Pentru a-i împiedica pe toți oamenii să devină aroganți și să fie luați de val după ce au trecut de la negativitate la pozitivitate, în ultimul capitol al cuvântării lui Dumnezeu, odată ce Dumnezeu a vorbit despre cele mai exigente cerințe ale Sale pentru oamenii Săi – odată ce le-a spus oamenilor intențiile Sale în această etapă a planului Său de gestionare – El le dă oportunitatea de a cugeta la cuvintele Lui, pentru a-i ajuta să ia hotărârea de a satisface intențiile lui Dumnezeu în final. Când condițiile oamenilor sunt pozitive, Dumnezeu începe imediat să le pună întrebări despre cealaltă parte a chestiunii. El pune o serie de întrebări care, pentru oameni, sunt greu de deslușit: „A fost iubirea voastră pentru Mine întinată de impuritate? A fost loialitatea voastră față de Mine curată și din toată inima? A fost cunoașterea voastră despre Mine adevărată? Cât loc am ocupat în inimile voastre?” Și așa mai departe. În prima jumătate a acestui paragraf, cu excepția a două dojeniri, restul sunt toate întrebări. O întrebare în special, „Au atins cuvântările Mele un punct sensibil în voi?”, este foarte potrivită. Chiar atinge cele mai ascunse lucruri din adâncurile inimii oamenilor, ceea ce îi face să se întrebe în mod inconștient: „Sunt cu adevărat loial în iubirea mea față de Dumnezeu?” În inimile lor, oamenii își amintesc în mod inconștient experiențele lor din trecut în slujire: ei erau mistuiți de îngăduință de sine, neprihănire de sine, înfumurare, automulțumire, mulțumire de sine și mândrie. Ei erau precum un pește mare prins într-o plasă – după ce au căzut în plasă, nu le-a fost ușor să se elibereze. În plus, erau frecvent neînfrânați, înșelau de multe ori umanitatea normală a lui Dumnezeu și se puneau pe ei primii în tot ceea ce făceau. Înainte de a fi numiți „prestatori de servicii”, erau ca un pui de tigru nou-născut, plini de entuziasm. Deși își concentrau atenția într-o anumită măsură asupra vieții, câteodată făceau lucrurile doar de mântuială; ca sclavii, se purtau superficial față de Dumnezeu. În perioada în care au fost dezvăluiți ca prestatori de servicii, ei erau negativi, rămâneau în urmă, erau plini de amărăciune, se plângeau de Dumnezeu, își țineau demoralizați capetele plecate și așa mai departe. Fiecare etapă a propriilor povești minunate și emoționante stăruie în mințile lor. Devine chiar dificil pentru ei să doarmă și își petrec zilele în amețeală. Ei par să fi fost eliminați a doua oară de Dumnezeu, să fi căzut în Infern, incapabili să scape. Deși Dumnezeu nu a făcut nimic mai mult decât să pună câteva întrebări cărora oamenilor li se par greu de înțeles în primul paragraf, citite cu atenție, ele arată că scopul lui Dumnezeu nu este să pună aceste întrebări doar de dragul de a le pune; ele includ un nivel mai profund de însemnătate, unul care trebuie explicat mai în detaliu.

De ce a spus Dumnezeu odată că astăzi, până la urmă, este astăzi, și de vreme ce ziua de ieri a trecut deja, nostalgia nu își are rostul și totuși, în prima propoziție aici, El le pune oamenilor întrebări și îi face să se gândească la trecut? Gândiți-vă la asta: de ce le cere Dumnezeu oamenilor să nu fie nostalgici în privința trecutului, dar să se și gândească la trecut? Ar putea exista oare o greșeală în cuvintele lui Dumnezeu? Ar putea fi greșită sursa acestor cuvinte? Bineînțeles, aceia care nu dau atenție cuvintelor lui Dumnezeu nu ar pune asemenea întrebări profunde. Dar pentru moment, nu e nevoie să vorbim despre aceasta. Mai întâi, lăsați-Mă să vă explic prima întrebare de mai sus – „de ce”-ul. Desigur, toată lumea e conștientă că Dumnezeu a spus că El nu rostește vorbe goale. Când cuvintele sunt rostite de gura lui Dumnezeu, există un scop și o semnificație a lor – aceasta face referire la partea centrală a întrebării. Cel mai mare defect al oamenilor este incapabilitatea lor de a-și schimba căile rele și încăpățânarea vechii lor naturi. Pentru a le permite tuturor oamenilor să se cunoască mai temeinic și într-un mod mai realist, Dumnezeu îi îndrumă mai întâi să se gândească la trecut, pentru ca ei să poată să se examineze mai profund și astfel să ajungă să cunoască faptul că niciunul dintre cuvintele lui Dumnezeu nu este în zadar și că toate cuvintele lui Dumnezeu se împlinesc în diferiți oameni în măsuri diferite. În trecut, modul în care Dumnezeu îi emonda pe oameni le oferea un strop de cunoaștere despre Dumnezeu și făcea „sinceritatea” lor față de Dumnezeu să fie mai din suflet. În oameni și în inimile lor, cuvântul „Dumnezeu” ocupă doar un loc de 0,1 la sută. A realiza o lucrare atât de vastă arată cât de profundă e mântuirea oamenilor de către Dumnezeu. E corect să spunem că faptul că Dumnezeu a realizat atât de multe lucruri cu acest grup de oameni – un grup care este exploatat de marele balaur roșu și luat în stăpânire de Satana – este de asemenea natură încât ei nu îndrăznesc, pur și simplu, să facă cum vor. Motivul e că lui Dumnezeu Îi este imposibil să ocupe sută la sută din inimile celor care au fost luați în stăpânire de Satana. Pentru a spori cunoașterea oamenilor despre Dumnezeu în timpul următorului pas, Dumnezeu compară condiția prestatorilor de servicii din trecut cu a oamenilor lui Dumnezeu de astăzi, creând astfel un contrast clar care îi face pe oameni să se simtă mai rușinați. Așa cum Dumnezeu a spus, nu aveți „unde să vă ascundeți rușinea”.

Deci, de ce am spus că Dumnezeu nu pune întrebări doar de dragul de a le pune? O lecturare atentă de la început la sfârșit arată că, deși întrebările puse de Dumnezeu nu au expus totul cu precizie, toate se referă la măsura loialității oamenilor față de Dumnezeu și cunoașterii despre Dumnezeu; ele se referă, cu alte cuvinte, la condițiile reale ale oamenilor, care sunt demne de milă și despre care le este dificil să vorbească. Din lucrul acesta, se poate vedea că statura oamenilor este prea insuficientă, că este prea superficială cunoașterea lor despre Dumnezeu și că, în loialitatea lor față de El, sunt prea multe impurități și e prea multă murdărie. Așa cum a spus Dumnezeu, aproape toți oamenii bâjbâie după beneficii personale și se află acolo doar pentru a înmulți rândurile. Când Dumnezeu spune: „Credeți cu adevărat că nu sunteți calificați pentru a fi poporul Meu?” adevăratul înțeles al acestor cuvinte este că, dintre toți oamenii, niciunii nu sunt potriviți pentru a fi oamenii lui Dumnezeu. Dar, pentru a avea un impact și mai mare, Dumnezeu utilizează metoda adresării întrebărilor. Această metodă este mult mai eficientă decât cuvintele din trecut, care i-au atacat, i-au ciopârțit și i-au omorât pe oameni fără milă, până în punctul de a le străpunge inimile. Să presupunem că Dumnezeu ar fi spus direct ceva plictisitor și insipid precum: „Nu Îmi sunteți loiali, iar loialitatea voastră este întinată, nu dețin deloc un loc absolut în inimile voastre… Vă voi face prea mult de rușine ca să vă arătați fața, căci niciunul dintre voi nu este destul de bun pentru a fi dintre oamenii Mei”. Puteți să le comparați pe cele două – conținutul rămâne același, dar tonul este diferit. Folosirea întrebărilor este mult mai eficientă. Astfel, Dumnezeul Cel înțelept folosește primul ton, care arată măiestria cu care vorbește El. Acest lucru nu poate fi obținut de om și, astfel, nu este de mirare că Dumnezeu a spus: „Oamenii sunt doar vase folosite de Mine. Unica diferență dintre ei este că unii sunt josnici, iar unii sunt prețioși.”

Pe măsură ce noi citim, cuvintele lui Dumnezeu vin unele după altele, fiecare dintre ele strâns legat de celălalt, abia lăsându-le oamenilor timp să își tragă respirația, căci Dumnezeu în niciun caz nu Se poartă cu mănuși cu omul. Când oamenii simt cel mai mare regret, Dumnezeu îi avertizează încă o dată: „Dacă sunteți complet inconștienți de întrebările de mai sus, atunci acest lucru este suficient pentru a arăta că faceți totul de mântuială pentru beneficiul personal, că sunteți prezenți doar pentru a înmulți rândurile și că, la momentul predestinat de Mine, veți fi cu siguranță eliminați și aruncați în Adânc pentru a doua oară. Acestea sunt cuvintele Mele de avertizare și oricine nu le ia în serios va fi lovit de judecata Mea și, la momentul stabilit, va întâlni dezastrul.” Citind astfel de cuvinte, oamenii nu se pot abține să nu se gândească la momentul în care au căzut în Adânc: amenințați de dezastru, guvernați de decretele administrative ale lui Dumnezeu, cu propriul final care îi aștepta, mult timp simțindu-se îngrijorați, deprimați, stânjeniți, neputând să vorbească de melancolia din inima lor cu nimeni – în comparație cu aceasta, au simțit că le-ar fi fost mai bine cu trupurile distruse… Când gândirea lor ajunge în acest punct, ei nu au cum să nu simtă un junghi de durere. Gândindu-se la cum erau în trecut, la cum sunt astăzi și la cum vor fi mâine, îngrijorarea din inima lor crește, încep să tremure în mod inconștient și, astfel, devin mai înfricoșați de decretele administrative ale lui Dumnezeu. Când își dau seama că termenul „oamenii lui Dumnezeu” poate fi, de asemenea, doar un mod de a vorbi, bucuria din inimile lor se transformă imediat în îngrijorare. Dumnezeu folosește defectul lor fatal pentru a-i lovi și, în acest punct, El începe următorul pas al lucrării Sale, făcând ca nervii oamenilor să fie stimulați constant și intensificându-le sentimentul că faptele lui Dumnezeu sunt de nepătruns, că Dumnezeu este de neatins, că Dumnezeu este sfânt și fără pată și că ei nu sunt potriviți pentru a fi oamenii lui Dumnezeu. Drept rezultat, își dublează eforturile de a se îmbunătăți, fără a îndrăzni să rămână în urmă.

Apoi, ca oamenii să învețe o lecție și pentru a-i face să se cunoască pe sine înșiși, să se teamă și să se îngrozească de Dumnezeu, Dumnezeu Își începe noul plan: „De la momentul creației și până astăzi, mulți oameni s-au răzvrătit împotriva cuvintelor Mele și, astfel, au fost abandonați și eliminați de curentul Meu de recuperare; în cele din urmă, trupurile lor pier, iar duhurile lor sunt aruncate în Infern și chiar și astăzi ele încă sunt supuse unei pedepse cumplite. Mulți oameni Mi-au urmat cuvintele, dar au mers împotriva luminării și iluminării Mele […] și unii […]”. Acestea sunt exemple reale. Cu aceste cuvinte, Dumnezeu nu numai că le dă tuturor oamenilor lui Dumnezeu un avertisment practic pentru a-i face să cunoască faptele lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, ci, de asemenea, oferă o reprezentare piezișă a unei părți din ceea ce se întâmplă în tărâmul spiritual. Aceasta le permite oamenilor să știe că, dacă se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, nimic bun nu poate să iasă din asta, iar ei vor deveni un semn veșnic al rușinii și vor deveni întruparea Satanei și un model al Satanei. În inima lui Dumnezeu, acest aspect al semnificației este de o importanță secundară, căci aceste cuvinte i-au făcut deja pe oameni să tremure și să fie confuzi în privința acțiunilor lor. Partea pozitivă a acestui lucru este că, atunci când oamenii tremură de frică, ei obțin și niște detalii ale tărâmului spiritual – însă doar câteva, deci trebuie să ofer o oarecare explicație. De la poarta tărâmului spiritual se poate vedea că există tot felul de duhuri. Unele, totuși, sunt în Infern, unele sunt în iad, unele sunt în iazul de foc și unele sunt în Adânc. Am ceva de adăugat aici. Superficial vorbind, aceste duhuri pot fi împărțite conform locului; în mod specific vorbind, totuși, unele sunt tratate direct de mustrarea lui Dumnezeu în toiul acestei mustrări și unele sunt în robia Satanei, pe care Dumnezeu îl folosește. Mai precis, mustrarea lor diferă conform gravității circumstanțelor lor. În acest punct, lăsați-Mă să vă explic un pic mai mult. Aceia care sunt mustrați direct de mâna lui Dumnezeu nu au duh pe pământ, ceea ce înseamnă că nu au nicio șansă de a se renaște. Duhurile aflate sub controlul Satanei – dușmanii despre care vorbește Dumnezeu când spune „au devenit dușmani ai Mei” – sunt legate de chestiuni pământești. Toate diversele duhuri rele de pe pământ sunt dușmani ai lui Dumnezeu, slujitorii Satanei, iar motivul existenței lor este să presteze servicii, astfel încât să poată fi contraste pentru faptele lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu spune: „Acești oameni nu doar că au fost luați prizonieri de Satana, dar au devenit păcătoși eterni și dușmani ai Mei și Mi se opun direct.” În continuare, Dumnezeu le spune oamenilor ce fel de final este pentru acest tip de duh: „Ei sunt obiectele judecății Mele în culmea mâniei Mele”. Dumnezeu clarifică, de asemenea, condițiile lor din prezent: „Astăzi sunt încă orbi, încă în temnițele întunecoase”.

Pentru a le arăta oamenilor veridicitatea cuvintelor lui Dumnezeu, El utilizează un exemplu real ca dovadă (cazul lui Pavel despre care vorbește El), astfel încât avertismentul Lui să îi impresioneze mai mult pe oameni. Pentru a-i împiedica pe oameni să trateze ceea ce se spune despre Pavel ca pe o poveste și pentru a-i împiedica să se considere drept spectatori – și, în plus, pentru a-i împiedica să se laude cu faptele oamenilor care au trăit cu câteva mii de ani în urmă și pe care le-au aflat de la El – Dumnezeu nu Se concentrează pe experiențele lui Pavel de-a lungul vieții sale. În schimb, Se concentrează pe consecințele lui Pavel și finalul pe care l-a avut, pe motivul pentru care el I s-a opus lui Dumnezeu și modul în care acesta a ajuns cum era. Dumnezeu Se concentrează asupra modului în care, în final, El a negat cu tărie speranțele iluzorii ale lui Pavel și i-a dezvăluit direct condiția în tărâmul spiritual: „Pavel este mustrat direct de Dumnezeu.” Deoarece oamenii sunt amorțiți și incapabili să priceapă ceva din cuvintele lui Dumnezeu, Dumnezeu adaugă o explicație (următoarea parte a cuvântării) și începe să vorbească despre o chestiune ce are legătură cu un alt aspect: „Oricine Mi se opune (prin opoziția nu numai față de trupul Meu ci, mai important, față de cuvintele Mele și față de Duhul Meu – adică, față de divinitatea Mea) primește judecata Mea în trupul său.” Deși, superficial vorbind, aceste cuvinte par să nu aibă legătură cu cele de mai sus și nu pare să existe nicio corelație între cele două, nu vă îngrijorați: Dumnezeu are propriile Sale scopuri. Simplele cuvinte „exemplul de mai sus dovedește că” combină, în mod organic, două chestiuni care par să nu aibă legătură – asta reprezintă cu exactitate ingeniozitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, oamenii sunt luminați prin relatarea lui Pavel și, astfel, datorită legăturii dintre textul anterior și următorul, prin lecția lui Pavel, urmăresc și mai mult să-L cunoască pe Dumnezeu, ceea ce este exact efectul pe care dorea să-l obțină Dumnezeu rostind acele cuvinte. În continuare, Dumnezeu rostește niște cuvinte care oferă ajutor și luminare pentru intrarea în viață a oamenilor. Nu e nevoie ca Eu să mai vorbesc despre asta; vei simți că aceste lucruri sunt ușor de înțeles. Ceea ce trebuie să explic, însă, este când Dumnezeu spune: „Când am lucrat în umanitatea Mea normală, majoritatea oamenilor se «luptaseră» deja cu mânia și măreția Mea și deja cunoșteau puțin din înțelepciunea și firea Mea. Astăzi, vorbesc și acționez direct în divinitate și există încă unii oameni care vor vedea mânia și judecata Mea cu proprii lor ochi; în plus, principala lucrare a celei de-a doua părți a vremii de judecată este de a face tot poporul Meu să Îmi cunoască faptele în trup, în mod direct, și de a vă face pe toți să contemplați firea Mea, în mod direct”. Aceste câteva cuvinte încheie lucrarea lui Dumnezeu în umanitatea normală și încep oficial a doua parte a lucrării lui Dumnezeu din vremea judecății, care este îndeplinită în divinitate, și prezic finalul unui grup de oameni. În acest stadiu, merită explicat că Dumnezeu nu le-a spus oamenilor că aceasta era a doua parte a vremii judecății când ei au devenit poporul lui Dumnezeu. În schimb, El explică doar faptul că aceasta este a doua parte a vremii judecății după ce le-a spus oamenilor despre intențiile lui Dumnezeu în această perioadă și scopurile pe care Dumnezeu dorește să le obțină în timpul acesteia și despre ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Este de la sine înțeles că există înțelepciunea lui Dumnezeu și în aceasta. Când oamenii abia s-au ridicat din paturile lor de boală, singurul lucru de care le pasă este dacă vor muri sau nu, sau dacă boala le poate fi alungată din trup. Lor nu le pasă dacă se vor îngrășa sau dacă vor îmbrăca hainele potrivite. Astfel, doar când oamenii cred pe deplin că sunt poporul lui Dumnezeu, vorbește Dumnezeu de cerințele Sale, pas cu pas, și le spune oamenilor în ce vreme se află acum. Aceasta deoarece oamenii încep să aibă energia pentru a se arăta interesați de pașii gestionării lui Dumnezeu doar după câteva zile de recuperare și, astfel, acesta este cel mai potrivit moment pentru a le spune. Abia după ce oamenii înțeleg, încep ei să analizeze: din moment ce aceasta este a doua parte a vremii judecății, cerințele lui Dumnezeu au devenit mai stricte și eu am devenit unul dintre oamenii lui Dumnezeu. Este corect să analizeze astfel și acest mod de analiză e realizabil pentru om; de aceea Dumnezeu folosește această metodă de a vorbi.

Odată ce oamenii înțeleg puțin, Dumnezeu intră încă o dată în tărâmul spiritual pentru a vorbi și, așadar, ei cad încă o dată în capcană. În timpul acestei serii de întrebări, toți oamenii se scarpină în cap, zăpăciți, neștiind în ce constă scopul lui Dumnezeu, neștiind la care dintre întrebările lui Dumnezeu să răspundă și cu atât mai puțin știind ce limbaj să utilizeze pentru a răspunde întrebărilor lui Dumnezeu. Nu știu dacă să plângă sau să râdă. Pentru oameni, aceste cuvinte par să conțină taine foarte profunde – dar faptele sunt exact invers. Aș putea chiar să adaug o mică explicație pentru tine aici – îi va oferi o pauză creierului tău și vei simți că este un lucru simplu și nu te vei mai gândi la acesta. De fapt, deși sunt multe cuvinte, ele conțin doar un singur scop al lui Dumnezeu: câștigarea loialității oamenilor prin aceste întrebări. Dar nu este potrivit să spună aceasta direct, deci Dumnezeu utilizează din nou întrebări. Totuși, tonul pe care vorbește El este deosebit de blând, foarte diferit de cel de la început. Deși ei sunt întrebați de Dumnezeu, acest tip de contrast le aduce oamenilor un sentiment de ușurare. Ai putea foarte bine să citești fiecare întrebare una câte una; oare nu s-a vorbit despre aceste lucruri deseori în trecut? În aceste întrebări simple, conținuturile incluse sunt extrem de bogate. Unele reprezintă o descriere a mentalității oamenilor: „Sunteți dispuși să vă bucurați de o viață pe pământ asemănătoare celei din cer?” Unele sunt „jurământul războinicului”, pe care ei îl depun înaintea lui Dumnezeu: „Sunteți cu adevărat capabili să vă permiteți să fiți omorâți de Mine și conduși de Mine, ca o oaie?” Și unele dintre ele sunt cerințele lui Dumnezeu pentru om: „Dacă nu aș vorbi direct, ai putea să te lepezi de tot din exteriorul tău și să-ți permiți ție însuți să fii folosit de Mine? Nu este aceasta realitatea pe care o cer? […]” De asemenea, includ îndemnurile și asigurările lui Dumnezeu pentru om: „Totuși, vă cer să nu mai fiți trași în jos de îndoieli, să aveți o abordare pozitivă în intrarea voastră și să pricepeți cele mai absconse profunzimi ale cuvintelor Mele, ca să nu-Mi înțelegeți greșit cuvintele și să nu fiți confuzi în privința a ceea ce vreau să spun și, astfel, să nu încălcați decretele Mele administrative.” În final, Dumnezeu vorbește despre speranțele Sale pentru oameni: „Sper că pricepeți intențiile Mele pentru voi din cuvintele Mele. Nu vă mai gândiți la propriile perspective și acționați așa cum ați decis înaintea Mea să-L lăsați pe Dumnezeu să vă orchestreze în toate lucrurile.” Ultima întrebare are un înțeles profund. Dă de gândit, se întipărește în inimile oamenilor și este greu de uitat, răsunând fără încetare precum un clopot aproape de urechile lor…

Cele de mai sus reprezintă o serie de explicații pe care să le folosești ca referință.