II. Interesele antihriștilor

D. Perspectivele și destinul lor

Mai întâi, să trecem în revistă lucrurile despre care am avut părtășie la ultima adunare. (Data trecută, Dumnezeu a avut părtășie despre cel de-al doilea punct al felului în care antihriștii își tratează perspectivele și destinul – felul în care antihriștii își abordează datoria. Antihriștii au trei feluri de atitudini față de datoria lor. În primul rând, Dumnezeu a aprovizionat și a condus omenirea, așadar îndeplinirea datoriei înaintea lui Dumnezeu, în calitate de ființă creată, este un lucru complet potrivit, firesc și justificat, cel mai drept și mai frumos lucru printre oameni, dar antihriștii o privesc ca pe un fel de tranzacție și vor să își dea la schimb datoria pentru perspective bune și o destinație bună. În al doilea rând, când Dumnezeu lucrează, exprimă multe adevăruri; antihriștii nu numai că nu consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, ceva ce omenirea ar trebui să aibă, să urmărească, să accepte și să pătrundă pentru a fi mântuită, ci, din contră, consideră urmărirea perspectivelor, a destinației, a reputației și a statutului ca fiind adevărul și lucruri de care ar trebui să se agațe și pe care ar trebui să le obțină. În al treilea rând, Dumnezeu lucrează pentru a gestiona și mântui omenirea, dar, din perspectiva antihriștilor, aceasta este doar o tranzacție și un joc; cred că oamenii pot dobândi binecuvântările Împărăției Cerurilor doar prin trudă și tranzacții. Judecând după atitudinea antihriștilor față de adevărul că Dumnezeu le cere oamenilor să-și facă datoria, firea lor este ticăloasă.) Există ceva de adăugat? (Antihriștii își consideră datoria drept singura cale de a urmări binecuvântări. Odată ce dorința lor de a dobândi binecuvântări este spulberată, s-ar putea să-și abandoneze imediat datoria sau chiar să-L părăsească pe Dumnezeu. Aceasta este atitudinea antihriștilor când dorința lor de a dobândi binecuvântări este spulberată.) (Antihriștii nu se căiesc cu adevărat. Când sunt destituiți sau excluși pentru că au provocat perturbări și tulburări sau au comis fapte rele, iar casa lui Dumnezeu le mai oferă o șansă de a-și face datoria, nu sunt recunoscători. În schimb, se plâng și emit judecăți, spunând: „Mă chemi înapoi când ai nevoie de mine, dar când nu ai, pur și simplu mă alungi.” Asta arată că antihriștii nu se vor căi niciodată.) Pe scurt, esențele pe care antihriștii le manifestă în felul în care își tratează îndatoririle și felul în care tratează cuvântul lui Dumnezeu sunt practic la fel; pur și simplu manifestă aceleași firi și aceleași esențe în felul în care tratează aceste lucruri diferite. Practic, data trecută, am avut părtășie despre toate esențele pe care le manifestă antihriștii în felul în care își tratează datoria. Punctul unu, ei nu cred și refuză să recunoască faptul că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul; punctul doi, chiar dacă ai părtășie cu ei despre cuvântul lui Dumnezeu și ei pot înțelege adevărul, nu îl acceptă; punctul trei, refuză să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; punctul patru, nu se căiesc niciodată cu adevărat. Nu sunt acestea esențele manifestărilor pe care le au? (Ba da.) Ați sintetizat aceste patru puncte? (Nu.) Majoritatea lucrurilor despre care ați vorbit au fost câteva dintre manifestările despre care am avut părtășie data trecută, dar tot nu ați deslușit esențele care se află în spatele acestor manifestări. Esențele pe care le manifestă antihriștii în fața adevărului și în fața lui Dumnezeu sunt întotdeauna un refuz de a recunoaște, de a accepta, de a se supune sau de a se căi. Din moment ce acesta este felul în care antihriștii tratează cuvântul lui Dumnezeu și propria datorie, cum tratează faptul că sunt emondați? Ce alte manifestări există, care le permit oamenilor să vadă că au esențele menționate anterior și care confirmă faptul că sunt antihriști, dușmani ai lui Dumnezeu și ai adevărului? Acesta este cel de-al treilea punct, despre care vom avea părtășie astăzi: felul în care antihriștii tratează emondarea lor. Acest punct este cea de-a treia subtemă a felului în care antihriștii își tratează perspectivele și destinul. Vedeți, părtășia despre fiecare adevăr necesită o asemenea părtășie specifică și căutare și chibzuire specifice. Dacă aș vorbi doar în termeni generali, nu ai fi capabil să înțelegi realitățile fiecărui adevăr într-un mod mai specific. În regulă, nu vom trece în revistă mai mult de atât conținutul despre care am avut părtășie data trecută. De data asta, vom avea părtășie formal despre cel de-al treilea punct.

3. Felul în care antihriștii tratează emondarea lor

A fi emondat este un lucru pe care s-ar putea să-l experimenteze oricine crede în Dumnezeu. Mai ales pe parcursul îndeplinirii unei datorii, cu cât trăiesc mai mult experiența de a fi emondați, majoritatea oamenilor devin tot mai conștienți de însemnătatea emondării. Consideră că există foarte multe beneficii ale emondării și sunt tot mai capabili să-și trateze corect emondarea. Desigur, atât timp cât poate îndeplini o datorie și indiferent ce datorie face, fiecare persoană va avea ocazia de a fi emondată. Oamenii normali pot trata corect emondarea. Pe de o parte, își pot accepta emondarea cu o inimă supusă lui Dumnezeu și, pe de altă parte, pot, de asemenea, să reflecteze asupra problemelor pe care le au și să ajungă să le cunoască. Acestea sunt o atitudine și o perspectivă obișnuite în felul în care oamenii care urmăresc adevărul își tratează emondarea. Așadar, și antihriștii își tratează emondarea în felul acesta? Categoric nu. Atitudinile antihriștilor și cele ale oamenilor care urmăresc adevărul sunt cu siguranță diferite când vine vorba despre felul în care aceștia își tratează emondarea. În primul rând, cu antihriștii, când vine vorba de a fi emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt emondați, simt că și-au pierdut din imagine, că și-au pierdut reputația, statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în fața tuturor. Aceste lucruri au un efect în inimile lor, așa că li se pare dificil să accepte să fie emondați și au impresia că oricine îi emondează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este mentalitatea antihriștilor atunci când sunt emondați. Poți fi sigur de acest lucru. De fapt, prin emondare se poate dezvălui cel mai bine dacă o persoană poate să accepte adevărul și dacă poate cu adevărat să se supună. Faptul că antihriștii sunt atât de potrivnici față de emondare este suficient pentru a arăta că sunt scârbiți de adevăr și nu-l acceptă câtuși de puțin. Prin urmare, acesta este miezul problemei. Mândria lor nu este fondul problemei; faptul că nu acceptă adevărul reprezintă esența problemei. Când sunt emondați, antihriștii cer ca acest lucru să fie făcut cu un ton și o atitudine blândă. Dacă tonul celui care face acest lucru este serios și atitudinea lui este severă, un antihrist se va împotrivi, va fi sfidător și se va înfuria de rușine. Nu bagă în seamă dacă ceea ce este dezvăluit în el este corect sau dacă reprezintă o realitate și nu se gândește unde a greșit sau dacă ar trebui să accepte adevărul. Se gândește doar dacă vanitatea și mândria lui au suferit vreo lovitură. Antihriștii sunt complet incapabili să recunoască faptul că emondarea le sunt folositoare oamenilor și iubitoare și mântuitoare, că sunt în avantajul oamenilor. Ei nici măcar nu pot vedea acest lucru. Nu este acesta un lucru puțin lipsit de sens și irațional din partea lor? Prin urmare, când se confruntă cu emondarea, ce fire dezvăluie un antihrist? Fără îndoială, această fire este una de a fi scârbit de adevăr, precum și una de aroganță și intransigență. Acest lucru dezvăluie faptul că natura-esență a antihriștilor este aceea de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Prin urmare, antihriștii se tem cel mai mult de propria emondare; de îndată ce sunt emondați, starea lor urâtă este complet expusă. Când antihriștii sunt emondați, ce manifestări au și ce lucruri este posibil să facă sau să spună, care le permit celorlalți să vadă clar că antihriștii sunt antihriști, că sunt diferiți de persoanele corupte obișnuite și că natura-esență pe care o au este distinctă de a celor care urmăresc adevărul? Voi oferi câteva exemple, iar voi vă puteți gândi la ele și le puteți completa. Când antihriștii sunt emondați, mai întâi calculează și se gândesc: „Ce fel de persoană mă emondează? Ce vrea să insinueze? Cum de știe despre asta? De ce m-a emondat? Oare mă disprețuiește? Oare am spus ceva care a ofensat-o? Oare se răzbună pe mine pentru că am ceva bun și nu i-am dat acel lucru și se folosește de această oportunitate ca să mă șantajeze?” În loc să reflecteze și să ajungă să-și cunoască propriile fărădelegi, faptele greșite din trecut și firile corupte pe care le-au dezvăluit, vor să găsească indicii în faptul că au fost emondați. Consideră că este ceva suspicios în legătură cu asta. Așa își tratează ei emondarea. Există vreo acceptare adevărată aici? Există vreo cunoaștere sau vreo reflectare adevărată? (Nu.) Când majoritatea oamenilor sunt emondați, acest lucru se poate întâmpla pentru că au dezvăluit firi corupte. Poate fi și pentru că au făcut ceva greșit din pricina ignoranței și au vândut interesele casei lui Dumnezeu. Se poate, totodată, să fie pentru că au fost superficiali în datoria lor, iar asta a provocat pierderi lucrării casei lui Dumnezeu. Lucrul cel mai detestabil este că oamenii fac în mod flagrant ceea ce doresc, fără reținere, încalcă principiile și perturbă și tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu. Acestea sunt principalele motive pentru care oamenii sunt emondați. Indiferent de împrejurările care determină emondarea unei persoane, care este cea mai importantă atitudine pe care trebuie să o ai față de acest lucru? În primul rând, trebuie să îl accepți. Indiferent cine te emondează, din ce motiv, indiferent dacă ți se pare dur sau ce ton și formulare folosește, ar trebui să îl accepți. Apoi, ar trebui să recunoști ce ai greșit, ce fire coruptă ai dezvăluit și dacă ai acționat în conformitate cu adevărurile-principii. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o ai înainte de toate. Și au antihriștii o astfel de atitudine? Nu au; de la început până la sfârșit, atitudinea pe care o emană este una de împotrivire și repulsie. Având o astfel de atitudine, pot ei să fie liniștiți înaintea lui Dumnezeu și să accepte cu modestie să fie emondați? Nu, nu pot. Așadar, ce vor face, atunci? În primul rând, vor discuta aprins și vor oferi justificări, apărând și contrazicând greșelile pe care le-au făcut și firea coruptă pe care au dezvăluit-o, în speranța de a câștiga înțelegerea și iertarea oamenilor, astfel încât să nu fie nevoiți să-și asume nicio responsabilitate sau să accepte cuvinte care-i tratează și emondează. Care este atitudinea de care dau dovadă atunci când se confruntă cu emondarea? „Nu am păcătuit. Nu am greșit cu nimic. Dacă am făcut o greșeală, am făcut-o cu un motiv; dacă am comis o greșeală, nu am făcut-o intenționat, nu ar trebui să fiu nevoit să-mi asum responsabilitatea pentru asta. Cine nu face câteva greșeli?” Ei se folosesc de aceste afirmații și expresii, dar nu caută adevărul și nici nu recunosc greșelile pe care le-au făcut sau firile corupte pe care le-au dezvăluit – și, cu siguranță, nu-și recunosc intenția și țelul avut când au făcut rău. Oricât de evidente ar fi greșelile pe care le-au făcut și oricât de mare ar fi pierderea pe care au cauzat-o, închide ochii la aceste lucruri. Nu se simte deloc trist sau vinovat și nu are nicio mustrare de conștiință. În schimb, se justifică cu toată puterea și duce un război al cuvintelor, gândindu-se: „Toată lumea are un punct de vedere justificabil. Fiecare are motivele lui; se rezumă la cine e un orator mai bun. Dacă îmi pot transmite justificarea și explicația către o majoritate, atunci câștig, iar adevărurile despre care vorbești nu sunt adevăruri, iar faptele tale nu sunt valide. Vrei să mă condamni? Nicio șansă!” Când un antihrist este emondat, în adâncul inimii și sufletului său, se opune complet și hotărât, simte repulsie și respinge asta. Atitudinea sa este: „Orice ai avea de spus, oricâtă dreptate ai avea, nu voi accepta și nu voi recunoaște. Nu sunt eu de vină.” Indiferent cum scot faptele la iveală firea lor coruptă, ei nu o admit, nici nu o recunosc, ci continuă cu sfidarea și împotrivirea lor. Orice spun alții, ei nu acceptă sau recunosc acel lucru, ci gândesc: „Să vedem cine vorbește mai bine decât cine; să vedem cine este un orator mai bun”. Acesta este un fel de atitudine cu care antihriștii tratează emondarea lor.

Faptul că o persoană poate sau nu să accepte adevărul este dezvăluit atunci când este emondată. Antihriștii sunt foarte clari când spun cuvinte și doctrine, dar când sunt emondați, sfidează, se ceartă și se împotrivesc neîncetat și nu acceptă deloc adevărul. Nu pot pune în practică niciunul dintre cuvintele și doctrinele pe care le perorează de obicei. De ce? Motivul este că, prin esența lor, antihriștii sunt scârbiți de adevăr. Firea antihriștilor este extrem de haină și arogantă. Atitudinea lor în fața adevărului și a faptelor este mereu una de intransigență, împotrivire și antipatie. Când sunt emondați, pe lângă faptul că se justifică și se explică pe cât de mult pot pentru a-și menține reputația, antihriștii au convingerea cea mai puternică: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană. Dumnezeu e drept, iar această persoană, indiferent cum mă emondează, nu-mi poate decide destinul. Nu accept adevărul, dar ce poate face în privința asta?” În inimile lor, sunt sfidători: „Indiferent cât de corecte sau în conformitate cu adevărul sunt lucrurile pe care le spune această persoană de pe pământ, ele nu sunt adevărul, doar cuvântările directe de la dumnezeul din ceruri sunt adevărul; indiferent cum judecă și mustră oamenii și cum îi emondează, această persoană de pe pământ nu este dreaptă, doar dumnezeu din ceruri este drept.” Care este insinuarea lor nerostită? „Indiferent cât de corecte sau în conformitate cu adevărul sunt lucrurile pe care le spune dumnezeu de pe pământ, ele nu sunt adevărul. Numai dumnezeu din ceruri este adevărul, dumnezeu din ceruri este măreț. Cu toate că și dumnezeu de pe pământ poate exprima adevărul, el nu se poate compara cu dumnezeu din ceruri.” Nu asta vor să spună? (Ba da.) „Eu cred în dumnezeu din ceruri, nu în dumnezeu de pe pământ. Indiferent cât de corecte sau în conformitate cu adevărul sunt cuvintele pe care tu, această persoană obișnuită, le rostești, tot nu ești dumnezeu din ceruri. Dumnezeu din ceruri este suveran asupra tuturor lucrurilor. Dumnezeu din ceruri îmi hotărăște destinul. Dumnezeu de pe pământ nu-mi poate hotărî destinul. Indiferent cât de compatibile cu adevărul sunt lucrurile pe care le spune dumnezeu de pe pământ, eu nu le voi accepta. Îl accept numai pe dumnezeu din ceruri și mă supun doar Lui. Oricum m-ar trata dumnezeu din ceruri, mă voi supune.” Antihriștii dezvăluie toate aceste cuvinte atunci când sunt emondați. Toate aceste cuvinte provin din inimile lor. Cuvintele acestea sincere ale lor reprezintă în întregime firea lor și le dezvăluie natura-esență care este scârbită de adevăr și îl urăște. Când antihriștii dezvăluie aceste cuvinte, adevărata lor față este complet expusă. Se poate spune că oricine este capabil să rostească aceste cuvinte este un antihrist autentic, un diavol și o satană autentică. Atunci când sunt emondați, unii antihriști afișează o atitudine neclintită, care nu este nici servilă, nici autoritară. Nu acceptă adevărul sau emondarea, nici nu ajung să se cunoască realmente. În schimb, se retrag în acea convingere a lor și o folosesc ca să-și apere reputația, statutul și simțul existenței, dezvăluindu-și complet esența neîncrezătoare. Folosesc cuvintele „cred în dumnezeu, nu în vreo persoană, iar dumnezeu e drept” ca să-i contrazică și să-i înfrângă pe toți și ca să nege adevărul și pe Dumnezeu de pe pământ. În același timp, folosesc aceste cuvinte ca să-și ascundă responsabilitatea pentru propriile păcate și să o eludeze și să-și ascundă firile corupte și natura-esență. Antihriștii își folosesc convingerea și teoriile ca să-și ascundă faptele rele și, de asemenea, le folosesc ca să se liniștească și să se păzească. Cum se liniștesc? Se gândesc: „E în regulă, ce spune această persoană de pe pământ nu contează. Indiferent cât de corecte sunt lucrurile pe care le spune, nu le voi accepta. Atât timp cât nu le accept, lucrurile pe care le spune nu sunt fapte și nu sunt în conformitate cu adevărul. Așadar, nu trebuie să-mi asum răspunderea pentru nicio greșeală, faptă greșită sau fărădelege comit, pot pur și simplu să fac cum îmi place, să mă dau mare și să fac lucrurile în felul meu, așa ca înainte.” Așadar, antihriștii continuă să meargă așa pe calea lor, fără să aibă nicio îndoială și nicio rușine, agățându-se până la sfârșit de dorința și intenția lor de a dobândi binecuvântări. Aceasta este adevărata față a antihriștilor.

Când antihriștii sunt emondați, ei sunt dezvăluiți. Acesta este momentul în care este cel mai probabil ca natura-esență pe care o au să fie expusă. În primul rând: pot ei să mărturisească faptele lor rele? În al doilea rând: pot să reflecteze asupra lor și să se cunoască pe sine? Și, în al treilea rând: pot să accepte de la Dumnezeu atunci când sunt emondați? Cu aceste trei măsuri, se poate vedea natura-esență a unui antihrist. Dacă o persoană poate să se supună atunci când emondarea se abate asupra sa și să reflecteze asupra propriei persoane și, prin urmare, poate ajunge să-și recunoască propriile dezvăluiri de corupție și esența coruptă, atunci aceasta este o persoană care poate să accepte adevărul. Nu este un antihrist. Aceste trei măsuri reprezintă întocmai ceea ce îi lipsește unui antihrist. Antihristul face altceva în schimb, ceva la care nimeni nu se aștepta – adică, atunci când este emondat, contraatacă prin acuzații nefondate. În loc să-și mărturisească faptele greșite și să-și recunoască firea coruptă, el condamnă persoana care îl emondează. Cum face asta? El spune: „Nu toate emondările sunt neapărat corecte. Emondarea se referă doar la condamnarea și judecata din partea omului; nu sunt făcute în numele lui dumnezeu. Doar dumnezeu este drept. Oricine i-ar condamna pe alții este de condamnat.” Nu este aceasta o replică de acuzare nefondată? Ce fel de persoană este cea care ar face astfel de acuzații nefondate? Numai o persoană care deranjează fără sens, care este insensibilă la rațiune ar face acest lucru și numai cineva de teapa diavolilor și a Satanei ar face acest lucru. O persoană care are conștiință și rațiune nu ar face niciodată așa ceva. Așadar, cei care fac contraacuzații nefondate când sunt emondați sigur sunt oameni răi. Cu toții sunt diavoli. Ce spun adesea antihriștii, atunci când fac contraacuzații nefondate? „Cred în dumnezeu și dumnezeu e drept! Mă supun lui dumnezeu, nu vreunei persoane! Nu toate emondările sunt neapărat corecte. Dacă dumnezeu mă emondează, voi accepta, dar dacă oamenii mă emondează, nu voi accepta!” Primul lucru pe care îl vor spune antihriștii este „Dumnezeu e drept!” Poți auzi că în tonul lor este o mentalitate malițioasă. Al doilea lucru pe care îl spun este: „Mă supun lui dumnezeu, nu vreunei persoane!” Ați auzit aceste două afirmații? (Da.) Le-ați rostit vreodată? (Nu.) Majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să facă aceste două afirmații. Doar când li se întâmplă un lucru pe care îl consideră pozitiv și pe care cred că ar trebui să îl accepte, spun: „Dumnezeu chiar este drept, a fost corect să fiu emondat și disciplinat.” Acceptă asta într-un mod pozitiv și nu folosesc deloc aceste cuvinte ca să-și apere propriile interese sau să se justifice și să se explice. Acceptă și recunosc cu adevărat, din adâncul inimii, aceste cuvinte și acest fapt. Atitudinea antihriștilor este diferită. În contextul emondării lor, ar putea folosi acest ton al vocii sau acest tip de intenție pentru a spune: „Cred în dumnezeu și dumnezeu e drept! Mă supun lui dumnezeu, nu vreunei persoane!” Ce înseamnă asta? Sunt ei oameni care acceptă adevărul? Cu siguranță nu. Neagă faptul că emondarea vine de la Dumnezeu și este aprobată de El. Incapacitatea lor de a o accepta de la Dumnezeu dovedește pe deplin faptul că ei nu recunosc suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și nu cred că ale Lui cuvinte sunt adevărul. Atunci, cum pot recunoaște că Dumnezeu e drept? În mod clar, folosesc aceste cuvinte, care par corecte la prima vedere, ca să-i condamne pe ceilalți, să-i condamne pe cei care le sunt nefavorabili, care îi emondează și care le expun firile corupte. Nu sunt acestea acțiunile oamenilor răi? Aceștia sunt oameni răi. Oamenii răi pot folosi cuvinte corecte ca să I se împotrivească lui Dumnezeu și să se opună adevărului în momente critice și pot folosi cuvinte corecte ca să-și apere propriile interese, propria imagine și propria faimă și reputație. Nu este o nerușinare? „Cel rău ia o înfățișare obraznică” (Proverbe 21:29), această propoziție este confirmată în cazul oamenilor răi și al antihriștilor. Antihriștii sunt asemenea oameni.

Un alt lucru pe care îl spun antihriștii este: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană!” La prima vedere, sună greșit această propoziție? (Nu.) A crede în Dumnezeu este desigur corect – omul nu poate crede în vreo persoană. Aceste cuvinte sunt foarte decente și corecte, nu este nimic în neregulă cu ele. Din păcate, sensul acestei propoziții se schimbă când provine din gura unui antihrist. Ce arată această schimbare de sens? Că antihriștii folosesc cuvintele corecte ca să scape din necazuri și să se explice. Ce intenție au când rostesc aceste cuvinte? Ce motiv au să rostească aceste cuvinte? Ce aspecte ale esenței lor demonstrează acest lucru? (Că nu acceptă adevărul, că îl urăsc.) Corect, nu acceptă adevărul. Așadar, nu acceptă adevărul, însă vor spune deschis: „Nu îl accept; chiar dacă ceea ce ai spus este corect, nu voi accepta”? Dacă ar spune asta, oamenii ar fi capabili să-i discearnă și toată lumea i-ar respinge, iar ei nu ar fi capabili să-și păstreze poziția favorabilă, așa că nu pot spune așa ceva. În inimile lor, înțeleg clar aceste lucruri. În asta constă înșelătoria și ticăloșia antihriștilor. Se gândesc: „Dacă te contrazic public, dacă vociferez public împotriva ta și mă opun ție, vei spune că nu accept adevărul. Atunci, nu te voi lăsa să vezi că nu accept adevărul. Voi folosi alte mijloace ca să rezolv această chestiune și să mă apăr.” Așadar, spun: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană.” Indiferent dacă ei cred în Dumnezeu sau în vreo persoană, ceea ce disecăm aici este dacă antihriștii acceptă adevărul. Spunând asta, nu confundă conceptele? Confundă conceptele și încearcă să păcălească oamenii. Pentru a împiedica oamenii să vadă că nu acceptă adevărul, spun că Îl recunosc pe Dumnezeu și adevărul, că ei cred în Dumnezeu și că Dumnezeu este adevărul și că, întrucât Dumnezeu este adevărul, El nu poate deveni o persoană și, dacă devine o persoană, atunci nu are adevărul și acea persoană nu este Dumnezeu. Judecând după asta, nu au fost dezvăluiți deja drept antihriști? Pur și simplu nu recunosc că Dumnezeu poate deveni Hristos și o persoană obișnuită. Cred că numai Dumnezeu din Ceruri, numai acel Dumnezeu care este invizibil și intangibil și care poate fi închipuit și folosit arbitrar de om este Dumnezeu. Există similarități între această părere și cea a lui Pavel? (Da.) Care era atitudinea lui Pavel față de Hristos de pe pământ? L-a recunoscut? L-a acceptat? (Nu.) Pavel a spus: „Hristos este fiul dumnezeului viu, iar noi suntem, de asemenea, fii ai dumnezeului viu. Asta înseamnă că suntem cu toții frați și surori ai lui hristos și, în ceea ce privește vechimea, suntem toți egali. Dumnezeu în care credem este în ceruri. Nu există niciun dumnezeu pe pământ. Așadar, nu înțelegeți greșit, această persoană de pe pământ este Hristos, este fiul lui dumnezeu. El nu este la fel ca dumnezeu. Nu-l poate reprezenta pe dumnezeu din ceruri, omul nu îl poate considera adevărul și omul nu este nevoit să-l urmeze.” Ce putem diseca din aceste cuvinte pe care le spun antihriștii: „Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană”? La fel ca Pavel, ei Îl recunosc doar pe Dumnezeul nedeslușit din Ceruri și nu recunosc că Hristos e Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei nu recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat și a devenit o persoană obișnuită – în această privință, antihriștii sunt exact la fel ca Pavel. Ce vor să spună este: „Dacă tu crezi în dumnezeu, atunci crede în dumnezeu, nu în vreo persoană. E inutil să crezi în vreo persoană, nu poți dobândi binecuvântări din credința în vreo persoană. Pentru a crede în dumnezeu, trebuie să crezi în dumnezeu din ceruri, dumnezeul invizibil. Dumnezeu din ceruri este măreț și atotputernic, ce poate face dumnezeul de pe pământ? Poate doar să exprime niște adevăruri și să rostească niște cuvinte corecte.” Dacă le disecăm și le judecăm esența pe baza acestor cuvinte, ei se împotrivesc lui Hristos, nu-L recunosc și neagă faptul că Dumnezeu S-a întrupat. Sunt antihriști în toată regula.

Când antihriștii sunt emondați, când întâmpină obstacole și când cineva îi expune, folosesc expresia „Dumnezeu este drept” ca să se apere, să nege faptul că cealaltă persoană i-a expus și să nege că i-a emondat. Orice-ar fi, când sunt emondați, atitudinea lor principală este una de sfidare, împotrivire și neacceptare, făcând tot ce le stă în putință pentru a se explica și a se apăra. Unii chiar spun: „Timpul va dezvălui tot. Dumnezeu este drept. Să-l lăsăm pe dumnezeu să dezvăluie asta pentru mine într-o zi!” Fiind oameni corupți, indiferent cât de mari sunt pierderile pe care le provoacă lucrării casei lui Dumnezeu pe parcursul îndeplinirii propriei îndatoriri, nu le pasă de acest lucru, nici nu îi dau vreo atenție. Dacă acest fapt este expus, ei tot nu recunosc că aceste pierderi au fost provocate de ei și nu sunt dispuși să-și asume responsabilitatea. În cele din urmă, tot vor să-L lase pe Dumnezeu să dezvăluie asta pentru ei, ca și cum Dumnezeu ar exista ca să-i slujească și trebuie să-i apere când greșesc, ca și cum El ar fi un astfel de Dumnezeu. Ei nu acceptă adevărul, nu acceptă emondarea și nu sunt capabili să se cunoască, dar asta nu este tot – chiar Îi cer lui Dumnezeu să dea explicații pentru ei și să le găsească scuze. Nu este acesta un lucru rușinos? Este foarte rușinos! Antihriștii sunt cu toții extrem de nerușinați și sunt și extrem de ticăloși. Acesta este un aspect. Când sunt emondați, antihriștii folosesc adesea două afirmații. Care sunt acelea? („Cred în dumnezeu, nu în vreo persoană!” „Dumnezeu este drept!”) Acestea sunt două zicale pe care le folosesc de obicei. Nu pot rosti niciun alt fel de raționament fals, nu îndrăznesc să o facă. Folosesc două afirmații corecte ca să inducă oamenii în eroare, ca să aducă argumente nerezonabile pentru ei înșiși, încercând să transforme ceva greșit în ceva corect, să transforme ceva ticălos în ceva drept, să-și transforme greșelile și pierderile pe care le-au provocat în lucruri justificate. Vor să folosească aceste două afirmații ca să anuleze toate aceste lucruri dintr-o lovitură, să le șteargă complet și pretind că ele nu există și continuă să creadă așa cum au făcut întotdeauna. Există căință în această manifestare a antihriștilor? (Nu, nu există.) Nu numai că nu se căiesc, dar, de asemenea, manifestă alt aspect al antihriștilor – aversiune față de adevăr, aroganță, ticăloșie și hainie. Aroganța lor se manifestă în faptul că disprețuiesc pe oricine îi emondează, gândindu-se: „Ești doar o persoană, nu mă tem de tine!” Nu este o aroganță? (Ba da.) În ce fel se manifestă ticăloșia lor? (Fac contraacuzații nefondate.) Faptul că fac contraacuzații nefondate este un aspect și alt aspect este că folosesc cuvinte corecte ca să se explice, să se justifice și să se apere. Ce altă fire se află în asta? Faptul că fac contraacuzații nefondate este tot un lucru hain. Antihriștii nu recunosc că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul. Dacă cineva expune această esență a lor, ei tot nu acceptă faptul că nu recunosc adevărul. Nu reflectează asupra lor și nu încearcă să se cunoască; în schimb, fac contraacuzații nefondate și folosesc cuvinte corecte și plăcute auzului ca să-i condamne pe ceilalți. Metodele și zicalele pe care le folosesc pentru a-i condamna pe ceilalți sunt atât insidioase, cât și ticăloase. Știu ce cuvinte să folosească pentru a-i condamna pe ceilalți și a-i reduce la tăcere, astfel încât alți oameni să nu știe ce să mai spună și să nu le poată face nimic. Aceasta este ticăloșie. Această metodă și practică a lor este o fire haină în toată regula. Acestea sunt mai multe firi ale antihriștilor pe care le putem diseca din chestiunea emondării acestora. Nu se potrivesc aceste firi și dezvăluiri ale antihriștilor cu cele patru puncte despre care am vorbit anterior? (Ba da.) Care sunt acele patru puncte? (Punctul unu este că nu cred și refuză să recunoască faptul că al lui Dumnezeu cuvânt este adevărul; punctul doi este: chiar dacă ai părtășie cu ei despre cuvântul lui Dumnezeu și ei pot înțelege adevărul, nu îl acceptă; punctul trei este că refuză să se supună suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu; punctul patru este că nu se căiesc niciodată cu adevărat.) Nu cred, nu acceptă, nu se supun și nu se căiesc, acești „patru nu” reprezintă esența antihriștilor. Antihriștii nu vor accepta niciodată adevărul și nu-și vor pleca niciodată capetele în fața faptelor. Acest lucru reprezintă refuzul încăpățânat de a se căi și este ceva care se revarsă din natura antihriștilor. Aceasta este prima manifestare a felului în care antihriștii își tratează emondarea. Deși antihriștii au aceeași fire-esență, zicalele faimoase și mottourile grozave care le ies pe gură cu siguranță nu sunt la fel. Uneori, antihriștii ar putea spune una, iar alteori ar putea spune alta, dar indiferent ce fel de discurs le iese pe gură, caracteristicile și esența lui vor fi aceleași – esența cuvintelor lor este aceea de neacceptare a adevărului. Dacă nu acceptă adevărul, atunci ce anume sunt aceste cuvinte ale lor? Sunt cuvinte în conformitate cu adevărul? Sunt cuvinte omenești sau cuvinte care sunt în conformitate cu etica? Sunt cuvinte în conformitate cu rațiunea și conștiința? (Sunt cuvinte diavolești.) Corect. A le numi cuvinte goale sau cuvinte confuze nu le definește cu exactitate, dar a spune că sunt cuvinte diavolești explică problema.

Care sunt cuvintele pe care le spun antihriștii când sunt emondați, când sunt criticați și expuși de frați și surori? Unii antihriști fac o greșeală sau spun niște cuvinte diavolești ca să-i inducă în eroare pe oameni. Când frații și surorile văd acest lucru, îi critică și îi emondează, dându-i în vileag drept alunecoși și înșelători. Deși, în aparență, nu sunt sfidători, în sinea lor sunt potrivnici, ca și cum ar spune: „Ce știi tu? Știi la fel de multe ca mine? Crezi în dumnezeu de la fel de mulți ani ca mine? De câți ani crezi în dumnezeu? N-o să mă cobor la nivelul tău!” Când conducătorii și lucrătorii îi emondează, e posibil să adopte o atitudine alunecoasă, spunând câteva cuvinte plăcute și, în aparență, ducându-i cu preșul, dar, în secret, sunt nemulțumiți și sfidători, căutând o ocazie să se răzbune. Dacă sunt emondați de un frate sau o soră obișnuită, antihriștii nu sunt atât de civilizați – se vor înfuria și vor deveni exasperați, vor contraataca și se vor răzbuna. Când contraatacă și se răzbună, spun adesea lucruri precum: „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi! Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu m-aș teme de nimeni!” Este ceva în neregulă cu aceste cuvinte? Acestea sunt tipul de cuvinte rostite de obicei de non-credincioși și de oameni foarte josnici. Cum să se audă așa ceva în biserică? Oamenii care pot vorbi așa sunt un grup unic, iar acest grup unic are un temperament unic. În ce fel este temperamentul lor unic? Asemenea oameni se gândesc adesea la vechime în cadrul bisericii. Îi consideră pe toți inferiori, nu îi plac și vor să le țină morală, să-i pedepsească și să-i manipuleze pe toți. Consideră că, deși cred în Dumnezeu, nimeni nu este în măsură să le fie partener. Nu-i de mirare că născocesc aceste cuvinte arogante atunci când oameni îi tratează ca pe niște frați și surori și au discuții deschise cu ei, expunându-le firile corupte și emondând cuvintele pe care le-au spus și acțiunile pe care le-au întreprins, care nu sunt în conformitate cu adevărul. Asimilează casa lui Dumnezeu cu societatea și cu propriul domeniu și consideră că frații și surorile din biserică le sunt inferiori. Cred că frații și surorile știu puține despre chestiunile din societate și au o înțelegere superficială a acestora, că fac parte din pătura inferioară a societății, că merită să fie priviți de sus, că alții se pot juca cu ei și îi pot călca în picioare. Cred că frații și surorile sunt ușor de intimidat și manipulat, ceea ce nu va fi și cazul lor. Prin urmare, cred că oricine îi emondează și îi expune îi intimidează, îi subapreciază și îi exclude. În inimile lor, s-au păzit deja de asta: „Să nu crezi că mă poți pedepsi și intimida! Încă ești lipsit de experiență!” Nu cumva acesta este un lucru pe care l-ar spune cineva cu „spirit eroic”? Din păcate, aceste cuvinte nu sunt adevărul. Oricât spirit sau integritate morală ai avea, Dumnezeu nu te va aproba. Dumnezeu detestă asemenea firi și pe oamenii care spun aceste cuvinte. Oamenii care spun asemenea lucruri înaintea lui Dumnezeu sunt condamnați, disprețuiți și respinși de Dumnezeu. Oamenii care se agață de aceste cuvinte ca și cum ar fi adevărul nu pot fi niciodată mântuiți de Dumnezeu. Așadar, să mai aruncăm o privire, ce este în neregulă cu aceste cuvinte? Toți sunt egali înaintea adevărului și nu există diferențe de vârstă, umilință sau noblețe pentru cei care își fac îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Toți sunt egali înaintea datoriei lor, pur și simplu fac munci diferite. Nu există diferențe între ei pe baza vechimii. Înaintea adevărului, toți ar trebui să aibă o inimă smerită, supusă și receptivă. Oamenii ar trebui să aibă această rațiune și această atitudine. Așadar, oare oamenii care spun „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi!” nu sunt plini de atmosfera, ideologia și josnicia societății? Asimilează casa lui Dumnezeu cu societatea, consideră că frații și surorile din casa lui Dumnezeu sunt un grup vulnerabil de la limita inferioară a societății și se consideră pe ei înșiși șefii tuturor lucrurilor, oameni pe care nimeni nu-i poate atinge sau provoca și care se asigură că lucrurile nu vor avea un final fericit pentru cei care îi expun și îi emondează. Cred despre casa lui Dumnezeu că este la fel ca societatea, că oricine este neînduplecat și autoritar va fi capabil să rămână ferm, că nimeni nu va îndrăzni să-i atingă pe cei care sunt nemiloși, feroce și răi și cred că oamenii care acceptă să fie emondați sunt cu toții incompetenți și incapabili. Cred că nimeni nu va îndrăzni să se atingă de oamenii care au anumite abilități, că nimeni nu va îndrăzni să-i expună pe acești oameni, chiar dacă greșesc și că sunt băieți duri, de oțel! Antihriștii cred că, indiferent în ce grup se află, trebuie să fie puternici și suficient de nemiloși și răi încât să nu fie intimidați sau dirijați ușor de ceilalți. Cred că asta înseamnă să fie abili și competenți și vor să folosească această abilitate ca să dobândească statut, faimă și câștig și, în cele din urmă, să-și asigure o destinație bună. Ce fire este aceasta? Este atât feroce, cât și ticăloasă. Indiferent câte predici aud, antihriștii nu pot să înțeleagă adevărul. Nu pot vedea că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Nu pot vedea schimbările prin care trec cei care acceptă adevărul și, chiar dacă le văd, nu le recunosc drept schimbări. Cred că toate aceste schimbări sunt rezultatul prefăcătoriei și înfrânării, iar ei nu se vor înfrâna și nu vor accepta lucrurile fără să protesteze, de dragul acestora. Întrucât au o astfel de logică, pot spune lucruri de genul: „Să nu crezi că mă poți pedepsi și intimida!” Nu este aceasta ticăloșia antihriștilor? Astfel de gânduri și puncte de vedere sunt ticăloase. Faptul că pot rosti aceste cuvinte și se pot comporta astfel este o dezvăluire a firii lor feroce. Există asemenea oameni în biserică? Atunci când frații și surorile au o discuție deschisă cu ei, îi expun, vorbesc despre problemele, neajunsurile și dezvăluirile lor de corupție, ei cred că sunt intimidați și umiliți și că nu sunt luați în serios. Apoi spun: „Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi!” Indiferent pe cine văd că acceptă emondarea, se gândesc mereu: „Poți dobândi adevărul acceptând emondarea? Ar fi imposibil!” Ei nu recunosc asta. Cred că emondarea oamenilor înseamnă intimidarea lor și găsirea vreunui avantaj prin intermediul căruia să fie pedepsiți și că oamenii sunt intimidați când fac unele greșeli mici, pentru că sunt prea candizi. Nu recunosc că a emonda oamenii înseamnă a-i iubi și a-i ajuta. Nu recunosc că oamenii se pot căi și schimba cu adevărat doar atunci când acceptă emondarea și cu atât mai puțin recunosc faptul că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu. Prin urmare, antihriștii își spun adesea: „Oricine mă emondează, nu voi uita niciodată! Sub nicio formă n-o să las pe cineva să mă intimideze!” Ce fel de oameni sunt capabili să spună asemenea cuvinte? Numai cei care nu acceptă adevărul și îl urăsc pot spune asemenea cuvinte. Orice persoană are acest fel de fire feroce și poate spune asemenea cuvinte are natura-esență a antihriștilor și este de teapa Satanei.

Când sunt emondați, antihriștii spun și o altă frază: „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!” Ce înseamnă această frază? Este o afirmație des întâlnită, făcută de un anumit fel de antihrist. Din moment ce aceasta este afirmația lor, haideți s-o disecăm. Întrucât pot spune aceste cuvinte, ele trebuie să aibă un anumit înțeles. La prima vedere, aceste cuvinte par să spună că, de când acești oameni au început să creadă în Dumnezeu, au trecut printr-o schimbare majoră. În aceste cuvinte, pare să existe recunoștință, ca în fraza: „Dumnezeu m-a schimbat, dumnezeu m-a cucerit. Dacă dumnezeu nu m-ar fi schimbat, aș fi o persoană nesuferit de arogantă.” La prima vedere, aceste cuvinte par să aibă o anumită mentalitate de recunoștință, dar disecate dintr-o altă perspectivă, există o mare problemă în ceea ce le privește. Antihriștii spun că, înainte să creadă în Dumnezeu, nu le păsa de nimeni. Care este firea acestor oameni? (Una arogantă și feroce.) Acești oameni sunt extrem de aroganți și feroce și, dacă nu ar crede în Dumnezeu, ar fi oameni foarte răi. Să nu le pese de nimeni înseamnă să nu țină cont de nimeni, înseamnă că îi calcă în picioare pe toți și că, indiferent cât de grozavi sau de buni sunt alți oameni, aceștia nu înseamnă nimic în ochii lor. Nu cedează în fața nimănui, disprețuiesc pe toată lumea și nu slujesc pe nimeni. Dacă li s-ar cere să slujească o persoană, asta le-ar răni demnitatea. Dacă există cineva demn de slujirea lor, acela este doar Dumnezeu din Ceruri. Acum că ei cred în Dumnezeu, și-au înfrânat această manifestare și dezvăluire de a nu le păsa de nimeni și, după ce au venit în casa lui Dumnezeu, au acceptat cu rea-credință să lucreze cu alții într-un grup, să se ocupe de probleme și să interacționeze cu ceilalți, ca niște oameni normali, dar când se ocupă de probleme și interacționează cu ceilalți, unele lucruri inevitabil un merg așa cum ar vrea ei, iar asta face ca acea fire a lor să erupă din nou, dând naștere acestor cuvinte. La început, în lume, când nu credeau în Dumnezeu, nu cedau în fața nimănui și credeau că nimeni nu merita să interacționeze cu ei. Așadar, de când au început să creadă în Dumnezeu, oare au cedat în fața vreunui frate sau vreunei surori din casa lui Dumnezeu? (Nu.) Indiferent în ce grup s-ar afla, oare o persoană cu umanitate și raționalitate normale s-ar purta în felul acesta? (Nu.) Chiar și non-credincioșii spun: „Dintre oricare trei oameni care merg împreună, cel puțin unul îmi poate fi profesor.” Adică, dintre oricare trei oameni, există cu siguranță o persoană care este mai puternică și mai bună decât tine, care îți poate fi profesor și te poate ajuta. Non-credincioșii spun asemenea cuvinte, așadar, acești oameni aroganți le recunosc corectitudinea? Pot interacționa în termeni de egalitate cu ceilalți dintr-un grup? Pot fi raționali? (Nu.) Prin urmare, când se află printre non-credincioși care nu au credință în Dumnezeu, ce fel de oameni sunt acești antihriști? (Sunt oameni dificili.) Corect, sunt nemernici, sunt oameni dificili. Nimeni nu poate face nimic în privința lor. Nimeni nu îndrăznește să-i provoace, să-i mânie sau să-i atingă. Sunt nemernici! Dacă îi mânii, vor exista consecințe, e ca și cum ai mânia un demon feroce. În mod normal, în societate, nimeni nu îndrăznește să se pună cu asemenea oameni. Firea lor și principiile după care gestionează lucrurile sunt să fie grosolani și nerezonabili și să provoace necazuri la fiecare pas. Nimeni nu îndrăznește să-i mânie, nimeni nu îndrăznește să-i atingă și nimeni nu îndrăznește să-i intimideze; sunt singurii care intimidează oamenii. Prin asta, își ating scopul. Așadar, sunt ei capabili să se schimbe după ce vin în casa lui Dumnezeu? S-au schimbat? (Nu, nu s-au schimbat.) Ce ne arată că nu s-au schimbat, că nu se pot schimba? (Faptul că spun: „Dacă n-aș crede în Dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!”) De obicei, nu spun aceste cuvinte – în ce context spun aceste cuvinte? Când cineva le arată slăbiciunile pe care le au, spune lucruri care le rănesc demnitatea sau le ating o coardă sensibilă, spun fără să gândească această frază: „Dacă n-aș crede în Dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni! Îndrăznești să te lupți cu mine? Cine te crezi?” Ce fire este aceasta? Ba chiar adaugă un determinant înaintea acestei fraze, spunând: „Înainte să cred în Dumnezeu, nu-mi păsa de nimeni.” Oare nu continui să nu cedezi în fața nimănui sau să nu asculți de nimeni, acum că tu crezi în Dumnezeu? Nu rămâi neschimbat; același diavol și aceeași satană? Simt că s-au schimbat în bine după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Dacă s-au schimbat în bine, cum pot rosti asemenea cuvinte? Nu au deloc conștiință sau rațiune și îndrăznesc să vocifereze public și să-i anunțe pe ceilalți: „Sunt un bandit și nu mă tem de nimeni!” Cu ce se poate făli un tiran, un nemernic și un bandit? Cu ce se poate lăuda? Totuși, antihriștii se laudă în felul acesta. Privesc faptul că au fost cândva tirani drept trecutul lor glorios și se mândresc cu el în casa lui Dumnezeu. Ce fel de loc este casa lui Dumnezeu? Acesta este un loc unde domnește adevărul. Acesta este un loc de sfințenie unde Dumnezeu îi mântuiește pe oameni. Cum poate tolera faptul că tu spui aceste cuvinte diavolești? Antihriștii nu au deloc rușine, nu știu că acestea sunt cuvinte diavolești și chiar se mândresc cu ele ca și cum ar fi cuvinte bune sau adevărul. Chiar sunt indivizi nerușinați, nu le este deloc rușine și sunt dezgustători! Când o asemenea persoană vă spune cuvinte diavolești, aveți ceva potrivit de spus ca replică? (Am întâlnit odată o asemenea persoană; nu ceda în fața nimănui din biserică. Pe atunci, spunea asemenea cuvinte ca să mă critice. Nu aveam discernământ și i-am spus că le accept.) Ai răspuns în felul acesta. A fost greșit să răspunzi așa; nu ai adus mărturie. Trebuie să-i arăți problemele pe care le are și să-l faci de rușine. Când spune cuvinte diavolești, nu trebuie să cedezi și nu trebuie să asculți de acele cuvinte diavolești. Trebuie să-l expui. Pentru a fi unul dintre biruitorii lui Dumnezeu și a aduce mărturie pentru Dumnezeu, trebuie să fii capabil să faci de rușine diavolii și pe Satana și să spui cuvinte care îl pot rușina pe Satana și care sunt în conformitate cu adevărul. Chiar dacă nu le acceptă, nu va avea nimic de spus, se va comporta cum se cuvine și se va supune. Va avea efect să speriați o asemenea persoană? Dar să o condamnați? Dar să purtați o discuție cu ea și să o convingeți? (Nu.) Atunci ce va avea efect? (Dacă cineva ar spune asemenea cuvinte în biserică, aș spune: „Încerci să te comporți execrabil? Dacă îi poți asculta normal pe frați și pe surori când au părtășie despre adevăr și poți să accepți adevărul, atunci este în regulă, dar dacă vrei să te comporți execrabil aici, atunci pleacă! Casa lui Dumnezeu nu-ți permite să te comporți execrabil aici. Aceste cuvinte ale tale nu sunt în conformitate cu adevărul. Nu te da în spectacol aici!”) Aceste cuvinte sunt foarte puternice, dar asemenea oameni sunt tirani și bandiți. Se tem de asemenea cuvinte? (Nu, nu se tem.)

Să vă povestesc ceva! În trecut, am intrat în contact cu un om care fusese bucătar înainte să înceapă să creadă în Dumnezeu. Mi-a spus odată: „Când eram bucătar în lume și oameni importanți și oficiali veneau să bea, nu voiam să am nimic de-a face cu ei. Când le găteam, țineam o mână în șold, un picior pe vârf și le găteam cu o singură mână.” În timp ce vorbea, mi-a arătat cum stătea, iar ținuta lui arăta atât indignare cât și sfidare. Ce voia să zică era: „Niciunul dintre non-credincioși nu este pe măsura mea și nu voi ceda în fața niciunuia dintre ei. Sunt foarte capabil, iar, în lume, oamenii ca mine sunt integri. Nu îmi prea pasă de oficiali!” Gesticula în timp ce vorbea, părând mulțumit de sine și arătându-mi cu ușurință acele mișcări. Am putut vedea că era foarte priceput în a arăta acele mișcări, acea ținută și acea postură – că le executa frecvent. Mi-am putut da seama că dădea acest spectacol cu o oarecare intenție de a se da mare și a-și etala „trecutul glorios”, încercând să-i facă pe ceilalți să-l admire. Când l-am văzut purtându-se astfel, am zâmbit și apoi i-am spus: „Așadar, ai o fire rea.” Am zis asta zâmbind și nu am mai spus nimic altceva. A făcut o față lungă, nu a mai făcut nicio mișcare și a tăcut. De atunci, nu a mai vorbit despre „trecutul lui glorios”. Ce i-am spus? (Ai o fire rea.) Ce însemna asta? (Acest lucru îi sublinia natura-esență, iar el s-a rușinat.) Corect. L-am mâniat? M-am certat cu el? I-am rănit demnitatea? (Nu.) L-am tratat cu impetuozitate și i-am spus: „Pleacă de aici! Ce cauți să crezi în Dumnezeu?” sau „Încă ești prea lipsit de experiență ca să-Mi vorbești despre «trecutul tău sclipitor»!”? Am folosit aceste metode? (Nu.) Fără să insinuez nimic din toate astea, am spus doar o singură propoziție: „Așadar, ai o fire rea”, iar el s-a rușinat și a tăcut. M-am făcut înțeles fără să trebuiască să mai elaborez. Dacă ar auzi asta o persoană deșteaptă, ar înțelege imediat ce înseamnă și s-ar înfrâna mai mult în viitor. Ce credeți despre această abordare? (Este bună.) Ar fi potrivit să Mă uit urât la el și să Mă cert? (Nu, nu ar fi.) Dacă cineva spune: „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!”, ar trebui să-i spui: „Dacă nu ți-a păsat de nimeni înainte să ajungi să crezi în Dumnezeu, asta înseamnă că aveai o fire rea. Dacă nu vrei să-ți pese de nimeni nici acum când crezi în Dumnezeu, asta înseamnă că ai o fire chiar și mai rea și că este ceva în neregulă cu esența ta.” Pur și simplu, spune-i asta și observă-i reacția și comportamentul. Asta înseamnă să-l lovești unde îl doare. Oare oamenii răi se vor întrista când vor auzi aceste cuvinte? Se vor supăra. Se vor gândi: „Am crezut că am obținut o schimbare în credința mea în dumnezeu și chiar am folosit aceste cuvinte ca să-mi etalez aptitudinile și să mă laud cu trecutul glorios pe care l-am avut înainte să ajung să cred în dumnezeu. Nu m-am așteptat ca o persoană care are înțelegere să expună secretul rușinos din spatele acestei chestiuni și să dezvăluie că am o fire rea.” Care este semnificația unei firi rele? Ca să o spun subtil, înseamnă că umanitatea lor nu este bună; fără menajamente, înseamnă că ei nu sunt buni de nimic. Care oameni din societate nu sunt buni de nimic? (Golanii, bandiții, tiranii și nemernicii.) Corect, aceștia sunt. Imediat ce spui că nu sunt buni de nimic și că firea lor este rea, vor înțelege. Vor înțelege că te referi la golani, huligani, tirani și oameni răi – acești termeni și aceste tipuri de oameni. Se vor simți bine când vor auzi că fac parte din această categorie? (Nu.) Nu se vor simți bine deloc. Și va mai trebui să spui ceva? (Nu.) Secretul lor rușinos va fi fost descoperit cu acea singură propoziție. „Așadar, tipul acesta de persoană ești. Încă te împăunezi aici, lăudându-te cu lucruri negative ca și cum ar fi lucruri pozitive. Ce încerci să faci? Aceasta este casa lui Dumnezeu, nu te da în spectacol aici. Acesta nu este un loc în care să te dai în spectacol. Dacă vrei să te dai în spectacol, pleacă atunci. Casa lui Dumnezeu este un loc unde domnește adevărul, nu un loc în care să mergi țanțoș și să-ți proclami faptele rele. Ce vrei să spui când te lauzi cu lucruri ticăloase și negative în casa lui Dumnezeu? Că lucrarea lui Dumnezeu a dat rezultate în tine. A spus Dumnezeu asta? Nu-I mulțumești lui Dumnezeu; te lauzi cu faptele tale rele. Pe cine încerci să înșeli cu aceste cuvinte? S-ar putea să păcălești un copil de trei ani, dar nu îi poți păcăli pe frați și pe surori. Nu poți scăpa nepedepsit!” Sunt expuși în felul acesta. În primul rând, odată ce aud asta, antihriștii vor simți că nu ai nicio răutate față de ei; în al doilea rând, cuvintele tale își vor atinge ținta; în al treilea rând, nu îi vei fi luat în vizor; și, în al patrulea rând, aceste cuvinte sunt fapte și tu nu vei fi exagerat deloc spunându-le. Odată ce vor auzi aceste cuvinte, se vor înfrâna imediat. De ce se vor înfrâna? Cuvintele tale îi vor stânjeni și îi vor rușina. Când se vor mai afla în prezența ta, vor fi stânjeniți să repete asemenea cuvinte și, chiar dacă vor repeta asemenea lucruri, vor trebui să găsească ocazia potrivită și să verifice cine ascultă. În orice caz, nu vor îndrăzni să le repete în prezența ta. Nu i-a smerit acest lucru? Dacă veți întâlni o asemenea persoană, veți îndrăzni să îi vorbiți astfel? (Da.) Există o cale de a trata o asemenea persoană. Nu trebuie să fii impulsiv sau grosolan, ci doar să-i smerești cu un zâmbet. Asta înseamnă să-l expui și să-l faci de rușine pe Satana. Asta înseamnă să rămâi ferm în mărturia ta. Capacitatea ta de a-i expune dovedește că i-ai văzut așa cum sunt, că nu-ți plac oamenii ca ei, că urăști oamenii ca ei, că disprețuiești oamenii ca ei. Acești oameni se numără printre personajele negative, iar tu ești exact opusul lor. În fața ta, se simt inferiori; ești mai puternic și mai integru decât ei.

Care sunt cele două fraze pe care le rostesc antihriștii atunci când sunt emondați, atunci când sunt expuși ocazional de frați și surori? („Ești prea lipsit de experiență ca să mă emondezi!” „Dacă n-aș crede în dumnezeu, nu mi-ar păsa de nimeni!”) Majoritatea oamenilor nu ar putea spune aceste două propoziții, nu-i așa? Ce caracteristici au aceste cuvinte? Aparțin bandiților și gunoaielor și au maniera impunătoare a fanfaronadei Satanei și a firii lui ticăloase. În mod clar, aceste cuvinte nu ar veni din gura unei persoane normale, mai ales nu din partea cuiva care urmărește adevărul. Este de la sine înțeles că aceia care rostesc aceste cuvinte au firea feroce a Satanei. Sunt răi și sunt antihriști. Nu iubesc adevărul și venerează forțele rele, violența, forțele feroce și firea Satanei. Aceste esențe pot fi identificate doar din aceste două propoziții pe care le spun. Când rostesc aceste cuvinte, firile și esențele lor sunt dezvăluite. În rândul omenirii corupte obișnuite și normale oricine rostește adesea aceste cuvinte nu este bun de nimic, iar oricine nu le rostește, deși le aude, care crede că aceia care spun aceste cuvinte sunt josnici și feroce, el însuși neputând să vorbească așa, care nu ar putea, sub nicio formă, să spună aceste cuvinte, indiferent cât de mult urăște pe cineva, îi poartă ranchiună sau îl privește de sus și care disprețuiește oamenii care spun aceste cuvinte – asemenea oameni au o oarecare rușine și o latură integră a umanității lor. Însă cei care spun adesea aceste cuvinte, care le privesc adesea ca pe cele mai înalte principii ale felului în care gestionează problemele și se poartă, sunt fără îndoială antihriști care fac parte din banda Satanei. Unii oameni spun: „Înainte să cred în Dumnezeu, nu știam dacă aceste cuvinte erau bune sau rele. Le foloseam când eram tânăr, dar am încetat să le spun ulterior, când am înaintat puțin în vârstă și am devenit mai matur.” Sunt aceștia antihriști? Nu sunt. Când oamenii sunt tineri și ignoranți, când întâlnesc prima dată societatea și populația generală, consideră că aceste cuvinte sunt bune, cuvinte de caracter. Pur și simplu, sunt prea tineri și prea imaturi. Când se maturizează puțin și sunt capabili să distingă binele de rău, să deosebească oamenii buni de cei răi, nu mai spun aceste cuvinte. Acești oameni au totuși puțină conștiință și raționalitate. De unde provin această puțină conștiință și raționalitate? Provin din abilitatea lor de a distinge binele de rău, de a ști ce este adevărul și ce este minciuna, ce este corect și ce este greșit, din faptul că au opțiuni și limite în ceea ce privește modul în care acționează, vorbesc, gestionează problemele și se comportă. Provin din faptul că nu sunt satane, nu sunt oameni răi, nu sunt fiare, din faptul că se comportă după standarde și principii și sunt oameni integri.

Prin expunerea antihriștilor, sunt dezvăluite toate „cuvintele lor înțelepte”, mottourile lor de viață și zicalele lor rostite adesea. Toate aceste lucruri fiind dezvăluite, iese la iveală și natura-esență pe care o au, permițându-le celorlalți să o vadă tot mai clar. Dacă aceste lucruri nu sunt dezvăluite, iar oamenii consideră că aceste cuvinte auzite ocazional sau frecvent sunt cuvinte obișnuite și nu au discernământ în privința lor, nu vor fi capabili să le clasifice. Dacă nu le poți clasifica, atunci cu ce te ajută faptul că înțelegi adevărul sau că știi ce este bine și ce este rău? Pot acestea să-ți influențeze poziția? Pot să-ți influențeze punctul de vedere? (Nu, nu pot.) Atunci ești incapabil să discerni ce este o dezvăluire normală de corupție și ce este o manifestare a esenței unui antihrist. Când poți discerne clar aceste esențe, când le poți clasifica și delimita cu acuratețe și poți discerne clar diversele manifestări, dezvăluiri, firi și esențe ale pozitivului și ale negativului, ale normalului și ale anormalului, doar atunci vei fi capabil să discerni oamenii și lucrurile cu mai multă acuratețe. În caz contrar, vei crede greșit că o manifestare a unui antihrist este corupție obișnuită sau o dezvăluire normală și uneori vei confunda unele dezvăluiri obișnuite de corupție cu manifestări ale esenței antihriștilor. Nu este aceasta o confuzie? Să spunem că ești conducător și există un antihrist în sfera responsabilității tale. Dacă îl lași să rămână și excluzi frați și surori obișnuiți care au dezvăluiri de corupție, nu cumva asta e o greșeală? (Ba da.) Prin urmare, este crucial să înțelegi aceste distincții detaliate și specifice.

Când antihriștii se confruntă cu emondarea, manifestările lor merg mult mai departe decât ceea ce tocmai am discutat. Nu vor spune doar câteva propoziții neplăcute, nici nu vor avea doar câteva resentimente. Vor face mai multe lucruri și vor spune mai multe cuvinte neplăcute. Mai mult decât atât, vor face câteva lucruri chiar și mai rele, lucruri care tulbură grav lucrarea casei lui Dumnezeu și viața bisericească normală. Acum, încercați să aveți părtășie despre alte lucruri pe care este posibil să le facă antihriștii, în afară de a spune acele câteva propoziții, care le permit oamenilor să vadă și să discearnă clar că sunt antihriști, că faptele și purtarea lor sunt acelea ale unor antihriști și că firea lor este aceea a unor antihriști. În felul acesta, acești antihriști pot fi discernuți și identificați drept antihriști de către frați și surori, înainte să creeze tulburări mai mari. Astfel, pe de o parte, frații și surorile pot evita să sufere prejudicii mai mari aduse intrării lor în viață și, pe de altă parte, perturbarea și tulburarea pe care le provoacă acești antihriști lucrării casei lui Dumnezeu pot fi prevenite. Nu este mai bine să descoperim, să rezolvăm, să prevenim și să îndreptăm această problemă fără întârziere? (Ba da, este.) Atunci, haideți, începeți părtășia! (Când sunt emondați, antihriștii nu acceptă adevărul și spun câteva cuvinte ca să atace oamenii. Indiferent cine le dă sfaturi, atât timp cât le afectează statutul sau mândria, antihriștii vor judeca acea persoană în biserică și chiar vor denatura adevărul ca să-și apere statutul și mândria.) Altceva? (Odată, am întâlnit un om rău, care a amenințat că va ucide pe oricine va acționa în vreun fel în dezavantajul lui. Pe atunci, nu înțelegeam adevărul și ne lipsea discernământul. Ne temeam de el. Acționa arbitrar și nechibzuit când își făcea datoria și, când am văzut niște probleme în lucrarea lui și am vrut să le raportăm, ne-a împiedicat și nu ne-a lăsat să facem o plângere. Nu dețineam adevărul, așa că, la momentul respectiv, nu am îndrăznit să ne certăm cu el și nici nu l-am raportat prompt, lucru care, în cele din urmă, a provocat mari pierderi lucrării bisericii. Asta s-a întâmplat pentru că ne-a lipsit discernământul în privința antihriștilor. A fost exclus abia mai târziu, când a comis mult mai multe fapte rele.) În această chestiune, nu ați reușit să rămâneți fermi în mărturia voastră, nici să apărați interesele casei lui Dumnezeu și ați permis ca lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere pierderi. Voi sunteți răspunzători pentru asta. Acum se pare că această persoană a fost exclusă pe bună dreptate și nu a fost tratată nedrept. Dacă mai întâlniți o asemenea persoană în viitor, veți fi capabili să o discerneți? (Datorită părtășiei lui Dumnezeu, acest aspect al adevărului despre discernerea antihriștilor îmi este puțin mai clar.)

De ce vrea casa lui Dumnezeu să excludă antihriștii? Ar fi în regulă să-i păstreze și să-i lase să presteze servicii? Ar fi în regulă să le dea șansa de a se căi? (Nu, nu ar fi.) Există vreo șansă să poată urmări adevărul? (Antihriștii nu pot urmări adevărul.) Acum, ați descoperit că antihriștii sunt oameni răi, care îi aparțin Satanei și care nu se pot căi, motiv pentru care sunt excluși. Nimeni nu este exclus cu ușurință. Casa lui Dumnezeu mereu dă dovadă de răbdare, oferindu-le în repetate rânduri șanse pentru a se căi și dându-le libertate de acțiune, astfel încât oamenii buni să nu fie acuzați pe nedrept și nimeni să nu fie exclus sau distrus cu ușurință. Nu le este ușor să creadă în Dumnezeu atât de mulți ani; casa lui Dumnezeu este tolerantă cu oricine, până este deslușit pe deplin, până este complet dezvăluit. Antihriștii, însă, se pot căi? Nu se pot căi. Rolul pe care îl joacă în casa lui Dumnezeu este acela de lachei ai Satanei, desființând, perturbând și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu. Chiar dacă au anumite daruri și talente, le este imposibil să muncească susținut pentru a-și face bine datoria sau să pășească pe calea corectă. Chiar dacă antihriștii au niște aspecte folositoare, în nici un caz nu pot aduce o contribuție pozitivă lucrării lui Dumnezeu în casa Lui. Nu fac altceva decât să perturbe, să tulbure și să submineze lucrarea lui Dumnezeu și nu fac lucruri bune. I-ai păstrat ca să îi observi și să le dai șansa de a se căi, dar au fost incapabili să se căiască. În final, a fost adoptată soluția de a-i exclude. Înainte să fie excluși, îți dăduseși deja seama că asemenea persoane sunt antihriști, care ar prefera să moară decât să se căiască și că erau potrivnici față de Dumnezeu și de adevăr. În consecință, au fost excluși. Ar fi fost excluși dacă erau persoane bune? Ar fi fost excluși dacă ar putea să accepte adevărul și să se căiască? Cel mult, ar fi fost suspendați din datoria lor și trimiși să facă devoțiuni spirituale și să reflecteze, nu ar fi fost excluși. Odată ce casa lui Dumnezeu decide să excludă pe cineva, înseamnă că, dacă i s-ar permite să rămână, acest om ar fi o pacoste în casa lui Dumnezeu. Nu ar face lucruri bune, doar ar provoca perturbări și tulburări și ar face tot felul de lucruri rele. Biserica în care s-ar afla, oricare ar fi ea, ar fi tulburată de el până într-acolo încât s s-ar împrăștia ca nisipul, lucrarea ar stagna, majoritatea oamenilor s-ar simți foarte deznădăjduiți și și-ar pierde credința în Dumnezeu, iar unii ar vrea chiar să renunțe la credința lor, nemaiputând continua să-și facă îndatoririle. Care este motivul? Acest lucru este provocat de tulburările antihristului. Antihristul trebuie să fie gestionat, îndepărtat și exclus ca această biserică să aibă vreo speranță, ca viața bisericească să devină normală și ca aleșii lui Dumnezeu să intre pe calea cea dreaptă de credință în Dumnezeu. Unii spun: „Dumnezeu este iubire, așa că ar trebui să le dăm și antihriștilor șansa de a se căi.” Aceste cuvinte sună foarte frumos, dar chiar așa stau lucrurile? Observați cu atenție: care dintre antihriștii și oamenii răi excluși au ajuns să se cunoască ulterior și au fost capabili să urmărească și să iubească adevărul? Care dintre ei s-a căit? Niciunul dintre ei nu s-a căit și cu toții au refuzat cu încăpățânare să-și mărturisească păcatele și, indiferent după cât de mulți ani îi reîntâlnești, sunt neschimbați, continuă să se agațe de acele lucruri care s-au întâmplat în trecut și nu le uită, încercând să se justifice și să se explice. Firea lor nu s-a schimbat deloc. Dacă îi primești înapoi și le permiți să-și reia viața bisericească și să facă o datorie, tot vor perturba și vor tulbura lucrarea bisericii. Exact ca Pavel, vor face aceleași vechi greșeli, înălțându-se și mărturisind pentru ei înșiși. Nu pot merge deloc pe calea urmăririi adevărului și vor merge pe vechea lor cale, calea unui antihrist, calea lui Pavel. Aceasta este baza în care sunt excluși antihriștii.

Din cauza naturii lor haine, antihriștii nu cedează în fața celor care urmăresc adevărul. Disprețuiesc orice lider sau lucrător care poate face puțină lucrare reală și chiar îi etichetează pe toți conducătorii și lucrătorii drept falși, ca și cum doar ei înșiși au dreptate și toți ceilalți greșesc. Indiferent cum li se explică adevărul în părtășie, nu vor accepta deloc să fie emondați și își vor menține propriile păreri. Oricine îi emondează, dacă acesta nu reușește să-i convingă pe deplin, nu vor accepta emondarea. Cred că aceasta este inutilă și că nu are nicio legătură cu adevărul. Aceasta este părerea lor. Își mențin mereu părerile, așa că le este foarte greu să accepte adevărul și, în același timp, îi judecă și îi condamnă pe cei care îi emondează. Ce fire dezvăluie antihriștii în felul în care își tratează emondarea? Puteți vedea care este natura-esență pe care o au? Una dintre principalele tulpini din natura antihriștilor este răutatea. Ce înseamnă „răutate”? Înseamnă că ei au o atitudine deosebit de ticăloasă în ceea ce privește adevărul – nu numai că nu se supun acestuia și nu numai că refuză să-l accepte, ci chiar îi condamnă pe cei care îi emondează. Aceasta este firea cea rea a antihriștilor. Antihriștii cred că oricine acceptă să fie emondat este vulnerabil la intimidare și că oamenii care îi emondează mereu pe alții sunt cei care doresc să-i șicaneze și să-i intimideze mereu pe oameni. Prin urmare, un antihrist se va împotrivi oricărei persoane care îl emondează și îi va face zile fripte acelei persoane. Și în privința oricărei persoane care aduce în discuție deficiențele sau corupția unui antihrist sau are părtășie cu acesta despre adevăr și despre intențiile lui Dumnezeu sau îl face să se cunoască pe sine, el crede că acea persoană îi îngreunează lucrurile și o găsește dezagreabilă. Urăște acea persoană din adâncul inimii și se va răzbuna pe ea și îi va face lucrurile dificile. Aceasta este altă manifestare despre care vom avea părtășie, aceea a felului în care antihriștii își tratează emondarea. Urăsc pe oricine îi emondează și îi expune. Aceasta este o manifestare evidentă a antihriștilor. Ce fel de oameni au o fire atât de rea? Oamenii răi. Adevărul este că antihriștii sunt oameni răi. Prin urmare, doar oamenii răi și antihriștii au o fire atât de rea. Atunci când o persoană feroce se confruntă cu orice fel de îndemn, acuzație, învățătură sau ajutor bine intenționat, atitudinea sa nu este aceea de a fi recunoscătoare sau de a accepta cu umilință, ci de a se înfuria de rușine și de a simți ostilitate și ură extreme și chiar să se răzbune. Sunt unii care emondează și dau în vileag un antihrist spunând: „În ultima vreme, ai luat-o razna, nu ai acționat conform principiului și te-ai împăunat constant în timp ce ți-ai făcut datoria. Ai lucrat pentru statut și nu ai făcut nimic cum trebuie în datoria ta. Ai procedat corect față de Dumnezeu? De ce nu ai căutat adevărul când ți-ai făcut datoria? De ce nu ai acționat conform principiului? De ce nu ai acceptat părtășia pe care frații și surorile au avut-o cu tine despre adevăr? De ce i-ai ignorat? De ce ai continuat să faci ce vrei?” Aceste câteva întrebări, aceste cuvinte care expun dezvăluirea corupției lor – îi enervează: „De ce? Niciun «de ce» – fac ce vreau! Ce îți dă dreptul să mă emondezi? Cine ești tu să faci asta? Sunt încăpățânat; ce poți să faci în privința asta? Acum că am ajuns la vârsta asta, nimeni nu îndrăznește să-mi vorbească așa. Numai eu le vorbesc așa celorlalți; nimeni altcineva nu-mi poate vorbi așa. Cine îndrăznește să-mi facă morală? Nu s-a născut încă persoana care să poată să-mi facă mie morală! Chiar crezi că poți să-mi faci morală?” În adâncul inimii lor, apare ura, iar ei caută ocazia să se răzbune. În mintea lor, calculează: „Oare acest om care mă emondează are putere în biserică? Dacă mă răzbun pe el, oare îi va ține cineva partea? Dacă îl fac să sufere, oare biserica va lua măsuri împotriva mea? Am o soluție. Nu mă voi răzbuna pe el personal; o să fac ceva fără să știe nimeni. O să îi fac ceva familiei lui, ca să-l fac să sufere și să-i fie rușine. În felul acela, voi scăpa de aceste resentimente. Trebuie să mă răzbun. Nu pot renunța acum la această chestiune. Nu am început să cred în Dumnezeu ca să mi se dea ordine și nu am venit aici să fiu intimidat după bunul plac al oamenilor; am venit să dobândesc binecuvântări și să intru în Împărăția Cerurilor! Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță. Oamenii trebuie să aibă curajul de a lupta pentru demnitatea lor. Cum îndrăznești să mă expui? Asta este intimidare! Acum, că nu mă tratezi ca pe o figură importantă, o să-ți fac zile fripte și te voi obliga să suporți consecințele. Hai să ne luptăm, să vedem cine este mai feroce!” Doar câteva cuvinte simple de expunere îi înfurie pe antihriști și le provoacă o ură intensă, determinându-i să facă tot posibilul ca să se răzbune. Firea lor feroce este complet dezvăluită. Desigur, când se răzbună pe alții din cauza urii lor, nu o fac pentru că urăsc acea persoană sau îi poartă pică, ci pentru că le-a expus greșelile. Asta arată că simplul fapt de a expune un antihrist, indiferent cine o face și indiferent de relația pe care o are cu antihristul, îi poate stârni ura și dorința de răzbunare. Indiferent cine este, dacă înțelege adevărul sau dacă este conducător, lucrător sau un membru obișnuit dintre aleșii lui Dumnezeu, atât timp cât cineva îl expune și îl emondează, antihristul va trata acea persoană ca pe un dușman. Ba chiar va spune public: „Voi fi aspru cu oricine mă emondează. Nu voi da pace nimănui care mă emondează, îmi scoate la iveală secretele, îmi cauzează excluderea de către casa lui dumnezeu sau mă privează de partea mea de binecuvântări. Așa sunt eu în lumea laică: nimeni nu îndrăznește să-mi facă necazuri. Încă nu s-a născut persoana care să îndrăznească să mă deranjeze!” Acestea sunt genul de vorbe nemiloase pe care le aruncă antihriștii când înfruntă emondarea. Când aruncă aceste vorbe nemiloase, nu o fac pentru a-i intimida pe ceilalți și nici nu se descarcă pentru a se proteja. Sunt cu adevărat capabili să facă rău și se vor coborî într-atât încât să recurgă la orice mijloace au la dispoziție. Aceasta este firea feroce a antihriștilor. Când întâlnesc asemenea antihriști, anumiți conducători și lucrători nu au curajul să-i expună sau să acționeze împotriva lor, iar antihriștii ajung să devină și mai răi. Faptele lor malefice devin și mai nerușinate, ei continuă să încerce să îi inducă în eroare și să îi tulbure pe oameni și ajung să îi inducă în eroare și să îi controleze pe majoritatea dintre ei. Asta duce la dezastru. Când află că faptele lor rele au fost expuse sau raportate superiorilor de către frați și surori, anumiți antihriști se răzbună și îi predau marelui balaur roșu – îi predau regimului Satanei. Aceasta este o fire feroce, nu-i așa? Și, dat fiind că antihriștii sunt atât de feroce, cred ei cu adevărat în Dumnezeu? Categoric nu. Sunt slugile Satanei și au venit să tulbure biserica; sunt demoni care, prin lingușire, și-au croit drum în casa lui Dumnezeu și nu fac altceva decât să-I perturbe și să-I submineze lucrarea și se împotrivesc lui Dumnezeu. Așadar, antihriștii sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Lui. Să-i tratezi pe demonii antihriști ca pe frați și pe surori ar fi o greșeală gravă; ar trebui să fii orb să faci așa ceva. Dacă un antihrist este udat, hrănit și sprijinit ca și cum ar fi un frate sau o soră sau dacă este promovat și primește un rol important ca și cum ar fi cineva care urmărește adevărul, conducătorul comite un mare rău. Joacă un rol în răul comis de antihrist și ar trebui să fie eliminat. Asemenea conducători falși sunt complicii antihriștilor și este corect să spunem că ei înșiși sunt antihriști care ar trebui să fie îndepărtați și excluși.

Când sunt emondați, atitudinea antihriștilor nu este una de acceptare și ascultare. În schimb, sunt potrivnici și scârbiți de ea, lucru care generează ură. Îi urăsc din adâncul inimii pe toți cei care îi emondează, pe toți cei care le dezvăluie secretele și le expun situația reală. În ce măsură te urăsc? Scrâșnesc din dinți cu ură, își doresc să dispari din fața lor și simt că nu puteți coexista. Dacă antihriștii sunt așa cu oamenii, pot ei să accepte cuvintele lui Dumnezeu, care îi expun și îi condamnă? Nu, nu pot. Vor urî pe oricine îi expune doar pentru că iau făcut asta, fiindu-le potrivnic, și se vor răzbuna. Își doresc să poată face persoana care i-a emondat să dispară din fața lor. Nu suportă să vadă că acestei persoane îi merge bine. Dacă persoana ar muri sau ar avea parte de dezastre, s-ar bucura; atât timp cât persoana trăiește, continuă să-și facă datoria în casa lui Dumnezeu și totul decurge ca de obicei, suferă, sunt neliniștiți și enervați în inimile lor. Când nu au cum să se răzbune pe cineva, îl blestemă în secret sau chiar se roagă ca Dumnezeu să aducă pedeapsa și răsplata asupra acelei persoane și să le aline nemulțumirile. Odată ce antihriștii dau naștere acestei uri, asta duce la o serie de acțiuni. Aceste acțiuni includ răzbunare și blesteme și, bineînțeles, alte câteva acțiuni, precum înscenarea, calomnierea și condamnarea celorlalți, lucruri care decurg din ură. Dacă îi emondează cineva, vor submina acea persoană, fără știrea ei. Când acea persoană va spune ceva corect, ei vor spune că e greșit. Vor denatura toate lucrurile pozitive pe care le face acea persoană și le vor face negative, răspândind aceste minciuni și provocând tulburări pe la spatele ei. Îi vor incita și îi vor atrage pe alții care sunt ignoranți și nu pot vedea lucrurile așa cum sunt sau nu pot discerne singuri, astfel încât acești oameni să treacă de partea lor și să-i sprijine. În mod clar, persoana care i-a emondat nu a făcut nimic rău, dar tot vor să pună niște greșeli pe seama acesteia, astfel încât toți ceilalți să creadă în mod greșit că face asemenea lucruri și apoi să-i convingă să se unească pentru a respinge această persoană. Antihriștii tulbură astfel viața bisericii și tulbură oamenii când aceștia își îndeplinesc datoria. Care este țelul lor? Acela de a-i face zile fripte persoanei care i-a emondat și de a-i convinge pe toți să o abandoneze. Există, de asemenea, câțiva antihriști care spun: „M-ai emondat și mi-ai făcut zile fripte, așa că îți voi da bătăi de cap! O să-ți arăt eu cum e să fii emondat și abandonat! Te voi trata la fel cum mă tratezi și tu! Dacă îmi faci zile negre, să nu crezi că eu nu am să fac la fel!” Când antihriștii fac rău, unii conducători și lucrători îi cheamă la o discuție, le spun că trebuie să se căiască și le citesc cuvintele lui Dumnezeu ca să-i ajute și să-i sprijine. Ei nu numai că nu acceptă asta, dar pornesc și zvonuri despre conducător, că nu face nicio lucrare reală și nu folosește niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca să rezolve probleme. De fapt, conducătorul tocmai asta a făcut, dar ei răstălmăcesc și denaturează faptele și calomniază persoana care îi ajută. Nu este asta ferocitate? Cu ochii larg deschiși, acești oameni răi și antihriști pretind că lucrurile pozitive sunt negative, că fărădelegile, greșelile, faptele ticăloase și actele lor răuvoitoare sunt lucruri pozitive, care sunt în conformitate cu adevărul. Oricât de mare ar fi o greșeală pe care o fac în timp ce-și îndeplinesc datoria, oricât de mult rău ar provoca lucrării bisericii, nu pot recunoaște sau nu pot lua deloc în serios aceste lucruri. Când vorbesc despre aceste lucruri, le minimalizează și le trec cu vederea. În schimb, persoana care îi emondează din cauza acestor chestiuni devine un păcătos în ochii lor și o țintă a criticii lor. Nu înseamnă asta că spun că albul este negru? Când sunt emondați de un conducător sau de un lucrător, unii antihriști chiar fac contraacuzații false, spunând: „Orice greșeală am face noi, frații și surorile, este provocată de ignoranță și de faptul că lucrătorii și conducătorii nu reușesc să facă o treabă bună. Dacă lucrătorii și conducătorii ar ști cum să-și îndeplinească lucrarea, să ne amintească lucrurile la timp și să gestioneze bine chestiunile, atunci oare nu s-ar reduce pierderile suferite de casa lui dumnezeu? Prin urmare, indiferent ce greșeli facem, numai conducătorii și lucrătorii sunt de vină și ar trebui să-și asume cea mai mare responsabilitate.” Nu înseamnă asta că fac contraacuzații false? Aceste contraacuzații false înseamnă că spun că albul este negru, ca o formă de răzbunare.

Antihriștii au firi extrem de feroce. Dacă încerci să-i emondezi sau să-i expui, te vor urî și-și vor înfige colții în tine ca niște șerpi veninoși. Oricât de mult ai încerca, nu vei reuși să scapi de ei sau să-i îndepărtezi. Când întâlniți asemenea antihriști, vă este teamă? Unii oameni chiar se sperie și spun: „Nu îndrăznesc să-i emondez. Precum șerpii veninoși, sunt foarte feroce și, dacă se încolăcesc în jurul meu, sunt terminat.” Ce fel de oameni sunt aceștia? Au o statură mică, nu sunt buni de nimic, nu sunt soldați buni ai lui Hristos și nu pot aduce mărturie pentru Dumnezeu. Așadar, ce ar trebui să faceți dacă întâlniți asemenea antihriști? Dacă te-ar amenința sau ar încerca să-ți ia viața, ți-ar fi teamă? În astfel de situații, trebuie să te unești rapid cu frații și surorile tale și să luați atitudine, să cercetați, să adunați dovezi și să expuneți acel antihrist până este îndepărtat din biserică. Asta înseamnă să rezolvi complet problema. Când descoperi un antihrist și identifici clar că are trăsăturile unei persoane rele și este capabil să-i pedepsească pe alții și să se răzbune pe ei, nu aștepta să facă rău și strânge dovezi înainte să gestionezi problema. Acesta este un lucru pasiv și a provocat deja câteva pierderi. Când antihriștii arată că au trăsăturile unei persoane rele, dezvăluindu-și firea perfidă și malițioasă, și sunt pe cale să acționeze, cel mai bine este să te ocupi de ei, să-i abordezi, să-i îndepărtezi și să-i excluzi. Aceasta este cea mai rezonabilă abordare. Unii oameni se tem de represalii din partea antihriștilor și nu îndrăznesc să-i dea în vileag. Nu este un lucru nesăbuit? Nu ești capabil să protejezi interesele casei lui Dumnezeu, ceea ce arată, în mod inerent, că nu-I ești loial lui Dumnezeu. Te temi că un antihrist ar putea găsi un mijloc ca să se răzbune pe tine – care este problema? Oare nu ai încredere în dreptatea lui Dumnezeu? Nu știi că adevărul domnește în casa lui Dumnezeu? Chiar dacă un antihrist ar reuși să găsească unele lucruri corupte din tine și să facă zarvă din cauza asta, nu ar trebui să-ți fie frică. În casa lui Dumnezeu, problemele sunt abordate pe baza adevărurilor-principii. Săvârșirea fărădelegilor nu înseamnă că o persoană este rea. Casa lui Dumnezeu nu se ocupă niciodată de cineva din cauza unei dezvăluiri de moment a corupției sau a unei fărădelegi ocazionale. Casa lui Dumnezeu se ocupă de acei antihriști și oameni răi care provoacă în mod constant perturbări și fac rău și care nu acceptă nici măcar o fărâmă de adevăr. Casa lui Dumnezeu nu va nedreptăți niciodată o persoană bună. Tratează pe toată lumea corect. Chiar dacă falșii conducători sau antihriștii acuză pe nedrept o persoană bună, casa lui Dumnezeu o va reabilita. Biserica nu va îndepărta și nici nu se va ocupa niciodată de o persoană bună care poate să-i dea în vileag pe antihriști și are simțul dreptății. Oamenii se tem întotdeauna că antihriștii vor profita de ceva pentru a se răzbuna pe ei. Însă ție nu ți-e teamă să nu-L ofensezi pe Dumnezeu și să suferi disprețul și respingerea Lui? Dacă te temi că un antihrist va găsi un avantaj ca să se răzbune pe tine, de ce nu profiți de dovada faptelor sale rele și nu-l expui? Făcând asta, vei dobândi aprobarea și sprijinul aleșilor lui Dumnezeu și, cel mai important, Dumnezeu Își va aminti de faptele tale bune și de actele tale de dreptate. Așadar, de ce n-ai face asta? Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să poarte mereu în gând însărcinarea dată de Dumnezeu. Înlăturarea oamenilor răi și a antihriștilor este lupta crucială în bătălia împotriva Satanei. Dacă această luptă este câștigată, va deveni mărturia biruitorului. Lupta împotriva satanelor și a diavolilor este o mărturie bazată pe experiență pe care ar trebui să o aibă aleșii lui Dumnezeu. Este un adevăr-realitate pe care biruitorii trebuie să-l aibă. Dumnezeu le-a oferit foarte mult adevăr oamenilor, te-a condus foarte mult timp și te-a aprovizionat foarte mult, cu scopul ca tu să aduci mărturie și să aperi lucrarea bisericii. Se pare că, atunci când oamenii răi și antihriștii fac fapte rele și tulbură lucrarea bisericii, devii timid și te retragi, alergând cu brațele deasupra capului – nu ești bun de nimic. Nu poți birui satane, nu ai adus mărturie și Dumnezeu te detestă. În acest moment critic, trebuie să te opui și să porți un război împotriva satanelor, să expui faptele rele ale antihriștilor, să-i condamni și să-i blestemi, nelăsându-i să se ascundă și înlăturându-i din biserică. Doar aceasta poate fi considerată o victorie împotriva satanelor și sfârșitul destinului lor. Ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu, un adept al lui Dumnezeu. Nu te poți teme de provocări; trebuie să acționezi în conformitate cu adevărurile-principii. Asta înseamnă să fii un biruitor. Dacă te temi de provocări și faci compromisuri pentru că te temi de răzbunarea oamenilor răi sau a antihriștilor, atunci nu ești un discipol al lui Dumnezeu și nu ești unul dintre aleșii Lui. Nu ești bun de nimic, le ești inferior chiar și prestatorilor de servicii. Unii lași ar putea spune: „Antihriștii sunt formidabili; sunt capabili de orice. Dacă se răzbună pe mine?” Acestea sunt cuvinte confuze. Dacă te temi de răzbunarea antihriștilor, unde este credința ta în Dumnezeu? Nu te-a protejat El de-a lungul atâtor ani din viața ta? Nu sunt și antihriștii în mâinile lui Dumnezeu? Dacă El nu permite asta, ce-ți pot face ei? În plus, indiferent cât de răi ar fi antihriștii, de fapt, de ce sunt capabili? Nu este foarte ușor ca aleșii lui Dumnezeu să se unească și să-i expună și să se ocupe de ei? Așadar, de ce să te temi de antihriști? Asemenea oameni sunt niște netrebnici și nu merită să-L urmeze pe Dumnezeu. Mergi înapoi acasă, crește-ți copiii și trăiește-ți viața! În fața antihriștilor care tulbură lucrarea bisericii și îi rănesc pe aleșii lui Dumnezeu, cum ar trebui aceștia din urmă să răspundă la faptele lor rele? Cum ar trebui cei care Îl urmează pe Dumnezeu să rămână fermi în mărturia lor? Cum ar trebui să lupte împotriva forțelor Satanei și ale antihriștilor? Atunci când antihriștii tulbură, fac rău și I se împotrivesc lui Dumnezeu, se va dezvălui pe deplin dacă te supui și Îi ești loial lui Dumnezeu sau stai deoparte și Îl trădezi. Dacă nu ești cineva care I se supune lui Dumnezeu și Îi este loial, atunci ești cineva care Îl trădează. Nu există altă opțiune. Unii indivizi confuzi și cei cărora le lipsește discernământul aleg o poziție de mijloc și devin neutri. În ochii lui Dumnezeu, acestor oameni le lipsește loialitatea față de El și Îl trădează. Din cauza lașității lor, unii indivizi confuzi se tem de pedeapsa antihriștilor și, în inimile lor, se întreabă fără încetare: „Ce mă fac?” Nu ar trebui să te întrebi acest lucru. Ce ar trebui să faci? (Să ne îndeplinim îndatoririle, să expunem pe deplin faptele rele ale antihriștilor, să le dăm fraților și surorilor noastre posibilitatea să învețe cum să practice discernământul și să îi respingă pe antihriști. Nu ar trebui să ne facem griji în privința propriei siguranțe. Cel mai important lucru la care trebuie să ne gândim este cum să ne îndeplinim datoria când oameni răi tulbură lucrarea bisericii.) Dar dacă îți afectează familia? (Ar trebui să ne îndeplinim datoria fără ezitare. Nu ar trebui să o abandonăm sau să nu reușim să rămânem fermi în mărturia noastră din cauza preocupărilor noastre pline de afecțiune pentru siguranța familiei noastre.) Corect. În primul rând, trebuie să rămâi ferm în mărturia ta și să lupți până la sfârșit împotriva antihriștilor și a oamenilor răi, astfel încât ei să nu aibă unde să stea în casa lui Dumnezeu. Dacă sunt dispuși să muncească, să o facă în conformitate cu regulile și să facă tot ce pot. Dacă nu sunt dispuși să muncească, atunci toți trebuie să se unească și să-i excludă, astfel încât să nu perturbe, tulbure sau distrugă lucrarea bisericii în casa lui Dumnezeu. Acesta este primul lucru pe care ar trebui să-l faci și mărturia în care ar trebui să rămâi ferm. În plus, trebuie să înțelegi că familia și viața ta sunt deopotrivă în mâinile lui Dumnezeu, iar Satana nu îndrăznește să acționeze pripit. Dumnezeu a spus: „Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu.” În ce măsură ești capabil să crezi în aceste cuvinte? Lupta împotriva antihriștilor și a oamenilor răi dezvăluie măsura credinței tale. Dacă ai credință sinceră în Dumnezeu, atunci ai credință adevărată. Dacă ai doar puțină credință în Dumnezeu și această credință e vagă și seacă, atunci nu ai credință adevărată. Dacă nu crezi că Dumnezeu poate fi suveran asupra tuturor acestor lucruri și că Satana este sub stăpânirea Lui și continui să te temi de antihriști și de oameni răi, poți tolera relele pe care le comit în biserică, tulburarea și distrugerea lucrării bisericii și poți face compromisuri cu Satana sau îi poți implora mila ca să te aperi, fără să îndrăznești să li te opui și să lupți împotriva lor și ai devenit un dezertor, o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor și un spectator, atunci îți lipsește credința sinceră în Dumnezeu. Credința ta în Dumnezeu devine un semn de întrebare, ceea ce o face teribil de jalnică! Când vezi antihriști și oameni răi provocând tulburări și perturbări în casa lui Dumnezeu, dar rămâi indiferent; când trădezi interesele casei lui Dumnezeu și pe aleșii Lui ca să-ți protejezi propria viață, familia și toate interesele, atunci devii un trădător, o iudă. Acest lucru este simplu și clar. Avem adesea părtășie despre antihriști și oameni răi și îi disecăm, discutând felul în care să-i discernem și să-i recunoaștem, toate cu scopul de a avea părtășie în mod clar despre adevăr și a le oferi oamenilor discernământ împotriva oamenilor răi și a antihriștilor, astfel încât să-i poată expune. Astfel, aleșii lui Dumnezeu nu vor mai fi induși în eroare sau tulburați de antihriști și se vor putea elibera de influența și de robia Satanei. Totuși, în inimile lor, unii oameni continuă să aibă filosofii pentru interacțiuni lumești. Nu încearcă să discearnă oamenii răi și antihriștii; în schimb, joacă rolul de persoane care caută să le facă pe plac oamenilor. Nu luptă împotriva antihriștilor, nu le impun limite clare și aleg o abordare moderată, de mijloc, ca să-și apere interesele. Îi lasă pe acești diavoli – acești oameni răi și antihriști – să rămână în casa lui Dumnezeu, atrăgând pericolul prin faptul că au grijă de diavoli. Le permit acestor diavoli să tulbure dezlănțuiți lucrarea bisericii și să-i împiedice pe frații și pe surorile lor să-și facă îndatoririle. Ce rol joacă asemenea oameni? Devin un scut pentru antihriști și complicii lor. Deși e posibil să nu faci aceleași lucruri ca antihriștii sau să nu comiți aceleași fapte rele, iei parte la faptele lor rele – ești condamnat. Tolerezi și adăpostești antihriști, permițându-le să facă ravagii în jurul tău, fără să iei nicio măsură sau fără să faci nimic. Nu iei oare parte la răul pe care îl fac antihriștii? Acesta este motivul pentru care anumiți conducători falși și anumite persoane care caută să le facă pe plac oamenilor devin complici ai antihriștilor. Oricine este martor atunci când antihriștii tulbură lucrarea bisericii, dar nu îi expune sau nu le impune limite clare, devine un lacheu și un complice al lor. Îi lipsesc supunerea și loialitatea față de Dumnezeu. În momente critice de luptă între Dumnezeu și Satana, ei stau de partea Satanei, protejând antihriștii și trădându-L pe Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, asemenea oameni sunt demni de dispreț.

Când antihriștii se confruntă cu emondarea, deseori manifestă o mare împotrivire și, apoi, încep să facă tot ce le stă în putință ca să se justifice și folosesc sofisme și elocvență pentru a-i induce în eroare pe oameni. Este un lucru destul de des întâlnit. Manifestarea antihriștilor care refuză să accepte adevărul le expune pe deplin natura satanică de a urî adevărul și a fi scârbiți de el. Ei aparțin în întregime genului Satanei. Indiferent ce fac antihriștii, firea și esența lor sunt expuse. Mai ales în casa lui Dumnezeu, tot ce fac ei este împotriva adevărului, este condamnat de Dumnezeu și este o faptă rea potrivnică lui Dumnezeu și toate aceste lucruri pe care le fac confirmă pe deplin faptul că antihriștii sunt satane și demoni. Prin urmare, categoric, nu sunt mulțumiți și, cu siguranță, nu sunt dornici când se ajunge la a accepta să fie emondați, ci, pe lângă împotrivire și opunere, ei urăsc și emondarea, îi urăsc pe cei care îi emondează și pe cei care le expun natura-esență și faptele lor rele. Antihriștii cred că oricine îi expune le dă de furcă, pur și simplu, așa că ei concurează și se luptă cu oricine îi expune. Din cauza acestui fel de natură a antihriștilor, nu vor fi niciodată amabili cu cineva care îi emondează, nici nu vor tolera sau suporta pe cineva care face asta, cu atât mai puțin vor simți recunoștință sau vor lăuda pe cineva care procedează astfel. Dimpotrivă, dacă cineva îi emondează și îi face să-și piardă demnitatea și imaginea, vor nutri ură față de această persoană în inimile lor și vor vrea să găsească o oportunitate ca să se răzbune pe ea. Ce ură au pentru ceilalți! Asta este ceea ce gândesc și vor spune deschis, în fața celorlalți: „Azi, m-ai emondat. Ei bine, vrajba noastră este bătută în cuie. Fiecare merge pe drumul lui, dar jur că mă voi răzbuna! Dacă îți recunoști greșeala în fața mea, dacă-ți pleci capul înaintea mea sau îngenunchezi și mă implori, te voi ierta, altfel, nu voi trece niciodată cu vederea peste asta!” Orice spun sau fac antihriștii, ei nu consideră niciodată emondarea lor amabilă de către cineva sau ajutorul sincer al cuiva drept sosirea iubirii și a mântuirii lui Dumnezeu. În schimb, le văd ca pe un semn de umilință și ca pe momentul când au fost cel mai rușinați. Asta arată că antihriștii nu acceptă adevărul deloc, că firea lor este aceea că sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc. Ați întâlnit vreodată vreun om rău sau vreun antihrist care s-a răzbunat pe ceilalți pentru că a fost emondat? (Da.) Cum s-a răzbunat? A fost groaznică metoda lui de răzbunare? (Da, a fost groaznică. Odată, am întâlnit un antihrist care a făcut niște fapte rele în biserică și apoi, după ce conducătorul bisericii i-a dat în vileag comportamentul, a început să răspândească zvonuri în biserică, spunând cum că acest conducător nu făcea nicio lucrare reală și rostea cuvinte și doctrine ca să-i facă pe oameni să vină înaintea lui. După aceea, când am mers să-l expunem pe acest antihrist, la început, acesta a reușit să se prefacă, dar, când am continuat să-l expunem, ne-a amenințat, spunând: „În spatele casei mele, este o secție de poliție. Polițiștii vin des la mine.” Ceea ce voia să spună era că, dacă îl mai expuneam, avea să ne raporteze la poliție. Ferocitatea lui a fost dezvăluită.) (Am întâlnit odată un antihrist. O soră scrisese o scrisoare prin care l-a raportat, iar când a văzut această scrisoare, s-a întâmplat să apară o situație periculoasă acolo unde locuia sora, așa că el a adunat toți conlucrătorii principali ai bisericii și a spus: „De ce, după ce a scris o scrisoare în care m-a raportat, acolo unde locuiește sora a apărut dintr-odată o situație periculoasă? Cu siguranță, dumnezeu nu face lucrări inutile; probabil că urmează să dezvăluie pe cineva!” Apoi a spus niște lucruri incendiare, care i-au făcut pe toți să o arate cu degetul pe soră, crezând că era o problemă în ceea ce o privește. În final, această soră a fost demisă și alungată, iar scrisoarea ei a fost pusă deoparte și nimeni nu s-a ocupat de ea. După aceea, am comparat între noi ceea ce spusese antihristul, de la început până la sfârșit, și am descoperit că îi spusese lucruri diferite fiecăruia dintre noi. Am văzut că fusese extrem de sinistru și de înșelător. În cele din urmă, l-am deslușit prin părtășie și chestiunea a fost gestionată în mod echitabil.) Acum se confirmă că toți antihriștii sunt oameni răi și că, atât timp cât oameni răi dețin puterea, ei sunt cu toții antihriști.

Când antihriștii provoacă tulburări în biserică, este acesta un lucru bun sau un lucru rău? (Este rău.) În ce fel este rău? Oare a făcut Dumnezeu o greșeală? Oare nu a vegheat îndeaproape Dumnezeu și le-a permis antihriștilor să se infiltreze în casa Lui? (Nu.) Atunci ce se întâmplă? (Dumnezeu le permite antihriștilor să se infiltreze în biserică, astfel încât să avem mai mult discernământ, să învățăm cum să vedem prin natura-esență a lor, să nu-l mai lăsăm niciodată pe Satana să ne păcălească și să fim capabili să rămânem fermi în mărturia noastră față de Dumnezeu. Aceasta este mântuirea lui Dumnezeu pentru noi.) Vorbim întotdeauna despre cât de ticălos, rău și malițios este Satana, despre faptul că este scârbit de adevăr și îl urăște, dar poți să vezi asta? Poți să vezi ce face Satana pe tărâmul spiritual? Cum vorbește și acționează, care este atitudinea lui față de adevăr și Dumnezeu, în ce constă ticăloșia sa – nu poți să vezi niciunul dintre aceste lucruri. Prin urmare, indiferent de modul în care spunem că Satana este ticălos, că I se împotrivește lui Dumnezeu și că este scârbit de adevăr, în mintea ta, aceasta este doar o declarație. Nu există nicio imagine adevărată care să-i corespundă. Este prea seacă și nu este practică; nu poate servi drept referință practică. Însă atunci când o persoană a intrat în contact cu un antihrist, ea vede puțin mai clar firea ticăloasă și haină a Satanei și esența sa de a fi scârbit de adevăr, iar înțelegerea sa cu privire la Satana este puțin mai profundă și mai practică. Fără aceste figuri și exemple reale cu care oamenii să vină în contact și pe care să le vadă, așa-zisa lor înțelegere a adevărului ar fi neclară, seacă și impracticabilă. Însă atunci când oamenii intră în contact real cu acești antihriști și oameni răi, pot să vadă cum fac aceștia rău și cum se împotrivesc lui Dumnezeu și pot să identifice natura-esență a Satanei. Ei văd că acești oameni răi și antihriști sunt Satana întrupat – că sunt satane vii, diavoli pe pământ. Contactul cu antihriștii și oamenii răi poate să aibă un astfel de efect. Când Satana se întrupează într-o persoană rea sau într-un antihrist, capacitățile trupului său din carne și oase nu sunt atât de grozave, dar poate totuși să facă foarte multe lucruri rele, să provoace foarte multe necazuri și să fie foarte ticălos și perfid în comportament și faptă. Prin urmare, răul pe care îl face Satana pe tărâmul spiritual cu siguranță este de o sută sau de o mie de ori mai mare decât suma celui făcut de toți oamenii răi și de antihriștii care trăiesc în carne și oase. Așadar, lecțiile pe care le învață oamenii intrând în contact cu persoane rele și antihriști le sunt de mare ajutor ca să dobândească discernământ și să vadă clar chipul Satanei. Îi ajută pe oameni să învețe să discearnă ce lucruri sunt pozitive și ce lucruri sunt negative, ce este detestat de Dumnezeu și ce este plăcut pentru El, ce este adevărul și ce este falsitate, ce e dreptatea și ce e ticăloșia, ce anume urăște Dumnezeu și ce anume iubește El, care sunt oamenii pe care îi respinge și îi elimină și care sunt oamenii pe care îi aprobă și îi câștigă. Este inutil să încerci să înțelegi aceste chestiuni doar prin prisma doctrinelor. Trebuie să experimentezi multe lucruri, mai ales inducerea în eroare și tulburarea din partea oamenilor răi și a antihriștilor. Abia atunci când vei avea discernământ adevărat, vei înțelege aceste multe adevăruri și vei ajunge să ai o înțelegere mai profundă și mai practică a cerințelor lui Dumnezeu și a ceea ce vrea El să câștige. Oare asta nu duce la o înțelegere mai bună a intențiilor lui Dumnezeu? Nu te poate asigura că Dumnezeu este adevărul și Cel mai încântător? (Ba da.) Dumnezeu îi face pe oameni să învețe lecții și să capete discernământ pe măsură ce experimentează lucruri și, cu siguranță, El și formează oameni, în timp ce dezvăluie, de asemenea, oameni de fiecare fel. Când unii oameni întâlnesc o persoană rea sau un antihrist, nu îndrăznesc să-l expună sau să-l identifice și nu îndrăznesc să intre în contact cu el. Se tem și încearcă să-l evite, ca și cum ar fi văzut un șarpe veninos. Asemenea oameni sunt prea lași ca să învețe lecții și nu vor dobândi discernământ. Unii oameni care întâlnesc o persoană rea sau un antihrist nu sunt atenți să învețe lecții sau să dobândească discernământ; se lasă conduși de impulsivitate în felul în care îl tratează și când vine vremea să dea în vileag sau să identifice un antihrist, nu pot fi de niciun folos, nici nu pot face nimic practic. Unii oameni văd cum un antihrist face foarte mult rău și, în inima lor, sunt scârbiți, dar simt că nu pot să facă absolut nimic în privința asta, că au mâinile legate. Prin urmare, antihriștii se joacă arbitrar cu ei, iar ei tot îndură și se resemnează. Îi permit antihristului să se comporte nechibzuit și să tulbure lucrarea bisericii și nu-l raportează, nici nu-l dau în vileag. Au eșuat în responsabilitatea și datoria lor de oameni. Pe scurt, când oameni răi și antihriști fac ravagii și fac ce vor, asta dezvăluie oameni de toate felurile și, bineînțeles, servește și pentru a-i instrui pe cei care urmăresc adevărul și au simțul dreptății, ajutându-i să dobândească din asta mai mult discernământ și mai multă înțelegere, să învețe ceva și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Pe care dintre intențiile lui Dumnezeu ajung să le înțeleagă? Sunt forțați să vadă că Dumnezeu nu îi mântuiește pe antihriști, ci doar îi folosește ca să presteze servicii și că, atunci când aceștia nu mai prestează servicii, Dumnezeu îi dezvăluie și îi elimină și, în cele din urmă, îi pedepsește pentru că sunt oameni răi și îi aparțin Satanei. Cei pe care îi mântuiește Dumnezeu sunt un grup de oameni care, deși au firi corupte, iubesc lucrurile pozitive, recunosc faptul că Dumnezeu este adevărul, se supun suveranității și rânduielilor Lui și care, după ce au comis o fărădelege, sunt capabili să se căiască realmente. Acești oameni pot accepta să fie emondați, judecați și mustrați și, mai mult decât atât, pot aborda corect faptul că alți oameni îi dau în vileag sau le atrag atenția asupra problemelor pe care le au. Cei care, indiferent cum lucrează Dumnezeu, pot să accepte acest lucru, să i se supună și să învețe ceva din el – acesta este grupul de oameni care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu, Îi experimentează lucrarea și sunt câștigați de El.

Asta încheie părtășia noastră despre manifestările felului în care antihriștii tratează emondarea. Ulterior, puteți găsi câteva exemple pe care le-ați văzut sau experimentat personal, le puteți diseca și puteți avea părtășie despre ele pe baza esenței lor, astfel încât frații și surorile să poată dobândi discernământ. De ce trebuie să dobândească discernământ? Ca să ajute mai mulți oameni să respingă antihriștii, să le împiedice și să le restricționeze faptele rele din biserică și să-i împiedice să provoace perturbări și tulburări în biserică și în locuri importante unde oamenii își fac îndatoririle sau să provoace vreo pierdere lucrării bisericii. Asta se numește încătușarea antihriștilor și a oamenilor răi. Deși nu L-au judecat pe Dumnezeu sau nu I s-au împotrivit public în biserică, majoritatea antihriștilor comit mult rău pe ascuns. Tulbură viața bisericească, îi obstrucționează și îi tulbură pe conducători și pe lucrători când au părtășie despre adevăr și acționează conform principiilor. Fac remarci necugetate și judecăți arbitrare cu privire la lucrarea casei lui Dumnezeu, ba chiar îi condamnă pe conducători și pe lucrători, îi induc în eroare pe aleșii lui Dumnezeu și provoacă tulburări în lucrarea bisericii, afectând rezultatele pe care le obțin aleșii lui Dumnezeu în îndatoririle lor. Acesta este marele rău de a tulbura lucrarea lui Dumnezeu. Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să știe cu toții că răul pe care îl fac antihriștii este un mare rău, un rău condamnabil, care nu poate fi răscumpărat. Prin urmare, în casa lui Dumnezeu, antihriștii sunt mereu obiectele încătușării și ale restricționării. Antihriștii trebuie să fie excluși din biserică – acest lucru este în concordanță cu intenția lui Dumnezeu. Dacă antihriștilor li se permite să fie încăpățânați și arbitrari într-o biserică, să strige orice sloganuri și argumente vor, ca să îi controleze și să îi amenințe sau să îi inducă în eroare și să-i îndrume greșit pe frați și pe surori, iar conducătorii și lucrătorii ignoră acest lucru și nu acționează, nu îndrăznesc să îi dea în vileag sau să îi restricționeze pe antihriști, de teamă să nu îi jignească, iar asta îi face pe frații și pe surorile din acea biserică să fie în mod arbitrar manipulați și tulburați de către anticriști, atunci conducătorii acelei biserici sunt persoane care caută să le facă pe plac oamenilor, sunt gunoaie care ar trebui să fie eliminate. În cazul în care conducătorii unei biserici au discernământ în privința antihriștilor și a oamenilor răi, îi ajută pe aleșii lui Dumnezeu să se ridice, să-i dea în vileag și să îi îndepărteze pe diavoli ca să protejeze lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci asta îi va face de rușine pe diavoli și pe Satana și va îndeplini și intenția lui Dumnezeu. Conducătorii acestei biserici sunt conducători calificați care dețin adevărul-realitate. Dacă o biserică are de suferit în urma tulburării provocate de un antihrist și, după ce este identificat și respins de frați și de surori, antihristul se răzbună frenetic pe frați și pe surori, îi oprimă și îi condamnă, dacă liderii bisericii nu fac nimic, se fac că nu văd și încearcă să nu ofenseze pe nimeni, atunci acei conducători sunt conducători falși. Sunt gunoaie și ar trebui să fie eliminați. În calitate de conducător de biserică, dacă un om nu este capabil să folosească adevărul pentru a rezolva probleme, dacă nu este capabil să-i identifice pe antihriști, să-i limiteze și să le vină de hac, dacă le dă mână liberă să facă ce vor în biserică și să se dezlănțuie și nu este capabil să-i protejeze pe aleșii lui Dumnezeu de a fi induși în eroare, nu este capabil să îi protejeze pe aleșii lui Dumnezeu astfel încât aceștia să își poată face datoria în mod normal – și, mai mult decât atât, nu este capabil să mențină progresul normal al lucrării bisericii – atunci acel conducător este un gunoi și ar trebui să fie eliminat. Dacă liderii unei biserici se tem să dea în vileag, să emondeze, să limiteze un antihrist și să ia măsuri împotriva lui pentru că antihristul este feroce și crud și, astfel, îi permit să se dezlănțuie în biserică, devenind un tiran, făcând orice vrea și paralizând mare parte din lucrarea bisericii, aducând-o într-un punct mort, atunci conducătorii acestei biserici sunt și ei gunoaie și ar trebui să fie eliminați. Dacă, întrucât se tem de răzbunare, conducătorii unei biserici nu au niciodată curajul de a da în vileag un antihrist și nu încearcă niciodată să limiteze faptele rele ale antihristului, provocând obstrucționări, tulburări și prejudicii mari vieții bisericești și intrării în viață a fraților și a surorilor, atunci conducătorii acelei biserici sunt și ei gunoaie și ar trebui să fie eliminați. Ați fi de acord ca astfel de oameni să rămână la conducere? (Nu.) Așadar, ce ar trebui să faceți când întâlniți asemenea conducători? Ar trebui să-i întrebați: „Antihriștii comit un rău foarte mare, se dezlănțuie în biserică, încearcă să preia controlul – ești capabil să-i ții în frâu? Ai curajul să-i dai în vileag? Dacă nu îndrăznești să iei măsuri împotriva lor, ar trebui să-ți dai demisia. Nu ar trebui să pierzi timpul și ar trebui să te retragi. Dacă îți protejezi interesele trupești și îi predai pe frați și pe surori antihriștilor și oamenilor răi, pentru că ți-e frică de antihriști, atunci ar trebui să fii blestemat. Nu ești potrivit să fii conducător – ești un gunoi, ești un om mort!” Asemenea conducători falși ar trebui să fie dați în vileag și demiși. Nu fac lucrare adevărată; când se confruntă cu oameni răi, nu-i apără pe frați și pe surori, ci îngenunchează în fața oamenilor răi, făcându-le concesii și implorându-le mila, ducând o existență josnică. Asemenea conducători sunt gunoaie. Sunt trădători și ar trebui să fie respinși.

În continuare, vom avea părtășie despre alt punct, și anume, cum este expusă, atunci când sunt emondați, atitudinea antihriștilor față de perspectivele și destinul lor. Unii antihriști care lucrează în casa lui Dumnezeu se hotărăsc în tăcere să acționeze scrupulos, să evite să facă erori, să fie emondați, să-i înfurie pe Cei de mai sus sau să fie prinși de conducătorii lor făcând ceva rău și se asigură că au spectatori atunci când fac fapte bune. Cu toate acestea, oricât de scrupuloși ar fi, din cauza faptului că motivele și calea pe care o apucă sunt incorecte și deoarece vorbesc și acționează doar de dragul faimei, câștigului și statutului și nu caută niciodată adevărul, încalcă adesea principiile, perturbă și tulbură lucrarea bisericii, acționează ca lacheii Satanei și chiar comit deseori multe fărădelegi. Este un lucru foarte obișnuit și tipic ca astfel de oameni să încalce adesea principiile și să comită fărădelegi. Prin urmare, desigur că le este foarte greu să evite să fie emondați. Au văzut că unii antihriști au fost dezvăluiți și eliminați pentru că au fost emondați cu severitate. Au văzut aceste lucruri cu ochii lor. De ce acționează antihriștii cu atâta precauție? Cu siguranță, un motiv e că le este frică să nu fie dezvăluiți și eliminați. Ei se gândesc: „Trebuie să fiu atent – la urma urmei, «Prudența este părintele siguranței» și «Cei buni au o viață liniștită». Trebuie să urmez aceste principii și să-mi amintesc în fiecare moment să evit să greșesc sau să intru în necazuri și trebuie să-mi suprim corupția și intențiile și să nu permit nimănui să le vadă. Atât timp cât nu greșesc și pot să perseverez până la capăt, voi dobândi binecuvântări, voi scăpa de dezastre și voi câștiga ceva în credința mea în dumnezeu!” Ei se îndeamnă, se motivează și se încurajează deseori în acest fel. În adâncul inimii, ei cred că, dacă greșesc, șansele lor de a obține binecuvântări se vor reduce semnificativ. Nu reprezintă acest lucru calculul și credința care le ocupă adâncul inimii? Lăsând deoparte dacă acest calcul sau credință a antihriștilor este corectă sau greșită, pe baza acesteia, ce anume îi va îngrijora cel mai mult când vor fi emondați? (Perspectivele și destinul lor.) Ei asociază faptul că sunt emondați cu perspectivele și destinul lor – acest lucru are de-a face cu natura lor ticăloasă. Se gândesc în sinea lor: „Oare sunt emondat în acest fel fiindcă voi fi eliminat? Să fie oare pentru că nu sunt dorit? Casa lui dumnezeu mă va împiedica să fac această datorie? Oare nu par demn de încredere? Voi fi înlocuit cu cineva mai bun? Dacă sunt eliminat, mai pot fi, totuși, binecuvântat? Mai pot intra în Împărăția Cerurilor? Se pare că randamentul meu n-a fost foarte satisfăcător, deci trebuie să fiu mai atent în viitor și să învăț să fiu ascultător și bine-crescut și să nu creez probleme. Trebuie să învăț să fiu răbdător și să supraviețuiesc ținând capul plecat. În fiecare zi, când fac lucruri, trebuie să-mi imaginez că merg pe coji de ouă. Nu pot să las garda jos. Deși de data asta m-am deconspirat din neglijență și am fost emondat, tonul său nu a părut foarte strict. Se pare că problema nu este foarte gravă, se pare că încă am o șansă – încă pot să scap de dezastre și să fiu binecuvântat, deci ar trebui să accept asta cu smerenie. Nu e ca și cum aș fi demis, cu atât mai puțin eliminat sau exclus, deci pot accepta să fiu emondat în acest fel.” Este asta o atitudine de acceptare a emondării tale? Înseamnă asta că-ți cunoști cu adevărat firea coruptă? Înseamnă asta că într-adevăr vrei să te căiești și să începi o viață nouă? Înseamnă că ești sincer hotărât să acționezi conform principiilor? Nu, nu înseamnă asta. Atunci de ce se comportă așa? Datorită acelei raze de speranță că pot să scape de dezastre și să fie binecuvântați. Atât timp cât încă există acea rază de speranță, ei nu se pot trăda, nu-și pot dezvălui adevărata față, nu le pot spune celorlalți ce se ascunde în adâncul inimilor lor și nu pot permite ca alții să afle ce resentimente nutresc lăuntric. Ei trebuie să ascundă aceste lucruri, să-și bage coada între picioare și să nu le permită celorlalți să-i vadă așa cum sunt ei, de fapt. Prin urmare, ei nu se schimbă deloc după ce sunt emondați și continuă să facă lucrurile la fel ca înainte. Deci care este principiul din spatele acțiunilor lor? Pur și simplu să-și protejeze propriile interese în toate situațiile. Indiferent ce greșeli fac, ei nu le spun altora; trebuie să-i convingă pe toți cei din jur că sunt persoane perfecte, fără cusururi sau defecte și că nu fac niciodată greșeli. Așa se camuflează ei. După ce rămân multă vreme camuflați, se simt încrezători că e aproape sigur că vor scăpa de dezastre, vor fi binecuvântați și vor intra în Împărăția Cerurilor. Însă, pentru că, în acțiunile lor, încalcă adesea principiile, spre surprinderea lor, se găsesc în situația de a fi emondați. Emondarea îi rănește: „Am suferit atât de mult; cum mă poți emonda? De ce nu mi s-a întâmplat încă lucrul minunat de a primi binecuvântări? De ce este încă atât de departe de mine? Când se va termina această suferință?” Așadar, când aud cuvintele de emondare, se gândesc: „Dacă voi mai fi superficial, nu voi urmări adevărul și voi face cu obstinație lucruri rele care tulbură lucrarea casei lui dumnezeu, atunci voi fi eliminat și exclus. Oare n-o să-mi pierd atunci perspectivele și destinul? Toată suferința prin care am trecut în acești ani de credință în dumnezeu va fi în zadar!” Practică în mod repetat răbdarea și înfrânarea și, în inimile lor, spun: „Trebuie să îndur! Trebuie să îndur! Dacă nu îndur, toată suferința și nedreptatea pe care le-am suferit vor fi în zadar. Trebuie să continui să perseverez! Dacă perseverez până la bun sfârșit, voi fi mântuit! Dacă cineva îmi spune ceva neplăcut, pur și simplu mă voi preface că nu l-am auzit. Mă voi comporta ca și cum nu vorbește despre mine, ci despre altcineva.” Însă, indiferent cum ascultă, tot simt că asta înseamnă că nu au nicio destinație. Tot simt că, de data asta, fiind emondați, sunt condamnați; sunt deznădăjduiți, incapabili să vadă lumina zilei, lipsiți de ziua de mâine și fără un viitor. În acest moment, pot acești oameni răi și antihriști să-și păstreze răbdarea? (Nu, nu pot. Văd că li s-au spulberat speranțele de a fi binecuvântați, așa că nu-și pot păstra răbdarea.) Sunt doar incapabili să-și păstreze răbdarea? Nu vor lua măsuri? (Ba da.) Ce măsuri ar putea lua? (S-ar putea să răspândească negativism și să îi inducă în eroare pe câțiva frați și surori cărora le lipsește discernământul ca să le ia partea, să vină în apărarea lor și să se plângă de nemulțumirile lor.) Corect, odată ce se simt deznădăjduiți, vor lua măsuri. Se vor gândi: „Nu mă instruiești, nu mă mai pui în funcții importante și vrei să mă și elimini. Dacă eu nu pot fi binecuvântat, atunci nici să nu te gândești că tu vei fi! Dacă nu voi rămâne aici, există un loc pentru mine afară, dar dacă voi pleca, voi trage după mine încă doi oameni. Nu ai fost amabil cu mine, așa că nu voi fi corect cu tine! Nu ai vrut tu să mă elimini? Vei plăti pentru că ai spus asta!” Nu vor umbla cu mănuși și vor începe să protesteze, iar natura-esență pe care o au, de a urî adevărul, va fi expusă. Atunci, entuziasmul, lepădarea, sacrificiile, suferința lor și prețul pe care l-au plătit vor dispărea toate pe măsură ce speranțele lor de a fi binecuvântați vor fi spulberate. În acel moment, oamenii vor putea să vadă că entuziasmul pe care l-au avut la început pentru a se consuma pentru Dumnezeu, suferința și prețul pe care l-au plătit au fost toate false și doar o farsă.

Odată ce sunt înlocuiți și eliminați, antihriștii nu se mai poartă cu mănuși, se plâng fără rețineri, iar partea lor demonică este expusă. Ce parte demonică este expusă? În trecut, în mod categoric nu și-au făcut îndatoririle ca să urmărească adevărul și să obțină mântuirea, ci pentru a dobândi binecuvântări, iar acum spun adevărul despre asta și dezvăluie situația reală. Spun: „Dacă n-aș încerca să intru în Împărăția Cerurilor sau să dobândesc ulterior binecuvântări și multă glorie, m-aș fi amestecat printre voi care sunteți mai prejos decât balega? Sunteți demni de prezența mea? Nu mă instruiți, nu mă promovați și vreți să mă eliminați. Într-o zi, îți voi arăta care va fi prețul pe care îl vei plăti pentru că m-ai eliminat și consecințele pe care le vei suferi din cauza asta!” Antihriștii răspândesc aceste idei, iar aceste cuvinte diavolești le scapă din gură. Odată ce nu mai umblă cu mănuși, natura lor malițioasă și firea lor haină sunt expuse, iar ei încep să răspândească noțiuni. De asemenea, încep să îi atragă pe cei care sunt credincioși noi, care au o statură relativ mică și cărora le lipsește discernământul, care nu urmăresc adevărul și care sunt adesea negativi și slabi și, de asemenea, îi atrag pe cei care sunt constant superficiali în îndatoririle lor și care nu cred cu adevărat în Dumnezeu. Așa cum au spus ei înșiși: „Dacă mă elimini, va trebui să mai trag câțiva după mine!” Nu a fost dezvăluită natura lor satanică? Oare oamenii normali ar face asta? În general, oamenii cu firi corupte doar se simt triști și răniți când sunt destituiți, crezându-se lipsiți de speranță, dar conștiințele lor îi fac să se gândească: „E vina noastră, nu ne-am îndeplinit îndatoririle. În viitor, mă voi strădui să mă descurc mai bine, iar, în ceea ce privește felul în care mă tratează Dumnezeu și ce hotărâri ia în privința mea, asta e treaba Lui. Oamenii nu au niciun drept să îi ceară ceva lui Dumnezeu. Nu sunt acțiunile lui Dumnezeu bazate pe manifestările oamenilor? Dacă cineva merge pe calea greșită, atunci trebuie să fie disciplinat și mustrat; e de la sine înțeles. În prezent, ce e trist este că am un calibru slab, nu pot îndeplini intențiile lui Dumnezeu, nu înțeleg adevărurile-principii și acționez arbitrar și cu încăpățânare, pe baza firilor mele corupte. Merit să fiu eliminat, dar sper că voi avea ocazia să mă revanșez în viitor!” Oamenii care au o oarecare conștiință vor merge pe o asemenea cale. Aleg să pună problema așa și, în final, aleg și să rezolve problema în felul acesta. Desigur, în asta nu există multe elemente ale practicării adevărului, dar pentru că acești oameni au conștiințe, nu vor merge atât de departe încât să I se împotrivească lui Dumnezeu, să-L hulească sau să I se opună. Însă antihriștii nu sunt la fel. Pentru că au o natură haină, Îi sunt în mod inerent potrivnici lui Dumnezeu. Când perspectivele și destinul le sunt amenințate sau luate, când nu pot vedea nicio șansă de a trăi, aleg să răspândească noțiuni, să judece lucrarea lui Dumnezeu și să-i facă pe neîncrezătorii care le sunt aliați să tulbure lucrarea casei lui Dumnezeu alături de ei. Ba chiar refuză să-și asume răspunderea pentru greșelile și fărădelegile lor din trecut, precum și pentru pierderile pe care le-au provocat lucrării sau proprietății casei lui Dumnezeu. Când casa lui Dumnezeu se ocupă de ei și îi elimină, spun o frază care e rostită foarte des de antihriști. Care este aceea? (Dacă nu voi rămâne aici, există un loc pentru mine afară.) Nu este aceasta o altă frază diavolească? Este un lucru pe care nu l-ar putea spune o persoană cu umanitate normală, cu simțul rușinii și cu conștiință. Le numim cuvinte diavolești. Acestea sunt diversele manifestări ale firilor haine pe care le dezvăluie antihriștii atunci când sunt emondați și simt că statutul și reputația lor sunt în pericol, că statutul și prestigiul le sunt amenințate și mai ales că sunt pe cale să fie privați de perspectivele și de destinul lor; în același timp, esența lor de neîncrezători este expusă. În realitate, casa lui Dumnezeu emondează oamenii doar pentru că acționează cu încăpățânare și arbitrar când își îndeplinesc îndatoririle, perturbând și tulburând astfel lucrarea casei lui Dumnezeu, și pentru că nu reflectează, nici nu se căiesc – doar atunci îi emondează Dumnezeu. În această situație, dacă sunt emondați, înseamnă că sunt eliminați? (Nu.) Categoric nu, oamenii ar trebui să accepte asta într-o manieră pozitivă. În acest context, orice emondare, fie că e făcută de Dumnezeu, fie de un om, fie că vine de la conducători și lucrători, fie de la frați și surori, nu este malițioasă și este în avantajul lucrării bisericii. Să fii capabil să emondezi o persoană când a acționat cu încăpățânare și arbitrar și a tulburat lucrarea casei lui Dumnezeu, este un lucru drept și pozitiv. Este un lucru pe care ar trebui să-l facă oamenii integri și cei care iubesc adevărul, însă atunci când oamenii care sunt emondați pentru că au comis fărădelegi nu acceptă asta și, dimpotrivă, sfidează emondarea, generând ură și o mentalitate răzbunătoare, acest lucru este nepotrivit și ticălos. Foarte mulți oameni își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu – care dintre ei nu a experimentat emondarea? Câți oameni au devenit negativi și sfidători pentru că au fost emondați sau chiar au încercat să se sinucidă, simțind că nu vor fi binecuvântați, că sunt deznădăjduiți și, prin urmare, au vrut să renunțe la datoria lor, să fie grosolani și să facă accese de furie, au început să îi urască pe ceilalți și chiar au vrut să se răzbune pe ei? Chiar nu există mulți oameni de felul acesta. Doar oamenii răi pot face asemenea lucruri. Doar oamenii răi pot considera că, fiind emondați, au fost tratați incorect de oameni impulsivi. Desigur, toate emondările despre care vorbește casa lui Dumnezeu sunt potrivite, toate sunt făcute pentru lucrarea bisericii și pentru intrarea în viață a oamenilor. Este un lucru pozitiv, care este în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și este întru-totul conform cuvântului lui Dumnezeu. Când sunt emondați, antihriștii încearcă mereu să-și apere reputația, statutul și demnitatea, corelând-o cu propriile interese și mai ales cu perspectivele și destinul lor. Dacă emondarea este nefavorabilă pentru reputația, statutul și demnitatea lor, nu o pot accepta. Dacă sunt emondați aspru și asta nu numai că le distruge reputația, statutul și demnitatea, dar le și amenință perspectivele și destinul, sunt și mai puțin capabili să o accepte. Pe scurt, indiferent cine îi emondează, antihriștii sunt incapabili să accepte asta de la Dumnezeu, sunt incapabili să reflecteze asupra lor și să se cunoască, să învețe lecții din emondare, să ajungă la căință adevărată sau să obțină un randament mai mare în îndatoririle lor. În schimb, au conflicte în inimile lor și adoptă o atitudine de sfidare și de refuz de a accepta emondarea. Aceasta este atitudinea pe care o au antihriștii față de emondarea lor și, de asemenea, reprezintă atitudinea lor față de adevăr.

Când e vorba să fie emondați, care e minimul pe care oamenii ar trebui să-l cunoască? Faptul de a fi emondat trebuie experimentat pentru a-și face datoria cum se cuvine – este un lucru indispensabil. Este ceva ce oamenii trebuie să înfrunte în fiecare zi și să experimenteze des pentru a obține mântuirea în credința lor în Dumnezeu. Nimeni nu poate fi exclus de la a fi emondat. Este emondarea ceva ce implică proiectele și destinul lor? (Nu.) Atunci, pentru ce se face emondarea cuiva? Pentru al condamna? (Nu, se face pentru a-l ajuta să înțeleagă adevărul și să-și facă datoria conform principiilor.) Așa e. Este înțelegerea cea mai adecvată a acestui lucru. Emondarea cuiva este un fel de disciplină, de certare, dar este, firește, și o formă de a-l ajuta și a-l remedia. A fi emondat îți permite să schimbi cu timpul ceea ce urmărești în mod greșit. Îți permite să recunoști prompt problemele pe care le ai în prezent și firile corupte pe care le dezvălui cu timpul. În orice situație, a fi emondat te ajută să-ți recunoști greșelile și să-ți faci îndatoririle în conformitate cu principiile, te scutește de a provoca denaturări și de a merge pe căi greșite pe parcurs și te împiedică să provoci catastrofe. Nu este acesta cel mai mare ajutor dat oamenilor, cel mai mare remediu al lor? Cei care au conștiință și rațiune ar trebui să poată trata corect faptul de a fi emondați. De ce nu pot antihriști să își accepte emondarea? Pentru că ei cred că provine de la om, nu de la Dumnezeu. Consideră că oricine îi emondează le pune bețe-n roate și îi pedepsește. Judecând după mentalitatea antihriștilor, ei refuză să accepte emondarea în primul rând pentru că nu acceptă adevărul. Nu pot învăța lecții când sunt emondați și nu sunt capabili să se cunoască sau că caute adevărul. Acesta este motivul pentru care nu acceptă emondarea. Există o problemă foarte mare în inimile lor, care confirmă că natura-esență a antihriștilor este de a fi scârbiți de adevăr și ostili acestuia.

2 mai 2020