Capitolul 1

Așa cum a spus Dumnezeu: „Nimeni nu poate pricepe sursa cuvintelor Mele și nici nu poate înțelege scopul din spatele lor.” Dacă nu ar fi călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, dacă nu ar exista sosirea cuvintelor Sale, totul ar cădea sub mustrarea Lui. De ce Dumnezeu îl testează pe om timp de o vreme așa îndelungată? Și încă timp de cinci luni? Acesta este punctul central al părtășiei noastre, precum și un punct central al înțelepciunii lui Dumnezeu. Putem presupune următorul lucru: dacă nu ar fi fost această încercare și dacă Dumnezeu nu ar fi atacat, nimicit și tăiat în caracterul corupt al omului, dacă construirea bisericii ar fi continuat până azi, atunci ce s-ar fi realizat? Astfel, în prima propoziție a cuvântării Lui, Dumnezeu intră direct în subiect și explică efectul dorit al muncii din acele luni, și este dureros de precis! Arată înțelepciunea acțiunilor lui Dumnezeu de-a lungul acestor vremuri: să-i învețe pe oameni să se deprindă cu supunerea și dedicarea sinceră prin încercări, precum și cum să-L înțeleagă pe Dumnezeu mai bine prin rafinare dureroasă. Cu cât oamenii experimentează mai multă disperare, cu atât mai mult pot să se înțeleagă pe ei înșiși. Și adevărul este că, cu cât au parte mai mult de rafinare dureroasă, cu atât mai mult pot să-și înțeleagă propria lor stricăciune. Făcând acest lucru, ei învață chiar și faptul că nu sunt vrednici să fie făcători de servicii ai lui Dumnezeu, iar întreprinderea unui astfel de serviciu este înălțată de El. Și odată ce acest lucru este atins, odată ce omul e sleit de puteri, Dumnezeu rostește cuvinte de îndurare, fără a ascunde nimic. Se poate vedea imediat că metoda de lucru a lui Dumnezeu, după aceste câteva luni, ia ca punct de pornire ziua de astăzi; El a făcut acest lucru clar, pentru ca toată lumea să-l vadă. În trecut, Dumnezeu a spus deseori: „Nu este ușor să vă câștigați dreptul să vă numiți poporul lui Dumnezeu.” De aceea, în timp ce a împlinit aceste cuvinte în oamenii care sunt numiți făcători de servicii ai lui Dumnezeu, toți pot vedea că pot avea încredere în Dumnezeu fără eroare. Tot ce spune Dumnezeu se va adeveri la diferite niveluri, iar cuvintele Sale nu sunt deloc goale.

Când toți oamenii sunt tulburați și mâhniți, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu ajung unde trebuie în toți cei care sunt fără speranță, revitalizându-i. Pentru a îndepărta și mai mult îndoiala, Dumnezeu a adăugat faptul că „deși sunt numiți «poporul Meu», acest titlu nu este cu nimic mai prejos față de a fi numiți «fiii» Mei.” Aici se poate vedea că doar Dumnezeu Își poate proteja propria-I autoritate, iar când oamenii au citit-o, aceștia cred și mai tare că acesta nu este un mod de a lucra, ci un fapt. Mergând un pas mai departe, pentru ca viziunile oamenilor să poată rămâne limpezi, identitatea fiecăruia este clarificată în noua Lui abordare. Acest lucru este suficient pentru a arăta înțelepciunea lui Dumnezeu și le permite oamenilor să știe mai bine că Dumnezeu poate vedea în inima oamenilor; în gândurile și acțiunile lor, oamenii sunt precum marionetele, cu Dumnezeu care trage sforile, iar acest lucru e sigur și dincolo de orice îndoială.

La începuturi, ce a spus Dumnezeu mai întâi este că primul pas al lucrării Sale, de „purificare a bisericii”, a fost încheiat. „Situația nu este ce a fost odată, iar lucrarea Mea a ajuns la un nou punct de plecare.” În această afirmație se poate vedea că lucrarea lui Dumnezeu a ajuns într-un nou punct de plecare și, imediat după, ne-a arătat planul pentru următorul pas al lucrării Sale – după încheierea construirii bisericii va începe existența Epocii Împărăției. „Căci acum nu mai este epoca construirii bisericii, ci mai degrabă epoca în care Împărăția se construiește cu succes.” Pe lângă aceasta, El a spus că în timp ce oamenii sunt încă pe pământ, adunările lor vor continua să se numească „biserici,” evitând astfel realizarea unei „Împărății” nerealistice așa cum și-a imaginat-o toată lumea. Mai departe, urmează părtășia pe subiectul viziunilor.

Acum este epoca construirii Împărăției și sfârșitul construirii bisericii; și totuși, de ce toate adunările vor fi numite în continuare „biserici”? În trecut, s-a spus că biserica este precursorul Împărăției, iar fără biserică nu se poate vorbi de Împărăție. Epoca Împărăției începe odată cu realizarea lucrării lui Dumnezeu în trup, iar Epoca Împărăției este adusă în ființă de Dumnezeul întrupat. Ce aduce El este Epoca Împărăției, nu coborârea oficială a Împărăției. Nu este dificil să ne imaginăm acest lucru; oamenii despre care se vorbește sunt oamenii Epocii Împărăției, nu oamenii Împărăției în sine. De aceea, are sens ca adunările de pe pământ să poarte în continuare denumirea de „biserică.” În trecut, El a acționat prin umanitatea Sa normală, și nu a fost văzut ca Însuși Dumnezeu; astfel că, Epoca Împărăției încă nu începuse printre oameni. Adică, așa cum am spus, Duhul Meu încă nu începuse să lucreze în trupul Meu întrupat. Acum, că Însuși Dumnezeu a fost văzut, Împărăția ia ființă printre oameni. Acest lucru înseamnă că voi începe să lucrez prin divinitate, astfel că, cei care pot să aprecieze cuvintele Mele și faptele Mele în divinitate sunt cunoscuți ca popor al Meu, al Epocii Împărăției. Din asta a luat ființă „poporul lui Dumnezeu.” În această etapă, lucrez și vorbesc în principal prin divinitatea Mea. Omul nu se poate amesteca și nici nu poate întrerupe planul Meu. Odată ce cuvântul lui Dumnezeu a atins un anumit punct, numele Lui este văzut, iar judecata Lui asupra omenirii începe. Acesta este apogeul înțelepciunii din lucrarea lui Dumnezeu. Acest lucru pune bazele unei fundații ferme și stabilește rădăcinile pentru începutul pasului următor, precum și sfârșitul ultimului pas. Omul nu avea cum să știe acest lucru; acesta este punctul de întâlnire al primei și celei de a doua părți a epocii judecății. Fără câteva luni de rafinare a omului, Eu nu am putut să lucrez prin divinitatea Mea. Aceste luni de rafinare deschid calea pentru următorul pas al muncii Mele. Finalul lucrării acestor câteva luni este semnul că se pășește mai adânc în etapa următoare a lucrării. Dacă cineva înțelege cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, acesta poate înțelege faptul că El folosește aceste luni pentru a face următorul pas în lucrarea Sa, pentru a fi și mai roditoare. Bariera umanității Mele a creat o piedică pentru următorul pas al lucrării Mele în aceste câteva luni de rafinare prin suferință, prin urmare ambele părți sunt întărite și au obținut beneficii substanțiale. Doar acum, ca urmare a acestui lucru, omul începe să prețuiască felul Meu de a face referire la el. Și, astfel, printr-o mișcare a condeiului Lui, când Dumnezeu spune că nu-i va mai numi pe oameni „făcători de servicii”, ci „poporul Lui”, cu toții au fost cuprinși de bucurie. Acesta a fost călcâiul lui Ahile al omului. Tocmai pentru a găsi această slăbiciune vitală a omului, Dumnezeu a vorbit așa cum a vorbit.

Pentru a convinge și mai mult întreaga omenire și pentru a atrage atenția asupra impurităților devotamentului unor oameni, Dumnezeu a mers mai departe și a atras atenția asupra diferitelor trăsături urâte ale omenirii, împlinind astfel cuvintele Sale, după cum urmează: „Câți Mă iubesc cu adevărat? Cine nu acționează pentru propriul lui viitor? Cine nu s-a plâns niciodată în timpul încercărilor?” În aceste cuvinte, oamenii pot să-și vadă propria neascultare, lipsa de loialitate și lipsa evlaviei filiale, văzând astfel mila și dragostea lui Dumnezeu, însoțind pe toți cei care Îl caută la fiecare pas. Acest lucru poate fi văzut în următoarele cuvinte: „Când o parte din oameni este aproape să se retragă, când toți cei care speră să-Mi schimb modul în care comunic își pierd speranța, Eu rostesc cuvintele salvatoare și îi aduc înapoi în Împărăția Mea, înaintea tronului Meu pe toți cei care Mă iubesc cu adevărat.” Sintagma „cei care Mă iubesc cu adevărat” și întrebarea retorică „Oare câți Mă iubesc cu adevărat?” nu sunt în conflict. Arată faptul că cei care sunt sinceri au impurități. Nu e ca și cum Dumnezeu nu știe nimic. Din moment ce Dumnezeu poate să vadă cele mai adânci locuri ale inimii omului, cuvântul „cu adevărat” este folosit cu tentă sarcastică, referindu-se la omenirea coruptă, pentru ca toți oamenii să vadă mai bine cât sunt de datori lui Dumnezeu, să își însușească mai multă vină, precum și să înțeleagă faptul că nemulțumirile din inimile lor vin în întregime de la Satana. Toți sunt surprinși când văd un termen precum „devotament”, gândind în sinea lor: „De multe ori am blamat Cerul și pământul și de multe ori am vrut să plec, dar din cauză că îmi era teamă de decretele administrative ale lui Dumnezeu, mă ocupam de chestiuni oricum ar fi fost, doar ca să le termin, și mergeam cu mulțimea, așteptând ca Dumnezeu să Se ocupe de mine, crezând că, dacă lucrurile se dovedeau a fi fără speranță, tot îmi va mai rămâne destul timp să mă retrag încet. Dar acum Dumnezeu ne numește oamenii Lui devotați. Asta înseamnă că Dumnezeu poate vedea cu adevărat în adâncimile inimii oamenilor?” Abia aproape de final Dumnezeu a atras atenția asupra stărilor interioare ale diferitelor tipuri de oameni, pentru a evita acest gen de neînțelegeri. Acest lucru a făcut ca omenirea, care era suspicioasă întâi în inima ei dar bucuroasă prin cuvintele ei, să intre într-o stare de condamnare în inimă, cuvinte și ochi. În acest fel, percepția omului față de Cuvântul lui Dumnezeu a devenit mai profundă și, prin urmare, omul a devenit mai temător, mai respectuos și a dobândit o înțelegere mai bună a lui Dumnezeu. În sfârșit, pentru a potoli grijile omului, Dumnezeu a spus: „Dar din moment ce trecutul e trecut, iar acum este prezentul, nu mai este nevoie să tânjim după trecut sau să ne îngrijorăm pentru viitor.” Acest tip de cuvântare imperioasă, armonioasă și totuși răspicată are un efect și mai mare, permițând tuturor celor care citesc cuvintele Sale să vadă din nou lumina în mijlocul disperării, după care să vadă înțelepciunea și faptele lui Dumnezeu, iar apoi să primească titlul de „popor al lui Dumnezeu,” după care să elimine îndoielile din inimile lor, iar apoi să ajungă să se cunoască pe ei înșiși din diferitele lor stări interne. Aceste stări apar pe rând, atât durere și jale, cât și fericire și veselie. În acest capitol Dumnezeu a cuprins o descriere plină de viață a oamenilor. Este plină de viață până la perfecțiune, lucru pe care omul nu-l poate atinge. Expune cu adevărat cele mai adânci secrete ale inimii omului. Este ceva ce omul poate face?

Chiar mai important este pasajul de mai jos, în care Dumnezeu descoperă omului în mod direct decretul Său administrativ. Iar aceasta este cea mai importantă parte: „Dintre oameni, aceia care se împotrivesc realității și nu fac lucruri potrivit îndrumărilor Mele nu vor avea parte de un sfârșit bun și vor atrage asupra lor numai probleme. Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt.” Nu este acesta decretul administrativ al lui Dumnezeu? Arată că sunt nenumărate exemplele celor care acționează împotriva acestui decret administrativ. Mai mult, îi avertizează pe toți să nu se gândească la propriul lor destin. Dacă cineva dorește să scape de orchestrarea lui Dumnezeu, consecințele vor fi atât de rele că nici nu-ți poți imagina. De aceea, pe toți cei care experimentează iluminarea și luminarea prin aceste cuvinte îi face să înțeleagă mai bine decretul administrativ al lui Dumnezeu, precum și faptul că măreția Sa nu trebuie ofensată, drept urmare devenind mai experimentați și cumpătați, verzi precum un pin bătut de vreme, care sfidează amenințarea gerului, continuând să contribuie la vitalitatea verde și viguroasă a naturii. Această afirmație îi face pe cei mai mulți să se simtă amețitor de consternați, ca și cum ar fi intrat într-un fel de labirint; acest lucru se întâmplă deoarece conținutul cuvintelor lui Dumnezeu se modifică relativ repede, așadar nouă din zece persoane intră într-un labirint când încearcă să-și înțeleagă propriile lor firi corupte. Pentru a lucra mai ușor, eliminând îndoielile omului și astfel toți să creadă în continuare în credincioșia lui Dumnezeu, El pune accentul la finalul pasajului: „fiecare dintre cei care Mă iubesc cu adevărat se vor întoarce înaintea tronului Meu.” Astfel că, cei care au trecut luni de zile prin lucrarea Lui, sunt alinați în durerea lor într-o clipă; inimile lor, care se simțeau ca și cum ar fi plutit în aer, se întorc la ceea ce fuseseră odată, de parcă o piatră grea ar fi căzut pe pământ. Nu trebuie să se mai îngrijoreze de soarta lor; mai mult, ei cred că Dumnezeu nu va mai rosti cuvinte goale. Pentru că oamenii se consideră singuri neprihăniți, nu este niciunul care să nu creadă că este cel mai devotat lui Dumnezeu; de aceea Dumnezeu pune în mod voit accentul pe „cu adevărat” – pentru a avea rezultate mai bune. Aceasta este pentru a pava calea și a pune fundația pentru următorul pas al lucrării Lui.

Anterior: Capitolul 47

Înainte: Capitolul 3

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Dumnezeu Însuși, Unicul (III)

Autoritatea lui Dumnezeu (II)Astăzi vom continua părtășia noastră cu privire la subiectul „Dumnezeu Însuși, Unicul.” Am avut deja două...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte