Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

`

Interpretarea celei de-a paisprezecea cuvântări

Omul nu a învățat niciodată nimic din cuvântul lui Dumnezeu. În schimb, omul doar prețuiește aspectul cuvântului lui Dumnezeu, neștiind însă adevăratul său înțeles. Prin urmare, deși majoritatea oamenilor îndrăgesc cuvântul lui Dumnezeu, El spune că ei, în realitate, nu-l prețuiesc. Asta deoarece, în opinia lui Dumnezeu, deși cuvântul Său este un lucru valoros, oamenii nu au gustat adevărata sa dulceață. Prin urmare, ei pot doar „să se hrănească cu iluzii”[a] și, prin aceasta, să-și ostoiască inimile lacome. Nu numai că Duhul lui Dumnezeu este la lucru printre oameni, ci există și luminarea cuvântului Său. Doar că oamenii sunt prea nepăsători ca să poată aprecia cu adevărat esența lui. În mintea omului, acum este realizată pe deplin Epoca Împărăției, dar, în realitate, nu se întâmplă acest lucru. Deși ceea ce profețește Dumnezeu este ceea ce El a realizat, Împărăția reală încă nu a ajuns pe deplin pe pământ. Mai degrabă, odată cu schimbări în omenire, cu progresul în lucrare și cu Fulgerul care vine de la Răsărit, adică, odată cu aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, Împărăția se va înfăptui treptat pe pământ. Treptat, dar coborând, complet, pe pământ. Procesul venirii Împărăției este, de asemenea, procesul lucrării divine pe pământ. În același timp cu asta, Dumnezeu a început, în tot universul, lucrarea care nu a fost făcută în nicio epocă a istoriei pentru a reorganiza întregul pământ. De exemplu, există schimbări extraordinare în întreg universul, inclusiv schimbări în Statul Israel, lovitura de stat din Statele Unite ale Americii, schimbările din Egipt, schimbările în Uniunea Sovietică și răsturnarea Chinei. Când întregul univers se stabilizează și este readus la normal, atunci lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va fi încheiată; adică, atunci când Împărăția va veni pe pământ. Acesta este adevăratul sens al cuvintelor: „Exact atunci când Împărăția Mea va fi stabilită și formată și, de asemenea, atunci când Eu Mă voi schimba la față și Mă voi întoarce către întregul univers, toate națiunile lumii vor fi perturbate”. Dumnezeu nu ascunde nimic de omenire, El le-a spus continuu oamenilor despre toată bogăția Lui, dar ei nu-și pot da seama de semnificația Lui. Ei doar Îi acceptă cuvântul ca nebunii. În acest stadiu al lucrării, omul a aflat caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu și, în plus, poate aprecia cât de imensă este sarcina de a-L înțelege. Din acest motiv, ei au simțit că, a crede în Dumnezeu, este cel mai dificil lucru de făcut. Ei sunt complet neajutorați - este ca și cum ai învăța un porc să cânte sau asemenea unui șoarece prins într-o capcană. Într-adevăr, indiferent de cât de multă putere are o persoană sau de cât de talentată este ea sau dacă are capacități nelimitate în interior, atunci când vine vorba de cuvântul lui Dumnezeu, aceste lucruri nu înseamnă nimic. Este ca și cum omenirea ar fi, în ochii lui Dumnezeu, o grămadă de cenușă de hârtie arsă, complet golită de orice valoare, ca să nu mai vorbim că este lipsită de orice folos. Aceasta este o ilustrare perfectă a adevăratului înțeles al cuvintelor: „Eu am devenit din ce în ce mai ascuns de oameni și tot mai de neînțeles pentru ei”. De aici, se poate vedea că lucrarea lui Dumnezeu urmează o evoluție naturală și se desfășoară pe baza a ceea ce pot accepta organele perceptive ale oamenilor. Când natura omenirii este fermă și neclintită, cuvintele pe care le spune Dumnezeu corespund total concepțiilor oamenilor și pare că Dumnezeu și concepțiile omenirii sunt aceleași lucru, fără absolut nicio diferență. Acest lucru îi face pe oameni oarecum conștienți de realitatea lui Dumnezeu, dar nu acesta este obiectivul principal al lui Dumnezeu. Dumnezeu le permite oamenilor să se liniștească înainte de a începe, în mod oficial, adevărata Sa lucrare pe pământ. Prin urmare, în timpul acestui început care este confuz pentru omenire, aceasta își dă seama că ideile sale anterioare erau incorecte și că Dumnezeu și omul sunt la fel de diferiți precum Cerul și pământul și că nu sunt deloc asemănători. Întrucât cuvintele lui Dumnezeu nu mai pot fi evaluate pe baza concepțiilor umane, omul începe imediat să se uite la Dumnezeu într-o nouă lumină. Și, imediat după aceea, ei privesc la El cu uimire, ca și cum Dumnezeul real ar fi la fel de inaccesibil ca și Dumnezeul invizibil și de neatins, ca și cum trupul Lui ar fi doar un înveliș și n-ar avea esență. Oamenii cred că,[b] deși este întruparea Duhului, El poate să Se transforme în Duh și să Se îndepărteze plutind în orice moment. Prin urmare, oamenii au dezvoltat o mentalitate oarecum prudentă. La menționarea lui Dumnezeu, oamenii Îl îmbracă cu concepțiile lor, spunând că El poate călări pe nori și ceață, poate umbla pe apă, poate să Se arate brusc și să dispară printre oameni, iar alții au explicații chiar și mai descriptive. Din cauza ignoranței omenirii și a lipsei ei de percepție, Dumnezeu a spus: „când ei cred că Mi se împotrivesc sau că Îmi ofensează decretele administrative, Eu încă Mă prefac că nu văd”.

Când Dumnezeu dezvăluie partea urâtă și lumea interioară a omenirii, El are, într-adevăr, absolută dreptate, fără nici cea mai mică deviere. Se poate spune chiar că nu există nici un fel de eroare. Aceasta este dovada care convinge pe deplin oamenii. Datorită principiului lucrării lui Dumnezeu, multe dintre cuvintele și faptele Sale lasă o impresie care este imposibil de șters, iar oamenii par a avea o înțelegere chiar mai profundă despre Dumnezeu, ca și cum ar descoperi în El lucruri care sunt mai prețioase. „În amintirile lor, Eu sunt un Dumnezeu care mai degrabă arată milă oamenilor, decât să-i mustre ori Eu sunt Dumnezeu Însuși, care nu crede ceea ce spune. Acestea sunt toate închipuiri născute din gândirea umană și în neconcordanță cu faptele.” Deși omenirea nu a acordat niciodată importanță adevăratei fețe a lui Dumnezeu, ei cunosc „partea laterală a firii Lui” ca pe dosul palmei lor; ei întotdeauna caută greșeli în cuvintele și acțiunile lui Dumnezeu. Acest lucru este cauzat de faptul că omenirea este întotdeauna dornică să acorde atenție lucrurilor negative și să ignore lucrurile pozitive, privind numai cu dispreț faptele lui Dumnezeu. Cu cât Dumnezeu spune mai mult că Se ascunde cu umilință în locuința Sa, cu atât mai mult pretinde omenirea de la El. Ei spun: „Dacă Dumnezeu întrupat observă fiecare faptă a omului și experimentează viața umană, de ce, în mare parte din timp, Dumnezeu nu cunoaște situația noastră reală? Înseamnă că Dumnezeu este, cu adevărat, ascuns?” Deși Dumnezeu privește adânc în inima omului, El încă lucrează conform stărilor actuale ale omenirii, fără a fi nici nedeslușit, nici supranatural. Pentru a scăpa complet de vechea fire a omenirii, Dumnezeu nu a cruțat niciun efort pentru a vorbi din diferite perspective: descoperind adevărata lor natură, pronunțând judecata asupra neascultării lor; într-un moment spunând că Se va ocupa de toți oamenii, iar în următorul spunând că va mântui un grup de oameni; fie având cerințe de la omenire, fie avertizând-o; disecând măruntaiele sau, alternativ, oferind tratament. Astfel, sub îndrumarea cuvântului lui Dumnezeu, este ca și cum omenirea ar fi călătorit în fiecare colț al pământului și ar fi intrat într-o grădină îmbelșugată, unde fiecare floare se întrece pentru a fi cea mai frumoasă. Orice spune Dumnezeu, omenirea va intra în cuvântul Său, exact ca și cum Dumnezeu ar fi un magnet și orice lucru care conține fier va fi atras de el. Când văd cuvintele: „Umanitatea nu Îmi acordă nicio atenție, astfel, nici Eu nu îi iau pe oameni în serios. Oamenii nu-Mi acordă nicio atenție, deci nici Eu nu trebuie să depun efort asupra lor. Nu este aceasta cea mai bună dintre cele două lumi?”, toți oamenii lui Dumnezeu pare că au fost izbiți din nou în groapa fără fund sau au fost iarăși loviți în punctul lor vital, lăsându-i complet șocați și, astfel, ei întră din nou în metoda Mea de lucru.[c] Ei sunt deosebit de confuzi în ceea ce privește cuvintele: „Dacă nu sunteți în stare să vă respectați îndatorirea, ca unul dintre popoarele Mele din Împărăție, veți fi detestați și respinși de Mine!”. Majoritatea oamenilor au fost făcuți să plângă sfâșietor: „Mi-a fost greu să urc din groapa fără fund, astfel încât n-aș avea absolut nicio speranță dacă voi cădea din nou în ea. N-am câștigat nimic în lumea umană, trecând prin tot felul de greutăți și necazuri în viața mea. În special, după ce dobândit credința, am fost abandonat de cei dragi, persecutat de familie, defăimat de oamenii din lume și nu m-am bucurat de fericirea lumii. Dacă aș cădea din nou în groapa fără fund, viața mea nu ar fi chiar și mai zadarnică?” (Cu cât omul se gândește mai mult la acest lucru, cu atât se simte mai îndurerat.) „Toate speranțele mele au fost încredințate în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu mă abandonează, aș putea, la fel de bine, să mor acum… Ei bine, totul este predestinat de Dumnezeu, acum nu pot decât să caut să-L iubesc pe Dumnezeu, orice altceva este secundar. Cine a făcut ca aceasta să fie soarta mea?” Cu cât omul gândește mai mult, cu atât este mai aproape de standardele lui Dumnezeu și de scopul cuvintelor Sale. În acest fel, obiectivul cuvintelor Sale este îndeplinit. După ce oamenii văd cuvintele lui Dumnezeu, cu toții au o luptă ideologică în interiorul lor. Singura lor opțiune este să se supună hotărârii destinului și, astfel, obiectivul lui Dumnezeu este îndeplinit. Cu cât sunt mai aspre cuvintele lui Dumnezeu, ​​cu atât devine, în consecință, mai complexă lumea interioară a omenirii. Acest lucru este la fel ca atingerea unei răni; cu cât este atinsă mai tare, cu atât doare mai mult, până în punctul în care oamenii plutesc între viață și moarte și chiar pierd credința de a supraviețui. În acest fel, doar atunci când omenirea suferă cel mai mult și se află în adâncurile deznădejdii, oamenii pot să-și ofere adevărata inimă lui Dumnezeu. Natura omenirii este că, dacă rămâne chiar și o fărâmă de speranță, ei nu vor merge la Dumnezeu pentru ajutor, ci vor adopta metode autosuficiente de supraviețuire naturală. Asta pentru că natura omenirii este neprihănită de sine, iar ei privesc cu dispreț pe toată lumea. De aceea, Dumnezeu a spus: „nicio singură ființă umană nu a fost în stare să Mă iubească, de asemenea, când i-a fost bine. Nicio singură persoană nu M-a căutat, în vremea sa de pace și fericire, pentru a putea lua parte la bucuria ei.” Acest lucru este într-adevăr dezamăgitor: Dumnezeu a creat omenirea, dar când vine în lumea umană, ei caută să I se împotrivească, să-L îndepărteze de pe teritoriul lor, ca și cum El ar fi un orfan rătăcitor sau o persoană apatridă în lume. Nimeni nu se simte atașat de Dumnezeu, nimeni nu Îl iubește cu adevărat, nimeni nu a întâmpinat venirea Lui. În schimb, când văd venirea lui Dumnezeu, fețele lor pline de bucurie se întunecă într-o clipă, ca și cum o furtună neașteptată ar fi pe drum, ca și cum Dumnezeu ar lua fericirea familiei lor, ca și cum El nu ar fi binecuvântat niciodată omenirea, ci, în schimb, i-ar fi dat doar nenorociri. Prin urmare, în mintea oamenilor, Dumnezeu nu este o binefacere pentru ei, ci Cel care-i blestemă mereu. De aceea, omenirea nu-I acordă atenție, nu-L întâmpină, este întotdeauna rece față de El, iar acest lucru nu s-a schimbat niciodată. Întrucât omenirea are aceste lucruri în inima sa, Dumnezeu spune că omenirea este nechibzuită și imorală și că nici măcar sentimentele, cu care se presupune că sunt echipați oamenii, nu pot fi percepute în ei. Omenirea nu arată nicio considerație față de sentimentele lui Dumnezeu, dar folosește așa-numita „dreptate” când tratează cu El. Omenirea a fost astfel timp de mulți ani și, din acest motiv, Dumnezeu a spus că firea oamenilor nu s-a schimbat. Acest lucru arată că ei nu au mai multă substanță decât au câteva pene. Se poate spune că oamenii sunt ticăloși fără valoare, deoarece nu se prețuiesc pe ei înșiși. Dacă ei nici măcar nu se iubesc, ci se calcă în picioare pe ei înșiși, nu arată acest lucru că sunt fără valoare? Omenirea este ca o femeie ușoară care joacă jocuri cu ea însăși și care se dăruiește, de bunăvoie, altora pentru a fi violată. Dar, chiar și așa, oamenii încă nu știu cât de umili sunt. Ei găsesc plăcere în a lucra pentru alții sau în a vorbi cu ceilalți, punându-se pe ei înșiși sub controlul altora; nu este aceasta, cu adevărat, necurăția omenirii? Deși Eu nu am trăit o viață printre oameni și nu am experimentat cu adevărat viața umană, am o înțelegere foarte clară a fiecărei mișcări, a fiecărei acțiuni, a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte a omului. Pot chiar să expun omenirea la cea mai profundă rușine a sa, până la punctul în care ea nu mai îndrăznește să-și arate propriile trucuri și să cedeze poftelor sale. Ca un melc care se retrage în cochilia sa, oamenii nu mai îndrăznesc să-și expună propria stare urâtă. Întrucât omenirea nu se cunoaște pe sine, cel mai mare defect al ei este să-și etaleze înaintea altora, de bunăvoie, farmecul, expunându-și chipul urât; acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl detestă cel mai mult. Întrucât relațiile dintre oameni sunt anormale și nu există relații interpersonale normale între aceștia, cu atât mai puțin au ei o relație normală[d] cu Dumnezeu. Dumnezeu a spus atât de multe și, făcând astfel, obiectivul Său principal este acela de a ocupa un loc în inimile oamenilor, de a-i face pe aceștia să scape de toți idolii din inimile lor, astfel încât Dumnezeu să-Și poată exercita puterea asupra întregii omeniri și să-Și atingă scopul de a fi pe pământ.

Note de subsol:

a. Acesta este un idiom chinez.

b. Textul original omite „Oamenii cred că”.

c. Textul original omite „al lucrării”.

d. Textul original omite „normal”.

Anterior:Interpretarea celei de-a treisprezecea cuvântări

Următorul:Interpretarea celei de-a șaptesprezecea cuvântări

S-ar putea să vă placă și