de Ella, Filipine

În octombrie 2020, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Am participat activ la adunări și am avut părtășie despre înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu și, două luni mai târziu, am devenit conducătoarea unui grup de adunare. Țin minte că, prima dată când am fost gazda unei adunări, am fost și încântată și emoționată. Am fost încântată să-mi fac datoria, dar am fost emoționată pentru că îmi era teamă că frații și surorile mele m-ar putea desconsidera dacă nu eram o gazdă bună. M-am gândit că lidera noastră de biserică a fost o gazdă foarte bună pentru adunări, așa că, dacă aș proceda ca ea, cu siguranță aș putea găzdui bine adunarea. Apoi, lidera de biserică m-ar lăuda, iar frații și surorile mele m-ar admira. Așa că am găzduit adunarea, imitând-o pe lidera noastră de biserică. Când le-am pus întrebări fraților și surorilor, ei au interacționat cu mine, iar când am avut părtășie, ei au spus „Amin”, aprobându-mă. După adunare, conducătoarea de biserică a spus că găzduisem bine. M-am simțit foarte fericită și mândră când i-am auzit laudele. La scurt timp, am fost aleasă diacon responsabil cu udarea. Am fost foarte încântată și m-am gândit că probabil am fost aleasă pentru această poziție datorită faptului că aveam calibru bun. La început, nu știam cum să fac lucrarea, dar nu voiam ca frații și surorile mele să fie dezamăgiți de mine. Deci, la fiecare adunare, m-am axat să găsesc elementele esențiale discutate în cuvintele lui Dumnezeu. Astfel, părtășia mea ar fi clară și ar acoperi punctele-cheie, iar frații și surorile mele ar crede că am o înțelegere bună și m-ar admira. Însă, după ce am avut părtășie, când am ascultat părtășia altora, mi-am dat seama că nu fusese chiar atât de clar ceea ce eu comunicasem. Eram foarte îngrijorată și mi-am spus: „Nimeni nu va crede că am părtășie bună și atenția tuturor se va îndrepta asupra celor care au părtășie mai bună decât mine.” M-am temut că frații și surorile mele mă vor desconsidera, așa că am încercat mereu să am o părtășie mai bună. Dar nu m-am putut calma suficient pentru a medita la cuvintele lui Dumnezeu. Cu cât voiam mai mult să am o părtășie bună, cu atât aceasta devenea mai slabă. M-am gândit: „Ce vor crede despre mine frații și surorile mele? Oare conducătoarea de biserică va fi dezamăgită de mine? De ce părtășia mea nu este la fel de clară ca a celorlalți? De ce ei au o părtășie atât de bună, iar eu nu am?” Eram foarte frustrată și m-am gândit că ar trebui să muncesc mai mult ca să-i depășesc pe ceilalți.

Câteva luni mai târziu, datorită cerințelor lucrării bisericii, am fost trimisă să predic Evanghelia. Odată ce am ajuns acolo, am întrebat cine erau conducătorii de grup și conducătorul de biserică. Am crezut că, dacă m-aș strădui, aș putea să câștig aprobarea conducătorului de biserică și, poate, să devin conducătoare de grup. Astfel, frații și surorile mele m-ar admira. Când împărtășeam Evanghelia, deseori mă rugam lui Dumnezeu și mă bazam pe El când nu înțelegeam sau nu puteam face anumite lucruri. După un timp, am obținut câteva rezultate bune în îndeplinirea datoriei mele și asta m-a făcut foarte fericită. În același timp, m-am simțit și vinovată, pentru că știam că aveam o mentalitate greșită. Munceam din greu numai pentru că voiam să fiu admirată de alții, nu pentru că voiam să-mi fac bine datoria. Dumnezeu îmi examina atent mintea și, cu siguranță, ura ceea ce urmăream. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat; eram dispusă să mă lepăd de scopul meu greșit. După ce m-am rugat, m-am simțit puțin mai bine. Totuși, deseori, încă nu mă puteam abține să nu încerc să-i fac pe ceilalți să mă admire. Când vedeam că alții obțineau rezultate bune în timp ce-și făceau datoria, voiam să-i întrec. Știam că era greșit să gândesc așa, dar nu mă puteam controla. Nu mă puteam liniști suficient pentru a-mi face datoria. Starea mea s-a înrăutățit tot mai mult și am devenit ineficientă în îndeplinirea datoriei mele. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute și să mă îndrume, ca să mă cunosc.

Într-o zi, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu într-o mărturie video care mi-a oferit o anumită cunoaștere despre mine însămi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii își fac datoria fără tragere de inimă pentru a obține binecuvântări. Ei se întreabă, de asemenea, dacă vor putea să se etaleze și să fie apreciați pentru faptul că fac această datorie și dacă Cel de mai sus sau Dumnezeu va ști dacă fac această datorie. Toate acestea sunt lucruri pe care le iau în considerare atunci când fac o datorie. Primul lucru pe care doresc să-l determine este ce beneficii pot obține prin faptul că fac o datorie și dacă pot fi binecuvântați. Acesta este cel mai important lucru pentru ei. Nu se gândesc niciodată cum să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu și să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, cum să predice Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să câștige mântuirea lui Dumnezeu și să obțină fericirea, cu atât mai puțin caută vreodată să înțeleagă adevărul sau să-și înlăture firile corupte și să trăiască o asemănare umană. Nu țin niciodată cont de aceste lucruri. Ei se gândesc doar dacă pot fi binecuvântați și pot obține beneficii, cum să câștige un loc, cum să dobândească statut, cum să-i facă pe oameni să-i aprecieze și cum să se distingă și să devină cei mai buni în biserică și în mulțime. Nu sunt dispuși sub nicio formă să fie adepți obișnuiți. Întotdeauna vor să fie primii în biserică, să aibă ultimul cuvânt, să devină lideri și să-i facă pe toți să-i asculte. Abia atunci pot fi mulțumiți. Puteți vedea că inimile antihriștilor sunt pline de aceste lucruri. Se sacrifică ei cu adevărat pentru Dumnezeu? Își fac cu adevărat datoria ca ființe create? (Nu.) Atunci ce vor să facă? (Să dețină putere.) Așa este. Ei spun: «În ceea ce mă privește, în lumea seculară vreau să-i întrec pe toți ceilalți. Trebuie să fiu primul în orice grup. Refuz să fiu pe locul al doilea și nu voi fi niciodată doar un coleg. Vreau să fiu lider și să am ultimul cuvânt în orice grup de oameni din care fac parte. Dacă nu am ultimul cuvânt, atunci voi încerca toate mijloacele posibile pentru a vă convinge pe toți, pentru a vă face pe toți să mă apreciați și să mă alegeți ca lider. Odată ce voi avea statut, voi avea ultimul cuvânt, toată lumea va trebui să mă asculte. Va trebui să faceți lucrurile în felul meu și să fiți sub controlul meu.» Indiferent ce datorie fac antihriștii, vor încerca să se plaseze într-o poziție înaltă, într-o poziție de întâietate. Nu ar putea fi niciodată mulțumiți cu locul lor de adepți de rând. Și ce îi pasionează cel mai mult? Să stea în fața oamenilor, dând ordine și dojenindu-i, determinându-i să facă așa cum spun ei. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă bine datoria – cu atât mai puțin, în timp ce și-o fac, nu caută adevărurile-principii pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, își sfărâmă creierii să caute căi de a se distinge, de a-i face pe lideri să aibă o părere bună despre ei și să-i promoveze, astfel încât ei înșiși să poată deveni lideri sau lucrători și să poată conduce oameni. Își petrec toată ziua gândindu-se și sperând la asta. Antihriștii nu sunt dispuși să fie conduși de ceilalți, nici să fie adepți de rând, cu atât mai puțin să-și facă datoria în obscuritate, fără zgomot. Indiferent care este datoria lor, dacă nu pot fi protagoniști, dacă nu pot fi deasupra celorlalți și nu pot conduce alți oameni, consideră că este plictisitor să-și facă datoria și devin negativi și delăsători. Fără laudele sau venerația celorlalți, este și mai puțin interesant pentru ei și își doresc și mai puțin să-și facă datoria. Dar dacă pot fi protagoniști în timp ce-și fac datoria și ajung să aibă ultimul cuvânt, se simt întăriți și vor îndura orice greutate. Ei au întotdeauna intenții personale în îndeplinirea datoriei lor și vor mereu să se distingă, ca mijloc de a-și satisface nevoia de a-i învinge pe ceilalți și a-și satisface dorințele și ambițiile” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. După ce-am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit imediat la tot ce făcusem. Am simțit că toate gândurile și acțiunile mele fuseseră date în vileag. Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit că antihriștii nu se gândesc niciodată cum să urmărească adevărul sau să-și facă datoria bine. În schimb, ei urmăresc statutul înalt și vor să îi conducă pe alții. Ei nu le permit altora să se ridice deasupra lor și merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Mi-am amintit cum toate diversele mele purtări erau identice cu cele ale antihriștilor: imediat ce am început să-mi fac datoria, am vrut ca toți să mă admire. Am imitat-o pe conducătoarea de biserică atunci când am găzduit adunări. Am depus mult efort meditând la cuvintele lui Dumnezeu în timpul adunărilor, sperând să am părtășie clară și organizată. Intenția mea nu a fost să obțin rezultate bune din adunări, ci să le arăt tuturor că am avut o părtășie bună și clară. A fost cu scopul de a primi laudele fraților și surorilor mele. După ce am mers să răspândesc Evanghelia, nu m-am gândit cum să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, am întrebat mai întâi cine erau conducătorii de grup și conducătorul de biserică, sperând să fiu numită conducătoare de grup prin eforturile mele. Am făcut tot ce am putut să mă dau mare în fața fraților și surorilor mele și m-am comparat cu ei. Când am văzut că alții obțineau rezultate bune îndeplinindu-și datoria, am fost invidioasă și am vrut mereu să-i depășesc și să fiu cea mai bună. Tot ce am făcut a fost de dragul reputației și a statutului meu și pentru a încerca să-mi satisfac natura competitivă. Cum putea Dumnezeu să nu deteste ceea ce urmăream? O datorie este o însărcinare dată de Dumnezeu și este o obligație și o responsabilitate pe care ar trebui să le îndeplinim, dar eu am tratat-o ca pe cariera mea. Mi-am folosit datoria pentru a urmări statutul și pentru a-mi atinge scopul de a-i face pe oameni să mă admire. Cum ar putea nutrirea unui scop nepotrivit în îndeplinirea datoriei mele să fie în conformitate cu voia lui Dumnezeu? M-am urât pentru că eram atât de coruptă. Nu mai voiam să trăiesc astfel. Voiam să mă schimb cât de curând posibil.

La câteva zile, m-au transferat în alt grup ca să răspândesc Evanghelia. Când am început, am vrut să mă concentrez doar la lucrarea de evanghelizare și să-mi fac bine datoria. Am observat că frații și surorile de acolo își îndeplineau îndatoririle foarte bine. Când predicau Evanghelia, aveau părtășie foarte clară despre adevărul lucrării lui Dumnezeu și mulți dintre cei care au auzit Evanghelia erau dornici să caute și să o cerceteze. Când m-am gândit cât de ineficientă a fost predicarea mea și cât de neclară a fost părtășia mea despre adevăr, am simțit că eram foarte dezamăgitoare. La acea vreme, aroganța mea a dispărut treptat. Nu mai îndrăzneam să am o părere atât de bună despre mine și nu mai voiam să-i fac pe alții să mă admire. La început, am crezut că am obținut o anumită schimbare, însă, când am văzut că frații și surorile mele au fost lăudați că și-au îndeplinit bine datoria, nu am vrut să fiu pusă în umbră. Când am răspândit Evanghelia, am invitat cu frenezie oameni să asculte predici, dar nu am încercat să aflu dacă ei chiar credeau în Dumnezeu sau dacă îndeplineau cerințele pentru evanghelism. Ca urmare, am invitat câțiva non-credincioși la predici și, nu după mult timp, au părăsit grupul de adunare. Am fost foarte tristă și m-am gândit: „De ce este așa? Mi-am făcut datoria ineficient. Ce vor crede despre mine frații și surorile mele? Vor crede că sunt mai slabă decât ei?” În acele zile, am fost foarte negativă și am vrut să plâng în timpul adunărilor, dar mi-am tot amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Sunt țelurile și intențiile tale realizate cu Mine în minte? Sunt toate cuvintele și acțiunile tale făcute și spuse în prezența Mea? Îți examinez toate gândurile și ideile. Nu te simți vinovat?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că ar trebui să reflectez și să examinez mai mult dacă nu am un scop incorect când îmi îndeplinesc datoria. Prin reflecție, mi-am dat seama că vechea mea problemă revenise: voiam să câștig atenția și stima oamenilor, făcându-mi bine datoria. Când mi-am dat seama de acest lucru, am fost foarte răvășită. De ce dorința mea de statut era atât de puternică și corupția mea atât de adâncă? Mai rău, nici nu simțeam asta. Nici măcar nu mi-am dat seama de starea mea nepotrivită.

Odată, când îmi discutam starea cu o soră, mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. După ce l-am citit, am câștigat în sfârșit o anumită cunoaștere despre mine însămi. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place să-i facă pe oameni să îi asculte, să îi venereze și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă un loc în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le disecăm natura din aceste comportamente. Care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este suficient pentru a arăta că sunt aroganți și îngâmfați. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă un loc în inimile lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am început să reflectez asupra mea. Dumnezeu spune că lui Pavel îi plăcea ca oamenii să-l venereze și să graviteze în jurul lui, că îi plăcea să aibă statut în gândurile celorlalți și că aprecia când alții prețuiau imaginea pe care o înfățișa. Și eu am vrut ca frații și surorile mele să mă admire. La adunări, am vrut să am părtășie mai bine decât alții. Îndeplinindu-mi datoria, când vedeam că alții obțineau rezultate mai bune decât mine în lucrarea lor, ieșea la iveală natura mea competitivă. Am vrut să fac mai bine decât ei și să-i depășesc. Faptele și spusele mele erau pline de ambiție și dorință, iar firea mea era prea arogantă. Scopul și comportamentul meu au fost ca ale lui Pavel. Natura lui Pavel a fost mândră și arogantă. El nu L-a venerat pe Dumnezeu, s-a dat mare și a mărturisit despre sine peste tot, a încercat să-i facă pe alții să-l admire și să-l venereze și a vrut să aibă un loc în gândurilor lor. Am fost la fel. Indiferent ce datorie am realizat, tot ce am făcut a fost pentru faimă și statut, nu pentru a-mi realiza datoria de a-L mulțumi pe Dumnezeu. Prin ceea ce urmăream, mă împotriveam lui Dumnezeu și a fi fost un lucru condamnat de El. Fiindcă urmărirea statutului nu este menită doar pentru a câștiga poziție sau titlu; menirea ei este de a câștiga un loc în gândurile oamenilor și de a-i face să te venereze. Exact cum spune Dumnezeu: „Aceasta este imaginea clasică a Satanei.” Chiar este prea înfricoșător! Pentru a câștiga admirația altora, am urmărit succesul rapid în îndeplinirea datoriei mele și am predicat Evanghelia fără principiu, lăsând câțiva non-credincioșii să intre în grupul de adunare și irosind timpul și energia lucrătorilor evanghelici. Dacă acești oameni ar fi intrat apoi în biserică, situația ar fi fost mult mai rea și ar fi putut tulbura lucrarea bisericii. Natura acestei probleme era extrem de gravă! Dacă nu mă căiam și nu mă schimbam, Dumnezeu sigur m-ar fi detestat, așa că nu am mai vrut să urmăresc statutul și admirația altora.

La următoarele adunări, am ascultat cu atenție părtășia fraților și surorilor mele și am văzut că toți își făceau datoria cu sârguință. Era o soră a cărei experiență m-a mișcat în mod special. A avut părtășie despre cum s-a bazat pe Dumnezeu pentru a depăși dificultățile din timpul îndeplinirii îndatoririle ei și despre cum a răspândit Evanghelia. După ce am auzit asta, m-am întrebat: „Îmi iau datoria în serios? Practic conform cuvintelor lui Dumnezeu? Toți ceilalți au experiență practică și mărturie despre practicarea adevărului în diferite medii. Eu de ce nu am? De ce scopul meu nu este de a-mi face bine datoria?” M-am simțit foarte vinovată. Eu nu mi-am îndeplinit datoria în mod conștiincios. În loc să lucrez adecvat, am urmărit din tot sufletul admirația oamenilor. Chiar nu meritam să mi se dea nicio datorie. În acea vreme, am reflectat serios asupra mea și mi-am amintit și experiența lui Petru. Petru nu s-a dat mare și nu a căutat admirația niciodată. S-a axat pe căutarea adevărului în toate, reflectând asupra propriei corupții și înțelegând-o, încercând să-și schimbe firea vieții. A mers pe calea plină de succes a credinței în Dumnezeu. Am vrut și eu să urmăresc o schimbare a firii, așa că m-am rugat des lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume, ca să mă cunosc. Oricând voiam să urmăresc admirația oamenilor când îmi făceam datoria, mă lepădam conștient de scopul meu greșit. Voiam să scap de firea mea coruptă cât mai curând posibil și să-mi fac bine datoria.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă Dumnezeu te-a făcut nesăbuit, atunci nesăbuința ta are sens; dacă El te-a făcut inteligent, atunci inteligența ta are sens. Indiferent de talentele pe care ți le dă Dumnezeu, indiferent de punctele tale forte, oricât de mare este IQ-ul tău, toate au un scop pentru Dumnezeu. Toate aceste lucruri au fost predestinate de Dumnezeu. Rolul pe care îl joci în viața ta și datoria pe care o faci au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Unii oameni văd că alții au puncte forte pe care ei nu le au și sunt nemulțumiți. Vor să schimbe situația învățând mai mult, văzând mai multe lucruri și fiind mai sârguincioși. Dar există o limită în ceea ce poate realiza sârguința lor și nu îi pot depăși pe cei cu daruri și abilități. Oricât de mult te-ai lupta, este inutil. Dumnezeu a rânduit ceea ce vei fi și nimeni nu poate face nimic pentru a schimba acest lucru. Indiferent la ce te pricepi, acolo ar trebui să faci un efort. Oricare ar fi datoria pentru care ești potrivit, aceea este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești. Nu încerca să te forțezi în domenii din afara aptitudinilor tale și nu-i invidia pe alții. Fiecare are funcția lui. Să nu crezi că poți face totul bine sau că ești mai desăvârșit sau mai bun decât alții, dorind mereu să-i înlocuiești pe alții și să te etalezi. Aceasta este o fire coruptă. Există cei care cred că nu pot face nimic bine și că nu au deloc aptitudini. Dacă acesta este cazul, ar trebui să fii o persoană care doar ascultă și se supune într-o manieră realistă. Fă ceea ce poți și fă-o bine, cu toată puterea ta. Este suficient. Dumnezeu va fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte mișcată. Am înțeles că eram atât de epuizată și chinuită numai pentru că nu-mi dedicam energia pentru a-mi face datoria. Îmi foloseam energia mai degrabă pentru a urmări reputația și statutul. Dumnezeu stabilește dinainte dacă este ridicat sau scăzut calibrul cuiva, ce fel de talente și daruri are și ce funcție poate să îndeplinească. Dumnezeu vrea ca noi să facem tot ce putem în limita capacității noastre. El nu ne cere să încercăm să ieșim în evidență și să le fim superiori altora. Încă dinainte să mă nasc, Dumnezeu rânduise totul pentru mine. Dumnezeu a stabilit dinainte ce calibru, talente și daruri voi avea; ce îndatoriri voi fi potrivită să îndeplinesc și toate celelalte. Trebuia să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, să-mi păstrez locul, să-mi exercit abilitățile în mod realist și să-mi fac bine datoria. După ce m-am gândit atent, mi-am dat seama că nu aveam nicio competență specială, așa că doar trebuia să ascult de cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să fii o persoană care doar ascultă și se supune într-o manieră realistă. Fă ceea ce poți și fă-o bine, cu toată puterea ta. Este suficient. Dumnezeu va fi mulțumit.” Eram dornică să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc rolul sincer.

Am văzut o soră care și-a făcut datoria foarte eficient. Am fost foarte invidioasă și puțin geloasă. M-am întrebat: „Cum o face?” Am simțit din nou nevoia de a o depăși, dar mi-am dat seama că îmi dezvăluiam corupția, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă lepăd de mine. După rugăciune, mi-am spus: „Toți avem funcții diferite, exact cum o mașină are piese diferite și fiecare piesă, o funcție diferită. Sora mea are punctele ei forte și obține rezultate bune în îndeplinirea datoria ei. Acesta este un lucru bun. Nu ar trebui să mă compar cu ea; ar trebui să învăț de la ea.” După aceea, oricând sora mea a avut părtășie despre calea și câștigurile ei când își îndeplinea datoria, am ascultat cu atenție și am luat notițe. M-am uitat și la alți frați și surori ca să văd experiența lor în lucrarea de evanghelizare. În timpul adunărilor, m-am liniștit și am meditat la cuvintele lui Dumnezeu, am avut părtășie despre ceea ce am înțeles din cuvintele Lui și nu am mai urmărit admirația altora. Când am practicat astfel, dorința mea de statut și reputație a scăzut treptat. Nu m-am simțit la fel de invidioasă ca înainte, ci mult mai relaxată și mai eliberată.