Capitolul 30

Unii oameni pot avea puțină înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, dar niciunii dintre ei nu au încredere în sentimentele lor; se tem profund să nu cadă în negativism. Astfel, ei au alternat mereu între bucurie și durere. Este corect să spunem că viețile tuturor oamenilor sunt pline de mâhnire; ca să mergem mai departe, există o rafinare în viețile de zi cu zi ale tuturor oamenilor, totuși, pot spune că nimeni nu obține vreo eliberare în spirit în fiecare zi și este ca și cum trei munți măreți le-ar apăsa capetele. Viețile lor nu sunt niciunele fericite și pline de bucurie cât e ziua de lungă – și chiar atunci când sunt un pic fericiți, încearcă pur și simplu să păstreze aparențele. În inimile lor, oamenii au mereu sentimentul unui lucru neterminat. Astfel, ei nu sunt statornici în inimile lor; trăind în acest fel, lucrurile par goale și nedrepte, iar când vine vorba de credința în Dumnezeu, sunt ocupați și sunt în criză de timp sau, dacă nu, nu au timp să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu ori nu știu cum să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu în mod potrivit. Niciunul dintre ei nu este împăcat, lucid și statornic în inima sa. Este ca și cum au trăit mereu sub un cer înnorat, ca și cum trăiesc într-un spațiu lipsit de oxigen, iar asta a dus la confuzia din viețile lor. Dumnezeu Se adresează întotdeauna direct slăbiciunilor oamenilor, El lovește mereu în punctul lor vulnerabil – nu ați văzut limpede tonul cu care El a vorbit peste tot? Dumnezeu nu le-a dat niciodată oamenilor ocazia să se căiască și îi face pe toți oamenii să trăiască pe „lună” fără oxigen. De la început până astăzi, din afară, cuvintele lui Dumnezeu au expus natura umană, totuși, nimeni nu poate vedea limpede esența acestor cuvinte. Se pare că prin expunerea esenței omului, oamenii ajung să se cunoască pe ei înșiși și, astfel, ajung să-L cunoască pe Dumnezeu, totuși, nu aceasta este calea în esență. Tonul și profunzimea mai mare a cuvintelor lui Dumnezeu arată o diferență netă între Dumnezeu și om. În sentimentele lor, acest lucru îi face pe oameni să creadă în mod inconștient că Dumnezeu este de neatins și inabordabil; Dumnezeu aduce totul la vedere și se pare că nimeni nu este capabil să revină la relația dintre Dumnezeu și om, așa cum era ea înainte. Nu este greu de văzut că scopul tuturor cuvântărilor lui Dumnezeu este să Se folosească de cuvinte ca să „răstoarne” toți oamenii, împlinindu-Și astfel lucrarea. Acestea sunt etapele lucrării lui Dumnezeu. Totuși, nu asta cred oamenii în mințile lor. Ei cred că lucrarea lui Dumnezeu se apropie de punctul culminant, că se apropie de efectul ei cel mai perceptibil ca să-l cucerească pe marele balaur roșu, adică, să facă bisericile să înflorească, fără ca nimeni să aibă noțiuni despre Dumnezeul întrupat sau, altfel spus, toți oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu. Și totuși, haideți să citim ceea ce spune Dumnezeu: „În mințile oamenilor, Dumnezeu este Dumnezeu și nu e ușor să te conectezi cu El, în timp ce omul este om și nu ar trebui să ajungă cu ușurință desfrânat [...] și, ca atare, ei sunt întotdeauna umili și răbdători înaintea Mea; sunt incapabili să fie compatibili cu Mine, pentru că au prea multe noțiuni.” De aici, se poate vedea că, indiferent ce spune Dumnezeu sau ce face omul, oamenii sunt complet incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu; din cauza rolului jucat de esența lor, orice-ar fi, ei sunt, până la urmă, incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși atunci când oamenii se vor vedea pe ei înșiși drept fii ai iadului. Nu este nevoie ca Dumnezeu să-Și dezlănțuie furia asupra oamenilor ori să-i osândească direct sau, în ultimă instanță, să-i condamne la moarte pentru a-Și finaliza întreaga gestionare. El doar stă de vorbă în propriul Său ritm, ca și cum finalizarea lucrării Sale ar fi accidentală, ceva realizat în timpul Său liber, fără cel mai mic efort. Din exterior, pare să existe un oarecare caracter urgent al lucrării lui Dumnezeu – și totuși, Dumnezeu nu a făcut nimic, El nu face altceva decât să vorbească. Lucrarea din biserici nu este de aceeași amploare ca în vremurile de demult: Dumnezeu nu adaugă oameni, nici nu îi înlătură, nici nu îi expune – o asemenea lucrare este prea banală. S-ar părea că Dumnezeu nu are niciun gând să facă o asemenea lucrare. El doar spune puțin din ceea ce s-ar cuveni să spună, după care Se întoarce și dispare fără urmă – ceea ce, evident, este scena finalizării cuvântărilor Lui. Și când sosește acest moment, toți oamenii se vor trezi din moțăiala lor. Omenirea a fost într-o moțăială letargică vreme de mii de ani, a fost într-un somn adânc în tot acest timp. Și vreme de mulți ani, oamenii s-au grăbit care încotro în visele lor, și chiar strigă în somn, incapabili să vorbească despre nedreptatea din inimile lor. Astfel, ei „simt un pic de melancolie în inimile lor” – dar când se vor trezi, vor descoperi faptele adevărate și vor exclama: „Deci asta se întâmplă!” Astfel, se spune că: „Astăzi, majoritatea oamenilor sunt încă adormiți buștean. Numai când răsună imnul Împărăției deschid ochii somnoroși și simt un pic de melancolie în inimile lor.”

Nimeni nu a avut spiritul eliberat vreodată, niciodată nu a fost spiritul cuiva lipsit de griji și fericit. Când lucrarea lui Dumnezeu va fi complet finalizată, spiritele oamenilor vor fi eliberate, pentru că fiecare va fi fost clasificat conform felului său și, astfel, vor fi cu toții statornici în inimile lor. Este ca și cum oamenii sunt într-o călătorie în zone îndepărtate, iar inimile lor devin statornice atunci când se întorc acasă. La sosirea acasă, oamenii nu vor mai simți că lumea e goală și nedreaptă, ci vor trăi în pace în casele lor. Așa va fi în toată omenirea. Astfel, Dumnezeu spune că oamenii „nu au fost niciodată în stare să se elibereze din robia Satanei.” Nimeni nu poate să scape din această stare atât timp cât este în trup. Pe moment, haideți să lăsăm deoparte ceea ce spune Dumnezeu despre diferitele stări concrete ale omului și să vorbim numai despre tainele pe care Dumnezeu mai are încă să le dezvăluie omului. „De nenumărate ori, oamenii s-au uitat la Mine cu ochi batjocoritori, ca și cum trupul Meu ar fi fost acoperit de spini și ar fi fost dezgustător pentru ei, și astfel oamenii Mă detestă și cred că nu am nicio valoare.” Dimpotrivă, în esență, adevărata natură a omului se relevă în cuvintele lui Dumnezeu: omul este acoperit de spini, nu are nimic plăcut, și astfel, ura lui Dumnezeu față de om sporește, pentru că omul nu este decât un arici plin de spini care nu are nimic admirabil. La suprafață, aceste cuvinte par să descrie noțiunile omului în privința lui Dumnezeu – dar, în realitate, Dumnezeu pictează un tablou al omului pe baza „imaginii” acestuia. Aceste cuvinte sunt conturarea omului de către Dumnezeu și e ca și cum Dumnezeu a pulverizat un fixativ peste imaginea omului; astfel, imaginea omului stă dreaptă în univers și chiar uluiește oamenii. De când a început să vorbească, Dumnezeu Și-a poziționat forțele pentru o mare bătălie cu omul. El e ca un profesor universitar de algebră, prezentându-i omului faptele, iar ceea ce este demonstrat de faptele pe care le enumeră El – dovezi și contradovezi – îi convinge pe deplin pe oameni. Acesta este scopul tuturor cuvintelor lui Dumnezeu și tocmai din această cauză Dumnezeu aruncă aceste cuvinte mistificatoare către om cu dezinvoltură: „Eu sunt, pe scurt, complet lipsit de valoare în inima omului, sunt un bun dispensabil din gospodăria lui.” După citirea acestor cuvinte, oamenii nu pot să nu spună o rugăciune în inimile lor și ajung să-și cunoască îndatorarea față de Dumnezeu, ceea ce îi face să se condamne pe ei înșiși, îi face să creadă că se cuvine ca omul să moară și că este lipsit de cea mai mică valoare. Dumnezeu spune: „Din acest motiv, Mă găsesc în situația în care sunt astăzi,” ceea ce, în relație cu circumstanțele actuale, îi face pe oameni să se condamne pe ei înșiși. Nu asta e realitatea? Dacă ai fost făcut să te cunoști pe tine însuți, ar putea cuvinte ca „Ar trebui cu adevărat să mor!” să-ți iasă din gură? Acestea sunt adevăratele circumstanțe ale omului și nu merită să ne gândim prea mult la acest lucru – e numai un exemplu adecvat.

Într-un anumit sens, atunci când Dumnezeu imploră iertarea și toleranța oamenilor, oamenii văd că Dumnezeu râde de ei, iar în alt sens, își văd și propria răzvrătire – ei doar așteaptă ca Dumnezeu să Se străduiască din toate puterile pentru om. În plus, vorbind despre noțiunile oamenilor, Dumnezeu spune că El nu este expert în filosofia de viață a omului sau în limbajul omenesc. Astfel, într-o privință, asta îi face pe oameni să compare aceste cuvinte cu Dumnezeul cel practic și, în alta, ei văd intenția lui Dumnezeu în cuvintele Lui – Dumnezeu îi ia peste picior, pentru că ei înțeleg că Dumnezeu dezvăluie adevăratul chip al omului și că nu le spune, de fapt, oamenilor despre adevăratele circumstanțe ale lui Dumnezeu. Semnificația inerentă a cuvintelor lui Dumnezeu este inundată de ridiculizare, sarcasm, batjocură și ură față de om. Este ca și cum, în tot ceea ce face, omul pervertește legea și ia mită; oamenii sunt târfe, și când Dumnezeu deschide gura să vorbească, ei tremură îngroziți, temându-se profund că adevărul despre ei va fi expus complet, lăsându-i prea rușinați să mai dea ochii cu cineva. Dar faptele sunt fapte. Dumnezeu nu-Și încetează cuvântările datorită „pocăinței” omului; cu cât oamenii sunt mai rușinați și mai jenați dincolo de cuvinte, cu atât mai mult Dumnezeu Își fixează privirea arzătoare asupra chipurilor lor. Cuvintele din gura Lui înșiră pe masă toate faptele urâte ale omului – acest lucru este just și imparțial, acest lucru se numește Qingtian,[a] aceasta este judecata din cel mai înalt tribunal al oamenilor. Astfel, atunci când oamenii citesc cuvintele lui Dumnezeu, sunt loviți brusc de un atac de cord, le crește tensiunea, e ca și cum ar suferi de o boală cardiacă, ca și cum o apoplexie e pe cale să-i trimită înapoi în paradisul occidental pentru a-și întâlni străbunii – aceasta este reacția când citesc cuvintele lui Dumnezeu. Omul devine infirm după ani de muncă grea, este bolnav și la interior și la exterior, totul la el este bolnav, de la inimă la vasele de sânge, intestinul gros, intestinul subțire, stomacul, plămânii, rinichii și așa mai departe. Nimic din trupul lui nu este sănătos. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu nu atinge un nivel de neatins pentru om, ci îi face pe oameni să se cunoască pe ei înșiși. Pentru că trupul omului este asediat de virusuri și pentru că a îmbătrânit, ziua morții sale se apropie și nu mai există cale de întoarcere. Dar aceasta este doar o parte a poveștii; sensul lăuntric încă mai trebuie dezvăluit, pentru că este căutată sursa bolii omului. În realitate, momentul în care lucrarea lui Dumnezeu va fi finalizată nu este momentul în care lucrarea Lui pe pământ va fi finalizată, pentru că, odată finalizat acest stadiu al lucrării, nu va mai fi nicio cale de a desfășura lucrarea viitorului în trup, și I se va solicita Duhului lui Dumnezeu să o finalizeze. Astfel, Dumnezeu spune: „Când voi desfăşura în mod oficial sulul, acela este momentul când oamenii din tot universul vor fi mustrați, momentul când lucrarea Mea ajunge la punctul culminant, când oamenii din toată lumea sunt supuși încercărilor.” Momentul în care lucrarea în trup este finalizată nu este acela când lucrarea lui Dumnezeu atinge punctul culminant – punctul culminant al acestui moment se referă numai la lucrarea din acest stadiu și nu este punctul culminant al întregului plan de gestionare. Astfel, cerințele lui Dumnezeu de la om nu sunt mari. El cere doar ca oamenii să se cunoască pe ei înșiși, slujind astfel următorului stadiu al lucrării, în care voia lui Dumnezeu va fi fost împlinită. Pe măsură ce se schimbă lucrarea lui Dumnezeu, se schimbă și „unitatea de lucru” a oamenilor. Astăzi este stadiul lucrării lui Dumnezeu pe pământ și, astfel, ei trebuie să lucreze la fundamente. În viitor, va fi necesar să se administreze națiunea și, astfel, ei vor fi realocați în „Comitetul Central”. Dacă fac vizite în străinătate, vor fi nevoiți să aibă de-a face cu proceduri de deplasare în străinătate. În asemenea momente, ei vor fi în străinătate, departe de țara natală – dar acest lucru va fi tot datorită cerințelor lui Dumnezeu. Așa cum au spus oamenii: „Ne vom jertfi viețile pentru Dumnezeu când va fi necesar” – nu este aceasta calea pe care trebuie să se meargă în viitor? Cine s-a bucurat vreodată de o asemenea viață? O persoană poate călători peste tot, poate vizita țări străine, poate oferi îndrumare la țară, se poate asimila printre oamenii obișnuiți și poate vorbi și despre chestiuni importante ale națiunii cu membri unor organizații de nivel înalt; și, când este necesar, poate gusta personal viața în iad, după care se poate întoarce și încă se poate bucura de binecuvântările cerești – nu sunt acestea binecuvântările omului? Cine s-a comparat vreodată cu Dumnezeu? Cine a călătorit vreodată de-a lungul tuturor națiunilor? De fapt, oamenii ar fi în stare să înțeleagă câte ceva din unele cuvinte ale lui Dumnezeu fără vreo indicație sau explicație – doar că ei nu au credință în ei înșiși, ceea ce a întins lucrarea lui Dumnezeu până astăzi. Pentru că oamenilor le lipsesc prea multe – așa cum a spus Dumnezeu, „ei nu au nimic” – lucrarea zilelor noastre le ridică mari dificultăți; mai mult decât atât, slăbiciunea lor, evident, a constrâns gura lui Dumnezeu – și nu sunt aceste lucruri exact ceea ce împiedică lucrarea lui Dumnezeu? Încă nu poți vedea acest lucru? Există înțeles ascuns în tot ceea ce spune Dumnezeu. Când Dumnezeu vorbește, El acaparează chestiunea la îndemână și, ca o fabulă, toate cuvintele pe care le rostește conțin un mesaj profund. Aceste cuvinte simple conțin o semnificație profundă și, astfel, explică importante chestiuni – nu la asta se pricep cel mai bine cuvintele lui Dumnezeu? Știi tu acest lucru?

Note de subsol:

a. Qingtian: acest termen este utilizat cu referire la un judecător drept din epoca imperială.

Anterior: Capitolul 29

Înainte: Capitolul 31

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Despre destinație

Oricând este menționată destinația, o tratați cu o seriozitate aparte; aveți cu toții o sensibilitate deosebită în ce privește acest...

Suspinul Celui Atotputernic

Există un secret enorm în inima ta de care nu ai fost niciodată conștient, fiindcă trăiești într-o lume fără lumină. Inima și duhul ți-au...

Dumnezeu Însuși, Unicul (V)

Sfințenia lui Dumnezeu (II)Frați și surori, haideți să cântăm un imn astăzi. Găsiți unul care vă place și pe care îl cântați adesea. (Am...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte