de Chen Xiao, China

Când eram mică, familia mea era relativ săracă. Nu aveam niciodată asigurat strictul necesar. Mama trebuia deseori să ceară cereale de la vecinul nostru, doar ca să ne hrănească, și multe din hainele mele aveau petice. Eram deseori hărțuită și discriminată, iar ceilalți copii spuneau că sunt săracă. Mă simțeam oarecum nedreptățită și credeam că sigur am o soartă rea dacă nu m-am născut în bogăție. La școală, învățam din greu, spunându-mi: „Dacă muncesc din greu acum, o să intru la facultate și o să am o slujbă bună. Atunci, norocul meu sigur se va schimba și o să trăiesc ca elitele.” Învățam până târziu noaptea și am ajuns între primii din clasa mea. Credeam că poate acesta era biletul meu spre o viață mai bună. Dar, în timpul gimnaziului, am fost diagnosticată cu miopie severă, cu cataractă, boala ochiului leneș și astigmatism. N-am putut să-mi port singură de grijă și a trebuit să renunț la școală. La acel moment, am fost complet distrusă, crezând că viața mea s-a încheiat, că soarta mea era decisă. În inima mea, mă plângeam de nedreptatea Cerurilor și credeam că am o soartă rea. Pe neașteptate, am căzut în depresie.

După ce am acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu, văzând că liderul nostru avea părtășie la întruniri despre adevăr ca să rezolve probleme, am devenit invidioasă. Mi-am spus în sinea mea: „Ce minunat ar fi dacă aș putea deveni diacon sau conducătoare într-o zi, aș rezolva problemele fraților și surorilor și le-aș câștiga respectul și susținerea!” Așadar, am depus și mai mult efort în citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am acceptat orice sarcină mi-a încredințat biserica și am îndurat greutăți și lucrări dificile, sperând să devin și eu conducătoare sau diacon într-o bună zi. Dar, după câțiva ani, tot nu fusesem aleasă pentru nicio funcție. O soră care acceptase odată cu mine această etapă a lucrării lui Dumnezeu a devenit conducătoare la scurt timp după ce a început să creadă. Văzând că această soră are părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la întruniri pentru a rezolva probleme, mi-am spus: „Am acceptat împreună această etapă a lucrării și, la scurt timp după intrarea în casa lui Dumnezeu, ea slujește deja ca lider și a câștigat respectul și susținerea tuturor. Cât despre mine, oricât de mult aș încerca, tot n-am devenit conducătoare. Prin urmare, cred că am o soartă rea.” Uneori, când sugestiile pe care le făceam nu erau implementate, îmi spuneam în sinea mea: „Oricum n-o să devin niciodată conducătoare. Pot la fel de bine să mă iau după alții în acest grup mic. Atât în cariera mea, cât și în casa lui Dumnezeu, destinul meu e să sufăr și să nu mă remarc niciodată în această viață.” După ce am ajuns la această concluzie, treptat, am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu cu mai puțin entuziasm.

Ulterior, conducătorul meu a văzut că aveam talent literar și mi-a dat o sarcină legată de texte. Am fost nespus de fericită, gândind că am, în cele din urmă, șansa de a mă remarca. Am lucrat în plus și am obținut rezultate bune în datoria mea. Curând după aceea, am fost promovată. Am fost foarte fericită și m-am simțit și mai motivată în datoria mea. Dar, apoi, a apărut o problemă la coloana mea cervicală și s-a agravat, așa că n-am fost în stare să-mi fac datoria cum se cuvine. Am fost nevoită să mă întorc la biserica mea inițială și să fac ce datorii puteam. Am fost foarte deprimată: „Această problemă la coloana cervicală e dificil de vindecat și poate recidiva dacă mă surmenez. Cu această afecțiune, îmi va fi foarte greu să mă remarc. Sunt sortită să nu pot îndeplini îndatoriri importante. Pur și simplu am o soartă rea, nu obțin nimic ușor. Cu siguranță m-am născut într-o zodie rea, fiindcă sunt îngrozitor de ghinionistă!” Având acest gând în minte, am devenit negativă și delăsătoare în datoria mea și chiar m-am delimitat, gândind că perspectivele mele erau sumbre. Ulterior, am venit înaintea lui Dumnezeu ca să reflectez asupra mea: de ce simțeam mereu că soarta mea e rea și trăiam într-o asemenea agonie? În căutarea mea, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat o perspectivă despre starea mea.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Un fel de sentimente de depresie pot apărea din credința perpetuă a oamenilor în propria soartă teribilă. Nu este aceasta o cauză? (Ba da.) Când erau tineri, trăiau la țară sau într-o regiune săracă, familia lor nu era prosperă și, în afară de câteva obiecte simple de mobilier, nu aveau nimic de mare valoare. Probabil că aveau unul sau două rânduri de îmbrăcăminte, pe care trebuia să le poarte deși aveau găuri și nu puteau niciodată să mănânce, în mod obișnuit, mâncare bună și de calitate, ci trebuiau să aștepte Anul Nou sau sărbătorile ca să consume carne. Uneori, le era foame și nu aveau destule haine ca să le fie cald, un bol plin cu carne era o iluzie și le era dificil să găsească chiar și un fruct. Trăind într-un astfel de mediu, se simțeau diferiți de alți oameni care trăiau în marele oraș, ai căror părinți erau înstăriți, care puteau mânca și purta orice voiau, care primeau pe loc tot ce voiau și erau școliți. Se gândeau: «Au o soartă atât de bună! De ce soarta mea este atât de rea?» Ei vor mereu să se distingă din mulțime și să-și schimbe destinul. Cu toate acestea, nu este ușor să-ți schimbi destinul. Când un om se naște într-o astfel de situație, deși poate să încerce, cât își poate schimba soarta și cât poate s-o îmbunătățească? După ce devine adult, întâlnește obstacole peste tot unde merge în societate, este hărțuit oriunde merge și se simte mereu foarte oropsit. Se gândește: «De ce am atât de mult ghinion? De ce întâlnesc mereu oameni răi? Viața era grea când eram copil și pur și simplu așa stăteau lucrurile. Acum că am crescut, este încă foarte rea. Vreau tot timpul să arăt ce pot să fac, dar niciodată nu am ocazia. Dacă n-o să am niciodată ocazia, atunci așa să fie! Vreau doar să lucrez din greu și să câștig suficienți bani ca să duc o viață bună. De ce nu pot face nici măcar asta? Cum poate fi atât de greu să duci o viață bună? Nu trebuie să duc o viață superioară tuturor celorlalți. Vreau măcar să duc o viață de orășean și să nu fiu desconsiderat de oameni, să nu fiu un cetățean de mâna a doua sau a treia. Măcar atunci, când oamenii m-ar chema, nu ar striga: „Hei, tu, vino aici!” Cel puțin m-ar striga pe nume și mi s-ar adresa cu respect. Dar nu mă pot bucura nici de o adresare respectuoasă. De ce este soarta mea atât de crudă? Când se va sfârși?» Când un astfel de om nu credea în Dumnezeu, își considera soarta crudă. După ce a început să creadă în Dumnezeu și să vadă că aceasta este adevărata cale, s-a gândit: «Toată acea suferință de dinainte a meritat. Toate au fost orchestrate și făcute de Dumnezeu, iar El a făcut bine. Dacă n-aș fi suferit în felul acela, n-aș fi ajuns să cred în Dumnezeu. Acum că o fac, dacă pot accepta adevărul, atunci destinul meu ar trebui să se schimbe în bine. Acum pot trăi, în biserică, o viață egală cu a fraților și surorilor mele, oamenii îmi spun „frate” sau „soră” și mi se adresează cu respect. Acum mă bucur de sentimentul de a avea respectul celorlalți.» Pare că destinul lui s-a schimbat, că nu mai suferă și nu mai are o soartă rea. Odată ce a început să creadă în Dumnezeu, s-a hotărât să-și îndeplinească bine datoria în casa Lui, a devenit capabil să îndure greutăți și să trudească, să îndure mai mult decât oricine altcineva în orice chestiune și se străduiește să câștige aprobarea și stima celor mai mulți oameni. Crede că ar putea chiar să fie ales conducător de biserică, persoană responsabilă sau lider de echipă și, oare atunci nu-și va onora strămoșii și familia? Nu-și va fi schimbat atunci destinul? Totuși, realitatea nu se ridică la nivelul dorințelor lui, iar el devine abătut și se gândește: «Cred în Dumnezeu de ani buni și mă înțeleg foarte bine cu frații și surorile, dar cum se face că, de fiecare dată când e timpul să fie ales un conducător, o persoană responsabilă sau un lider de echipă, nu e niciodată rândul meu? Oare pentru că par atât de simplu sau pentru că n-am avut un randament bun și nimeni nu m-a observat? De fiecare dată când au loc alegeri, aș avea o mică speranță și m-aș mulțumi numai să fiu ales lider de echipă. Sunt atât de plin de entuziasm să-L răsplătesc pe Dumnezeu, dar de fiecare dată când au loc alegeri și sunt complet trecut cu vederea, ajung să fiu dezamăgit. Ce se întâmplă? Să fie oare faptul că sunt capabil cu adevărat doar să fiu o persoană mediocră, obișnuită și neremarcabilă toată viața mea? Când îmi amintesc de copilărie, de tinerețea mea, de anii de vârstă mijlocie, această cale pe care am parcurs-o a fost întotdeauna mediocră, iar eu nu am făcut nimic notabil. Nu că n-aș avea ambiție, că aș avea un calibru slab, că nu depun suficient efort sau că nu pot să îndur greutăți. Am aspirații și obiective și chiar se poate spune că am ambiție. Atunci cum se face că nu mă pot remarca niciodată din mulțime? În ultimă instanță, am pur și simplu o soartă rea și sunt destinat suferinței și așa a rânduit Dumnezeu lucrurile pentru mine.» Cu cât stă mai mult pe gânduri, cu atât mai rea crede că îi este soarta. În cursul obișnuit al îndatoririlor lui, dacă are anumite sugestii sau exprimă anumite păreri și este mereu respins și nimeni nu-l ascultă sau nu-l ia în serios, devine și mai deprimat și se gândește: «O, soarta mea este atât de rea! În orice grup m-aș afla, întotdeauna există o persoană rea care-mi blochează calea și mă asuprește. Nimeni nu mă ia niciodată în serios și nu mă pot face remarcat. La urma urmei, la asta se reduce totul: pur și simplu am o soartă rea!» Orice i se întâmplă, mereu atribuie acel lucru sorții rele; investește mereu mult efort în această idee de a avea o soartă rea, se străduiește să o înțeleagă și să o aprecieze mai profund și, pe măsură ce o întoarce pe toate părțile în mintea lui, emoțiile îi devin tot mai deprimante. Când face o greșeală minoră în îndeplinirea datoriei lui, se gândește: «O, cum îmi pot face bine datoria când am o soartă atât de rea?» La întruniri, frații și surorile lui îi oferă părtășie, iar el tot cântărește lucrurile, dar nu înțelege și se gândește: «O, cum pot înțelege lucrurile când am o soartă atât de rea?» Oricând vede pe cineva care vorbește mai bine decât el, care discută despre înțelegerea sa într-o manieră mai clară și mai luminată, se simte și mai deprimat. Când vede pe cineva care poate îndura greutăți și poate plăti prețul, care vede rezultate în îndeplinirea datoriei sale, care primește aprobarea fraților și surorilor sale și este promovat, se simte nefericit în sufletul lui. Când vede pe cineva că devine conducător sau lucrător, se simte și mai deprimat și chiar când vede pe cineva care cântă și dansează mai bine decât el și se simte inferior acelei persoane, se deprimă. Indiferent ce oameni, evenimente sau lucruri întâlnește sau cu ce situații se confruntă, el le răspunde mereu cu aceste sentimente deprimante. Chiar și atunci când vede pe cineva care poartă haine puțin mai frumoase decât ale sale sau care are o frizură puțin mai frumoasă, se simte mereu trist, iar gelozia și invidia apar în inima lui până când, în final, se întoarce la acea emoție deprimantă. Care sunt motivele pe care le născocește? Se gândește: «O, oare asta nu se întâmplă fiindcă soarta mea este rea? Dacă aș fi fost puțin mai arătos, dacă aș fi fost demn așa ca el, dacă aș fi fost înalt și cu trăsături frumoase, cu haine bune și cu mulți bani, cu părinți buni, atunci oare lucrurile n-ar sta altfel decât acum? Oare oamenii nu m-ar respecta și nu ar fi invidioși și geloși pe mine? Până la urmă, soarta mea este rea și nu pot da vina pe nimeni pentru asta. Cu o astfel de soartă rea, nimic nu-mi merge bine și nu pot merge nicăieri fără să mă împiedic. E pur și simplu soarta mea rea și nu pot face nimic în privința asta.» În mod similar, când este emondat sau atunci când frații și surorile îi fac reproșuri, îl critică sau îi oferă sugestii, el le răspunde cu sentimentele sale deprimante. Oricum, fie că e vorba de ceva ce i se întâmplă sau de tot ceea ce îl înconjoară, răspunde mereu cu diverse gânduri, păreri, atitudini și puncte de vedere negative, care se nasc din emoția lui, depresia.” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”). Cuvintele lui Dumnezeu îmi dezvăluie perfect situația. În trecut, credeam că, dacă duceai viața elitelor și câștigai respectul și sprijinul celorlalți, aveai o soartă bună, dar dacă proveneai dintr-o familie săracă, ducând o viață modestă și mizeră și fiind batjocorit de alții, aveai o soartă rea. Am crescut în sărăcie și strictul necesar nu ne era niciodată asigurat. N-am fost privită cu admirație de alții și am fost discriminată și umilită. Prin urmare, am crezut deseori că am o soartă rea. Provenind din acest mediu, am decis să învăț din greu pentru a-mi schimba soarta și a duce viața elitelor. Dar, apoi, în școala gimnazială, am fost diagnosticată cu miopie severă și am fost nevoită să-mi întrerup studiile. Așadar, am crezut că n-am nicio speranță de a-mi împlini visurile și am fost foarte dezamăgită. După ce am început să cred, nu m-am mulțumit să fiu doar o credincioasă banală și am căutat să devin conducătoare sau lucrătoare. Credeam că, prin acest statut, aveam să câștig respectul și sprijinul tuturor și că statutul și reputația echivalau cu o soartă bună. Am muncit din greu și am căutat să-mi ating obiectivul, dar, după câțiva ani, tot nu devenisem conducătoare sau lucrătoare. Când o soră, care a acceptat odată cu mine această etapă a lucrării, a devenit rapid conducătoare, m-am convins că am o soartă rea. Uneori, când sugestiile mele nu erau implementate și nu reușeam să câștig respectul oamenilor, nu mai îndrăzneam să-mi exprim opiniile și doar mă retrăgeam în sinea mea, blestemându-mi în gând soarta rea. Ulterior, când am fost promovată la o datorie referitoare la texte, am fost foarte fericită. Dar, apoi, am dezvoltat o problemă la coloana cervicală, care mi-a afectat capacitatea de a-mi face datoria și am fost nevoită să mă întorc la biserica mea inițială și să fac ce datorii puteam. M-am simțit atât de ghinionistă, crezând că aveam, pur și simplu, o soartă rea. Credeam că nu voi mai avea nicio altă șansă de a mă remarca, că nu voi fi promovată sau nu voi primi un rol important și că nu voi fi niciodată sprijinită și respectată de alții. Prin urmare, am intrat în depresie și n-am fost meticuloasă în datoria mea, făcând lucrurile de mântuială și așteptând să treacă ziua. Am văzut că, în toate, doar căutam statutul și susținerea și respectul celorlalți. Când lucrurile nu mergeau cum voiam, mă plângeam că am o soartă rea, îmi pierdeam entuziasmul pentru datoria mea, nu-mi mai împărtășeam opinia la întruniri, nu acceptam situațiile întâmpinate de la Dumnezeu și nu reflectam asupra mea. Prin urmare, intrarea mea în viață s-a împotmolit. Nu era starea mea negativă un fel de protest tăcut împotriva lui Dumnezeu? În toți anii mei de credință, am spus mereu că tot ce se întâmplă zilnic e rezultatul orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, dar, când lucrurile n-au mers cum mi-am dorit, nu m-am supus și n-am avut încredere în suveranitatea Lui. Nu au fost acestea opiniile unui non-credincios?

Ulterior, am continuat să caut. De ce simțeam întruna că soarta mea era rea? Ce era greșit în opinia mea? Atunci, am găsit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Rânduiala lui Dumnezeu cu privire la soarta unei persoane, fie că aceasta este bună sau rea, nu trebuie privită sau apreciată cu ochii omului sau cu ochii unui ghicitor și nici nu trebuie măsurată în funcție de bogăția și gloria de care se bucură acea persoană în timpul vieții, de suferința experimentată sau de succesul pe care îl are în urmărirea perspectivelor, faimei și averii. Cu toate acestea, exact asta este greșeala gravă pe care o comit cei care spun că au o soartă rea, precum și un mod de apreciere a propriei sorți folosit de majoritatea oamenilor. Cum își apreciază cei mai mulți oameni propria soartă? Cum apreciază oamenii de pe lumea asta dacă soarta unei persoane este bună sau rea? În primul rând, ei se uită dacă viața acelei persoane decurge fără probleme sau nu, dacă se poate bucura de bogăție și glorie sau nu, dacă poate avea un stil de viață superior celorlalți, cât de mult suferă și de câte lucruri se bucură în timpul vieții, cât de mult trăiește, ce carieră are, dacă viața ei este plină de trudă sau confortabilă și ușoară – ei folosesc aceste lucruri și multe altele pentru a aprecia dacă soarta unei persoane este bună sau rea. Și voi o apreciați la fel, nu-i așa? (Ba da.) Așadar, atunci când majoritatea dintre voi întâlniți ceva care nu vă place, când vremurile sunt grele sau când nu vă puteți bucura de un stil de viață superior, credeți că și voi aveți o soartă rea și vă cufundați în depresie” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”). „Dumnezeu a hotărât cu mult timp în urmă sorțile oamenilor, iar acestea sunt imuabile. «Soarta bună» și «soarta rea» diferă de la o persoană la alta și depind de mediu, de ceea ce simt oamenii și de ceea ce urmăresc. De aceea, soarta cuiva nu este nici bună, nici rea. Poți trăi o viață foarte grea, dar ai putea să te gândești: «Nu caut să trăiesc o viață de lux. Sunt fericit doar să am destulă mâncare și suficiente haine pe care să le port. Toată lumea suferă în timpul vieții. Laicii spun: „Nu poți vedea un curcubeu decât dacă plouă”, așa că suferința are valoare. Nu-i atât de rău, iar soarta mea nu este rea. Cerurile mi-au dat niște durere, câteva încercări și necazuri. Asta pentru că Dumnezeu are o părere bună despre mine. Asta este o soartă bună!» Unii oameni cred că suferința este un lucru rău, că asta înseamnă că au o soartă rea și că doar dacă duc o viață fără suferință, confortabilă și ușoară înseamnă că au o soartă bună. Necredincioșii numesc acest lucru «o chestiune de perspectivă». Cum privesc credincioșii în Dumnezeu această chestiune a «sorții»? Vorbim despre a avea o «soartă bună» sau o «soartă rea»? (Nu.) Nu spunem lucruri de felul acesta. Să zicem că ai o soartă bună pentru că tu crezi în Dumnezeu. Dacă nu urmezi calea cea bună în credința ta, dacă ești pedepsit, dat în vileag și alungat, atunci înseamnă asta că ai o soartă bună sau o soartă rea? Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu ai cum să fii dat în vileag sau alungat. Necredincioșii și oamenii religioși nu vorbesc despre datul în vileag sau discernerea oamenilor și despre oameni care sunt îndepărtați sau alungați. Asta ar trebui să însemne că oamenii au o soartă bună când sunt capabili să creadă în Dumnezeu, dar dacă sunt pedepsiți în cele din urmă, oare înseamnă atunci că au o soartă rea? Într-o clipă soarta lor este bună, în următoarea, soarta lor este rea – deci care-i adevărul? Dacă cineva are sau nu o soartă bună nu este un lucru ce poate fi judecat, oamenii nu pot judeca această chestiune. Totul este făcut de Dumnezeu și tot ceea ce rânduiește Dumnezeu este bun. Doar că traiectoria sorții fiecărui individ sau mediul în care trăiește, precum și oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnește și parcursul vieții pe care îl experimentează cât trăiește sunt toate diferite; aceste lucruri diferă de la o persoană la alta. Mediul de viață al fiecărui individ și mediul în care crește, ambele rânduite pentru el de către Dumnezeu, sunt diferite. Lucrurile pe care fiecare individ le experimentează în timpul vieții sunt toate diferite. Nu există așa-zisa soartă bună sau soartă rea – Dumnezeu rânduiește totul și totul este făcut de Dumnezeu. Dacă privim problema din perspectiva faptului că totul este făcut de Dumnezeu, tot ceea ce face Dumnezeu este bun și corect; doar că, din perspectiva predilecțiilor, sentimentelor și alegerilor oamenilor, unii aleg să trăiască o viață confortabilă, să aibă faimă și avere, o bună reputație, să aibă prosperitate în lume și să se afirme. Ei cred că acest lucru înseamnă că au o soartă bună și că o viață mediocră și plină de eșecuri, la marginea societății, este o soartă rea. Așa arată lucrurile din perspectiva necredincioșilor și a laicilor care urmăresc lucruri lumești și caută să trăiască în lume, și așa apare ideea de soartă bună și soartă rea. Ideea de soartă bună și soartă rea apare doar din înțelegerea îngustă a ființelor umane și din percepția superficială asupra sorții, precum și din judecățile oamenilor cu privire la cât de multă suferință fizică îndură și cât de multă plăcere, faimă și avere obțin și așa mai departe. De fapt, dacă privim lucrurile din perspectiva rânduielii și suveranității lui Dumnezeu asupra sorții omului, nu există astfel de interpretări despre soarta bună sau soarta rea. Nu-i așa? (Ba da.) Dacă privești soarta omului din perspectiva suveranității lui Dumnezeu, atunci tot ceea ce face Dumnezeu este bun și este lucrul de care are nevoie fiecare individ. Asta deoarece cauza și efectul joacă un rol în viețile trecute și prezente, sunt predestinate de Dumnezeu, El deține suveranitatea asupra lor, le planifică și le rânduiește – omenirea nu are de ales. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, oamenii nu ar trebui să-și judece soarta ca fiind bună sau rea, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”). Cuvintele lui Dumnezeu au subliniat pătrunzător absurditatea opiniei oamenilor despre soarta „bună” și cea „rea”. Oamenii cred că au o soartă bună dacă viața lor decurge fără probleme, dacă dobândesc statut și bogăție și dacă obțin faimă și avere. A trage concluzii pe baza preferințelor personale e punctul de vedere al unui necredincios și nu e în acord cu adevărul. Cu Dumnezeu, nu există conceptul de soartă bună sau rea. Dumnezeu stabilește soarta oamenilor pe baza vieții lor anterioare și prezente. Soarta lor este predeterminată și rânduită de Dumnezeu. Am realizat că opinia mea nu era diferită de cea a unui necredincios. Toată viața mea am căutat bogăția și statutul, am vrut să mă fac remarcată și să obțin faimă și avere. Am crezut că dobândirea respectului și susținerii era semnul unei sorți bune, în vreme ce viața mea mediocră, obișnuită, traiul în sărăcie și eșecul de a câștiga respectul și de a fi luată în serios erau marcate de o soartă rea. Am văzut atunci că opinia mea era greșită și provenea de la Satana. Aceasta era o înțelegere limitată a sorții, adoptată de necredincioși. Am realizat că aceia care dobândesc faimă și bogății mari pot să aibă onoare, glorie și respectul și susținerea altora și par să aibă o soartă bună, dar sunt pustii din punct de vedere spiritual, suferă, simt că viața e plictisitoare și unii chiar ajung să se drogheze și să se sinucidă. Încurajați de autoritatea lor, unii cauzează probleme, comit fapte rele și încalcă legi, sfârșind după gratii, cu reputația distrusă. Oare astfel de oameni chiar au o soartă bună? Am văzut că soarta cuiva nu este determinată de faptul că s-a bucurat de avere și glorie sau că a îndurat multă suferință. Dumnezeu stabilește și rânduiește cât de bogat sau sărac va fi cineva. El ne prestabilește viețile în funcție de nevoile noastre și toate rânduielile Lui sunt bune. Cu Dumnezeu, nu există conceptul de soartă bună sau rea. În ceea ce mă privește, deși am crescut în sărăcie, am trecut prin greutăți și eșecuri și am suferit destul de mult, toate experiențele mele mi-au întărit hotărârea în fața suferinței. Aceasta este o comoară extrem de valoroasă în viața mea. În plus, am o dorință prea puternică de a avea reputație și statut. Dacă aș fi intrat la facultate și aș fi dobândit faimă și avere, cu siguranță m-aș fi lăsat purtată de acea tendință rea. Oare aș fi venit atunci înaintea Creatorului și aș fi primit mântuirea lui Dumnezeu? Dumnezeu a predestinat și faptul că nu voi fi aleasă drept conducătoare. Puteam să-I înțeleg întrucâtva cuvintele și puteam identifica unele probleme la frații și surorile mele, dar nu eram competentă în lucrarea mea și nu puteam gestiona volume mai mari de lucru. Conducătorii trebuie să se ocupe de un volum mare de lucru și, dacă problemele nu sunt gestionate bine, lucrarea bisericii va avea de suferit. Acum îndeplinesc îndatoririle de care sunt în stare. Acest lucru e benefic pentru mine și pentru lucrarea bisericii. Am văzut cele mai sincere intenții în spatele situației orchestrate de Dumnezeu pentru mine. Înainte, trăiam pe baza unor opinii absurde, dorind să duc viața elitelor. Când lucrurile nu mergeau cum voiam și nu se conformau dorințelor mele, mă plângeam de soarta mea rea, mă adânceam în depresie și mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu. Nu m-am călăuzit după cuvintele Lui în credința mea, adoptând în schimb opiniile greșite ale necredincioșilor. Mă răzvrăteam și mă împotriveam lui Dumnezeu! Realizând acest lucru, m-am simțit cutremurată de ce făcusem, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule! Nu înțeleg adevărul și nu m-am supus suveranității și rânduielilor Tale. Sunt cu adevărat arogantă și nerezonabilă. Sunt dispusă să-mi îndrept opiniile absurde, să mă supun suveranității și rânduielilor Tale și să nu mă mai împotrivesc Ție.”

Mai târziu, am găsit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au făcut să înțeleg întrucâtva consecințele nefaste ale emoțiilor negative. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Deși acești oameni care cred că au o soartă rea cred în Dumnezeu și sunt capabili să renunțe la lucruri, să se sacrifice și să-L urmeze pe Dumnezeu, totuși, în același mod, ei sunt incapabili să își îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu într-un mod liber, eliberat și relaxat. De ce nu pot face acest lucru? Pentru că, în sinea lor, au o serie de gânduri și viziuni extreme și anormale, care le provoacă niște emoții extreme. Aceste emoții extreme fac ca modul în care judecă lucrurile, modul în care gândesc și opiniile lor asupra lucrurilor să provină dintr-un punct de vedere extrem, incorect și deformat. Ei privesc problemele și oamenii din acest punct de vedere extrem și incorect și astfel trăiesc, privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează, în mod repetat, sub efectul și influența acestei emoții negative. În cele din urmă, indiferent de modul în care trăiesc, par atât de obosiți încât nu sunt capabili să mai adune entuziasm pentru credința lor în Dumnezeu și pentru căutarea adevărului. Indiferent de modul în care aleg să-și trăiască viața, nu pot să-și îndeplinească în mod pozitiv sau activ datoria și, în ciuda faptului că au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani, totuși nu se concentrează niciodată la îndeplinirea datoriei lor cu toată inima și sufletul sau la îndeplinirea satisfăcătoare a datoriei lor, cu atât mai puțin urmăresc adevărul, desigur, sau practică în conformitate cu principiile adevărului. De ce se întâmplă acest lucru? În ultimă instanță, pentru că ei cred întotdeauna că au o soartă rea, iar acest lucru îi determină să aibă sentimente de depresie profunde. Ei devin total descurajați, neputincioși, ca niște cadavre ambulante, fără nicio vitalitate, fără a manifesta niciun comportament pozitiv sau optimist, cu atât mai puțin vreo hotărâre sau rezistență pentru a se dedica în mod loial datoriei, responsabilităților și obligațiilor lor. Mai degrabă, ei se luptă cu reticență de la o zi la alta, cu o atitudine neglijentă, fără țintă și confuzi, chiar trecând de la o zi la alta în mod inconștient. Ei habar nu au cât timp se vor mai descurca așa. În cele din urmă, nu au altă soluție decât să se admonesteze, spunând: «O, voi continua să mă descurc așa cât de mult pot! Dacă într-o zi nu mai pot continua, iar biserica vrea să mă excludă și să mă alunge, atunci ar trebui să mă alunge și gata. Asta pentru că am o soartă rea!» Vezi, chiar și când vorbesc au o atitudine înfrântă. Această emoție, depresia, nu este doar o simplă stare de spirit, ci, mai ales, are un impact devastator asupra gândurilor, inimilor și preocupărilor oamenilor. Dacă nu poți să-ți schimbi sentimentele depresive în timp util și rapid, acestea nu numai că te vor afecta întreaga viață, dar te vor distruge și te vor duce la moarte. Chiar dacă tu crezi în Dumnezeu, nu vei putea obține adevărul și mântuirea și, în cele din urmă, vei pieri” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”). „Acest fel de depresie nu este o răzvrătire simplă sau de moment, nici revărsarea temporară a unei firi corupte, cu atât mai puțin revărsarea unei stări corupte. Mai degrabă, este o împotrivire tăcută față de Dumnezeu și o împotrivire tăcută și plină de nemulțumiri față de soarta rânduită pentru ei de Dumnezeu. Deși poate fi o simplă emoție negativă, consecințele produse asupra oamenilor sunt mai grave decât cele produse de o fire coruptă. Nu numai că te împiedică să adopți o atitudine pozitivă și corectă față de datoria pe care se cuvine să o îndeplinești și față de viața ta de zi cu zi și de drumul vieții tale, dar, mai grav, te poate face și să pieri din cauza depresiei” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, dacă cineva consideră că are o soartă rea, când crede în Dumnezeu, își îndeplinește datoria și tratează oamenii sau lucrurile întâlnite cu această opinie greșită și extremă, e predispus să cadă în negativism și depresie, să devină confuz în îndatoririle sale, făcând lucrurile de mântuială, devenind dezinteresat și lipsit de dorința de a progresa. Căderea în depresie poate duce la o spirală descendentă, conducând în cele din urmă la distrugerea oricărei șanse la mântuire. Am văzut că, dacă nu abandonam această opinie, consecințele aveau să fie cumplite! M-am gândit la modul în care am trăit cu ideea că aveam o soartă rea. Când a trebuit să-mi întrerup studiile din cauza problemelor la ochi, visurile mele de a căuta faima și averea au fost spulberate. Nu puteam să am viața respectabilă a unei persoane bogate, așa că sufeream enorm și mi-am pierdut speranța în viață. După ce am devenit credincioasă și mi-am îndeplinit datoria, tot căutam un statut înalt și, când n-am fost promovată și aleasă conducătoare, n-am reflectat la neajunsurile mele și n-am ajuns să mă cunosc. În schimb, m-am plâns continuu de soarta mea rea și am trăit într-o stare negativă, nefiind dispusă să urmăresc adevărul. Mai târziu, când am avut o problemă la coloana cervicală, am crezut că nu voi putea niciodată să mă fac remarcată, așa că mi-am neglijat îndatoririle, m-am resemnat cu eșecul și m-am îndepărtat treptat de Dumnezeu. Am văzut că această opinie despre soarta bună sau rea mă îngrădise și mă înlănțuise strâns, că nu mă puteam supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și eram tot mai potrivnică. M-am gândit la acei necredincioși care spuneau mereu ce rea era soarta lor. Fiindcă erau săraci și lipsiți de putere, trăiau în clasa inferioară a societății, nu au dobândit respectul altora și lumea se lua deseori de ei, aceștia făceau tot posibilul să-și schimbe soarta, dar când lucrurile nu mergeau cum sperau ei, se gândeau să-și pună capăt vieții. Alți necredincioși studiau sârguincioși ani de zile, dar nu dobândeau statut sau avere și ajungeau să creadă că au o soartă rea, iar unii chiar deveneau grav deprimați și alienați. Când oamenii nu înțeleg adevărul și trăiesc după opinii absurde, nu se tratează corect pe ei înșiși și nu privesc corect oamenii, evenimentele și lucrurile, ceea ce-i face în cele din urmă să cadă în depresie. Aceste puncte de vedere provin de la Satana. Satana folosește aceste opinii absurde pentru a-i înșela și vătăma pe oameni, făcându-i să devină deprimați, degenerați, să nu urmărească adevărul și, în cele din urmă, să fie alungați. După ce am înțeles toate acestea, am realizat că nu mă mai puteam baza pe această opinie că există sorți bune și rele. Dacă aș continua astfel, m-aș distruge. Prin urmare, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule! Orchestrezi fiecare situație cu intenții sincere și mă voi supune lor. Îmi voi înlătura corupția în timp ce-mi fac datoria și o voi îndeplini cu o atitudine pozitivă.”

În căutarea mea, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce atitudine ar trebui să aibă oamenii față de soartă? Ar trebui să te supui rânduielilor Creatorului, să cauți activ și sârguincios țelul și însemnătatea din felul în care Creatorul a rânduit toate aceste lucruri și să obții înțelegerea adevărului, să folosești cele mai grozave aptitudini în viața pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine, să-ți îndeplinești îndatoririle, responsabilitățile și obligațiile de ființă creată și să-ți faci viața mai însemnată și mai valoroasă, până când, în sfârșit, Creatorul este mulțumit de tine și te comemorează. Desigur, și mai bine ar fi să obții mântuirea prin căutarea și efortul tău sârguincios – acesta ar fi cel mai bun final. În orice caz, cu privire la soartă, atitudinea cea mai potrivită pe care ar trebui s-o aibă omenirea creată nu este una de judecată arbitrară și definitorie sau în care să folosească metode extreme pentru a o înfrunta. Bineînțeles, cu atât mai puțin ar trebui oamenii să încerce să se împotrivească, să aleagă sau să-și schimbe soarta, ci ar trebui să-și folosească inima ca să o aprecieze, să caute și să exploreze, să i se supună, înainte de a înfrunta-o într-un mod pozitiv. În sfârșit, în mediul de viață și în călătoria prin viață stabilită pentru tine de Dumnezeu, ar trebui să cauți să te comporți așa cum te-a învățat Dumnezeu, să cauți calea pe care Dumnezeu îți cere să o urmezi și să experimentezi soarta pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru tine în felul acesta și, în cele din urmă, vei fi binecuvântat. Când experimentezi soarta pe care Creatorul a rânduit-o pentru tine în felul acesta, ajungi să cunoști nu doar mâhnirea, tristețea, lacrimile, durerea, frustrarea și eșecul, ci, mai important, vei experimenta bucuria, pacea și confortul, precum și luminarea și iluminarea adevărului pe care ți-l acordă Dumnezeu. În plus, când te rătăcești pe drumul tău prin viață, când înfrunți frustrarea și eșecul și trebuie să faci o alegere, vei experimenta îndrumarea Creatorului și, în final, vei obține înțelegerea, experiența și aprecierea felului în care să trăiești cea mai însemnată viață” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia și am văzut cât de bună este inima Lui. Deși ne confruntăm cu greutăți și dezamăgiri în viețile noastre, nu înseamnă că ar trebui să ne împotrivim sau să ne schimbăm soarta. În schimb, trebuie să ne supunem la ce a predeterminat Dumnezeu, să învățăm de la oamenii, evenimentele și lucrurile orchestrate de El pentru noi și să dobândim adevărul. Doar atunci vom găsi adevărata pace și alinare. M-am gândit că Dumnezeu a permis să nu fiu aleasă conducătoare. Nu aveam aptitudini bune de lucru și mi se potrivea mai bine să fac o singură datorie, să fiu o adeptă obișnuită. Acesta era cel mai bun rol pentru mine. Acum biserica mi-a încredințat o datorie de udare. Prin aceasta, am citit multe din cuvintele lui Dumnezeu despre cunoașterea lucrării Sale, am ajuns să stăpânesc unele principii despre răspândirea Evangheliei și deslușirea oamenilor, am căpătat puțină cunoaștere despre firea mea coruptă și sunt acum capabilă să mă supun situațiilor orchestrate de Dumnezeu pentru mine. Toate acestea sunt beneficii reale și sunt cele mai prețioase dintre toate averile. Acum îmi dau seama că viețile noastre sunt în întregime rânduite și predestinate de Dumnezeu. Doar prin supunere, urmărind și dobândind adevărul în toate tipurile de situații, obținând transformarea firii și dobândind mântuirea lui Dumnezeu putem avea cu adevărat o soartă bună. După aceasta, m-am purtat potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am îndeplinit datoria cu loialitate și devotament, am reflectat la mine însămi și am învățat din obstacole și eșecuri. O astfel de practicare mi-a adus pace și bucurie.

Recent, conducătorul nostru ne-a cerut să recomandăm frați și surori talentate și mi-am spus în sinea mea: „Ar fi un moment de mândrie să primesc o promovare. Aș putea contribui la răspândirea Evangheliei Împărăției, iar ceilalți m-ar invidia și admira cu siguranță, când ar afla că am fost promovată.” Însă conducătorul mi-a spus că, din cauza bolii mele, nu puteam îndeplini o datorie pentru care trebuia să mă deplasez. M-am simțit puțin deprimată și m-am plâns în sinea mea: „Toți frații și surorile par sănătoși, pot fi promovați și au mai multe șanse de a practica, în timp ce eu trebuie doar să stau acasă și n-am nicio șansă să mă disting sau să dobândesc glorie. Pur și simplu am o soartă rea.” Pe măsură ce se iveau aceste gânduri, mi-am dat seama că trăiam din nou într-o stare rea, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare. Am văzut aceste cuvinte ale Sale: „Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină ființe create acceptabile, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și alungat, ceea ce reprezintă o fundătură. Înțelegi asta, nu-i așa?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”). „Casa lui Dumnezeu a alungat mulți antihriști și oameni răi, iar unii dintre cei care urmăresc adevărul, după ce văd eșecul antihriștilor, reflectează la calea aleasă de acei oameni și, de asemenea, reflectează asupra propriilor persoane și se cunosc pe ei înșiși. Din aceasta, ei dobândesc o înțelegere a voii lui Dumnezeu, se hotărăsc să fie adepți obișnuiți și se concentrează pe urmărirea adevărului și pe a-și face bine datoria. Chiar dacă Dumnezeu spune că sunt făcători de servicii sau nulități josnice, e în ordine pentru ei. Vor încerca numai să fie persoane umile și adepți mărunți și nesemnificativi în ochii lui Dumnezeu, dar persoane care vor ajunge, în cele din urmă, să fie numite de către Dumnezeu ființe create acceptabile. Oameni ca aceștia sunt cei buni și cei pe care Dumnezeu îi aprobă” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că omul e doar o creatură mică și neînsemnată a lui Dumnezeu, lipsită de statut real. Ca persoană rațională, ar trebui să fiu practică și să rămân la locul meu, să caut să dobândesc adevărul și să-mi transform firea vieții, deoarece asta poruncește Dumnezeu. Dacă aș căuta întruna reputația și statutul, aș fi alungată în cele din urmă de Dumnezeu. M-am gândit la cei pe care-i admiram și respectam, considerând că au o soartă bună, cum e Zhao Xue, o fostă parteneră. Era talentată, vorbea foarte bine și a fost promovată într-o funcție importantă. Dar, când își îndeplinea datoria, căuta mereu reputația și statutul, tulburând grav lucrarea bisericii. Când a fost înlocuită, nu s-a căit și a fost exclusă, deoarece a făcut tot soiul de rele. Eșecul ei a fost o avertizare pentru mine. Am văzut că, dacă oamenii nu urmăresc adevărul și se luptă mereu pentru reputație și statut, vor fi dați în vileag și alungați. Fiindcă, din cauza bolii mele, n-am putut să fac îndatoriri ce presupuneau deplasări, am început să mă plâng în sinea mea. Dorința mea de a avea reputație și statut ieșea din nou la iveală. Credeam că m-aș putea distinge ieșind să îndeplinesc îndatoriri, ceea ce ar însemna că am o soartă bună. Căutam în continuare reputația și statutul și mergeam pe o cale de împotrivire față de Dumnezeu. E voia lui Dumnezeu ca eu să exist drept creatură a Sa. Indiferent dacă ies sau rămân acasă, pot întotdeauna să-mi îndeplinesc datoria și să urmăresc adevărul și transformarea firii. Știam că ar trebui să mă supun orchestrărilor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc cu sinceritate datoria. Doar asta m-ar face să mă liniștesc.

Prin această experiență, am dobândit puțină cunoaștere despre opiniile mele greșite și am văzut că faptul că mă plâng de presupusa mea soartă rea e o răzvrătire față de Dumnezeu și un refuz de a mă supune suveranității și rânduielilor Sale. Dacă aș continua așa, mi-aș pierde șansa la mântuire. De acum înainte, sunt hotărâtă să-mi las deoparte opiniile greșite, să mă supun și să-mi îndeplinesc bine datoria.