de Samantha, Japonia

Odată, când făceam un bilanț al lucrării noastre, un conducător de biserică a subliniat că lucrarea noastră evanghelică nu mersese prea bine în ultima vreme și mi-a cerut să explic motivul. Abia atunci mi-am dat seama că productivitatea noastră scăzuse. După întrunire, m-am grăbit să studiez problema și am aflat că productivitatea noastră scăzuse la jumătate față de luna precedentă. Asta mi-a provocat neliniște: „Dacă o vom ține tot așa, cu rezultate atât de slabe, oare voi fi demisă? Nu va fi destul-trebuie să investighez problema și să ne cresc iar productivitatea.” Așa că am vorbit cu fiecare frate și soră în parte, întrebându-i despre problemele și greutățile din datoria lor. În cadrul întrunirilor, am avut părtășie în mod special despre aceste aspecte și i-am pus pe cei care se descurcau bine să-și împărtășească experiențele. În următoarele câteva zile, am început chiar să ne descurcăm puțin mai bine și am putut, în sfârșit, să-mi liniștesc inima: „Dacă lucrurile continuă așa, ne vom descurca puțin mai bine decât luna trecută. Dacă țin pasul și nu fac nimic rău sau perturbator, voi putea să rămân în biserică și nu voi fi alungată.” După aceea, încordarea mi s-a mai diminuat. Pe măsură ce ne apropiam de finalul lunii, am observat că rezultatele lucrării noastre erau la fel ca în luna precedentă. Mi-am zis: „Dacă ne descurcăm bine luna asta, va trebui să ne descurcăm și mai bine în luna următoare, ca să pară că fac progrese. Asta presupune să depun și mai mult efort. Oare chiar am nevoie de presiune? Oricum ne-am descurcat bine luna asta-nu voi fi demisă sau alungată.” Când m-am gândit la situație din punctul ăsta de vedere, m-am relaxat total. În realizarea datoriei mele, am făcut lucrurile mecanic, am început să fiu mulțumită de mine și am încetat să mai urmăresc lucrarea noastră cu atenție. Când frații și surorile pomeneau despre greutățile lor, nu am avut părtășie ca să le rezolv. Uneori, nu făceam nimic când aflam că unii dintre ei încălcaseră principiile în datoria lor. Le consideram probleme individuale și era în ordine, câtă vreme nu ne afectau eficiența generală. Uneori observam că frații și surorile erau leneși în datoria lor și le lipsea stringența. Știam că era o problemă care trebuia abordată, dar când mi-am amintit că obțineam rezultate mulțumitoare, m-am gândit că e normal să fie relaxați, așa că m-am făcut că nu văd. Când am trăit în acea stare, am simțit un adevărat întuneric spiritual. N-am dobândit nicio luminare sau iluminare din cuvintele lui Dumnezeu. Nici n-am găsit probleme în lucrarea mea-ba chiar mă apuca somnul și moțăiam când făceam bilanțul lucrării noastre. Am început să mă panichez doar când am văzut că productivitatea noastră continua să scadă-apoi m-am dus rapid să mă consult cu frații și surorile, ca să aflăm unde greșeam.

Apoi, am ascultat-o pe o soră vorbind în timpul unei întruniri: „Când unii oameni își dau seama că n-au obținut rezultate bune în datoria lor, se tem că vor fi demiși. Atunci încep să facă un efort. Dar odată ce obțin unele rezultate, devin lacomi după confort și renunță la povară. E un mod perfid de a-ți face datoria-e un comportament viclean.” Asta mi-a stârnit niște sentimente. N-am avut încotro și am reflectat asupra mea: când productivitatea noastră scădea, îmi adunam puterile, de teamă să nu fiu repartizată altundeva sau demisă. Voiam să obțin rezultate mai bune. Când obțineam rezultate mai bune sau la fel, râvneam la confort, iar în datorie mimam acțiunea și mă urneam greu. Consideram că e suficient să obțin lunar rezultate consecvente și să nu fiu demisă. Asta nu însemna că sunt vicleană și alunecoasă? Mi-am dat seama că de fiecare dată când mă confruntam cu o astfel de situație, scoteam la iveală același lucru și mă comportam la fel. În acel moment, mi-a fost puțin frică.

În timpul devoțiunilor mele am citit cuvintele lui Dumnezeu: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau șiret și trădător, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut acționând cu viclenie. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? De fapt, cu toate acestea, știe sau nu Dumnezeu ce ai făcut? Știe. De fapt, oricine interacționează cu tine pentru o perioadă de timp va afla despre corupția și ticăloșia ta și, deși s-ar putea să nu spună direct acest lucru, va avea evaluările lui despre tine în inima lui. Au existat mulți oameni care au fost dezvăluiți și eliminați pentru că mulți alții au ajuns să-i înțeleagă. Odată ce toți le-au văzut esența, i-au expus pe acești oameni așa cum erau de fapt și i-au dat afară. Așadar, fie că urmăresc sau nu adevărul, oamenii ar trebui să-și îndeplinească bine datoria, făcând tot ce le stă în putință; ar trebui să-și folosească conștiința pentru a face lucruri practice. S-ar putea să ai defecte, dar dacă poți să fii eficient în îndeplinirea datoriei, nu vei fi eliminat. Dacă te gândești mereu că ești bine, că ești sigur că nu vei fi eliminat, dacă tot nu reflectezi sau nu încerci să te cunoști și îți ignori sarcinile proprii, dacă întotdeauna ești superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu chiar își pierd îngăduința față de tine, te vor expune așa cum ești și, cel mai probabil, vei fi eliminat. Asta pentru că toată lumea te-a văzut așa cum ești de fapt, iar tu ți-ai pierdut demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar putea Dumnezeu să aibă încredere în tine? Dumnezeu scrutează inima cea mai lăuntrică a omului: El nu ar putea sub nicio formă să aibă încredere într-o astfel de persoană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Cuvintele lui Dumnezeu spun că oamenii ar trebui să pună suflet în datoria lor, asta e atitudinea pe care ar trebui s-o aibă, și să plătească un preț, să-și dea toată silința pentru datorie. Dacă pot obține rezultate bune plătind un preț puțin mai mare, dar se abțin, mulțumiți să realizeze doar puțin în datoria lor, atunci asta înseamnă că se joacă cu Dumnezeu și că sunt vicleni. Puteam să-mi văd comportamenul în datorie-mă mulțumeam cu realizări puține, cât să mă asigur că nu sunt demisă. N-am găsit căi să rezolv problemele și dificultățile fraților și surorilor. Când făceam bilanțul lucrării noastre, mimam că acționez, iar când îi vedeam pe unii dintre ei că încalcă principiile în datoria lor sau că sunt leneși, m-am gândit că nu e nicio problemă, câtă vreme nu ne afectează rezultatele în ansamblu. Am trecut asta cu vederea. Evident, dacă mă implicam în lucrare și plăteam un preț puțin mai mare, ne puteam îmbunătăți rezultatele, dar nu am vrut să mă obosesc sau să mă stresez, așa că m-am dedat la șiretlicuri. În datoria mea, nutream o iscusință meschină, unelteam și Îl înșelam pe Dumnezeu. Câtă șiretenie! Când împarte sarcini altora, fiecare vrea să găsească pe cineva care e cinstit și de încredere – genul de persoană pe care te poți baza și care te liniștește. Dar dacă dai o sarcină cuiva care nutrește iscusință meschină și umblă cu tertipuri, acesta nu numai că nu va duce sarcina la bun sfârșit, ci chiar ar putea s-o distrugă, dacă face o treabă de proastă calitate. O astfel de persoană nu are conștiință sau rațiune, nici măcar standarde comportamentale de bază. Nu e nici pe departe demnă de încredere sau de a i se încredința ceva. Am văzut că eu eram fix așa. Am acceptat o datorie, dar nu mi-am dat toată silința. M-am ținut de tertipuri cu Dumnezeu și am fost vicleană. Părea că obțineam unele rezultate în datoria mea, iar ceilalți oameni nu observau nicio problemă, dar Dumnezeu le vede pe toate. Dacă persistam în neglijență timp îndelungat, în cele din urmă urma să fiu expusă și alungată. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Odată, Domnul Isus a spus: «Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are» (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă «îți va lua»? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? E posibil să eșuezi să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, să nu simți nimic și să fii exact ca un non-credincios. Asta înseamnă să îți fie luat totul de către Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va da acest drept” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Dumnezeu este drept. Eram vicleană și neglijentă în datoria mea, nu făceam ce s-ar fi cuvenit, nici ceea ce eram în stare, așa că nu mai puteam identifica problemele evidente, mă apuca mereu somnul în datoria mea, iar productivitatea mea a scăzut. Prin asta, Dumnezeu Își dezvăluia firea în fața mea. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, gata să mă căiesc Lui, cerându-I să mă călăuzească pentru a mă cunoaște mai bine.

Apoi, la o întrunire, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar a avut impact asupra mea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești, dar îi urăște pe cei șireți. Dacă ești un trădător și încerci să înșeli, nu te va urî Dumnezeu? Oare casa lui Dumnezeu te va scoate, pur și simplu, din încurcătură? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu Îi plac trădătorii. Toți ar trebui să înțeleagă asta clar și să înceteze să fie confuzi și să facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este de înțeles, dar să refuzi complet să accepți adevărul este pură încăpățânare. Oamenii onești își pot asuma responsabilitatea. Ei nu țin seama de câștigurile și pierderile proprii, ci doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede al căror fund îl vezi dintr-o privire. De asemenea, există transparență în purtările lor. O persoană înșelătoare joacă feste mereu, întotdeauna ascunde lucruri, se acoperă și își pune multe măști, astfel încât nimeni să nu o poată citi. Oamenii nu-ți pot vedea gândurile tainice, dar Dumnezeu îți vede și cele mai ascunse lucruri din inimă. Dacă Dumnezeu vede că nu ești o persoană onestă, că ești șiret, că nu accepți niciodată adevărul, că încerci mereu să-L înșeli și că nu-I dăruiești inima ta, El nu te va plăcea, te va urî și te va abandona. Aceia cei care prosperă printre necredincioși, care au darul vorbirii și minte ageră, ce fel de oameni sunt? Vă este clar? Care este esența lor? Putem spune că toți sunt extraordinar de înșelători și perfizi, sunt adevăratul diavol Satana. Oare ar putea Dumnezeu mântui o astfel de persoană? Dumnezeu nu urăște nimic mai mult decât diavolii – oamenii care sunt vicleni și meschini. Categoric, Dumnezeu nu va mântui astfel de oameni, așa că, orice ați face, nu fiți acest tip de persoană. […] Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii înșelători și perfizi? Îi detestă și îi respinge, îi marginalizează și nu le acordă nicio atenție, îi consideră din aceeași clasă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni doar au înfățișare umană; în esența lor, sunt de o teapă cu Satana, sunt cadavre vii, iar Dumnezeu nu îi va mântui niciodată. Prin urmare, care este starea acestor oameni astăzi? În inimile lor este întuneric, le lipsește credința adevărată și nu sunt niciodată luminați sau iluminați când li se întâmplă ceva; confruntați cu dezastre și necazuri, ei se roagă lui Dumnezeu, dar Dumnezeu este absent, nu au o încredere adevărată în inimile lor. De dragul de a fi binecuvântați, ei încearcă să arate că se descurcă bine, dar nu reușesc, întrucât sunt lipsiți de conștiință sau de rațiune; nu ar putea fi buni chiar dacă ar vrea, nu s-ar putea abține chiar dacă ar vrea să nu mai facă lucruri rele – ei trebuie să facă aceste lucruri. Ar putea fi ei capabili să se cunoască după ce sunt dați afară și alungați? Deși știu că au meritat acest lucru, gura lor nu îl va recunoaște și, deși par a fi capabili să îndeplinească o anumită datorie, totuși încearcă să joace feste și sunt aproape neproductivi. Așadar, ce spuneți: sunt acești oameni capabili să se pocăiască cu adevărat? În niciun caz. Întrucât nu au conștiință sau rațiune, ei nu iubesc adevărul. Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni ascunși și răi. Ce speranță au astfel de oameni de la credința în Dumnezeu? Credința lor este lipsită de însemnătate și ei nu vor câștiga nimic. Dacă, prin credința lor în Dumnezeu, oamenii nu caută adevărul, atunci nu contează de câți ani sunt credincioși; la final, nu vor câștiga nimic” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Faptul că am citit acele cuvinte – „înșelători”, „vicleni”, „extraordinar de șireți”, „Dumnezeu nu i-ar mântui niciodată” și „nu vor câștiga nimic” – mi-a străpuns inima. Am simțit cum parcă Dumnezeu mă dădea în vileag și mă condamna. Crezusem mereu că nu trebuie să fii prea sincer, că trebuie să fii calculat și să ai ași în mânecă. Am trăit după filosofia satanică conform căreia trebuie să profiți, nu să se profite de tine, am cumpănit avantajele înainte să fac ceva și am așteptat randament maxim cu efort minim. Credeam că cine procedează așa e o persoană deșteaptă. Am continut să aplic acea filosofie de viață și după ce am dobândit credință. Am crezut că nu puteam să fiu prea cinstită în datoria mea sau să-i aloc toată energia mea, căci ar fi o nesăbuință. Dacă s-ar fi dovedit că n-am fost binecuvântată, n-ar fi fost o pierdere imensă pentru mine? Nu puteam suporta să pierd. Era mai bine să mă sacrific puțin, dar să obțin binecuvântări mari, asta e calea inteligentă! Așa că depuneam efort în datorie doar când consideram că e necesar și cântăream mereu dacă e nevoie de efort. Eram foarte calculată. Când productivitatea era ridicată, savuram câteva zile de odihnă. Chiar și când vedeam probleme în lucrare, dacă asta nu ne afecta eficiența și nu urma să fiu demisă și alungată, nu simțeam că e o chestiune urgentă și îmi petreceam zilele fără rost. Dacă aveam rezultate slabe și urma să suport eu consecințele, munceam pe brânci, găseam cauzele și rezolvam problemele. Odată ce obțineam unele rezultate, mă linișteam și începeam să-mi savurez confortul și să mă mai odihnesc puțin. Ce vicleană eram! Asta însemna că-mi fac datoria sau că Îi sunt devotată lui Dumnezeu? M-am crezut ageră la minte, dar Dumnezeu vede tot. Dumnezeu categoric nu îi va mântui pe cei care sunt mereu vicleni în datoria lor. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești – oamenii onești își deschid inimile către Dumnezeu. Își fac datoria din tot sufletul. Își îndeplinesc responsabilitățile, dau tot ce au, nu-și lasă o portiță de scăpare și nu se gândesc dacă vor fi binecuvântați. Dumnezeu va binecuvânta o astfel de persoană. Eu fusesem cea responsabilă de lucrarea evanghelică și fiindcă fusesem vicleană, neglijentă și nu mi-a păsat de progres, îi împiedicasem pe ceilalți să-și remedieze la timp stările negative și problemele și provocasem scăderea productivității lucrării noastre. Nu numai că le-a dăunat fraților și surorilor, ci a și împiedicat lucrarea evanghelică a bisericii. Am simțit foarte mult regret și mi-am făcut reproșuri, când m-am gândit la asta. M-am rugat lui Dumnezeu, eram gata să mă căiesc, și am jurat înaintea Lui că, de atunci încolo, aveam să-mi investesc toată energia în datoria mea și să nu mai fiu vicleană și superficială.

Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu în devoțiunile mele, care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să-ți faci datoria. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită coroane și recompense din mâna lui Dumnezeu. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai just lucru în cel mai urât și mai ticălos. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, sunt antihriștii ticăloși? Sunt într-adevăr foarte ticăloși! Aceasta este o manifestare a ticăloșiei lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Citirea cuvintelor revelatoare ale lui Dumnezeu a avut un impact major asupra mea. Dumnezeu dă în liniște tot ce are pentru a mântui omenirea coruptă, hrănindu-ne cu ce avem nevoie și dându-ne șansa să facem o datorie, astfel încât, pe parcurs, să putem urmări adevărul și să ne remediem firile corupte, să ne supunem lui Dumnezeu, să-I fim devotați și să dobândim mântuirea Sa. E responsabilitatea noastră să facem o datorie în biserică, obligația noastră, e Dumnezeu Care ne dă șansa să dobândim adevărul și să fim mântuiți. Aceasta e cea mai minunată, cea mai dreaptă sarcină pe care și-o poate asuma cineva. Dar antihriștii iau acest lucru minunat și drept și îl pervertesc într-o afacere, în ceva tranzacțional. Se agață de speranța că vor fi binecuvântați în credința lor și datoria lor. Nu au cum să aibă credință adevărată sau să sufere și să plătească un preț. Sunt necredincioși și oportuniști ca la carte. Privind la felul în care am acționat în datoria mea, nu eram oare la fel ca ei? Nu mă gândeam, în datoria mea, la voia lui Dumnezeu, nu mă implicam total niciodată. Voiam să primesc mult în schimbul a foarte puțin. Nu cumva îmi transformam datoria într-o tranzacție? Obișnuiam să cred mereu că, atâta vreme cât aveam succes în datoria mea, câtă vreme puteam să stau în biserică și nu eram demisă, puteam fi mântuită. Dar în final am văzut că acelea erau noțiunile și închipuirile mele, care nu erau în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a spus niciodată că dacă obții unele realizări în datoria ta, dacă nu faci rău și nu ești demis sau alungat înseamnă că vei fi mântuit. Dumnezeu stabilește dacă oamenii pot fi mântuiți în funcție de felul cum urmăresc aceștia adevărul, dacă pătrund în realitatea adevărului în datoria lor și dacă își remediază firile corupte. Nu există alte scurtături. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie autentici. Dacă oamenii sunt mereu vicleni și neglijenți în datoria lor, chiar dacă poate realizează unele lucruri, Dumnezeu îi detestă. Vor ajunge să fie dați în vileag și alungați de Dumnezeu. M-am gândit la ceva ce a spus Domnul Isus: „Dar fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” (Apocalipsa 3:16). Nu mă gândeam să fac progrese în datoria mea și doar mimam că acționez. Această atitudine, prin care nu eram nici în clocot, nici rece, nu însemna că eram căldicică? Nu avea să mă verse Dumnezeu din gura Lui? M-a înfricoșat să știu că firea lui Dumnezeu nu tolerează jignirea. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc. De acum înainte, îmi voi da toată silința în lucrarea mea. Te rog să mă disciplinezi dacă fac lucrurile de mântuială.”

Mai târziu, am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de a practica. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine să facă. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată. Iar pe măsură ce te pocăiești, trebuie, de asemenea, să reflectezi adesea dacă ți-ai pus cu adevărat toată inima, toată mintea și toată puterea în realizarea datoriei tale; apoi, folosind cuvintele lui Dumnezeu ca măsură și aplicându-le ție însuți, vei afla ce probleme se mai găsesc în realizarea datoriei tale. Rezolvând în mod constant problemele în acest fel, conform cuvântului lui Dumnezeu, nu faci o realitate din faptul de a-ți realiza datoria cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta? Să îți realizezi datoria în acest fel: nu ai făcut deja astfel cu toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea ta?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit o cale limpede de a practica. Trebuie să pun suflet și să fiu onestă în datorie, să fiu dispusă să plătesc un preț, să fiu grijulie și responsabilă și să-mi dedic toată energia ca să-mi fac bine datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. De asemenea, când vreau să fiu neglijentă și leneșă, trebuie să mă rog, să mă lepăd de trup și să cer ca Dumnezeu să mă disciplineze și să mă certe. Astfel, va fi puțin probabil să le urmez pe cele trupești.

După aceea, am urmat cuvintele lui Dumnezeu. Am analizat cum să-mi fac datoria bine și să fiu mai productivă. Știam că toți frații și surorile din echipă aveau propriile atuuri și slăbiciuni, așa că m-am gândit cum să rânduiesc lucrarea fiecăruia, punându-le în valoare atuurile, și i-am îndrumat și ajutat cu adevărat în domeniile în care aveau lipsuri. Totodată, înainte mă considerasem supraveghetoare – câtă vreme puteam gestiona lucrarea și ceilalți se descurcau bine în îndatoririle lor, însemna că mă descurcam bine și mă puteam bucura de ceva timp liber. Acum mi-am stabilit un obiectiv, să-mi fac datoria cât mai bine cu putință. Programul meu a devenit incredibil de încărcat în fiecare zi, mai aglomerat decât înainte, iar uneori eram foarte obosită, dar mă simțeam foarte liniștită, împăcată. Și, spre surprinderea mea, în luna următoare productivitatea noastră a crescut simțitor. Am fost încântată. Am văzut că Dumnezeu vrea ca noi să fim autentici. Când mi-am schimbat perspectiva și mi-am îndeplinit datoria din inimă, I-am putut vedea călăuzirea și am obținut rezultate în datorie. Slavă lui Dumnezeu!