de Yi Xun, China

Ani de zile, mi-am îndeplinit datoria departe de casă și am fost responsabilă de lucrarea bisericii. Deși aveam o afecțiune congenitală a inimii, nu avusesem niciodată probleme de sănătate majore. Dar cu vârsta, în acești ultimi doi ani, pur și simplu, mental și fizic nu mai sunt deloc la fel cum eram. Dacă stau trează puțin mai târziu seara, sunt extenuată a doua zi, simțindu-mă complet slăbită, și nu mă simt bine de la inimă. În august 2021, conducătoarea a luat în considerare starea mea și s-a temut că trupul meu nu va putea continua să facă față rolului stresant de conducătoare, așa că m-a pus să mă întorc acasă să am grijă de sănătatea mea și să îndeplinesc orice datorie eram în stare. Să aud acest lucru a fost cu adevărat supărător pentru mine. Mă gândeam: „Este un moment crucial pentru a construi fapte bune într-o datorie. Să fiu transferată, să fiu doar o simplă credincioasă în loc de conducătoare, voi avea mai puține ocazii de practică, voi afla adevărul și voi intra în realitate mai încet, așa că probabilitatea mea de a fi mântuită se va micșora. Nu va fi la fel cu a fi conducătoare, rezolvând mereu diferitele probleme și dificultăți ale fraților și surorilor, aflând și pătrunzând adevărurile rapid, cu o probabilitate mai bună de mântuire. Oare Dumnezeu folosește această situație pentru a mă expune și a mă alunga?” Mă supăram tot mai mult pe măsură ce mă gândeam la asta și nu-mi puteam reține lacrimile. Ulterior, o soră a avut părtășie cu mine după ce a aflat despre starea mea. Mi-a spus: „Voia binevoitoare a lui Dumnezeu se află în asta, iar când nu înțelegem voia lui Dumnezeu, mai întâi trebuie să ne supunem, să ne rugăm și să cercetăm mai mult, dar nu putem niciodată să înțelegem greșit sau să ne plângem.” Părtășia ei mi-a amintit că această situație nu a fost întâmplătoare, ci că trebuia să existe adevăr pe care trebuie să-l caut și să-l pătrund și că ar trebui să mă supun. Dar tot eram foarte supărată. Când mă trezeam noaptea și-mi venea asta în minte, mă-ntorceam și mă răsuceam, fără somn, gândindu-mă iar și iar: „Am crezut în toți acești ani și, chiar când lucrarea lui Dumnezeu este în sfârșit la momentul crucial, mi-am pierdut șansa de a sluji ca și conducătoare. Sunt doar o credincioasă de rând. Mai am speranță să fiu mântuită și desăvârșită?” Încă voiam să continui să slujesc drept conducătoare, dar mă temeam că boala mea s-ar putea acutiza și ar afecta lucrarea bisericii. Nu puteam să mă gândesc doar la mine și să pun în pericol lucrarea bisericii. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tulburată deveneam. Nu știam cum să fac să trec peste asta.

În devoționalele mele, am citit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu care revelau cum tratează antihriștii schimbările din datoria lor și am înțeles puțin despre mine însămi. Dumnezeu spune: „Când se fac ajustări în îndatoririle lor, oamenii ar trebui cel puțin să se supună, să beneficieze de pe urma reflectării asupra lor, cât și să dobândească o evaluare mai exactă a calificării eficienței din îndatoririle lui. Dar situația nu e aceeași pentru antihriști. Ei sunt diferiți de oamenii normali, indiferent ce li se întâmplă. În ce constă această diferență? Nu se supun; nu cooperează în mod proactiv, nici nu caută adevărul deloc. În schimb, simt repulsie față de el și i se împotrivesc, îl analizează, îl contemplă și-și frământă creierii cu speculații: «De ce nu mi se permite să îndeplinesc această datorie? De ce sunt transferat la o datorie neimportantă? Este acesta un mijloc de a mă dezvălui și de a mă alunga?» În mintea lor, se tot gândesc la cele întâmplate, analizându-le la nesfârșit și meditând intens asupra lor. Când nu s-a întâmplat nimic, ei sunt perfect în regulă, dar când se întâmplă ceva, încep să le clocotească inimile ca în apele furtunoase, iar capetele lor sunt pline de întrebări. Din exterior, poate părea că ei sunt mai buni decât alții în cântărirea problemelor, dar, de fapt, antihriștii sunt pur și simplu mai răi decât oamenii normali. […] Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima și statutul lor de speranța pe care o au pentru binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut datoria, reputația și statutul, nu va mai fi nicio speranță să obțină binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui Dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe Dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul, deoarece cred că este singura lor speranță pentru a obține binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile însele, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați de Dumnezeu și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare. Așa că, atunci când datoria le este ajustată, dacă e o promovare, un antihrist va crede că are speranță să fie binecuvântat. Dacă este o retrogradare, de la conducător de echipă la asistent de conducător de echipă, de la asistent la membru obișnuit al echipei, ei anticipează că va fi o problemă majoră și că speranța lor de a câștiga binecuvântare este slabă. Ce fel de perspectivă este aceasta? Este una adecvată? Categoric nu. Este o părere absurdă!” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). „În inimile lor, antihriștii echivalează întotdeauna statutul lor înalt sau umil cu mărimea binecuvântărilor. Indiferent dacă sunt în familia lui Dumnezeu sau în orice alt grup, pentru ei, statutul și clasa oamenilor sunt strict delimitate, la fel ca finalurile lor decisive; cât de înaltă este poziția cuiva și cât de multă putere deține în casa lui Dumnezeu în această viață este echivalent cu anvergura binecuvântărilor, recompenselor și a coroanei primite pe lumea cealaltă – sunt direct legate. Este logică o astfel de părere? Dumnezeu nu a spus niciodată asta și nici nu a promis vreodată așa ceva, dar acesta este genul de gândire care va răsări într-un antihrist. […] N-ați spune că oamenii asemeni antihriștilor au o mică problemă de sănătate mintală? Sunt răi până la extrem? Indiferent ce spune Dumnezeu, ei nu dau atenție la nimic și nici nu acceptă acest lucru! Consideră că orice gândesc și cred ei este corect și, prin aceasta, se bucură, plăcându-se și admirându-se. Ei nu caută adevărul și nu investighează dacă asta este ceea ce se spune în cuvintele lui Dumnezeu sau dacă asta este ceea ce Dumnezeu a promis” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). Cuvintele lui Dumnezeu arată că antihriștii au credință doar pentru binecuvântări și recompense. Ei clasează diversele îndatoriri, asociind strâns statutul înalt sau inferior cu mai multe sau mai puține binecuvântări care ar putea fi primite. Ei cred că fără statut, au cu greu vreo șansă la mântuire, așa că-L învinuiesc, Îl înțeleg greșit și chiar Îl combat pe Dumnezeu. Le pasă doar de propriile interese și dacă pot sau nu să obțină binecuvântări, dar nu caută niciodată adevărul și nu învață lecții. În plus, în inimile lor, chiar nu au nicio frică față de Dumnezeu și nici nu I se supun, ci sunt răi și duplicitari prin natură. Având în vedere comportamentul meu, eram exact ca un antihrist. Îmi asociam statutul cu mărimea binecuvântărilor mele și mă gândeam mereu că să nu fiu conducătoare însemna că aș fi fără statut și că nu aș avea nicio speranță să fiu mântuită sau să primesc binecuvântări. Din cauza asta, nu puteam nici măcar gestiona cum se cuvine o schimbare normală în datoria mea și aveam multe pe cap. Dar de fapt, biserica rânduiește datoria fiecăruia în funcție de principii și de situația lui efectivă. Eu aveam probleme de sănătate. Conducătorii au multe de gestionat, este mult stres și corpul meu nu putea face față. Datoria mea ar avea de suferit. Faptul că biserica rânduia pentru mine să preiau ce reușeam era ceva bun atât pentru mine, cât și pentru lucrarea bisericii. Dar eu eram suspicioasă și plină de dubii. Primul meu gând cu privire la a nu fi conducătoare a fost că aș avea puține speranțe să fiu mântuită. Gândul de a nu fi binecuvântată și de a fi lăsată fără o destinație bună mă făcea să simt că singura mea speranță în credință îmi fusese luată. Deodată, mi-am pierdut tot elanul și am devenit foarte negativă. Am văzut că nu priveam lucrurile bazându-mă pe adevărurile-principii, ci pe beneficiile pe care le puteam avea. Când propriile mele ambiții și dorințe nu erau întrunite, m-am gândit că Dumnezeu folosea acea situație pentru a mă alunga. Am văzut că eram cu adevărat vicleană. Îmi imaginam că Dumnezeu este la fel ca umanitatea coruptă, fără corectitudine sau justiție. Credeam că El ne măsura și ne determina finalul pe baza mărimii statutului sau datoriei noastre. Am crezut că dacă oamenii aveau statut, Dumnezeu îi va favoriza și îi va mântui, dar altfel, nu îi va mântui. Nu era asta tăgăduirea dreptății lui Dumnezeu și blasfemie împotriva Lui? După toți acei ani de credință, am văzut că nu L-am înțeles și nu am ascultat deloc de Dumnezeu. Fără să fi fost dezvăluită de către fapte, nu mi-aș fi dat seama cât de greșită era perspectiva mea asupra urmăririi.

Mai târziu, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au ajutat să-mi văd perspectiva greșită. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Multor oameni nu le este clar ce înseamnă să fii mântuit. Unii oameni cred că dacă au crezut în Dumnezeu mulți ani, atunci s-ar putea să fie mântuiți. Unii oameni cred că, dacă înțeleg multe doctrine spirituale, atunci s-ar putea să fie mântuiți, sau unii cred că liderii și lucrătorii vor fi cu siguranță mântuiți. Acestea sunt toate noțiuni și închipuiri omenești. Elementul cheie este că oamenii trebuie să înțeleagă ce înseamnă mântuirea. A fi mântuit înseamnă în primul rând să fii eliberat de păcat, de influența Satanei, și să te întorci cu adevărat către Dumnezeu și să-L asculți. Ce trebuie să dețineți pentru a fi liberi de păcat și de influența Satanei? Adevărul. Dacă oamenii speră să dobândească adevărul, trebuie să fie înarmați cu multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să fie capabili să le experimenteze și să le practice, astfel încât să poată înțelege adevărul și să intre în realitate. Numai atunci pot fi mântuiți. Dacă o persoană poate fi sau nu mântuită nu are nicio legătură cu cât de mult timp a crezut în Dumnezeu, cunoștințele pe care le au, dacă au daruri sau puncte forte sau cât de mult suferă. Singurul lucru direct legat de mântuire este posibilitatea persoanei de a dobândi adevărul. Așadar, astăzi, câte adevăruri ai înțeles în mod autentic? Și câte dintre cuvintele lui Dumnezeu au devenit viața ta? În care dintre toate cerințele lui Dumnezeu ai dobândit intrarea? În timpul anilor tăi de credință în Dumnezeu, cât de mult ai intrat în realitatea cuvântului lui Dumnezeu? Dacă nu știi sau dacă nu ai reușit să intri în realitatea niciunuia dintre cuvintele lui Dumnezeu, atunci, sincer, nu ai nicio speranță de mântuire. Nu e cu putință să fii mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu urmează voia lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți din cauza dreptății lui Dumnezeu și ca răsplată pentru numeroasele lor fapte rele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Am fost realmente atinsă de aceste pasaje. Am văzut că a fi mântuit n-are legătură cu a fi conducător sau a avea statut. Mântuirea este despre a ne lepăda de firile Satanei și a ajunge să ne supunem lui Dumnezeu. Numai cei care practică adevărul, își schimbă firile corupte, se supun lui Dumnezeu și trăiesc după cuvintele Sale pot fi cu adevărat mântuiți. Orice datorie îndeplinim, atâta vreme cât putem să acceptăm adevărul, să ne concentrăm pe auto-reflecție când suntem emondați, să ne cunoaștem corupția și defectele prin cuvintele lui Dumnezeu, să ne căim și să ne schimbăm, atunci, prin această urmărire, putem dobândi adevărul și putem fi mântuiți. Indiferent cât de mare e statutul cuiva sau cât de mult suferă, dacă nu urmărește adevărul, va fi alungat. Exact ca Pavel. Deși avea un mare statut și prestigiu și realizase multe, efortul pe care l-a cheltuit pentru lucrarea pe care a făcut-o era întru totul pentru a dobândi binecuvântări și recompense. Nu a urmărit niciodată adevărul sau schimbarea firii. În cele din urmă, n-a avut nicio înțelegere despre sine sau despre Dumnezeu. El a fost mereu martor pentru el însuși și pentru cât de mult suferise pentru Domnul. Se lăuda „Nu le eram inferior în nici o privință acelor «apostoli deosebiți»” (2 Corintieni 11:5), și chiar se semețea fără rușine: „Mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:8). A fi capabil să cuvânteze asemenea erezie, că el era un Hristos în viață, I-a ofensat firea lui Dumnezeu și a fost pedepsit de Dumnezeu. Dar lui Petru nu i-a păsat niciodată de urmărirea statutului în credința sa. A căutat doar să Îl cunoască și să se supună lui Dumnezeu, să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, să-și cunoască firea coruptă și, în cele din urmă, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu. S-a supus până la moarte și L-a iubit pe Dumnezeu la maximum. Asta ne arată că a avea statut înalt și a face o datorie importantă nu reprezintă o condiție sau un standard pentru mântuire. Cineva cu statut care nu urmărește adevărul, ci se împotrivește adesea lui Dumnezeu, cineva care nu are nicio mărturie reală de trăire a cuvintelor Lui, va fi obligatoriu alungat. Chiar dacă cineva nu are statut înalt, dar se află pe calea cea dreaptă și urmărește adevărul, încă mai poate dobândi adevărul și poate fi mântuit de Dumnezeu. M-am simțit mult mai bine când am realizat asta. Eram gata să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu și să accept calmă schimbarea.

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg mai bine voia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Toți suntem egali înaintea adevărului. Cei care sunt promovați și educați nu sunt cu mult mai buni decât ceilalți. Toți au experimentat lucrarea lui Dumnezeu cam pentru aceeași perioadă de timp. Cei care nu au fost promovați sau educați ar trebui, de asemenea, să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Nimeni nu-i poate priva pe alții de dreptul de a urmări adevărul. Unii oameni sunt mai dornici în căutarea adevărului și au un anumit calibru, așa că sunt promovați și educați. Acest lucru se datorează cerințelor lucrării casei lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce are casa lui Dumnezeu astfel de principii pentru promovarea și folosirea oamenilor? Întrucât există diferențe în calibrul și personalitatea oamenilor și fiecare persoană alege o cale diferită, acest lucru duce la finaluri diferite în credința oamenilor în Dumnezeu. Cei care urmăresc adevărul sunt mântuiți și devin oameni ai Împărăției, în timp ce aceia care nu acceptă deloc adevărul, care nu sunt devotați datoriei lor, sunt alungați. Casa lui Dumnezeu educă și folosește oamenii în funcție de măsura în care urmăresc adevărul și în care sunt devotați datoriei lor. Există o distincție în ierarhia diferiților oameni în casa lui Dumnezeu? Deocamdată, nu există nicio ierarhie în ceea ce privește statutul, poziția, valoarea sau titlul diferiților oameni. Cel puțin în perioada în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui și îndruma pe oameni, nu există nicio diferență între rangul, poziția, valoarea sau statutul diferiților oameni. Singurele lucruri care diferă le constituie împărțirea lucrării și rolurile îndatoririlor îndeplinite. Desigur, în această perioadă, unii oameni, ca excepție, sunt promovați și educați și ocupă niște funcții speciale, în timp ce unii oameni nu primesc astfel de oportunități din diverse motive, precum probleme cu calibrul sau mediul lor familial. Dar oare nu îi mântuiește Dumnezeu pe cei care nu au primit astfel de oportunități? Nu așa stau lucrurile. Valoarea și poziția lor sunt inferioare față de ale celorlalți? Nu. Toți sunt egali în fața adevărului, toți au ocazia de a urmări și dobândi adevărul, iar Dumnezeu îi tratează pe toți corect și rezonabil” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că, în casa Lui, nu există distincție de statut mare sau mic pentru îndatoririle de aici. Toată lumea preia o datorie diferită în funcție de nevoile lucrării, dar, în realitate, toți sunt egali în fața adevărului. Oriunde am îndeplini o datorie, fie că avem sau nu statut, cuvintele lui Dumnezeu ne susțin pe fiecare dintre noi. El nu are părtinire față de nimeni pentru statutul avut. Dumnezeu rânduiește tot felul de situații și evenimente pentru toată lumea pe baza nevoilor lor, astfel încât să-I poată experimenta lucrarea și intra în adevărul-realitate. Nu-i răpește nimănui șansa de a practica și de a pătrunde realitatea adevărului. Dumnezeu este corect cu toată lumea. Dobândirea adevărului sau mântuirea lui Dumnezeu nu sunt determinate de datoria noastră ci, în întregime, de ceea ce urmărim. Nu este pentru a spune că, dacă slujim ca și conducători, Dumnezeu ne va favoriza sau lumina în mod special și că, dacă suntem credincioși de rând, El ne va ignora. Dumnezeu luminează și susține oamenii pe baza a ceea ce urmăresc ei și a atitudinii lor față de adevăr. Putem vedea dreptatea Lui în asta. Deși oamenii au îndatoriri diferite și întâmpină diverse lucruri, firile corupte arogante și malefice pe care le dezvăluie sunt toate la fel. Cât timp sunt dispuși să urmărească și să practice adevărul și să-și alunge firea coruptă, ei pot să fie mântuiți de Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă cineva nu urmărește adevărul, nu-l caută sau nu îl practică în fața problemelor, atunci, indiferent de datoria pe care o face sau de câte ocazii are să se antreneze, până la urmă nu va dobândi nicicând adevărul și nu va putea fi mântuit de Dumnezeu. Exact ca mine, după toți acei ani în care avusesem funcția de conducătoare, cu tot statutul și toate oportunitățile mele de a mă antrena, cât adevăr dobândisem, de fapt? M-am gândit la felul în care schimbarea din datoria mea mă făcuse să devin negativă, să înțeleg greșit și să mă plâng. Nu eram nici pe departe ascultătoare față de Dumnezeu și nu aveam niciun adevăr-realitate. Eram exemplul perfect. Chiar și așa, am continuat să cred cu naivitate că puteam dobândi mântuirea prin statut. Statutul mi se urcase cu totul la cap. Deși unii frați și surori nu sunt niciodată conducători, ei continuă să urmărească adevărul, au o povară în datoria lor, se concentrează pe a căuta adevărul când se ivesc lucruri și duc la îndeplinire adevărurile pe care le știu. Corupția pe care o arată se diminuează treptat și se supun tot mai mult lui Dumnezeu. Ei sunt adevărată mărturie pentru trăirea cuvintelor lui Dumnezeu. Asta dobândește aprobarea și acceptarea lui Dumnezeu. Acest lucru mi-a amintit de ceva ce spune Dumnezeu: „Dacă urmezi cu adevărat, atunci Eu sunt dispus să îți dau calea vieții în întregime, să fii ca un pește înapoi în apă. Dacă nu urmezi cu adevărat, voi lua totul înapoi. Nu sunt dispus să dau cuvintele din gura Mea celor care sunt ahtiați după confort și sunt la fel ca porcii și câinii!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Și Domnul Isus a spus odată: „Căci oricui are, i se va da mai mult și va avea din abundență, dar de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are!” (Matei 25:29). Dumnezeu e corect și drept cu umanitatea și nu este părtinitor cu nicio persoană. Indiferent dacă cineva este credincios de rând sau conducător, atâta vreme cât urmărește adevărul, Dumnezeu va furniza luminare și capacitate de conducere. Cheia este dacă cineva are hotărârea de a urmări și practica adevărul. Să înțeleg asta a fost cu adevărat luminător pentru mine. Înainte, eram mereu îngrijorată că nu voi primi la fel de multe ocazii de a practica dacă nu eram conducătoare și atunci aș avea speranță mai mică la mântuire. M-am gândit inclusiv că Dumnezeu voia să mă alunge, că avea să nu mă mai mântuiască. Acelea erau înțelegerile mele greșite despre Dumnezeu și erau blasfemie. N-aveam nicio înțelegere despre intențiile serioase ale lui Dumnezeu. Gândindu-mă cu adevărat la asta, în toți acei ani de credință am fost controlată de perspectivele mele greșite, făcându-mi datoria doar pentru a fi binecuvântată, crezând că aveam o urmărire grozavă. Am fost captată de imaginea mea falsă, n-am reflectat asupra-mi și nu m-am cunoscut deloc. Această modificare în datoria mea mi-a revelat perspectiva greșită în urmărire și am fost în sfârșit capabilă să vin înaintea lui Dumnezeu pentru a reflecta și a mă cunoaște. Am dobândit ceva înțelegere despre firea mea coruptă și despre problemele din perspectiva mea și am văzut firea dreaptă a lui Dumnezeu. Am aflat și cine este mântuit de către Dumnezeu și cine este alungat de către El și am dobândit o oarecare supunere față de Dumnezeu. Această situație reprezenta cu adevărat protecția și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine.

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să văd clar calea de intrare pe care ar trebui să o iau. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ca și creatură a lui Dumnezeu, omul ar trebui să caute să îndeplinească datoria unei creaturi a lui Dumnezeu și să caute să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă alte alegeri, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care caută să-L iubească pe Dumnezeu nu ar trebui să caute vreun beneficiu personal sau să caute ceva după care tânjesc în mod personal; aceasta este cea mai corectă metodă de a urmări. Dacă ceea ce cauți este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci cărarea pe care calci este cea corectă. […] Dacă vei fi făcut desăvârșit sau dacă vei fi alungat, depinde de propria ta căutare. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul depind de cărarea pe care merge omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”). Am găsit o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Sunt o ființă creată așa că, indiferent ce rânduiește Dumnezeu, trebuie să mă supun cârmuirii și aranjamentelor Sale. Nu pot să am credință și să fac o datorie doar pentru binecuvântări și recompense. Fie că în cele din urmă pot fi mântuită sau nu, fie că sunt binecuvântată sau nu, atât timp cât trăiesc, ar trebui să urmăresc adevărul și cunoașterea lui Dumnezeu. Chiar dacă sunt respinsă și alungată în cele din urmă de Dumnezeu, aceasta va fi dreptatea Lui. După ce I-am înțeles voia, nu am mai fost atât de afectată de ce datorie îndeplineam. Eram capabilă să fac față cu calm schimbării din datoria mea.

Prin ceea ce a scos la lumină această situație, am aflat unele lucruri despre perspectivele greșite din credința mea. Am învățat și că, dacă cineva poate fi mântuit nu, depinde de statutul lui sau de câtă lucrare a făcut. Cheia este dacă a dobândit adevărul și este cineva care se supune cu adevărat lui Dumnezeu și dacă face o schimbare în firea vieții sale. De atunci, am vrut doar să rămân realistă și să-mi fac datoria bine pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.