II. Interesele antihriștilor

Astăzi vom continua părtășia despre subiectul din ultima noastră adunare. Data trecută, am avut părtășie despre cea de-a doua secțiune a intereselor antihriștilor din cadrul punctului nouă al diverselor manifestări ale antihriștilor. În această secțiune, am avut părtășie despre propria reputație și propriul statut, nu-i așa? (Așa e.) Amintiți-vă și oferiți-Mi un rezumat aproximativ. Despre câte puncte am avut părtășie în legătură cu propria reputație și propriul statut al antihriștilor? (Data trecută, Dumnezeu a avut părtășie despre două puncte. Primul a fost despre atitudinea antihriștilor față de emondare. Antihriștii nu pot accepta niciodată emondarea, nu i se pot supune și nici nu o pot accepta drept adevărul. Al doilea a fost despre felul în care antihriștii își apără reputația și statutul într-un grup de oameni și ce manifestări au. Esența antihriștilor este una de a concura și trebuie să concureze pentru reputația și statutul lor.) Așadar, să continuăm astăzi părtășia despre acest lucru. Ce temă v-am dat data trecută? Ce v-am cerut să contemplați și despre ce v-am cerut să aveți părtășie după ultima noastră adunare? Vă amintiți? (Dumnezeu ne-a cerut să ne comparăm cu părtășia și disecarea manifestărilor antihriștilor, pentru a vedea pe care dintre firile antihriștilor le avem și să vedem pe care dintre naturile antihriștilor ne bazăm pentru a face lucrurile.) Aceasta a fost tema principală. Despre ce a fost subtema? (Despre naturile de a concura pe care antihriștii le au în timp ce-și protejează reputația și statutul și despre a ne compara cu acestea pentru a vedea cum le dezvăluim în viețile noastre reale și cum facem lucrurile, ce spunem și ce facem de dragul reputației și al statutului și care sunt manifestările de a concura cu frații și surorile pentru faimă și câștig, pe care le avem pentru a ne proteja statutul.) Mai poate cineva să adauge ceva? (Dumnezeu ne-a spus să nu vorbim mereu despre felul de a fi al altor oameni, în timp ce avem părtășie despre aceste manifestări ale antihriștilor, ci, în schimb, să ne comparăm cu ele și să avem părtășie despre ce firi și dezvăluiri avem, care sunt la fel ca ale antihriștilor.) Cam asta e tot. Care era mottoul felului în care antihriștii acționează într-un grup de oameni, despre care am avut părtășie data trecută? Nu v-a impresionat acest lucru? (Mottoul lor este: „Trebuie să concurez! Concurează! Concurează!”) Îți amintești asta. Cum de ți-ai putut aminti asta? (Pentru că acest motto al antihriștilor despre care a vorbit Dumnezeu, „Trebuie să concurez! Concurează! Concurează!” este un lucru de care eu însumi dau dovadă și pe care îl dezvălui adesea. De asemenea, tonul părtășiei lui Dumnezeu a fost destul de viu și felul în care Dumnezeu a exprimat aceste cuvinte s-a potrivit cu starea inimii mele, așa că m-a impresionat destul de mult.) Uneori, când am părtășie despre diversele manifestări și diferitele feluri de naturi-esențe ale antihriștilor și le disec, folosesc un limbaj de zi cu zi, precum și anumite tonuri și metode care sunt ușor de acceptat de oameni și care îi impresionează profund și, de asemenea, folosesc câteva exemple care sunt destul de apropiate de viața reală. Faptul că fac asta chiar îi ajută pe oameni să ajungă să cunoască esența antihriștilor și să se cunoască pe ei înșiși. În plus, îi ajută pe oameni să ajungă să se cunoască și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu în viața lor reală și îi ajută și mai mult să schimbe acest fel de fire specifică antihriștilor, nu-i așa? (Așa e.) V-ați amintit cu aproximație ultima părtășie, dar detaliile depășesc aceste lucruri – există mult mai multe detalii. După ce ascultați o părtășie, ar trebui să alcătuiți un rezumat. După ce ascultați o părtășie, ar trebui cel puțin să vă adunați și să o reascultați de mai multe ori și apoi puteți face cu toții un rezumat împreună. După ce am ascultat ceea ce vă amintiți și rezumatele despre ultima noastră părtășie, Îmi pot da seama că nu este proaspătă în mintea voastră, e ca și cum ați ascultat-o în urmă cu un an sau doi și că nu v-a făcut nicio impresie. S-ar putea să fi rămas cu un oarecare concept și o oarecare impresie despre o secțiune, o propoziție sau două, o chestiune sau două, dar se pare că majoritatea oamenilor nu au niciun concept și nicio impresie despre mai multe dintre cunoștințele esențiale și disecările expunerii antihriștilor. Prin urmare, trebuie să reflectați mai mult și să aveți mai multă părtășie între voi, cu privire la chestiunile pe care le-am discutat. Nu vă limitați să le ascultați pur și simplu și apoi să le lăsați la o parte, fără să le luați în serios deloc. Dacă faceți asta, atunci pătrunderea voastră în adevăr va fi prea lentă – nu va fi suficient dacă nu reflectați asupra acestor predici! Așadar, cum lucrați conform acestor predici în viața voastră bisericească? Aveți părtășie despre aceste predici în adunările voastre săptămânale? Sau ascultați ultimele predici și părtășii de mai multe ori, astfel încât cei mai mulți dintre voi să vă faceți o impresie despre ele și să dobândiți o cunoaștere aprofundată a lor și apoi să înțelegeți adevărul prin prisma lor? Faceți asta? (Dumnezeule, la adunările noastre săptămânale, mai întâi mâncăm și bem ultimele părtășii ale lui Dumnezeu.) Conducătorii de biserică, predicatorii și cei care sunt responsabili de viața bisericească în grupuri decizionale trebuie să-și asume răspunderea pentru asta; doar în felul acesta lucrarea bisericii poate fi făcută bine.

C. Uneltirea în folosul propriu

1. Delapidarea bunurilor casei lui Dumnezeu

Astăzi vom avea părtășie despre cea de-a treia secțiune din interesele antihriștilor – beneficiile. Ce sunt beneficiile? (Primirea binecuvântărilor și interesele.) Aceasta este o explicație foarte simplă; aceasta este înțelesul literal. Elaborați – ce sunt beneficiile? (Ele sunt interesele materiale și nemateriale, lucruri dezirabile și avantaje pe care oamenii le pot primi din îndeplinirea datoriei lor sau din lucrarea pe care o fac în lume.) Această explicație este corectă. Beneficiile sunt tipuri de tratamente bune pe care oamenii le primesc pe lângă salariul lor și includ lucruri precum necesitățile de zi cu zi, mâncarea sau cupoanele. Se referă și la avantajele și tratamentele materiale și nemateriale pe care le primește cineva în timp ce-și face datoria; toate aceste lucruri sunt beneficii. Acum că am explicat ce înseamnă acest termen, știți cu toții domeniile, exemplele și manifestările despre care vom avea părtășie în această secțiune? Acum vă trec prin minte comportamentele și acțiunile anumitor oameni, precum și oamenii care sunt capabili să facă aceste lucruri, nu-i așa? Cine sunt primii oameni la care vă gândiți? (Oamenii care profită de statutul lor, ca să trăiască de pe urma bisericii.) Acesta este un tip de persoane. Acești oameni își fac și ei îndatoririle. Unii dintre ei au statut, sunt conducători și lucrători la diverse niveluri sau supraveghetori, în vreme ce alții fac îndatoriri obișnuite. Ce manifestări au în comun cu toții? În timp ce își fac îndatoririle, fac mereu anumite lucrări și anumite lucruri pentru propriu trup, pentru familiile lor și pentru plăcerea proprie. În fiecare zi, aleargă de colo colo, plătesc un preț și se gândesc mereu la ce lucruri dezirabile vor obține făcând cutare sarcină sau cutare datorie. Planifică și calculează mereu în legătură cu avantajele și tratamentul preferențial pe care le pot obține din asta. Odată ce știu, vor face orice ca să obțină aceste lucruri și, chiar mai mult decât atât, sigur nu vor rata nicio asemenea oportunitate de a obține aceste avantaje și aceste interese pentru ei înșiși. Când vine vorba despre această chestiune, ați putea spune că sunt necruțători și lipsiți de sentimente și că sigur nu țin cont deloc de integritatea și demnitatea lor. Nu se tem că frații și surorile i-ar putea privi într-o lumină negativă și cu siguranță nu-și fac griji în legătură cu felul în care i-ar putea evalua Dumnezeu din cauza asta. Nu fac decât să reflecteze în secret și să comploteze cum să profite de îndatoririle pe care le fac, astfel încât să se poată bucura de toate tratamentele benefice posibile. Astfel, oameni ca aceștia au un fel de gândire și raționament care, în aparență, nu pot fi considerate greșite, și anume: „Casa lui dumnezeu este familia mea, iar familia mea este casa lui dumnezeu; ce este al meu este al lui dumnezeu și ce este al lui dumnezeu este al meu. Îndatoririle oamenilor sunt responsabilitățile lor și toate beneficiile de care se pot bucura din îndatoririle lor sunt haruri oferite de dumnezeu; oamenii nu le pot refuza și ar trebui să le accepte de la el. Dacă nu le obțin, atunci altcineva o va face, așa că pot la fel de bine să mă bucur de aceste beneficii, să nu mă prefac umil și cu siguranță nu ar trebui să refuz nimic cu modestie. Trebuie doar să lupt pentru aceste beneficii și să întind mâna să le accept cu o inimă supusă și cu o atitudine sinceră.” Consideră că aceste beneficii sunt un fel de tratament pe care îl merită în mod firesc și pe care se cuvine să și-l însușească; e ca atunci când o persoană lucrează, investește timp și trudește, așa că simte că salariul și remunerația pe care le primește sunt binemeritate. Așadar, chiar dacă a delapidat aceste lucruri și a obținut aceste beneficii luptându-se pentru ele, nu consideră că este greșit sau un lucru pe care Dumnezeu l-ar detesta, cu atât mai puțin îi pasă dacă frații și surorile au vreun fel de opinie despre acea persoană. Ca și cum ar fi absolut corect și firesc să facă asta, antihriștii se bucură de toate aceste lucruri, luptă pentru ele și, mai mult decât atât, în inimile lor, uneltesc pentru toate aceste lucruri în fiecare zi. Acesta este statutul obișnuit al antihriștilor care își fac îndatoririle și, de asemenea, este statutul obișnuit al antihriștilor care-și urmăresc interesele personale în timp ce-și fac îndatoririle. Așadar, care este mentalitatea antihriștilor? „În timp ce oamenii își fac datoria, ei încearcă să obțină ceva în schimb. De vreme ce mi-am abandonat familia ca să fac această datorie și de vreme ce am trudit, am investit energie și timp pentru dumnezeu și casa lui, ar trebui să am ocazia de a mă bucura de toate tratamentele bune pe care le doresc.” Antihriștii consideră toate acestea drept lucruri pe care le merită în mod firesc, lucruri pe care Dumnezeu ar trebui să le acorde oamenilor, fără să fie nevoie ca ei să lupte pentru ele. Acesta este punctul de vedere pe care îl au antihriștii. Și, astfel, în timp ce-și fac datoria, trudesc constant pentru beneficii și se tem mereu că altcineva ar putea să le ia unul dintre acele beneficii și să-i lase cu mai puțin. Acesta este statutul antihriștilor când își fac îndatoririle. În final, la ce se reduc toate intențiile, motivele și obiectivele pe care le au când își fac datoria? Toate acestea se reduc la faptul că ei uneltesc pentru a obține toate beneficiile pentru ei înșiși, crezând că altminteri ar fi doar niște mari idioți și că viața nu ar avea niciun sens. Aceasta este mentalitatea antihriștilor.

Oricum expune Dumnezeu natura antihriștilor sau indiferent de manifestările lor de a nu iubi adevărul, ei nu vor renunța la aceste intenții ale lor și lucruri pe care le urmăresc; continuă să lupte pentru beneficii. De exemplu, după ce unii oameni încep să facă datoria de găzduire, biserica sau frații și surorile cumpără ceva mâncare sau electrocasnice sau chiar le dau niște bani familiilor gazdă. Dacă persoana care face această datorie este un antihrist, lucrurile dezirabile pe care încearcă să le obțină pentru sine nu sunt atât de simple ca doar un chibrit sau o linguriță. Spune: „Îmi ofer casa pentru a-i găzdui pe acești frați și surori și pentru a le oferi un serviciu în timp ce-și fac îndatoririle, așadar, casa lui dumnezeu ar trebui, bineînțeles, să asigure toate materialele și toți banii. Îmi ofer casa, gătesc pentru voi toți și vă garantez siguranța; asta e deja destul de bine. Cât despre restul – ce mâncați, ce beți și ce folosiți – aceste lucruri ar trebui să fie furnizate de biserică.” Într-adevăr, nu este greșit că biserica va furniza aceste lucruri, dar lucrul despre care vreau să am părtășie aici este diferența dintre felul în care antihriștii fac îndatoriri de găzduire și felul în care alți oameni fac sincer această datorie. Când antihriștii fac îndatoriri de găzduire, această acțiune nu poate fi luată pur și simplu la valoare nominală; ei au motive ascunse. Se gândesc: „Fac această datorie de găzduire, așa că trebuie să uneltesc pentru a obține ceva din ea. Biserica furnizează ceva mâncare și alte necesități, așa că membrii familiei mele trebuie să mănânce alături de frați și de surori și să folosească și ei acele lucruri după bunul plac. Familia mea aparține casei lui dumnezeu, așadar, ceea ce aparține casei lui dumnezeu aparține și familiei mele.” Aceasta este atitudinea cu care antihriștii își fac îndatoririle, nu-i așa? (Ba da.) Prin urmare, odată ce oamenii încep să facă îndatoriri de găzduire, inimile lor încep să se schimbe, se gândesc constant la lucrurile materiale și la banii care sunt folosiți pentru găzduirea fraților și surorilor și, dacă nimeni nu cercetează atent aceste lucruri, atunci apare ocazia ca acești antihriști să obțină câteva beneficii. Ce fel de ocazie? Vor calcula în secret: „Atât cheltuie o persoană într-o zi, deci oricâți bani rămân, nu-i voi înapoia bisericii; pur și simplu îi voi păstra pentru mine. Aceștia sunt cel puțin bani pe care i-am câștigat, așa că nimeni nu mă poate învinui că îi păstrez; este doar ceea ce merit, desigur!” Apoi vor băga în buzunar banii rămași. Unii antihriști vor căuta tot felul de scuze ca să păstreze câteva lucruri materiale donate de frați și de surori sau furnizate de casa lui Dumnezeu. În unele locuri, când frații și surorile se întorc să locuiască acolo, salteaua de pe pat a dispărut, pernele și cuverturile au dispărut, carnea și legumele au dispărut toate, iar când își întreabă gazdele despre asta, acești antihriști spun: „Dacă păstrezi mâncarea mult timp, nu mai are gust bun, așa că am mâncat-o.” Nu sunt aceștia oameni lacomi? (Ba da.) Imediat ce lucrurile materiale oferite de casa lui Dumnezeu, precum și lucrurile cumpărate pentru familia gazdă de către frați și surori, ajung pe proprietățile acestor antihriști, devin ale lor; le folosesc sau le mănâncă, după bunul plac, sau chiar le tratează direct ca pe propriile posesiuni și le ascund. Odată ce frații și surorile merg din nou acolo, aceste lucruri sunt de negăsit. Dacă biserica are nevoie să folosească din nou reședințele acestor antihriști, trebuie să cheltuiască bani ca să cumpere iar acele lucruri, iar frații și surorile trebuie să le aducă din nou în casele lor. Văzând asta, antihriștii se bucură, gândindu-se: „Credința în dumnezeu chiar e grozavă! Nu mă pot îmbogăți atât de repede făcând altceva; acesta este de departe cel mai convenabil mod. În plus, nimeni nu ar îndrăzni să depună o plângere la poliție că aceste bunuri ale bisericii au dispărut; dacă tu chiar ai încerca să mă denunți, atunci eu te voi denunța primul! Așadar, nu poți decât să taci și să suporți, nu ai unde să te plângi de asta. Am intrat în posesia acestor lucruri și am mâncat această mâncare. Ce poți să-mi faci? Dumnezeu nu alege favoriți. Îmi ofer casa pentru găzduirea fraților și surorilor, așa că asta este contribuția mea, iar dumnezeu își va aminti de mine pentru ea. De ce să-mi fie frică dacă iau puțin? E doar ceea ce merit! De ce să mă tem dacă mănânc din această mâncare? Ce, voi aveți voie să mâncați, dar eu nu? Sunteți membri ai casei lui dumnezeu, dar oare nu sunt și eu unul? Nu numai că voi profita de situație, dar voi mânca și mă voi ospăta singur!” Aceasta este atitudinea antihriștilor față de îndatoririle lor. Când își fac îndatoririle, scopul lor este să obțină aceste lucruri și le consideră cele mai mari beneficii, spunând: „Acestea reprezintă cel mai mare har oferit de dumnezeu; nimic nu este mai tangibil decât acest har și nimic nu este mai real și mai benefic, în mod tangibil, decât această binecuvântare. Pur și simplu e grozav! Toată lumea spune că a crede în dumnezeu înseamnă «să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni»; asta adeverește acea zicală. Acum experimentez o fărâmă din această binecuvântare. Asta chiar este bunătatea lui dumnezeu!” Astfel, antihriștii nu au nicio reținere să ia în stăpânire lucruri care aparțin casei lui Dumnezeu și, fără milă, le iau pentru sine. Cum privesc antihriștii aceste bunuri ale casei lui Dumnezeu? Le tratează ca pe proprietatea publică a non-credincioșilor; cu toții sunt lacomi, cu toții vor să ia pentru sine lucrurile casei lui Dumnezeu și, totuși, continuă să creadă că acestea sunt harul și binecuvântările de care merită să se bucure pentru că își fac îndatoririle. În plus, nu au niciodată remușcări, nu le este rușine cu asta și nici nu-și recunosc propria ticăloșie sau lipsă de integritate. Câțiva dintre acești antihriști chiar devin tot mai lacomi și mai ambițioși. În timp ce-și fac îndatoririle de găzduire, nu simt niciodată că acțiunile lor ar fi detestate de Dumnezeu sau că acțiunile lor L-ar ofensa. În schimb, continuă să calculeze și să compare în mințile lor, gândindu-se: „Acea familie a slujit ca gazdă și a primit acele lucruri. Dacă aș găzdui aceiași oameni, atunci mi s-ar cuveni acele lucruri. Gazda aceea trăiește în mai mult confort decât mine și mănâncă mai bine decât mine. Cum de nu am profitat și eu așa?” De asemenea, calculează și concurează pentru aceste lucruri. Odată ce apare o ocazie, sunt nemiloși și categoric nu o vor rata. Astfel, atunci când antihriștii fac îndatoriri de găzduire, tânjesc și încearcă să intre în posesia a tot ceea ce pot – de la obiecte mici, precum o pereche de branțuri, până la ceva mare, precum un echipament achiziționat de casa lui Dumnezeu. Profită de ocazia de a-și face îndatoririle pentru a găsi tot felul de scuze și moduri de a-și însuși lucruri, deturnând bunurile casei lui Dumnezeu, în timp ce spun cu nerușinare că o fac doar ca să apere proprietatea casei lui Dumnezeu și că aceste lucruri sunt doar ceea ce merită pentru că își fac îndatoririle. Aceste lucruri se întâmplă în rândul oamenilor care cred în Dumnezeu și Îl urmează.

În timp ce își fac îndatoririle de găzduire, antihriștii s-ar putea preface că nu râvnesc la nimic și nu încearcă să ia lucruri, refuzând să accepte orice plată pentru găzduirea fraților și surorilor, iar când văd anumite obiecte lipsite de valoare, se grăbesc să aibă grijă de ele. Totuși, când e vorba de bunuri valoroase ale casei lui Dumnezeu, categoric nu vor renunța la ele în felul acesta. Poate că vor preda ceva ce valorează un yuan, dar orice valorează 100 de yuani, 1000 de yuani, 10000 de yuani sau ceva și mai valoros, sigur vor băga acel lucru în portofel și-l vor păstra. În cazul unora dintre oameni, la nivel local, apare o situație periculoasă în timp ce au grijă de bunurile casei lui Dumnezeu, iar oamenii care știu că fac asta poate fug în altă parte ori sunt arestați și, astfel, nimeni în afară de ei nu știe despre bunurile de care au grijă – oamenii sunt testați în astfel de situații. Cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care iubesc adevărul și au o inimă cu frică de Dumnezeu își pot face datoria oricând și nu vor avea nicio idee sau niciun gând să-și însușească aceste bunuri. Cu toate acestea, antihriștii nu sunt așa; își vor frământa mintea și se vor gândi la orice mod posibil de a lua aceste bunuri pentru sine. Imediat ce li se întâmplă ceva oamenilor care știu că ei au grijă de bunuri, antihriștii se bucură în secret în inimile lor și chiar țopăie de bucurie. Își însușesc imediat bunurile, fără să simtă deloc frică și cu atât mai puțin mustrări de conștiință sau vină. Unii antihriști folosesc aceste bunuri pentru cheltuielile gospodăriei lor și se folosesc de ele după bunul plac, unii folosesc imediat banii ca să cumpere lucruri pe care le vor pentru casa lor, iar unii chiar pun banii direct în contul lor bancar și îi păstrează pentru ei, iar când frații și surorile merg să ia bunurile, oare antihriștii sunt capabili atunci să recunoască ce au făcut? Antihriștii categoric nu vor recunoaște niciodată. Scopul lor când cred în Dumnezeu și își fac datoria este de a obține lucruri dezirabile, iar aceste lucruri dezirabile includ jertfele lui Dumnezeu, proprietatea casei lui Dumnezeu și chiar bunurile personale ale fraților și surorilor. Prin urmare, antihriștii își fac datoria cu lăcomie, dorință și ambiție personală; nu sunt aici ca să urmărească adevărul, să accepte judecata și mustrarea de la Dumnezeu sau să accepte mântuirea lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, au venit aici pentru a obține toate beneficiile, avantajele și bunurile. Se poate spune că acești oameni sunt plini de lăcomie și dorință. Ce își doresc cel mai mult? Cel mai mult își doresc bunurile casei lui Dumnezeu. De aceea, atunci când fac îndatoriri de găzduire, se uită la ce cumpără casa lui Dumnezeu și pentru cine, la câți bani sunt alocați de casa lui Dumnezeu și cui, la cât de mari sunt avantajele și la ce lucruri dezirabile obțin anumiți oameni de la casa lui Dumnezeu și de la frați și surori, pentru că fac îndatoriri de găzduire – acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc. Dacă li se cere să găzduiască frați și surori obișnuite și nu pot obține nimic dezirabil din asta, vor născoci tot felul de scuze, astfel încât să nu trebuiască s-o facă. În clipa în care li se cere să găzduiască un conducător de nivel superior, atitudinea lor se întoarce la 180 de grade, se schimbă, sunt numai zâmbete și așteaptă conducătorul cu nerăbdare; abia așteaptă să-l invite pe acest „mare șef” în casele lor și îl venerează ca pe un zeu. Cred că a dat norocul peste ei, că asta este vaca lor de muls și că, dacă ratează această ocazie, șansa de a se îmbogăți va dispărea, așadar, cum ar putea s-o lase să le scape? Cu lăcomie, dorință și motivația și intenția de a-și însuși bunurile casei lui Dumnezeu, acceptă această datorie care le poate aduce lucruri dezirabile – care este ținta lor finală? Să-și facă bine datoria? Să îi găzduiască bine pe frați și pe surori? Să-și ofere loialitatea? Să dobândească adevărul? Nu, niciunul dintre aceste lucruri; ei vor să folosească această oportunitate pentru a obține lucruri dezirabile. Nu vor găzdui oameni obișnuiți, dar când aud că trebuie să găzduiască un conducător sau un lucrător cu statut, se vor da peste cap să facă asta și atunci vor născoci diverse scuze astfel încât casa lui Dumnezeu să le cumpere necesarul zilnic și tot felul de electrocasnice, spunând: „Conducătorii nu pot sta în condiții proaste atunci când vin să locuiască aici. Nu ar trebui să fie totul pregătit ca găzduirea să fie comodă? Noi nu ne bucurăm de lucrurile furnizate de casa lui dumnezeu; dacă o facem, doar ne desfătăm în lumină alături de conducători. În plus, dacă vine un conducător, mă tem că nu va fi obișnuit cu mâncarea pe care o consumăm aici în fiecare zi. Conducătorii trebuie să gestioneze multe lucruri în fiecare zi și, dacă se îmbolnăvesc, nu ar însemna asta că suntem neglijenți în datoria noastră de gazde? Așadar, biserica ar trebui să pregătească trei mese pe zi pentru conducători. Trebuie să le pregătim lapte, pâine, ouă și tot felul de legume, fructe, cărnuri și suplimente alimentare.” Nu este acesta un gând minunat și grijuliu? Antihriștii vorbesc cu voce tare limbajul uman, însă, în inimile lor, chiar se gândesc la conducători? Care anume este ținta lor ascunsă? Ținta lor nu este atât de simplă. E posibil să fie săraci și să nu fi mâncat sau să nu fi văzut niciodată lucruri frumoase și vor să folosească această ocazie ca să câștige experiență, să trăiască precum bogătașii, să ducă o viață în care toate nevoile lor de bază sunt acoperite, să folosească această ocazie ca să se îngrijească de sănătatea lor, să mănânce lucruri pe care oamenii obișnuiți nu le pot mânca și să se bucure de tratamente de care oamenii obișnuiți nu se pot bucura. Acesta este motivul pentru care gândurile lor par atât de grijulii, dar ce este în spatele acestei griji? Vor să uneltească pentru ei înșiși, vor să obțină aceste lucruri, să pună mâna pe ele și sigur se gândesc la fiecare aspect din uneltirile lor – nu ar face asta pentru nimeni altcineva. Iar atunci când găzduiesc un conducător, acești antihriști chiar duc o viață bună. După aceea, se întreabă: „Viața asta e grozavă, dar de fapt aceste lucruri nu-mi aparțin. Când vor fi ale mele? Dacă scap de acest conducător, nu voi mai putea să mă bucur de aceste lucruri, dar dacă nu scap de el, chiar nu am bunăvoința de a continua să-l găzduiesc. În niciun caz nu aș face această datorie, dacă nu ar exista aceste lucruri dezirabile. În fiecare zi, trebuie să mă trezesc devreme și să mă culc târziu, sunt constant într-o stare de frică și trebuie să-l servesc. Acum mă gândesc mereu că am mai mult de pierdut decât de câștigat dacă fac datoria asta și că avantajele și plăcerile pe care le obțin din ea nu sunt de ajuns. Ce mă fac dacă liderul continuă să locuiască aici pe termen lung? Va trebui să mă gândesc la o cale de a-l face să plece și apoi voi avea din nou pace și liniște în casă.” Așa gândesc oamenii? Oare oamenii care au umanitate normală și își fac sincer datoria gândesc în felul acesta? (Nu.) Așa gândesc antihriștii. Indiferent cât de grozave sunt lucrurile dezirabile sau avantajele pe care le obțin, lăcomia și dorința lor nu pot fi niciodată satisfăcute; sunt nesătui, cred că nu au obținut nimic și nu cred că îndeplinirea acestei datorii este slujba pe care se cuvine să o facă. Din contră, cred că aceasta reprezintă un sacrificiu și un preț în plus. Oricât de multe lucruri obțin sau oricât de mari sunt avantajele pe care le câștigă, simt că au ieșit în pierdere și cred că beneficiază casa lui Dumnezeu de pe seama lor, că frații și surorile beneficiază de pe urma lor și că ei nu obțin nimic dezirabil din asta. Cu trecerea timpului, simt că aceste lucruri dezirabile nu îi pot satisface și că lăcomia lor nu poate fi astâmpărată. Spuneți-Mi, ce umanitate au antihriștii? Au vreo umanitate? (Nu.) Și au conștiință oamenii fără umanitate? Își pot face datoria cu dorința de a o îndeplini sincer, precum și cu dorința de a fi smeriți, sinceri și de a depune efort cu adevărat? Își pot face datoria fără să ceară plată, fără să caute vreo remunerație și fără să caute vreo recompensă? (Nu.) De ce nu? Nu au deloc simțul conștiinței și, oricât de grozave sunt avantajele pe care le obțin, se gândesc că sunt bine meritate. Nu este acest „bine meritate” un lucru la care oamenii normali nu se pot gândi și un lucru la care nu s-ar gândi niciodată? Există vreo urmă de simț al rușinii în acest fel de gândire și de atitudine? (Nu.) Oare oamenii fără simț al rușinii au vreo urmă de umanitate? Această chestiune expune o natură pe care o au antihriștii, aceea de a nu avea rușine sau conștiință.

Ce fel de oameni sunt aceia fără rușine? Ce fel de oameni din mijlocul omenirii nu au rușine? (Schizofrenicii.) Bolnavii psihic nu au rușine, aleargă goi pe străzi, fără să fie conștienți de toți oamenii care se uită la ei, poate chiar râzând de cei care poartă haine și spunând: „Uitați-vă cât de supărător este să purtați haine. Eu alerg gol pe stradă, fără haine, și mă simt atât de liber și descătușat!” Nu asta înseamnă să nu ai rușine? (Ba da.) Asta înseamnă să nu ai rușine. Oamenii fără rușine nu au simțul conștiinței și sunt bolnavi mintal; beneficiază de pe urma tuturor, vor să ia orice aparține altcuiva, lăcomia și dorința lor au depășit sfera raționalității umane normale – au ajuns în punctul în care nu se pot controla și nu au simțul conștiinței. Pot astfel de oameni să dobândească adevărul? Categoric nu. Urmăresc doar faima, câștigul, statutul și interesele materiale și nu dobândesc niciodată adevărul. Așadar, vor avea un loc în Împărăția Cerurilor? Dumnezeu nu mântuiește și nici nu desăvârșește asemenea oameni. Trebuie să fie compătimiți acești oameni? (Nu.) Acești oameni trebuie să fie urâți; sunt dezgustători, detestabili și josnici. Caracterul acestor oameni este detestabil și meschin; ei nu au demnitate, nici rușine. Inimile lor sunt pline de lăcomie, ambiție și dorință. Vor doar să profite de ocazia de a-și face datoria pentru a încerca să obțină foloase pentru ei înșiși și nu acceptă deloc adevărul, nici nu fac lucrurile conform adevărurilor-principii. Când se roagă lui Dumnezeu, cer și lucruri dezirabile, interese și binecuvântările lui Dumnezeu. Îi descriu lui Dumnezeu cum au suferit și s-au sacrificat și vin înaintea Lui să se roage pentru aceste lucruri, doar ca să folosească suferința pe care au îndurat-o și prețurile pe care le-au plătit ca să se târguiască cu El, să ceară binecuvântări și recompense de la Dumnezeu și chiar își întind fățiș mâinile către Dumnezeu și cer tratamentul material pe care-l vor. Ceea ce vor să exprime când vin înaintea lui Dumnezeu sunt plângerile, sfidarea, nemulțumirea, doleanțele și resentimentele lor, precum și dezamăgirea lor în privința lăcomiei și a dorințelor lor nesatisfăcute. Când Dumnezeu vede aceste manifestări, le iubește sau le detestă? (Le detestă.) Când depun mici eforturi de dragul bisericii, vin imediat înaintea lui Dumnezeu ca să declare asta și ca să-și revendice meritele, ca să-I spună lui Dumnezeu despre sacrificiile lor și despre ceea ce au investit când au făcut diverse îndatoriri sau slujbe; sunt îngroziți că Dumnezeu nu va ști despre aceste lucruri, că nu poate vedea aceste lucruri și că va uita prețurile pe care le-au plătit. Prin urmare, acești oameni sunt considerați răi și nerușinați înaintea lui Dumnezeu. Când vin înaintea lui Dumnezeu să descrie și să declare prețurile pe care le-au plătit, să-I descrie ce lucruri vor să obțină și să-și întindă mâinile și să ceară recompensele pe care le vor, Dumnezeu spune: „Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!” Care este atitudinea lui Dumnezeu? „Oamenii ca tine nu merită să vină înaintea Mea. Sunt dezgustat și scârbit de tine. Ți-am dat tot ce vrei; ai primit deja de 100 de ori mai mult decât ceea ce-ți dorești să obții în această viață. Ce mai vrei?” Ceea ce vrea să dea Dumnezeu omenirii nu este în primul rând material. În schimb, El vrea să îi ofere omenirii adevărul, astfel încât aceasta să obțină mântuirea prin intermediul adevărului. Cu toate acestea, antihriștii I se împotrivesc cu nerușinare lui Dumnezeu, nu caută adevărul și nu îl practică. În schimb, vor să folosească ocazia de a-și face datoria în timpul lucrării lui Dumnezeu ca să obțină în mod necorespunzător lucruri dezirabile pentru ei înșiși; exploatează portițele și profită de pe urma celorlalți în toate, totuși simt adesea că ies în pierdere și că nu au profitat mult. De asemenea, simt că au sacrificat și au dedicat prea multe lucruri, că pierderile lor sunt mai mari decât câștigurile și, mai mult decât atât, regretă adesea sacrificiile pe care le-au făcut și cred că nu s-au gândit suficient de bine sau că nu s-au gândit la o portiță de scăpare. Așadar, sunt adesea mânioși în inimile lor pentru că nu primesc la timp recompense pentru sacrificiile lor și sunt și plini de plângeri față de Dumnezeu. În inimile lor, calculează adesea, gândindu-se: „Nu este dumnezeu drept? Dumnezeu nu are favoriți, nu? Dumnezeu nu este dumnezeul care binecuvântează oamenii? Dumnezeu nu-și amintește toate faptele bune ale unui om și tot ce a investit și a sacrificat din sine? Mi-am abandonat familia pentru lucrarea lui dumnezeu și am plătit prețul, dar ce primesc de la dumnezeu?” Dacă lăcomia și dorința lor nu sunt satisfăcute pe termen scurt, devin negativi și încep să se plângă. Dacă lăcomia și dorința lor nu sunt satisfăcute pe termen lung, atunci acumulează ranchiună în adâncul inimilor lor. Și care sunt consecințele ranchiunei acumulate? În inimile lor, vor începe să se îndoiască de Dumnezeu și să-și pună întrebări cu privire la El, vor începe să judece firea dreaptă a lui Dumnezeu și chiar vor începe să se îndoiască de iubirea și de esența lui Dumnezeu. Dacă această ranchiună se acumulează timp îndelungat, aceste lucruri se transformă în tumori maligne și încep să se răspândească, iar ei vor fi în stare să Îl trădeze pe Dumnezeu în orice clipă. Mai ales când sunt în fața unor oameni care sunt negativi și slabi și care au o statură oarecum imatură sau înaintea unor oameni care sunt noi în credință, din când în când, dezvăluie și degajează aceste emoții negative, răspândindu-și nemulțumirea față de Dumnezeu și hulindu-L și chiar îi vor îndruma greșit pe unii oameni cărora le lipsește discernământul, ca aceștia să se îndoiască de firea dreaptă a lui Dumnezeu și de esența Lui. Nu asta fac antihriștii? Pentru că nu le sunt satisfăcute ambițiile, dorințele, lucrurile pe care le urmăresc și intențiile, sunt capabili să facă aceste lucruri și pot să dezvolte acest fel de atitudine față de Dumnezeu – ce fire este aceasta? În mod clar, este o fire specifică antihristului și o fire satanică.

Orice fărâmă de suferință experimentează sau orice preț plătește în biserică, un antihrist nu simte că aceste lucruri fac parte din obligația lui, că aceasta este datoria pe care ar trebui să o facă o ființă creată, ci o consideră contribuția lui, pe care Dumnezeu se cuvine să Și-o amintească. Crede că, dacă Dumnezeu Își amintește contribuția lui, atunci ar trebui să îl răsplătească imediat, oferindu-i binecuvântări, promisiuni și favoruri materiale speciale și permițându-i să dobândească avantaje și să obțină anumite beneficii speciale. Abia atunci va fi satisfăcut un antihrist. Cum percepe un antihrist datoria? Nu consideră că datoria este o obligație pe care ar trebui să și-o asume ființele create și nici că este o responsabilitate pe care trebuie să o îndeplinească cei care-L urmează pe Dumnezeu. În schimb, crede că îndeplinirea datoriei este o monedă de schimb într-o tranzacție cu Dumnezeu, ceva care poate fi dat la schimb pentru recompense de la El și o cale de a-și satisface propriile ambiții și dorințe și de a obține binecuvântări pentru credința lui în Dumnezeu. Crede că a avea harul și binecuvântarea de la Dumnezeu se cuvine să fie o condiție prealabilă pentru a-și face datoria și că le oferă oamenilor credință adevărată în Dumnezeu, că oamenii pot fi în largul lor când își fac îndatoririle numai dacă Dumnezeu îi asigură că nu trebuie să-și facă griji în viitor. Crede și că Dumnezeu ar trebui să le furnizeze toate facilitățile și tratamentele preferențiale celor care își fac îndatoririle și că oamenii ar trebui să se bucure de toate beneficiile oferite de casa lui Dumnezeu, în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle. Acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să le primească oamenii. Așa gândesc antihriștii în inimile lor. Aceste moduri de a gândi sunt exact perspectiva și maxima antihriștilor și reprezintă atitudinea pe care o au față de datorie. Indiferent cum are părtășie casa lui Dumnezeu despre adevărul îndeplinirii datoriei, lucrurile pe care antihriștii le au în inimile lor nu se vor schimba niciodată. Vor rămâne mereu la punctul lor de vedere față de îndeplinirea datoriei. Există o expresie pe care o putem folosi în legătură cu această manifestare – care este aceea? A pune lucrurile materiale mai presus de orice; adică numai lucrurile pe care le pot ține în mâini sunt reale și promisiunile nu au niciun rost. Esența manifestărilor pe care le au acești oameni este materialistă, nu-i așa? (Așa e.) Materialismul este ateism; se bazează doar pe ceea ce pot vedea și atinge, contează numai ceea ce văd și neagă existența oricărui lucru pe care nu îl pot vedea. Prin urmare, se poate stabili că modul în care un antihrist cunoaște și înțelege datoria este categoric opus adevărurilor-principii și că este întru totul aidoma punctului de vedere al non-credincioșilor; într-adevăr, ei sunt neîncrezători. Nu cred în existența lui Dumnezeu și nu cred că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, adevărata cale. Cred numai că faima, câștigul și statutul sunt reale și că orice lucru urmăresc și orice lucru de care se bucură pot fi obținute numai prin efort și luptă omenească și prin prețul pe care îl plătesc. În ce fel este acest lucru diferit de punctul de vedere care spune: „Oamenii trebuie să creeze fericirea cu mâinile lor”? Nu există nicio diferență. Nu cred că oamenii dobândesc, în cele din urmă, adevărul și viața, sacrificându-se și plătind prețul pentru ca, de dragul lui Dumnezeu, să-și facă bine îndatoririle. Nu cred nici că oamenii care acționează conform cerințelor lui Dumnezeu și, astfel, reușesc să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat, pot dobândi aprobarea și binecuvântările Creatorului. Asta arată că ei nu cred în promisiunea lui Dumnezeu către omenire sau în binecuvântările de la Dumnezeu. Nu cred în realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, așa că nu au credință adevărată. Cred doar că: „Îmi fac datoria, așa că ar trebui să mă bucur de tratament special din partea casei lui dumnezeu și de binecuvântări materiale. Casa lui dumnezeu ar trebui să-mi furnizeze toate privilegiile materiale și bucuriile. Ar fi un lucru realist.” Acestea sunt perspectiva și punctul de vedere ale unui antihrist. Nu crede că promisiunile lui Dumnezeu sunt ferme sau faptul că, prin dobândirea adevărului, se dobândește viața și binecuvântarea de la Dumnezeu. Când vine vorba să-și facă datoria, pur și simplu nu caută adevărul, nu acceptă adevărul și cu atât mai puțin recunoaște acest adevăr: faptul că omul este capabil să îndeplinească datoria unei ființe create este cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu și un lucru de care El Își va aminti, în acest proces, omul putând dobândi adevărul și putând fi, în cele din urmă, mântuit de Dumnezeu – aceasta este cea mai mare promisiune făcută de Dumnezeu omului. Dacă tu crezi promisiunile pe care ți le-a făcut Dumnezeu și le poți accepta, atunci ai credință adevărată în Dumnezeu. Ce cred antihriștii și neîncrezătorii când aud aceste cuvinte? (Nu cred ce spune Dumnezeu și cred că este o înșelăciune.) Cred că aceste cuvinte rostite de Dumnezeu sunt doar iluzii pe care El le oferă oamenilor ca să-i determine pe niște idioți nesăbuiți și naivi să presteze servicii pentru Dumnezeu și apoi să-i dea afară când își termină serviciul. Se gândesc: „Să dobândesc adevărul? Ha! Cine poate vedea ce este adevărul? Cine poate atinge ceea ce sunt promisiunile lui dumnezeu? Cine le-a primit? Promisiunile lui dumnezeu nu sunt realiste; doar să obții faimă și câștig și să te bucuri de beneficiile statutului sunt lucruri realiste; numai a lupta pentru faimă și câștig și a te bucura de beneficiile statutului sunt lucruri reale. Am auzit de mulți ani despre promisiunile pe care dumnezeu le face omului și despre adevărul pe care i-l furnizează și nu m-am schimbat deloc, nu am dobândit niciun beneficiu, cu atât mai puțin mi-au permis aceste lucruri să duc o viață înălțătoare, cu statut. Deși unii oameni aduc mărturie spunând că au dobândit adevărul, că s-au schimbat și că au primit binecuvântările lui dumnezeu, înfățișarea lor tot banală este, sunt cu toții oameni normali, așadar cum pot să dobândească binecuvântările lui dumnezeu și să pătrundă în împărăția cerurilor?” Cred că numai lucrurile pe care le pot percepe și pe care le pot obține cu propriile mâini sunt reale. Nu este acesta punctul de vedere al neîncrezătorilor? Categoric este. Așadar, odată ce acești antihriști intră în biserică, privesc totul cu suspiciune, gândindu-se mereu de unde pot obține unele beneficii, ce oportunitate pot folosi ca să pună mâna pe niște avantaje și să obțină beneficii mai mari din credința lor în Dumnezeu – calculează adesea aceste lucruri în mințile lor. Consideră că numai dacă obțin faimă, câștig și statut pot primi toate beneficiile și, astfel, aleg să urmărească statutul și se dedică doar luptei pentru aceste lucruri. Nu contemplă niciodată adevărul, nici nu caută intențiile lui Dumnezeu și mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu doar ca să-și aline inimile și să umple golul, nu ca să urmărească adevărul. În orice moment, dacă îi ceri unui antihrist să renunțe la lăcomia și la dorințele lui, să renunțe complet la goana lui după faimă, câștig și statut și la aceste beneficii pe care le vrea în schimbul credinței lui în Dumnezeu, nu va fi capabil să o facă. Să-l determini să renunțe la aceste lucruri îl face să se simtă ca și cum ai încerca să îi jupoi pielea sau să îi smulgi tendoanele; fără aceste lucruri, se simte ca și cum i-ar fi fost luată inima, ca și cum și-ar fi pierdut sufletul și, fără aceste ambiții și dorințe, simte că nu mai există speranță pentru credința lui în Dumnezeu și că viața și-a pierdut sensul. În ochii lui, toți cei care se sacrifică, se dedică și plătesc un preț doar de dragul datoriei lor, care nu caută beneficiile personale, sunt idioți. Principiul pentru interacțiuni lumești pe care îl adoptă antihriștii este: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Își spun: „Cum pot oamenii să nu se gândească la ei înșiși? Cum pot să nu se lupte pentru beneficiile proprii?” În inimile lor, îi disprețuiesc pe aceia care renunță la toate și se sacrifică sincer pentru Dumnezeu, pe aceia care își fac datoria cu loialitate și care trăiesc foarte cumpătat și simplu în ceea ce privește viețile lor materiale și pe cei care sunt persecutați din cauza credinței lor în Dumnezeu și care îndeplinesc o datorie și, drept urmare, nu se pot întoarce acasă. În inimile lor, râd adesea de acești oameni, spunând: „V-ați pierdut căminul din cauza credinței voastre în dumnezeu. Nu puteți să fiți cu familiile voastre și trăiți cu bani puțini – sunteți atât de proști! Indiferent ce face o persoană, inclusiv în credința ei în dumnezeu, trebuie să adopte un principiu pentru interacțiuni lumești: în niciun caz nu trebuie să sufere pierderi. Trebuie să poată vedea și atinge promisiunile și binecuvântările lui dumnezeu și singura atitudine potrivită să o adopte este una de a nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Sunteți atât de proști! Uitați-vă la mine: cred în dumnezeu, dar urmăresc și faima, câștigul și statutul. Mă bucur de toate tratamentele bune ale casei lui dumnezeu și, de asemenea, pot dobândi binecuvântări în viitor. Nu trebuie să îndur nicio suferință, iar binecuvântările pe care le voi primi vor fi mai mari decât ale voastre. Nu plătesc un preț, așa ca voi, care ați renunțat la familiile și la slujbele voastre și care nu vă puteți întoarce acasă, fără siguranța că veți putea primi binecuvântări în viitor.” Ce sunt acești oameni? Ei nu urmăresc adevărul, nu-și fac sincer datoria și, totuși, îi disprețuiesc pe cei care urmăresc adevărul și care renunță la familiile și la slujbele lor, îndură suferințe și plătesc un preț de dragul de a-și face datoria, ducând la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și respectându-I voia. Sunt mulți astfel de oameni? (Da.) Există câțiva în fiecare biserică. Sunt acești oameni adevărați credincioși în Dumnezeu? Pot fi mântuiți? (Nu.) Nu sunt adevărați credincioși în Dumnezeu și cu atât mai puțin este posibil să fie mântuiți.

Indiferent ce problemă întâlnesc antihriștii sau indiferent ce fac, primul lucru la care se gândesc nu este dacă pot să dobândească adevărul și să obțină mântuirea, ci, mai degrabă, se gândesc la toate beneficiile lor trupești. În inimile lor, toate beneficiile legate de trupul lor ocupă cel mai important loc, cel mai înalt, locul suprem. În inimile lor, nu țin cont niciodată de intențiile lui Dumnezeu, de lucrarea Lui și cu atât mai puțin de datoria pe care ar trebui să o îndeplinească omul. Indiferent cum le cere Dumnezeu oamenilor să-și îndeplinească datoria adecvat, indiferent cum le cere oamenilor să fie ființe create calificate, antihriștii sunt complet indiferenți. Indiferent ce metode adoptă sau ce cuvinte rostește, Dumnezeu nu poate să îi emoționeze pe acești oameni și, astfel, să îi facă să își schimbe planurile și să renunțe la lăcomia și la dorințele lor. Acești oameni sunt materialiști și neîncrezători printre antihriști, atât cu numele, cât și cu fapta. Așadar, pot fi considerați acești oameni scursurile din rândurile antihriștilor? (Da, pentru că unii antihriști încă pot să presteze anumite servicii de dragul statutului, pe când acești oameni nici măcar nu sunt dispuși să presteze servicii.) Așa e. Acești oameni vor beneficii, nu-și ațintesc privirea decât asupra beneficiilor și nu se gândesc decât la ele toată ziua și tot ce fac se învârte în jurul beneficiilor. Unii oameni fac îndatoriri de găzduire și, atunci când rămân fără ouă, orez sau făină, îi spun imediat bisericii să trimită pe cineva să cumpere aceste lucruri. Nu cumpără nimic ei înșiși; e ca și cum nu au consumat niciodată aceste lucruri în casele lor, înainte să înceapă să facă îndatoriri de găzduire. Înainte să înceapă să facă această datorie, cumpărau singuri aceste lucruri, dar imediat ce o încep, născocesc scuze, se simt îndreptățiți și siguri pe ei și devin recuperatori de datorii, creditori ai casei lui Dumnezeu, ca și cum aceasta le datorează ceva – asemenea oameni nu sunt buni.

Am locuit în câteva case de găzduire din China continentală și câțiva dintre frați și surori aveau o umanitate fantastică. Deși credeau doar de doi sau de trei ani și nu înțelegeau mult adevăr, își făceau îndatoririle de găzduire cu sinceritate. Dacă încerca să le dea bani casa lui Dumnezeu, refuzau; plăteau pentru orice le dădeau frații și surorile și păstrau cu grijă orice bunuri ale casei lui Dumnezeu; dacă un lucru cumpărat de casa lui Dumnezeu nu era folosit, atunci chiar îi dădeau casei lui Dumnezeu echivalentul său în bani. Unii, care aveau o situație financiară mai bună, erau gazde voluntare și nu luau niciun ban dat de casa lui Dumnezeu. Unii oameni nu aveau o situație financiară bună, totuși nici ei nu luau bani dați de casa lui Dumnezeu. Orice dădeau biserica sau frații și surorile casei lor ca să folosească pentru găzduire, nu deturnau nimic. Oare asta pentru că înțelegeau adevărul? Nu, era o chestiune de caracter. În plus și mai important, erau credincioși adevărați și, având și un caracter bun, erau capabili să facă asta, altfel nu ar fi fost. Am fost în niște case de găzduire și unele gazde și-au scos cele mai bune cuverturi și pături pentru Mine, iar Eu am spus: „Acestea sunt noi și nefolosite. Puneți-le înapoi în ambalajele lor, nu le voi folosi.” Au insistat să le folosesc. Apoi au fost niște familii gazdă care Mi-au cumpărat numai lucruri noi să folosesc, iar Eu am spus: „Nu cumpărați lucruri noi, e o mare risipă de bani. Voi folosi doar ce aveți aici. Nu cheltuiți bani. Nu sugerez ca oamenii să cumpere una, alta oriunde merg. Nu e nevoie să folosesc mereu lucruri noi.” Unii oameni au insistat totuși să cheltuiască acești bani. Au existat și câteva familii gazdă care făceau multe feluri de mâncare la ora mesei. Întrucât nu știau ce-Mi place să mănânc, făceau multe feluri ca să am de unde să aleg, pentru că, dacă făceau puține, își făceau griji că nu aș fi mâncat prea bine. Există și mulți astfel de oameni. Totuși, unele case de găzduire sunt diferite. Când am mers acolo, gazdele au adus aleatoriu câteva lucruri de primă necesitate cu care să Mă descurc, ingredientele pe care le foloseau când găteau erau doar lucruri aduse de frați și surori, iar când trebuiau să se ducă să mai cumpere, întindeau mâinile către Mine să le dau bani. Apoi există alte case de găzduire în care am lăsat câteva bunuri spre păstrare. Când nu M-am întors o vreme, au deschis sertarul cu forța și unele lucruri au dispărut. Toți cred în Dumnezeu și toți fac îndatoriri de găzduire, însă este diferența dintre ei una substanțială? Unii care cred în Dumnezeu sunt capabili de astfel de lucruri – asta fac oamenii? Asta fac tâlharii, bandiții, răufăcătorii și pungașii. Oare adevărații credincioși sunt capabili să facă astfel de lucruri? Dacă un credincios adevărat are grijă de un lucru pentru tine, atunci, indiferent cât de mult lipsești, chiar dacă este vorba de opt sau zece ani, va avea mereu grijă de el pentru tine; nu se va atinge de el, nu se va uita la el și nici nu va scormoni în el. Totuși, dacă lași ceva în grija unor familii, acestea vor deschide acel lucru și îl vor examina imediat ce vei ieși pe ușă. Prin ce scormonesc? Îți vor scormoni în geantă ca să vadă dacă este ceva de valoare acolo, cum ar fi bijuterii, telefon mobil sau bani – scormonesc prin toate aceste lucruri. Prin ce tind să scormonească unele femei? Vor să vadă dacă ai haine frumoase. După ce răscolesc, se gândesc: „O, aceste haine sunt foarte frumoase! Le voi proba.” Spune-Mi, nu se întâmplă astfel de lucruri? (Ba da.) De unde știi? Ați văzut întâmplându-se asta? Am dovezi solide ca să spun că aceste lucruri se întâmplă. Într-un an, spre sfârșitul toamnei, am lăsat niște haine într-o casă de găzduire. Într-o zi, m-am gândit dintr-odată la câteva dintre aceste haine pe care ar trebui să le port și mi-am propus să merg să le iau, așa că am mers la acea casă de găzduire. Ghiciți ce s-a întâmplat. Când am intrat în casă, bătrâna gazdă era acolo probând haina Mea de lână. A fost doar o coincidență că am văzut asta. Am spus: „Ce faci?” A fost luată prin surprindere. Nu și-a închipuit niciodată o asemenea coincidență prin care aș fi văzut ce făcea și a fost foarte jenată. Totuși, asemenea oameni au pielea groasă, iar ea a spus imediat: „O, nu crezi că haina Ta de lână îmi vine perfect?” Am spus: „Aceea este haina Mea. Nu pot s-o port dacă o porți tu.” A spus: „Poftim, nu o vreau.” Am răspuns: „De ce o probezi dacă nu o vrei? Nu era încuiat dulapul?” A spus: „Întâmplarea face că nu am avut nimic de făcut astăzi, așa că am scos-o ca s-o văd.” Am spus: „Nu este a ta, așa că nu ar fi trebuit s-o atingi.” Acesta este un exemplu de lucru care s-a întâmplat cu adevărat. Nu știu ce intenții a avut când a făcut asta. Spuneți-Mi, este o asemenea persoană cineva care crede în Dumnezeu? Ar trebui să o privesc ca pe o credincioasă în Dumnezeu și o membră a familiei lui Dumnezeu? (Nu.) Nu merită să fie adepta lui Dumnezeu, face parte din banda Satanei, fără rușine, fără conștiință sau raționalitate, fără urmă de umanitate – este o canalie. Oare Dumnezeu va mântui asemenea oameni? Asemenea oameni nu au nici minimul necesar de integritate și demnitate sau minimul necesar de respect pentru Dumnezeu – Dumnezeu nu are cum să-i mântuiască. Adevărul pe care îl rostește Dumnezeu și viața pe care i-o furnizează omului nu sunt furnizate unor asemenea oameni; acești oameni nu sunt membri ai familiei lui Dumnezeu, ci neîncrezători din afara casei lui Dumnezeu și aparțin diavolilor. În afara faptului că natura-esență a antihriștilor este una care nu iubește adevărul și este scârbită de el, caracterul lor este de asemenea incredibil de josnic și mârșav, iar asemenea oameni sunt dezgustători, demni de dispreț și detestabili. Din manifestările acestor oameni care delapidează bunurile casei lui Dumnezeu, despre care tocmai am vorbit, este suficient să arătăm că, indiferent ce datorie fac acești oameni, nu se sacrifică niciodată cu adevărat și nu o fac niciodată cu sinceritate. În schimb, vin cu propriile planuri, cu lăcomia și dorințele lor, vin alergând după beneficii și nu ca să dobândească adevărul. Prin urmare, oricum privești lucrurile, umanitatea unor asemenea oameni este nepotrivită pentru Dumnezeu. Așadar, spuneți-Mi, credeți că umanitatea unor asemenea oameni este potrivită și îi considerați oameni buni? (Nu.) Și voi disprețuiți asemenea oameni, nu-i așa? (Așa e.) Când unii oameni aud că a cumpărat ceva casa lui Dumnezeu, își vor partea din acel lucru, iar când văd că frații și surorile donează haine, atunci, indiferent dacă merită să le aibă sau dacă se cuvine să le aibă, merg și încearcă să le ia, intrând în acțiune înaintea oricui; când aud cum casa lui Dumnezeu are o slujbă care trebuie făcută sau că există niște treburi murdare sau obositoare care trebuie să fie îndeplinite, se ascund imediat și nu-i poți găsi nicăieri. Asemenea oameni sunt înșelători și vicleni, cu un caracter josnic – sunt demni de dispreț, detestabili și dezgustători!

Să folosim diversele manifestări ale antihriștilor atunci când delapidează bunurile casei lui Dumnezeu pentru a diseca, sub fiecare aspect, grija lor pentru propriile beneficii ne permite să vedem că acești oameni sunt neîncrezători, materialiști, oameni cu un caracter demn de dispreț, josnic și inferior, și nu ființe pe care Dumnezeu le va mântui. Definiția unor asemenea oameni nu trebuie să fie ridicată la înălțimea scârbei lor față de adevăr; îi putem vedea deja așa cum sunt, în privința umanității și caracterului lor, așa că nu e nevoie să o ridicăm la un nivel atât de înalt ca acela de a fi legată de adevăr. Prin urmare, fie în casa lui Dumnezeu, fie într-un grup de oameni, asemenea persoane ar trebui să fie întotdeauna cele mai josnice și mai lipsite de caracter. Desigur, dacă trebuie să fie evaluați în casa lui Dumnezeu folosind adevărul, atunci par și mai demni de dispreț și josnici. Mai aveți exemple ale acestei manifestări pe care o afișează antihriștii? (Un antihrist se ocupa de tipărirea cărților pentru casa lui Dumnezeu și a deturnat sute de mii de yuani din jertfele pentru Dumnezeu, prin fals în contabilitate. După ce a fost cercetat, s-a aflat că, înainte ca el să înceapă să facă această datorie, familia lui avea foarte puțini bani, dar după ce a început să o facă, a cumpărat o casă și o mașină, dar aceste lucruri nu au putut fi depistate din registrele contabile. Membrii familiei lui erau cu toții răi, așa că jertfele nu au putut fi recuperate.) Oare conducătorii și lucrătorii nu au fost direct responsabili de această situație? (Ba da. Ulterior, odată ce au ieșit la iveală mai multe detalii, s-a descoperit că lucrătorii și conducătorii care erau responsabili în acel moment nu verificaseră niciodată registrele contabile gestionate de acest antihrist. Nu și-au făcut datoria, iar situația a fost provocată de lipsa lor de responsabilitate. Sigur că erau direct răspunzători.) Așadar, ar trebui să fie consemnate fărădelegile lor în registrul lui Dumnezeu? (Da.) Cum au fost tratați ulterior acești oameni? (Unii au fost îndepărtați și excluși, iar unii restituie banii pentru jertfe.) Acesta este un mod potrivit de a-i trata. Conducătorii și lucrătorii și-au neglijat datoria și nu au reușit să-și îndeplinească responsabilitățile de supraveghere în această chestiune. În special, au folosit persoana greșită și nu au făcut niciun efort ca să fie cu ochii pe persoana aceasta sau să o supravegheze, nu au fost capabili să descopere la timp problemele create de această persoană pe care o foloseau și, astfel, au apărut consecințe grave, care au provocat pierderi majore jertfelor pentru Dumnezeu și bunurilor casei lui Dumnezeu; era responsabilitatea tuturor acestor oameni care erau direct răspunzători, iar fărădelegile lor ar trebui să fie toate consemnate. Aceasta a fost consecința dezastruoasă pe care și-au atras-o asupra lor, pentru că nu au folosit persoana potrivită pentru treaba respectivă, iar asta a provocat pierderi casei lui Dumnezeu și, în final, jertfele pentru Dumnezeu au fost prețul plătit. Spuneți-Mi, antihriștii sunt mereu lacomi sau au aceste idei rele doar când văd ceva valoros? (Sunt mereu lacomi.) De aceea, atunci când vă alăturați unor asemenea oameni și interacționați cu ei, cu siguranță le puteți descoperi lăcomia și dorințele. Această consecință a fost provocată de lipsa de responsabilitate a conducătorilor și a lucrătorilor, de faptul că nu au deslușit oamenii, că nu i-au văzut limpede și că i-au folosit greșit și, astfel, responsabilitatea a căzut greu asupra lor și au meritat să fie excluși.

Înainte, am avut părtășie despre aspectele majore ale naturii, esenței și firilor antihriștilor și ale căii pe care o urmează. Lucrul despre care avem părtășie și pe care îl disecăm azi este reprezentat de manifestările din sfera umanității antihriștilor, iar asta are legătură cu viața reală. Deși acesta este un aspect minor, tot poate să-i ajute pe oameni să identifice anumite manifestări ale antihriștilor; acestea sunt și anumite caracteristici, semne și simboluri evidente ale antihriștilor. De exemplu, un antihrist iubește statutul, faima, câștigul și influența și este foarte egoist, demn de dispreț și rău și nu iubește adevărul, așadar cum sunt umanitatea și caracterul lui? Unii spun: „Deși unii antihriști iubesc reputația și statutul, totuși au caractere onorabile și nobile și au conștiință și rațiune.” Este corect? (Nu, nu este.) De ce nu? Să nu vorbim despre ce fire-esență au antihriștii; mai întâi, uitați-vă la umanitatea și caracterul lor. Cu siguranță nu sunt oameni buni, nu sunt oameni cu demnitate, conștiință sau caracter nobil și cu atât mai puțin oameni care iubesc adevărul. Pot să urmeze calea cea dreaptă oamenii cu o asemenea umanitate? Categoric nu, întrucât caracterul lor nu are esența care urmează calea cea dreaptă și, astfel, acești oameni nu au cum să iubească adevărul, cu atât mai puțin să-l accepte. Judecând după intenția și atitudinea cu care antihriștii își fac datoria, caracterul și umanitatea antihriștilor îi fac pe oameni să-i respingă și să fie scârbiți de ei și cu atât mai mult sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu. Indiferent ce datorie fac, vor mereu să delapideze bunurile casei lui Dumnezeu și Îi cer recompense, bani, obiecte și beneficii. Ce fel de oameni consideră Dumnezeu că sunt aceștia? Acești oameni sigur nu sunt oameni buni. Așadar, atunci, în ochii lui Dumnezeu, cum anume definește El asemenea oameni? Cum îi numește? Există o poveste din Epoca Harului, consemnată în Biblie: Iuda fura adesea din banii din pungă și, în cele din urmă, a fost folosit de Dumnezeu ca să presteze un serviciu, acela de a-L vinde pe Domnul Isus. Domnul Isus a fost răstignit, iar Iuda, care a jucat rolul de a-i vinde pe Domnul și pe prietenii lui, a murit pentru că i-a plesnit burta. Prin urmare, acești oameni care delapidează bunurile casei lui Dumnezeu și fură jertfele pentru Dumnezeu sunt toți iude în ochii lui Dumnezeu, implicația fiind că acești oameni sunt numiți iude de Dumnezeu. Deși acești antihriști care sunt acum condamnați drept iude nu fac lucruri precum vânzarea Domnului și a prietenilor lor, așa cum a făcut Iuda, natura-esență a lor este la fel. Ce au în comun? Profită de poziția lor și de ocazia de a-și face datoria, ca să fure și să delapideze bunurile casei lui Dumnezeu. De aceea, acești oameni sunt numiți iude de Dumnezeu și sunt pe picior de egalitate cu acela care i-a vândut pe Domnul și pe prietenii lui. Adică, acești antihriști care delapidează și pun stăpânire pe bunurile casei lui Dumnezeu sunt echivalentul lui Iuda, care i-a vândut pe Domnul și pe prietenii Lui, și nu trebuie să te gândești prea mult ca să-ți dai seama ce final îi așteaptă pe asemenea oameni.

2. Folosirea fraților și a surorilor, ca să-i slujească și să lucreze pentru ei

Beneficiile pe care antihriștii se străduiesc să le obțină atunci când își fac datoria nu se limitează la ceea ce am discutat deja – bani, obiecte materiale, mâncare și lucruri de folos – sfera acestor beneficii este foarte mare. De exemplu, când fac o datorie, antihriștii îi exploatează pe frați și pe surori în numele acelei datorii, făcându-i pe aceștia să-i slujească și să lucreze pentru ei și dându-le ordine – nu este acesta un beneficiu pe care antihriștii se străduiesc să-l obțină? (Ba da.) Unii oameni fac mereu totul singuri acasă, înainte să devină conducători de biserică și par să nu aibă nicio ambiție și nicio intenție rea. Totuși, odată ce sunt aleși conducători de biserică și dobândesc statut, mai fac totul singuri? Cred că sunt diferiți odată ce dobândesc statut, că ar trebui să aibă un tratament special în casa lui Dumnezeu și că ar trebui să învețe să mobilizeze „puterea maselor”, pentru a-și îndeplini „datoria” împreună; fiecare treabă din casa lor devine o lucrare care intră în sfera de competență a bisericii, iar ei își împart treburile casnice și sarcinile de zi cu zi cu frații și surorile. De exemplu, când au vreo treabă care trebuie făcută în casa lor, le spun fraților și surorilor: „În ultimele zile, am fost ocupat cu lucrarea bisericii. Are timp vreunul dintre voi să mă ajute cu o treabă?” Se oferă trei sau cinci oameni și, după puțin timp, treaba e făcută. Acești conducători se gândesc: „Unde-s mulți, puterea crește. E bine să fii conducător, trebuie doar să spun ceva și se rezolvă. Pe viitor, oricând voi avea ceva de făcut acasă, îi voi pune pe frați și pe surori să mă ajute.” Pe măsură ce acest lucru continuă, ei nu termină prea multe lucrări ale conducătorilor de biserică, dar fac foarte multe rânduieli ca oamenii să meargă să lucreze pentru casa lor și chiar pun asta în program – ce conducători „ocupați” sunt ei! Înainte să devină conducători, nu au niciodată prea multe de făcut acasă, totuși, după ce devin conducători, sunt multe treburi de făcut în casa lor. Unii frați și surori seamănă culturi pentru ei, alții udă pământul, unii plantează legume, alții plivesc buruienile, unii pun îngrășământ, iar alții îi ajută vânzându-le legumele și apoi le dau toți banii pe care îi încasează, fără să păstreze nimic. După ce devin conducători de biserică, viața în gospodăria lor înflorește; indiferent ce fac, oamenii îi sprijină și îi ajută mereu și fiecare cuvânt al lor este foarte eficient. Sunt foarte fericiți și mulțumiți și se gândesc tot mai mult: „Acest titlu de conducător de biserică este grozav și e minunat să am statut! Dacă vreodată nu am mâncare acasă, nu trebuie decât să spun și oamenii îmi vor da mâncare și nici măcar nu vor vrea bani pentru asta. Ce viață confortabilă este aceasta! Chiar sunt binecuvântat de dumnezeu datorită credinței mele. Aceasta este o mare binecuvântare și chiar este harul lui dumnezeu! Dumnezeu este grozav; slavă ție, dumnezeule!” După ce îi slujește cineva sau primește ordine de la ei, mereu „îi mulțumesc lui dumnezeu” și „acceptă asta de la dumnezeu”. Acești conducători nesemnificativi de biserică își pot folosi poziția în această măsură – voi ați putea face asta? Ați fi capabili să faceți așa ceva? De ce concurează oamenii ca să devină conducători? De ce concurează pentru statut? Dacă nu ar exista avantaje de dobândit, oare ar concura cineva pentru statut? Dacă statutul pentru care ar concura ar însemna să trudească și să lucreze ca un cal de povară, atunci nimeni nu și-ar bate capul. Oamenii se străduiesc să pună mâna pe statut și concurează pentru el tocmai pentru că există atât de multe avantaje de dobândit de pe urma lui. Să fie conducători nesemnificativi ai bisericii le aduce beneficii și facilități foarte mari și foarte multe avantaje în viața lor – ce fel de persoană se comportă în felul acesta? Este cineva care urmărește adevărul? Este cineva cu umanitate și conștiință? Este cineva cu o inimă cu frică de Dumnezeu? (Nu.) Crede că este conducător de biserică pentru toată lumea și pentru casa lui Dumnezeu și nu se gândește la asta ca la o datorie. Crede că orice lucrare pe care o îndeplinește în calitate de conducător de biserică este făcută pe baza sacrificării vieții lui casnice, așa că frații și surorile ar trebui să îl despăgubească pentru prețul pe care îl plătește. Dacă nu are timp să facă treburi casnice, atunci frații și surorile ar trebui să îl ajute să le facă; dacă nu are timp să lucreze pe câmp, atunci frații și surorile ar trebui să apară pe câmpul lui și să lucreze pentru el, ca și cum ar fi de datoria lor să facă asta. Indiferent la ce a renunțat pentru că este conducător de biserică, frații și surorile ar trebui să-l despăgubească dublu pentru asta. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pentru care antihriștii îi folosesc pe frați și pe surori, ca să-i slujească, și pe care le ordonă fraților și surorilor să le facă pentru viața lor personală, în timp ce își fac datoria. Odată ce un antihrist devine conducător, nu va lăsa sub nicio formă să-i scape o asemenea ocazie, sub nicio formă nu va sta cu mâinile în sân și nu se va uita cum aceste avantaje îi scapă printre degete. Dimpotrivă, face exact opusul: folosește orice clipă și profită de orice ocazie ca să-i folosească pe frați și pe surori pentru a lucra pentru el și pentru a-i face să lucreze pentru el ca niște animale de povară. Exploatează nesăbuința și onestitatea fraților și surorilor și chiar și mentalitatea lor de a-și face de bunăvoie îndatoririle și de a plăti un preț pentru Dumnezeu, pentru a-i face să-l slujească. Între timp, pretinde și că unele cuvinte sunt adevărul și le folosește pentru a-i educa pe frați și pe surori, astfel încât să învețe următoarea idee: și conducătorii sunt oameni, și ei au familii, și ei trebuie să-și trăiască viețile și, dacă un conducător nu are timp să se ocupe de chestiunile lui gospodărești, atunci frații și surorile ar trebui să considere aceste chestiuni drept propriile îndatoriri; nu ar trebui să fie nevoie să le ceară conducătorul să facă aceste lucruri, ci ar trebui să facă activ și voluntar aceste lucruri pe care conducătorul nu poate să le facă. Mulți frați și surori îi slujesc de bunăvoie pe acești conducători, sub felul acesta de amăgire și inoculare. Acesta este țelul pe care vor să-l atingă antihriștii, profitând de putere și statut, este una dintre sarcinile pe care vor să o ducă la bun sfârșit și unul dintre beneficiile pentru care vor să lupte, profitând de putere și statut. Există mulți astfel de oameni? (Da.) Acești oameni sunt satane. Oamenii lipsiți de adevăr și care nu urmează calea cea dreaptă sunt capabili de asemenea lucruri, chiar dacă au doar o fărâmă de statut – sunt acești oameni demni de milă? Ce credeți despre caracterul lor? Au vreo fărâmă de conștiință sau rațiune?

În anumite biserici, există frați și surori care nu locuiesc de obicei în propriile case, ci locuiesc mult timp în casa conducătorului bisericii lor. De ce locuiesc adesea în casa conducătorului lor? Pentru că, de când a preluat funcția de „conducător”, casa lui a avut nevoie de o menajeră pe termen lung. Alege o soră, iar această soră devine menajera dedicată casei conducătorului. Această soră devine o menajeră, așadar, ce devine datoria ei? Nu face lucrarea care îi revine sau lucrări legate de biserică, ci servește toate generațiile din familia conducătorului, în viața lor de zi cu zi, și simte că este absolut justificat ca ea să se ocupe de treburile casnice pentru conducător, nu se plânge deloc și nici nu are nicio noțiune despre acest lucru. Cine este problema aici? Indiferent câtă treabă are de făcut un conducător de biserică sau cât de mulți oameni conduce, chiar este atât de ocupat? Chiar nu se poate descurca în viața lui de zi cu zi? Chiar dacă nu poate, atunci asta e treaba lui. Ce legătură are asta cu oricine altcineva? Dacă frații și surorile sunt neatenți sau inactivi, asemenea conducători îi tratează de sus și profită de asta să „aibă părtășie despre adevăr” cu ei și, din cauza acestei chestiuni, frații și surorile sunt emondați – ce se întâmplă aici? Când așternuturile din casa lor sunt murdare, frații și surorile trebuie să le spele, când casa lor este neîngrijită, frații și surorile trebuie să facă ordine și frații și surorile trebuie să gătească la ora mesei; acești conducători devin leneși, acesta fiind modul în care se comportă în calitate de conducători. Când asemenea oameni au aceste manifestări și acest fel de umanitate, sunt ei capabili să urmărească adevărul? (Nu.) De ce nu? (Asemenea oameni sunt prea lipsiți de umanitate și prea detestabili. Pur și simplu nu sunt interesați de adevăr.) Dacă nu sunt interesați de adevăr, de ce devin conducători? (Fac asta ca să urmărească reputația și statutul și ca să se pună în valoare.) Nu puteți explica limpede, nu-i așa? Ce fel de oameni îi pot exploata pe frați și pe surori, pentru a-i face să lucreze pentru ei și să-i slujească? Nu este aceasta una dintre caracteristicile evidente ale antihriștilor? Să caute doar beneficiile proprii în toate lucrurile, să fie preocupați doar de propriile câștiguri și pierderi și să nu țină cont dacă a acționa astfel este în conformitate cu adevărul, dacă există umanitate în asta, dacă Îl mulțumește pe Dumnezeu, dacă frații și surorile pot trage foloase sau dacă pot obține lămuriri din asta – nu țin cont de aceste lucruri, ci numai de propriile câștiguri și pierderi și dacă pot obține beneficii tangibile. Aceasta este calea urmată de antihriști și acesta este caracterul antihriștilor. Acesta este un tip de persoană care are statut. Unii oameni nu au deloc statut și fac îndatoriri obișnuite și, când dobândesc câteva calificări, și ei vor să-i facă pe alții să-i slujească. Unii oameni fac unele îndatoriri riscante și vor și ei să le ordone altora să-i slujească. Mai există și unii care fac îndatoriri speciale și care-și consideră îndatoririle o condiție de bază, o monedă de schimb și un fel de capital cu care să-i facă pe frați și pe surori să îi slujească. De exemplu, unii oameni au abilități profesionale speciale, pe care alții nu le-au învățat sau nu le-au priceput. Când încep să facă o datorie în casa lui Dumnezeu, care are legătură cu aceste abilități profesionale, se cred diferiți de alți oameni, cred că sunt puși într-o funcție importantă în casa lui Dumnezeu, că acum sunt sus pe scara ierarhică și simt mai ales că valoarea lor s-a dublat și că sunt respectabili. Prin urmare, cred că există anumite sarcini pe care nu trebuie să le facă ei înșiși, că e firesc să le ordone celorlalți să-i slujească fără să fie remunerați, atunci când vine vorba de astfel de sarcini cotidiene precum să le aducă mâncare sau să le spele rufele. Ba chiar există unii care folosesc scuza că sunt ocupați cu datoria lor, ca să-i facă pe frați și pe surori să facă anumite lucruri pentru ei. În afară de lucrurile pe care trebuie neapărat să le facă ei înșiși, îi pun pe alții să facă toate celelalte lucruri în care îi pot face să-i slujească sau pe care le pot ordona să le îndeplinească. De ce? Se gândesc: „Am capital, sunt respectabil, sunt un talent rar în casa lui dumnezeu, fac o datorie specială și sunt principalul destinatar al cultivării casei lui dumnezeu. Niciunul dintre voi nu este la fel de bun ca mine, cu toții sunteți la un nivel inferior. Pot aduce o contribuție specială casei lui dumnezeu, iar voi nu puteți. Prin urmare, ar trebui să mă slujiți.” Nu sunt acestea cerințe exagerate și nerușinate? Toată lumea are aceste cerințe în inimă, dar, desigur, antihriștii cer și mai mult aceste lucruri, fără milă și fără rușine, și, indiferent cum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor renunța la ele. Oamenii obișnuiți au și ei aceste manifestări ale antihriștilor și, dacă au puțin talent sau aduc o contribuție mică, cred că au dreptul să se bucure de un tratament special. Nu-și spală hainele și șosetele și îi pun pe alții să facă asta pentru ei și au cerințe nerezonabile, care contravin umanității – sunt complet lipsiți de rațiune! Aceste idei și cerințe pe care le au oamenii nu se încadrează în sfera raționalității; în primul rând, la nivel inferior, ele nu sunt conform standardelor umanității și conștiinței, iar la nivel superior, nu sunt în conformitate cu adevărul. Toate aceste manifestări pot fi încadrate în categoria antihriștilor care se luptă pentru propriile beneficii. Toți cei care au firi corupte sunt capabili să facă aceste lucruri și, de asemenea, îndrăznesc să le facă. Dacă o persoană are puțin talent și capital și aduce câteva contribuții, vrea apoi să-i exploateze pe ceilalți, să folosească șansa de a-și face datoria ca să se lupte pentru propriile beneficii, vrea să primească lucrurile de-a gata și să se bucure de fericirea și de tratamentul care decurg din a le ordona celorlalți să o slujească. Ba chiar există unii care renunță la familiile și la slujbele lor ca să-și facă datoria și, în timpul acesta, fac niște boli minore și, în consecință, devin emoționali și se plâng că nimeni nu își face griji pentru ei sau nu are grijă de ei. Îți faci datoria pentru tine însuți, îți faci propria datorie și îți îndeplinești propria responsabilitate – ce legătură are asta cu alți oameni? Orice datorie face cineva, aceasta nu este niciodată făcută pentru altcineva sau în slujba altcuiva și, prin urmare, nimeni nu este obligat să îi slujească pe ceilalți fără să fie recompensat sau să primească ordine de la ceilalți. Nu este acesta adevărul? (Ba da.) Deși Dumnezeu le cere oamenilor să fie iubitori, răbdători și toleranți cu alții, nu poți să le ceri în mod subiectiv celorlalți să fie așa și este irațional să faci asta. Dacă cineva poate să fie tolerant și răbdător cu tine și îți poate arăta iubire fără ca tu să ceri asta, atunci asta depinde de el. Cu toate acestea, dacă frații și surorile te slujesc pentru că le ceri asta, dacă primesc ordine cu forța și sunt exploatați de tine sau te slujesc pentru că i-ai păcălit, atunci este ceva în neregulă cu tine. Unii chiar profită de șansa de a-și face datoria și o folosesc adesea drept scuză pentru a extorca lucruri de la anumiți frați și surori înstăriți, făcându-i să le cumpere anumite lucruri și să presteze servicii pentru ei. De exemplu, dacă au nevoie de mai multe haine, îi spun unui frate sau unei surori: „Știi să faci haine, nu-i așa? Du-te și fă-mi ceva de îmbrăcat!” Acel frate sau acea soră spune: „Atunci, scoate portofelul. Tu cumperi materialul, iar eu o să-ți fac ceva.” Nu scot banii, ci, în schimb, constrâng fratele sau sora să le cumpere materialul – nu este înșelătoare natura acestei fapte? Exploatarea relației dintre frați și surori, exploatarea propriului capital, exploatarea oportunității de a-și face datoria pentru a cere tot felul de servicii și tratamente de la frați și surori, pentru a le ordona să lucreze pentru ei – toate acestea sunt manifestările caracterului inferior al antihriștilor. Pot asemenea oameni să urmărească adevărul? Oare se pot schimba câtuși de puțin? (Nu.) Când Mă aud având părtășie în felul acesta, poate că unii oameni își vor da seama că e rău să facă aceste lucruri și vor fi capabili să se stăpânească puțin, însă, dacă se stăpânesc, înseamnă că sunt capabili să caute și să practice adevărul? Dacă se stăpânesc înseamnă doar că ajung să-și dea seama de ceva și să aibă grijă de propria imagine și vanitate. După ce Mă aud făcând această disecare, acești oameni văd gravitatea problemei și își dau seama că nu mai pot călca strâmb și că vor fi expuși și respinși dacă le permit fraților și surorilor să îi deslușească. Ei ajung să conștientizeze asta doar până la acest punct, dar dorințele și lăcomia nu pot fi îndepărtate din inimile lor.

Unii oameni gândesc: „Depun efort pentru casa lui dumnezeu, am adus foarte multe contribuții casei lui dumnezeu, fac o datorie în care nimeni nu mă poate înlocui. Când am nevoie de ceva, frații, surorile și casa lui dumnezeu sunt obligați să-mi dea o mână de ajutor, pentru a-mi îndeplini cerințele. În orice moment, ar trebui să mă slujească necondiționat și fără să fie recompensați.” Nu este acesta un mod rușinos de a gândi? Nu este o manifestare a caracterului josnic? De exemplu, toată lumea se îmbolnăvește uneori, dar când o fac, unii oameni nu le spun altora despre asta, ci, în schimb, continuă să-și facă îndatoririle așa cum ar trebui. Nimeni nu știe despre ei și nimănui nu-i pasă de ei și nu se plâng în privat, nici nu-și întârzie îndatoririle. Totuși, unii oameni se prefac bolnavi, deși nu sunt, se poartă ca niște împărătese sau ca niște nobili, încercând, prin orice mijloace, să-i facă pe oameni să-i servească și făcând tot ce le stă în putință ca să obțină tratament special. Se prefac bolnavi când nu sunt și, dacă se îmbolnăvesc cu adevărat, atunci este o situație și mai supărătoare, pentru că cine știe câți oameni vor suferi atunci de mâna lor și vor primi ordine de la ei peste tot? Când se îmbolnăvește o asemenea persoană, este o nenorocire care se abate asupra tuturor; unii îi fac supă de pui, alții îi fac un masaj, unii o hrănesc și alții o ajută să meargă – nu suferă mulți oameni? (Ba da.) La început, era doar o boală obișnuită, minoră, dar trebuie să pretindă că este una gravă, terminală – de ce trebuie să se prefacă? O face pentru a-i păcăli pe frați și pe surori să îi presteze servicii, să o servească și să o slujească. Nu sunt acești oameni o rușine? (Ba da.) Există mulți oameni de felul acesta? Voi nu sunteți cu toții așa? (Încă nu am recunoscut acest lucru în mine.) Dacă nu l-ați recunoscut, asta dovedește că, de obicei, nu vă examinați comportamentul în viața cotidiană, nu vă examinați gândurile și natura-esență și nu acceptați scrutarea de la Dumnezeu. Unii oameni obosesc mai mult când își fac îndatoririle, pierd puțin somn noaptea și se prefac că este o situație groaznică. A doua zi, când se trezesc, se plâng: „Nu am închis un ochi noaptea trecută. Am fost atât de ocupat cu datoria mea în ultimele zile încât am fost prea obosit să dorm. Adu repede pe cineva să-mi facă un masaj!” De fapt, au dormit șase ore. Orice problemă au, întotdeauna dau vina pe datoria lor; fie că sunt obosiți, fie că suferă, fie că sunt bolnavi și nu se simt bine, dau mereu vina pe datoria lor pentru aceste lucruri. De ce dau vina pe datoria lor? Este vorba doar de a dobândi câteva avantaje, de a-i face pe toți să îi compătimească și apoi pot fi îndreptățiți când le cer oamenilor să-i slujească și să-i servească. Ce fel de oameni sunt aceștia care vor mereu să se poarte ca împărații și împărătesele și să îi facă pe ceilalți să-i servească? Acești oameni au un caracter josnic și sunt dezgustători. Când unii oameni nu prea se simt bine și, ocazional, nu pot mânca nimic, se prefac că este extrem de grav, fac mare tam-tam și găsesc imediat pe cineva care să le facă un masaj. Atunci când masajul îi doare puțin, țipă și urlă tare, vrând să spună: „Pentru mine, chiar și un masaj presupune suferință. Dacă dumnezeu nu-mi dă o recompensă și nu mă desăvârșește, atunci chiar voi ieși în pierdere!” Când îndură puțină suferință și plătesc un preț mic, vor să anunțe acest lucru întregii lumi, astfel încât toată lumea de pe pământ să știe. Nu-ți faci datoria pentru tine însuți? Nu-ți faci datoria înaintea lui Dumnezeu? Pentru ce îi anunți pe oameni că suferi? Nu este un lucru superficial? Asemenea oameni au un caracter josnic și sunt foarte dezgustători! În ce alte feluri sunt acești oameni josnici? De asemenea, au câteva obiceiuri și ciudățenii deosebite, sperând să le arate oamenilor că sunt diferiți de toți ceilalți, că sunt foarte prețioși și au nevoie de multă grijă și protecție. De exemplu, când cineva spune că nu îi este foame și că nu poate mânca nimic, o asemenea persoană va duce mâna la burtă și va spune că și ea are probleme cu stomacul, dar că persistă în a-și face datoria și ordonă cuiva să îi aducă repede niște medicamente pentru stomac. De asemenea, există cineva căruia i-am spus: „Vezi tu, nu pot să mănânc decât porții mici, iar stomacul Meu are o intoleranță la mâncăruri și băuturi reci.” Când M-a auzit, această persoană a răspuns: „Stomacul tău are intoleranță la lucruri reci? Și al meu.” Am spus: „Cum are stomacul tău intoleranță la lucruri reci?” A zis: „Imediat ce mi se face frig, mă doare burta; are intoleranță la lucruri reci.” Spunând asta, a decojit o banană și a înfulecat-o din câteva înghițituri. Am spus: „Stomacul tău cu siguranță are o intoleranță incredibilă la lucruri reci, dat fiind că ai înfulecat banana aceea din câteva înghițituri. Chiar are stomacul tău intoleranță la lucruri reci?” Nu sunt asemenea oameni nerușinați și lipsiți de raționalitate? Dacă unei persoane îi lipsește raționalitatea și rușinea în umanitatea ei normală, atunci nu este deloc om, ci este o fiară. Fiarele nu pot înțelege adevărul și nu au integritatea, demnitatea, conștiința și rațiunea umanității normale. Întrucât nu au nicio rușine sau demnitate, când fac o mică parte dintr-o datorie și îndură puține greutăți, acești oameni vor să anunțe acest lucru întregii lumi, astfel încât toți să le recunoască eforturile, să-i aprecieze cu admirație reînnoită și astfel încât Dumnezeu să le ofere tratament special, să-i trateze cu blândețe și să-i binecuvânteze. În același timp, cineva trebuie să-i slujească imediat, să răspundă la cerințele lor și să fie la dispoziția lor. Când le este sete, cineva trebuie să le toarne ceai; când le este foame, cineva trebuie să le servească mâncare. Trebuie să aibă întotdeauna pe cineva care să-i servească, să facă ce spun și să le satisfacă nevoile. E ca și cum trupul lor s-ar fi născut pentru altcineva și ei au nevoie în mod inerent să fie serviți de cineva; e ca și cum le-ar lipsi capacitatea de a se îngriji singuri, dacă nu-i servește nimeni, și ar fi invalizi. Când nu au pe nimeni căruia să-i spună ce să facă sau căruia să-i poată ordona să lucreze pentru ei și să-i slujească, se simt singuri și pustiiți și simt că viața nu are niciun sens și nicio speranță. Când găsesc ocazia și scuza de a-i face pe alții să-i slujească și să-i servească, se simt mulțumiți și fericiți, ca și cum trăiesc în al nouălea cer. Cred că viața este minunată, credința în Dumnezeu este minunată, că acesta este sensul credinței în Dumnezeu și că așa ar trebui un credincios să creadă în Dumnezeu. Înțeleg că datoria presupune a depune efort și a-și îndeplini responsabilitățile pe baza faptului că îi pun pe alții să-i slujească și că sunt capabili să le dea ordine celorlalți în mod nestingherit – aceasta este datoria lor. Cred că ar trebui să obțină mereu o recompensă pentru datoria lor, că trebuie mereu să obțină ceva și să încerce să obțină ceva. Dacă nu încearcă să obțină bani sau lucruri materiale, atunci încearcă să obțină plăceri și bucurii trupești și, cel puțin, trupul lor ar trebui să fie într-o stare de încântare și confort și atunci vor fi fericiți, vor avea energia de a-și face datoria și o vor putea face cu o oarecare loialitate. Oare asemenea oameni au o înțelegere denaturată a adevărului sau pur și simplu nu acceptă adevărul din cauza caracterului lor inferior? (Au un caracter inferior, așa că nu acceptă adevărul.) Acești oameni sunt neîncrezători în toată regula, progeniturile devotate ale antihriștilor și întruchiparea acestora.

Există câțiva actori în casa lui Dumnezeu cărora le-a plăcut să joace și le-a plăcut meseria de actor când erau în lume, dar care nu au fost capabili să-și concretizeze ambițiile acolo. Acum, au venit în casa lui Dumnezeu și, în cele din urmă, dorințele lor au devenit realitate: pot face meseria care le place, inimile lor sunt pline de o bucurie de nedescris și, în același timp, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că le-a oferit această oportunitate. Unul dintre acești oameni a ajuns să fie suficient de norocos încât să obțină un rol principal și apoi a simțit că este o persoană cu statut și valoare și că ar trebui să facă ceva pentru statutul și valoarea lui. S-a uitat la ce făceau celebritățile și vedetele din lume, la felul în care se purtau, care era stilul lor și ce stil de viață aveau și le-a copiat și imitat, crezând că asta însemna să ducă o viață de calitate și nobilă. Așadar, din momentul în care a primit rolul principal și a devenit o „vedetă”, a început să-și dea aere. În ce măsură și-a dat aere? Odată, a existat un incident minor care poate explica această problemă. Când toți cei din echipă erau gata să înceapă filmările, o sprânceană a acestei „vedete” nu fusese conturată bine și toată lumea a trebuit să-l aștepte, să se învârtă în jurul lui și să-l slujească. Au trecut 10 minute, apoi 20, iar vedeta considera că sprânceana nu-i fusese conturată prea bine, așa că a pus machieurul să o șteargă și să o contureze iar. A trecut o oră și toți actorii și toată echipa așteptau să i se contureze bine sprânceana acestei „vedete”, înainte să poată începe filmările – toată lumea a trebuit să slujească această persoană și să se învârtă în jurul ei. Ce fel de persoană este aceasta? Este o persoană normală? Este cineva care are umanitate? Nu. Este o persoană din tabăra Satanei, îi aparține Satanei și nu face parte din casa lui Dumnezeu. Oare există vedete în casa lui Dumnezeu? În casa lui Dumnezeu nu există vedete, doar frați și surori; există doar îndatoriri diferite, nu se face diferența între funcții înalte și funcții inferioare. Așadar, pe ce bază i-a făcut această persoană pe frați și pe surori să o servească? Un lucru este sigur: a crezut că este mai importantă decât alți oameni, că datoria pe care o avea era mai importantă decât a celorlalți, că spectacolul nu putea fi filmat fără ea și că, fără ea, alți oameni și-ar fi făcut îndatoririle degeaba. De aceea, toți ceilalți trebuiau să o servească, să plătească un preț și să aibă răbdare ca să o aștepte și nimeni nu ar fi trebuit să se plângă. În afară că le lipsește umanitatea, de unde iau asemenea oameni principiile pentru a se purta așa? Oare principiile lor derivă din adevăr și din cuvintele lui Dumnezeu sau din firi umane corupte? (Din firi umane corupte.) Cei care provin din tabăra Satanei nu numai că au firile corupte ale Satanei, dar și acțiunile, comportamentul și manifestările lor în cadrul grupurilor de oameni sunt detestabile. De ce sunt detestabile? Pentru că ei vor mereu să fie stăpâni pe situație, să-i manipuleze pe ceilalți, să-i facă să se învârtă în jurul lor și să-i facă pe ei personajul central. Făcând asta, în mod clar, se plasează într-o poziție mai înaltă decât a oricui altcuiva; vor să-i domine și să-i controleze pe toți ceilalți. Este acesta un lucru pe care se cuvine să îl facă oamenii? (Nu.) Cine face asta? (Satana.) Aceasta este un lucru pe care îl face Satana. Printre adevărurile prin care Dumnezeu le cere oamenilor să-și facă îndatoririle, există vreo cerință ca oamenii să fie stăpâni pe situație și să controleze gândurile și comportamentul tuturor în timp ce-și fac îndatoririle? (Nu.) Atunci de unde provine acest lucru? Aceasta este o natură satanică cu care se nasc oamenii. Oamenii sunt satane și au această natură de la naștere. Nu-i nevoie să o învețe, nu-i nevoie să le fie predată de cineva și, oricum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor renunța la acest lucru. A mai existat cineva care avea câteva fire de păr rebele ce nu fuseseră aranjate la locul lor înainte ca el să urce pe scenă și să-și facă numărul. În ce privește înfățișarea lui, arăta bine, totuși nu a vrut să se urce pe scenă și să-și facă numărul la timp; oricât de mult l-au îndemnat frații și surorile, totul a fost în zadar. Se considera vedetă, o persoană importantă; i-a făcut pe toți să plătească un preț și să-și irosească timpul pentru aceste câteva șuvițe de păr și toată lumea a trebuit să-l slujească numai pe el. Este aceasta o manifestare pe care se cuvine să o aibă cineva cu umanitate normală? Care este natura acestei fapte? Nu și-a dat aere? Nu a fost responsabil și a fost insensibil la orice rațiune. În ceea ce-l privește, nicio datorie nu era la fel de importantă ca a lui și toți trebuiau să-l slujească. S-a gândit: „Dacă durează o zi întreagă pentru a aranja cu uscătorul de păr aceste două șuvițe la locul lor, atunci va trebui să mă așteptați toată ziua; dacă durează două zile, atunci va trebui să așteptați două zile; și dacă durează o viață, atunci va trebui să așteptați o viață. Ce contează lucrarea și interesele casei lui dumnezeu – interesele mele sunt pe primul loc! Dacă nu-mi pot așeza părul cu uscătorul, oare imaginea mea nu va avea de suferit când merg în fața camerei? Imaginea mea este foarte importantă. Interesele casei lui dumnezeu nu înseamnă nimic!” Ce fel de persoană este aceasta? O asemenea persoană ar spune și: „Îl iubesc pe dumnezeu, îi aduc mărturie lui dumnezeu, îmi fac datoria pentru dumnezeu și mă lepăd de tot.” Nu este totul o minciună? Nu poate renunța la un lucru ca uscarea unei șuvițe sau două, deci la ce poate renunța? De ce se poate lepăda? Toată lepădarea lui e falsă! Asemenea oameni sunt complet iraționali, le lipsește conștiința, au un caracter inferior și sunt și mai departe de a iubi adevărul. Întrucât umanitatea lor nu este suficient de bună, nimeni nu va vorbi despre adevăr cu ei, nu sunt vrednici de el și caracterul lor nu este destul de bun. Și, cu o umanitate atât de josnică, oare a vorbi despre adevăr cu ei nu ar fi ca și cum ai vorbi despre adevăr cu un porc sau cu un câine? Când vor avea puțină asemănare umană și vor putea vorbi ca o ființă umană, oamenii le vor vorbi despre adevăr, dar acum nu merită. Există o mulțime de oameni de felul acesta, sunt destul de mulți. Așadar, de ce unii oameni nu manifestă aceste lucruri? Pentru că încă nu au avut ocazia; doar pentru că au un calibru și un talent foarte banale, nu au avut ocazia să fie în centrul atenției și nu au obținut un anumit capital, dar, în inimile lor, uneltesc, planurile lor sunt încă în fază incipientă. Acesta este motivul pentru care nu au avut o asemenea dezvăluire. Cu toate acestea, dacă nu au această dezvăluire nu înseamnă că nu au această natură. Dacă nu urmărești adevărul și urmezi calea antihriștilor, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi în care vei lăsa să-ți scape această dezvăluire. Tu ești tu și a fi lipsit de umanitate înseamnă a fi lipsit de umanitate; nu poți deveni cineva cu umanitate prefăcându-te sau pentru că nu ai talent și ai un calibru slab. Prin urmare, există o singură cale: când o persoană poate accepta adevărul și emondarea, atunci caracterul ei se poate îmbunătăți într-o oarecare măsură. Când poate să se confrunte cu aceste fapte, să le abordeze corect și să fie capabilă să își examineze și să își verifice frecvent propriul comportament și adâncul inimii, poate deveni mai bună și se poate stăpâni puțin. Ce scop poate fi atins prin puțină stăpânire de sine? Nu te vei face de râs atât de mult, reputația ta se va îmbunătăți puțin, oamenii nu vor fi dezgustați de tine, Dumnezeu nu te va detesta și, astfel, e posibil să ai încă șansa de a fi mântuit de Dumnezeu. Nu este acesta minimul de rațiune pe care ar trebui s-o aibă o ființă umană? Nu este ușor pentru cineva cu un minim de conștiință și rațiune să practice și să pătrundă astfel?

Când Mă auziți vorbindu-vă despre asemenea oameni, vă simțiți destul de liniștiți, dar dacă aș vorbi despre anumiți oameni din rândul vostru, cum v-ați simți atunci? Ați reacționa normal? Îți spun Eu, dacă vrei să obții schimbarea firii și să pătrunzi în adevărul-realitate, trebuie să treci nenumărate teste. Nu subestima aceste chestiuni; dacă umanitatea ta nu este suficient de bună, atunci nu numai că frații și surorile vor fi dezgustați de tine, dar nici Dumnezeu nu te va desăvârși sau mântui. Condiția de bază ca Dumnezeu să mântuiască pe cineva este ca acea persoană să aibă umanitate, rațiune și conștiință și să cunoască rușinea. Când o asemenea persoană vine înaintea lui Dumnezeu și Îi aude cuvintele, Dumnezeu o va ilumina, călăuzi și îndruma. Oamenii care nu au umanitate, conștiință, rațiune sau rușine vor fi pentru totdeauna necalificați să vină înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă asculți predici și cunoști câteva doctrine, tot nu vei fi luminat și, astfel, vei fi pentru totdeauna incapabil să pătrunzi în adevărul-realitate. Dacă nu ești capabil să pătrunzi în adevărul-realitate, atunci e ușor să-ți dai seama că speranțele tale de a obține mântuirea sunt zero. Dacă ai numai aceste manifestări ale antihriștilor și firea și esența antihriștilor și nu ai niciuna dintre manifestările umanității normale pe care Dumnezeu îți cere să le ai, atunci ești în mare pericol. Dacă te poți compara cu fiecare dintre aceste manifestări și esențe ale antihriștilor pe care le expun Eu, împreună cu acțiunile și dezvăluirile lor, dacă, într-o măsură mai mare sau mai mică, le ai pe toate, atunci este o situație foarte periculoasă pentru tine. Dacă tot nu urmărești adevărul și aștepți până ești clasificat drept antihrist, atunci vei fi complet terminat. Care este o boală terminală: să ai esența unui antihrist sau să ai firea unui antihrist? (Să ai esența unui antihrist.) Oare? (Da.) Gândiți-vă bine și apoi răspundeți din nou. (Să ai esența unui antihrist și să ai firea unui antihrist sunt deopotrivă boli mortale.) De ce? (Pentru că oamenii cu esența unui antihrist nu vor urmări adevărul și același lucru este valabil și pentru oamenii care au firea unui antihrist. Indiferent ce problemă întâlnesc, oamenii cu firea unui antihrist nu se concentrează niciodată asupra urmăririi adevărului și nu au nici măcar minimul de umanitate și rațiune; asemenea oameni sunt incapabili să dobândească adevărul și nu pot obține nici mântuirea – și aceasta este o boală mortală.) Cine ar mai dori să vorbească? (Eu înțeleg că niciuna dintre cele două nu este o boală mortală, dar dacă cineva nu urmărește adevărul, atunci aceea este boala mortală.) Acesta este un punct de vedere bun. Totuși, există o condiție prealabilă a acestui lucru, și anume esența unui antihrist – acei oameni care au esența unui antihrist pur și simplu nu urmăresc adevărul, sunt neîncrezători – a avea esența unui antihrist este cel mai periculos lucru. Ce înseamnă esența unui antihrist? Înseamnă că acești oameni pur și simplu nu urmăresc adevărul; urmăresc doar statutul, sunt, în mod inerent, dușmani ai lui Dumnezeu, sunt antihriști, sunt întruchiparea Satanei, sunt diavoli de la naștere, sunt lipsiți de umanitate, sunt materialiști, sunt neîncrezători tipici și asemenea oameni sunt scârbiți de adevăr. Ce înseamnă „scârbiți de adevăr”? Înseamnă că nu cred că Dumnezeu este adevărul, nu recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, cu atât mai puțin recunosc faptul că Dumnezeu este Suveran peste tot și toate. Așadar, când asemenea oameni primesc șansa de a urmări adevărul, o pot face? (Nu.) Întrucât nu pot urmări adevărul și întrucât sunt pentru totdeauna dușmani ai adevărului și ai lui Dumnezeu, nu vor fi niciodată capabili să dobândească adevărul. A fi pentru totdeauna incapabil să dobândești adevărul este o boală mortală și toți cei care au firea unui antihrist se aseamănă, în ce privește firea, cu aceia care au esența antihriștilor: au aceleași manifestări, aceleași dezvăluiri și chiar modul în care au aceste manifestări și dezvăluiri, felul lor de a gândi și noțiunile și închipuirile lor despre Dumnezeu sunt toate la fel. Cu toate acestea, în cazul oamenilor care au firea unui antihrist, indiferent dacă pot să accepte adevărul și dacă recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, atât timp cât nu urmăresc adevărul, firea lor de antihrist devine o boală mortală și, din acest motiv, finalul lor va fi același cu al celor care au esența unui antihrist. Totuși, din fericire, există câțiva printre cei cu o fire de antihrist care au umanitate, rațiune, conștiință și rușine, care iubesc lucrurile pozitive și care întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți de Dumnezeu. Întrucât urmăresc adevărul, acești oameni obțin schimbarea firii, se eliberează de firile lor corupte și de firile lor de antihrist, astfel încât firea lor de antihrist nu mai este o boală mortală pentru ei și există posibilitatea de a fi mântuiți. În ce circumstanță se poate spune că a avea firea unui antihrist este o boală mortală? Există o condiție prealabilă pentru acest lucru, aceea că, deși acești oameni recunosc existența lui Dumnezeu, cred în suveranitatea Lui, cred și recunosc tot ce spune Dumnezeu și își pot face îndatoririle, un lucru este în neregulă: nu practică niciodată adevărul și nu-l urmăresc. Așadar, firea lor de antihrist devine fatală pentru ei și le poate lua viața. Când vine vorba de oameni cu esența unui antihrist, indiferent de circumstanțe, acestor oameni le este imposibil să iubească sau să accepte adevărul și nu pot dobândi niciodată adevărul. Înțelegeți? (Da.) Înțelegeți. Repetați ce am spus. (Oamenii cu esența unui antihrist sunt, în mod inerent, dușmanii lui Dumnezeu. Sub nicio formă nu sunt oameni care iubesc și pot accepta adevărul și le este imposibil să îl dobândească vreodată și, astfel, pentru ei, firea lor de antihrist este o boală mortală. Pe de altă parte, în cazul anumitor oameni care au firea unui antihrist, având condiția prealabilă de a deține umanitate, rațiune, conștiință și rușine, de a iubi lucrurile pozitive, de a urmări adevărul și apoi de a obține schimbarea firii prin urmărirea adevărului, ei urmează calea cea dreaptă și, pentru ei, firea unui antihrist nu este o boală mortală. Toate acestea sunt decise de esența acestor oameni și de calea pe care o urmează.) Cu alte cuvinte, oamenilor cu esența unui antihrist le este imposibil să urmărească vreodată adevărul și nu pot dobândi niciodată mântuirea, pe când oamenii cu firea unui antihrist pot fi împărțiți în două categorii: cei care urmăresc adevărul și pot obține mântuirea și cei care nu urmăresc deloc adevărul și nu pot obține mântuirea. Cei care nu pot obține mântuirea sunt cu toții muncitori; anumiți muncitori loiali pot rămâne și este posibil să aibă un rezultat diferit.

De ce nu pot obține mântuirea oamenii cu esența unui antihrist? Pentru că acești oameni nu recunosc adevărul și nici nu recunosc că Dumnezeu este adevărul. Acești oameni nu recunosc că există lucruri pozitive și nu iubesc lucrurile pozitive. În schimb, iubesc lucrurile ticăloase și lucrurile negative; sunt întruchiparea tuturor lucrurilor ticăloase și negative și sunt cei care exprimă toate lucrurile negative și ticăloase și de aceea sunt scârbiți de adevăr, sunt ostili acestuia, și îl urăsc. Pot urmări adevărul cu o asemenea esență? (Nu.) Prin urmare, e imposibil să îi determini pe acești oameni să urmărească adevărul. E posibil să transformi un animal într-un alt fel de animal? De exemplu, este posibil să transformi o pisică în câine sau în șoarece? (Nu.) Șoarecele va fi mereu șoarece, ascunzându-se adesea în găuri și trăind în umbră. Pisica va fi mereu dușmanul firesc al șoarecelui, iar acest lucru nu poate fi schimbat – nu poate fi schimbat niciodată. Totuși, există câțiva printre cei care au firea unui antihrist care iubesc adevărul și lucrurile pozitive, care sunt dispuși să depună toate eforturile pentru a practica și a urmări adevărul; practică orice spune Dumnezeu, Îl urmează indiferent cum îi conduce, fac orice le cere, calea pe care o urmează este în deplină concordanță cu aceea cerută de Dumnezeu, iar ei urmăresc conform direcției și obiectivelor indicate de El. Cât despre ceilalți, în afara faptului că nu urmăresc adevărul, ei și urmează calea antihristului și este simplu să-ți dai seama care va fi finalul acestor oameni. Nu numai că nu vor dobândi adevărul, dar își vor pierde și șansa de a fi mântuiți – cât de jalnici sunt! Dumnezeu le oferă șanse și, de asemenea, îi aprovizionează cu adevărul și viața, dar ei nu prețuiesc aceste lucruri și nu urmează calea de a fi desăvârșiți. Nu este vorba că Dumnezeu îi favorizează pe anumiți oameni în defavoarea altora și nu le oferă șanse acestor oameni, ci, mai degrabă, aceștia își pierd oportunitatea de a fi mântuiți din cauză că nu prețuiesc aceste șanse sau nu acționează așa cum cere Dumnezeu. Prin urmare, firea lor de antihrist devine fatală și îi face să-și piardă viețile. Cred că, dacă înțeleg câteva doctrine și dau dovadă de câteva acțiuni externe și de comportamente bune, asta înseamnă că Dumnezeu nu va cerceta problema firii lor de antihrist, că o pot ascunde și că, drept urmare, în mod firesc, nu au nevoie să practice adevărul, pot face orice vor și pot acționa în conformitate cu înțelegerea, metodele și dorințele lor. În final, indiferent ce șanse le dă Dumnezeu, rămân neabătuți de la cursul lor, urmează calea unui antihrist și devin dușmanii lui Dumnezeu. Nu devin dușmanii lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu i-a definit ca atare de la început – Dumnezeu nu le-a dat nicio definiție la început, pentru că, în ochii Lui, nu erau dușmanii Săi sau oameni cu esența unui antihrist, ci, mai degrabă, erau doar oameni cu firi satanice, corupte. Indiferent câte adevăruri exprimă Dumnezeu, ei tot nu se luptă pentru adevăr în căutarea lor. Nu pot păși pe calea spre mântuire și, în schimb, urmează calea unui antihrist și, în cele din urmă, își pierd șansa la mântuire. Nu este păcat? Este mare păcat! Acești oameni sunt foarte jalnici! De ce sunt jalnici? Înțeleg câteva cuvinte și doctrine și cred că înțeleg adevărul; plătesc un mic preț și dau dovadă de câteva comportamente bune în timp ce-și fac datoria și se gândesc că practică adevărul; au puțin talent, calibru și daruri și pot spune câteva cuvinte doctrinare, pot lucra puțin, pot face câteva îndatoriri speciale și cred că au dobândit viața; pot îndura puțină suferință și pot plăti un mic preț și cred, în mod greșit, că se pot supune lui Dumnezeu și pot renunța la tot pentru El. Își folosesc comportamentul extern bun, darurile, cuvintele și doctrinele cu care s-au dotat pentru a înlocui practicarea adevărului – aceasta este cea mai mare problemă a lor, defectul lor fatal. Asta îi face să creadă, în mod greșit, că au pășit deja pe calea spre mântuire și că au deja statură și viață. În orice caz, dacă acești oameni nu sunt capabili să obțină în final mântuirea, atunci nu se pot învinui decât pe sine, pentru că ei înșiși nu se concentrează asupra adevărului, nu urmăresc adevărul și sunt mai mult decât dispuși să urmeze calea antihriștilor.

Acum, există oameni care, după ce ascultă predici timp de 30 de ani, tot nu știu care este adevărul sau care este doctrina. Când deschid gura, nu spun decât teorii goale, cuvinte cu care să le facă morală celorlalți și sloganuri seci și nu vorbesc decât despre felul în care au îndurat suferința și au plătit un preț în trecut, etalându-și astfel vechimea. Nu vorbesc niciodată despre cunoașterea de sine, despre cum acceptă emondarea, cum dezvăluie firi corupte, cum concurează pentru faimă și câștig sau ce dezvăluiri ale unei firi de antihrist au. Nu vorbesc niciodată despre aceste lucruri; vorbesc doar despre contribuțiile lor și nu vorbesc despre fărădelegile lor. Nu sunt acești oameni în mare pericol? Unii oameni ascultă predici de 20 sau 30 de ani și tot nu știu ce este adevărul-realitate sau ce înseamnă să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și, de aceea, presupun că acești oameni nu au capacitatea necesară de a înțelege cuvintele lui Dumnezeu. După ce ascultă predici timp de 30 de ani, cred că au statură, dar când nu au statut, tot pot fi negativi și, în privat, vor lăcrima și se vor plânge și chiar își pot abandona lucrarea. După ce ascultă predici timp de 30 de ani, când sunt destituiți, tot pot fi irascibili și iraționali și se pot ridica împotriva lui Dumnezeu. Ce au înțeles după ce au ascultat predici atât de mulți ani? Dacă nu au înțeles ce este adevărul după ce au ascultat atât de multe predici, atunci oare nu au crezut degeaba? Asta se numește credință confuză!

14 martie 2020