100. Cum am scăpat de constrângerile atașamentului emoțional față de mama mea

de Li Yi, China

În noiembrie 2020, am primit o scrisoare de la un conducător în care detalia faptul că mama mea, credincioasă de mulți ani, nu mai participase în mod corespunzător la adunări. Era întotdeauna ocupată să câștige bani și, când participa la adunări ici și colo, deseori moțăia. Ea citea rar cuvintele lui Dumnezeu, nu asculta predicile, avea aceleași păreri ca necredincioșii și acțiunile ei erau destul de clar cele ale unui necredincios. Biserica îi revizuia situația pentru a decide dacă ar trebui îndepărtată, așa că mi s-a cerut să ofer o evaluare. Am fost destul de șocată, gândindu-mă: „A greșit conducătorul bisericii? Cel puțin în aparență, mama mea a dat dovadă de pasiune și entuziasm în credința ei în acești ani. Uneori chiar îi ajută pe alți frați și surori atunci când au probleme în viețile lor. Cu siguranță nu a ajuns în punctul în care merită să fie îndepărtată.” Dar atunci mi-a trecut prin minte că biserica întotdeauna îndepărtează oamenii conform principiilor și ia decizia pe baza naturii-esență și a comportamentului general al unei persoane – nu ar trata niciodată nedrept pe cineva. Îndatoririle mele mă făcuseră să mă mut din oraș de câțiva ani, așa că nu eram sigură de felul în care se comportase mama mea în biserică. Se cuvenea mai întâi să accept și să mă supun acestui lucru.

După aceea, am început să reflectez la modul în care se comportase mama când eram împreună. Ori de câte ori mă întorceam acasă și o întrebam despre starea ei, ea evita în mod intenționat întrebarea mea. De asemenea, rareori citea cuvintele lui Dumnezeu sau asculta predici. Spunea că era de acord când aveam părtășie cu ea despre importanța citirii cuvintelor lui Dumnezeu, dar, după aceea, se întorcea pur și simplu la aceleași obiceiuri. Nici măcar nu participa la adunări regulate pentru a câștiga mai mulți bani. În ciuda faptului că aveam repetat părtășie cu ea despre această chestiune, nu a reușit să-și schimbe comportamentul, spunând că nu se poate baza decât pe ea însăși pentru a-și îmbunătăți soarta. Mai mult decât atât, se certa adesea cu tatăl meu pentru chestiuni mărunte. Ori de câte ori tatăl meu folosea un ton mai aspru cu ea și îi rănea mândria, ea îi purta ranchiună, blestemându-l deseori pe tatăl meu ca o necredincioasă pentru a-și descărca furia. Nu m-a ascultat când am avut părtășie cu ea despre cum să trăiască o umanitate adecvată, spunând că nu se putea abține. Mai târziu, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Există niște oameni a căror credință nu a fost niciodată recunoscută în inima lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu recunoaște că ei sunt adepții Lui, pentru că El nu le slăvește credințele. În cazul acestor oameni, indiferent câți ani L-au urmat pe Dumnezeu, ideile și părerile lor nu s-au schimbat niciodată; sunt precum necredincioșii, aderând la principiile și metodele necredincioșilor de a interacționa cu oamenii și la legile supraviețuirii și credinței acestora. Ei nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața lor, nu au considerat niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, nu au intenționat niciodată să accepte mântuirea lui Dumnezeu și nu L-au recunoscut niciodată pe Dumnezeu ca Dumnezeul lor. Ei văd credința în Dumnezeu drept un fel de pasiune pentru amatori, tratându-L doar ca sprijin spiritual; ca atare, ei nu cred că merită să încerce să înțeleagă firea sau esența lui Dumnezeu. Se poate spune că tot ceea ce corespunde Dumnezeului adevărat nu are nimic a face cu acești oameni; ei nu sunt interesați și nici nu se pot deranja să acorde atenție. Aceasta deoarece, adânc în inimile lor, există un glas puternic care le spune mereu: «Dumnezeu este invizibil, intangibil și nu există.» Ei cred că a încerca să-L înțeleagă pe acest tip de Dumnezeu nu ar merita osteneala și că a face asta ar însemna să se păcălească. Cred că dacă doar Îl recunosc pe Dumnezeu prin cuvinte, fără a lua nicio poziție reală și fără a se implica în acțiuni reale, sunt foarte isteți. Cum îi privește Dumnezeu pe asemenea oameni? Îi consideră drept necredincioși(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că necredincioșii recunosc doar verbal credința în Dumnezeu, fără a practica vreodată adevărul. Ei au o natură-esență căreia nu îi place adevărul, iar Dumnezeu nu le-a recunoscut niciodată credința. Mama mea nu acceptase niciodată nici pe departe adevărul în anii ei de credincioasă și credea, gândea, vorbea și acționa la fel ca cineva fără credință – nu o făcea acest lucru o necredincioasă? Ar trebui să ofer o descriere sinceră a comportamentului ei. Pe de altă parte, mama îmi susținuse mereu credința și, chiar și atunci când alți membri ai familiei s-au opus sau m-au atacat, ea m-a protejat întotdeauna ca eu să-mi pot îndeplini îndatoririle în liniște. De asemenea, mă sprijinise financiar de-a lungul anilor în care îmi îndeplinisem îndatoririle în afara orașului. Când m-am îmbolnăvit, ea m-a dus la spital și s-a târâit pe scări în sus și-n jos ca să mă interneze și să-mi aducă medicamentele. De fiecare dată când veneam acasă, îmi cumpăra mâncare și haine… Pur și simplu nu m-am putut hotărî să scriu evaluarea după ce mi-am amintit toate aceste lucruri. M-am simțit atât de chinuită și de contrariată: „Ea este mama mea și, prin urmare, evaluarea mea cântărește foarte mult. Dacă ar fi să ofer o descriere sinceră a comportamentului ei, probabilitatea ca ea să fie înlăturată ar fi și mai mare. Nu ar fi acesta sfârșitul căii sale în credință? Să știe că am scris despre comportamentele ei tipice unui necredincios ar fi sfâșietor pentru ea și sigur va crede că am fost lipsită de inimă și nerecunoscătoare.” Acest gând a fost ca un cuțit care-mi străpungea inima, iar lacrimile mi-au șiroit din ochi. În toiul suferinței mele, m-am rugat lui Dumnezeu, implorându-L să mă îndrume să adopt poziția corectă și să mi-o susțin.

După rugăciunea mea, m-am simțit mult mai calmă. La acea vreme, s-a întâmplat să dau peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie. Cu toate că ar putea să pară neimportant din afară, când aceste lucruri se întâmplă, arată dacă Îl iubești sau nu pe Dumnezeu. Dacă Îl iubești, vei fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta față de El și, dacă nu ai pus în practică dragostea pentru El, acest lucru arată că nu ești cineva care pune adevărul în practică, că ești lipsit de adevăr și viață, că ești pleavă! Tot ceea ce se întâmplă oamenilor se întâmplă atunci când Dumnezeu are nevoie ca ei să rămână fermi în mărturia lor față de El. Cu toate că nu ți se întâmplă nimic important în momentul de față și nu aduci mare mărturie, fiecare detaliu al vieții tale de zi cu zi e o chestiune de mărturie față de Dumnezeu. Dacă poți câștiga admirația fraților și surorilor tale, a membrilor familiei tale și a tuturor celor din jurul tău; dacă, într-o zi, cei necredincioși vor veni și vor admira tot ceea ce faci și vei vedea că tot ce face Dumnezeu este minunat, atunci vei fi mărturisit ferm. […] Deși ești incapabil să faci o mare lucrare, ești capabil să-L mulțumești pe Dumnezeu. Alții nu pot să-și lase la o parte noțiunile, dar tu poți; alții nu pot să fie mărturie lui Dumnezeu în timpul experiențelor lor reale, dar tu îți poți folosi statura și acțiunile reale pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu și Îi poți fi mărturie răsunătoare lui Dumnezeu. Doar acest lucru contează ca fiind de fapt iubirea față de Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, a scrie această evaluare pentru mama mea implica adevărurile-principii. Ar fi trebuit să accept atenta cercetare a lui Dumnezeu și să-L ascult în această privință. În loc să acționez pe baza emoției, ar fi trebuit să descriu în mod obiectiv situația reală a mamei mele. Însă din cauza legăturii mele emoționale cu ea, am fost reticentă în a scrie evaluarea, în ciuda faptului că eram perfect conștientă că avea destul de multe comportamente specifice necredincioșilor, de teamă că ar putea să fie îndepărtată din biserică și să-și piardă șansa la mântuire. Nu eșuam în a lua poziția corectă și în a fi martoră? Nu eram dispusă să stau de partea adevărului în credința mea și să protejez lucrarea bisericii și chiar mi-am apărat mama din cauza conexiunii noastre emoționale – unde era inima mea cu frică de Dumnezeu? În trecut, mă ocupasem în mod activ și cu entuziasm pe cei care s-au dovedit a fi antihriști, făcători de rău și necredincioși, avusesem părtășie cu frații și surorile mele despre semnificația lucrării de curățire a bisericii și vorbisem cu forța dreptății în dezvăluirea lucrurilor negative pentru a proteja lucrarea bisericii. Cu toate acestea, în fața problemei mamei mele, eram influențată de conexiunea mea emoțională cu ea și nu puteam să acționez conform principiului. Nu aveam nici cea mai mică parte din adevărul-realitate și sentimentele mele erau prea puternice! După ce mi-am dat seama de toate acestea, nu m-am simțit la fel de chinuită și am început să lucrez imediat la evaluare, trimițând-o conducătorului de îndată ce am terminat-o.

A doua zi, într-o predică am citit că, deși cineva a fost credincios câțiva ani fără să caute adevărul, dacă nu a provocat perturbări sau tulburări, poate fi cruțat temporar de la a fi îndepărtat. O rază de speranță a pătruns în inima mea. Mama mea pur și simplu nu a căutat adevărul, dar nu provocase nicio tulburare sau întrerupere clară în activitatea bisericii. În situația ei particulară, probabil că avea încă șansa să se pocăiască. M-am gândit că era posibil ca liderul bisericii să nu-i fi înțeles situația. Probabil aș putea să scriu o scrisoare în care să subliniez modul în care mama își ajutase cu entuziasm frații și surorile, sau să le cer să aibă ceva mai multă părtășie cu ea. Cu siguranță, ar fi mai bine pentru ea să continue să slujească în biserică decât să o curețe. Abia așteptam să scriu o scrisoare conducătorului bisericii locale, dar, când tocmai voiam să mă apuc de scris, am început să mă îngrijorez: „Nu înțeleg bine comportamentul actual al mamei mele. Dacă într-adevăr ea nu reușește să citească în mod regulat cuvintele lui Dumnezeu și moțăie în timpul adunărilor, nu i-ar influența asta pe ceilalți frați și surori de la adunări? Nu scriu oare această scrisoare doar pentru că am un atașament emoțional față de mama și vreau să o protejez? Dar dacă este cu adevărat îndepărtată, atunci nu va avea niciodată ocazia de a dobândi mântuirea.” În nefericirea mea, m-am rugat degrabă lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-mi înțeleg starea nepotrivită și să învăț să-mi înfrânez acțiunile bazate pe emoții. După rugăciune, am dat peste două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce chestiuni sunt legate de emoții? Numărul unu este cum îți evaluezi propria familie, cum reacționezi la lucrurile pe care le fac. «Lucrurile pe care le fac» includ situațiile în care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, în care judecă oamenii pe la spate, fac lucrurile necredincioșilor și așa mai departe. Ai putea fi imparțial față de aceste lucruri pe care le face familia ta? Dacă ți s-ar cere să-ți evaluezi familia în scris, ai face-o în mod obiectiv și corect, lăsându-ți deoparte emoțiile? Acest lucru are legătură cu modul în care ar trebui să-ți privești membrii familiei. Și ești sentimental față de cei cu care te înțelegi sau care te-au mai ajutat? Ai fi obiectiv, imparțial și precis în privința acțiunilor și comportamentului lor? I-ai raporta sau expune dacă ai descoperit că perturbă și tulbură lucrarea bisericii? Mai mult, ești sentimental față de cei apropiați sau care împărtășesc interese similare? Oare evaluarea, definirea și răspunsul tău față de acțiunile și comportamentul lor ar fi imparțiale și obiective? Și cum ai reacționa dacă principiul ar dicta ca biserica să ia măsuri împotriva unei persoane cu care ai o conexiune emoțională, iar aceste măsuri ar fi în contradicție cu propriile tale noțiuni? Ai da ascultare? Ai continua să ții legătura cu acea persoană în secret, te-ai lăsa în continuare ademenit de ea, te-ai lăsa chiar îmboldit să îi cauți scuze, să raționalizezi și să o aperi? Ți-ai asuma responsabilitatea pentru cei care au fost buni cu tine și ai veni în ajutorul lor, uitând de adevărurile-principii și nepăsător față de interesele casei lui Dumnezeu? Toate acestea implică diverse chestiuni legate de emoții, nu-i așa?(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”). „Să spunem, de exemplu, că rudele sau părinții tăi sunt credincioși în Dumnezeu și, din cauza faptelor rele, a tulburărilor create sau a neacceptării adevărului, ei sunt îndepărtați. Totuși, tu nu ai discernămân în ceea ce-i privește, nu știi de ce au fost îndepărtați, ești deosebit de supărat și te plângi mereu că nu are iubire casa lui Dumnezeu și că nu este corectă față de oameni. Ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul, apoi să evaluezi exact, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, ce fel de oameni sunt aceste rude. Dacă realmente înțelegi adevărul, vei fi capabil să-i definești cu precizie și, vei vedea că tot ce face Dumnezeu este corect și că este un Dumnezeu drept. Atunci, nu vei avea nicio plângere, vei fi capabil să te supui rânduielilor lui Dumnezeu și nu vei încerca să-ți aperi rudele sau părinții. Aici, ideea nu este să rupi legăturile de rudenie, ci doar să definești ce fel de oameni sunt și să procedezi astfel încât să ai discernământ în ceea ce-i privește și să afli motivul pentru care au fost alungați. Dacă aceste lucruri sunt cu adevărat clare în inima ta și punctele tale de vedere sunt corecte și în conformitate cu adevărul, atunci vei putea sta de aceeașceeac accu Dumnezeu, iar punctele tale de vedere asupra chestiunii vor fi pe deplin compatibile cu cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu ești capabil să accepți adevărul și să privești oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și ești încă de partea relațiilor și perspectivelor trupești când îi privești pe oameni, atunci nu vei fi niciodată capabil să te lepezi de această relație trupească și îi vei trata în continuare pe acești oameni ca pe rudele tale, mai apropiați chiar decât frații și surorile tale din biserică, situație în care va exista o contradicție între cuvintele lui Dumnezeu și punctele tale de vedere în ceea ce privește familia ta în această chestiune – chiar un conflict și, în astfel de circumstanțe, ți-ar fi imposibil să stai de partea lui Dumnezeu și ai avea noțiuni și neînțelegeri cu privire la Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii vor să ajungă să fie compatibili cu Dumnezeu, în primul rând, viziunile lor asupra lucrurilor trebuie să fie conforme cuvintelor lui Dumnezeu; ei trebuie să fie capabili să privească oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, să accepte că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul și să poată lăsa deoparte noțiunile tradiționale ale omului. Indiferent de persoana sau problema cu care te confrunți, trebuie să poți menține aceleași perspective și viziuni ca Dumnezeu, iar acestea trebuie să fie în armonie cu adevărul. Astfel, perspectivele tale și felul în care îi abordezi pe oameni nu vor fi ostile față de Dumnezeu, iar tu vei fi putea să-L asculți și să fii compatibil cu El. Astfel de oameni nu s-ar mai putea împotrivi vreodată lui Dumnezeu; ei sunt exact oamenii pe care Dumnezeu Își dorește să-i câștige(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să identificăm natura și esența lui Pavel”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie felul în care cei legați de afecțiunile lor trupești nu pot să practice adevărul sau să își evalueze în mod imparțial și corect propriile rude, cu atât mai puțin să acționeze conform adevărurilor-principii. Mai degrabă, ei își protejează, acoperă și apără în mod constant rudele, fără să se gândească câtuși de puțin la interesele bisericii. Prin cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să-mi înțeleg într-o oarecare măsură starea. Știam foarte bine că natura-esență a mamei mele era cea a unui non-credincios și că ea devenise deja o perturbare pentru vieții bisericii. Se cuvenea să practic adevărul și să expun comportamentele mamei mele pentru a proteja lucrarea bisericii. Cu toate acestea, nu puteam să renunț la atașamentele mele emoționale și îmi făceam griji că, dacă ar fi îndepărtată, ar pierde complet oportunitatea de a dobândi mântuirea. Ca atare, am vrut să mă cert în numele ei și, mai ales când mă gândeam la cât de bună fusese întotdeauna cu mine, am căutat să o protejez, să o păzesc și să nu-i dezvălui comportamentele. După ce am citit acea predică, nu am putut doar să accept pur și simplu principiile din spatele excluderii și înlăturării oamenilor din casa lui Dumnezeu, ci am căutat să găsesc o portiță. Am vrut ca biserica să ia o atitudine îngăduitoare față de ea și să-i permită să rămână, astfel încât, poate, să aibă încă șansa de a obține mântuirea. Casa lui Dumnezeu face lucrarea de curățire de dragul purității bisericii și pentru a le oferi fraților și surorilor noastre un mediu pozitiv pentru viața bisericească, fără perturbări din partea Satanei. Cu toate acestea, am lăsat atașamentul emoțional să pună stăpânire pe mine, protejându-mi mama fără nici cea mai mică considerație pentru lucrarea bisericii sau pentru modul în care acest lucru ar putea dăuna vieților fraților și surorilor mele. Eram atât de egoistă și de josnică! Fusesem complet coruptă de Satana și am trăit după filosofii satanice precum „Sângele apă nu se face” și „Omul nu este neînsuflețit; cum poate el să fie lipsit de emoții?” M-am gândit că, din moment ce mama a avut grijă de mine crescându-mă și m-a sprijinit în îndeplinirea îndatoririlor mele, orice comportament rău din partea ei ar trebui să fie tolerat. În calitate de fiică a ei, am simțit că ar fi foarte nepotrivit din partea mea să stau și să privesc cum este îndepărtată. Atât timp cât exista cea mai mică speranță, se cuvenea să lupt să găsesc o șansă ca ea să rămână în biserică. Nu Îl sfidam eu pe Dumnezeu? În anii în care a fost credincioasă, mama mea nu prețuise niciodată cuvintele lui Dumnezeu, nu participase în mod constant la adunări și nici nu practicase cuvintele lui Dumnezeu. În schimb, s-a avântat în căutarea lucrurilor lumești și a banilor și chiar a spus: „Nu pot să-mi bat capul cu căutarea adevărului. A face bani este cea mai sigură opțiune a mea.” Odată, după ce un cuplu de bătrâni care fuseseră credincioși de peste un deceniu a fost îndepărtat din cauza faptelor rele și a perturbării lucrării bisericii, ea le-a spus fraților și surorilor: „Foarte puțini dintre noi vom reuși în credința noastră – ei sunt îndepărtați. Mai devreme sau mai târziu, și eu voi fi.” La acea vreme, am avut părtășie cu ea despre modul în care biserica îndepărtează oamenii conform principiilor și pe baza naturii-esență și a comportamentului lor general. I-am spus, totodată, că sădește negativitate cu astfel de comentarii. Cu toate acestea, nu a reflectat la ea însăși și a părut complet indiferentă. Mi-am dat seama că mama mea nu acceptase niciodată adevărul în toți anii petrecuți în biserică și nici măcar nu avea credință reală în Dumnezeu – era doar o necredincioasă. Nu-i recunoscusem esența reală conform cuvintelor lui Dumnezeu și chiar mă agățasem cu încăpățânare de propriile opinii greșite. Am crezut că, deși nu căutase adevărul, atât timp cât nu perturba și nu tulbura lucrurile în mod deschis, putea continua să slujească în biserică și că, probabil, ar mai fi putut avea o șansă la mântuire. Nu mi-am dat seama că, deși necredincioșii ar putea să nu pară, din exterior, că fac fapte rele, natura-esență pe care o au nu prețuiește, ci mai degrabă disprețuiește adevărul. Indiferent câți ani rămân în biserică, ei nu vor obține niciodată o transformare în firea vieții lor și nu vor dobândi niciodată mântuirea. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este de a exprima adevărul pentru a purifica și mântui omenirea. Dacă oamenii nu iubesc adevărul, nu vor scăpa niciodată de firile lor corupte și, mai devreme sau mai târziu, vor fi alungați. Mi-am dat seama că nu înțelesesem adevărul, iar părerile și convingerile mele erau cu adevărat absurde. De asemenea, mi-a trecut prin minte că, în cadrul bisericii, necredincioșii își sădesc ideile seculare care sunt complet opuse cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu. Fraților și surorilor de statură mică, care nu au înțeles adevărul, le lipsește discernământul; ei pot fi ușor perturbați și induși în eroare de astfel de idei. Acest lucru îi poate face să se afunde în slăbiciune și negativitate și, în cazuri extreme, credința lor se poate zdruncina și se pot îndepărta de Dumnezeu. Necredincioșii nu sunt deloc membri ai casei lui Dumnezeu, nu sunt frații și surorile noastre; ei aparțin, în esență, diavolului Satana și sunt dușmani ai lui Dumnezeu. Dacă nu sunt curățiți cu promptitudine de biserică, vor provoca doar dezastru. Mama mea fusese credincioasă mulți ani, dar tot nu citea în mod regulat cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin le practica. Indiferent în ce fel aveam părtășie cu ea, tot urmărea lucrurile lumești și să facă bani și disprețuia adevărul prin natura ei. Ea a împrăștiat deseori ideile și noțiunile sale de necredincioasă și a perturbat viața bisericească. Chiar dacă i s-ar oferi o altă șansă, nu s-ar pocăi cu adevărat. Faptul că am încercat să protejez această membră a ținutului diavolului și că am vrut să mă cert în numele ei, ca să poată rămâne în biserică, a arătat că eram realmente înceată la minte și nu distingeam binele de rău.

Ulterior, am dat peste alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, și astfel el își irosește viața oferită lui de Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Am fost profund mișcată de cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu este sursa vieții omului și tot ceea ce am derivă din El. Dumnezeu a fost cel care a avut grijă de mine și m-a hrănit până la maturitate. După aceea, Dumnezeu S-a milostivit de mine, permițându-mi să vin înaintea Lui și să accept udarea și hrana cuvintelor Sale astfel încât să pot să înțeleg adevărul, să cunosc sensul vieții, să știu cum să mă comport și să aleg calea cea dreaptă. Aceasta a fost în întregime dragostea și mântuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu rânduise ca mama mea să fie ocrotitorul meu și să mă crească în lumea materială – ar trebui să accept grija ei pentru mine, întrucât derivă de la Dumnezeu, să o respect și să-mi îndeplinesc rolul de fiică a ei. Cu toate acestea, când venea vorba de chestiuni ce țineau de adevărul-principiu, nu puteam fi influențată de atașamentul emoțional, ci trebuia să practic adevărul și să expun toate comportamentele de necredincioasă ale mamei mele. Doar asta ar fi însemnat să acționez conștiincios și rațional și în conformitate cu adevărul-principiu. Dacă mi-aș lăsa afecțiunile trupești să influențeze felul în care mă comportam, oferind dragoste, compasiune, adăpost și protecție unui necredincios precum mama mea, fără să acord nici cea mai mică considerație pentru lucrarea bisericii sau pentru modul în care viața bisericească a fraților și surorilor mele poate fi perturbată, sacrificând principiile adevărului pentru a-mi proteja relația cu mama, asta ar însemna să mă răzvrătesc și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Abia atunci aș fi cu adevărat lipsită de conștiință și nerecunoscătoare. După ce mi-am dat seama de acest lucru, m-am simțit mult mai liberă și neîngrădită.

Curând după aceea, m-am întors acasă ca să mă ocup de niște lucruri și am fost să văd ce face mama în timp ce eram în oraș. În acea noapte, am vorbit despre situația ei recentă și știa că era pe cale să fie înlăturată de biserică. Când am încercat să am părtășie cu ea, a schimbat subiectul fără să comenteze. După ce am văzut că nu are nici cel mai mic regret pentru acțiunile ei, am fost și mai convinsă că decizia bisericii de a o îndepărta era în totalitate conform principiilor. Două luni mai târziu, de la conducătorul bisericii locale am primit o altă scrisoare prin care îmi cerea să detaliez în continuare evaluarea anterioară a mamei mele. La acea vreme, m-am gândit: „Oare e posibil ca derapajele comportamentale ale mamei mele să nu fie suficient de grave pentru a o curăți? Dacă așa stau lucrurile, înseamnă asta că, cel puțin deocamdată, nu va fi îndepărtată? Pe de altă parte, mama mea nu părea să regrete câtuși de puțin când am avut părtășie cu ea în urmă cu două luni. Ar trebui să-i spun conducătorului bisericii despre asta?” Cât mă tot frământam cu această chestiune, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dezvălui acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită. Dacă ți-ai putea considera datoria drept responsabilitatea, obligația și însărcinarea date ție de Dumnezeu și dacă simți că acest lucru este necesar pentru a-I face față lui Dumnezeu și conștiinței tale, atunci nu ai trăi integritatea și demnitatea umanității normale? Faptele și comportamentul tău ar fi «frica de Dumnezeu și ferirea de rău» despre care vorbește El. Ai îndeplini esența acestor cuvinte și ai trăi realitatea lor(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că trebuie să fiu atentă la voia lui Dumnezeu atunci când îmi îndeplinesc îndatoririle, să păstrez ordinea normală a vieții bisericii și să-i dau în vileag pe acei membri ai bisericii care s-au dezvăluit ca antihriști, răufăcători și necredincioși. Numai procedând în acest fel mi-aș îndeplini îndatoririle și responsabilitățile. M-am gândit la felul în care, atunci când soția lui Iov i-a cerut să-L abandoneze pe Dumnezeu, el a putut să stea de partea lui Dumnezeu și să-și dojenească soția ca pe o „femeie nesăbuită”. Iov era cinstit, direct și avea o idee clară despre ceea ce ar trebui să iubească și să urască. Nu a permis atașamentelor emoționale să influențeze modul în care și-a trăit viața. Și eu ar trebui să mă lepăd de trup, să expun adevărul așa cum l-am văzut și să îndepărtez, fără întârziere, necredincioșii din biserică. Dându-mi seama de asta, am notat toate comportamentele pe care le observasem la mama mea ultima dată când am fost acasă. Curând după aceea, am primit o scrisoare în care se declara că mama fusese îndepărtată din biserică. Au fost menționate mai multe dintre comportamentele ei pe care le detaliasem. Am fost mulțumită că nu cedasem emoțiilor mele și că nu îmi pierdusem mărturia. M-am simțit liniștită și cu picioarele pe pământ.

Prin această experiență, am dobândit o înțelegere mai clară a modului în care Dumnezeu decide pe cine să mântuiască și pe cine să alunge pe baza naturii-esență și a comportamentului lor general. Aceasta este o manifestare clară a firii drepte a lui Dumnezeu. Nu trebuie să lăsăm atașamentele emoționale să dicteze modul în care acționăm față de ceilalți, ci trebuie să ne bazăm acțiunile pe cuvintele lui Dumnezeu, pe adevărurile-principii. Numai acest lucru este în acord cu voia lui Dumnezeu. Sunt cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu am dobândit această nouă înțelegere și am obținut aceste câștiguri.

Anterior: 99. Gândurile unui pacient în stadiul terminal

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

32. Un progres

de Fangfang, ChinaToți cei din familia mea credem în Domnul Isus și, cu toate că în biserica noastră eram doar o credincioasă de rând,...

11. M-am reunit cu Domnul

de Lilan, Coreea de SudDumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger