până la epuizare și îngenuncheată cu fața la perete. M-am gândit că nu mă vor lăsa să scap ușor dacă nu vor scoate de la mine câteva informații despre biserică. Fusesem acolo doar de două ore și deja mă torturaseră până la epuizare și durere în tot corpul. M-am întrebat câtă tortură mă mai așteaptă și dacă voi putea s-o îndur. M-am simțit ca o mică oaie care dăduse brusc peste o haită de lupi și care ar fi putut fi devorată oricând. Am fost foarte supărată și speriată. În inima mea, m-am rugat încontinuu lui Dumnezeu: „Dumnezeule, simt că sunt foarte slabă în inima mea. Nu știu cât mai pot să rezist. O, Dumnezeule, această situație a apărut cu permisiunea Ta, dar nu înțeleg care e intenția Ta. Te rog, îndrumă-mă!” Chiar atunci, mi-am amintit un rând din cuvintele Lui: „Doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Brusc, totul mi-a fost clar. Dumnezeu spera să-mi păstrez credința în El când experimentez persecuții și greutăți. Am cântat în gând imnul „Încercările necesită credință”:

1  În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește intențiile lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. Deși Iov a fost slab și a blestemat ziua în care s-a născut, nu a negat că toate lucrurile din viața oamenilor sunt dăruite de Iahve și că El este și Cel care putea să le ia pe toate. Indiferent la ce încercări a fost supus, și-a păstrat această credință.

2  În experiența ta, indiferent la ce rafinare te supun cuvintele lui Dumnezeu, credința și inima iubitoare de Dumnezeu sunt, pe scurt, ceea ce îi cere omenirii. Credința, iubirea și aspirațiile oamenilor sunt ceea ce desăvârșește El lucrând în acest fel. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să te ții tare în mărturia ta. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

După ce-am cântat imnul încetișor, aveam fața plină de lacrimi. M-am gândit faptul că, atunci când Iov a trecut prin încercarea lui, pierzându-și copiii și toate avuțiile și umplându-se de bube pe tot corpul, a experimentat o suferință fizică și emoțională extremă. În fața acestei încercări, la început, lui Iov nu i-au fost clase intențiile lui Dumnezeu și a fost extrem de îndurerat și supărat, dar a avut o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu a fugit după hoți, nici nu s-a plâns. Mai întâi, a venit înaintea lui Dumnezeu, rugându-I-se și căutându-L. La final, a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21), aducând o mărturie răsunătoare. Prin asta, am înțeles intenția lui Dumnezeu. El folosește aceste situații pentru a-mi desăvârși credința. Ar trebui să-nvăț din povestea lui Iov și să cred în Dumnezeu, să mă rog Lui și să mă bazez pe El pentru a rămâne fermă în mărturia mea.

După ce am stat în genunchi mai mult de 10 minute, polițiștii mi-au ordonat să mă ridic. Un polițist înalt m-a luat de păr și m-a tras de cap în sus. Am atins solul doar cu vârfurile degetelor de la picioare. Mă durea de parcă m-ar fi scalpat. Apoi, mi-a zdrobit cu pantofii degetele de la piciorul stâng și m-a călcat pe glezne cu toată greutatea. M-a durut atât de tare încât am crezut că mi-a rupt oasele, așa că l-am împins. A văzut cât de rău mă doare și m-a călcat din nou pe glezne. Au început să-mi tremure picioarele și m-am ghemuit automat, dar m-a ridicat din nou, mi-a pus mâinile pe perete și a continuat să stea pe picioarele mele. A fost prima dată când m-am gândit că ar fi mai bine să mor decât să suport acea durere. S-a oprit doar când piciorul meu stâng a pocnit, ca și când s-ar fi rupt. M-am gândit că mi-a rupt oasele piciorului, dar nu era nimic. Am știut că Dumnezeu avea grijă de mine și mă proteja. I-am mulțumit din adâncul inimii lui Dumnezeu. Apoi, a intrat un polițist care părea să aibă mai mult de 20 de ani și m-a întrebat lasciv: „Câți ani ai? Ai iubit? E în ordine dacă nu vrei să vorbești. Dar cu cât mai repede o faci, cu atât mai repede îți dăm drumul. Iar la noapte, voi veni să te văd.” Apoi, s-a apropiat și a spus: „Ce crezi că ar face un băiat și o fată singuri, într-o cameră goală?” Mi-a spus și multe alte lucruri foarte murdare și indecente. Apoi, a intrat o polițistă și a spus cu un zâmbet rece: „Dacă nu vorbește, smulgeți-i toate hainele și puneți-o să stea goală într-o intersecție aglomerată, cu un semn la gât, ca toată lumea să o vadă. Apoi, postați-i pozele pe internet și să vedem dacă mai îndrăznește să iasă în public. Îi va fi rușine toată viața!” În timp ce vorbea, mi-a desfăcut cătușele și mi-a dat jos geaca. Am fost foarte speriată. Am crezut că, fiind femeie, poate îi va fi milă de mine, dar s-a dovedit a fi la fel de rea ca polițiștii. Un alt polițist a început să-mi mângâie talia cu mâna și a spus: „Ai un corp frumos.” Ceilalți au izbucnit într-un râs obscen. Sunetul râsului lor parcă venea direct din iad. Mi-era atât de teamă că era să plâng, gândindu-mă: „Acești polițiști ar face orice. Dacă într-adevăr îmi vor da jos toate hainele, cum voi trăi cu această rușine? Ar fi mai bine să mor, decât să trăiesc cu o asemenea umilință.” Am văzut că geamul din fața mesei n-avea gratii și m-am gândit să sar pe acolo. Când au observat că am de gând să sar, au închis geamul, așa că m-am izbit tare cu capul de perete. Un polițist m-am împins la perete ca să nu mă mai pot mișca și a urlat furios: „Vrei să mori? Nu te putem lăsa să scapi atât de ușor. Îți voi face viața un iad!” Am vrut să mor, dar nu m-au lăsat. Sufeream cumplit. Chiar atunci, mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, intitulat: „Caută să-L iubești pe Dumnezeu, indiferent cât de mare e suferința ta”: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Am înțeles intenția Lui. Voia să trăiesc, ca să dau mărturie pentru El. Cine-L iubește pe Dumnezeu nu-și dorește moartea după puțină suferință. E comportamentul unui laș inutil. Trebuia să trăiesc! Dacă într-adevăr aveau să mă dezbrace de toate hainele și să mă afișeze în public, asta era o dovadă a persecuției lor asupra creștinilor. După ce m-am gândit la asta, n-am mai vrut să mor. Apoi, un polițist pe nume Xie m-a privit languros și a spus: „Ai o înfățișare plăcută. Ai doar 20 de ani? Încă n-ai un iubit? Aș vrea să văd dacă mai ești virgină.” În timp ce vorbea, s-a apropiat și s-a lipit de mine, atingându-mi fața și bărbia. M-am speriat și l-am împins. S-a împiedicat și s-a prins de marginea mesei, apoi s-a înfuriat și s-a repezit la mine, țintuindu-mi mâinile de perete. M-a sărutat pe toată fața și pe gât. Am strigat de supărare. Câțiva dintre polițiștii care priveau au râs în hohote. Ca să mă apăr să nu fiu violată, l-am lovit cu picioarele și nu l-am lăsat să se apropie. Un alt polițist și-a folosit camera ca să-mi facă poze. A spus: „Cum îndrăznești să lovești un polițist?” M-a scos cu totul din minți. Tăbărau toți pe mine și încercau să m-acuze că îi lovesc? Nu inversau lucrurile? Dar mi-am și spus: „Dacă ripostez și ei îmi fac poză, pot să o posteze pe internet și să o folosească pentru a discredita și acuza biserica. Oare asta nu-L va umili pe Dumnezeu?” Nu voiam să aibă cu nimic la mână biserica, așa că am fost nevoită să-mi înăbuș lacrimile și am suportat în tăcere tachinările lor. La final, nu au făcut poza dorită, așa că au plecat.

Polițistul Xie l-a pus pe altul să mă încătușeze și să-mi imobilizeze brațele la perete. M-a călcat pe picioare, mi-a desfăcut haina și a început să mă atingă pe spate și pe talie. Mâinile și picioarele îmi erau imobilizate, deci nu aveam cum să ripostez. Am început să plâng de supărare. Polițistul Xie a încetat doar când a intrat iubita lui. Puțin mai târziu, acesta a revenit și a sărit pe mine de parcă era posedat. În acel moment, nu era nimeni altcineva în cameră. Mi-a imobilizat picioarele strânse laolaltă și m-a cuprins cu brațele, atingându-mă peste tot. Mi-a scos și chiloții. Mi-a fost foarte frică și am apucat strâns betelia. M-a plesnit cu sălbăticie peste față, iar eu am strigat. Mi-a pus mâna pe gură și pe nas. Nu mai puteam respira și, cu cât mă luptam mai mult, cu atât mai slăbită deveneam. Exact așa îi văzusem la televizor pe violatori tratându-și victimele. Am fost foarte speriată și deznădăjduită. Mânios și exasperat, polițistul Xie a strigat: „Urlă! Urlă cât poți de tare! Să vedem dacă Dumnezeul tău vine să te salveze!” Nerușinarea și răutatea lui m-au înfuriat foarte tare. M-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau să fiu călcată în picioare de Satana. Te rog, salvează-mă, Te rog, salvează-mă!” Chiar când Îl imploram repede pe Dumnezeu, polițistul Xie și-a luat mâna de pe gura și nasul meu, iar eu am respirat adânc. Am strigat imediat și mai mulți polițiști din camera alăturată m-au auzit și au venit. Doar atunci mi-a dat drumul. M-am prăbușit pe podea, gândindu-mă la cele întâmplate. Fără protecția lui Dumnezeu, aș fi fost violată. I-am mulțumit în inimă lui Dumnezeu.

În acea zi, la prânz, au venit 7 sau 8 polițiști. Când nu am cooperat cu ei, șeful secției a venit la mine, m-a tras de ureche și m-a pișcat de ceafă. M-a durut tare și m-am lăsat în jos. A râs de mine, spunând: „Îți retragi capul ca o țestoasă?” Și ceilalți au început să râdă de mine. M-au înconjurat și m-au împins de la unul la altul, ca pe o minge. Doi dintre ei chiar au profitat de ocazie ca să mă piște de piept și de talie. Ce adunătură de sălbatici! Am scrâșnit furioasă din dinți și am vrut să ripostez! Dacă nu aș fi trecut personal prin asta, n-aș fi crezut niciodată că aceasta e „poliția poporului”, despre care cărțile și televiziunea pretind „că slujește poporul” și „luptă pentru dreptate”. N-am mai suportat și am strigat la ei: „Oare bărbații adevărați ar intimida o copilă?” S-au oprit de îndată ce am spus asta. Puțin mai târziu, un polițist mi-a pus un pistol la tâmplă și m-a amenințat, spunând: „Aș putea să te împușc chiar acum! Când vă prindem pe voi, credincioșii, vă putem ucide fără consecințe. Vă putem împușca imediat. Odată morți, pur și simplu vă ducem și vă îngropăm! Dacă vrei să-ți spui ultimele cuvinte, fă-o acum!” În timp ce vorbea, a încărcat arma cu un glonț. Când am văzut că nu glumea m-am speriat atât de mult, de mi s-au înmuiat picioarele. M-am gândit: „Chiar mi se termină viața la o vârstă atât de fragedă? Am fost foarte norocoasă să-L întâlnesc pe Dumnezeu, care a venit să mântuiască omenirea, iar acum voi muri fără să văd spectacolul răspândirii Evangheliei Împărăției în tot universul și fără să-mi schimb firea coruptă? E greu de suportat asta.” Atunci, m-am gândit la ce a spus Domnul Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Marele balaur roșu îmi poate devasta și tortura doar trupul, dar nu-mi poate distruge sufletul. E doar o paiață. La suprafață pare înfricoșător, dar indiferent cât de turbat devine, e mereu în mâinile lui Dumnezeu. N-ar îndrăzni să-mi facă nimic fără permisiunea lui Dumnezeu. M-am gândit cum Petru, urmărind să-L iubească pe Dumnezeu, a fost răstignit cu capul în jos pentru El. Când a fost răstignit, s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule! Momentul Tău a sosit acum, momentul pe care l-ai pregătit pentru mine a sosit. Trebuie să fiu răstignit pentru Tine, trebuie să dau această mărturie pentru Tine și sper că iubirea mea poate satisface cerințele Tale și că poate deveni mai pură. Astăzi, faptul că pot să mor pentru Tine și să fiu răstignit pe cruce pentru Tine, este mângâietor și liniștitor pentru mine, căci nimic nu este mai satisfăcător pentru mine decât să pot fi răstignit pentru Tine și să Îți satisfac dorințele și să mă pot da Ție, să îmi pot oferi viața Ție” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Rugăciunea lui Petru a fost foarte iluminatoare pentru mine. M-am simțit mult mai aproape de Dumnezeu și nu m-am mai temut de moarte. M-am gândit cum m-a protejat Dumnezeu de când am fost arestată și că, atunci când Satana m-a ispitit, cuvintele lui Dumnezeu m-au îndrumat ca să-i văd complotul. Când am fost slabă, El mi-a dat credință și putere, iar când am fost în pericol, m-a protejat ca să nu fiu călcată-n picioare de Satana. Petru a putut să I se supună lui Dumnezeu și a fost răstignit cu capul în jos pentru El. Nu aveam statura lui Petru, dar eram dispusă să-l iau drept model. Ar fi o onoare pentru mine să mor azi pentru Dumnezeu. Am fost profund mișcată de iubirea lui Dumnezeu și m-am rugat în tăcere: „O, Dumnezeule, Îți datorez atât de mult! În viața mea, niciodaă n-am căutat cu sinceritate adevărul sau să Te iubesc. Dacă voi mai avea o viață următoare, voi continua să cred în Tine, să Te urmez și să-Ți răsplătesc dragostea!” Câțiva polițiști au văzut că plâng și, crezând că mi-e frică, au spus: „E ultima ta șansă. Dacă mai ai ceva de zis, vorbește acum!” Am spus: „Toți murim până la urmă. Eu mor fiind persecutată pentru dreptate, așa că nu am niciun regret.” După ce-am spus asta, am închis ochii și-am așteptat să mă-mpuște. Polițistului a început să-i tremure mâna de furie și a spus: „Dorința ta mi-e poruncă!” Mi-a spus să-mi întorc capul într-o parte, apoi mi-a pus pistolul la tâmplă și a tras de câteva ori, dar, cumva, nu am murit. Atunci mi-am dat seama că scosese glonțul. Un alt polițist a lovit masa cu mâinile și a spus: „Te crezi vreo eroină sau așa ceva? Orice îți facem, nimic nu pare să funcționeze!” Mi-a împins tâmpla și m-a lovit cu pistolul peste cap, spunând: „Hai, plângi! De ce nu plângi?” M-am gândit la un imn în care se spune: „Chiar dacă poate ni se vor tăia capetele și ne va fi vărsat sângele, curajul oamenilor lui Dumnezeu nu poate fi zdruncinat” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Înainte, în fața torturii și amenințărilor lor, plângeam încontinuu, ca să încerc să le câștig compasiunea. Nu aveam credință în Dumnezeu deloc. Mă târam în fața Satanei și îmi lipsea voința. Nu mai puteam să-L umilesc pe Dumnezeu cu slăbiciunea mea. Așa că mi-am șters lacrimile, am strâns pumnii și m-am hotărât să lupt cu Satana până la capăt! Am cântat în gând imnul: „Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu”: „Cu îndemnările lui Dumnezeu în inimă, nu voi pleca niciodată genunchiul în fața Satanei. Chiar dacă poate ni se vor tăia capetele și ne va fi vărsat sângele, curajul oamenilor lui Dumnezeu nu poate fi zdruncinat. Voi aduce o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu și voi umili diavolii și pe Satana. Durerea și greutățile sunt predestinate de Dumnezeu, iar eu voi fi loial și mă voi supune Lui până la moarte. Niciodată nu-L voi mai face pe Dumnezeu să plângă sau să Se îngrijoreze. Îmi voi oferi iubirea și loialitatea lui Dumnezeu și voi duce la capăt misiunea de a-L slăvi” (Urmați Mielul și cântați cântări noi).

Câțiva polițiști m-au văzut strângând pumnii și au răbufnit furioși: „E mai încăpățânată decât un catâr!” Văzându-i pe polițiști frustrați și fără opțiuni, am știut că această hoardă de demoni și satane era umilită și înfrântă. Chiar am înțeles ce-a vrut să spună Dumnezeu cu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 36). Punctul slab al omului e frica lui de moarte. Diavolul Satana a știut de slăbiciunea mea și a folosit-o ca să m-amenințe și să mă-mpiedice să cred în Dumnezeu și să-L urmez. Dar înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită prin comploturile Satanei. Când I-am oferit viața mea lui Dumnezeu, Satana a rămas fără putere, a eșuat și a fost umilit.

La prânz, câțiva polițiști au mers să mănânce, iar trei au rămas să mă supravegheze. Unul a venit la mine și, cu un zâmbet fals, m-a întrebat: „De ce nu plângi?” „Nu am de ce să plâng”, am zis eu. El a spus: „Dacă nu plângi, îți vom da motive.” În timp ce vorbea, a luat o sticlă neagră. Mi-a deschis ochii larg și mi-a pulverizat substanța chimică în ei și-n gură, în vreme ce alt polițist mi-a imobilizat mâinile și capul. Ochii au început imediat să-mi ardă și să-mi curgă, iar eu nu am putut să-i țin deschiși. Din cauza substanței chimice, înțepăturile din obraji erau dureroase și mă înțepa și gâtul pentru că o înghițisem. M-a durut atât de mult, încât nici măcar nu am putut să vorbesc, și am fost nevoită să tot scuip. M-a și amenințat, spunând că era un fel de otravă care mă va ucide în 30 de minute. Al treilea polițist m-a apucat de cătușe și m-a dus într-o altă cameră. Atunci, am reușit să deschid puțin ochii, așa că mi-a pulverizat și mai multă substanță în ochi. Apoi, m-a încătușat de ceilalți frați și surori cu care fusesem arestată, a pornit un ventilator la maximum și a deschis toate geamurile și ușa. Purta o geacă groasă și avea un radiator la picioare. A râs cu poftă și a spus: „E bine și cald, nu?” Era în toiul iernii și mâinile și picioarele mi-au înghețat repede. Chiar atunci, am auzit-o pe una dintre surori bătând din picioare și cântând încet. Am ascultat cu atenție și mi-am dat seama că intona un imn care-L slăvește pe Dumnezeu. Am început să bat și eu ritmul. Cântând, am simțit că-mi recapăt puterea și m-am gândit: „Indiferent cum mă vor tortura acești diavoli, voi merge înainte. Chiar dacă va fi să mor, voi rămâne fermă în mărturia mea pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu!” Spre surprinderea mea, ne-au lăsat să plecăm pe la ora 15. Am aflat că între timp arestaseră atât de mulți frați și surori, că nu mai aveau loc la centrul de detenție și nici la închisoare. Când au văzut că nu obțin nicio informație relevantă de la noi, pur și simplu ne-au dat drumul. Totuși, am știut c-a fost mila lui Dumnezeu. Ne oferise o cale de ieșire. I-am mulțumit în inima mea.

În timpul arestării și persecuției mele de către PCC, trupul meu a suferit puțin și am fost umilită, dar am obținut un real discernământ privind esența rea a PCC. Am văzut clar că PCC e doar un demon disprețuitor de Dumnezeu și potrivnic Lui. Cât marele balaur roșu e la putere, și Satana este, brutalizându-i și corupându-i pe toți oamenii. În inima mea, am renunțat la marele balaur roșu, m-am răzvrătit împotriva lui și am așteptat cu nerăbdare ziua în care Hristos și dreptatea vor veni la putere. Am sperat că Împărăția lui Hristos se va-mplini în curând și am avut și mai multă credință să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt!