Fragmentul 59

În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați și dezvăluiți corupție – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori ca să renunți la planurile și dorințele tale și ca să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând încercări dureroase. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!

Fragmentul 60

Unii oameni au avut parte de eșecuri în trecut; de exemplu, au fost respinși pentru că nu au avut lucrări reale în calitate de conducători sau pentru că au râvnit beneficiile aduse de statut. După ce au fost respinși de câteva ori, unii dintre ei trec printr-o mică schimbare autentică, așadar respingerea este un lucru bun sau rău pentru oameni? (Este un lucru bun.) Când sunt respinși prima dată, oamenii au senzația că se prăbușește cerul. Ca și cum inimile lor ar fi fost pur și simplu frânte. Nu se mai pot ridica și nu știu în ce direcție să meargă, dar, după acea experiență, gândesc: „N-a fost chiar așa mare lucru. De ce aveam o statură așa de mică înainte? Cum de am fost atât de imatur?” Asta dovedește că au progresat în viață și că au înțeles câte ceva despre intențiile lui Dumnezeu, adevărul și scopul mântuirii omului de către Dumnezeu. Acesta este procesul prin care trăiesc experiența lucrării lui Dumnezeu. Trebuie să admiți și să accepți aceste metode pe care le folosește Dumnezeu în lucrarea Sa, și anume că te emondează constant sau dă verdicte în ceea ce te privește, spunând că nu mai ai nicio speranță, că nu vei fi mântuit și chiar condamnându-te și blestemându-te. Ai putea să te simți negativ, dar căutând adevărul și reflectând asupra ta și cunoscându-te pe tine însuți, vei putea curând să te cațări înapoi, să Îl urmezi pe Dumnezeu și să îți îndeplinești îndatoririle ca de obicei. Asta înseamnă să evoluezi în viață. Așadar, e bine sau rău să ai parte de mai multe respingeri? Este corectă această metodă folosită de Dumnezeu în lucrarea Lui? (Da, este.) Cu toate acestea, oamenii uneori nu recunosc acest lucru și nu îl pot accepta. Mai ales când trăiesc prima respingere, simt că au fost tratați nedrept, aduc mereu argumente lui Dumnezeu și se plâng de El, incapabili de a depăși acest obstacol. De ce nu îl pot depăși? Este oare pentru că ei încearcă să Îl provoace pe Dumnezeu și adevărul? Este pentru că oamenii nu înțeleg adevărul, nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și nu caută în sinea lor, ca să găsească problemele. Ei mereu refuză să dea ascultare în inimile lor și, când sunt respinși, încep să Îl provoace pe Dumnezeu. Nu sunt capabili să accepte că au fost respinși și sunt plini de resentimente. În acest moment, firile lor corupte sunt foarte grave, dar, mai târziu, când se gândesc din nou la acea chestiune, își dau seama că respingerea lor a fost corectă – s-a dovedit a fi un lucru bun, care le-a permis să evolueze în viață. Când se vor confrunta din nou cu o respingere pe viitor, o vor mai contesta la fel? (Din ce în ce mai puțin de fiecare dată.) E normal ca atitudinea să se îmbunătățească progresiv. Dacă nu se schimbă nimic, acest lucru dovedește că ei nu acceptă deloc adevărul și că sunt neîncrezători. Apoi sunt dezvăluiți temeinic și eliminați, fără a avea vreo cale de a atinge mântuirea.

Toți oamenii trebuie să treacă prin eșecuri, obstacole și respingeri în procesul de atingere a mântuirii și de a fi desăvârșiți, deci nu vă agitați prea mult din pricina acestor lucruri. Când vezi oameni care au fost respinși și care suferă și devin negativi, nu râde de ei, pentru că într-o bună zi ai putea fi chiar tu respins, ajungând poate mai rău decât ei. Dacă într-o zi veți fi respinși, veți deveni negativi și veți plânge cu amărăciune? Vă veți plânge? Veți vrea să renunțați la credința voastră? Depinde dacă ai acceptat sau nu adevărul de când crezi în Dumnezeu, câte adevăruri ai înțeles realmente și dacă adevărurile pe care crezi că le înțelegi sunt realitatea ta. Dacă aceste adevăruri au devenit realitatea ta, atunci vei avea statura necesară pentru a depăși această încercare și rafinare; dacă nu deții adevărul-realitate, această respingere va fi un dezastru pentru tine și, dacă se sfârșește urât, vei fi doborât și incapabil de a te ridica. Unii oameni au puțină conștiință și spun: „M-am bucurat atât de mult de harul lui Dumnezeu, am ascultat predici atât de mulți ani și Dumnezeu mi-a dăruit multă dragoste. Nu pot uita asta. Trebuie măcar să Îi răsplătesc dragostea lui Dumnezeu.” Apoi își îndeplinesc îndatoririle într-un mod negativ și pasiv, fără a se strădui să caute adevărul și fără nicio intrare în viață. Dacă îți poți păstra datoria, se poate considera că ai o oarecare conștiință; e minimul pe care ar trebui să îl obții. Dacă însă ești mereu superficial în îndeplinirea datoriei tale, fără să urmezi principiile, fără nicio intrare în viață și fără să obții vreun rezultat în datoria ta, mai înseamnă aceasta că ți-o îndeplinești? Dacă îți îndeplinești mereu datoria într-un mod superficial, vei mai putea să rămâi ferm în fața dezastrelor? Poți garanta că nu Îl vei trăda pe Dumnezeu? Prin urmare, pentru a-ți îndeplini datoria, trebuie să ai cel puțin conștiință și rațiune; rezultatele reale pot fi obținute dacă îți îndeplinești datoria în deplină conformitate cu rațiunea și conștiința ta. Acesta este standardul minim. Dacă nu poți îndeplini nici măcar acest standard, atunci ești superficial, ești capabil să Îl înșeli și să Îl trădezi pe Dumnezeu și nici măcar nu muncești în mod adecvat. Chiar dacă nu părăsești casa lui Dumnezeu, vei fi fost deja eliminat de Dumnezeu de multă vreme. O asemenea persoană nu poate fi mântuită, iar cauza acestui lucru e lipsa de conștiință și de rațiune și îndeplinirea constantă a datoriei într-un mod superficial. Bășicile de pe tălpile tale sunt cauzate de calea pe care ai mers și nu îi poți învinui pe alții pentru ele. Dacă, în cele din urmă, nu ești mântuit, ci blestemat, și ajungi ca Pavel, atunci nu poți învinui pe nimeni altcineva. Aceasta este doar calea ta și propria ta alegere. Prin urmare, standardul în ceea ce privește dacă oamenii pot fi sau nu mântuiți este, în principal, dacă au conștiință și rațiune. Dacă oamenii pot respecta această linie, atunci ei dețin conștiință și rațiune. Astfel de oameni au speranța mântuirii. Dacă depășesc această linie, vor fi eliminați. Care este limita roșie pentru tine? Spui: „Chiar dacă Dumnezeu mă bate și mă ceartă, mă respinge și nu mă va mântui, nu voi avea nicio plângere. Voi fi ca un bou sau ca un cal: voi continua să muncesc până la final, răsplătind iubirea lui Dumnezeu.” Toate acestea sună frumos, dar ești cu adevărat capabil să realizezi acest lucru? Dacă într-adevăr deții un asemenea caracter și o astfel de hotărâre, atunci îți spun clar: ai speranță de mântuire. Dacă nu ai acest caracter, dacă ești lipsit de conștiință și rațiune, atunci, chiar dacă vrei să muncești, nu vei fi capabil să rămâi ferm până la final. Știi cum va acționa Dumnezeu față de tine? Nu știi. Știi cum te va încerca Dumnezeu? Nici asta nu știi. Dacă ești lipsit de o conștiință și rațiune standard conform cărora să te porți, dacă nu ai o abordare corectă de urmărire, iar punctele de vedere asupra vieții și valorile tale nu sunt în conformitate cu adevărul, atunci, când vei întâmpina piedici și eșecuri sau încercări și rafinări, nu vei fi capabil să rămâi ferm, caz în care vei fi în pericol. Ce rol joacă conștiința și rațiunea? Dacă spui: „Am auzit atât de multe predici și chiar înțeleg o parte din adevăr. Dar nu am pus-o în practică, nu L-am mulțumit pe Dumnezeu, Dumnezeu nu mă susține – și dacă, în cele din urmă, Dumnezeu mă abandonează și nu mă mai vrea, aceasta va fi dreptatea lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu mă pedepsește și mă blestemă, nu Îl voi părăsi pe Dumnezeu. Oriunde mă duc, sunt o ființă creată a lui Dumnezeu, voi crede pentru totdeauna în Dumnezeu și, chiar dacă trebuie să lucrez ca un bou sau ca un cal, nu voi înceta să-L urmez pe Dumnezeu și nu-mi pasă care va fi finalul meu” – dacă ai într-adevăr această hotărâre și această conștiință și rațiune, atunci vei fi capabil să rămâi ferm. Dacă îți lipsește această hotărâre și nu te-ai gândit niciodată la aceste lucruri, atunci este, fără îndoială, o problemă în caracterul tău, în conștiința și rațiunea ta. Asta pentru că, în inima ta, nu ai vrut niciodată să-ți îndeplinești datoria pentru Dumnezeu. Tot ce faci este să ceri binecuvântări de la Dumnezeu. Întotdeauna calculezi, în mintea ta, ce binecuvântări vei primi dacă faci un efort sau suferi greutăți în casa lui Dumnezeu. Dacă tot ceea ce faci este să calculezi aceste lucruri, îți va fi foarte dificil să rămâi ferm. Dacă poți fi mântuit sau nu depinde doar de măsura în care ai sau nu conștiință și rațiune. Dacă nu ai conștiință și rațiune, nu ești apt să fii mântuit, pentru că Dumnezeu nu mântuiește demonii și fiarele. Dacă alegi să mergi pe calea urmăririi adevărului și dacă mergi pe calea lui Petru, Duhul Sfânt te va lumina și te va îndruma în înțelegerea adevărului și va crea situații pentru tine care te fac să experimentezi multe încercări și rafinări și să fii desăvârșit. Dacă nu alegi calea urmăririi adevărului, ci mergeți pe calea antihristului Pavel, atunci Îmi pare rău – Dumnezeu tot te va încerca și te va examina. Dar nu se poate nega faptul că nu vei face față examinării lui Dumnezeu; când ți se va întâmpla ceva, te vei plânge de Dumnezeu, iar când te vei confrunta cu o încercare, te vei lepăda de Dumnezeu. În acel moment, conștiința și rațiunea ta nu vor fi de niciun folos și vei fi eliminat. Dumnezeu nu mântuiește oamenii care nu au conștiință sau rațiune; acesta este standardul minim.

Trebuie să îndeplinești cel puțin standardul de conștiință și rațiune. Adică dacă Dumnezeu nu te mai vrea, cum ar trebui să Îl tratezi? Ar trebui să spui: „Dumnezeu mi-a dat această suflare. Dumnezeu m-a ales. Astăzi am ajuns să Îl cunosc pe Creator și să înțeleg atât de multe adevăruri, dar nu le-am pus în practică. Este în natura mea să îmi displacă adevărul și nu am conștiință, dar indiferent dacă pot sau nu să practic adevărul pe viitor sau să fiu mântuit, Îl voi recunoaște mereu pe Dumnezeu și faptul că El, Creatorul, este drept. Acest lucru nu poate fi schimbat. N-ar trebui să te oprești din a-L recunoaște pe Dumnezeu și pe Creator doar pentru că nu mai există speranță de mântuire sau dacă nu mai ai niciun final sau nicio destinație. Ar fi un gând de răzvrătire. Dacă gândesc așa, ar trebui să fiu blestemat. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să I te supui; asta înseamnă să ai rațiune. Statura mea e prea mică să mă supun Lui și ar trebui să fiu pedepsit dacă mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu sau dacă Îl trădez. Cu toate acestea, indiferent cum mă tratează Dumnezeu, determinarea mea de a-L urma nu se va schimba. Voi fi întotdeauna o ființă creată de Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu mă acceptă sau nu, eu sunt dispus să fiu un pion, un prestator de servicii și un contrast sub suveranitatea lui Dumnezeu. Trebuie să am determinarea asta.” Indiferent dacă ai sau nu gândul acesta acum, dacă ai gândit vreodată astfel sau dacă ai luat hotărârea asta, oricum trebuie să ai această rațiune. Dacă nu ai rațiunea aceasta sau acest tip de umanitate, atunci mântuirea pentru tine înseamnă doar vorbe goale. Nu este aceasta o realitate? Așa stau lucrurile. Ai fost informat care este standardul minim. Când te confrunți cu probleme, ar trebui să te gândești mai mult la acest aspect. Îți face bine și este o cale de a te proteja. Dacă într-adevăr nu deții acest aspect al umanității, atunci ești în mare pericol. Trebuie să te rogi: „Dumnezeule, niciodată nu te-am tratat ca pe Dumnezeu. Te-am tratat doar ca pe aer, ca pe ceva vag și invizibil. Confruntându-mă azi cu această problemă, simt că am fost eliminat și că nu am nicio destinație bună. Indiferent cum îmi stabilești finalul, sunt dispus să mă supun Ție. Trebuie să Te urmez și nu pot să Te părăsesc. Cei care Te părăsesc și trăiesc sub puterea Satanei nu sunt umani. Ei sunt diavoli. Eu nu vreau să fiu un diavol. Vreau să fiu om. Vreau să Îl urmez pe Dumnezeu, nu pe Satana.” Dacă poți să te rogi pentru asta în fiecare zi și să urci tot mai sus, inima ta va deveni din ce în ce mai clară și tu vei avea o cale de a practica. Dacă, atunci când se confruntă cu dificultăți, persoana respectivă are o fire rebelă, atunci inima ei devine intransigentă și nu este dispusă să facă eforturi pentru a căuta adevărul. Chiar dacă face o greșeală, nu îi pasă. Face orice vrea. Începe să devină încăpățânată și dezmățată și nu mai vrea să se roage. Ce ar trebui făcut în acest punct? Există un principiu de bază care te poate proteja. Adică, atunci când ești cel mai negativ și slab, dacă în inima ta ai cuvinte care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, I se împotrivesc Lui, Îl blasfemiază sau judecă pe Dumnezeu, nu le rosti cu voce tare și nici nu face altceva care să îi ațâțe pe alții să se împotrivească lui Dumnezeu. În acest fel, când te rogi lui Dumnezeu și Îi ceri protecția, poți depăși dificultățile. Asta e cel mai important. Când ai o raționalitate normală, când ieși din starea negativă, depravată, indulgentă sau de împotrivire, îți poți spune în gând: „Din fericire, nu am făcut asta la început. Dacă aș fi făcut-o, aș fi fost un păcătos condamnat de-a lungul veacurilor și vinovat de un rău de neiertat.” Cum este această cale? (Este bună.) Ce e bun la această cale? (Îi poate împiedica pe oameni să ofenseze firea lui Dumnezeu.) Nu ofensați firea lui Dumnezeu. Odată ce rostești cu voce tare ceva ce ofensează firea lui Dumnezeu, mai poți să retragi ce ai spus? Odată ce un cuvânt este rostit, devine fapt împlinit. Este condamnat de Dumnezeu. Odată ce Dumnezeu te condamnă, ai necazuri. Când o persoană crede în Dumnezeu, indiferent câtă suferință îndură, cât se sacrifică sau cum alege să creadă, scopul este să nu fie blestemată sau condamnată de Dumnezeu, ci să Îl audă pe Creator spunând: „Tu ești aprobat de Dumnezeu. Poți supraviețui și ești obiectul mântuirii lui Dumnezeu.” Acest lucru este greu de obținut. Nu este ușor, deci oamenii trebuie să coopereze. Nu spune niciodată ceva ce ar dăuna propriei tale mântuiri. Trebuie să te abții în momentele critice și să nu faci nimic din ce ar putea provoca probleme. Lasă-Mă să-ți spun: odată ce ai provocat probleme și ești condamnat de Dumnezeu, dacă ai ofensat firea lui Dumnezeu, nu vei mai putea vreodată să anulezi asta. Nu face și nu spune lucruri orbește. Trebuie să te abții și să nu te complaci. Când te abții, dai dovadă că ai o limită. Dacă te abții, recunoști existența lui Dumnezeu, crezi în suveranitatea lui Dumnezeu și ai o inimă cu frică de Dumnezeu până la final, El va vedea toate acestea. Nu ai spus nimic care să Îl ofenseze pe Dumnezeu, nici nu ai făcut ceva păcătos. Dumnezeu poate scruta gândurile din inima ta. Întrucât ai o inimă oarecum temătoare de Dumnezeu, deși ai gânduri absurde, nu le-ai rostit cu voce tare, nici nu ai făcut ceva ca să I te împotrivești lui Dumnezeu. Dumnezeu va considera comportamentul tău ca fiind acceptabil. Cum te va trata Dumnezeu? Dumnezeu va continua să te îndrume ca să depășești aceste situații dificile. Așadar, nu cumva mai ai speranță de mântuire? Se întâmplă extrem de rar să ai așa ceva. Ce ar fi de făcut când întâmpini probleme? Să te abții și să nu te complaci niciodată. Când te complaci este rezultatul emoțiilor impulsive. Natura ta arogantă este pe punctul de a erupe și te simți plin de nemulțumiri și justificări. Devii prea plin de resentimente și simți că ești obligat să vorbești. În acest moment, este imposibil să te abții. Prin urmare, partea urâtă a firii tale satanice este dezvăluită și firea lui Dumnezeu este cel mai probabil ofensată în acest moment. Care este scopul înfrânării? Să fii atent la propriile cuvinte, fapte și la proprii pași pe care îi faci, în așa fel încât să te protejezi pe tine, să nu ofensezi firea lui Dumnezeu și să rămâi cu o ultimă rază de speranță de mântuire. Prin urmare, este necesar să te abții. Indiferent cât de mult simți că ai fost nedreptățit, indiferent câtă durere și tristețe simți în inima ta, ar trebui să te abții. Este un efort care merită din plin! După ce te abții, nu ai cum să regreți. Practicarea în acest fel este benefică pentru oameni în general, indiferent dacă este făcută ca mijloc de a crede în Dumnezeu sau ca un truc secret pentru a se proteja. Oamenii cu o fire coruptă afișează uneori un anumit nivel de nebunie, fără raționalitate și fără principii în acțiunile lor. Nici nu știi când va izbucni firea ta coruptă. Când izbucnești și spui ceva care Îl neagă și condamnă pe Dumnezeu, deja este mult prea târziu, iar regretele nu mai ajută la nimic. Consecințele vor fi inimaginabile. Ai putea fi eliminat, iar Duhul Sfânt nu va mai lucra asupra ta. Nu înseamnă asta că totul s-a sfârșit? Nu vei mai avea nicio speranță de mântuire.

Fragmentul 61

Într-o măsură mai mare sau mai mică, fiecare persoană a comis fărădelegi. Când nu știi că un anume lucru este o fărădelege, îl vei privi cu o stare de spirit încețoșată sau poate că încă îți vei păstra propriile păreri, practici și moduri de a-l înțelege – însă, într-o zi, ori citind cuvintele lui Dumnezeu, ori având părtășie cu frații și surorile, ori prin revelația de la Dumnezeu, vei afla că acest lucru este o fărădelege și o ofensă adusă lui Dumnezeu. Care va fi atitudinea ta atunci? Vei fi, într-adevăr, plin de remușcări, sau vei oferi motive și argumente, agățându-te de propriile idei, crezând că, deși ceea ce ai făcut nu este conform adevărului, tot nu reprezintă o mare problemă? Acest lucru are legătură cu atitudinea pe care o ai față de Dumnezeu. Ce fel de atitudine a avut David față de fărădelegea lui? (Remușcare.) Remușcare – ceea ce înseamnă că, în inima lui, s-a urât și că nu avea să mai comită niciodată acea fărădelege. Așadar, ce a făcut? S-a rugat la Dumnezeu, cerându-I să-l pedepsească, și a zis: „Dacă fac această greșeală din nou, fie ca Dumnezeu să mă pedepsească și să-mi aducă moartea!” Atât de hotărât era; aceasta era o remușcare sinceră. Oamenii obișnuiți pot obține așa ceva? Pentru oamenii obișnuiți, este destul de bine dacă nu încearcă să raționeze sau dacă pot, în mod tacit, să-și recunoască vina. Este remușcare adevărată a nu fi dispus să abordezi din nou problema de teama de a nu-ți știrbi imaginea? Este neputință și supărare din cauza stricării imaginii, nu remușcare. Adevărata remușcare înseamnă să te urăști pe tine însuți pentru că ai săvârșit răul, să simți durere și disconfort pentru că ai fost capabil să faci rău, să te învinuiești și chiar să te blestemi. Înseamnă să fii capabil să juri ulterior că nu vei mai face un asemenea rău și să fii dispus să accepți pedeapsa lui Dumnezeu și să înduri o moarte mizerabilă dacă mai faci vreodată rău. Asta înseamnă adevărata remușcare. Dacă cineva simte întotdeauna în inima sa că nu a făcut niciun rău și că acțiunile sale pur și simplu nu au fost în concordanță cu principiile sau că au fost cauzate de o lipsă de înțelepciune și crede că dacă acționează în secret, atunci nimic nu va merge prost, poate simți remușcare adevărată gândind astfel? În mod categoric nu, pentru că nu cunoaște esența faptelor lui rele. Chiar dacă se detestă un pic, o face doar pentru că a fost lipsit de înțelepciune și pentru că nu a gestionat bine situația. Nu își dă cu adevărat seama că motivul pentru care este capabil să facă rău este cauzat de o problemă cu natura-esență personală, de o lipsă de umanitate, de o fire rea și de imoralitate. Astfel de oameni nu vor simți niciodată remușcare adevărată. De ce au nevoie oamenii să reflecteze asupra lor în fața lui Dumnezeu atunci când au făcut ceva greșit sau au comis fărădelegi? Pentru că nu este ușor să-ți cunoști natura-esență. E ușor să recunoști că cineva a făcut o greșeală și să știi unde se află greșeala. Cu toate acestea, nu este ușor să cunoști sursa greșelilor cuiva și să știi exact ce fel de fire a fost dezvăluită. Prin urmare, atunci când majoritatea oamenilor au făcut ceva greșit, ei recunosc doar că au greșit, dar nu simt remușcări în inima lor și nici nu se urăsc pe ei înșiși. În acest fel, ei nu ajung la adevărata pocăință. Pentru a atinge adevărata pocăință, trebuie să renunți la răul pe care l-ai făcut și să fii capabil să garantezi că nu-l vei mai face niciodată. Doar atunci poate fi atinsă adevărata pocăință. Dacă abordezi mereu problemele pe baza propriilor concepții și închipuiri, fără a reflecta sau a te cunoaște pe tine însuți și faci totul de formă, superficial, atunci nu te-ai pocăit cu adevărat și chiar nu te-ai schimbat deloc. Dacă Dumnezeu vrea să te dezvăluie, cum ar trebui să abordezi acest lucru? Care va fi atitudinea ta? (Voi accepta pedeapsa lui Dumnezeu.) Să accepți pedeapsa lui Dumnezeu – acesta este tipul de atitudine pe care trebuie să o ai. În același timp, trebuie să accepți atenta cercetare a lui Dumnezeu. Este mai bine astfel, pentru că poți să te cunoști realmente și să te căiești cu adevărat. Dacă o persoană nu are remușcări adevărate, îi va fi imposibil să înceteze să facă răul. În orice moment și în orice loc, astfel de persoane vor fi capabile să revină la vechile obiceiuri, să trăiască potrivit firii lor satanice și chiar să facă aceleași greșeli de mai multe ori. Prin urmare, nu sunt persoane care s-au pocăit cu adevărat. În acest fel, sunt dezvăluite în totalitate. Așadar, ce pot face oamenii pentru a se elibera complet de fărădelegi? Trebuie să caute adevărul pentru a rezolva problemele și, de asemenea, trebuie să fie capabili să practice adevărul. Aceasta este atitudinea corectă pe care trebuie să o aibă oamenii față de adevăr. Cum ar trebui să practice oamenii adevărul, atunci? Indiferent de ce ispite sau de ce încercări întâlnești, trebuie să te rogi cu adevărat la Dumnezeu în inima ta și să te supui orchestrărilor lui Dumnezeu. Unele încercări sunt, de asemenea, ispite – de ce permite Dumnezeu să întâlnești astfel de lucruri? Nu este neașteptat și nici întâmplător faptul că Dumnezeu permite ca astfel de lucruri să ți se întâmple. Înseamnă că Dumnezeu te încearcă și te verifică. Dacă nu accepți această verificare, dacă nu acorzi atenție acestei chestiuni, nu înseamnă că atitudinea ta față de Dumnezeu este dezvăluită în acest moment? Care este atitudinea ta față de Dumnezeu? Dacă ai o atitudine indiferentă și disprețuitoare față de mediile pe care Dumnezeu ți le oferă și față de încercările la care te supune, iar tu nu te rogi, nu cauți și nu găsești o cale de practică prin aceasta, acest lucru dezvăluie că nu ai o atitudine supusă față de Dumnezeu. Cum poate Dumnezeu să mântuiască o astfel de persoană? Este posibil ca Dumnezeu să desăvârșească această persoană? Categoric nu. Acest lucru e din cauza faptului că nu ai o atitudine supusă față de Dumnezeu și, chiar dacă Dumnezeu rânduiește un mediu pentru tine, tu nu îl vei experimenta și nu vei coopera cu el. Acest lucru arată disprețul tău față de Dumnezeu, faptul că nu iei în serios lucrarea Lui și că ești capabil chiar să pui deoparte cuvintele și adevărurile lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că nu experimentezi lucrarea Lui. În acest caz, cum poți atinge mântuirea? Cei care nu iubesc adevărul nu pot experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Nu există nicio cale de a atinge mântuirea crezând în Dumnezeu în acest fel. Asta înseamnă că atitudinea unei persoane față de Dumnezeu și adevăr este foarte importantă și este direct legată de posibilitatea ei de a fi mântuită. Oamenii care nu acordă atenție acestui aspect sunt nesăbuiți și ignoranți.

Fragmentul 62

S-a spus: „acela care urmează până la capăt sigur va fi mântuit”, dar este asta ușor de pus în practică? Nu este și mulți oameni care sunt vânați și persecutați de marele balaur roșu devin prea timorați și speriați ca să-L urmeze pe Dumnezeu. De ce au căzut la pământ? Pentru că le lipsește credința adevărată. Unii oameni pot să accepte adevărul, să se roage lui Dumnezeu, să se bazeze pe El și să rămână fermi în încercări și necazuri, în vreme ce alții nu pot merge până la capăt. La un moment dat, pe parcursul încercărilor și necazurilor, aceștia vor cădea, își vor pierde mărturia și vor fi incapabili să se ridice și să continue. Toate lucrurile care apar în fiecare zi, mari sau mici, care îți pot zdruncina hotărârea, ocupa mintea sau constrânge abilitatea de a-ți face datoria și progresul viitor necesită o îngrijire sârguincioasă; ar trebui să le examinezi cu atenție și să cauți adevărul. Toate acestea sunt probleme care trebuie rezolvate pe măsură ce experimentezi. Unii oameni devin negativi, se plâng și renunță la îndatoririle lor când dau de dificultăți și nu sunt capabili să se ridice în picioare după fiecare eșec. Toți acești oameni sunt nesăbuiți care nu iubesc adevărul și care nu l-ar câștiga nici măcar după o viață de credință. Cum ar putea niște nesăbuiți ca aceștia să urmeze până la capăt? Dacă același lucru ți se întâmplă de zece ori, dar nu dobândești nimic din asta, atunci ești o persoană inutilă și mediocră. Oamenii ascuțiți la minte și cei cu un calibru adevărat care au înțelegere spirituală sunt căutători ai adevărului; dacă li s-ar întâmpla ceva de zece ori, probabil în opt dintre cazuri vor fi capabili să dobândească o oarecare luminare, să învețe vreo lecție, să înțeleagă o parte din adevăr și să progreseze întrucâtva. Când i se întâmplă ceva de zece ori unui nesăbuit – unuia care nu are înțelegere spirituală – nici măcar o dată, acel lucru nu-i va fi de folos în viață, nu-l va schimba și nu îl va face să-și cunoască fața hidoasă, caz în care acesta este sfârșitul lui. De fiecare dată când i se întâmplă ceva, cade, și de fiecare dată când cade, are nevoie de altcineva care să îl sprijine și să îl convingă; fără sprijin și convingere, nu se poate ridica și, de fiecare dată când se întâmplă ceva, este în pericol să cadă și să se degradeze. Nu este acesta sfârșitul său? Există vreun alt motiv ca astfel de oameni inutili să fie mântuiți? Mântuirea omenirii de către Dumnezeu este o mântuire a celor care iubesc adevărul, o mântuire a părții din ei cu voință și hotărâre și a acelei părți din ei care tânjește după adevăr și echitate în inimile lor. Hotărârea unei persoane este partea din inima ei care tânjește după echitate, bunătate și adevăr și care are conștiință. Dumnezeu mântuiește această parte din oameni și, prin aceasta, El le schimbă firea stricată, astfel încât ei să poată să înțeleagă și să dobândească adevărul, astfel încât stricăciunea lor să poată fi curățită, iar firea vieții lor să poată fi transformată. Dacă nu ai aceste lucruri în tine, nu poți fi mântuit. Dacă în tine nu ai nicio dragoste pentru adevăr sau aspirație pentru echitate și lumină; dacă ori de câte ori întâlnești lucruri rele, nu ai nici voința să te lepezi de ele și nici hotărârea să înduri greutățile; dacă, în plus, conștiința ta este amorțită; dacă a ta capacitate de a primi adevărul este amorțită la rândul său și nu percepi adevărul sau evenimentele care se petrec; și dacă nu discerni toate chestiunile și, în fața a ceea ce ți se întâmplă, ești incapabil să cauți adevărul pentru a rezolva problemele și ești în mod constant negativ, atunci nu ai cum să fii mântuit. O asemenea persoană nu are nimic care să o recomande și nimic asupra căruia Dumnezeu să merite să lucreze. Conștiința sa este amorțită, mintea îi este confuză, nu iubește adevărul și nici nu tânjește după echitate în adâncul inimii și, indiferent cât de clar sau limpede vorbește Dumnezeu despre adevăr, ea nu are nici cea mai mică reacție; este ca și când inima ei ar fi deja moartă. Oare lucrurile nu s-au terminat pentru ea? O persoană care încă mai are suflare poate fi salvată prin respirația artificială, dar dacă deja a murit și sufletul a plecat, respirația artificială nu va rezolva nimic. Dacă, atunci când se confruntă cu probleme și dificultăți, o persoană se dă înapoi și le evită, nu caută deloc adevărul și alege să fie negativă și să lenevească în lucrarea ei, atunci va fi dezvăluită așa cum este cu adevărat. Astfel de oameni nu au deloc mărturie bazată pe experiență. Ei sunt doar niște profitori, o povară, sunt inutili în casa lui Dumnezeu și sunt complet osândiți. Doar cei care pot căuta adevărul pentru a rezolva problemele sunt oameni cu statură și numai ei pot rămâne fermi în mărturie. Când întâmpini probleme și dificultăți, trebuie să le înfrunți cu calm, să reacționezi la ele în mod corect și trebuie să faci o alegere. Ar trebui să înveți să folosești adevărul pentru a rezolva probleme. Indiferent dacă adevărurile pe care le înțelegi de obicei sunt profunde sau superficiale, ar trebui să le folosești. Adevărurile nu sunt doar cuvinte care îți ies pe gură când ți se întâmplă ceva și nici nu sunt folosite în mod expres pentru a rezolva problemele altora; în schimb, acestea trebuie folosite pentru a rezolva problemele și dificultățile pe care le ai. Acesta este cel mai important lucru. Și numai atunci când îți rezolvi propriile probleme le vei putea rezolva pe cele ale altora. De ce se spune că Petru este un fruct? Pentru că sunt lucruri de valoare în el, lucruri care merită desăvârșite. El a căutat adevărul în toate lucrurile, a avut hotărâre și a fost ferm în voința sa; a avut rațiune, a fost dispus să sufere greutăți și a iubit adevărul în inima lui; nu a renunțat la ceea ce s-a întâmplat și a fost capabil să învețe lecții din toate lucrurile. Toate acestea sunt puncte forte. Dacă nu ai niciunul dintre aceste puncte forte e de rău. Nu îți va fi ușor să dobândești adevărul și să fii mântuit. Dacă nu știi cum să experimentezi sau nu ai experiență, nu vei putea rezolva dificultățile altora. Întrucât ești incapabil să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu, nu ai idee ce să faci când ți se întâmplă lucruri, te superi și izbucnești în plâns atunci când întâmpini probleme și devii negativ și fugi când suferi vreun eșec minor și ești incapabil să reacționezi în modul corect. Din cauza asta, îți este imposibil să dobândești intrarea în viață. Cum îi poți aproviziona pe alții fără intrarea în viață? Pentru a aproviziona viețile oamenilor, trebuie să ai părtășie clară despre adevăr și să fii capabil să ai părtășie clară cu privire la principiile de practică, pentru a rezolva problemele. În cazul unei persoane care are inimă și spirit, trebuie doar să spui puține lucruri și va înțelege. Dar doar înțelegerea unei mici părți din adevăr nu va fi de ajuns. Acea persoană trebuie să aibă, totodată, calea și principiile de practică. Numai asta o va ajuta să practice adevărul. Chiar și atunci când oamenii au înțelegere spirituală și este nevoie doar de câteva cuvinte pentru ca ei să le înțeleagă, dacă nu practică adevărul, nu va exista nicio intrare în viață. Dacă nu pot accepta adevărul, atunci totul s-a terminat pentru ei și nu vor putea niciodată să pătrundă în adevărurile-realități. Poți ține de mână unii oameni în timp ce îi înveți și ei vor părea că înțeleg la momentul respectiv, dar de îndată ce le dai drumul, ei devin din nou confuzi. Aceasta nu este o persoană care are înțelegere spirituală. Dacă, indiferent de problemele pe care le întâmpini, ești negativ și slab, nu ai deloc mărturie și nu cooperezi în ceea ce ar trebui să faci și la ce ar trebui să cooperezi, aceasta dovedește că nu-L ai pe Dumnezeu în inima ta și nu ești o persoană care iubește adevărul. Lăsând deoparte modul în care lucrarea Duhului Sfânt îi mișcă pe oameni, doar prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu timp de mulți ani, ascultând atât de multe adevăruri, având puțină conștiință și bazându-se pe stăpânire de sine, oamenii ar trebui să fie capabili să îndeplinească cel puțin standardele minime și să nu fie dojeniți de conștiința lor. Oamenii nu ar trebui să fie la fel de amorțiți și de slabi ca acum și este pur și simplu de neconceput că se află în această stare. Poate că ați trecut prin ultimii câțiva ani confuzi, fără să urmăriți deloc adevărul sau fără niciun progres. Dacă nu așa stau lucrurile, cum ați putea fi încă atât de amorțiți și anoști? Când sunteți așa, este în totalitate din cauza nesăbuinței și ignoranței voastre și nu puteți învinovăți pe nimeni altcineva. Adevărul nu este parțial pentru anumiți oameni față de alții. Dacă nu accepți adevărul și nu îl cauți pentru a rezolva problemele, cum te poți schimba? Unii oameni simt că este prea scăzut calibrul lor și că le lipsește abilitatea de înțelegere, așa că se delimitează și simt că, indiferent cât de mult urmăresc adevărul, nu vor putea îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Ei cred că, oricât de mult s-ar strădui, este inutil și că nu este nimic mai mult de atât, așa că sunt întotdeauna negativi și, drept urmare, chiar și după ani de credință în Dumnezeu, nu au dobândit niciun adevăr. Fără să depui munca grea pentru a urmări adevărul, spui că este prea slab calibrul tău, renunți la tine și trăiești mereu într-o stare negativă. Drept urmare, nu înțelegi adevărul pe care ar trebui să-l înțelegi sau nu practici adevărul din sfera capacității tale – nu ești tu cel care își pune singur piedică? Dacă spui mereu despre calibrul tău că nu este suficient de bun, nu înseamnă acest lucru a fugi și a te eschiva de responsabilitate? Dacă poți să suferi, să plătești un preț și să dobândești lucrarea Duhului Sfânt, atunci vei putea în mod inevitabil să înțelegi unele adevăruri și să pătrunzi în câteva realități. Dacă nu Îl cauți pe Dumnezeu sau nu te bazezi pe El și renunți la tine fără să depui niciun efort sau să plătești un preț și, pur și simplu, te dai bătut, atunci nu ești bun de nimic și nu ai nicio fărâmă de conștiință și rațiune. Indiferent dacă ești de calibru slab sau remarcabil, dacă ai un pic de conștiință și rațiune, ar trebui să îndeplinești în mod corespunzător ceea ce ai de făcut și misiunea ta; a fi un dezertor este un lucru groaznic și o trădare față de Dumnezeu. Este ceva iremediabil. Urmărirea adevărului necesită o voință fermă, iar oamenii care sunt prea negativi sau slabi nu vor realiza nimic. Ei nu vor fi capabili să creadă în Dumnezeu până la sfârșit și, dacă doresc să dobândească adevărul și să obțină o schimbare a firii, au și mai puțină speranță. Numai cei care sunt hotărâți și urmăresc adevărul îl pot dobândi și pot fi desăvârșiți de Dumnezeu.

Fragmentul 63

Unii oameni se îmbolnăvesc des, dar oricât de mult s-ar ruga lui Dumnezeu, tot nu se fac bine. Oricât vor să scape de boală, nu reușesc. Uneori, s-ar putea să înfrunte stări care le pun viața în pericol și sunt forțați să le confrunte direct. De fapt, dacă cineva chiar are credință în Dumnezeu în inima sa, înainte de toate trebuie să știe că durata de viață a unei persoane e în mâinile lui Dumnezeu. Momentul nașterii și al morții cuiva sunt predestinate de Dumnezeu. Când Dumnezeu le dă oamenilor o boală, există un motiv – există o semnificație. Lor li se pare o boală, dar în realitate, ce li s-a dat este har, nu boală. În primul rând, oamenii trebuie să recunoască și să fie siguri de acest fapt și să îl ia în serios. Când oamenii suferă de boli, pot să vină adesea înaintea lui Dumnezeu și să se asigure că fac ceea ce ar trebui, cu prudență și băgare de seamă, și să-și trateze datoria cu mai multă grijă și sârguință decât ceilalți. În ceea ce-i privește pe oameni, aceasta e o protecție, nu o încătușare. Este modul negativ de a se ocupa de lucruri. În plus, durata de viață a fiecăruia a fost predeterminată de Dumnezeu. O boală poate părea a fi terminală din punct de vedere medical, dar, din punctul lui Dumnezeu de vedere, dacă viața ta trebuie să continue și nu ți-a sunat ceasul încă, atunci nu ai putea muri chiar dacă ai vrea. Dacă Dumnezeu ți-a dat o însărcinare și misiunea ta nu s-a încheiat, atunci nu vei muri nici măcar din cauza unei boli care se presupune că ar fi fatală – Dumnezeu nu te va lua încă. Chiar dacă nu te rogi și nu cauți adevărul sau nu te ocupi de tratarea bolii sau chiar dacă amâni tratamentul, nu vei muri. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care au primit o însărcinare de la Dumnezeu: când misiunea lor nu a fost încă îndeplinită, indiferent de boala care s-ar abate asupra lor, nu trebuie să moară imediat; trebuie să trăiască până în momentul final al îndeplinirii misiunii. Ai această credință? Dacă nu crezi, vei oferi lui Dumnezeu doar niște rugăciuni superficiale, spunând: „Dumnezeule! Trebuie să îndeplinesc însărcinarea pe care mi-ai dat-o. Vreau să-mi petrec ultimele zile fiindu-Ți loial, așa încât să nu las în urmă regrete. Trebuie să mă protejezi!” Deși te rogi așa, dacă nu iei inițiativa să cauți adevărul, atunci nu vei avea voința și puterea să-ți exerciți loialitatea. Din moment ce nu ești dispus să plătești prețul real, vei folosi deseori acest fel de scuză și această metodă ca să te rogi lui Dumnezeu și să te tocmești cu El – este aceasta o persoană care urmărește adevărul? Dacă boala ți-ar fi vindecată, ai putea cu adevărat să-ți îndeplinești bine datoria? Nu neapărat. Adevărul e că, indiferent dacă te tocmești ca să-ți vindeci boala și să nu mori, sau dacă ai vreo altă intenție sau scop prin asta, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, dacă-ți poți face datoria și încă ești folositor, dacă Dumnezeu a hotărât că ar trebui să fii folosit, atunci nu vei muri. Nu vei putea muri nici dacă vei vrea asta. Dar dacă faci probleme și comiți tot felul de fapte rele și exasperezi firea lui Dumnezeu, vei muri repede; viața ta va fi curmată brusc. Durata de viață a tuturor a fost determinată de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Dacă pot asculta de rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu, atunci indiferent dacă suferă de o boală sau nu și dacă sunt sănătoși sau nu, vor trăi numărul de ani predeterminat de Dumnezeu. Ai această credință? Dacă accepți acest lucru numai bazându-te pe doctrină, atunci nu ai credință adevărată și este inutil să rostești cuvinte care sună frumos. Dacă tu confirmi din adâncul inimii tale că Dumnezeu va face asta, abordarea și practica ta se vor schimba în mod firesc. Desigur, oamenii trebuie să aibă un oarecare bun simț în legătură cu menținerea sănătății de-a lungul vieții lor, indiferent dacă se îmbolnăvesc sau nu. Acesta este instinctul pe care Dumnezeu i l-a dat omului. Rațiunea și bunul simț ar trebui să facă parte din liberul arbitru primit de la Dumnezeu. Odată ce te îmbolnăvești, ar trebui să înțelegi ce înseamnă un oarecare bun simț în privința îngrijirii sănătății și a tratamentelor pentru a gestiona această boală – asta ar trebui să faci. Însă tratarea bolii tale în acest fel nu are menirea să schimbe durata de viață pe care ți-a hotărât-o Dumnezeu și nici nu este garantat că poți trăi pe toată durata de viață pe care ți-a hotărât-o El. Ce înseamnă asta? Se poate explica așa: din punct de vedere pasiv, dacă nu îți iei boala în serios, dacă îți faci datoria așa cum ar trebui și te odihnești puțin mai mult decât alții, dacă nu ai întârziat cu datoria ta, boala nu se va înrăutăți și nu te va ucide. Totul depinde de ce face Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă, în viziunea lui Dumnezeu, durata ta de viață predestinată încă nu și-a urmat cursul, atunci, chiar dacă te îmbolnăvești, El nu-ți va permite să mori. Dacă boala ta nu este fatală, dar ți-a sunat ceasul, atunci Dumnezeu te va lua oricând vrea El. Nu e acest lucru complet la mila și dispoziția lui Dumnezeu? Este la mila predeterminării Sale! Iată cum ar trebui să privești această chestiune. S-ar putea să-ți faci partea și să mergi la medic, să iei câteva medicamente, să-ți îngrijești sănătatea și să faci mișcare, dar trebuie să înțelegi, în profunzime, că viața unei persoane este în mâinile lui Dumnezeu, durata de viață a unei persoane e predeterminată de Dumnezeu și nimeni nu poate transcende ceea ce Dumnezeu a predeterminat. Dacă nu deții nici măcar această mică măsură de înțelegere, atunci tu nu ai cu adevărat credință și, de fapt, nu crezi în Dumnezeu.

Unii oameni fac tot posibilul, folosindu-se de tot felul de metode ca să-și trateze bolile, dar orice tratament folosesc, nu se pot vindeca. Cu cât se tratează mai mult, cu atât devine mai gravă boala. În loc să se roage lui Dumnezeu ca să afle exact ce e cu boala lor și să caute sursa ei, își rezolvă singuri problemele. Ajung să folosească multe metode și să cheltuiască destul de mulți bani, dar boala lor tot nu se vindecă. Apoi, odată ce au renunțat la tratament, pe neașteptate boala se vindecă de la sine după o vreme, iar ei nu știu cum s-a întâmplat. Unii oameni ajung să aibă o boală nesemnificativă și nu-și fac cu adevărat griji pentru ea, dar într-o zi starea lor se înrăutățește și mor brusc. Ce se întâmplă? Oamenii nu pot să înțeleagă asta. De fapt, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, asta se întâmplă fiindcă misiunea persoanei respective în această lume s-a încheiat, așa că El o ia de-aici. Oamenii spun deseori: „Oamenii nu mor dacă nu sunt bolnavi.” Oare chiar așa e? Au existat oameni care, după ce au fost consultați la spital, au aflat că n-aveau nicio boală. Erau extrem de sănătoși, dar după câteva zile au murit. Asta înseamnă să mori fără să fii bolnav. Sunt mulți astfel de oameni. Asta înseamnă că o persoană a ajuns la finalul vieții și a fost dusă înapoi în tărâmul spiritual. Unii oameni au supraviețuit cancerului și tuberculozei și tot au ajuns să trăiască până la șaptezeci sau optzeci de ani. Sunt destul de mulți astfel de oameni. Toate acestea țin de rânduielile lui Dumnezeu. Să înțelegi asta înseamnă credință adevărată în Dumnezeu. Dacă ești bolnav fizic și trebuie să iei medicamente ca să-ți îmbunătățești starea, atunci ar trebui să le iei sau să faci sport regulat, să te relaxezi și să tratezi situația cu calm. Ce fel de atitudine e asta? E o atitudine de credință adevărată în Dumnezeu. Să zicem că nu îți iei medicamentele, nu faci injecții, nu faci sport, nu ai grijă de sănătatea ta, dar apoi tot îți faci nenumărate griji și te rogi mereu: „O, Dumnezeule, trebuie să-mi îndeplinesc îndatoririle în mod adecvat, misiunea mea nu s-a încheiat, nu sunt gata să mor. Vreau să-mi îndeplinesc îndatoririle și însărcinarea dată de Tine. Dacă mor, nu voi putea îndeplini însărcinarea dată de Tine. Nu vreau să las regrete în urma mea. Dumnezeule, te rog, ascultă-mi rugăciunile. Lasă-mă în viață ca să-mi pot îndeplini îndatoririle și însărcinarea dată de Tine. Vreau să Te laud veșnic și să-Ți văd ziua slavei cât mai curând posibil.” După toate aparențele, nu iei medicamente, nu faci injecții și pari foarte puternic și plin de credință în Dumnezeu. În realitate, credința ta e mai mică decât grăuntele de muștar. Ți-e cumplit de teamă și n-ai credință în Dumnezeu. Cum de nu ai credință? Cum s-a întâmplat asta? Ființele umane pur și simplu nu înțeleg atitudinea Creatorului, principiile și modurile în care tratează ființele create de El, așa încât își folosesc perspectivele, noțiunile și închipuirile limitate ca să ghicească ce va face Dumnezeu. Vor să parieze cu Dumnezeu ca să vadă dacă El îi va vindeca și îi va lăsa să trăiască o viață îndelungată. Nu e nesăbuit? Dacă Dumnezeu te lasă să trăiești, nu vei muri oricât te-ai îmbolnăvi. Dacă Dumnezeu nu te lasă să trăiești, atunci, chiar dacă nu ești bolnav, tot vei muri, dacă asta trebuie să se întâmple. Durata vieții tale e predeterminată de Dumnezeu. A ști acest lucru înseamnă adevărată cunoaștere și adevărată credință. Așadar, îi face Dumnezeu pe oameni să se îmbolnăvească la întâmplare? Nu este întâmplător; e o modalitate de a le rafina credința. Este o suferință pe care oamenii trebuie să o îndure. Dacă El te face să te îmbolnăvești, nu încerca să scapi de asta; dacă nu o face El, atunci nu o cere. Totul e în mâinile Creatorului, iar oamenii trebuie să învețe să lase natura să-și urmeze cursul. Ce este natura? Nimic din natură nu e întâmplător; totul vine de la Dumnezeu. Acest lucru este adevărat. Dintre cei care suferă de aceeași boală, unii mor, iar alții trăiesc; toate acestea au fost predeterminate de Dumnezeu. Dacă poți trăi, asta dovedește că nu ai dus încă la bun sfârșit misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Ar trebui să lucrezi din greu pentru a o duce la bun sfârșit și să prețuiești acest timp; nu-l risipi. Despre asta e vorba. Dacă ești bolnav, nu încerca să scapi, iar dacă nu ești bolnav, nu cere asta. În orice chestiune, nu poți obține ceea ce dorești cerând pur și simplu, nici nu poți scăpa de ceva doar pentru că dorești. Nimeni nu poate schimba ceea ce Dumnezeu a decis să facă.

Înainte de a fi pironit pe cruce, Domnul Isus a făcut o rugăciune. Cum anume era formulată? [„Dacă e posibil, să-mi fie luat paharul acesta! Însă nu cum doresc Eu, ci cum dorești Tu!” (Matei 26:39).] Ca membri ai omenirii create, oamenii ar trebui să treacă cu toții printr-un astfel de proces de căutare, deoarece ei nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu. Acesta e un proces normal. Totuși, indiferent de modul în care cauți și indiferent de cât de lung, anevoios sau dificil ar putea fi procesul de căutare, nimic din ceea ce Dumnezeu a stabilit să facă nu s-a schimbat niciodată de la început, nici nu a decis El vreodată să îl schimbe. Oamenii pot căuta și aștepta, iar Dumnezeu le dă posibilitatea unui proces prin care să câștige înțelegere, cunoaștere și claritate cu privire la ceea ce este de fapt adevărat, dar El nu ar modifica niciodată nicio singură decizie. Prin urmare, nu ar trebui să simți că lucrurile ți se întâmplă aleatoriu sau că, atunci când scapi cumva de dezastru și de moarte sigură, e un noroc chior și o coincidență. Nu este. Dumnezeu are un plan prestabilit și rânduieli specifice pentru fiecare ființă creată, de la cea mai mare la cea mai mică, de la macroscopic – planetele și cosmosul – până la omenirea creată și chiar microorganisme. Aceasta este atotputernicia lui Dumnezeu. Unii oameni care se îmbolnăvesc spun că boala lor provine de la epuizarea provocată de vreo activitate sau de la consumul accidental a ceea ce nu trebuia. Nu căuta astfel de motive; toate sunt atitudini negative și potrivnice. Ar trebui să înfrunți cu pozitivitate mediile, oamenii, evenimentele și lucrurile pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru tine. Nu căuta motive obiective; mai degrabă, ar trebui să cauți și să înțelegi exact care sunt intenția și atitudinea lui Dumnezeu atunci când îți prezintă această situație și ce atitudine ar trebui să ai ca ființă creată atunci când te confrunți cu ea; aceasta e calea pe care trebuie să o cauți. Când o persoană supraviețuiește, nu e niciodată întâmplător, nici nu e inevitabil; rânduielile, dorințele și suveranitatea Creatorului sunt întotdeauna acolo. Nimic nu este gol. Crezi că ale lui Dumnezeu cuvinte, intențiile Lui și adevărul sunt goale? Nu sunt! Când oamenii nu au înțeles intențiile lui Dumnezeu, sunt predispuși la anumite noțiuni și închipuiri și simt că acele noțiuni și închipuiri ar fi chiar corecte și că trebuie să fie în conformitate cu dorințele lui Dumnezeu. Oamenii nu știu ce dorințe are Dumnezeu, așa că au impresia asta: „Am dreptate că gândesc așa. Am credință autentică. Mă tem de Dumnezeu și mă supun Lui, sunt o persoană care-L iubește pe Dumnezeu.” De fapt, Dumnezeu detestă complet noțiunile și închipuirile tale. În timp ce te gândești câtă dreptate ai, de fapt, nu înțelegi deloc adevărul și nici nu l-ai obținut. Când vei vedea într-o bună zi toate aceste lucruri în mod clar și vei realiza că toate aceste lucruri sunt în cele din urmă conduse, rânduite și hărăzite de Creator, îți vei fi învățat lecțiile de la toți oamenii, toate evenimentele și lucrurile pe care le-ai întâlnit și vei fi obținut rezultatele cuvenite. Abia atunci vei înțelege cu adevărat intențiile lui Dumnezeu și vei realiza că tot ce face Dumnezeu este ca să mântuiască oameni și că ele cuprind bunăvoința și eforturile sincere ale lui Dumnezeu. Când ai această înțelegere, ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu și să-L lauzi, fără să nu ai niciodată impresia asta: „Dumnezeu mi-a rânduit să îndeplinesc această datorie, așa că trebuie să fiu foarte important în inima Lui. Dumnezeu nu mă poate abandona și nu mă va lăsa să mor.” Este greșit. Dumnezeu are o metodă în tot ceea ce face. Ce înseamnă asta? Dumnezeu rânduiește când se va naște o persoană, când va muri și câte misiuni va avea în această viață. Dumnezeu a rânduit cât vei trăi. Nu-ți va încheia devreme durata vieții din cauza randamentului tău slab în această viață și nici n-o va prelungi mai mulți ani datorită unui randament bun în această viață. Asta înseamnă să aibă o metodă. Cât despre acei oameni răi care comit tot felul de fapte rele în lume, care au provocat mult rău lumii, care au comis multe fapte dăunătoare care i-au pus în pericol pe alții într-o anumită perioadă, unii oameni spun: „Dumnezeu e orb. De ce nu distruge astfel de oameni?” Știi care e cauza acestui lucru? Știi care e cauza principală a acestui lucru? Cauza principală e aceasta: figurile pozitive joacă un rol pozitiv, iar figurile negative joacă un rol negativ. Toată lumea are o misiune, toată lumea are un rol, viața și moartea tuturor au fost predestinate cu multă vreme în urmă; Dumnezeu n-ar schimba asta niciodată. Când te-ai născut, ai venit pe lume la timp, cu niciun minut și nicio secundă mai devreme sau mai târziu; când mori și sufletul tău se duce, nici asta nu se va întâmpla cu niciun minut și nicio secundă mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu nu va schimba durata vieții care era inițial destinată unei persoane datorită marilor ei contribuții aduse umanității, lăsând-o să trăiască douăzeci sau treizeci de ani în plus. Dumnezeu nu a făcut asta niciodată și nu o va face niciodată în viitor. Nici nu va face o persoană să moară înainte de vreme doar fiindcă este deosebit de dăunătoare umanității. Dumnezeu nu va face asta niciodată. Acestea sunt regula și legea cerului, iar Dumnezeu nu le va încălca niciodată. Ce ați înțeles din asta? (Nimeni nu poate schimba lucrurile care sunt rânduite de Dumnezeu.) Dumnezeu Însuși n-ar da peste cap și n-ar schimba niciodată lucrurile pe care le-a rânduit sau planificat El. Acesta e un fapt. În plus, de aici vedem puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dumnezeu deja a plănuit în întregime geneza, apariția, durata de viață și finalul tuturor ființelor create, precum și misiunea vieții lor și rolul pe care-l joacă în toată omenirea. Nimeni nu poate schimba aceste lucruri; aceasta este autoritatea Creatorului. Apariția fiecărei ființe create, misiunea vieții sale, când se va termina durata vieții ei – toate aceste legi au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă, după cum El a rânduit orbita fiecărui corp ceresc; ce orbită urmează aceste corpuri cerești, timp de câți ani, cum orbitează, ce legi urmează – toate acestea au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă, fiind neschimbate de mii, zeci de mii, sute de mii de ani. Toate acestea sunt ordonate de Dumnezeu și aceasta este autoritatea Lui. Dar atunci ce e cu omul, acea mică ființă creată? Să lăsăm omul la o parte și să vorbim mai întâi despre câini. Dumnezeu a rânduit ca ei să trăiască vreo zece ani și că trebuie să moară când ating această vârstă. Poate fi schimbat acest termen? (Nu.) Nu vom vorbi despre cazuri speciale. Durata de viață a unui mic animal, pe care oamenii nici n-o pot schimba, este predestinată de Dumnezeu – atunci de ce nu ar fi așa și pentru om? Așadar, orice ar cere oamenii, ultimul lucru pe care ar trebui să-l ceară e să li se extindă durata de viață. Binecuvântările și nenorocirile din viața unei persoane și când va muri ea – aceste lucruri sunt predestinate de Dumnezeu. Nimeni nu le poate schimba și, oricât am cere-o, nu va avea niciun efect. Poți să-I ceri lui Dumnezeu să te lumineze în legătură cu unele lucruri, cum ar fi ce experimentezi, ce recunoști și ce poți să obții dintr-un mediu. Cu alte cuvinte, poți căuta adevărul și te poți ruga lui Dumnezeu pentru pătrunderea în viață și o schimbare în viața-fire pe care o ai. Dacă sinceritatea ta Îl poate mișca pe Dumnezeu, vei fi capabil să obții lucrarea Sfântului Duh. Asta este dispus Dumnezeu să facă. Dar ar trebui să fii rezonabil. Nu-I poți cere lui Dumnezeu longevitate sau nemurire, fiindcă durata vieții tale este rânduită de Dumnezeu. Nu poate fi schimbată de oameni și, oricât am cere-o, nu va conta. Câtă vreme a fost rânduită de Dumnezeu, El n-o va schimba. Dacă recunoști că Dumnezeu este Creatorul, că Dumnezeu este Suveranul tău, Dumnezeul tău și Domnul tău, atunci nu trebuie să ceri niciodată aceste lucruri. Ce le spune Dumnezeu oamenilor să ceară? Ce spune Rugăciunea Domnului? „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ!” (Matei 6:10). Ce altceva ar trebui să ceri? Știi? Ar trebui să-ți îndeplinești datoria de ființă creată în cadrul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Ar trebui să-ți îndeplinești însărcinările pe care ți le-a dat Dumnezeu, să-ți îndeplinești misiunea în mod adecvat, să eviți să dai greș în misiunea ta, să fii demn de viața și existența care ți-au fost date de Dumnezeu și să nu lași ca această viață să se irosească sau să fie în zadar. În această viață, ar trebui să ajungi să-L cunoști pe Creator, să trăiești după o asemănare demnă de o ființă creată și să-I satisfaci dorințele Creatorului – acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să le ceri. Ce să ceri și ce să nu ceri, ce lucruri pe care să le ceri sunt în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu și ce lucruri nu sunt, dacă ceea ce dorești să ceri poate fi acordat – aceste chestiuni ar trebui să fie clare mai întâi în inima ta. Nu acționa nesăbuit. Dacă ceea ce ceri a fost deja rânduit de Dumnezeu, atunci rugăciunile tale sunt în zadar. Așadar, nu e nesăbuit să te rogi pentru asta? Nu înseamnă asta că intri în conflict cu Dumnezeu? Dumnezeu a hotărât să trăiești optzeci de ani, dar tu ceri să trăiești o sută; Dumnezeu a hotărât să trăiești treizeci de ani, dar tu ceri să ajungi la șaizeci. Nu e asta răzvrătire? Nu înseamnă asta că I te împotrivești lui Dumnezeu? Oamenii ar trebui să fie rezonabili și să nu facă lucruri nesăbuite.