de Theresa, Germania

Când am devenit pentru prima dată conducătoare de biserică, am fost foarte fericită să văd că avea Callie să-mi supravegheze lucrarea. Îi mai auzisem părtășia în adunări și simțeam că avea o înțelegere foarte bună a cuvintelor lui Dumnezeu, că părtășia ei era clară și se pricepea să vorbească despre cunoașterea de sine. Ceilalți frați și surori au spus și ei că avea un calibru bun și că urmărea adevărul. De asemenea, ea fusese conducătoare în tot timpul de când o cunoșteam, așa că o admiram cu adevărat; am simțit că urmărea adevărul și deținea adevărul-realitate, că în tot ceea ce făcea, probabil căuta să acționeze în conformitate cu principiile. Așa că, atât timp cât Callie era cea care rânduia o sarcină pentru mine, mă duceam să mă ocup imediat de aceasta. Însă mai târziu, după ce am lucrat cu ea o perioadă, am constatat că nu făcea nicio lucrare practică și, în general, nu avea părtășie despre adevăr cu noi și nici nu ne întreba despre stările noastre sau despre vreo dificultate din lucrarea noastră. Când cineva îi pomenea de probleme, ea spunea cu dispreț fie că cutare și cutare nu avea calibru, fie că cutare și cutare avea o fire arogantă și nu se conforma. Dacă nu aborda problema luându-l la rost, îi schimba, pur și simplu, datoria. Acest lucru i-a făcut pe mulți frați și surori să se simtă constrânși de ea. Am simțit că părea să aibă unele probleme, dar apoi m-am gândit că probabil era stresată din cauza faptului că era prea ocupată cu datoria ei și nu am mai acordat prea multă atenție acestui lucru. Din moment ce o apreciam și o admiram și nu căutam adevărul în acțiunile mele, înainte să-mi dau seama, făceam rău alături de ea.

Odată, Callie a venit să mă vadă din senin și a spus că era o chestiune extrem de importantă de care trebuia să mă ocup imediat – unii frați și surori îi spuseseră unui conducător superior că exista o soră în biserica noastră care răspândește Evanghelia într-o manieră lipsită de principii. Callie mi-a spus: „Mai întâi du-te și emondeaz-o și analizează natura comportamentului ei, iar apoi schimbă-i datoria.” Mă gândeam că acea soră abia învăța cum să răspândească Evanghelia, așa că motivul pentru care s-a ivit această problemă era că existau niște principii pe care nu le înțelesese încă. A o demite, pur și simplu, direct nu era abordarea corectă – nu ar trebui mai întâi să avem părtășie cu ea și să o ajutăm? Dar știind de cât timp fusese conducătoare Callie, m-am gândit că trebuie să aibă o viziune mai exactă asupra lucrurilor, așa că m-am dus să o demit pe acea soră, așa cum a spus Callie. A mai fost odată când un grup de adunare trebuia să aleagă un conducător de grup, iar Callie mi-a spus că Joan nu putea să candideze, întrucât existau anumite riscuri de securitate cu ea. Joan nu a fost dispusă să accepte această rânduială și și-a exprimat nemulțumirea într-o adunare ulterioară. După ce Callie a aflat despre asta, fără ca măcar să aibă părtășie despre adevăr cu Joan, a spus, pur și simplu, că nu avea o fire bună și mi-a cerut să adun imediat evaluările fraților și surorilor despre ea. Mai târziu, Callie a spus că Joan nu a vrut să renunțe și le-a căutat nod în papură conducătorilor și lucrătorilor, nu a reflectat asupra sa și nu a dobândit conștiință de sine. Prin urmare, pe baza comportamentului ei, ar trebui să i se interzică să participe la adunări și ar trebui să petreacă timp acasă în reflecție. La momentul respectiv, și eu am simțit că Joan era cam arogantă, dar n-am verificat dacă într-adevăr se comporta așa tot timpul, cu atât mai puțin am avut părtășie cu ea, și nu am ajutat-o. Am fost, pur și simplu, de acord cu ceea ce a spus Callie și i-am interzis să participe la adunări. Mai târziu, a mai fost o situație, când Callie și partenerii ei ne-au chemat dintr-odată pe mine și alți câțiva conducători de biserică pentru a ne citi o evaluare despre Adelina, care era responsabilă de treburile generale. A spus că Adelina era un antihrist și ne-a rugat să ne împărtășim părerile, dacă eram sau nu de acord cu excluderea ei. Am fost destul de șocată să aud asta. Avusesem câteva interacțiuni cu Adelina și păruse să-și asume cu adevărat o povară în datoria ei – cum ar fi putut să devină un antihrist? Callie și partenerele ei au spus că Adelina era extrem de arogantă și că toată lucrarea ei era pentru a dobândi putere. Nu și-a pus inima în propria lucrare, ci avea mereu părtășie despre adevăr cu frații și surorile din alte biserici pentru a le rezolva problemele. Callie a spus că ea încerca doar să câștige oamenii și că făcea asta pentru a-i induce în eroare și pentru a-și stabili un loc în inimile oamenilor și așa mai departe. Auzind din evaluări că Adelina avea frecvent părtășie pentru a rezolva probleme, m-am gândit în sinea mea: „Mi se pare chiar normal. Cum ar putea acest lucru să o facă să devină un antihrist?” Dar, pe de altă parte, m-am gândit că o întâlnisem doar de câteva ori pe Adelina, în timp ce Callie și colegii ei au avut legătură cu ea mult în îndatoririle lor. Ei trebuie să aibă o înțelegere mai bună decât mine și, din moment ce Callie înțelegea adevărul, iar punctul ei de vedere asupra lucrurilor era mai precis, ca să nu mai vorbim că discutase și hotărâse acest lucru cu mai mulți colegi, trebuia să fie corect. Așa că, fără a cerceta deloc, mi-am exprimat sprijinul pentru excluderea Adelinei.

Apoi, într-o zi, am auzit brusc că alți colegi și Callie fuseseră demiși. Aceasta a fost chiar o surpriză pentru mine și nu aveam idee de ce se întâmplase. Curând după aceea, o conducătoare superioară a venit să vorbească cu mine, spunând că și eu fusesem raportată de unii frați și surori. Ea a mai spus că a-i interzice lui Joan să participe la adunări nu era în conformitate cu principiile, că era asuprită prin acest lucru. Conducătoarea mi-a cerut să o aduc înapoi în biserică și să am părtășie cu ceilalți despre incident. Am fost luată prin surprindere de acuzația că gestionasem eu greșit lucrurile cu Joan, pentru că era o chestiune cu privire la care Callie și ceilalți căzuseră de acord. Cum ar putea fi greșit? Dacă era greșit, nu însemna aceasta perturbarea și tulburarea lucrării bisericii? Nu-mi imaginasem niciodată că aș putea să alerg zilnic de colo-colo pentru a rezolva treburile din datoria mea și totuși, în cele din urmă, să provoc o perturbare. M-am simțit speriată, neliniștită și realmente inconfortabil. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Acest lucru este cu adevărat neașteptat și nu știu care este voia Ta în asta. Te rog, călăuzește-mă să învăț orice lecție pot.” Nu aveam o conștiință de sine semnificativă în acel moment, dar, la urma urmei, o tratasem pe Joan într-un mod lipsit de principii. A fost nedrept și a fost foarte dureros pentru ea. Așa că, a doua zi, mi-am cerut scuze de la Joan și am adus-o înapoi în biserică. De asemenea, mi-am recunoscut greșeala în fața celorlalți frați și surori. Un frate mi-a spus, foarte dezamăgit: „Ești conducătoare de biserică, dar nu numai că nu ai reușit să-i protejezi pe frați și surori, ai și fost alături de Callie în a face rău. Te afli pe o cale distructivă și ne vei trage pe toți în iad împreună cu tine. Pur și simplu nu mai pot avea încredere în tine.” Ceea ce a spus mi-a mers direct la inimă și a fost cu adevărat supărător, dar știam că acea situație trebuie să fi venit de la Dumnezeu, așa că trebuia să mă supun.

Și astfel, m-am calmat și am reflectat: De ce am urmat-o pe Callie în a face rău – unde era problema, de fapt? Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a deschis puțin ochii. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos, ci acei falși păstori cu o reputație proeminentă. Nu adori frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, ci pe acei libertini care se tăvălesc în mizeria lumii. Râzi de durerea lui Hristos care nu are unde să-Și așeze capul, dar admiri acele cadavre care vânează jertfele și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, dar te arunci cu bucurie în brațele acelor antihriști nesăbuiți, deși ei îți furnizează doar trup, cuvinte și control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către statutul și către influența lor. Și, totuși, continui să ai o atitudine prin care percepi lucrarea lui Hristos ca fiind greu de acceptat și o refuzi. Acesta este motivul pentru care spun că îți lipsește credința de a-L recunoaște pe Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este doar pentru că nu ai avut altă opțiune. O serie de imagini grandioase se înalță întotdeauna în inima ta; nu poți uita fiecare cuvânt și fiecare faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, întotdeauna superiori și întotdeauna eroi. Dar aceasta nu este astfel pentru Hristos Cel de astăzi. El este întotdeauna nesemnificativ în inima ta și întotdeauna nedemn de teamă. Căci este prea obișnuit, are prea puțină influență și este departe de a fi grandios” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”). Ceea ce Dumnezeu dezvăluie în cuvintele Sale m-a ajutat să văd că, deși eram credincioasă, El nu avea niciun loc în inima mea. Ceea ce veneram eu erau statutul și puterea, o imagine măreață și pe cineva care este un bun orator. Când am văzut inițial că ea, Callie, era talentată și vorbea clar, că putea să aibă o părtășie bună și că a fost conducătoare pentru o lungă perioadă, am crezut, în mod eronat, că înțelegea adevărul și că deținea adevărul-realitate, așa că orice ar fi făcut trebuia să fie în conformitate cu principiile. De aceea, când a rânduit ca eu să fac ceva, m-am dus, pur și simplu, și am făcut ceea ce a spus ea fără să mă gândesc de două ori sau chiar să caut adevărurile-principiu. În special, nu m-am gândit niciodată să-mi folosesc discernământul în ceea ce o privește. La suprafață, citeam cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și lucram la datoria mea de dimineața până noaptea, însă principiile pe care le aplicam în datoria mea și standardul meu de evaluare a lucrurilor nu se bazau pe cuvintele lui Dumnezeu. În schimb, am ascultat-o pe Callie în toate lucrurile și am făcut orice a spus ea. Exact ca atunci când m-am ocupat de problema acelei surori care răspândea Evanghelia: în acel moment, am avut sentimentul că nu era potrivit să o demit direct, dar, din moment ce aceasta era rânduiala lui Callie, am negat ce simțeam și am urmat-o orbește. Și nici nu am căutat adevărurile-principii în problema lui Joan, ci doar am făcut ceea ce a vrut Callie, interzicându-i adunările. Apoi a mai fost problema votării excluderii Adelinei. Auzind-o pe Callie spunând că Adelina era un antihrist, deși nu avea sens pentru mine și părea problematic, m-am gândit că ea avea discernământ și o intuiție mai bună decât a mea cu privire la oameni și lucruri. Era, totodată, o chestiune pe care ea și alți colegi o hotărâseră împreună prin părtășie, așa că nu m-am gândit că ar putea să greșească. Am făcut rău alături de Callie chiar și într-o chestiune atât de importantă ca excluderea cuiva; am fost de acord să o dau afară din biserică pe Adelina, aproape ruinându-i șansa la mântuire. Nu am aflat decât mai târziu că Adelina avea un simț al dreptății și că ea dezvăluise și raportase faptele rele ale lui Callie și ale bandei sale. Ei nu numai că au refuzat să accepte asta, dar au lucrat în culise pentru a se răzbuna pe ea și a o da afară. Nu am pedepsit-o în mod intenționat pe Adelina așa cum au făcut-o ei, dar nici nu am căutat adevărul. Am adoptat o poziție care i-a ajutat direct pe Callie și pe ceilalți să se răzbune pe Adelina și să-i facă rău. Am jucat un rol în răul lor. În credința mea, nu era loc în inima mea pentru Dumnezeu sau cuvintele Lui; am venerat doar talentul, experiența, puterea și statutul. Am ascultat pe oricine cu statut și autoritate, învârtindu-mă în jurul său ca un lacheu. Nu eram deloc o credincioasă adevărată. Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul, iar eu credeam în El, dar veneram și urmăream o persoană, fiind chiar capabilă să o urmez în a face rău și a mă împotrivi lui Dumnezeu. În acel moment mi-am dat seama că aceasta era o problemă gravă a mea și, dacă nu mă pocăiam, cu siguranță aveam să fiu respinsă și alungată de Dumnezeu. Ulterior, am aflat cum Callie și oamenii cu care lucra nu făceau lucrare practică, erau pripiți și autocrați, îi asupreau și îi atacau în mod arbitrar pe alții. Ei au editat cu nesăbuință evaluările fraților și surorilor, înflorindu-le, fabricând dovezi, în efortul de a o exclude pe Adelina, care îi dăduse în vileag și îi raportase. Ei au controlat alegerile prin manipulări ascunse și au promovat și au demis oamenii după bunul plac. Au comis multe rele; s-a stabilit că erau antihriști și au fost excluși definitiv din biserică. Conducătoarea le-a cerut apoi părerea celorlalți frați și surori despre cum ar trebui să se ocupe de mine. Pe baza modului în care mă comportasem în datoria mea și a fondului acțiunilor mele, aceștia au spus că fusesem indusă în eroare și au fost de acord să-mi dea șansa să mă pocăiesc și să mă lase să rămân în biserică și să continui să îndeplinesc o datorie. Am fost cu adevărat recunoscătoare. Acționasem fără să caut adevărul, fiind de acord cu antihriștii în răul lor, dar biserica nu m-a dat afară. Tot mi s-a oferit ocazia să mă pocăiesc. I-am fost cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu pentru mila Lui.

Mai târziu, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care mi-au oferit un oarecare discernământ cu privire la esența lui Callie și a găștii ei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Care este principalul obiectiv al unui antihrist atunci când atacă și exclude un disident? Caută să creeze în cadrul bisericii o situație în care nu există voci care să i se opună, în care puterea, statutul de conducere și toate cuvintele sale sunt absolute. Toată lumea trebuie să asculte de el și, chiar dacă are o părere diferită, nu trebuie să și-o exprime, ci trebuie să o lase să i se stingă în inimă. Oricine îndrăznește fățiș să nu fie de acord cu el devine dușmanul antihristului și acesta se va gândi la toate modurile în care îi poate îngreuna situația și abia așteaptă să-l facă să dispară. Acesta este unul dintre modurile în care antihriștii atacă și exclud un disident pentru a-și consolida statutul și pentru a-și proteja puterea. Ei se gândesc: «Este în regulă să ai păreri diferite, dar nu poți să discuți despre ele, în stânga și în dreapta, după cum vrei, și cu atât mai puțin să-mi compromiți puterea și statutul. Dacă ai ceva de spus, poți să mi-o spui în privat. Dacă o spui în fața tuturor și mă faci să-mi pierd reputația, o cauți cu lumânarea și va trebui să am grijă de tine.» Ce fel de fire este asta? Antihriștii nu le permit altora să vorbească liber. Dacă au o părere – indiferent dacă despre antihrist sau despre orice altceva – nu pot să o aducă întâmplător în discuție; trebuie să țină cont de reputația antihristului. Dacă nu o fac, antihristul îi va eticheta drept dușmani și îi va ataca și-i va exclude. Ce fel de natură este asta? Este natura unui antihrist. Și de ce face asta? Nu îi permite bisericii să aibă și alte voci, nu permite existența vreunui disident în cadrul bisericii, nu le permite aleșilor lui Dumnezeu să aibă părtășie în mod deschis despre adevăr și să discearnă oamenii. Cel mai mult se teme să nu fie expus și discernut de oameni; încearcă în mod constant să-și consolideze puterea și statutul pe care le are în inimile oamenilor, despre care el crede că nu trebuie să fie zdruncinate niciodată. Nu ar putea tolera niciodată ceva care îi amenință ori îi afectează mândria, reputația sau statutul și valoarea sa de conducător. Nu este aceasta o manifestare a naturii malițioase a antihriștilor? Nemulțumiți de puterea pe care deja o au, și-o consolidează, și-o asigură și caută dominația veșnică. Nu vor să controleze doar comportamentul altora, ci și inimile lor” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doi: Ei îi atacă și îi exclud pe dizidenți”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a dat o oarecare înțelegere cu privire la firile rele ale antihriștilor. Dorind să-și asigure propriile poziții, ei îi văd ca dușmani pe cei care au discernământ în ceea ce-i privește, care sunt capabili să le ofere sugestii și să-i dea în vileag și nu se vor da în lături de la nimic pentru a-i ataca și asupri. Ei chiar le aduc false acuzații de tot felul de fapte rele ca să-i scoată din biserică pentru a-și atinge scopul de a-și păstra puterea în biserică. Acesta este aspectul cel mai insidios și răuvoitor al antihriștilor. Am putut să văd că antihriștii au o umanitate rea, firi feroce și chiar disprețuiesc adevărul și toate lucrurile pozitive. Callie și ceilalți se comportaseră exact în felul pe care-l descrie Dumnezeu. Când unii frați și surori au dobândit discernământ, iar apoi le-au dat sugestii sau i-au raportat, ei nu numai că nu au reușit să accepte acest lucru de la Dumnezeu și să reflecteze asupra lor înșiși, dar i-au suprimat în mod intenționat și au pus să fie dați afară. Adelina a observat că ei încălcau principiile în acțiunile lor, așa că i-a raportat și i-a dat în vileag, după care ei au început să o suprime și să pregătească materiale pentru a face în așa fel încât să fie dată afară din biserică. Însă dovezile lor au fost insuficiente și nu au fost aprobate de biserică. Nu s-au dat bătuți, ci, în efortul de a scăpa de Adelina, chiar au editat evaluările celorlalți despre ea, înflorind lucrurile și răstălmăcind faptele, susținând că părtășia Adelinei și faptul că îi ajută pe ceilalți însemnau că ea era un antihrist care conduce oamenii în rătăcire. Au etichetat-o și au emis condamnări arbitrare; nu aveau să se odihnească până nu o dădeau pe Adelina afară din biserică. Acești antihriști erau exact ca marele balaur roșu, asuprind și atacând orice persoană nu este de acord cu el, făcându-o să pară vinovată și făcându-i rău doar pentru a-și consolida propria poziție. Ei nu ar permite alte voci într-o biserică asupra căreia dețin puterea și ar pedepsi pe oricine le-ar oferi sugestii. Și, din moment ce Carson, un alt membru al bisericii, le sugera adesea lucruri și evidenția problemele, ei au lucrat împotriva lui în culise, făcându-l să se autoizoleze și să reflecteze asupra lui și nepermițându-i să îndeplinească o datorie. Spumegând de furie, ei chiar au spus că, deși era izolat acasă, tot nu aveau să renunțe și au insistat să-l izgonească din biserică și nu s-au oprit până nu au făcut-o. A mai fost o conducătoare de biserică care a suferit din cauza pedepsei și asupririi lor, deoarece ea avea o altă părere despre izgonirea lui Carson – au demis-o din datoria ei.

Am văzut cât de răi erau cu adevărat Callie și grupul ei de antihriști, că erau capabili să facă tot felul de lucruri inumane pentru a-i răni pe frați și surori, astfel încât să își poată păstra funcțiile. Nici măcar nu erau umani. M-am întrebat: cum am putut să adulez și să urmez un antihrist atât de răuvoitor făcând rău alături de el? De ce eu, în calitate de credincioasă, am continuat să venerez și să urmez o ființă umană? De ce am idolatrizat un antihrist care făcea atât de mult rău? Mai târziu, prin rugăciune și căutare, am dobândit o oarecare înțelegere cu privire la rădăcina eșecului meu. Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni pot să suporte greutăți, să plătească prețul, sunt manierați la exterior, sunt destul de respectați și se bucură de admirația celorlalți. Ați spune că acest gen de comportament exterior poate fi considerat ca punerea adevărului în practică? S-ar putea stabili că asemenea oameni satisfac voia lui Dumnezeu? Cum se face că, în repetate rânduri, oamenii văd astfel de indivizi și cred că aceștia Îl mulțumesc pe Dumnezeu, pășind pe calea punerii în practică a adevărului și urmând calea lui Dumnezeu? De ce gândesc astfel unii oameni? Există o singură explicație. Care este explicația? Este că, pentru foarte mulți oameni, anumite întrebări – cum ar fi ce înseamnă să pui adevărul în practică, ce înseamnă să-L mulțumești pe Dumnezeu și ce înseamnă să ai adevărul-realitate – nu sunt foarte clare. Așadar, există oameni care sunt deseori înșelați de către cei care, la exterior, par spirituali, nobili, elevați și măreți. Cât despre oamenii care pot să discute elocvent despre cuvinte și doctrine și ale căror vorbe și fapte par a fi demne de admirație, cei care sunt înșelați de aceștia nu au luat niciodată în considerare esența acțiunilor lor, nici la principiile din spatele faptelor lor și nici țelurile pe care aceștia le au. Mai mult, nu s-au întrebat niciodată dacă acești oameni se supun cu adevărat lui Dumnezeu și nici nu au stabilit dacă acești oameni se tem sincer de Dumnezeu și se feresc de rău. Nu au deslușit niciodată umanitatea-esență a acestor oameni. În schimb, încă din prima clipă în care i-au cunoscut, puțin câte puțin, au ajuns să-i admire și să-i venereze pe acești oameni, iar în cele din urmă, acești oameni au devenit idolii lor. Chiar mai mult, în mințile anumitor oameni, idolii pe care îi venerează – și despre care cred că pot să-și abandoneze familiile și locurile de muncă și care par superficial capabili să plătească prețul – sunt cei care Îl mulțumesc pe Dumnezeu cu adevărat și care pot într-adevăr să dobândească finaluri și destinații bune. În mințile lor, acești idoli sunt cei pe care îi laudă Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). „Există o singură cauză principală care îi face pe oameni să comită astfel de fapte ignorante, să aibă puncte de vedere ignorante sau păreri și practici unilaterale – și azi vă voi vorbi despre ea. Motivul este că, deși poate oamenii Îl urmează pe Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu în fiecare zi și-I citesc zilnic cuvântările, ei nu înțeleg cu adevărat voia Lui. Aceasta este cauza principală a problemei. Dacă cineva ar înțelege inima lui Dumnezeu și ar ști ce apreciază, ce disprețuiește, ce vrea și ce respinge El, ce fel de persoană iubește și ce fel de persoană detestă, ce fel de standard folosește El când are cerințe de la oameni și ce fel de abordare are Dumnezeu pentru a-i desăvârși, ar putea atunci acea persoană să mai aibă opinii personale? Ar putea astfel de oameni pur și simplu să plece și să venereze pe altcineva? Ar putea un om obișnuit să devină idolul lor? Oamenii care înțeleg voia lui Dumnezeu au un punct de vedere un pic mai rațional decât atât. Nu au de gând să idolatrizeze în mod arbitrar o persoană coruptă și nici nu vor crede, în timp ce pășesc pe calea punerii în practică a adevărului, că a respecta orbește câteva reguli sau principii simple este echivalent cu punerea în practică a adevărului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”). „Conducătorii și lucrătorii, oricare le-ar fi rangul, rămân oameni obișnuiți. Dacă îi vezi drept superiorii tăi imediați, dacă simți că îți sunt superiori, că sunt mai competenți decât tine și că ar trebui să te conducă și că sunt, din toate punctele de vedere, cu un pas înaintea tuturor, atunci te înșeli – este o ilusie. Și ce urmări va avea această iluzie asupra ta? Te va face să-ți evaluezi în mod inconștient conducătorii, pe baza unor cerințe care nu sunt conforme cu realitatea și să nu fii capabil să tratezi corect problemele și lacunele pe care le au; în același timp, fără să știi, vei fi de asemenea profund atras de așa-zisul lor fler, de darurile și talentele lor, astfel încât, înainte să-ți dai seama, te vei închina lor și ei sunt Dumnezeul tău. Acea cale, din momentul în care încep să devină idolii tăi, obiectele venerației tale și până în momentul în care devii unul dintre adepții lor, este una care te va conduce, în mod inconștient, departe de Dumnezeu. Și chiar și în timp ce te îndepărtezi treptat de Dumnezeu, tot vei crede că Îl urmezi pe Dumnezeu, că te afli în casa Lui, în prezența Lui când, în realitate, vei fi fost îndepărtat de lacheii Satanei, de antihriști. Nci măcar nu vei simți. Aceasta este o stare de fapt foarte periculoasă” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șase”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit gândirea greșită. Am evaluat dacă oamenii urmăreau sau nu adevărul doar pe baza comportamentului lor exterior, dar nu am exercitat discernământ în ceea ce privește natura-esență pe care o au și nici nu m-am uitat la scopurile și motivațiile din spatele acțiunilor lor. M-am gândit că, dacă o persoană era capabilă să facă sacrificii, să se sacrifice pe sine, să aibă părtășie despre propria înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu și să exprime multă conștiință de sine, părând a fi o persoană foarte spirituală, atunci aceasta era o persoană care urmărea adevărul și deținea adevărul-realitate. De aceea, când am văzut în interacțiunile mele cu Callie că ea se pricepea la părtășie și la vorbe, iar înțelegerea pe care o împărtășea în adunări avea mult sens, am crezut că urmărea adevărul și deținea adevărul-realitate. Și mai patetic, am crezut în mod eronat că, fiind conducătoare în tot acel timp, însemna că urmărea adevărul. Din cauza tuturor acestor opinii greșite, am mers de la a nu o cunoaște la a o admira și a o venera, și, în cele din urmă, la a mă lua după ea în a face rău. Nu am evaluat-o și nu am încercat să-i discern esența conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci m-am ghidat după propriile mele noțiuni și închipuiri. Deși eram credincioasă, am venerat și am urmat o simplă persoană. Am urmat un antihrist, comițând atât de mult rău. Am fost incredibil de amorțită și de nesăbuită! Când mi-am exprimat sprijinul pentru excluderea Adelinei din biserică, nu a fost ca și cum nu aș fi fost deloc conștientă. Am avut unele suspiciuni, dar nu m-am luat după îndrumarea Duhului Sfânt și nu am căutat adevărul. În schimb, m-am ghidat după noțiuni și închipuiri, gândindu-mă că liderii și lucrătorii înțeleg adevărul și dețin adevărul-realitate și că pot să vadă cu exactitate problemele. Așa că, fără să încerc să aplic niciun discernământ, am urmat-o orbește pe Callie și am fost de acord să o dau afară pe Adelina. Într-o chestiune atât de importantă care implică în mod direct dacă cineva poate dobândi sau nu mântuirea, înlăturarea inadecvată a unei persoane i-ar putea distruge șansa la mântuire – acesta este un păcat odios! Îi tratasem viața ca pe un nimic, pripindu-mă să fiu de acord cu excluderea ei. Era o credincioasă adevărată, dar aproape că o înlăturasem din biserică. Ce fărădelege uriașă! Nu numai că îi eram datoare, dar Îl ofensasem pe Dumnezeu. Nu făceam rău și nu o pedepseam pe Adelina în mod intenționat, dar fiind de acord în mod dezinvolt, îi făceam rău împreună cu antihristul Callie – eram complicele antihristului. Deși nu reprezenta altceva decât adoptarea unei poziții, a dezvăluit o natură foarte rea în mine și faptul că îmi lipsea cu desăvârșire iubirea pentru ceilalți. Frații și surorile precum Adelina, care au un simț al dreptății și sunt capabili să susțină lucrarea bisericii ar trebui să primească protecție, pentru că Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul și au simțul dreptății. Însă eu mă comportam ca servitorul Satanei, fiind de acord cu excluderea ei. Acționând în acest fel, am stat de partea acelor demoni antihriști, lucrând împotriva lui Dumnezeu. În calitate de conducătoare de biserică, ar fi trebuit să susțin interesele bisericii în toate lucrurile și să-i protejez pe frați și surori de a fi răniți de antihriști și de răufăcători. Însă i-am urmat în a face rău fără motiv, asuprind oameni și făcând ca ei să fie dați afară. Acest lucru a fost dăunător pentru frați și surori. A fost înfricoșător pentru mine să văd că făcusem lucruri atât de rele. Nu am căutat adevărul și nu am avut o inimă cu frică de Dumnezeu; fusesem complet inconștientă că fac un rău atât de mare, gândind chiar că eu susțineam lucrarea bisericii. Am fost atât de confuză și de detestabilă! Era exact ca ceea ce spusese acel frate, că eram pe calea distrugerii și aveam să-i târăsc pe ceilalți în iad cu mine. Pe baza comportamentului meu, a mă demite și a mă înlătura din biserică nu ar fi o exagerare, dar Dumnezeu mi-a dat șansa să mă pocăiesc, permițându-mi să continui să îndeplinesc o datorie în biserică. Am fost cu adevărat recunoscătoare pentru mila și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. În același timp, am și înțeles cu adevărat că a mă concentra asupra darurilor și abilităților exterioare, a adora orbește un conducător, a venera puterea și a nu căuta adevărul în fața problemelor reprezintă cu adevărat un lucru periculos. Aș putea fi indusă în eroare și folosită de antihriști și de răufăcători în orice moment. În esență, venerând și urmând o persoană, îl urmam pe Satana și eram un dușman pentru Dumnezeu. Dacă tot nu m-aș pocăi, aș fi respinsă și alungată de Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la acest lucru, cu atât simțeam mai mult că acest eșec al meu nu dezvăluia, pur și simplu, corupție sau comiterea unei greșeli – era un mare rău și aproape că m-am ruinat complet.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu care mi-au arătat abordarea corectă față de conducători și lucrători. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când cineva e ales să fie lider de către frați și surori sau e promovat de casa lui Dumnezeu să facă o anumită lucrare sau să îndeplinească o anumită datorie, acest lucru nu înseamnă că are un statut sau o identitate specială sau că adevărurile pe care le înțelege sunt mai profunde și mai numeroase decât cele ale altor oameni – cu atât mai puțin că această persoană este capabilă să se supună lui Dumnezeu și nu-L va trăda. Firește, nici nu înseamnă că Îl cunoaște pe Dumnezeu și că e cineva care se teme de Dumnezeu. De fapt, ea nu a atins nimic din toate acestea; promovarea și cultivarea nu sunt decât promovare și cultivare în sensul cel mai direct și nu echivalează cu faptul că persoana respectivă a fost predestinată și validată de Dumnezeu. Promovarea și cultivarea sa înseamnă pur și simplu că a fost promovată și așteaptă cultivarea. Iar în ceea ce privește rezultatul final al acestei cultivări, depinde dacă această persoană urmărește adevărul și dacă este capabilă să aleagă calea urmăririi adevărului. Astfel, atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi lider, acesta este doar promovat și cultivat în sens direct; nu înseamnă că e deja un lider calificat sau unul competent, că e deja capabil să întreprindă lucrarea unui lider și poate face o muncă reală – nu așa stau lucrurile. Majoritatea oamenilor nu înțeleg clar aceste lucruri și îi admiră pe cei promovați, bazându-se pe închipuirile lor, dar aceasta este o greșeală. Indiferent de cât de mulți ani au crezut, oare cei care sunt promovați chiar dețin adevărul-realitate? Nu neapărat. Sunt ei capabili să ducă la bun sfârșit rânduielile lucrării casei lui Dumnezeu? Nu neapărat. Au un simț al responsabilității? Sunt dotați cu angajament? Pot să se supună lui Dumnezeu? Când se confruntă cu o problemă, sunt ei capabili să caute adevărul? Toate acestea sunt necunoscute. Au acești oameni o inimă cu frică de Dumnezeu? Și cât de mare sunt inimile lor cu frică de Dumnezeu? Sunt predispuși să-și urmeze propria voință atunci când fac lucruri? Sunt capabili să-L caute pe Dumnezeu? În timpul în care îndeplinesc lucrarea liderilor, vin frecvent înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta voia Lui? Sunt capabili să îndrume oamenii în intrarea în adevărul-realitate? Cu siguranță sunt incapabili de astfel de lucruri din prima. Nu au fost pregătiți și au prea puțină experiență, așa că sunt incapabili de aceste lucruri. De aceea, promovarea și cultivarea unui om nu înseamnă că acesta înțelege deja adevărul, nici nu spune că e deja capabil să își îndeplinească datoria în mod satisfăcător. […] Care e scopul pentru care Eu zic asta? Pentru a le spune tuturor că trebuie să abordeze corect diferitele tipuri de talente promovate și cultivate în casa lui Dumnezeu și nu trebuie să fie duri în cererile lor față de acești oameni. Bineînțeles, oamenii nu trebuie să fie nici nerealiști în opinia lor despre ei. E o prostie să fiți prea apreciativi sau reverențioși față de ei, nici nu e uman sau realist să fiți exagerat de duri în cerințele voastre față de ei. Deci, care e cel mai rațional mod de a acționa față de ei? Să ne gândim la ei ca la oameni obișnuiți și, atunci când există o problemă care trebuie cercetată, să avem părtășie cu ei și să învățăm fiecare din punctele forte ale celuilalt și să ne completăm reciproc. În plus, este responsabilitatea tuturor să vegheze dacă liderii și lucrătorii fac o lucrare reală, dacă folosesc adevărul să rezolve probleme; acestea sunt standardele și principiile prin care se stabilește dacă un lider sau lucrător este la nivelul corespunzător. Dacă un conducător sau un lucrător e capabil să se ocupe de problemele generale și să le rezolve, atunci este competent. Dar, dacă nu poate nici măcar să se ocupe de problemele obișnuite și să le rezolve, nu e potrivit să fie lider sau lucrător, și trebuie demis imediat. Alegeți pe altcineva și nu întârziați lucrarea casei lui Dumnezeu. Întârzierea lucrării casei lui Dumnezeu înseamnă a vă răni pe voi înșivă și pe ceilalți, nu este bine pentru nimeni” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am învățat că alegerea unei persoane drept conducător sau lucrător sau promovarea ei pentru a îndeplini o anumită sarcină nu înseamnă că deține adevărul-realitate, că este loială lui Dumnezeu sau că se teme de El. Dacă nu urmărește adevărul, va deveni un conducător fals sau un antihrist și va fi expusă și alungată. Conducătorii și lucrătorii au mai multe șanse să practice și să-și asume o povară mai mare pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Însă niciunul dintre ei nu a fost desăvârșit – au firi corupte la fel ca toți ceilalți, așa că, înainte de a dobândi adevărul și de a obține o schimbare de fire, ei pot să fie încăpățânați în lucrarea lor și să se împotrivească principiilor. Cu toții trebuie să treacă prin judecata, dezvăluirea din partea lui Dumnezeu, prin emondare și să primească supraveghere de la ceilalți. În cazul în care conducătorii și lucrătorii acționează în conformitate cu adevărurile-principii și susțin lucrarea bisericii, aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-i sprijine și să coopereze în lucrarea lor. Dacă lucrează împotriva principiilor, merg pe calea greșită și nu fac lucrare practică, ei trebuie să fie emondați și dați în vileag, pentru a vedea dacă sunt capabili să accepte adevărul, să se pocăiască și să se schimbe. Dacă sunt capabili să se pocăiască și să se schimbe, înseamnă că sunt oameni drepți și pot accepta adevărul. Dar dacă nu, dacă îi atacă și îi asupresc pe alții, nu sunt oameni drepți și trebuie să fie raportați și dați în vileag. Doar a trata conducătorii și lucrătorii în acest fel, în acord cu adevărurile-principii, este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Însă înainte nu mă uitam la lucruri pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Nu aveam niciun discernământ cu privire la Callie și la ceilalți, ci doar i-am adorat orbește, ajungând să-i urmez pe antihriști în a face un rău ireparabil. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practică și, de atunci, am vrut să mă concentrez pe căutarea adevărurilor-principii în toate lucrurile, să privesc lucrurile și oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu, să nu mai fiu atât de nesăbuită și ignorantă și să nu-i urmăresc orbește pe alții cum am făcut-o în trecut.

Ulterior, am observat că, atunci când o conducătoare superioară a avut părtășie cu noi la alegerea conducătorilor de biserică, ea era cu adevărat nerăbdătoare să facă totul fără a se concentra pe părtășia despre adevărurile-principii. Odată, când a avut părtășie într-o adunare pentru ajustarea datoriei cuiva, până la momentul în care și-a terminat părtășia, doar jumătate dintre membrii bisericii sosiseră și apoi ne-a pus să ne spunem părerea. De vreme ce jumătate dintre oameni nu auziseră părtășia ei inițială și nu cunoșteau adevărurile-principii relevante, nu aveau cum să-și anunțe părerile. Adunarea nu a putut continua și a creat o atmosferă cu adevărat ciudată. Am văzut că nu îi conducea pe frați și surori să pătrundă în adevărurile-principii, ci se grăbea să se ocupe de acea chestiune și să termine cu ea. Mi-am adus aminte de experiența mea în care am fost indusă în eroare de un antihrist și de consecințele faptului că l-am urmat orbește. Nu am vrut să fiu de acord în mod arbitrar cu cineva înainte de a obține claritate asupra principiilor. Prin urmare, am căutat câteva surori pentru a cerceta întrucâtva împreună chestiunea. Una dintre ele a spus că această conducătoare s-a ocupat de alegerile din alte biserici la fel, fără a urma principiile. M-am gândit că, din moment ce această conducătoare a lucrat fără să obțină sprijin din partea celorlalți, asta însemna că era o problemă cu ea. În calitate de conducătoare, eșecul ei de a ne îndruma să pătrundem în adevăr ar avea un impact asupra întregii biserici, așa că ar trebui să îi atrag atenția asupra acestor probleme. Dar apoi m-am îngrijorat că m-ar putea suprima dacă îi făceam sugestii. Cu toate acestea, gândindu-mă la felul în care făcusem rău împreună cu antihriștii în trecut, mi-a fost teamă să urmăresc din nou orbește o persoană și să nu reușesc să susțin interesele bisericii. Am simțit un adevărat conflict interior. Prin urmare, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat, căutând o cale de practică. Am văzut asta în cuvintele lui Dumnezeu după aceea: „Care este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă în ceea ce privește modul de tratare a unui conducător sau lucrător? Dacă ceea ce face un conducător sau un lucrător este bine și în acord cu adevărul, atunci poți să i te supui; dacă ceea ce face este greșit și în dezacord cu adevărul, atunci nu ar trebui să i te supui și poți să îl dai în vileag și să i te opui și să ai o opinie diferită. Dacă nu este capabil să facă lucrare practică sau face fapte rele care provoacă o tulburare a lucrării bisericii și este dezvăluit ca fiind un conducător fals, un lucrător fals sau un antihrist, atunci tu poți să îl discerni, să îl dai în vileag și să îl raportezi” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul trei: Ei îi exclud și îi atacă pe cei ce urmăresc adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au aprovizionat cu principii de pus în practică. Dacă un conducător sau un lucrător se comportă inadecvat, poți avea, din iubire, părtășie cu ei despre adevăr, pentru a-i ajuta – acest lucru este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Gândul la eșecurile mele din trecut mi-a arătat foarte clar că aceasta era o șansă pentru mine de a pune adevărul în practică. Ar trebui să acționez conform cuvântului lui Dumnezeu și să nu-mi rețin sugestiile pentru că îmi era frică să nu sufăr o asuprire. Și astfel, am luat legătura cu acea conducătoare și i-am spus totul despre problemele pe care le observasem în lucrarea ei în acea perioadă; ea a acceptat totul. Câteva zile mai târziu, într-o adunare, am auzit în părtășia ei că primise câteva indicații și ajutor de la membrii bisericii pentru datoria ei și, prin auto-reflecție, a văzut că drumul pe care mersese și lucrarea ei au fost problematice în ultima vreme. Problemele și defectele pe care i le subliniasem făceau parte din reflecția ei și, de aici, ea a căutat să înțeleagă principiile și a știut cum să gestioneze și să abordeze probleme asemănătoare. Am fost cu adevărat fericită și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că m-a îndrumat să practic adevărul. M-am simțit foarte împăcată în inima mea.

Prin aceste experiențe, mi-am dat seama că, în calitate de credincioasă care nu acorda importanță căutării adevărului, ci adula orbește alți oameni și îi urma, era probabil să comit rău și să lucrez împotriva lui Dumnezeu în orice moment. De asemenea, am putut să văd înțelepciunea lui Dumnezeu; El le permite antihriștilor să iasă la suprafață în biserică pentru ca noi să putem dezvolta discernământ, să devenim capabili să scăpăm de forțele Satanei și să nu mai fim induși în eroare și controlați de antihriști. Odată ce putem discerne antihriștii și încetăm să îi venerăm fără discernământ, atunci serviciul acelor antihriști este complet și ei pot fi îndepărtați din biserică. Deși experimentasem unele eșecuri și piedici și a fost dureros pentru mine să mă gândesc la asta, prin acești pași greșiți am putut să-mi schimb gândirea și perspectivele greșite, ceea ce mi-a permis să încetez să-i venerez și să-i urmez orbește pe alții. Am devenit capabilă să caut adevărurile-principii atunci când se iveau lucruri și să caut să fiu o persoană care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Dobândirea tuturor acestor lucruri a fost în întregime datorită îndrumării din partea lui Dumnezeu. Îl slăvesc pe Dumnezeu!