Cuvintele lui Dumnezeu îi fac pe oameni să se scarpine în cap; este ca și cum, atunci când vorbește, Dumnezeu evită omul și vorbește aerului, ca și cum nu ar mai avea deloc de gând să acorde vreo atenție faptelor omului și este total nepăsător față de statura omului, ca și cum cuvintele pe care El le rostește nu sunt îndreptate spre noțiunile oamenilor, ci evită omul, în conformitate cu intenția inițială a lui Dumnezeu. Din nenumărate motive, cuvintele lui Dumnezeu sunt de neînțeles și de nepătruns pentru om. Aceasta nu este o surpriză. Scopul inițial al tuturor cuvintelor lui Dumnezeu nu este ca oamenii să câștige pricepere sau să învețe trucuri din acestea; în schimb, ele sunt unul din mijloacele prin care Dumnezeu a lucrat de la început până astăzi. Desigur, oamenii câștigă lucruri din cuvintele lui Dumnezeu: informații legate de mistere sau informații despre Petru, Pavel și Iov – dar aceasta este ceea ce ei ar trebui să obțină și ceea ce ei sunt capabili să obțină și, după cum se potrivește staturii lor, ei au mers deja cât de departe au putut în obținerea acestor lucruri. De ce se face că rezultatul pe care Dumnezeu îl cere să fie atins nu este înalt, și, totuși, El a rostit atât de multe cuvinte? Aceasta are legătură cu mustrarea de care vorbește El și, desigur, ea este realizată fără ca oamenii să-și dea seama. Astăzi, oamenii îndură mai multă suferință sub atacurile cuvintelor lui Dumnezeu. În mod superficial, niciunul dintre ele nu pare să fi fost emondat, oamenii au început să fie eliberați în a-și face lucrarea, iar făcătorii de servicii au fost înălțați la statutul de oameni ai lui Dumnezeu – în aceasta, oamenilor li se pare că au intrat în distracție. De fapt, realitatea este că, din rafinare, toți au intrat într-o mustrare mai severă. Așa cum spune Dumnezeu: „Pașii lucrării Mele sunt strâns legați unul de celălalt, fiecare fiind tot mai înalt”. Dumnezeu i-a ridicat pe făcătorii de servicii din Adânc și i-a aruncat în iazul de foc și pucioasă, unde mustrarea este mai gravă. Astfel, ei suferă și mai mari greutăți, de care abia reușesc să scape. Nu este o asemenea mustrare mai gravă? Intrând într-un tărâm mai înalt, de ce oamenii simt mai degrabă întristare decât fericire? De ce se spune că după ce au fost izbăviți din mâinile lui Satan, sunt dați marelui balaur roșu? Îți aduci aminte când Dumnezeu a spus: „Ultima parte a lucrării este terminată în casa marelui balaur roșu”? Îți amintești când Dumnezeu a spus: „Greutatea finală aduce o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu înaintea marelui balaur roșu”? Dacă oamenii nu erau dați marelui balaur roșu, cum ar putea să aducă mărturie înaintea lui? Cine a spus vreodată cuvinte ca „Eu am învins diavolul” după ce s-au sinucis? A-și vedea propriul trup ca pe inamicul lor, iar apoi a se sinucide – unde este înțelesul practic al acestui lucru? De ce a vorbit Dumnezeu astfel? „Eu nu Mă uit la cicatricile oamenilor, ci la acea parte din ei care nu este cicatrizată, și din asta câștig mulțumire.” Dacă ar fi fost adevărat că Dumnezeu dorește ca cei care sunt fără cicatrici să fie expresia Sa, de ce ar fi rostit cu răbdare și cu seriozitate atât de multe cuvinte din perspectiva omului pentru a răspunde prin lovituri împotriva noțiunilor oamenilor? De ce S-ar preocupa cu asta? De ce S-ar deranja inutil să facă așa ceva? Astfel, se demonstrează că există o semnificație reală a întrupării lui Dumnezeu, că El nu ar urma să „anuleze” trupul după ce a devenit trup și să-Și încheie lucrarea. De ce se spune că „aurul nu poate fi pur și omul nu poate fi perfect”? Cum pot fi explicate aceste cuvinte? Când Dumnezeu vorbește despre substanța omului, ce înseamnă cuvintele Lui? Pentru ochii goi ai oamenilor, trupul pare incapabil de orice, sau pare că îi lipsesc prea multe. Pentru ochii lui Dumnezeu, acest lucru nu este deloc important – totuși, pentru oameni, este o problemă de enormă importanță. Este ca și cum aceștia sunt cu totul incapabili să rezolve acest lucru, de parcă problema trebuie tratată personal de un corp ceresc – nu este aceasta o noțiune omenească? „În ochii oamenilor, Eu sunt doar o «mică stea» care a coborât din cer, o mică stea în cer, iar sosirea Mea pe pământ astăzi a fost comandată de Dumnezeu. Prin urmare, oamenii au născocit mai multe interpretări ale cuvintelor «Eu» și «Dumnezeu».” Din moment ce oamenii nu înseamnă nimic, de ce le dezvăluie Dumnezeu noțiunile din perspective diferite? Ar putea fi și aceasta înțelepciunea lui Dumnezeu? Nu sunt ridicole astfel de cuvinte? După cum spune Dumnezeu, „Deși există un loc pe care l-am așezat în inimile oamenilor, ei nu cer ca Eu să locuiesc acolo. În schimb, ei așteaptă ca «Sfântul» să sosească brusc în inimile lor. Pentru că identitatea Mea este prea «umilă», nu Mă potrivesc cu cererile oamenilor și, astfel, sunt eliminat de ei”. Deoarece estimarea oamenilor despre Dumnezeu este „prea înaltă”, multe lucruri sunt „imposibil de atins” pentru Dumnezeu, ceea ce Îl pune „în dificultate”. Oamenii nu știu că ceea ce Îi cer lui Dumnezeu pentru a fi capabili sunt chiar noțiunile lor. Nu acesta este sensul real al frazei: „O persoană inteligentă poate deveni victima propriei sale ingeniozități”? Acesta este cu adevărat un caz de „inteligent în general, dar de data asta un nebun”! În propovăduirea voastră, voi cereți oamenilor să se lipsească de Dumnezeul noțiunilor lor, dar Dumnezeul noțiunilor voastre a dispărut? Cum pot fi interpretate cuvintele lui Dumnezeu care spun că „cererile pe care le fac de la om nu sunt defel mari”? Ele nu trebuie să îi facă pe oameni negativi și desfrânați, ci să le ofere o înțelegere pură a cuvintelor lui Dumnezeu – înțelegeți? Este cu adevărat Dumnezeul întrupat „«Eul», care este înalt și puternic”, după cum își imaginează oamenii?

Deși există aceia care au citit toate cuvintele spuse de Dumnezeu și pot oferi un conspect general al acestora, cine este capabil să vorbească despre care este scopul final al lui Dumnezeu? Aceasta este ceea ce îi lipsește omenirii. Indiferent de perspectiva din care vorbește Dumnezeu, scopul Lui general este de a-i face pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu în trup. Dacă nu ar fi nimic din umanitate în El – dacă tot ceea ce are El erau atributele Dumnezeului din cer – atunci nu ar fi nevoie ca Dumnezeu să spună așa de mult. Se poate spune că ceea ce le lipsește oamenilor servește ca materiale de primă mână care se corelează cu cuvintele lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ceea ce se manifestă în om este fundalul a ceea ce spune Dumnezeu despre noțiunile oamenilor și, astfel, oamenii servesc cuvântările lui Dumnezeu. Desigur, acest lucru se bazează pe ceea ce spune Dumnezeu despre noțiunile oamenilor – numai în acest fel se poate spune că aceasta este combinația dintre teorie și realitate, abia atunci oamenii pot fi făcuți mai eficienți pentru a fi serioși în a se cunoaște pe ei înșiși. Care ar fi sensul dacă Dumnezeu în trup ar fi compatibil cu noțiunile oamenilor și dacă Dumnezeu, de asemenea, ar mărturisi despre El? Tocmai din acest motiv, Dumnezeu lucrează din partea negativă, folosind noțiunile oamenilor pentru a evidenția marea Sa putere. Nu este aceasta înțelepciunea lui Dumnezeu? Tot ce face Dumnezeu pentru fiecare este bun – așadar, de ce să nu dați laudă în acest moment? Dacă lucrurile ar atinge un anumit punct sau dacă ar sosit ziua, ai putea, ca și Petru, să rostești rugăciuni din adâncul tău în mijlocul încercărilor? Adevăratul sens al „eliberării din robia Satanei, învingând trupul și învingând pe Satana” va exista numai dacă, precum Petru, încă mai poți lăuda pe Dumnezeu când ești în mâinile Satanei. Nu este aceasta o mărturie mai reală pentru Dumnezeu? Numai acesta este efectul obținut de „divinitate care vine să acționeze și Duhul intensificat de șapte ori care lucrează în om”, și așa este și efectul obținut de „Duhul Sfânt care iese din trup”. Nu sunt astfel de acțiuni reale? Obișnuiești să acorzi atenție realității, dar ai astăzi cunoștințe adevărate despre realitate? „Cererile pe care le fac de la om nu sunt defel mari, dar oamenii cred contrariul. Astfel, «umilința» lor se arată în fiecare mișcare a lor. Ei sunt întotdeauna predispuși să umble înaintea Mea, arătându-Mi calea, profund temători că Mă voi rătăci, îngroziți că voi rătăci în pădurile bătrâne din munți. Drept urmare, oamenii M-au condus întotdeauna înainte, profund temători că voi intra în închisoarea subterană.” Care sunt cunoștințele voastre despre aceste cuvinte simple – sunteți cu adevărat capabili să înțelegeți sursa cuvintelor lui Dumnezeu în ele? Ați fost atenți despre care dintre noțiunile voastre a rostit Dumnezeu astfel de cuvinte? Este atenția voastră îndreptată asupra acestui punct cheie în fiecare zi? Într-o frază a părții următoare, care urmează imediat după aceea, Dumnezeu spune, „Cu toate acestea, oamenii nu-Mi cunosc intențiile și continuă să se roage pentru lucruri de la Mine, ca și cum cele pe care li le-am dat sunt incapabile să le îndeplinească cerințele, ca și cum cererea depășește oferta.” În această frază pot fi văzute care sunt noțiunile din interiorul vostru. Dumnezeu nu-și amintește, nici nu investighează ceea ce ați făcut în trecut, așa că nu vă mai gândiți la lucruri din trecut. De o importanță mai mare este dacă sunteți capabili să creați „duhul lui Petru în epoca finală” în calea viitorului – aveți credința pentru a atinge acest lucru? Ceea ce Dumnezeu cere omului nu este altceva decât emulația lui Petru, pentru ca oamenii să poată croi, în cele din urmă, o cale pentru a aduce rușine marelui balaur roșu. Din acest motiv, Dumnezeu spune „Sper, totuși, ca oamenii să aibă determinarea să coopereze cu Mine. Eu nu cer ca ei să-Mi gătească mâncare bună sau să aranjeze undeva un loc potrivit pentru Mine să-Mi pun capul […]”. În lume, oamenilor li se cere să aducă „duhul lui Lei Feng” în 1990, dar în casa lui Dumnezeu, Dumnezeu cere ca voi să creați „stilul unic al lui Petru”. Înțelegeți intenția lui Dumnezeu? Sunteți cu adevărat capabili să vă străduiți pentru aceasta?

„Mă mișc deasupra universurilor și, în timp ce merg, observ oamenii întregului univers. Printre mulțimile de oameni de pe pământ, nu au existat niciodată unii care sunt potriviți pentru lucrarea Mea sau care Mă iubesc cu adevărat. Astfel, în acest moment, oftez cu disperare, și oamenii se dispersează imediat, spre a nu se mai aduna, profund îngrijorați de faptul că îi voi «prinde pe toți într-o singură plasă».” Probabil, majoritatea oamenilor consideră aceste cuvinte foarte greu de înțeles. Ei întreabă de ce Dumnezeu nu cere mult de la om și, totuși, oftează cu disperare deoarece nu există niciunul care să fie potrivit pentru lucrarea Lui. Este o contradicție aici? Din punct de vedere literal, există, dar, în realitate, nu există nicio contradicție. Poate că poți încă să-ți amintești când Dumnezeu a spus: „Toate cuvintele Mele vor avea efectul pe care-L doresc”. Când Dumnezeu lucrează în trup, oamenii se concentrează asupra fiecărei acțiuni a Lui pentru a vedea exact ce va face. Când Dumnezeu Își îndeplinește noua Sa lucrare țintindu-l pe Satana în tărâmul spiritual, se produc, cu alte cuvinte, tot felul de noțiuni între oameni pe pământ, datorită Dumnezeului în trup. Când Dumnezeu oftează cu disperare – adică, atunci când vorbește despre toate noțiunile omului, oamenii încearcă tot ce le stă în putință ca să le emondeze și există chiar și aceia care cred că sunt fără speranță, pentru că Dumnezeu spune că toți cei care au noțiuni despre El sunt dușmanii Săi – și cum ar putea oamenii să nu „se disperseze” din cauza asta? În special astăzi, când a sosit mustrarea, oamenii se tem și mai mult că Dumnezeu îi va șterge de pe fața pământului. Ei cred că după ce sunt mustrați, Dumnezeu îi va „prinde pe toți într-o singură plasă”. Cu toate acestea, faptele nu sunt astfel: după cum spune Dumnezeu, „Nu vreau să-i «rețin» pe oameni în mijlocul mustrării Mele, ca să nu poată să scape niciodată. Deoarece gestionării Mele îi lipsesc faptele omului, nu este posibil să-Mi finalizez cu succes lucrarea, ceea ce împiedică lucrarea Mea să continue eficient.” Intenția lui Dumnezeu nu este ca lucrarea Lui să se încheie odată ce toți oamenii mor – care ar fi sensul? Lucrând în oameni și mustrându-i, Dumnezeu Își face apoi clare faptele Sale prin ei. Deoarece oamenii nu au înțeles niciodată că există deja o mustrare în tonul cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu au avut niciodată vreo intrare în conștiința lor. Oamenii sunt incapabili de a-și exprima hotărârea și, astfel, Dumnezeu nu poate spune nimic înaintea Satanei și acest lucru împiedică lucrarea lui Dumnezeu să meargă mai departe. Astfel, Dumnezeu spune: „Am invitat odată omul ca oaspete în casa Mea, totuși, el a fugit încoace și încolo din cauza chemărilor Mele – ca și cum, în loc să-l invit ca oaspete, l-aș fi adus la locul de execuție. Astfel, casa Mea a rămas goală, pentru că omul întotdeauna M-a ocolit și s-a ferit de Mine. Acest lucru M-a lăsat fără mijloace prin care să-Mi îndeplinesc o parte din lucrare”. Din cauza greșelilor omului în lucrarea sa, Dumnezeu Își arată clar cerințele Sale de la om. Și din cauză că oamenii nu reușesc să realizeze această etapă a lucrării, Dumnezeu adaugă mai multe cuvântări – aceasta reprezintă întocmai „cealaltă parte a lucrării cu privire la om” despre care vorbește Dumnezeu. Dar Eu nu voi vorbi pe larg despre „prinderea tuturor într-o singură plasă” despre care vorbește Dumnezeu, pentru că acest lucru are o mică importanță asupra lucrării de astăzi. Firește, în „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, multe dintre cuvintele Lui îl emondează pe om – însă oamenii trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu; indiferent de ceea ce spune El, intențiile Sale sunt întotdeauna bune. Se poate spune că deoarece mijloacele prin care vorbește Dumnezeu sunt atât de multe, oamenii nu sunt sută la sută siguri despre cuvintele lui Dumnezeu și cred că majoritatea cuvintelor lui Dumnezeu sunt rostite ca urmare a necesităților lucrării Sale și conțin puține lucruri reale. Acest lucru îi lasă confuzi și apăsați de gândurile lor – căci, în noțiunile lor, Dumnezeu este atât de înțelept și atât de complet inaccesibil, este ca și cum ei nu știu nimic și sunt lipsiți de cunoaștere despre cum să mănânce cuvintele lui Dumnezeu. Oamenii fac cuvintele lui Dumnezeu abstracte și complexe – după cum spune Dumnezeu; „Oamenii doresc întotdeauna să adauge savoare cuvântărilor Mele”. Pentru că ideile lor sunt prea complicate și „greu de atins” de Dumnezeu, o parte din cuvintele lui Dumnezeu sunt constrânse de om, nelăsându-I nicio altă alegere decât să vorbească într-un mod direct. Deoarece cererile oamenilor sunt „prea înalte” și pentru că imaginația lor este prea bogată – ca și cum sunt capabili să treacă în tărâmul spiritual pentru a vedea faptele Satanei – aceasta a împuținat cuvintele lui Dumnezeu, pentru că cu cât mai mult spune Dumnezeu, cu atât mai melancolice devin chipurile oamenilor. De ce nu pot asculta ei pur și simplu, în loc să-și contemple sfârșitul? Unde este beneficiul în acest sens?