Data trecută am avut părtășie despre problema noțiunilor și închipuirilor pe care le au oamenii despre Dumnezeu întrupat, problemă implicată în „renunțarea la barierele dintre cineva și Dumnezeu și la ostilitatea sa față de Dumnezeu”, una dintre modalitățile de a practica „renunțarea” din cadrul subiectului „cum să urmărești adevărul”, nu este așa? (Așa e.) Am avut părtășie despre modul în care oamenii ar trebui să-L trateze pe Dumnezeu întrupat. Așadar, despre ce adevăruri legate de întruparea lui Dumnezeu am avut părtășie data trecută? (Data trecută am avut părtășie despre faptul că Dumnezeu nu vorbește într-un mod vag, ceea ce face parte din faptul că Dumnezeu nu-i ademenește pe oameni, precum și despre atitudinea lui Dumnezeu față de statut.) Am avut părtășie despre subiectul de a nu-L pune pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă, ceea ce implică faptul că Dumnezeu nu-i ademenește pe oameni, și am avut, de asemenea, părtășie despre modul în care Dumnezeu întrupat tratează statutul. Despre ce am avut părtășie cu privire la acest subiect? Spuneți-Mi ce ați ajuns să cunoașteți. (În trecut, simțeam că identitatea lui Dumnezeu era aceea a Creatorului și că statutul Său era foarte înalt. Prin părtășia lui Dumnezeu, am ajuns să văd că Dumnezeu nu Se poartă niciodată ca și cum ar avea un statut înalt, nici nu Își găsește vreodată plăcerea în acest statut. De asemenea, nu din cauza acestui statut plătește Dumnezeu un preț pentru a mântui omenirea; mai degrabă, făcând acest lucru, El Își îndeplinește responsabilitatea față de omenire. În plus, în trecut, credeam că, dacă cineva are un statut înalt, are putere. Doar prin părtășia lui Dumnezeu mi-am dat seama că statutul reprezintă, de fapt, doar un titlu și că, pentru o persoană, a fi conducător sau lucrător în casa lui Dumnezeu este echivalent cu faptul că Dumnezeu îi dă acelei persoane o însărcinare și o responsabilitate. Acestea sunt înțelegerile pe care le-am dobândit după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu.) Indiferent despre ce am părtășie, într-o privință, este pentru a le permite oamenilor să cunoască mai clar și cu mai multă exactitate care sunt punctele de vedere și principiile lui Dumnezeu cu privire la tot felul de lucruri și ce manifestări și dezvăluiri adevărate ale firii-esență a lui Dumnezeu există – asta trebuie să cunoască oamenii. În altă privință, a avea părtășie despre acest conținut le oferă oamenilor câteva puncte de vedere corecte pentru a trata tot felul de lucruri, permițându-le să înțeleagă principiile pentru tratarea și gestionarea acestora. Luați ca exemplu modul în care Dumnezeu tratează statutul. Într-o privință, a avea părtășie despre acest lucru te ajută să înțelegi cum sunt gândurile și perspectivele lui Dumnezeu despre statut și cum sunt principiile Sale pentru gestionarea statutului, atunci când El devine trup și vine pe pământ pentru a deveni un membru al omenirii – adică, atunci când trăiește în cadrul umanității normale. Acesta este un lucru pe care oamenii trebuie să-l înțeleagă. În altă privință, a avea părtășie despre modul în care Dumnezeu tratează statutul nu este doar pentru ca oamenii să înțeleagă aceste adevăruri pe care se cuvine să le cunoască; mai important, este pentru ca, după ce înțeleg adevărul, oamenii să aibă gânduri și perspective corecte și principii de practică pentru abordarea și gestionarea acestei probleme. Pe scurt, indiferent despre ce fel de problemă avem părtășie, într-o privință, este pentru a-ți aduce la cunoștință punctele de vedere corecte pentru tratarea acestui fel de problemă, iar în altă privință, este pentru a-ți aduce la cunoștință principiile de practică și calea de practică pentru gestionarea acestui fel de problemă.

Deși Dumnezeu întrupat are identitatea lui Dumnezeu și are, de asemenea, un statut printre aleșii lui Dumnezeu, acest statut este complet diferit de statutul despre care vorbesc oamenii corupți. Pentru Dumnezeu, într-o privință, acest statut este doar o formulare care implică adevărul; în altă privință, în ceea ce privește viața și esența lui Dumnezeu întrupat, acest statut nu este un fel de poziție, ci se vorbește despre el din perspectiva vieții-esență pe care o deține Dumnezeu întrupat. În esență, așadar, statutul despre care vorbesc oamenii corupți este, de fapt, diferit de acest statut al lui Dumnezeu întrupat. Ce este statutul în rândul omenirii corupte? (Un simbol al puterii.) În rândul omenirii corupte, statutul nu are nimic de-a face cu identitatea și cu esența unei persoane; este doar un titlu. De exemplu, în rândul omenirii corupte, unii oameni sunt directori generali, manageri sau au un anumit statut social. Acesta este doar un titlu sau o împărțire a claselor și a rangurilor printre oameni; nu are nimic de-a face cu adevărata identitate și esență ale cuiva. Prin urmare, așa-numitul „statut” printre oameni al lui Dumnezeu întrupat nu este același cu cel al stăpânitorilor din societatea umană; El nu este un stăpânitor, nici nu este cineva cu interese personale. Printre oameni, despre statutul lui Dumnezeu se vorbește doar din perspectiva esenței și identității Sale, iar despre identitatea și esența lui Dumnezeu se vorbește doar datorită vieții lui Dumnezeu și autorității, puterii și firii lui Dumnezeu. Statutul lui Dumnezeu nu este un fel de titlu printre oameni. Prin urmare, oamenii nu-L pot pune pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu oamenii cu statut din diverse clase sociale. Oamenii cu statut din diverse clase sociale, indiferent de clasa din care fac parte, sunt denumiți în mod colectiv clasa conducătoare. Esența clasei conducătoare este că, într-o privință, ei prestează o muncă ce corespunde statutului lor; în altă privință, indiferent de perioadă sau de mediul social, această clasă conducătoare este formată, în principiu, din conducătorii, figurile proeminente, cei cu interese personale și așa mai departe din rândul oamenilor. Aceasta a fost în special situația în urmă cu mai bine de o sută de ani – marea majoritate a clasei conducătoare cu statut și prestigiu în societate era formată din cei cu interese personale. Așadar, ce se înțelege prin „cei cu interese personale”? Se referă la oamenii care își folosesc puterea și statutul pentru a căuta beneficii pentru ei înșiși. Prin ce mijloace caută ei beneficii? Prin intermediul influenței lor politice și al puterii lor, ei stăpânesc peste supușii lor; sub stăpânirea și guvernarea lor, acești supuși le plătesc tribut sau, mai exact, plătesc impozite. Totuși, există o diferență de esență între statutul lui Dumnezeu întrupat și statutul clasei conducătoare. Indiferent din ce clasă de stăpânitori sau de indivizi cu putere și statut ar face ei parte în societate sau în rândul grupurilor de oameni, statutul clasei conducătoare este doar o poziție și un titlu. Ei doar îi guvernează într-o manieră simplă pe oamenii peste care stăpânesc sau pe cei aflați în sfera lor de guvernare și de administrare – în sens larg, acest lucru se numește a stăpâni, iar într-un sens mai restrâns, se numește a guverna și a administra. Prin stăpânire, guvernare și administrare, ei obțin puterea și diversele beneficii pe care li le aduce statutul lor. Deși Dumnezeu întrupat are identitatea și esența lui Dumnezeu și are statutul lui Dumnezeu, lucrarea pe care o face El, esența lucrării Sale și esența statutului Său în sine sunt diferite de cele ale diverselor clase conducătoare din societate și din rândul omenirii. Lucrarea pe care Dumnezeu întrupat o face asupra oamenilor nu este de a stăpâni peste ei sau de a-i administra, ci mai degrabă de a-i conduce, de a-i aproviziona, de a-i îndruma, de a-i sprijini, de a-i ajuta, de a-i emonda, de a-i judeca și de a-i mustra. Scopul lui Dumnezeu atunci când face toată această lucrare este de a le permite oamenilor să-și alunge firile corupte și să se elibereze de ele. În toată lucrarea pe care El o face asupra oamenilor, natura cea mai elementară a acesteia este aceea de a le oferi adevărul și viața, astfel încât să-i aducă înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea pe care o face El. Ia lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o îndeplinească pe pământ și cuvintele pe care Dumnezeu vrea să le rostească pe pământ și îndeplinește acea lucrare asupra oamenilor și le rostește oamenilor acele cuvinte, astfel încât ei să poată asculta și înțelege și să aibă o cale de practică, iar în cele din urmă să se elibereze de firile lor corupte, să I se supună lui Dumnezeu și să devină oameni care I se închină cu adevărat lui Dumnezeu. În acest proces, ceea ce câștigă oamenii corupți din partea lui Dumnezeu întrupat este, în primul rând, aprovizionarea cu adevăr, aprovizionarea cu viață și aprovizionarea cu calea. În cele din urmă, ei sunt capabili să I se supună cu adevărat lui Dumnezeu, să devină ființe create adevărate – ființe create care corespund standardului – și să ajungă să-L mulțumească pe Dumnezeu, să câștige recunoașterea și acceptarea lui Dumnezeu și să devină ființe umane care I se închină lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile pe care ființele umane le câștigă din partea lui Dumnezeu întrupat. Deși Dumnezeu întrupat are acest statut și a făcut această lucrare, El nu Se bucură de tributurile omenirii. Deși Dumnezeu întrupat are statut, El nu Se bucură de beneficiile statutului de care se bucură orice membru al clasei conducătoare, nici nu Se bucură de diversele tipuri de tratament generos care I s-ar cuveni prin statutul Său. Așadar, deși Dumnezeu întrupat are statutul lui Dumnezeu întrupat, El nu este cineva cu interese personale, nici nu face parte din clasa exploatatoare. Făcându-Și lucrarea – la fel cum Dumnezeu din cer, Duhul lui Dumnezeu, conduce întreaga omenire – Dumnezeu întrupat poartă de grijă, îndrumă, sprijină și ajută omenirea și nu cere niciodată niciun lucru material sau nematerial de la omenire. Prin urmare, când Dumnezeu întrupat vine printre oameni să lucreze, chiar dacă are statutul pe care oamenii îl văd cu ochii lor sau statutul pe care Îl deține conform gândurilor și noțiunilor lor, El nu Se bucură de tributuri din partea oamenilor. Lucrarea pe care o face și aprovizionarea Sa pentru omenire sunt gratuite; El nu cere nicio taxă, niciun impozit sau nicio remunerație de la omenire. Până acum, I-ați dat voi vreun ban? (Nu.) Ați plătit voi vreodată ca să ascultați predici? (Nu.) Locurile noastre de adunare nu necesită carduri de acces, nu este nevoie să cumpărați bilete pentru a participa la adunări și nu este nevoie să plătiți nici măcar un singur ban. În plus, cărțile pe care le citiți, videoclipurile pe care le vizionați și înregistrările predicilor pe care le ascultați sunt toate gratuite. Nu vi s-a cerut niciodată nici măcar un singur ban. Nu este așa? (Așa e.) Nimănui nu i s-a cerut nici măcar un singur ban; totul este gratuit. Unii oameni întreabă: „Jertfele personale trebuie să reprezinte un procent stabilit din venitul cuiva?” Nu este cazul; jertfele sunt toate oferite de bunăvoie. Zeciuiala este pur și simplu ceea ce se cuvine să ofere credincioșii, dar indiferent dacă cineva oferă o zecime sau o cincime din venitul său, este în întregime de bunăvoie. În plus, mulți oameni care cred în Dumnezeu nu au oferit niciodată ceea ce s-ar fi cuvenit, totuși ei încă participă la adunări și încă pot citi cuvintele lui Dumnezeu și asculta predici, la fel ca toți ceilalți. Niciunei persoane nu i s-a anulat dreptul de a asculta predici, dreptul de a participa la adunări sau dreptul de a-și face datoria doar pentru că nu a adus niciodată jertfe – acest lucru nu i s-a întâmplat nimănui, nu este așa? (Așa e.)

Din Epoca Legii și până în actuala Epocă a Împărăției, Dumnezeu i-a purtat în mod constant de grijă omenirii. De când Duhul lui Dumnezeu a început să-i vorbească omenirii și până la prima întrupare a lui Dumnezeu și, apoi, până la a doua întrupare a Sa, Dumnezeu a rostit nenumărate cuvinte și, de asemenea, a făcut asupra omenirii mai multă lucrare decât se poate socoti. El a rostit atât de multe cuvinte și i-a oferit atât de multe omenirii – este deja peste măsură. Și a cerut Dumnezeu vreodată vreun ban de la oameni? Nu a făcut-o niciodată. Nu a cerut niciodată nici măcar un singur sac de cereale de la oameni; El pur și simplu le poartă de grijă oamenilor în acest fel, neabătut și gratuit. Fie că este Dumnezeu întrupat, fie că este Dumnezeu Însuși, deși deține un statut suprem, El îi poartă totuși de grijă omenirii în mod gratuit. Mai mult, Dumnezeu întrupat interacționează cu oamenii de la egal la egal, purtându-le de grijă ființelor umane de la inimă la inimă și față în față, iar modul în care le conduce este și mai practic. Dumnezeu conduce fiecare pas al căii și conduce personal fiecare element al lucrării. În plus, Dumnezeu nu folosește un înlocuitor atunci când Își face lucrarea; Dumnezeu Însuși o face personal. În termeni umani, acest lucru s-ar numi a-i aborda pe cei vrednici cu o smerenie politicoasă sau a se mișca printre oameni incognito. Dumnezeu vine personal printre oameni pentru a vorbi și a lucra, trăind printre oameni și fiind față în față cu ei. Oamenii pot auzi glasul lui Dumnezeu cu propriile urechi, pot vedea lucrarea pe care o face Dumnezeu cu propriii ochi și pot experimenta personal lucrarea pe care o face El. Deși oamenii simt că Dumnezeu are statut și că există o distanță între ei și El, în cazul lui Dumnezeu nu există o astfel de distanță precum cea pe care o văd sau o simt oamenii. Dumnezeu nu Se poartă ca și cum ar avea identitatea lui Dumnezeu, privind omenirea de sus, de la înălțime, ci mai degrabă vorbește de la egal la egal cu oamenii și lucrează în condiții de egalitate. Nu acesta a fost modul în care am vorbit și am avut părtășie cu voi la adunări de-a lungul anilor? Nu sunt condescendent și nu am simțit niciodată că am o mare putere și un statut înalt; nu am un astfel de sentiment și nici nu am lucrat în acest fel. Deși oamenii corupți sunt plini de corupție, plini de ostilitate față de Dumnezeu și sunt dușmanii lui Dumnezeu, când lucrează pentru a-i mântui pe oameni, Dumnezeu este plin de răbdare, toleranță, milă și bunătate iubitoare față de ei. Când lucrează asupra oamenilor și le vorbește, El este plin de iubire – s-ar putea spune chiar că face acest lucru cu o seriozitate minuțioasă. Orice au nevoie oamenii, Dumnezeu le oferă fără rezerve. El nu le vorbește oamenilor în ghicitori, nici nu îi ține în suspans, ci spune orice are pe inimă. El oferă adevărurile pe care voi se cuvine să le înțelegeți fără a omite nicio singură propoziție. Atât timp cât este ceva ce puteți pricepe, El nu Se înfrânează deloc. El vă lasă să dobândiți aceste adevăruri și face în așa fel încât să vă fie clare și să le înțelegeți. Mai ales când vine vorba de chestiuni pe care nu le înțelegeți și care vi se par confuze, El le repetă cu atât mai mult, din nou și din nou, cu o seriozitate minuțioasă, și le subliniază în mod repetat, până când înțelegeți. Astfel, lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat și lucrarea făcută de Duhul lui Dumnezeu au fost întotdeauna aceleași. Deși omenirea coruptă este cea pe care o mântuiește, Dumnezeu nu a disprețuit niciodată omenirea. Deși omul și Dumnezeu, în esență și în viață, sunt distincți și complet diferiți, în ceea ce privește atitudinea lui Dumnezeu față de om, Dumnezeu nu l-a tratat niciodată pe om ca pe dușmanul Său, ca pe o omenire cu adevărat coruptă sau ca pe o țintă care trebuie disprețuită și respinsă. Dimpotrivă, Dumnezeu îl tratează pe om ca pe destinatarul lucrării și mântuirii Sale. Pe lângă aceasta, un aspect mai important este acela că, în ceea ce privește atitudinea și starea de spirit ale lui Dumnezeu atunci când îi vorbește omului, precum și așteptările Sale de la om, Dumnezeu îl tratează pe om ca pe un membru al familiei. Așadar, indiferent de modul în care omul însuși privește statutul lui Dumnezeu, Dumnezeu nu Și-a asumat niciodată o poziție de superioritate pentru a privi omenirea prin prisma unui statut înalt, ci, în schimb, S-a pus pe picior de egalitate cu omul și poate chiar să aibă discuții lungi, de la inimă la inimă, cu omul; nu există nicio distanță între El și om și nicio distincție de statut. Uitându-ne la atitudinea lui Dumnezeu față de omenire și la toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu, tocmai pentru că Dumnezeu întrupat are esența lui Dumnezeu și viața lui Dumnezeu, deși la exterior pare a fi o persoană obișnuită, El poate totuși să trateze omenirea cu o mentalitate diferită de cea a oricărui membru al clasei conducătoare. Doar Dumnezeu întrupat poate face acest lucru; nicio ființă umană nu îl poate face, cu atât mai puțin cineva din clasa conducătoare. Indiferent ce cuvinte i-a spus Dumnezeu omului sau ce lucrare a făcut El asupra omului, pe lângă faptul că nu a pretins niciun beneficiu de la om, ceea ce este și mai important este că Dumnezeu i-a dăruit omului mai multe dintre adevărurile pe care se cuvine să le înțeleagă, căile pe care se cuvine să le practice și direcția de urmat pe care se cuvine să o înțeleagă. În același timp, Dumnezeu i-a dăruit omului și lucrurile de care are nevoie pentru viața sa de zi cu zi în ceea ce privește necesitățile de bază. Dumnezeu nu este doar sursa vieții omului, ci și sursa traiului său. Nu este așa? (Așa e.) Unii oameni se gândesc mereu: „L-am urmat pe Dumnezeu Atotputernic în toți acești ani și am renunțat la perspectivele mele personale, la studiile mele și la căsnicia mea ca să-mi fac datoria, totuși până acum nu am câștigat nimic.” Apoi se simt plini de regrete și se plâng. Acest lucru este valabil în special pentru unii oameni care au fost îndepărtați și pentru cei care au fost arestați și închiși – ei cred că nu au câștigat nimic din faptul că au crezut în Dumnezeu în toți acești ani. Spuneți-Mi, este corect acest punct de vedere? (Nu.) În ce fel este greșit? Ei nu știu ce anume ar trebui să câștige cu adevărat din credința în Dumnezeu. Ei cred că ar trebui să câștige lucruri pe care le pot vedea și de care se pot agăța, cum ar fi bani, faimă, câștig și statut, și că, dacă nu au câștigat aceste lucruri, atunci nu au câștigat nimic. De fapt, Dumnezeu îi dăruiește omului o mulțime de adevăruri; din cauză că acei oameni nu au urmărit adevărul sau nu au acceptat adevărul, nu au câștigat nimic. Dacă, pe parcursul realizării datoriei lor de-a lungul acestor ani, ar fi fost capabili să urmărească adevărul, să accepte adevărul și să se supună mediilor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru ei, atunci cu siguranță ar fi înțeles unele adevăruri și ar fi dobândit o oarecare cunoaștere a lui Dumnezeu. Deși poate că nu ar fi câștigat lucruri materiale, ar fi câștigat lucruri de o valoare mai mare, cele mai prețioase lucruri din lumea umană – lucruri care nu pot fi date la schimb pentru nicio sumă de bani sau pentru niciun beneficiu material.

Când Își face lucrarea printre oameni, deși Dumnezeu întrupat are statut în ochii oamenilor, El nu Se bucură de beneficiile statutului, de tributuri din partea oamenilor sau de puterea ori de orice formă de tratament favorabil pe care I le-ar conferi statutul Său, așa cum ar face oamenii cu statut din rândul omenirii. De asemenea, El nu Se poartă de parcă ar fi superior, nu dă ordine și nu Se bucură de acest statut dintr-o poziție de superioritate, așa cum ar face oamenii cu statut din rândul omenirii. Este exact opusul: nu numai că nu Își asumă o poziție de superioritate, dar îi și tratează pe oameni de la egal la egal, trăind printre ei pentru a le asigura nevoile. Pe lângă faptul că le poartă oamenilor de grijă în privința nevoilor legate de dobândirea intrării în viață, El le poartă de grijă și pentru unele nevoi suplimentare din viața lor de zi cu zi. Dumnezeu întrupat Se implică, de asemenea, în viața de zi cu zi și în munca oamenilor atunci când este potrivit sau când este nevoie, ajutându-vă să trăiți normal și cu regularitate și îndrumându-vă și ajutându-vă să vă faceți bine îndatoririle. Așadar, din orice unghi ai privi, deși Dumnezeu întrupat are un statut special, modul în care tratează statutul nu este același cu al oricărei ființe umane cu statut. Deși deține acest statut, în lucrarea pe care o face, în viața Sa de zi cu zi și în principiile Sale privind modul în care îi tratează pe oameni, El Își îndeplinește pur și simplu responsabilitatea. Pentru Dumnezeu întrupat Însuși, El Își îndeplinește lucrarea de slujire, iar pentru omenire, El Își îndeplinește responsabilitatea. El îndeplinește responsabilitatea lui Dumnezeu întrupat față de omenire pe baza faptului că deține statutul lui Dumnezeu întrupat. Într-o privință, responsabilitatea Sa față de omenire este de a oferi adevărul de care oamenii au cel mai mult nevoie în ceea ce privește viața lor; în altă privință, este de a compensa ce le lipsește în ceea ce privește umanitatea lor normală, de a-i îndruma pe oameni astfel încât să poată trăi conform principiilor pe care ar trebui să le aibă cei cu umanitate normală. Aceasta este responsabilitatea pe care se cuvine să o îndeplinesc. Dar când unii oameni Mă aud spunând aceste lucruri, se gândesc în inimile lor: „Suntem cu toții adulți și înțelegem toate aceste lucruri care apar în viața noastră de zi cu zi. Chiar avem nevoie de îndrumarea Ta?” Deși sunteți cu toții adulți, prezentați mult prea multe neajunsuri în viața voastră de zi cu zi și sunteți cu mult sub nivelul standardelor umanității normale. Fără a mai intra în alte detalii, vă este destul de greu până și să mâncați într-un mod sănătos și adecvat în viața voastră de zi cu zi. Uneori, când se întâmplă să văd că aveți o problemă în această privință, vă ofer puțină îndrumare și vă dau câteva sfaturi pe care să le luați în considerare. În plus, când vine vorba de modul în care gestionați chestiunile care implică viața umană, dacă văd sau aud că aveți probleme în această privință – sau dacă intru în contact cu acele probleme ale voastre – atunci vă voi da, de asemenea, câteva sfaturi, vă voi ajuta să analizați lucrurile, vă voi corecta punctele de vedere și practicile greșite, vă voi oferi câteva principii și vă voi spune cum să vă purtați și cum să gestionați aceste chestiuni. Deși există unele chestiuni speciale pe care nu le-am experimentat sau nu le-am gestionat, când întâlnesc astfel de lucruri, pot să pricep principiile. Știu ce trebuie făcut; vă voi ajuta să analizați lucrurile și vă voi oferi câteva îndemnuri și sfaturi, astfel încât să puteți acționa și voi conform principiilor și standardelor umanității normale în diversele chestiuni care apar în viață. Nu acționați împotriva conștiinței voastre și nu depășiți granița moralității. Trebuie să fiți raționali în ceea ce faceți; nu vă comportați într-o manieră indisciplinată, ca non-credincioșii, ci mai degrabă respectați regulile, gestionând chestiunile pe baza celui mai elementar principiu de a nu acționa împotriva conștiinței voastre sau de a nu depăși granița moralității. Când văd aceste lucruri, vă voi oferi, de asemenea, indicații și vă voi ajuta să analizați lucrurile, reglementând necesitățile de bază ale vieții voastre de zi cu zi. Acest lucru vă este benefic pentru reglementarea comportamentului vostru și a conștiinței și rațiunii umanității voastre normale. Unii oameni ar putea spune: „Tu nu ești foarte educat, Tu nu ai participat la multe chestiuni din lumea exterioară și Tu nu înțelegi regulile de funcționare ale societății. Ce Îți dă Ție dreptul să ne reglementezi?” Eu spun că sunt într-adevăr calificat să te reglementez. Deși nu particip la acele lucruri din exterior, când vine vorba de calea pe care o urmează cineva, de ceea ce urmărește cineva și de chestiunile care implică adevărurile-principii, vă pot ajuta cu aceste lucruri. Cunosc principiile și știu unde ar trebui să se afle granița pentru conduita personală a cuiva. Știu clar în inima Mea dacă ai depășit această graniță sau dacă ai încălcat principiile. Eu știu, dar tu nu știi. De ce nu știi tu acest lucru? Pentru că trăiești în firile tale corupte și ești profund influențat de diversele tendințe rele ale lumii. Mai mult, majoritatea oamenilor nu au o conștiință și o rațiune sănătoase, așa că le place mereu să profite, încercând mereu să fie alunecoși, să o ia pe scurtături oportuniste și să exploateze portițele. Ei chiar ocolesc limitele legii pentru a profita, gândindu-se mereu cum să facă niște lucruri detestabile și sordide. Când te văd că vrei să faci astfel de lucruri, îți voi oferi câteva indicații, voi face câteva analizări pentru tine și te voi îndemna să te abții de la a acționa în acel fel. Dacă nu te îndemn sau nu efectuez analizări pentru tine, vei simți mereu că ceea ce faci este justificat. De unde vine justificarea ta? Din credința ta că „toți non-credincioșii fac asta, așadar noi de ce nu putem? De ce ar trebui să suferim o pierdere?” Asta nu se numește a suferi o pierdere; asta se numește a respecta regulile. Respectarea graniței conștiinței atunci când cineva se poartă într-un anumit fel este ceea ce se cuvine să facă; aceasta nu înseamnă a suferi o pierdere. Acesta este principiul Meu. Ție îți este mereu teamă să nu suferi o pierdere, și nu numai atât, dar și încerci în mod proactiv să profiți și să exploatezi portițele. Acest lucru necesită reglementare și necesită corectare. Așadar, când văd pe cineva dând semne că gestionează lucrurile în acest fel, îl îndemn rapid să nu o facă; a acționa astfel este dezgustător. Te simți mândru și satisfăcut în inima ta când obții acel mic avantaj, dar ce anume vinzi făcând asta? Sunt conștiința ta și integritatea ta, ceea ce îți aduce o „recenzie proastă” din partea lui Dumnezeu. Știi câte fapte bune poate anula această singură recenzie proastă? Nu știi și nu simți asta. Pentru că nu știi și nu ești conștient de asta, trebuie să te îndemn. În momente critice și în chestiuni critice, trebuie să fac un pas în față și să-ți spun să nu acționezi în acel fel, să respecți obligatoriu regulile și să nu profiți. În aceste chestiuni, nu Îmi folosesc statutul pentru a te constrânge, ci mai degrabă am părtășie despre principii cu tine, ajutându-te să-ți reglementezi comportamentul, trezindu-ți conștiința, făcând în așa fel încât să ai un standard de conștiință și de raționalitate și lăsându-te să vezi care ar trebui să fie obiectivul și direcția corecte ale cuiva în viață. Apoi, când te vei gândi să acționezi din nou în acel fel, nu te vei putea justifica în această privință în fața propriei tale conștiințe; te vei înroși la față, iar gândul de a face un asemenea lucru te va face să te simți stânjenit. În acest fel, scopul Meu de a-ți spune acest lucru este atins și are efectul scontat. Aceasta este ceea ce se numește reglementare.

În general, nu intervin în chestiuni minore care nu implică lucrarea bisericii, dar pentru unele chestiuni care implică bunăstarea fizică și mentală a aleșilor lui Dumnezeu, spun ocazional câteva cuvinte și ofer câteva sfaturi. Așadar, cu ce identitate și cu ce fel de statut intervin în aceste chestiuni? Ca părinte? Cap al unui clan? Păstor? Conducător? Sau ca șeful tău? Nu cred că este niciuna dintre acestea. Atunci, ce rol joc în astfel de chestiuni? În primul rând, nu există nicio distincție de statut; vorbesc și acționez dintr-un simț al responsabilității. Indiferent ce ți se întâmplă, atât timp cât observ și sunt conștient de acest lucru, te voi conduce pe calea cea bună, permițându-ți să acționezi conform conștiinței tale și pe baza acestei granițe fundamentale, cea mai elementară, care îți va reglementa comportamentul și îți va corecta intențiile, și permițându-ți să îți formezi o perspectivă corectă asupra vieții și să gestionezi acest fel de lucruri și să privești acest fel de probleme din punctul de vedere și din perspectiva corecte. Te voi ajuta evaluând lucrurile pentru tine. Deși, în timp ce evaluez lucrurile pentru tine, simți că stima ta de sine și mândria ta au suferit o lovitură, Eu nu te cocoloșesc și nu îți fac pe plac; te ajut dintr-un simț al responsabilității față de tine, stând pe picior de egalitate cu tine. Ce părere aveți despre această abordare? (Este bună.) Nu îți îndrug idei pompoase și nu declam sloganuri – doar îți spun cum să faci un anumit lucru și cum să-l faci cum trebuie, explicându-ți clar avantajele și dezavantajele. Din perspectiva ta, cuvintele pe care le rostesc sunt simple și obișnuite. Sunt doar un limbaj simplu, care nu conține cunoștințe, filosofii sau teorii profunde. Dar, după ce le asculți, ai o cale și știi cum să acționezi. Deși Dumnezeu întrupat are un statut unic în ochii oamenilor și deși este un statut foarte înalt, sfera a ceea ce face El nu este restricționată de acest statut înalt. Dimpotrivă, El Se ocupă de toate, indiferent cât de mari sau de mici ar fi. Indiferent ce fel de probleme sau de dificultăți ai, atât timp cât le observ, voi vorbi cu tine despre ele și nu Îmi voi asuma o poziție de superioritate; dacă ești dispus să asculți, atunci ascultă, iar dacă nu ești dispus să asculți, nu te voi forța. Dacă este o chestiune crucială, una care implică lucrarea bisericii și adevărurile-principii, îți voi spune cum să practici și voi monitoriza situația ulterior; dacă este o chestiune din viața ta personală, voi avea o conversație de la inimă la inimă cu tine, împărtășindu-Mi opiniile sincere fără să îndrug idei pompoase – dacă ești dispus să asculți, poți accepta, iar dacă nu ești dispus să asculți, nu te voi mustra și nu te voi constrânge. Dacă ești capabil să accepți, voi vedea că ești o persoană cumsecade care poate accepta cuvintele drepte și corecte, și atunci voi fi dispus să discut mai mult cu tine; dacă văd că nu accepți cuvintele drepte și nu vrei să asculți ce spun, atunci nu voi mai discuta cu tine pe viitor sau voi discuta mai puțin cu tine. Am propriile Mele alegeri și propriile Mele principii pentru interacțiunea cu oamenii. Credeți că vorbesc și acționez precum cineva cu statut? (Nu.) De exemplu, la adunările trecute, fie că erau treizeci până la cincizeci de oameni, fie optzeci până la o sută de oameni, nu am folosit niciodată un microfon; am vorbit pur și simplu direct, iar oamenii Mă puteau auzi. În zilele noastre, în unele locuri, chiar dacă la o adunare participă doar douăzeci sau treizeci de oameni, unii vorbitori încă folosesc un microfon – este necesar acest lucru? Sunt cuvintele pe care le spui în vreun fel ziditoare pentru alții? Și totuși trebuie să folosești un microfon pentru a vorbi – nu înseamnă asta să-ți dai aere? Asta înseamnă a le imita pe oficialitățile lumești. Vezi, și Eu stau adesea de vorbă și am părtășie cu frații și cu surorile; uneori, pur și simplu stăm în curte și vorbim, fiind prezenți vreo douăzeci de oameni. Există zgomot de fond, totuși toată lumea Mă aude clar fără ca Eu să folosesc un microfon. Despre orice trebuie să se aibă părtășie, se are părtășie clar și nimic nu este întârziat. Mai este necesar să se folosească un microfon? Care este rostul de a te implica în astfel de formalități? Acesta este un obicei lumesc; tuturor le place să facă o paradă grandioasă și să-și dea aere și sunt pretențioși în privința ștaifului și a ostentației. Dacă oamenii obișnuiți pot acționa în acest fel, atunci dacă cineva ar avea un pic de statut, ar avea o părere exagerat de bună despre sine, nu-i așa? Scopul Meu în a vă spune aceste lucruri este de a vă face să cunoașteți un fapt: deși Dumnezeu întrupat are statut în ochii omului, sentimentele Mele cu privire la acest statut sunt diferite de ale voastre. Eu simt pur și simplu că sunt o persoană obișnuită, iar a sta de vorbă cu voi și a avea părtășie despre adevăr înseamnă a-Mi îndeplini responsabilitatea. Așadar, ce vă cer Eu? Este ca voi să fiți capabili să acceptați lucrurile pozitive, să acceptați adevărul și să faceți lucrurile conform adevărurilor-principii; nu vă cer să faceți nimic în plus. În primul rând, nu vă cer să vă prosternați în închinare; în al doilea rând, nu vă cer să Mă salutați într-un mod slugarnic când ne întâlnim – să vă purtați normal și natural este suficient. Este necesar ca membrii familiei să se salute mereu când se întâlnesc? Dacă nu se văd des, este normal să se salute când dau unii peste alții; aceasta înseamnă a fi politicos și este ceva ce raționalitatea umanității normale se cuvine să aibă – chiar și animalele știu să se salute, darămite oamenii! Totuși, doar pentru că am statut, nu este nevoie să te pleci și să te umilești și să Mă întrebi politicos ce mai fac atunci când Mă vezi. Aceasta este o formalitate inutilă și nu este ceva ce îți cer. Cerințele Mele de la voi sunt foarte rezonabile și adecvate. Dacă aveți o umanitate normală și iubiți adevărul și urmăriți adevărul, veți fi capabili să îndepliniți toate aceste cerințe, deoarece aceste cerințe nu sunt deloc goale sau înalte; sunt toate lucruri pe care oamenii normali le pot realiza. Dacă ați înțeles și ați priceput diversele aspecte ale adevărului despre care am avut părtășie cu voi de-a lungul anilor și aveți cunoaștere bazată pe experiență și pătrundere în viață, atunci veți fi capabili să acționați conform adevărurilor-principii atunci când vi se întâmplă tot felul de lucruri. Veți fi capabili să practicați conform adevărurilor-principii în modul în care îi tratați pe oameni, în lucrarea voastră, în îndatoririle voastre, față de antihriști, de conducătorii falși, în cooperarea armonioasă, în tot felul de lucruri care nu sunt pe placul vostru și în multe altele – aceasta este ceea ce vi se cere. Cerințele pe care vi le impun sunt toate lucruri aflate în sfera a ceea ce puteți realiza în cadrul umanității normale. După ce termin de vorbit, vă cer să practicați conform acestor cuvinte pentru a obține rezultatele care ar trebui obținute.

Unii oameni au ascultat predici atâția ani, dar nu au adus niciodată nicio jertfă. Insistă casa lui Dumnezeu asupra acestei chestiuni? Nu, nu o face. Nici Eu nu Mă interesez niciodată cine nu a adus niciodată jertfe sau cine cere mereu casei lui Dumnezeu cheltuieli de întreținere. Nu Mă interesez de aceste chestiuni și nici nu-Mi pasă de ele. Ceea ce Îmi pasă este cum îți faci datoria, dacă poți plăti un preț și dacă poți accepta sfaturi corecte; dacă te poți răzvrăti împotriva ta și poți renunța la ambițiile și la dorințele tale atunci când ți se întâmplă lucruri; dacă îți poți îndeplini responsabilitățile și îi poți trata corect pe oameni atunci când ai statut; dacă chiar cauți principiile și ai principiile în inima ta atunci când faci lucruri; dacă ai acționa conform propriei tale voințe în chestiuni în care nu înțelegi principiile; dacă poți accepta, simți remușcări și te poți schimba atunci când cineva îți atrage atenția după ce ai acționat conform propriei tale voințe; dacă i-ai urî, oprima sau chinui pe cei care te critică; și care sunt standardele pe care ți le impui în ceea ce privește chestiunile din sfera vieții umane normale – vorbirea și acțiunea, precum și necesitățile de bază pentru a trăi – și dacă ai o graniță. Îmi pasă de chestiuni ca acestea care implică adevărul, principiile cuiva pentru conduita personală, perspectiva cuiva asupra vieții și calea pe care o urmează. În plus, Mă interesez și de chestiunile care implică jertfe și le cercetez. Dacă, atunci când face o lucrare care implică cheltuirea jertfelor, vreun conducător nu respectă principiile, ci mai degrabă cheltuiește extravagant și se implică în actul de a risipi jertfele, iar după ce este expus și emondat, nu are nicio remușcare, nici nu își mărturisește păcatele și nu se căiește, și nu numai că refuză să compenseze pierderile, dar încearcă și să se certe și să se justifice – unii dintre ei chiar falsificând lucruri și inventând dovezi false sau, în cazuri grave, chiar distrugând dovezi, și așa mai departe – Mă voi interesa de aceste chestiuni și le voi cerceta. Oare nu implică toate aceste chestiuni modul în care cineva se poartă și calea pe care o urmează în credința sa în Dumnezeu? (Ba da.) Ai spune că sunt îndreptățit să-Mi pese de aceste chestiuni? (Da.) Unii oameni fac parte din familii foarte bune și sunt destul de bogați; crezi că Mă interesez cât câștigă familia lor pe an, dacă au adus jertfe sau dacă au oferit zeciuieli? Nu am spus niciodată astfel de lucruri în timp ce predicam la adunări. Unii oameni spun: „Se poate ca Tu să nu vorbești despre asta în contexte publice, dar să Te interesezi în secret de la anumiți indivizi?” Îi poți întreba pe frații și pe surorile care au interacționat și s-au asociat cu Mine dacă M-am interesat vreodată de aceste chestiuni – nu am făcut-o. Spune-Mi, este vorba că nu sunt dispus să întreb sau că nu sunt interesat? (Nu ești interesat.) Nu sunt interesat, adică mintea Mea nu conține aceste lucruri – aceste lucruri nu sunt în mintea Mea. Acesta este un aspect al problemei. Pe de altă parte, chiar nu știu care sunt condițiile economice și statutul social ale familiilor fraților și surorilor. De ce nu știu? Pentru că nu sunt curios în privința acestora și nu Mă interesez de ele. Chiar dacă știu despre cazuri individuale, este doar din cauză că v-am auzit menționând că familia lor este bogată; știu doar aceste puține informații de bază. Cât despre ce fel de muncă fac sau cât câștigă pe an, chiar nu știu. Nu Mă interesez și nu-Mi pasă niciodată de situația economică a niciuneia dintre familiile voastre, de cât venit aveți sau dacă sunteți bogați ori săraci – nu-Mi pasă de aceste lucruri. Unii oameni, după ce interacționează cu frații și cu surorile de câteva ori, ajung să înțeleagă destul de bine situațiile de bază ale familiilor acestora – cu ce se ocupă familiile acestora, care familii sunt bogate, care sunt sărace și cât dețin familiile acestora în ceea ce privește bunurile. Mai au puțin și investighează cu ce s-au ocupat ultimele trei generații ale strămoșilor acestora. Sunt deosebit de interesați de aceste chestiuni și află despre ele deosebit de repede. Ați spune că astfel de oameni își neglijează sarcinile adecvate? (Da.) După ce interacționează sau se întâlnesc cu cineva o singură dată, știu cât câștigă această persoană pe lună, ce standard de hrană și de îmbrăcăminte are de obicei și cu ce oameni cu poziție și cu statut în societate se asociază și interacționează – sunt capabili să știe toate aceste lucruri. Chiar și după ce interacționez cu cineva de mai multe ori, Eu nu știu aceste lucruri. Doar dacă ia inițiativa de a-Mi spune ce muncă face în lume și care este salariul său anual voi ști puțin, dar nu Îmi amintesc după aceea. Unii oameni spun: „Tu faci lucrarea de mântuire a omului – este în regulă ca Tu să nu știi despre multe chestiuni din lumea exterioară?” Spuneți-Mi, este necesar să știți despre acele chestiuni care nu au legătură cu adevărul? (Nu este.) Eu cercetez doar chestiunile care au legătură cu adevărul; cercetez doar problemele care implică firea ta, umanitatea ta, conduita ta personală și calea pe care o urmezi. Nu cercetez câți bani ai, nici nu cercetez de unde provin banii tăi. Nu vreau să Mă interesez sau să știu despre aceste lucruri și nu este un hobby de-al Meu. Când spun că îl cunosc pe om ca pe propriul Meu buzunar, Mă refer la faptul că înțeleg firea omului, înțeleg esența și condiția concretă ale corupției sale și înțeleg umanitatea tuturor tipurilor de oameni; acesta este un aspect al problemei. Înseamnă, de asemenea, a înțelege ce fel de esență este implicată în firile dezvăluite de toate tipurile de oameni, ce probleme sunt implicate în diversele stări pe care le dezvăluie oamenii și cum să am părtășie, să le port de grijă și să-i ajut pentru a le rezolva problemele și a le permite să iasă din starea în care se află. Pe scurt, cercetez doar chestiunile care au legătură cu lucrarea Mea și care au legătură cu adevărul.

Făcându-Mi lucrarea, responsabilitatea pe care o îndeplinesc față de voi este de a vă rezolva problemele. La scară mică, asta înseamnă rezolvarea problemelor legate de ceea ce trăiește umanitatea voastră în viața voastră de zi cu zi; la scară mare, înseamnă rezolvarea problemelor firilor voastre corupte și indicarea clară a căii mântuirii pentru voi. Prin urmare, Dumnezeul întrupat a venit printre oameni nu pentru a Se bucura de tributurile, adularea sau urmarea omenirii, nici pentru a Se bucura de bucuriile lumii umane, ci pentru a-Și îndeplini responsabilitatea. El deține identitatea lui Dumnezeu și deține viața lui Dumnezeu; a venit printre oameni pentru a face propria lucrare a lui Dumnezeu și pentru a îndeplini responsabilitatea față de om pe care Dumnezeu Însuși se cuvine să o îndeplinească. Indiferent despre ce etapă este vorba sau în rândul cărui grup de oameni se află, obiectivul de bază al lucrării pe care o face Dumnezeu atunci când interacționează cu oamenii este de a-i ajuta să rezolve tot felul de probleme. Deși uneori vorbesc despre unele chestiuni banale din viața de zi cu zi, iar voi s-ar putea să simțiți că doar ascultați niște povești, de fapt, aceste chestiuni banale despre care am părtășie cu voi includ probleme pe care le aveți și adevăruri pe care se cuvine să le înțelegeți, care sunt lucruri pe care se cuvine să le rezolvați și în care se cuvine să pătrundeți. După ce ascultă, cei care se concentrează asupra căutării adevărurilor-principii și se concentrează asupra practicării adevărului vor ajunge să înțeleagă unele adevăruri și să înțeleagă unele principii de a se purta și a acționa fără ca măcar să fie conștienți de acest lucru. Totuși, oamenii cărora le lipsește înțelegerea spirituală nu vor înțelege nici măcar după ce ascultă și chiar vor simți că părtășia implică doar chestiuni banale, de zi cu zi. De fapt, de cele mai multe ori, ar trebui, de asemenea, să poți învăța lecții din aceste chestiuni banale. Acest lucru se datorează faptului că, indiferent despre ce aspect al lucrurilor avem părtășie – fie că este ceva legat de viața de zi cu zi, ceva care implică datoria cuiva sau ceva care implică dobândirea intrării în viață – principiile și înțelegerea despre care avem părtășie nu sunt menite să rezolve ghicitori sau să dezvăluie mistere – mai degrabă, părtășia noastră folosește un limbaj de zi cu zi pentru a explica un fapt, a rezolva problemele legate de gândurile și de opiniile cuiva și a rezolva problemele legate de modul în care cineva privește tot felul de lucruri și de modul în care tratează tot felul de oameni. De exemplu, gândiți-vă la alegerea stilului și culorii hainelor. Fie pentru purtarea zilnică, fie pentru realizarea de programe, principiile și motivele Mele pentru alegerea stilului și culorii hainelor sunt diferite de ale voastre. Care sunt principiile și motivele voastre? Ele sunt de a vă aranja pentru a arăta frumos sau chipeș – atât timp cât arătați fermecător și atrageți atenția, sunteți mulțumiți. Care sunt intențiile și motivele Mele inițiale? Ele sunt de a vă face să păreți modești, integri și dotați cu asemănare și cu demnitate umane, astfel încât oamenii să te respecte întrucâtva și să nu îndrăznească să te privească de sus, să se joace cu tine sau să nutrească idei necinstite sau gânduri nepotrivite despre tine. Făcând acest lucru, nu îți răpesc oportunitatea de a te da mare, ci mai degrabă te protejez, făcându-te să ai asemănare umană și făcându-te să arăți ca și cum ai avea o prezență integră, astfel încât cei cu intenții rele să nu găsească nicio oportunitate de a te exploata, iar acei oameni ticăloși să nu îndrăznească să profite de tine sau să te trateze ca pe o jucărie. Vor trebui să te respecte. În acest fel, nu este protejată integritatea ta? (Ba da.) Într-o chestiune atât de simplă precum alegerea stilului și culorii hainelor, ați putea crede că fac acest lucru pentru a proteja interesele și reputația casei lui Dumnezeu, dar, de fapt, acesta nu este cu adevărat scopul principal; scopul principal este de a vă proteja. Doar în această mică chestiune, punctele Mele de vedere sunt complet diferite de ale voastre. În ceea ce privește modul în care vă îmbrăcați și vă îngrijiți în viața voastră personală, nu mă amestec și vă permit să alegeți liber pentru a vă satisface vanitatea. Aceste chestiuni se bazează pe faptul că oamenii ajung să aibă o umanitate normală după ce s-a avut părtășie despre adevăr și ei au înțeles adevărul, astfel încât să poată obține autocontrolul și să ajungă să fie modești, integri și să aibă asemănare umană. Totuși, când apăreți în contexte publice, trebuie să evaluez lucrurile pentru voi. Acest lucru este pur și simplu pentru a vă proteja, nu pentru a vă controla sau constrânge. Indiferent ce credeți, așa sunt principiile Mele pentru a face lucrurile și, în această chestiune, Eu am ultimul cuvânt. Chiar dacă unii indivizi sunt puțin nemulțumiți, se simt puțin iritați în sinea lor sau au rezerve cu privire la această chestiune, nu contează; vei înțelege în viitor. În plus, alegerile Mele cu privire la culoare, material și stil vestimentar nu sunt conservatoare sau influențate de convenții vechi; nu am gânduri și noțiuni învechite. Dacă ești mai în vârstă, te aranjez să arăți mai plin de viață, alegând niște haine viu colorate pentru tine, astfel încât să arăți mai tânăr, dar nu cochet. Acesta este un lucru bun pentru tine; când oamenii văd că, deși ești mai în vârstă, încă pari să ai o oarecare vitalitate și că arăți destul de aranjat și de prezentabil, te vor respecta și te vor aprecia întrucâtva, asigurându-se astfel că demnitatea ta este pe deplin protejată. Acesta este un lucru la care nu v-ați gândi. Este posibil ca unii indivizi să se fi gândit la asta, dar cine se poate ține de acest principiu și cine poate stăpâni acest principiu? Voi chiar nu îl puteți stăpâni, nu-i așa? (Da.) Unii dintre voi spun: „Sunt bătrân, iar oamenii bătrâni ar trebui să arate ca niște oameni bătrâni. Trebuie să le dau un exemplu tinerilor și să-i fac să mă respecte întrucâtva.” Nu îți vopsești părul care încărunțește, nu aplici un strat subțire de machiaj în ciuda tenului tău palid, nu îți înlocuiești dinții din față lipsă, făcând ca aerul să fluiere prin golurile dintre dinți când vorbești, și nu porți haine viu colorate, ci doar gri și negru. Drept urmare, oamenii constată că nu ai absolut nicio culoare în obraji; pur și simplu arăți bolnăvicios. Spune-Mi, cum se simt tinerii când te văd? Când ți se adresează, trebuie să adauge cuvântul „bătrân”, numindu-te „soră bătrână” sau „frate bătrân”. Asta te face să te simți confortabil? Ești reticent să accepți asta, gândindu-te în sinea ta: „Deși sunt puțin mai în vârstă decât voi, sunt chiar atât de bătrân?” Cine ți-a spus să te faci să arăți atât de bătrân? Nu ar fi bine să alegi haine în niște culori care îți pun în valoare tenul? Aranjează-te puțin, astfel încât oamenii să poată vedea că ai vitalitate și să poată vedea că, deși ești înaintat în vârstă, nu ai o mentalitate de persoană bătrână – nu ți-ar aduce asta respect? Era cineva la vreo patruzeci de ani și, când i-am cerut să poarte o ținută roz pentru un spectacol, a spus: „Să port roz la vârsta mea, nu ar însemna asta să încerc să par mai tânără decât sunt?” Punctul ei de vedere era diferit de al Meu. I-am spus: „Nu înseamnă să încerci să pari mai tânără decât ești; să fii în fața camerei cere asta. Îți dau sfaturi și te ajut să te aranjezi, astfel încât să pari că ai puțină culoare în obraji și să arăți prezentabilă și aranjată. Dacă simți că asta înseamnă să încerci să pari mai tânără decât ești și așa vezi tu lucrurile, atunci nu o purta. Dacă te schimbi într-o ținută demodată, vei arăta imediat cu zece ani mai în vârstă.” Dacă îi spui că arată cu zece ani mai în vârstă, este nemulțumită de asta, dar nici nu poate accepta să încerci să o faci să arate puțin mai tânără. Nu este această persoană destul de greu de abordat? (Ba da.) Doar în aceste chestiuni simple, dacă oamenii au gânduri și opinii corecte, le vor gestiona în mod adecvat, corespunzător și în concordanță cu principiile. Totuși, gândurile și opiniile majorității oamenilor cu privire la aceste chestiuni sunt foarte denaturate, conservatoare sau radicale, iar unii oameni chiar afișează o fațadă. Chiar dacă gândurile și opiniile Mele cu privire la aceste chestiuni nu pot fi numite adevărul, ele sunt cel puțin adecvate, corespunzătoare și în sfera umanității normale. Așadar, uneori, chiar și în aceste mici chestiuni, vă dau câteva indicații și sfaturi într-o măsură sau alta. Dacă ești atent și poți accepta gânduri și opinii corecte, vei ajunge să pricepi aceste lucruri fără ca măcar să-ți dai seama. Dacă ești neatent sau ai mereu propriile păreri și idei, sau dacă încă păstrezi în sinea ta multe gânduri și opinii vechi, tradiționale, prostești și încăpățânate, atunci s-ar putea să nu poți asimila sau înțelege ceea ce spun. Dar indiferent de situație și indiferent în ce aspecte, atât timp cât este vorba de aceste chestiuni care pot fi întâlnite în sfera lucrării pe care o fac, Îmi dau toată silința să vă las să beneficiați, să vă îndrum în direcția corectă, să vă ajut să vă corectați gândurile și opiniile false și să stabiliți tot felul de gânduri și de opinii corecte. Aceasta este responsabilitatea Mea. Doar în acest aspect al îndeplinirii responsabilității, natura lucrării făcute de Dumnezeu întrupat este complet diferită de cea a lucrării făcute de orice persoană cu statut din rândul omenirii, nu-i așa? (Ba da.)

În opinia Mea, munca pe care o fac oamenii cu privire la statut constă, în principiu, în două lucruri: unul este protejarea statutului lor, iar celălalt este solicitarea de beneficii personale. Acestea sunt nevoile și cerințele oamenilor cu privire la statut. Indiferent de munca în care se implică orice persoană cu statut, aceasta nu aprovizionează cu adevărul sau cu viața, cu atât mai puțin indică direcția și calea vieții pentru oameni. Mai degrabă, ei se implică în muncă materială sau nematerială, gestionându-i sau controlându-i pe oameni și făcându-i să le accepte conducerea atunci când vine vorba de vreun domeniu profesional sau de vreun aspect al cunoașterii, de producția de lucruri sau de diverse alte domenii. Ulterior, ei își folosesc puterea pentru a-și stabili autoritatea și a-și consolida statutul, prin care caută beneficii personale. Aceste beneficii sunt împărțite în două tipuri: beneficii financiare și beneficii de reputație. Prin urmare, natura muncii făcute de orice persoană cu statut printre oameni este complet diferită de cea a lucrării făcute de Dumnezeu întrupat. Această persoană nici nu le poartă de grijă oamenilor, nici nu îi ajută, cu atât mai puțin se abține de la a avea pretenții de la oameni. Judecând după statutul și beneficiile financiare pe care le câștigă după ce obține statut și face muncă dintr-o poziție de statut, orice persoană cu statut printre oameni va deveni, în cele din urmă și inevitabil, cineva cu interese personale. Acest lucru se datorează faptului că statutul pe care îl deține o servește personal, iar tot ceea ce face este pentru statut și beneficii; nu este pentru a le purta de grijă oamenilor sau pentru a-i ajuta pe oameni. În această privință, este complet diferit de ceea ce face Dumnezeu întrupat. Mai mult, indiferent ce le spune sau le face oamenilor orice persoană cu statut, scopul ei final este de a cere de la ei loialitate emoțională, contribuții financiare și contribuții de statut. Adică, dacă vorbește frumos și se poartă frumos și câștigă inimile oamenilor, făcându-i pe oameni să o aprecieze foarte mult și să o aprobe, atunci, în inimile lor, oamenii vor avea o părere bună despre acea persoană – acea persoană va avea mai mult prestigiu, mai multă influență și o faimă mai mare, iar mai mulți oameni se vor aduna în jurul ei și vor fi cuceriți de ea. Aceasta este loialitatea emoțională pe care o cere de la oameni. Adică, oamenii o vor idolatriza mai mult și o vor admira mai mult în inimile lor și vor fi mai atrași și mai cuceriți de atitudinea ei de lider, de discursul și comportamentul ei și de prezența și maniera în care se poartă și acționează. În acest fel, statutul ei devine mai înalt și mai sigur, iar acest lucru îi consolidează pe deplin statutul printre oameni. Odată ce statutul ei în inimile oamenilor este asigurat, în același timp, beneficiile financiare și materiale pe care le obține devin și mai abundente. Ea muncește pentru a-și asigura statutul în inimile oamenilor, astfel încât să poată, de fapt, să obțină mai multe beneficii materiale și financiare. Acest lucru este complet diferit de statutul pe care Dumnezeu întrupat îl deține printre oameni și de lucrarea pe care o face El. Oamenii trebuie să vadă clar acest lucru. Există o diferență aici? (Da.) Vezi, odată ce cineva deține statut și are fani, face multe lucruri de dragul statutului său. Își lustruiește imaginea, învață retorică și își ascunde complet viața privată, inclusiv alegerea partenerului, starea civilă și chiar reședința personală și alte detalii. El ascunde toate aceste lucruri și nu le permite altora să știe despre ele. Face toate acestea pentru a-și proteja statutul și imaginea printre oameni. Are multe afaceri private care sunt ținute sub tăcere, nu sunt dezvăluite public și nu sunt cunoscute de nimeni altcineva. În public, se aranjează pentru a părea deosebit de nobil, magnific, onorabil și frumos, iar vorbirea lui este deosebit de blândă și de grijulie; spune orice vor oamenii să audă și pune în scenă orice vor oamenii să vadă. Își face temele din plin și face tot felul de lucruri pentru a-și făuri imaginea personală. Odată ce un scandal sau un lucru rău pe care l-a făcut iese la iveală și ajunge la urechile fanilor lui, va încerca din răsputeri să se justifice și să afișeze o fațadă, născocind toate mijloacele posibile pentru a mușamaliza problema. Unii astfel de oameni chiar se reinventează complet, născocind toate mijloacele posibile pentru a-și menține imaginea în inimile oamenilor. Scopul lor, făcând toate acestea, este de a-și menține statutul printre oameni; odată ce statutul lor printre oameni este menținut, lucrurile materiale, banii și plăcerile pe care le urmăresc sunt, de asemenea, păstrate. Prin urmare, indiferent ce fac – și fie că este în public, fie în privat – totul este extrem de înșelător. Nu vei ști niciodată ce gândesc în inimile lor, cum sunt umanitatea și caracterul lor sau care sunt cu adevărat punctele lor de vedere și alegerile lor cu privire la diverse lucruri. Nu vei auzi niciodată ce gândesc cu adevărat. Chiar dacă fac multe schimbări și sacrificii pentru fanii și publicul lor, acest lucru este făcut împotriva adevăratelor lor intenții. De ce acționează ei în acest fel împotriva adevăratelor lor intenții? Este pentru a-și menține statutul. Este pentru că știu că, dacă își dezvăluie public adevărata față pentru ca oamenii să o vadă, vor pierde mulți fani și vor fi, de asemenea, disprețuiți, respinși și blestemați de ei. Când își pierd fanii, statutul lor va suferi un declin dezastruos și, imediat după aceea, banii, beneficiile, plăcerile și lucrurile materiale pe care le urmăresc și chiar orice condiții favorabile și tratamente generoase pe care le poate garanta statutul lor vor dispărea cu toatele. Prin urmare, toți fac tot posibilul să-și protejeze imaginea și să-și mențină statutul. Vor plăti orice preț și vor recurge la orice mijloace pentru a-și menține statutul și imaginea – unii își schimbă sexul, alții fac operații estetice, unii își ascund căsătoriile, iar alții chiar comit crime în secret; vor face orice. Și totuși, printre oameni, ceea ce le fac altora – și ceea ce alții pot câștiga de la ei – este practic lipsit de orice îndrumare pozitivă sau aprovizionare pozitivă. Rolul pe care îl joacă printre oameni este doar de a satisface vanitatea oamenilor și de a le satisface ambițiile și dorințele, adunând oamenii sub numele lor și sub puterea lor, și apoi inducându-i în eroare și privându-i cu cruzime din punct de vedere emoțional, mental și financiar. De aceea spun că oricine are statut este, în principiu, cineva cu interese personale. Asta ca să o spun frumos; nu vreau să spun nimic mai dur de atât. Vă puteți da seama și singuri. Așadar, în cazul oricui are statut, s-ar putea ca, atunci când vezi această persoană, să simți că stilul său de exprimare este extraordinar și că este grațioasă, elegantă și carismatică și s-ar putea să o idolatrizezi foarte mult. În special, unii oameni de sex opus ar putea chiar să vrea să i se dedice. Acestea sunt toate semne ale faptului că ești indus în eroare și spălat pe creier. Să nu vorbim despre viața ei din culise, despre adevărata ei umanitate și despre atitudinea ei față de lucrurile pozitive – nu este nevoie să aflăm despre aceste lucruri. Dacă ai vrea cu adevărat să i te dedici, odată ce ai începe să trăiești alături de ea, ai fi uluit. Atunci, ai ști că nu este atât de semeață și de extraordinară pe cât credeai în inima ta; nu ai mai idolatriza-o și ai trata-o ca pe o persoană obișnuită. Cu statura voastră actuală, este necesar să mergeți atât de departe? (Nu.)

Când oamenii cu statut din societate apar în public, la sesiuni de autografe, conferințe de presă sau spectacole live, oamenii îi aclamă și își pun mari speranțe în ei. Unii oameni chiar dau mâna cu ei o dată și nu mai vor să se spele pe mâini niciodată pentru tot restul vieții, iar unii oameni îi îmbrățișează o dată și decid să nu se mai căsătorească niciodată pentru tot restul vieții. Nu credeți că astfel de oameni sunt foarte stupizi? (Ba da.) De dragul lor, te hotărăști să nu te căsătorești niciodată, dar dacă, într-o zi, dai peste ei pe stradă și îi saluți, ți-ar acorda vreo atenție? (Nu.) Ei sunt oameni cu statut, oameni onorabili, indivizi din clasa superioară; în ochii lor, tu nu ești nimic. Chiar crezi că te plac atunci când îți dau autograful lor, dau mâna cu tine și te îmbrățișează? Te înșeli; ești prea naiv! Când au nevoie de tine, ești o comoară pentru ei; când nu au nevoie de tine, ești doar o buruiană – sau, s-ar putea spune, nu ești nimic. Oricine are statut în societate – chiar și oficialitatea cu cel mai mic rang – este inaccesibil pentru tine, în calitate de cetățean obișnuit. Nu contează dacă ești adult sau ești capabil – în ochii lor, ești doar un nimeni; nu te iau deloc în serios. Aceasta este adevărata față a oamenilor cu statut din societate. Prin urmare, uitându-ne la natura-esență a lor, oamenii din lumea umană care aparțin clasei celor cu putere și cu statut sunt, în principiu, cu toții oameni cu interese personale. Ei nu își pun mari speranțe în tine și nu poartă absolut nicio responsabilitate, cu atât mai puțin oferă ceva sau fac contribuții gratuit – e de la sine înțeles că nu te aprovizionează cu nimic. Vor doar să pretindă lucruri de la tine – să-i idolatrizezi, să-i admiri și să-i urmezi la nivel emoțional, iar apoi să obțină beneficii financiare și materiale de la tine. Odată ce au obținut beneficii și statutul lor este asigurat, dacă vrei să fii amicul lor, să fii prietenul lor și să fii pe picior de egalitate cu ei, vor fi de acord? (Nu.) Dacă încerci să-i forțezi să fie de acord, ce crezi că vor face? (Se vor întoarce pe față împotriva ta.) Văzând că nu le mai ești de niciun folos, te vor da laoparte, îți vor spune să „dispari” și chiar te vor insulta, spunând că ești un cerșetor murdar. Ai fi uluit, nu-i așa? (Da.) Tocmai pentru că oamenii privesc statutul în acest fel și tocmai pentru că statutul le aduce diverse condiții avantajoase sau beneficii abundente, ei privesc statutul ca fiind foarte important și îl prețuiesc foarte mult. Totuși, ceea ce face oricine are statut în rândul omenirii nu înseamnă îndeplinirea unei responsabilități față de omenire, nu este o formă de aprovizionare și nu este gratuit; mai degrabă, există scopuri și pretenții în acest sens. Fiecare cuvânt pe care îl spune din poziția sa de statut are un scop, iar tot ceea ce face este, de asemenea, pentru a atinge un anumit obiectiv; desigur, este pentru a obține beneficii mai mari de la tine – chiar pentru a te stoarce de bani. Ceea ce îți face este, în principiu, să te inducă în eroare, să te amorțească și să te exploateze. Ca să o spunem în cel mai simplu și mai direct mod, este pentru a te face să-ți golești buzunarele. Să-ți golești buzunarele pentru ce? Pentru a-i cumpăra biletele, a-i cumpăra produsele, a-i cumpăra bunurile și a-i oferi lucrurile de care are cea mai mare nevoie. Așadar, odată ce o persoană are statut, beneficiile urmează în mod natural. Când oamenii au statut și se află într-o poziție de statut, le este ușor să-i inducă în eroare pe alții și le este, de asemenea, ușor să-și folosească statutul în avantajul lor pentru a face lucruri. Ca membru al omenirii, pentru că idolatrizezi statutul, îți este foarte ușor să fii indus în eroare, controlat și instigat de oameni cu statut sau de oameni aflați în poziții de statut – instigat să faci una și alta. În special acele vedete și celebrități de mare renume din societate – când strigă de pe scenă: „Ce mai faceți cu toții? Nu ne-am văzut de mult!”, fanii lor din public flutură bețe luminoase și strigă și țipă, luând-o razna. Cât de tare o iau razna? Unor oameni le curg lacrimile șiroaie pe față chiar atunci și acolo, iar unii oameni leșină pe loc și sunt duși de îndată la Urgențe. Doar din acele câteva cuvinte, doar ascultând acele câteva cântece și urmărind acel singur spectacol, își pierd mințile în acest fel, purtându-se ca și cum ar fi bolnavi la cap. Ai spune că acești oameni sunt nesăbuiți? (Da.) Atunci vor continua să participe la aceste spectacole după aceea? (O vor face.) Nu înseamnă asta a fi indus în eroare? Biletele pentru acel gen de spectacol sunt probabil destul de scumpe. Plătești toți acei bani, dar ele doar cântă câteva cântece și țopăie puțin pe scenă. Merită să cheltuiești toți acei bani? Nu ești victima unei înșelăciuni? Unii oameni chiar își forțează părinții să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete la concertul celebrității lor preferate sau pentru a cumpăra marfa acesteia. Dacă familia lor este săracă și nu își permite, își numesc părinții inutili și incompetenți. Părinții lor nu pot face nimic în privința asta; aceasta este pur și simplu tendința în această societate. După ce sunt certați în acest fel de copiii lor, unii părinți chiar se simt destul de inferiori și nu îndrăznesc să recunoască în fața altora că sunt părinții lui cutărică. Nu este acest lucru cauzat de tendințele societății? (Ba da.) Așadar, cum s-a format această tendință? S-a format ca urmare a faptului că gândurile și opiniile omenirii cu privire la statut, faimă și câștig au devenit din ce în ce mai ticăloase și, în cele din urmă, s-au dezvoltat odată cu această tendință rea până în ziua de azi, dăunându-le oamenilor generație după generație. Ce anume le fac altora acești oameni cu statut? Care sunt cuvintele pe care le strigă oamenilor din pozițiile lor înalte? Ce le transmit ei oamenilor? Le transmit gânduri și opinii false și ticăloase; le transmit tendințe rele; tot ceea ce transmit sunt lucruri negative. În cele din urmă, tu tot zorești de bunăvoie să-ți cheltuiești banii pe biletele și pe produsele lor, iar dacă nu le poți cumpăra, chiar plângi în secret și te simți inferior. Nu înseamnă asta a te înjosi de bunăvoie? (Ba da.) Așa este lumea cu adevărat; așa este omenirea cu adevărat. În rândul omenirii, tendințele rele au întotdeauna câștig de cauză, iar aceste tendințe rele se dezvoltă și evoluează, de asemenea, în mod constant. Indiferent cum evoluează, există întotdeauna un grup de oameni cu statut, putere și prestigiu care se află în fruntea avangardei tendințelor rele. Ce se va întâmpla în cele din urmă cu cei care se află în fruntea acestei avangarde? Nu voi spune; puteți să vă gândiți atent la asta de unii singuri.

Scopul părtășiei despre aceste cuvinte este, într-o privință, de a-ți permite să cunoști ce este statutul și, în altă privință, de a-ți permite să cunoști și să înțelegi diferența dintre statutul deținut de Dumnezeu întrupat și statutul deținut de oameni. Acestea sunt de o natură și o esență complet diferite. Statutul lui Dumnezeu întrupat este determinat de esența și de viața Sa; nu este o poziție, nu Îi este dat de omenire și nu este ceva ce a câștigat din înălțarea Sa de către oameni pentru că ar fi dobândit cunoștințe și teorii și ar fi câștigat suficientă experiență de viață în societate. Statutul lui Dumnezeu întrupat este determinat de identitatea Sa, iar identitatea Sa este determinată de viața Sa și de esența Sa. În ciuda faptului că are o astfel de identitate și de esență, El nu Se poartă într-un mod arogant și încrezut, nu-i asuprește pe oameni, nu-i ademenește, nu are pretenții de la omenire și nu-și impune autoritatea asupra oamenilor, așa cum fac cei care au un statut proeminent în rândul omenirii. Desigur, Dumnezeu întrupat nu este cineva cu interese personale. El nu a cerut niciodată niciun beneficiu de la cei care Îl urmează, nici financiar și nici material. Firește, El nu a cerut nici vreo remunerație de la adepții Săi. Mai degrabă, El Își îndeplinește în mod constant responsabilitatea și Își face lucrarea cu identitatea Sa și din poziția Sa, oferind toate adevărurile de care au nevoie cei care Îl urmează. Desigur, în perioada în care Dumnezeu întrupat Își face lucrarea și Își îndeplinește responsabilitatea, El nu li Se adresează oamenilor dintr-o poziție înaltă, așa cum fac așa-numiții oameni cu statut din rândul omenirii, nici nu stă într-o poziție înaltă pentru a crea o anumită atmosferă, a face o paradă grandioasă sau a face un spectacol din orice, pentru a câștiga inimile oamenilor și a-i face să-L laude și așa mai departe. Dumnezeu, în identitatea Sa de Dumnezeu întrupat, nu face niciunul dintre aceste lucruri. Identitatea și statutul Său sunt determinate de propria Sa esență; ele nu au apărut ca urmare a laudelor oamenilor, nici nu sunt rezultatul vreunui vot al omenirii. Așadar, cum au apărut? Doar pentru că Dumnezeu exprimă adevărul și dezvăluie aceste mistere, omul ajunge să cunoască faptul că acest trup este Dumnezeu Însuși, deținând identitatea și statutul lui Dumnezeu. Unii oameni spun: „De ce aduce Dumnezeu mărturie pentru Sine Însuși?” Este pentru că omenirea nu-L cunoaște pe Dumnezeu și este capabilă doar să I se împotrivească lui Dumnezeu și să-L condamne pe Dumnezeu, și astfel doar prin faptul că Dumnezeu exprimă adevărul, se poate aduce mărturie despre propria Sa identitate și despre propriul Său statut – chiar dacă o persoană are puțină luminare de la Duhul Sfânt, s-ar putea să nu fie neapărat capabilă să aducă clar mărturie despre acest lucru – Dumnezeu trebuie să aducă mărturie pentru Sine Însuși pentru a obține rezultatul dorit. Poate obține rezultatul scontat faptul de a te baza pe omenire în aducerea, de către aceasta, de mărturie pentru Dumnezeu? (Nu.) De ce nu? (Omul pur și simplu nu-L cunoaște pe Dumnezeu.) Așa este; este pentru că omenirea nu-L cunoaște pe Dumnezeu – nimeni nu-L cunoaște. Prin urmare, Dumnezeu a devenit trup, a devenit Fiul Omului și a început să Se arate și să lucreze, strigând către omenire, astfel încât toată lumea să audă cuvântările și cuvintele lui Dumnezeu. Duhul Sfânt a început apoi să lucreze, adunând oamenii laolaltă, iar apoi Dumnezeu a început să le vorbească oamenilor și să lucreze printre ei. La început, câțiva indivizi nu au putut accepta acest lucru; aveau noțiuni despre Dumnezeu întrupat și nu-L cunoșteau sau nu-L înțelegeau. Totuși, Duhul Sfânt face o lucrare măreață, iar Dumnezeu Însuși Își susține propria Sa lucrare. Prin acești ani de vorbire și de lucrare, nu au ajuns oamenii să recunoască într-o oarecare măsură identitatea și statutul lui Dumnezeu? (Ba da.)

Mulți oameni au crezut în Dumnezeu mulți ani, deși încă nu aveau nicio cunoaștere despre El – și deși aveau multe noțiuni și închipuiri sau impurități ale voinței umane, în special cu privire la identitatea și la statutul Său – totuși, din faptul că Dumnezeu a vorbit și a lucrat, îndeplinindu-Și responsabilitatea față de oameni și consumându-Se pentru ei în toți acești ani, se poate vedea deja un rezultat. Știți care este acest rezultat? (Cred că acest rezultat este că oamenii au fost cuceriți de cuvintele lui Dumnezeu și au fost nevoiți să recunoască esența lui Dumnezeu.) Este corect că oamenii au fost cuceriți. Deși oamenii mai au ceva drum de parcurs până să fie câștigați de Dumnezeu, ei au fost deja cuceriți de El. Așadar, care este dovada faptului că oamenii au fost cuceriți? Chiar la început, când Dumnezeu a adus mărturie că această persoană este Dumnezeu întrupat, mulți oameni au avut noțiuni, s-au simțit potrivnici și nu au fost dispuși să recunoască sau să accepte acest fapt. Acum, totuși, voi, oamenii – inclusiv aceia dintre voi care inițial nu au vrut deloc să recunoască faptul că această persoană este Dumnezeu, Dumnezeu întrupat – sunteți capabili să vă așezați, plini de răbdare și de anticipare, și să ascultați în liniște și cu seriozitate părtășia Mea. Acest lucru în sine este suficient pentru a dovedi că oamenii au fost cuceriți de Dumnezeu, nu-i așa? (Da.) În urmă cu peste zece ani, la adunările și în părtășiile Mele cu voi, după ce vorbeam de vreo patruzeci de minute, erau mulți oameni care nu mai puteau sta locului. Unii se duceau la toaletă, alții beau apă, unii șopteau între ei, iar alții căscau și se întindeau. Practic, mai mult de șaizeci la sută dintre oameni erau foarte agitați. Nu puteau înțelege ce spuneam, nu puteau pricepe și nu puteau asimila. Spuneți-Mi, nu a fost obositor pentru Mine să am părtășie cu voi? Am văzut că statura voastră era prea mică și că nu puteați sta locului pentru a asculta predici – nu erați la fel ca niște copii de grădiniță care nu puteau asimila ceea ce li se spunea? Așa că a trebuit să fiu răbdător și să am părtășie și să vă îndrum cu răbdare. Mai târziu, pe măsură ce oamenii au ascultat mai mult și au înțeles unele lucruri și au început să devină interesați de adevăr, treptat, au fost din ce în ce mai puțini oameni care șopteau între ei și din ce în ce mai puțini oameni care căscau și se întindeau. În timpul adunărilor, majoritatea oamenilor puteau acum să asculte predici cu o atenție captivată; puteau să stea locului și să le asimileze și să priceapă elementele de bază ale căii vieții. Există, de asemenea, un alt indicator bun: când vorbesc despre un anumit aspect al adevărurilor-principii, mulți oameni se grăbesc să ia notițe. Auzind cuvinte importante și cruciale, le notează rapid, astfel încât să poată chibzui la ele ulterior. Acest lucru este minunat! Acești oameni au cu adevărat capacitate de înțelegere; au început să depună efort în adevăr și știu să se concentreze asupra realității. Fie că este în părtășia Mea obișnuită, fie când stau de vorbă cu oamenii, atât timp cât conținutul implică adevărurile-principii, oamenii ascultă și iau notițe cu seriozitate; acesta este un indicator bun. După cum poți vedea, de-a lungul acestei călătorii, pas cu pas, stările oamenilor au devenit din ce în ce mai bune. În plus, după cum se vede din videoclipurile și din filmele cu mărturii bazate pe experiență produse de casa lui Dumnezeu, mulți oameni au avut unele experiențe autentice de când au început să-și facă prima dată îndatoririle și până acum. Așadar, care a fost cel mai mare câștig al oamenilor? Este acela că pot privi și experimenta tot felul de lucruri pe baza diverselor adevăruri despre care am avut părtășie de-a lungul anilor. Toți au înțeles unele adevăruri și sunt capabili să rezolve unele probleme; au dobândit o oarecare pricepere și înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu, au ajuns să se supună lui Dumnezeu și au existat schimbări în viețile-firi ale lor. Nu sunt aceste lucruri ceea ce au câștigat? (Ba da.) În trecut, când ați început să ascultați prima dată predici, nu puteați sta locului. Unii oameni spuneau că s-ar putea datora faptului că sunteți tineri. De fapt, nu este cazul; chiar și oamenii de patruzeci și cincizeci de ani nu puteau sta locului, pentru că nu puteau înțelege și era dincolo de capacitatea lor. Simțeau că fiecare cuvânt pe care îl auzeau era corect, dar de îndată ce auzeau ceva care nu era în conformitate cu noțiunile lor, nu puteau accepta în sinea lor, iar apoi începeau să stea gârboviți, să se legene sau să șoptească între ei, fără nici cea mai mică asemănare umană normală. Așa că a trebuit să vorbesc cu răbdare. Am vorbit atâția ani, vorbind puțin câte puțin despre tot felul de chestiuni, permițându-le tuturor să priceapă elementele de bază. Deși, acum, mulți oameni nu au multă experiență în ceea ce privește dobândirea intrării în viață, iar de cele mai multe ori nu au nicio pătrundere în viață, cel puțin, care este sentimentul pe care îl au? Au devenit interesați de adevăr și au o conștientizare a acestuia și au dezvoltat o oarecare afecțiune pentru adevăr în inimile lor. Au un oarecare concept despre adevăr și despre lucrurile pozitive, un oarecare concept despre cum să se poarte, un oarecare concept despre cum să acționeze conform adevărurilor-principii și un oarecare concept despre atingerea mântuirii. Prin urmare, pot sta locului și pot asimila atunci când ascultă predici. A avea un concept despre aceste lucruri înseamnă că au fost cuceriți de aceste cuvinte și de aceste adevăruri. Au recunoscut că aceste cuvinte sunt adevărul, au recunoscut că există o diferență între lucrurile pozitive și cele negative și au recunoscut că tot ceea ce spune și face Dumnezeu este adevărul și că totul este de dragul mântuirii omului. Vezi, pentru ca oamenii să treacă de la a nu putea sta locului la a putea sta locului și la a recunoaște că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul și că tot ceea ce face Dumnezeu este mântuire – de câți ani a fost nevoie pentru a face un salt atât de uriaș? Câte cuvinte a trebuit să spun și câtă lucrare a trebuit să fac? Doar în ceea ce privește lucrarea pe care am făcut-o asupra omului – expunându-i esența coruptă, schimbându-i gândurile și opiniile, rezolvându-i firile corupte, ajutându-l să înțeleagă adevărul și să obțină supunerea față de Dumnezeu, aducându-l pe calea cea bună a atingerii mântuirii – câte cuvinte a trebuit să spun pentru a obține aceste rezultate? Spune-Mi, ar fi putut un om să facă această lucrare? Cine dintre cei cu statut ar putea face această lucrare? (Nimeni nu ar putea să o facă.) Pe de o parte, omul nu o poate face. Pe de altă parte, chiar dacă o persoană ar vorbi și ar acționa, iar cuvintele pe care le-ar spune ar fi toate corecte și alții ar fi interesați de ele, dacă Duhul Sfânt nu ar lucra, ar putea atâția oameni care ascultă și predică cuvintele acestei persoane să obțină rezultatele pe care le avem acum? (Nu ar putea; nu ar putea mișca inimile oamenilor.) Cuvintele lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu lucrează în tandem pentru a face această lucrare. Dumnezeu întrupat vorbește și lucrează în coordonare cu Duhul lui Dumnezeu, în timp ce Duhul lui Dumnezeu se coordonează simultan cu acele cuvinte exprimate de Dumnezeu întrupat pentru a-i îndruma și a-i lumina pe oameni în viața lor de zi cu zi. Combinația acestor două aspecte a obținut rezultatele pe care le avem acum, precum și rezultatele care vor fi obținute în viitor. Spune-Mi, este statutul acestei persoane obișnuite – Dumnezeu întrupat – doar un statut? Nu este. Acest statut al Său nu este un fel de poziție. Nu este un simbol al imaginii solemne sau al puterii cuiva, așa cum s-ar putea referi oamenii la el. Atunci, ce este? (Este un simbol al esenței lui Dumnezeu.) Statutul Său este un simbol al faptului că El deține adevărul, calea și viața. Spune-Mi, când orice ființă umană coruptă cu statut face lucruri, are ea cooperarea lui Dumnezeu din cer? (Nu.) Prin urmare, statutul lui Dumnezeu întrupat nu este statut într-un sens simplu, ci, mai degrabă, este un simbol al identității, esenței și vieții lui Dumnezeu. Ce vreau să spun prin asta? Că nu ar trebui să-L tratezi pe Dumnezeu întrupat așa cum ai trata orice persoană cu statut din lume. Când tratezi oameni cu statut din lume, folosești filosofii pentru interacțiuni lumești pentru a te asocia cu ei. Trebuie să te ploconești și să te umilești în fața lor, să citești printre rânduri și să le urmărești expresia și să spui lucruri frumoase pentru a le face pe plac; nu poți vorbi onest, nu poți arăta nicio rezistență, nu le poți fura momentul de glorie și așa mai departe; altfel te vor suprima sau te vor face să suferi. Totuși, când te asociezi și interacționezi cu Dumnezeu întrupat, ceea ce ar trebui să respecți sunt adevărurile-principii. Dacă te asociezi și interacționezi cu El conform adevărurilor-principii și Îl poți trata corect, atunci, chiar dacă nu iei în serios statutul Său, nu Îl respecți profund, nu Îl venerezi sau nu Îl privești cu admirație și nu Îl lingușești și nu Îl flatezi, El te va trata totuși corect, nu-i așa? (Da.) Voi spuneți „da”, dar puteți reuși cu adevărat să-L tratați pe Dumnezeu întrupat conform adevărurilor-principii? (Simt că nu pot reuși încă; pot doar să mă străduiesc în acest sens.) Trebuie să muncești din greu pentru a te strădui în acest sens. Cel mai important aspect este că trebuie să urmărești adevărul și să cauți adevărurile-principii în toate lucrurile; atunci, treptat, vei fi în stare să reușești. Dacă te concentrezi asupra adevărului, vei simți că, deși Dumnezeu întrupat deține acest statut special, El este complet diferit de oamenii cu statut din rândul omenirii corupte. Când îți dai seama de acest lucru și recunoști că El este cineva cu esență divină și cu identitatea lui Dumnezeu, Îl vei trata conform adevărurilor-principii. Vei avea iubire și respect pentru El în inima ta și Îl vei trata deschis și onest. În același timp, vei fi, de asemenea, ascultător și supus din poziția unei ființe create; vei dori să fii așa și vei avea astfel de manifestări. Dacă nu îți dai seama de acest lucru, vei cugeta mereu: „Uită-te cât de mult stil au oamenii cu statut din societate; oriunde merg, sunt asaltați de oameni. Sunt educați și vorbesc într-o manieră rafinată. Aspectul lor, stilul vestimentar și îngrijirea le dau un aer de clasă, iar expresiile lor și felul în care pășesc sunt grațioase. Dintr-o privire îți poți da seama că nu sunt oameni obișnuiți. Și uită-te la organizarea pe care o au: au asistenți personali care să-i ajute cu viața și cu munca, echipe de bucătari personali pentru nevoile lor culinare, echipe de secretari personali care să scrie articole pentru ei și echipe de consilieri și grupuri de experți cu care să discute chestiuni majore. Au șoferi personali pentru când ies în oraș și piloți personali pentru când au nevoie să zboare și stau în hoteluri de cinci stele oriunde merg. Acestea sunt toate aranjamente de primă clasă. Din moment ce Dumnezeu are statut, de ce nu primește El un astfel de tratament? Dacă ar primi un astfel de tratament, nu am câștiga prestigiu și noi, cei care Îl urmăm? Să I se întindă un covor roșu în orice țară merge și să fie mulți oameni aliniați pentru a-L întâmpina în orice loc vizitează – cât de prestigios ar fi asta!” Când vei dobândi cunoaștere despre Dumnezeu, nu vei mai avea aceste pretenții sau aceste gânduri.

Deși Dumnezeu întrupat trăiește în rândul omenirii corupte, El nu este un membru al omenirii corupte, așadar nu are nevoile pe care le au oamenii corupți cu privire la lucruri precum așa-zisa poziție și așa-zisul statut. De ce nu are El nevoile pe care le au oamenii corupți? Pentru că El nu împărtășește aceleași puncte de vedere ca oamenii corupți cu privire la statut și la așa-zisa „valoare” a cuiva. El nu a trecut prin procesul de modelare și nu a fost corupt așa cum au fost oamenii corupți și El nu împărtășește aceleași gânduri și opinii ca oamenii corupți cu privire la ierarhie și la satisfacțiile oferite de statut. Așadar, în ceea ce Mă privește personal, nu am aceste lucruri în inima Mea când vine vorba de statut și de valoarea cuiva. Tot ce există în inima Mea este pur și simplu plăcerea de a fi împreună cu oamenii ca o familie, de a vorbi despre chestiuni legate de viață și de lucrare și de a vorbi despre diversele dificultăți ale oamenilor. Nu Îmi place să fac mare paradă și cu atât mai puțin Îmi place așa-zisa eleganță. V-am spus de multe ori, și acesta este un lucru pe care poate vi-l amintiți: în propria Mea viață, nu am nicio menajeră personală, niciun asistent personal și niciun secretar personal. Nu am nimic din toate acestea. Uitați-vă la acele personalități de rang înalt din societate; au oameni care doar le spală rufele, oameni care doar le pregătesc mesele și coc produse de patiserie pentru ele și șoferi personali. Ele nu trebuie să se ocupe de nimic în viața lor; există oameni care se ocupă special de lucruri în locul lor. Cu cât cineva este de rang mai înalt, cu atât este mai amplă structura sa organizațională. Chiar și un primar obișnuit sau un guvernator de provincie are o reședință oficială destinată funcției sale, ca să nu mai vorbim de cei aflați și mai sus în ierarhie. Are Dumnezeu întrupat o reședință oficială? (Nu.) Atunci am cerut Eu bisericii să Îmi ofere una? (Nu.) Nu am cerut bisericii să Îmi ofere o reședință oficială, nici nu am cerut să Îmi fie alocate o suită sau gărzi, cu atât mai puțin am avut alte pretenții. Singurul lucru este că oamenii din echipa de corectură cizelează formularea predicilor și a părtășiei Mele, le compilează sub formă de texte și le distribuie. Pot fi considerați personal de specialitate pentru lucrare, dar ei își fac datoria; nu fac lucruri pentru Mine personal. Aceasta este lucrarea bisericii. Așadar, v-am deranjat Eu vreodată cu chestiunile Mele personale? (Nu.) Să-Mi spălați rufele, să gătiți pentru Mine, să-Mi faceți curățenie în cameră, călătoriile personale – v-am deranjat Eu vreodată cu aceste lucruri? Am cerut Eu vreodată bisericii să Îmi ofere menajere personale sau asistenți personali? Nu am avut niciodată asemenea pretenții. Spuneți-Mi, faptul că nu am asemenea lucruri Mă supără? Mă întristează? Ar trebui să vă fac reproșuri și să vă spun că sunteți lipsiți de conștiință? Nu v-am făcut niciodată reproșuri cu privire la asemenea chestiuni, cu atât mai puțin am avut vreo pretenție de la voi. Eu Mă ocup de propria Mea hrană, propria Mea îmbrăcăminte, propria Mea locuință și propriul Meu transport. De obicei, Mă îmbrac în haine lejere, iar în timpul adunărilor port un costum formal; este cât se poate de simplu. Rareori Îmi duc hainele la curățătorie chimică; practic, toate sunt spălate de mână sau la mașină. Când am un câine, nu este vreo rasă de lux. Majoritatea oamenilor urmăresc și imită ceea ce mănâncă, poartă și folosesc personalitățile renumite și oamenii cu statut din lume. Ți se pare că Eu sunt la fel ca ei? Când unii oameni văd rasa de câine pe care o deține o celebritate, vor să își ia una la fel. Toți non-credincioșii au acest punct de vedere; chiar și atunci când au un câine, ei urmăresc tendințele și trebuie să își ia o rasă de lux, genul de câine pe care l-au deținut celebritățile. Câinele pe care îl am Eu este doar un câine obișnuit. Atât timp cât câinele are o personalitate bună, este afectuos și loial, ascultător, înțelege lucrurile, se înțelege bine cu oamenii și nu se complace în confort, este în regulă. Unii oameni spun: „Nu Ți-ar fi foarte ușor să ai o rasă de lux?” Ar fi foarte ușor, dar nu Mi-ar plăcea asta. Nu Mă interesez niciodată despre ce poartă sau ce folosesc oamenii faimoși, nici nu depun efort să caut asemenea informații. Nu sunt ca unii oameni care, odată ce au statut, se gândesc: „Și eu sunt o personalitate renumită acum. Trebuie să copiez orice mănâncă, poartă și folosesc personalitățile renumite și orice mașini conduc atunci când ies în oraș. Nu pot să rămân în urmă.” Nu am depus niciodată efort pentru aceste lucruri. Nu știu dacă sunt o personalitate renumită, nici nu Îmi pasă. În orice caz, în tot ceea ce fac – în toate aspectele, cum ar fi viața Mea de zi cu zi și cheltuielile lucrării – am propriile Mele principii, propriile Mele nevoi, propria Mea gamă de alegeri și propriul Meu standard. Acest standard constă pur și simplu în a fi foarte obișnuit și foarte simplu; a fi doar la un nivel mediu este în regulă. Atât timp cât îmbrăcămintea Mea, aspectul Meu și hrana, cazarea și transportul Meu sunt de așa natură încât oamenii Îmi acordă respect când le văd și, cel puțin, arăt ca o persoană demnă și integră, este suficient; este cât se poate de simplu. Cât despre faptul dacă oamenii vor avea o înaltă prețuire pentru Mine sau nu și ce statut voi deține în inimile lor după ce vor vedea felul în care Mă îmbrac, Mă aranjez și arăt, nimic din toate acestea nu contează pentru Mine. Credeți că am vreo pretenție exagerată cu privire la statut? (Nu.) Acesta este un lucru pe care nu îl puteți concepe și pe care nu îl puteți desluși. Pe scurt, vă cer doar să reușiți să credeți ceea ce vă spun. Acest lucru în sine este foarte dificil pentru tine. Știi singur ce se află în propria ta minte și ce gândești. Să poți să crezi aceste cuvinte pe care le-am rostit, să le accepți ca fiind adevărul și să le accepți ca fiind un fapt este foarte dificil pentru tine. Pe ce temelie trebuie să fie clădit acest lucru? Trebuie să fie clădit pe temelia încrederii, nu-i așa? (Ba da.) Acestea sunt gândurile și opiniile Mele față de statut și acestea sunt manifestările Mele corespunzătoare. Deși nu am însemnele obișnuite ale statutului care sunt elogiate de om sau pe care omul le cere, acest lucru nu afectează deloc lucrarea pe care o fac, nici nu Mă afectează în îndeplinirea responsabilității Mele față de voi. Nu M-aș înfrumuseța niciodată de dragul statutului pentru a vă face să aveți o înaltă prețuire pentru Mine. După cum se dovedește, ați ascultat predici până acum și încă vă descurcați destul de bine și, judecând după manifestările voastre actuale, vă dezvoltați cu toții într-o direcție pozitivă. Prin urmare, a urmări statutul, imaginea și însemnele statutului este inutil. Doar adevărul îl poate cuceri pe om și doar adevărul îl poate schimba pe om. Cuvintele lui Dumnezeu pot să schimbe omenirea și, de asemenea, pot să creeze totul. Pe de o parte, acesta este rezultatul obținut de puterea cuvintelor lui Dumnezeu și de autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu. Pe de altă parte, este, de asemenea, rezultatul obținut de lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Omul nu are nimic cu care să merite să se laude; este vorba de faptul că sunt bune cuvintele lui Dumnezeu, adevărul este bun, iar lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea pe care Duhul lui Dumnezeu a făcut-o asupra omului sunt pur și simplu prea bune. Prin faptul că Dumnezeu face lucrare în acest fel și obține acest rezultat în om, puteți vedea atunci că expresia „cuvintele lui Dumnezeu sunt mântuire pentru om” este adevărată? (Da.) Dumnezeu este credincios, cuvintele lui Dumnezeu nu rămân niciodată neîmplinite, iar Dumnezeu este, de asemenea, atotputernic – indiferent cât de neînsemnat pare să fie Dumnezeu întrupat sau cât de puțină putere pare să aibă, nu contează; nimic din toate acestea nu poate afecta exprimarea adevărului de către El, nici nu poate afecta rezultatele pe care cuvintele Sale le obțin în om. Chiar dacă, la suprafață, Dumnezeu întrupat poate părea foarte neînsemnat, poate lăsa impresia că este normal și practic și poate fi privit de sus de către om – iar omul poate chiar să înceapă să aibă noțiuni și ostilitate față de El în orice moment – deoarece El are esența lui Dumnezeu și viața lui Dumnezeu, adevărul pe care îl exprimă este pe deplin capabil să-l cucerească pe om. În cele din urmă, El este, de asemenea, capabil să-l aducă pe om înaintea lui Dumnezeu și să-l scape de firile sale corupte, astfel încât să poată fi câștigat de Dumnezeu, ducând la îndeplinire planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu și punând capăt acestui plan. Prin urmare, statutul, imaginea și alte asemenea lucruri care Îl implică pe Dumnezeu întrupat nu sunt importante. Ce este important? (Că Dumnezeu întrupat are esența lui Dumnezeu; că El este adevărul, calea și viața și că El poate exprima cuvintele lui Dumnezeu.) Ceea ce este important este că acest Dumnezeu întrupat are nu doar statutul lui Dumnezeu, ci și identitatea și esența lui Dumnezeu. El poate exprima cuvintele lui Dumnezeu, iar cuvintele Sale sunt capabile să-l cucerească pe om, să-l mântuiască pe om și să-l desăvârșească pe om, permițându-i să fie complet câștigat de Dumnezeu. Acesta este lucrul cel mai important.

Faptul de a avea părtășie despre aceste subiecte referitoare la Dumnezeu întrupat îl ajută pe om să-L cunoască pe Dumnezeu? (Da.) Indiferent despre ce subiect am părtășie cu voi, inclusiv despre diversele subiecte referitoare la Dumnezeu întrupat, nu este niciodată pentru a vă face să Mă admirați și să Mă venerați, iar apoi pentru a vă forța să acceptați suveranitatea lui Dumnezeu și să acceptați controlul lui Dumnezeu, constrângându-vă astfel încât să faceți ceea ce spune Dumnezeu. Trebuie să înțelegeți atitudinea Mea față de voi. Ori de câte ori vă ofer un anumit aspect al adevărului, am părtășie despre acesta într-un mod clar, astfel încât să îl puteți înțelege, iar apoi să chibzuiți la el și să îl experimentați voi înșivă. Cei care au disponibilitatea de a accepta adevărul și care iubesc lucrurile pozitive vor încerca să accepte puțin câte puțin aceste puncte de vedere și afirmații despre care am părtășie, iar apoi vor practica potrivit acestor cuvinte pentru a rezolva dificultățile și problemele din propriile lor vieți. Dacă cineva nu este dispus să accepte adevărul și să accepte lucrurile pozitive și doar simte în inima sa că aceste cuvinte sunt bune, fără să le practice vreodată cu adevărat – în schimb, doar stocându-le în creierul său ca pe un fel de teorie și lăsând lucrurile așa – Noi nu îi condamnăm pe astfel de oameni. Care este motivul pentru care nu îi condamnăm? Pe de o parte, oamenii au dreptul să aleagă pe ce cale să meargă. Pe de altă parte, s-ar putea ca unii oameni să fie foarte tineri chiar acum, cu o statură mică și cu o temelie superficială. Ei trebuie să treacă printr-o mare rafinare și un mare necaz și să treacă prin niște greutăți majore în viață, înainte de a putea reflecta asupra lucrurilor pozitive și asupra vieții umane. În cazul altor oameni, s-ar putea să nu fie din cauză că sunt tineri, ci deoarece nu au experimentat suficiente lucruri și nu s-au trezit încă. Ei nu au absolut nicio concepție despre lucrurile pozitive și lucrurile negative sau despre urmărirea adevărului pentru a atinge mântuirea. Cu alte cuvinte, mințile lor nu au fost încă deschise și ei nu cunosc scopul și semnificația credinței în Dumnezeu. Ei cred pur și simplu că a crede în Dumnezeu este o formă de ceremonie religioasă, că a crede în Dumnezeu este bine, că a crede în Dumnezeu înseamnă doar a fi o persoană bună și a nu face lucruri rele și că, de asemenea, le permite să aibă o destinație bună și un final bun – atât de simplu cred ei că este. Astfel, ei nu au nicio concepție despre urmărirea adevărului sau despre lucrurile pozitive și lucrurile negative. Poate că o parte dintre acești oameni vor face un pas înainte după ce vor experimenta anumite chestiuni speciale și vor fi capabili să accepte adevărul și să accepte lucrurile pozitive și să se schimbe cu adevărat. Între timp, există o altă parte de oameni care nu au experimentat niciodată greutăți majore sau care rămân deosebit de intransigenți chiar și după ce le experimentează; ei nu se schimbă niciodată cu adevărat, rămân incapabili să accepte adevărul și să accepte lucrurile pozitive și încă le place să-și urmeze propria voie și să facă tot ce poftesc în modul în care acționează, satisfăcându-și doar propriile dorințe. În consecință, acest grup de oameni nu va reuși, în cele din urmă, să facă un pas înainte și nu va dobândi adevărul. Indiferent de ceea ce experimentează oamenii în timpul credinței lor în Dumnezeu, cei care pot accepta adevărul vor fi, în cele din urmă, capabili să atingă mântuirea. Cei care nu pot accepta adevărul nu se vor căi niciodată cu adevărat, în cele din urmă, și nu vor accepta niciodată cu certitudine adevărul sau nu se vor supune niciodată cu certitudine adevărului. Astfel de oameni cred în zadar și, în cele din urmă, nu vor fi capabili să atingă mântuirea. Se poate ca ei să realizeze fapte bune în timp ce își fac îndatoririle în această perioadă; în această situație, ei vor fi, în cel mai bun caz, capabili doar să supraviețuiască la final. În ceea ce Mă privește, atitudinea Mea față de voi este că voi face tot posibilul să am părtășie cu voi despre diverse aspecte ale adevărului, inclusiv despre adevărul referitor la Dumnezeu întrupat, din multiple unghiuri și perspective. Adevărul care implică modul de abordare a statutului, despre care tocmai am vorbit, este menit să vă ajute să înțelegeți cum ar trebui să abordați statutul și să vă ajute să vă stabiliți gândurile și opiniile corecte cu privire la statut. Gândurile și opiniile Mele cu privire la statut, precum și stilul Meu de viață, apar datorită identității Mele speciale. Atunci, sunt adevărul gândurile și opiniile Mele cu privire la statut, care sunt un rezultat al identității Mele speciale? Sunt ele lucruri pozitive? Sunt ele ceea ce trebuie să dețină oamenii corupți pentru a atinge mântuirea? Sunt ele ceea ce ar trebui să dețină ființele create? (Da.) Din moment ce lucrurile despre care am discutat sunt adevăruri și lucruri pozitive, atunci, indiferent de identitatea cu care abordez acest statut și indiferent care este atitudinea Mea, voi ar trebui să acceptați aceste cuvinte ca fiind adevărul. Acestea sunt gândurile și opiniile Mele, dar ele sunt adevărul, așadar voi ar trebui să le acceptați, să le asimilați și să abordați statutul conform punctelor de vedere corecte. Scopul Meu în a vorbi despre aceste subiecte și în a avea părtășie despre acest conținut cu voi este de a vă permite să înțelegeți un aspect al adevărului. Nu vorbesc despre aceste lucruri ca o modalitate de a Mă justifica sau de a Mă apăra, cu atât mai puțin o fac pentru a vă aduce la cunoștință că sunt diferit de restul sau că sunt o persoană extraordinară. Dacă voi conștientizați doar că Dumnezeu întrupat nu are nicio corupție, că Dumnezeu întrupat nu este un membru obișnuit al omenirii și că El este o persoană specială, atunci acesta nu este în întregime adevărul pe care vreau să îl înțelegeți. Indiferent despre ce conținut am părtășie și indiferent ce exemple specifice sunt implicate, în cele din urmă, totul se rezumă la a vă ajuta să înțelegeți adevărul. Tot ceea ce vă ofer și despre care am părtășie cu voi implică puncte de vedere despre cum să abordați tot felul de lucruri. Cerința Mea pentru voi este să fiți capabili să înțelegeți și să acceptați gândurile și opiniile corecte și să recunoașteți și să renunțați la acele gânduri și opinii incorecte. Adică, trebuie să fiți capabili să discerneți lucrurile pozitive, precum și lucrurile negative, să acceptați lucrurile pozitive și să renunțați la lucrurile negative. Judecând după subiectele referitoare la modul de abordare a statutului despre care am avut părtășie, ați spune că gândurile, opiniile, principiile și metodele Mele cu privire la statut sunt lucruri pozitive? Sunt ele în conformitate cu adevărul? Sunt ele adevăruri-principii pe care ar trebui să le respectați? (Da.) Dacă M-ați înțeles, atunci nu am rostit aceste cuvinte în zadar. Care sunt gândurile și opiniile non-credincioșilor cu privire la statut? Există vreun aspect al acestora care este în conformitate cu adevărul sau cu umanitatea? Care este esența gândurilor și opiniilor lor cu privire la statut? Este ea detestabilă și ticăloasă? (Da.) Gândurile și opiniile lor sunt toate egoiste, detestabile și ticăloase; ele sunt corupătoare și devastatoare pentru toată lumea. Indiferent dacă ai sau nu statut printre oameni, dacă ceea ce accepți sunt aceste gânduri și opinii false, atunci, chiar dacă ai statut, ești una dintre victimele acestor gânduri și opinii; chiar dacă ești cineva cu beneficii asigurate, ești una dintre victimele lor; chiar dacă aparții clasei conducătoare, ești una dintre victimele lor. Ce înseamnă să fii o victimă a acestor gânduri și opinii? Înseamnă că ești, de asemenea, cineva care a fost corupt și devastat de astfel de gânduri și opinii și de astfel de tendințe rele. Pentru că ceea ce accepți sunt gânduri și opinii false și ticăloase și pentru că nu doar le accepți, ci le și aplici, ești una dintre victimele lor. Atunci, cum poate cineva să iasă din această corupție și devastare și să evite să mai fie rănit de ea? Există o singură cale, și anume să accepte gândurile și opiniile corecte. Ce gânduri și opinii corecte? Gânduri și opinii despre cum să abordezi statutul în mod corect: a nu fi controlat sau înrobit de statut, a nu folosi statutul pentru a căuta câștig personal, a nu folosi statutul pentru a-i devasta și a-i corupe pe alții sau a-i exploata pe alții – a nu-i forța pe alții să facă ceva. Când ai statut, în tot ceea ce faci, ești capabil să cauți adevărurile-principii, să renunți la interesele tale personale și chiar să te răzvrătești împotriva facilităților și condițiilor favorabile pe care ți le aduce statutul și să le respingi. În loc să te bucuri de beneficiile statutului, ești capabil să îți îndeplinești responsabilitățile, îndeplinind responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinești conform statutului pe care îl deții. Deși conținutul acestor câteva propoziții nu este mult, punerea lor în practică nu este o sarcină ușoară pentru oamenii corupți. Când nu ai statut, simți că „a nu te bucura de beneficiile statutului” este doar o chestiune de a face ceea ce se spune și că este ușor de realizat. Dar când deții statut, „a nu te bucura de beneficiile statutului” nu mai este doar o chestiune de a urma o rețetă. Îți cere să renunți la lucruri, îți cere să te răzvrătești, îți cere să lași lucrurile în urmă și îți cere să practici conform principiilor corecte de practică, tratând pe toată lumea cu justețe și tratând fiecare chestiune cu justețe și cu obiectivitate, conform adevărurilor-principii. Adesea, când este nevoie să pui în practică această vorbă, asta îți implică interesele personale. Când nu ai statut, spui: „Nu mă bucur de beneficiile statutului; nu sunt dispus să mă bucur de beneficiile statutului.” Oricine poate spune aceste cuvinte. Dar când ești într-o poziție de a te bucura de beneficiile statutului, să renunți la ele și să cauți doar să îți faci bine datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu nu mai este atât de simplu, nu-i așa? (Așa e.) Acest lucru se rezumă la faptul dacă iubești adevărul și dacă te poți răzvrăti împotriva trupului.

Chestiunea despre care am avut părtășie adineauri a vizat subiectul modului în care Dumnezeu întrupat tratează statutul. Acum că am terminat de avut părtășie despre cum ar trebui privit statutul, haideți să avem părtășie despre cum ar trebui privită suferința. Acesta este un subiect despre care oamenii vorbesc adesea unii cu alții. Modul în care cineva privește suferința implică gândurile și opiniile sale, precum și principiile sale de practică. Cum privesc oamenii suferința? Suferința este ceva ce oamenii întâlnesc și experimentează frecvent în viețile lor sau în cursul credinței în Dumnezeu și este, de asemenea, un subiect pe care îl discută adesea. Majoritatea oamenilor asociază suferința cu capitalul lor personal, cu poziția lor și cu statutul lor, precum și cu destinația lor viitoare. Prin urmare, majoritatea oamenilor au anumite gânduri atunci când suferă și acordă o mare importanță acestui fapt. În special, ce greutăți a îndurat cineva; prin ce fel de suferință a trecut; cât timp a suferit; câți alți oameni știu despre suferința sa, câți alți oameni au văzut-o și câți alți oameni o recunosc – toate acestea sunt subiecte care îi preocupă foarte mult pe oameni. În plus, modul în care cineva poate folosi suferința pentru a câștiga statut în inimile altor oameni, modul în care o poate folosi pentru a obține lucrurile pe care și le dorește, cum ar fi beneficii, prestigiu, statut, prețuirea altora și glorie personală, și chiar modul în care poate câștiga afecțiunea, recunoașterea, acceptarea și faptul de a fi ținut minte de casa lui Dumnezeu sau de Dumnezeu prin suferință – acestea sunt, de asemenea, lucruri asupra cărora oamenii se concentrează în inimile lor. Prin urmare, problema suferinței atârnă mai greu în inimile oamenilor decât practicarea adevărului. Așadar, cum anume ar trebui privită suferința într-un mod care este corect și în concordanță cu adevărurile-principii? Cum privesc Eu suferința? De-a lungul anilor, când am avut părtășie cu voi – și în timpul interacțiunilor Mele de zi cu zi cu voi – am vorbit Eu vreodată despre ce greutăți am îndurat, cât timp am suferit, care au fost scopul și semnificația suferinței Mele sau care au fost sentimentele Mele după ce am suferit? Din câte vă amintiți, am vorbit Eu vreodată despre aceste subiecte? Există vreo consemnare a acestui lucru în vreun text scris, sau în înregistrările audio ale predicilor, sau în cuvintele pe care le-ați auzit? (Nu, nu din câte ne amintim.) În trecut, am auzit circulând printre voi povestea că, într-un an, în timpul Anului Nou Chinezesc, nu am avut unde să merg și nu am avut o casă la care să Mă întorc, că frații și surorile nu M-au găzduit și că ulterior am rătăcit pe străzi; s-a zis că am îndurat această suferință. S-a întâmplat acest lucru cu adevărat? (Dumnezeu a spus într-o predică anterioară că Tu nu ai experimentat niciodată acest lucru. Aceasta a fost o poveste răspândită de oameni.) Eu Însumi nici măcar nu am știut despre asta. Cum aș putea să știu despre ceva ce nu am experimentat niciodată? Ceea ce am făcut a fost să clarific această chestiune, nu-i așa? Această situație pur și simplu nu s-a întâmplat niciodată. Așadar, din câte vă puteți aminti, Eu practic nu vorbesc despre suferință, nu-i așa? (Așa e.) În ceea ce privește chestiunea suferinței, majoritatea oamenilor consideră că suferința este o formă foarte bună de practică pentru a câștiga capital personal, pentru a obține prețuirea altora și pentru a-i face să aibă o impresie favorabilă despre sine; ei consideră că este cea mai de bază practică implicată în credința în Dumnezeu. Indiferent de modul în care o privesc oamenii, ascultați acum care sunt gândurile și opiniile Mele cu privire la chestiunea suferinței.

Există mai multe feluri de suferință. Cel mai obișnuit fel de suferință este acela în care oamenii îndură o oarecare suferință pentru a-și proteja propriul statut, pentru a-și menține prestigiul printre alții și pentru a obține perspective bune și o destinație bună. Acest lucru include a sta treaz până târziu și a se trezi devreme în realizarea îndatoririlor personale și a nu mânca mâncare bună sau a nu se îmbrăca frumos. Există, de asemenea, unii oameni care se leapădă de familiile și de carierele lor pentru a predica evanghelia și a-și face îndatoririle. Nu numai că guvernul îi arestează și îi persecută, dar nici familiile lor nu îi înțeleg și chiar îi persecută și îi împiedică. Unii soți și unele soții chiar amenință cu divorțul și există, de asemenea, bârfele nefondate, calomniile și răspândirea de zvonuri din partea rudelor lor. Ei au îndurat multă suferință. Totuși, pentru a obține perspective bune și o destinație bună și pentru a-și păstra statutul și prestigiul, indiferent cât de mult suferă sau cât de mare este suferința lor, oamenii care suferă în acest fel continuă să facă lucrarea ca întotdeauna, fără să renunțe vreodată. Pe scurt, oamenii de acest fel suferă de dragul statutului și prestigiului lor și de dragul perspectivelor și destinației lor. Ei aleargă de colo-colo departe de casă pentru perioade lungi de timp, fiind tratați cu răceală de alții și fiind ostracizați și înțeleși greșit de alții, îndurând multă suferință pe care oamenii obișnuiți nu o îndură. Spuneți-Mi, are vreo valoare suferința de dragul statutului și prestigiului cuiva sau de dragul perspectivelor și destinației cuiva? (Nu.) Ține Dumnezeu minte acest lucru? (Nu.) Singurul lor scop în a suferi este de a-i face pe conducători și lucrători, precum și pe frați și surori, să îi respecte foarte mult și să îi admire, astfel încât frații și surorile să continue să îi aleagă drept conducători la următoarele alegeri. Ei tratează suferința ca pe obiectivul a ceea ce urmăresc. Pentru a-și păstra statutul, ei pot îndura orice fel de suferință. Ei renunță la perspectivele și la carierele lor lumești și chiar își părăsesc mediile de viață superioare, îndurând multă suferință. După ce oamenii de acest tip îndură această suferință, ei se fălesc peste tot, având adesea părtășie, în timpul adunărilor sau atunci când îi emondează pe alții, despre cum au suferit. Scopul lor în a face acest lucru este foarte simplu: este doar pentru a-și proteja propria mândrie și a-și proteja propriul statut și propria vanitate. Astfel, suferința pe care o îndură nu are nicio valoare. Ei nu ajung să se cunoască pe ei înșiși prin această suferință, cu atât mai puțin devin capabili să practice adevărul. Acest fel de suferință nici măcar nu merită adus în discuție. Unii oameni suferă doar de dragul statutului și reputației lor și pentru perspectivele și destinația lor. Ei pot suporta tot felul de trude pentru a-și proteja statutul și reputația și pot îndura orice fel de suferință pentru a câștiga binecuvântări. Totuși, ei nu fac niciodată un pas în față pentru a face un pic de lucrare sau pentru a spune un singur cuvânt ca să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu, să protejeze interesele casei lui Dumnezeu sau să protejeze interesele fraților și surorilor. Chiar dacă a face acest lucru nu ar necesita nicio suferință sau ar necesita doar o singură propoziție, ei nu o pot face. Prin urmare, toată suferința îndurată de oamenii de acest tip este în zadar, iar Dumnezeu nu o aprobă. Oamenii de acest tip sunt pur și simplu farisei ipocriți; ei sunt oameni care îi induc în eroare pe alții și sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu. De dragul statutului lor, ei se pot trezi devreme și pot sta treji până târziu pentru a-și face îndatoririle și pot îndura suferința și oboseala. Ei pot să lucreze ore lungi fără oprire sau chiar să nu își ia nicio zi liberă tot anul. Ei aleargă de colo-colo ocupați doar pentru propriul statut, iar tot ceea ce spun este pentru a-și proteja propriul statut, propria mândrie și propria reputație. Când cineva face ceva care contravine cu adevărat rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu, ei nu îl critică niciodată, cu atât mai puțin îl opresc. Așadar, suferința lor este pur și simplu de dragul propriei reputații și al propriului statut și pentru interesele lor personale. Nu numai că nu este ținută minte de Dumnezeu, dar este și condamnată. În special, ei folosesc suferința drept capital personal cu care să le dea frecvent lecții altora și să încerce să se târguiască cu Dumnezeu, sperând că Dumnezeu le va vedea suferința și le va da o evaluare bună. De asemenea, ei Îl testează frecvent pe Dumnezeu pentru a vedea dacă El este mulțumit de suferința lor și dacă pot câștiga binecuvântări pentru suferința pe care au îndurat-o. Prin urmare, pe baza naturii suferinței unor astfel de oameni, nu numai că nu este ținută minte, ci este chiar condamnată; și nu numai că nu este un fel de faptă bună, ci este un fel de faptă rea. Oamenii de acest tip se laudă frecvent cu cât de departe au călătorit și cu cât de mult au suferit de dragul de a face lucrarea bisericii și îndatoririle lor, precum și cu bolile grave de care se îmbolnăvesc și cu cât de multe medicamente trebuie să ia. Când iau medicamente, o fac adesea în fața fraților și surorilor, astfel încât aceștia să îi vadă luându-le. Ei născocesc modalități de a aduce la cunoștința mai multor oameni cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit și cât de mare este prețul pe care l-au plătit și că iau medicamente doar după ce s-au îmbolnăvit din cauza surmenajului. Ei fac acest lucru astfel încât oamenii să îi respecte foarte mult, să îi admire și să îi venereze. Nu sunt dezgustători oamenii de acest tip? (Ba da.) Așadar, suferința unor astfel de oameni nu face nici doi bani; este grețoasă. Ba chiar, o mare parte dintre oamenii de acest tip nu pot face nicio lucrare reală. Ei fac lucrare doar de ochii lumii, pentru a crea o fațadă pe care să o vadă alții. Ei nu spun un singur cuvânt și nu fac un singur lucru care ar putea ofensa pe cineva. Când vine vorba de chestiuni care implică protejarea lucrării bisericii, ei nu scot o vorbă și nu fac nici cea mai mică lucrare. Când întâlnesc pe cineva care provoacă perturbări și tulburări lucrării bisericii, ei nu tratează acea persoană conform principiilor, ci mai degrabă acționează pe baza sentimentelor. Dacă văd pe cineva de care nu le place provocând perturbări și tulburări lucrării, vor lua atitudine un pic și vor face câte ceva, profitând de ocazie pentru a se da mari și a acumula capital personal, iar când va veni vremea, vor încerca să își asume meritele și să fie recompensați. Dar dacă cel care provoacă perturbări și tulburări lucrării este cineva de care le place sau cineva care îi susține, nu numai că nu îl expun sau nu îl opresc, dar îl și tolerează, îl protejează și îl acoperă, folosind scuza care sună frumos că „statura lui este mică, așadar trebuie să dăm dovadă de răbdare și să îl sprijinim”. În realitate, de dragul de a-și proteja propriul statut încearcă ei să nu ofenseze pe nimeni. Chiar și așa, ei tot vor să se folosească de suferința lor pentru a-i face pe oameni să îi respecte foarte mult și să se folosească de suferința lor pentru a-și proteja propriul statut. Unii oameni se prefac de obicei că sunt foarte ocupați. Când mănâncă, ei doar înmoaie intenționat puțin orez în apă fiartă simplă sau doar combină niște murături cu o chiflă gătită la abur și merg la o adunare imediat după ce termină de mâncat, făcându-i pe frați și pe surori să vadă că pot cu adevărat să îndure greutăți. Ei poartă mereu același articol de îmbrăcăminte, nespălându-l nici măcar atunci când este murdar, și le spun altor oameni: „Uite, sunt atât de ocupat încât nici măcar nu am timp să mănânc sau să îmi spăl rufele!” Unii oameni stau la discuții deșarte cu alții și pierd timpul în timp ce își fac îndatoririle și totuși se prefac că țin o adunare și că au părtășie cu ei. Pare ca și cum ar fi ocupați făcându-și îndatoririle de dimineața până noaptea și chiar dorm prăbușiți peste computer noaptea, când ar trebui să se odihnească. Ei fac acest lucru astfel încât oamenii să vadă cât de mult suferă și cât de mare este prețul pe care îl plătesc făcându-și îndatoririle. Ei au frecvent părul dezordonat și fețele murdare și chiar stau perioade lungi fără să își schimbe sau să își spele hainele sau să facă un duș, doar pentru a-i face pe oameni să știe cât de mult suferă și cât de mult pot plăti un preț. Spuneți-Mi, ce valoare are îndurarea acestei suferințe? Nu este totul doar o fațadă? (Ba da.) O parte din lucrarea din casa lui Dumnezeu este un pic aglomerată, dar nu până în punctul de a-i lăsa pe oameni cu părul dezordonat, fețele murdare și fără nicio asemănare umană, nu-i așa? Unele biserici au condiții de trai relativ sărace, dar nu până în punctul în care oamenii de acolo mănâncă doar chifle gătite la abur și murături în fiecare zi, nu? Poate că acesta este cazul în câteva locuri specifice, dar nu este posibil ca majoritatea locurilor să fie așa. Indiferent cât de agitată devine lucrarea casei lui Dumnezeu, cel puțin, trebuie să menții opt ore de somn odihnitor – nu se pune problema că nici măcar nu poți beneficia de opt ore de somn, nu-i așa? Asta excluzând circumstanța specială ocazională care ar putea persista o zi sau două. În China continentală, unii dintre aleșii lui Dumnezeu devin fugari pentru a evita arestarea și persecuția din partea regimului Satanei. Uneori ei dorm și se odihnesc în peșteri, căpițe de fân și grajduri. Acestea sunt circumstanțe speciale. După ce vin peste hotare, dacă oamenii creează în mod deliberat niște „medii de suferință” și se „antrenează” în mod deliberat în cum să sufere, nu sunt ei, practic, călugări asceți? De ce i-am numi așa? Pentru că tot ceea ce fac este doar să îndure în mod deliberat o oarecare suferință, respectând niște reglementări și disciplinându-și trupurile, după care simt că s-au schimbat. Apoi se laudă în fața altora cu privire la cât de mult au suferit, sperând să înduioșeze atât Cerul, cât și pe oamenii de rând, și astfel să caute prestigiu și beneficii pentru ei înșiși și să obțină destinația bună pe care și-o doresc. Această cale este irealizabilă. Când Dumnezeu determină finalul cuiva, El nu Se uită niciodată la cât de mult a suferit acel cineva sau dacă a trudit și a adus mari contribuții, nici nu Se uită vreodată la vârsta lui. Pe ce Își bazează Dumnezeu determinarea finalurilor oamenilor? El o bazează pe faptul dacă oamenii au sau nu adevărul. Dacă tu te concentrezi doar asupra suferinței, dar nu ai dobândit adevărul, atunci, indiferent cât de mult ai suferit, a fost în zadar. Dacă suferi fără principii și, de asemenea, creezi greutăți pentru tine însuți și suferi în mod deliberat, atunci ești pur și simplu sortit să suferi. Suferința ta nu este demnă de milă; tu însuți ți-ai atras-o. Dumnezeu nu i-a cerut omului să sufere. Dumnezeu îl judecă și îl mustră pe om și îl încearcă și îl rafinează pe om, nu pentru a-l face să sufere, ci pentru a-l mântui de firile sale corupte. O mare parte din suferința pe care o îndură omul este cauzată de firile sale corupte; nu a fost niciodată intenția lui Dumnezeu să îl facă pe om să sufere.

Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile pentru omenire – soarele, luna și stelele, lumina soarelui, aerul, solul, apa, cele patru anotimpuri, precum și tot felul de lucruri materiale necesare pentru viața și supraviețuirea omenirii. Există lucruri de mâncat, de băut, de folosit și de privit; tot felul de lucruri vii de-a lungul celor patru anotimpuri sunt din abundență, nu-i așa? (Da.) Există cereale, legume, fructe și fructe cu coajă lemnoasă, lucruri care cresc în copaci și în pământ; tot felul de lucruri materiale diferite sunt extrem de abundente, cu o ofertă completă din fiecare aromă și culoare. Dumnezeu intenționează ca omul să se bucure de purtarea de grijă care vine de la El; purtarea de grijă pe care omul o primește de la Dumnezeu este bogată și abundentă, iar omul este hrănit de ea. După cum poți vedea, ceea ce primesc ființele create de la Creator este bogat și abundent, nesfârșit și inepuizabil. Dumnezeu este perfect dispus să îl lase pe om să se bucure de toate acestea, iar ființele create ar trebui, pe bună dreptate, să se bucure de toate acestea oferite de Creator. Lucrul de care se bucură ființele create de la Dumnezeu sunt binecuvântări, nu suferință. Intenția inițială a lui Dumnezeu în crearea omenirii nu a fost de a-l face pe om să sufere, ci de a-l face pe om să se bucure de purtarea de grijă care vine de la Dumnezeu în timp ce experimentează călătoria vieții. Diversele feluri de creaturi vii și lucruri vii create de Dumnezeu sunt din abundență; nimic nu lipsește. Acest lucru include lucruri de auzit – uitați-vă cum Dumnezeu S-a gândit până și la ciripitul păsărilor și la cântecul greierilor pentru om. Adică, Dumnezeu S-a gândit la tot ceea ce aduce mulțumire, confort și liniște lumii interioare a omului. Ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru ființele create este din abundență. Când ființele create se bucură de tot ceea ce a dăruit Dumnezeu, ele se bucură de binecuvântări. Acei oameni care sunt ca niște călugări asceți cred că Dumnezeu vrea doar să îl facă pe om să sufere, că El pur și simplu nu vrea ca omul să se bucure de binecuvântări, că, și atunci când condițiile permit acest lucru, El nu îl lasă pe om să se bucure de ele, ci doar îl face pe om să sufere. Ei cred că Dumnezeu este fericit, mulțumit și Și-a atins scopul atunci când omul se confruntă cu suferință și cu oboseală extreme. Spuneți-Mi, nu nutresc oamenii de acest tip intenții rele? Nu este aceasta o interpretare denaturată a intențiilor lui Dumnezeu? (Ba da.) De unde a venit această idee? A venit de la Satana, nu-i așa? (Da.) Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar Satana nu recunoaște acest lucru. El nu știe cum să le gestioneze sau să le mențină și nu vrea ca toate aceste lucruri vii să continue să existe. Astfel, el le deteriorează și le distruge, astfel încât omul să nu se poată bucura de tot ceea ce a creat Dumnezeu. El îl induce în eroare și îl corupe pe om pentru a-l face să aibă o impresie bună despre el și pentru a-l face să îl venereze și să îl respecte foarte mult. Satana face propriul său lucru și I se opune lui Dumnezeu în toate. Dumnezeu îi permite omenirii să se bucure de toate acestea, în timp ce Satana privează omenirea de dreptul de a se bucura de ele, nu lasă omenirea să se bucure de ele și doar îl face pe om să sufere. Dumnezeu lasă omenirea să gestioneze toate lucrurile și să se bucure de toate lucrurile, în timp ce Satana distruge toate lucrurile. El ignoră existența tuturor lucrurilor, disprețuiește existența tuturor lucrurilor, condamnă existența tuturor lucrurilor și îl face în mod deliberat pe om să caute suferința. Uitați-vă la legile pe care Dumnezeu le-a poruncit pentru om: când soarele apune și se întunecă noaptea, omul ar trebui să își odihnească trupul. Oboseala după munca de o zi este alinată prin odihnă. După ce se odihnește o noapte, forța fizică a omului este restabilită și el este plin de energie. A doua zi, când soarele răsare, omul se simte revigorat și începe o altă zi de muncă. Aceasta este o lege atât de minunată! Unii oameni nu respectă această lege. Ei încep să lucreze doar când se întunecă noaptea și stau treji până la patru sau cinci dimineața și abia apoi merg la culcare, vrând să întoarcă programul de muncă și de odihnă cu susul în jos. Dumnezeu spune că, atunci când soarele apune și luna răsare, omul ar trebui să își oprească munca pentru ziua respectivă și să se relaxeze treptat și să înceapă să se odihnească; el ar trebui să lucreze sau să se odihnească potrivit legilor care guvernează mișcarea soarelui, lunii și stelelor și nu ar trebui să acționeze împotriva acestei legi. Acești oameni care „suferă” insistă să facă exact opusul. Când ar trebui să se odihnească, ei nu dorm; ei stau treji până târziu în mod deliberat și chiar devin deosebit de entuziasmați. Când alții dorm cel mai profund, este momentul în care ei sunt cei mai ocupați, când suferă și se obosesc. Apoi, când este vremea să lucreze în timpul zilei, mai au ei energie? Mai poate energia lor să susțină o zi de muncă? (Nu.) Ei nu au de ales decât să doarmă o oră sau două și apoi să se trezească pentru a continua să lucreze. Dimineața, când alții mănâncă, ei dorm. În timpul zilei, când alții lucrează normal, ei ațipesc și sunt amețiți. Dar noaptea, când alții se odihnesc, ei se înviorează și încep să lucreze și să se ocupe de diverse lucruri. Nu înseamnă asta a întoarce programul de muncă și de odihnă cu susul în jos? Nu este acest lucru anormal? (Ba da.) Și totuși, ei se simt destul de mulțumiți de ei înșiși, gândindu-se că nimeni altcineva nu poate îndura la fel de multă suferință ca ei, că ceilalți oameni sunt doar niște oameni de rând. La miezul nopții, când alții sunt pe cale să se odihnească, ei chiar spun: „Te odihnești atât de devreme?” Cealaltă persoană spune: „Este miezul nopții; este deja foarte târziu. În plus, nu mai am deloc energie; eficiența muncii mele va avea de suferit și nu voi obține rezultate bune. Când este timpul să ne odihnim, trebuie să ne odihnim.” Ei spun: „A merge la culcare la miezul nopții este prea devreme! Eu încep să lucrez la miezul nopții și nu mă duc la culcare până la patru sau cinci dimineața.” Este ceva în neregulă cu capul lor, nu-i așa? Nu numai că se chinuie pe ei înșiși, dar îi și constrâng pe alții. Când alții se odihnesc la miezul nopții, ei chiar îi judecă, spunând: „Te complaci în confort trupesc și nu ai hotărârea de a suferi. Din moment ce Dumnezeu ți-a dat o însărcinare atât de importantă, trebuie să lucrezi până târziu în noapte și să suferi; trebuie să stai treaz cel puțin până la două dimineața și abia apoi să mergi la culcare. Doar asta înseamnă să fii devotat datoriei tale.” Dacă cineva stă treaz până la două dimineața și abia apoi merge la culcare, va mai avea energia de a-și face îndatoririle în timpul zilei? (Nu.) Conform legilor naturale care guvernează corpul uman, dacă cineva merge la culcare la două dimineața, nu se va putea trezi până la șapte sau opt dimineața. După ce se va trezi, va fi epuizat fizic, amețit mental, picioarele îi vor fi umflate și se va simți inconfortabil peste tot. Chiar dacă trage un pui de somn după-amiaza, corpul său tot nu își va reveni, pentru că a acționat împotriva legilor poruncite de Dumnezeu pentru om, nu-i așa? (Așa e.) Ei nu numai că suferă astfel ei înșiși, dar cer și ca alții să sufere la fel ca ei. Dacă alții nu fac lucrurile în felul lor, ei vin cu o bază teoretică pentru a-i condamna. Oamenii confuzi care sunt de statură mică și nu au discernământ sunt astfel constrânși; ei le urmează exemplul, forțându-se să stea treji puțin câte puțin, ajungând treptat în punctul în care se odihnesc după ora două. Ei chiar se gândesc: „A avea hotărârea de a suferi chiar nu este ușor. Trebuie să învățăm să îndurăm, să învățăm să ne bazăm pe perseverență pură, să învățăm să ne răzvrătim împotriva trupului și să învățăm să acționăm împotriva legilor naturale. Dacă ne este cu adevărat insuportabil de somn, ar trebui practic să ne torturăm pentru a ne împiedica trupul să doarmă. Doar asta înseamnă a fi devotat însărcinării date de Dumnezeu și a avea hotărârea de a suferi și doar oamenii care fac acest lucru pot atinge mântuirea!” Uitați-vă, nu este acest impuls al lor cam la fel cu cel al călugărilor și călugărițelor din temple? (Ba da.) La fel ca și călugării asceți, ei știu doar cum să îndure suferința; înțelegerea adevărului, practicarea adevărului și atingerea mântuirii lipsesc cu desăvârșire din inimile lor. Pot astfel de oameni să atingă mântuirea, atunci? Nu sunt ei distruși? (Ba da.) Cum se ajunge la acest lucru? Este rezultatul faptului de a fi spălat pe creier de gânduri și opinii eronate, de a fi influențat și devastat de gânduri și opinii eronate. Toate acestea sunt cauzate de faptul că oamenii nu înțeleg adevărul; sunt cauzate de faptul că ei sunt profund răniți de gânduri și de opinii eronate și sunt incapabili să practice conform adevărurilor-principii. Așadar, în cele din urmă, alți oameni sunt cei care te induc în eroare și te corup sau Satana este cel care te induce în eroare și te corupe? Pe scurt, gândurile și opiniile eronate pe care le acceptă omul provin de la Satana, nu de la Dumnezeu; ele sunt lucruri negative, nu adevărul. La exterior, pare că ai acceptat anumite gânduri și opinii de la alți oameni. În realitate, însă, aceste gânduri și opinii nu provin de la Dumnezeu, ci de la Satana. La exterior, pare că alți oameni îți vorbesc, dar, de fapt, Satana este cel care îți insuflă aceste puncte de vedere. Punctele de vedere insuflate omului de către Satana nu sunt, de asemenea, propagate prin om? Dacă nu înțelegi adevărul și nu poți susține adevărurile-principii, vei fi, în cele din urmă, indus în eroare. Odată indus în eroare, vei fi exact ca niște călugări asceți, știind doar cum să suferi și să respecți reglementările în fiecare zi, în timp ce încă te gândești că practici adevărul. În cele din urmă, vei fi pedepsit și vei muri fără să fi câștigat nimic. Ți se pare că merită să înduri acest fel de suferință? (Nu.) Unde îi duce pe oameni, în cele din urmă, îndurarea unei astfel de suferințe? (În iad.) Ei sfârșesc în iad, unde îi dau raportul Satanei. I-a vrut Dumnezeu? (Nu.) Astfel de oameni au îndurat atât de multă suferință și s-au crezut atât de devotați lui Dumnezeu, așadar cum au ajuns să îi dea raportul Satanei în cele din urmă? De ce nu i-a vrut Dumnezeu? Este păcat că e așa? (Nu, nu este.) În credința în Dumnezeu, dacă oamenii se concentrează doar asupra respectării reglementărilor și asupra suferinței, dacă urmăresc doar să câștige binecuvântări, dar nu urmăresc adevărul, dacă nu se pot supune lui Dumnezeu, dacă încă trăiesc după firi satanice și sunt încă ai Satanei, atunci, indiferent cât de mult suferă astfel de oameni, le va fi imposibil să atingă mântuirea. Toate acestea sunt determinate de calea pe care o parcurg oamenii înșiși.

Când unii oameni văd pe cineva cu o mare hotărâre de a îndura suferința – indiferent dacă suferința pe care o îndură acea persoană are sau nu sens – ei tânjesc în mod special să devină persoane care pot să îndure suferința. În special, tânjesc să devină genul de persoane care pot să-și disciplineze trupul, care pot să se răzvrătească împotriva propriului trup și care pot să se răzvrătească împotriva dorințelor extravagante ale trupului; ei au o admirație specială pentru cei care sunt capabili de suferință. Genul de persoană care tânjesc să devină pare să fie cineva detașat de viața lumească și care trăiește într-un vid, fără ambiții sau dorințe umane, fără hobbyuri, interese sau chiar alegeri personale – cineva care nu are deloc niciunul dintre aceste lucruri și este lipsit de dorințe și de pofte. În inimile lor, ei îi admiră în mod deosebit pe oamenii de acest tip, spunând: „Cum de nu au motive egoiste? Cum de nu au preferințe sau dorințe personale și sunt atât de capabili de suferință? Eu de ce nu pot să sufăr? Sunt prea profund corupt! Pot doar să spun că a mea corupție este mai profundă decât a lor.” Odată ce au astfel de gânduri și de puncte de vedere, ei lansează o ofensivă împotriva lor înșiși: atunci când le este foame și vor să mănânce, se abțin și nu mănâncă; atunci când le este sete și vor să bea apă, se controlează și nu beau; atunci când este timpul să doarmă, intenționat nu dorm; orice ar vrea să facă, intenționat nu fac, și orice nu ar vrea să facă, intenționat fac – pur și simplu fac exact opusul. Nu acordă absolut nicio atenție lucrurilor care sunt necesare, lucrurilor care ar trebui făcute, responsabilităților și obligațiilor care ar trebui îndeplinite și regulilor și principiilor de viață care ar trebui respectate din perspectiva umanității normale și, în schimb, acționează intenționat împotriva acestor lucruri. Unii merg chiar până acolo încât acționează deliberat prin încălcarea regulilor și caută în mod deliberat suferința. De exemplu, când este timpul să se odihnească noaptea, se forțează să-și îndure oboseala și să nu doarmă. Dacă le plac alimentele dulci, mănâncă doar alimente picante sau amare. Când lucrează, aleg în mod specific sarcinile care nu le plac. Ei se instruiesc doar să depășească dificultățile și se instruiesc să poată suferi, respingând toate lucrurile de care au nevoie și care le plac și răzvrătindu-se împotriva lor și acceptând toate lucrurile care le displac și de care nu au nevoie. Ei simt că a acționa în acest fel înseamnă a practica adevărul și că lui Dumnezeu cu siguranță Îi va plăcea foarte mult și va accepta acest lucru; ei cred că, cu cât este mai mare suferința pe care o îndură și cu cât simt mai mult disconfort și mai multă durere, cu atât mai mult Dumnezeu Se va bucura și va accepta acest lucru. Spuneți-Mi, ce fel de gânduri și de puncte de vedere sunt acestea? Nu este acest lucru extrem? (Ba da.) Există chiar și unii oameni care, pentru a suferi și a-și disciplina trupurile, stau tot timpul în fața computerului, indiferent dacă au lucruri de făcut sau nu, și, de asemenea, își stabilesc o regulă conform căreia trebuie să lucreze douăsprezece ore în fiecare zi, indiferent dacă acest lucru dă sau nu rezultate sau dacă sunt sau nu eficienți. Nu se odihnesc nici măcar atunci când mintea li se încețoșează și nu merg la doctor nici măcar atunci când se îmbolnăvesc. Ei cred că asta înseamnă a se răzvrăti împotriva trupului, gândindu-se: „Nu pot să-i permit acestui trup bătrân să facă ce vrea; trupul nu trebuie să se simtă confortabil. Dacă se simte confortabil, va face lucruri rele, așa că trebuie să-l fac să sufere. Odată ce suferă, va ști cât de dificil Îi este lui Dumnezeu să lucreze și, odată ce suferă, va fi capabil să devină liniștit înaintea lui Dumnezeu.” Ce fel de logică este aceasta? Judecând după elanul lor, par să aibă un pic de hotărâre și să fie dispuși să practice adevărul, dar nu sunt metoda și abordarea lor un pic denaturate, un pic extreme? (Ba da.) Ei cred că suferința reprezintă practicarea adevărului, că suferința reprezintă a-și face datoria cu devotament și că suferința reprezintă a-și face datoria în mod eficient. Ei cred că suferința este cel mai înalt adevăr-principiu și cea mai exactă formă de practică și că asta înseamnă a urmări adevărul. Acest mod de a înțelege lucrurile este extrem de problematic! Ei cred că dacă cineva poate să sufere și cât de mult suferă reprezintă standardul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a determina ce final va avea în cele din urmă; ei cred că acesta este adevărul. Este corect acest punct de vedere al lor? (Nu.) Atunci de ce încă se agață de el? (Pentru că sunt influențați de gândurile și de punctele de vedere eronate ale Satanei.) Acesta este un aspect al problemei; are de-a face, de asemenea, cu înțelegerea oamenilor și cu noțiunile lor. Ei doar se hrănesc cu iluzii, trăind în mijlocul noțiunilor și al închipuirilor lor, crezând că suferința poate fi dată la schimb pentru un final și o destinație bune. Ei nu caută niciodată adevărul în această chestiune – nu caută niciodată să înțeleagă cum privește Dumnezeu suferința, ce standarde cere Dumnezeu de la om sau ce semnificație există în faptul că Dumnezeu îl face pe om să sufere. De asemenea, ei nu reflectează niciodată și nu se gândesc în sinea lor: „Este genul de suferință prin care trec în concordanță cu adevărurile-principii? Este o astfel de suferință cerința lui Dumnezeu pentru om? Poate ea să obțină efectul pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină prin lucrarea Sa asupra omului? Îndurând această suferință, poate omul să obțină o înțelegere a adevărului și o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu? Dacă nu, atunci se dovedește că această cale este greșită și ar trebui să mă întorc.” Oamenii de acest tip suferă pentru că gândurile și punctele lor de vedere sunt problematice. Ei au multe noțiuni și închipuiri umane despre suferință. Acest lucru are de-a face, de asemenea, cu ambițiile oamenilor și cu ceea ce urmăresc aceștia. Unii oameni vor să dea suferința la schimb pentru o destinație bună; alții vor să folosească suferința pentru a se lăuda și a-i face pe ceilalți să îi admire, iar alții vor să folosească suferința pentru a dovedi că și-au disciplinat trupurile și că dețin adevărul-realitate, având ca scop înlocuirea practicării adevărului cu actul suferinței. Unii oameni sunt așa pentru că intențiile și ambițiile lor sunt problematice, iar în cazul altora este pentru că înțelegerea lor este problematică. Indiferent unde se află problema, dacă nu ai obținut o înțelegere a adevărului, atunci suferința pe care o înduri nu are nicio valoare. Într-o altă privință, dacă suferința pe care o înduri este autoprovocată, atunci pur și simplu nu are nicio semnificație. Aceasta nu este o suferință care a fost pregătită pentru tine de Dumnezeu, nici nu este o suferință pe care tu, ca persoană normală, trebuie să o înduri de dragul urmăririi adevărului. Prin urmare, suferința pe care o înduri nu are absolut nicio semnificație. A suferi de dragul destinației tale sau de dragul statutului nu este adecvat. Este zadarnic și complet lipsit de semnificație; Dumnezeu nu aprobă acest lucru și nu ține minte acest lucru. Atunci pentru ce ar trebui să suferi astfel încât suferința ta să aibă sens? A suferi de dragul practicării adevărului, a suferi de dragul schimbării firii tale și a suferi de dragul atingerii mântuirii au sens – aceasta este suferința pe care trebuie să o înduri. Dacă suferi pentru a-ți proteja statutul și a satisface noțiunile și închipuirile umane, atunci suferința pe care o înduri nu are absolut nicio semnificație; este de prisos. Ce înseamnă „de prisos”? Înseamnă că este complet inutilă. Te-ai rătăcit, iar calea pe care mergi este greșită. Indiferent cât de mult suferi sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, Dumnezeu pur și simplu nu ține minte acest lucru și nu îl aprobă. Deoarece suferința ta nu are nimic de-a face cu practicarea adevărului, nu are nimic de-a face cu atingerea mântuirii și nu are nimic de-a face cu supunerea față de Dumnezeu, Dumnezeu pur și simplu nu îi acordă nicio atenție. Înțelegeți? (Da.) Acesta este cel mai lipsit de valoare și de sens tip de suferință.

Mai există și un alt fel de suferință, care este cauzată de faptul că omul are firi corupte. Viața omului, ceea ce urmărește el și calea pe care merge sunt toate guvernate de firile sale corupte. De vreme ce omul are firi corupte, el dă inevitabil dovadă de răzvrătire și de împotrivire; de vreme ce omul are firi corupte, el încă trăiește sub controlul Satanei. Dacă omul vrea să se elibereze de firile sale corupte și să atingă mântuirea, el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și trebuie să experimenteze multă emondare și disciplinare, precum și diversele încercări și rafinarea pregătite de Dumnezeu. Unii oameni trebuie să experimenteze chiar și niște mari necazuri. Toate acestea sunt pentru a-i permite omului să dobândească adevărul, să se elibereze de firile sale satanice și, în cele din urmă, să atingă mântuirea; acesta este procesul necesar pentru ca oricine să atingă mântuirea. Pentru a se elibera de firile sale corupte și a atinge mântuirea, fiecare ființă umană coruptă trebuie să îndure o mare suferință. Într-o privință, atunci când dezvăluie firi corupte în timp ce își face îndatoririle, ea trebuie să accepte judecata și mustrarea, să accepte emondarea și să accepte încercările și rafinarea; aceasta este o suferință care trebuie îndurată. În altă privință, pentru a-și face bine îndatoririle, oamenii trebuie să depășească anumite defecte personale și inadecvările propriilor stări și trebuie să dobândească unele cunoștințe profesionale. Acest lucru le cere, de asemenea, oamenilor să sufere și să plătească un preț. Mai ales atunci când oamenii fac îndatoriri în medii periculoase, cu condiții de trai precare, ei trebuie, de asemenea, să îndure o oarecare suferință. În plus, atunci când oamenii trăiesc în firi satanice în timp ce își fac îndatoririle, ei acționează conform propriei voințe și chiar fac lucruri care provoacă perturbări și tulburări, așa că trebuie să reflecteze asupra lor înșiși în fiecare zi și să accepte judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. De asemenea, ei trebuie să îndure suferința de a fi certați, disciplinați și rafinați sau suferința de a fi dezvăluiți, demiși și eliminați. Toată această suferință este ceea ce oamenii trebuie să îndure. Dacă nu înduri această suferință, îți va fi foarte greu să te eliberezi în cele din urmă de firile tale corupte și să atingi mântuirea. Fie că este vorba de a fi expus și judecat de cuvintele lui Dumnezeu, de a fi emondat de frați și de surori sau de a înfrunta mediile pe care Dumnezeu le pregătește pentru a-i încerca și a-i rafina pe oameni, toate acestea sunt tipuri de suferință pe care oamenii trebuie să le îndure. Ele sunt procese pe care fiecare ființă umană coruptă trebuie să le experimenteze pentru a atinge mântuirea și toate sunt pline de sens și valoroase. Scopul îndurării acestor tipuri de suferință este ca tu să poți atinge în cele din urmă mântuirea și să poți fi câștigat de Dumnezeu. Acest lucru pur și simplu nu este un fel de capital personal, pentru că nu înduri această suferință de dragul altor oameni. Îți faci datoria pentru tine însuți, practici adevărul pentru tine însuți și te consumi pentru Dumnezeu și înduri tot felul de suferințe de dragul tău. În plus, faptul că practici adevărul pentru a-ți rezolva firile corupte, că te răzvrătești împotriva ambițiilor și dorințelor tale, că renunți la diversele tale preferințe și cerințe și așa mai departe – toate acestea sunt pentru ca tu să poți atinge în cele din urmă mântuirea, să poți obține supunerea față de Dumnezeu și să poți deveni o persoană care I se închină lui Dumnezeu. Înduri această suferință astfel încât, la final, să poți supraviețui și să poți deveni un membru al noii omeniri; deși este valoroasă, nu este o contribuție adusă lui Dumnezeu. De ce spun că nu este o contribuție? Pentru că suferința pe care o înduri nu este un fel de capital personal; o înduri în întregime de dragul tău. Este exact ca mâncatul și băutul: mănânci și bei doar ca să poți supraviețui. Fiecare activitate în care te implici în timpul vieții tale de zi cu zi este pentru a-ți menține viața fizică și supraviețuirea. Nu este de dragul altor oameni, ci doar pentru tine însuți. Prin urmare, chiar dacă înduri multă suferință și chiar dacă experimentezi niște procese dificile, acest lucru nu înseamnă că ai dobândit un fel de capital personal. Nu merită menționat – este ceea ce se cuvine să înduri. Nu poți spune: „Când mănânc, o fac de dragul lui Dumnezeu și îmi trăiesc viața de dragul lui Dumnezeu!” Nu faci aceste lucruri de dragul lui Dumnezeu; le faci pentru tine însuți. În asta nu există nimic cu care să merite să te lauzi. Așadar, unii oameni spun mereu că, de dragul de a crede în Dumnezeu și de a-și face datoria, au renunțat la slujbele lor și au renunțat la studii, sau vorbesc despre câtă emondare au îndurat, câte lacrimi au vărsat în secret și cât de mult au suferit în secret. Ei menționează mereu aceste lucruri, crezând că marea suferință pe care au îndurat-o de dragul de a-și face datoria și de a atinge mântuirea este o formă de capital personal. Acest lucru este complet greșit. Se cuvine ca oamenii corupți să sufere pentru a atinge mântuirea; este corect să suferi. De ce este corect? Pentru că ai fost corupt atât de profund de Satana, ai firi corupte și ai o natură satanică. Dacă este să atingi mântuirea și să fii capabil să accepți adevărul și să obții o înțelegere a cât de profund ai fost corupt, trebuie să înduri multă durere; în special, faptul de a te elibera de firile tale corupte necesită să înduri și mai multă durere. Este exact ca o femeie care naște: ea trebuie să treacă prin durerile travaliului și să îndure suferința nașterii. Nu poți scăpa de ea nici dacă ai vrea. Suferința pe care o înduri pentru a atinge mântuirea este ceva ce înduri de dragul tău; nu poți spune că înduri durere pentru Dumnezeu. Înduri judecata și mustrarea, emondarea și încercările și rafinarea, toate de dragul propriei tale mântuiri. Aceasta este suferința pe care se cuvine să o înduri și este un proces necesar. Așadar, nu te lăuda cu cât de mult ai suferit pentru a-ți face datoria, cu cât de mult ai suferit pentru a atinge mântuirea, cu câtă lucrare ai făcut pentru casa lui Dumnezeu, cu cât de mult ai alergat încoace și încolo pentru Dumnezeu sau cu câți oameni ai câștigat predicând evanghelia. Nimic din toate acestea nu înseamnă a avea capital personal și în niciun caz nu ar trebui să îți asumi meritele pentru aceste lucruri. Tu nici măcar nu știi dacă ai dobândit adevărul și, de asemenea, nu știi dacă firea ta s-a schimbat, totuși încerci mereu să-ți asumi meritele pentru asemenea lucruri. Aceasta este o manifestare a lipsei oricărei rațiuni. Dacă îți asumi meritele, Dumnezeu te-ar putea răsplăti de o sută de ori chiar acum, oferindu-ți o viață abundentă din punct de vedere material și confort trupesc și lăsându-te să te bucuri de gloria și de bogățiile lumii umane. Totuși, dacă crezi în Dumnezeu doar pentru a primi aceste lucruri în schimb și nu urmărești adevărul, atunci nu te poți elibera de firile tale corupte și nu vei putea să atingi mântuirea. Te poți bucura de această viață, dar Dumnezeu nu îți va permite să intri în lumea care va veni. Totuși, dacă nu crezi în Dumnezeu pentru a te bucura de această viață, ci pentru a atinge mântuirea și a deveni un membru al noii omeniri și pentru a te elibera de firile tale corupte și a deveni o ființă creată care I se închină lui Dumnezeu, atunci suferința pe care o înduri este ceea ce se cuvine să înduri și nu merită menționată mai mult de atât. A o menționa oricui ar fi o manifestare a lipsei oricărei rațiuni. Scopul, valoarea și semnificația suferinței tale sunt ca tu însuți să atingi mântuirea; în asta nu există nimic cu care să merite să te lauzi. Nu este așa? (Ba da.) Unii oameni vorbesc mereu despre cât de mult au alergat încoace și încolo și despre cât de mult au suferit de când au început să creadă în Dumnezeu și despre câtă emondare, judecată și mustrare au experimentat. Ei își etalează mereu „cronica glorioasă” a suferinței lor. Permite-Mi să-ți spun: acest lucru este rușinos, dezgustător și grețos! Toate acestea sunt lucruri pe care se cuvine să le faci și se cuvine să le înduri. Nu ar trebui să încerci să te justifici. Nu ai obținut niciun merit față de nimeni. Chiar dacă faci lucrarea bisericii, conducând o biserică, și le oferi un oarecare sprijin și ajutor oamenilor, aceasta este doar o parte a responsabilității tale și ceea ce se cuvine să faci. De ce este așa? Pe de o parte, faci datoria unei ființe umane. Pe de altă parte, chiar dacă îi sprijini, îi ajuți și le oferi provizie oamenilor, asta înseamnă doar a-ți îndeplini obligațiile ca ființă umană după ce ai înțeles adevărul, permițându-le altora să beneficieze de el. Adevărul, totuși, nu este al tău; el vine de la Dumnezeu. Tu doar l-ai transmis și l-ai împărtășit. Adevărul nu este proprietatea ta privată; este viața lui Dumnezeu și este provizia lui Dumnezeu. Așadar, când faci lucrarea bisericii pentru a-i sprijini și a-i ajuta pe oameni, acesta nu este un fel de merit; tu îndeplinești o obligație și o responsabilitate. Dacă o faci bine, pur și simplu îți îndeplinești obligația și deții un pic de conștiință și de rațiune. În asta nu există nimic cu care să merite să te lauzi. Dacă nu o faci bine, ar trebui să te examinezi și să reflectezi asupra ta. Indiferent câți oameni ai condus cândva în timp ce făceai lucrarea bisericii sau câți oameni ai sprijinit și ai ajutat cândva, în ochii lui Dumnezeu, acestea sunt doar fapte bune ținute minte de El. În ceea ce-i privește pe oameni, însă, nu ai obținut absolut niciun merit față de ei. Chiar dacă, făcând această lucrare, ai plătit un preț mare, ai îndurat multă suferință și ai îndurat mult nesomn în culise, unii dintre voi chiar îmbolnăvindu-se și îndurând chinul bolii, acest lucru nu înseamnă că ai obținut vreun merit. Toată această suferință este ceea ce oamenii corupți se cuvine să îndure pentru a dobândi adevărul înainte de a putea atinge mântuirea; nu merită câtuși de puțin să te lauzi cu ea. Prin urmare, nu ar trebui să ceri glorie pentru ea, nici nu ar trebui să ceri merite pentru ea. Am avut părtășie despre adevăr cu voi și v-am oferit provizie atâția ani, totuși nu simt că am obținut vreun merit față de voi. Tu, între timp, doar ai înțeles puțin din adevăr prin suferință și plătind un preț, iar apoi l-ai împărtășit altora – înseamnă asta că ai obținut vreun merit? Chiar dacă acțiunile tale le-au fost altora de un oarecare ajutor, acesta este doar rezultatul obținut de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Dacă Dumnezeu nu ar fi exprimat aceste cuvinte sau aceste adevăruri, cu ce i-ai fi ajutat pe oameni? Tot ceea ce le-ai transmite oamenilor sunt corupție și noțiuni și închipuiri umane; nu ar putea exista nicidecum adevărul. Adevărul poate veni doar de la Dumnezeu. Dumnezeu este sursa adevărului și El este sursa care oferă viață omenirii. Tu primești o picătură de apă de la Dumnezeu, de la sursă, și apoi o împărtășești altor oameni. Chiar dacă le potolește setea, tu pur și simplu ți-ai îndeplinit responsabilitatea și obligația. Pentru acei oameni, nu este absolut deloc un fel de har, de favoare, de dar sau de provizie; în cel mai bun caz, este doar un ajutor. Tu pur și simplu ai îndeplinit responsabilitatea pe care o ființă creată se cuvine să o îndeplinească. Prin experiențele tale, tu le împărtășești și le transmiți altora cuvintele lui Dumnezeu și intențiile lui Dumnezeu, permițându-le să primească hrană și provizie din ele. Astfel, în ochii Mei, orice suferință îndurată de oamenii corupți în perioada în care acceptă adevărul și ating mântuirea este ceea ce se cuvine să îndure. Deoarece omul are firi corupte și a fost devastat și corupt de Satana, călcat grav în picioare de Satana, fiindu-i insuflate diversele gânduri și puncte de vedere ale Satanei, precum și ereziile și falsitățile acestuia, de care a fost influențat, este dificil pentru ființele umane să accepte adevărul. Procesul prin care o ființă umană acceptă adevărul și atinge mântuirea este ca primirea tratamentului de către un pacient grav bolnav: acesta trebuie să îndure suferința, fără de care nu poate fi vindecat. Pentru a atinge mântuirea, oamenii corupți trebuie să accepte adevărul, să accepte judecata și mustrarea și să accepte încercările și rafinarea. Doar îndurând o mare suferință pot ei, în cele din urmă, să treacă printr-o transformare profundă și să devină membri ai noii omeniri. Fără a trece prin diverse medii de suferință, este imposibil ca omul să accepte adevărul atât de natural și de la sine înțeles. Firile corupte ale omului sunt adânc înrădăcinate și au devenit deja viața sa. Astfel, omul trebuie să accepte rafinarea prin diverse tipuri de suferință și trebuie să îndure multă durere pentru a se răzvrăti împotriva firilor sale corupte, a se răzvrăti împotriva diverselor ambiții și dorințe umane, a renunța la diversele gânduri și puncte de vedere umane false și a accepta adevărul. Ceea ce primește omul în schimbul acestei suferințe sunt mântuirea și eliberarea de firile sale corupte; ceea ce primește sunt supunerea față de adevăr și închinarea autentică lui Dumnezeu; ceea ce primește este recunoașterea sa, ca ființă creată, de către Dumnezeu. Prin urmare, această suferință este de cea mai mare valoare. Indiferent ce fel de suferință înduri pentru a te elibera de firile tale corupte, ține minte un lucru: aceasta este suferința pe care se cuvine să o înduri și nu ar trebui să o trâmbițezi peste tot. Dacă această suferință este ceea ce înduri de bunăvoie și este ceea ce se cuvine să înduri, atunci ar trebui să o abordezi corect și să o accepți de la Dumnezeu. Ar trebui să o transformi în propria ta apreciere autentică și în experiențe minunate și să o împărtășești altora scriind sau vorbind despre ea, mai degrabă decât să vorbești despre experiențele tale de suferință pentru a te da mare și a acapara capital personal pentru tine însuți. Indiferent cât de mult suferi, nu este capitalul tău personal și nu înseamnă că ai vechime. Dumnezeu nu măsoară dacă o persoană are în cele din urmă calificarea de a atinge mântuirea după cât de mult suferă. Este corect să privești suferința în acest fel? (Da.) Spuneți-Mi, sunt în conformitate cu adevărul aceste gânduri și puncte de vedere referitoare la suferință despre care am vorbit și pe care omul ar trebui să le dețină? (Da.) Nu ar trebui privită suferința în acest fel? (Ba da.) Dacă poți privi lucrurile în acest fel, vor exista raționalitate și umanitate în acțiunile tale, iar firea ta arogantă se va diminua destul de mult. Mai întâi acceptă gândurile și punctele de vedere corecte, iar apoi folosește aceste gânduri și puncte de vedere ca bază de comparație cu propria ta corupție și pentru a o rezolva. Pe măsură ce faci lucruri, practică în conformitate cu principiile de practică ale acestor gânduri și puncte de vedere, iar firile tale corupte vor fi rezolvate fără să-ți dai seama. De cele mai multe ori, firile corupte sunt alungate prin faptul că o persoană acceptă un gând și un punct de vedere corecte și trece mai întâi printr-o schimbare a punctelor sale de vedere, iar apoi printr-o schimbare treptată a modului în care acționează și a dezvăluirilor firii sale.

În ceea ce privește chestiunea suferinței, trebuie mai întâi să ai gândurile și punctele de vedere corecte și să fii sigur despre ce este vorba în suferință, de ce suferi și dacă scopul și direcția suferinței tale sunt corecte. Dacă ai gândurile și punctele de vedere corecte despre suferință și o înduri astfel încât să te poți lepăda de firile tale corupte și să respecți adevărurile-principii, iar îndurând această suferință, urmezi calea lui Dumnezeu, atunci această suferință este o obligație pe care ar trebui să o îndeplinești ca ființă creată. Este practica pe care ar trebui să o ai și este, de asemenea, datoria ta; este ceea ce ar trebui să faci ca o adevărată ființă creată. Aceasta este o responsabilitate de la care nu te poți sustrage; adică, această suferință este ceea ce ar trebui să suporți. Este exact ca atunci când părinții dau naștere copiilor, ei trebuie să-i crească; a-i crește până la vârsta adultă este responsabilitatea părinților. Indiferent câtă suferință îndură în cursul creșterii copiilor lor, aceasta este responsabilitatea pe care părinții ar trebui să o îndeplinească și nu există nimic cu care să se laude în asta. Așa și-au crescut oamenii copiii generație după generație. Pentru a crește copii, trebuie să suporți această durere, care este în sine o responsabilitate. Pentru a atinge mântuirea, a practica adevărul, a susține adevărurile-principii și a rămâne ferm în mărturia sa, oamenii trebuie, de asemenea, să îndure multă suferință. Totuși, un lucru este cert: această suferință nu este absolut deloc un sacrificiu inutil și nu este o suferință lipsită de sens; mai degrabă, este plină de sens și valoroasă. Dacă scopul suferinței tale este de a aduce mărturie pentru Dumnezeu, de a proteja existența adevărului, de a proteja existența lucrurilor pozitive și de a proteja existența cauzelor drepte și de a susține adevărurile-principii și, astfel, de a rămâne ferm în mărturia ta, atunci suferința pe care o înduri este valoroasă și plină de sens. Dacă scopul suferinței tale este corect și pozitiv, atunci această suferință este ceea ce ar trebui să înduri. Ce înseamnă că este ceea ce ar trebui să înduri? Înseamnă că este o responsabilitate pe care ar trebui să o porți și o obligație pe care ar trebui să o îndeplinești ca ființă umană și ca ființă creată sub stăpânirea lui Dumnezeu; într-un cuvânt, ești obligat prin datorie. Ce înseamnă să fii obligat prin datorie? Înseamnă a face ceva fără a cere nimic, fără a încerca să faci un târg și fără a căuta merite; este pur și simplu ceea ce ar trebui să faci. Este exact ca atunci când Dumnezeu l-a însărcinat pe Noe să construiască arca. Noe a plătit prețul a o sută douăzeci de ani pentru a construi arca, dar față de cine a încercat să-și asume meritele? Nu a încercat să-și asume meritele față de nimeni. Câtă suferință a îndurat în timp ce a construit arca pe parcursul acelor o sută douăzeci de ani? Indiferent cât de mult a suferit, în ochii lui Dumnezeu, orice suferință a îndurat acceptând această însărcinare a fost ceea ce ar fi trebuit să îndure. Asta pentru că era o ființă umană și trebuia să accepte această durere în timp ce își asuma această responsabilitate, iar această durere și responsabilitatea sa au apărut în același timp și s-au desfășurat simultan. Ca ființă umană, odată ce ai acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să accepți orice fel de durere inclusă în ea; ești obligat prin datorie să faci acest lucru. Ce a primit Noe în cele din urmă în schimbul suferinței sale? A reușit să supraviețuiască în arcă și să devină strămoșul următoarei generații a omenirii; el și-a schimbat suferința pe supraviețuire. Prin urmare, indiferent cât de mult a suferit în timp ce a construit arca, nu a simțit niciodată că a fost o contribuție adusă omenirii sau lui Dumnezeu. Avea raționalitate; nu a spus niciodată asemenea lucruri. A simțit că a fost mântuirea lui Dumnezeu și harul lui Dumnezeu. Omenirea de astăzi ar trebui să aibă, de asemenea, această atitudine. Dacă îți faci datoria de bunăvoie și accepți de bunăvoie mântuirea lui Dumnezeu și, indiferent ce datorie faci sau cât de mult suferi și ce experimentezi făcându-ți datoria, scopul tău este să îndeplinești însărcinarea și datoria care ți-au fost date de Creator și să atingi mântuirea, atunci ce suferință nu ar trebui să înduri? Orice suferință pe care o înduri este o responsabilitate și o obligație pe care ar trebui să le îndeplinești. Mai simplu spus, este responsabilitatea și obligația ta să o înduri; nu merită să te lauzi cu ea. Oamenii se gândesc mereu: „Am suferit și am plătit un preț. Trebuie să mă laud; trebuie să-L las pe Dumnezeu să știe și trebuie să-i las pe oameni să știe, astfel încât oamenii să aibă o impresie bună despre mine în inimile lor și astfel încât să am un statut înalt și prestigiu printre oameni.” Acest lucru este de prisos și inutil. Prin suferință, ai dobândit deja ceea ce ar fi trebuit să dobândești. Adevărul și viața pe care Dumnezeu ți le dăruiește sunt cele mai prețioase lucruri. Niciun prestigiu, statut sau prețuire din partea altora nu se pot compara cu adevărul pe care l-ai dobândit. Din moment ce ai dobândit deja cel mai prețios lucru, mai este nevoie să te lauzi cu suferința ta și cu prețul pe care l-ai plătit pentru a-i face pe alții să te prețuiască? Nu este nevoie de asta. Din moment ce suferi și plătești un preț pentru a dobândi adevărul și a atinge mântuirea, nu ar trebui să te lauzi că ai îndurat această suferință. Cei cu conștiință și raționalitate vor trata această chestiune în mod corect. Mai mult, dacă ajungi să înțelegi mai multe adevăruri prin suferință și ajungi să înțelegi intențiile lui Dumnezeu cu mai multă acuratețe, Îi vei mulțumi lui Dumnezeu pentru că a pregătit aceste medii pentru tine și vei fi recunoscător pentru suferința pe care ai îndurat-o. Vei spune: „Din fericire, au existat acele medii de suferință. Din fericire, au existat acele boli, dezamăgiri, eșecuri, demiteri, emondare, precum și judecata și mustrarea pregătite de Dumnezeu. Din fericire, am avut aceste lucruri care să mă însoțească.” Dacă nu ai fi avut aceste medii de suferință care să te însoțească, nu ai fi putut avea câștigurile pe care le ai astăzi. Trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu, mai degrabă decât să tratezi suferința ca pe un capital pe care îl poți folosi pentru a-ți asuma meritele și a povesti în fața altora. Vezi tu, atunci când omul are o înțelegere exactă a unui anumit tip de lucru care este în concordanță cu adevărul, punctele sale de vedere asupra unor astfel de lucruri vor deveni exacte, poziția sa va fi corectă, iar raționalitatea sa va deveni normală. Cauza principală a anormalității în raționalitatea omului este că opiniile, punctele de vedere, pozițiile și perspectivele sale asupra multor lucruri sunt false și se bazează pe gândurile și punctele de vedere insuflate omului de către Satana. Prin urmare, folosești gânduri și puncte de vedere false și privești aceste lucruri dintr-o perspectivă falsă. Simți mereu că, în suferință, ai fost profund nedreptățit și asuprit; vrei mereu să te justifici, vrei mereu să-ți verși doleanțele cuiva și vrei mereu să fii prețuit de alții și să obții un sentiment de satisfacție din prețuirea lor. Totuși, acum că recunoști valoarea și semnificația suferinței, poți accepta corect suferința care vine de la Dumnezeu și nu te mai împotrivești ei. Când statura voastră va crește un pic mai mult și viața voastră va crește oarecum, unii dintre voi se vor ruga așa cum a făcut Petru, cerând ca mustrarea și judecata lui Dumnezeu să nu vă părăsească niciodată. Aveți această statură acum? (Încă nu, dar suntem dispuși să ne străduim pentru ea.) Doar continuați să urmăriți adevărul și să vă străduiți pentru el. Pe măsură ce înțelegeți mai mult din adevăr, modul în care priviți lucrurile în interior se va schimba puțin câte puțin, iar viața voastră va crește treptat.

Unii oameni se îmbolnăvesc de boli neobișnuite sau greu de vindecat în cursul îndeplinirii îndatoririlor lor. Prin experimentarea acestor boli, ei câștigă în cele din urmă ceva. Indiferent dacă boala se agravează, rămâne la fel sau este vindecată, pe scurt, ceea ce câștigă în cele din urmă din experimentarea acestei suferințe este o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu și cunoașterea propriilor probleme în diverse privințe. Ei nu Îl mai tratează pe Dumnezeu și adevărul cu atitudinile și metodele false pe care obișnuiau să le folosească. Acest câștig este ceva ce nu poți obține prin niciun alt tip de experiență – poate fi atins doar prin suferință. În acel moment, vei fi recunoscător pentru această boală, spunând: „Din fericire am avut această boală; altfel, mi-ar fi imposibil să am astfel de câștiguri.” Așadar, atunci când ai părtășie și împărtășești această experiență cu alții, vei avea părtășie despre ceea ce ai câștigat din experiența ta, ce ai cules din ea și ce adevăruri ar trebui să înțeleagă oamenii din ea, mai degrabă decât să subliniezi suferința pe care ai îndurat-o. Nu te vei înălța și nu vei aduce mărturie pentru tine însuți în fața altora despre cât de mult ai suferit, cât de dureros a fost și cum ai ajuns în cele din urmă să ai hotărârea de a suferi. Nu o vei face pentru a aduce mărturie pentru tine însuți și a te lăuda, ci mai degrabă pentru a-ți împărtăși propriile experiențe și a aduce mărturie pentru Dumnezeu. Chestiunea suferinței trebuie înțeleasă în acest fel. Principalul lucru este care este scopul tău în suferință și care este valoarea și semnificația suferinței tale. Dar indiferent care ar fi acesta, orice suferință îndură oamenii și oricât de mult ar suferi, suferința lor nu poate fi niciodată o formă de capital personal pentru ei. În plus, oamenii corupți trăiesc în trup. Chiar dacă nu crezi în Dumnezeu, nu suferi pentru a supraviețui printre oameni? (Ba da, trebuie să suferim și pentru asta.) Este posibil ca trupul să nu sufere deloc? (Nu.) Chiar dacă cineva nu crede în Dumnezeu, tot trebuie să îndure multă suferință. În căutarea faimei, a câștigului, a statutului, a succesului academic și a bogăției, precum și în creșterea copiilor și așa mai departe – toate aceste lucruri implică suferință. Cine nu suferă? Trăind în această lume umană, oamenii trebuie să îndure suferința; doar că unele suferințe sunt lipsite de valoare – genul în care oamenii aleargă de colo colo de dragul supraviețuirii și pentru faimă și câștig, concurând unii cu alții, încercând să se excludă unii pe alții și înscenându-și lucruri unii altora. În cele din urmă, când reușesc în sfârșit să-și obțină faima, câștigul și statutul, sunt mereu îngrijorați că le vor pierde și îndură mai multă suferință pentru a nu-și pierde statutul. Cu multă dificultate, ei își păstrează statutul, dar ajung epuizați fizic și mental și secătuiți emoțional. În această lume, atât bogații, cât și săracii suferă. Bogații au propriile lor mizerii, iar săracii le au și ei pe ale lor. Pe scurt, nu este ușor să trăiești în această lume umană; toată lumea suferă. Oamenii care cred în Dumnezeu suferă relativ mai puțin în ceea ce privește traiul și supraviețuirea lor, deoarece, după ce acceptă adevărul, multe dintre gândurile și punctele lor de vedere devin diferite de cele ale non-credincioșilor și sunt capabili să renunțe la multe lucruri, nemaifăcând acele sacrificii inutile sau nemaifiind implicați în lupte zadarnice – astfel, ei suferă relativ mai puțin în această privință. Ei sunt capabili să se mulțumească doar cu hrană și îmbrăcăminte; își petrec restul timpului urmărind adevărul, urmărind mântuirea și îndeplinindu-și datoria ca ființe create, nu-i așa? (Așa este.) Oamenii trebuie să îndure o oarecare suferință de dragul vieților lor trupești: trebuie să sufere durerile oboselii și ale bolii, ademenirea diverselor tendințe rele din lume, ostracizarea și luptele și conflictele dintre oameni – trebuie să îndure toată această suferință. În plus, unii oameni trăiesc în sărăcie și nu au bani pentru tratament medical atunci când se îmbolnăvesc. Multe lucruri nu merg așa cum își doresc și adesea se simt neputincioși, dar îndură toată această suferință. Oamenii suferă oricum, dar oricât de multă suferință înduri de dragul trupului este meritată; este ceea ce ar trebui să înduri. Dacă vrei să trăiești, trebuie să suferi. Deși suferința îndurată de oamenii care cred în Dumnezeu este oarecum similară ca formă cu suferința îndurată de non-credincioși, ceea ce câștigă credincioșii în cele din urmă este adevărul, precum și închinarea și supunerea față de Dumnezeu. Această suferință, așadar, este incredibil de valoroasă și plină de sens. Ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru că a pregătit aceste medii de viață pline de suferință pentru tine, făcând astfel încât să poți învăța lecții și să înveți să te supui lui Dumnezeu și să rămâi ferm în mărturia ta de fiecare dată când experimentezi suferința, mai degrabă decât să folosești experiența suferinței ca pe un capital cu care să te etalezi și să te înalți. A se înălța și a aduce mărturie pentru sine mereu vorbind despre suferința pe care a îndurat-o, pentru a câștiga prețuirea altora – oamenii de acest tip sunt rușinoși. Oamenii care sunt lipsiți de rațiune nu fac altceva decât lucruri rușinoase. Când oamenii cu rațiune fac ceva care este lipsit de rațiune, se simt rușinați; ei pun capăt acestui lucru și nu merg mai departe, nu-i așa? (Da.)

Am avut multă părtășie cu privire la chestiunea suferinței. V-a fost de ajutor faptul că am avut părtășie în acest fel? (Da.) Cum v-a ajutat? (După ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, am înțeles că tipurile de suferință îndurate de trup sunt ceea ce omul ar trebui să îndure și că suferința de a experimenta judecata și mustrarea, emondarea, necazurile și încercările și așa mai departe este, de asemenea, ceea ce omul ar trebui să îndure. Acest lucru se datorează faptului că omul are firi corupte satanice și, dacă omul nu îndură această suferință, nu se poate lepăda de firile sale corupte. În plus, Dumnezeu tocmai a menționat că orice suferință îndură omul pentru a-și îndeplini datoria ca ființă creată este obligația și responsabilitatea sa și nu ar trebui să folosească acest lucru ca pe un capital pentru a încerca să-și asume meritele față de Dumnezeu. După părtășia lui Dumnezeu, simt că acum pot privi suferința în mod rațional.) După ce am avut părtășie în acest fel, unii oameni care urmăresc mereu suferința vor fi eliberați. Unii oameni se gândesc mereu: „Trebuie să sufăr, altfel frații și surorile mă vor disprețui și nu mă vor alege drept conducător sau lucrător data viitoare. Trebuie să fiu capabil să dau un spectacol și să învăț să sufăr în fața altora.” Nu trebuie să dai un spectacol. Dacă ai timp să faci asta, ar fi mai bine să-l petreci citind mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, înțelegând mai mult din adevăr, îndeplinindu-ți responsabilitățile și obligațiile și făcându-ți bine îndatoririle, obținând în cele din urmă câștiguri în ceea ce privește adevărul. Indiferent dacă alții te prețuiesc, dacă tu însuți ai obținut câștiguri în ceea ce privește adevărul și dacă te-ai lepădat de firile tale corupte – și câștigi în cele din urmă pentru tine șansa de a fi mântuit și acceptarea Creatorului – acesta este cel mai valoros lucru; asta ar alege o persoană inteligentă. Dacă dai mereu un spectacol în fața altora pentru a-i face să te prețuiască și îți asumi mereu meritele și cauți recompense în fața altora, aducând mărturie despre cât de mult ai suferit, câte doleanțe ai îndurat, cum te-ai consumat pentru Dumnezeu, cât de mult preț ai plătit și cât de mult ai oferit, atunci acesta este un mod nesăbuit de a face lucrurile. Din moment ce ai plătit un preț atât de mare, ai oferit atât de mult și ai suferit atât de mult, atunci împărtășește cu toată lumea experiențele tale din îndurarea acestei suferințe și plata acestui preț și ceea ce ai câștigat din asta, astfel încât toată lumea să poată obține un beneficiu și să găsească o cale de practică. Ar trebui să prezinți rezultatele pe care le-ai câștigat și le-ai cules – ce aspecte ale intențiilor lui Dumnezeu ai înțeles și ce aspecte ale adevărului au prins rădăcini în tine și au devenit viața ta. Ar trebui să ai părtășie și să împărtășești aceste lucruri. Când frații și surorile nu înțeleg un anumit aspect al adevărului sau nu știu cum să acționeze conform adevărurilor-principii într-o anumită chestiune, ar trebui să ai părtășie despre experiențele tale personale pentru a oferi ajutor și îndrumare. Din moment ce ai suferit atât de mult, trebuie să fi câștigat destul de mult, așa că împărtășește; mulți oameni vor să primească ajutor de la tine. Nu trebuie să vorbești despre procesul suferinței tale sau despre cât de mult ai suferit. Vorbește doar despre ce aspecte ale adevărului ai ajuns să cunoști după ce ai suferit. Folosește-ți cunoștințele și ceea ce ai câștigat pentru a-i aduce pe oameni înaintea lui Dumnezeu, a le rezolva conflictele cu Dumnezeu și a le rezolva gândurile și punctele de vedere incorecte față de El. A-i aduce înaintea lui Dumnezeu înseamnă a-i aduce în adevărul-realitate. Acesta este tot ce ți se cere; vezi dacă poți realiza acest lucru. Dacă poți, atunci ți-ai îndeplinit responsabilitatea și obligația, iar suferința ta este valoroasă și plină de sens. Dacă nu poți îndeplini nici măcar această cerință, atunci ține-ți gura închisă; suferința pe care ai îndurat-o este inutilă. Dacă vorbești mereu despre cât de mult ai suferit, te lauzi și dezvălui corupție; aduci mărturie pentru Satana, aduci mărturie pentru firi corupte și aduci mărturie pentru gândurile și punctele de vedere ale Satanei – induci oamenii în eroare și provoci tulburări. Dacă spui că ai suferit foarte mult și ai plătit un preț mare, că ai fost judecat, mustrat, emondat și disciplinat de cuvintele lui Dumnezeu și că ai experimentat multă durere și rafinare, atunci ar trebui să iei experiențele din perioada ta de suferință – cum te-ai supus, cum ai putut trata cuvintele lui Dumnezeu cu gânduri, puncte de vedere și atitudini corecte, cum ai acceptat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și cum ai căutat adevărul pentru a ieși din durere și rafinare – și să ai părtășie despre ele și să le împărtășești cu toată lumea. Mulți oameni sunt flămânzi și însetați după dreptate, așteptând să audă aceste lucruri. Majoritatea oamenilor știu fără să fie învățați cum să sufere, cum să plătească un preț, cum să se dea mari și să aducă mărturie pentru ei înșiși după ce au suferit și au plătit un preț și așa mai departe. Toți știu cum să se dea mari și să-și etaleze meritele. Care sunt singurele lucruri pe care nu le înțeleg? Ei nu înțeleg ce mod de a acționa înseamnă a practica adevărul și a face lucrurile conform adevărurilor-principii și ce mod de a acționa este denaturat; ce mod de a acționa satisface intențiile lui Dumnezeu și ce mod le încalcă; ce gânduri și puncte de vedere incorecte au oamenii în ei; cum să se cunoască și să se disece atunci când întâlnesc lucruri și dezvăluie corupție; sau ce mod de a acționa înseamnă că s-au întors și ce mod de a acționa înseamnă că s-au schimbat și au crescut. Acestea sunt lucrurile care le lipsesc majorității oamenilor. Conform naturii umane, ceea ce viața din oameni dezvăluie și trăiește în mod natural este înălțarea de sine, aducerea de mărturie pentru sine și lauda pentru a-i face pe alții să-i prețuiască; la asta se pricep oamenii cel mai bine și sunt cei mai abili. Nu este nevoie să ai părtășie sau să împărtășești lucrurile la care oamenii sunt cei mai abili; împărtășește câteva dintre experiențele, cunoștințele și aprecierile tale cu privire la cuvintele lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile de care oamenii au nevoie. Ai părtășie despre ceva de care oamenii au nevoie, subiecte care sunt de ajutor pentru practica oamenilor, experiențele oamenilor și atingerea mântuirii de către oameni și care îi ajută să-și rezolve conflictele cu Dumnezeu. Acest lucru este valoros. Spui că ai suferit foarte mult, că ai consumat multă energie și mult din sângele inimii tale în suferința ta și că ai și supunere, deci ce ai câștigat? Spune-o cu voce tare ca să audă toată lumea. A împărtăși cu toată lumea cunoștințele și aprecierea ta cu privire la adevăr – de care oamenii au nevoie – este un lucru foarte binevenit. Este ceea de ce au nevoie oamenii. A face acest lucru este o adevărată faptă bună și este responsabilitatea și obligația ta. Dacă, de dragul de a te da mare, aduci mărturie despre ce fel de suferințe ai îndurat și îți etalezi capitalul pe care crezi că ți l-a oferit suferința ta pentru a-i face pe oameni să te prețuiască și să te venereze, aceasta este o abatere de la intențiile lui Dumnezeu. A face acest lucru nu este responsabilitatea sau obligația ta; mai degrabă, este o manifestare a faptului că ți-ai pierdut conștiința și rațiunea. Dacă într-adevăr nu te poți abține și vrei să te etalezi, poți vorbi puțin despre asta cu câțiva indivizi pentru a-ți satisface vanitatea, dar ar trebui să știi când să te oprești. Fii absolut sigur că nu o trâmbițezi în mod flagrant în contexte publice; acest lucru se numește a fi ostentativ și se numește a te face de râs. Ce înseamnă să fii ostentativ și să te faci de râs? Este echivalent cu a te dezbrăca în public pentru ca oamenii să se uite la tine – atât de dezgustător este. Ce fel de persoană face un asemenea lucru? Este ceva făcut de oameni bolnavi mintal, de oameni care nu au niciun sentiment de rușine și nicio raționalitate. Dacă ai rațiune, absolut nu trebuie să faci acest gen de lucru. Suferința este ceea ce ar trebui să înduri, dar ce ai câștigat după ce ai suferit? Nu ține acest lucru pentru tine; ar trebui să-l împărtășești fără rezerve cu toți frații și surorile care Îl urmează pe Dumnezeu și urmăresc adevărul. Dacă îl împărtășești, Dumnezeu te va binecuvânta și îți va dărui mai mult. Dacă nu vorbești despre subiecte referitoare la experiențe de viață și la a aduce mărturie pentru Dumnezeu, ci în schimb vorbești mereu despre cum ai suferit și ai plătit un preț și cât de mult capital ai, prezentând mereu o versiune lustruită a ta altora, înălțându-ți imaginea și crescându-ți profilul, vorbind și acționând de dragul propriei tale faime, al câștigului și al statutului și etalându-te cu nerușinare peste tot, atunci nu numai că Dumnezeu nu te va binecuvânta, dar El chiar îți va lua ceea ce aveai inițial. Acest lucru se datorează faptului că acțiunile tale nu sunt acceptate sau recunoscute de Dumnezeu, ci sunt condamnate de El. De aceea vă spun, absolut nu trebuie să alegeți această cale. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent dacă este ceea ce ar fi trebuit să înduri sau nu, sau dacă ai suferit de bunăvoie sau pasiv din neputință, absolut nu trebuie să-ți tratezi suferința ca pe un capital de etalat. Și nu avea niciodată părtășie despre cât de mult ai suferit ca și cum ar fi adevărul pentru a-i face pe oameni să te prețuiască sau pentru a-i face să-ți imite hotărârea de a suferi, modul tău de a suferi sau atitudinea ta față de suferință. Nu face niciodată acest lucru; aceasta ar însemna să-ți urmezi propria cale. Dumnezeu nu Se uită niciodată la cât de mult suferă cineva. El Se uită doar la prin câtă suferință treci, câte doleanțe înduri și cât de mare este prețul pe care îl plătești de dragul adevărului, de dragul de a susține dreptatea și a proteja lucrarea lui Dumnezeu, de dragul de a-ți face bine datoria, de dragul de a te supune rânduielilor lui Dumnezeu și adevărului și de dragul de a respecta adevărurile-principii. El Se uită la care sunt obiectivele, intențiile și motivele tale pentru a suferi, mai degrabă decât la cât de mare este suferința ta sau la cât de mult suferi. Dacă scopul tău în suferință este să-ți protejezi propria mândrie și interesele personale, atunci suferința ta nu valorează niciun ban. Dacă suferi pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu, chiar dacă spui doar o singură propoziție care ajunge să ofenseze unii oameni, dar protejează interesele casei lui Dumnezeu și este benefică pentru lucrarea bisericii, atunci această singură propoziție va fi ținută minte de Dumnezeu. El va privi această propoziție ca fiind prețioasă și îți va dărui mai mult, dându-ți credință pentru a te face puternic, astfel încât, atunci când întâlnești lucruri, să nu te temi de oamenii răi sau de forțele ostile. El îți va da claritate a minții și îți va permite să ai cunoaștere, perspicacitate, lumină și luminare cu privire la adevăr. După cum poți vedea, binecuvântarea lui Dumnezeu este atât de mare!

Ceea ce am avut părtășie adineauri sunt gândurile și punctele de vedere corecte cu privire la suferință. Indiferent cum obișnuiai să acționezi sau cum obișnuiai să privești suferința, atunci când înțelegi adevărurile referitoare la suferință, ar trebui să te întorci, să accepți gândurile și punctele de vedere corecte și să-ți îndrepți intențiile și obiectivele, folosind gândurile și punctele de vedere corecte pentru a ghida principiile, modurile și direcția acțiunilor tale. În acest fel, vei putea să dobândești adevărul. Dacă mentalitatea cuiva nu este corectă și nu acceptă adevărul deloc, vorbind doar despre cuvintele și doctrinele pe care le înțelege pentru a se etala și a se da mare astfel încât oamenii să-l prețuiască, și acționează cum îi place când face lucruri, neschimbându-se deloc în ciuda faptului că a crezut în Dumnezeu ani de zile, atunci acesta este cineva care nu iubește adevărul și nu acceptă adevărul. Oamenii care acceptă adevărul îmbrățișează gândurile și punctele de vedere corecte și le pun la inimă după ce le aud. Când întâlnesc lucruri, ei folosesc adevărul drept criteriu pentru a-și regla comportamentul și pentru a-și corecta intențiile greșite și gândurile și punctele de vedere false. Apoi folosesc gândurile și punctele de vedere corecte drept principii și ca o cale de practică pentru a se restrânge și a-și direcționa comportamentul. În cele din urmă, ceea ce trăiesc și dezvăluie nu vor mai fi firi corupte, ci va fi în conformitate cu adevărurile-principii, ceea ce arată că au experimentat o schimbare adevărată. Nu este acesta un lucru bun? (Ba da.) Exact așa ar trebui oamenii să urmărească adevărul. Odată ce înțelegi adevărul, cuvintele lui Dumnezeu vor deține în mod natural puterea în inima ta; adică, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni viața din tine și vei putea să trăiești cuvintele lui Dumnezeu. Când cuvintele lui Dumnezeu preiau conducerea în tine și nu mai este cazul ca firile tale corupte să conducă spectacolul, atunci ai adevărul ca viață a ta și ești cineva iubit de Dumnezeu. Sunt fericiți cei pe care îi iubește Dumnezeu? (Da.) Fericirea lor este pe deplin îndreptățită; deși suferă, este totuși o onoare. Ceea ce experimentează este suferință, dar ceea ce câștigă este ceva dulce. Deși această fericire ar putea fi în prezent inaccesibilă pentru tine – sau poate chiar foarte îndepărtată – dacă urmărești cu sârguință în această direcție, mai devreme sau mai târziu va veni o zi în care vei culege această bucurie și vei simți această fericire, iar această bucurie și fericire nu vor mai fi atât de îndepărtate pentru tine. Doar străduiește-te spre acest obiectiv și urmărește-l. Mai devreme sau mai târziu va veni o zi în care adevărul va deveni viața ta și în care nu vei mai fi controlat sau legat de firi corupte, iar atunci te vei gândi: „A meritat să îndur această suferință! Când obișnuiam să sufăr, era chinuitor și dureros și credeam că suferința este ceva dificil. Sufeream puțin și apoi credeam că am capital. Acum simt că suferința nu este deloc un capital, nici nu valorează nimic – am firi corupte, așa că ar trebui să sufăr. Este bine să sufăr puțin; trupul ar trebui să sufere. Din fericire, această suferință a fost cu mine; doar în acest fel am reușit să dobândesc adevărul, să mă eliberez de robia și controlul firilor corupte și să trăiesc în bucurie și fericire. După suferință vine dulceața.” Vezi tu, cei care au gustat-o știu; cei care au dobândit-o știu. Când va veni acea zi, lucrurile se vor simți cu totul diferit, nu-i așa? (Da.)

În regulă, să ne încheiem părtășia aici pentru astăzi. La revedere!

16 noiembrie 2024