Versete din Biblie pentru referințe:

„La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul” (Geneza 1:1).

„Atunci Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!»; și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina «zi», iar întunericul l-a numit «noapte». A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi” (Geneza 1:3-5).

„Dumnezeu a zis: «Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!» Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost” (Geneza 1:6-7).

„Dumnezeu a zis: «Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!» Și așa a și fost. Dumnezeu a numit uscatul «pământ», iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit «mări». Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!» Și așa a și fost” (Geneza 1:9-11).

„Dumnezeu a zis: «Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!» Și așa a și fost” (Geneza 1:14-15).

„Dumnezeu a zis: «Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!» Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:20-21).

„Dumnezeu a zis: «Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!» Și așa a și fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:24-25).

„Atunci Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să domnească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate animalele mici care mișună pe pământ!» Astfel, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat” (Geneza 1:26-27).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Dumnezeu este Cel care deține suveranitate peste toate lucrurile și administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există și El administrează tot ceea ce există; în același timp, El deține suveranitate peste tot ceea ce există și aprovizionează tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu și este identitatea Sa. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Suveran al tuturor lucrurilor. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu, care este unică printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturi – fie din rândul omenirii, fie de pe tărâmul spiritual – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar Unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a deține suveranitate peste toate lucrurile: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și merge printre toate lucrurile; El Se poate și ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor. El poate să Se smerească și să devină uman, să devină unul dintre cei din carne și oase, să vină față în față cu oamenii și să împartă cu ei și binele, și răul; pe de altă parte, El comandă în același timp tot ceea ce există și hotărăște soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate. Chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și ghidează direcția în care să meargă omenirea. Unui asemenea Dumnezeu ar trebui să I se închine și să I se supună toți oamenii care au viață, și toți ar trebui să-L cunoască. Astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să te temi de El, să accepți suveranitatea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere – alegerea necesară – pentru orice persoană, pentru oricine are viață.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

În vastitatea cosmosului și a cerului, nenumărate creaturi trăiesc și se reproduc, urmează legea vieții într-un ciclu fără sfârșit și respectă o lege constantă. Cei care mor iau cu ei poveștile celor vii, iar cei care trăiesc repetă aceeași istorie tragică a celor care au pierit. Și astfel, oamenii nu pot să nu se întrebe: de ce trăim? Și de ce trebuie să murim? Cine conduce această lume? Și cine a creat această omenire? Oare omenirea chiar a fost creată de natură? Își controlează într-adevăr omenirea propria soartă?… Acestea sunt întrebările pe care omenirea și le-a pus neîncetat de mii de ani. Din păcate, cu cât omul a devenit mai obsedat de aceste întrebări, cu atât mai mult a dezvoltat o sete pentru știință. Știința oferă o scurtă satisfacție și o bucurie temporară a trupului, dar este departe de a fi suficientă pentru a elibera omul de solitudinea, singurătatea, teroarea și neajutorarea ascunse adânc în sufletul său. Omul folosește numai cunoștințe științifice pe care poate să le vadă cu ochiul liber și pe care le înțelege cu creierul pentru a-și ameți inima. Totuși, o astfel de cunoaștere științifică nu este îndeajuns pentru a opri omenirea din a explora misterele. Omenirea nu știe cine este suveranul tuturor lucrurilor din univers, și cu atât mai puțin începutul și viitorul omenirii. Omenirea trăiește pur și simplu, vrând-nevrând, în mijlocul acestei legi. Nimeni nu poate scăpa de ea și nimeni nu o poate schimba, căci printre toate lucrurile și în ceruri nu este decât Cel de la veșnicie în veșnicie care deține suveranitatea peste toate. El este Cel care nu a fost niciodată văzut de om, Cel pe care omenirea nu L-a cunoscut niciodată, în a cărui existență omenirea n-a crezut niciodată – totuși, El este Cel care a dat suflare strămoșilor omenirii și a dat viață omenirii. El este Cel care aprovizionează și hrănește omenirea, permițându-i să existe; El este Cel care a călăuzit omenirea până în prezent. Mai mult decât atât, El și numai El este Cel de care depinde omenirea pentru a supraviețui. El deține suveranitate peste toate lucrurile și peste toate ființele vii din univers. El guvernează cele patru anotimpuri și El este Cel care cheamă vântul, înghețul, zăpada și ploaia. El aduce omenirii soare și vestește noaptea. El a fost Cel care a creat cerurile și pământul, oferind omului munții, lacurile și râurile și toate creaturile vii din ele. Faptele Lui sunt omniprezente, puterea Lui este omniprezentă, înțelepciunea Lui este omniprezentă, iar autoritatea Lui este omniprezentă. Fiecare dintre aceste legi și reguli este întruchiparea faptelor Sale, o dezvăluire a înțelepciunii și autorității Sale. Cine se poate eschiva de la suveranitatea Sa? Și cine se poate elibera de proiectele Sale? Toate lucrurile există sub privirea Lui și, în plus, toate creaturile trăiesc sub suveranitatea Lui. Faptele și puterea Lui nu dau omenirii altă posibilitate decât să admită că El există cu adevărat și că deține suveranitatea peste toate lucrurile. Nimic în afară de El nu poate să conducă universul, cu atât mai puțin să aibă grijă la nesfârșit de această omenire. Indiferent dacă ești în stare să recunoști faptele lui Dumnezeu și indiferent dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, nu există nicio îndoială că soarta ta este poruncită de Dumnezeu și nu există nicio îndoială că Dumnezeu va păstra întotdeauna suveranitatea peste toate lucrurile. Existența și autoritatea Lui nu se bazează pe faptul că ele sunt sau nu recunoscute și înțelese de om. Numai El știe trecutul, prezentul și viitorul omului, și numai El poate hotărî soarta omenirii. Indiferent dacă ești capabil sau nu să accepți acest lucru, nu va mai dura mult înainte ca omenirea să fie martoră la toate acestea, iar aceasta este realitatea pe care Dumnezeu o va îndeplini. Omenirea trăiește și moare sub ochii lui Dumnezeu. Omul trăiește pentru gestionarea lui Dumnezeu și, când acesta închide ochii pentru ultima oară, îi închide și pentru această gestionare. Omul vine și pleacă, iarăși și iarăși, înainte și înapoi. Fără excepție, toate fac parte din suveranitatea și planul lui Dumnezeu. Gestionarea lui Dumnezeu avansează veșnic; ea nu a încetat niciodată. El va face omenirea conștientă de existența Sa, o va face să creadă în suveranitatea Lui, să-I vadă faptele și să revină la împărăția Lui. Acesta este planul Lui și aceasta e lucrarea pe care o gestionează de mii de ani.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

Dumnezeu a creat această lume, El a creat această omenire și, mai mult decât atât, El a fost arhitectul culturii Greciei antice și al civilizației umane. Doar Dumnezeu consolează această omenire și doar lui Dumnezeu Îi pasă de aceasta noapte și zi. Dezvoltarea și progresul umanității sunt inseparabile de suveranitatea lui Dumnezeu, iar istoria și viitorul umanității nu pot scăpa de aranjamentele făcute de mâinile lui Dumnezeu. Dacă ești un creștin adevărat, atunci vei crede cu siguranță că ascensiunea sau prăbușirea oricărei țări sau națiuni are loc conform aranjamentelor lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu cunoaște destinul oricărei țări sau națiuni și doar Dumnezeu controlează cursul acestei omeniri. Dacă omenirea își dorește să aibă un destin bun, dacă o țară își dorește să aibă un destin bun, atunci omul trebuie să se plece în fața lui Dumnezeu în închinare, să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a se căi și a da mărturie în fața Lui, altfel, destinul și destinația omului vor fi o catastrofă inevitabilă.

Privește înapoi spre vremea când Noe a construit arca: omenirea era foarte coruptă, oamenii se abătuseră de la binecuvântarea lui Dumnezeu, nu mai erau îngrijiți de Dumnezeu și pierduseră promisiunile lui Dumnezeu. Oamenii trăiau în întuneric, fără lumina lui Dumnezeu. Atunci au devenit licențioși prin natură și s-au dedat unei depravări îngrozitoare. Astfel de oameni nu au mai putut primi promisiunea lui Dumnezeu; ei nu erau vrednici să fie martori ai chipului lui Dumnezeu, nici să audă vocea lui Dumnezeu, deoarece ei Îl abandonaseră pe Dumnezeu, aruncaseră deoparte tot ceea ce El le dăruise și uitaseră învățămintele Lui. Inimile lor s-au îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu și, pe măsură ce au făcut asta, au devenit tot mai stricați dincolo de orice rațiune și umanitate și au devenit tot mai răi. Apoi, ei s-au apropiat și mai mult de moarte și au căzut sub mânia și pedeapsa lui Dumnezeu. Doar Noe L-a venerat pe Dumnezeu și s-a ferit de rău și astfel a putut să audă vocea lui Dumnezeu și să-I audă instrucțiunile. El a construit arca după instrucțiunile cuvântului lui Dumnezeu și a adunat acolo tot felul de creaturi vii. Și astfel, de îndată ce totul a fost pregătit, Dumnezeu a dezlănțuit nimicirea Lui asupra lumii. Doar Noe și ceilalți șapte membri ai familiei lui au supraviețuit distrugerii, deoarece Noe L-a venerat pe Iahve și s-a ferit de rău.

Acum, privește epoca actuală: astfel de oameni drepți precum Noe, care a putut să-L venereze pe Dumnezeu și să se ferească de rău, nu mai există. Totuși, Dumnezeu este încă milostiv față de această omenire și încă o iartă în această epocă finală. Dumnezeu îi caută pe cei care tânjesc după arătarea Lui. El îi caută pe aceia care sunt capabili să audă cuvintele Lui, aceia care nu uită însărcinarea dată de El și care Îi oferă Lui inimile și trupurile lor. El îi caută pe aceia care sunt la fel de supuși și de lipsiți de potrivnicie ca niște prunci în fața Lui. Dacă Îi ești devotat lui Dumnezeu, neîngrădit de vreo forță, atunci Dumnezeu te va privi favorabil și îți va dărui binecuvântările Lui. Dacă ai statut înalt, o reputație excelentă, o sumedenie de cunoștințe, o mulțime de bunuri și sprijinul multor oameni, totuși rămâi netulburat de aceste lucruri și tot vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cea mai justă întreprindere a omenirii. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce faci va fi blestemat și chiar detestat de Dumnezeu. Poate că ești un președinte sau un om de știință, un pastor sau un prezbiter, dar indiferent cât de importantă este funcția ta, dacă te bazezi pe cunoștințele și abilitățile tale în cariera ta, atunci vei avea întotdeauna parte de eșec și vei fi mereu lipsit de binecuvântările lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu acceptă nimic din ceea ce faci și nu recunoaște cariera ta ca fiind una justă și nici nu acceptă că tu lucrezi în beneficiul omenirii. El va spune că tot ceea ce faci este să folosești cunoștințele și forța omenirii pentru a împinge protecția lui Dumnezeu departe de om, că înseamnă să negi binecuvântările lui Dumnezeu. El va spune că tu conduci omenirea către întuneric, către moarte și către începutul unei existențe lipsită de limite, în care omul L-a pierdut pe Dumnezeu și a pierdut binecuvântările Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”

Din momentul în care omenirea a născocit științele sociale, mintea omului a ajuns ocupată de știință și cunoaștere. Știința și cunoașterea au devenit apoi instrumente pentru guvernarea omenirii și nu mai este suficient loc pentru ca omul să-L venereze pe Dumnezeu și nu au mai rămas condiții favorabile pentru venerarea Lui. Locul lui Dumnezeu s-a scufundat și mai adânc în inima omului. Fără un loc pentru Dumnezeu în inima sa, lumea lăuntrică a omului este întunecată, fără speranță și goală. Ulterior, mulți specialiști în științe sociale, istorici și politicieni au ieșit în evidență pentru a-și exprima teoriile asupra științei sociale, teoria evoluției omenirii și alte teorii care contrazic adevărul că Dumnezeu a creat omul, pentru a umple inimile și mințile oamenilor. Și astfel, cei care cred că Dumnezeu a creat totul au devenit tot mai puțini, iar cei care cred în teoria evoluției au devenit tot mai mulți la număr. Tot mai multe persoane tratează consemnările lucrării lui Dumnezeu și cuvintele Lui din epoca Vechiului Testament drept mituri și legende. În inimile lor, oamenii devin indiferenți față de demnitatea și măreția lui Dumnezeu, de existența lui Dumnezeu și față de dogma potrivit căreia Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile. Supraviețuirea omenirii și destinul țărilor și națiunilor nu mai sunt importante pentru ei, iar omul trăiește într-o lume goală, preocupat doar de a mânca, a bea și a-și satisface plăcerile… Puțini sunt oamenii care iau inițiativa de a căuta locul unde Dumnezeu Își săvârșește azi lucrarea sau de a căuta modul în care El deține suveranitatea asupra omului și rânduiește destinația acestuia. Și astfel, fără știrea omului, civilizația umană devine din ce în ce mai puțin capabilă să se alinieze dorințelor omului și există chiar și mulți oameni care simt că, trăind într-o astfel de lume, sunt mai puțin fericiți decât cei care s-au stins deja. Chiar și oamenii din țările care obișnuiau să fie foarte civilizate prezintă astfel de nemulțumiri. Deoarece, fără îndrumarea lui Dumnezeu, chiar în cazul în care conducători și sociologi își storc creierii pentru a conserva civilizația umană, totul este în zadar. Nicio persoană nu poate umple golul din inima omului, deoarece nicio persoană nu poate fi viața omului și nicio teorie socială nu poate elibera omul de necazurile vidului. Știința, cunoașterea, libertatea, democrația, desfătarea și confortul îi aduc omului doar consolare temporară. Chiar și cu aceste lucruri, inevitabil, omul tot păcătuiește și se plânge de inechitatea societății. Deținerea acestor lucruri nu poate împiedica năzuința și dorința omului de a explora. Asta deoarece omul a fost creat de Dumnezeu, iar sacrificiile fără sens și explorările omului îi pot aduce doar din ce în ce mai multă suferință acestuia și îl fac să fie într-o stare permanentă de anxietate, neștiind cum să facă față viitorului omenirii și nici cum să facă față căii care se află înaintea lui, în măsura în care omul chiar devine înfricoșat de știință și cunoaștere și chiar și mai înfricoșat de sentimentul de goliciune. În această lume, indiferent dacă trăiești într-o țară liberă sau într-una fără drepturi ale omului, ești complet incapabil să scapi de soarta omenirii. Fie că ești conducător sau condus, ești complet incapabil să scapi de dorința de a explora soarta, tainele și destinația omenirii și, cu atât mai mult, ești incapabil să scapi de sentimentul derutant de goliciune. Astfel de fenomene, care sunt comune întregii omeniri, sunt numite de către sociologi fenomene sociale și, totuși, niciun om măreț nu poate să iasă în față pentru a rezolva astfel de probleme. Omul, până la urmă, este tot om, iar statutul și viața lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de niciun om. Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber; omenirea are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și provizia Lui de viață acordată omului. Doar atunci când omul primește provizia de viață a lui Dumnezeu și mântuirea Lui, nevoile sale, dorința sa de explorare și golul din inima sa pot fi rezolvate. Dacă oamenii unei țări sau ai unei națiuni sunt incapabili să primească mântuirea și grija lui Dumnezeu, atunci o astfel de țară sau națiune se va îndrepta spre declin, spre întuneric și, drept urmare, va fi anihilată de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”

În întinderea vastă a lumii, oceanele se înnămolesc devenind câmpuri și câmpurile se revarsă în oceane, de nenumărate ori. În afară de El, care deține suveranitatea asupra tot printre toate lucrurile, nu există nimeni care să fie capabil să conducă și să îndrume rasa umană. Nu există nimeni „puternic”, care să trudească sau să facă pregătiri pentru această rasă umană, cu atât mai puțin există cineva care să poată conduce această rasă umană spre destinația luminii și să o elibereze de nedreptățile lumii oamenilor. Dumnezeu deplânge viitorul omenirii, El jelește căderea omenirii și e îndurerat de faptul că omenirea mărșăluiește, pas cu pas, spre decădere și spre calea fără de întoarcere. Nimeni nu s-a gândit vreodată la acest lucru: unde s-ar putea îndrepta o astfel de omenire, care I-a frânt pe deplin inima lui Dumnezeu și s-a lepădat de El pentru a-l căuta pe cel rău? Tocmai din acest motiv, nimeni nu încearcă să simtă mânia lui Dumnezeu, nimeni nu caută calea care Îl mulțumește pe Dumnezeu și nu încearcă să se apropie mai mult de Dumnezeu și, chiar mai mult decât atât, nimeni nu încearcă să aprecieze mâhnirea și durerea lui Dumnezeu. Chiar și după ce aude glasul lui Dumnezeu, omul continuă pe propriul drum, continuă să se depărteze de Dumnezeu, ocolind harul și grija lui Dumnezeu, ferindu-se de adevărul Lui, preferând să se vândă Satanei, dușmanul lui Dumnezeu. Și cine s-a gândit vreodată – în caz că omul ar stărui în încăpățânarea sa – la cum va trata Dumnezeu această omenire care Îl desconsideră atât de profund? Nimeni nu știe că motivul atenționărilor și îndemnurilor repetate ale lui Dumnezeu către om este acela că El a pregătit în mâinile Lui catastrofe cum nu au mai fost vreodată, acelea care vor fi de nesuportat pentru trupul și sufletul omului, nu doar pedepse ale trupului, ci acelea care țintesc sufletul omului. Trebuie să știi asta: ce fel de furie va dezlănțui Dumnezeu când planul Lui eșuează și când atenționările și îndemnurile Lui nu sunt răsplătite? Va fi complet diferit de ceea ce a fost vreodată experimentat sau cunoscut până acum de vreo ființă creată. Și astfel spun că aceste catastrofe sunt fără precedent și nu se vor mai repeta niciodată. Căci planul lui Dumnezeu este să creeze omenirea doar de data aceasta și să mântuiască omenirea doar de data aceasta. Aceasta este prima dată, și este și ultima. Prin urmare, nimeni nu poate aprecia intențiile minuțioase și anticiparea înflăcărată cu care Dumnezeu mântuiește omenirea de data aceasta.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. La rândul său, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a văzut prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub rânduirea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu este cea care susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul există și crește sub grija lui Dumnezeu; mai degrabă, consideră că omul crește sub ocrotirea părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței vieții sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Omul nu e deloc conștient de harul și aprovizionarea lui Dumnezeu omul nu e deloc conștient de ele, iar acesta este modul în care își irosește el viața pe care i-a oferit-o Dumnezeu… Nici măcar o singură persoană, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu își asumă să I se închine. Dumnezeu continuă pur și simplu, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și își va da seama brusc de valoarea și semnificația vieții, de prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și de ardoarea cu care Dumnezeu tânjește cu disperare ca omul să se reîntoarcă la El. Nimeni nu a cercetat vreodată secretele privind originea și continuarea vieții omului. Doar Dumnezeu, care înțelege toate acestea, îndură în tăcere durerea și loviturile pe care omul, care a primit totul de la Dumnezeu, dar nu e recunoscător, I le dă. Omul se bucură de tot ceea ce îi aduce viața ca de ceva de la sine înțeles și, la fel, e „de la sine înțeles” că Dumnezeu este trădat de om, uitat de om și alungat de către om. Cumva planul lui Dumnezeu chiar are atâta importanță? Cumva omul, această ființă vie care a venit din mâna lui Dumnezeu, chiar are atâta importanță? Planul lui Dumnezeu este, negreșit, de o importanță absolută; totuși, această ființă vie creată de mâna lui Dumnezeu există de dragul planului Său. Drept urmare, Dumnezeu nu poate să-Și risipească planul din ură față de această rasă umană. De dragul planului Lui și pentru suflarea pe care a insuflat-o, Dumnezeu îndură toate chinurile, nu pentru trupul omului, ci pentru viața omului. El face asta ca să recupereze nu trupul omului, ci viața pe care i-a insuflat-o. Acesta este planul Lui.

Toți cei care vin pe această lume trebuie să treacă prin viață și moarte, iar majoritatea lor au trecut prin ciclul morții și al renașterii. Cei care trăiesc vor muri în curând, iar cei morți se vor întoarce în curând. Toate acestea sunt cursul vieții rânduit de Dumnezeu pentru fiecare ființă vie. Totuși, acest curs și acest ciclu sunt tocmai faptul pe care Dumnezeu Își dorește ca omul să-l vadă: că viața dăruită omului de către Dumnezeu este nesfârșită, neîngrădită de trup, timp sau spațiu. Aceasta este taina vieții dăruite omului de către Dumnezeu și dovada că viața a venit de la El. Deși mulți nu cred că viața omului a venit de la Dumnezeu, omul se bucură inevitabil de tot ceea ce vine de la Dumnezeu, fie că acesta crede în El sau Îi neagă existența. Dacă Dumnezeu S-ar răzgândi brusc într-o zi și ar dori să revendice tot ceea ce există pe lume și să ia înapoi viața pe care El a dat-o, atunci nimic nu va mai exista. Dumnezeu Își folosește viața pentru a aproviziona toate lucrurile, atât pe cele vii, cât și pe cele fără viață, aducându-le pe toate la o bună rânduială, în virtutea puterii și autorității Lui. Acesta este un fapt care nu poate fi conceput sau înțeles de nimeni, iar aceste fapte de neînțeles reprezintă însăși manifestarea și dovada forței vieții lui Dumnezeu. Acum permite-Mi să îți spun un secret: măreția vieții lui Dumnezeu și puterea vieții Lui sunt de nepătruns pentru orice ființă creată. Așa este acum, precum a fost în trecut, și așa va fi în timpul ce va veni. Al doilea secret pe care am să-l împărtășesc este acesta: sursa vieții pentru toate creaturile vine de la Dumnezeu, oricât ar putea fi de diferite ca formă de viață sau structură și indiferent ce tip de ființă vie ești, nicio creatură nu se poate împotrivi traiectoriei vieții stabilite de Dumnezeu. În orice caz, tot ce Îmi doresc să înțeleagă omul e asta: fără grija, protecția și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul nu poate primi tot ceea ce i-a fost hărăzit să primească, indiferent cu câtă strădanie încearcă sau cu câtă ardoare se zbate. Fără provizia de viață de la Dumnezeu, omul pierde valoarea traiului și semnificația vieții. Cum ar putea Dumnezeu să îi permită omului, care irosește cu frivolitate valoarea vieții Lui, să fie atât de lipsit de griji? Așa cum am spus înainte, nu uita că Dumnezeu este sursa vieții tale. Dacă omul nu reușește să prețuiască tot ceea ce i-a dăruit Dumnezeu, nu numai că Dumnezeu va lua înapoi ceea ce i-a dat la început, ci îl va face pe om să răsplătească dublu prețul a tot ceea ce El i-a dat.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”

Omenirea, după ce s-a abătut de la provizia de viață a Celui Atotputernic, nu cunoaște scopul existenței, dar se teme, totuși, de moarte. Oamenii nu au niciun ajutor și nicio susținere, dar, totuși, nu sunt dispuși să închidă ochii și se călesc pentru a-și susține sacii de carne, care sunt lipsiți de orice percepție spirituală, și îndură o existență jalnică în această lume. Tu trăiești astfel, fără speranță, la fel ca ceilalți, fără scop. Doar Cel Sfânt din legendă va mântui oamenii care, gemând în mijlocul suferinței lor, tânjesc cu disperare după sosirea Lui. O astfel de credință a rămas mult timp nerealizată în aceia cărora le lipsește conștiința. Cu toate acestea, ei încă tânjesc mult după ea. Cel Atotputernic are milă de acești oameni care au suferit profund; în același timp, El se simte scârbit de acești oameni care nu au deloc conștiință, fiindcă trebuie să aștepte prea mult timp până când primește un răspuns din partea oamenilor. El vrea să caute, să caute inima ta și duhul tău și să-ți aducă apă și mâncare, astfel încât să te trezești și să nu mai fii însetat sau înfometat. Când ești epuizat și când simți o parte din mohorârea acestei lumi, nu te simți pierdut, nu plânge. Dumnezeu Atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment. El stă de veghe lângă tine. Așteaptă să te întorci, așteaptă ziua în care îți vei recăpăta brusc memoria: când îți vei da seama că ai venit de la Dumnezeu și că, la un moment necunoscut, ți-ai pierdut direcția, la un moment necunoscut, ți-ai pierdut conștiința pe drum și la un moment necunoscut, ai avut un „tată”; când îți vei da seama, de asemenea, că Cel Atotputernic a stat întotdeauna de veghe, așteptând acolo mult, mult timp întoarcerea ta. El a tânjit cu disperare, așteptând o reacție, fără a primi un răspuns. Veghea Lui este dincolo de orice preț și este de dragul inimii omului și al duhului omului. Poate că veghea Sa este nelimitată, sau poate că a luat sfârșit. Dar tu ar trebui să știi exact unde îți sunt inima și duhul în acest moment.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Suspinul Celui Atotputernic”