Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 4

Pentru a împiedica toți oamenii să devină aroganți și să fie luați de val după trecerea lor de la negativ la pozitiv, în ultimul pasaj al cuvântării lui Dumnezeu, odată ce Dumnezeu a vorbit despre cele mai exigente cerințe ale Sale pentru oamenii Săi – odată ce le-a spus oamenilor voia Sa în această etapă a planului Său de gestionare (de mântuire) – Dumnezeu le dă oportunitatea de a cugeta la cuvintele Lui, pentru a-i ajuta să ia hotărârea de a satisface voia lui Dumnezeu în final. Când condițiile oamenilor sunt pozitive, Dumnezeu începe imediat să le pună întrebări oamenilor despre cealaltă parte a chestiunii. El pune o serie de întrebări la care oamenilor le este greu să răspundă: „A fost iubirea voastră pentru Mine întinată de necurăție? A fost loialitatea voastră pentru Mine curată și din toată inima? A fost cunoașterea voastră referitoare la Mine adevărată? Cât loc am ocupat în inimile voastre?” Și așa mai departe. În prima jumătate a acestui paragraf, cu excepția a două mustrări, restul sunt toate întrebări. În special, „Cuvântările Mele v-au atins la călcâiul lui Ahile?” este o întrebare foarte potrivită și una care atinge cele mai ascunse lucruri din adâncurile inimii oamenilor, ceea ce îi face să se întrebe în mod inconștient: Sunt cu adevărat credincios în iubirea mea față de Dumnezeu? În inimile lor, oamenii își amintesc în mod inconștient experiențele lor din trecut în slujire: ei erau mistuiți de iertare de sine, neprihănire de sine, auto importanță, automulțumire, mulțumire de sine și mândrie. Ei erau precum un pește mare prins într-o plasă – și după ce au căzut în aceste plase, nu le-a fost ușor să se elibereze. Și în plus, ei erau frecvent neînfrânați, deseori, primeau umanitatea normală a lui Dumnezeu și se puneau pe ei primii în tot ceea ce făceau. Înainte de a fi numiți „făcători de servicii”, ei erau precum un pui de tigru nou-născut, plin de energie. Deși își concentrau atenția într-o anumită măsură pe viață, uneori făceau lucrurile doar de mântuială; precum un sclav, ei erau neglijenți față de Dumnezeu. În perioada în care au fost expuși ca făcători de servicii, ei erau negativi, nu țineau pasul, erau plini de amărăciune, se plângeau în privința lui Dumnezeu, își țineau capetele plecate cu demoralizare și așa mai departe. Fiecare etapă a propriilor povești minunate, impresionante stăruie în mințile lor. Devine chiar dificil pentru ei să doarmă și își petrec zilele în amorțeală. Ei par să fi fost eliminați a doua oară de Dumnezeu, că au căzut în Infern și că nu pot sa scape. Deși Dumnezeu nu a făcut nimic mai mult decât să pună câteva întrebări dificile în primul paragraf, citiți cu atenție, ele arată că scopul lui Dumnezeu nu este să pună aceste întrebări doar de dragul de a le pune; în ele există un nivel mai profund de înțelegere, unul care trebuie explicat mai în detaliu.

De ce a spus Dumnezeu odată că astăzi, până la urmă, este astăzi, și de vreme ce ieri a trecut deja, nu mai are rost nostalgia – în timp ce în prima propoziție aici, El le pune oamenilor întrebări și îi face să se gândească la trecut? Ia gândiți-vă: de ce le cere Dumnezeu oamenilor să nu fie nostalgici în privința trecutului, dar să se și gândească la el? Ar putea exista oare o greșeală în cuvintele lui Dumnezeu? Ar putea fi greșită sursa acestor cuvinte? În mod normal, aceia care nu dau atenție cuvintelor lui Dumnezeu nu ar pune asemenea întrebări profunde. Dar pentru moment, nu e nevoie să vorbim despre aceasta. Mai întâi, permiteți-Mi să vă explic „de ce”-ul de mai sus. Desigur, toată lumea știe că Dumnezeu a spus că El nu rostește vorbe goale. Dacă cuvintele sunt rostite de gura lui Dumnezeu, atunci există un scop și o semnificație a lor – iar aceasta face referire la partea centrală a acestei chestiuni. Cel mai mare defect al oamenilor este inabilitatea lor de a-și schimba căile greșite și lipsa de docilitate a vechii lor naturi. Pentru a le permite tuturor oamenilor să se cunoască mai profund și într-un mod mai realist, Dumnezeu îi face mai întâi să se gândească la trecut, pentru ca ei să poată reflecta la ei înșiși mai profund și astfel să ajungă să cunoască faptul că niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu este lipsit de însemnătate și că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt îndeplinite în diferiți oameni în măsuri diferite. În trecut, modul în care Dumnezeu îi trata pe oameni le oferea un pic de cunoaștere de Dumnezeu și să le facă sinceritatea față de Dumnezeu să fie mai din suflet. Cuvântul „Dumnezeu” ocupă doar 0,1 la sută din oameni și din inimile lor. A realiza atât de mult arată că Dumnezeu a îndeplinit o cantitate enormă de mântuire. Trebuie spus că realizarea lui Dumnezeu a atât de multe lucruri cu acest grup de oameni – un grup care este exploatat de marele balaur roșu și stăpânit de Satana – este de asemenea natură încât ei nu îndrăznesc să facă cum vor. Motivul este că pentru Dumnezeu este imposibil să ocupe sută la sută din inimile celor care au fost stăpâniți de Satana. Pentru a crește cunoașterea oamenilor de Dumnezeu în timpul următorului pas, Dumnezeu compară condițiile făcătorilor de servicii din trecut cu cele ale oamenilor lui Dumnezeu de astăzi, astfel creând un contrast clar care crește sentimentul de rușine al oamenilor. Așa cum Dumnezeu a spus, nu există niciun loc „unde să vă ascundeți rușinea.”

Deci, de ce am spus că Dumnezeu nu pune întrebări doar de dragul de a le pune? O lecturare cu atenție de la început la sfârșit arată că, deși întrebările puse de Dumnezeu sunt într-o anumită măsură pătrunzătoare, ele toate se referă la măsura loialității oamenilor față de Dumnezeu și cunoașterii de Dumnezeu; ele se referă, cu alte cuvinte, la condițiile actuale ale oamenilor, care sunt demne de milă și despre care le este dificil să vorbească. Din aceasta se poate vedea că statura oamenilor este prea insuficientă, că cunoașterea lor de Dumnezeu este prea superficială și că loialitatea lor față de El este prea întinată și necurată. Așa cum a spus Dumnezeu, aproape toți oamenii pescuiesc în ape tulburi și se află acolo doar pentru a înmulți rândurile. Când Dumnezeu spune: „Credeți cu adevărat că nu sunteți calificați pentru a fi oamenii Mei?” adevăratul înțeles al acestor cuvinte este că printre toți oamenii, niciunii nu sunt potriviți pentru a fi oamenii lui Dumnezeu. Dar pentru a avea un impact și mai mare, Dumnezeu utilizează metoda de a pune întrebări. Această metodă este mult mai eficientă decât cuvintele din trecut, care au atacat, au ciopârțit și au omorât oamenii fără milă până în punctul de a străpunge inimile lor. Să presupunem că Dumnezeu ar fi spus direct ceva plictisitor și insipid precum: „Nu îmi sunteți credincioși, iar loialitatea voastră este întinată, nu am un loc absolut în inimile voastre… Nu o să vă las niciun loc unde să vă ascundeți de voi înșivă, căci niciunul dintre voi nu sunteți mulțumitori pentru a fi oamenii Mei.” Ați putea să le comparați pe cele două: conținutul lor este același, dar tonul fiecăreia este diferit. Folosirea întrebărilor este mult mai eficientă. Astfel, Dumnezeul Cel înțelept folosește primul ton, care arată măiestria cu care vorbește El. Aceasta nu poate fi obținută de om și astfel nu este de mirare că Dumnezeu a spus: „Oamenii sunt doar ustensile de folosit de către Mine, unica diferență dintre ei este că unii sunt josnici, iar unii sunt prețioși.”

Continuați să citiți. Cuvintele lui Dumnezeu vin unul după altul, abia le lasă timp oamenilor să își tragă respirația, căci Dumnezeu nu se poartă cu mănuși cu omul deloc. Când oamenii simt cel mai mare regret, Dumnezeu îi avertizează încă o dată: „Dacă sunteți complet neatenți la întrebările de mai sus, atunci aceasta arată că pescuiți în ape tulburi, că vă aflați acolo doar pentru a înmulți rândurile și că, la momentul prestabilit de Mine, veți fi cu siguranță nimiciți și aruncați în fântâna Adâncului pentru a doua oară. Acestea sunt cuvintele Mele de avertizare și oricine nu le ia în serios va fi lovit de judecata Mea și la momentul stabilit, va fi asaltat de dezastru.” Citind astfel de cuvinte, oamenii nu se pot abține să nu se gândească la momentul în care au fost aruncați în fântâna Adâncului: amenințați de catastrofă, guvernați de decretele administrative ale lui Dumnezeu, cu propriul sfârșit care îi aștepta, pentru mult timp simțindu-se amărâți, deprimați, stânjeniți, neputând să vorbească de melancolia din inima lor cu nimeni – în comparație cu aceasta, le-ar fi fost mai bine cu trupurile curățate… Gândindu-se la aceasta, ei nu au cum să nu se simtă tulburați. Gândindu-se la cum erau în trecut, la cum sunt astăzi și la cum vor fi mâine, mâhnirea din inima lor crește, încep să tremure în mod inconștient și astfel devin mai înfricoșați de decretele administrative ale lui Dumnezeu. Când își dau seama că termenul „oamenii lui Dumnezeu” poate fi, de asemenea, un mod de a vorbi, bucuria din inimile lor devine imediat tulburare. Dumnezeu folosește slăbiciunea lor fatală pentru a-i lovi și în acest punct, El Își începe următorul pas al lucrării Sale, provocând constant mințile oamenilor și crescându-le sentimentul că faptele lui Dumnezeu sunt de nepătruns, că Dumnezeu este de neatins, că Dumnezeu este sfânt și pur și că ei nu sunt potriviți pentru a face parte dintre oamenii lui Dumnezeu. Drept rezultat, ei își dublează eforturile de a se îmbunătăți, fără a îndrăzni să nu țină pasul.

Apoi, pentru a le da oamenilor o lecție și pentru a-i face să se cunoască pe sine înșiși, să-L venereze pe Dumnezeu și să se teamă de El, Dumnezeu Își începe noul plan: „De la momentul creației și până astăzi, mulți oameni Mi-au nesocotit cuvintele și astfel au fost alungați și eliminați din curentul Meu de recuperare; în cele din urmă, trupurile lor pier, iar duhurile lor sunt aruncate în Infern și chiar și astăzi ele încă sunt supuse unei pedepse cumplite. Mulți oameni Mi-au urmat cuvintele, dar au mers împotriva luminării și iluminării Mele… și unii…” Acestea sunt exemple adevărate. Cu aceste cuvinte, Dumnezeu nu numai că le dă tuturor oamenilor lui Dumnezeu o avertizare reală pentru a-i face să cunoască faptele lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, ci, de asemenea, oferă o reprezentare piezișă a unei părți din ceea ce se întâmplă în lumea spirituală. Aceasta permite oamenilor să știe că nimic bun nu poate să iasă din nesupunerea lor față de Dumnezeu. Ei vor deveni un semn veșnic al rușinii și vor deveni întruparea Satanei și o copie a Satanei. În inima lui Dumnezeu, acest aspect al semnificației este de o importanță secundară, căci aceste cuvinte i-au făcut deja pe oameni să tremure și să fie confuzi. Partea pozitivă a acestui lucru este că, atunci când oamenii tremură de frică, ei obțin și niște detalii ale lumii spirituale – dar doar câteva, deci trebuie să ofer o oarecare explicație. De la poarta lumii spirituale se poate vedea că există tot felul de duhuri. Unele, totuși, sunt în Infern, unele sunt în iad, unele sunt în iazul de foc și unele sunt în fântâna Adâncului. Am ceva de adăugat aici. Superficial vorbind, aceste duhuri pot fi împărțite conform locului; în mod specific vorbind, totuși, unele sunt tratate direct de mustrarea lui Dumnezeu și unele sunt în legăturile Satanei, care este utilizat de Dumnezeu. Mai precis, mustrarea lor diferă conform gravității circumstanțelor lor. La acest punct, permiteți-Mi să vă explic un pic mai mult. Aceia care sunt mustrați direct de mâna lui Dumnezeu nu au duh pe pământ, ceea ce înseamnă că nu au nicio șansă de a fi renăscuți. Duhurile aflate sub stăpânirea Satanei – dușmanii despre care vorbește Dumnezeu când spune „au devenit… dușmani ai Mei” – sunt legate de chestiuni pământești. Diversele duhuri rele de pe pământ sunt dușmani ai lui Dumnezeu cu toții, slujitorii Satanei, iar motivul pentru existența lor[a] este să slujească pentru a deranja faptele lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu spune: „Acești oameni nu doar că au fost luați prizonieri de Satana, dar au devenit și păcătoși eterni și dușmani ai Mei și Mi se opun direct.” În continuare, Dumnezeu le spune oamenilor despre sfârșitul acestui tip de duh: „Asemenea oameni sunt obiectele judecății în culmea mâniei Mele.” Dumnezeu clarifică, de asemenea, condițiile lor din prezent: „astăzi ei sunt încă orbi, încă în temnițele întunecate.”

Pentru a le arăta oamenilor sinceritatea cuvintelor lui Dumnezeu, El utilizează un exemplu real ca dovadă (cazul lui Pavel despre care vorbește El) astfel încât avertizarea Lui să îi impresioneze mai mult pe oameni. Pentru a împiedica oamenii să trateze ceea ce se spune despre Pavel ca pe o poveste și pentru a-i împiedica să se considere drept spectatori – și, în plus, pentru a-i împiedica să se laude cu lucrurile care s-au întâmplat cu câteva mii de ani în urmă pe care le-au aflat de la El, Dumnezeu nu Se concentrează pe experiențele lui Pavel de-a lungul vieții sale. În schimb, Se concentrează pe consecințele și rezultatul pentru Pavel, motivul pentru care el I s-a opus lui Dumnezeu și cum acesta a ajuns în situația în care era. Dumnezeu pune accent pe negarea Sa cu tărie a speranțelor glorioase ale lui Pavel în final și pe dezvăluirea directă a situației sale din ținutul spiritual: „Pavel este mustrat direct de Dumnezeu.” Deoarece oamenii sunt amorțiți și sunt incapabili să priceapă ceva din cuvintele lui Dumnezeu, Dumnezeu adaugă o explicație (următoarea parte a cuvântării) și începe să vorbească despre chestiunea unui alt domeniu: „oricine Mi se opune (prin opoziția nu numai față de trupul Meu ci mai important, față de cuvintele Mele și față de Duhul Meu), primește judecata Mea în trupul său.” Deși, superficial vorbind, aceste cuvinte par să nu aibă legătură cu cele de mai sus și nu pare să existe nicio corelație între cele două, nu vă speriați: Dumnezeu are propriile Sale scopuri; simplele cuvinte „exemplul de mai sus dovedește că” combină în mod organic două chestiuni care par să nu aibă legătură – ceea ce reprezintă ingeniozitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, oamenii sunt luminați prin relatarea lui Pavel și astfel, datorită legăturii dintre textul de mai sus și cel de mai jos, căutarea lor de a-L cunoaște pe Dumnezeu crește prin lecția lui Pavel, ceea ce este exact efectul pe care dorea să-L obțină Dumnezeu rostind acele cuvinte. În continuare, Dumnezeu rostește niște cuvinte care oferă asistență și luminare pentru intrarea în viață a oamenilor. Nu e nevoie ca Eu să mai vorbesc despre acelea. Vei simți că ele sunt ușor de înțeles. Ceea ce trebuie să explic, însă, este când Dumnezeu spune: „când am lucrat în umanitatea normală, majoritatea oamenilor se măsuraseră deja cu mânia și măreția Mea și deja știau ceva din înțelepciunea și firea Mea. Astăzi, vorbesc și acționez direct în divinitate și există încă unii oameni care vor vedea mânia și judecata Mea cu proprii lor ochi; în plus, principala lucrarea a celei de-a doua părți a epocii judecății este de a-i face pe toți oamenii Mei să Îmi cunoască faptele în trup în mod direct și de a vă face pe toți să contemplați firea Mea în mod direct.” Aceste câteva cuvinte încheie lucrarea lui Dumnezeu în umanitatea normală și încep oficial a doua parte a lucrării lui Dumnezeu a epocii judecății, care este îndeplinită în divinitate și prezice sfârșitul multor oameni. În acest stadiu, merită explicat că Dumnezeu nu le-a spus oamenilor că aceasta era a doua parte a epocii judecății când ei au devenit oamenii lui Dumnezeu. În schimb, El explică faptul că aceasta este a doua parte a epocii judecății doar după ce le-a spus oamenilor despre voia și scopurile Sale pe care Dumnezeu dorește să le obțină în această perioadă și despre ultima etapă a lucrării pe pământ a lui Dumnezeu. Este de la sine înțeles că există înțelepciunea lui Dumnezeu și în aceasta. Când oamenii abia s-au ridicat de pe paturile lor de boală, singurul lucru de care le pasă este dacă vor muri sau nu sau dacă boala lor poate fi îndepărtată de ei sau nu. Ei nu acordă importanță unor lucruri precum dacă se vor îngrășa sau dacă se îmbracă cu hainele potrivite. Astfel, doar când oamenii cred pe deplin că fac parte dintre oamenii lui Dumnezeu, doar atunci vorbește Dumnezeu de cerințele Sale, pas cu pas, și le spune oamenilor ce epocă este în prezent. Aceasta deoarece oamenii doar au energie pentru a se concentra pe pașii gestionării (mântuirii) lui Dumnezeu la câteva zile după ce și-au revenit și astfel acesta este cel mai potrivit moment pentru a le spune. Abia după ce oamenii înțeleg, încep ei să analizeze: din moment ce aceasta este a doua parte a epocii judecății, cerințele lui Dumnezeu au devenit mai stricte și eu am devenit unul din oamenii lui Dumnezeu. Este corect să se analizeze astfel, este posibil de realizat de către om și astfel Dumnezeu folosește această metodă de a vorbi.

Odată ce oamenii înțeleg puțin, Dumnezeu intră încă o dată în ținutul spiritual pentru a vorbi și astfel încă o dată ei cad în ambuscadă. În timpul acestei serii de întrebări, toți oamenii se scarpină în cap, confuzi, neștiind în ce constă voia lui Dumnezeu, neștiind la care din întrebările lui Dumnezeu să răspundă și, în plus, neștiind ce limbaj să utilizeze pentru a răspunde întrebărilor lui Dumnezeu. Nu știu dacă să plângă sau să râdă. Pentru oameni, aceste cuvinte par să conțină taine foarte profunde – dar faptele sunt exact invers. Aș putea chiar să adaug o mică explicație pentru tine aici. O să-i ofer o pauză creierului tău, vei simți[b] că este ceva simplu la care nu trebuie să te gândești prea mult. De fapt, deși sunt multe cuvinte, ele conțin doar un singur scop al lui Dumnezeu: câștigarea loialității oamenilor prin aceste întrebări. Dar nu este eficient să spună aceasta direct, deci Dumnezeu utilizează din nou întrebări. Tonul, totuși, este deosebit de blând, foarte diferit de cel de la început. Deși ei sunt întrebați de Dumnezeu, acest tip de contrast le aduce oamenilor un sentiment de ușurare. Ai putea foarte bine să citești fiecare întrebare una câte una; nu s-a vorbit despre aceste lucruri deseori în trecut? În aceste întrebări, există un conținut bogat. Unele reprezintă o descriere a mentalității oamenilor: „Sunteți dispuși să vă bucurați de o viață pe pământ care este asemănătoare celei din ceruri?” Unele sunt „jurământul războinicului” al oamenilor înaintea lui Dumnezeu: „Sunteți cu adevărat capabili să vă permiteți vouă înșivă să fiți omorâți de Mine și conduși de Mine, ca o oaie?” Și unele dintre ele sunt cerințele lui Dumnezeu pentru om: „Dacă nu vorbeam direct, ai fi putut să abandonezi totul din jurul tău și să-ți permiți ție însuți să fii folosit de Mine? Nu este aceasta realitatea pe care o cer?…” Sau îndemnurile și asigurările lui Dumnezeu pentru om: „Totuși, vă cer să nu mai fiți trași în jos de greșeli, să fiți proactivi în intrarea voastră și să pricepeți cele mai profunde adâncimi ale cuvintelor Mele. Aceasta vă va împiedica să înțelegeți greșit cuvintele Mele și să fiți confuzi față de ceea ce vreau să spun și astfel să încălcați decretele Mele administrative.” În final, Dumnezeu vorbește despre speranțele Sale pentru oameni: „Sper că pricepeți intențiile Mele pentru voi din cuvintele Mele. Nu vă mai gândiți la propriile perspective și acționați așa cum ați decis înaintea Mea să vă supuneți orchestrărilor lui Dumnezeu în toate lucrurile.” Ultima întrebare are un înțeles profund. Dă de gândit, se imprimă în inimile oamenilor și este greu de uitat, răsunând fără încetare precum un clopot ce atârnă de urechile lor…

Cele de mai sus reprezintă o serie de explicații pe care să le folosești ca referință.

Note de subsol:

a. Textul original omite „pentru existența.”

b. Textul original omite „vei simți.”

Anterior:Capitolul 3

Următorul:Capitolul 5

S-ar putea să vă placă și