90. Credință desăvârșită prin încercări și necazuri

de Shu Chang, Coreea de Sud

Mama mea s-a îmbolnăvit în 1993, prin urmare toată familia a început să creadă în Domnul Isus. După aceasta, și-a revenit miraculos și de atunci am însoțit-o la biserică în fiecare duminică. Apoi, în primăvara anului 2000, vestea bună a întoarcerii Domnului a ajuns la noi acasă. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, ne-am convins că El este Domnul Isus întors și am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am început să citim zilnic cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, bucurându-ne de udarea și hrana oferite. Chiar m-au hrănit spiritual. La gândul că mulți oameni care tânjesc după venirea Domnului încă n-au auzit glasul lui Dumnezeu și n-au întâmpinat întoarcerea Domnului, știam că trebuie să țin seama de voia lui Dumnezeu și să le împărtășesc Evanghelia Împărăției. La scurt timp am început să fac datoria de împărtășire a Evangheliei. Dar, surprinzător, am fost arestată de PCC din cauza asta.

Se întâmpla în ianuarie 2013. Eram într-o întrunire cu șase frați și surori, când, deodată, peste 20 de polițiști au dat buzna. Doi dintre ei au strigat la noi, cu armele scoase: „Nu mișcați! Sunteți înconjurați.” Alți doi, cu bastoane electrice, au strigat: „Mâinile sus și fața la perete!” Unul dintre polițiști, înarmat, a spus: „Te urmărim de vreo două săptămâni. Ești Xiaoxiao.” M-am speriat la auzul acestora. De unde-mi știau porecla? A spus că mă urmăresc de două săptămâni, deci știau unde am fost recent? Toți acei frați și surori au fost și ei arestați? N-am putut să mă mai gândesc. Doar m-am rugat în gând pentru ceilalți. După pregătirile făcute de polițiști, știam că n-o să scap ușor. Îngrijorată, L-am strigat pe Dumnezeu. Atunci mi-au venit în minte aceste cuvinte ale Sale: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta; […] Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele Lui m-au liniștit. Știam că totul este în mâinile Lui, chiar și acei polițiști. Dumnezeu era forța mea. Trebuia să mă rog și să mă bazez pe El. Am realizat că fusesem urmărită de poliție atât timp fără să știu, provocând o mare problemă bisericii. M-am detestat că fusesem așa neștiutoare și înceată. În acel punct puteam doar să mă rog pentru frați și surori. M-am rugat, luând această decizie: „Oricum m-ar tortura poliția, nu-i voi trăda niciodată pe frați și surori. Nu voi fi o iudă trădându-L pe Dumnezeu.” Mi-a fost mai puțin teamă după rugăciune. Eram plină de credință și putere.

Poliția a întors casa cu susul în jos, ca niște bandiți. Ne-au confiscat telefoanele, opt playere video, patru tablete, zeci de cărți evanghelice și 10.000 de yuani. M-au dus cu alte două surori în living și ne-au pus să ne ghemuim pe podea. Chiar atunci, a început să se audă dintr-un dormitor cum sunt bătuți fără oprire frații. Am întrebat, revoltată: „Doar credem în Dumnezeu, n-am făcut nimic ilegal. De ce ne arestați?” Unul din polițiști a spus cu ură: „Credința e o încălcare a legii, e o infracțiune. Dacă Partidul Comunist spune că încălcați legea, asta faceți. Partidul nu permite credința în Dumnezeu, dar voi îndrăzniți asta pe teritoriul lui. Înseamnă că vă opuneți Partidului. Vă căutați moartea!” Am spus: „Libertatea credinței nu e garantată legal?” Au răspuns râzând: „Habar n-ai de nimic! Libertatea credinței e doar de ochii lumii, să vadă străinii, dar asta primiți voi, credincioșii!” Spunând asta, m-a plesnit peste față, iar o polițistă a venit și mi-a dat peste braț. M-am înfuriat și mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Partidul Comunist aflat la putere e, de fapt, Satana la putere. Toate legile lor sunt menite să înșele. Le spun străinilor că există libertatea credinței, dar în realitate nu permit nimănui să creadă în Dumnezeu și să meargă pe calea cea dreaptă. Nu permit nimic pozitiv. Îi arestează în masă pe creștini și le fac rău. Acei polițiști erau doar bandiți și tâlhari în uniformă. Era ridicol să încerc să discut rațional cu ei! Când m-au băgat în mașină, am văzut că erau peste o duzină de mașini ale poliției care ne înconjurau.

La Brigada de Securitate Națională, un polițist mi-a zis: „Am prins un pește mare cu tine. Știm totul despre tine. Știm fiecare oraș, fiecare județ în care ai fost în ultimele două săptămâni. Sigur ești o conducătoare de biserică, altfel n-am fi mobilizat o asemenea forță ca să te prindem. N-o să te interogăm aici. Avem un «loc drăguț» pentru asta. Mă tem că o să te copleșească!” Abia atunci am realizat că m-au confundat cu o conducătoare a bisericii. Am fost puțin ușurată, știind că adevărații conducători ar fi puțin mai în siguranță. Dar tot eram îngrijorată. Știam că n-aveau să mă lase să scap ușor, crezând că sunt o conducătoare. Nu știam cum aveau să mă tortureze. M-am rugat lui Dumnezeu pentru credință și putere, să mă ajute să mărturisesc ferm. După ora 11 în acea seară, m-au băgat într-o mașină de poliție să mă ducă în acel «loc drăguț». În mașină, un polițist a zis: „Nu știți să vă ocupați de credincioșii în Dumnezeu Atotputernic. Trebuie să fiți foarte duri ca să scoateți ceva de la ei. Trebuie să facem orice funcționează, altfel poate nu mărturisesc.” Celălalt polițist a spus: „Da, cu siguranță. Se spune că ai cel mai bun truc pentru credincioșii aceștia. De asta te-am adus aici.” Auzind asta, m-am întrebat ce fel de tortură îmi pregăteau. M-am rugat în gând lui Dumnezeu și mi-au venit în minte aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). „Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere în credința mea. Știam că viața și sufletul meu erau în mâinile Lui. Am decis să mă supun rânduielilor Sale și să nu-L trădez niciodată, chiar dacă asta mi-ar aduce moartea!

M-au dus la postul de poliție județean. Imediat ce-am intrat în camera de interogare, am auzit un frate plângând amarnic. Un polițist a ordonat să se închidă echipamentul de supraveghere și alți doi au venit și m-au încătușat, cu mâna dreaptă peste umăr și cu stânga în sus, la spate. Au tras de cătușe în sus și în jos. Simțeam că mi se rup mâinile. După asta, au băgat un braț al scaunului de tortură între brațele și spatele meu. Simțeam că brațele îmi sunt smulse. Mă durea atât de tare, încât transpirația îmi curgea pe față. Un polițist a tras de cătușe și a spus: „Te doare? Cum te simți?” Altul a zis râzând: „De ce nu lucrezi ca escortă? Atunci nu te-am aresta.” Ceilalți au izbucnit în râs. Lipsa lor totală de rușine mi-a făcut greață. Nu mi-am imaginat niciodată că niște polițiști ar putea spune ceva așa dezgustător. Sunt mai josnici decât niște bestii! Apoi unul dintre ei a zis: „Să nu grăbim interogatoriul. Până la urmă, o să vrea să ne spună ce știe. De acum înainte, n-o lăsați să mănânce, să doarmă sau să meargă la baie. Să vedem cât rezistă!” Apoi m-a tras tare de brațe, răsucindu-le așa cum erau încătușate de bara metalică de la nivelul taliei. Nu puteam să stau în genunchi sau să mă ridic, iar spatele și picioarele au început să mă doară în scurt timp. Nu m-au lăsat să dorm, nici măcar să-mi închid ochii. Imediat ce mi se închideau ochii, polițiștii dădeau cu pumnii sau picioarele în masă, în scaun sau în barele metalice. În plus, îmi țipau în ureche sau făceau tot felul de sunete ciudate ca să mă sperie. Eram într-o stare de alertă maximă și n-am avut niciun moment de liniște. M-am rugat în gând lui Dumnezeu și atunci m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci” („Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință. Merita să sufăr orice ca să dobândesc adevărul. Trebuia să rezist, oricât de mult aș suferi. Eram hotărâtă să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana.

Dimineața următoare, șase sau șapte ofițeri au venit să mă interogheze despre locul unde se află fondurile bisericii și cine sunt conducătorii superiori. M-au lovit cu cruzime când n-am vrut să le spun nimic. Imediat după ce au plecat, au venit alții să-mi pună aceleași întrebări. M-au interogat fără oprire, 24 de ore pe zi. După patru zile, tot corpul îmi era umflat, iar gambele deveniseră cât coapsele de groase. Eram înfometată și epuizată. O polițistă m-a văzut că ațipesc și m-a lovit peste picioare cât de tare a putut. Nu-mi mai simțeam partea de jos a corpului și spatele mă durea înfiorător, de parcă ar fi fost rupt. Ochii îmi erau umflați și mă usturau groaznic, ca și cum mi-ar sări din orbite. Era incredibil de dureros. Ideea de a-mi închide ochii sau de a-mi odihni picioarele chiar și o clipă părea un adevărat lux. Nu știam cât mai aveau de gând să mă tortureze. Simțeam că trupul meu își atinsese limita, că nu mai pot rezista. Eram foarte slabă în inima mea. M-am rugat lui Dumnezeu pentru credință și putere. Atunci m-am gândit la aceste imnuri din cuvintele lui Dumnezeu: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” („Cântecul biruitorilor” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). „În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; dar ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu până la sfârșit și să îți epuizezi toată energia pentru El. Ce poate să facă, în numele lui Dumnezeu, o ființă creată?” („O ființă creată ar trebui să fie la mila lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cuvintele lui Dumnezeu m-au încurajat și mi-au sporit puterea. Fusesem supusă unor torturi nemiloase, dar El rămăsese lângă mine și mă îndruma prin cuvintele Sale. Știam că trec prin acel fel de încercări pentru ca El să-mi desăvârșească credința. Trebuia să dau o mărturie victorioasă în fața marelui balaur roșu. Dacă-L trădam pe Dumnezeu din teama de suferință trupească, viața mea n-ar mai avea valoare. Ar fi o mare umilință. M-am gândit retrospectiv la toate acele epoci în care apostolii și profeții erau persecutați și înfruntau moartea. Toți și-au păstrat credința în Dumnezeu și au fost martori răsunători pentru El. Eram torturată de poliție cu permisiunea Lui. Statura mea era mică și nu mă puteam compara cu sfinții de pe vremuri, dar eram foarte norocoasă pentru șansa de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Eram dispusă să-mi risc viața ca să mărturisesc ferm pentru El, să-I aduc puțină alinare. Gândul la cuvintele Sale mi-a alinat puțin și durerea fizică. Văzând că ațipesc, căpitanul m-a apucat de păr, mi-a smucit capul înainte și înapoi și m-a lovit cu pumnul peste cap și piept. Nu mă lăsau nici să merg la baie, spunând să aștept până la o anumită oră. Când mergeam la baie, câțiva polițiști bărbați stăteau lângă toaletă și spuneau tot soiul de mârșăvii. Îmi era atât de rușine, că-mi venea să mor. Atunci m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație.» Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși nici unul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni” („Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Luminarea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat că umilința și tortura pentru credință însemnau să suferi de dragul dreptății. Harul lui Dumnezeu mi-a dat șansa să fiu martoră; era o onoare pentru mine. Dar, când mi-a fost puțin rușine și am trecut printr-o mică suferință fizică, mi-am pierdut credința în Dumnezeu și chiar m-am gândit la moarte. Am pus prea mare preț pe gloria personală sau pe umilință. Ce fel de mărturie era asta? Hotărâsem să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu chiar cu prețul vieții, dar mă gândeam să închei totul doar din cauza unei mici suferințe trupești. Nu cădeam într-unul din vicleșugurile Satanei? Nu încerca Satana să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu? Nu puteam să dau înapoi și să fiu batjocura Satanei. Trebuia să continui să trăiesc, să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să-i aduc rușine Satanei! Odată ce-am înțeles voia lui Dumnezeu, am spus această rugăciune: „Dumnezeule, sunt dispusă să mă las în mâinile Tale. Oricum m-ar tortura Satana, voi mărturisi ferm pentru Tine și nu Te voi trăda niciodată. Îți voi respecta orchestrările și rânduielile în toate!” Această rugăciune m-a întărit.

În camera de interogare, polițiștii au pornit un computer și mi-au arătat poze cu niște surori, ca să le identific. Au spus că, pe 24 ianuarie, pe la ora 14:00 au arestat frați și surori din câteva locuri diferite. Era o operațiune coordonată. Am fost furioasă. Văzând că nu răspund, m-au amenințat amândoi, spunând lucruri precum: „Deja știm totul despre voi. N-are rost să te opui. Toți ceilalți au vorbit, la ce bun să reziști de dragul lor? Chiar dacă îți dăm drumul acum, biserica ta n-o să te primească înapoi. Fii deșteaptă. Spune-ne cine sunt conducătorii superiori și unde sunt fondurile bisericii. O să te lăsăm acasă la timp pentru sărbătoarea de Anul Nou.” Tot n-am spus nimic, așa că au urlat la mine: „Dacă nu ne spui unde sunt banii bisericii, te dezbrăcăm, te atârnăm de tavan și te snopim în bătaie. O să ne facă mare plăcere.” M-am speriat auzind acestea. Am văzut că acei diavoli sunt în stare de orice și nu știam dacă o să rezist. Eram la capătul puterilor și nu știam ce aveau de gând să-mi facă în acea noapte. Frica și tristețea veneau în valuri și m-am simțit extrem de neajutorată. M-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu și să-I cer protecția. După rugăciune, m-am gândit la aceste cuvinte ale Sale: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul. Deși, în definiția «trupului», se spune că trupul este stricat de Satana, dacă oamenii vor renunța, cu adevărat, la ei înșiși și nu vor fi mânați de Satana, atunci nimeni nu va putea să-i învingă” („Capitolul 36” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Prin luminarea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că mă temeam îngrozitor de rușine și de moarte. Satana îmi acaparase slăbiciunile ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Era șiretlicul lui. Dacă puteam să-mi risc viața, ce altceva n-aș putea face? Am văzut și că modul în care mă tratau nu-mi aducea rușine, ci arăta doar răutatea și josnicia poliției. Trupul meu nu valorează nimic. Am fost dispusă să-mi sacrific viața ca să fiu martoră pentru Dumnezeu și să-l fac pe Satana de ocară. Știam că mărturia pentru Dumnezeu ar fi valoroasă, că n-aș fi trăit în zadar. La acest gând, nu m-am mai temut. Eram plină de putere și credință.

Pe la ora 13:00 în acea după-amiază, inima a început să-mi bată repede și respiram cu dificultate. Picioarele îmi erau slăbite și m-am prăbușit pe podea. Văzându-mă în acea stare, au spus doar: „N-are rost să te prefaci că ești pe moarte. Nu te lăsăm să te duci. Comitetul Central spune că nu contează dacă omorâm în bătaie un credincios. Un mort în plus e un credincios în minus! Am putea să săpăm o groapă și să-ți aruncăm cadavrul. Nimeni n-o să știe.” Mai târziu, au văzut că într-adevăr nu mă simt bine și, temându-se să nu mor și să-și piardă sursa de informații, m-au dus la spital pentru un consult. Doctorul a spus că aveam o problemă de inimă din cauza extenuării și că ar trebui să mănânc și să mă odihnesc. Dar lor nu le păsa dacă trăiesc sau mor. La jumătate de oră după ce m-am întors de la spital, m-au încătușat din nou de barele metalice. Văzând că nu ajung nicăieri cu abordarea lor dură, au trecut la una mai blândă. Unul dintre polițiști mi-a spus cu un ton blând fals că nu e împotriva credinței în Domnul și că bunica lui e creștină. A mai zis și că n-are prietenă și, văzând cât sunt de drăguță, i-ar plăcea să găsească o prietenă ca mine. Altul a zis apoi: „Chiar dacă nu te gândești la tine, gândește-te la părinții tăi. Anul Nou Chinezesc e aproape și toți sunt cu familiile lor. Dar tu ești aici, suferind. Părinții tăi ar fi așa triști dacă ar afla.” Un alt polițist a adăugat: „Am un copil de vârsta ta și detest să te văd suferind așa. Spune-mi de ce ai nevoie. Eu am ultimul cuvânt aici. Pot să-ți găsesc și de lucru. Poți să-mi spui doar mie orice știi.” Acest comportament mieros din partea lor mi-a provocat greață. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Voi trebuie să fiți treji și să așteptați în fiecare moment și trebuie să vă rugați mai mult înaintea Mea. Trebuie să recunoașteți diferitele uneltiri și planuri viclene ale Satanei, să recunoașteți spiritele, să cunoașteți oamenii și să fiți capabili să deosebiți toate felurile de oameni, evenimente și lucruri” („Capitolul 17” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Satana încerca să-mi folosească emoțiile și niște mici favoruri ca să mă cumpere, să mă ispitească să-L trădez pe Dumnezeu. Era nerușinat și demn de dispreț! Știam că nu mă pot lăsa înșelată de vicleșugurile Satanei. După aceasta, indiferent cum m-au amenințat sau ispitit, n-am scos un cuvânt. Veneau în grupuri de șase sau șapte și mă interogau pe rând opt zile și nopți. Foloseau intimidări, amenințări și tortură ca să-mi smulgă o mărturie, dar n-au obținut nicio informație de la mine. În cele din urmă, unul dintre polițiști a spus: „Ești incredibil de hotărâtă, iar Dumnezeul tău e mare.” Am fost fericită la auzul acestora. Îl văzusem pe Satana rușinat și învins.

M-au dus la un centru de detenție după aceasta. Acolo, o polițistă mi-a făcut o percheziție corporală cu camera de supraveghere pornită. Ajunsă în celulă, celelalte deținute m-au privit cu sălbăticie, iar gardienii le-au ațâțat, spunând: „Asta e altă credincioasă. Să aveți «mare grijă» de ea.” Până să mă pot acomoda, o deținută mi-a ordonat să fac un duș rece. Tremuram în timp ce aruncau cu apă rece pe mine. Celelalte deținute stăteau pe margine și râdeau. A trebuit să car zilnic zeci de găleți de apă ca să spăl baia, să fac curățenie și la mese îmi dădeau intenționat mai puțină mâncare. Nu eram niciodată sătulă. Noaptea îmi loveau cu putere patul ca să nu pot dormi. Eram speriată și inima îmi sărea din piept. A fost groaznic. Mai târziu, m-au pus să dorm singură, pe cimentul rece. În plus, gardianul le instiga pe deținuta șefă și pe unele criminale să mă chinuie, iar poliția mă interoga și mă amenința mereu, spunând: „Ai comis o infracțiune politică. Nimănui nu i-ar păsa dacă ai muri. Dacă nu vorbești, o să te ținem aici pe termen nedefinit. Nu spera să mai ieși de aici!” Mă simțeam groaznic auzind toate astea. Fiecare zi din acele patru luni a fost o tortură și chiar nu mai rezistam. Nu știam când o să se termine totul. Simțeam că nu am puterea să continui. Eram foarte slăbită. Îmi doream moartea ca să scap de durere. M-am rugat lui Dumnezeu în toiul durerii, plângând amarnic. M-am gândit cum Se întrupase Dumnezeu, venind pe pământ ca să exprime adevărul și să mântuiască omenirea. Mă bucurasem de udarea și hrana cuvintelor Sale, dar voiam să părăsesc această lume înainte de a-I răsplăti iubirea. Eram plină de vinovăție și regrete; mă simțeam groaznic, ca și cum aș fi primit o lovitură în inimă. Atunci m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). „Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. […] Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” („Practica (2)” din Cuvântul Se arată în trup). M-am rușinat în fața acestor cuvinte ale lui Dumnezeu. El S-a întrupat și a venit pe pământ să exprime atâtea adevăruri pentru a ne hrăni, iar acum, când avea nevoie ca oamenii să fie martori pentru El, voiam să scap din acea situație prin moarte doar pentru că trecusem prin puțină umilință și suferință fizică. Nu era o supunere adevărată. Nu era o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? M-am gândit cum Iov pierduse toată avuția și copiii, cum suferise chinul bolii, dar nu L-a învinovățit niciodată pe Dumnezeu. A continuat să-I slăvească numele și I s-a supus. A fost o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. De-a lungul veacurilor, discipoli și profeți și-au dăruit viața și și-au vărsat sângele pentru El. Mă bucurasem de atât de multe de la Dumnezeu, dar ce sacrificasem pentru El? Eram egoistă și josnică, nu meritam prețul plătit de Dumnezeu pentru mine. Nu eram demnă nici măcar să mă numesc om! M-am căit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, am greșit. N-ar trebui să mă gândesc la moarte. Vreau să fiu ca Iov, ca Petru. Indiferent cu ce mă confrunt, vreau să mărturisesc ferm pentru Tine.” Rugăciunea mi-a dat puterea de a înfrunta orice ar fi urmat. La scurt timp, deținuta șefă a fost transferată la închisoare ca să-și execute sentința și au venit alte câteva deținute, care au început să aibă grijă de mine. Mi-au dat obiecte de uz zilnic și haine pentru acel anotimp. Știam că era orchestrarea și rânduiala lui Dumnezeu. Așa cum spun și cuvintele Lui: „Oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” („Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se arată în trup).

Mai târziu, am cunoscut o soră în centrul de detenție. A fost foarte emoționant. Am copiat în secret cuvinte ale lui Dumnezeu pentru încurajare și părtășie. Inima îmi era plină și veselă. Apoi, într-o zi din septembrie, poliția a venit din nou să mă interogheze. M-au fotografiat imediat ce-am intrat în camera de interogare și au spus că o vor folosi pe internet, ca să-mi afle identitatea. M-au amenințat spunând: „Cazul tău e aproape decis. Nici nu te gândi că o să ieși de aici! Politica Partidului Comunist față de creștini e să transforme pedepsele de un an în trei și pe cele de trei ani în șapte ani. Pot fi omorâți în bătaie dintr-un capriciu și nimeni nu-i tras la răspundere. O să vedem cât poți să reziști.” Văzând cât de rău și josnic e PCC, l-am urât și mai mult pe diavolul Satana. În niciun caz n-aveam să capitulez și să-L trădez pe Dumnezeu. Le-am spus serioasă: „Poți să-ți iei gândul. N-am nicio intenție să ies. Cât timp pot să-L cunosc pe Dumnezeu și să mărturisesc ferm pentru Creator în viața mea, o să merite, chiar dacă mor aici!” Polițiștii au ieșit val-vârtej, furioși.

Am fost eliberată în noiembrie 2013, după ce am fost deținută ilegal 10 luni de autorități. Deși suferisem fizic când am fost arestată de Partidul Comunist, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat tot timpul, îndrumându-mă să înving ispitele Satanei și să mărturisesc ferm. Am experimentat pe deplin puterea și autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu și credința mea a sporit. Am văzut clar și esența diabolică a PCC de ură și dușmănie față de Dumnezeu. I-am întors spatele și l-am respins și mi-am întărit hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!

Anterior: 89. Bătălia împotriva spălării creierului

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

10. Eliberarea inimii

de Zheng Xin, Statele UniteÎn octombrie 2016, soțul meu și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă pe când eram în...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte

Contactează-ne pe Messenger