415. O ființă autentică creată trebuie să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Domnului întregii creații, trebuie să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să arate considerație față de intențiile, dorințele și cererile Creatorului și trebuie să urmeze calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău.

Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum se poate evita răul?

„Frica de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază inexplicabile, nici eschivare, nici menținerea unei distanțe, nici nu este idolatrizare sau superstiție. Mai degrabă, înseamnă admirație, venerație, încredere, înțelegere, considerație, supunere, dedicare, iubire, precum și adorare necondiționată și răbdătoare, răsplată și predare. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, considerație sau supunere autentică, ci doar teroare și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, eschivare și menținerea unei distanțe; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea o dedicare și o răsplată autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea o adorare și o supunere autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbă; fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, oamenii nu pot să urmeze cu calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să se ferească de rău. Dimpotrivă, fiecare activitate și comportament în care oamenii se angajează vor fi umplute de răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, cu calomnii și judecăți despre El și cu fapte rele care contravin adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.

Odată ce au încredere sinceră în Dumnezeu, oamenii Îl vor urma pe Dumnezeu și se vor baza pe El cu adevărat; numai cu nădejde reală în Dumnezeu, oamenii pot ajunge într-adevăr să-L cunoască și să-I arate înțelegere; împreună cu înțelegerea reală a lui Dumnezeu vine cu adevărată considerație pentru El; numai cu considerație autentică pentru Dumnezeu, oamenii pot avea o supunere autentică; numai cu o supunere autentică față de Dumnezeu, oamenii pot avea o dedicare autentică; numai printr-o dedicare veritabilă față de Dumnezeu, oamenii pot avea o răsplată necondiționată și fără plângeri; numai cu nădejde autentică, înțelegere și considerație autentică, supunere autentică, dedicare și răsplată autentice, pot ajunge oamenii să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când oamenii au ajuns cu adevărat să-L cunoască pe Creator, în ei pot să apară adorare și predare autentice; numai când I se închină și I se predau complet Creatorului, vor fi capabili oamenii să se elibereze cu adevărat de faptele lor rele – adică să se ferească de rău.

Aceasta constituie întregul proces al „temerii de Dumnezeu și evitării răului” și este, de asemenea, conținutul în întregime al temerii de Dumnezeu și evitării răului. Aceasta este calea care trebuie traversată pentru a ajunge la teama de Dumnezeu și evitarea răului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

416. Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție și mânie; El nu este o oaie care să fie măcelărită de oricine, cu atât mai puțin o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. De asemenea, nu e nici o mână de aer gol care să primească ordine. Dacă tu crezi într-adevăr că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă cu frică de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența Lui nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt, de un gând; de un tip de comportament ticălos sau poate chiar de o formă de comportament moderat sau de unul acceptabil în ochii și etica oamenilor; sau poate că e pricinuită de o doctrină, de o teorie. Totuși, odată ce L-ai mâniat pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar zilele tale finale au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu trebuie să fie ofensat, atunci poate că nu te temi de El și poate că-L ofensezi periodic. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci ești incapabil să te temi de Dumnezeu și nu vei ști cum să urmezi calea lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce devii conștient și ești conștient că Dumnezeu nu trebuie ofensat, vei ști ce trebuie să faci pentru a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

417. Chiar dacă esența lui Dumnezeu conține un element al iubirii, iar El este milostiv față de fiecare persoană, în parte, oamenii au trecut cu vederea și au uitat că esența Lui este și una a demnității. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, fără să-I stârnească sentimente sau o reacție și nici faptul că are milă nu înseamnă că El nu are principii potrivit cărora tratează oamenii. Dumnezeu este viu; El există cu adevărat. Nu este nici o marionetă imaginară, nici vreun alt obiect. Întrucât El chiar există, ar trebui să ascultăm mereu cu atenție glasul inimii Sale, să acordăm multă atenție atitudinii Sale și să ajungem să-I înțelegem sentimentele. Nu ar trebui să folosim închipuirile umane pentru a-L defini pe Dumnezeu și nici nu ar trebui să impunem gândurile sau dorințele umane asupra Lui, făcându-L pe Dumnezeu să-i trateze pe oameni folosing metode umane și bazându-Se pe închipuiri umane. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia Lui și-I contești demnitatea! Așadar, după ce ajungeți să înțelegeți severitatea acestei chestiuni, îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Si cu vorbele voastre și să fiți cât de precauți și prudenți se poate în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, abține-te să vorbești neglijent, nu fi neglijent în acțiunile tale și nu aplica etichete la întâmplare. Chiar mai important, să nu tragi vreo concluzie arbitrară. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți; și aceste acțiuni sunt o manifestare a temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Mai presus de orice altceva, dacă reușești asta și, mai presus de orice, dacă ai această atitudine, atunci Dumnezeu nu te va învinovăți pentru prostia și ignoranța ta și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele lucrurilor. Mai curând, datorită atitudinii tale de a te teme să nu-L jignești pe Dumnezeu, de a-I respecta intențiile și datorită bunăvoinței de a I se supune, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L pe Dumnezeu după bunul plac sau ghicind și definind în mod arbitrar ideile Lui – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; ori s-ar putea să facă un comentariu în ceea ce te privește. Poate acest comentariu va implica finalul tău. De aceea, vreau să subliniez încă o dată: fiecare dintre voi ar trebui să fie precaut și prudent față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te oprești și să gândești: oare această faptă a mea Îl va înfuria pe Dumnezeu? Făcând asta, mă tem de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări și să-ți petreci mai mult timp gândindu-te la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii în toate privințele, în toate lucrurile, în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va oferi o cale pe care să o urmezi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

418. Vă îndemn să înțelegeți mai bine conținutul decretelor administrative și să depuneți eforturi pentru a cunoaște firea lui Dumnezeu. Dacă nu, va fi greu să vă țineți buzele pecetluite, limbile voastre se vor angaja prea liber în conversații pompoase și veți ofensa, fără să vreți, firea lui Dumnezeu și veți cădea în întuneric, pierzând prezența Duhului Sfânt și lumina. Pentru că voi nu sunteți principiali în acțiunile voastre, făcând și spunând ceea ce nu ar trebui, veți primi răsplata pe care o meritați. Ar trebui să știi că, deși tu ești neprincipial în cuvânt și faptă, Dumnezeu este cât se poate de principial în ambele. Motivul pentru care tu primești condamnarea este că ai ofensat pe Dumnezeu, nu o persoană. Dacă în viața ta comiți multe infracțiuni împotriva firii lui Dumnezeu, atunci ești destinat să devii un copil al iadului. Pentru om, poate părea că ai comis numai câteva fapte care sunt în dezacord cu adevărul și nimic mai mult. Cu toate acestea, ești conștient că, în ochii lui Dumnezeu, tu ești deja cineva pentru care nu mai există nicio jertfă pentru păcat? Pentru că tu ai încălcat decretele administrative ale lui Dumnezeu mai mult decât o singură dată și, în plus, nu ai arătat niciun semn de pocăință sau de întoarcere, prin urmare, nu ai altă scăpare decât să fii azvârlit în iad, unde Dumnezeu pedepsește omul. Un număr mic de oameni, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, au săvârșit unele fapte care încălcau principiile, dar după ce au fost emondați și îndrumați, și-au descoperit treptat propria stricăciune, apoi au intrat pe calea cea bună a realității și rămân fundamentați și astăzi. Astfel de oameni sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. Cu toate acestea, Eu îi vreau pe cei onești; dacă tu ești o persoană cinstită și care acționează conform principiului, atunci tu poți fi un prieten apropiat al lui Dumnezeu. Dacă în acțiunile tale nu jignești firea lui Dumnezeu și cauți intențiile lui Dumnezeu și ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci credința ta este la nivelul cerut. Cine nu se teme de Dumnezeu și nu are o inimă care tremură de groază e foarte predispus să încalce decretele administrative ale lui Dumnezeu. Mulți Îl slujesc pe Dumnezeu cu puterea pasiunii lor, dar nu au nicio înțelegere a decretelor administrative ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo bănuială cu privire la implicațiile cuvintelor Sale. Și astfel, cu intențiile lor bune, deseori sfârșesc prin a face lucruri care tulbură gestionarea lui Dumnezeu. În cazuri grave, ei sunt excluși din casa lui Dumnezeu, lipsiți de orice altă șansă de a-L urma, și sunt aruncați în iad, orice asociere cu casa lui Dumnezeu luând sfârșit. Acești oameni fac lucrarea casei lui Dumnezeu prin puterea bunelor lor intenții ignorante și sfârșesc prin a mânia firea lui Dumnezeu. Oamenii își aduc căile de a sluji oficiali și domni în casa lui Dumnezeu și încearcă să le pună în practică, gândindu-se în zadar că pot fi aplicate cu ușurință și fără efort aici. Niciodată nu își închipuie că Dumnezeu nu are firea unui miel, ci a unui leu. De aceea, cei care se asociază cu Dumnezeu pentru prima dată nu sunt în stare să comunice cu El, căci inima lui Dumnezeu este diferită de cea a omului. Numai după ce înțelegi multe adevăruri poți ajunge să-L cunoști continuu pe Dumnezeu. Această cunoaștere nu este compusă din cuvinte și doctrine, dar poate fi folosită ca o comoară prin care tu intri în confidență apropiată cu Dumnezeu și ca dovadă că El Se bucură de tine. Dacă ești lipsit de realitatea cunoașterii și nu ești înzestrat cu adevărul, atunci slujirea ta înflăcărată poate aduce asupra ta doar disprețul și aversiunea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”

419. Dacă nu înțelegi firea lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să faci lucrarea pe care trebuie să o faci pentru El. Dacă nu cunoști esența lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să te temi și să te îngrozești de El; altfel, vei da dovadă numai de complezență nepăsătoare și subterfugii și, în plus, o blasfemie incorigibilă. Deși înțelegerea firii lui Dumnezeu este cu adevărat importantă, iar cunoașterea esenței lui Dumnezeu nu poate fi trecută cu vederea, nimeni nu a examinat vreodată până la capăt și nu a cercetat amănunțit aceste lucruri. Este limpede ca bună ziua că ați respins cu toții decretele administrative pe care le-am proclamat. Dacă nu înțelegeți firea lui Dumnezeu, foarte probabil Îi veți ofensa ușor firea. Ofensarea firii Lui echivalează cu provocarea mâniei lui Dumnezeu Însuși, caz în care rodul ultim al acțiunilor tale va fi încălcarea decretelor administrative. Acum, ar trebui să conștientizezi că, atunci când cunoști esența lui Dumnezeu poți să-I cunoști și esența – și când înțelegi firea lui Dumnezeu, vei fi înțeles, de asemenea, și decretele administrative. E de prisos să spun că o mare parte din conținutul decretelor administrative are legătură cu firea lui Dumnezeu, însă nu întreaga Lui firea este exprimată în acestea; prin urmare, trebuie să mai faceți un pas înainte pentru a vă dezvolta înțelegerea firii lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”

420. Dumnezeu este un Dumnezeu viu și, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situații, atitudinea Lui față de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici o mână de aer gol. A ajunge să cunoști atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să învețe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot, puțin câte puțin, să cunoască firea lui Dumnezeu și să ajungă să-I înțeleagă inima. Când ajungi treptat să înțelegi inima lui Dumnezeu, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înțelegi pe Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să-L limitezi. Odată ce încetezi să-L limitezi pe Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să-L ofensezi și, fără să-ți dai seama, Dumnezeu te va călăuzi către a-L cunoaște; asta îți va umple inima de teamă față de El. Vei înceta apoi să-L mai definești pe Dumnezeu prin cuvintele și doctrinele sau teoriile pe care ți le-ai însușit. În schimb, căutând mereu dorințele lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ți dai seama, vei deveni o persoană care este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută și de neatins de oameni, dar, în ceea ce-L privește, acțiunile fiecărui om în parte – laolaltă cu atitudinea lor față de El – nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci și vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască și să înțeleagă foarte clar. Poate că te întrebi mereu: „Știe Dumnezeu ce fac aici? Știe El la ce mă gândesc acum? Poate că știe și poate că nu”. Dacă adopți acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu și crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea și existența Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când vei trezi mânia Lui, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar care tot n-au câștigat adevărul-realitate, și care cu atât mai puțin au înțeles intențiile lui Dumnezeu. În ceea ce privește viețile și staturile acestor oameni nu există niciun progres, ei aderând doar la cele mai superficiale doctrine. Asta pentru că acești oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața însăși și niciodată nu au întâmpinat și acceptat existența Lui. Crezi că Dumnezeu e plin de bucurie după ce vede astfel de oameni? Îl mângâie ei? Astfel, modul în care cred oamenii în Dumnezeu e cel care le hotărăște soarta. În ceea ce privește modul în care oamenii Îl caută sau Îl abordează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca și cum ar fi o mână de aer gol care-ți plutește pe la ceafă; gândește-te mereu la Dumnezeul în care crezi ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu Se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inima fiecăruia, observând ce pui la cale, urmărindu-ți fiecare cuvânt și fiecare faptă, cum te comporți și văzând care este atitudinea ta față de El. Indiferent dacă ești dispus sau nu să te încredințezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile și gândurile tale cele mai intime sunt dezvăluite înaintea lui Dumnezeu și cercetate de El. Datorită comportamentului tău, datorită faptelor tale și a atitudinii tale față de El, părerea și atitudinea lui Dumnezeu despre tine se schimbă în mod constant. Aș vrea să ofer niște sfaturi unora: nu vă lăsați ca niște prunci în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El ar trebui să vă adore, ca și cum El nu ar putea niciodată să vă părăsească și ca și cum atitudinea Lui față de voi ar fi fixă și nu s-ar putea schimba niciodată și vă sfătuiesc să nu mai visați! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte și cinstit în abordarea lucrării de cucerire și mântuire a oamenilor. Aceasta este gestionarea Lui. El tratează fiecare om în mod serios, și nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni nu este una care răsfață sau răzgâie, și nici mila și toleranța Lui față de omenire nu sunt indulgente sau neatente. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni implică prețuirea, compătimirea și respectarea vieții; mila și toleranța Lui transmit așteptările Lui de la ei și sunt ceea ce îi trebuie omenirii pentru a supraviețui. Dumnezeu este viu și există efectiv; atitudinea Lui față de omenire este principială, nu este deloc un tip de reglementare și se poate schimba. Planurile Lui pentru omenire se schimbă treptat și se transformă cu timpul, în funcție de împrejurările care apar și odată cu atitudinea fiecărui om în parte. Așadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esența lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui se va manifesta în momente și contexte diferite. S-ar putea să nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă și să folosești propriile noțiuni pentru a-ți imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Totuși, există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere și, folosind propriile noțiuni pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu acționează așa cum crezi tu că o face și nici nu va trata această chestiune așa cum spui tu că o va face. Așadar, îți amintesc să fii atent și prudent în abordarea ta față de tot ceea ce te înconjoară și să înveți cum să practici conform principiul de „a urma calea lui Dumnezeu, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău” în toate lucrurile. Trebuie să dezvolți o înțelegere corectă cu privire la chestiunile ce țin de intențiile și atitudinea lui Dumnezeu, trebuie să găsești oameni luminați care să-ți comunice aceste chestiuni și să cauți cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinței tale drept o marionetă – judecându-L după bunul plac, ajungând la concluzii arbitrare în ceea ce-L privește și abordându-L cu o atitudine nerespectuoasă. În timp ce Dumnezeu îți aduce mântuirea și îți stabilește finalul, s-ar putea să îți acorde milă sau toleranță sau judecată și mustrare, dar, în orice caz, atitudinea Lui față de tine nu e fixă. Aceasta depinde de atitudinea ta față de Dumnezeu, cât și de cum Îl înțelegi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

421. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu Îl au mereu în inima lor și-năuntrul lor poartă întotdeauna o inimă cu frică de Dumnezeu și care Îl iubește pe Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile cu prudență și precauție și tot ceea ce fac ei ar trebui să fie potrivit cerințelor Lui și să-I poată mulțumi inima. Nu ar trebui să fie încăpățânați, făcând orice le place; aceasta nu se potrivește unui caracter evlavios. Oamenii nu trebuie să alerge înnebuniți, fluturând steagul lui Dumnezeu peste tot, mândrindu-se și înșelând pretutindeni; acesta este cel mai rebel tip de comportament. Familiile au reguli proprii, iar națiunile au legile lor – și nu cu atât mai mult stau astfel lucrurile în casa lui Dumnezeu? Nu are standarde cu atât mai stricte? Nu are cu atât mai multe decrete administrative? Oamenii sunt liberi să facă ceea ce doresc, dar decretele administrative ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate după bunul plac. Dumnezeu este un Dumnezeu care nu tolerează ofensele din partea oamenilor; este un Dumnezeu care îi condamnă pe oameni la moarte. Oare oamenii chiar nu știu asta deja?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

422. În fiecare epocă din lucrarea lui Dumnezeu, El le transmite oamenilor anumite cuvinte și le spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept calea pe care oamenii ar trebui să o respecte, calea pe care ar trebui să o urmeze, calea care le permite să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, și calea pe care oamenii ar trebui să o pună în practică și să o respecte în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu rostește omenirii aceste cuvântări. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de oameni, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu în viața sa, atunci această persoană nu practică adevărul. În plus, dacă oamenii nu pun adevărul în practică, atunci nu se tem de Dumnezeu și nu se feresc de rău și nici nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu. Oamenii care nu sunt capabili să-L mulțumească pe Dumnezeu, nu pot primi slava Lui, iar astfel de oameni nu au niciun final.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

423. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să observi reglementările superficiale; mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești înainte de toate ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o sau ca pe o sarcină pe care ți-a încredințat-o ție. Atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare la care te-a pus Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard în inima ta și trebuie să te gândești că această chestiune a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să o tratezi în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea în timp ce rămâi loial lui Dumnezeu, cât și cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu și fără a-I ofensa firea. […] Și este necesar fiindcă, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte; indiferent că noi considerăm că trebuie să fim sau nu atenți la așa ceva, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu trebuie să renunțăm la ea. Toate lucrurile care se petrec ar trebui privite ca teste pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ce părere ai despre acest mod de a vedea lucrurile? Dacă ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: în sinea ta, te temi de Dumnezeu și ești dispus să te ferești de rău. Dacă ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu va fi departe de standardul temerii de Dumnezeu și feririi de rău.

Deseori, unii cred că lucrurile cărora oamenii nu le acordă multă atenție și care nu sunt menționate de obicei sunt doar fleacuri mărunte care nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de chestiune, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, când întâlnești această chestiune este exact momentul în care ar trebui să înveți o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău și ar trebui să fii mai conștient de ceea ce face Dumnezeu atunci când o întâlnești. Dumnezeu este chiar lângă tine, observându-ți fiecare cuvânt și faptă și urmărind tot ce faci și ce schimbări se petrec în gândurile tale – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii întreabă: „Dacă e adevărat, de ce nu am simțit-o?” Nu ai simțit-o deoarece nu ai respectat calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău drept cale principală; așadar, nu poți să simți subtila lucrare pe care o face Dumnezeu în oameni, care se manifestă în concordanță cu diversele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce este un lucru major? Ce e un lucru minor? Lucrurile care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în majore și minore, toate sunt importante – puteți să înțelegeți asta? (Da, putem.) În ceea ce privește lucrurile de zi cu zi, există unele pe care oamenii le consideră drept majore, iar altele care sunt privite drept fleacuri minore. De multe ori, oamenii văd aceste lucruri majore ca fiind extrem de importante și le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Totuși, în timp ce aceste lucruri importante se desfășoară, din cauza staturii imature a oamenilor și a calibrului lor slab, adesea, oamenii nu reușesc să împlinească intențiile lui Dumnezeu, nu pot să obțină nicio revelație și nu pot să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește lucrurile minore, acestea sunt pur și simplu trecute cu vederea de oameni și lăsate să le scape printre degete puțin câte puțin. Ca atare, oamenii au pierdut multe oportunități de a fi cercetați și testați înaintea lui Dumnezeu. Ce înseamnă dacă ignori mereu oamenii, evenimentele, lucrurile și situațiile pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine? Înseamnă că în fiecare zi și chiar în fiecare moment te lepezi constant de desăvârșirea ta de către Dumnezeu, cât și de conducerea Lui. Ori de câte ori Dumnezeu orchestrează o situație pentru tine, El te observă în secret, scrutându-ți inima și gândurile și ideile, urmărind modul în care gândești și cum te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – unul care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvintele lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi conștient și nici atent la ceea ce vrea Dumnezeu să îndeplinească sau la ce îți cere în mediile pe care le rânduiește pentru tine. Nu vei ști nici ce legătură au persoanele, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu nu a văzut niciun rezultat în cazul tău, cum va acționa El? După ce ai înfruntat încercările în mod repetat, nu L-ai onorat pe Dumnezeu în inima ta ca fiind măreț și nici nu ai luat în serios circumstanțele pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine și nu le-ai privit ca pe niște încercări sau teste de la Dumnezeu. În schimb, ai respins oportunitățile oferite ție de Dumnezeu, una după alta, lăsându-le să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o extremă răzvrătire pe care o afișează oamenii? (Ba da.) Se va simți Dumnezeu rănit din această cauză? (Da.) Greșit, Dumnezeu nu Se va simți rănit! Faptul că M-ați auzit spunând așa ceva v-a șocat încă o dată. S-ar putea să vă gândiți: „Nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu Se simte mereu rănit? Așadar, nu Se va simți Dumnezeu rănit? Atunci, când Se simte El rănit?” Pe scurt, Dumnezeu nu Se va simțit rănit în această situație. Așadar, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu și când se sustrag din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de asemenea oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum ar trebui să le explic din punctul Meu de vedere? În profunzime, cuvântul „disprețuiește” are conotații de dezgust și ură. Cum rămâne cu al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, „disprețuiește” este un cuvânt care reprezintă reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod; este repulsia și dezgustul extreme față de ei și astfel are drept rezultat decizia de a renunța la ei. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu și care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

424. Frica și supunerea lui Iov față de Dumnezeu reprezintă un exemplu pentru omenire, iar desăvârșirea și neprihănirea sa au fost culmea umanității pe care se cuvine să o aibă omul. Deși el nu L-a văzut pe Dumnezeu, a realizat că Dumnezeu exista cu adevărat și, datorită acestei realizări, se temea de Dumnezeu, iar datorită fricii lui de Dumnezeu, a fost capabil să I se supună. I-a dat lui Dumnezeu frâu liber să îi ia orice avea, totuși, nu s-a plâns și a căzut înaintea lui Dumnezeu și I-a spus că, tocmai în acest moment, chiar dacă i-ar lua trupul, el I-ar permite cu bucurie să facă astfel, fără să se plângă. Întreaga sa conduită se datora umanității sale desăvârșite și neprihănite. Altfel spus, ca rezultat al inocenței, onestității și bunătății sale, Iov era neclintit în realizarea și experiența sa cu privire la existența lui Dumnezeu. Pe această temelie, el avea pretenții de la sine însuși și și-a standardizat gândirea, comportamentul, conduita și principiile de acțiune înaintea lui Dumnezeu în conformitate cu îndrumarea lui de către Dumnezeu și cu faptele lui Dumnezeu, pe care le văzuse în toate lucrurile. De-a lungul timpului, experiențele sale au declanșat în el o frică reală și efectivă de Dumnezeu și l-au făcut să se ferească de rău. Aceasta era sursa integrității pe care Iov o respecta cu strictețe. Iov avea o umanitate onestă, inocentă și bună și avea o experiență efectivă a fricii de Dumnezeu, a supunerii de Dumnezeu și a feririi de rău, precum și cunoașterea faptului că „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat”. Doar datorită acestor lucruri a fost el capabil să rămână neclintit în mărturia sa în mijlocul unor astfel de atacuri haine din partea Satanei și numai datorită lor a fost el capabil să nu-L dezamăgească pe Dumnezeu și să-I ofere un răspuns satisfăcător când au venit încercările lui Dumnezeu asupra lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

425. Iov nu văzuse chipul lui Dumnezeu, nici nu auzise cuvintele rostite de Dumnezeu și cu atât mai puțin experimentase personal lucrarea lui Dumnezeu, totuși frica sa de El și mărturia din timpul încercărilor sale sunt văzute de toți și sunt apreciate, plăcute și lăudate de Dumnezeu, iar oamenii le invidiază și admiră și, chiar mai mult decât atât, le ridică în slăvi. Nu era nimic grozav sau extraordinar în privința vieții lui: exact ca orice persoană obișnuită, el a trăit o viață cu nimic ieșită din comun, mergând la lucru la răsărit și întorcându-se acasă pentru a se odihni la apus. Diferența este că, în timpul câtorva decenii întru nimic remarcabile din viața lui, el a dobândit o perspectivă asupra căii lui Dumnezeu și a înțeles și și-a dat seama de marea putere și suveranitate a lui Dumnezeu, așa cum nicio altă persoană nu o făcuse vreodată. El nu era mai inteligent decât o persoană obișnuită, viața sa nu a fost în mod special tenace și, în plus, nici nu avea abilități invizibile speciale. Ceea ce avea el, însă, era o personalitate onestă, bună și neprihănită, o personalitate care iubea corectitudinea, dreptatea și lucrurile pozitive – niciunul dintre aceste lucruri nu este deținut de majoritatea oamenilor obișnuiți. El făcea diferența între iubire și ură, avea simțul dreptății, era ferm și perseverent și acorda o minuțioasă atenție detaliilor în gândirea sa. Prin urmare, în timpul perioadei sale neremarcabile pe pământ, a văzut toate lucrurile extraordinare pe care le făcuse Dumnezeu și a văzut măreția, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, a văzut grija, bunăvoința și protecția lui Dumnezeu pentru om și a văzut cinstea și autoritatea Dumnezeului suprem. Primul motiv pentru care Iov a putut să dobândească aceste lucruri, care erau mai presus de orice persoană normală, era faptul că el avea o inimă pură, iar inima lui aparținea lui Dumnezeu și era călăuzită de Creator. Al doilea motiv era preocuparea sa: el urmărea să fie impecabil și desăvârșit și să fie cineva care respecta voia cerului, care era iubit de Dumnezeu și care respingea răul. Iov avea și urmărea aceste lucruri în timp ce nu putea să-L vadă pe Dumnezeu sau să-I audă cuvintele; deși el nu Îl văzuse niciodată, ajunsese să cunoască mijloacele prin care Dumnezeu stăpânește asupra tuturor lucrurilor și a înțeles înțelepciunea cu care face Dumnezeu asta. Deși el nu auzise niciodată cuvintele rostite de Dumnezeu, Iov știa că toate faptele de recompensare a omului și luare de la om vin de la Dumnezeu. Deși anii vieții sale nu erau diferiți de cei ai unei persoane obișnuite, el nu a permis ca lipsa de însemnătate a vieții sale să-i afecteze cunoașterea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor sau să-i afecteze urmarea căii de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău. În ochii săi, legile tuturor lucrurilor erau pline de faptele lui Dumnezeu, iar suveranitatea lui Dumnezeu putea fi văzută în orice parte a vieții unei persoane. El nu Îl văzuse pe Dumnezeu, dar era capabil să realizeze că faptele lui Dumnezeu sunt peste tot și, în timpul perioadei sale lipsite de însemnătate pe pământ, în fiecare moment al vieții sale, putea să vadă și să-și dea seama de faptele extraordinare și minunate ale lui Dumnezeu și a putut să vadă aranjamentele Lui minunate. Faptul că Dumnezeu se ascunde și tăcerea Sa nu l-au împiedicat pe Iov să își dea seama de faptele lui Dumnezeu, nici nu i-au afectat cunoștințele despre suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Viața sa reprezenta realizarea sa, în timpul vieții de cu zi, a înțelegerii suveranității și a aranjamentelor lui Dumnezeu, care este ascuns în toate lucrurile. În viața sa de zi cu zi, el a auzit și a înțeles, de asemenea, vocea inimii lui Dumnezeu și cuvintele Lui, care este tăcut în toate lucrurile, dar care Își exprimă vocea inimii și cuvintele, guvernând legile tuturor lucrurilor. Vezi, atunci, că dacă oamenii au aceeași umanitate și căutare ca Iov, atunci pot dobândi aceeași înțelegere și cunoaștere ca Iov și pot obține aceeași înțelegere și cunoaștere a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor ca Iov. Dumnezeu nu i Se înfățișase lui Iov și nici nu vorbise cu el, dar Iov a putut să fie desăvârșit și neprihănitși să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Cu alte cuvinte, fără ca Dumnezeu să i Se fi înfățișat omului sau să-i fi vorbit, faptele lui Dumnezeu în toate lucrurile și suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt suficiente pentru ca omul să devină conștient de existența, puterea și autoritatea lui Dumnezeu, iar puterea și autoritatea Sa sunt suficiente pentru a-l face pe om să urmeze calea de a se teme de Dumnezeu și de a se feri de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

426. „A se teme de Dumnezeu și a se feri de rău” și cunoașterea lui Dumnezeu sunt legate în mod indivizibil de o mulțime de fire, iar legătura dintre ele este evidentă. Dacă îți dorești să ajungi să te ferești de rău, trebuie mai întâi să ai teamă reală față de Dumnezeu; dacă îți dorești să ajungi la o teamă reală față de Dumnezeu, trebuie să ai mai întâi cunoaștere reală a lui Dumnezeu; dacă îți dorești să ajungi la cunoașterea lui Dumnezeu, trebuie să experimentezi mai întâi cuvintele lui Dumnezeu, să intri în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să experimentezi certarea și disciplina lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui; dacă îți dorești să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să te întâlnești întâi față în față cu cuvintele lui Dumnezeu, să ajungi față în față cu Dumnezeu și să-L rogi pe Dumnezeu să pregătească oameni, evenimente și lucruri, precum și toate tipurile de medii, astfel încât să poți avea oportunități de a experimenta cuvintele Sale; dacă îți dorești să te întâlnești față în față cu Dumnezeu și cu cuvintele lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să ai o inimă simplă și cinstită, o atitudine de acceptare a adevărului, hotărârea de a suporta suferința, determinarea și curajul de a te feri de rău și aspirația de a deveni o ființă creată autentică… În acest fel, mergând înainte pas cu pas, te vei apropia tot mai mult de Dumnezeu, inima ta va deveni tot mai curată iar viața ta și valoarea de a fi în viață vor deveni tot mai pline de sens și vor străluci tot mai puternic pe măsură ce ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu. Până când, într-o bună zi, vei simți că Creatorul nu mai este o enigmă, că Creatorul nu a fost niciodată ascuns de tine, că Creatorul nu Și-a ascuns niciodată fața de tine, că Creatorul nu este departe de tine, că Creatorul nu mai este Cel după care poți doar să tânjești zi și noapte, dar pe care nu-L poți percepe cu simțurile tale, că El este într-adevăr și cu adevărat paza care îți este alături și că Îți oferă viața și îți controlează destinul. Vei simți că El nu se află la orizontul îndepărtat, nici nu S-a ascuns sus în nori, că El este chiar lângă tine, fiind suveran peste toate ale tale și că El este tot ceea ce ai și El este singurul și unicul tău. Un astfel de Dumnezeu îți permite să-L iubești și să-L adori din inimă, să te simți atașat de El, să fii aproape de El, să-L admiri, să te temi că-L pierzi și să nu fii dispus să mai renunți la El, să te mai răzvrătești împotriva Lui, ori să-L mai eviți ori să-L ții la distanță. Tot ce vrei tu e să ții cont de El, îți dorești doar să I te supui, să răsplătești tot ce-ți dă El și să te predai stăpânirii Lui. Nu mai refuzi să fii ghidat, să fii aprovizionat, supravegheat și protejat de El, nu te mai împotrivești suveranității și rânduielilor pe care le are în privința ta. Îți dorești doar să-L urmezi, să-L însoțești; îți dorești doar să-L accepți ca pe singura și unica ta viață, să-L accepți ca pe singurul și unicul tău Domn, singurul și unicul tău Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

427. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și se tem de El inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care depășește sfera cunoașterii minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă intențiile; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu ar putea fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, totuși Dumnezeu a făurit o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă și, astfel, omenirea a făcut un progres nou și a avut un început nou. Ceea ce simt oamenii pentru Dumnezeu nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este teamă și dragoste; sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească și spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu au întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu o experiență destul de profundă pot înțelege iubirea de Dumnezeu; ei pot simți frumusețea Lui, că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată și astfel o putere infinită generată printre ei. Nu este spaimă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt măreția Lui și faptul că este de neofensat. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt incapabile de a-L înțelege; toți cei care se tem cu adevărat de El știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci mereu se împotrivește noțiunilor lor. El nu are nevoie ca oamenii să-L admire pe deplin sau să dea impresia de supunere față de El; mai degrabă ei ar trebui să ajungă la o teamă și supunere adevărate. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată începe să aibă o inimă cu frică de El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecare și, astfel, au inimi cu frică de El. Menirea lui Dumnezeu este de a fi temut și de a I te supune, deoarece ființa și firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create și sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu există de la Sine, este etern, El nu este o ființă creată și doar Dumnezeu este vrednic de teamă și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta. Deci, toți cei care au experimentat lucrarea Lui și Îl cunosc cu adevărat încep să aibă inimi cu frică de El. Cu toate acestea, aceia care nu renunță la noțiunile lor despre El – aceia care pur și simplu nu Îl privesc ca fiind Dumnezeu – nu au inimi cu frică de El și, chiar dacă Îl urmează, nu sunt cuceriți; sunt persoane răzvrătite prin natura lor. Ce vrea El să obțină lucrând în felul acesta este ca toate ființele create să aibă inimi cu frică de Creator, să Îl adore și să se predea necondiționat stăpânirii Lui. Acesta este rezultatul final pe care toată lucrarea Lui este menită să îl obțină. Dacă oamenii care au experimentat o asemenea lucrare nu au inimi cu frică de Dumnezeu nici măcar un pic și dacă răzvrătirea lor din trecut nu se schimbă deloc, atunci ei vor fi eliminați cu siguranță. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este doar să-L admire sau să-L respecte de la distanță și nu să Îl iubească măcar puțin, atunci acesta este rezultatul la care a ajuns o persoană lipsită de o inimă iubitoare de Dumnezeu, iar acelei persoane îi lipsesc condițiile de a fi desăvârșită. Dacă atâta muncă nu poate obține iubirea adevărată a unei persoane, atunci acea persoană nu L-a câștigat pe Dumnezeu și nu urmărește sincer adevărul. O persoană care nu Îl iubește pe Dumnezeu nu iubește adevărul și, astfel, nu Îl poate câștiga pe Dumnezeu, cu atât mai puțin nu poate să primească aprobarea lui Dumnezeu. Astfel de persoane, oricum experimentează lucrarea Duhului Sfânt și oricum experimentează judecata, nu sunt capabile să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Acestea sunt persoane a căror natură nu se poate schimba și care au firi extrem de odioase. Toți cei care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu vor fi eliminați, vor fi obiectele pedepsirii și vor fi pedepsiți precum cei care fac rău, să sufere mult mai mult decât cei care au săvârșit lucruri nedrepte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”