Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 47

Pentru a face omenirea să se maturizeze în viață și pentru a face ca omenirea și cu Mine să fim în stare să obținem rezultate în idealul nostru comun, am răsfățat întotdeauna omenirea, îngăduindu-i să dobândească hrană și susținere din cuvântul Meu și să primească toată abundența Mea din el. Nu i-am dat omenirii niciodată motiv de stânjeneală, dar omul nu se gândește niciodată la sentimentele Mele. Aceasta este din cauză că omenirea este nesimțitoare și „disprețuiește” toate lucrurile în afară de Mine. Din cauza neajunsurilor omenirii, Eu am destulă înțelegere pentru ea și, astfel, nu i-am cruțat niciun efort, ca să se poată bucura de întreaga abundență a pământului întru mulțumirea inimii ei, în timpul petrecut pe pământ. Eu nu îl tratez pe om în mod nedrept și, ținând seama de faptul că oamenii M-au urmat timp de mulți ani, am dezvoltat o inimă blajină față de ei. Parcă nu pot pot suporta să-Mi pun mâinile pe ei ca să-Mi fac lucrarea. Astfel, îi privesc pe oamenii firavi care Mă iubesc, așa cum se iubesc pe ei înșiși, și, în inima Mea, există întotdeauna un sentiment inexplicabil de durere, dar cine ar încălca convenția din această cauză? Cine s-ar tulbura din cauza acestui lucru? Cu toate acestea, i-am acordat omenirii toate darurile Mele, pentru ca ea să se poată bucura de ele pe deplin, și nu M-am purtat urât cu omenirea din cauza acestei chestiuni. Iată de ce omenirea vede, încă, fața Mea plină de compasiune și binevoitoare. Am îndurat și am așteptat întotdeauna. Când omenirea se bucură întru mulțumirea ei și se plictisește, voi începe să-i „satisfac” cererile și să-i îngădui întregii omeniri să scape de viața ei deșartă și, atunci, nu voi mai avea, din nou, legături cu oamenii. Pe pământ, acoperisem înainte complet omenirea cu apa mării, o controlasem prin foamete, o amenințasem cu urgiile insectelor și folosisem ploi torențiale ca să o „ud”, dar omul nu a simțit niciodată deșertăciunea vieții. Acum, omul tot nu înțelege semnificația viețuirii pe pământ. Oare viețuirea în prezența Mea este aspectul cel mai profund semnificativ al vieții omenești? Îi îngăduie omului viețuirea în Mine să scape de amenințarea dezastrului? Câte trupuri lumești, pe pământ, au trăit în libertatea de a se bucura de ele însele? Cine a scăpat de deșertăciunea vieții în trup? Și cine să știe? De la crearea, de către Mine, a omenirii și până acum, nimeni nu a trăit o viață foarte semnificativă pe pământ și, astfel, omul a petrecut întotdeauna, trândăvind, o viață complet lipsită de sens, dar nimeni nu e dispus să scape din această situație neplăcută și nimeni nu e dispus să-și evite viața deșartă și plicticoasă. În experiența oamenilor, niciunul dintre cei trăitori în trup nu a scăpat de obiceiurile lumii omului, chiar dacă beneficiază de pe urma faptului de a se bucura de Mine. În schimb, doar au lăsat întotdeauna natura să-și urmeze cursul și s-au amăgit singuri.

Când voi fi încheiat complet existența omenirii, nu va mai rămâne nimeni să îndure persecuția de pe pământ și, atunci, se va putea spune că măreața Mea lucrare este pe deplin realizată. În zilele de pe urmă, când voi fi întrupat, ce vreau să realizez prin lucrarea Mea este să-i îngădui omenirii să înțeleagă deșertăciunea viețuirii în trupul lumesc și, drept urmare, voi nimici trupul. După aceea, nu vor exista oameni pe pământ, nimeni nu se va mai văita vreodată cu privire la goliciunea pământului, nimeni nu va mai vorbi despre greutățile trupului, nimeni nu se va mai plânge că sunt nedrept și toți oamenii și toate lucrurile vor intra în odihnă. După aceea, nimeni nu se va mai grăbi și nici nu va căuta încoace și-ncolo pe pământ, fiindcă oamenii își vor fi găsit o destinație potrivită pentru ei înșiși. În acel moment, vor avea un zâmbet pe față. Atunci nu voi mai cere nimic de la om și nu voi mai avea nicio dispută cu el; nu va mai exista un tratat între noi. Eu exist pe pământ și omenirea trăiește pe pământ; Eu trăiesc și locuiesc împreună cu ea. Omenirea simte bucuria prezenței Mele; de aceea, omenirea nu este dispusă să plece fără motiv și, în schimb, ar prefera ca Eu să mai rămân puțin. Cum aș putea Eu suporta să văd scenele de nefericire răspândite peste tot pe pământ, fără să ridic un deget ca să ajut? Eu nu sunt al pământului. Prin răbdare rămân pe pământ până în această zi, deși fac acest lucru cu dezgust. Dacă nu ar fi fost implorările fără de sfârșit ale omenirii, aș fi plecat demult. Astăzi, omenirea este în stare să aibă grijă de ea însăși și nu are nevoie de sprijinul Meu, pentru că s-a maturizat și nu are nevoie de Mine să o hrănesc. De aceea, plănuiesc să țin o celebrare a victoriei împreună cu omenirea, după care îi voi spune adio, astfel încât oamenii să fie conștienți de acest lucru. Desigur, să ne despărțim în condiții nefavorabile nu ar fi un lucru bun, fiindcă nu există doleanțe între noi. De aceea, prietenia dintre noi va fi veșnică. Sper ca, după ce drumurile ni se vor despărți, „moștenirea” Mea lăsată omenirii să poată fi continuată. Nu uitați de învățăturile pe care le-am dat în timpul vieții Mele, nu faceți acele lucruri care ar aduce dezonoare numelui Meu și păstrați în minte cuvântul Meu. Sper că omenirea va face tot posibilul să Mă mulțumească, când voi fi plecat. Sper că omenirea va folosi cuvântul Meu drept temelie pentru viața ei. Nu Mă dezamăgiți, deoarece inima Mea a fost întotdeauna preocupată de omenire și Eu am fost mereu atașat de ea. Omenirea și cu Mine ne-am adunat, odată, laolaltă și ne-am bucurat pe pământ de aceleași binecuvântări care sunt în Cer. Am trăit împreună cu omenirea și am locuit împreună cu ea, omenirea M-a iubit întotdeauna și Eu am iubit-o întotdeauna; am avut o afinitate unul pentru altul. Când Îmi aduc aminte de timpul Meu împreună cu omenirea, Îmi amintesc că zilele noastre erau pline de râsete și bucurie și, mai mult, că existau certuri. Cu toate acestea, iubirea dintre noi s-a stabilit pe această bază, iar legăturile noastre nu au fost niciodată rupte. De-a lungul mulților noștri ani de contact, omenirea Mi-a lăsat o impresie profundă, iar Eu i-am dat omenirii multe lucruri de care să se bucure, pentru care omenirea și-a exprimat întotdeauna o mare recunoștință. Acum, întâlnirea noastră nu seamănă cu nimic din ce-a fost înainte; cine ar putea rata acest moment al despărțirii noastre? Omenirea are o afecțiune profundă pentru Mine, iar Eu am o iubire fără de sfârșit pentru ea, dar ce poți să faci? Cine ar îndrăzni să se împotrivească cerințelor Tatălui ceresc? Eu Mă voi întoarce în locuința Mea, unde voi termina o altă parte a lucrării Mele. Poate vom avea șansa de a ne întâlni din nou. Speranța Mea este că omenirea nu se va simți prea tristă și că Mă va mulțumi pe pământ; Duhul Meu din Cer îi va dărui, adesea, har.

Din vremea facerii, am prorocit că, în zilele de pe urmă, voi alcătui un grup de persoane care sunt în același asentiment cu Mine. Am prorocit că, după statornicirea unui exemplu pe pământ în zilele de pe urmă, Mă voi întoarce în locuința Mea. Când toată omenirea Mă va fi mulțumit, ea va fi îndeplinit cerințele Mele, iar Eu nu îi voi mai cere nimic. În schimb, omenirea și cu Mine vom povesti despre zilele noastre de demult și, după aceea, ne vom despărți. Eu încep să fac această lucrare și îi îngădui omenirii să se pregătească mental. Voi lăsa întreaga omenire să-Mi priceapă intențiile, ca să nu Mă înțeleagă greșit sau ca să nu creadă că sunt crud ori fără inimă, ceea ce nu este intenția Mea. Mă iubește omenirea, dar, totuși, refuză să Mă lase să am un loc de odihnă potrivit? Nu este dispusă omenirea să-L implore pe Tatăl ceresc pentru Mine? Nu a vărsat omul lacrimi de compătimire pentru Mine? Nu a ajutat omenirea la realizarea unei întâlniri neîntârziate între Noi, Tatăl și Fiul? De ce nu este ea dispusă acum? Slujirea Mea pe pământ a fost împlinită și, după despărțirea de omenire, voi continua încă să sprijin omenirea, nu e bine așa? Pentru ca lucrarea Mea să fie mai eficace și ca să fie reciproc benefică, trebuie să ne despărțim, chiar dacă este dureros. Lacrimile noastre vor curge în tăcere, iar Eu nu-i voi mai face reproșuri omenirii. În trecut, am spus multe lucruri care au înțepat însăși inima omenirii făcând-o să verse lacrimi de mâhnire. Pentru asta, îi cer scuze omenirii și îi cer să Mă ierte; nu Mă invidiați și nu Mă urâți, pentru că tot ce am spus a fost pentru binele omenirii. Astfel, sper că omenirea Îmi va înțelege inima. În trecut, am avut disputele noastre, dar, privind în urmă, am avut amândoi de câștigat. Prin aceste dispute, Dumnezeu și omenirea au făcut să se dezvolte un pod de prietenie între ei, nu este acesta rodul eforturilor noastre de colaborare? Ar trebui, toți, să ne bucurăm de aceasta. Îi cer omului să-Mi ierte „greșelile” anterioare, iar păcatele omenirii vor fi și ele iertate. Atât timp cât omul va fi în stare să-Mi întoarcă iubirea în viitor, atunci, acest lucru va oferi alinare Duhului Meu în Cer. Nu știu care este hotărârea omenirii în această privință sau dacă omul este dispus sau nu să-Mi împlinească cerința finală. Nu mai cer nimic altceva de la omenire, decât să Mă iubească și e destul. Poate fi făcut acest lucru? Lăsați trecutului toate lucrurile neplăcute care s-au întâmplat între noi, lăsați să existe mereu iubire între noi. Eu i-am dat omenirii atât de multă iubire, iar omenirea a plătit un atât de mare preț ca să Mă iubească. Deci, sper ca omenirea să prețuiască iubirea unică și pură dintre noi, pentru ca iubirea noastră să se răspândească în toată lumea omenească și să fie transmisă generațiilor viitoare, în veci. Când ne vom întâlni din nou, hai să fim încă uniți în iubire, astfel încât iubirea noastră să poată continua pe vecie și să fie slăvită și povestită de toți oamenii. Acest lucru M-ar mulțumi și Mi-aș arăta omenirii fața surâzătoare. Sper că omul își va aminti de tot ce i-am încredințat.

1 iunie 1992

Anterior:Capitolul 46

Următorul:Capitolul 1

S-ar putea să vă placă și