de Marlena, Hong Kong

Eram responsabilă de udarea noilor credincioși din biserică. Cu ceva timp în urmă, au fost câțiva nou-veniți cu privire la care nu puteam fi sigură că erau potriviți pentru cultivare drept conducători de echipă. Ceea ce mă îngrijora era pierderea de timp și energie dacă se dovedeau a fi nepotriviți după ce îi cultivam. Totuși, dacă nu-i cultivam, supraveghetoarea mea putea spune că aveam cerințe prea mari de la ei și nu acordam suficientă atenție cultivării lor sau că, pur și simplu, îmi lipsea capacitatea de a-i cultiva. Eram blocată într-o situație complicată și nu știam ce să fac. Simțeam că ar trebui să-mi întreb supraveghetoarea despre asta și să o las pe ea să decidă. Atunci nu aș fi singura responsabilă dacă ceva ar merge prost și nu ar trebui să fiu tratată, chiar dacă nou-veniții ar fi într-adevăr nepotriviți. Când am luat legătura cu supraveghetoarea mea, nu am spus direct că nu eram bună la citirea oamenilor și că nu știam ce să fac. În schimb, am pălăvrăgit despre diversele circumstanțe și dificultăți ale acelor nou-veniți: cutare are o conexiune slabă la internet și este dificil de luat legătura cu el, cutare este ocupat cu lucrarea și cutare nu vorbește prea mult în adunări… Apoi, temându-mă că supraveghetoarea va spune că etichetam oamenii, am adăugat: „Însă sunt activi în adunări și dornici în căutarea lor, așa că voi încerca din răsputeri să-i cultiv.” La început, mă gândeam că va spune că acești nou-veniți nu erau potriviți pentru cultivare. În acest fel, ar fi decizia ei. Nu aș fi eu responsabilă și nu aș risca să plătesc un preț pentru cultivarea lor. Prin urmare, am fost surprinsă când ea nu a oferit un răspuns și a întrebat cu severitate: „Ce încerci să spui? Vorbești cu ocolișuri, ceea ce este greu de urmărit. Am observat acest lucru în trecut. Mai întâi vorbești despre problemele nou-veniților, făcând să pară că nu merită cultivați, apoi spui că vei face tot posibilul cu ei, astfel încât este imposibil de știut ce gândești de fapt.” M-a supărat destul de tare să aud acest lucru: „Vrea să spună că merg în zig-zag, ca un șarpe, în loc să abordez problema direct? Oare chiar sunt atât de rea? Sau pur și simplu se descarcă pentru că este într-o dispoziție proastă?” Mi-am dat seama că era greșit să gândesc în acest fel; că sora nu ar fi spus-o fără motiv și că probabil reflectă ce simțea cu adevărat. Dezvăluisem o fire coruptă fără să fiu conștientă de asta, iar sora mă ajuta semnalând-o. Așa că i-am spus: „Nu prea înțeleg problemele la care te referi, dar sunt dispusă să accept asta și să reflectez pe deplin asupra mea.”

Ulterior, am continuat să meditez la ceea ce spusese supraveghetoarea mea și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă cunosc mai bine. Mi-am amintit de cuvintele Satanei, care erau deosebit de întortocheate și lipsite de transparență. Iahve Dumnezeu l-a întrebat pe Satana: „De unde vii?” Atunci Satana I-a răspuns lui Iahve spunând: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ” (Iov 1:7). Dumnezeu expune și analizează în profunzime maniera în care vorbește Satana aici, spunând: „Așadar, cum vă simțiți când îl vedeți pe Satana răspunzând în acest fel? (Simțim că Satana este absurd, dar și înșelător.) Poți să spui ceea ce simt? De fiecare dată când văd aceste cuvinte ale Satanei, sunt dezgustat, pentru că Satana vorbește, dar totuși, cuvintele lui nu au substanță. A răspuns Satana la întrebarea lui Dumnezeu? Nu, cuvintele rostite de Satana nu au fost un răspuns, nu au dus la nimic. Nu au fost un răspuns la întrebarea lui Dumnezeu. «De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ.» Care e înțelegerea ta în ceea ce privește aceste cuvinte? De unde exact vine Satana? Ați primit un răspuns la această întrebare? (Nu.) Acesta este «geniul» uneltirilor viclene ale Satanei – a nu lăsa pe nimeni să descopere ceea ce spune de fapt. După ce ai auzit aceste cuvinte, tot nu poți distinge ceea ce a spus, deși a terminat de răspuns. Totuși, Satana crede că a răspuns perfect. Tu cum te simți atunci? Dezgustat? (Da.) Acum începi să simți dezgust ca răspuns la aceste cuvinte. Cuvintele Satanei au o anumită caracteristică: ceea ce spune Satana te face să te scarpini în cap, incapabil să înțelegi sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana are motive și vorbește în mod intenționat și, uneori, condus de propria esență, de natura lui, astfel de cuvinte ies spontan și vin direct din gura Satanei. Satana nu petrece mult timp cântărind astfel de cuvinte; mai degrabă, ele sunt exprimate fără să se gândească. Când Dumnezeu l-a întrebat de unde vine, Satana a răspuns prin câteva cuvinte ambigue. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine Satana. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și îndrumă greșit. Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe ce au făcut ieri. Tu îi întrebi: «Te-am văzut ieri. Unde mergeai?» Ei nu-ți spun direct unde au mers. Mai degrabă, ei spun: «Ce zi a fost ieri. A fost foarte obositoare!» Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă nu ți-au dat răspunsul pe care l-ai vrut. Acesta este «geniul» din iscusința vorbirii omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună, nici să înțelegi motivul sau intenția cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – acesta este un lucru perfid. Există vreunul printre voi care, de asemenea, vorbește deseori în acest fel? (Da.) Care este atunci scopul vostru? Uneori, este ca să vă protejați propriile interese, alteori, ca să vă păstrați mândria, poziția și imaginea, să vă protejați secretele vieții private? Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele voastre. Nu este aceasta natura omului?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Din ceea ce au dezvăluit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că Satana nutrește mereu motive ascunse și trucuri viclene în cuvintele și în faptele sale. Pentru a-și ascunde intențiile rușinoase, vorbește cu ocolișuri și în echivocuri. Acest lucru îi derutează pe ascultători, care nu sunt în stare să înțeleagă sensul acestora. Am reflectat la felul în care aveam tendința să vorbesc cu frații și surorile mele așa cum o face Satana, derutându-i prin faptul că foloseam un limbaj întortocheat. Când mă întrebau câți nou-veniți ar putea fi cultivați la biserica pe care o supravegheam și cum progresau acei nou-veniți, mi se cereau doar câteva cuvinte despre numărul și situația lor, dar nu dădeam niciodată un răspuns direct. Alegeam exemple de performanță slabă a nou-veniților și menționam diverși factori relevanți, astfel încât frații și surorile să creadă că nou-veniții nu erau potriviți pentru cultivare, mai degrabă decât că exista o problemă cu faptul că eu nu-i cultivam. Și apoi îmi schimbam tonul, spunând: „Dar nou-veniții trebuie cultivați. Să încercăm mai întâi și să vedem.” Tocmai spusesem despre ei că sunt problematici, iar acum spuneam că voi lucra la ei. Acesta nu era un răspuns clar. Era un răspuns atât de ocolit, încât nimeni nu știa ce voiam să spun. Dumnezeu spune că motivul pentru care Satana folosește un limbaj întortocheat, nutrind motive ascunse și trucuri viclene, este pentru a-și proteja interesele. Apoi m-am întrebat ce încercam să obțin vorbindu-le astfel fraților și surorilor. Gândindu-mă bine, am văzut că mereu începeam prin a prezenta probleme, pentru ca ceilalți să știe că nu era vorba de faptul că eu nu mă concentram pe cultivarea oamenilor, ci mai degrabă că ei, din diverse motive, nu erau candidați buni. Apoi încheiam spunând că voi încerca să-i cultiv și să văd cum mergea, pentru a le arăta fraților și surorilor că-mi asumam responsabilitatea cuvenită pentru cultivarea nou-veniților și că aveam o atitudine pozitivă. În acest fel, ei nu ar spune că etichetam oamenii și că nu voiam să risc să plătesc un preț pentru cultivarea lor. În spatele acestei maniere ocolite de a vorbi se aflau motive josnice. Mă învârteam în jurul problemelor când vorbeam cu supraveghetoarea mea, dorind ca ea să ghicească ce voiam să spun fără să fie sigură și, în cele din urmă, să o fac să decidă ea dacă să-i cultiv sau nu pe acești nou-veniți. În acest fel, finalul avea să fie în beneficiul meu, indiferent de situație. Dacă cineva verifica motivul pentru care nu-i cultivasem, puteam pasa vina fără probleme supraveghetoarei mele. Și dacă nou-veniții progresau, atunci toată lumea vedea că eram capabilă să cultiv astfel de oameni, ceea ce avea să mă pună într-o lumină bună. Felul în care vorbeam era exact felul de a vorbi al Satanei, așa cum era expus de Dumnezeu – îngropându-mi motivele și mergând în zig-zag ca un șarpe, astfel încât să îmi pot atinge scopurile fără ca alții să știe ce puneam la cale. Eram șireată și înșelătoare, la fel ca Satana. Aparent, exploram împreună cu supraveghetoarea dacă nou-veniții ar putea fi cultivați, dar, în realitate, încercam să o dirijez să decidă pentru mine, astfel încât să pot scăpa de responsabilitate. Era un lucru extrem de înșelător din partea mea! O persoană normală aflată în această situație caută principiile relevante, pentru a acționa conform acestora și a cultiva mai bine nou-veniții pentru binele lucrării bisericii. Însă țelul pe care îl urmăream era să scap de responsabilitate, astfel încât să îmi protejez interesele, statutul și reputația. Cum puteam să fiu atât de șireată și înșelătoare? Motivul pentru care supraveghetoarea m-a tratat și m-a dat în vileag era că obișnuiam să vorbesc și să acționez pe baza firii mele înșelătoare, fără să reflectez niciodată asupra mea. Eram respingătoare pentru Dumnezeu și pentru ceilalți. M-am rugat lui Dumnezeu și I-am jurat că, din acel moment, voi acorda mai multă atenție motivelor și scopurilor care stau la baza spuselor și faptelor mele și că voi practica onestitatea. Mai târziu, când frații sau surorile mele m-au întrebat despre noii credincioși, am vrut uneori să încep din nou cu problemele, astfel încât să nu fie responsabilitatea mea dacă nu ar putea fi cultivați. Când mi-am dat seama că eram din nou înșelătoare și adoptam motivul greșit, m-am rugat în mod conștient, m-am lepădat de mine și am vorbit în mod corect și obiectiv despre nou-veniți. Când am practicat în mod conștient onestitatea, am descoperit că existau multe chestiuni în care puteam să fiu vicleană și înșelătoare și că motivele mele erau uneori adânc ascunse în afara văzului lumii.

Într-o zi, supraveghetoarea a spus că un nou credincios pe care-l udasem participa la adunările organizate de sora Alaina și că îi plăcea părtășia ei. Atunci am început să mă gândesc că acest nou-venit era destul de arogant, avea diverse noțiuni și îi plăceau tendințele laice. Nu participa în mod regulat la adunările mele și să-l ud reprezenta un real efort, așa că m-am gândit că aș avea mai puține pe cap dacă Alaina l-ar putea uda în locul meu. Dacă aș aduce în mod direct în discuție ideea de a-l transfera la Alaina, supraveghetoarea ar putea spune că eram vicleană și voiam să pasez altora noii credincioși care erau dificil de udat. Dar dacă sugera ea însăși să fie transferat, atunci puteam să scap în liniște de povară. Prin urmare, am iscodit-o cu o întrebare menită să o dirijeze: „Nou-venitul a spus că preferă părtășia Alainei?” Supraveghetoarea a spus că da. Am continuat rapid: „Din moment ce așa stau lucrurile, poate ar trebui să ținem cont de ceea ce îi place? Oricum el nu participă des la adunările mele. Ce părere ai?” Așteptam ca ea să spună că acesta ar trebui transferat. Dar ea nu a luat o decizie pe loc. Ulterior, am avut un vag sentiment de neliniște: Oare nu aveam din nou motive ascunse atunci când vorbeam? De ce aveam mereu intenții atât de rușinoase? De ce nu puteam să fiu, pur și simplu, deschisă și directă cu privire la ceea ce gândeam?

Într-o zi, am căutat să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu relevante pentru starea mea și am citit aceste cuvinte ale Sale: „Unii oameni vorbesc mereu într-un mod care este dificil de înțeles de către alții. Uneori, propozițiile lor au un început, dar niciun sfârșit, uneori au un sfârșit, dar niciun început. Nu îți poți da seama deloc ce vor să spună, nimic din ceea ce spun nu are sens pentru tine și, dacă le ceri să îți explice clar, nu o fac. Deseori, folosesc pronume în discursul lor. De exemplu, raportează ceva și spun: «Acel tip credea asta și apoi frații și surorile nu au fost foarte…» Ar putea continua ore în șir și tot nu se exprimă clar, bolborosind și bâlbâindu-se, fără să aibă sens, spunând lucruri care nu au nicio legătură între ele, fără să te facă cu nimic mai înțelept după ce îi auzi – ba chiar te neliniștesc. De fapt, au citit multe cărți și sunt bine educați – așadar, de ce sunt incapabili să rostească o propoziție întreagă? Este o problemă ce ține de fire. Oamenii sunt atât de alunecoși încât trebuie să depună un mare efort ca să spună ceva. Nu se concentrează la nimic din ceea ce spun, există întotdeauna un început, dar niciun sfârșit; după ce deschid gurile și recită începutul, își înghit finalul. De ce îl înghit? Pentru că nu vor să înțelegi ce spun, vor să ghicești. Antihriștii nu se concentrează la nimic din ceea ce spun, există întotdeauna un început, dar niciun sfârșit; scot jumătate de propoziție, apoi înghit cealaltă jumătate și tatonează mereu, deoarece nu vor să înțelegi la ce se referă, vor să ghicești. Dacă îți spun direct, îți dai seama ce spun și vezi cine sunt cu adevărat, nu-i așa? Ei nu vor asta. Ce vor ei? Vor să ghicești singur și sunt fericiți să te lase să crezi ceea ce ghicești tu că este adevărat – în acel caz, nu ei au spus-o, așa că nu au nicio responsabilitate. Mai mult decât atât, ce obțin ei când le spui ce ai ghicit tu din ce voiau să spună? Ceea ce ghicești tu este exact ceea ce vor să audă și le spune ideile și părerile tale despre acea chestiune. De acolo, pot să vorbească selectiv, alegând ceea ce să spună și ce nu și cum să o spună și apoi fac pasul următor din planul lor. Fiecare propoziție se termină cu o capcană și, în timp ce îi asculți, dacă vei continua să le pui întrebări suplimentare, vei fi căzut cu totul în capcană. Este obositor pentru ei să vorbească tot timpul așa? Aceasta este firea lor – nu se simt obosiți. Este cu totul firesc pentru ei. De ce vor să creeze aceste capcane pentru tine? Pentru că nu pot să-ți vadă clar părerile și se tem că vei vedea cine sunt cu adevărat. În același timp, încearcă să te împiedice să-i înțelegi, încearcă să te înțeleagă. Vor să smulgă de la tine părerile, ideile și metodele tale. Dacă reușesc, atunci, capcanele lor au funcționat. Unii oameni se blochează, spunând tot timpul «hm» și «ăh»; nu exprimă un punct de vedere concret. Alții se blochează spunând «ca» și «ei bine», ascunzând ceea ce cred cu adevărat, folosind aceste cuvinte în loc de ceea ce vor să spună. Există multe cuvinte de umplutură, adverbe și verbe auxiliare în fiecare propoziție. Dacă le-ai înregistra cuvintele, ai descoperi că niciunul nu le dezvăluie părerile și atitudinile față de acea chestiune. Toate cuvintele lor conțin capcane, teste și ispite ascunse. Cum este această fire? (Rea.) Foarte rea. Este vorba de duplicitate? Aceste capcane, teste și ispite pe care le creează se numesc duplicitate. Aceasta este o trăsătură comună a oamenilor cu esența rea a antihriștilor. Cum se manifestă această trăsătură comună? Ei dau vestea bună, dar nu și vestea rea, vorbesc exclusiv în termeni plăcuți, vorbesc șovăielnic, își ascund parțial adevăratul înțeles, vorbesc confuz, vag, iar cuvintele lor sunt pline de teste. Toate aceste lucruri sunt capcane și toate sunt mijloace ale duplicității” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. Dumnezeu ne spune că antihriștii bat mereu câmpii atunci când vorbesc. Vorbesc în ambiguități, lăsându-i pe ascultători în ceață. Iscodesc și ademenesc mereu, încercând să-i atragă pe ceilalți într-o capcană pentru a-și atinge obiectivele și, în cele din urmă, pentru a evita responsabilitatea. Este exact ca Satana care i-a spus Evei că nu ar muri neapărat dacă ar mânca fructele. Cuvintele Satanei erau pline de iscodire și ademenire, fără a-i dezvălui direct obiectivele, ci ispitindu-i pe alții la păcat fără a-și asuma responsabilitatea. După cum a dezvăluit Dumnezeu: „În fiecare persoană există o fire satanică; în fiecare inimă există numeroasele otrăvuri cu care Satana îl ispitește pe Dumnezeu și-l ademenește pe om. Uneori, discursul omului se împletește cu vocea și tonul Satanei și cu intenția de a ispiti și ademeni. Ideile și gândurile omului sunt pline de otrăvurile Satanei și îi degajă duhoarea. Uneori, aspectul sau acțiunile oamenilor sunt impregnate de aceeași duhoare a ispitei și ademenirii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este să alegi calea cea dreaptă”). Eu eram la fel, vorbind mereu într-o manieră ocolită cu frații și surorile, iscodind și ademenind pentru propriile motive josnice. Nu-mi doream să irosesc timp și energie pentru un nou-venit. Voiam să mă folosesc de această ocazie pentru a renunța la el. Dar nu voiam ca supraveghetoarea să știe că etichetasem și respinsesem un nou-venit. Pentru a-mi menține imaginea de persoană conștiincioasă și iubitoare față de nou-veniți, i-am sugerat într-o manieră timidă să luăm în considerare sentimentele nou-venitului și să facem cum dorește el. Încercam să o dirijez spre a sugera să fie transferat la adunările Alainei, ca eu să-mi pot atinge scopul. Felul în care vorbeam era exact așa cum dezvăluia Dumnezeu: „Dacă le-ai înregistra cuvintele, ai descoperi că niciunul nu le dezvăluie părerile și atitudinile față de acea chestiune. Toate cuvintele lor conțin capcane, teste și ispite ascunse. Cum este această fire? (Rea.) Foarte rea” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. Ori de câte ori se ivea ceva, nu-mi ieșeau pe gură decât încercări și ispite, fără nici măcar un cuvânt sincer. Nu era aceasta manifestarea unei firi rele? Preferam să bat câmpii, în loc să las pe cineva să vadă ce sugeram cu adevărat. Mă gândeam că ar fi nesăbuit din partea mea să-mi dau în vileag eșecurile scoțând la iveală ceea ce îmi doream. Asta era pentru idioți! Credeam că felul meu viclean de a vorbi era isteț – că eram ingenioasă, inteligentă și că gândeam cu doi pași înaintea tuturor – și că aceasta era modalitatea de a-mi proteja interesele. A fi alunecos și viclean reprezenta principiul după care trăiam și respingeam ceea ce ne spune Dumnezeu despre a fi onest și transparent în cuvânt și faptă. Simțeam că aș avea ceva de pierdut dacă aș trăi astfel. Perspectiva îmi fusese de mult distorsionată. Adoptasem căile Satanei ca normă de comportament, fiind șireată și înșelătoare la fiecare pas. Era puțin înfricoșător să reflectez la asta și să văd cât de întunecată și rea eram. Am văzut cât de profund mă corupsese Satana și că abia mai eram umană. Vorbeam și procedam în acest fel și în viața mea de zi cu zi. Odată, mi-am amintit că îmi plăcea foarte mult o geantă de firmă cumpărată de mătușa mea. Nu puteam să i-o cer direct, dar nu voiam să cheltuiesc o grămadă de bani cumpărându-mi una, așa că am spus cu un glas preocupat: „Nici măcar nu va fi folosită – ce risipă! Ai deja o geantă marca aceea. Pentru ce ai cumpărat-o pe asta?” Pentru mătușa mea, era ca și cum aș fi fost grijulie și nu aș fi vrut să risipească banii pe lucruri de care nu avea nevoie. Dar ce voiam să spun, de fapt, era că geanta se irosea stând, pur și simplu, acolo, așa că de ce să nu mi-o dea mie? Și, desigur, mi-a dat geanta. Folosind câteva cuvinte scurte, am făcut-o să-mi „ofere” geanta. Eram mereu așa, nu spuneam direct ce îmi doream, ci-i făceam pe oameni să-mi dea de bunăvoie ceea ce voiam. Privind în urmă la toate acele lucruri, m-am întrebat cum am putut să fiu atât de înșelătoare. Îmi doream să pot da timpul înapoi și să retrag lucrurile dezgustătoare pe care le spusesem. În acel moment, mi-am dat seama că felul în care vorbesc și acționează antihriștii și firea lor rea, așa cum a fost expusă de Dumnezeu, erau din abundență în mine. Eram așa de ani de zile și foloseam acel mod viclean de a vorbi fără ca măcar să-mi dau seama. Firea mea coruptă reprezenta o problemă majoră. Ar fi extrem de periculos dacă nu aș trata-o și nu aș face o schimbare.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă și îi antipatizează cu adevărat pe oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, intențiile și metodele lor de a păcăli; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, cum face și adevărul. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt pe placul lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de comportament. Nu mai putem să trăim după filosofii satanice, nu mai putem să umblăm cu minciuni și tertipuri. Trebuie să ne eliberăm de toate minciunile și să devenim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și tertipuri când trăiau printre alții și foloseau filosofii satanice drept bază pentru existența lor, pentru viețile lor și drept fundament pentru comportamentul lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă vorbești sincer, dacă spui adevărul și ești o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și părăsit. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot ocupa un loc în Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au învățat că Lui Îi plac oamenii cinstiți și că este dezgustat de cei care sunt înșelători. Numai oamenii cinstiți pot dobândi mântuirea Sa, în timp ce aceia înșelători vor fi dați în vileag și alungați. Printre oamenii pe care i-am văzut înlăturați și alungați din biserică în anii mei de credință erau cei nepăsători cu datoria lor și care nu erau de încredere și cei care, de dragul prestigiului și statutului, se ascundeau în spatele unei măști sau chiar îi păcăleau pe oameni cu diverse uneltiri și trucuri. Dar Dumnezeu vede toate lucrurile și rânduiește împrejurări pentru a-l da în vileag pe fiecare dintre ei. Oamenii înșelători chiar nu-și găsesc loc în casa lui Dumnezeu. Amintindu-mi de vremea când udam și cultivam noi credincioși, existau o mulțime de abateri și probleme în felul în care mă comportam, dar nu mă concentram pe căutarea adevărului pentru a mă ocupa de ele. Eram mereu vicleană și înșelătoare, găsind motive și scuze pentru a-mi ascunde corupția și neajunsurile și, drept urmare, nou-veniții nu erau cultivați. Dacă lucrurile continuau în acest fel, aveam să fiu și eu respinsă și alungată de Dumnezeu. Privindu-i pe frații și surorile simple și cinstite din jurul meu, puteam să văd că erau multe lucruri pe care ei nu le înțelegeau în îndatoririle lor și existau erori și neglijențe, dar nu se fereau de responsabilitățile lor. Pentru a înțelege adevărul, pentru a pricepe principiile și pentru a-și îndeplini îndatoririle spre mulțumirea lui Dumnezeu, ei erau capabili să lase deoparte mândria personală, să fie simpli și deschiși, să-și mărturisească eșecurile și neajunsurile și să caute de la alții. Era limpede de văzut că Dumnezeu îi lumina și îi îndruma. Chiar dacă erau de calibru mediu sau chiar, uneori, puțin nesăbuiți, Dumnezeu tot îi îndruma, ajutându-i să învețe treptat principiile adevărului și să-și îmbunătățească îndatoririle. Din asta mi-am dat seama că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care sunt simpli și cinstiți. Aceasta este dreptatea Sa. Înțelegând acest lucru, mi-am dat seama că a spune adevărul și a fi sincer ar putea însemna că oamenii văd cine sunt eu cu adevărat, dar acesta nu este un lucru rău. S-ar putea să fie puțin jenant pe moment, dar lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt deschiși și sinceri. În plus, deși fiind simplă și deschisă e posibil să-mi expun problemele, frații și surorile mele nu m-ar disprețui niciodată pentru asta. M-ar ajuta să mă corectez și m-ar îndruma împreună cu ei către principii. Și practicarea în acest fel nu ar fi în detrimentul datoriei mele. Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se extinde atât de repede acum și necesită ajutorul multor noi credincioși. Dar eu cultivasem foarte puțini noi credincioși. Oare asta nu împiedica și perturba lucrarea bisericii? Mă împotrivisem lui Dumnezeu! Dumnezeu spune: „Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu.” Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de clare. Indiferent de calea pe care o alege cineva și de ce fel de persoană caută să fie, acest lucru are o legătură directă cu finalul și soarta lui. M-am gândit la modul în care, de multe ori, pur și simplu am comis gafe în diverse situații fără să caut adevărul sau să reflectez asupra mea pentru a mă cunoaște mai bine. Trăiam după natura mea satanică. Nu am intrat nici măcar în cel mai elementar adevăr cu privire la a fi cinstită sau a face schimbări în firea vieții mele. Am rămas o persoană înșelătoare care îi aparținea Satanei. Cum puteam spera la mântuire? Numai practicând să fiu o persoană cinstită aș fi pe calea cea dreaptă.

Mai târziu, am continuat să caut și, citind cuvintele lui Dumnezeu, calea mea spre practicarea onestității a devenit puțin mai clară. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când oamenii se dedau înșelăciunii, ce intenții provoacă asta? Ce scop încearcă ei să atingă? Fără excepție, este pentru a dobândi faimă, câștig și statut; pe scurt, este de dragul intereselor lor. Și ce stă la baza urmăririi intereselor personale? Este faptul că oamenii își văd interesele ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelăciunii pentru a trage foloase, iar firea lor înșelătoare este astfel dezvăluită. Cum ar trebui rezolvată această problemă? Mai întâi trebuie să discerni și să știi care sunt interesele, ce aduc ele mai exact oamenilor și care sunt consecințele urmăririi lor. Dacă nu te poți lămuri cu privire la acest lucru, atunci să te lepezi de ele va fi mai ușor de zis, decât de făcut. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, atunci la nimic nu le este mai dificil de renunțat decât la propriile interese. Asta pentru că filosofiile lor de viață sunt: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» și «Oamenii mor pentru avere cum păsările mor pentru hrană». În mod clar, ei trăiesc pentru propriile interese. Oamenii cred că fără propriile interese – că dacă ar fi să-și piardă interesele – nu ar fi capabili să supraviețuiască. Este de parcă supraviețuirea lor este inseparabilă de propriile interese, prin urmare, majoritatea oamenilor sunt orbi la toate, mai puțin la propriile interese. Ei își văd propriile interese ca fiind mai presus decât orice altceva, trăiesc pentru propriile interese și a-i face să renunțe la acestea este ca și cum le-ai cere să renunțe la viețile lor. Așadar, ce ar trebui să facă în aceste circumstanțe? Oamenii trebuie să accepte adevărul. Numai când înțeleg adevărul pot să vadă esența propriilor interese; numai atunci pot începe să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva lor și să fie capabili să suporte durerea de-a renunța la ceea ce iubesc atât de mult. Iar când poți să faci asta și să te lepezi de propriile interese, te vei simți mai destins și mai liniștit în inima ta și, procedând așa, îți vei fi biruit trupul. Dacă rămâi fidel intereselor tale și refuzi să renunți la ele și dacă nu accepți câtuși de puțin adevărul – în inima ta s-ar putea să spui: «Ce e rău în a încerca să trag foloase și a refuza să sufăr pierderi? Dumnezeu nu m-a pedepsit și oamenii ce pot să-mi facă?» Nimeni nu-ți poate face nimic, dar cu această credință în Dumnezeu, în cele din urmă, nu vei reuși să dobândești adevărul și viața. Aceasta va fi o pierdere imensă pentru tine – nu vei fi capabil să atingi mântuirea. Există vreun regret mai mare? Asta rezultă în cele din urmă din a-ți urma interesele. Dacă oamenii urmăresc doar faima, câștigul și statutul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi o pierdere. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii în viață și a atingerii mântuirii, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți scrutarea, judecata și mustrarea Lui și să dobândești adevărul și viața. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi faimei, câștigului și statutului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a atinge mântuirea. Alegi faima, câștigul și statutul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și renunți la adevăr, nu este un lucru nesăbuit? În termeni simpli, asta înseamnă să suferi o mare pierdere de dragul unui mic avantaj. Faima, câștigul, statutul, banii și interesele sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii înlătură firile corupte care îi determină să urmărească faima, câștigul și statutul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărurile pe care le dobândesc oameni sunt eterne; Satana nu le poate lua oamenilor aceste adevăruri, nici nimeni altcineva. Renunți la interesele tale, dar ceea ce câștigi sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate sunt ale tale și le câștigi pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea de la Dumnezeu și viața veșnică. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii renunță la adevăr de dragul intereselor proprii, atunci pierd viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai nesăbuiți. Ceea ce alege o persoană – interesele sale sau adevărul – este incredibil de revelator. Cei care iubesc adevărul vor alege adevărul; vor alege să se supună lui Dumnezeu și să-L urmeze pe El. Ar prefera să-și abandoneze propriile interese, pentru a urmări adevărul. Oricât de mult trebuie să sufere, sunt hotărâți să rămână fermi în mărturia lor, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Aceasta este calea fundamentală pentru practicarea adevărului și intrarea în adevărul-realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia”). „Există adesea intenții la baza minciunilor oamenilor, dar unele minciuni nu au nicio intenție la bază și nici nu sunt plănuite în mod deliberat. În schimb, ele sunt spuse în mod firesc. Minciunile de acest fel sunt ușor de înlăturat; minciunile cu intenții la baza lor sunt cele greu de înlăturat. Asta fiindcă aceste intenții vin din natura omului și reprezintă șiretlicurile Satanei și sunt intenții pe care oamenii le aleg în mod voit. Dacă cineva nu iubește adevărul, va fi incapabil să se răzvrătească împotriva trupului – deci ar trebui să se roage lui Dumnezeu, să se bazeze pe El și să caute adevărul, pentru a rezolva problema. Dar mințitul nu poate fi complet înlăturat dintr-o dată. Se va repeta cu câte o ocazie, ba chiar cu mai multe. Aceasta este o situație normală și, atât timp cât înlături fiecare minciună pe care o spui și continui să faci acest lucru, va veni și ziua în care le vei fi înlăturat pe toate. Înlăturarea mințitului este un război prelungit: când spui o minciună, reflectează asupra ta și apoi roagă-te lui Dumnezeu. Când mai spui una, reflectează asupra ta și roagă-te din nou lui Dumnezeu. Cu cât te rogi mai mult lui Dumnezeu, cu atât mai mult îți vei urî firea coruptă și cu atât mai mult îți vei dori să practici adevărul și să-l trăiești. Astfel, vei avea puterea de a abandona minciunile. După o perioadă de astfel de experiență și practică, vei putea să vezi că minciunile tale au devenit mult mai puține, că trăiești într-o tihnă mult mai mare și că nu mai ai nevoie să minți sau să-ți acoperi minciunile. Deși poate că nu vorbești mult, zilnic, fiecare propoziție va veni din inimă și va fi adevărată, cu foarte puține minciuni. Cum te vei simți trăind așa? Nu te vei simți descătușat și eliberat? Firea ta coruptă nu te va constrânge și nu vei fi înrobit de ea și cel puțin vei începe să vezi rezultatele faptului de a fi o persoană cinstită. Firește, când întâlnești ocazii speciale, poate că uneori mai lași să scape o mică minciună. Poate sunt momente când te confrunți cu vreun pericol sau vreun soi de problemă, sau vrei să-ți menții siguranța, momente în care nu te poți abține să nu minți. Totuși, trebuie să reflectezi asupra acestui lucru, să-l înțelegi și să rezolvi problema. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să spui: «Încă există minciuni și șiretlicuri în mine. Fie ca Dumnezeu să mă mântuiască de firea mea coruptă, odată pentru totdeauna.» Când practici intenționat înțelepciunea, nu se consideră o dezvăluire a corupției. Asta trebuie să experimentezi, ca să fii o persoană cinstită. În acest mod, minciunile tale vor fi tot mai puține. Azi, spui zece minciuni, mâine s-ar putea să spui nouă, după aceea vei spune opt. Mai târziu, vei spune doar două sau trei. Vei spune tot mai mult adevărul și practica ta de a fi o persoană cinstită se va apropia din ce în ce mai mult de intențiile lui Dumnezeu, de cerințele și standardele Lui – și ce bine va fi! Ca să practici onestitatea, trebuie să ai o cale și trebuie să ai un țel. Mai întâi, rezolvă problema de a spune minciuni. Trebuie să cunoști esența care stă în spatele faptului că spui aceste minciuni. Trebuie și să diseci ce intenții și ce motive te împing să spui aceste minciuni, de ce ai astfel de intenții și care este esența lor. Când ai clarificat toate aceste probleme, vei fi deslușit total problema mințitului și, când ți se întâmplă ceva, vei avea principii de practică. Dacă vei continua cu o asemenea practică și experiență, atunci cu siguranță vei vedea rezultate. Într-o zi, vei spune: «Este simplu să fii cinstit. Să fii înșelător este atât de obositor! Nu mai vreau să fiu o persoană înșelătoare, să trebuiască mereu să mă gândesc la ce minciuni să mai spun și la cum să mi le acopăr. Este ca și cum aș fi o persoană cu o boală mintală, vorbind în contradicții – cineva care nu merită să fie numit „ființă umană”! O astfel de viață este atât de obositoare și nu mai vreau să trăiesc așa!» În acel moment, vei avea o șansă de a fi cu adevărat cinstit și asta va dovedi că ai început să faci progrese spre a deveni o persoană cinstită. Acesta este un progres major. Sigur, poate că unii dintre voi, atunci când veți începe să practicați, veți fi îngroziți după ce veți rosti cuvinte cinstite și vă veți destăinui. Fața vi se va înroși, vă veți simți rușinați și vă veți teme că ceilalți vor râde de voi. Ce ar trebui să faceți atunci? Încă trebuie să vă rugați lui Dumnezeu și să-I cereți să vă dea putere. Spune: «Dumnezeule, vreau să fiu o persoană cinstită, dar mă tem că oamenii vor râde de mine atunci când spun adevărul. Te rog să mă mântuiești de robia firii mele corupte; lasă-mă să trăiesc după cuvintele Tale și să fiu descătușat și eliberat.» Când te rogi astfel, în inima ta va fi și mai multă lumină și îți vei spune: «Este bine să pun asta în practică. Astăzi, am practicat adevărul. În sfârșit, am fost și eu, o dată, o persoană cinstită.» În timp ce te rogi așa, Dumnezeu te va lumina. El va lucra în inima ta și te va mișca, permițându-ți să prețuiești cum este să fii o persoană cinstită. Acesta este modul în care adevărul trebuie pus în practică. Chiar la început, nu vei avea o cale, dar căutând adevărul, vei găsi una. Când oamenii încep să caute adevărul, nu au neapărat credință. Le este greu oamenilor să nu aibă o cale, dar odată ce înțeleg adevărul și au o cale de practică, inimile lor se bucură de ea. Dacă sunt capabili să practice adevărul și să se poarte conform principiilor, inimile lor vor găsi alinare, iar ei vor dobândi libertate și descătușare” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit principiile de practicare pentru a ne ocupa de minciuni și șicane. În primul și-n primul rând, trebuie să renunțăm la interesele personale. Acest aspect al practicării este deosebit de important. Scopul minciunii este de a-ți proteja interesele și de a-ți atinge scopurile, iar când acesta este obiectivul, recurgi la minciuni și la șiretlicuri. Prin urmare, este vital să renunți mai întâi la interesele personale. Acest lucru ajută la abordarea problemei vicleniei. De asemenea, este important să reflectăm frecvent asupra noastră, permițându-I lui Dumnezeu să ne analizeze atent fiecare cuvânt și faptă. Când ne trezim că vrem să vorbim sau să acționăm cu viclenie, trebuie să ne întrebăm ce încercăm să obținem. Dacă devenim conștienți de faptul că nutrim intenții viclene sau dezvăluim o fire rea, atunci trebuie să venim repede înaintea lui Dumnezeu să ne rugăm și să ne schimbăm. Trebuie să practicăm în mod conștient onestitatea și să învățăm să ne destăinuim fraților și surorilor noastre, expunându-ne gândurile, perspectivele, corupția și defectele și căutând adevărul pentru a le rezolva. Acesta reprezintă singurul mod de a curăți treptat o fire înșelătoare, rea și satanică. După ce mi-am dat seama de acest lucru, mi-am căutat supraveghetoarea și m-am destăinuit cu privire la motivele mele josnice când vorbeam cu ea și i-am cerut scuze. Nu numai că nu m-a respins, ci și ea mi s-a destăinuit și am analizat împreună neajunsurile din îndatoririle noastre. Să practic în acest fel m-a făcut să mă simt relaxată. Simțeam că nu mai trăiam în umbră, iar asta mi-a oferit liniște sufletească. Nu sunt complet eliberată de firea mea înșelătoare, rea și coruptă, dar am credința și voința de a fi o persoană cinstită, pe placul lui Dumnezeu și de a mă concentra pe a fi onestă și deschisă față de examinarea atentă din partea lui Dumnezeu în fiecare lucru pe care îl spun și îl fac în viață.