Data trecută, am avut părtășie despre renunțarea la noțiunile și la închipuirile proprii despre Dumnezeu întrupat, lucru care ține de tema „Cum să urmărești adevărul”, nu-i așa? (Așa e.) În această privință, am avut părtășie despre subiectul „să nu-L punem pe Dumnezeu întrupat pe același plan cu omenirea coruptă”, iar în cadrul acestui subiect am avut părtășie despre modul în care Dumnezeu întrupat privește suferința, lucru care implică unele gânduri, puncte de vedere și opinii despre suferință. Părtășia despre modul în care ar trebui privită suferința le permite oamenilor să aibă gânduri și puncte de vedere corecte despre suferință, dându-le posibilitatea să înțeleagă corect suferința și să o abordeze corect. Adică, trebuie să înduri suferința pe care se cuvine să o înduri; dacă înduri o suferință care nu este ceea ce se cuvine să înduri sau care este inutilă, Dumnezeu nu o va ține minte. Dacă este suferința pe care se cuvine să o înduri, iar a o îndura este ceva ce se cuvine să faci, atunci trebuie să o abordezi corect, să o accepți din partea lui Dumnezeu și să ai o mentalitate de supunere; nu ar trebui să te plângi și nu ar trebui să o refuzi sau să o ocolești, ci mai degrabă să o înțelegi corect. A o înțelege corect înseamnă a privi corect semnificația suferinței, valoarea suferinței, precum și ce ar trebui să realizeze și ce ar trebui să câștige cineva după îndurarea suferinței. Pe scurt, suferința este ceva ce toată lumea trebuie să experimenteze; toți oamenii care trăiesc în trup trebuie să sufere. Fie că urmărești o viață bună, că urmărești aspirații sau că urmărești adevărul pentru a atinge mântuirea în credința ta în Dumnezeu, suferința este ceva ce oamenii trebuie să experimenteze și ceva ce ar trebui să abordeze corect. Oamenii trebuie să privească și să înțeleagă corect problema suferinței. Dacă este o suferință pe care cineva se cuvine să o îndure, ar trebui să o accepte și să se supună, și nu ar trebui să se plângă, nu ar trebui să o refuze și nu ar trebui să o ocolească. În același timp, el trebuie să caute adevărul și să caute intențiile lui Dumnezeu în toiul suferinței. Desigur, este și mai bine dacă, pe parcursul suferinței, îți poți cunoaște propria corupție și răzvrătire, îți poți cunoaște propriile deficiențe și inadecvări și poți ști ce adevăruri și principii de conduită personală îți permite Dumnezeu să experimentezi, să apreciezi și să câștigi în acest mediu sau în această situație marcată de greutăți. Pe scurt, suferința este ceva ce se cuvine ca toată lumea să experimenteze și să accepte. Desigur, am avut, de asemenea, părtășie despre faptul că, dacă suferința pe care o îndură cineva este necesară și valoroasă, dacă este aprobată de Dumnezeu și dacă este o suferință pe care oamenii se cuvine să o îndure, atunci aceasta este o suferință care implică practicarea adevărului. Dacă suferința pe care o îndură cineva nu are nimic de-a face cu practicarea adevărului, dacă este o suferință provocată de om sau o suferință urmărită din voință umană, atunci aceasta nu este suferința pe care o susținem. Să creezi unele dificultăți și necazuri, să creezi unele probleme și apoi să faci tot posibilul pentru a le experimenta – toate acestea sunt inutile și de prisos. Mai mult, suferința pe care oamenii o îndură pentru a-și satisface propriile ambiții și dorințe, pentru a-și satisface pofta de statut sau pentru a-și satisface dorințele egoiste este, de asemenea, inutilă. Natura îndurării acestui tip de suferință este diferită de natura suferinței adevărate, suferința îndurată pentru a dobândi adevărul și a obține câștiguri autentice. Am avut părtășie despre acest aspect, nu-i așa? (Da.) Cum priviți voi problema suferinței acum? (Înainte, aveam în inima mea multe puncte de vedere și înțelegeri denaturate cu privire la suferință, crezând că, atunci când venea vorba de a-mi face datoria, indiferent cum aș fi suferit și indiferent ce fel de suferință aș fi îndurat, Dumnezeu ar fi acceptat-o și ar fi aprobat-o. Abia după ce Dumnezeu a avut părtășie despre ce fel de suferință aprobă Dumnezeu și ce fel de suferință este de dragul practicării adevărului, am început să discern propriile mele puncte de vedere false asupra lucrurilor. Și abia atunci am început să reflectez asupra modului în care abordez suferința și să reflectez care suferință pe care o îndur acum este forțată și de prisos, care este suferința pe care o îndur de dragul dorințelor mele egoiste, al faimei, câștigului și statutului personale sau al ambițiilor și dorințelor personale, și care este suferința pe care se cuvine să o îndur și nu ar trebui să o refuz. De exemplu, suferința îndurată de dragul înțelegerii adevărului și al practicării adevărului, suferința îndurată pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu, suferința îndurată pentru a-mi face bine datoria și a-L mulțumi pe Dumnezeu și suferința îndurată de dragul transformării firii – acest tip de suferință trebuie îndurat, iar ceea ce se câștigă după îndurarea acestei suferințe este adevărul. Abia după ce Dumnezeu a avut părtășie despre acest lucru am știut că trebuie să înțeleg corect problema suferinței și că nu ar trebui să mă simt potrivnic față de suferința pe care se cuvine să o îndur, ci mai degrabă să o accept și să mă supun, străduindu-mă să merg înainte încetul cu încetul. Sper ca, într-o zi, să pot ajunge în punctul de a mă ruga lui Dumnezeu așa cum a făcut Petru, dorindu-mi ca mustrarea și judecata lui Dumnezeu să nu mă părăsească și fiind capabil să accept suferința judecății și mustrării, precum și a încercărilor și rafinării, astfel încât să pot avea o adevărată pătrundere în viață.) Trebuie să abordezi corect chestiunea suferinței și trebuie să ai o înțelegere pură a acesteia. Pe scurt, când vine vorba de suferința pe care nu se cuvine să o înduri, nu crea greutăți și nu crea diverse tipuri de obstacole pentru a-ți îngreuna situația. A-ți îngreuna propria situație este inuman și, de asemenea, este irațional. Cel mai important, indiferent cum îți îngreunezi situația – fie că este vorba de a depăși unele dintre propriile tale probleme sau de a crea unele necazuri pentru a-ți complica singur situația – ceea ce câștigi în cele din urmă va fi cel mult satisfacerea ambițiilor și dorințelor tale personale sau propria ta satisfacție emoțională, dar nu vei fi dobândit cu adevărat adevărul-realitate. Dacă suferința pe care o înduri este pentru a proteja existența lucrurilor pozitive, pentru a proteja existența dreptății și pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și este o suferință pe care o înduri pentru a fi devotat, pentru a-ți îndeplini responsabilitățile și pentru a ajunge în punctul de a te supune lui Dumnezeu și de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci îndurarea unei astfel de suferințe este valoroasă și plină de sens; este suferința pe care se cuvine să o înduri. Dacă suferința pe care o înduri este pentru a-ți proteja propria mândrie, propriul statut și propria reputație, pentru a-ți satisface dorințele egoiste și a-ți satisface propriile ambiții și pentru a câștiga statut și a câștiga un mare prestigiu printre oameni, totuși, îndurând-o, nu reușești să protejezi interesele casei lui Dumnezeu și nu reușești să protejezi lucrurile pozitive și nu este îndurată pentru a-ți îndeplini responsabilitățile, cu atât mai puțin pentru a ajunge în punctul de a avea devotament și de a ajunge în punctul de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci toată această suferință este o suferință inutilă și o suferință lipsită de valoare. Chiar dacă o înduri, o faci în zadar. Ar trebui să eviți o astfel de suferință pe cât posibil. Cum poți reuși să o eviți? Este ușor de făcut acest lucru? (Ar trebui mai întâi să acceptăm punctele de vedere corecte despre suferință care vin de la Dumnezeu, iar apoi să le comparăm cu noi înșine, puțin câte puțin, în experiențele noastre. Când ne dăm seama că o astfel de suferință este lipsită de valoare, nu vom mai îndura o astfel de suferință inutilă.)

Unele biserici se află în zone în care condițiile de trai sunt aspre. Mediile de luat masa și de cazare sunt precare și chiar și obținerea unui pahar cu apă curată este o provocare, dar ți se cere să-ți faci datoria acolo – ce ar trebui făcut în această situație? Să presupunem că te gândești în sinea ta: „Suferința care vine odată cu aceste condiții externe nu este ceea ce se cuvine să îndur. M-am născut să fac lucrarea bisericii; sunt conducător, iar tratamentul de care mă bucur ar trebui să fie mai bun decât cel pe care îl primesc oamenii obișnuiți. Condițiile de trai de aici sunt prea aspre, ceea ce îmi afectează starea de spirit și mă împiedică să-mi fac bine lucrarea. Așa nu merge. Acest mediu aspru nu este potrivit pentru ca eu să-mi fac datoria. Trebuie să mă mut într-un loc cu peisaje frumoase și cu un mediu plăcut pentru a-mi face datoria. De asemenea, trebuie să am o locuință de găzduire bună, unde mâncarea este gustoasă și pot dormi confortabil, unde există aer condiționat în interior și peisaje frumoase și locuri pentru drumeții în natură. Acela este genul de loc potrivit pentru ca eu să-mi fac datoria.” Și, prin urmare, alegi să părăsești locul aspru și să găsești un loc cu un mediu plăcut pentru a-ți face datoria. Cum este să practici în acest fel? (Nu este bine.) Unii oameni spun: „Nu ai spus Tu să nu ne creăm necazuri? A veni în acest mediu sărăcăcios și aspru, unde mâncarea și cazarea sunt proaste – nu înseamnă asta să atrag necazurile asupra mea și să atrag suferința asupra mea? Din moment ce asta înseamnă să caut suferință și să caut necazuri și să creez obstacole pentru lucrare, atunci ar trebui să găsesc un loc lipsit de necazuri.” Este acceptabil să acționezi astfel? (Nu.) Spuneți-Mi, există cineva care înțelege lucrurile în acest fel? (Da.) Este corect să înțeleagă lucrurile în acest fel? (Nu, acest tip de înțelegere este puțin denaturat.) Așadar, atunci când întâlnești un astfel de mediu al greutăților, în care condițiile de luat masa și de cazare sunt precare, mâncarea și băutura sunt neigienice, mereu zboară în jur muște, țânțari și tot felul de insecte, dormi pe un pat tare de lemn, pătura este umedă și murdară, nu poți să dormi bine noaptea, nu există niciun loc liniștit pentru a ține adunări, mediul este nesigur și, mai mult, regimul Satanei desfășoară persecuții și vânători de oameni acolo – atunci, nu ați spune că, într-un astfel de mediu, cu siguranță veți avea de îndurat multe suferințe? (Ba da.) Dar există o biserică în acest loc și este lucrare de făcut, deci ce ar trebui să faci? Ai îndura această suferință sau nu? (Trebuie să o îndurăm.) Din punct de vedere doctrinar, oamenii pot accepta acest lucru și știu că trebuie să îndure această suferință, dar de ce trebuie să o îndure? (Deoarece lucrarea bisericii o cere, la fel și datoria noastră, această suferință trebuie îndurată.) Aceasta este lucrarea pe care se cuvine să o faci și este responsabilitatea pe care se cuvine să o îndeplinești. În această situație, este implicată problema dacă ești devotat în a-ți face datoria. Nu poți lua în considerare dacă mediul este confortabil, nici nu poți acționa pe baza faptului dacă trupul tău se simte confortabil sau are dureri; nu te poți ghida după aceste sentimente. Trebuie să încerci pe orice cale posibilă să depășești diversele dificultăți pentru a-ți îndeplini responsabilitățile și datoria. Unii oameni spun: „Eu unul nu mă voi duce. Voi găsi pe cineva potrivit care să meargă și să facă această lucrare și să îndure această suferință. Îmi voi păstra energia pentru a face o altă lucrare importantă și nu va trebui să îndur acea suferință inutilă.” Este corect să înțelegi lucrurile în acest fel? (Nu. Dacă este sigur că acolo se cuvine să merg și că există o lucrare pe care se cuvine să o fac, dar, de teama suferinței, rânduiesc ca altcineva să o facă, asta înseamnă să fiu alunecos și să lenevesc.) Dacă este sigur că acesta este locul în care se cuvine să mergi și că există o lucrare pe care se cuvine să o faci, o datorie pe care se cuvine să o faci și probleme de care se cuvine să te ocupi acolo, totuși tu nu te duci și, în schimb, inventezi tot felul de scuze și de motive pentru a pune pe altcineva să meargă, asta nu înseamnă să fii devotat, ci înseamnă să ocolești și să refuzi greutățile. Motivul cel mai fundamental pentru care ai pune pe altcineva să meargă nu este că ți-ar fi incomod să te duci, nici că a te duce este opțional pentru tine, ci că mediul este prost și condițiile de trai de acolo sunt precare, iar ție îți este teamă să înduri suferința – de aceea nu ești dispus să te duci. Dacă ai această mentalitate și acest tip de intenție, asta înseamnă să fii lipsit de devotament și asta înseamnă să ocolești suferința și să refuzi să înduri suferința. Trebuie să accepți suferința pe care se cuvine să o înduri – indiferent câte dificultăți există, nu te poți sustrage; indiferent cât de mult pericol există, trebuie să-l înfrunți; și chiar dacă are loc un fel de dezastru acolo, trebuie să mergi, nu îl poți ocoli și trebuie să dai piept cu dificultățile. Asta se numește a fi devotat. Să presupunem că, deși știi că să mergi acolo îți va face trupul să sufere și că va exista pericol, de dragul lucrării bisericii și de dragul de a-ți face bine datoria, nu refuzi și nu te sustragi și poți chiar să înfrunți pericolul și să depășești dificultățile pentru a fi în avangardă. Asta se numește a fi devotat, asta se numește a-ți îndeplini responsabilitățile și asta se numește a ține cont de intențiile lui Dumnezeu. A fi capabil să rămâi ferm în mărturia ta într-un mediu al greutăților este ceea ce oamenii trebuie să realizeze și este, de asemenea, practica pe care oamenii ar trebui să o aibă, nu-i așa? (Ba da.) Când întâlnești acest tip de situație, trebuie să o înțelegi în acest fel și să practici în acest fel.

Dacă te duci undeva pentru a-ți face datoria, iar condițiile de trai de acolo sunt bune, mediul este plăcut, mâncarea este destul de bună – poți consuma carne la aproape fiecare masă – și cazarea ta este, de asemenea, destul de confortabilă, cu încălzire iarna și cu aer condiționat vara, și toate condițiile sunt destul de bune, cum ar trebui să abordezi acest tip de mediu de lucru când îl întâlnești? Unii oameni spun: „A lucra într-un mediu ca acesta este cu adevărat plăcut. Dacă îmi fac lucrarea în acest loc, mă complac în confort? Nu sunt devotat datoriei mele? Nu este greșit acest lucru?” Dacă întâlnești un mediu cu condiții bune de trai ca acesta, cum îl înțelegi? (Mai întâi, trebuie să determin dacă acest mediu este necesar pentru lucrarea bisericii. Dacă lucrarea îmi cere să-mi fac datoria în acest loc, atunci ar trebui să abordez corect acest mediu, să nu mă complac în confort și să nu mă concentrez pe a mânca bine sau a mă îmbrăca frumos, ci, în schimb, să mă concentrez pe a-mi face bine datoria; doar asta înseamnă să fii cineva cu conștiință și cu rațiune. Dar dacă lucrarea nu îmi cere să-mi fac datoria acolo și aleg intenționat un loc cu condiții bune de trai de dragul unei mai mari bucurii trupești, atunci asta înseamnă a mă complace în confort.) Chiar dacă te afli într-un mediu cu condiții bune de trai, nu ar trebui să permiți ca acest lucru să te împiedice să-ți faci bine datoria. Nu ar trebui să te complaci într-un astfel de mediu de trai; fă doar ceea ce se cuvine să faci și fă-ți datoria oricum se cuvine să fie făcută. Dacă familia-gazdă are grijă de tine în mod special pentru că ești conducător sau lucrător, dându-ți mâncare bună să mănânci și lucruri frumoase să folosești și acordându-ți o grijă specială și un tratament special, iar tu te gândești: „Trebuie să accept acest lucru din partea lui Dumnezeu. Asta înseamnă că Dumnezeu îmi arată har și este un lucru de care se cuvine să mă bucur, așa că mă voi bucura pur și simplu de el. Nu pot refuza”, atunci este greșit din partea ta să gândești în acest fel. De fapt, modul în care familia-gazdă te tratează și are grijă de tine este mult mai bun decât modul în care se comportă atunci când găzduiesc frați și surori obișnuiți; a depășit deja cu mult standardele și principiile găzduirii. Deci, cum ar trebui să abordezi această situație? (Trebuie să învăț să refuz.) Cum ar trebui să refuzi? (În primul rând, se cuvine să am părtășie în mod clar cu familia-gazdă cu privire la principiile găzduirii, spunându-le că nu ar trebui să le acorde conducătorilor și lucrătorilor o grijă specială doar pentru că au statut, deoarece acest lucru îi face cu ușurință pe conducători și pe lucrători să se complacă în confort. De asemenea, eu însumi trebuie să învăț să îi refuz, nebucurându-mă de acest tratament special. Ar trebui să-mi manifest refuzul prin conduita mea concretă și prin acțiunile mele.) Atunci, trebuie să accepți acest lucru din partea lui Dumnezeu? (Nu.) Tu însuți trebuie să știi cum să discerni situațiile și să știi cum să le tratezi în consecință. Unii oameni spun: „Așa trăiește familia-gazdă. Dacă refuz, nu înseamnă asta că refuz harul lui Dumnezeu? Nu înseamnă asta că atrag necazurile asupra mea? Se cuvine ca lucrătorii și conducătorii să se bucure de condiții bune de găzduire atunci când își fac lucrarea.” Este corectă această înțelegere? (Nu.) Această înțelegere este cu siguranță greșită. Dacă ajungi într-un loc în care condițiile de trai din acea zonă sunt foarte bune, iar ceea ce îți oferă familia-gazdă face parte, de asemenea, din cheltuielile și din nevoile normale ale vieții lor de zi cu zi, și aceasta este pur și simplu norma în viața lor, atunci ar trebui să le respecți obiceiurile de viață. Așa sunt condițiile locale de trai. Dacă refuzi, ar părea puțin forțat; ar trebui să o accepți din partea lui Dumnezeu și să o abordezi corect, ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru că ți-a arătat har și nu ar trebui să încerci să-ți creezi suferință. Dar dacă tratamentul pe care ți-l acordă familia-gazdă depășește standardele lor de viață de zi cu zi, adică au grijă de tine în anumite moduri speciale, atunci acest lucru nu este în concordanță cu principiile. Ar trebui să refuzi și ar trebui să ai părtășie despre principii cu ei; nu ar trebui să le cauzezi neplăceri. Nu așa ar trebui să practici? (Ba da.) Dacă oferi scuze, spunând: „Acesta este pur și simplu standardul lor normal de viață; ei mănâncă generos în fiecare zi și au întotdeauna la dispoziție tot felul de fructe proaspete, așa că ar trebui să mă bucur și eu de aceste lucruri”, este corect să găsești astfel de scuze? (Nu.) Asta înseamnă a te complace în confort. Odată ce unii oameni ajung într-un loc cu condiții bune de trai, nu vor să plece și stau într-un astfel de loc pentru o perioadă de timp deosebit de lungă. Le este teamă că ar îndura suferință dacă s-ar duce în altă parte, așa că inventează tot felul de scuze pentru a nu se duce. Chiar dacă există lucrare în altă parte, cu probleme de care este nevoie să se ocupe, ei merg doar să termine sarcinile în câteva zile și apoi se grăbesc înapoi în acest loc bun. Nu înseamnă asta a se teme să îndure suferința? (Ba da.) Asta înseamnă a se teme să îndure suferința și înseamnă a se complace în confort. Își răsfață trupul până devin dolofani și cu pielea albă și încă inventează motive și scuze, spunând: „Dacă nu mănânc bine sau nu stau într-un loc frumos și mă îmbolnăvesc, nu va afecta acest lucru realizarea datoriei mele de conducător? Pentru a face bine lucrarea, trebuie să-mi răsfăț trupul, să-mi mențin trupul sănătos și să fiu plin de energie; doar atunci voi fi eficient în realizarea datoriei mele.” Nu sunt acestea scuze? (Sunt.) Asta înseamnă a găsi scuze pentru a se complace în confort. Pe scurt, indiferent dacă este un mediu al greutăților sau un mediu al confortului, ar trebui să poți evita să fii influențat sau constrâns de acesta. Dacă nu există greutăți, nu ți le crea singur; dacă există greutăți, nu le refuza. Dacă mediul pe care îl întâlnești necesită suferință, trebuie să o înduri; indiferent cât de mari sunt greutățile, trebuie să le depășești. Scopul depășirii lor este de a-ți face datoria mai bine, nu de a-i face intenționat trupului tău viața grea. Indiferent cât de mari sunt dificultățile, nu ar trebui să le refuzi sau să le ocolești; în schimb, ar trebui să te gândești la tot felul de modalități de a face bine lucrarea, de a face bine datoria pe care se cuvine să o faci și de a spune ceea ce se cuvine să fie spus și de a te ocupa de probleme și de a le rezolva, iar apoi poți pleca. Asta ar fi adecvat. Când mergi într-un loc cu condiții bune de trai, trebuie, de asemenea, să fii capabil să-ți faci datoria și lucrarea în mod normal, fără să devii atașat de confortul și de bucuria trupești, ci mai degrabă concentrându-te în inima ta cum să faci bine lucrarea. Desigur, într-un astfel de mediu, nu este nevoie să creezi greutăți suplimentare pentru a-ți îngreuna situația sau pentru a-I oferi loialitate lui Dumnezeu ori pentru a-ți exprima hotărârea față de Dumnezeu. În schimb, nu ar trebui să fii influențat de acest mediu, nu ar trebui să te complaci în confortul trupesc și nu ar trebui să devii degenerat. Nu ar trebui să permiți ca mediul confortabil și condițiile bune de trai să afecteze progresul lucrării sau să-ți afecteze hotărârea de a suferi și devotamentul față de datorie. Într-un mediu al confortului, tot trebuie să-ți îndeplinești responsabilitățile și să-ți faci bine datoria. Dacă există lucrare în altă parte și se cuvine să mergi, atunci trebuie să mergi. Nu poți deveni atât de absorbit de bucuria ta încât să uiți de îndatoririle tale și să nu vrei să mergi în altă parte doar pentru că trupul tău se simte confortabil și în largul lui, iar viața ta este plăcută aici. Acest lucru este greșit. Asta înseamnă a refuza să înduri suferința, înseamnă a te complace în confort și înseamnă a nu fi devotat datoriei tale. Nu este așa? (Ba da.)

Indiferent dacă există sau nu greutăți în mediul în care îți faci datoria, în mediul tău de lucru sau în mediul tău de trai, pe scurt, ar trebui să înțelegi corect problema suferinței și, de asemenea, ar trebui să o abordezi rațional, cu o atitudine corectă. Dacă suferința pe care o înduri este de dragul de a-ți face bine datoria, de dragul de a putea practica în concordanță cu adevărurile-principii, de dragul de a-ți oferi devotamentul și de dragul de a te putea supune orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, atunci ar trebui să o accepți. Indiferent cât de mari sunt dificultățile, trebuie să le depășești și trebuie să le înduri; nu ar trebui să le refuzi sau să le ocolești. Totuși, dacă nu există nicio greutate sau nu există nicio dificultate, dacă mănânci bine și trăiești confortabil și nu te confrunți cu nicio condiție potrivnică o perioadă lungă de timp – dacă totul este bine din toate punctele de vedere – atunci nu ar trebui să te simți neliniștit în sinea ta. Într-un astfel de mediu al confortului, ar trebui cu atât mai mult să-ți liniștești inima înaintea lui Dumnezeu, să-ți faci devoțiunile spirituale în mod corespunzător, să te echipezi cu adevărul și să-ți îmbogățești înțelegerea. Ar trebui să reflectezi asupra lipsurilor pe care le-ai prezentat în această perioadă sau asupra firilor corupte pe care le-ai dezvăluit și pe care este nevoie să le cunoști și să le rezolvi căutând adevărul. Apoi uită-te la ce probleme mai ai, pe care dintre probleme nu știi cum să le rezolvi, ce aspecte ale adevărului îți mai lipsesc și în ce aspecte este nevoie să pătrunzi și să obții îmbunătățiri. Aceasta este calea de practică pentru a aborda corect problema suferinței și pentru a aborda corect mediile pe care Dumnezeu le pregătește pentru tine. Dacă acesta este modul în care practici, în esență, nu vei fi niciodată influențat de mediul extern. Indiferent cât de mare este greutatea din mediul extern, atât timp cât cineva poate avea un obiectiv corect și o direcție corectă de urmărire în inima sa, poate rămâne liniștit înaintea lui Dumnezeu, se poate gândi care sunt adevărurile-principii și cum să practice atunci când se confruntă cu anumite chestiuni, iar apoi poate să emită judecăți corecte și să practice în mod corect, abordând problema suferinței în acest fel, va câștiga în cele din urmă unele dintre lucrurile pozitive pe care se cuvine să le câștige. De exemplu, uneori, în timp ce îți faci datoria, poți întâmpina probleme majore care trebuie să fie gestionate urgent, cerându-ți să te trezești devreme și să te culci târziu, sau cerându-ți să sari peste mese, sau cerându-ți să străbați distanțe lungi și să traversezi munți și văi. În special, unele locuri izolate nu pot fi accesate cu vehiculul și nu au nici măcar o potecă pentru biciclete, așa că poți ajunge acolo doar mergând pe jos. Așadar, cum ar trebui să acționezi când te confrunți cu un mediu al greutăților ca acesta? Acestea sunt niște tipuri aparte de greutăți. Când întâlnești aceste medii, nu le poți refuza sau ocoli. Aceasta este suferința pe care se cuvine să o înduri; pentru a-ți face bine datoria, trebuie să înduri o astfel de suferință. Totuși, unele circumstanțe speciale trebuie tratate diferit. De exemplu, în unele zone în care există biserici, condițiile sunt destul de potrivnice, PCC efectuând cu frenezie arestări. Unii conducători și lucrători au fost arestați, iar unii frați și unele surori se află sub supravegherea strictă a PCC. Lucrarea bisericii a fost grav afectată și trebuie gestionată. Dacă mergi acolo, vei risca să fii arestat, iar viața ta ar putea fi chiar în pericol. În astfel de situații, trebuie să dai dovadă de o oarecare înțelepciune. Poți fie să comunici printr-o scrisoare, fie să-i pui pe supraveghetorii locali să se adune într-o altă zonă pentru a avea părtășie și să-i ajuți să se ocupe de lucrarea de gestionare a consecințelor, astfel încât lucrarea bisericii să poată intra pe drumul cel bun cât mai curând posibil. Pe scurt, în astfel de medii periculoase, trebuie să fii deosebit de precaut și nu poți să-ți asumi riscuri. În unele situații, poți încerca să-ți asumi un risc, dar în alte situații, nu este adecvat să faci acest lucru. În orice caz, odată ce înțelegi corect problema suferinței, ar trebui să reflectezi asupra ta în lumina acestor gânduri și puncte de vedere corecte. Uită-te la suferința cu care te confrunți în viața ta și în cursul realizării datoriei tale. Vezi care fel de suferință este suferința pe care se cuvine să o înduri și care fel de suferință este suferința care este în conformitate cu adevărurile-principii – acesta este felul de suferință pe care trebuie să o înduri; trebuie să o accepți din partea lui Dumnezeu. Vezi care fel de suferință este inutilă și este doar un necaz pe care ți l-ai creat singur – indiferent cât de mult din acest fel de suferință înduri, Dumnezeu nu o va ține minte. Dacă altcineva creează un necaz care afectează lucrarea bisericii și se cuvine ca tu să te ocupi de consecințe și să-ți îndeplinești responsabilitățile, atunci nu te poți plânge; trebuie să te ocupi de orice ar fi ceea ce se cuvine să gestionezi. De exemplu, unii oameni deteriorează echipamentele, dispozitivele și alte obiecte ale bisericii sau comit cu nesăbuință fapte rele care provoacă o situație potrivnică, sau oamenii confuzi ori oamenii cu un calibru slab strică ceva – acest lucru trebuie gestionat de tine. În astfel de momente, nu poți spune: „Cum și-au așternut, așa să doarmă. Asta nu are nimic de-a face cu mine. Aceasta nu este o suferință pe care se cuvine să o îndur; refuz să accept această datorie!” Este corect să vorbești în acest fel? (Nu, asta înseamnă a nu fi devotat și a nu avea un simț al responsabilității.) Acest lucru implică din nou devotamentul cuiva. Dacă este ceva ce îți revine ție să faci, atunci trebuie să mergi să te ocupi de asta și să o gestionezi. Chiar dacă a o gestiona înseamnă a salva cumva o situație dezastruoasă, tot trebuie să mergi. Nu trebuie să te cerți și nu trebuie să te plângi, spunând: „Acești oameni confuzi, acești oameni nesăbuiți cu un calibru slab au lăsat în urmă această dezordine, deci de ce ar trebui să fiu eu cel care pune lucrurile în ordine? Nu aș îndura o suferință dincolo de ceea ce este necesar? Această situație a fost cauzată de oameni; nu a venit de la Dumnezeu.” Este greșit să vorbești în acest fel. S-ar putea ca punerea lucrurilor în ordine și remedierea greșelilor să nu fie datoria ta și să nu intre în sfera propriei tale lucrări, dar această chestiune implică interesele casei lui Dumnezeu, deci cum ar trebui să o abordezi? Dacă nu mergi să pui lucrurile în ordine, atunci lucrarea bisericii va fi întârziată, iar interesele casei lui Dumnezeu vor suferi o pierdere. Dar pentru a pune lucrurile în ordine, trebuie să rostești multe cuvinte pentru a avea părtășie despre adevăr și a rezolva problemele. În această situație, poți persevera în rezolvarea tuturor problemelor și în a face lucrarea bine și temeinic? Alți oameni nu au reușit să rezolve problemele și nu au făcut bine lucrarea, așa că trebuie să depui mai mult efort pentru a rezolva problemele și a face lucrarea bine și temeinic; doar acest lucru te face potrivit pentru a fi folosit de Dumnezeu. Când ți se cere să suferi, trebuie să înduri; indiferent câte probleme există, trebuie să le rezolvi. Când aceste dificultăți se ivesc în lucrare, mai faci lucrarea sau nu? (Tot trebuie să o facem.) Indiferent dacă mediul tău de trai este bun sau rău și indiferent de starea ta de spirit, trebuie să faci bine lucrarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu și trebuie să faci bine această datorie. Dacă nu vrei să accepți această datorie, poți să renunți la ea; casa lui Dumnezeu nu te va forța. Dar, din moment ce ai acceptat-o, ar trebui să faci bine această datorie. Mai ales când implică lucrarea de răspândire a evangheliei, toți aleșii lui Dumnezeu au o responsabilitate. Chiar dacă te confrunți cu dificultăți sau trebuie să înduri o mare suferință, trebuie să perseverezi în a o face. De ce spun acest lucru? (Pentru că acest lucru implică datoria noastră, iar oamenii ar trebui să protejeze interesele casei lui Dumnezeu.) Chestiunile care implică datoria cuiva nu sunt un lucru simplu. Pe de o parte, ele implică pătrunderea în viață a oamenilor și, în același timp, implică aducerea la îndeplinire a voii lui Dumnezeu. Prin urmare, în abordarea acestor probleme, oamenii ar trebui să caute adevărul pentru a le rezolva și ar trebui să-și îndeplinească datoria de a proteja interesele casei lui Dumnezeu – aceasta este o responsabilitate de la care nu se pot sustrage! A avea o responsabilitate de la care nu te poți sustrage înseamnă a fi devotat și a-ți îndeplini responsabilitățile. Indiferent de problemele sau de dificultățile pe care le întâmpini, nu te plânge, iar când ești furios, nu te răzbuna pe lucrarea bisericii. Fă lucrarea exact așa cum ar trebui făcută; organizează adunări și ai părtășie despre principii cu oamenii, iar apoi pune lucrurile în ordine, astfel încât lucrarea bisericii să intre pe drumul cel bun și lucrarea care a fost întârziată să revină la normal. De exemplu, în trecut, unii oameni confuzi și oameni răi au deținut puterea și au slujit drept conducători. Ei au diminuat eficiența lucrării bisericii sau au paralizat-o, făcând ca lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere pierderi. Acum trebuie să te grăbești să remediezi acest lucru, făcând ajustări adecvate în privința personalului, făcând ajustări adecvate în privința planurilor și a metodelor de lucru și concepând tot felul de modalități de a accelera lucrurile. Înainte, poate că lucrai opt ore pe zi; acum, lucrezi două ore în plus în fiecare zi pentru a readuce lucrarea la ritmul normal și a compensa pierderile anterioare din lucrare. Asta se numește a fi devotat. Această suferință trebuie îndurată. Îndurarea acestei suferințe este plină de sens și valoroasă; este o faptă bună, iar Dumnezeu o va ține minte. Făcând acest lucru, tu practici adevărul. La ce se referă practicarea adevărului aici? Înseamnă a-ți oferi devotamentul, a proteja interesele casei lui Dumnezeu și a compensa pierderile suferite în lucrare. Asta înseamnă a practica adevărul și asta se numește a face o faptă bună. S-ar putea ca, în timpul în care faci această lucrare, să fii foarte ocupat; te poți odihni doar după ora douăsprezece noaptea și te trezești înainte de zori. Iei mesele în grabă și apoi te grăbești înapoi pentru a te ocupa de lucrare. Acest lucru se datorează faptului că lucrarea este chiar acolo, în fața ta – trebuie făcute atât de multe ajustări de personal și trebuie gestionate atât de multe chestiuni. Să mergi la culcare devreme nu va funcționa, deoarece unele lucrări nu au fost încă terminate. Nici să te trezești târziu nu va funcționa, deoarece toată lumea așteaptă ca tu să rânduiești lucrarea; trebuie să planifici lucrarea care trebuie făcută astăzi înainte ca toată lumea să se trezească, iar apoi să o rânduiești și să o atribui. Suferi destul de mult în această lună. Trupul tău este puțin epuizat și puțin obosit, ai mai puțin timp să te odihnești decât aveai înainte și ai slăbit destul de mult, dar, după ce ai fost ocupat timp de o lună, progresul lucrării bisericii devine normal din toate punctele de vedere și totul este în sfârșit rezolvat. Ce înseamnă ca totul să fie rezolvat? Înseamnă că oamenii atribuiți pentru fiecare post sunt toți potriviți; nimeni nu provoacă perturbări și tulburări sau nu cauzează probleme, nimeni nu strigă sloganuri sau nu debitează idei pompoase și nimeni nu este mereu negativ. Toată lumea este capabilă să-și facă datoria în mod normal, iar oamenii din fiecare post sunt competenți în lucrarea lor. Nu există inactivi și nu există profitori. Toate elementele lucrării funcționează normal, conform cerințelor rânduielilor de lucru, dau rezultate și au intrat pe drumul cel bun. Doar atunci ești cineva care trăiește înaintea lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva orice dificultăți pe care le întâmpini și faci bine ceea ce se află în sfera propriei tale lucrări, atunci merită toată această suferință pe care o înduri? (Da.) Merită din plin! Unii oameni îndură o oarecare suferință pentru a-și îndeplini îndatoririle, iar până când ajung la patruzeci sau cincizeci de ani, dezvoltă unele afecțiuni minore. Unii au țiuit cranian sau tinitus, în timp ce alții au spondiloză cervicală sau dureri de șale și de picioare. Deși au îndurat o oarecare suferință, ei și-au îndeplinit responsabilitățile și au protejat lucrarea bisericii. În schimbul acestor boli și dureri, ei au dobândit devotament față de Dumnezeu și au dobândit acceptarea și aprobarea lui Dumnezeu, precum și ținerea minte de către Dumnezeu. Ați spune voi că merită? (Da.) Fiecare experiență de suferință, fiecare experiență de protejare a lucrării casei lui Dumnezeu și fiecare experiență de a-ți oferi devotamentul este o amintire minunată pentru tine; toate sunt cele mai minunate amintiri formate în timpul realizării datoriei unei ființe create. Uneori, când simți aceste dureri și disconforturi în corpul tău și apoi chibzuiești la suferința pe care ai îndurat-o de-a lungul acestor ani în timp ce îți făceai datoria, precum și la rezultatele pe care le-ai obținut în ceea ce privește viața și în ceea ce privește lucrarea, vei simți că merită, nu vei avea regrete și vei avea un sentiment de alinare în inima ta. Spuneți-Mi, merită să înduri această suferință? (Da.) Merită incredibil de mult! Cum apare acest sentiment de alinare în inima ta? (Prin suferință și plătind un preț pentru a proteja lucrarea casei lui Dumnezeu.) Tu dobândești un sentiment de alinare din suferință deoarece aceste lucruri pe care le faci și această lucrare pe care o realizezi sunt toate lucruri pozitive, toate protejează existența cauzei dreptății, toate protejează interesele lui Dumnezeu și interesele casei lui Dumnezeu și toate înseamnă a practica adevărul și a urma calea lui Dumnezeu. Conștiința ta nu te acuză, așa că dobândești un sentiment de alinare în inima ta. Toată această suferință pe care o înduri este de dragul de a proteja existența lucrurilor pozitive. Ce lucruri pozitive? (De exemplu, progresul normal al lucrării bisericii, progresul normal al lucrării de evanghelizare, interesele casei lui Dumnezeu și așa mai departe – toate acestea sunt lucruri pozitive.) Așa este. Tu protejezi existența lucrurilor pozitive, asigurându-te că fiecare element al lucrării bisericii progresează normal și eficient, că fiecare face o datorie potrivită pentru el și că toată lumea se poate supune rânduielilor casei lui Dumnezeu. Nimeni nu provoacă perturbări și tulburări și nimeni nu neglijează sarcinile adecvate și nu este un profitor. Rânduielile privind personalul și lucrarea sunt toate potrivite și sunt toate adecvate. Dacă cineva provoacă perturbări și tulburări, tu îl poți descoperi și opri prompt și poți avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva această problemă. Dacă persoana care provoacă perturbări și tulburări poate accepta adevărul și, după ce ai avut părtășie în mod repetat cu ea, ai ajutat-o și i-ai oferit o oportunitate de a se căi, în cele din urmă se schimbă, atunci acesta este rezultatul lucrării tale și acesta este un lucru pozitiv. Dacă nu acceptă adevărul și, după mai multe runde de părtășie, ajutor și emondare, rămâne în continuare incorigibilă, continuă să provoace perturbări și tulburări și își varsă mereu negativitatea, ar trebui să fie îndepărtată și gestionată cu promptitudine. Nu înseamnă toate acestea a proteja existența lucrurilor pozitive? (Ba da.) Mai mult, dacă poți descoperi în ce părți ale lucrării au apărut erori sau au apărut lacune, făcând ca lucrarea să sufere pierderi, iar apoi le oprești, le gestionezi și le rezolvi cu promptitudine, nu înseamnă asta a proteja lucrarea bisericii? Nu înseamnă asta a proteja lucrurile pozitive? (Ba da.) Toate acestea constituie protejarea existenței lucrurilor pozitive. Dacă suferința pe care o înduri este în întregime de dragul de a proteja existența acestor lucruri pozitive specifice, atunci, când îți vei aminti în cele din urmă aceste lucruri pe care le-ai făcut, nu vei simți un oarecare sentiment de alinare în inima ta? Cu siguranță te vei simți plin de alinare în sinea ta. Totuși, să presupunem că îți amintești lucrurile puțin câte puțin și descoperi că, în spatele fiecărui moment în care ai suferit, a fost dorința de a-ți satisface bucuria trupească, sau că ai suferit pentru a-ți proteja propria mândrie, pentru a-ți menține propriul statut și a-ți consolida propria putere ori pentru a te strădui să obții un fel de beneficiu personal – beneficii materiale, beneficii financiare sau beneficii psihologice – și nu ai făcut niciun singur lucru pozitiv. Și, deși ai îndurat multă suferință, fiecare cuvânt pe care l-ai spus, fiecare acțiune pe care ai întreprins-o și fiecare element al lucrării pe care l-ai făcut, fie în public, fie în privat, au fost în întregime pentru tine însuți, pentru propria ta mândrie și propriul tău statut și pentru propria ta reputație, iar ceea ce ai protejat au fost toate lucruri negative. În acest caz, când te compari apoi cu ale lui Dumnezeu cuvinte și cu adevărul, cum te vei simți în sinea ta? Te vei simți bine? (Nu.) Acum ia în considerare rezultatele lucrării tale: nu ai gestionat prompt, și cu atât mai puțin ai rezolvat, problemele care apar în vreo parte a lucrării. Indiferent cine provoacă perturbări și tulburări și indiferent cât de mult sunt prejudiciate interesele casei lui Dumnezeu, atât timp cât nu implică statutul și interesele tale, tu nu îl oprești sau nu îl restricționezi, ci mai degrabă treci lucrurile cu vederea, te prefaci că nu le vezi, rămâi indiferent și nu le acorzi nicio atenție. Ulterior, când Cel de mai sus cercetează și cere ca părțile responsabile să fie gestionate și puse să compenseze pierderile, tu doar implementezi și execuți acest lucru, făcând lucrurile mecanic și lăsându-le așa. Nu ai rezolvat niciodată în mod proactiv problemele care apar în propria ta lucrare; ești în întregime pasiv. Care este lucrarea pe care ești dispus să o faci și pe care o întreprinzi din proprie inițiativă? Este formată din toate lucrurile pe care le faci pentru a-ți proteja propria faimă, propriul câștig și propriul statut și pentru a-ți proteja propriile interese; ceea ce protejezi sunt toate lucruri negative. Faci aceste lucruri cu un entuziasm neobosit, totuși nu ai luat niciodată inițiativa de a face lucruri precum protejarea intereselor casei lui Dumnezeu sau protejarea lucrurilor pozitive. Când într-o zi îți vei aminti acest lucru și îți vei examina propriile acțiuni și fapte, nu te vei simți vinovat în sinea ta? Când te compari cu ale lui Dumnezeu cuvinte, vei fi plin de vinovăție în sinea ta! Dacă te simți vinovat, poți avea pace în inima ta? Poți avea alinare? Nu vei avea nicio alinare și nu vei avea nicio pace. Nu vei simți niciun sentiment de alinare din faptul că ai îndurat această suferință – atunci nu a fost lipsit de sens să o înduri? (Ba da.) Ai îndurat atât de multă suferință, totuși nu știi dacă ceea ce ai făcut este de fapt o faptă bună, dacă ți-ai oferit devotamentul, dacă ceea ce ai făcut este acceptat de Dumnezeu sau dacă, în ochii lui Dumnezeu, ești cu adevărat cineva care atinge mântuirea. Nu ai nicio idee despre niciunul dintre aceste lucruri și ești deosebit de îngrozit în sinea ta – ai mai putea simți un sentiment de alinare? (Nu.) A avea un sentiment de alinare în inima ta după ce ai crezut în Dumnezeu până la capăt este ceva ce poți câștiga doar mergând pe calea cea dreaptă, fiind cineva pe care Dumnezeu îl place și pregătind multe fapte bune în cursul realizării datoriei tale; nu este ceva ce câștigi îndurând o anumită cantitate de suferință. Dacă natura suferinței tale este de așa fel încât este de dragul de a proteja interesele casei lui Dumnezeu și de dragul de a proteja lucrurile pozitive, atunci, în cele din urmă, vei câștiga un sentiment de alinare din aceasta. Dacă, însă, natura suferinței tale este de așa fel încât este de dragul de a-ți proteja interesele personale și de dragul de a proteja lucrurile negative, atunci, în cele din urmă, nu numai că nu vei reuși să câștigi un sentiment de alinare din aceasta, dar vei simți, de asemenea, un sentiment de autoacuzare și de neliniște în inima ta. Cei care simt un sentiment de neliniște în inimile lor chibzuiesc mereu: „Ce am câștigat din credința în Dumnezeu? Uită-te câte jertfe au furat antihriștii și câte articole bune de îmbrăcăminte, aparate frumoase și alte obiecte bune au luat pentru ei înșiși. Uită-te de ce ajung ei să se bucure și uită-te de ce mă bucur eu! Ce am câștigat îndurând atât de multă suferință?” Vezi, ei sunt capabili să spună astfel de lucruri. Faptul că pot întreba: „Ce am câștigat din credința în Dumnezeu?” dovedește că nu au un sentiment de alinare în inimile lor; nu se simt împliniți în sinea lor, ci sunt goi. Cei care nu au niciun sentiment de alinare se simt tulburați în sinea lor. În cazul celor care au un sentiment de alinare, de ce au acest sentiment? Nu este doar pentru că îndură suferință, ci, în principal, pentru că au ajuns să înțeleagă unele adevăruri și au avut câștiguri pozitive îndurând suferința. În schimb, cei care nu culeg nimic îndurând suferința cred că nu au câștigat nimic în cele din urmă, că au suferit pe nedrept și că nu a meritat și simt că au ieșit în pierdere. În această situație, ei simt că Dumnezeu nu este drept și că Dumnezeu este nedrept cu ei, că alți oameni au fost promovați de casa lui Dumnezeu pentru a fi conducători și lucrători și că au un statut mai înalt decât ei, în timp ce ei sunt acum inferiori și nu au ajuns să se bucure de nimic. După ce au suferit și s-au consumat atâția ani, ajung să nu aibă nimic, așa că se simt potrivnici în sinea lor. Dacă se pot simți potrivnici și, de asemenea, nedreptățiți, atunci spuneți-Mi, au dobândit ei adevărul? (Nu.) Cu siguranță nu au dobândit adevărul. Dacă ceea ce dobândesc oamenii este adevărul, atunci, când vine vorba de modul în care tratează tot felul de lucruri materiale, modul în care tratează statutul și reputația, modul în care tratează suferința, modul în care își tratează îndatoririle și alte asemenea lucruri, ei vor avea înțelegerea corectă și gândurile și punctele de vedere corecte. Perspectiva lor asupra vieții și calea de viață pe care o aleg se vor schimba; adică, viața din ei se va schimba, iar diversele perspective din spatele a ceea ce urmăresc se vor schimba, de asemenea. Când oamenii experimentează aceste schimbări și când câștigă aceste lucruri, se simt împliniți. Ei simt: „În acești ani de urmare a lui Dumnezeu, am înțeles multe adevăruri și am câștigat multe. Câștigurile mele sunt abundente, iar paharul meu este plin.” Deși trupul lor este puțin obosit, se simt deosebit de împăcați, confortabil, fericiți și alinați în inimile lor. În schimb, cei care suferă de dragul urmăririi statutului și reputației nu doar că nu reușesc în cele din urmă să obțină beneficii ample – dar sunt, de asemenea, dezvăluiți și eliminați. Văzând că nu au nicio speranță de a câștiga binecuvântări, simt că au ieșit în pierdere, devin și mai scârbiți de adevăr în inimile lor și își pierd credința în Dumnezeu – unii chiar devin dezinteresați față de credința în Dumnezeu. Este exact ca unii oameni religioși care au crezut în Domnul toată viața lor; când simt în cele din urmă că nu au câștigat nimic, ce spun ei? Ei spun: „Domnul Isus este ca un zid care îmi blochează calea, împiedicându-mă să înaintez și făcând în așa fel încât să nu pot vedea nicio lumină.” Acesta este lucrul pe care credincioșii care cred toată viața lor îl câștigă în cele din urmă. Ca ei să spună un lucru atât de revoltător de răzvrătit – nu crezi că este groaznic să auzi așa ceva? (Ba da.)

Oamenii care cred în Dumnezeu, dar nu acceptă adevărul, uneltesc mereu de dragul propriilor interese trupești și toți sunt dispuși să sufere de dragul propriei faime, al propriului câștig și al propriului statut; atât timp cât se pot bucura de beneficiile statutului, se simt mulțumiți în inimile lor. Fiecare acțiune și fiecare faptă ale lor sunt de dragul propriei bucurii trupești; ei nu acceptă niciodată adevărul, nu protejează lucrarea bisericii și nu protejează interesele casei lui Dumnezeu. Lucrarea pe care o fac nu este pentru a proteja existența cauzei dreptății, ci mai degrabă pentru a-și proteja propria faimă, propriul câștig și propriul statut și pentru a-și proteja propriile interese. Ce pot câștiga suferind doar pentru propriile interese? Nu câștigă nimic; este pur și simplu un efort irosit și complet zadarnic. Unii oameni își trăiesc zilele cu multă amărăciune, asemenea asceților, nemâncând bine și nebucurându-se de niciun lucru bun, concentrându-se doar să alerge de colo-colo mai mult și să se consume mai mult. Ei stabilesc multe reguli și reglementări pentru ei înșiși, făcându-se să sufere considerabil. Unii chiar muncesc până se îmbolnăvesc. Totuși, în cele din urmă, ei nu dobândesc adevărul și nu pregătesc multe fapte bune. Acesta este un lucru tragic. Ce îl face tragic? Unde este cauza fundamentală a problemei? Ei suferă doar de dragul propriei faime, al propriului câștig și al propriului statut și urmăresc doar propriile interese personale. Ei pun „câștigul” mai presus de orice și acordă prioritate propriilor interese mai presus de orice. În inimile lor, ei nu iubesc niciodată adevărul. Prin urmare, ei doar își ocupă timpul și suferă de dragul propriilor interese trupești, nesuferind niciodată câtuși de puțin pentru a proteja existența lucrurilor pozitive. Unde sunt ei când oamenii răi provoacă perturbări și tulburări în lucrarea bisericii? Unde sunt ei când marele balaur roșu îi arestează pe aleșii lui Dumnezeu sau când o iudă vinde biserica? Ei văd aceste lucruri, dar se prefac că nu le văd. Știu despre ele, dar se prefac că nu știu despre ele. Abia după ce chestiunea a fost gestionată își fac apariția, spunând: „Nu am știut despre asta. Dacă aș fi știut, aș fi gestionat-o. Nu mi-am îndeplinit responsabilitatea; trebuie să mă pocăiesc înaintea lui Dumnezeu și trebuie să-mi cer scuze față de frați și de surori.” Odată ce chestiunea a fost gestionată, ei ies în evidență ca niște bufoni. Totuși, în momentul în care apare o problemă, se strecoară într-o gaură ca un șoarece și dispar fără urmă. Când este cu adevărat nevoie să facă un pas în față pentru a proteja dreptatea, pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și pentru a proteja lucrurile pozitive, ei nu iau niciodată atitudine. Nu ofensează pe nimeni – aleg doar să fie persoane care caută să facă pe plac altora, făcând pe surzii și pe muții și prefăcându-se că nu văd sau nu aud nimic. Când oamenii răi provoacă perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, ei știu foarte bine cine provoacă tulburările, dar pur și simplu nu îl vor expune, refuzând să spună cine anume a făcut-o. Cineva îi sfătuiește, spunând: „Nu fi o persoană care caută să facă pe plac altora. Dacă îi expui pe oamenii răi și îi înlături din biserică, atunci, chiar dacă îi ofensezi pe oameni și ești întâmpinat cu priviri reci, în cele din urmă vei fi protejat interesele casei lui Dumnezeu și îți vei fi oferit devotamentul.” Ei încă inventează scuze și acționează evaziv, spunând: „Nu cunosc detaliile; trebuie să cercetez”, iar apoi se fac nevăzuți rapid. Dar dacă cineva are o părere negativă sau are opinii despre ei, sau dacă, în lucrarea lor, apar probleme care le afectează statutul și prestigiul în inimile oamenilor, atunci ei văd acest lucru ca pe un dezastru. Nu pot nici să mănânce, nici să doarmă; la ora unu dimineața, încă se gândesc cum să-și salveze reputația. Dimineața, fără ca măcar să ia micul dejun, încep să-i cheme pe toți la o adunare pentru a se justifica și a se apăra, explicând de ce au acționat în acel fel și în ce a constat greșeala făcând acest lucru. De asemenea, își cer scuze față de toată lumea, sperând că nimeni nu îi va înțelege greșit; ei susțin că nu a fost vorba că nu erau dispuși să facă bine lucrarea, ci mai degrabă că erau ocupați cu alte lucruri și nu au avut timp să se ocupe de ea – pe lângă faptul că nu au înțeles situația concretă – motiv pentru care a apărut greșeala în lucrare. Odată ce au câștigat bunăvoința tuturor și i-au păcălit pe toți să le ofere simpatie și recunoaștere, se simt în siguranță în sinea lor: „Ei bine, lucrarea a fost făcută corespunzător. Acum pot avea un somn liniștit, confortabil, și mă pot bucura de o masă. Zilele acestea, există mereu probleme cu ajustările de personal, există mereu sarcini nesfârșite de făcut și există mereu probleme nesfârșite de rezolvat în lucrare – uite cât de epuizat sunt!” Când apar probleme în lucrarea bisericii, iar frații și surorile îi întreabă cum să le gestioneze, ei spun: „Nu e nicio grabă. Este bine atât timp cât cineva face acea lucrare, atât timp cât există cineva în fiecare post și atât timp cât toată lumea este ocupată. Lucrarea casei lui Dumnezeu nu va fi terminată într-o zi sau două. Pentru a face lucrarea, trebuie să o abordezi cu o perspectivă pe termen lung, lucrând după ce răsare soarele și odihnindu-te după ce apune soarele, fără să te grăbești sau să simți vreun sentiment de urgență. A face un pic mai puțin nu va înrăutăți lucrurile chiar atât de mult, iar a face un pic mai mult nu va îmbunătăți lucrurile chiar atât de mult; nu este nevoie să ne epuizăm atât de mult. Dacă ne îmbolnăvim de epuizare, cine va face lucrarea casei lui Dumnezeu în viitor? Nu va depinde tot de noi? Dacă ne prăbușim de epuizare, nu va trebui casa lui Dumnezeu să plătească pentru tratamentul nostru medical? Nu ne putem epuiza atât de mult; trebuie să ne menajăm puțin.” Ce părere aveți despre punctul lor de vedere? (Este greșit.) Când apar probleme în lucrarea bisericii și cineva provoacă perturbări și tulburări, acest lucru îți cere să faci un pas în față pentru a rezolva problemele și a-i gestiona pe cei care se fac vinovați de situație. Unii dintre acești oameni vor trebui să fie demiși, iar alții vor trebui să fie trimiși la biserici obișnuite sau chiar la grupe B. Îți va fi imposibil să eviți să-i ofensezi pe oameni și vei fi urât de alții, ocărât de alții și judecat și ostracizat de alții, iar oamenii meschini chiar vor unelti împotriva ta. Dar acei oameni chibzuiesc în inimile lor: „Vrei să gestionez oameni răi? Asta ar însemna să-i ofensez pe alții. Nu sunt atât de nesăbuit! Pur și simplu nu îi voi gestiona! Dacă lucrarea casei lui Dumnezeu este tulburată sau dacă interesele casei lui Dumnezeu sunt prejudiciate – ce legătură are asta cu mine? Chiar dacă unii indivizi stârnesc necazuri și provoacă perturbări și tulburări, acest lucru nu afectează imaginea de ansamblu, iar lucrarea este făcută în continuare, deci de ce ar trebui să fie gestionați? În plus, dacă îi gestionez, nu mă vor urî? Chiar dacă această lucrare este făcută bine, nimeni nu va spune nimic bun despre mine, iar Cel de mai sus nu va ști nici el. Îi voi ofensa pe oameni și apoi va trebui să îndur excluderea din partea lor și să le îndur privirile reci. În niciun caz nu voi îndura acea suferință!” Când se confruntă cu problema oamenilor răi care provoacă perturbări și tulburări, ei nu fac niciodată un pas în față, nu protejează niciodată interesele casei lui Dumnezeu și nu fac lucrarea de protejare a dreptății. Ei nici măcar nu spun un singur cuvânt pentru a-i expune sau a-i opri, fiindu-le profund teamă să nu-i ofenseze pe oameni și să nu fie judecați sau să nu fie supuși unor represalii. Pentru a-i împiedica pe oameni să-i înțeleagă greșit și pentru a-și proteja statutul și imaginea printre oameni, ei țin cu insistență adunări, justificându-se și apărându-se cu minuțiozitate și vorbind întruna, la nesfârșit. Totuși, când vine vorba de chestiuni legate de protejarea lucrării bisericii, ei nu au nimic de spus și nu depun nici cel mai mic efort. Au astfel de oameni vreo faptă bună? Unde sunt faptele lor bune? În cele din urmă, când se vor găsi în prezența lui Dumnezeu, vor putea ei să-I dea socoteală? (Nu.) Ei încă simt că au îndurat multă suferință făcând lucrarea bisericii, dar pentru ce suferă ei de fapt? Suferă ei pentru cauza dreptății și pentru lucrarea casei lui Dumnezeu? (Nu, ei suferă pentru propriile lor interese.) Ei pot îndura orice suferință pentru a-și proteja propriile interese, dar nu vor îndura nici cea mai mică suferință pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt prea egoiști și nu merg pe calea cea dreaptă, nu-i așa? (Ba da.) Ei nu fac absolut nimic care să fie benefic pentru lucrarea bisericii, dar fac tot ceea ce aduce beneficii propriului lor prestigiu și statut, neratând niciun singur lucru; le pasă doar de protejarea propriilor interese. Oamenii ca aceștia sunt atât de rușinoși! Ei suferă doar pentru a-și proteja propriile interese, totuși încă Îi cer merite lui Dumnezeu și Îi cer recompense. Nu este acest lucru detestabil? (Ba da.) Astfel de oameni sunt prea egoiști și prea detestabili; nu au conștiință și nu au rațiune – într-un cuvânt, nu au umanitate. Acest tip de persoană nu merge pe calea cea dreaptă. Dacă cineva este nemulțumit de ei și îi discerne pe la spate sau chiar îi raportează celor de mai sus și expune faptul că nu fac lucrare concretă, ci, în schimb, au făcut unele lucruri care provoacă perturbări și tulburări, atunci, după ce aud acest lucru, ei nutresc ură față de persoana care i-a expus și se răzbună pe ea. Ei nu se examinează pe ei înșiși, nici nu îi tratează corect pe oameni. În schimb, ei se opun oamenilor răspunzând cu aceeași monedă, profitând de lucruri pe care le pot folosi împotriva lor și găsindu-le defecte. Ei chiar folosesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i ataca pe oameni. Nu înseamnă asta a huli cuvintele lui Dumnezeu și a huli adevărul? Asta înseamnă a folosi adevărul pentru a-i ataca pe alții și a riposta împotriva altora pentru a-și proteja propriul statut. În privat, unii oameni răi Îl judecă pe Dumnezeu și Îl hulesc pe Dumnezeu, judecă rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu și își exprimă nemulțumirea față de un anumit aspect al rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu sau nemulțumirea față de conducătorii și de lucrătorii de la un anumit nivel al casei lui Dumnezeu. După ce aud acest lucru, acești oameni pur și simplu îl ignoră și se comportă ca și cum nu l-ar fi auzit; ei nu fac niciodată un pas în față pentru a proteja numele lui Dumnezeu sau pentru a proteja lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu îi expun pe oamenii răi. Dacă vrei să fii o persoană care caută să facă pe plac altora și nu îndrăznești să-i expui pe oamenii răi, atunci tot îi poți raporta celor de mai sus; acest lucru ar conta ca îndeplinirea unora dintre responsabilitățile tale. Oamenii ca aceștia, totuși, nu pot îndeplini nici măcar această mică responsabilitate. Pentru a-și proteja interesele trupești și prestigiul și statutul, ei ar plăti orice preț, ar trece prin foc și pară și ar îndura orice fel de suferință. Totuși, ei nu plătesc niciodată niciun preț și nu îndură niciodată nicio suferință pentru a proteja existența lucrurilor pozitive sau pentru a se asigura că adevărul poate merge înainte nestingherit. Ori de câte ori apar aceste chestiuni care perturbă și tulbură lucrarea bisericii și necesită ca oricine să facă un pas în față pentru a proteja existența lucrurilor pozitive, nu îi vezi niciodată pe acești oameni nicăieri și nu auzi niciuna dintre opiniile sau niciunul dintre punctele lor de vedere. Ei nu au puncte de vedere; ei doar stau acolo făcând pe surzii și pe muții, neexprimându-și opinia și nedeclarându-și poziția, neofensând pe nimeni. Le este foarte teamă să nu-i ofenseze pe oameni, dar nu le este teamă să-L ofenseze pe Dumnezeu. Acesta este modul în care abordează adevărul, abordează însărcinarea dată lor de Dumnezeu, își abordează datoria și abordează lucrurile pozitive. Pentru acest tip de persoane, protejarea existenței lucrurilor pozitive și protejarea existenței cauzei dreptății nu au nimic de-a face cu ele – oricine face acest lucru este un nesăbuit și, în orice caz, ele nu o vor face. Ele nu spun niciodată un singur cuvânt pentru a proteja lucrurile pozitive, nici nu fac un singur lucru pentru a proteja lucrarea lui Dumnezeu. Odată ce apar probleme, ele se retrag în carapacea lor, ca niște broaște țestoase, totuși, în cele din urmă, ele încă cer recompense de la Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Nu ai suferit deloc pentru adevăr.” Ele chiar se plâng, spunând: „Am îndurat atât de multă suferință, am alergat de colo-colo atât de mult și m-am lepădat și m-am consumat atât de mult. De ce am ajuns să mă bucur? Ce am câștigat?” Această singură afirmație le expune intențiile în credința în Dumnezeu și dovedește că au îndurat suferință și s-au consumat doar pentru a câștiga binecuvântări, nu pentru a dobândi adevărul. Ele nu au acceptat adevărul și nu au pornit pe calea cea dreaptă, așa că, în cele din urmă, nu dobândesc niciun adevăr. Acest lucru este inevitabil; culegi ceea ce semeni. Prin urmare, în ceea ce privește problema suferinței, pe de o parte, trebuie să ai gânduri și puncte de vedere corecte; pe de altă parte, și cel mai important, trebuie să examinezi care este natura suferinței tale, dacă suferința pe care o înduri are valoare și dacă are semnificație și dacă această suferință este o suferință pe care se cuvine să o înduri. Dacă este o suferință pe care se cuvine să o înduri, o suferință îndurată pentru a proteja lucrurile pozitive și o suferință îndurată pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu, atunci ești obligat prin datorie să înduri această suferință; ar trebui să o accepți din partea lui Dumnezeu și nu ar trebui să o ocolești.

Unii oameni spun mereu: „Am suferit persecuții și necazuri în calitate de credincios în Dumnezeu și ce am câștigat?” Este corect să spună asta? (Nu.) În ce fel este greșit? (Faptul că pot să spună asta dovedește că nu au dobândit niciun adevăr și că nu merg pe calea urmăririi adevărului.) Există multă suferință pe care oamenii se cuvine să o îndure, deci, trebuie neapărat să câștige ceva din suferință? Acest lucru implică înțelegerea și punctele de vedere ale oamenilor privind suferința. Dacă această suferință este ceea ce se cuvine să înduri, ceea ce trebuie să înduri și ceea ce a predeterminat Dumnezeu, atunci ce anume poți să câștigi îndurând această suferință? De exemplu, se poate ca oamenii să nu câștige neapărat ceva din îndurarea suferinței de a crește copii sau a suferinței de a fi persecutați pentru credința în Dumnezeu. Așadar, vei îndura această suferință sau nu? Acest lucru depinde de faptul dacă e corectă sau nu calea pe care merge cineva și dacă este o persoană care urmărește adevărul. Dacă cineva caută adevărul în toate lucrurile în timp ce experimentează lucrarea lui Dumnezeu și are o supunere adevărată față de Dumnezeu, va câștiga anumite lucruri din îndurarea acestei suferințe. Acest lucru le cere oamenilor să aibă hotărârea de a se supune și să se supună orchestrărilor lui Dumnezeu; ei nu pot să abordeze suferința cu o mentalitate tranzacțională. Unii oameni spun: „Dacă depun un oarecare efort, ar trebui să primesc ceva în schimb; dacă îndur un pic de suferință, ar trebui să culeg un pic de dulceață. Doar atunci merită această suferință și doar în asta constă valoarea suferinței mele.” Este corect acest punct de vedere? (Nu.) Atunci, când vine vorba de chestiunea suferinței, ce fel de înțelegere și ce fel de pricepere sunt corecte? (Dacă suferința pe care o îndurăm este predeterminată de Dumnezeu și este ceea ce se cuvine să îndurăm, atunci suntem obligați prin datorie să o acceptăm. Chiar dacă nu câștigăm nimic în cele din urmă, nu ar trebui să ne plângem. Ar trebui să avem o atitudine de supunere, supunându-ne orchestrărilor și rânduielilor Creatorului. În același timp, pe măsură ce îndurăm suferința, ar trebui să ne concentrăm asupra căutării adevărului și asupra dobândirii adevărului. În acest fel, suferința pe care o îndurăm este valoroasă și plină de sens.) Adesea, scopul pozitiv al suferinței este de a proteja existența lucrurilor pozitive și de a putea, în cele din urmă, câștiga ceva, de a putea obține adevărul și de a ajunge să cunoască adevărul. Acesta este un obiectiv excelent. Totuși, în realitate, suferința este adesea experimentată și îndurată pe parcursul unui proces fără incidente. Când faci un bilanț pe termen scurt, descoperi că nu ai câștigat nimic, că ești destul de obosit fizic, că se poate chiar să fii nevoit să înduri vreo boală și că nu ai făcut niciun progres în adevăr, nu ai o pătrundere mai profundă în ceea ce privește viața și nu ai dobândit o înțelegere mai profundă a intențiilor lui Dumnezeu. Atunci, este zadarnică îndurarea acestei suferințe? Unii oameni se gândesc: „În această situație, pot să mă rog lui Dumnezeu să mă scoată dintr-un asemenea mediu al greutăților? Am atunci motive să mă eschivez de la un asemenea mediu al greutăților și să-l refuz?” Este corect să gândești astfel? (Nu.) Trebuie să înțelegi problema în felul următor: a putea câștiga niște lucruri pozitive, bune, din suferință este rezultatul la care un om ar spera cu disperare și este cel mai bun rezultat pe care suferința poate să-l producă în cele din urmă. Totuși, dacă suferința pe care o înduri în viața ta de zi cu zi este rânduită de Dumnezeu și este predeterminată de Dumnezeu și este ceea ce trebuie să experimentezi pentru a atinge mântuirea, atunci trebuie să o accepți din partea lui Dumnezeu și să o abordezi corect. Cum poți să o abordezi corect? Trebuie să ai un gând și un punct de vedere corecte, adică trebuie să înțelegi că suferința este o parte a vieții umane și că este o etapă pe care oamenii trebuie să o experimenteze pe parcursul vieții și de care nimeni nu poate să scape. Desigur, este și o etapă pe care fiecare trebuie să o experimenteze pentru a atinge mântuirea. Se poate să nu câștigi niciun sentiment de alinare în cele din urmă, dar ești dispus de fiecare dată când înduri suferința, poți să o accepți din partea lui Dumnezeu, ai o atitudine de supunere și nu încerci niciodată să te târguiești cu Dumnezeu. A merge pe o astfel de cale și a face această alegere reprezintă responsabilitatea pe care o ființă creată se cuvine să o îndeplinească și este atitudinea pe care se cuvine să o ai față de călătoria vieții rânduită de Creator; este atitudinea pe care o persoană se cuvine să o aibă față de greutățile vieții. Acceptarea greutăților și capacitatea de a îndura suferința reprezintă o parte a îndeplinirii responsabilităților tale, așa că nu ar trebui să te eschivezi de la ele, nici să alegi dacă să le înduri sau nu. Pentru a atinge mântuirea, fiecare trebuie să îndure o oarecare suferință în viață și în procesul de a crede în Dumnezeu. Desigur, suferința despre care vorbim nu este genul pe care oamenii o îndură pentru a urmări faima, câștigul și statutul sau pentru a-și urmări interesele trupești, ci, mai degrabă, o oarecare suferință pe care fiecare trebuie să o îndure în procesul de a merge pe calea potrivită în viața umană și de a urmări mântuirea. Acest gen de suferință este o parte a vieții, o parte a procesului de supraviețuire și, cu atât mai mult, o etapă pe care oamenii trebuie să o experimenteze pentru a atinge, în cele din urmă, mântuirea. Ar trebui să o abordezi corect. Aceasta este atitudinea pe care se cuvine să o ai față de mediile greutăților și este, de asemenea, o responsabilitate pe care se cuvine să o îndeplinești. Adică, suferința este, de asemenea, o parte a faptului de a-ți face datoria și de a-ți îndeplini responsabilitățile ca ființă creată; nu este ceva în plus. Este ceva ce Creatorul rânduiește pentru fiecare ființă creată. Amploarea, momentul apariției și durata suferinței sunt diferite pentru fiecare, dar fiecare trebuie să o experimenteze; fiecare trebuie să depășească acest obstacol. Aceasta este o responsabilitate pe care oamenii se cuvine să o îndeplinească. Dacă vrei să te descurci bine ca ființă creată, ar trebui să abordezi corect suferința; ar trebui să o accepți din partea lui Dumnezeu, nu ar trebui să o refuzi și nu ar trebui să te simți potrivnic față de ea. Desigur, cu atât mai mult, nu ar trebui să folosești suferința pentru a pretinde merite sau pentru a încerca să te târguiești cu Dumnezeu, ci, mai degrabă, să accepți suferința ca pe o responsabilitate pe care se cuvine să o îndeplinești. Ați spune că a înțelege lucrurile în acest fel este pur? Este în conformitate cu adevărul? (Da.) Înțelegând lucrurile în acest fel, nu vei avea o înțelegere mai profundă și mai practică a suferinței, precum și o mentalitate corectă? (Ba da, în acest fel nu mă voi simți potrivnic față de suferință și va fi ușor să mă supun când mă voi afla în anumite medii.) A fi capabil să te supui și a nu te simți potrivnic – aceasta este atitudinea pe care o ființă creată se cuvine să o aibă față de suferință. Chiar dacă înduri multă suferință și plătești multe prețuri în procesul urmăririi adevărului și al îndeplinirii datoriei unei ființe create și chiar dacă suferi unele persecuții și necazuri din cauza credinței tale în Dumnezeu, odată ce ai o înțelegere corectă a îndurării acestei suferințe și a faptului de a plăti acest preț, nu vei simți că îndurarea acestei suferințe este un fel de capital pentru tine. Nu te vei privi ca pe cineva cu merite datorită suferinței tale, nici nu te vei da mare cu câtă suferință ai îndurat ca să aduci mărturie pentru propria ta muncă grea și pentru contribuțiile tale, astfel încât ceilalți să te admire. Nu îți vei etala vechimea, nu te vei culca pe lauri și nu vei încerca să te târguiești cu Dumnezeu, cu atât mai puțin vei pretinde un tratament special în casa lui Dumnezeu sau vei pretinde merite de la cineva pentru că ai îndurat multă suferință. Dacă crezi că suferința este o responsabilitate pe care tu, ca ființă creată, se cuvine să o duci la îndeplinire și să o îndeplinești înaintea Creatorului, atunci nu ar trebui să folosești suferința drept capital pentru a cere recompense de la Dumnezeu sau pentru a-L convinge pe Dumnezeu să te mântuiască, nu-i așa? (Așa este.) Dacă acționezi în acest fel, îți poate inspira acest lucru hotărârea de a urmări adevărul? (Nu.) A acționa în acest fel înseamnă, în mod evident, a încerca să faci o tranzacție cu Dumnezeu, ceea ce este un lucru pe care El îl detestă.

În trecut, mulți conducători și lucrători au îndurat o oarecare suferință și, desigur, acele zile au fost destul de greu de depășit. Din cauza arestărilor și persecuțiilor desfășurate de marele balaur roșu, mediul era extrem de potrivnic. Conducătorii și lucrătorii riscau cu toții să fie arestați și închiși pentru că făceau lucrarea bisericii; unii oameni erau dați în urmărire și nu puteau decât să fugă și să trăiască în exil, neputând să se întoarcă acasă, și, simțindu-se singuri și neajutorați pe cont propriu, plângeau adesea cu amar și se rugau înaintea lui Dumnezeu. Fie că era vorba de condițiile lor de trai, fie de faptul că se aflau într-un mediu în care erau vânați, ei au îndurat o oarecare suferință. Ulterior, acești oameni simțeau mereu că au adus contribuții imense casei lui Dumnezeu și lucrării casei lui Dumnezeu, că au prestat servicii merituoase pentru casa lui Dumnezeu și că, atunci când Dumnezeu dobândește o mare glorie, ar trebui să aibă și ei o parte din gloria Lui. Cu acest gen de părere și de atitudine, ei aduceau adesea mărturie cu diverse ocazii despre cât de mult au suferit, care an și care lună au fost cele mai dureroase pentru ei și cum, la acea vreme, erau atât de chinuiți încât nu puteau mânca în timpul zilei și erau adesea treziți de coșmaruri noaptea, și atât de chinuiți încât fețele lor deveneau pământii și ei slăbeau foarte mult. Cei care îi auzeau simțeau cu toții admirație și invidie; desigur, câțiva indivizi se simțeau și geloși. Existau, de asemenea, unii care erau mișcați până la lacrimi de experiențele despre greutăți pe care acei oameni le relatau, spunând: „Este cu adevărat admirabil că ai suferit atât de mult! Ne-ai mișcat până la lacrimi în felul acesta – cu siguranță și Dumnezeu este foarte mișcat. Suferința ta a meritat din plin. Ești incredibil!” Ei nu aduceau mărturie despre propria suferință doar o singură dată; mai degrabă, în numeroase ocazii diferite, aduceau adesea mărturie despre cât de mult au suferit și cât de multe au realizat și cât de mult au contribuit la casa lui Dumnezeu prin această suferință. Totuși, pur și simplu nu vorbeau despre cât de mult din adevăr au ajuns să înțeleagă, de ce firi corupte s-au eliberat, cât de mult au crescut în viață, ce mărturii au adus pentru Dumnezeu, ce rezultate au obținut făcând lucrarea bisericii sau ce cauze juste au apărat prin suferința lor. Nu aveau o astfel de mărturie de adus. Vorbeau mereu doar despre cum au suferit și despre cât de mult au suferit. Scopul lor final era să-i facă pe oameni să știe că au muncit din greu și au adus mari contribuții, că aceste contribuții erau de neșters, că ei erau stâlpi și piloni principali în casa lui Dumnezeu și că ar trebui să se bucure de un tratament special și ar trebui să se bucure de venerația oamenilor – oamenii nu ar trebui doar să-i invidieze și să-i admire, ci și să-i înalțe și să aducă mărturie despre suferința lor. Priviți cât de „incredibilă” a fost și cât de mult „a meritat” suferința lor! Au primit lauda tuturor, vocile de laudă ridicându-se una după alta și răsunându-le constant în urechi. Spuneți-Mi, a meritat suferința lor? Au fost acești oameni incredibili? Puteau ei să aibă parte de gloria lui Dumnezeu împreună cu El? (Nu.) Atunci care a fost scopul lor aducând mărturie despre ei înșiși în felul acesta? (Să-i facă pe oameni să vadă că au suferit mult, astfel încât oamenii să-i admire și să-i prețuiască.) Voiau să câștige glorie, nu-i așa? (Așa e.) Au încercat să-și dea la schimb suferința pentru glorie; nu ar fi putut să o facă în întregime în schimbul cununilor și recompenselor. Cel mai important, voiau să câștige glorie printre oameni, voiau ca oamenii să li se închine și voiau ca oamenii să-i admire și să-i țină minte. Cereau ei mult? Erau ambițiile lor mărețe? (Da, erau mărețe.) Nici măcar Eu nu am îndrăznit vreodată să vorbesc, printre voi, despre câștigarea gloriei. Despre ce vorbesc Eu mereu? Despre a vă aduce pe voi înaintea lui Dumnezeu, a vă aduce în adevărul-realitate, a vă ajuta să înțelegeți adevărul, să aveți o cale de urmat și să știți cum să practicați în concordanță cu principiile și a vă aduce pe calea mântuirii, astfel încât să puteți fi cu toții mântuiți – dar nu vorbesc niciodată despre câștigarea gloriei. Totuși, oamenii de acel fel aduc mărturie în mod specific despre cum suferă și cum plătesc un preț, vorbind despre cum au fost arestați și persecutați de guvern și calomniați și judecați de oamenii lumești, câtă ostracizare au suferit, câte nedreptăți au suferit, câtă durere fizică au îndurat și cum au depășit-o, de dragul credinței în Dumnezeu și al realizării datoriei lor. Nu numai că vor să aducă mărturie despre suferința lor, dar vor, de asemenea, să aducă mărturie despre cât de grozavi au fost, la ce nivel înalt se aflau și cât de unici au fost, în timp ce își îndurau suferința, precum și cât de deasupra trupului au fost în timpul acestui proces. Vor să câștige glorie, nu-i așa? (Da, vor.) Dacă cineva aduce mereu mărturie despre cum a suferit, credeți că urmărește să răspândească un mod corect de a privi suferința sau să aducă mărturie despre povestea propriei suferințe și să o disemineze? (Vrea să aducă mărturie despre povestea propriei suferințe și să o disemineze.) El susține folosirea suferinței pentru a se târgui cu Dumnezeu și a avea parte de gloria Lui împreună cu El – asta este ceea ce susține el. Oriunde merge, el aduce mărturie despre numărul de ori când a fost bătut, înjurat, alungat și persecutat de oamenii religioși și despre cât de mult a suferit în timp ce predica evanghelia; cât de mult a suferit fiind respins, calomniat și abuzat verbal de rude, prieteni și oameni lumești; și cât de mult a suferit fiind vânat de guvern, trebuind să se ascundă peste tot, neavând o casă la care să se întoarcă și chiar neavând unde să-și plece capul, exact ca Fiul Omului. Există, de asemenea, unii oameni care aduc mărturie despre câte dificultăți au depășit și cât de mult au suferit în timp ce au învins boala trupului și și-au făcut datoria. Ei proclamă frecvent aceste lucruri în fața altora, dar nu împărtășesc niciodată nimic despre experiențele lor de viață; ei doar predică și aduc mărturie despre povestea propriei lor suferințe. Scopul lor este pur și simplu să-i facă pe oameni să-i aprecieze. Spuneți-Mi, ei vor ca oamenii să-i aprecieze – dar ce vor de la Dumnezeu? Vor doar ca și Dumnezeu să-i aprecieze? Asta nu este tot ceea ce vor, nu-i așa? Atunci ei împărtășesc aceeași viziune ca Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Ei ajung chiar să se târguiască cu Dumnezeu, spunând: „Dumnezeu a câștigat glorie, așa că ar trebui să câștig și eu glorie împreună cu El! Pentru că am suferit împreună cu Dumnezeu, am și eu o parte din gloria lui Dumnezeu! Dumnezeu Și-a pus o cunună de aur – El ar trebui să-mi dea și mie o bijuterie. Nu ar trebui să mă bucur de închinarea și de venerația omenirii exact așa cum face Dumnezeu?” Nu la asta vor să ajungă ei? (Ba da.) Atunci este bine pentru ei să aducă mărturie despre suferința lor în acest fel? (Nu.) De ce nu este bine? (Vor să se pună pe picior de egalitate cu Dumnezeu, ceea ce este un lucru pe care El îl detestă. De asemenea, concurează cu Dumnezeu pentru oameni.) Să lăsăm laoparte care sunt punctele lor de vedere și motivele personale – doar în ceea ce privește lucrurile despre care au părtășie, pe câți oameni care nu înțeleg adevărul îi vor induce ei în eroare? Oamenii sunt deja lipsiți de o înțelegere pură a suferinței și nu înțeleg acest aspect al adevărului. Mai mult, judecând după esența firilor corupte trupești ale oamenilor, tuturor le place să primească binecuvântări și să primească recompense. Totuși, astfel de oameni aduc mereu mărturie despre propria lor suferință; intențiile lor, precum și afirmațiile și acțiunile lor în sine, satisfac dorințele și cerințele omenirii corupte. Vorbind în acest fel și acționând în acest fel, ei alimentează ambițiile și dorințele oamenilor, alimentează dorința oamenilor de a da la schimb suferința pentru binecuvântări și, de asemenea, alimentează însăși ideea și însăși practica de a da la schimb suferința pentru recompense din partea lui Dumnezeu și de a se târgui cu El. Ca rezultat al acestui fapt, au oamenii mai multă supunere față de Dumnezeu sau mai puțină supunere? (Mai puțină supunere.) De ce au mai puțină supunere? (Deoarece oamenii au deja firi corupte – când îndură un pic de suferință, sunt dispuși să o trateze drept capital cu care pot face târguri cu Dumnezeu, iar când sunt apoi induși în eroare de afirmațiile și de practicile unor astfel de oameni, simt și mai mult că a da la schimb suferința pentru binecuvântări este justificat și sunt și mai puțin capabili să-și recunoască propria intenție detestabilă de a face târguri cu Dumnezeu. Și astfel, sunt și mai puțin capabili să se supună lui Dumnezeu.) Ei simt că au o bază pentru a face acest lucru și simt că au susținere. Iar când se aliază, se simt și mai puternici: „Unde-s mulți, puterea crește. Legea nu poate fi aplicată când toți sunt infractori. Fiecare gândește în acest fel, înțelege în acest fel și urmărește în acest fel. Dacă toți ne târguim cu Dumnezeu și Îl constrângem, nu are ce să ne facă.” În mod evident, ei strâng o mulțime pentru a provoca probleme și se aliază pentru a folosi erezii și sofisme ca să I se opună lui Dumnezeu. Aducând constant mărturie despre propria lor suferință, oare acei oameni nu îi induc în eroare pe alții? Oare nu îi corup și mai mult pe oameni? (Ba da.) Prin urmare, faptul că aduc constant mărturie despre propria lor suferință nu doar că nu reușește să-i zidească pe oameni sau să dea rezultate pozitive – dimpotrivă, de fapt îi induce în eroare și îi corupe pe oameni. Atunci, ce rol joacă astfel de oameni? (Rolul Satanei.) Ei joacă rolul Satanei. Acest lucru este exact la fel cu modul în care Satana îi induce în eroare pe oameni. Satana spune: „Omul nu a fost creat de Dumnezeu. Nu există niciun Dumnezeu în lume. Omul a evoluat din maimuțe. Pas cu pas, maimuțele au început să meargă în două picioare și s-au transformat treptat în oamenii moderni!” Auzind acest lucru, oamenii îl acceptă: „Omul nu a fost creat de Dumnezeu. Nu există niciun Dumnezeu în lume. Nu putem vedea unde este Dumnezeu, dar putem vedea că maimuțele sunt oarecum asemănătoare cu omul, așa că suntem siguri că omul a evoluat din maimuțe.” Când oamenii acceptă ereziile și sofismele Satanei, este o simplă acceptare? Nu este ca și cum ai înghiți ceva care îți ajunge în stomac fără să producă nicio reacție – mai degrabă, ceea ce se întâmplă este că un anumit gând și un anumit punct de vedere ale Satanei pătrund în inimile oamenilor, infiltrându-se în sângele și în măduva lor. Gândurile și punctele de vedere ale oamenilor sunt ulterior schimbate, iar natura lor satanică ia apoi ființă. După aceasta, oamenii încep să aibă îndoieli și se simt potrivnici față de cuvintele pe care le rostește Dumnezeu și refuză să le accepte. Ei neagă faptul că Dumnezeu a creat toate lucrurile și că deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor, gândindu-se: „Omul a evoluat din maimuțe. El nu a fost creat de Dumnezeu.” În ceea ce privește faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și că orchestrează toate lucrurile, iar soarta omului este în mâinile lui Dumnezeu, oamenii nu mai cred aceste fapte. Apoi, Satana te corupe și mai mult, spunându-ți: „Omul va triumfa asupra naturii” și „Lupta cu cerul, lupta cu pământul, lupta cu oamenii, toate aduc o bucurie infinită!” După ce auzi acest lucru, accepți afirmațiile Satanei și acționezi împotriva legilor naturii pentru a face una și alta. Aceste gânduri și puncte de vedere ale Satanei te influențează imperceptibil, asimilându-te puțin câte puțin. Când auzi încă o dată cuvintele „Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și deține suveranitatea asupra sorții tale”, simți: „Nu pot să văd cum deține Dumnezeu suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu există niciun Dumnezeu!” Ei bine? Nu au fost oamenii complet capturați de Satana? (Ba da.) A fi capturat de Satana începe cu acceptarea unui gând și a unui punct de vedere false.

Unii oameni aduc mereu mărturie despre propria lor suferință și răspândesc puncte de vedere false despre suferință. Odată ce oamenii acceptă aceste gânduri și puncte de vedere – combinate cu faptul că au ambiții și dorințe și au firi corupte – ei consideră că este o certitudine că își pot da la schimb suferința pentru binecuvântări și că își pot folosi suferința ca mijloc de a avea parte de gloria lui Dumnezeu împreună cu El. Apoi, toți se duc și suferă și toți se concentrează asupra îndurării suferinței. Niciunul dintre ei nu practică adevărul, niciunul dintre ei nu se concentrează asupra ascultării cuvintelor lui Dumnezeu și niciunul dintre ei nu depune efort în privința adevărului. În schimb, ei concurează pentru a vedea cine poate îndura suferința mai mult, concurează pentru a vedea cine îndură mai multă suferință, concurează pentru a vedea cine mănâncă mâncare mai proastă și poartă haine mai ponosite și concurează pentru a vedea cine se trezește mai devreme și se culcă mai târziu – pentru asta concurează ei. Unii oameni nu se duc să mănânce când este ora mesei. Spun că sunt prea ocupați făcându-și datoria ca să mai și mănânce, așa că sar peste o masă. Auzind acest lucru, alți oameni spun: „Ce mare lucru este să sari ocazional peste o masă? Eu am o afecțiune la stomac, dar nu mi-a întârziat realizarea datoriei.” Și apoi altcineva adaugă: „Tu ai o afecțiune la stomac – ei bine, eu am ulcer gastric.” Ascultați ce spun acești oameni – dețin ei adevărul-realitate? Ei doar concurează pentru a vedea cine suferă mai mult și a cui boală este mai gravă, crezând că Dumnezeu este cel mai mulțumit de cel care suferă cel mai mult. Au ei vreo rațiune când spun astfel de lucruri? Nu sunt ei tulburați mintal? De unde provin aceste manifestări de a fi tulburat mintal? Ele sunt cauzate de faptul că oamenii acceptă tot felul de erezii și de sofisme. Ei nu înțeleg adevărul. În cadrul cuvintelor lui Dumnezeu, se are părtășie cu claritate despre toate aspectele adevărului, totuși ei nici nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul. Când li se întâmplă lucruri, ei acționează pe baza noțiunilor și închipuirilor lor și acționează pe baza diverselor gânduri și puncte de vedere false insuflate în ei de Satana. Ei se îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu și, în cele din urmă, devin anormali mintal. Așadar, a aduce constant mărturie despre propria suferință este, în viziunea Mea, nepotrivit. Voi ce părere aveți? (Nu este potrivit. Natura acestui lucru este deosebit de gravă.) Natura acestui lucru este gravă și produce consecințe grave. Dacă tu crezi că suferința poate fi dată la schimb pentru recompense și binecuvântări, ar trebui să cauți adevărul cu privire la această chestiune. Dacă încerci constant să te cerți cu Dumnezeu și să te rogi, spunând: „Dumnezeule, privește cum, în anii mei de credință în Tine, m-am lepădat de familia și de cariera mea pentru a-mi face datoria. De asemenea, am suferit persecuții din partea PCC și am îndurat atât de multă suferință. M-am îmbolnăvit de epuizare, iar acum sunt la vârsta a doua și am o sănătate precară. De dragul întregii suferințe pe care am îndurat-o, ai putea să-mi dai niște recompense sau o cunună în cele din urmă? M-aș mulțumi chiar și să fiu sutaș în Împărăție în viitor”, atunci vezi cum te simți în sinea ta după ce te rogi astfel. Dacă nu poți conștientiza că rugăciunea ta conține impurități și conține motive, atunci asta înseamnă că ai dat de necaz; mă tem că firile tale corupte sunt de nerezolvat. Prin urmare, dacă ai rațiune, ar trebui să-ți prezinți punctele de vedere și motivele înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, să ceri luminarea și iluminarea Duhului Sfânt și să-L lași pe Dumnezeu să verifice lucrurile pentru tine. Înainte de a fi sigur dacă punctele tale de vedere sunt sau nu corecte, nu trebuie sub nicio formă să-ți răspândești gândurile și punctele de vedere sau să aduci mărturie despre ele printre frați și surori, cu atât mai puțin să aduci mărturie despre cum ai suferit și cum ai plătit un preț. Dacă faci acest lucru, nu ai deloc rațiune. Aceasta este la fel cu urmărirea lui Pavel. Pe de o parte, a răspândi vorba despre propria ta suferință și a aduce mărturie despre aceasta în acest fel îi va afecta pe alți oameni. În plus, odată ce îi induci în eroare pe oameni, iar fiecare te venerează și te urmează, natura acestui lucru devine gravă. Nu numai că suferința pe care ai îndurat-o va fi fost în zadar, dar vei fi și pedepsit de Dumnezeu. Așadar, care este natura faptului de a aduce mărturie despre cum suferi și plătești un preț? A aduce mărturie despre propria ta suferință în acest fel înseamnă a-i induce în eroare pe oameni; este modul în care a acționat Pavel. Tu răspândești erezii și sofisme pentru a aduce mărturie pentru tine însuți. Indiferent cât de mult suferi, nu este nevoie să te fălești cu asta. Dacă ești dispus să suferi, atunci pur și simplu mergi înainte. Dacă simți că ai suferit destul și că ești calificat să te târguiești cu Dumnezeu, atunci du-te înaintea lui Dumnezeu și roagă-te Lui. Dacă Dumnezeu nu te aprobă, atunci trebuie să reflectezi asupra faptului dacă această abordare de a încerca să dai la schimb suferința pentru recompense este viabilă. Dacă nu este, atunci trebuie să alegi calea corectă pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu. Să presupunem că te agăți cu încăpățânare de propria ta cale, gândindu-te: „Suferința mea este pozitivă. Este justificat să primesc o recompensă pentru că am suferit atât de mult. Trebuie să îndur suferința pe care alții nu o îndură și să suport greutăți pe care alții nu le pot suporta, pentru că, așa cum spune zicala: «Pentru a deveni cel mai mare dintre oameni, cineva trebuie să îndure cele mai mari greutăți.» Nu este acest punct de vedere destul de bun? Este atât de măreț și atât de corect! Trebuie să mă țin de el și să nu renunț niciodată la el. Aceasta este o armă secretă pentru a câștiga recompense și a câștiga binecuvântări!” Este o armă secretă? Nu înseamnă asta a încerca să faci târguri cu Dumnezeu? Poate că Dumnezeu, văzând că ai suferit mulți ani, ai muncit din greu și ai adus mari contribuții, va revărsa un oarecare har asupra ta, făcându-te robust și vindecându-te de orice boală; sau ți-ar putea da un pic de inteligență și de înțelepciune, astfel încât să nu mai fii atât de nesăbuit. Acestea sunt toate lucruri care pot fi făcute cu ușurință. Nu asta urmărești? Pentru Dumnezeu, ar fi mult prea ușor să le dăruiască oamenilor aceste lucruri. Dar există vreo valoare în a-ți da la schimb suferința pentru aceste lucruri? (Nu.)

Ce sperați voi să câștigați din credința în Dumnezeu? Aveți obiective? (Da.) Sunt clare acum obiectivele voastre în credința în Dumnezeu? (Sunt clare acum.) În credința în Dumnezeu, ce ar trebui și ce nu ar trebui să faceți; pe ce cale ar trebui să mergeți și ce cale ar trebui să respingeți; cum ar trebui să pricepeți și să înțelegeți anumite probleme și anumite aspecte ale lucrurilor; care gânduri și puncte de vedere sunt corecte, pozitive și ar trebui să fie deținute de oameni și care gânduri și puncte de vedere sunt denaturate, se abat de la calea cea dreaptă, sunt lucruri negative și ar trebui să fie discernute și respinse de oameni – știți voi aceste lucruri? (Un pic.) Orice fel de suferință este cineva capabil să îndure este guvernat de gândurile și de punctele de vedere ale acelei persoane. Desigur, ducând acest lucru cu un pas mai departe, din moment ce implică gândurile și punctele de vedere ale oamenilor, implică alegerile lor. Mai exact, din moment ce implică alegerile oamenilor, implică drumul pe care merg. Și din moment ce implică drumul pe care merg oamenii, implică mântuirea lor. Prin urmare, deși suferința pare a fi o problemă banală, dacă nutrești gânduri și puncte de vedere incorecte cu privire la ea și o urmărești într-un mod incorect, este foarte probabil să te facă să te îndrepți în direcția opusă căii pe care ți-a indicat-o Dumnezeu. Rezultatul final va fi că, atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, nu numai că nu vei reuși să primești recompense și nu numai că nu vei reuși să fii mântuit, dar vei fi chiar eliminat – acesta este un lucru destul de groaznic. Pentru a preveni ca această consecință groaznică să se producă în cele din urmă, trebuie să ai gânduri și puncte de vedere corecte și o înțelegere corectă cu privire la problema suferinței, iar apoi să determini principiile corecte de practică. Dacă gândurile, punctele de vedere și principiile tale de practică te conduc pe calea mântuirii, atunci gândurile și punctele de vedere pe care le deții și calea de practică pe care ai ales-o sunt corecte, sunt pozitive și sunt în acord cu adevărul. Dacă gândurile și punctele de vedere pe care le deții și principiile de practică pe care le-ai ales nu te conduc pe calea mântuirii și nu te pot face capabil să atingi mântuirea, atunci gândurile și punctele de vedere pe care le deții și principiile de practică pe care le-ai ales sunt greșite. Atât este sigur. Adică, dacă gândurile și punctele de vedere pe care le-ai ales și calea de practică pe care ai determinat-o te fac să te rătăcești și contravin căii mântuirii pe care ți-a indicat-o Dumnezeu, atunci calea pe care ai ales-o este greșită. Ar trebui să o respingi; ar trebui să-ți schimbi gândurile și punctele de vedere și să-ți schimbi principiile de practică și metodele de practică. Acest lucru va fi benefic pentru atingerea mântuirii tale. Înțelegi? (Da.) Niciuna dintre chestiunile implicate în atingerea mântuirii nu este nesemnificativă. Chiar și în cazul problemelor care par foarte neînsemnate și sunt ușor de trecut cu vederea, trebuie să le tratezi cu prudență și să chibzuiești la ele cu seriozitate, iar apoi să stabilești gânduri, puncte de vedere și căi corecte de practică – doar aceasta este practica pe care oamenii ar trebui să o dețină pentru a atinge mântuirea. Nu trebuie să fii confuz în privința acestui lucru.

Părtășia noastră de adineauri a abordat unele puncte de vedere greșite și manifestări denaturate pe care le au oamenii cu privire la suferință, precum și gândurile și punctele de vedere corecte pe care oamenii ar trebui să le dețină și principiile pe care ar trebui să le practice. Deoarece am vorbit despre modul în care Dumnezeu întrupat privește suferința, lucrurile despre care am avut părtășie adineauri reprezintă, pe de o parte, unele dintre opiniile și evaluările Mele cu privire la suferință și, pe de altă parte, reprezintă unele dintre gândurile, punctele de vedere și principiile Mele de practică cu privire la suferință. Fie că este vorba de gânduri și puncte de vedere sau de principii de practică, lucrurile despre care am avut părtășie adineauri se referă la dezvăluirile și la manifestările voastre din viața voastră de zi cu zi sau din procesul de a vă face îndatoririle. Așadar, haideți să aruncăm o privire asupra modului în care Dumnezeu întrupat abordează problema suferinței. Am avut părtășie cu voi adineauri despre cum să abordați chestiunea suferinței. Suferința este o parte a vieții și supraviețuirii omului. Privind-o din perspectiva umanității normale, suferința este ceva ce se va întâmpla cu siguranță. Trăind în această lume umană, trăind în această lume materială, fiecare trebuie să îndure multă suferință din momentul în care se naște și până în momentul în care moare, inclusiv disconfort trupesc, neplăceri și nefericire. În mod similar, și Eu am simțit o astfel de suferință trăind în mediul lumii reale. Am experimentat și am îndurat multă durere și experimentez o oarecare suferință și acum. Acesta este un proces inevitabil, așadar, din perspectiva umanității normale, Eu accept în mod natural o astfel de suferință sau o experimentez în mod natural. Trupul Meu simte suferința, dar nu există nicio împotrivire și nicio respingere în inima Mea. Găsesc prezența acestei suferințe la fel de naturală ca aerul pe care îl respiră oamenii sau ca lumina soarelui pe care o simt ei. Nu simt că este ceva în plus și nu simt că este de prisos, cu atât mai puțin simt că este ceva ce am atras asupra Mea. Așa Mă simt Eu. Adică, indiferent de ceea ce a cauzat suferința, sau în ce stadiu trec prin suferință, sau dacă este un fel de suferință pe care o întâlnesc în viața Mea de zi cu zi sau un fel pe care se cuvine să o îndur făcându-Mi lucrarea, tot ce simt este că are loc un eveniment. Trebuie să te bazezi pe un anumit principiu și să te gândești la o modalitate de a gestiona și de a rezolva acest eveniment. Gestionarea și rezolvarea acestor lucruri necesită uneori îndurarea unei oarecare suferințe, dar indiferent dacă îndur o suferință considerabilă sau îndur doar un pic de suferință ușoară, totul pare doar un proces pentru Mine. Nu pare o povară adăugată; este un sentiment chiar atât de simplu. Când vine vorba de suferință, pe lângă acest sentiment simplu, nu am proclamat niciodată ce suferință am îndurat. De exemplu, când merg în unele locuri pentru a intra în contact cu oamenii și a avea părtășie cu ei și condițiile de acolo sunt relativ precare, nu Mi se pare că îndur atât de multă suferință și nu am simțit niciodată că suferința Mea este vreun fel de contribuție pe care le-o aduc oamenilor. Mai degrabă, simt că este foarte normală și că nu merită menționată. Nu am tratat niciodată suferința ca pe un eveniment major cu care să Mă fălesc, pe care să-l dau publicității sau din care să fac mare caz pentru a-i face pe oameni să Mă admire; nu am făcut niciodată astfel de lucruri. Voi sunteți cei care proclamați ce suferință am îndurat – voi ați făcut acest lucru destul de des, dar Eu nu am făcut-o niciodată.

Odată am mers undeva pentru a discuta și a vorbi cu oamenii de acolo și pentru a avea părtășie despre unele lucruri cu ei. Până să termin părtășia, trecuse de ora mesei și am plecat fără să mănânc. Mai târziu, unii oameni au răspândit vestea: „Dumnezeu a avut părtășie cu noi toată dimineața. Nici măcar nu a băut o gură de apă și a plecat fără să ia masa.” După ce o persoană a spus acest lucru, vestea s-a răspândit de la unu la zece și de la zece la o sută și mulți oameni au ajuns să știe despre asta. Care a fost rezultatul faptului că au aflat? Acești oameni au tratat această chestiune banală ca pe un subiect de părtășie formală la adunări și au avut părtășie despre ea ca și cum ar fi fost adevărul. Am fost nedumerit: ce este de vorbit cu privire la această chestiune? Care este valoarea de a vorbi despre ea? La ce folosește să ai părtășie despre această chestiune? Uneori discut cu voi, vorbind despre lucruri din viața de zi cu zi sau despre chestiuni curente. Acesta este un lucru foarte normal, la fel de normal ca și conversațiile pe care le aveți voi între voi. Nu este nimic cu care să te lauzi și nimic de dat publicității. De ce au dat publicității acest lucru pe la spatele Meu? Am fost destul de nedumerit. Mai târziu, pe măsură ce au răspândit vestea pe scară largă, Mi-am dat seama: ei credeau că acest lucru aducea mărturie despre experiențele de suferință ale lui Dumnezeu întrupat și că răspândeau adevărul, nu doar răspândeau vestea despre un anumit eveniment. Eu spun că, dacă vrei să aduci mărturie despre experiențele de suferință ale lui Dumnezeu întrupat, acest lucru este complet inutil. A Mă întâlni, a discuta și a vorbi cu voi este ceva ce fac de bunăvoie. Nu o fac pentru a fi văzut de cineva, nu o fac pentru a vă câștiga inimile și nu Mă prefac. În ceea ce privește faptul că, uneori, când am părtășie o perioadă lungă de timp, nu mănânc sau nu beau nimic, acest lucru nu este deliberat – este pentru că nu Îmi este sete și nu Îmi este foarte foame. Dacă Mi-ar fi o foame insuportabilă, ți-aș spune să-Mi aduci niște mâncare sau te-aș pune să-Mi pregătești o masă simplă. Nu aș suporta sub nicio formă foamea; nu M-aș da în spectacol în fața ta. Faptul de a pleca fără să mănânc când este ora mesei contează ca suferință? Judecând după ceea ce dați voi publicității, se pare că fac lucruri de ochii lumii. De ce Mă simt atât de inconfortabil auzind acest lucru? Este ca și cum aș face acest lucru pentru a vă face să vedeți cât de mult sufăr, cât de mult pot îndura, câtă dragoste am pentru voi și cât de mult am contribuit pentru voi, astfel încât, după ce plec, voi să difuzați acest lucru pentru Mine, dând publicității cât de mult am suferit și câte lucruri am făcut pentru voi, ca și cum aș folosi această metodă pentru a vă câștiga. Este acesta scopul Meu? (Nu.) Acesta nu este scopul Meu. Vă vizitez pentru a discuta și a vorbi cu voi și uneori Mă întorc fără să mănânc când este ora mesei. Acest lucru este foarte normal. Dar voi tratați acest lucru ca pe un eveniment major, gândindu-vă că am suferit, că există un adevăr de căutat în acest lucru, că ar trebui să-l imitați și să-i urmați exemplul și chiar diseminați această chestiune ca și cum ar fi adevărul. A disemina această chestiune echivalează cu a răspândi vorbe goale. Nu Îmi place să răspândiți vorbe goale. Simt repulsie și dezgust când aud despre asta. Sunt dezgustat de oricine răspândește vorbe goale. Dacă am părtășie cu voi despre un oarecare conținut care implică adevărul sau care implică lucrarea bisericii, atunci acest conținut este ceea ce aveți nevoie – îl puteți nota și îl puteți împărtăși și puteți avea părtășie despre el cu toată lumea. Dar când răspândiți vestea despre cum am suferit de foame sau de frig undeva – când răspândiți aceste lucruri, Mă simt dezgustat. Simt o repulsie totală față de răspândirea vorbelor goale. De ce sunteți atât de activi în a face acest gen de lucruri? Credeți că Mă face fericit? Nu sunt ca voi; nu Mă face fericit deloc. Și am suportat acest lucru atâția ani. Dacă aș ști cine a fost primul care a răspândit aceste vorbe, ar trebui să-l întreb: „De ce ai răspândit aceste vorbe? Care este scopul tău? Care este intenția ta? Nutrești intenții rele! Acest lucru echivalează cu a provoca o tulburare! Știi că Mi-ai afectat starea de spirit? A răspândi vorbe goale în acest fel este un mod deghizat de a-Mi restricționa libertatea; aceasta este natura sa.” Simt repulsie față de oamenii care răspândesc vorbe goale, în special față de unii care nu au niciodată părtășie despre adevăr și nu au niciodată părtășie despre nimic care implică practicarea adevărului sau care implică lucrarea bisericii, ci vorbesc doar despre acest gen de lucruri lipsite de sens și răspândesc acest gen de vorbe goale, chiar răspândindu-le în mare detaliu. De exemplu, discut cu voi și tușesc de câteva ori, iar unii oameni răspândesc acest lucru pe la spatele Meu. Este acesta lucrul pe care ar trebui să-l răspândești? Este aceasta datoria ta? Am fost dezgustat atâția ani de răspândirea vorbelor goale. Unii oameni răspândesc vorbe goale exact în acest fel. Pe măsură ce vorbele sunt transmise mai departe, destul de mulți oameni aud despre ele, iar unii oameni confuzi chiar Îmi imită tusea. La ce folosește să imiți acest lucru? Dacă ai imita modul în care am părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele, acest lucru ar fi de un oarecare folos pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Dacă ai imita modul în care protejez interesele casei lui Dumnezeu și Mă gândesc la toate mijloacele posibile pentru a vă aduce beneficii și ai imita modul în care, atunci când am părtășie despre adevăr, pot da neobosit exemple și pot expune fapte, astfel încât toți să câștigați ceva și toți să faceți progrese – dacă ai face aceste lucruri pozitive, aș fi fericit să văd acest lucru. De ce nu imiți aceste lucruri pozitive? De ce trebuie să imiți acele lucruri lipsite de sens? Acest lucru dovedește că există o problemă cu mentalitatea ta. Dacă chiar nu ai nimic mai bun de făcut, ar trebui să-ți găsești o lucrare adecvată de făcut; acest lucru ar fi benefic pentru toată lumea. De ce să nu faci o lucrare adecvată? Astfel de oameni își neglijează sarcinile adecvate; sunt atât de nesuferiți!

Am avut părtășie despre adevăr atâția ani, dar nu v-am văzut niciodată depunând mult efort în privința adevărului, nici nu v-am văzut depunând la fel de mult efort în privința adevărului pe cât depuneți în răspândirea vorbelor goale. De ce le place atât de mult acestor oameni să răspândească vorbe goale? La ce folosește răspândirea acelor lucruri? Acești oameni care nu au înțelegere spirituală își neglijează cu adevărat sarcinile adecvate! Dacă poți avea cu adevărat părtășie clară despre un aspect al adevărului și acest lucru le aduce beneficii fraților și surorilor și îi zidește un pic, acesta este un lucru bun și chiar ar trebui să-ți mulțumesc. Dar tu răspândești mereu vestea despre ce am făcut într-o anumită zi, cât timp am stat undeva, cât de mult am mers pe jos și cât de târziu M-am întors; când răspândiți mereu astfel de lucruri, Mă simt deosebit de dezgustat. Unii oameni spun: „De ce ești dezgustat? Avem intenții bune. Nu aducem noi mărturie despre suferința lui Dumnezeu întrupat?” Este corect acest punct de vedere? (Nu.) În ce fel este greșit? (Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și a exprimat atât de multe adevăruri, totuși ei nu au părtășie despre ele. De asemenea, nu vorbesc despre ce experiențe au în practicarea adevărului. Când aduc mărturie pentru Dumnezeu, ei nu vorbesc despre aceste lucruri, ci, în schimb, fac mare caz de unele lucruri din viața lui Hristos. Simt că inimile lor nu sunt corecte.) Voi simțiți că am suferit făcând aceste lucruri, dar înțelegeți voi suferința pe care o îndur Eu cu adevărat? Știți despre ea? (Nu.) Nu știți, nici nu o pricepeți sau nu o înțelegeți. Voi doar faceți caz de aceste chestiuni banale din viața Mea de zi cu zi și le difuzați peste tot. De exemplu, odată M-am întâlnit cu cineva și am menționat întâmplător: „Mă deranjează puțin brațul astăzi.” Nu am vrut să spun nimic prin asta, dar acea persoană a interpretat. După ce a auzit acest lucru, s-a gândit că brațul Mă deranja pentru că scrisesem prea mult. Trei zile mai târziu, povestea s-a răspândit, oamenii spunând că înduram suferință. Faptul că Mă deranjează puțin brațul este considerat suferință? Asta este ceea ce contează ca suferință în ochii voștri? Am spus acest lucru în fața voastră pentru a Mă da mare că sufeream? Nu la asta M-am gândit, chiar deloc. În plus, ce legătură are suferința Mea cu tine? Ți-am cerut Eu să răspândești acest lucru? Dacă există ceva ce vreau să faci, îți voi spune direct. V-am instruit în toate predicile și părtășiile Mele cu privire la ce lucrare ar trebui să faci și ce cuvinte ar trebui să rostești – v-am clarificat totul. Am avut părtășie clară despre adevărurile-principii și despre căile de practică. Acestea sunt lucrurile asupra cărora ar trebui să vă concentrați și pe care ar trebui să le faceți. Tu nu te concentrezi asupra a ceea ce îți spun, totuși acorzi o atenție deosebită lucrurilor pe care nu ți le-am spus și ai făcut o mulțime de astfel de lucruri. Simt repulsie când văd acest lucru. Nu te voi lăuda absolut deloc, spunând că ai făcut bine acest lucru, și nu îți voi acorda merite pentru el. Nu fac niciodată astfel de lucruri și nu am rostit niciodată astfel de cuvinte. Orice vă cer să faceți, vă voi spune clar. Nu v-am cerut să faceți acest lucru, totuși l-ați făcut. Simt o mare repulsie și un mare dezgust în sinea Mea și nu doar o ușoară repulsie. Totuși, voi vă simțiți destul de bine în pielea voastră, crezând că aveți multă simpatie și multă dragoste pentru Mine, că sunteți deosebit de înțelegători, atenți și grijulii. Eu spun că ești departe de asta. Chiar dacă faci anumite lucruri în mod adecvat, există totuși o distanță între noi; mai mult, răspândirea vorbelor goale nu este adecvată și nu Îmi place. Faptul că nu v-am menționat niciodată acest lucru înainte nu înseamnă că am consimțit tacit la el. Acum vă spun cuvintele exacte: îi detest în mod deosebit pe oamenii care răspândesc vorbe goale. În special, unii oameni Mă văd îndurând un pic de suferință și apoi răspândesc în mod deliberat vorbe goale sub pretextul de a aduce mărturie despre suferința lui Dumnezeu întrupat – vouă vă spun explicit: Mă opun acestui gen de lucruri, Îmi provoacă o repulsie deosebită în inimă și nu Îmi place deloc. Asta nu înseamnă a aduce mărturie pentru Dumnezeu; asta înseamnă a răspândi vorbe goale. Așadar, este adecvat să faceți acest lucru? (Nu.) Din moment ce nu este adecvat, ce ar trebui să faceți? (Nu ar trebui să răspândim vorbe goale. Nu ar trebui să facem acest gen de lucruri.)

Există vreun dezacord între noi în ceea ce privește modul în care tratăm chestiunea suferinței? Sunt punctele noastre de vedere diferite? (Da.) Atunci, de unde provin punctele voastre de vedere cu privire la suferință? (Punctele noastre de vedere cu privire la suferință provin din firile noastre corupte după ce am fost corupți de Satana.) Pe de o parte, punctele de vedere ale oamenilor cu privire la tot felul de lucruri provin de la Satana, la fel ca și noțiunile și închipuirile umane. Pe de altă parte, vorbind mai practic, ele sunt influențate de tendințele societății și de climatul social. Cel mai direct impact al faptului că oamenii acceptă aceste gânduri greșite este că dezvoltă unele gânduri și puncte de vedere false. Când oamenii vin în casa lui Dumnezeu cu aceste gânduri și puncte de vedere, ei dezvoltă tot felul de abordări incorecte. Prin urmare, unele dintre abordările oamenilor privind modul în care tratează suferința lui Dumnezeu întrupat sunt, în mod similar, rezultatul instigării din partea unor gânduri și puncte de vedere false. În lumea non-credincioasă, când oamenii cu statut și cu prestigiu apar în public, ei fac adesea lucruri de dragul de a păstra aparențele, denumite simplu „a se preface”. După ce se prefac, ei folosesc mass-media pentru a da acest lucru publicității, cu scopul de a atinge obiectivul de a-și menține imaginea și de a-și consolida statutul printre oameni, astfel încât să aibă o imagine mai bună în ochii publicului, să inspire o mai mare venerație din partea oamenilor și să se stabilească mai ferm în inimile oamenilor. Iar abordarea pe care o adoptă oamenii – de a răspândi informații despre suferința lui Dumnezeu întrupat – este, în mare măsură, influențată de această tendință a lumii non-credincioase. Gândurile și punctele de vedere ale oamenilor cu privire la necesitățile de bază ale lui Dumnezeu întrupat sau la mișcările și acțiunile Sale de zi cu zi sunt, de asemenea, la fel. Deși oamenii nu spun direct care este scopul lui Dumnezeu întrupat când face acest lucru anume, metoda de a-l răspândi provoacă următoarele consecințe: îi face pe oameni să nu se concentreze asupra urmăririi adevărului, ci să se concentreze doar asupra respectării unor formalități exterioare; îi face să nu se concentreze asupra practicării adevărului, ci să se concentreze doar asupra suferinței, enunțând doar câteva doctrine care sună frumos și oprindu-se acolo. Oamenii cred că a face acest lucru înseamnă a aduce mărturie pentru Dumnezeu și că a face acest lucru înseamnă a practica adevărul și, de asemenea, a susține imaginea lui Dumnezeu. De fapt, are imaginea lui Dumnezeu nevoie ca tu să o susții? Punându-te să aduci mărturie pentru El, vrea Dumnezeu să aduci mărturie despre aceste lucruri? (Nu.) Imaginea lui Dumnezeu întrupat nu are nevoie ca tu să o susții, cu atât mai puțin are nevoie ca tu să o susții în acel fel. Poate că ai intenții bune, dar acțiunile tale au provocat consecințe adverse și, în cazuri grave, ele constituie chiar perturbări și tulburări. Oamenii au crezut întotdeauna că a face acest lucru este adecvat și rezonabil, că este o faptă bună și că este ceea ce se cuvine să facă o ființă creată. Eu spun: „Greșit! Nu este ceea ce se cuvine să faci. Nu ar trebui să faci acest lucru.” Din moment ce ești o ființă creată, ar trebui să-ți asumi locul cuvenit ca ființă creată și să-ți faci bine datoria; nu ar trebui să acționezi preluând, în cadrul casei lui Dumnezeu, rolul mass-mediei societății și să faci lucrurile pe care le face mass-media. Ce cuvinte rostesc, ce suferință îndur, unde Mă duc, ce fac, care este itinerariul Meu zilnic – nu am nevoie ca tu să dai aceste lucruri publicității, nu Îmi place ca tu să le dai publicității și simt repulsie față de faptul că tu le dai publicității. Așadar, te rog să încetezi acest gen de publicitate, deoarece acest gen de publicitate înseamnă a răspândi vorbe goale și nu este în conformitate cu adevărul. Înțelegi? (Da.) Este cel mai bine să nu dai aceste lucruri publicității; răspândirea acestor vorbe goale este inutilă. Dacă vrei cu adevărat să aduci mărturie pentru Dumnezeu, atunci ar trebui să propovăduiești mai mult cuvintele lui Dumnezeu și să împărtășești înțelegerea ta bazată pe experiență a adevărului și experiența ta cu privire la adevăr. Dacă ai cu adevărat intenții bune și vrei să faci niște lucruri bune și să pregătești niște fapte bune, atunci uită-te ce domeniu sau ce parte a lucrării casei lui Dumnezeu are nevoie de îmbunătățiri și depune un oarecare efort și plătește un preț pentru a o face bine și, astfel, a îmbunătăți eficiența lucrării, a accelera progresul lucrării și, de asemenea, a economisi forță de muncă și resurse financiare. Dacă faci o oarecare lucrare de acest gen, aceasta este o faptă bună și aceasta este ceea ce se cuvine să facă o ființă creată. În ceea ce privește ce mănânc sau ce port ori ce suferință îndur, nu este nevoie ca tu să răspândești vestea despre asta. Ți-am spus de mult ce atitudine ar trebui să ai față de Mine, care constă din doar trei principii: a fi deschis și onest, respectuos și ascultător. Este atât de simplu; nu am nevoie ca tu să faci nimic în plus. Dacă faci ceva în plus într-o manieră adecvată, te voi trata ca pe un frate sau ca pe o soră și voi ține minte această favoare pe care ai făcut-o. Dar în ceea ce privește relația dintre noi, ți-am spus de mult principiile pentru modul în care ar trebui să Mă tratezi. Care sunt acele trei principii? (A fi deschis și onest, respectuos și ascultător.) Sunt exact aceste trei principii. Dacă îndeplinești aceste trei principii, este adecvat și te vei fi ținut ferm de locul cuvenit pe care ar trebui să-l ocupe o ființă creată și îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Răspândirea de vorbe goale din partea ta nu valorează niciun ban și, în cele din urmă, voi simți repulsie față de tine. Dar dacă te instruiesc cu privire la un principiu, îți atribui un element al lucrării sau am părtășie despre un aspect al adevărului, iar tu faci și practici așa cum îți spun, acest lucru este mult mai bun decât a răspândi vorbe goale. Doar practicarea adevărului are valoare și este ținută minte. Tu răspândești vorbe goale despre Mine, spunând că am obosit foarte tare mergând pe jos pentru a participa la o adunare undeva. Răspândind aceste vorbe goale, atragi simpatia și mila oamenilor pentru Mine. Nu sunt deloc mulțumit de acest lucru și nu Îmi place că faci asta. Va trebui să te întreb: „La ce folosește răspândirea acestei chestiuni? De ce ai răspândit aceste vorbe? Înțelegi tu, de fapt, ce înseamnă a aduce mărturie pentru Dumnezeu?” Dacă nu poți prezenta un motiv care să fie în conformitate cu adevărul, iar scopul ascuns a ceea ce spui și faci nu este câtuși de puțin în conformitate cu adevărul, ci este doar pentru a-ți satisface ambițiile și dorințele personale și pentru a încerca să te pui bine cu Mine, atunci îți spun că nu Îmi place că faci asta. Nu trebuie absolut deloc să faci acest lucru. Să fie aceasta prima și singura dată; să nu o mai faci niciodată! În asocierile și în interacțiunile tale cu Mine, trebuie să chibzuiești în mod repetat la principiile pe care ți le spun. Trebuie să te ții ferm de poziția pe care ar trebui să o ocupi, să îndeplinești responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești și să aderi la principiile la care ar trebui să aderi – acestea sunt lucrurile pe care se cuvine să le realizezi. Nu încerca mereu să-ți dai seama cum să te pui bine cu Mine sau să Mă flatezi; nu-ți dori mereu să simpatizezi cu Mine sau să-ți fie milă de Mine și nu-ți dori să Mă faci fericit. Nu face aceste lucruri. Chiar dacă le faci, va fi zadarnic. Nu Îmi place să faci aceste lucruri și simt repulsie față de faptul că le faci. Dacă nu faci aceste lucruri, te voi aborda într-o manieră ca la carte și voi putea interacționa cu tine într-un mod normal. Dacă faci aceste lucruri, gândindu-te mereu să înfrumusețezi ceea ce am făcut și făcând caz de aceste lucruri pe la spatele Meu pentru a te pune bine cu Mine și a Mă face să Mă simt bine în privința ta, Eu spun că greșești. A face acest lucru Mă va face doar să simt repulsie față de tine. Indiferent ce faci, te voi trata și te voi evalua pe baza adevărurilor-principii; așa te voi privi. Dacă te asociezi cu Mine și interacționezi cu Mine într-un mod corect și adecvat, putem interacționa normal. Dacă răspândești mereu vorbe goale pe la spatele Meu, atunci, în ochii Mei, umanitatea ta nu este bună. Cel puțin, aș spune că nu ai integritate sau demnitate și că ești prea josnic. Unii oameni spun: „Puneam o vorbă bună pentru Tine – nu este în regulă asta?” Eu spun: „Nu este nevoie de asta.” Oamenii ajung să vadă și ajung să cunoască ce fel de persoană sunt prin cuvintele cu care am părtășie și prin adevărurile pe care li le transmit; ei nu ajung să vadă și nu ajung să cunoască acest lucru prin vorbele goale pe care le răspândești tu. Prin urmare, răspândirea de vorbe goale din partea ta este complet inutilă și de prisos. Poate că nimeni altcineva nu simte repulsie față de acest lucru, sau poate că tuturor celorlalți le place, dar cel puțin Mie nu Îmi place și simt repulsie față de acest lucru. Când răspândești vorbe goale despre Mine, chiar dacă asta se potrivește cu adevărat cu gusturile tuturor și este cu adevărat în conformitate cu punctele de vedere ale tuturor, făcându-i pe toți să se simtă bine, ar trebui cel puțin să Mă întrebi pe Mine. Eu sunt persoana implicată; trebuie să întrebi dacă sunt de acord cu asta și dacă Îmi place. Te-am autorizat Eu să răspândești astfel de lucruri? Dacă nu te-am autorizat, dar totuși tu răspândești vorbe goale despre Mine, vorbind atât de arbitrar și chiar răspândindu-le ca și cum ar fi adevărul, nu înseamnă asta că ai motive ascunse? Atunci cum te voi caracteriza? Voi spune că provoci perturbări și tulburări. Indiferent unde merg, ce cuvinte rostesc sau ce lucruri fac, unii oameni se concentrează în mod specific asupra răspândirii acestor lucruri, ca și cum, după ce vor face acest lucru, toată lumea Mă va aprecia și Mă va evalua la un nivel înalt. Înseamnă acest lucru a-L preaslăvi pe Dumnezeu și a aduce mărturie pentru Dumnezeu? (Nu.) Atunci, ori de câte ori merg undeva pentru a face niște lucruri, fie că este vorba de lucruri din viața Mea de zi cu zi, fie de lucruri legate de lucrare – în special lucruri care par a fi suferință în ochii oamenilor – Mă prefac Eu făcând aceste lucruri? (Nu.) Din moment ce știi că nu Mă prefac, nu disemina aceste lucruri. Nu acționa ca o portavoce și nu acționa ca mass-media; casa lui Dumnezeu nu are o astfel de instituție. Nu înființa tu însuți un organ de presă și nu acționa ca o portavoce pentru a disemina aceste lucruri, pentru că sunt complet dezgustat de faptul că tu le diseminezi; are un impact negativ. Așadar, nu trebuie absolut deloc să răspândești vorbe goale și nu trebuie să răspândești vestea despre acest gen de lucruri. Aceasta este una dintre cerințele pe care le am de la voi.

Faptul că Dumnezeu devine trup pentru a-Și face lucrarea este o etapă din planul de gestionare al lui Dumnezeu, este un element din cadrul acestuia și este oarecum special în ceea ce privește forma – Îi cere lui Dumnezeu să vină printre oameni pentru a vorbi și a lucra. Adică, Dumnezeu ia chipul unui corp trupesc, devine o persoană obișnuită și vine să facă lucrare printre oameni. În afară de sarcina Sa de a vorbi, cel mai important lucru este suferința îndurată de trupul Său. Aceasta este, de asemenea, un element al lucrării și este ceva ce El trebuie să experimenteze și trebuie să suporte. În perioada în care Dumnezeu vorbește și Își desfășoară lucrarea, pe lângă faptul că vorbește și lucrează, trupul Său trebuie, de asemenea, să îndure o oarecare suferință. Este inevitabil ca Dumnezeu să sufere atunci când trăiește printre oameni. Dumnezeu vine în trup și trăiește printre oameni, pentru a-i mântui pe oameni, pentru a le oferi oamenilor adevărul, pentru a le indica oamenilor calea și pentru a le dărui viață oamenilor. Dar ceea ce înfruntă El este o omenire care a fost profund coruptă de Satana. Așadar, ce trebuie să suporte Dumnezeu? El trebuie să suporte judecata, blasfemia, răzvrătirea și trădarea oamenilor, precum și înțelegerile greșite, atitudinea defensivă și plângerile oamenilor, și, de asemenea, diversele moduri în care aceștia acționează superficial față de Dumnezeu. El trebuie să suporte aceste lucruri. Unii oameni spun: „Nu Te-am văzut suportând aceste lucruri.” Când Dumnezeu vine în trup, El nu trăiește printre non-credincioși; în schimb, El trăiește printre aleșii lui Dumnezeu și trăiește printre ființele umane pe care intenționează să le mântuiască. Atunci când trăiește împreună cu aceste ființe umane, trupul Său trebuie inevitabil să intre în contact cu acești oameni, să se asocieze cu ei și să comunice cu ei, să interacționeze cu ei și trebuie inevitabil să gestioneze multe chestiuni. Când El gestionează aceste chestiuni, oamenii vor dezvălui, foarte natural, firi corupte satanice. Crezi că Dumnezeu întrupat simte plăcere sau disconfort când îi vede pe oameni dezvăluind firi corupte? (Disconfort.) Faptul de a simți disconfort contează ca suferință? (Da.) Atunci încetează El să-i mai mântuiască pe oameni pentru că simte disconfort? Renunță El la a-Și face lucrarea pentru că simte disconfort? Sau pur și simplu îi distruge direct pe oameni? El nu poate. Cei pe care îi mântuiește sunt tocmai oamenii profund corupți. Disconfortul Său este o problemă reală. În ceea ce Îl privește pe Dumnezeu întrupat, El trebuie să înfrunte toate acestea și să îndure toate acestea pentru a mântui omenirea. În timp ce înfruntă toate acestea și îndură toate acestea, El trebuie, de asemenea, să continue să-Și facă lucrarea, să continue să exprime cuvinte pentru a oferi adevărul, să le vorbească oamenilor cu răbdare și cu seriozitate și să lucreze printre oameni. El nu poate renunța să-i mântuiască pe oameni doar pentru că vede că oamenii au fost prea profund corupți, că răzvrătirea lor este prea mare sau că lucrurile pe care le fac sunt absurde și dezgustătoare, deoarece aceasta este lucrarea Sa și, astfel, a îndura și a da dovadă de răbdare sunt o parte a lucrării Sale și sunt, de asemenea, o parte a faptului că Dumnezeu întrupat Își îndeplinește lucrarea de slujire și Își îndeplinește responsabilitățile. Adică, atunci când vine vorba de omenire, Dumnezeu are responsabilități, El are preocupări, El are o lucrare și El are, de asemenea, așteptări. Dumnezeu vrea să mântuiască omenirea, să facă un grup de oameni complet, astfel încât ei să intre în epoca următoare, și să facă un grup de oameni complet, astfel încât ei să atingă mântuirea și să devină o nouă omenire, ducând la bun sfârșit marea lucrare a lui Dumnezeu și câștigând o parte dintre oameni. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu întrupat a venit tocmai pentru a îndeplini această lucrare de slujire. Și astfel, înainte ca Dumnezeu să devină trup pentru a-Și face lucrarea, nu a fost vorba că El nu știa că Se va confrunta cu un grup de oameni care erau profund corupți; mai degrabă, El știa foarte bine că urma să mântuiască un grup de oameni care fuseseră profund corupți de Satana. Prin urmare, pentru firea-esență a lui Dumnezeu, tot ceea ce El avea să înfrunte și să întâlnească aveau să fie greutăți. Aceste greutăți includ unele greutăți aduse de mediul extern, dar greutățile provocate de circumstanțe nu sunt nimic. Ce sunt greutățile adevărate? V-am întrebat adineauri și ați spus că nu știți, așa că trebuie să vă spun, iar apoi veți ști. Odată ce veți ști, veți putea înțelege.

După ce Dumnezeu devine trup, firea și esența Lui rămân neschimbate. El are viață divină și are, de asemenea, propria fire a lui Dumnezeu, așadar, în ceea ce privește esența și viața Sa, omenirea coruptă este incapabilă să fie compatibilă cu El. Această incapacitate de a fi compatibil cu Dumnezeu nu înseamnă că oamenii sunt incapabili să fie pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu în ceea ce privește obiceiurile de viață sau personalitatea; mai degrabă, înseamnă că oamenii sunt incapabili să fie compatibili cu Dumnezeu în privința diverselor gânduri și puncte de vedere, precum și a principiilor și metodelor de a trata diverse persoane, evenimente și lucruri. Nu este acesta un fapt? (Ba da.) Motivul acestei incapacități de a fi compatibil cu Dumnezeu este acela că omenirea coruptă a fost profund influențată și îndoctrinată de Satana, a acceptat ademenirile Satanei și face totul pe baza gândurilor și punctelor de vedere ale Satanei. Aceste gânduri și puncte de vedere ale Satanei sunt toate false și toate sunt lucruri negative – astfel, fiecare privește lucrarea lui Dumnezeu și Îl privește pe Dumnezeu Însuși folosind aceste puncte de vedere și metode false. În ceea ce privește omenirea, esența lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și chiar intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu privind mântuirea omenirii nu pot fi înțelese de nicio persoană și nu pot fi apreciate de nicio persoană. Desigur, nu există nimeni care să le poată trata și accepta corect, cu atât mai puțin cineva care să poată fi cu adevărat atent la El. Totuși, Dumnezeu întrupat tot trebuie să finalizeze această lucrare de mântuire a omenirii și El trebuie să-i ofere omului adevărul, calea și viața. În procesul de a-i oferi omului adevărul, calea și viața, El trebuie, de asemenea, să îndure înțelegerile greșite, plângerile și judecățile omului, ba chiar și respingerea și eschivarea lui – adică, El trebuie să înfrunte diversele forme de răzvrătire ale omului. Indiferent cu câtă răbdare și cu câtă seriozitate are Dumnezeu părtășie despre adevăr sau cât de mult mântuiește El omenirea cu intenții minuțioase pentru a-l aduce pe om pe calea cea bună și a-l aduce pe om pe calea mântuirii, este foarte dificil să-l facă pe om să-L înțeleagă pe deplin. În această privință, Dumnezeu întrupat trebuie să dea constant dovadă de răbdare și să dea constant dovadă de toleranță, să nu obosească niciodată să vorbească și să lucreze și – prin diverse metode și din unghiuri diferite – să-i facă pe oameni să renunțe la punctele lor de vedere false, astfel încât să poată deveni interesați de lucrurile pozitive și de adevărurile-principii pe care Dumnezeu le transmite oamenilor și să pornească pe calea urmăririi adevărului. A îndura acest lucru este extrem de dureros. Indiferent despre cât de mult adevăr are părtășie Dumnezeu întrupat, El tot trebuie să înfrunte înțelegerile greșite, plângerile și chiar justificările și apărările oamenilor. Indiferent câte intenții minuțioase are El pentru oameni și cât de altruist Se dedică, El tot trebuie să îndure răzvrătirea oamenilor și privirile lor reci și trebuie chiar să înfrunte extorcarea din partea anumitor indivizi. Totuși, pe parcursul acestui proces, lucrarea lui Dumnezeu nu s-a oprit niciodată, și nici progresul lucrării Sale nu a încetinit niciodată, și nici ritmul în care El conduce omenirea înainte nu a încetinit. Lucrarea casei lui Dumnezeu continuă ca întotdeauna, iar cuvântările și cuvintele Sale sunt exprimate ca întotdeauna. În acest proces, pe de o parte, deoarece El este Dumnezeu întrupat, El deține conștiință umană și o conștientizare a sentimentelor. Adică, din perspectiva umanității, El are, de asemenea, sensibilitate; El are emoții, El are sentimente și El are conștientizare – El nu este lipsit de conștientizare. În ceea ce privește umanitatea, umanitatea Sa nu transcende sentimentele omenești și nu transcende conștiința trupului, așa cum o face Duhul lui Dumnezeu. Și astfel, când Dumnezeu întrupat tolerează răzvrătirea omenirii, El îndură o suferință mai mare și trebuie să suporte mai multă durere. Aceasta este una dintre cele mai mari suferințe pe care le îndură Dumnezeu. Pe lângă faptul că îndură și tolerează pe termen lung diversele forme de răzvrătire ale oamenilor, există un alt fel de suferință pe care Dumnezeu întrupat trebuie să o îndure făcându-Și lucrarea și îndeplinindu-Și lucrarea de slujire – adică, El trăiește în mijlocul omenirii, deși nu este un membru al acesteia. Care sunt implicațiile acestui lucru? Dumnezeu deține o viață-esență care este diferită de cea a omenirii și are gânduri și puncte de vedere despre modul de a trata toate lucrurile și evenimentele care sunt diferite de cele pe care le are omenirea. Desigur, având în vedere aceste două diferențe, înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fi câștigat un grup de oameni care ating mântuirea, care este faptul obiectiv pe care îl înfruntă Dumnezeu întrupat în timp ce trăiește printre oameni? Este acela că nimeni nu deține cu adevărat viața adevărului pe care o deține El, și nici nu deține cineva cu adevărat înțelegerea planului de gestionare al lui Dumnezeu pe care o deține El. Prin urmare, în timp ce înfruntă ființe umane corupte sau trăiește printre ele, Dumnezeu întrupat Însuși este însingurat, chiar dacă există destul de mulți oameni în biserică ce Îl urmează pe Dumnezeu. Nu este acesta un fapt? (Ba da.) Nu pot spune că toate aceste adevăruri despre care am avut părtășie îi depășesc pe toți, dar cel puțin, până acum, nici măcar o singură persoană nu a fost capabilă să înțeleagă complet toate aspectele adevărului. Poate că, după încă zece sau douăzeci de ani de experimentare a lucrurilor și încă zece sau douăzeci de ani în care vă faceți datoria, veți avea înțelegere și veți avea experiență cu privire la unele adevăruri-principii și veți fi câștigat unele lucruri. Veți ști cum să faceți lucrarea și veți ști care sunt gândurile și punctele de vedere corecte cu care ar trebui să abordați diversele chestiuni pe care le întâlniți. Totuși, adevărul pe care îl înțelegeți va fi, de fapt, încă foarte limitat. Prin urmare, atunci când gestionăm unele probleme sau când abordăm diverse lucruri, nu putem ajunge niciodată la un acord complet în privința punctelor noastre de vedere. Cauza fundamentală a acestui lucru o reprezintă gradele diferite de înțelegere a adevărului. Pe de o parte, Dumnezeu întrupat trebuie să îndure diverse tipuri de tratament nedrept din partea omenirii și El trebuie, de asemenea, să îndure diversele lor noțiuni, închipuiri și cerințe iraționale care nu se aliniază la adevăr. Pe de altă parte, Dumnezeu întrupat trebuie, de asemenea, să îndure cel mai dureros lucru, care este, totodată, un fel de suferință pe care El trebuie să o îndure inevitabil: deoarece există o diferență între esența omului și esența lui Dumnezeu întrupat, indiferent câți ani lucrează Dumnezeu întrupat printre oameni, El rămâne însingurat. Spuneți-Mi, a te simți însingurat este o formă de suferință? (Da.) A te simți însingurat este o formă de suferință. Indiferent cât de clar și de amănunțit se are părtășie despre adevăr, intrarea omenirii rămâne lentă. Aceleași greșeli și aceeași corupție se manifestă constant și continuă să reapară. Cu răbdare și seriozitate, Dumnezeu întrupat are constant părtășie despre adevăr pentru a-l oferi oamenilor și dă constant dovadă de răbdare și de toleranță față de ei – doar când va veni ziua în care lucrarea lui Dumnezeu se va încheia, El nu va mai trebui să îndure această suferință. Acest lucru se întâmplă în întregime din cauza lucrării. În plus, Eu, Dumnezeu întrupat, am multe aspecte în viața Mea personală de zi cu zi care sunt, de fapt, foarte adecvate, dar și ele sunt supuse criticii și judecății oamenilor și sunt supuse înțelegerilor greșite ale oamenilor, iar anumiți indivizi chiar fac mare mare caz pe seama lor. Omul este incapabil să fie compatibil cu Dumnezeu. Pe de o parte, acest lucru se întâmplă deoarece omul are esența firilor corupte. Pe de altă parte, în ceea ce privește statura omului, în ceea ce privește cât de mult iubește el adevărul și în ceea ce privește atitudinea lui față de lucrurile pozitive, la nivelul lui actual, este imposibil ca omul să fie compatibil cu Dumnezeu. Chiar dacă omul poate urmări adevărul în cea mai mare măsură, sau Eu pot fi tolerant față de voi în cea mai mare măsură, tot va fi imposibil ca omul și Dumnezeu să fie compatibili. În acest context, dacă cerințele Mele de la voi sunt prea stricte sau prea exigente în ceea ce privește ritmul, nu veți fi capabili să faceți față sau să le îndepliniți, iar unii oameni cu statură mică vor deveni cu ușurință negativi și slabi. Din acest motiv, în acest context, Eu pot doar să fiu îngăduitor și pot doar să dau dovadă de răbdare și să aștept. Ce înseamnă pentru Mine să aștept? Înseamnă a avea așteptări bune și a vă privi cu anticipare și cu dorințe frumoase – a vă privi în acest fel și cu acest tip de mentalitate. Sper că, într-o zi, o parte dintre voi vor putea porni pe calea urmăririi adevărului, sau că o parte dintre voi vor putea, la fel ca Petru, la fel ca Iov și la fel ca Avraam, să devină oameni care se supun lui Dumnezeu și I se închină lui Dumnezeu. Aștept cu nerăbdare această zi. De-a lungul anilor, vorbindu-vă și predicându-vă, având părtășie despre lucrare cu voi și vorbind despre chestiuni de zi cu zi, am avut mereu acest tip de mentalitate. Fie că sunt singur, fie că trăiesc printre voi, această stare de spirit în care Mă aflu nu s-a schimbat, iar această mentalitate a Mea nu s-a schimbat; acest sentiment a stăruit mereu. Astfel, spun că, în comparație cu suferința pe care Dumnezeu întrupat o îndură îndeplinindu-Și lucrarea de slujire, suferința pe care o îndură El în ceea ce privește mediul Său și suferința pe care o îndură El în ceea ce privește necesitățile Sale de zi cu zi, ca urmare a lucrării Sale, nu sunt mare lucru și nu sunt demne de a fi menționate – adevărata suferință pe care o îndur este ceva ce voi nu puteți vedea și nu puteți aprecia. Așa am trecut prin toți acești ani. Nimănui nu-i pasă de aceste lucruri, iar suferința pe care o îndur în inima Mea nu le poate fi transmisă oamenilor. Oamenii nu o pot vedea nici din exterior. Starea Mea de spirit nu se schimbă, personalitatea Mea nu se schimbă, rutinele Mele zilnice nu sunt afectate, iar lucrarea nu este afectată, dar adânc în inima Mea, trebuie să îndur singurătatea, iar această singurătate este ceva ce stăruie. Spuneți-Mi, este mare această suferință? Este aceasta o suferință adevărată? (Da.) Așa că vă spun să nu răspândiți acele lucruri inutile; voi nu cunoașteți și nu puteți aprecia adevărata suferință pe care o îndur. De ce nu vă vorbesc niciodată despre această suferință pe care o îndur? Voi nu ați înțelege și, chiar dacă v-aș vorbi despre ea, ce beneficiu ar aduce? Nu poate ține locul înfăptuirii lucrării, nu poate ține locul părtășiei despre adevăr și nu poate ține locul mustrării și judecății cuvintelor lui Dumnezeu.

În afară de cele două tipuri de suferință despre care tocmai am vorbit – a îndura diversele forme de corupție și de răzvrătire ale omenirii și a îndura singurătatea – mai există un alt tip de suferință pe care o îndură Dumnezeu întrupat. Se poate ca voi să nu fiți niciodată capabili să apreciați acest tip de suferință, dar, din moment ce suntem la subiectul suferinței, haideți să avem părtășie despre el. Dumnezeu face de șase mii de ani lucrarea de mântuire a omenirii; începând de când Dumnezeu a plănuit să câștige un grup de oameni, fie vorbind, fie adoptând o altă formă, El a început să desfășoare această lucrare. Așadar, ce înseamnă, pentru Dumnezeu, desfășurarea acestei lucrări? Ce înseamnă pentru omenire? Înseamnă că Dumnezeu este pe cale să câștige un grup de oameni; intențiile și planul lui Dumnezeu au fost stabilite, iar El vrea să câștige un grup de oameni și, în cele din urmă, acest grup de oameni va fi rodul lucrării planului de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu a plănuit și a poruncit acest lucru, Dumnezeu are așteptări pentru acest rezultat. Aceste așteptări au însoțit tot timpul lucrarea Sa. Din Epoca Legii și până în Epoca Harului, Dumnezeu a avut mereu așteptări pentru acest rezultat, iar aceste așteptări s-au transmis neîntrerupt către Dumnezeu întrupat în a treia etapă a lucrării. Deoarece Dumnezeu a devenit trup din nou, indiferent de genul Său, de condițiile Sale sau de tipul de mediu social în care trăiește, aceste așteptări I-au însoțit lucrarea. Prin urmare, când vine vorba de acest Dumnezeu întrupat, El trebuie, de asemenea, să-Și asume aceste așteptări. S-ar putea spune, de asemenea, că El acceptă o responsabilitate și o povară din partea lui Dumnezeu și că Își face lucrarea cu aceste așteptări. Deși ambii au aceleași așteptări, acest Dumnezeu întrupat lucrează pentru o perioadă de timp mult mai lungă decât primul Dumnezeu întrupat. Deoarece El trebuie să le ofere oamenilor toate adevărurile pe care aceștia ar trebui să le înțeleagă, natura acestei lucrări Îi cere să trăiască printre oameni o perioadă lungă de timp. Nu este că El termină pur și simplu lucrarea și dă socoteală, iar lucrarea Sa de slujire este astfel îndeplinită – mai degrabă, în perioada în care face această lucrare, El nutrește așteptări, vrând să vadă rezultatul. Acest rezultat nu apare peste noapte și nici măcar într-un an sau doi. Mai degrabă, acest rezultat trebuie supravegheat, îngrijit și așteptat pe termen lung. Ca atare, El trebuie să petreacă un timp foarte îndelungat urmărind și așteptând acest rezultat și așteptând cu nerăbdare să vadă un asemenea rezultat. Această urmărire și așteptare reprezintă o responsabilitate, o povară și, desigur, o unitate de măsură a durerii pentru Dumnezeu întrupat. Toate acestea sunt chestiuni aflate în sfera responsabilităților lucrării Sale de slujire, sunt incluse în atribuțiile acestei etape a lucrării și sunt o parte a acestei etape a lucrării. În primul rând, El trebuie să fie răbdător și trebuie, de asemenea, să îndure singurătatea, iar apoi trebuie să urmărească și să aștepte. La niciunul dintre aceste aspecte nu se poate renunța. Aceste trei aspecte sunt toate extrem de dureroase pentru Dumnezeu întrupat; El nu Se poate debarasa de niciunul dintre ele, nimeni nu poate experimenta durerea în locul Lui și nu există nicio metodă bună de a le rezolva sau de a Se elibera de ele. Acesta este cel mai dureros lucru pentru Dumnezeu. Prin urmare, ce suferință îndură Dumnezeu întrupat în viața Sa de zi cu zi, cât de mult Se consumă El și cât de mare este prețul pe care îl plătește nu reprezintă deloc mare lucru, deoarece, indiferent cât de mult din această suferință exterioară îndură, aceasta nu poate rezolva durerea pe care o simte Dumnezeu întrupat îndurând diversele forme de corupție și de răzvrătire ale omenirii, nici nu poate elibera trupul întrupat de singurătate, cu atât mai puțin, desigur, poate ține locul rezultatului așteptat de Dumnezeu întrupat sau de Dumnezeu Însuși. Aceste trei lucruri sunt o parte a responsabilităților pe care Dumnezeu întrupat le îndeplinește venind printre oameni pentru a face etapa finală a lucrării și ele reprezintă un fapt obiectiv pe care El trebuie să-l înfrunte. Din momentul în care am început oficial să-Mi îndeplinesc lucrarea de slujire și până acum, timp de peste treizeci de ani, am trăit constant într-o asemenea stare. S-ar putea ca, dacă v-aș fi spus acum zece ani că aceasta este o parte a suferinței pe care o îndură Dumnezeu întrupat, voi să nu fi înțeles și să nu fi simțit nimic, spunând: „Cum se pune asta ca suferință? Tu ai un statut atât de înalt; cu siguranță mănânci bine, Te bucuri de lucruri frumoase și nu-Ți lipsește nimic. De asemenea, ai atât de mulți oameni care Te urmează și care muncesc din greu pentru Tine. Ce suferință înduri Tu? Se pune asta ca suferință?” Dar acum s-ar putea să fiți capabili să înțelegeți un pic. Dacă pe atunci aș fi spus că, în perioada în care am lucrat, nu am avut nicio casă la care să Mă întorc și niciun loc unde să-Mi plec capul, nu am mâncat bine, M-am îmbrăcat sărăcăcios și am trăit în medii cu condiții precare și chiar am stat în peșteri pentru a Mă sustrage vânătorilor de oameni ale PCC – dacă aș fi spus aceste lucruri, ați fi fost dispuși să ascultați și capabili să le înțelegeți. Dar nu am spus niciodată acele lucruri; ele nu se pun drept niciun fel de suferință pentru Mine. Adevărata suferință este suferința din inima Mea. Ceea ce v-am povestit astăzi este adevărata suferință pe care o îndură Dumnezeu întrupat. Spun aceste lucruri în speranța că veți cunoaște un fapt: venirea lui Dumnezeu întrupat printre oameni pentru a face lucrare Îi cere, de asemenea, să plătească un preț, Îi cere, de asemenea, să fie răbdător și Îi cere, de asemenea, să experimenteze efectiv toată această durere. Deoarece El trebuie să-Și îndeplinească lucrarea de slujire, El trebuie să înfrunte suferința pe care se cuvine să o îndure El Însuși și să o suporte El Însuși. Această suferință este ceea ce El personal trebuie să suporte pentru a îndeplini lucrarea, a finaliza planul de gestionare al lui Dumnezeu și a finaliza însărcinarea dată de Dumnezeu. Motivul pentru care nu aduc niciodată mărturie despre aceste lucruri și nu am nevoie ca voi să aduceți mărturie despre ele, cu atât mai puțin am nevoie ca voi să le diseminați și, desigur, cu atât mai mult nu cer merite de la voi și nu am nevoie să-Mi fiți profund recunoscători, este acela că venirea lui Dumnezeu întrupat printre oameni pentru a lucra este deja o sarcină destul de grea. Aceasta este lucrarea Sa și este, de asemenea, responsabilitatea Sa; El trebuie să îndure și trebuie să urmărească și să aștepte. Vă spun aceste lucruri doar pentru a vă face cunoscută atitudinea lui Dumnezeu întrupat în modul în care El abordează aceste greutăți și pentru a vă spune gândurile și punctele de vedere corecte astfel încât să știți cum să tratați suferința; nu este pentru ca voi să prețuiți mai profund ce este suferința și ce suferință a îndurat Dumnezeu întrupat. Nu Mă simt nedreptățit îndurând suferința, nici nu simt că îndurarea acestei suferințe înseamnă că am muncit atât de mult și că am adus contribuții atât de mari. Nu încerc să Mă justific în fața voastră, cu atât mai puțin încerc să extrag ceva de la voi pe care aș putea să-l folosesc drept capital. Îndur suferința pe care se cuvine să o îndur, deoarece am o responsabilitate față de voi. Desigur, în ceea ce privește lucrarea de slujire pe care o îndeplinesc, trebuie să fiu răspunzător în fața lui Dumnezeu. Nu este nevoie ca Eu să caut merite sau o impresie bună din partea voastră. Așadar, ca să spunem lucrurilor pe nume, voi nu Îmi puteți lua locul în îndurarea acestei adevărate suferințe, nici nu Mă poate elibera vreunul dintre voi de ea. Singurul lucru pe care îl puteți face, singurul mod în care puteți coopera și singurul lucru care poate alina întrucâtva suferința pe care o îndur este ca voi să dobândiți intrare în adevăr, să învățați să fiți ascultători, să aveți o mărturie precum a lui Iov și să aveți experiențe precum ale lui Petru; ca voi să aveți fapte bune, să fiți devotați când vă faceți îndatoririle, să vă supuneți lui Dumnezeu și să iubiți și să urmăriți adevărul; și ca fiecare articol de mărturie bazată pe experiență pe care îl scrieți să conțină o experiență și o înțelegere adevărate ale adevărului și să obțină unele rezultate în ceea ce privește supunerea față de Dumnezeu. Aceste câștiguri ale voastre sunt cea mai mare răsplată și cea mai mare mângâiere pentru Mine personal; nu am alte cerințe suplimentare de la voi.

Nu este o întâmplare că Dumnezeu întrupat îndură această suferință. Practic vorbind, ceea ce mântuiește Dumnezeu este omenirea coruptă, iar corupția omenirii corupte este un fel de durere pentru Dumnezeu. Trăind împreună, având de-a face cu ființe umane corupte și interacționând cu ele, în timp ce, de asemenea, mântuiește ființe umane corupte și are așteptări de la ele, este inevitabil ca El să sufere și este inevitabil ca El să plătească un preț. Acest preț nu este la fel de simplu ca a rosti câteva cuvinte în plus. Ce consumă Dumnezeu pentru a mântui omenirea? Energia Sa, sângele inimii Sale și viața Sa. Duhul lui Dumnezeu Își consumă sângele inimii pentru a face lucrarea; la fel, Dumnezeu întrupat Își consumă sângele inimii și energia în schimbul mântuirii omului – aceasta este, de asemenea, situația în cazul Lui. Începând de când Dumnezeu a creat omenirea și ființele umane au luat ființă, Dumnezeu a intrat în contact cu ele și S-a asociat cu ele și a lucrat asupra omului. Pe tot parcursul, Dumnezeu a consumat, de fapt, cantități nespuse din sângele inimii Sale pentru om și a făcut cantități nespuse de lucrare asupra omului. Dar Dumnezeu nu i-a menționat niciodată omenirii cât de mult a suferit sau cât de mare este prețul pe care l-a plătit. El doar spune în termeni generali că Și-a consumat sângele inimii, a plătit un preț cu viața Sa pentru a-l aproviziona pe om și i-a acordat omului adevărul pentru a-i servi drept viață. Dar Dumnezeu nu a spus niciodată ce suferință a îndurat, ce calomnii și insulte a suferit, câtă oboseală a îndurat, cât de mare este prețul pe care l-a plătit sau câtă trudă a depus – El nu a menționat niciodată aceste lucruri. Există un motiv în spatele faptului că El nu menționează aceste lucruri. Dacă nu vă spun, nu veți ști niciodată. Motivul este că, făcând lucrare asupra omului, Dumnezeu nu a căutat niciodată să câștige ceva de la el; El este pur și simplu dispus să-i poarte de grijă omului atât de altruist și să Se dedice omului atât de altruist. Dacă ar fi să folosim limbajul uman pentru a spune ce caută El să câștige acționând în acest fel, ceea ce caută El este ca ființele umane să meargă pe calea cea dreaptă și ca ființele umane să poată trăi bine – să poată trăi adecvat și să poată trăi o asemănare umană și să poată trăi conform căii pe care Dumnezeu i-o transmite omului; să nu mai fie devastate, corupte și induse în eroare de Satana; și să se poată supune cu adevărat lui Dumnezeu. Acest lucru I-ar oferi lui Dumnezeu liniște sufletească. Dacă Dumnezeu caută ceva, acel ceva este liniștea sufletească – este ca omul să poată trăi adecvat și să poată avea o conduită personală adecvată prin cuvintele lui Dumnezeu, ca prețul pe care l-a plătit Dumnezeu și lucrarea pe care a făcut-o El să nu fi fost în zadar și ca să vadă rezultate în om. Oricât de mult a suferit Dumnezeu, oricât de mare este prețul pe care l-a plătit, oricâți ani a așteptat și oricâți ani a dat dovadă de răbdare față de om – Dumnezeu a fost complet dispus să facă toate acestea. Pentru a obține această liniște sufletească, Dumnezeu este dispus să plătească un asemenea preț pentru om. Dumnezeu Însuși nu a regretat niciodată, oricât de mult a suferit; ca să folosim limbajul uman, El nu a avut niciodată îndoieli în privința asta. Ca să spunem în cei mai simpli termeni, în cuvintele pe care le puteți înțelege cel mai bine, Dumnezeu face acest lucru pentru a pune capăt acestei preocupări a Sale; aceasta este o dorință pe care o are Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om, iar Dumnezeu are dorința de a câștiga o omenire creată care poate trăi, supraviețui și gestiona toate lucrurile conform căii pe care El o transmite, nemaifiind supusă corupției Satanei și nemaidevastându-se pe sine. Un grup de oameni care sunt așa dorește Dumnezeu să câștige. Așadar, Dumnezeu Și-a inițiat și a început să-Și facă lucrarea și a continuat să o facă până în prezent; această preocupare pe care o are pentru oameni nu s-a schimbat, iar acest obiectiv nu s-a schimbat. Indiferent cât de mult suferă sau cât de mare este prețul pe care îl plătește, Dumnezeu a lucrat așa tot timpul. Lucrând astfel, Dumnezeu a suferit, de fapt, mult și a plătit multe prețuri, dar El nu a încercat niciodată să Se justifice în fața oamenilor, nu a explicat niciodată aceste lucruri omenirii și nu a menționat niciodată aceste lucruri; acest lucru este direct legat de esența lui Dumnezeu. Indiferent cât de mărețe sunt lucrurile pe care le face Dumnezeu, câtă lucrare face El asupra omenirii, cât de mare este prețul pe care îl plătește sau cât de mult le poartă de grijă oamenilor – adică, indiferent cât de mult le oferă Dumnezeu oamenilor sau cât de mult le acordă Dumnezeu – El nu a simțit niciodată că acesta este un fel de merit, nici nu are nevoie ca omenirea să-I fie profund recunoscătoare. În schimb, judecând după gândurile și punctele de vedere ale ființelor umane care trăiesc în orice epocă, indiferent cât de mare este prețul pe care îl plătește cineva și indiferent ce face, trebuie să caute mereu să obțină ceva din asta și trebuie să aibă mereu un plan pentru sine. Dar Dumnezeu nu a avut niciodată asemenea gânduri; doar Dumnezeu este cu adevărat altruist. Ce înseamnă a fi altruist? Cea mai simplă explicație este că înseamnă a nu te gândi niciodată la tine însuți. Gândiți-vă la modul în care ființele umane cresc copii și îi educă până la vârsta adultă – părinții cheltuiesc atât de mulți bani cu copiii lor și plătesc atât de multe prețuri pentru ei, cu scopul de a-și ajuta copiii să obțină un mare succes și să aducă onoare familiei, ceea ce le-ar permite părinților să se bucure de gloria copiilor lor în viitor. Dumnezeu nu nutrește asemenea idei. Fiecare mișcare și acțiune a Sa, fiecare gând al Său și idee a Sa, prețul pe care îl plătește pentru ființele umane și tot ceea ce le oferă nu sunt doar cele mai prețioase lucruri, ci sunt, de asemenea, complet lipsite de orice intenții ascunse atașate. Este doar dedicare altruistă și purtare de grijă altruistă, aprovizionându-le constant în acest fel. Acesta este adevăratul altruism. Toate acestea sunt făcute de Dumnezeu. Dumnezeu nu cere niciodată niciun merit de la ființele umane. În rândul omenirii, indiferent la câte înțelegeri greșite și plângeri din partea oamenilor este supus sau câte doleanțe îndură, El nu încearcă niciodată să Se justifice sau să Se apere. El este complet dispus în tot ceea ce face pentru omenire, neplângându-Se de asta și nesimțind niciun regret, și nu a simțit niciodată că acesta este un lucru în plus. Adică, altruismul lui Dumnezeu nu conține niciunul dintre acele puncte de vedere tranzacționale pe care le au ființele umane și niciuna dintre dorințele umane de a se târgui. Dacă poți practica adevărul, în cele din urmă, vei fi capabil să supraviețuiești. Faptul că Dumnezeu îți dă un pic de har pe gratis nu înseamnă nimic pentru El. El te lasă să supraviețuiești, să trăiești încontinuu și să trăiești în fericire, trăind printre toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a oferit omenirii. De oricât de multe binecuvântări te-ai bucura, Dumnezeu nu Se simte gelos și nu încearcă să concureze cu tine pentru ele. Atât timp cât ești capabil să cunoști orchestrările și rânduielile Creatorului, te poți supune orchestrărilor și rânduielilor Creatorului și poți trăi așa cum cere Creatorul, acest lucru este suficient. Dumnezeu nu îți cere să te simți constant profund recunoscător față de El și nu are nevoie de venerația ta. Dumnezeu nu a cerut nimănui niciodată să-I ridice un altar și să ardă trei bețișoare de tămâie în fiecare zi. Dumnezeu nu Se bucură de aceste lucruri. Vezi, când Iov a văzut spatele lui Dumnezeu, a avut Dumnezeu vreo cerință de la el? (Nu.) Dumnezeu doar i-a oferit cea mai mare răsplată – permițându-i să vadă spatele lui Dumnezeu – ceea ce i-a sporit credința în Dumnezeu. Aceasta a fost răsplata lui Dumnezeu pentru el. Apoi Dumnezeu a plecat, sperând că el va putea trăi în fericire, va putea trăi printre toate lucrurile create de Creator și va putea trăi sub suveranitatea Creatorului. Pentru Dumnezeu, aceasta a fost cea mai mare răsplată. Faptul că Iov a putut să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău a fost o adevărată închinare adusă Creatorului și a fost, de asemenea, cea mai mare răsplată. Vezi, ceea ce Dumnezeu cere de la omenire are, de asemenea, rolul de a aduce beneficii oamenilor. De fapt, în cele din urmă, oamenii sunt cei care obțin cea mai mare bucurie și care ajung să trăiască în fericire. Are Dumnezeu cerințe mari de la oameni? Cerințele lui Dumnezeu de la oameni nu sunt mari. Dar, privind la cerințele Sale, putem vedea că Dumnezeu este cu adevărat altruist; El Se dedică în mod constant și o face pe gratis. Indiferent cât de mare este prețul pe care îl plătește sau cât de mult suferă, Dumnezeu suportă totul singur și nu încearcă să Se justifice în fața omenirii corupte. Spuneți-Mi, deține Satana aceste calități? (Nu.) Satana nu deține niciun singur lucru pe care îl deține Dumnezeu – nici măcar cel mai mic aspect din ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este, cel considerat de oameni ca fiind cel mai puțin demn de luat în seamă – și nici ființele umane nu dețin niciunul dintre aceste lucruri. Ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este El este totul pozitiv, este totul frumos și este totul măreț; este cel mai pur și cel mai sfânt. Esența lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este El pot fi numite fără cusur și fără pată. Din moment ce sunt fără pată, ele sunt numite sfinte, nu-i așa? (Așa e.) Diversele principii după care Dumnezeu tratează toate lucrurile, inclusiv modul în care tratează omenirea, se bazează în întregime pe adevăr; acesta este cel mai drept lucru dintre toate. Vezi, indiferent din ce aspect o privești, firea-esență a lui Dumnezeu este demnă de lauda omenirii. Dar, chiar dacă Dumnezeu suferă atât de mult, El nu a cerut nimic de la omenire. El nu le-a cerut niciodată oamenilor următoarele: „Trebuie să cântați și să dansați cu bucurie întru lauda Mea în fiecare zi. Lăudați Numele Meu în fiecare zi. De fiecare dată când vă adunați sau produceți programe, trebuie să lăudați Numele Meu împreună.” Le-a cerut Dumnezeu oamenilor să facă acest lucru? (Niciodată.) Indiferent cât de mult suferă Dumnezeu, câtă lucrare face El sau cât de mult îi oferă omenirii, El nu le-a cerut niciodată oamenilor să-I fie profund recunoscători sau să-L venereze așa cum fac non-credincioșii cu idolii. Dumnezeu nu a făcut niciodată asemenea lucruri. El nu a spus niciodată un singur cuvânt și nu a făcut niciodată un singur lucru de dragul statutului Său și al prestigiului Său în inimile omenirii. El nu a făcut niciodată aceste lucruri. Duhul lui Dumnezeu nu face asemenea lucruri. El nu a rostit niciodată asemenea lucruri și nu a lăsat niciodată asemenea mesaje pentru omenire. Așadar, a făcut vreodată Dumnezeu întrupat asemenea lucruri sau a rostit vreodată asemenea cuvinte? (Nu.) În toți acești ani de lucru și de suferință printre oameni, El le-a oferit constant oamenilor adevărul și viața și i-a sprijinit și i-a îndrumat pe oameni să meargă pe calea cea dreaptă. El doar speră că oamenii pot urmări adevărul și pot supraviețui. Pe lângă aceasta, are El vreo cerință suplimentară de la voi? (Nu.) El nu are cerințe suplimentare de la voi.

În ceea ce privește natura sa, suferința pe care o îndură Dumnezeu întrupat este, de fapt, diferită de tipul de suferință despre care vorbesc ființele umane. Într-un sens pozitiv, ființele umane își îndură suferința în întregime de dragul de a se lepăda de firile lor corupte pentru a atinge mântuirea. Într-un sens negativ, ele o îndură în întregime deoarece au firi corupte și deoarece sunt judecate și mustrate pentru că fac rău și I se împotrivesc lui Dumnezeu. În această lumină, suferința ființelor umane este necesară și este inevitabilă. Totuși, Dumnezeu întrupat Își îndură suferința de dragul de a-Și face lucrarea, de dragul de a le oferi ființelor umane adevărul și pentru ca ele să se poată elibera de corupția și de chinul Satanei și să poată porni pe calea mântuirii. Dumnezeu trebuie să îndure aceste greutăți pe termen lung – aceasta este, de asemenea, o parte a lucrării Sale. Aceste greutăți sunt lucruri pe care El trebuie să le suporte singur și pe care trebuie să Și le asume singur. Deoarece Dumnezeu întrupat Își face lucrarea și Își îndeplinește lucrarea de slujire, iar suferința este o parte a acestei lucrări, Dumnezeu nu are nevoie ca oamenii să-I fie profund recunoscători pentru că îndură această suferință, nici nu are nevoie ca oamenii să răspândească informații despre suferința Sa, cu atât mai puțin are nevoie ca oamenii să o cunoască. Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, ar trebui să-L cunoști cunoscând esența lui Dumnezeu, cunoscând gândurile și punctele de vedere ale lui Dumnezeu cu privire la modul în care tratează toate lucrurile și evenimentele și cunoscând principiile lui Dumnezeu pentru gestionarea diverselor persoane, evenimente și lucruri. A-L cunoaște în acest fel este cea mai bună și mai potrivită abordare. În ceea ce privește cunoașterea suferinței lui Dumnezeu, poți să treci peste asta; nu este nevoie să cunoști acest aspect. Chiar dacă ai cunoaște-o, nu ai fi capabil să simpatizezi cu Dumnezeu, nu ai fi capabil să fii atent la El și nu ai fi capabil să-I iei locul în a o îndura. Așadar, nu este nevoie să se aibă părtășie despre acest lucru. Dacă știți că îndurarea suferinței este o parte a lucrării lui Dumnezeu întrupat și că este un proces pe care El îl experimentează inevitabil venind printre oameni, să înțelegeți acest lucru este suficient. Nu este nevoie să faceți mare caz pe seama acestui lucru, nici nu este nevoie să răsplătiți ceva. Dacă urmăriți adevărul, s-ar putea să înțelegeți într-o zi, dar dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, s-ar putea să ajungi până la capăt și tot să fii incapabil să înțelegi.

Aproape am terminat de avut părtășie pe tema suferinței. Dacă înțelegeți atitudinea lui Dumnezeu întrupat față de suferință sau dacă înțelegeți ce suferință îndură El, ce veți vrea să faceți? Cel mai bun lucru este ca voi să fiți capabili să practicați adevărul, să fiți devotați, să fiți ființe create care corespund standardului și să permiteți ca dorința lui Dumnezeu să fie satisfăcută. Aceasta este cea mai mare răsplată pentru Dumnezeu. Dacă faci acest lucru, Dumnezeu îl va ține minte. Cea mai mare răsplată pentru Dumnezeu este ca voi să fiți capabili să urmăriți practicarea adevărului și, în cele din urmă, să fiți capabili să atingeți mântuirea, nelăsând planul lui Dumnezeu să eșueze, nelăsând cuvintele lui Dumnezeu să fie în zadar, permițând cuvintelor lui Dumnezeu să se împlinească în voi și permițând cuvintelor lui Dumnezeu să devină viața voastră. Într-o zi, când veți fi supraviețuit și veți fi devenit membri ai noii omeniri, când veți fi capabili să deveniți stăpânii tuturor lucrurilor și să trăiți în fericire și veți fi satisfăcut dorința inițială a lui Dumnezeu în crearea omenirii, aceea va fi cea mai mare răsplată pentru Dumnezeu. În ziua în care veți atinge mântuirea și veți deveni cei care au supraviețuit, veți fi îndeplinit dorința lui Dumnezeu de a crea o nouă omenire. Pe pământ, Dumnezeu va fi câștigat un grup de oameni care se pot închina lui Dumnezeu și care se pot teme de Dumnezeu și se pot feri de rău – această dorință a lui Dumnezeu va fi îndeplinită. Când dorința lui Dumnezeu va fi îndeplinită, poate că, în acea zi, Dumnezeu va spune că L-ai ajutat să-Și îndeplinească dorința și că L-ai ajutat să pună capăt perioadei Sale de suferință. Aceasta este cea mai mare răsplată pentru Dumnezeu. Când dorința lui Dumnezeu va fi îndeplinită, Dumnezeu nu va mai consuma nimic pentru omenire; așteptările Sale vor fi fost realizate. Dumnezeu nu va mai avea nevoie să facă lucrare. El va fi văzut rezultatele și va fi obținut rezultatele, lucrarea Sa se va fi încheiat, El Se va putea odihni și nu va mai avea nicio preocupare cu privire la omenire. Va însemna că tu – prin atingerea mântuirii tale urmărind adevărul – L-ai ajutat pe Dumnezeu să Se elibereze de sentimentul de greutate pe care îl simte și de parcursul Său de șase mii de ani de greutăți. Dumnezeu îți va mulțumi. Asta deoarece va fi fost o așteptare atât de lungă, dar, din fericire, Dumnezeu va fi văzut rezultatele în cele din urmă, dorința Sa va fi fost îndeplinită și El va fi câștigat o nouă omenire – ar trebui să te bucuri pentru Dumnezeu. Dacă ai cu adevărat o inimă care este atentă la Dumnezeu, dacă vrei cu adevărat să înțelegi inima lui Dumnezeu și să fii atent la ea și dacă vrei să-I dai înapoi lui Dumnezeu, atunci ar trebui să fii ascultător și supus, să mergi pe calea mântuirii, să mergi pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău și să fii cineva care este capabil să I se închine lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare răsplată pentru Dumnezeu. Desigur, acesta este, de asemenea, singurul mod de a-I permite lui Dumnezeu să fie mângâiat și de a îndeplini dorința lui Dumnezeu, permițându-I să renunțe la orice preocupări și așteptări pe care le are cu privire la oameni. Desigur, este, de asemenea, cel mai bun mod de a-L ajuta pe Dumnezeu să Se elibereze de parcursul de greutăți care este așteptarea Sa de șase mii de ani. În viziunea lui Dumnezeu, aceasta este cea mai mare răsplată pentru El; este cel mai bun dar pe care I l-ai putea oferi lui Dumnezeu. Acest dar este acceptat de Dumnezeu și primit de Dumnezeu și este mai prețios decât oricâte zeciuieli ai putea oferi.

Este în regulă dacă încheiem părtășia pe această temă aici? (Da.) Atunci haideți să ne încheiem părtășia aici pentru astăzi. La revedere!

23 noiembrie 2024