Diferențele dintre rostirea cuvintelor și doctrinelor și adevărul-realitate

Fragmentul 64

După câțiva ani de credință, majoritatea oamenilor pot vorbi despre câteva doctrine, cum ar fi: „Trebuie să avem intenții corecte în credința noastră”, „Trebuie să învățăm să Îl iubim pe Dumnezeu și să ne supunem Lui”, „Trebuie să ne îndeplinim îndatoririle cu loialitate; nu putem să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu” sau „Trebuie să ne cunoaștem pe noi înșine”. Toate aceste doctrine sunt corecte, dar nu înțelegeți adevărata semnificație a cuvintelor. Le înțelegeți doar superficial; nu înțelegeți sensul spiritual al acestora sau semnificația mai profundă a cuvintelor lui Dumnezeu, așa că în inimile voastre nu există adevăr. Orice experiență sau înțelegere ați avea, este prea superficială. Poate că aveți capacitatea de a vorbi despre unele doctrine și de a vedea clar unele lucruri simple, dar nu acționați conform adevărurilor-principii; sunteți departe de adevăr. Poate că aveți unele cunoștințe și educație, dar nu înțelegeți adevărul. Să nu credeți că a înțelege doctrinele sau cuvintele înseamnă a înțelege adevărul. Dintre cei care au crezut în Dumnezeu mult timp, sunt unii care au un calibru bun și o înțelegere spirituală relativ bună, care poate au oarecare experiență a adevărului și, totuși, nu se poate spune că îl înțeleg. Când îți oferi cunoștințele, din zece propoziții poate că două conțin cunoștințe adevărate. Celelalte reprezintă doctrina. Tu simți, însă, că ai înțeles adevărul. Poți predica încontinuu câteva zile, indiferent unde mergi, având mereu ceva de spus. Când termini, vrei să compilezi totul într-o carte, o „biografie a unei celebrități” pe care să o trimiți tuturor, astfel ca ei să mănânce și să bea din ea, pentru binele comun. Este incredibil de arogant și lipsit de rațiune, nu-i așa? Oamenii nu reușesc nici măcar să se apropie de adevăr; cel mult pot înțelege câteva dintre cuvintele scrise. Pentru că sunt isteți și au o memorie bună, pentru că vorbesc deseori despre adevărul acestor aspecte, cum ar fi lucrarea lui Dumnezeu, semnificația și taina întrupării și căile și etapele lucrării lui Dumnezeu, după ce se echipează într-o anumită măsură, consideră că ei înșiși dețin adevărul, că abundă în adevăr. Cât sunt de lipsiți de rațiune! Acest lucru dovedește că nu înțeleg adevărul. Oamenii din zilele noastre înțeleg doar puțin din doctrină. Nu se cunosc pe ei înșiși, cu atât mai puțin au rațiune. Dacă înțeleg câteva doctrine, ei cred că dețin adevărul și că nu mai sunt oameni obișnuiți. Consideră că au devenit măreți și gândesc: „Am citit cuvintele lui Dumnezeu de atât de multe ori. Chiar le-am memorat pe unele și ele au prins rădăcini în inima mea. Oriunde merg, pot predica la câteva adunări la rând și pot prezenta principalele aspecte ale oricărui capitol din cuvintele lui Dumnezeu.” De fapt, nimeni nu înțelege adevărul. De ce spun asta? Pe de o parte, nu puteți să rezolvați probleme sau să le identificați rădăcinile și nu puteți să le percepeți esența. Pe de alta, puteți pricepe doar o parte din ce înseamnă o anumită problemă sau chestiune, înțelegerea voastră este vagă; nu o puteți lega de adevăr. Chiar și așa, tot aveți o părere bună despre voi și sunteți aroganți și neprihăniți de sine. Cât sunteți de nesăbuiți și ignoranți!

Cum ați explica voi cuvintele „credință în Dumnezeu”? Cum înțelegeți acest aspect al adevărului? Care este perspectiva corectă pe care oamenii ar trebui să o aibă în credința lor în Dumnezeu? Care sunt perspectivele greșite care încă ne înconjoară? Cum anume ar trebui să creadă oamenii în Dumnezeu? V-ați gândit la aceste întrebări? Toți păreți să fiți niște „titani” ai adevărului, să înțelegeți adevărul în întregime, așa că vă voi adresa cea mai simplă întrebare din câte există: ce este credința în Dumnezeu? V-ați gândit la asta? La ce anume se referă credința în Dumnezeu? Ce anume intenționați să obțineți din credința în El și ce probleme vreți să rezolvați? Trebuie să fiți lămuriți în aceste privințe, precum și în următoarea: ce manifestări ale credinței în Dumnezeu trebuie să fie prezente în cineva pentru ca acea persoană să creadă sincer în El? Cu alte cuvinte, cum trebuie să îți faci datoria astfel încât credința ta în Dumnezeu să fie sinceră? Ce elemente cere Dumnezeu oamenilor care cred în El pentru ca ei să demonstreze că au o credință sinceră? Sunteți lămuriți în mintea voastră cu privire la aceste întrebări? De fapt, în viața voastră cotidiană, cu toții dați dovadă de unele comportamente ca ale neîncrezătorilor. Puteți să precizați clar lucrurile pe care le-ați făcut și care nu au legătură cu credința voastră în Dumnezeu sau cu adevărul? Înțelegeți cu adevărat ce înseamnă să credeți în Dumnezeu? Ce fel de persoană e aceea care are o credință sinceră și crede cu adevărat în Dumnezeu? Înțelegeți ce înseamnă pentru o ființă creată să creadă în Dumnezeu? Asta se referă la opiniile unei persoane despre credința în Dumnezeu. Unii oameni spun: „A crede în Dumnezeu înseamnă să mergi pe calea cea bună și să faci bine; e foarte important în viață. Credința în El se manifestă, practic, prin îndeplinirea unor îndatoriri pentru Dumnezeu.” Sunt și oameni care spun: „A crede în Dumnezeu se referă la a fi mântuit; este vorba despre satisfacerea intențiilor Lui.” Poate că rostiți toate aceste lucruri, dar le înțelegeți cu adevărat? Realitatea este că nu o faceți. Adevărata credință în Dumnezeu nu înseamnă să credeți în El doar pentru a fi mântuiți, cu atât mai puțin să credeți în El doar pentru a fi o persoană bună. Totodată, nu înseamnă doar să credeți în El pentru a dobândi o asemănare umană. Adevărul este că nu ar trebui să percepem credința oamenilor în Dumnezeu doar ca o convingere că există un Dumnezeu și că El este adevărul, calea, viața și gata. Nici nu este vorba doar despre a-L recunoaște pe Dumnezeu și a crede că El este Suveran peste toate lucrurile, că El este Atotputernic, că El a creat lumea și toate lucrurile, că este unic și că este suprem. Nu este vorba doar să te facă să crezi și gata. Intenția lui Dumnezeu înseamnă că ar trebui să Îi oferi Lui întreaga ta ființă și inima ta și să I te supui. Cu alte cuvinte, trebuie să Îl urmezi pe Dumnezeu, să Îi permiți să te folosească și să fii fericit chiar să prestezi un serviciu pentru El – orice faci pentru El este ceea ce se cuvine a fi făcut. Nu doar cei predestinați și aleși de Dumnezeu ar trebui să creadă în El. Adevărul este că întreaga omenire ar trebui să I se închine lui Dumnezeu, să Îi acorde atenție și să I se supună, pentru că omenirea a fost creată de Dumnezeu. Dacă știi că scopul credinței în Dumnezeu este să dobândești mântuirea și viața veșnică, dar nu accepți deloc adevărul și nu mergi pe calea urmăririi adevărului, nu-i așa că te păcălești singur? Dacă doar înțelegi doctrina, dar nu urmărești adevărul, îl poți dobândi? Cea mai mare parte a credinței în Dumnezeu constă în urmărirea adevărului. Cu fiecare adevăr, oamenii ar trebui să caute, să reflecteze și să cerceteze semnificația lăuntrică a acestuia, cât și cum să practice și să pătrundă în acel aspect al adevărului. Credincioșii trebuie să înțeleagă și să își însușească aceste lucruri. Atunci când este vorba despre diferite aspecte ale adevărului pe care cineva ar trebui să le posede în credința lui în Dumnezeu, înțelegeți acum doar cuvintele, doctrinele și practicile externe; nu înțelegeți esența adevărului, pentru că nu l-ați experimentat. De exemplu: există mult adevăr în sfera îndeplinirii datoriei și în cea a iubirii de Dumnezeu, iar dacă oamenii vor să se cunoască pe ei înșiși, există, de asemenea, mult adevăr pe care trebuie să îl înțeleagă. În semnificația și taina întrupării este, de asemenea, mult adevăr ce trebuie înțeles. Felul în care ar trebui să se poarte oamenii, cum ar trebui să se închine lui Dumnezeu, cum ar trebui să se supună Lui, ce ar trebui să facă pentru a fi în acord cu intențiile Sale, cum ar trebui să Îl slujească pe Dumnezeu – toate aceste particularități cuprind foarte mult adevăr. În ceea ce privește toate aceste adevăruri în diferite sfere, cum le abordați și cum le experimentați? Care aspect al adevărului este cel mai important să fie experimentat prima dată? Sunt multe adevăruri pe care oamenii trebuie să le înțeleagă și în care să pătrundă după ce au pus bazele pe adevărata cale: adevărul de a fi un om cinstit și, mai ales, adevărurile legate de îndeplinirea unei datorii. Toate acestea impun ca oamenii să le experimenteze și să le practice. Dacă rostești mereu acele cuvinte și doctrine fără a acorda atenție modului în care trebuie să le practici și să le experimentezi pentru a pătrunde în adevărul-realitate, atunci vei trăi mereu în acele cuvinte și nu vei ajunge la nicio schimbare reală.

Fragmentul 65

Unii conducători și lucrători nu pot vedea problemele practice care există în biserică. La o adunare, ei simt că nu au nimic valoros de spus, așadar se forțează să ofere cuvinte și doctrine. Știu foarte bine că tot ce spun este doar doctrină, dar o spun chiar și așa. În cele din urmă, chiar și ei simt că rostesc cuvinte insipide și că nici frații și surorile lor nu le simt edificatoare. Dacă nu conștientizezi această problemă și continui cu încăpățânare să vorbești astfel, atunci Duhul Sfânt nu lucrează, iar oamenii nu au niciun beneficiu. Dacă nu ai experiența adevărului dar tot vrei să vorbești despre el, atunci nu contează ce spui, nu vei pătrunde până la adevăr; nu vei reuși să spui decât cuvinte și doctrine. Ai putea crede că ești întrucâtva iluminat, dar sunt doar doctrine; nu sunt adevărul-realitate. Oricât ar încerca, cei care te ascultă nu vor reuși să extragă nimic real din ele. În timp ce ascultă, ar putea simți că ce spui este corect, dar după aceea vor uita cu desăvârșire ce ai spus. Dacă nu vorbești despre stările tale actuale, atunci nu îi vei putea sensibiliza pe oameni, iar ei nu-și vor aminti ce ai spus după ce te ascultă. Vorbele tale nu au nimic constructiv de oferit. Când întâlnești o astfel de situație, ar trebui să realizezi că ce spui nu este practic; dacă vei continua să vorbești astfel, nu va face bine nimănui, iar dacă cineva pune o întrebare la care nu ai răspuns, totul va fi și mai stingheritor. Ar trebui să te oprești imediat și să lași pe alții să aibă părtășie – aceasta ar fi alegerea înțeleaptă. Atunci când ești într-o adunare și știi ceva despre un anumit subiect, poți oferi niște lucruri practice pe acea temă. Poate fi puțin superficial, dar toți te vor înțelege. Dacă încerci mereu să vorbești mai profund pentru a impresiona oamenii și pare că niciodată nu reușești să te faci înțeles, atunci ar trebui pur și simplu să renunți. Tot ce vei continua să spui va fi doctrină goală; ar trebui să lași pe altcineva să vorbească înainte să continui să ai părtășie. Dacă simți că ce înțelegi este doctrină și că nu va fi constructiv să vorbești, Duhul Sfânt nu va lucra dacă vorbești astfel. Dacă te forțezi să vorbești, ai putea să spui lucruri absurde și deviante și ai putea să îi faci pe oameni să rătăcească. Majoritatea oamenilor au o bază și un calibru slab, așa încât nu pot înțelege lucruri mai profunde într-un timp scurt sau nu și le pot aminti cu ușurință. Însă când vine vorba despre lucruri deformate, normative și doctrinare, pe de altă parte, le înțeleg destul de rapid. E rău din partea lor, nu-i așa? Așadar, trebuie să respecți principiile când ai părtășie cu privire la adevăr și când vorbești despre ceva ce înțelegi. În inima oamenilor există mândrie și uneori, când mândria preia controlul, ei insistă să vorbească, deși știu și ei că ce spun este doctrină. Ei gândesc: „Poate că frații și surorile mele nu își dau seama. Voi ignora toate acestea de dragul reputației mele. Acum este important să păstrez aparențele.” Nu este aceasta o încercare de a păcăli oamenii? Este neloialitate față de Dumnezeu! Dacă acea persoană are cât de cât rațiune, va simți remușcări și că ar trebui să nu mai vorbească. Va simți că ar trebui să schimbe subiectul și să aibă părtășie cu privire la un subiect în care are experiență sau poate la felul în care înțelege și cunoaște adevărul. Doar atât ar trebui să spună cineva, cât înțelege. Există o limită a lucrurilor practice pe care cineva le poate spune, indiferent cât de mult vorbesc. Fără experiență, imaginația și gândirea ta sunt doar teorie, țin doar de noțiunile umane. Cuvintele care sunt adevărul cer o experiență autentică pentru a le înțelege și nimeni nu poate înțelege în întregime esența adevărului fără experiență, cu atât mai puțin să explice în întregime starea de a avea experiența unui adevăr. Trebuie să ai măcar o oarecare experiență a adevărului pentru a avea ceva practic de spus. Nu o poți face fără această experiență. Și chiar dacă ai experiență, o ai totuși în mod limitat. Există anumite stări limitate despre care poți vorbi, dar dincolo de ele nu ai nimic de oferit. Părtășia într-o adunare ar trebui să graviteze mereu în jurul a unul sau două subiecte. Vei avea mai mult de câștigat dacă reușești să le clarifici prin părtășie. Nu te complica în încercarea de a spune mai multe lucruri sau lucruri mai mărețe – nimeni nu reușește să transmită astfel un mesaj și nimeni nu are nimic de câștigat. Scopul adunărilor este să vorbim rând pe rând și, atât timp cât conținutul este practic, oamenii au de câștigat. Încetează să mai crezi că o persoană poate avea părtășie despre întregul adevăr, cu claritate, doar de unul singur; acest lucru este imposibil. Uneori poate crezi că modul în care comunici este foarte practic, dar frații și surorile tale tot nu înțeleg prea bine. Asta pentru că starea ta îți e proprie ție, iar stările fraților și surorilor tale nu sunt neapărat la fel ca a ta. În plus, poate ai puțină experiență pe această temă, dar frații și surorile tale s-ar putea să nu aibă, așa că simt că ce spui tu nu li se aplică și lor. Ce ar trebui să faci când întâmpini o astfel de situație? Ar trebui să le pui niște întrebări pentru a te orienta în ce privește stările lor. Întreabă-i ce vor face când se va ivi acest subiect și cum ar trebui să practice conform adevărului. Având părtășie astfel pentru o perioadă, se va deschide o cale spre a merge înainte. Astfel, poți îndruma oamenii către subiectul în cauză potrivit și, dacă vei avea părtășie în continuare, poți obține rezultate.

Fragmentul 66

Unii oameni nu au deloc discernământ. Ei urmează pe oricine îi conduce. Își însușesc un comportament bun atunci când îi ghidează oameni buni, un comportament rău atunci când îi conduc oameni răi. Învață de la cei pe care îi urmează. Când îi urmează pe non-credincioși, îi imită pe demoni. Când îi urmează pe cei care cred în Dumnezeu, învață să pară oarecum umani. Ei nu acordă atenție înțelegerii și practicării adevărului, ci doar îi urmează și îi imită orbește pe alții. Ascultă pe oricine le e pe plac. Poate o astfel de persoană să înțeleagă adevărul? Categoric nu. Oamenii care nu înțeleg adevărul nu vor avea niciodată o schimbare reală. Cunoașterea și doctrina, comportamentul uman, modul de a vorbi – aceste lucruri exterioare pot fi învățate de la oameni. Cu toate acestea, adevărul și viața pot fi obținute doar din cuvintele și din lucrarea lui Dumnezeu, niciodată de la persoane celebre sau extraordinare. Cum ar trebui să mănânce și să bea credincioșii cuvintele lui Dumnezeu? Acest lucru este direct legat de întrebarea crucială dacă cineva poate sau nu să înțeleagă și să obțină adevărul. Trebuie să existe o cale corectă de a mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu; în viața lor bisericească și atunci când își fac datoria, credincioșii trebuie să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu care vizează problemele din viața reală și să le rezolve. Aceasta este singura cale de a înțelege adevărul. Cu toate acestea, dacă înțeleg adevărul, dar nu îl practică, nu vor putea intra în adevărul-realitate. Unii oameni sunt de calibru bun, dar nu iubesc adevărul; deși sunt capabili să înțeleagă un pic din adevăr, ei nu îl practică. Pot astfel de oameni să intre în adevărul-realitate? Înțelegerea adevărului nu este la fel de simplă ca înțelegerea doctrinelor. Pentru a înțelege adevărul, trebuie mai întâi să știi cum să mănânci și să bei din cuvintele lui Dumnezeu. De exemplu, ia mâncatul și băutul unui pasaj referitor la adevărul iubirii de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „«Iubirea», cum este ea numită, se referă la un sentiment care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi grijuliu. În iubire, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În iubire, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În iubire, nu există niciun comerț și nimic necurat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”). Acesta e modul în care Dumnezeu definește iubirea și acesta este adevărul. Dar pe cine ar trebui să iubești? Ar trebui să-ți iubești soțul? Soția? Frații și surorile din biserică? Nu. Când Dumnezeu vorbește despre dragoste, El nu vorbește despre dragoste pentru semenii tăi, ci despre dragostea omului pentru Dumnezeu. Dacă o persoană a ajuns să-L cunoască cu adevărat pe Dumnezeu, observă, într-adevăr, că firea Sa este dreaptă și sfântă și că dragostea lui Dumnezeu pentru om este cea mai adevărată și sinceră, atunci dragostea pe care o are acea persoană pentru Dumnezeu este, de asemenea, adevărată. Cum se practică iubirea față de Dumnezeu? Mai întâi de toate, oamenii trebuie să își ofere inima lui Dumnezeu; apoi inima lor Îl poate iubi pe Dumnezeu. Dacă inima unei persoane vede cu adevărat cât de extraordinar de încântător este Dumnezeu, atunci nu va exista nicio bănuială, nicio distanță între ea și Dumnezeu, iar inima ei iubitoare de Dumnezeu va fi pură și fără cusur. „Fără cusur” înseamnă să nu ai dorințe extravagante și să nu ai pretenții neobișnuite de la Dumnezeu, să nu Îi pui condiții și să nu găsești scuze. Înseamnă că El este pe primul loc în inima ta; înseamnă că doar cuvintele Lui îți ocupă inima. Aceasta este un sentiment pur și fără cusur. Acest tip de „sentiment” denotă faptul că Dumnezeu ocupă un anumit loc în inima ta și că te gândești mereu la El și că ți-e dor de El, amintindu-ți de El în fiecare clipă. A iubi înseamnă a-ți folosi inima pentru a iubi. „A-ți folosi inima pentru a iubi” constă în a fi atent, grijuliu și plin de dor. Pentru a reuși să Îl iubești pe Dumnezeu cu inima, trebuie mai întâi să cauți să Îl cunoști, să Îi cunoști firea și frumusețea. Dacă nu Îl cunoști deloc pe Dumnezeu, nu vei putea să-L iubești chiar dacă îți dorești. În momentul de față, sunteți cu toții dispuși să tindeți spre adevăr și să căutați să îl obțineți. Deși nu Îl cunoști în mod real pe Dumnezeu, ar trebui să îți folosești inima pentru a tânji după El, a te apropia, a I te supune, a-L respecta, a-I împărtăși ceea ce te preocupă și a-I spune dificultățile din inima ta. Dacă nu înțelegi adevărul, caută-L pe Dumnezeu; privește-L și bazează-te pe El atunci când nu poți gestiona ceva de unul singur. Când te rogi lui Dumnezeu în acest fel, Duhul Sfânt te va lumina și călăuzi. Nu te lăsa cuprins de gândul: „Ce trebuie să fac pentru Dumnezeu? Ce lucruri importante trebuie să fac?” Acestea sunt doar cuvinte goale și nu sunt deloc practice. Este practic doar dacă te implici să-L iubești pe Dumnezeu și Îl mulțumești în treburi și îndatoriri mărunte pe care ești capabili să le îndeplinești. Deși nu spui cu voce tare cum și cât Îl iubești pe Dumnezeu, Îl ai în inima ta, iar ea este dispusă să-L mulțumească. Indiferent de dificultățile pe care le ai, atât timp cât inima ta este dispusă să-L mulțumească pe Dumnezeu, ești capabil să faci unele lucruri în privința asta și poți suporta unele greutăți pentru a-L mulțumi, atunci Îl iubești cu adevărat. Dacă vei înțelege o parte din adevăr și vei gestiona toate problemele după anumite principii, atunci vei putea simți dragostea lui Dumnezeu și că tot ceea ce spune El este adevărul, este realitate și îi ajută pe oameni în orice moment, vei simți că nimeni nu se poate îndepărta de cuvintele Sale și că inima oamenilor nu poate fi fără Dumnezeu, vei avea sentimentul că fără El nu există viață că, dacă L-ai părăsi cu adevărat, pur și simplu nu ai putea trăi, ceea ce ar fi cumplit. Când simți toate acestea, înseamnă că ai iubire, că Îl ai pe Dumnezeu în inima ta. „Folosește-ți inima pentru a iubi, pentru a simți și pentru a fi grijuliu.” Acest lucru implică multe aspecte. Este adevărata iubire pe care Dumnezeu o cere omului; cu alte cuvinte, trebuie să Îl iubești și să te gândești la El cu inima și să-L ai mereu în minte. Acest lucru nu înseamnă doar a da glas cuvintelor și nici a exprima ceva în fața altora; ci, în primul rând, înseamnă să faci lucrurile cu inima și să lași inima să îți conducă viața și toate acțiunile, fără nicio motivație, denaturare sau bănuială; o astfel de inimă este mult mai pură. Dacă poți înțelege adevărul, este ușor să te supui lui Dumnezeu. Ce gândește o persoană care Îl bănuiește mereu pe Dumnezeu? „Este corect ca Dumnezeu să facă acest lucru? De ce spune Dumnezeu așa ceva? Dacă nu există un motiv pentru care Dumnezeu spune asta, nu mă voi supune Lui. Dacă nu este drept ca Dumnezeu să facă acest lucru, nu mă voi supune. Voi renunța pentru moment.” A nu avea bănuieli înseamnă să recunoști că orice spune și face Dumnezeu este corect, că nu există bine sau rău cu El și că omul trebuie să I se supună, să fie atent cu El, să-L mulțumească și să participe la gândurile și preocupările Sale. Indiferent dacă tot ceea ce face Dumnezeu ți se pare sau nu semnificativ, dacă este sau nu în acord cu noțiunile și închipuirile omului și, indiferent dacă este sau nu conform cu doctrinele acestuia, trebuie să te supui și să abordezi întotdeauna aceste lucruri cu o inimă temătoare de Dumnezeu și supusă Lui. O astfel de practică este în conformitate cu adevărul. Este manifestarea și practica iubirii. Prin urmare, dacă vrei să dobândești înțelegerea adevărului, este esențial să știi să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu. Dacă citești prea puțin cuvintele lui Dumnezeu, nu le citești cu seriozitate și nu meditezi la ele cu inima, atunci nu vei putea înțelege adevărul. Tot ce vei putea înțelege este puțină doctrină și, prin urmare, îți va fi foarte greu să înțelegi intențiile și scopurile lui Dumnezeu din cuvintele Sale. Dacă nu înțelegi ceea ce caută să realizeze și să desăvârșească în om cuvintele lui Dumnezeu, atunci asta dovedește că încă nu înțelegi adevărul. De ce spune Dumnezeu ceea ce spune? De ce vorbește pe acel ton? De ce este El atât de serios și sincer la fiecare cuvânt pe care îl rostește? De ce alege anumite cuvinte? Știi? Dacă nu ești sigur, înseamnă că nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu sau scopurile Sale. Dacă nu înțelegi contextul din spatele cuvintelor Lui, atunci cum poți înțelege sau practica adevărul? Ca să dobândești adevărul, trebuie mai întâi să înțelegi ce vrea să spună Dumnezeu prin fiecare cuvânt pe care îl rostește și, după ce pricepi aceste cuvinte, să le pui în practică, făcând cuvintele lui Dumnezeu să fie trăite în tine și să devină realitatea ta. Făcând astfel, vei pătrunde în adevărul-realitate. Doar când ai o înțelegere deplină a cuvântului lui Dumnezeu poți înțelege realmente adevărul. După ce abia ai ajuns să înțelegi câteva cuvinte și doctrine, crezi că înțelegi adevărul și ai realitatea. Aceasta înseamnă să te amăgești singur. Nici măcar nu înțelegi de ce Dumnezeu le cere oamenilor să practice adevărul. Aceasta dovedește că nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu și că tot nu înțelegi adevărul. De fapt, Dumnezeu emite aceste cerințe la adresa oamenilor ca să-i purifice și să-i mântuiască, astfel încât oamenii să-și poată înlătura firile corupte și să devină cei care I se supun și Îl cunosc pe Dumnezeu. Acesta este scopul pe care Dumnezeu vrea să-l atingă cerându-le oamenilor să practice adevărul.

Dumnezeu exprimă adevărul pentru oamenii care iubesc adevărul, însetează după adevăr și îl caută. Cât despre cei care se preocupă de cuvinte și doctrine și cărora le place să țină discursuri lungi și pompoase, aceia nu vor câștiga niciodată adevărul; ei se amăgesc singuri. Perspectiva lor asupra adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu este greșită; își sucesc gâturile ca să citească ceea ce este corect – perspectiva lor este complet greșită. Unii oameni preferă să studieze cuvintele lui Dumnezeu. Studiază mereu felul în care vorbesc cuvintele lui Dumnezeu despre destinație sau despre cum să fim binecuvântați. Îi interesează cel mai mult aceste genuri de cuvinte. În cazul în care cuvintele lui Dumnezeu nu se vor conforma noțiunilor lor și nu le vor satisface dorința de binecuvântări, ei vor deveni negativi, nu vor mai urmări adevărul și nu vor vrea să se sacrifice pentru Dumnezeu. Asta arată că nu îi interesează adevărul. Drept urmare, nu sunt serioși în privința adevărului; sunt capabili doar să accepte adevărul care se conformează noțiunilor și închipuirilor proprii. Deși astfel de oameni sunt zeloși în credința lor în Dumnezeu și încearcă în toate felurile să facă niște fapte bune și să aibă o imagine bună, fac acest lucru doar ca să aibă o destinație bună în viitor. În ciuda faptului că se implică și în viața bisericii, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, ei nu vor practica adevărul, nici nu-l vor obține. Există unii oameni care mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, dar care fac totul doar superficial; ei cred că au obținut adevărul doar pentru că au ajuns să înțeleagă câteva cuvinte și doctrine. Ce nesăbuiți sunt! Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Totuși, cineva nu va înțelege și dobândi neapărat adevărul după ce citește cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu reușești să obții adevărul mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, atunci ceea ce obții vor fi cuvinte și doctrine. Dacă nu știi cum să practici adevărul sau cum să te porți conform principiilor, atunci rămâi fără adevărul-realitate. Poate că citești des cuvintele lui Dumnezeu, dar, după aceea, nu reușești să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și obții doar câteva cuvinte și doctrine. Cum să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu astfel încât să înțelegi adevărul? În primul rând, ar trebui să îți dai seama că al lui Dumnezeu cuvânt nu este atât de direct; cuvântul lui Dumnezeu este extrem de profund. Chiar și o propoziție din cuvintele lui Dumnezeu necesită o experiență de o viață. Fără mai mulți ani de experiență, cum ai putea înțelege cuvântul lui Dumnezeu? Dacă, atunci când citești cuvintele lui Dumnezeu, nu înțelegi intențiile Lui și nu înțelegi scopurile cuvintelor Sale, originea lor, efectul pe care vor să îl obțină sau ceea ce caută să realizeze, atunci înseamnă asta că înțelegi adevărul? Poate că ai citit cuvintele lui Dumnezeu de multe ori și probabil ești în stare să reciți multe pasaje pe de rost, dar nu poți practica adevărul și nu te-ai schimbat deloc, iar relația ta cu Dumnezeu este la fel de distantă și înstrăinată ca întotdeauna. Când întâlnești ceva care este în contradicție cu noțiunile tale, rămâi îndoielnic față de El și nu-L înțelegi, dar vii cu argumente și nutrești noțiuni și neînțelegeri despre El, împotrivindu-I-te și chiar hulindu-L. Ce fel de fire este aceasta? Această fire este cea de a fi arogant, de a fi scârbit de adevăr. Cum pot oamenii care sunt atât de aroganți și atât de scârbiți de adevăr să-l accepte sau să-l practice? Astfel de oameni nu vor fi absolut niciodată capabili să dobândească adevărul sau să-L câștige pe Dumnezeu. Deși toți au un exemplar din „Cuvântul Se arată în trup” și citesc din cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi și își iau notițe când ascultă părtășia despre adevăr, efectul pe care îl are asupra fiecăruia este diferit. Unii oameni se concentrează pe acumularea de cunoștințe și doctrine; alții caută constant și se preocupă de ce comportament bun ar trebui să afișeze oamenii; unii sunt dispuși să citească cuvinte profunde care dezvăluie taine; alții sunt preocupați mai mult de cuvintele despre destinația viitoare; unora le place să studieze decretele administrative din Epoca Împărăției și să studieze firea lui Dumnezeu; unii sunt dornici să citească cuvinte de mângâiere și îndemnuri de la Dumnezeu către oameni; unii vor să citească profeții, cuvinte de făgăduință și binecuvântări ale lui Dumnezeu; alții să citească cuvintele pe care Duhul Sfânt le adresează tuturor bisericilor și fiecare dorește să fie „fiul Lui”. Pot ei să dobândească adevărul citind cuvintele lui Dumnezeu în acest fel? Sunt aceștia oameni care urmăresc adevărul? Pot fi ei mântuiți dacă acesta este felul în care cred în Dumnezeu? Trebuie să vedeți aceste lucruri în mod clar. În prezent, există unii credincioși noi care spun: „Cuvintele de mângâiere ale lui Dumnezeu pentru om sunt minunate; El spune: «Fiul Meu, fiul Meu.» Cine din această lume te-ar mângâia în acest fel?” Ei cred că sunt fiii lui Dumnezeu și nu înțeleg cui adresează Dumnezeu aceste cuvinte. Sunt unii care încă nu înțeleg deși cred în Dumnezeu de câțiva ani; ei spun astfel de lucruri cu nerușinare și nu se simt stânjeniți sau jenați de ele. Oare înțeleg adevărul? Ei nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu, dar îndrăznesc să-și asume poziția de „fiu” al Lui! Ce înțeleg aceștia atunci când citesc cuvintele lui Dumnezeu? Le-au interpretat complet greșit! Când oamenii care nu iubesc adevărul citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le înțeleg. Atunci când ai părtășie despre adevăr cu ei, aceștia nu acordă importanță acceptării lui. În schimb, cei care iubesc adevărul sunt mișcați după ce au citit cuvintele lui Dumnezeu. Simt autoritatea și puterea din cuvintele lui Dumnezeu. Sunt capabili să cerceteze adevărata cale și să accepte adevărul. Astfel de oameni au speranța de a se întoarce la Dumnezeu și de a obține adevărul. Oamenii cărora le place să studieze cuvintele lui Dumnezeu se preocupă întotdeauna de modul în care El Își schimbă forma, de momentul în care Dumnezeu va părăsi această lume și de ziua lui Dumnezeu. Ei nu sunt preocupați de propria lor viață. Oamenii se preocupă de chestiuni care fac parte din treburile lui Dumnezeu. Dacă pui mereu întrebări de acest fel, te amesteci în decretele administrative ale lui Dumnezeu și în planul Său de gestionare. Acest lucru este nerațional și jignește firea lui Dumnezeu. Dacă ești foarte dornic să întrebi sau să știi și nu te poți abține, atunci roagă-te lui Dumnezeu și spune: „Dumnezeule, aceste chestiuni au legătură cu planul Tău de gestionare și sunt treaba Ta. Nu mă voi amesteca în treburi care sunt mai presus de înțelegerea mea sau pe care nu ar trebui să le știu. Te rog să mă ferești să fac lucruri neraționale.” Cum poate omul să înțeleagă treburile lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu nu a menționat sau nu a declarat anumite chestiuni legate de lucrările și de planul Său de gestionare, înseamnă că nu dorește să le dezvăluie oamenilor. Tot ceea ce Dumnezeu vrea ca oamenii să știe se află în cuvintele Sale, iar tot adevărul pe care ar trebui să-l înțelegi se află în cuvintele Sale. Există atât de multe adevăruri pe care ar trebui să le înțelegi. Trebuie doar să cauți în cuvintele lui Dumnezeu; dacă nu găsești ceva acolo, nu insista pentru un răspuns. Dacă Dumnezeu nu ți-a spus, atunci este inutil să continui să întrebi și să cercetezi. El ți-a spus tot ceea ce ar trebui să știi și nu îți va spune sau dezvălui ceea ce nu ar trebui să știi. În prezent, majoritatea credincioșilor nu au intrat încă pe calea cea bună; nu știu cum să mediteze la cuvintele lui Dumnezeu atunci când le citesc, darămite să le practice sau să le experimenteze. Ba chiar sunt unii care nu-și fac datoria sau care nu se implică în sarcini potrivite. Este și mai dificil pentru astfel de credincioși să înțeleagă adevărul. Este nevoie de o experiență pe termen lung pentru a înțelege adevărul. Dacă nu citești cuvintele lui Dumnezeu în mod conștiincios, nu le practici sau nu le experimentezi, atunci cum vei înțelege adevărul sau cum vei pătrunde în realitate? Cum vei intra pe calea cea bună a credinței, dacă nu te supui lucrării lui Dumnezeu? Și dacă nu intri pe calea cea bună a credinței, atunci cum vei fi mântuit? Credincioșii adevărați trebuie să fie lămuriți în privința acestor chestiuni.

Fragmentul 67

Ce este adevărul-realitate? La ce se referă? Se referă la practicarea adevărului. Atunci când oamenii vor înțelege adevărul și îl vor putea pune în practică, acesta va deveni realitatea lor, viața lor. Atunci când oamenii trăiesc în conformitate cu adevărul, ei dețin adevărul-realitate. Ei nu dețin adevărul-realitate dacă doar rostesc cuvinte și doctrine și nu pot pune adevărul în practică. Atunci când rostesc cuvinte și doctrine, ar putea părea că înțeleg adevărul, dar nu îl pot practica deloc, ceea ce demonstrează că nu dețin adevărul-realitate. Deci, cum ar trebui oamenii să intre în adevărul-realitate? Trebuie să aplice cuvintele lui Dumnezeu în viața lor reală și, prin procesul de experimentare și de punere în practică a cuvintelor lui Dumnezeu, vor dobândi cunoaștere despre adevăr – nu ceva perceptual, ci experiență reală și cunoaștere autentică – și vor putea acționa conform principiilor. Acest lucru înseamnă că au intrat în adevărul-realitate. Așadar, ce adevăruri ați experimentat și despre care ați dobândit o cunoaștere reală? Ați avut sentimentul că adevărul a devenit viața voastră? Atunci când luați un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, indiferent de aspectul adevărului pe care îl abordează, vă puteți compara cu ele și coincid perfect cu stările voastre și deveniți extrem de emoționați, ca și cum acele cuvinte ale lui Dumnezeu ar fi atins cele mai tainice unghere ale inimii voastre și simțiți că sunt corecte în totalitate, le acceptați pe deplin și nu numai că dobândiți cunoașterea propriilor voastre stări, dar știți și cum să practicați în conformitate cu intențiile Lui. Bând și mâncând astfel din cuvintele lui Dumnezeu puteți obține beneficii, deveniți luminați și iluminați, dobândiți provizii, iar stările voastre se schimbă. Considerați cuvintele lui Dumnezeu ca fiind minunate și sunteți foarte fericiți și mulțumiți, simțind că ați dobândit cunoașterea cuvintelor Lui, că înțelegeți ce înseamnă acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu și că știți cum să le experimentați și să le puneți în practică. Simțiți adesea acest lucru? (Da.) Deci, odată ce ați avut această senzație, ați simțit că ați dobândit adevărul din acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Deoarece nu ați simțit asta, înseamnă că acest sentiment a fost doar o reacție perceptuală, o agitație temporară a inimii. Obținerea unei anumite recompense și a unei intrări nu reprezintă înțelegerea adevărului și intrarea în adevărul-realitate. Este doar o experiență inițială, doar o înțelegere a sensului literal al adevărului. A trece de la înțelegerea adevărului la intrarea în adevărul-realitate este un proces complicat, care necesită o bună perioadă de timp. Pentru a trece de la înțelegerea cuvintelor și doctrinelor la înțelegerea reală a adevărului nu este suficient să aveți doar una, două sau chiar și câteva experiențe pentru a obține rezultate. Poți obține o mică răsplată dintr-o singură experiență, dar este nevoie de multe experiențe pentru a culege adevărata recompensă și pentru a ajunge la rezultatul de a înțelege adevărul. Este ca și cum ai reflecta asupra unei probleme; dacă reflectezi o singură dată, aduci o licărire de lumină, dar dacă reflectezi de mai multe ori, vei obține recompense mai mari și asta îți va permite să vezi problema în mod clar. Dacă îți vei petrece câțiva ani reflectând asupra problemei, atunci o vei înțelege pe deplin. Așadar, dacă doriți să dobândiți cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu și să înțelegeți adevărul, nu este la fel de simplu ca a avea doar câteva experiențe. Ați trecut și voi prin astfel de experiențe? Probabil că fiecare om a trecut prin asta de câteva ori. Când oamenii încep să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, există un licăr de lumină, dar cunoștințele lor sunt încă superficiale. Este similar cu înțelegerea doctrinei, doar că aceste cunoștințe par un pic mai practice și nu pot fi explicate clar în câteva propoziții. Părtășia lor îi face pe ceilalți să simtă că acele cunoștințe sunt un pic mai practice decât cuvintele și doctrinele. Dacă experiențele lor devin mai profunde și pot vorbi despre unele detalii, atunci cunoștințele lor vor părea și mai practice. Dacă, după aceea, oamenii continuă să aibă experiențe pe o perioadă de timp și pot vorbi cunoscând cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, atunci cunoștințele lor vor fi elevate de la perceptual la rațional. Aceasta este adevărata înțelegere a adevărului. Atunci când oamenii vor continua să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și să le pună în practică, vor fi capabili să înțeleagă principiile adevărului și vor ști cum să practice adevărul. Asta înseamnă să intri în adevărul-realitate. În momentul în care vor vorbi despre mărturiile lor bazate pe experiențe, cei care ascultă vor simți că sunt practice și le vor lăuda cu prisosință. Când cineva atinge acest nivel, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni realitatea vieții sale și numai despre acest tip de persoană se poate spune că a dobândit adevărul. Acesta este procesul simplificat al experimentării cuvintelor lui Dumnezeu și al dobândirii adevărului, ceva ce nu poate fi obținut fără cel puțin câțiva ani sau chiar mai mult de 10 ani de efort. Când cineva începe să experimenteze și să practice cuvintele lui Dumnezeu, își imaginează că va fi destul de simplu, dar când i se întâmplă ceva, nu va ști cum să înfrunte acel lucru sau să îl gestioneze și vor apărea tot felul de dificultăți. Noțiunile și închipuirile sale vor crea obstacole, firea sa coruptă va crea tulburări, iar când va întâmpina eșecuri și piedici, nu va mai ști cum să experimenteze. Persoanele cu firi corupte sunt deosebit de fragile și devin cu ușurință negative, iar atunci când sunt atacate, defăimate și judecate, se prăbușesc ușor și nu se mai pot ridica. Dacă aceste probleme pot fi rezolvate prin căutarea adevărului, dacă cineva se poate baza pe Dumnezeu pentru a rămâne ferm, atunci poate porni pe calea urmăririi adevărului. Dacă cineva nu este interesat de adevăr și nu tratează adevărul ca pe ceva prețios care trebuie experimentat și dobândit, atunci nu are putere în practicarea adevărului, se va prăbuși și se va bloca la primele semne ale dificultăților. Acest tip de persoană este un laș și nu îi este ușor să obțină adevărul. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, o viață nouă pe care El a dăruit-o oamenilor, și care este scopul acceptării adevărului? Este acela de a obține adevărul și viața, de a experimenta adevărul ca și cum ar fi propria viață. Înainte ca adevărul să devină viața cuiva, scopul acceptării adevărului este, în principal, acela de a rezolva firile corupte. Ce firi corupte poate înlătura acest lucru? Înlătură în principal aspecte precum răzvrătirea, noțiunile și închipuirile, aroganța, îngâmfarea, egoismul, disprețul, necinstea, înșelăciunea, faptul de a fi superficial și iresponsabil, precum și lipsa conștiinței și a rațiunii. Și care este rezultatul final la care se ajunge prin asta? E acela că cineva poate fi o persoană cinstită care se supune lui Dumnezeu, care Îl cinstește ca fiind măreț, care I se închină, care Îi este loială și Îl iubește cu adevărat și care I se va supune până la moarte. Acest tip de persoană trăiește întru totul aparența unui om adevărat, a devenit o persoană care deține adevărul și umanitatea. Aceasta este cea mai înaltă treaptă pe care o poate atinge omul în căutarea adevărului.

Așadar, cum pot oamenii să mănânce, să bea și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu pentru a-și înlătura firile corupte? Acesta nu este un lucru simplu. Firile corupte sunt o problemă care există cu adevărat și sunt adesea dezvăluite în mod natural în viața reală a oamenilor. Indiferent de ceea ce li se întâmplă oamenilor și de ceea ce fac, firile lor corupte vor fi întotdeauna dezvăluite. De exemplu, indiferent ce spun sau fac oamenii, în cea mai mare parte a timpului au anumite intenții și scopuri. Cei cu ochi perspicace pot simți dacă modul în care vorbesc și acționează oamenii este adevărat sau fals, precum și lucrurile care sunt ascunse în cuvintele și acțiunile lor sau capcanele care se află în interiorul lor. Așadar, sunt aceste lucruri dezvăluite în mod natural? Pot oamenii să le țină ascunse? Chiar dacă oamenii nu spun sau nu fac nimic atunci când li se întâmplă ceva, tot au o reacție. Aceste lucruri sunt dezvăluite în primul rând de expresia lor, iar apoi, chiar mai mult prin cuvintele și acțiunile lor. Cei cu ochi perspicace vor observa întotdeauna și numai nesăbuiții și idioții nu le vor putea distinge. S-ar putea spune că este normal ca oamenii să își dezvăluie corupția, că aceasta este o problemă reală care există pentru toată lumea. Care este scopul pentru care Dumnezeu rostește atât de multe adevăruri în lucrarea Sa din zilele de pe urmă? El rostește aceste adevăruri pentru a înlătura firile corupte ale oamenilor și cauzele profunde ale păcatelor lor, pentru a-i mântui de corupția Satanei, pentru a-i ajuta să obțină mântuirea și să se rupă de influența Satanei și mai ales pentru a le dărui oamenilor viața, adevărul și calea. Dacă oamenii cred în Dumnezeu, dar nu acceptă adevărul, atunci nu pot fi curățiți de firea lor coruptă și, prin urmare, nu pot obține mântuirea. Astfel, cei care cred cu adevărat în Dumnezeu vor depune eforturi pentru a practica și a experimenta cuvintele Sale, vor reflecta asupra lor înșiși și vor încerca să se cunoască atunci când firea lor coruptă este dezvăluită și vor căuta adevărul cuvintelor lui Dumnezeu pentru a înlătura această fire coruptă. Cei care iubesc adevărul se concentrează pe autoreflecție și pe încercarea de a se cunoaște pe ei înșiși prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu și simt că acele cuvinte ale Lui sunt ca o oglindă care le dezvăluie propria corupție și urâțenie. Astfel, prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, ei ajung să accepte judecata și mustrarea Sa și își înlătură treptat firea coruptă. Când văd că firea lor coruptă este dezvăluită mai puțin, când se supun cu adevărat lui Dumnezeu, vor simți că practicarea adevărului este mult mai ușoară și nu mai există dificultăți. Atunci vor vedea o adevărată schimbare în ei înșiși, iar în inima lor se va naște o adevărată laudă pentru Dumnezeu: „Dumnezeu Atotputernic m-a salvat din robia și constrângerile firii mele corupte și m-a salvat de influența Satanei.” Acesta este rezultatul care se obține în urma experimentării judecății și mustrării din cuvintele lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu pot experimenta judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu, nu pot fi curățiți de firile lor corupte și nu se pot rupe de influența Satanei. Există mulți oameni care nu iubesc adevărul și, chiar dacă citesc cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici, mai apoi rostesc doar cuvinte și doctrine și, drept urmare, nu își înlătură niciuna dintre firile lor corupte, în ciuda faptului că au crezut în Dumnezeu de mulți ani. Acești oameni sunt în continuare aceleași satane și aceiași diavoli vechi, așa cum au fost dintotdeauna. Ei au crezut că, atât timp cât răspândesc cuvintele lui Dumnezeu, își vor înlătura firile corupte; atât timp cât recită câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu și au părtășie cu alții pe baza cuvintelor Sale, își vor înlătura firile corupte; și atât timp cât pot rosti multe cuvinte și doctrine, își vor înlătura firile corupte; și cât pot înțelege doctrina și pot învăța autocontrolul, își vor înlătura firile lor corupte. Ca urmare, după ce au crezut în Dumnezeu mulți ani, încă nu există nicio schimbare în firea vieții lor, nu pot vorbi despre mărturia bazată pe experiență și, astfel, rămân muți de uimire. După mulți ani de credință în Dumnezeu, ei au rămas cu mâinile goale și nu au obținut niciun adevăr, după ce au trăit în zadar și au pierdut timpul în toți acești ani. Acum există mulți conducători și lucrători falși care sunt așa, concentrându-se doar pe a face lucrarea și a ține predici, în loc să depună efort pentru a practica și a experimenta cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, sunt ei pe calea urmăririi adevărului? Categoric nu.

Care este cea mai importantă realitate pentru cei care cred în Dumnezeu? Este practicarea adevărului. Care este cea mai importantă parte a practicării adevărului? Nu cumva faptul că trebuie mai întâi să înțelegem principiile? Ce sunt, așadar, principiile? Sunt latura practică a adevărului, standardul care poate garanta rezultate. Principiile sunt foarte simple. Dacă, luată literal, crezi că fiecare propoziție din cuvintele lui Dumnezeu este adevărul, dar nu știi cum să practici adevărul, asta se întâmplă pentru că nu înțelegi principiile adevărului. Crezi că vorbele lui Dumnezeu sunt în totalitate corecte, că ele sunt adevărul, dar nu știi care este partea practică a adevărului sau stările pe care le vizează, care sunt principiile acolo și care este calea de a practica – nu poți pricepe sau înțelege asta. Lucrul acesta dovedește că tu înțelegi doar doctrina, nu și adevărul. Dacă poți simți cu adevărat că înțelegi doar doctrina, atunci ce ar trebui să faci? Trebuie să cauți adevărul. În primul rând, simte cu exactitate partea practică a adevărului, vezi ce aspecte ale realității ies cel mai mult în evidență și cum ar trebui să practici pentru a intra în această realitate. Prin căutare și cercetare în felul acesta, vei găsi calea. Odată ce ai o înțelegere a principiilor și trăiești această realitate, vei fi dobândit adevărul, ceea ce reprezintă realizarea ce vine din urmărirea adevărului. Dacă poți să pricepi principiile multor adevăruri și să pui în practică unele dintre ele, atunci deții realitatea adevărului și ai obținut viața. Indiferent de ce aspect al adevărului cauți, odată ce ai priceput unde se află realitatea adevărului din cuvintele lui Dumnezeu și care sunt cerințele Sale, odată ce înțelegi cu adevărat și poți să plătești prețul și să îl pui în practică, atunci ai obținut acest adevăr. Pe măsură ce îl dobândești, firea ta coruptă se va rezolva încetul cu încetul, iar acest adevăr își va face loc în sinea ta. Dacă poți să pui în practică realitatea adevărului și îți îndeplinești datoria și fiecare acțiune și te comporți în conformitate cu principiile de practică ale acestui adevăr, atunci nu înseamnă că te-ai schimbat? Ce fel de persoană ai devenit? Ai devenit cineva care deține realitatea adevărului. Cineva care are realitatea adevărului, cineva ale cărui acțiuni sunt bazate pe principii? A obținut adevărul cineva ale cărui acțiuni sunt bazate pe principii? Trăiește o umanitate normală cineva care a obținut adevărul? Deține adevărul și are umanitate cineva care trăiește o umanitate normală? Oamenii care dețin adevărul și au umanitate sunt în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, iar cei care sunt în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu sunt tipul de oameni pe care El dorește să îi câștige. Aceasta este experiența de a crede în Dumnezeu și de a fi câștigat de Dumnezeu și, de asemenea, procesul de câștigare a adevărului pornind de la a mânca și a bea cuvintele Sale, precum și procesul de obținere a mântuirii. Această cale este calea de a urmări adevărul și calea de a fi desăvârșit de Dumnezeu.

Fragmentul 68

Înțelegeți acum de ce depind dobândirea adevărului și intrarea în adevărul-realitate? Acestea depind de căutarea și de practicarea adevărului – doar de aceste două lucruri, e atât de simplu. Deși adevărul exprimat de Dumnezeu este consemnat în scris, realitatea adevărului nu se găsește în scris și, pentru om, nu este foarte inteligibil sau clar precum sunt cuvintele scrise. Așadar, ce trebuie făcut pentru a înțelege adevărul? Înțelegerea și dobândirea adevărului se face, în principal, prin practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu, prin experimentarea lucrării Sale și prin căutarea adevărului și a luminării Duhului Sfânt. Realitatea adevărului se îndeplinește prin faptul că oamenii practică și experimentează adevărul; este ceva ce vine din experiență, ceva ce omul trăiește. Adevărul nu este o teorie goală, nici o frază simplă și plăcută. Este un limbaj bogat în putere de viață; reprezintă maximele veșnice de viață; este lucrul cel mai practic, cel mai prețios care îl poate însoți pe om în întreaga lui viață. Ce este adevărul? Adevărul este fundamentul existenței în viața omului, principiile pentru practică în conduita personală și ale modului în care abordează lucrurile. Adevărul îi dă omului o direcție și un scop în viață; îi permite să trăiască asemănarea unei persoane autentice și să trăiască înaintea lui Dumnezeu în supunere și închinare față de El. De aceea, oamenii nu pot trăi fără adevăr. Așadar, pe ce te bazezi acum pentru a trăi? Ce gânduri și puncte de vedere ai? Care este direcția și scopul pentru care faci lucruri? Dacă deții adevărul-realitate, viața ta are principii, direcție și scop. Dacă nu îl deții, viața ta nu are principii, direcție sau scop. Fără îndoială, trăiești după filosofia Satanei, după acele lucruri ale culturii tradiționale. Așa trăiesc non-credincioșii. Puteți desluși această chestiune? Pentru a rezolva această problemă, trebuie să căutați și să acceptați adevărul. Este adevărul ușor de obținut? (Este, dacă ne bazăm pe Dumnezeu.) Deși ne bazăm pe Dumnezeu, trebuie să ne bazăm și pe noi înșine. Trebuie să ai această încredere, această voință și această cerință în inima ta, spunând: „Nu vreau să trăiesc în mijlocul firilor satanice corupte. Nu vreau să fiu controlat și păcălit de ele și, astfel, să fiu transformat într-un mare nesăbuit, făcându-L pe Dumnezeu să mă deteste. În acest fel, aș fi nedemn să trăiesc înaintea lui Dumnezeu.” Trebuie să ai acest sentiment în inima ta. Apoi, atunci când ți se întâmplă lucruri, dacă aplici adevărurile pe care le poți înțelege și care îți sunt la îndemână în viața reală și dacă ești capabil să le pui în practică în orice problemă, nu va deveni, astfel, adevărul realitatea ta? Și atunci când adevărul va deveni realitatea ta, îți vei mai face griji că viața ta nu se va dezvolta? Cum poți determina dacă o persoană deține adevărul-realitate? Se poate vedea din ceea ce spune. O persoană care spune doar cuvinte și doctrine nu deține adevărul-realitate și, cu siguranță, nu îl va practica, astfel încât ceea ce spune este gol și nerealist. Cuvintele unei persoane cu adevărul-realitate pot rezolva problemele oamenilor. Ea poate vedea clar esența problemelor. Prin câteva cuvinte simple, o problemă care te-a deranjat mulți ani la rând poate fi rezolvată; vei înțelege adevărul și intențiile lui Dumnezeu, lucrurile nu vor mai fi dificile pentru tine, nu te vei mai simți înrobit și constrâns și vei dobândi libertate și degajare. Este adevărul-realitate ceea ce spune o astfel de persoană? Este adevărul-realitate. Dacă nu-ți înțelegi problema, indiferent ce spune o persoană și dacă nimic din ceea ce spune nu înlătură cauza ei principală, atunci ceea ce spune sunt cuvinte și doctrine. Pot cuvintele și doctrinele să-i aprovizioneze și să-i ajute pe oameni? Cuvintele și doctrinele nu pot să-i aprovizioneze sau să-i ajute pe oameni și nu pot rezolva greutățile lor curente. Cu cât sunt rostite mai multe cuvinte și doctrine, cu atât mai mult îl deranjează pe ascultător. Oamenii care înțeleg adevărul vorbesc diferit. În câteva cuvinte, ei pot evidenția cauza principală a problemei sau originea răului. Chiar și o singură propoziție îi poate trezi pe oameni și identifica problemele-cheie. Asta înseamnă să folosești cuvinte care dețin adevărurile-realități pentru a rezolva greutățile oamenilor și a evidenția calea de practicare.

Dumnezeu întrupat a venit în zilele de pe urmă. Ce se cuvine să câștige cel mai mult omul, având în vedere că el crede în Dumnezeul practic? Adevărul, viața; nimic altceva în afară de aceasta nu este semnificativ. Când a venit Hristos, a adus cu El adevărul, viața; El a venit pentru a oferi oamenilor viață. Așadar, cum ajungi să crezi în Dumnezeul practic? Ce trebuie să facă cineva pentru a obține adevărul și viața? Dumnezeu a exprimat foarte multe adevăruri. Cei flămânzi și însetați de dreptate ar trebui să mănânce și să bea pe săturate din cuvintele lui Dumnezeu. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, iar cuvintele Sale sunt bogate și abundente; peste tot există lucruri prețioase și comori. Bucurându-se de abundența pământului frumos al Canaanului, cei care iubesc adevărul sunt plini de bucurie în suflet. Există adevăr și lumină în fiecare propoziție a cuvintelor lui Dumnezeu din care aceștia mănâncă și beau – toate sunt prețioase. Oamenii care nu iubesc adevărul se încruntă de durere; ei stau la ospăț și suferă de foamete, arătându-și jalea. Câștigurile celor care sunt capabili să caute adevărul vor continua să crească, iar cei care nu pot face acest lucru vor ajunge într-un punct mort. Cea mai mare preocupare acum este să înveți să cauți adevărul în toate, să ajungi la o înțelegere a adevărului, să practici adevărul și să fii capabil să te supui cu adevărat lui Dumnezeu. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu. A crede în Dumnezeul practic înseamnă a obține adevărul și viața. La ce este folosit adevărul? Este folosit pentru a îmbogăți lumea spirituală a oamenilor? Este el menit să ofere oamenilor o educație bună? (Nu.) Așadar, ce problemă a omului rezolvă adevărul? Adevărul există pentru a înlătura firea coruptă a omului, pentru a-i înlătura natura păcătoasă, pentru a-i face pe oameni să trăiască în fața lui Dumnezeu și să trăiască o umanitate normală. Unii oameni nu înțeleg ce este adevărul. Ei simt întotdeauna că adevărul este profund și abstract și că este o taină. Ei nu înțeleg că adevărul este ceva ce oamenii trebuie să practice, ceva ce trebuie să aplice. Unii oameni au crezut în Dumnezeu zece sau douăzeci de ani și totuși nu înțeleg exact ce este adevărul. A obținut acest tip de persoană adevărul? (Nu.) Nu sunt demni de milă cei care nu au obținut adevărul? Foarte mult – exact așa cum se spune în acel imn, ei „stau la ospăț și suferă de foamete”. A dobândi adevărul nu este dificil, și nici a pătrunde în adevărul-realitate, dar dacă oamenii sunt mereu scârbiți de adevăr, sunt ei în stare să-l câștige? Nu sunt. Așa că trebuie să vii întotdeauna înaintea lui Dumnezeu, să-ți cercetezi stările lăuntrice de om scârbit de adevăr, să vezi cum expui această aversiune față de adevăr, în ce moduri se manifestă ea și în ce privințe ai atitudinea unui om căruia îi e scârbă de adevăr – trebuie să examinezi adesea aceste lucruri. De exemplu, cineva te admonestează spunându-ți: „Nu-ți poți face datoria doar bazându-te pe propria voință – ar trebui să reflectezi și să te cunoști pe tine însuți”, iar tu te înfurii și răspunzi: „Nu este bine cum îmi fac eu datoria, dar cum o faci tu pe a ta e bine? Ce este în neregulă cu felul în care îmi fac eu datoria? Dumnezeu îmi cunoaște inima!” Ce fel de atitudine este aceasta? Una de acceptare a adevărului? (Nu.) Trebuie să ai mai întâi o atitudine de acceptare a adevărului atunci când ți se întâmplă unele lucruri. A nu avea acest tip de atitudine este ca și cum nu ai avea un vas care să primească o comoară, lăsându-te astfel în imposibilitatea de a dobândi adevărul. Dacă o persoană nu poate obține adevărul, credința sa în Dumnezeu este în zadar! Scopul credinței în Dumnezeu este de a dobândi adevărul. Dacă cineva nu poate obține adevărul, atunci credința sa în Dumnezeu a eșuat. Ce înseamnă să dobândești adevărul? Înseamnă ca adevărul să devină realitatea ta, viața ta. Asta înseamnă să dobândești adevărul – asta înseamnă să crezi în Dumnezeu! Pentru ce rostește Dumnezeu cuvintele Sale? Pentru ce exprimă Dumnezeu aceste adevăruri? Pentru ca oamenii să accepte adevărul, astfel încât corupția să devină puritate; pentru ca oamenii să obțină adevărul, astfel încât acesta să devină viața lor. Altfel, de ce ar exprima Dumnezeu atâtea adevăruri? Pentru a concura cu Biblia? Pentru a înființa o „Universitate a adevărului” și a pregăti un grup de oameni? Răspunsul e „nu” la ambele întrebări. În schimb, este menit să mântuiască omenirea în totalitate, ca oamenii să înțeleagă adevărul și, în cele din urmă, să îl dobândească. Înțelegeți acum, nu-i așa? Ce este cel mai important în ceea ce privește credința în Dumnezeu? (Dobândirea adevărului și intrarea în adevărul-realitate.) De aici, totul se reduce la modul în care intrați în adevărul-realitate și dacă puteți sau nu să faceți asta.

Fragmentul 69

În ceea ce privește cuvintele „Frica față de Iahve este începutul înțelepciunii”, cum le practicați și le experimentați de obicei? (Supunându-ne tuturor cuvintelor și întregii lucrări a lui Dumnezeu.) Aceasta este o afirmație cuprinzătoare, o doctrină. Sună corect, dar este cam lipsită de sens. Ce vei face dacă te vei confrunta cu un lucru care contravine noțiunilor tale și nu te poți supune? Aceasta este o provocare realistă. Când se întâmplă un astfel de lucru, cum pot aceste cuvinte să obțină rezultate și să aibă un efect asupra ta, limitându-ți comportamentul și schimbând principiile și direcția acțiunilor tale? De exemplu, să zicem că te doare stomacul și cineva spune: „Dacă iei analgezice, nu te mai doare.” Știi că această afirmație este corectă, dar cum o accepți și cum o pui în practică? Iei analgezice când te doare stomacul? Când le iei? Înainte sau după mese? De câte ori pe zi le iei? Câte iei odată pentru a opri durerea și câte zile ar trebui să le iei pentru a obține rezultate? Cunoști aceste detalii? Poți înțelege aceste detalii doar aplicând în viața reală afirmația „Dacă iei analgezice, nu te mai doare.” Dacă nu o aplici, atunci, indiferent de modul în care recunoști, accepți sau ești de acord cu această afirmație, ea va fi doar o frază doctrinară pentru tine. Dar, dacă aplici această afirmație în viața ta reală, îți tratezi afecțiunea și beneficiezi de pe urma ei, atunci nu va mai fi doar o afirmație lipsită de sens când o rostești, ci una practică. Când o altă persoană se va confrunta cu o situație similară, îți vei putea folosi experiența practică pentru a o ajuta. Tocmai am menționat afirmația: „Frica față de Iahve este începutul înțelepciunii.” Sintagma „frica față de Iahve” este ceva ce oamenii trebuie să pună în practică, iar „începutul înțelepciunii” este rezultatul pe care îl obțin prin practicarea fricii față de Iahve. Cu alte cuvinte, doar după ce ai practicat sintagma „frica față de Iahve” și ai aplicat-o în viața ta reală, iar această sintagmă te-a ajutat și ai beneficiat de pe urma ei, vei putea obține rezultatul înțelepciunii. Să discutăm mai întâi despre cum să punem în practică această sintagmă „frica față de Iahve”. Această sintagmă se referă la toate problemele cu care se confruntă oamenii în viața lor reală, cum ar fi gândurile, ideile și stările lor, dificultățile pe care le întâmpină, noțiunile și închipuirile lor, înțelegerile lor greșite despre Dumnezeu, suspiciunile și speculațiile lor despre El, precum și superficialitatea, viclenia, neprihănirea de sine, faptul de a-și face singuri legea, pe care oamenii îl manifestă adesea în procesul de îndeplinire a îndatoririlor lor și așa mai departe. Așadar, cum poți aplica sintagma „frica față de Dumnezeu” astfel încât să-ți schimbi principiile acțiunilor și comportamentului? Dacă treci prin toate detaliile acestei sintagme, le experimentezi și le cunoști, ea va fi un adevăr pentru tine. Dacă nu ai trecut niciodată prin aceste detalii și doar cunoști această sintagmă și ai auzit despre ea, atunci ea va fi întotdeauna o doctrină pentru tine. Va fi o afirmație dintr-o carte, simple cuvinte, și nu un adevăr. De ce spun acest lucru? Pentru că această afirmație nu a schimbat niciodată vreuna dintre intențiile, ideile sau gândurile și opiniile tale. Nu a schimbat niciodată principiile conform cărora abordezi lumea și te comporți. Nu a schimbat atitudinea pe care o ai atunci când faci lucruri sau îți îndeplinești datoria și nu ți-a schimbat starea. Nu ai beneficiat în niciun fel de pe urma ei. Cunoașteți toate aceste zicale celebre și le puteți rosti, dar nu le înțelegeți decât superficial și nu aveți nicio experiență practică în legătură cu ele. Prin ce vă deosebiți de fariseii ipocriți? Toți acei pastori și prezbiteri din lumea religioasă se concentrează asupra recitării și explicării unor capitole și pasaje celebre din Biblie. Cel care recită cel mai mult este cel mai spiritual, cel mai admirat de toți, cel mai prestigios și care are cel mai înalt statut. În viața lor reală, ei văd de fapt lumea, umanitatea și toate tipurile de oameni în același mod în care o fac mirenii, iar opiniile lor nu s-au schimbat deloc. Acest lucru dovedește ceva: acele secțiuni ale Bibliei pe care le recită nu au devenit în niciun fel viața lor, ele sunt în mod clar doar teorii și doctrine religioase pentru ei și nu le-au schimbat viața. Dacă pășiți pe aceeași cale ca a oamenilor religioși, atunci credeți în creștinism, nu în Dumnezeu, și nu experimentați lucrarea lui Dumnezeu. Unii oameni care cred în Dumnezeu de puțin timp îi admiră pe cei care sunt credincioși de multă vreme, care pot vorbi despre o mulțime de doctrine spirituale. Când îi văd pe cei care sunt credincioși de multă vreme șezând și vorbind timp de două sau trei ore în continuu fără probleme, încep să învețe de la ei. Ei învață acei termeni și expresii spirituale și învață modul de a vorbi și de a se comporta al acelora care sunt credincioși de multă vreme, iar apoi memorează câteva cuvinte clasice ale lui Dumnezeu. Continuă astfel până când, într-o zi, ei cred în sfârșit că au ceva. Când vine timpul să se întrunească, încep să bată câmpii la nesfârșit despre idei care sună bine, dar, dacă asculți cu atenție, sunt o mulțime de prostii, vorbe lipsite de sens, cuvinte și doctrine. Este clar că sunt niște impostori religioși care s-au înșelat pe ei înșiși și pe alții. Cât de tragic este acest lucru! Nu pășiți pe această cale. De îndată ce porniți pe ea, veți fi complet distruși, iar apoi va fi greu să vă întoarceți înapoi, chiar dacă vă veți dori acest lucru! Dacă tratezi aceste cuvinte și doctrine ca și cum ar fi comori și viață și le etalezi oriunde te duci, atunci, în plus față de firile tale corupte, satanice, ai unele teorii spirituale și unele lucruri ipocrite. Acest lucru nu este doar fals, este absolut dezgustător. Este nerușinat, dezgustător și oribil de privit. Acum ne referim la confesiunile în care cred adepții Domnului Isus ca fiind creștinătate, clasificându-le ca fiind o singură religie și un singur grup religios. Acest lucru se datorează faptului că acei oameni cred în Dumnezeu, dar nu acceptă adevărul, nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, ci, în schimb, respectă doar ritualuri și formalități religioase, fără a-și schimba deloc viețile-firi. Ei nu sunt oameni care urmăresc adevărul și nu urmăresc adevărul, calea și viața care vin de la Dumnezeu, ci, în schimb, urmăresc cunoașterea biblică, îi imită pe farisei și sunt ostili față de Dumnezeu. În consecință, acest grup de oameni este clasificat drept creștinătate. Acești oameni care cred în Domnul sunt cu toții adepți ai religiei. Ei nu aparțin bisericii lui Dumnezeu și nu sunt oile Lui. De unde provine termenul „creștinătate”? Vine de la faptul că adepții săi pretind că sunt credincioși în Hristos, pretind că sunt spirituali și pretind că Îl urmează pe Dumnezeu, în timp ce resping toate adevărurile pe care Hristos le-a exprimat, resping lucrarea Duhului Sfânt și resping toate lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu. Ei se înarmează, se împachetează și se deghizează cu lucruri pe care Dumnezeu le-a spus în trecut. Ei folosesc aceste lucruri ca pe un capital și le utilizează la fiecare pas, astfel încât să poată trișa pentru a-și câștiga traiul. Sub masca credinței în Dumnezeu, ei păcălesc oamenii la fiecare pas, se ceartă cu alții cu privire la cât de bine pot interpreta Biblia și la cunoștințele lor biblice, tratând aceste lucruri ca pe o slavă și un capital. Ei vor chiar să obțină binecuvântările și recompensele lui Dumnezeu prin înșelăciune. Calea pe care pășesc este cea a antihriștilor, care Îl neagă și Îl condamnă pe Dumnezeu întrupat și, tocmai din cauza căii pe care pășește, acest grup este clasificat, în cele din urmă, drept creștinătate și o religie. Să analizăm acum termenul „creștinătate” – este acesta un titlu bun sau rău? Putem spune cu siguranță că nu este un titlu bun. Este un semn al rușinii și nu este ceva măreț sau slăvit.

Care este principalul lucru pe care ar trebui să-l înțelegi atunci când urmărești intrarea în viață? Trebuie să afli care sunt cerințele lui Dumnezeu față de oameni și modul în care oamenii ar trebui să experimenteze lucrarea Lui, în toate cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit – indiferent de subiectul pe care îl abordează aceste cuvinte. Ar trebui să îți compari comportamentul și modul în care tratezi lucrurile, gândurile și punctele tale de vedere, precum și diferitele stări și manifestări pe care le ai atunci când ți se întâmplă lucruri în viață, cu ale lui Dumnezeu cuvinte de expunere și judecată. Mai important, ar trebui să reflectezi asupra ta, să te înțelegi pe tine însuți și să cauți adevărul pentru a determina principiile de practică. Ar trebui să găsești calea de practică prin aceasta, să afli cum să împlinești intențiile lui Dumnezeu în timp ce îți faci datoria, să te comporți în întregime conform cerințelor Sale și să fii o persoană onestă și o persoană care practică adevărul. Nu face lucruri cum ar fi să păcălești oamenii vorbind despre cuvinte, doctrine și teorii religioase. Nu te da drept o persoană spirituală și nu fi ipocrit. Trebuie să te concentrezi asupra acceptării și practicării adevărului și asupra folosirii cuvintelor lui Dumnezeu pentru a-ți compara stările și a le examina, iar apoi să-ți schimbi punctele de vedere și atitudinile eronate cu care tratezi orice fel de situație. În cele din urmă, trebuie să ajungi să ai o inimă temătoare de Dumnezeu în orice situație și să nu mai acționezi în mod pripit, să nu-ți mai urmezi propriile idei, să nu faci lucrurile conform dorințelor tale și să nu trăiești în cadrul unor firi corupte. În schimb, toate acțiunile și cuvintele tale trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu și pe adevăr. În acest fel, treptat, vei începe să ai o inimă temătoare de Dumnezeu. O inimă temătoare de Dumnezeu apare în timp ce urmărești adevărul; ea nu provine din stăpânire de sine. Stăpânirea de sine creează doar un fel de comportament; este un fel de limitare aparentă. O inimă cu adevărat temătoare de Dumnezeu se obține prin acceptarea constantă a judecății și a mustrării cuvintelor lui Dumnezeu și prin acceptarea emondării în timp ce experimentezi lucrarea Lui. După ce oamenii vor vedea adevăratul chip al propriei lor corupții, vor afla cât de prețios este adevărul și vor putea să se străduiască să ajungă la el. Dezvăluirile firilor lor corupte vor fi din ce în ce mai puține, iar ei vor putea trăi înaintea lui Dumnezeu în mod normal, mâncând și bând din cuvintele Lui în fiecare zi și făcându-și îndatoririle de ființe create. O inimă temătoare de Dumnezeu și o inimă supusă lui Dumnezeu iau naștere prin acest proces. Toți cei care caută în mod constant adevărul pentru a rezolva problemele în timp ce-și fac îndatoririle sunt cei cu inima temătoare de Dumnezeu. Toți cei care au primit pedepse și au trecut prin emondare de multe ori știu ce înseamnă să se teamă de Dumnezeu. Atunci când corupția lor este dezvăluită, ei nu numai că simt îngrijorare și teamă în inimile lor, dar pot simți și mânia lui Dumnezeu și măreția Sa. În această situație, frica izvorăște în mod natural din inimile lor. Acum înțelegeți cu toții aceste lucruri bazându-vă pe experiență? (Puțin.) Acest lucru trebuie să devină din ce în ce mai profund. Nu vă mulțumiți doar cu puțină înțelegere bazată pe experiență. Vă aflați într-un mediu adecvat chiar acum, ascultați multe predici, mergeți la multe adunări, citiți multe cuvinte ale lui Dumnezeu și aveți un mediu în care să vă faceți datoria și tot felul de alte condiții. Crezi că te temi de Dumnezeu, deci credința ta a crescut, dar dacă ai fi pus într-un mediu diferit, ai fi în stare să-ți menții starea actuală? Adevărurile pe care le înțelegi acum îți pot schimba perspectiva asupra lucrurilor sau viziunea asupra vieții și a valorilor? Dacă adevărurile pe care le înțelegi nu pot realiza aceste lucruri, atunci de fapt nu înțelegi adevărul. Când cuvintele lui Dumnezeu devin adevărurile pe care le înțelegi și viața ta, atunci vei avea intrarea în viață și vei fi intrat în adevărul-realitate. Aceasta înseamnă că practicarea adevărului va deveni ceva ce faci din proprie inițiativă, vei simți că ar trebui să faci lucrurile astfel de la sine. Va deveni ceva natural pentru tine să faci lucrurile conform adevărului; va deveni ceva regulat, ca o dezvăluire naturală. Altfel spus, cuvintele lui Dumnezeu vor fi devenit viața ta. Dacă tu o apuci mereu pe calea greșită atunci când te confrunți cu ceva și întotdeauna trebuie să reflectezi asupra ta și să fii ajutat și sprijinit de cineva pentru a o lua pe calea cea bună, atunci acest lucru nu este deloc suficient, iar tu nu ai deloc statură. Dacă nu există nimeni care să te ajute și să te susțină, nu se știe cât de mult vei cădea imediat ce mediul înconjurător se va schimba drastic. Poți ajunge să-L respingi și să-L trădezi pe Dumnezeu într-o singură noapte, este posibil să-L părăsești pe Dumnezeu și să te întorci în brațele Satanei peste noapte. Cu alte cuvinte, înainte să obții adevărul și înainte ca adevărul să devină viața ta, încă ești în pericol! Nu este ca și cum faptul că ai un pic de credință, ești dispus să te sacrifici și ai un pic de hotărâre sau aspirații bune în acest moment dovedește că ai viață. Aceste lucruri sunt doar fenomene aparente; aceasta este doar o iluzie. Înainte ca relația ta cu Dumnezeu să se îmbunătățească, trebuie să te echipezi cu adevărul. Trebuie să poți experimenta lucrarea lui Dumnezeu și unele încercări și rafinări. Atunci când se va naște în tine credința adevărată în Dumnezeu, te vei ruga cu adevărat și vei avea o reală părtășie cu El. Vei putea să-I spui lui Dumnezeu ceea ce ai în inimă, iar, atunci când te vei confrunta cu ceva, vei simți că te poți baza numai pe El și că nimeni altcineva nu va fi potrivit. Acesta este momentul în care relația ta cu Dumnezeu va fi normală. Având credință adevărată în Dumnezeu, indiferent unde te pune El și chiar dacă nu poți participa la nicio adunare timp de mai mulți ani, credința ta în Dumnezeu va rămâne complet neschimbată, la fel ca a lui Iov. Chiar dacă nu vei participa la adunări și nu va fi nimeni care să-ți predice, calea lui Dumnezeu și cuvintele lui Dumnezeu vor fi în inima ta. Nu-L vei părăsi pe Dumnezeu și vei ști clar cum te conduce El în fiecare zi. Nu-L vei respinge pe Dumnezeu atunci când vei întâlni încercările Lui și chiar vei vedea faptele Lui în ele. În acel moment, vei putea fi independent. Voi încă nu ați ajuns în acest stadiu, încă aveți multe noțiuni, închipuiri și denaturări. Există încă unele lucruri deghizate în acțiunile voastre și în îndeplinirea datoriei voastre. Există prea multă voință proprie. Sunteți încă într-o perioadă de prefăcătorie, încă vă străduiți să fiți persoane spirituale, să predicați doctrine spirituale și să vă echipați mai mult cu sintagme, termeni și teorii spirituale. Încă vă străduiți să fiți farisei și persoane fals spirituale. Încă mai căutați să pășiți pe o astfel de cale și încă vă aflați pe un astfel de drum greșit. Acest lucru este atât de departe de o persoană care se teme cu adevărat de Dumnezeu și se ferește de rău! Așadar, trebuie să faceți tot ce puteți pentru a urmări adevărul și a experimenta mai multă judecată, mustrare, încercări și rafinare. Doar atunci aceste prefăcătorii, deghizări și mentalități anormale pot fi înlăturate complet. Când aceste corupții sunt curățite, relația dintre voi și Dumnezeu devine normală în mod natural.

Anterior: Cuvinte despre cum să experimentezi eșecurile, căderile, încercările și rafinarea

Înainte: Cuvinte despre a-L sluji pe Dumnezeu

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger