404. Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mințile și trupurile pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu sunt dedicate însărcinării date de Dumnezeu și cauzei juste a omenirii, atunci sufletele noastre se vor simți rușinate de cei care au fost martirizați pentru însărcinarea dată de Dumnezeu și mult mai rușinate de Dumnezeu, care ne-a oferit totul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate asupra destinului întregii omeniri”

405. Felul în care ar trebui să tratezi însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important. Este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să-ți accepți pedeapsa. Este perfect natural și justificat ca oamenii să ducă la bun sfârșit însărcinările pe care le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria lui viață. Dacă tratezi însărcinările de la Dumnezeu cu ușurință, aceasta este cea mai gravă trădare. Făcând asta, ești mai deplorabil decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să trateze însărcinările date de Dumnezeu și, cel puțin, ei trebuie să înțeleagă următoarele: faptul că Dumnezeu îi încredințează însărcinări omului este înălțarea omului de către Dumnezeu, faptul special de a-Și arăta harul către om, sunt cele mai glorioase dintre lucruri și orice altceva poate fi abandonat – chiar propria viață – dar însărcinările date de Dumnezeu trebuie duse la bun sfârșit.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

406. Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau motive. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când nu-și schimbă firea după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți îndeplinești datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți îndeplinești datoria din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți îndeplinești datoria, cu atât mai mult din adevăr vei fi capabil să dobândești și cu atât mai practică va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor îndura nenorociri. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

407. Dumnezeu lucrează ca să gestioneze și să mântuiască omenirea. Sigur că Dumnezeu are cerințe de la oameni, iar aceste cerințe sunt datoria lor. Este evident că datoria oamenilor provine din lucrarea lui Dumnezeu și din cerințele Lui de la omenire. Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din mijlocul omenirii și e ceva ce ar trebui să fie răspândit printre oameni ca o poveste care să fie lăudată. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de a fi amintit – este ceva pozitiv. Iar în ceea ce privește modul în care Creatorul îi tratează pe cei care pot îndeplini datoria unei ființe create și ceea ce le promite El, aceasta e o chestiune pentru Creator; nu e treaba omenirii create. Ca să vorbim puțin mai clar și mai simplu, asta depinde de Dumnezeu, iar oamenii nu au dreptul să intervină. Vei obține orice îți dă Dumnezeu, iar dacă El nu îți dă nimic, atunci nu poți spune nimic despre asta. Când o ființă creată acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu și cooperează cu Creatorul pentru a-și îndeplini datoria și a face ceea ce poate, aceasta nu este o tranzacție sau un târg; oamenii nu ar trebui să încerce să dea la schimb expresii ale atitudinilor sau ale acțiunilor și comportamentelor lor pentru a câștiga vreo promisiune sau vreo binecuvântare de la Dumnezeu. Când Creatorul vă încredințează această lucrare, e corect și cuvenit ca, drept ființe create, să acceptați această datorie și însărcinare. Există vreun aspect tranzacțional în asta? (Nu.) În ceea ce-L privește pe Creator, El e dispus să vă încredințeze fiecăruia dintre voi îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească oamenii; iar din partea omenirii create, oamenii ar trebui să accepte cu bucurie această datorie, tratând-o drept obligația vieții lor, drept valoarea pe care ar trebui să o trăiască în această viață. Nu există nicio tranzacție aici, acesta nu e un schimb echivalent, cu atât mai puțin implică vreo recompensă sau alte afirmații pe care și le închipuie oamenii. Acesta nu e sub nicio formă un negoț, nu e vorba despre a da la schimb pentru altceva prețul pe care îl plătesc oamenii sau munca asiduă pe care o depun atunci când își îndeplinesc datoria. Dumnezeu nu a spus acest lucru niciodată și nu ar trebui să fie înțeles în felul acesta de om. Creatorul îi dă omenirii o însărcinare, iar o ființă creată, după ce primește însărcinarea pe care o dă Creatorul, se angajează să-și îndeplinească datoria. În această chestiune, în acest proces, nu există nimic tranzacțional; este un lucru destul de simplu și de adecvat. Este exact la fel ca în cazul părinților care, după ce au un copil, îl cresc fără să impună condiții sau să se plângă. Cât despre faptul că acel copil ajunge sau nu să fie devotat la maturitate, părinții lui nu au avut astfel de cerințe din ziua în care s-a născut. Nu există niciun părinte care, după ce are un copil, spune: „Îl cresc doar ca să mă slujească și să mă onoreze în viitor. Dacă nu mă va onora, îl voi sugruma chiar acum.” Nu există niciun astfel de părinte. Așadar, judecând după modul în care părinții își cresc copiii, este o obligație, o responsabilitate, nu? (Da.) Părinții își vor crește în continuare copiii, indiferent dacă aceștia sunt devotați sau nu și, indiferent de greutăți, îi vor crește până la maturitate, sperând la tot ce e mai bun pentru ei. Nu există nimic condiționat sau tranzacțional în această responsabilitate și obligație pe care părinții o au față de copilul lor. Cei care au o experiență relevantă pot înțelege asta. Majoritatea părinților nu au niciun standard obligatoriu pentru a stabili dacă le este devotat copilul lor. Dacă le este devotat, sunt puțin mai veseli decât dacă nu le-ar fi și vor fi puțin mai fericiți la bătrânețe. Dacă nu le este devotat, pur și simplu vor lăsa lucrurile așa cum sunt. Așa vor gândi majoritatea părinților care sunt oarecum deschiși la minte. În concluzie, indiferent dacă e vorba despre părinți care își cresc copiii sau de copiii care-și întrețin părinții, chestiunea ține de responsabilitate, de obligație și de rolul așteptat de la o persoană. Desigur, toate acestea sunt chestiuni mărunte în comparație cu îndeplinirea datoriei unei ființe create, dar dintre chestiunile lumii omenești, ele sunt printre cele mai frumoase și mai juste. E de la sine înțeles că asta se aplică și mai mult îndeplinirii datoriei de către o ființă creată. Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucru foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Cu condiția ca ființele create să își îndeplinească îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii, a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-le oamenilor să câștige adevărul de la Dumnezeu în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile lor corupte și să fie purificați, să satisfacă intențiile lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, să fie capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul final pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină punând omenirea să-și îndeplinească îndatoririle. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu te lasă doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii purificat și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”

408. Când o persoană acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu, El are un standard pentru a judeca dacă acțiunile ei sunt bune sau rele și dacă persoana s-a supus și a satisfăcut intențiile lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta este conform standardelor. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face ceva, indiferent cum îl face. Aceasta este o înțelegere greșită pe care o au oamenii despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și El Se uită dacă există supunere, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

409. Indiferent ce datorie realizezi, trebuie să cauți adevărurile-principii, să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să știi care sunt cerințele Lui cu privire la datoria în chestiune și să înțelegi ce rezultate ar trebui să obții în îndeplinirea acelei datorii. Numai procedând astfel poți ajunge să acționezi principial. În îndeplinirea datoriei, nu poți, categoric, să te conduci după preferințele personale, făcând orice ți-ai dori să faci, orice te-ar bucura să faci sau orice te-ar face să arăți bine. Aceasta înseamnă a acționa în conformitate cu propria voință. Dacă te bazezi pe propriile preferințe în îndeplinirea datoriei tale, crezând că asta este ceea ce Dumnezeu cere și că asta este ceea ce Îl va face pe Dumnezeu fericit și dacă îți impui cu forța preferințele personale în fața lui Dumnezeu sau le practici de parcă ar fi adevărul, respectându-le ca și cum ar fi adevărurile-principii, atunci nu este aceasta o greșeală? Asta nu înseamnă că îți realizezi datoria, iar a-ți îndeplini datoria în acest fel nu va fi amintit de Dumnezeu. Unii oameni nu înțeleg adevărul și nu știu ce înseamnă să-și îndeplinească bine îndatoririle. Ei au sentimentul că au depus eforturi și și-au pus inima în asta, s-au răzvrătit împotriva trupului lor și au suferit, dar de ce nu-și pot face niciodată datoria într-un mod care este conform standardului? De ce este Dumnezeu mereu nemulțumit? Unde au greșit acești oameni? Greșeala lor a fost că nu au căutat cerințele lui Dumnezeu și, în schimb, au acționat potrivit propriilor idei – acesta este motivul. Ei și-au tratat propriile dorințe, preferințe și motive egoiste ca și când ar fi adevărul și le-au tratat ca și când ar fi fost ce-I plăceau lui Dumnezeu, ca și când ar fi fost standardele și cerințele Lui. Au văzut ca adevăr lucrurile pe care le credeau ei corecte, bune și frumoase; este greșit. De fapt, chiar dacă oamenii ar putea crede că ceva este drept și că este conform cu adevărul, asta nu înseamnă neapărat că este în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Cu cât oamenii cred mai mult că un lucru este drept, cu atât ar trebui să fie mai precauți și cu atât mai mult ar trebui să caute adevărul ca să vadă dacă ceea ce gândesc ei întrunește cerințele lui Dumnezeu. Dacă se opune precis cerințelor și cuvintelor Lui, atunci este inacceptabil, chiar dacă tu crezi că e corect, căci acesta este doar un gând uman și nu va fi conform adevărului, indiferent cât de corect crezi tu că este. Dacă un lucru e bun sau rău trebuie determinat în funcție de cuvintele lui Dumnezeu. Oricât de corect crezi că este un lucru, cu excepția cazului în care există o bază pentru el în cuvintele lui Dumnezeu, este greșit și tu trebuie să renunți la el. Este acceptabil doar când este în conformitate cu adevărul, iar îndeplinirea datoriei tale poate fi conform standardelor doar dacă susține adevărurile-principii în acest fel. Mai exact, ce este datoria? Este o însărcinare încredințată de Dumnezeu oamenilor, face parte din lucrarea casei lui Dumnezeu și reprezintă o responsabilitate și o obligație care ar trebui să fie asumate de fiecare dintre aleșii lui Dumnezeu. Este datoria cariera ta? Este o chestiune personală de familie? Este corect să spunem că, odată ce ți s-a dat o datorie, aceasta devine treaba ta personală? Categoric, lucrurile nu stau așa. Prin urmare, cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria? Acționând în acord cu cerințele, cuvintele și standardele lui Dumnezeu și comportându-te pe baza adevărurilor-principii, iar nu pe baza dorințelor omenești subiective. Unii oameni spun: „Odată ce mi s-a dat o datorie, nu este treaba mea personală? Datoria mea este răspunderea mea și lucrurile de care răspund nu reprezintă oare treburile mele personale? Dacă îmi voi face datoria ca pe o treabă personală, nu înseamnă asta că o voi face cum se cuvine? Aș face-o bine dacă nu aș trata-o ca fiind treaba mea personală?” Sunt aceste cuvinte corecte sau greșite? Sunt greșite; sunt în contradicție cu adevărul. Datoria nu reprezintă afacerea ta personală, este treaba lui Dumnezeu, face parte din lucrarea lui Dumnezeu și trebuie să procedezi după cum îți cere Dumnezeu; doar îndeplinindu-ți datoria cu o inimă plină de supunere față de Dumnezeu poți corespunde standardului. Dacă îți vei îndeplini mereu datoria conform propriilor noțiuni și închipuiri și conform propriilor înclinații, atunci nu vei corespunde niciodată standardului. Dacă doar îți îndeplinești datoria așa cum dorești, asta nu înseamnă a ți-o îndeplini, întrucât ceea ce faci nu se află în sfera de gestionare a lui Dumnezeu, nu reprezintă lucrarea casei lui Dumnezeu; în schimb, te implici în propria afacere, îți duci la bun sfârșit propriile sarcini și, prin urmare, nu este un lucru amintit de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”

410. Unii oameni, indiferent de problema pe care o întâmpină atunci când își îndeplinesc îndatoririle, nu caută adevărul și acționează întotdeauna în funcție de gândurile, noțiunile, închipuirile și dorințele lor. De la început până la sfârșit, ei își satisfac propriile dorințe, iar firile lor corupte le controlează întotdeauna acțiunile. Ei pot părea că și-au îndeplinit întotdeauna îndatoririle, dar pentru că nu au acceptat niciodată adevărul și nu au reușit să facă lucrurile conform adevărurilor-principii, în cele din urmă, ei nu dobândesc adevărul și viața și devin muncitori vrednici de acest nume. Așadar, pe ce se bazează astfel de persoane când își îndeplinesc îndatoririle? Ele nu se bazează nici pe adevăr, nici pe Dumnezeu. Acel strop de adevăr pe care îl înțeleg nu a pus stăpânire pe inimile lor; se bazează pe propriile înzestrări și talente, pe cunoștințele pe care le-au dobândit, precum și pe propria voință sau intențiile lor bune pentru a-și îndeplini îndatoririle. Și, în acest caz, își vor putea îndeplini îndatoririle la un standard acceptabil? Când oamenii se bazează pe naturalețea lor, pe noțiunile, închipuirile, expertiza lor și pe învățarea modului în care să-și îndeplinească îndatoririle, deși poate părea că își îndeplinesc îndatoririle și nu comit rău, ei nu practică adevărul și nu au făcut nimic mulțumitor pentru Dumnezeu. Mai există o problemă care nu poate fi ignorată: în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, dacă noțiunile, închipuirile și dorințele tale personale nu se schimbă niciodată și nu sunt niciodată înlocuite cu adevărul și dacă acțiunile și faptele tale nu sunt săvârșite niciodată în conformitate cu adevărurile-principii, atunci care va fi rezultatul final? Nu vei avea nicio intrare în viață, vei deveni un muncitor, îndeplinind astfel cuvintele Domnului Isus: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:22-23). De ce Dumnezeu îi numește răufăcători pe acești oameni care depun eforturi și muncesc? Există un aspect de care putem fi siguri, și anume acela că, indiferent de îndatoririle acestor oameni sau de lucrarea pe care o fac, motivațiile, imboldurile, intențiile și gândurile lor se nasc în întregime din propriile lor dorințe și sunt în întregime pentru a-și proteja propriile interese și perspective și, de asemenea, pentru a-și proteja propria imagine și propriul statut și pentru a-și satisface vanitatea. Toate considerațiile și calculele lor se axează pe aceste lucruri, nu există adevăr în inimile lor și nu au o inimă care se teme de Dumnezeu și care I se supune. Aceasta este rădăcina problemei. Ce este, astăzi, crucial pentru voi să urmăriți? În toate lucrurile, trebuie să căutați adevărul și trebuie să vă îndepliniți datoria în mod corespunzător, conform intențiilor și cerințelor lui Dumnezeu. Dacă faceți asta, veți primi aprobarea lui Dumnezeu. Deci, în mod concret, ce implică îndeplinirea datoriei voastre conform cerințelor lui Dumnezeu? În tot ceea ce faceți, trebuie să învățați să vă rugați lui Dumnezeu, trebuie să reflectați la ce intenții aveți, ce gânduri aveți și dacă aceste intenții și gânduri sunt în concordanță cu adevărul; dacă nu sunt, ar trebui să fie lăsate deoparte, după care ar trebui să acționați conform adevărurilor-principii și să acceptați examinarea din partea lui Dumnezeu. Acest lucru va asigura faptul că puneți adevărul în practică. Dacă aveți propriile intenții și scopuri și sunteți perfect conștienți că acestea încalcă adevărul și sunt în contradicție cu intențiile lui Dumnezeu și totuși nu vă rugați lui Dumnezeu și nu căutați adevărul pentru a găsi o soluție, atunci acest lucru este periculos, vă este ușor să comiteți rău și să faceți lucruri care se împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă faceți rău o dată sau de două ori și vă căiți, atunci mai aveți speranță de mântuire. Dacă voi continuați să săvârșiți răul, atunci sunteți făcători de tot felul de răutăți. Dacă, în acest punct, tot nu puteți să vă căiți, atunci ați dat de necaz: Dumnezeu vă va lăsa deoparte sau vă va părăsi, ceea ce înseamnă că sunteți în pericol de a fi eliminați; oamenii care săvârșesc tot felul de fapte rele vor fi cu siguranță pedepsiți și eliminați.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

411. Orice datorie pe care o îndeplinești implică intrarea în viață. Indiferent dacă datoria ta este mai degrabă stabilă sau imprevizibilă, anostă sau plină de viață, întotdeauna trebuie să dobândești intrarea în viață. Îndatoririle pe care le îndeplinesc unii oameni sunt mai degrabă monotone; ei fac același lucru în fiecare zi. Cu toate acestea, atunci când le îndeplinesc, stările pe care aceste persoane le dezvăluie nu sunt atât de omogene. Uneori, când sunt bine dispuși, oamenii sunt un pic mai harnici și fac o treabă mai bună. Alteori, din cauza unei influențe necunoscute, firile lor satanice corupte stârnesc răutate în ei, făcându-i să aibă puncte de vedere nepotrivite și să fie în stări rele și în toane rele; acest lucru duce la îndeplinirea îndatoririlor lor într-o manieră superficială. Stările lăuntrice ale oamenilor se schimbă în mod constant; se pot schimba oriunde și oricând. Indiferent cum se schimbă starea ta, este întotdeauna greșit să acționezi pe baza dispoziției tale. Să spunem că te descurci puțin mai bine când ai o dispoziție bună și ceva mai rău când ești într-o dispoziție proastă – este acesta un mod principial de a face lucrurile? Îți va permite asta să-ți îndeplinești datoria într-un mod care este conform standardului? Indiferent de dispoziția lor, oamenii trebuie să știe să se roage înaintea lui Dumnezeu și să caute adevărul; doar în acest mod se pot abține să nu fie constrânși și duși încoace și încolo de dispozițiile lor. Când îți îndeplinești datoria, ar trebui să te examinezi mereu pentru a vedea dacă faci lucrurile conform principiului, dacă îți îndeplinești datoria conform standardului, dacă o faci sau nu doar în manieră superficială, dacă ai încercat să te sustragi de la responsabilitățile tale și dacă există probleme cu atitudinea ta și modul în care gândești. Odată ce ai reflectat asupra ta și aceste lucruri ți-au devenit clare, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești datoria. Indiferent ce întâmpini în timp ce-ți îndeplinești datoria – negativitate și slăbiciune, sau faptul că ești într-o dispoziție proastă după ce ai fost emondat – ar trebui să abordezi acest lucru în mod corespunzător și, de asemenea, trebuie să cauți adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Făcând aceste lucruri, vei avea o cale de a practica. Dacă dorești să faci o treabă bună în îndeplinirea datoriei tale, atunci nu trebuie să fii afectat de dispoziția ta. Indiferent cât de negativ sau de slab te simți, ar trebui să practici adevărul în tot ceea ce faci, cu strictețe absolută și respectând principiile. Dacă faci acest lucru, atunci nu numai că ceilalți oameni te vor aproba, ci vei fi și pe placul lui Dumnezeu. Ca atare, vei fi o persoană responsabilă și care suportă o povară; vei fi o persoană cu adevărat bună, care într-adevăr își îndeplinește îndatoririle conform standardului și care trăiește pe deplin asemănarea unei persoane autentice. Astfel de oameni sunt purificați și dobândesc o transformare reală atunci când își îndeplinesc îndatoririle și se poate spune că sunt cinstiți în ochii lui Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot să persevereze în practicarea adevărului, reușesc să acționeze conform principiilor și pot să își îndeplinească îndatoririle conform standardului. Oamenii care acționează conform principiilor își îndeplinesc meticulos îndatoririle când sunt într-o dispoziție bună; nu lucrează într-o manieră superficială, nu sunt aroganți și nu se laudă ca să îi facă pe ceilalți să aibă o părere excelentă despre ei. Când sunt într-o pasă proastă, își pot termina sarcinile cotidiene la fel de serios și de responsabil și, chiar dacă întâlnesc un lucru dăunător îndeplinirii îndatoririlor lor sau care îi presează un pic sau îi tulbură în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, ei tot pot să își liniștească inima în fața lui Dumnezeu și să se roage spunând: „Indiferent cât de mare e problema cu care mă confrunt – chiar dacă cerul se prăbușește – cât timp sunt viu, sunt hotărât să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini datoria. Fiecare zi în care trăiesc este o zi în care trebuie să-mi îndeplinesc datoria bine, astfel încât să fiu vrednic de această datorie încredințată mie de Dumnezeu, cât și de suflarea pe care El a pus-o în trupul meu. Indiferent câte greutăți aș putea avea, voi lăsa totul deoparte, deoarece îndeplinirea datoriei mele este cea mai importantă!” Cei care nu sunt afectați de nicio persoană, niciun eveniment, lucru sau mediu, care nu sunt constrânși de nicio dispoziție sau situație exterioară și care își pun pe primul loc îndatoririle și însărcinările încredințate lor de Dumnezeu – aceia sunt oamenii care Îi sunt loiali Lui și care I se supun cu adevărat. Astfel de oameni au obținut intrarea în viață și au pătruns în adevărul-realitate. Aceasta este una dintre cele mai autentice și mai practice expresii ale trăirii adevărului.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”

412. Indiferent ce îți cere Dumnezeu, trebuie doar să lucrezi către acel ceva cu toată puterea ta și sper că vei fi capabil să îți îndeplinești loialitatea față de Dumnezeu înaintea Lui în aceste zile de pe urmă. Atât timp cât vei putea vedea zâmbetul mulțumit al lui Dumnezeu când stă pe tronul Lui, chiar dacă acest moment este clipa stabilită a morții tale, ar trebui să poți să râzi și să zâmbești în timp ce închizi ochii. În timpul tău pe pământ, trebuie să îți faci datoria finală pentru Dumnezeu. În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; dar ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu în aceste zile de pe urmă și să îți epuizezi toată energia pentru El. Ce poate o ființă creată să facă pentru Dumnezeu? Ar trebui, așadar, să te oferi lui Dumnezeu dinainte, ca El să te orchestreze cum dorește. Atât timp cât asta Îl face pe Dumnezeu fericit și mulțumit, atunci lasă-L să facă ce voiește cu tine. Ce drept au oamenii să rostească vorbe de nemulțumire?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 41

413. Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

414. De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista neajunsuri în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept „mediocrități”; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți ființe create în adevăratul sens al cuvântului? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior? Dacă un om își spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială el nu este Dumnezeu, deoarece nu are substanța lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în el. Dacă omul pierde ceea ce este realizabil în mod inerent de către el, nu mai poate fi considerat om și nu mai este vrednic de statutul de ființă creată sau să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I slujească. În plus, nu este vrednic să primească harul lui Dumnezeu sau să fie vegheat, protejat și desăvârșit de Dumnezeu. Mulți care au pierdut încrederea lui Dumnezeu ajung să piardă harul lui Dumnezeu. Nu doar că nu-și urăsc faptele rele, ci răspândesc cu obrăznicie ideea conform căreia calea lui Dumnezeu este incorectă, iar cei răzvrătiți chiar neagă existența lui Dumnezeu. Cum pot astfel de oameni, care au o astfel de răzvrătire, să fie îndreptățiți să se bucure de harul lui Dumnezeu? Cei care nu-și îndeplinesc datoria se răzvrătesc foarte mult împotriva lui Dumnezeu și, deși Îi datorează mult, se întorc și-L critică pe Dumnezeu că nu are dreptate. Cum ar putea astfel de oameni să fie vrednici de a fi desăvârșiți? Nu este oare acesta precursorul eliminării și pedepsirii? Oamenii care nu-și fac datoria față de Dumnezeu sunt deja vinovați de cele mai atroce crime, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea au obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și de a se pune cu El. Ce folos este în a desăvârși astfel de oameni? Când oamenii nu reușesc să își facă datoria, ar trebui să simtă vinovăția și îndatorarea; ar trebui să-și urască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și corupția și, mai mult decât atât, ar trebui să-și dea viața lui Dumnezeu. Doar atunci sunt ființe create care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt vrednici de a se bucura de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și de a fi desăvârșiți de către El. Cât despre cei mai mulți dintre voi? Cum Îl tratați pe Dumnezeul care trăiește printre voi? Cum v-ați îndeplinit datoria înaintea Lui? Ați îndeplinit tot ceea ce ați fost chemați să îndepliniți, chiar și cu prețul vieții voastre? Ce ați sacrificat? Nu ați primit multe din partea Mea? Puteți discerne? Cât de loiali Îmi sunteți? Cum Mi-ați slujit? Și cum rămâne cu tot ce v-am acordat și am făcut pentru voi? Ați luat în calcul toate acestea? Ați judecat și comparat cu toții acest aspect cu puțina conștiință pe care o aveți în voi? De cine ar putea să fie demne cuvintele și acțiunile voastre? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? Nu am altă alternativă și, cu toate că v-am fost devotat din toată inima, tot nutriți intenții rele și sunteți fără tragere de inimă în privința Mea. Aceasta este datoria pe care ați îndeplinit-o, funcția modestă pe care ați avut-o. Nu e așa? Nu știți că ați eșuat complet să îndepliniți datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu vă este clar ce anume exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți toleranța și harul bogat al lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de josnici ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de mediocrități, sunt total nevrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și pedeapsa interminabilă vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, rezultatul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viața minunată în Împărăție nu vor avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și este consecința propriilor voastre fapte!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”