99. Gândurile unui pacient în stadiul terminal

de Titie, China

În iunie 2013, am avut mentruație mai mult de zece zile și am eliminat niște cheaguri mari de sânge. Din când în când, mă durea puțin abdomenul, în partea din dreapta, jos, așa că nu am dat atenție acestui lucru. Însă în luna următoare, în timpul menstruației, am eliminat tot mai multe cheaguri și am sângerat abundent. M-am speriat puțin, așa că am mers la spital pentru o consultație. Doctorul m-a trimis acasă, să aștept rezultatele. Însă, a doua zi, am sângerat continuu. Cel mai bun medicament pentru oprirea sângerării a funcționat doar temporar, după care sângerarea a revenit. Întrucât am pierdut mult sânge, am început să am frisoane. În momentul acela, eram singură acasă. Mi-am spus: „Dacă sângerez până mor?” Am sunat-o repede pe sora mea și apoi m-am prăbușit pe pat, incapabilă să mă mișc. Sora mea a chemat ambulanța și am fost dusă de urgență la spital. Eram înfricoșător de palidă din cauza hemoragiei. Buzele îmi erau vinete, iar fața palidă ca a unui cadavru. Tremuram din tot corpul și aveam nevoie disperată de o transfuzie, dar spitalul nu avea rezerve de plasmă și nu avea să primească până la ora 1 dimineața. Când am auzit că nu sunt rezerve de plasmă, m-am îngrozit: „Mai sunt opt ore până la 1 dimineață. Cum să rezist atât de mult? Aproape am sângerat până la moarte, deci în opt ore oare nu voi fi deja moartă? Încă sunt atât de tânără. Dacă mor, nu voi mai vedea albastrul azuriu al cerului sau priveliștile frumoase ale Împărăției.” Îmi era foarte frică și Îl strigam continuu pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Te rog să mă salvezi!” În clipa aceea, mi-am amintit o propoziție din cuvintele Lui: „Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Cuvintele Lui mi-au dat multă credință. Atât timp cât mai aveam suflare, n-aveam să mor fără acordul lui Dumnezeu. M-am rugat în liniște: „Dumnezeule, Îți mulțumesc! Când sunt neajutorată și mi-e teamă, doar cuvintele Tale mă pot alina. Încă mai am suflare și, atât timp cât nu mă lași să mor, voi continua să trăiesc. Cred în ceea ce spui Tu.” După rugăciune, m-am simțit mai liniștită și mai puțin speriată. Soțul meu a ajuns la spital pe la 6 seara, dar când a auzit ce se întâmplase, nu mi-a spus nicio vorbă de alinare. Doar s-a uitat la mine, a vorbit scurt cu cei din jurul meu și a plecat. Soțul meu mă persecutase de când am început să cred în Dumnezeu. Acum că eram bolnavă, chiar nu voia să aibă de-a face cu mine. M-am simțit părăsită și neajutorată. Nu puteam să mă mișc sau să vorbesc, dar mintea îmi era limpede. Când l-am văzut pe soțul meu plecând, nu m-am putut stăpâni să nu plâng. Credeam că soțul meu avea să-mi fie alături. Nu-l credeam atât de crud. Atunci am știut că nu puteam conta pe soțul meu, ci doar pe Dumnezeu. M-am rugat în tăcere, fără să îndrăznesc să mă îndepărtez de El nicio clipă. M-am gândit și la niște imnuri și cuvinte ale lui Dumnezeu. Imnul care m-a impresionat cel mai mult se numea „Petru a păstrat adevărata credință și dragoste”: „Dumnezeule! Viața mea nu valorează nimic și trupul meu nu valorează nimic. Am doar o singură credință și o singură iubire. Am credință în Tine, în mintea mea, și iubire pentru Tine, în inima mea; doar aceste două lucruri trebuie să Ți le dau și nimic altceva(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum a ajuns Petru să-L cunoască pe Isus”). Am cântat în gând acest imn și m-am gândit cum nu mă dăruisem lui Dumnezeu în credința mea și nu am crezut cu adevărat. Am vrut mereu să mă bazez pe familia mea, dar în cel mai vulnerabil moment al meu, cea mai apropiată persoană m-a ignorat. Dumnezeu a fost Cel Care m-a alinat prin cuvintele Lui și numai El mă poate mântui. M-am rugat în inima mea: „Dumnezeule, numai Tu mă poți mântui și alina și-mi poți da credință și putere. Sunt gata să-Ți ofer inima și viața mea.” Gândindu-mă la imnul cu vorbele lui Dumnezeu, m-am simțit împăcată, nu m-am mai gândit la boală și nu m-am mai temut de moarte. Treptat, trupul a început să mi se încălzească și, fără să-mi dau seama, s-a făcut 1 dimineață. După transfuzia de sânge, a doua zi dimineață, m-am simțit ca nouă. Doctorul de gardă a avut un șoc când a văzut că m-am ridicat în pat. A spus: „Ieri nu erai deloc bine; e o minune că ai rezistat până dimineață!” Când am auzit ce a spus, I-am tot mulțumit lui Dumnezeu. Fără îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, n-aș fi supraviețuit. Totul s-a datorat protecției minunate de la Dumnezeu. După aceea, doctorul m-a trimis la spitalul orășenesc pentru mai multe teste. Mi-am spus: Dumnezeu m-a protejat în situația periculoasă de ieri, așa că sunt sigură că nu vor găsi probleme grave.

A doua zi, am mers, cu niște rude, la un spital mare, pentru alte teste, ca să aflu că am fost diagnosticată cu cancer cervical în stadiu avansat. Tumora era deja mare cât un ou de rață, iar operația nu era o opțiune. N-aș fi supraviețuit operației. Când l-am auzit spunând „cancer cervical în stadiu avansat”, am rămas stupefiată și complet uluită. Mă tot gândeam: „Cancer? Cum am făcut cancer? Unii necredincioși trăiesc doar două luni după ce fac cancer. Oare voi supraviețui?” M-am simțit angoasată și tulburată și n-am vrut să vorbesc cu nimeni. Întinsă în patul de spital, mă tot gândeam la ultimii zece ani de credință în Dumnezeu: de când am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, fusesem persecutată de familia mea, iar necredincioșii chiar mă batjocoreau și mă calomniau. Pe parcursul acestor ani, indiferent ce datorie îmi repartiza biserica, mă supuneam mereu. Indiferent cât de dificilă sau istovitoare era, făceam față bazându-mă pe Dumnezeu. Chiar și când am fost arestată, condamnată și închisă, niciodată nu L-am trădat pe Dumnezeu și, după ce m-am eliberat, am continuat să răspândesc Evanghelia și să-mi fac datoria. Suferisem deja foarte multe și trecusem prin vremuri aspre, deci de ce aveam acum o boală terminală? De ce nu mă protejase Dumnezeu? Oare credința mea în Dumnezeu se sfârșea? Pur și simplu nu înțelegeam și nu acceptam să mor așa. Cu lacrimi de durere în ochi, I-am cerut lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Nu vreau să mor. Dacă mor acum, nu voi vedea ziua Ta de glorie și moartea marelui balaur roșu și nu voi vedea niciodată priveliștile frumoase ale Împărăției. Mă cutremur când mă gândesc ce sfârșit mă așteaptă. O, Dumnezeule, Te rog ajută-mă și vindecă-mi boala!” În clipa aceea, mi-am amintit de pierderea masivă de sânge pe care o suferisem și cum, deși nimeni nu credea că aveam să supraviețuiesc, Dumnezeu m-a ținut în viață, iar eu fusesem martora faptei Lui minunate. Cu acel gând în minte, am vrut să mă tratez.

Văzând cât de gravă era boala mea, doctorul a recomandat să fac atât radioterapie, cât și chimioterapie. Chimioterapia îmi provoca grețuri și confuzie. Mă simțeam foarte inconfortabil și fața îmi ardea. În timpul radioterapiei, era ca și cum eram împunsă de ace în tot trupul. Durerea de la ambele terapii era de nesuportat, iar eu am reînceput să mă plâng și să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu: avea sens ca necredincioșii, care nu aveau protecția Lui, să se îmbolnăvească de cancer, dar eu aveam credință, deci cum am putut să fac această boală terminală? Dumnezeu nu mă protejase! Secția în care eram în spital era plină de tot felul de bolnavi de cancer și, la câteva zile, un pacient decedat era scos pe targă din salon. Eram îngrozită și îngrijorată că, dacă boala mea se agrava, într-o zi, eu aveam să fiu cea scoasă pe targă. Nu voiam să stau toată ziua cu ceilalți pacienți cu cancer. Era agonizant să le ascult zi de zi gemetele de durere. Așadar, cum am terminat tratamentul, am mers la o soră pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu. În întâlnirile cu ea, îi împărtășeam activ felul în care înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu și discutam cu ea cum să înlăturăm noțiunile potențialilor destinatari ai Evangheliei. M-am gândit: „Odată ce mă externez, voi continua să răspândesc Evanghelia și să-mi fac datoria. Atât timp cât particip la mai multe întruniri, mănânc și beau mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și am credință, El sigur mă va proteja.” În timpul tratamentului, m-a vizitat o rudă, care le-a spus soțului și copiilor mei că soțul ei murise de cancer și că boala mea era incurabilă. A spus că, decât să cheltuim bani pe tratamentul din spital, mai bine am călători, ca să nu mă piardă și pe mine și banii. Soțul meu i-a urmat sfatul și a spus că mă va duce într-o călătorie. A spus că puteam merge oriunde voiam. Dar singurul meu gând era: „Deci vor să renunțe la tratamentul meu? Oare nu voi muri dacă se întâmplă asta? Oare acesta chiar este sfârșitul?” M-am simțit din nou angoasată. Câteva zile mai târziu, soțul meu a refuzat să-mi plătească facturile medicale. Sora mea a spus: „Doctorul a spus că mai ai doar două-trei luni de trăit, așa că nu-i mai cere soțului tău să-ți plătească facturile. Acum nu te mai poate vindeca niciun tratament. Bazează-te pe Dumnezeu – numai El te poate salva!” Când am auzit asta, nu m-am putut mișca din cauza șocului, neîndrăznind să mă gândesc că vorbele ei pot fi adevărate. Mai aveam două-trei luni de trăit? Am fost complet devastat și mi-au dat lacrimile. Doctorul mă declarase incurabilă, iar soțul și copiii mei renunțaseră la tratamentul meu. Ce puteam să mai fac decât să aștept moartea? Credeam în Dumnezeu de mulți ani și suferisem foarte mult, totul cu speranța că El avea să mă salveze de la moarte și că puteam să intru în Împărăție. Nu mi-am închipuit niciodată că lucrurile aveau să se termine așa. Eram incredibil de deznădăjduită și am crezut că nu mai puteam fi salvată. În zilele care au urmat, m-am rugat mecanic și am citit cuvintele lui Dumnezeu cu mai puțin entuziasm. Simțeam că puteam muri oricând și că nu mai avea rost să mă rog. Eram foarte pesimistă și negativă.

Într-o zi, când mă întorceam în salonul meu, în clipa în care am deschis ușa, am văzut un pacient cu cancer, mort în patul său, acoperit cu un cerșaf alb. M-am speriat atât de tare, încât am fugit în alt salon. Pacientul fusese internat cu numai două zile în urmă și deja murise. M-am temut că, într-o zi, și eu aveam să înfrunt moartea, așa că m-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, mi-e teribil de frică, sunt negativă și slabă. Nu vreau să mor ca un necredincios. Te rog să mă protejezi, să-mi dai credință și putere și să-mi permiți să-Ți înțeleg voia.” După aceea, mi-am amintit un imn intitulat „Durerea încercărilor este o binecuvântare de la Dumnezeu”: „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană. Încercările sunt o binecuvântare de la Mine, și cât de mulți dintre voi vin adesea înaintea Mea, implorându-Mi în genunchi binecuvântările? Credeți mereu că ceva cuvinte prielnice pot fi considerate binecuvântarea Mea, totuși nu recunoașteți că amărăciunea este una dintre binecuvântările Mele(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvintele lui Dumnezeu m-au alinat și m-au emoționat foarte mult. Cuvintele Lui mi-au arătat că drumul spre Împărăție nu este lin și ușor. Omul trebuie să îndure niște încercări aspre. Boala mea era încă o încercare și o binecuvântare de la Dumnezeu. Nu-mi puteam pierde credința în Dumnezeu, ci trebuia să-I caut voia în această boală, să nu mă plâng de El și să rămân fermă în mărturia mea pentru El. După ce I-am înțeles cuvintele, am devenit mai puțin negativă și am avut credința de a mă baza pe El pentru a depăși această situație. Văzând că încă nu mă lăsase să mor, am citit mai mult din cuvintele Lui în timpul liber și m-am întâlnit cu acea soră.

Acasă la ea, citeam adesea acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”. Un anumit pasaj m-a făcut să-mi cunosc părerile despre credința în Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu e deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu). Am mai citit și acest fragment în cuvintele lui Dumnezeu: „În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu de judecată au fost ca o sabie ascuțită care mi-a străpuns inima. Era ca și cum Dumnezeu mă judeca față-n față. Am început să mă gândesc: După ce am devenit creștină, am căutat mereu să obțin har. Credeam că, dacă-mi puneam credința în Domnul, avea să mă protejeze și să mă apere de pericole. După ce am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, deși știam că El nu a vindecat bolnavii, nu a alungat demoni și nu a făcut minuni ca în Epoca Harului, ci i-a pus pe oameni să urmărească adevărul și să treacă prin judecată, mustrare, încercări și rafinări, pentru a purifica firile corupte ale oamenilor, tot m-am agățat de această dorință extravagantă de binecuvântări. Credeam că, atât timp cât urmăream credința cu sârguință, aveam să fiu imună la toate dezastrele și bolile și, chiar dacă mă îmbolnăveam grav, Dumnezeu avea să mă protejeze și să nu mă lase să mor. M-am sacrificat cu entuziam ca să obțin binecuvântări și har. Indiferent cum m-a persecutat și mi-a stat în cale soțul meu sau cum m-au bârfit și m-au abandonat rudele, n-am fost constrânsă de ei. Chiar și când am fost arestată și închisă, tot nu L-am trădat pe Dumnezeu. Odată ce m-am eliberat, am continuat să-mi îndeplinesc datoria. Am crezut că, dacă urmăream așa, aveam să fiu mântuită și lăsată în viață. Mai ales când am crezut că-mi dădeam ultima suflare, și Dumnezeu m-a tras din pragul morții, când L-am strigat cât de tare am putut, m-am convins că avea să mă ajute, indiferent ce greutăți întâmpinam. Când am fost diagnosticată cu cancer și familia mea a renunțat la tratamentul meu, L-am văzut pe Dumnezeu ca pe ultima mea speranță și am crezut că, dacă mergeam în continuare la întruniri și-I citeam cuvintele, dacă mă rugam mai mult, mă bazam pe El și-mi îndeplineam datoria cât de bine puteam, Dumnezeu avea să vadă că aveam credință și mă supuneam și poate că avea să mă apere și să-mi permită să trăiesc. Datorită revelației din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, deși puteam să abandonez unele lucruri, să mă sacrific și să-mi fac datoria cu fervoare, nu adevărul îl urmăream și nu făceam asta ca să-mi lepăd firea coruptă și să mă purific, ci speram să schimb sacrificiile și prețul plătit cu harul și binecuvântările de la Dumnezeu, sperând că avea să mă apere de moarte în marele dezastru și că aveam să ajung la o destinație minunată. Când Dumnezeu m-a apărat, I-am mulțumit necontenit și L-am lăudat, dar când am făcut această boală terminală, m-am simțit nedreptățită, am protestat în tăcere împotriva lui Dumnezeu și chiar L-am învinuit că era nedrept. În credința mea, voiam doar să scot beneficii de la El și nu am văzut cât de important e să urmezi adevărul. Când m-am confruntat cu o boală care mi-a amenințat finalitatea și destinația, mi-am pierdut credința. Mi-am pierdut interesul față de cuvintele lui Dumnezeu și de rugăciune și chiar L-am înțeles greșit și L-am învinovățit. Am văzut că nu eram deloc sinceră cu Dumnezeu și nu-L iubeam cu adevărat, ci doar Îl foloseam, înșelându-L și „făcând afaceri” cu El. Cum mă puteam numi credincioasă? Dacă aș fi continuat să urmăresc în felul acesta, chiar dacă supraviețuiam, aveam să mă răzvrătesc și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Ce valoare ar fi avut o astfel de viață? Realizând asta, m-am simțit foarte rușinată și stânjenită. M-am simțit foarte îndatorată lui Dumnezeu.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a oferit o înțelegere și mai profundă. Dumnezeu spune: „Nimic nu este mai dificil de abordat decât cerințele constante ale oamenilor de la Dumnezeu. De îndată ce acțiunile lui Dumnezeu nu se conformează gândirii tale sau nu au fost îndeplinite potrivit gândirii tale, atunci este probabil să te împotrivești – ceea ce e suficient să arate că, din natură, te împotrivești lui Dumnezeu. Recunoașterea acestei probleme se realizează doar reflectând frecvent asupra propriei persoane și ajungând la o înțelegere a adevărului, iar aceasta poate fi pe deplin rezolvată prin urmărirea adevărului. Atunci când oamenii nu înțeleg adevărul, au multe cerințe de la Dumnezeu, însă când într-adevăr înțeleg adevărul nu au niciuna; ei simt doar că nu L-au mulțumit suficient pe Dumnezeu, că nu ascultă de Dumnezeu suficient. Faptul că oamenii au întotdeauna cerințe de la Dumnezeu reflectă natura lor coruptă. Dacă nu vei putea să te cunoști și să te căiești cu adevărat în privința acestei probleme, atunci vei întâmpina primejdii și pericole ascunse pe calea credinței tale în Dumnezeu. Ești capabil să depășești lucruri obișnuite, dar atunci când vor fi implicate lucruri importante, precum soarta, perspectivele și destinația ta, probabil nu vei fi în stare să treci peste ele. În acel moment, dacă încă ești lipsit de adevăr, poți prea bine să revii la vechile tale căi și vei deveni, astfel, unul dintre cei care sunt distruși. Mulți oameni au urmat și au crezut întotdeauna în acest mod; s-au comportat bine cât timp L-au urmat pe Dumnezeu, dar acest lucru nu stabilește ce se va întâmpla în viitor. Acest lucru se datorează faptului că tu nu ești niciodată conștient de punctul slab al omului sau de lucrurile care sunt în natura omului și care pot ajunge să se opună lui Dumnezeu, iar tu rămâi ignorant față de aceste lucruri înainte ca ele să te ducă la dezastru. Faptul că problema naturii tale care se opune lui Dumnezeu rămâne nerezolvată te duce la dezastru și este posibil ca, atunci când călătoria ta se va încheia și lucrarea lui Dumnezeu se va termina, tu să faci lucruri care se opun cel mai mult lui Dumnezeu și să spui lucruri hulitoare la adresa Lui și, astfel, vei fi condamnat și alungat(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”). După ce I-am citit cuvintele, am realizat că, de când m-am îmbolnăvit, mi-a fost frică de moarte și mi-am dorit vehement ca Dumnezeu să nu mă lase să mor. Nu cumva aveam pretenții de la Dumnezeu? Am crezut mereu că, de vreme ce credeam în Dumnezeu, El ar trebui să mă apere tot timpul și n-ar trebui să mă trateze ca pe un necredincios. După ce am fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal și am văzut că Dumnezeu nu-mi oferise protecție suplimentară, pur și simplu nu m-am putut supune. Mi-am folosit sacrificiile, cheltuiala și suferința din închisoare drept capital ca să-mi susțin punctul de vedere în fața lui Dumnezeu și să-I pun condiții, cerându-I să-mi vindece boala. Când n-a acționat conform cerințelor mele, m-am certat cu El și m-am împotrivit. Am realizat că nu-L veneram deloc, deși credeam de atâția ani. Îmi lipseau complet umanitatea și rațiunea. M-am gândit cum Iov L-a venerat pe Dumnezeu și s-a ferit de rău toată viață. Când Dumnezeu l-a testat, iar Iov și-a pierdut toată averea și copiii, iar trupul i-a fost acoperit de bube, nu s-a plâns deloc de Dumnezeu sau nu I-a cerut să-l vindece. Iov era incredibil de uman și rațional. Cât despre mine, am avut nenumărate plângeri și neînțelegeri când am înfruntat moartea și I-am cerut, în mod absurd, să-mi protejeze viața. Prima dată când viața mi-a fost în pericol din cauza hemoragiei, protecția și grija lui Dumnezeu m-au salvat – El mi-a dat harul Lui, permițându-mi să-I văd fapta minunată. În plus, în anii mei de credință, mă bucurasem atât de mult de udarea și hrănirea cuvintelor lui Dumnezeu și aflasem multe adevăruri și taine. Dumnezeu îmi oferise mai mult decât am cerut sau mi-am închipuit vreodată, dar eu tot eram nemulțumită. Când am fost diagnosticată cu cancer, am avut pretenții absurde de la Dumnezeu, cerându-I să mă lase să trăiesc. Am realizat că aveam o natură incredibil de lacomă. Dumnezeu este Domnul creației, deci ce drept avea un om atât de neînsemnat, răzvrătit, potrivnic și plin de corupție ca mine să aibă pretenții de la Dumnezeu? Am văzut că îmi lipsea complet conștiința de sine, că eram absurd de arogantă și nu-L veneram deloc pe Dumnezeu. Când acțiunile lui Dumnezeu nu s-au potrivit cu noțiunile mele, am făcut o criză, m-am certat și am protestat. Ceea ce am dezvăluit a fost o fire coruptă și, dacă nu mi-o schimbam, aveam să ofensez firea lui Dumnezeu și să fiu supusă pedepsei Lui drepte. M-am speriat și n-am mai îndrăznit să am pretenții absurde de la Dumnezeu, așa că m-am rugat, spunând: „O, Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru judecata și mustrarea Ta, care mi-au permis să văd cât de absurdă am fost. O, Dumnezeule! Sunt dispusă să mă căiesc și, fie că mă fac bine sau nu, mă voi supune orchestrărilor Tale.” Realizând aceste lucruri, m-am simțit mai împăcată.

Întinsă în patul de spital, m-am întrebat cum am putut avea asemenea pretenții absurde după ce m-am îmbolnăvit. După ce am reflectat și am căutat, am realizat că era în mare parte din cauză că nu înțelegeam firea dreaptă a lui Dumnezeu. Ulterior, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dreptatea nu înseamnă nicidecum echitate sau justețe; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți aloca ceea ce meriți în funcție de cât de multe lucrări ai dus la bun sfârșit, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi eliminat pe Iov după ce Iov a fost martor pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd acel lucru ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar fi spus că El este drept. Dar cu toate acestea, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Ar trebui să fie nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor regulile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este pasibil să se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și toate sunt rânduielile lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi și aceasta dreptatea Lui? Ar fi. S-ar putea să nu fii capabil să recunoști acest lucru din fapte chiar acum, dar trebuie să înțelegi doctrina. Ce ați spune – este distrugerea Satanei de către Dumnezeu o expresie a dreptății Sale? (Da.) Și dacă i-ar permite Satanei să rămână? Nu îndrăzniți să spuneți, nu-i așa? Esența lui Dumnezeu este dreptatea. Deși ceea ce face El nu este ușor de înțeles, tot ceea ce face El este drept; doar că, pur și simplu, oamenii nu înțeleg(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut cum înainte mă gândeam la dreaptatea lui Dumnezeu prin prisma noțiunilor și închipuirilor mele. Credeam că sunt o credincioasă în Dumnezeu, că am plătit prețuri mari, m-am sacrificat, am suferit în închisoarea fără să-L trădez și am rămas fermă în mărturia mea pentru El, așa că ar trebui să mă protejeze de o boală terminală. Cât despre necredincioșii pe care Dumnezeu nu i-a apărat, era normal ca ei să se îmbolnăvească de cancer. Credeam că asta era dreptatea lui Dumnezeu. Când El n-a acționat conform noțiunilor mele și eu am făcut o boală terminală, am simțit că niciunul dintre sacrificiile mele nu a fost răsplătit, că Dumnezeu mă nedreptățise, astfel încât m-am plâns și L-am înțeles greșit. Am văzut că felul în care înțelegeam dreptatea lui Dumnezeu nu era diferit de felul tranzacțional în care-L înmțeleg necredincioșii. Credeam că trebuia să fiu recompensată pentru toată munca mea și că era nedrept dacă nu primeam ce mi se datora. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că esența Lui este dreaptă. În tot ce face Dumnezeu este voia și înțelepciunea Lui. Nu-mi puteam evalua situația pe baza aparențelor și noțiunilor superficiale. Asta ar duce la greșeli și eu aș fi predispusă să-L judec pe Dumnezeu și mă împotrivesc Lui. Credeam că boala era un dezastru, dar în spatele acelei boli se afla voia lui Dumnezeu. Dacă nu aș fi fost dată în vileag prin asta, nu aș fi realizat cât de lipsită de umanitate și rațiune eram. Când acțiunile lui Dumnezeu nu s-au potrivit cu noțiunile mele, am început să mă cert și să protestez. Nu am fost supusă și nu L-am venerat pe Dumnezeu. Experiența acestei boli mi-a arătat adevărata mea statură și mi-a permis să renunța la pretențiile mele absurde de la Dumnezeu. Slavă Ție, Dumnezeule! El a făcut minuni și este cu adevărat înțelept! În trecut, nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și-I judecam firea dreaptă pe baza părerilor mele. Cât de oarbă și ignorantă am fost față de Dumnezeu! Dumnezeu este Domnul întregii creații, dar eu sunt doar o ființă creată neînsemnată – are dreptul să mă trateze așa cum crede de cuviință. În plus, îmi consideram credința o tranzacție și aveam pretenții absurde de la Dumnezeu. Chiar dacă aș fi murit, și asta ar fi fost dreptatea lui Dumnezeu – n-ar fi trebuit să mă plâng de El. Orice ar fi ales Dumnezeu, fie că să trăiesc sau să mor, totul ar fi fost potrivit. Trebuia să mă supun rânduielilor Lui – aceasta e rațiunea pe care ar trebui s-o am. După ce am început să cunosc firea dreaptă a lui Dumnezeu, m-am simțit mai limpede, nu m-am mai plâns și nu L-am mai înțeles greșit. Indiferent cum m-a tratat Dumnezeu, nu m-am plâns și am fost capabilă să mă supun.

Ulterior, citind cuvintele lui Dumnezeu, am învățat cum să-mi gestionez mortalitatea și nu m-am mai temut de moarte. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă o persoană a existat pe lume câteva decenii și totuși nu a ajuns să știe de unde vine viața omenească, nici nu a recunoscut încă în palma cui stă soarta omenească, atunci nu este de mirare că acea persoană nu va fi în stare să înfrunte moartea cu calm. O persoană care a câștigat cunoașterea suveranității Creatorului în deceniile de experiență de viață umană este o persoană cu o apreciere corectă a sensului și valorii vieții. O astfel de persoană are o cunoaștere profundă a scopului vieții, cu experiență reală și înțelegere a suveranității Creatorului și, mai mult decât atât, este capabilă să se supună autorității Creatorului. O asemenea persoană înțelege sensul creației omenirii de către Dumnezeu, înțelege că omul ar trebui să-L venereze pe Creator, că tot ceea ce deține fiecare om provine de la Creator și se va întoarce la El într-o zi nu prea îndepărtată din viitor. Acest tip de persoană înțelege că Creatorul aranjează nașterea omului și are suveranitate asupra morții omului, și că atât viața, cât și moartea, sunt predestinate de autoritatea Creatorului. Așadar, când cineva înțelege cu adevărat aceste lucruri, acesta va fi în mod natural în stare să înfrunte moartea cu calm, să lase la o parte toate posesiunile lumești cu calm, să accepte și să se supună bucuros la tot ceea ce urmează și să întâmpine ultimul moment critic al vieții pregătit de către Creator, în loc să se teamă orbește de el și să se lupte împotriva lui. Dacă o persoană privește viața ca pe o oportunitate de a experimenta suveranitatea Creatorului și de a ajunge să-I cunoască autoritatea, dacă o persoană își vede viața ca pe o șansă rară de a-și face datoria ca ființă omenească creată și de a-și îndeplini misiunea, atunci acea persoană va avea cu siguranță perspectiva corectă asupra vieții, va avea sigur o viață binecuvântată și călăuzită de către Creator, va păși sigur în lumina Creatorului, va cunoaște sigur suveranitatea Creatorului, va veni sigur sub stăpânirea Lui, va deveni sigur martor al faptelor Lui miraculoase și al autorității Sale. Nu mai trebuie menționat că o asemenea persoană va fi, cu siguranță, iubită și acceptată de către Creator, și numai o asemenea persoană poate să mențină o atitudine calmă în privința morții și să întâmpine cu bucurie momentul critic final al vieții. O persoană care a avut în mod evident genul acesta de atitudine față de moarte a fost Iov. Iov a fost în postura de a accepta cu bucurie momentul critic final al vieții și și-a adus călătoria de o viață la un final lin și și-a încheiat misiunea în viață și s-a întors alături de Creator(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „Iov a fost capabil să înfrunte moartea fără nicio suferință pentru că știa că, prin moarte, avea să se întoarcă lângă Creator. Căutările și realizările lui în viață au fost cele care i-au permis să înfrunte moartea cu calm, să accepte calm perspectiva că viața îi va fi luată înapoi de către Creator și, mai mult, să stea drept, neîntinat și fără nicio grijă înaintea Creatorului(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că viața mea vine de la Dumnezeu. El dictează și îmi rânduiește viața, moartea, binecuvântările și nenorocirile. Nu aveam motive să am pretenții de la Dumnezeu. Chiar dacă m-ar fi lăsat să mor, voia Lui ar fi fost în asta. Trebuia să înfrunt corect acest lucru; asta ar fi rațiunea pe care ar trebui s-o aibă o ființă creată. M-am gândit la Iov, care L-a venerat pe Dumnezeu și s-a ferit de rău toată viața. Orice situație întâlnea, putea să recunoască rânduielile și conducerea lui Dumnezeu. Nu s-a plâns, nu L-a înțeles greșit pe Dumnezeu și nici nu a judecat sau nu s-a certat. A fost capabil să se supună și să-și înfrunte moartea cu calm. Trebuia să imit venerația lui Iov pentru Dumnezeu, ferindu-mă de rău și supunându-mă conducerii și rânduielilor Lui. Dumnezeu mi-a dat viața, așa că, oricând decidea să o ia înapoi, trebuia să mă supun. Cât despre finalul care mă aștepta în viața de apoi, Dumnezeu avea să decidă pe baza a tot ce am făcut în viață. Dumnezeu încă nu mă lăsase să mor, așa că trebuia să-mi folosesc timpul rămas ca să mă căiesc, să merg pe calea venerației pentru Dumnezeu și a feririi de rău, să urmăresc adevărul și schimbarea firii și să-mi îndeplinesc datoria cât de bine pot. Când am realizat asta, m-am simțit mult mai lucidă și mai puțin speriată de moarte. De asemenea, m-am simțit mai aproape de Dumnezeu.

În perioada aceea, mergând la întruniri cu surorile mele, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, mi-am îmbunătățit constant starea. Mai aveam patru ședințe de chimioterapie, dar efectele secundare erau prea puternice, așa că nu am putut face decât radioterapie. Însă radioterapia nu mi s-a mai părut atât de dureroasă ca înainte. Știam că Dumnezeu avea ultimul cuvânt în legătură cu supraviețuirea mea, așa că boala nu mă îngrijora și îmi petreceam timpul liber meditând la cuvintele lui Dumnezeu și ascultând imnuri. După scurtă vreme, am început să mă simt din ce în ce mai bine, ca și cum aș fi fost ca înainte. Toți ceilalți pacienți au spus că păream atât de sănătoasă, încât au crezut că sunt asistentă. După patruzeci de zile în spital, am fost externată. La următoarea examinare, medicul mi-a spus că tumora mea cervicală dispăruse. Când l-am auzit spunând că tumora dispăruse, nu mi-a venit să cred și am crezut că am auzit greșit. L-am întrebat iar pe doctor și a confirmat că dispăruse. Eram în extaz! Nu-mi venea să cred că o tumoră de mărimea unui ou de rață putea să dispară pur și simplu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu, totul din viața lui este văzut de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Într-adevăr, toate ființele și lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu. Toate lucrurile, moarte sau vii, sunt supuse suveranității și gestionării lui Dumnezeu. Toate sunt orchestrate conform voii Lui. Toată lumea a zis că nu voi supraviețui, chiar și doctorul a spus că tumora era prea mare ca să poată fi operată, așa că nici n-am visat că putea dispărea complet. Aceasta a fost fapta minunată a lui Dumnezeu! Eram profund emoționată și simțeam, în inima mea, că Îi eram îndatorată lui Dumnezeu. Am fost atât de răzvrătită și coruptă și am avur pretenții absurde la de Dumnezeu, nu meritam să fiu mântuită. Dar Dumnezeu nu m-a tratat pe baza răzvrătirii și corupției mele. Îi mulțumesc pentru mântuire. După ce m-am întors acasă, am continuat să răspândesc Evanghelia și să-mi fac datoria, iar sănătatea mi s-a îmbunătățit treptat.

Ulterior, am găsit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Finalul sau destinația unei persoane nu este determinată de propria voință, nici de propriile înclinații sau închipuiri. Creatorul, Dumnezeu, are ultimul cuvânt. Cum ar trebui să coopereze oamenii în astfel de chestiuni? Oamenii nu au decât o singură cale pe care o pot alege: numai în cazul în care caută adevărul, înțeleg adevărul, ascultă de cuvintele lui Dumnezeu, dobândesc supunere față de Dumnezeu și obțin mântuirea, vor avea, în cele din urmă, o finalitate și un destin bun. Perspectivele și destinul oamenilor nu sunt dificil de imaginat dacă aceștia fac contrariul. Așadar, în această privință, nu te concentra la ceea ce i-a promis Dumnezeu omului, la ce spune Dumnezeu despre finalul omenirii, la ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru omenire. Acestea nu au nimic de-a face cu tine, sunt treaba lui Dumnezeu, nu pot fi luate, cerșite sau schimbate de tine. În calitate de creatură a lui Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să-ți îndeplinești datoria, făcând ceea ce trebuie să faci cu toată inima, mintea și puterea ta. Restul – lucruri care au de-a face cu perspectivele și destinul și destinația viitoare a omenirii – nu sunt lucruri pe care le poți decide tu, sunt în mâinile lui Dumnezeu; toate acestea sunt conduse și rânduite de Creator și nu au nimic de-a face cu niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu. Unii oameni spun: «De ce ne zici asta, dacă nu are nicio legătură cu noi?» Deși nu are nicio legătură cu voi, are cu Dumnezeu. Doar El știe aceste lucruri, doar El poate vorbi despre ele și este îndreptățit să făgăduiască aceste lucruri omenirii. Și dacă Dumnezeu le știe, nu ar trebui să vorbească despre ele? Este o greșeală să-ți urmărești în continuare perspectivele și destinul atunci când nu știi care sunt acestea. Dumnezeu nu ți-a cerut să urmărești acest lucru, ci doar te-a informat; dacă tu crezi, în mod greșit, că Dumnezeu îți permitea să faci din asta obiectivul a ceea ce urmărești, atunci ești lipsit de rațiune și nu ai mintea umanității normale. Este suficient să fii conștient de tot ceea ce făgăduiește Dumnezeu. Trebuie să recunoști un fapt: indiferent ce fel de promisiune este – fie că e bună sau obișnuită, fie că e plăcută sau neinteresantă –, totul este condus, rânduit și hotărât de Creator. Numai respectarea și urmarea direcției și căii corecte, indicate de Creator, constituie datoria și obligația unei creaturi a lui Dumnezeu. Cât despre ceea ce câștigi până la urmă și partea din promisiunile lui Dumnezeu pe care o primești, toate acestea se bazează pe ceea ce urmărești, pe calea pe care o iei și pe suveranitatea Creatorului(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea nouă)”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am aflat că finalul și destinația mea nu vor fi decise prin rugăciune și nu vor fi primite prin troc cu Dumnezeu. Mai degrabă, Dumnezeu îmi va decide finalul pe baza urmăririi mele, a acțiunilor și a căii pe care am mers. Dar nu urmărisem adevărul și nu am înțeles firea lui Dumnezeu. Când am văzut că le oferă oamenilor o destinație glorioasă, am crezut că, atât timp când urmăream cu sârguință, în făceam datoria, eram capabilă să sufăr și să plătesc un preț și continuam să-mi fac datoria indiferent de persecuția și greutățile pe care le întâmpinam, aveam să fiu mântuită și să rămân în viață. În acești ani, căutasem și năzuisem fără încetare la finalul și destinația mea, pe baza propriilor credințe și dorințe. Mergeam pe calea lui Pavel. Dacă aș fi continuat așa, nu numai că n-aș fi primit o destinație bună, dar aș fi fost dată în vileag și alungată, pentru că firea mea coruptă nu fusese purificată. În sfârșit am învins cancerul. Dumnezeu nu m-a lăsat să mor și mi-a dat o șansă să mă căiesc. Aceasta este mântuirea de la Dumnezeu! Mi-am spus: „De acum încolo, în datoria mea, trebuie să urmăresc adevărul și schimbarea firii. Nu pot continua să mă tocmesc cu Dumnezeu pentru binecuvântări. Trebuie să fiu o persoană cu umanitate și rațiune, care se supune lui Dumnezeu. Fie că finalul pe care-l rânduiește pentru mine este bun sau rău, Dumnezeu decide asta. Ceea ce trebuie să urmăresc este adevărul și schimbarea firii.”

Au trecut nouă ani și boala nu a revenit. Datorită acestei experiențe, am descoperit că, deși această boală mi-a pus viața în pericol, Dumnezeu n-a vrut niciodată să-mi ia viața sau viitorul. El folosea boala ca să mă purifice și să mă transforme, să dezvăluie impuritățile din credința mea și să schimbe anumite noțiuni absurde pe care le aveam. Mi-a permis și să câștig o adevărată cunoaștere și experiență a atotputerniciei și suveranității lui Dumnezeu, să am atitudinea corectă față de viață și de moarte și să mă supun. Pentru mine, această boală a fost felul în care Dumnezeu mi-a oferit har și mântuirea! Întocmai cum spune El: „Dacă cineva chiar are credință în Dumnezeu în inima sa, înainte de toate trebuie să știe că durata de viață a unei persoane e în mâinile lui Dumnezeu. Momentul nașterii și al morții cuiva sunt predestinate de Dumnezeu. Când Dumnezeu le dă oamenilor o boală, există un motiv – există un sens. Lor li se pare o boală, dar în realitate, ce li s-a dat este har, nu boală. În primul rând, oamenii trebuie să recunoască și să fie siguri de acest fapt și să îl ia în serios(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a).

Anterior: 98. În culisele persecuției unei familii

Înainte: 100. Cum am scăpat de constrângerile atașamentului emoțional față de mama mea

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

2. Calea spre purificare

de Allie, Statelor UniteAm fost botezată în numele Domnului Isus în 1990 și în 1998 devenisem conlucrătoare în cadrul bisericii Mulțumită...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger