II. Interesele antihriștilor

D. Perspectivele și destinul lor

Data trecută, am avut părtășie despre punctul patru din interesele antihriștilor: perspectivele și destinul lor, care este împărțit în cinci puncte suplimentare. Mai întâi, vă rog să analizați aceste cinci puncte. (1. Cum tratează antihriștii cuvintele lui Dumnezeu; 2. Felul în care antihriștii își abordează datoria; 3. Cum tratează antihriștii emondarea; 4. Cum abordează antihriștii titlul de „prestator de servicii”; 5. Felul în care antihriștii își abordează statutul în biserică.) Data trecută, am avut părtășie despre primul dintre aceste puncte: „Cum tratează antihriștii cuvintele lui Dumnezeu.” Mai întâi, am folosit cuvântul „studiu” pentru a expune una dintre atitudinile principale ale antihriștilor în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu. „Studiul” este atitudinea principală și fundamentală a oamenilor precum antihriștii, în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu. Ei nu tratează deloc cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de acceptare sau supunere ci, în schimb, le scrutează. Nu acceptă, nici nu privesc sub nicio formă cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau calea căreia oamenii ar trebui să-i rămână fideli și nu tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de căutare a adevărului sau de acceptare a acestuia. În schimb, scopul lor în toate constă în propriile dorințe și ambiții, propriile perspective și propriul destin și, în cuvintele lui Dumnezeu, ei caută destinațiile, perspectivele și destinul pe care îl doresc. Una dintre atitudinile principale în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu este că le corelează, în orice privință, cu perspectivele și destinul lor. Judecând după atitudinea lor în felul în care Îi tratează cuvintele, natura-esență a unor asemenea persoane este aceea că nu cred cu adevărat în cuvintele lui Dumnezeu, nu le acceptă sau nu se supun acestora, ci, în schimb, le scrutează și le analizează, căutând binecuvântări și beneficii în ele, pentru a câștiga un mare avantaj. Judecând după atitudinea lor în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu, cât de mult cred în El? Au credință adevărată în El? Judecând după esența lor, nu au credință adevărată în Dumnezeu. Atunci de ce mai păstrează cuvintele lui Dumnezeu și le citesc? Judecând după natura-esență, intențiile și dorințele lor, din cuvintele lui Dumnezeu, nu vor să dobândească adevărul și calea de a-și schimba firea, obținând astfel mântuirea. În schimb, în cuvintele lui Dumnezeu, vor să caute toate lucrurile pe care și le doresc. Ce caută? Caută taine, caută secrete știute numai de Ceruri și caută niște doctrine înalte și cunoștințe profunde. Prin urmare, judecând după atitudinea unor asemenea persoane în felul în care tratează cuvintele lui Dumnezeu și după natura-esență pe care o au, ei sunt neîncrezători în toată regula. Nu vor decât o destinație bună, perspective bune și un destin bun. Nu acceptă cu sinceritate cuvintele lui Dumnezeu, ci, în schimb, încearcă să găsească diverse oportunități și mijloace în cuvintele Lui, prin intermediul cărora să primească lucrurile pe care le vor și să-și satisfacă dorințele și ambițiile de a dobândi binecuvântări. Prin urmare, asemenea persoane nu vor privi niciodată cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau calea pe care trebuie să o urmeze. Dacă antihriștii tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o asemenea atitudine, atunci care este atitudinea lor față de una dintre cerințele fundamentale pentru omenire din cuvintele lui Dumnezeu – să-și îndeplinească datoria de ființe create? Astăzi vom avea părtășie despre al doilea punct – felul în care antihriștii își abordează datoria – și vom expune ce manifestări și atitudini au antihriștii când își fac datoria.

2. Felul în care antihriștii își abordează datoria

Antihriștii nu tratează cuvintele lui Dumnezeu cu o atitudine de acceptare și supunere, așadar, bineînțeles că nu pot să trateze cu o atitudine de acceptare a adevărului cerința din cuvintele Sale, aceea ca oamenii să-și îndeplinească datoria de ființe create. Prin urmare, pe de o parte, se împotrivesc datoriei încredințate omului de Dumnezeu și nu vor să-și facă datoria și, pe de altă parte, se tem să nu piardă șansa de a câștiga binecuvântări. Asta duce la un fel de tranzacție. Ce tranzacție este aceea? Din cuvintele lui Dumnezeu, ei descoperă că, dacă oamenii nu își fac îndatoririle, ar putea fi eliminați, că dacă nu își fac îndatoririle de ființe create, nu vor avea nicio șansă de a dobândi adevărul și că, dacă nu își fac îndatoririle de ființe create, în viitor, s-ar putea să-și piardă binecuvântările în Împărăția Cerurilor. Ce semnifică asta? Că, dacă un om nu-și face datoria, își va pierde inevitabil șansa de a dobândi binecuvântări. După ce antihriștii au obținut astfel de informații din cuvintele lui Dumnezeu și din multe părtășii și predici, în adâncul inimii lor, încep să apară o dorință și un interes de a-și face datoria de ființe create. Oare apariția unei astfel de dorințe și a unui astfel de interes arată că ei se pot sacrifica sincer pentru Dumnezeu și că pot să-și facă sincer datoria? Judecând după natura-esență a antihriștilor, acest punct este foarte greu de atins. Și atunci ce îi determină să-și facă datoria? În inima fiecăruia, ar trebui să existe o relatare a acestui lucru și ar trebui să existe câteva povești specifice în cadrul acestei relatări. Așadar, cum arată această relatare în inima unui antihrist? El face calcule foarte fine, exacte, precise și sârguincioase, așa că nu este o relatare confuză. Când decide să-și facă datoria, mai întâi calculează: „Dacă îmi voi face datoria acum, va trebui să renunț la bucuria de a fi alături de familia mea și va trebui să renunț la cariera mea și la perspectivele mele lumești. Dacă abandonez aceste lucruri ca să-mi fac datoria, ce pot să câștig? Cuvintele lui dumnezeu spun că, în această epocă finală, cei care îl pot întâlni pe dumnezeu, care își pot îndeplini datoria în casa lui și care pot rămâne până la sfârșit sunt cei care pot dobândi binecuvântări mărețe. Având în vedere că așa spun cuvintele lui dumnezeu, presupun că el poate să facă acest lucru și să-l realizeze conform acestor cuvinte. De asemenea, dumnezeu le face multe promisiuni acestor oameni care-și pot face datoria și se pot sacrifica pentru el!” Studiind cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii interpretează multe promisiuni făcute de Dumnezeu în epoca finală oamenilor care își fac datoria și asta, împreună cu închipuirile lor personale și cu toate noțiunile create de propria analiză și propria scrutare a acestor cuvinte, creează un interes profund și un impuls față de îndeplinirea datoriei lor. Apoi merg să se roage înaintea lui Dumnezeu, unde fac promisiuni și jurăminte solemne, afirmându-și dorința de a se lepăda de toate și de a sacrifica totul pentru Dumnezeu, de a-și dedica această viață Lui și de a renunța la toate bucuriile și perspectivele trupești. Deși se roagă în felul acesta și toate cuvintele lor par corecte, numai ei și Dumnezeu știu ce gândesc în adâncul inimii. Rugăciunile și hotărârile lor par pure, ca și cum fac asta doar pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, pentru a-și face datoria și a îndeplini intențiile lui Dumnezeu, dar, în adâncul inimii lor, calculează cum pot obține binecuvântări și lucrurile pe care și le doresc prin îndeplinirea datoriei și ce pot să facă pentru a-I arăta lui Dumnezeu tot ce au plătit și pentru a-L impresiona profund cu prețul pe care l-au plătit și cu lucrurile pe care le-au făcut, astfel încât El să-Și amintească ce au făcut și, în cele din urmă, să le ofere perspectivele și binecuvântările pe care le vor. Înainte să decidă să-și facă datoria, în adâncul inimilor lor, antihriștii debordează de așteptări față de perspectivele lor, de câștigarea binecuvântărilor, a unei destinații bune și chiar a unei cununi și au încredere deplină că vor obține aceste lucruri. Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții și aspirații. Așadar, îndeplinirea datoriei lor conține sinceritatea, credința adevărată și loialitatea pe care le cere Dumnezeu? În acest moment, încă nu se pot vedea loialitatea, credința sau sinceritatea lor adevărată, pentru că toți au o mentalitate întru totul tranzacțională înainte să-și facă datoria; toți iau decizia de a-și face datoria în funcție de interese și, de asemenea, pe baza ambițiilor și dorințelor debordante pe care le aveau deja. Care este intenția antihriștilor când își fac datoria? De a face o înțelegere, de a face un schimb. Se poate spune că acestea sunt condițiile pe care le stabilesc pentru a-și face datoria: „Dacă îmi fac datoria, atunci trebuie să obțin binecuvântări și să am o destinație bună. Trebuie să obțin toate binecuvântările și beneficiile despre care dumnezeu a spus că sunt pregătite pentru omenire. Dacă nu le pot obține, atunci nu voi face această datorie.” Vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu astfel de intenții, ambiții și dorințe. Se pare că au o oarecare sinceritate și, desigur, pentru cei care sunt credincioși noi și care abia încep să-și facă datoria, se poate numi și entuziasm, dar nu există deloc credință sau loialitate reală în asta; există doar acel grad de entuziasm. Nu se poate numi sinceritate. Judecând după această atitudine pe care antihriștii o au față de datoria lor, aceasta este una complet tranzacțională și plină de dorințele lor de beneficii, precum a câștiga binecuvântări, a intra în Împărăția Cerurilor, a câștiga o cunună și a primi recompense. Așadar, din exterior, pare că mulți antihriști, înainte să fie excluși, își fac datoria și chiar s-au lepădat de mai multe lucruri și au suferit mai mult decât o persoană obișnuită. Lucrurile pe care le sacrifică și prețul pe care îl plătesc sunt egale cu cele sacrificate și plătite de Pavel și nici nu aleargă de colo colo mai puțin decât Pavel. Acesta este un lucru pe care îl poate vedea toată lumea. În ceea ce privește comportamentul lor și dorința lor de a suferi și de a plăti prețul, nu se cuvine să nu primească nimic. Cu toate acestea, Dumnezeu nu apreciază o persoană pe baza comportamentului ei exterior, ci pe baza esenței și a firii ei, a lucrurilor pe care le dezvăluie și a naturii și esenței fiecărui lucru pe care îl face. Când oamenii îi judecă și îi tratează pe alții, determină cine sunt doar pe baza comportamentului lor exterior, a cât de mult suferă și a prețului pe care îl plătesc, iar aceasta este o greșeală gravă.

Atitudinea antihriștilor în felul în care își tratează datoria a fost așa de la început. Ei vin în casa lui Dumnezeu ca să-și facă datoria cu ambiții, dorințe și tranzacții. Asta calculează și plănuiesc în adâncul inimii lor, înainte să-și facă datoria. Care este planul lor? Care este nucleul și punctul central al calculelor pe care le fac? Ținta lor este să dobândească binecuvântări, să aibă o destinație bună, iar unii oameni țintesc chiar să evite dezastrul. Aceasta este intenția lor. Tot scrutează cuvintele lui Dumnezeu, dar, oricât s-ar strădui, nu pot vedea că acestea sunt toate adevărul, că în ele se află calea de practicare și că le pot permite oamenilor să fie curățiți, să obțină schimbarea firii și mântuirea. Oricât de mult ar căuta, nu pot vedea aceste lucruri. Oricum ar citi cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce-i interesează cel mai mult și lucrurile cele mai importante pentru ei nu sunt decât binecuvântările și promisiunile pe care Dumnezeu le oferă celor care se leapădă, se sacrifică, îndură greutăți și plătesc un preț pentru El. Când găsesc în cuvintele lui Dumnezeu ceea ce consideră a fi conținutul central și cel mai important, e ca și cum au găsit un colac de salvare. Consideră că se pare că vor dobândi binecuvântări mari și cred că sunt cei mai binecuvântați și mai norocoși oameni din această epocă. Prin urmare, se bucură în adâncul inimii lor: „Am nimerit într-un moment bun în viața asta; de-a lungul veacurilor, niciunul dintre acei apostoli și profeți nu l-au întâlnit pe hristos al zilelor de pe urmă. Astăzi, îl urmez pe hristos al zilelor de pe urmă, așa că nu pot rata această ocazie de a dobândi mari binecuvântări. Aceasta este o ocazie să fiu răsplătit și să obțin o cunună! Non-credincioșii nu vor avea acest noroc și, indiferent cât de mult se bucură de viața aceasta sau cât de înalt este statutul pe care-l au, când vor veni marile dezastre, vor fi distruși cu toții. Prin urmare, trebuie să renunț la plăcerile trupești ale lumii, pentru că, oricât de mult îmi plac aceste lucruri, ele sunt temporare și efemere. Voi privi spre viitor și voi dobândi binecuvântări și recompense mai mari și o cunună mai mare!” Și, astfel, în inimile lor, se avertizează: „Când îmi fac datoria, indiferent cât de mult sufăr sau cât de mult trebuie să alerg, indiferent dacă sunt închis sau torturat și indiferent ce dificultăți întâlnesc, trebuie să perseverez, să perseverez și apoi să mai perseverez puțin! Nu mă pot descuraja, trebuie să suport toată umilința, să duc o povară grea și să perseverez până în ultima clipă. Cred că, fără îndoială, în cazul meu, se va adeveri ceea ce a spus dumnezeu: «acela care urmează până la capăt va fi mântuit».” Este vreuna dintre ideile și opiniile la care se gândesc și pe care le cred în inimile lor în conformitate cu adevărul? (Nu.) Niciuna dintre ele nu este în conformitate cu adevărul și niciuna dintre ele nu este în concordanță cu ale lui Dumnezeu cuvinte sau cu intențiile Lui – toate sunt calcule și planuri pentru propriile perspective și propriul destin. În adâncul inimii, nu îi interesează nicio cerință pentru omenire menționată în cuvintele lui Dumnezeu; nu dau nicio atenție cerințelor. În adâncul inimii, simt repulsie și împotrivire față de expunerea omenirii și de cerințele referitoare la aceasta din cuvintele lui Dumnezeu și chiar încep să aibă noțiuni, așa că, atunci când văd aceste cuvinte, simt împotrivire față de ele și se simt stânjeniți și, ulterior, trec peste ele fără să citească. Când, în cuvintele lui Dumnezeu, e vorba de îndemnuri, alinare, mementouri, milă și compasiune pentru omenire, sunt nerăbdători și nu sunt dispuși să accepte sau să asculte, considerând aceste cuvinte false. În inimile lor, simt repulsie și împotrivire față de cuvintele lui Dumnezeu de judecată și mustrare și față de lucrarea de încercare pe care o face El printre oameni, nu sunt dispuși să le accepte și le evită. În schimb, sunt foarte interesați numai de cuvinte despre promisiunile sau binecuvântările lui Dumnezeu pentru omenire și chiar le citesc frecvent, ca să satisfacă dorința nerăbdătoare a inimii lor de a dobândi binecuvântări, și abia așteaptă să fie răpiți imediat în Împărăția Cerurilor și să fie eliberați de orice suferință. Când nu mai pot persevera pe parcursul îndeplinirii datoriei lor și încep să aibă îndoieli cu privire la faptul că pot dobândi binecuvântări, iar „credința” lor se clatină, sau atunci când voința lor nu este fermă și ei vor să se retragă, citesc aceste cuvinte și le transformă în motivația lor pentru a-și face datoria. Nu încearcă niciodată să chibzuiască la adevărul din cuvintele lui Dumnezeu în niciunul dintre capitolele sau fragmentele lor și nu vor să experimenteze deloc judecata cuvintelor lui Dumnezeu, darămite să ajungă să se cunoască și să vadă clar realitatea corupției profunde a omenirii, prin intermediul acelor cuvinte ale lui Dumnezeu care expun esența coruptă a omenirii. De asemenea, se fac că nu aud intențiile, cerințele și îndemnurile lui Dumnezeu pentru omenire, nedându-le nicio atenție și tratându-le cu o atitudine necuviincioasă și indiferentă. În adâncul inimii lor, cred: „Ceea ce spune și face dumnezeu este doar o formalitate; cine poate accepta acele lucruri? Cine le poate înțelege? Cine poate practica realmente conform cuvintelor lui dumnezeu? Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt toate de prisos. Un lucru mai realist este ca oamenii să dea la schimb îndeplinirea datoriei pentru binecuvântări – nimic nu este mai realist decât acest lucru.” Așadar, tot caută în cuvintele lui Dumnezeu și, odată ce au găsit această cale, consideră că îndeplinirea datoriei este singura cale de a obține binecuvântări. Acestea sunt intențiile, scopurile și calculele cele mai intime ale antihriștilor atunci când își fac datoria. Așadar, ce manifestări și dezvăluiri, pe care le arată când își îndeplinesc datoria, le permit oamenilor să vadă că esența unor asemenea persoane este pe deplin esența unui antihrist? Nu este o întâmplare că antihriștii își pot face datoria – ei își fac datoria în mod cert cu propriile intenții și scopuri și cu dorința de a dobândi binecuvântări. Orice datorie fac, scopul și atitudinea lor sunt desigur inseparabile de dobândirea binecuvântărilor, a destinației bune, a perspectivelor bune și a destinului bun la care se gândesc și de care sunt preocupați zi și noapte. Sunt ca oamenii de afaceri care nu vorbesc despre nimic în afară de munca lor. Orice fac antihriștii este legat de faimă, câștig și statut – totul este legat de dobândirea binecuvântărilor, a perspectivelor și a destinului. În adâncul lor, inimile le sunt pline de astfel de lucruri; aceasta este natura-esență pe care o au antihriștii. Tocmai din cauza acestui tip de natură-esență, ceilalți sunt capabili să vadă clar că menirea lor finală este să fie eliminați.

În cuvintele lui Dumnezeu, El are cerințe pentru toate tipurile de oameni și are cerințe și zicale clare despre tot felul de îndatoriri și lucrări. Toate aceste cuvinte sunt cerințele lui Dumnezeu pentru omenire și aceste cerințe sunt ceea ce oamenii ar trebui să respecte, să practice și să realizeze. Ce atitudine au antihriștii față de cuvintele și cerințele lui Dumnezeu? Adoptă o atitudine de supunere? Adoptă o atitudine de acceptare smerită? Categoric nu. Având în vedere firea pe care o au, când antihriștii vin în casa lui Dumnezeu pentru a-și face datoria, pot să o facă bine, conform cerințelor lui Dumnezeu și rânduielilor casei lui Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Cu siguranță nu pot. Când antihriștii își fac datoria, primul lor gând nu este să caute principiile pe care le implică îndeplinirea datoriei lor și cerințele lui Dumnezeu sau care sunt regulile casei lui Dumnezeu. În schimb, mai întâi se interesează dacă vor fi binecuvântați sau recompensați pentru că fac această datorie. Dacă nu este cert că vor fi binecuvântați sau răsplătiți, nu sunt dispuși să facă această datorie; și chiar dacă o fac, vor fi superficiali. Antihriștii își fac datoria fără tragere de inimă pentru a obține binecuvântări. Ei se întreabă, de asemenea, dacă vor putea să se etaleze și să fie apreciați pentru faptul că fac această datorie și dacă Cel de mai sus sau Dumnezeu va ști dacă fac această datorie. Toate acestea sunt lucruri pe care le iau în considerare atunci când fac o datorie. Primul lucru pe care doresc să-l determine este ce beneficii pot obține prin faptul că fac o datorie și dacă pot fi binecuvântați. Acesta este cel mai important lucru pentru ei. Nu se gândesc niciodată cum să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu și să răsplătească iubirea lui Dumnezeu, cum să predice Evanghelia și să mărturisească pentru Dumnezeu, astfel încât oamenii să câștige mântuirea lui Dumnezeu și să obțină fericirea, cu atât mai puțin caută vreodată să înțeleagă adevărul sau să-și înlăture firile corupte și să trăiască o asemănare umană. Nu țin niciodată cont de aceste lucruri. Ei se gândesc doar dacă pot fi binecuvântați și pot obține beneficii, cum să câștige un loc, cum să dobândească statut, cum să-i facă pe oameni să-i aprecieze și cum să se distingă și să devină cei mai buni în biserică și în mulțime. Nu sunt dispuși sub nicio formă să fie adepți obișnuiți. Întotdeauna vor să fie primii în biserică, să aibă ultimul cuvânt, să devină lideri și să-i facă pe toți să-i asculte. Abia atunci pot fi mulțumiți. Puteți vedea că inimile antihriștilor sunt pline de aceste lucruri. Se sacrifică ei cu adevărat pentru Dumnezeu? Își fac cu adevărat datoria ca ființe create? (Nu.) Atunci ce vor să facă? (Să dețină putere.) Așa este. Ei spun: „În ceea ce mă privește, în lumea seculară vreau să-i întrec pe toți ceilalți. Trebuie să fiu primul în orice grup. Refuz să fiu pe locul al doilea și nu voi fi niciodată doar un secund. Vreau să fiu lider și să am ultimul cuvânt în orice grup de oameni din care fac parte. Dacă nu am ultimul cuvânt, atunci voi încerca toate mijloacele posibile pentru a vă convinge pe toți, pentru a vă face pe toți să mă apreciați și să mă alegeți ca lider. Odată ce voi avea statut, voi avea ultimul cuvânt, toată lumea va trebui să mă asculte. Va trebui să faceți lucrurile în felul meu și să fiți sub controlul meu.” Indiferent ce datorie fac antihriștii, vor încerca să se plaseze într-o poziție înaltă, într-o poziție de întâietate. Nu ar putea fi niciodată mulțumiți cu locul lor de adepți de rând. Și ce îi pasionează cel mai mult? Să stea în fața oamenilor, dând ordine și dojenindu-i, determinându-i să facă așa cum spun ei. Nu se gândesc niciodată cum să-și facă bine datoria – cu atât mai puțin, în timp ce și-o fac, caută adevărurile-principii pentru a practica adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu. În schimb, își sfărâmă creierii să caute căi de a se distinge, de a-i face pe lideri să aibă o părere bună despre ei și să-i promoveze, astfel încât ei înșiși să poată deveni lideri sau lucrători și să poată conduce oameni. Își petrec toată ziua gândindu-se și sperând la asta. Antihriștii nu sunt dispuși să fie conduși de ceilalți, nici să fie adepți de rând, cu atât mai puțin să-și facă datoria în obscuritate, fără zgomot. Indiferent care este datoria lor, dacă nu pot fi în centrul atenției, dacă nu pot fi mai presus decât ceilalți și nu îi pot conduce pe alți oameni, consideră că este plictisitor să-și facă datoria și devin negativi și delăsători. Fără laudele sau venerația celorlalți, este și mai puțin interesant pentru ei și își doresc și mai puțin să-și facă datoria. Dar dacă pot fi în centrul atenției în timp ce-și fac datoria și ajung să aibă ultimul cuvânt, se simt întăriți și vor îndura orice greutate. Ei au întotdeauna intenții personale în îndeplinirea datoriei lor și vor mereu să se distingă, ca mijloc de a-și satisface nevoia de a-i învinge pe ceilalți și a-și satisface dorințele și ambițiile. În timp ce-și fac datoria, pe lângă faptul că sunt foarte competitivi – concurează în toate privințele ca să se remarce, să fie în vârf, să ajungă deasupra celorlalți – se gândesc și cum să-și păstreze statutul, reputația și prestigiul actual. Dacă cineva le amenință statutul sau prestigiul, nimic nu îi oprește și nu arată niciun pic de milă, doborându-i și scăpând de ei. Ba chiar folosesc mijloace josnice pentru a-i suprima pe cei care sunt capabili să urmărească adevărul, care își fac datoria cu loialitate și simț al responsabilității. De asemenea, sunt plini de invidie și ură față de frații și surorile care se descurcă excelent în datoria lor. Îi urăsc mai ales pe cei care sunt sprijiniți și aprobați de frați și surori; îi consideră pe astfel de oameni o amenințare serioasă pentru ceea ce se zbat ei să obțină, pentru reputația și statutul lor și jură în inimile lor că: „Ești tu sau eu, sunt eu sau tu, nu există loc pentru amândoi și dacă nu te dobor și nu scap de tine, nu pot să trăiesc împăcat cu mine!” Sunt necruțători față de frații și surorile care exprimă o părere diferită, care îi dau în vileag sau care le amenință statutul: se gândesc la tot ce le stă în putință ca să îi aibă cu ceva la mână, ca să-i judece și să-i condamne, ca să-i discrediteze și să-i doboare și nu se vor odihni până nu o vor face. Au o singură atitudine în felul în care tratează orice persoană: dacă acea persoană le amenință statutul, o vor doborî și vor scăpa de ea. Toți adepții lor declarați sunt oameni care îi flatează și orice lucruri rele ar face acești oameni și oricât de mult rău ar face lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu, ei îi vor acoperi și îi vor proteja. În timp ce-și fac datoria, antihriștii își gestionează mereu propria faimă, câștigul și statutul, gestionându-și propria împărăție independentă. Esența faptului că își fac datoria este aceea de a lupta pentru împărăția lor independentă și pentru propriile perspective și propriul destin.

Unii antihriști conduc o echipă mică de vreo doisprezece persoane, iar alții conduc o biserică întreagă sau chiar mai mulți oameni. Indiferent câți oameni conduc, ei îi controlează deja pe aceștia când își fac îndatoririle și își exercită puterea printre ei ca niște regi. Nu îi preocupă faptul că Dumnezeu condamnă și detestă asemenea chestiuni și nu îi interesează decât să țină ferm puterea în mâinile lor și să îi controleze cu strictețe pe acei oameni din subordinea lor, pe care sunt capabili să-i controleze. Prin urmare, judecând după intențiile și motivațiile pe care antihriștii le au când își fac îndatoririle, esența lor este dușmănoasă și ticăloasă. Așadar, pe baza comportamentului lor când își fac îndatoririle, ce fire dezvăluie ei? Firea lor este și ea una dușmănoasă. Cum este caracterizată această fire dușmănoasă? Deși s-ar putea să sufere greutăți și să plătească prețul când își fac îndatoririle, niciuna dintre îndatoririle pe care le fac nu este făcută conform cuvintelor lui Dumnezeu. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, nu implementează deloc rânduielile de lucru, cu atât mai puțin caută principiile stabilite de casa lui Dumnezeu pentru fiecare sarcină. Doar își satisfac preferințele personale și dorința de putere și, de asemenea, dorința personală de a face mereu ceva. Toate acestea sunt câteva condiții pentru care antihriștii cred că pot primi o cunună. Își fac iluzii deșarte: „Dacă pur și simplu fac lucrurile în felul acesta, plătind un preț, lepădându-mă și sacrificându-mă, dumnezeu sigur îmi va da o cunună și mă va răsplăti în final!” Nu țin niciodată cont de cerințele și principiile care sunt subliniate și înaintate în mod repetat omenirii în cuvintele lui Dumnezeu și nu le iau în serios; le consideră a fi doar un set de zicale. Mentalitatea lor este: „Oricare ar fi cerințele tale, nu-mi pot slăbi puterea sau căutările și nu pot să renunț la dorințele sau ambițiile mele. Dacă nu am aceste lucruri, atunci ce impuls sau motivație am să-mi fac îndatoririle?” Acestea sunt câteva dintre manifestările antihriștilor când își fac îndatoririle. Orice ar spune cuvintele lui Dumnezeu și orice standarde și principii necesare are Cel de mai sus pentru diverse sarcini, antihriștii nu ascultă și nu dau deloc atenție. Oricât de specifice ar fi cuvintele Celui de mai sus, oricât de stringente ar fi cerințele despre acest aspect al lucrării, ei se fac că nu aud sau că nu înțeleg, acționează în continuare nesăbuit și arbitrar și se dezlănțuie la nivel inferior, făcând lucrurile conform intențiilor proprii. Cred că, dacă fac lucrurile conform cerințelor lui Dumnezeu și metodelor cerute de Cel de mai sus, își vor pierde statutul, iar puterea pe care o dețin va fi transferată și disipată. Cred că, dacă fac lucrurile conform adevărului și cerințelor din cuvintele lui Dumnezeu, acesta este un atac imperceptibil asupra puterii lor și o privare de aceasta – este o agresiune asupra reputației personale. Se gândesc: „Nu e un lucru atât de nesăbuit. Dacă vă accept opiniile, oare nu voi părea incompetent și lipsit de talent de conducător? Dacă vă accept opiniile, dacă recunosc că greșesc, atunci oare frații și surorile mele mă vor mai asculta după aceea? Voi mai avea prestigiu? Dacă fac lucrurile conform cerințelor celui de mai sus, oare nu voi pierde ocazia de a mă da mare? Oare mă vor mai venera atunci frații și surorile mele? Vor mai asculta ce spun? Dacă niciunul dintre ei nu ascultă ce spun, atunci ce rost are să fac această datorie? Cum pot continua să facă această lucrare? Dacă nu am autoritate în grup și prestigiul meu este redus și dacă toți ascultă cuvintele lui Dumnezeu și practică în conformitate cu adevărurile-principii, atunci conducerea mea nu va fi lipsită de conținut? Nu voi deveni o marionetă? Atunci, ce entuziasm voi avea ca să fac aceste lucruri? În cazul în care conducerea mea este lipsită de conținut, iar orice fac este lipsit de sens, atunci voi mai avea vreo perspectivă de viitor?” Ce vor antihriștii este să fie plasați mai presus decât toți ceilalți în orice grup, obținând astfel în schimb o cunună viitoare și recompense viitoare. Ei cred că, atât timp cât devin o figură remarcabilă și conducători ai celorlalți printre aleșii lui Dumnezeu, vor avea dreptul să primească în schimb o viitoare cunună și mari binecuvântări în viitor. Prin urmare, antihriștii nu vor slăbi niciodată puterea pe care o dețin și sub nicio formă nu-și vor slăbi vigilența. Se tem că, dacă-și vor lăsa garda jos chiar și puțin, puterea din mâinile lor va fi diminuată sau slăbită. Când își fac îndatoririle, nu le fac cât pot de bine din propria poziție, făcându-și bine îndatoririle și aducând mărturie pentru Dumnezeu conform principiilor din cuvintele Lui și cerințelor Lui. În schimb, folosesc asemenea ocazii ca să apuce strâns cununa pe care cred că sunt pe cale să o primească. Chiar dacă unii antihriști sunt capabili să se conformeze cerințelor casei lui Dumnezeu ca set de reglementări, asta tot nu poate să arate că sunt oameni care acceptă adevărul și se supun cuvintelor lui Dumnezeu. Care este motivul din spatele acestui lucru? Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, unii antihriști vor mereu să preia puterea, să-și satisfacă dorința de putere și să aibă statut și țin morală oamenilor și le dau ordine dintr-o poziție de statut, însă unii antihriști sunt diferiți și au această grijă: „Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată. Asta înseamnă că oricine riscă și face greșeli va suferi. Nu voi fi atât de prost. Indiferent cât de capabil sunt, voi investi numai treizeci de procente și voi păstra celelalte șaptezeci pentru mine, ca o plasă de siguranță – trebuie să fiu puțin reținut. Orice spune casa lui dumnezeu sau orice cere de la mine, în aparență, voi fi de acord și nu voi fi o persoană care perturbă și tulbură. Oricine ar conduce, îl voi urma și voi aproba orice spune. Voi fi bine atât timp cât rămân la reglementările date de cel de mai sus și nu le încalc. Cât despre a-mi dedica loialitatea lui dumnezeu și a mă sacrifica sincer pentru el, nu e nevoie de asta. Voi depune puțin efort în îndeplinirea datoriei mele, făcând doar atât cât să fie acceptabil și nu voi fi un prost. Orice aș face, trebuie să fiu puțin reținut ca să evit să nu mă aleg cu nimic și să ajung să nu trag niciun folos din toate astea.” Acest tip de antihrist crede că este o prostie din partea celorlalți să-și asume responsabilități în îndeplinirea îndatoririlor lor și să riște mereu ca să rezolve probleme și că el însuși nu trebuie să fie atât de prost. În inima lui, știe că, dacă cineva urmărește statutul și-și gestionează propria putere, mai devreme sau mai târziu, va fi expus, dar pentru a practica adevărul, trebuie să plătească un preț, să facă un efort, să-și ofere sinceritatea și să fie loial. Ar trebui să îndure multe greutăți și nu este dispus să o facă. Adoptă o abordare de compromis, în care nici nu riscă, nici nu dă înapoi, urmând calea de mijloc. Crede: „Voi face orice mi se cere. Doar voi face lucrurile de mântuială și cu asta basta și, dacă mi se cere să le fac mai bine, pur și simplu n-o voi face. Ca să le fac mai bine, ar trebui să plătesc un preț mai mare și să verific mai multe materiale – ar fi atât de obositor! Dacă dumnezeu mi-ar oferi recompense suplimentare pentru a o face în felul acela, atunci ar fi corect, dar cuvintele lui dumnezeu nu par să spună nimic despre recompense suplimentare. De vreme ce așa stau lucrurile, nu trebuie să sufăr și să mă epuizez; cel mai bine e s-o las moale.” Oare o asemenea persoană își poate face bine datoria? Poate dobândi adevărul? Pot primi aprobarea lui Dumnezeu cei care nu se străduiesc să ajungă la adevăr, ci, în schimb, sunt superficiali sau negativi și delăsători în lucrarea lor? Categoric nu.

Care este cea mai evidentă manifestare a unui antihrist? În primul rând, nu acceptă adevărul, lucru pe care poate să-l vadă toată lumea. Nu numai că nu acceptă sugestiile altor oameni, dar, cel mai important, nu acceptă nici emondarea. Este sigur, dincolo de orice îndoială, că antihriștii nu acceptă adevărul; dacă ar putea să accepte adevărul, atunci nu ar fi antihriști. Așadar, de ce își mai fac antihriștii îndatoririle? Care anume este intenția lor când își fac îndatoririle? „Să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni.” Urmează întrutotul această zicală în îndatoririle lor. Nu este aceasta o tranzacție? Categoric este o tranzacție. Judecând după natura acestei tranzacții, nu este aceasta o fire ticăloasă? (Ba da.) Așadar, în ce fel sunt ticăloși? Îmi poate spune cineva? (Deși antihriștii aud atât de multe adevăruri exprimate de Dumnezeu, nu le urmăresc niciodată. Se țin strâns de statutul lor și nu renunță la el, făcându-și datoria doar pentru beneficiile personale și ca să exercite putere asupra celorlalți.) Acest răspuns este oarecum corect, ai înțeles într-o oarecare măsură, dar nu este suficient de specific. Dacă știu prea bine că este greșit să facă tranzacții cu Dumnezeu, dar perseverează până la sfârșit și refuză să se căiască, atunci această problemă este gravă. În prezent, majoritatea oamenilor își fac îndatoririle cu intenția de a dobândi binecuvântări. Toți vor să se folosească de îndeplinirea îndatoririlor lor ca să fie recompensați și să obțină o cunună și nu înțeleg semnificația îndeplinirii unei datorii. Trebuie să avem părtășie în mod clar despre această problemă. Așadar, să vorbim mai întâi despre cum anume a luat naștere datoria oamenilor. Dumnezeu lucrează ca să gestioneze și să mântuiască omenirea. Sigur că Dumnezeu are cerințe de la oameni, iar aceste cerințe sunt datoria lor. Este evident că datoria oamenilor provine din lucrarea lui Dumnezeu și din cerințele Lui de la omenire. Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din omenire și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. Iar în ceea ce privește modul în care Creatorul îi tratează pe cei care pot îndeplini datoria unei ființe create și ceea ce le promite El, aceasta e o chestiune pentru Creator; nu e treaba omenirii create. Ca să vorbim puțin mai clar și mai simplu, asta depinde de Dumnezeu, iar oamenii nu au dreptul să intervină. Vei obține orice îți dă Dumnezeu, iar dacă El nu îți dă nimic, atunci nu poți spune nimic despre asta. Când o ființă creată acceptă însărcinarea dată de Dumnezeu și cooperează cu Creatorul pentru a-și îndeplini datoria și a face ceea ce poate, aceasta nu este o tranzacție sau un târg; oamenii nu ar trebui să încerce să dea la schimb expresii ale atitudinilor sau ale acțiunilor și comportamentelor lor pentru a câștiga vreo promisiune sau vreo binecuvântare de la Dumnezeu. Când Creatorul vă încredințează această lucrare, e corect și cuvenit ca, drept ființe create, să acceptați această datorie și însărcinare. Există vreun aspect tranzacțional în asta? (Nu.) În ceea ce-L privește pe Creator, El e dispus să vă încredințeze fiecăruia dintre voi îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească oamenii; iar din partea omenirii create, oamenii ar trebui să accepte cu bucurie această datorie, tratând-o drept obligația vieții lor, drept valoarea pe care ar trebui să o trăiască în această viață. Nu există nicio tranzacție aici, acesta nu e un schimb echivalent, cu atât mai puțin implică vreo recompensă sau alte afirmații pe care și le închipuie oamenii. Acesta nu e sub nicio formă un negoț, nu e vorba despre a da la schimb pentru altceva prețul pe care îl plătesc oamenii sau munca asiduă pe care o depun atunci când își îndeplinesc datoria. Dumnezeu nu a spus acest lucru niciodată și nu ar trebui să fie înțeles în felul acesta de om. Creatorul îi dă omenirii o însărcinare, iar o ființă creată, după ce primește însărcinarea pe care o dă Creatorul, se angajează să-și îndeplinească datoria. În această chestiune, în acest proces, nu există nimic tranzacțional; este un lucru destul de simplu și de adecvat. Este exact la fel ca în cazul părinților care, după ce au un copil, îl cresc fără să impună condiții sau să se plângă. Cât despre faptul că acel copil ajunge sau nu să fie devotat la maturitate, părinții lui nu au avut astfel de cerințe din ziua în care s-a născut. Nu există niciun părinte care, după ce are un copil, spune: „Îl cresc doar ca să mă slujească și să mă onoreze în viitor. Dacă nu mă va onora, îl voi sugruma chiar acum.” Nu există niciun astfel de părinte. Așadar, judecând după modul în care părinții își cresc copiii, este o obligație, o responsabilitate, nu? (Da.) Părinții își vor crește în continuare copiii, indiferent dacă aceștia sunt devotați sau nu și, indiferent de greutăți, îi vor crește până la maturitate, sperând la tot ce e mai bun pentru ei. Nu există nimic condiționat sau tranzacțional în această responsabilitate și obligație pe care părinții o au față de copilul lor. Cei care au o experiență relevantă pot înțelege asta. Majoritatea părinților nu au niciun standard obligatoriu pentru a stabili dacă le este devotat copilul lor. Dacă le este devotat, sunt puțin mai veseli decât dacă nu le-ar fi și vor fi puțin mai fericiți la bătrânețe. Dacă nu le este devotat, pur și simplu vor lăsa lucrurile așa cum sunt. Așa vor gândi majoritatea părinților care sunt oarecum deschiși la minte. În concluzie, indiferent dacă e vorba despre părinți care își cresc copiii sau de copiii care-și întrețin părinții, chestiunea ține de responsabilitate, de obligație și de rolul așteptat de la o persoană. Desigur, toate acestea sunt chestiuni mărunte în comparație cu îndeplinirea datoriei unei ființe create, dar dintre problemele lumii omenești, ele sunt printre cele mai frumoase și mai juste. E de la sine înțeles că asta se aplică și mai mult îndeplinirii datoriei de către o ființă creată. Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucru foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și El a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să satisfacă intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei. Prin urmare, în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, Dumnezeu nu te face doar să vezi un lucru clar și să înțelegi puțin adevăr, nici nu te lasă doar să te bucuri de harul și binecuvântările pe care le primești îndeplinindu-ți datoria ca ființă creată. Mai degrabă, El îți permite să fii purificat și mântuit și, în cele din urmă, să ajungi să trăiești în lumina chipului Creatorului. Această „lumină a chipului” Creatorului implică o cantitate mare de înțeles și conținut extins – nu vom vorbi despre acest lucru astăzi. Desigur, Dumnezeu va emite promisiuni și binecuvântări unor astfel de oameni și va face declarații diferite despre ei – aceasta este o altă chestiune viitoare. În ceea ce privește prezentul, ce primește oricine vine înaintea lui Dumnezeu și își face datoria de ființă creată de la Dumnezeu? Adevărul și viața, cele mai valoroase și mai frumoase lucruri în rândul omenirii. Nicio ființă creată din rândul omenirii nu poate primi ușor astfel de binecuvântări din mâna Creatorului. Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de cei de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită coroane și recompense din mâna lui Dumnezeu. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai just lucru în cel mai urât și mai ticălos. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, oare nu sunt ei ticăloși? Sunt într-adevăr foarte ticăloși! Aceasta este o manifestare a ticăloșiei lor.

În zilele de pe urmă, Dumnezeu vine întrupat să lucreze, exprimă multe adevăruri, dezvăluie umanității toate tainele planului de gestionare al lui Dumnezeu și aprovizionează cu toate adevărurile pe care oamenii trebuie să le înțeleagă și să le pătrundă pentru a fi mântuiți. Aceste adevăruri și aceste cuvinte ale lui Dumnezeu sunt comori pentru toți cei care iubesc lucrurile pozitive. Adevărurile sunt nevoile omenirii corupte și sunt comori neprețuite pentru omenire. Fiecare dintre cuvintele, cerințele și intențiile lui Dumnezeu sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le priceapă, sunt lucruri pe care oamenii trebuie să le respecte ca să poată obține mântuirea și sunt adevăruri pe care ființele umane trebuie să le dobândească. Dar antihriștii văd aceste cuvinte drept teorii și sloganuri, nici măcar nu pleacă urechea la ele și, mai rău, le disprețuiesc și le neagă. Antihriștii văd cele mai prețioase lucruri din rândul umanității drept minciunile șarlatanilor. În inimile lor, antihriștii cred că nu există Mântuitor, să nu mai vorbim de adevăr sau de lucruri pozitive în lume. Ei cred că orice este frumos și orice beneficiu trebuie câștigat de mâinile oamenilor și luat cu forța prin strădania lor. Antihriștii cred că oamenii lipsiți de ambiții și vise nu vor reuși niciodată, dar inimile lor sunt pline de aversiune și ură față de adevărul exprimat de Dumnezeu. Ei consideră că adevărurile exprimate de Dumnezeu sunt teorii și sloganuri, dar consideră că puterea, interesele, ambiția și dorința sunt cauze drepte de gestionat și de urmărit. De asemenea, folosesc serviciul pe care îl fac prin darurile lor ca pe un mijloc de a negocia cu Dumnezeu în încercarea de a intra în Împărăția cerurilor, de a obține coroane și de a se bucura de binecuvântări și mai mărețe. Nu este ticălos acest lucru? Cum interpretează ei intențiile lui Dumnezeu? Ei spun: „Dumnezeu stabilește cine este șeful văzând cine se sacrifică și suferă cel mai mult pentru el și cine plătește cel mai mare preț. El determină cine poate intra în Împărăție și cine primește coroane văzând cine este capabil să alerge de colo-colo, să vorbească elocvent și cine are spiritul unui bandit și poate să ia lucrurile cu forța. Cum a spus Pavel: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății» (2 Timotei 4:7-8).” Ei urmează aceste cuvinte ale lui Pavel și cred că acestea sunt adevărate, dar ignoră toate cerințele și afirmațiile lui Dumnezeu pentru omenire, gândind: „Aceste lucruri sunt neînsemnate. Tot ceea ce contează este că, odată ce mi-am dus lupta și mi-am terminat cursa, voi primi o coroană în final. Este adevărat. Nu asta vrea să spună dumnezeu? Dumnezeu a rostit mii și mii de cuvinte și a ținut nenumărate predici. În cele din urmă, ceea ce vrea El să le spună oamenilor este că, dacă vrei coroane și recompense, depinde de tine să lupți, să te zbați, să pui mâna și să le iei.” Nu este aceasta logica antihriștilor? În adâncul inimilor lor, așa văd mereu antihriștii lucrarea lui Dumnezeu și așa interpretează ei cuvântul și planul de gestionare al lui Dumnezeu. Firea lor este ticăloasă, nu-i așa? Ei deformează intențiile lui Dumnezeu, adevărul și toate lucrurile pozitive. Ei privesc planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii drept o negociere deșartă și văd datoria pe care Creatorul le cere oamenilor să o îndeplinească drept o expropriere, agresiune, decepție și negociere deșartă. Nu este aceasta firea ticăloasă a antihriștilor? Antihriștii cred că pentru a obține binecuvântări și a intra în Împărăția cerurilor, trebuie să obțină asta printr-o negociere și că așa este corect, rațional și cât se poate de justificat. Nu este aceasta logica ticăloasă? Nu este aceasta logica satanică? Antihriștii au întotdeauna astfel de păreri și atitudini în adâncul inimilor lor, ceea ce dovedește că firea antihriștilor este prea ticăloasă.

Din cele câteva puncte de conținut despre care tocmai am avut părtășie, ați fost capabili să vedeți firea ticăloasă a antihriștilor? (Da.) Primul punct a fost cum își tratează antihriștii datoria, nu-i așa? Așadar, cum își tratează antihriștii datoria? (Antihriștii cred că datoria lor este o tranzacție; o dau la schimb pentru propria destinație și propriile interese. Indiferent cât de mult a lucrat Dumnezeu asupra oamenilor, cât de multe cuvinte a rostit către ei și cât de multe adevăruri a exprimat către ei, ei uită toate acestea și continuă să își facă datoria cu intenția de a face o tranzacție cu Dumnezeu.) Antihriștii cred că datoria lor este o tranzacție. Își fac datoria cu intenția de a face o tranzacție și de a dobândi binecuvântări. Consideră că ar trebui să creadă în Dumnezeu de dragul de a obține binecuvântări și că este un lucru potrivit să dobândească binecuvântări, făcându-și datoria. Denaturează lucrul pozitiv care este îndeplinirea datoriei și denigrează valoarea și semnificația îndeplinirii datoriei în calitate de ființă creată, denigrând în același timp și legitimitatea acestui lucru; transformă într-o tranzacție datoria pe care ființele create ar trebui să o îndeplinească în mod firesc. Aceasta este ticăloșia antihriștilor; acesta este primul punct. Al doilea punct este că antihriștii nu cred în existența lucrurilor pozitive sau a adevărului și nu cred și nu recunosc despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul. Nu este o ticăloșie? (Ba da.) Ce este ticălos în asta? Cuvintele lui Dumnezeu sunt realitatea tuturor lucrurilor pozitive, totuși antihriștii nu o pot vedea și nu o recunosc. Consideră cuvintele lui Dumnezeu niște sloganuri, un fel de teorie, și denaturează faptul că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul. Care este cea mai mare și principala problemă aici? Dumnezeu vrea să folosească aceste cuvinte pentru a mântui omenirea, iar omul trebuie să accepte cuvintele lui Dumnezeu, înainte să poată fi curățit și să obțină mântuirea – acesta este un fapt și este adevărul. Antihriștii nu recunosc sau nu acceptă această promisiune a lui Dumnezeu către omenire. Spun: „Să fiu mântuit? Să fiu curățit? Ce rost are? E inutil! Dacă sunt curățit, chiar pot să fiu mântuit și să intru în Împărăția Cerurilor? Nu cred!” Nu dau nicio atenție acestei chestiuni și nu sunt interesați de ea. Care este implicația nerostită a acestui lucru? Că nu cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul; cred că sunt doar zicale și doctrine. Nu recunosc, nici nu cred că acestea pot curăți sau mântui oamenii. Acest lucru poate fi comparat cu momentul în care Dumnezeu l-a definit pe Iov drept o persoană care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău și un om desăvârșit. Sunt aceste cuvinte pe care le-a spus Dumnezeu adevărul? (Da.) Așadar, de ce ar spune Dumnezeu așa ceva? Care este baza? Dumnezeu observă comportamentul oamenilor, le scrutează inimile și le vede esența și, pe baza acestor lucruri, a spus că Iov se temea de Dumnezeu, se ferea de rău și era un om desăvârșit. Dumnezeu l-a observat pe Iov mai mult de o zi sau două, iar manifestările lui Iov de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău au durat și ele mai mult de o zi sau două și, cu siguranță, nu au acoperit doar una sau două chestiuni. Așadar, ce atitudine a adoptat Satana față de acest fapt? (Una sceptică și de îndoială.) Satana nu a fost doar sceptic, ci a negat asta. Pe scurt, cuvintele sale au fost: „I-ai dat atât de multe lui Iov, inclusiv vaci, oi și nenumărate bunuri. Are motive să te venereze. Spui că Iov este un om desăvârșit, dar cuvintele tale nu sunt plauzibile. Cuvintele tale nu sunt adevărul, nu sunt reale, sunt greșite, iar eu le neg.” Nu asta a vrut să spună Satana? (Ba da.) Dumnezeu a spus: „Iov se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, este un om desăvârșit.” Ce a spus Satana? (L-ar venera pe Dumnezeu fără motiv?) Satana a spus: „Greșit, nu este un om desăvârșit! A primit multe beneficii și binecuvântări de la tine, așa că se teme de tine. Dacă îi iei aceste beneficii și binecuvântări, nu se va teme de tine – nu este un om desăvârșit.” Așadar, Satana va pune sub semnul întrebării și va ignora fiecare propoziție rostită de Dumnezeu. Satana neagă cuvintele lui Dumnezeu și definițiile sau afirmațiile Lui despre orice. Putem spune că Satana neagă adevărul? (Da.) Aceasta este realitatea. Așadar, care este atitudinea antihriștilor față de cuvintele lui Dumnezeu care expun, judecă și mustră omenirea și îi înaintează omenirii diverse cerințe specifice? Le recunosc și spun „amin”? Le pot urma? (Nu, nu le pot urma.) Ați putea spune că, în inimile lor, răspunsul imediat al antihriștilor la tot felul de cuvinte ale lui Dumnezeu este: „Greșit! Chiar așa stau lucrurile? Cum se face că spui că asta e realitatea? Nu e corect – nu cred asta. De ce sunt atât de neplăcute vorbele tale? Dumnezeu nu ar vorbi așa! Dacă aș vorbi eu, ar trebui să se spună astfel.” Judecând după aceste atitudini ale antihriștilor față de Dumnezeu, pot ei să respecte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul? Categoric nu. Asta e ticălos la ei; acesta este al doilea punct. Al treilea punct este ceea ce gândesc antihriștii despre scopul planului de gestionare al lui Dumnezeu, acela că Dumnezeu vrea să mântuiască omenirea și să-i permită să se elibereze de firile corupte ale Satanei și de forțele întunericului și să obțină mântuirea. De ce se spune despre firea lor că este ticăloasă? Cred că asta este o tranzacție și chiar cred că nu este decât un joc. Un joc între cine? Un joc între un zeu de legendă și un grup de oameni ignoranți și nesăbuiți, care vor să intre în Împărăția Cerurilor și să se elibereze de lumea suferinței. Aceasta este și o tranzacție în care ambele părți sunt participanți voluntari, unde o parte este dispusă să dea și cealaltă este dispusă să primească. Este genul acesta de joc. Așa văd ei planul de gestionare al lui Dumnezeu – oare nu este aceasta dezvăluirea firii ticăloase a antihriștilor? Întrucât antihriștii sunt plini de ambiții și întrucât doresc o destinație și binecuvântări, transformă cea mai frumoasă întreprindere a omenirii și lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu de a mântui omenirea într-un joc, o tranzacție – aceasta este firea coruptă a antihriștilor. Antihriștii mai au o manifestare, care sună destul de comic și absurd. De ce este absurdă? Antihriștii nu cred în toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu, nici nu cred că tot ce a spus Dumnezeu este adevărul și poate mântui omenirea, dar sunt inepuizabili în disponibilitatea lor de a îndura greutăți, a plăti un preț și a face și a facilita această tranzacție. Nu e amuzant? Desigur, aceasta nu este ticăloșia antihriștilor, ci prostia lor. Pe de o parte, nu cred că Dumnezeu există, nu recunosc despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și chiar denaturează planul de gestionare al lui Dumnezeu, dar, pe de altă parte, vor totuși să dobândească beneficii personale din cuvintele lui Dumnezeu și din planul Său de gestionare. Cu alte cuvinte, pe de o parte nu cred în existența tuturor acestor fapte, darămite în autenticitatea lor, în vreme ce, pe de altă parte, vor totuși să obțină profituri și avantaje, vrând să fie oportuniști și să dobândească lucrurile pe care nu le pot obține în lume, toate acestea în timp ce se consideră totuși extrem de inteligenți. Nu e amuzant? Se amăgesc singuri și sunt extrem de proști.

Tocmai am disecat firile ticăloase ale antihriștilor, folosind trei manifestări, și am concluzionat cu una în plus: antihriștii sunt atât de proști încât lumea nu știe dacă să râdă sau să plângă. Care sunt cele trei manifestări? (În primul rând, antihriștii consideră că îndeplinirea datoriei lor este o tranzacție; în al doilea rând, antihriștii nu recunosc cuvântul lui Dumnezeu, nu cred că acesta este un lucru pozitiv și nu recunosc că îi poate mântui pe oameni, ci îl consideră a fi teorii și sloganuri; în al treilea rând, antihriștii consideră că scopul planului de gestionare al lui Dumnezeu – lucrarea Lui de a mântui oamenii – este o tranzacție goală și un joc.) Și încă o manifestare? (Ridicolul și prostia extraordinară a antihriștilor.) Nu sunt acestea foarte specifice? (Ba da.) Ați spune că felul de persoană care are această fire are o stare mentală și o rațiune oarecum anormale? (Da.) În ce fel sunt anormale? (Antihriștii vor să facă tranzacții cu Dumnezeu și să primească perspective și o destinație de la El, dar tot nu cred în planul de gestionare al lui Dumnezeu sau că El poate mântui omenirea. Gândirea lor este contradictorie, lucrurile pe care le vor sunt lucruri pe care le neagă. În mod fundamental, acest lucru nu are sens, așa că rațiunea lor este anormală și este ceva în neregulă cu starea lor mentală.) Asta arată că le lipsește umanitatea normală. Nu știu că se contrazic singuri cu aceste moduri de a gândi și calcule. Cum se întâmplă asta? (Urmează mereu calea greșită pentru că nu acceptă niciodată adevărul și nici nu-l practică.) Și știu că această cale pe care merg este cea greșită? Cu siguranță nu știu. Dacă ar ști că a face asta ar duce la a suferi pierderi, atunci cu siguranță nu ar face-o. Se gândesc că a face asta le oferă un avantaj: „Uitați-vă cât de deștept sunt! Niciunul dintre voi nu poate vedea lucrurile așa cum sunt; toți sunteți nesăbuiți. Cum puteți fi atât de candizi? Unde este dumnezeu? Nu-l pot vedea sau atinge și nu există nicio garanție că promisiunile lui Dumnezeu se pot îndeplini! Uitați-vă cât de isteț sunt – când fac un pas în față, mă gândesc cu zece pași în avans, dar voi nu faceți calcule nici măcar pentru un pas.” Se cred atât de inteligenți! Prin urmare, după ce își fac datoria doi sau trei ani, unii se gândesc: „Îmi fac datoria de câțiva ani și tot nu am câștigat nimic, nu am fost martor la niciun miracol și nici nu am văzut niciun fenomen neobișnuit. Înainte, luam trei mese pe zi și încă mai iau trei mese pe zi. Dacă sar o masă, mi se face foame. Dacă pierd o oră sau două de somn, mi-e somn toată ziua. Nu am dobândit nicio putere specială! Toată lumea spune că Dumnezeu e omnipotent și că poți primi mari binecuvântări dacă îți faci datoria. Mi-am făcut datoria mai mulți ani și nimic nu este diferit. Nu așa stau lucrurile și acum? Am adesea slăbiciuni, negativism și doleanțe. Toată lumea spune că adevărul îi poate schimba pe oameni și că la fel poate face și cuvântul lui Dumnezeu, dar eu nu m-am schimbat deloc. În inima mea, încă mi-e dor adesea de părinții mei, de copiii mei și chiar mă gândesc la zilele petrecute în lume în trecut. Așadar, ce anume face dumnezeu asupra oamenilor? Ce am câștigat? Toată lumea spune că, atunci când oamenii cred în dumnezeu și obțin adevărul, câștigă ceva, dar dacă ar fi câștigat, oare nu ar fi diferiți de restul? Acum îmbătrânesc, sănătatea mea nu mai e la fel cum era. Ridurile de pe față mi s-au adâncit mult. Nu se spune că oamenii care cred în dumnezeu întineresc cu cât trăiesc mai mult? Eu de ce am îmbătrânit în loc să întineresc? Oricum, cuvintele lui dumnezeu nu sunt precise, trebuie să fac planuri pentru mine însumi. Văd că la asta se rezumă credința în dumnezeu: în fiecare zi, sunt ocupat cu citirea cuvântului lui dumnezeu, participarea la adunări, cântatul de imnuri și îndeplinirea propriei datorii. Mi se pare plictisitor și nu mă simt altfel decât înainte.” De îndată ce gândesc astfel, vor avea necazuri, nu-i așa? Continuă să se gândească: „Acum chiar sufăr când îmi fac datoria, promisiunile și binecuvântările lui dumnezeu par foarte îndepărtate. În plus, unii oameni care cred în dumnezeu mor în dezastre, prin urmare, măcar există așa ceva, protecția omului de către Dumnezeu? Să spunem că nu, atunci articolele de mărturie pe care le-au scris unii, spunând că dumnezeu a făcut miracole ca să le salveze viețile în cele mai periculoase momente, sunt adevărate sau false?” Se tot gândesc la asta și, în inimile lor, sunt nesiguri și, atunci când continuă să-și facă datoria, se simt apatici și lipsiți de entuziasm și de inițiativă. Continuă să se retragă și încep să facă lucrurile fără tragere de inimă și superficial. Ce calcule fac în mintea lor? „Dacă nu primesc binecuvântări, dacă e întotdeauna așa, atunci trebuie să fac alte planuri. Trebuie să reevaluez dacă voi continua sau nu să îmi fac datoria și cum o voi face în viitor. Nu trebuie să mai fiu nesăbuit. Altfel, în viitor, nu îmi voi primi perspectivele și destinul sau cununa și nu mă voi fi bucurat nici de fericirea lumească. Atunci, nu cumva tot acest efort va fi inutil și în zadar? Dacă voi continua să nu obțin nimic, așa ca acum, atunci înainte îmi era mai bine, lucrând și urmărind lumea în timp ce credeam în dumnezeu doar cu numele. Dacă dumnezeu nu spune niciodată când se va termina lucrarea, când va răsplăti oamenii, când se va încheia datoria și când dumnezeu se va arăta public omenirii, dacă dumnezeu nu le dă niciodată oamenilor explicații precise, atunci pentru ce îmi pierd timpul aici? Mi-ar fi mai bine dacă m-aș întoarce să câștig bani în lume și să mă bucur de fericirea lumească. Cel puțin nu-mi voi fi irosit viața. Cât despre lumea care va veni, cine știe? Totul e o necunoscută. Deocamdată, pur și simplu voi trăi bine această viață.” Nu s-a petrecut o schimbare în mințile lor? Când calculează în felul acesta și merg pe calea greșită, mai pot să își facă bine îndatoririle? (Nu, nu mai pot.) Unii spun: „Antihriștilor le place statutul, nu-i așa? Dacă le dai o funcție, oare nu vor rămâne în casa lui Dumnezeu?” Au nevoie antihriștii de statut în acest moment? Poate că, în prezent, statutul nu este cel mai important lucru pentru ei. De ce au nevoie? Au nevoie ca Dumnezeu să le dea o explicație precisă. Dacă nu pot câștiga binecuvântări, atunci vor pleca. Pe de o parte, dacă nu pot fi puși într-o funcție importantă în timp ce își fac datoria, atunci simt că perspectivele lor sunt nesigure, sumbre și lipsite de speranță. Pe de altă parte, dacă, pe măsură ce își fac datoria, lucrurile nu merg niciodată așa cum se așteaptă ei să meargă – dacă nu sunt personal martori ai coborârii lui Dumnezeu cu slava Lui în ziua în care lucrarea Sa măreață se va încheia sau dacă Dumnezeu nu le spune clar în ce an, lună, zi, oră și minut Se va arăta public omenirii, când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu și când vor veni marile dezastre, dacă nu le spune clar aceste lucruri, atunci inimile lor vor fi neliniștite. Nu sunt capabili să-și facă îndatoririle și, în același timp, să rămână la locul lor și nu se pot simți mulțumiți de această situație. Ce își doresc este un rezultat, ce își doresc este ca Dumnezeu să le dea o declarație în limbaj precis și să le permită să știe clar dacă pot primi toate lucrurile pe care le vor. Dacă așteaptă prea mult și în zadar această declarație, vor face alte calcule în mintea lor. Ce calcule? Vor calcula cine poate să le ofere fericire, cine poate să le ofere lucrurile pe care le vor și, dacă nu pot obține lucrurile în lumea care va veni, atunci trebuie să obțină tot ce vor în această viață. Dacă această lume și omenirea le poate da, în viața aceasta, binecuvântări, confort și plăceri ale trupului, o reputație și statut, atunci Îl vor abandona pe Dumnezeu oricând, în orice circumstanțe și își vor trăi viața bună. Acestea sunt calculele antihriștilor. În casa lui Dumnezeu, pot renunța la datoria lor și pot lăsa din mână lucrarea pe care o fac oricând, în orice circumstanțe, pentru a urmări fericirea și perspectivele lumești. Unii oameni pot chiar să îi vândă pe frații și surorile lor, să vândă interesele casei lui Dumnezeu și să-L trădeze pe Dumnezeu pentru a obține beneficii și perspective lumești. Prin urmare, oricât de remarcabili ar putea părea antihriștii în îndeplinirea îndatoririlor lor, oricât de competitivi, ei pot să renunțe cu toții la îndatoririle lor, să-L trădeze pe Dumnezeu și să părăsească oricând casa Lui, în orice circumstanțe. Ar putea să vândă casa lui Dumnezeu oricând, în orice circumstanțe, devenind iude. Dacă antihriștii își fac îndatoririle, inevitabil vor folosi acest lucru ca pe o monedă de schimb. Cu siguranță vor încerca să-și satisfacă propria dorință de a câștiga rapid binecuvântări – cel puțin încercând să-și satisfacă mai întâi dorința pentru beneficiile statutului și să dobândească adorația celorlalți și apoi încercând să intre în Împărăția Cerurilor și să-și primească răsplata. Limita de timp în care își fac datoria s-ar putea să fie de trei ani sau de cinci, chiar 10 sau 20 de ani. Acesta este timpul pe care ei îl alocă lui Dumnezeu și este cel mai lung timp pe care și-l oferă ca să își facă datoria. Când expiră această limită de timp, rezistența lor își va fi atins și ea limita. Deși pot face concesii pentru dorința lor de binecuvântări, pentru o destinație frumoasă, o cunună și recompense și pot îndura greutăți și plăti prețul în casa lui Dumnezeu, trecerea timpului nu-i va face niciodată să uite sau să renunțe la perspectivele și destinul lor, nici la ambițiile și dorințele personale și cu atât mai puțin aceste lucruri se vor schimba sau se vor estompa cu trecerea timpului. Prin urmare, judecând după această esență a antihriștilor, ei sunt neîncrezători și oportuniști în toată regula, cărora nu le plac lucrurile pozitive și iubesc doar lucrurile negative, un grup de degenerați care vor să-și facă loc blufând în casa lui Dumnezeu; acești oameni sunt vrednici de dispreț.

Una dintre principalele intenții și atitudini ale antihriștilor față de datoria lor este de a o folosi ca pe o ocazie să facă tranzacții cu Dumnezeu și să dobândească beneficiile pe care le vor. De asemenea, ei cred: „Când oamenii își abandonează familiile și renunță la perspectivele lor lumești ca să-și facă datoria în casa lui dumnezeu, e de la sine înțeles că se cuvine să câștige ceva, să primească ceva în schimb. E pur și simplu corect și rezonabil. Dacă îți faci datoria și nu primești nimic, chiar dacă primești câteva adevăruri, nu merită. Schimbarea firii nu este nici ea un beneficiu tangibil – chiar dacă ai obținut mântuirea, nimeni nu va putea să o vadă!” Acești neîncrezători se fac că nu văd cerințele pe care le are Dumnezeu de la omenire. Nu le recunosc, nici nu le cred și adoptă o atitudine de negare. Judecând după atitudinile și intențiile cu care își tratează datoria, este clar că antihriștii nu sunt oameni care urmăresc adevărul, ci neîncrezători și oportuniști; îi aparțin Satanei. Ați auzit că Satana poate face cu loialitate o datorie? (Nu.) Dacă Satana își poate face „datoria” înaintea lui Dumnezeu, atunci acest cuvânt trebuie să fie pus între ghilimele, pentru că Satana face această datorie în mod pasiv și deoarece este constrâns, Satana e manipulat de Dumnezeu și Dumnezeu îl exploatează. Prin urmare, din cauza esenței lor de antihriști, pentru că nu iubesc adevărul, sunt scârbiți de el și, chiar mai mult de atât, din cauza naturii lor ticăloase, antihriștii nu își pot face îndatoririle de ființe create necondiționat sau fără să fie compensați, nu pot urmări sau dobândi adevărul în timp ce își fac îndatoririle și nici nu și le pot face în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu. Din cauza acestei naturi a lor, a atitudinii cu care își tratează îndatoririle și a diverselor manifestări pe care le au când le îndeplinesc, antihriștii își neglijează îndatoririle. Pe parcursul îndeplinirii propriilor îndatoriri, pot face rău și pot juca un rol perturbator și tulburător în lucrarea casei lui Dumnezeu oricând, în orice circumstanțe. Care este manifestarea principală și proeminentă în decursul îndeplinirii îndatoririlor pe care le au? Este aceea de a acționa cu încăpățânare și în mod arbitrar, a face ei înșiși legea și a face lucrurile fără să-i consulte pe ceilalți. Fac lucrurile oricum le place, fără să țină cont de consecințe. Se gândesc doar cum pot ajunge în frunte și cum pot controla mai mulți oameni făcându-și îndatoririle. Vor doar să-I arate lui Dumnezeu că au îndurat greutăți și au plătit prețul făcându-și îndatoririle, că au capital și sunt îndreptățiți să-I ceară lui Dumnezeu recompense și o cunună, astfel încât să-și îndeplinească ambițiile și dorințele și să-și atingă scopul de a primi binecuvântări.

În decursul îndeplinirii îndatoririlor lor, antihriștii calculează constant pentru propriile perspective și propriul destin: de câți ani își fac îndatoririle, câte greutăți au îndurat, câte lucruri au abandonat pentru Dumnezeu, ce preț au plătit, câtă energie au consumat, la câți ani din tinerețea lor au renunțat și dacă acum sunt îndreptățiți să primească recompense și o cunună; dacă au acumulat suficient capital în acești câțiva ani în care și-au făcut îndatoririle, dacă sunt persoane favorizate în ochii lui Dumnezeu, înaintea Lui, și dacă sunt persoane care, în ochii lui Dumnezeu, pot primi recompense și o cunună. Pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor lor, cântăresc, calculează și plănuiesc constant în felul acesta și, în același timp, observă cuvintele și expresiile celorlalți și evaluările și afirmațiile fraților și surorilor cu privire la ei. Desigur, lucrul care îi preocupă cel mai mult este dacă Cel de mai sus știe că ei există și că își fac îndatoririle. Sunt și mai preocupați de felul în care Cel de mai sus îi vede, vorbește despre ei, îi evaluează și dacă Cel de mai sus le înțelege „bunele intenții” când îndură greutăți și plătesc prețul, dacă Cel de mai sus știe clar suferința și necazurile pe care le-au îndurat în anii în care L-au urmat pe Dumnezeu și cum Dumnezeu din Ceruri judecă tot ce fac. În timp ce se ocupă cu îndatoririle pe care le au, mințile lor calculează și ele constant și caută să obțină informații din surse multiple, cântăresc dacă pot să evite dezastrele, să câștige aprobarea lui Dumnezeu și să primească acea cunună necunoscută și binecuvântări. Acestea sunt lucrurile pe care le calculează adesea în adâncul inimii lor, lucrurile primare și esențiale pe care le calculează în orice moment din orice zi. Totuși, nu încearcă niciodată să chibzuiască sau să reflecteze dacă ei înșiși sunt oameni care practică adevărul; cât anume din adevăr înțeleg; cât din adevărul pe care îl înțeleg îl pot pune în practică de fapt; dacă firea lor a trecut printr-o schimbare reală; dacă există măcar o fărâmă de sinceritate sau denaturări, tranzacții sau cereri în lucrurile pe care le fac pentru Dumnezeu; câtă corupție au dezvăluit în îndeplinirea îndatoririlor lor; dacă fiecare datorie și sarcină pe care o fac în fiecare zi este îndeplinită conform adevărurilor-principii; și dacă îndeplinirea propriilor îndatoriri se ridică la înălțimea așteptărilor și împlinește intențiile lui Dumnezeu. Nu reflectează și nu chibzuiesc niciodată la aceste lucruri. Calculează doar dacă pot obține binecuvântări în viitor și care este destinația lor. Își calculează doar propriile interese, câștigurile și pierderile, dar nu consumă deloc energie și nici nu depun eforturi pentru adevăr, schimbarea firii sau cum să îndeplinească intențiile lui Dumnezeu. Antihriștii nu practică niciodată reflectarea asupra propriilor firi corupte sau asupra căilor greșite pe care au mers, nu le cunosc, nici nu le disecă și nu se gândesc niciodată cum să-și schimbe perspectiva greșită. Nu vor urî niciodată faptul că au încălcat adevărul și au făcut multe lucruri rele ca să I se împotrivească lui Dumnezeu, nu se vor urî niciodată pe ei înșiși pentru că trăiesc după firile lor corupte și nu vor avea niciodată remușcări pentru căile greșite pe care au mers sau pentru lucrurile pe care le-au făcut ca să perturbe și să tulbure. Pe parcursul îndeplinirii propriei datorii, pe lângă faptul că-și ascund cu orice preț lipsurile, slăbiciunile, negativismul, pasivitatea și firea coruptă, fac tot ce le stă în putință să se pună în valoare, astfel încât să ajungă în frunte, și se gândesc la toate modalitățile posibile prin care să-I arate lui Dumnezeu și aleșilor Lui talentele, darurile și abilitățile lor. Se folosesc de asta ca să se aline și să se convingă că au capitalul și siguranța că vor primi o cunună și recompense și că nu trebuie să meargă pe calea urmăririi adevărului. Prin urmare, rațiunea antihriștilor nu este sănătoasă. În orice fel este comunicat adevărul și oricât de clar este, ei tot nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu sau care anume este scopul credinței în Dumnezeu și care este calea corectă pe care ar trebui să meargă oamenii. Din cauza firii și a naturii lor ticăloase și din cauza naturii-esențe a unor asemenea oameni, în adâncul inimii, nu pot distinge ce anume este adevărul și ce sunt lucrurile pozitive, ce anume este corect și ce anume este greșit. Se agață strâns de ambițiile și dorințele lor, considerându-le a fi adevărul, singurele țeluri în viață și cea mai dreaptă întreprindere. Nu știu adevărul că, dacă firea unui om nu se schimbă, atunci acesta va fi pentru totdeauna un dușman al lui Dumnezeu și nu știu că binecuvântările pe care Dumnezeu i le dă și felul în care îl tratează nu se bazează pe calibrul, darurile, talentele sau capitalul acestuia, ci pe cât de mult adevăr practică și cât de mult adevăr dobândește și dacă este un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Acestea sunt adevărurile pe care antihriștii nu le vor înțelege niciodată. Antihriștii nu vor vedea asta niciodată și aceasta este privința în care sunt cel mai nesăbuiți. Care este, de la început până la sfârșit, atitudinea antihriștilor față de datoria lor? Cred că îndeplinirea datoriei este o tranzacție, că oricine se consumă cel mai mult în datoria lui, aduce cele mai mari contribuții în casa lui Dumnezeu și îndură cei mai mulți ani în casa lui Dumnezeu va a avea o șansă mai mare de a fi binecuvântat și de a obține o cunună în final. Aceasta este logica antihriștilor. Este corectă această logică? (Nu.) Este ușor de schimbat o asemenea perspectivă? Nu este ușor de schimbat. Acest lucru este decis de natura-esență pe care o au antihriștii. În inimile lor, antihriștii sunt scârbiți de adevăr, nu îl caută deloc și merg pe calea greșită, așa că perspectiva lor de a face tranzacții cu Dumnezeu nu este ușor de schimbat. Până la urmă, antihriștii nu cred că Dumnezeu este adevărul, sunt neîncrezători, sunt aici ca să facă speculă și să dobândească binecuvântări. Pentru neîncrezători, a crede în Dumnezeu este în sine un lucru de neconceput, absurd. Vor să facă o tranzacție cu Dumnezeu și să dobândească binecuvântări îndurând suferințe și plătind prețul pentru Dumnezeu, lucru care este și mai absurd.

Antihriștii cred în Dumnezeu doar ca să dobândească binecuvântări și o cunună. Nu au mers pe această cale pentru că i-a forțat cineva, cu atât mai puțin pentru că au fost îndrumați greșit în vreun fel de cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a oferit promisiuni omenirii, dar, în același timp, i-a oferit și un număr mare de adevăruri și a înaintat multe cerințe de la aceasta, lucru pe care oamenii normali ar trebui să fie capabili să îl vadă. Ce cred oamenii cu rațiunea umanității normale? „Nu este ușor să dobândesc aceste binecuvântări, așa că trebuie să acționez conform cerințelor lui Dumnezeu și să merg pe calea corectă; nu trebuie să merg pe calea lui Pavel. Dacă oamenii merg pe calea lui Pavel, atunci sunt complet terminați. Doar atunci când oamenii cred în cuvintele lui Dumnezeu, le acceptă și li se supun, toate promisiunile, binecuvântările, perspectivele și destinul despre care a vorbit Dumnezeu au o legătură cu ei. Dacă nu cred în aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, nu le acceptă și nu li se supun, atunci toate aceste promisiuni și binecuvântări despre care a vorbit Dumnezeu nu au nicio legătură cu ei.” Oamenii cu rațiunea umanității normale vor gândi așa, dar antihriștii de ce nu gândesc așa? Antihriștii sunt satane, diavoli, și nu au rațiunea umanității normale – acesta este primul motiv. Al doilea este că antihriștii sunt scârbiți de adevăr, nu cred fiecare cuvânt rostit din gura lui Dumnezeu și sunt scârbiți de lucrurile pozitive. Poate o persoană care nu recunoaște adevărul și este scârbită de lucrurile pozitive să practice în conformitate cu adevărul și cu lucrurile pozitive? (Nu, nu poate.) E ca și cum ai face un lup să mănânce iarbă, ca o oaie – în mod fundamental, nu poate să facă asta. Când nu există carne și e pe cale să moară de foame, s-ar putea să fie forțat să mănânce puțină iarbă, dar odată ce există carne de mâncat, prima alegere este cu siguranță să mănânce carne; acest lucru este decis de natura lupului. Antihriștii au o asemenea natură. Interesele lor îi pot face să dea dovadă de unele comportamente bune, să plătească un anumit preț și să aibă câteva manifestări bune, dar nu pot renunța niciodată la urmărirea beneficiilor și la dorința de a le dobândi. De exemplu, ceea ce urmăresc pe parcursul îndeplinirii datoriei lor sunt interesele personale și lucrul la care se gândesc este cum să-și transforme îndeplinirea datoriei în capital pentru a dobândi beneficii pentru ei înșiși. Odată ce li se spulberă această speranță și odată ce această linie de apărare se prăbușește, pot renunța oricând la datoria lor, în orice circumstanțe. Când vine acel moment și le spui cât de bună, absolut firească și justificată este îndeplinirea datoriei, oare vor asculta? (Nu, nu vor asculta.) Când decid să renunțe și să plece, oamenii vor încerca să-i convingă: „Ar trebui să rămâi. E bine să-ți faci datoria și e foarte greu să te întorci în lume. Nu vei câștiga nimic, vei fi intimidat și epuizat, nu vei dobândi adevărul și nu vei avea nicio șansă la mântuire.” Oamenii ar putea să creadă că e în regulă să le dea sfaturi, dar nu numai că nu vor rămâne, dar vor și plânge de rușine. De ce vor plânge? (Se simt nedreptățiți.) E adevărat. Și în ce fel sunt nedreptățiți? (Se simt nedreptățiți pentru că ei cred că au îndurat multă suferință și au plătit un preț enorm, dar nu au dobândit ce și-au dorit.) Cred că nu au dobândit nimic și sunt plini de doleanțe. Dumnezeu face o lucrare măreață, dar asta nu i-a emoționat niciodată și nici nu au vărsat nicio lacrimă pentru asta, dar când alții încearcă să-i convingă, încep să plângă. Dacă s-au simțit nedreptățiți, de ce nu au spus asta? Nu s-ar rezolva lucrurile dacă ar afirma asta clar? Pentru ce plâng? De ce nu vorbesc pur și simplu pe șleau? Pentru că gândurile lor sunt atât de îngrozitoare încât până și lor le este rușine să vorbească despre ele. La început, I-au făcut un jurământ lui Dumnezeu care a zguduit cerul și pământul, dar acum? „Regret ce am făcut; cum am putut să fiu atât de nesăbuit? Dacă aș fi știut că se va ajunge la asta, nu aș fi acționat cum am făcut în trecut! Pe atunci nu înțelegeam nimic. Au spus că este bine să crezi în dumnezeu, așa că am crezut în el. Ba chiar mi-am abandonat familia și slujba ca să-mi fac datoria în casa lui dumnezeu. Am suferit mult, am fost persecutat și am fost arestat, dar nu am câștigat absolut nimic din îndeplinirea datoriei mele în ultimii ani.” Se simt nedreptățiți și îndurerați și regretă tot ce au făcut. Cred că nu a meritat, că au fost păcăliți și înșelați. Ce credeți că ar trebui să fie făcut în privința unei asemenea persoane? (Ar trebui să fie alungată repede.) Ați mai încerca să o convingeți? (Nu.) Dacă veți continua să încercați să o convingeți, se va zvârcoli pe podea, având un acces de furie. Nu ar trebui sub nicio formă să încercați să convingeți asemenea oameni.

Casa lui Dumnezeu este țara bună a Canaanului. Este o bucată de pământ pur. Oamenii vin în casa lui Dumnezeu și primesc judecata și emondarea cuvintelor care provin de la Dumnezeu și primesc aprovizionarea, sprijinul, îndrumarea și binecuvântările Lui. Dumnezeu lucrează și păstorește personal și, chiar dacă oamenii trebuie să plătească un oarecare preț și să îndure puțină suferință, merită. Tot ce fac oamenii pentru a se elibera de această lume rea, pentru a-și schimba firile și a fi mântuiți merită, însă, pentru antihriști, dacă nu e pentru a dobândi binecuvântări sau recompense, dacă recompensele și cununa nu există, atunci nu merită să facă toate aceste lucruri – toate sunt acțiuni nesăbuite și manifestări ale faptului că au fost păcăliți. Oricât de mare ar fi hotărârea pe care au luat-o anterior sau oricât de solemn ar fi jurământul pe care l-au făcut, toate pot fi șterse pur și simplu și nu pot fi luate în calcul. Dacă suferă și plătesc astfel un preț în îndeplinirea datoriei lor și, în final, nu dobândesc nimic, atunci ar fi mai bine să scape din acest „loc tulburat” cât mai curând posibil. Antihriștii consideră că a se consuma pentru Dumnezeu, a îndura greutăți și a plăti un preț în timp ce-și fac datoria sunt lucruri pe care nu au de ales decât să le facă și o monedă de schimb pentru a obține capital, pe care să-l dea la schimb pentru o cunună și recompense. Această premisă în sine este greșită, deci care este rezultatul final? Unii oameni își pierd interesul de a-și îndeplini datoria și nu pot munci până la sfârșit. În același timp, din cauza naturii-esențe pe care o au, asemenea oameni încalcă în mod constant adevărurile-principii pe parcursul îndeplinirii datoriei lor, purtându-se nesăbuit și arbitrar și făcând doar lucruri care perturbă și tulbură. Așadar, în ce se transformă îndatoririle pe care le fac ei? După părerea lui Dumnezeu, nu sunt fapte bune, ci fapte rele și încă multe. Astfel de rezultate au o cauză primară. Poate o persoană care pur și simplu nu crede în adevăr sau în cuvintele lui Dumnezeu să se comporte conform acestora? Categoric nu. Doar va găsi orice ocazie să se dea mare, să preia puterea, să-i controleze pe ceilalți, să controleze comportamentul și gândurile celorlalți și chiar să controleze totul în ceea ce-i privește pe oameni, pentru scopurile proprii. Prin urmare, unii dintre acești oameni care comit multe fapte rele sunt excluși, iar unii care sunt fățarnici într-o oarecare măsură și se pricep să se prefacă rămân în continuare în casa lui Dumnezeu. De ce se spune că acești oameni rămân în casa lui Dumnezeu? Acești oameni nu au făcut un rău evident și unii dintre ei chiar își știu locul și sunt cumsecade și ascultători, făcând orice li se cere, dar în ceea ce privește esența lor, nu-și pot îndeplini îndatoririle și obligațiile cât mai bine posibil. Nu se consumă pentru Dumnezeu, ci fac lucrurile de mântuială și pierd vremea, crezând că, dacă îndură până la sfârșit, vor câștiga și vor dobândi ceva. Ce fel de oameni sunt ei? Sunt acei oportuniști, acei oameni care, în mod fundamental, nu urmăresc adevărul. Unii oameni au făcut ceva rău în casa lui Dumnezeu, dar, conform decretelor administrative ale acesteia, nu au ajuns la nivelul de a fi îndepărtați și excluși și își continuă să-și facă îndatoririle. De fapt, în adâncul inimii, știu că motivul pentru care casa lui Dumnezeu nu i-a îndepărtat sau exclus nu este că nu e bine informată în privința lor sau nu cunoaște adevărata lor stare de fapt, ci diverse alte motive. O parte din oamenii aceștia care nu au fost excluși sunt, de asemenea, antihriști. De ce spun asta? Pentru că acești oameni nu au nicio șansă, totuși, pe baza naturii-esențe pe care o au, odată ce câștigă statut și exercită puterea, vor face imediat mult rău. În plus, deși acești oameni nu au fost îndepărtați din casa lui Dumnezeu, de obicei, dezavantajele depășesc avantajele atunci când e vorba de îndeplinirea îndatoririlor lor. Fac frecvent unele lucruri rele, care prejudiciază interesele casei lui Dumnezeu. Deși știu și ei acest lucru, nu au niciodată remușcări, nu se gândesc niciodată că au greșit sau că nu ar fi trebuit să acționeze în felul acesta. Nu au regrete și, în schimb, ce fel de stări apar în inimile lor? „Atât timp cât casa lui Dumnezeu nu mă exclude, îmi voi prelungi șederea aici și voi face lucrurile de mântuială până îmi va suna ceasul. Nu voi căuta adevărul și, dacă îmi cer să fac ceva, voi face ce pot. Dacă voi fi fericit, voi face puțin mai mult și, dacă nu voi fi fericit, voi face un pic mai puțin. De asemenea, trebuie să-i țin pe loc și să răspândesc puțin negativism și câteva noțiuni, câteva cuvinte critice. Când va veni vremea, chiar dacă mă îndepărtează, mă exclud și nu dobândesc nicio binecuvântare, voi folosi câțiva oameni drept țapi ispășitori și pe alții îi voi trage în jos, cu mine.” Nu sunt aceștia oameni răi? Observă care oameni nu au discernământ, care sunt adesea slabi și negativi, care au o umanitate rea, care sunt promiscui, care par a fi non-credincioși și apoi atrag acești oameni și, pe ascuns, le răspândesc negativism. Cunosc natura unor asemenea acțiuni? O cunosc prea bine. Atunci, de ce se pot comporta totuși în felul acesta? (Natura lor nu poate fi schimbată.) Faptul că natura lor nu se poate schimba este ceva ce se poate observa la prima vedere, dar, de fapt, ce gândesc ei? (Vor să transforme asta într-o situație în care toată lumea pierde și să-i facă pe alții să piară cu ei, pentru a se răzbuna pe Dumnezeu.) Au această minte malițioasă. Știu că zilele lor sunt numărate și că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să fie îndepărtați. Știu ce au făcut și cunosc natura lucrurilor pe care le-au făcut, dar nu numai că nu se schimbă, nu se căiesc sau nu renunță la răul din ei, dar, în schimb, își dublează eforturile și atrag mai mulți oameni răi, să comită fapte rele alături de ei. Ba chiar răspândesc negativism și noțiuni, făcând mai mulți oameni să-și abandoneze îndatoririle și prejudiciind interesele casei lui Dumnezeu. Este oarecum un lucru de natură răzbunătoare, iar ceea ce exprimă prin acțiunile lor este: „Nu pot continua să cred și, mai devreme sau mai târziu, sigur voi fi îndepărtat de casa lui dumnezeu, așa că o să vă fac zile fripte și vouă și casei lui dumnezeu!” Înainte să ia casa lui Dumnezeu o decizie în privința lor, atacă primii. Nu sunt acestea faptele oamenilor răi? Ei cred: „Nu am nicio speranță să dobândesc binecuvântări. Nu trebuie să-mi spuneți lucrurile pe care le-am făcut înainte – le înțeleg clar pe toate. Nu trebuie să mă excludeți; voi renunța eu însumi.” Ba chiar cred că a face acest lucru arată conștiință de sine și rațiune, că este o mișcare înțeleaptă. Spun: „Dacă nu-mi permiți să dobândesc binecuvântări și nu câștig nimic, nu numai că nu mă voi căi, dar te voi ține pe loc, voi răspândi negativism, noțiuni și aberații pe la spatele tău. Dacă eu nu pot dobândi binecuvântări, atunci să nu crezi că o vor face alții!” Nu sunt malițioși asemenea oameni? Unii antihriști răspândesc și astfel de cuvinte: „Oamenii ca noi sunt obiectele exploatării în casa lui dumnezeu; suntem toți prea nesăbuiți!” Văd că nu pot dobândi binecuvântări, așa că se axează în special pe răspândirea acestor lucruri acelor oameni negativi, confuzi și lipsiți de discernământ. Nu este un lucru de natură perturbatoare? Odată ce cred că nu pot rămâne fermi în casa lui Dumnezeu, că nu vor fi binecuvântați și că, mai devreme sau mai târziu, vor fi îndepărtați, calea pe care o aleg nu este să renunțe la răul din ei, să se mărturisească și să se căiască lui Dumnezeu, să-și facă datoria cu sinceritate și să se revanșeze pentru greșelile lor din trecut. În schimb, își dublează eforturile de a răspândi negativism în casa lui Dumnezeu, tulburându-i pe ceilalți când își îndeplinesc datoria, prejudiciind și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu, încercând să determine mai mulți oameni să facă rău, așa ca ei, să devină negativi și să se retragă și să abandoneze îndeplinirea îndatoririlor pe care le au, îndeplinindu-și astfel scopul de a se răzbuna. Nu asta fac oamenii răi? Oare asemenea oameni Îl mai au pe Dumnezeu în inimile lor? (Nu, nu-L au.) În inimile lor, Se află un Dumnezeu nedeslușit din Ceruri, iar ei consideră că Dumnezeul care poate fi văzut de oameni pe Pământ și care lucrează în mijlocul oamenilor este un om. De asemenea, există unii oameni care fac contrariul. În inimile lor, au crezut mereu într-un Dumnezeu nedeslușit, dar, în cele din urmă, se supun oamenilor pe care îi idolatrizează drept zei, așa că se supun acestor oameni în tot ceea ce fac. Ce înseamnă a crede în Dumnezeu de parcă ar fi om? Când cred într-un Dumnezeu nedeslușit, cred că acest Dumnezeu nedeslușit pe care nu-L pot vedea le poate acorda binecuvântări și este suficient de capabil să îi ia în următoarea epocă și să le dea recompense și o cunună. Fără să-și dea seama, încep să se îndoiască de Dumnezeul practic de pe Pământ. Indiferent cum Îl privesc, El nu pare a fi Dumnezeu, așa că li se pare greu să creadă în El. În inimile lor, cred doar că Dumnezeu din Ceruri este adevăratul Dumnezeu și, pentru că Dumnezeul practic pe care Îl văd este prea nesemnificativ, prea normal și prea practic, după părerea lor, El nu are ceea ce este necesar ca să-i facă să creadă în El și consideră că acest Dumnezeu este om. Când Îl consideră om, apar dificultățile lor: „Pe lângă faptul că le dă oamenilor adevărul și câteva promisiuni, ce altceva poate să facă această persoană? Indiferent cum îl privesc, nu seamănă cu dumnezeu și nu le poate aduce oamenilor niciun avantaj sau beneficiu. Este doar un om; ce poate face această persoană? Dacă oamenii cred în dumnezeu, încă au puțină speranță, puțină aprovizionare spirituală, dar dacă ei cred într-un om, ce avantaje și beneficii le poate oferi el oamenilor? Se pot realiza prin el speranțele și aprovizionarea oamenilor? Oare se va alege praful de ele? Dacă este om, atunci nu este necesar să mă tem de el. Voi spune ce ar trebui să spun și voi face ce ar trebui să fac sub ochii lui.” Așa Îl tratează oamenii răi pe Dumnezeu. Când nu L-au văzut pe Dumnezeu, își închipuie că este atât de măreț, atât de sacru, de neofensat, dar când Îl văd pe Dumnezeu pe Pământ, închipuirile și noțiunile lor devin de neconceput. Ce fac când se întâmplă asta? Îl tratează pe Dumnezeu ca pe un om. Atunci, puținul respect din inimile lor dispare, ca să nu mai vorbim despre groaza sau frica lor de El. Fără aceste lucruri, oamenii răi devin mai îndrăzneți, iar liniile de apărare și prudența din inimile lor dispar și atunci vor îndrăzni să facă orice. Chiar dacă asemenea oameni cred până la bun sfârșit, vor fi totuși oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu.

Antihriștilor le este ușor să creadă în Dumnezeu din Ceruri, dar le este cu adevărat dificil să creadă în Dumnezeu de pe Pământ. Pavel a fost un exemplu în carne și oase al acestui lucru. Care a fost rezultatul final al credinței lui în Hristos? În ce s-a transformat, în cele din urmă, țelul pe care îl urmărea în credința lui în Hristos? A vrut să devină hristos și să-L înlocuiască pe Hristos. L-a negat pe Dumnezeu de pe Pământ și a vrut să obțină o cunună și binecuvântări de la Dumnezeu din Ceruri. Acești antihriști sunt exact la fel ca Pavel. În inimile lor, Îl privesc pe Dumnezeu de pe Pământ ca pe un om și Îl privesc pe Dumnezeul nedeslușit din Ceruri, care nu poate fi văzut, ca pe cel mai măreț Dumnezeu, care poate fi înșelat, cu care se pot juca așa cum vor ei, pe care Îl pot interpreta oricum vor, care poate deveni subiectul noțiunilor și căruia I se pot împotrivi după bunul plac. Aceasta este diferența dintre felul în care neîncrezătorii și antihriștii Îi tratează pe Dumnezeu din Ceruri și pe Dumnezeu de pe Pământ. Tocmai pentru că Îl tratează pe Dumnezeu de pe Pământ cu o asemenea atitudine, încep să aibă diferite manifestări în felul în care își tratează îndatoririle. Aceste manifestări includ faptul că, atunci când Îl văd pe Dumnezeu pe Pământ, devin din ce în ce mai puțin interesați și dispuși să-și facă îndatoririle. Asta îi face să-și piardă interesul în credința în Dumnezeu și să aibă anumite gânduri și manifestări negative. Prin urmare, toți antihriștii sunt incapabili să rămână fermi în final; chiar dacă biserica nu-i îndepărtează, vor pleca de bunăvoie. Cunoașteți astfel de exemple? (Da, am întâlnit un antihrist în trecut. Era foarte încăpățânat. Nu căuta adevărul, nici nu-l practica și își făcea datoria cu superficialitate și cu lipsă de conștiinciozitate. În plus, nu a muncit din greu pentru a-și studia profesia, era foarte leneș și-și dădea aere. În fiecare zi, nu era preocupat decât de mâncare și îmbrăcăminte și preacurvea. Când a fost exclus, nu a avut nici cea mai mică intenție de a se căi, ci, în schimb, s-a simțit oarecum ușurat.) Asemenea oameni nu prețuiesc oportunitatea de a face o datorie, cu atât mai puțin își respectă sau apreciază propria datorie, sunt superficiali și își irosesc timpul. A avut cineva părtășie cu el despre faptul că nu așa se îndeplinește o datorie? (Da. Și eu am avut părtășie cu el, dar nu asculta, atitudinea lui era foarte superficială.) Să mai dea cineva un exemplu! (Era un regizor care își făcea constant datoria într-un mod superficial; multe dintre materialele pe care le filma erau nepotrivite și, în plus, provoca tulburări și perturbări. După ce a fost transferat în Grupul B, nu și-a mai făcut datoria. Își petrecea toată ziua mergând la muncă și câștigând bani și pierdea timpul cu non-credincioși și, în cele din urmă, a fost îndepărtat. De fapt, chiar dacă biserica nu l-ar fi îndepărtat, s-ar fi retras de bunăvoie. Nu a urmărit adevărul și, în cele din urmă, nu a fost capabil să rămână ferm.) Firea-esență a acestor antihriști este la fel, sunt scârbiți de adevăr și de lucrurile pozitive, le place nedreptatea și au ambiții și dorințe extrem de puternice. Își tratează datoria ca pe un joc și în mod superficial, iar stilul lor de a se comporta este foarte nepotrivit și desfrânat. Natura lor este ticăloasă și depravată. Vin în casa lui Dumnezeu și fac o datorie doar pentru a obține binecuvântări și, dacă nu ar obține binecuvântări, nu ar crede în Dumnezeu! Nu există nicio diferență fundamentală între acești oameni și non-credincioși, ei sunt neîncrezători și non-credincioși în toată regula; aceasta este esența lor. Dacă nu le permiți să fie ca non-credincioșii și îi obligi să-și facă datoria în preajma credincioșilor în Dumnezeu, această viață li se va părea foarte dureroasă și fiecare zi li se va părea o tortură. Nu li se pare interesant să-și facă datoria alături de frați și surori în casa lui Dumnezeu, într-un mod cumsecade, respectându-și locul cuvenit, și li se pare că viața aceasta nu este la fel de liberă și descătușată ca aceea din preajma non-credincioșilor din lume – consideră că acel mod de viață este interesant. Prin urmare, vin în casa lui Dumnezeu și își fac datoria doar pentru că nu au de ales, pentru că sunt conduși de dorința de a dobândi binecuvântări și pentru a-și satisface ambițiile și dorințele personale. Judecând după natura-esență pe care o au, în mod fundamental, ei nu iubesc adevărul sau lucrurile pozitive, cu atât mai puțin cred în lucrurile pe care Dumnezeu poate să le realizeze. Sunt neîncrezători în toată regula, oportuniști în toată regula. Nu au venit să-și facă îndatoririle, au venit să facă rău, să provoace tulburări și să facă tranzacții. Prin urmare, judecând după suma acestor manifestări ale antihriștilor, când acești oameni sunt în casa lui Dumnezeu, sunt ei folositori sau dăunători lucrării sale? (Dăunători.) Ai văzut vreodată o persoană cu esența unui antihrist care este oarecum înzestrată și capabilă și care poate să-și respecte locul cuvenit în timp ce-și face datoria în casa lui Dumnezeu, fără să provoace necazuri sau perturbări? Să presupunem că îi spui unui antihrist: „Pentru o persoană ca tine, care a făcut ceva rău în trecut, nu este sigur dacă vei avea vreun fel de perspective sau un destin în viitor. Întrucât ești oarecum înzestrat, doar muncește din greu pentru a presta servicii în casa lui Dumnezeu!” Ar fi capabil să presteze servicii, fără să țină cont dacă va fi binecuvântat sau va avea necazuri? Categoric nu. Oamenii care pot realiza acest lucru sunt cei care au o umanitate relativ bună, dar oare au antihriștii o asemenea umanitate? (Nu, nu au.) Firea lor este depravată. Se gândesc: „Dacă nu-mi oferi beneficii sau câteva promisiuni și angajamente, atunci cum pot munci din greu pentru tine? Nici să nu te gândești, e imposibil!” Aceasta este o fire depravată. Aceasta este manifestarea cuprinzătoare a felului în care antihriștii își tratează datoria, pe Dumnezeu și cerințele lui Dumnezeu. Credeți că există antihriști care spun: „Dumnezeu m-a înălțat și mi-a oferit acest dar, așa că mă voi oferi lui Dumnezeu?” (Nu.) Ce ar spune? „Vrei să mă exploatezi? Vrei doar să profiți de darurile și talentele mele. Dacă vrei să profiți de mine, atunci trebuie să-mi oferi niște beneficii. Dacă vrei să mă exploatezi, atunci asta nu se va întâmpla sub nicio formă!” Nu cred că Dumnezeu îi înalță, nici că aceasta este o oportunitate dată de El, pe care ar trebui s-o prețuiască. Cred că sunt exploatați. Asta cred antihriștii. Poate că unii oameni sunt ignoranți temporar, provoacă perturbări și tulburări și fac câteva lucruri rele și apoi sunt izolați ca să reflecteze asupra lor. Cei care urmăresc adevărul reflectează o vreme și spun: „Trebuie să mă mărturisesc și să mă căiesc lui Dumnezeu și nu mai pot să acționez în felul acela în viitor. Trebuie să învăț să mă supun, să cooperez cu ceilalți, să caut adevărul și să mă comport conform cuvântului lui Dumnezeu. Nu trebuie să mai fac rău.” După aceea, biserica rânduiește ca ei să-și facă datoria, iar ei Îi mulțumesc lui Dumnezeu vărsând râuri de lacrimi, prețuind din adâncul inimii această șansă pe care le-a dat-o Dumnezeu. Se simt onorați să aibă ocazia să-și facă datoria din nou. Simt că ar trebui să o prețuiască și să nu o mai lase să le scape și își fac datoria mai bine decât înainte. Se cunosc într-o oarecare măsură și s-au schimbat întrucâtva. Deși s-ar putea să mai facă totuși câteva lucruri nesăbuite, să mai devină negativi și slabi și să-și abandoneze uneori lucrarea, judecând după mentalitatea și atitudinea lor generală, s-au transformat deja. Își urăsc acțiunile precedente și cunosc oarecum această chestiune. Pot să accepte adevărul și au o oarecare supunere. Mai important, când casa lui Dumnezeu le permite să se întoarcă și să-și facă datoria, nu refuză, nu născocesc scuze, nici nu se împotrivesc și cu siguranță nu spun lucruri neplăcute. În schimb, se simt onorați, simt că nu au fost abandonați de casa lui Dumnezeu și cred că, întrucât încă mai au ocazia de a-și face datoria în casa lui Dumnezeu, ar trebui să o prețuiască. Atitudinea lor a trecut deja printr-o schimbare majoră. Asemenea oameni sunt cei care pot fi mântuiți.

Care este diferența dintre antihriști și oamenii care pot fi mântuiți? Când antihriștii își fac datoria, vor să aibă ultimul cuvânt, se vor lupta pentru putere și beneficii și vor face orice le place. Dacă nu dobândesc putere sau beneficii, nu vor să-și facă datoria. După ce perturbă și tulbură lucrarea bisericii și sunt înlocuiți, izolați sau îndepărtați de casa lui Dumnezeu, sunt capabili să se căiască realmente? Ce spun ei? „Vrei să mă căiesc pentru a mă putea exploata? Mă ademeniți când sunt folositor și mă dați afară când nu aveți nevoie de mine.” Ce logică întortocheată e asta? Ce înseamnă să fie dați afară? Dacă nu ar fi comis rău, oare casa lui Dumnezeu i-ar fi tratat? Oare casa lui Dumnezeu i-ar fi tratat în mod arbitrar dacă și-ar fi făcut datoria conform principiilor? Acești oameni au provocat pierderi lucrării bisericii pentru au cauzat perturbări și tulburări și au comis rău. Casa lui Dumnezeu i-a tratat, iar ei nu numai că refuză să accepte asta sau să reflecteze asupra acestui lucru și să încerce să se cunoască, dar sunt și plini de resentimente. Simt că nu mai sunt populari sau că nu mai dețin puterea și că sunt abuzați și tratați greșit. Când li se oferă ocazia să-și facă din nou datoria, nu numai că nu sunt recunoscători în inimile lor și nu prețuiesc această ocazie, dar chiar fac o contraacuzație falsă, spunând că sunt exploatați de casa lui Dumnezeu. Nu acceptă de la Dumnezeu atitudinea cu care au fost tratați de casa lui Dumnezeu. În schimb, cred că oamenii au fost cei care i-au abuzat, i-au dat afară și i-au tratat greșit. Nu vor să-și facă din nou datoria, inimile lor fiind pline de doleanțe. Justificarea lor pentru faptul că nu vor să-și facă din nou datoria este că nu vor să fie exploatați și cred că oricine își face datoria este exploatat de casa lui Dumnezeu. Este un nonsens și o falsitate! Există vreun cuvânt în asta care îi corespunde adevărului, umanității sau raționalității? (Nu.) Așadar, antihriștii nu acceptă adevărul, inimile lor sunt pline de impulsivitate, desfrânare, doleanțe, tranzacții și, mai mult decât atât, inimile lor sunt pline de dorințe personale. Aceste lucruri le umplu inimile. Nu pot să accepte de la Dumnezeu că au fost tratați de casa lui Dumnezeu în niciun fel și în niciun mediu pe care Dumnezeu îl orchestrează pentru ei. Pot aborda aceste lucruri doar cu impulsivitate, luând ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Abordează toate acestea folosind metodele și logica Satanei. Așadar, în final, tot nu dobândesc adevărul și nu pot fi decât eliminați. Fiecare om în parte reacționează diferit când este înlocuit și îi sunt ajustate îndatoririle sau chiar este izolat sau îndepărtat. Oamenii care iubesc realmente adevărul își detestă propriile fapte. Antihriștii care nu iubesc adevărul nu numai că nu acceptă, în inimile lor, aceste lucruri de la Dumnezeu, dar sunt și plini de ură. Care sunt consecințele acestui lucru? Îi face să aibă doleanțe, să defăimeze, să judece și să condamne. Îi face să-L respingă și să-L hulească pe Dumnezeu. Aceasta este sursa finalului lor, este decisă de natura-esență pe care o au. Antihriștii sunt incapabili să înțeleagă adevărul, să accepte lucruri de la Dumnezeu și să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a rânduit Dumnezeu, așadar finalul lor este stabilit. Sunt îndepărtați de casa lui Dumnezeu în această viață; nu este necesar să menționăm ce li se va întâmpla în lumea care va veni. Puteți desluși aceste chestiuni? Dacă descoperiți asemenea oameni în preajma voastră, puteți să-i comparați cu aceste cuvinte ale Mele? Care sunt cele mai proeminente manifestări ale antihriștilor? Nu cred adevărul, nu acceptă adevărul, nu se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, nu sunt capabili să accepte nimic de la Dumnezeu și nu-și recunosc greșelile, nici nu se căiesc, indiferent ce fapte greșite ar comite. Asta stabilește că acești oameni îi aparțin Satanei și că sunt ținte ale distrugerii.

Ar trebui să vă comparați cu toții cu diversele dezvăluiri, manifestări și practici ale antihriștilor pe care le-am expus; pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor voastre, veți avea, fără îndoială, câteva dintre aceste manifestări, dezvăluiri și practici, dar în ce fel sunteți diferiți de antihriști? Puteți accepta de la Dumnezeu lucrurile care vi se întâmplă? (Da, putem.) Să fiți capabili să acceptați de la Dumnezeu lucrurile care vi se întâmplă este cel mai rar lucru. Vă puteți întoarce dacă apucați pe calea greșită, faceți ceva greșit, faceți lucruri nesăbuite sau comiteți fărădelegi? Puteți să vă căiți? (Da, putem.) A fi capabili să vă căiți și să vă întoarceți este cel mai prețios și rar lucru, însă tocmai asta le lipsește antihriștilor. Numai oamenii care vor fi mântuiți de Dumnezeu au asta. Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aveți? Primul este a crede că Dumnezeu este adevărul; acesta este lucrul fundamental. Puteți face asta? (Da, putem.) Antihriștii nu au acest lucru fundamental. Al doilea este a accepta despre cuvântul lui Dumnezeu că este adevărul; și acesta poate fi considerat un lucru fundamental. Al treilea este supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Acesta este un lucru imposibil de realizat de antihriști, dar aici începe să fie dificil pentru voi. Al patrulea este acceptarea tuturor lucrurilor de la Dumnezeu, fără să vă certați, să vă justificați, să dați motive sau să vă plângeți. Asta este absolut imposibil pentru antihriști. Al cincilea este căința după răzvrătire sau după comiterea fărădelegilor. Pur și simplu, vă va fi greu să ajungeți să faceți asta. E atunci când, după ce comit fărădelegi, oamenii dobândesc treptat o oarecare cunoaștere a firilor lor corupte, printr-o perioadă de reflecție și căutare, tristețe, negativitate și slăbiciune. Desigur, asta necesită timp. S-ar putea să dureze un an, doi sau mai mult. O persoană se poate căi cu adevărat doar după ce-și înțelege pe deplin firea coruptă și se supun din inimă. Deși nu este ușor, în cele din urmă, se pot vedea manifestări de căință în cei care urmăresc adevărul, care pot obține mântuirea de la Dumnezeu. Antihriștii însă nu au acest lucru. Gândiți-vă, ce antihrist nu scoate la iveală ultimii trei sau cinci ani, sau chiar 10 sau 20 de ani, după ce a făcut ceva rău? Indiferent cât timp a trecut, când îl reîntâlnești, nu vorbește decât despre acele argumente ale lui. Tot nu-și recunoaște, nici nu-și acceptă faptele rele și nu arată nicio fărâmă de remușcare. Aceasta este distincția dintre antihriști și oamenii de rând corupți. De ce nu pot antihriștii să arate remușcare? Care este motivul principal? Nu cred că Dumnezeu este adevărul, ceea ce duce la incapacitatea lor de a accepta adevărul. E un lucru lipsit de speranță și este determinat de esența antihriștilor. Când Mă auziți disecând diversele manifestări ale antihriștilor, vă gândiți: „Sunt terminat. Și eu am firea unui antihrist – nu sunt și eu un antihrist?” Nu este aceasta o lipsă de discernământ? Este adevărat că ai firea unui antihrist, dar diferența dintre tine și un antihrist este că tu încă ai lucruri pozitive. Poți să accepți adevărul, să te mărturisești, să te căiești și să te schimbi, iar aceste lucruri pozitive îți pot permite să te lepezi de firile corupte ale antihriștilor și le permite acestora să fie curățite, iar ție să obții mântuirea. Nu înseamnă asta că ai speranță? Încă mai există speranță pentru tine!

Tuturor vi se pare că scrierea articolelor de mărturie bazată pe experiență este foarte dificilă și nu le puteți redacta. Unii oameni scriu un singur articol de mărturie după mulți ani de experiență. Unii scriu doar unul după ce cred timp de 10 sau 20 de ani și rezumă chintesența acestor ani de experiențe laolaltă. Unii cred în Dumnezeu de 30 de ani și tot nu au cunoaștere adevărată din experiență. Concluzia este că nu înțeleg adevărul. Așadar, ce ar trebui să fac când mă confrunt cu această situație actuală în care voi nu înțelegeți adevărul? Trebuie să vă vorbesc mai mult, cu răbdare și seriozitate, vorbind și trăncănind mai mult, iar voi trebuie să aveți puțină răbdare și să ascultați mai mult părtășia Mea. Ascultați cu atenție, dobândiți discernământ și străduiți-vă să înțelegeți esența fiecărui aspect al adevărului! Așa cum tocmai am spus, dacă înțelegi care sunt manifestările celor care au firea antihriștilor, care sunt manifestările acelor oameni care au esența antihriștilor și care este diferența dintre cele două, atunci vei avea o cale pe care să mergi și, în același timp, vei avea și discernământ. Vei fi capabil să-ți deslușești propriile firi corupte și esența antihriștilor. Dacă întâlnești un antihrist, vei fi capabil să îl deslușești imediat și să îl expui, să-i oprești și să-i limitezi la timp acțiunile și practicile pripite și arbitrare și să eviți sau să reduci pierderile cauzate de faptele lui rele lucrării bisericii. Altfel, dacă aveți o capacitate de înțelegere slabă și vă lipsește discernământul sau dacă nu sunteți meticuloși când vine vorba de adevăr și înțelegeți mereu doar doctrine și nu puteți vedea adevărata esență a unei persoane, nu numai că nu veți fi capabili să deslușiți antihriștii din preajma voastră, dar îi veți și urma ca și cum ar fi buni conducători. Gândiți-vă bine, analizați bine, oare lucrurile pe care le fac antihriștii aduc mai multe beneficii casei lui Dumnezeu sau mai multe prejudicii? După ce vă gândiți bine, puteți vedea că, deși antihriștii par să facă niște lucruri bune în timp ce lucrează în casa lui Dumnezeu, de fapt, fac mai mult rău decât bine. Câștigurile nu sunt pe măsura pierderilor. În realitate, faptele lor bune aduc și mai mari pericole ascunse, cauzând mai mult rău decât bine lucrării bisericii. Rolul pe care îl joacă acești oameni în casa lui Dumnezeu este acela de lachei ai Satanei.

25 aprilie 2020