Firea lui Dumnezeu curge prin toate cuvântările lui Dumnezeu, dar firul principal al cuvintelor Lui dezvăluie răzvrătirea întregii omeniri și expune lucruri, cum ar fi neascultarea ei, nesupunerea, injustețea, nedreptatea și incapacitatea de a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu au atins punctul în care El spune că fiecare por din trupurile oamenilor conține opunere față de Dumnezeu, că până și vasele lor capilare conțin sfidare a lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu încearcă să examineze aceste lucruri, ei vor fi mereu incapabili de a le cunoaște și nu vor fi niciodată în stare să se lepede de ele. Adică, virusul reprezentat de opunerea față de Dumnezeu se va împrăștia în ei și, în cele din urmă, va fi ca și cum celulele lor albe le-ar devora celulele roșii, lăsându-le întregul trup golit de celule roșii; în cele din urmă, vor muri de leucemie. Aceasta este starea reală a omului și nimeni nu o poate nega. Fiind născuți în ținutul în care marele balaur roșu stă încolăcit, există cel puțin un lucru în fiecare persoană care tipizează și exemplifică veninul marelui balaur roșu. Astfel, în această etapă a lucrării, principalul fir care străbate cuvintele lui Dumnezeu a fost să te cunoști pe tine însuți, să te negi pe tine însuți, să te lepezi de tine însuți și să te ucizi pe tine însuți. Se poate spune că aceasta este lucrarea primară a lui Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și că această rundă de lucru este cea mai cuprinzătoare și mai minuțioasă dintre toate – asta arată că Dumnezeu plănuiește să pună capăt epocii. Nimeni nu s-a așteptat la asta, dar, în același timp, e un lucru pe care oamenii l-au anticipat în simțirile lor. Deși Dumnezeu nu a spus astfel în mod explicit, simțurile oamenilor sunt foarte ascuțite – ei simt mereu că timpul e scurt. Eu pot spune că o persoană, cu cât simte mai mult acest lucru, cu atât mai mult are o cunoaștere limpede a epocii. Nu înseamnă a vedea lumea ca normală și astfel, a nega cuvintele lui Dumnezeu; mai degrabă, înseamnă a cunoaște conținutul lucrării lui Dumnezeu prin mijloacele prin care lucrează Dumnezeu. Acest lucru este determinat de tonul cuvintelor lui Dumnezeu. Există un secret în ceea ce privește tonul cuvântărilor lui Dumnezeu, pe care nimeni nu l-a descoperit și tocmai acesta este, de asemenea, cel mai greu de pătruns pentru oameni. Principalul motiv pentru care oamenii nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu este că ei rămân ignoranți în ceea ce privește tonul pe care vorbește Dumnezeu – dacă vor stăpâni acest secret, ei vor fi capabili de o oarecare cunoaștere a cuvintelor lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au urmat întotdeauna un singur principiu: să-i facă pe oameni să știe că vorbele lui Dumnezeu sunt totul și să rezolve toate greutățile omului prin cuvintele lui Dumnezeu. Din perspectiva Duhului, Dumnezeu clarifică faptele Sale; din perspectiva omului, El expune noțiunile oamenilor, din perspectiva Duhului, El spune că omul nu este atent la intențiile Lui, iar din perspectiva omului, spune că El a gustat aromele dulci, acre, amare și iuți ale experienței umane și că vine cu vântul și pleacă cu ploaia, că a experimentat persecuția familiei și a experimentat suișurile și coborâșurile vieții. Acestea sunt cuvinte spuse din perspective diferite. Când El vorbește poporului lui Dumnezeu, este ca un vechil punându-i la punct pe sclavi sau ca un scheci umoristic; cuvintele Lui îi lasă pe oameni cu obrajii înroșiți, fără un loc unde să se ascundă de rușinea lor, ca și cum ar fi fost prinși de autoritățile feudale ale unui regim trecut și puși să mărturisească sub cazne grele. Când El vorbește poporului lui Dumnezeu, Dumnezeu este la fel de neînfrânat ca studenții protestatari care expun scandalurile din guvernul central. Dacă toate cuvintele lui Dumnezeu ar batjocori, ele ar fi mai greu de acceptat pentru oameni; astfel, cuvintele spuse de Dumnezeu sunt directe; nu conțin coduri secrete pentru om, ci subliniază, în mod direct, starea actuală a omului – acest lucru arată că iubirea lui Dumnezeu pentru om nu reprezintă doar vorbe, ci că este reală. Deși oamenii prețuiesc realitatea, nu există nimic real în ce privește iubirea lor pentru Dumnezeu. Iată ce lipsește în om. Dacă iubirea oamenilor pentru Dumnezeu nu este reală, atunci totalitatea totului va fi goală și iluzorie, ca și cum totul ar dispărea din cauza acestui lucru. Dacă iubirea lor pentru Dumnezeu depășește universurile, atunci și statutul și identitatea lor vor fi reale și nu goale și chiar aceste cuvinte vor fi reale și nu goale – vezi asta? Ai văzut cerințele lui Dumnezeu pentru om? Omul ar trebui nu numai să se bucure de avantajele statutului, ci să trăiască realitatea statutului. Iată ceea ce Dumnezeu cere de la poporul Său și de la toți oamenii, și nu este o oarecare teorie măreață și goală.

De ce spune Dumnezeu acest fel de cuvinte, „ca și cum tot ce fac este o încercare de a le face pe plac, al cărei rezultat este că ei sunt întotdeauna dezgustați de faptele Mele”? Ești în stare să vorbești despre manifestările reale ale detestării lui Dumnezeu de către om? În noțiunile oamenilor, omul și Dumnezeu sunt „îndrăgostiți nebunește”, iar astăzi, tânjirea oamenilor după cuvintele lui Dumnezeu a ajuns în punctul în care ei doresc cu nerăbdare să-L înghită pe Dumnezeu dintr-o înghițitură – totuși, Dumnezeu spune următorul fel de cuvinte: „Omul Mă disprețuiește. De ce a fost iubirea Mea răsplătită cu ura omului?” Nu este acesta un zăcământ de minereu din oameni? Nu este ceea ce ar trebui dezgropat? Acesta este defectul cu căutarea oamenilor; este o chestiune majoră care ar trebui rezolvată și este leul care stă în calea cunoașterii lui Dumnezeu de către om și care trebuie gonit pentru om – nu este acest lucru ceea ce ar trebui făcut? Deoarece, ca un porc, omul nu are memorie și mereu râvnește plăcerile, Dumnezeu îi dă medicament pentru amnezie – El vorbește mai mult, spune mai mult, îi apucă pe oameni de urechi și îi face să asculte cu atenție și îi dotează cu aparate auditive. Cât despre unele dintre cuvintele Lui, să vorbești numai o dată nu poate rezolva problema; ele trebuie spuse iar și iar, fiindcă „oamenii suferă întotdeauna de uitare în viețile lor, iar zilele vieții întregii omeniri sunt în neorânduială”. În acest fel, oamenii pot fi salvați din starea în care „citesc când au timp, ascultă când sunt liberi, și lasă-i în pace când nu au timp; dacă sunt cuvintele spuse astăzi, ei iau seama, dar le vor pune în partea dindărăt a minților lor, dacă nu sunt spuse mâine”. Cât privește natura oamenilor, dacă Dumnezeu le-ar vorbi azi despre starea lor reală, iar ei ar ajunge să aibă o cunoaștere temeinică a ei, atunci ar fi cuprinși de regrete – dar, apoi, s-ar întoarce la vechile lor obiceiuri, aruncând în vânt cuvintele lui Dumnezeu, reluând scenele descrise mai sus doar când li s-ar aminti. Astfel, când lucrezi sau vorbești, nu uita această substanță a omului; ar fi o greșeală să arunci deoparte această substanță în timp ce lucrezi. Făcând toată lucrarea, este deosebit de important să te adresezi noțiunilor oamenilor atunci când vorbești. Mai ales, ar trebui să adaugi propriile tale intuiții cuvintelor lui Dumnezeu și să le împărtășești. Aceasta este calea de a-i aproviziona pe oameni și de a le îngădui să se cunoască pe ei înșiși. Când îi vei aproviziona pe oameni pe baza conținutului cuvintelor lui Dumnezeu, va deveni, în mod inevitabil, posibil să le înțelegi starea reală. În cuvintele lui Dumnezeu, este destul să înțelegi starea reală a oamenilor și, astfel, să-i aprovizionezi – ca atare, nu voi mai spune nimic despre cuvintele lui Dumnezeu care subliniază că „Dumnezeu a acceptat invitația de a se așeza la masa ospățului pe pământ”.