Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Interpretarea celei de-a douăzeci și șasea cuvântări

Din toate cuvintele rostite de Dumnezeu, se poate vedea că ziua lui Dumnezeu se apropie cu fiecare zi care trece. Este ca și cum această zi este chiar înaintea ochilor oamenilor, de parcă ar sosi mâine. Astfel, după citirea cuvintelor lui Dumnezeu, toți oamenii sunt împietriți de groază și simt într-o măsură, de asemenea, dezolarea lumii. Este ca și cum pe măsură ce frunzele cad și ploaia măruntă se lasă, toți oamenii au dispărut fără urmă, de parcă ar fi fost șterși de pe pământ. Toți au un sentiment prevestitor de rău. Deși încearcă din greu și își doresc să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, toți folosindu-și fiecare strop de putere pe care îl au pentru a împlini intențiile lui Dumnezeu, astfel încât voia lui Dumnezeu să se desfășoare lin, fără obstacole, un astfel de sentiment este întotdeauna amestecat cu un sentiment prevestitor de rău. Luați cuvântările de astăzi: dacă ar fi fost transmise maselor, anunțate întregului univers, atunci toți oamenii s-ar închina și ar plânge, pentru că în cuvintele „Eu voi veghea asupra întregului pământ și, apărând în Răsăritul lumii cu dreptate, măreție, mânie și mustrare, Mă voi arăta nenumăratelor mulțimi de oameni!” toți cei care înțeleg problemele spirituale văd că nimeni nu poate scăpa de mustrarea lui Dumnezeu, că toți își vor urma neamul lor după ce vor experimenta suferința mustrării. Într-adevăr, acesta este un pas al lucrării lui Dumnezeu și nimeni nu-l poate schimba. Când Dumnezeu a creat lumea, când a condus omenirea, El și-a arătat înțelepciunea și minunăția Sa, și numai atunci când El încheie această epocă, oamenii privesc adevărata Sa dreptate, măreție, mânie și mustrare. Mai mult decât atât, numai prin mustrare, pot ei vedea dreptatea, măreția și mânia Lui; aceasta este o cale care trebuie urmată, așa cum, în ultimele zile, întruparea lui Dumnezeu este necesară și indispensabilă. După proclamarea sfârșitului întregii omeniri, Dumnezeu arată oamenilor lucrarea pe care o face astăzi. De exemplu, Dumnezeu spune: „Israelul din vechime a încetat să mai fie, iar Israelul de astăzi s-a înălțat, drept și semeț în lume, s-a ridicat în inimile întregii omeniri. Israelul de astăzi va obține cu siguranță izvorul existenței prin poporul Meu! Of, nesuferitul Egipt!... Cum poți să profiți de mila Mea și să încerci să scapi de mustrarea mea?” Dumnezeu arată în mod deliberat oamenilor fructele obținute de două țări antitetice din mâinile lui Dumnezeu, într-un sens referindu-se la Israel, care este concret, iar în altul arătând către toți aleșii lui Dumnezeu – adică, modul în care se schimbă aleșii lui Dumnezeu pe măsură ce Israelul se schimbă. Când Israelul se va fi întors în întregime la forma sa originală, toți cei aleși vor fi întregiți – adică, Israelul este un simbol semnificativ al celor pe care Dumnezeu îi iubește. Egiptul, pe de altă parte, este convergența reprezentanților celor pe care Dumnezeu îi urăște. Cu cât devine mai decăzut, cu atât mai corupți devin cei care sunt urâți de Dumnezeu – iar Babilonul cade ulterior. Acest lucru generează un contrast clar. Prin proclamarea sfârșitului lui Israel și Egipt, Dumnezeu dezvăluie destinația tuturor oamenilor; astfel, atunci când menționează Israelul, Dumnezeu vorbește și despre Egipt. Din aceasta se poate vedea că ziua distrugerii Egiptului este data anihilării lumii, data la care Dumnezeu mustră toți oamenii. Acest lucru se va întâmpla în curând; este pe punctul de a fi realizat de Dumnezeu și este ceva care este total invizibil pentru ochiul liber al omului, dar este, de asemenea, indispensabil și nu poate fi schimbat de nimeni. Dumnezeu spune: „toți cei care se împotrivesc Mie vor fi cu siguranță mustrați de Mine pentru veșnicie. Pentru că Eu sunt un Dumnezeu gelos, nu-i voi cruța cu ușurință pe oameni pentru tot ceea ce au făcut.” De ce vorbește Dumnezeu în astfel de termeni absoluți? Și de ce S-a întrupat personal în națiunea marelui balaur roșu? Din cuvintele lui Dumnezeu se poate vedea scopul Lui: El nu a venit să mântuiască oameni, sau să fie milostiv față de ei, să se îngrijească de ei sau să îi protejeze – ci să-i mustre pe toți cei care se opun Lui. Căci Dumnezeu spune: „Nimeni nu poate scăpa de mustrarea Mea”. Dumnezeu trăiește în trup și, în plus, El este o persoană normală – totuși, El nu iartă oamenii pentru slăbiciunea lor de a nu fi în stare să-L cunoască subiectiv; în schimb, pentru că El este normal, El condamnă oamenii pentru toate păcatele lor, El face din toți cei care privesc trupul Lui aceia care sunt mustrați și, astfel, ei devin victime pentru cei care nu aparțin poporului țării marelui balaur roșu. Dar acesta nu este unul dintre scopurile primare ale întrupării lui Dumnezeu. Dumnezeu a devenit trup mai ales pentru a se lupta, în persoană, cu marele balaur roșu și pentru a aduce rușine asupra lui prin luptă. Deoarece marea putere a lui Dumnezeu este evidențiată prin lupta cu marele balaur roșu mai mult în trup decât în Duhul, Dumnezeu luptă în trup pentru a-și arăta faptele și omnipotența Sa. Din cauza întrupării lui Dumnezeu, nenumărați oameni au fost condamnați „pe nedrept”, o mulțime de oameni au fost aruncați în iad și mustrați, suferind în trup. Aceasta este demonstrația firii drepte a lui Dumnezeu și, indiferent de modul în care cei care se opun lui Dumnezeu se schimbă astăzi, firea cinstită a lui Dumnezeu nu se va schimba niciodată. Condamnați odată, oamenii sunt condamnați pentru totdeauna, și niciodată nu vor putea să se ridice din nou. Firea umană este incapabilă să fie ca a lui Dumnezeu. Referitor la cei care se opun lui Dumnezeu, oamenii sunt când calzi, când reci, oscilează între stânga și dreapta, merg în sus și în jos, sunt incapabili să rămână la fel pe tot parcursul timpului, uneori urându-i până în măduva oaselor, alteori ținându-i aproape; circumstanțele actuale au apărut deoarece oamenii nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu. De ce spune Dumnezeu cuvinte cum ar fi: „Îngerii sunt, la urma urmei, îngeri; Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu; demonii sunt, la urma urmei, demoni; cei nelegiuiți sunt tot nelegiuiți, iar sfinții sunt tot sfinți”? Oare nu puteți să înțelegeți? Oare Dumnezeu să-Și fi amintit greșit? Astfel, Dumnezeu spune: „fiecare după neamul său, oamenii își găsesc pe neașteptate drumul în sânul familiilor lor.” Din aceasta se poate vedea că astăzi, Dumnezeu a clasificat deja toate lucrurile după familiile lor, astfel încât nu mai este o „lume infinită”, iar oamenii nu mai mănâncă din același vas mare, ci își îndeplinesc datoria în propria casă, jucând propriul rol. Acesta a fost planul inițial al lui Dumnezeu la crearea lumii; după ce au fost clasificați după felul lor, oamenii aveau să „mănânce fiecare propria mâncare” – Dumnezeu avea să înceapă judecata. Ca rezultat, din gura lui Dumnezeu au venit aceste cuvinte: „Voi restabili starea de creație anterioară, voi restaura totul așa cum a fost inițial, schimbând profund totul, astfel încât totul se va întoarce în sânul planului Meu”. Tocmai acesta este scopul tuturor lucrărilor lui Dumnezeu și nu este greu de înțeles. Dumnezeu Își va împlini lucrarea – ar putea sta omul în calea lucrării Sale? Și ar putea Dumnezeu rupe legământul stabilit între El și om? Cine poate schimba ceea este făcut de Duhul lui Dumnezeu? Ar putea vreunul din rândul oamenilor?

În trecut, oamenii au înțeles că a existat o lege în cuvintele lui Dumnezeu: de îndată ce Dumnezeu vorbea, faptele erau îndeplinite curând. Nu există nicio falsitate în asta. De când Dumnezeu a spus că El îi va mustra pe toți oamenii și, de asemenea, de când El a emis hotărârile administrative, se poate vedea că lucrarea lui Dumnezeu a fost făcută până la un anumit punct. Constituția care a fost dată tuturor oamenilor în trecut a avut ca țintă viața și atitudinea lor față de Dumnezeu. Nu a ajuns la rădăcină; nu s-a spus că se baza pe predestinarea lui Dumnezeu, ci pe comportamentul omului în acea vreme. Decretele administrative de astăzi sunt extraordinare, ele vorbesc despre cum „Toată omenirea va urma propriul său neam și va primi mustrări diferite în funcție de ceea ce a făcut.” Fără o lectură atentă, nu poate fi găsită nicio problemă în asta. Pentru că numai în timpul epocii finale, Dumnezeu face toate lucrurile să urmeze propriul neam, după ce au citit aceste cuvinte, cei mai mulți oameni rămân nedumeriți și confuzi, ei sunt încă fără prea mult entuziasm, nu văd urgența vremurilor și astfel nu iau acest lucru ca pe un avertisment. De ce, în acest moment, sunt decretele administrative ale lui Dumnezeu – care sunt anunțate întregului univers – prezentate oamenilor? Acești oameni îi reprezintă pe toți aceia din întregul univers? Se poate ca, până la urmă, Dumnezeu să mai adauge compasiune față de acești oameni? Acestor oameni le-au crescut două capete? Când Dumnezeu mustră oamenii din întregul univers, atunci când tot felul de catastrofe lovesc, ca urmare a acestor catastrofe, se produc schimbări în soare și lună, iar când aceste catastrofe se termină, soarele și luna vor fi transformate – și aceasta se numește tranziție. Este suficient să spunem că dezastrele viitorului vor fi cumplite. Noaptea ar putea lua locul zilei, soarele ar putea să nu apară timp de un an, s-ar putea să existe mai multe luni de căldură arzătoare, omenirea ar putea să se confrunte încontinuu cu o lună în descreștere și s-ar putea să apară starea bizară în care soarele și luna se ridică împreună. În urma mai multor modificări ciclice, în cele din urmă, după trecerea timpului, ele vor fi reînnoite. Dumnezeu acordă o atenție specială rânduielilor celor care sunt ai diavolului. Astfel, El spune în mod deliberat: „Dintre ființele umane din univers, toți cei care aparțin diavolului vor fi exterminați.” Când acești „oameni” nu și-au arătat încă fețele adevărate, Dumnezeu le valorifică întotdeauna munca; ca urmare, El nu acordă nicio atenție faptelor lor, nu le dă nicio „răsplată”, indiferent de cât de bine se descurcă, și nici nu le reduce „salariile”, indiferent cât de rău își îndeplinesc slujba. Ca atare, El îi desconsideră, îi tratează cu răceală. El nu se schimbă dintr-o dată din cauza „bunătății” lor, pentru că, indiferent de timp sau de loc, esența omului nu se schimbă, la fel ca și legământul stabilit între Dumnezeu și om, întocmai, cum spune și omul: „nu va exista nicio schimbare chiar dacă mările seacă și pietrele se sfărâmă”. Astfel, Dumnezeu pur și simplu îi clasifică pe acei oameni și nu le acordă atenție ușor. Din momentul creației până în ziua de astăzi, niciodată diavolul nu s-a comportat bine. Întotdeauna a întrerupt, a deranjat și a fost disident. Când Dumnezeu acționează sau vorbește, întotdeauna încearcă să participe – dar Dumnezeu nu dă atenție. La mențiunea diavolului, furia lui Dumnezeu curge, nesuprimată; pentru că nu este una cu Duhul, nu există nicio legătură, doar distanță și separare. După revelarea celor șapte peceți, starea pământului devine din ce în ce mai compromisă, toate lucrurile „avansează umăr la umăr cu cele șapte peceți”, nerămânând în urmă câtuși de puțin. Pe tot cuprinsul cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii sunt văzuți de Dumnezeu ca fiind stupefiați, și totuși nu s-au trezit deloc. Pentru a ajunge la un punct mai înalt, pentru a aduce puterea tuturor oamenilor și, în plus, pentru a încheia lucrarea lui Dumnezeu la apogeu, Dumnezeu pune oamenilor o serie de întrebări, ca și cum le-ar umple burțile și astfel El întregește tot poporul. Deoarece acești oameni nu au o statură reală, pe baza circumstanțelor actuale, cei care sunt umflați sunt bunuri care se ridică la standardul cerut, iar cei care nu sunt, sunt gunoi inutil. Aceasta este cerința lui Dumnezeu de la om și scopul metodei prin care El vorbește. În special, atunci când Dumnezeu spune: „Poate pentru că Eu, când sunt pe pământ, nu sunt același cu Cel care sunt în ceruri? Poate pentru că Eu, când sunt în ceruri, nu pot să cobor pe pământ? Ar putea fi faptul că Eu, când sunt pe pământ, nu sunt demn să fiu înălțat la cer?” aceste întrebări merg chiar mai departe în a-i face pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu. Din cuvintele lui Dumnezeu ei văd voința Lui urgentă; oamenii sunt incapabili să o atingă, iar Dumnezeu adaugă în mod repetat condiții, reamintind astfel tuturor oamenilor să-L cunoască pe Dumnezeul ceresc pe pământ și să-L cunoască pe Dumnezeul care este în ceruri, dar care trăiește pe pământ.

Din cuvintele lui Dumnezeu pot fi văzute stările omului: „Toți oamenii pun accent pe cuvintele Mele, făcând cercetări proprii cu privire la înfățișarea Mea exterioară, dar toți se lovesc de eșec, fără niciun rezultat de arătat, și în schimb sunt loviți de cuvintele Mele și nu îndrăznesc să se ridice din nou.” Cine poate înțelege durerea lui Dumnezeu? Cine poate mângâia inima lui Dumnezeu? Cine este după inima lui Dumnezeu în ceea ce cere Dumnezeu? Când oamenii nu dau rezultate, se neagă pe ei înșiși și se află cu adevărat la capriciul orchestrărilor lui Dumnezeu. Treptat, pe măsură ce își arată adevărata inimă, fiecare își urmează propriul fel și se vede astfel că esența îngerilor este ascultarea pură față de Dumnezeu. Așa că, Dumnezeu spune: „Omenirea este expusă în forma sa originală.” Când lucrarea lui Dumnezeu atinge acest pas, toată lucrarea lui Dumnezeu va fi fost finalizată. Dumnezeu pare să nu spună nimic despre faptul că a fost un exemplu pentru fiii și oamenii Săi, în schimb se concentrează să îi facă pe toți oamenii să-și arate forma inițială. Înțelegeți adevăratul sens al acestor cuvinte?

Anterior:Interpretarea celei de-a șaptesprezecea cuvântări

Următorul:Interpretarea celei de-a douăzeci și șaptea cuvântări

S-ar putea să vă placă și