de Julia, Polonia

La începutul lui 2021, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am participat activ la întâlniri și am citit cuvântul lui Dumnezeu, iar după mai bine de două luni, am fost aleasă diacon al udării. Aveam o întâlnire a diaconilor în fiecare weekend pentru a discuta problemele și dificultățile pe care le întâmpinam în îndatoririle noastre și a avea părtășie despre ce am dobândit, ce corupție am dezvăluit și cum am reflectat și am înțeles-o prin cuvântul lui Dumnezeu. Înainte de fiecare întâlnire, eram foarte agitată și mă gândeam îndelung, deoarece nu știam ce să le spun conducătorilor bisericești și celorlalți diaconi. Mă îngrijora să vorbesc despre corupția și neajunsurile mele, pentru că-mi era teamă că ar avea o părere proastă despre mine. De exemplu: abia începusem să ud nou-veniții. Nu știam multe lucruri și-mi lipsea experiența. Îmi făceam griji că nou-veniții nu m-ar plăcea și ar crede că nu puteam să-i ud corespunzător, așa că nu mai voiam această datorie. Dar nu voiam să fiu sinceră cu privire la starea mea la întâlnirea diaconilor, pentru că-mi făceam griji că, dacă o făceam, frații și surorile mele aveau să creadă că nu eram capabilă să am părtășie cu noii credincioși. Tototdată, n-aveam răbdare cu unii nou-veniți și nu voiam s-o spun, de teamă că, dacă menționam asta la întâlnire, aveau să creadă că aveam o umanitate rea. Însă dacă nu spuneam nimic, puteau să creadă că eram mai puțin capabilă decât alții. Nu voiam să mă fac de rușine sau să-i fac să mă disprețuiască. După ce m-am gândit la asta, am decis, în final, să le povestesc doar despre ceva neimportant și nu prea jenant, cum că eram leneșă, adică o problemă pe care o are majoritatea oamenilor. În acest fel, n-aș părea mai prejos decât ceilalți.

Și astfel, la întâlnire, un conducător bisericesc m-a întrebat despre experiențele mele din această perioadă și ce cunoaștere am dobândit despre firea mea coruptă, iar eu am avut părtășie după cum plănuisem. Când am terminat, am răsuflat ușurată, dar mă simțeam neliniștită, știind că nu spusesem adevărul și că ceea ce am făcut era contrar voii lui Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbaţi şi nu deveniţi ca şi copilaşii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia Cerurilor!” (Matei 18:3). Gândindu-mă la ceea ce spune Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată. Minciunile vin de la Satana și sunt rele. Dumnezeu iubește oamenii onești și doar aceștia pot intra în Împărăția cerurilor. Mincinoșii și ipocriții nu pot intra în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt urâți de Dumnezeu și vor fi, cu siguranță, alungați de El în final. Am fost foarte supărată și-mi era frică să nu fiu detestată de Dumnezeu. M-am rugat Lui și I-am cerut să mă îndrume să fiu o persoană onestă. M-am hotărât să spun adevărul la următoarea întâlnire și să fiu sinceră cu privire la corupția mea. Dar, când a venit momentul, tot n-am avut curajul s-o spun. Îmi făceam griji că, dacă vorbeam despre corupția și neajunsurile mele, frații și surorile mele ar crede că eram mai coruptă decât ei. Simțeam că era prea greu să spun adevărul și chiar am vrut să nu mai particip la întâlnirile diaconilor din acest motiv. Dar eram îngrijorată că frații și surorile mele m-ar întreba de ce n-am venit și atunci n-aș avea nicio idee ce să spun. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai încurcată și nefericită mă simțeam. Nu știam ce să fac. La o întâlnire, frații și surorile au avut părtășie despre experiențele și cunoașterea lor ca de obicei și eu n-am știut deloc ce să spun, așa că doar am ascultat tăcută. Eram dezamăgită de mine, m-am prefăcut mereu și am eșuat în practicarea adevărului în repetate rânduri. Nu puteam spune nici măcar un cuvânt onest. M-am simțit groaznic, așa că m-am rugat la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să ies din această stare.

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că n-ar trebui să ne ascundem niciodată stările corupte. Ar trebui să le aducem înaintea lui Dumnezeu și să ne rugăm, să reflectăm, să încercăm să ne înțelegem pe noi înșine, precum și să ne deschidem inimile, ca să ne dezvăluim corupția în fața fraților și surorilor noastre, pentru a căuta adevărul. Asta ne va ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să ne înlăturăm firile corupte. Însă, pentru a-mi menține imaginea, nu eram dispusă să fiu sinceră cu privire la corupția și dificultățile mele și nici nu am vrut să caut adevărul cu frații și surorile mele. Mi-am ținut mereu inima închisă pentru ca nimeni să nu vadă cum sunt, dar n-am găsit nicio ușurare trăind în întuneric. Mi-am dat seama că nu mai puteam continua așa și că ar trebui să practic conform cuvântului lui Dumnezeu, să fiu sinceră cu privire la starea mea cu frații și surorile mele și să le caut ajutorul. Imediat ce s-a încheiat întâlnirea, o soră s-a apropiat de mine să-mi vorbească despre experiența ei recentă. M-am gândit că era o șansă bună să fiu deschisă și să caut adevărul, dar eu încă eram puțin jenată, pentru că nu știam ce avea să creadă despre mine. Îmi făceam griji că ar spune că eram o persoană foarte necinstită. Așa că m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să mă ascund. Nu vreau să-mi mai ascund adevăratele gânduri. Sunt foarte obosită. Dumnezeule, vreau să fiu o persoană onestă, așa că Te rog să mă îndrumi.” După ce m-am rugat, i-am spus surorii mele toate lucrurile cu privire la care nu îndrăzneam să fiu deschisă în întâlnire. După ce am terminat de vorbit, m-am simțit foarte ușurată. Această soră mi-a împărtășit înțelegerea ei și mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Principala caracteristică a unei persoane înșelătoare este că nu își deschide niciodată inima pentru a avea părtășie cu nimeni și nu vorbește sincer nici cu cel mai bun prieten de-al său. Este extraordinar de imprevizibilă. De fapt, astfel de persoană poate să nu fie neapărat în vârstă sau să nu fi văzut multe din lume și poate chiar să aibă puțină experiență, dar, totuși, este extrem de imprevizibilă. Este foarte vicleană pentru vârsta ei. Nu este aceasta o persoană înșelătoare din natură? Se ascunde atât de mult, încât nimeni nu o poate citi. Indiferent câte cuvinte rostește, este dificil să-ți dai seama care sunt adevărate și care sunt false și nimeni nu știe când spune adevărul sau când minte. În plus, este mai ales pricepută la tăinuire și sofisme. Adesea, ascunde adevărul dându-le oamenilor impresii false, astfel încât tot ceea ce văd aceștia este aparența sa falsă. Se preface a fi o persoană elevată, bună, virtuoasă și inocentă, o persoană care este plăcută și aprobată și, la final, toată lumea o venerează și apreciază. Indiferent cât timp petreci cu o astfel de persoană, nu știi niciodată ce gândește. Părerile sale și atitudinea sa față de tot felul de oameni, evenimente și lucruri sunt ascunse în inima sa. Nu spune niciodată aceste lucruri nimănui. Nu are niciodată părtășie despre aceste lucruri nici cu cel mai apropiat confident al său. Chiar și când se roagă lui Dumnezeu, s-ar putea nici să nu destăinuie ce este în inima sa sau adevărul despre ea. Pe lângă asta, încearcă să pretindă că este o persoană cu o umanitate bună, care este foarte spirituală și dedicată căutării adevărului. Nimeni nu poate să vadă ce fel de fire are și ce fel de persoană este” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cincisprezece: Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos (Partea întâi)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că oamenii înșelători nu le vorbesc altora din inimă, nici nu sunt deschiși cu alții cu privire la adevărata lor stare. În schimb, se ascund și se deghizează adesea. Am văzut că eram exact cum a dezvăluit Dumnezeu. De când am devenit un diacon al udării, am înțeles că aveam multe neajunsuri, că dezvăluiam, totodată, numeroase firi corupte și că nu aveam deloc iubire și răbdare față de nou-veniți. Trebuia să-mi deschid inima și să caut soluții la aceste probleme cu frații și surorile mele. Dar mă îngrijoram că, dacă spuneam adevărul, aveau să mă disprețuiască și să mă considere inferioară, așa că n-am vrut să le spun adevărata mea stare. Am evitat lucrurile importante și le-am spus lucruri care nu contau sau probleme pe care credeam că le au mulți oameni. Am făcut asta ca să-mi ascund latura întunecată și cele mai tainice gânduri. Pentru a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre mine, mă deghizam și cream o impresie falsă. Îmi înșelam frații și surorile. Eram atât de vicleană și ipocrită!

Mai târziu, sora mea mi-a trimis un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, toți oamenii știu de ce mint. De dragul câștigului personal și al mândriei, sau pentru vanitate și statut, ei încearcă să concureze cu alții și să se dea drept ceea ce nu sunt. Totuși, minciunile lor sunt, în cele din urmă, dezvăluite și expuse de alții, iar ei ajung să fie umiliți și să-și piardă demnitatea și caracterul. Toate acestea sunt provocate de un număr excesiv de minciuni. Minciunile tale au devenit prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și nesincer și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă nu simți că ești mai puțin respectat când minți, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te învinovățește și ai o părere proastă despre tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales să-ți susții mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență obositoare și nefericită, pe care ți-ai provocat-o singur. S-ar putea să obții un sentiment de mândrie dacă spui minciuni, dar care este sensul mândriei? Este doar un lucru lipsit de conținut și complet inutil. Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter; Îl nemulțumește pe Dumnezeu, iar el detestă acest lucru. Merită? Nu. […] Dacă ești un om care iubește adevărul, vei îndura diverse greutăți pentru a practica adevărul. Chiar dacă asta înseamnă să-ți sacrifici reputația, statutul și să înduri batjocora și umilirea din partea celorlalți, nu te va deranja – atât timp cât ești capabil să practici adevărul și să-L mulțumești pe Dumnezeu, este suficient. Cei care iubesc adevărul aleg să-l practice și să fie onești. Aceasta este calea corectă și este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă un om nu iubește adevărul, ce alege? Alege să folosească minciuni ca să-și susțină reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Preferă să fie înșelător și să fie detestat și respins de Dumnezeu. Astfel de oameni resping adevărul și pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și statutul; vor să fie înșelători. Nu le pasă dacă Dumnezeu este mulțumit sau dacă îi va mântui. Mai pot fi mântuiți de Dumnezeu astfel de oameni? Sigur că nu, pentru că au ales calea greșită. Pot trăi numai mințind și înșelând; pot duce doar vieți dureroase în care spun minciuni și le acoperă și își frământă creierii ca să se apere în fiecare zi. Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață. Cei care sunt înșelători nu vor înțelege niciodată acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am reflectat asupra-mi. Ca să-mi păstrez imaginea și statutul și să evit să fiu disprețuită de ceilalți, înainte de fiecare întâlnire, îmi storceam creierii cum să am părtășie pe parcursul întâlnirii. Dacă eram sinceră cu privire la adevărata mea stare, mă temeam că frații și surorile mele ar avea o impresie proastă despre mine. Dar și dacă nu spuneam nimic, mă îngrijoram că frații și surorile aveau să creadă că eram rea și să mă disprețuiască. Voiam să scap cu disperare din această situație. Am văzut că, pentru a-mi păstra imaginea și statutul, îmi frământam creierii și preferam să mă simt mizerabil în loc să mă deschid, să fiu o persoană onestă și să le spun fraților și surorilor mele care erau adevărata mea stare și dificultățile mele. Eram într-adevăr atât de înșelătoare! Deși mi-am păstrat imaginea în mințile oamenilor pentru o vreme, mi-am pierdut demnitatea, șansa de a fi o persoană onestă și ocazia de a căuta adevărul. Mă simțeam atât de obosită la fiecare întâlnire și nu exista niciun sentiment de ușurare. Eram în totalitate sclava firii mele corupte. Frații și surorile au menirea să mănânce și să bea cuvântul lui Dumnezeu la întâlniri și să aibă părtășie despre experiențe și cunoaștere referitoare la cuvântul Lui. Dacă avem probleme sau dificultăți, putem să le discutăm și să le rezolvăm împreună și să învățăm toți din punctele noastre forte. În acest fel, este ușor să dobândim lucrarea Duhului Sfânt și să înțelegem adevărul. Însă la întâlniri, mă gândeam mereu ce să spun ca să nu fiu disprețuită, astfel încât oamenii să aibă o părere bună despre mine. Toate gândurile mele erau dedicate acestui lucru. Era prea greu și obositor să trăiesc așa.

Mai târziu, am citit asta în cuvântul lui Dumnezeu: „Sunteți capabili să vă deschideți și să spuneți ce este cu adevărat în inima voastră când aveți părtășie cu ceilalți? Dacă un om spune întotdeauna ce este cu adevărat în inima lui, dacă vorbește cu sinceritate, dacă vorbește pe șleau, dacă este sincer și deloc superficial în timp ce-și îndeplinește datoria și dacă poate să practice adevărul pe care îl înțelege, atunci acea persoană are o speranță să dobândească adevărul. Dacă o persoană se acoperă tot timpul și își ascunde inima, astfel încât nimeni să nu o vadă clar, dacă dă o impresie falsă pentru a-i înșela pe ceilalți, atunci este într-un mare pericol, într-o mare încurcătură, îi va fi foarte greu să obțină adevărul. Puteți vedea care sunt perspectivele cuiva după viața sa de zi cu zi și după cuvintele și acțiunile sale. Dacă acea persoană se preface tot timpul, își dă aere, atunci nu este o persoană care acceptă adevărul și, mai devreme sau mai târziu, va fi dezvăluită și eliminată. […] Oamenii care nu își deschid niciodată inimile, care încearcă tot timpul să ascundă și să tăinuiască lucruri, care pretind că sunt respectabili, care vor ca ceilalți să aibă o părere bună despre ei, care nu le permit celorlalți să-și facă o idee deplină despre ei, care vor ca oamenii să-i admire – nu sunt acești oameni nechibzuiți? Astfel de oameni sunt extrem de nechibzuiți! Asta pentru că adevărul despre oameni va fi expus mai devreme sau mai târziu. Pe ce cale merg ei cu acest fel de comportament? Aceasta este calea fariseilor. Sunt ei ipocriții în pericol sau nu sunt? Aceștia sunt oamenii pe care Dumnezeu îi detestă cel mai mult, așadar, crezi că sunt în pericol sau nu? Toți cei care sunt farisei merg pe calea distrugerii!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că El vrea să fim oameni onești, să vorbim simplu și direct, să nu mințim sau să înșelăm și, când dezvăluim corupție, ar trebui să reușim să fim deschiși și să vorbim despre asta, pentru ca ceilalți să ne vadă adevăratele gânduri. A trăi astfel nu este atât de obositor și este mai ușor să intrăm în adevăr și să mergem pe calea mântuirii. Însă cei care se prefac mereu, se ascund, se acoperă și nu-i lasă pe ceilalți să le vadă starea, merg pe calea greșită. Ei devin doar din ce în ce mai ipocriți și astfel nu-și pot îndrepta niciodată firile corupte. Acesta este drumul către pierzanie. M-am gândit la fariseii de acum două mii de ani. Ei erau evlavioși pe dinafară și își petreceau zilele explicând altora scripturile în sinagogi. Totodată, au stat în mod deliberat la răscruce de drumuri și s-au rugat ca să-i facă pe oameni să creadă că Îl iubesc pe Dumnezeu. Dar nu se temeau deloc de Dumnezeu, nu-L puneau pe primul loc și nici nu-I ascultau poruncile. Când Domnul Isus a apărut și a lucrat, știau clar că vorbele Lui aveau autoritate și putere și veneau de la Dumnezeu, însă, ca să-și păstreze statutul și venitul, s-au împotrivit lui Dumnezeu și L-au condamnat cu frenezie și, în final, L-au răstignit pe Domnul Isus. Am văzut că fariseii erau evlavioși în aparență, dar prefăcuți și vicleni în esență. Se pricepeau la deghizare și înșelăciune. Tot ce făceau era să înșele și să controleze oamenii și să-i păcălească pe oameni cu privire la stima și venerația lor. Calea pe care au mers era una de împotrivire față de Dumnezeu. În final, au fost blestemați și pedepsiți de Dumnezeu. Am reflectat asupra mea. Ca să am o imagine bună în mintea celorlalți, mi-am ascuns corupția și am vorbit doar despre corupția obișnuită pe care o dezvăluiam. Asta nu numai că mi-a protejat imaginea, ci i-a și făcut pe ceilalți să mă vadă ca pe o persoană simplă, deschisă. Nu eram eu la fel de înșelătoare ca fariseii? Asta m-a înspăimântat. Nu puteam continua să fac asta. Trebuia să fiu o persoană onestă conform cerințelor lui Dumnezeu.

După aceea, sora mea mi-a trimis un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „În prezent există mulți oameni care se concentrează pe căutarea adevărului și sunt capabili să îl caute când li se întâmplă unele lucruri. Dacă dorești să rezolvi motivele greșite și stările anormale din interiorul tău, trebuie să cauți adevărul. Pentru început, trebuie să înveți să te deschizi în părtășie pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Desigur, ar trebui să alegi destinatarul potrivit pentru o părtășie deschisă, să alegi, cel puțin, pe cineva care iubește și acceptă adevărul, cineva care are o umanitate relativ bună, care este suficient de cinstit și de integru. Desigur, ar fi mai bine dacă ai putea alege pe cineva care înțelege adevărul, a cărui părtășie să te poată ajuta. Să găsești genul acesta de persoană față de care să te deschizi în părtășie și să-ți rezolvi dificultățile poate fi un lucru eficient. Dacă vei alege o persoană nepotrivită, care nu iubește adevărul, ci care are un dar sau un talent, aceasta va râde de tine, te va disprețui și te va înjosi. Asta nu ar fi în avantajul tău. Într-o anumită privință, abordarea pe care ar trebui să o adopți atunci când te prezinți înaintea lui Dumnezeu și te rogi Lui este aceea de a te deschide și a te dezvălui; este, de asemenea, modul în care ar trebui să ai părtășie despre adevăr cu ceilalți. Nu ține lucrurile ascunse, gândindu-te: «Am motive și dificultăți. Starea mea interioară nu este bună – este negativă. Nu voi spune nimănui. Voi ține totul în mine.» Dacă ții mereu lucrurile în tine, fără să le rezolvi, vei deveni negativ, iar starea ta se va adânci și mai mult. Nu vei fi dispus să te rogi lui Dumnezeu. Acesta este un lucru greu de îndreptat. Și astfel, oricare este starea ta, indiferent dacă ești negativ sau ai o problemă, indiferent de motivele și planurile tale, indiferent ce ai ajuns să cunoști sau să realizezi prin examinare, trebuie să înveți să te deschizi și să ai părtășie și, având-o, Duhul Sfânt lucrează. Și cum lucrează Duhul Sfânt? Te luminează, te iluminează și îți permite să vezi gravitatea problemei, te face conștient de rădăcina și esența ei și apoi te determină să înțelegi puțin câte puțin adevărul și intențiile Lui și îți îngăduie să vezi calea de practică și adevărul-realitate. Când o persoană poate avea părtășie în mod deschis, asta înseamnă că are o atitudine onestă față de adevăr. Dacă o persoană este onestă se stabilește pe baza atitudinii sale față de adevăr” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, sora mea a avut părtășie: „Pentru a fi persoane oneste, mai întâi trebuie să învățăm să ne deschidem inimile în căutare și părtășie. Dacă ascundem și acoperim mereu stările noastre corupte și nu vrem să ne rugăm sau să ne deschidem în părtășie cu ceilalți, devine dificil să ne rezolvăm problemele. De exemplu, dacă cineva este bolnav, va găsi un doctor sau va întreba pe cineva cu experiență. În acest fel, poate să-și înțeleagă condiția, să ia medicamentul potrivit și să preia controlul asupra bolii din timp. Cu toate acestea, unii oameni își ascund boala, astfel că, din cauza lipsei de tratament la timp, afecțiunea se agravează sau chiar le pune viața în pericol. Dacă vrem să ne înlăturăm stările și dificultățile, trebuie să avem părtășie deschisă și să fim oameni onești. Aceasta este calea corectă de practică.” Am putut vedea că e foarte important să fii o persoană onestă și deschisă. Nu credeam de multă vreme în Dumnezeu și nu înțelegeam adevărul. Chiar dacă am recunoscut că dezvăluisem o fire coruptă, n-am putut s-o îndrept. Ar trebui să practic să fiu o persoană onestă, să fiu deschisă cu privire la starea mea și să caut adevărul. Numai așa voi putea dobândi îndrumarea lui Dumnezeu și m-ar ajuta, totodată, să-mi îndrept firea coruptă. Abia începusem să ud nou-veniții, așa că era firesc să nu înțeleg multe lucruri. Când n-am înțeles, trebuia să fiu deschisă spre căutare, cu frații și surorile mele. Astfel, aș putea să stăpânesc treptat principiile în datoria mea și să mi-o îndeplinesc bine. După aceea, i-am povestit unei alte surori starea mea din această perioadă și dificultățile din datoria mea. Nu m-a disprețuit și mi-a trimis cuvântul lui Dumnezeu și a avut părtășie despre experiența ei, pentru a mă ajuta. Acest lucru m-a ajutat să câștig ceva cunoaștere despre starea și corupția pe care le-am dezvăluit și mi-a dat o cale de a practica. Am avut un sentiment grozav de fericire și de ușurare. De atunci înainte, am practicat conștiincios cum să fiu o persoană onestă și să-mi împărtășesc starea.

Într-o noapte, am găzduit o întâlnire de grup. Un conducător bisericesc a aranjat ca o lideră de grup să fie gazdă alături de mine. Această soră înțelegea adevărul mai bine decât mine. Pe durata acestei întâlniri, a avut părtășie și a rezolvat problemele celorlalți foarte eficient, iar eu eram puțin invidioasă. Îmi făceam griji că ceilalți m-ar crede inferioară ei. După întâlnire, conducătoarea bisericească m-a întrebat dacă aveam vreun gând de împărtășit. Știam că ar trebui să fiu onestă, să mă deschid cu privire la corupția mea și să caut o soluție. Prin urmare, i-am spus ce dezvăluisem în inima mea, iar ea mi-a trimis cuvântul lui Dumnezeu și mi-a spus despre experiența ei. Mi-am dat seama că eram invidioasă pe sora mea, pentru că prețuiam statutul, aveam o fire arogantă și voiam să fiu apreciată. Am realizat, totodată, că, pentru a renunța la invidie, trebuia să mă rog mai mult la Dumnezeu, să văd natura și consecințele invidiei mele, să țin cont de lucrarea bisericii și de datoria mea și să pun interesele bisericii pe primul loc. Asta este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. În același timp, trebuia să-mi tratez corespunzător propriile neajunsuri și deficiențe și să învăț mai mult din punctele forte ale celorlalți, pentru a-mi compensa neajunsurile. În acest fel, aș putea înțelege mai mare parte din adevăr. M-am bucurat mult că mi-am dat seama de asta. Am simțit realmente că atunci când mă deschid în fața fraților și surorilor, în loc să mă disprețuiască, ei mă ajută foarte mult.

În urma acestei experiențe, simt cât e de important să fiu o persoană onestă. Numai fiind persoane oneste și deschise putem primi lucrarea Duhului Sfânt și ajunge să-nțelegem adevărul. Văd, totodată, că onestitatea ne poate da un sentiment de ușurare și libertate și ne poate permite să trăim ca oameni. Slavă Ție, Dumnezeule!