II. Interesele antihriștilor

B. Propria reputație și propriul statut

Data trecută, am avut părtășie despre al nouălea punct din diversele manifestări ale antihriștilor. Să facem o recapitulare simplă a acestuia. În câte subsecțiuni am împărțit interesele antihriștilor, ca să le disecăm? (În trei subsecțiuni. Prima a fost propria siguranță a antihriștilor, a doua a fost propria reputație și propriul statut, iar a treia, beneficiile.) Interesele asociate cu antihriștii implică aceste trei subsecțiuni: propria siguranță, statutul și beneficiile personale – așa este? (Da.) Prima subsecțiune, propria siguranță, este relativ ușor de înțeles. Are legătură cu mediile periculoase pe care le întâmpină și se referă la interesele directe ale antihriștilor: siguranța personală. Practic, am încheiat părtășia despre această subsecțiune. A doua subsecțiune este propria reputație și propriul statut. Ultima dată, am avut părtășie despre câteva manifestări ale acestor lucruri, dar a fost mai degrabă în linii mari. Consider că aveți cu toții doar o comprehensiune și o înțelegere conceptuală a acestei subsecțiuni. Dacă nu vă ofer câteva exemple și o analiză concretă, detaliată, s-ar putea să aveți doar puțină cunoaștere doctrinară și literală a acestui aspect al esenței și manifestărilor antihriștilor și e posibil să nu fiți capabili să recunoașteți niciuna dintre aceste dezvăluiri și manifestări specifice reale. Din perspectiva voastră, când vine vorba despre părtășia asupra acestor subiecte, este cu atât mai bine cu cât e mai specifică, nu-i așa? (Ba da.) Vă place să auziți lucruri gata făcute; nu vă place să fiți nevoiți să le deslușiți singuri. După ce ascultați aceste predici, faceți câteva teme pentru acasă? Dacă am părtășie prea detaliată, veți simți că sunt prea pedant sau că lungesc vorba? Ați putea spune: „Chiar ne subestimezi coeficientul de inteligență; chiar avem un calibru atât de slab? Este suficient să ne dai doar unul sau două exemple. În plus, când vine vorba de disecarea esenței antihriștilor, deja am avut părtășie destul de mult despre lucruri legate de iubirea lor de statut și putere. De ce părtășia noastră despre interesele antihriștilor atinge și acest subiect? Nu este prea repetitiv și pretențios? Chiar este necesar să avem părtășie despre asta?” De fapt, puțină repetiție nu este un lucru rău. Dacă avem părtășie din toate perspectivele, veți avea o înțelegere mai temeinică a acestui aspect al esenței antihriștilor. În plus, când avem părtășie despre adevăr, nu trebuie să vă feriți de repetiție. Există câteva adevăruri despre care s-a avut părtășie ani la rând, fără ca oamenii să ajungă să le pătrundă. Este corect să ne străduim mereu să evităm repetiția și să căutăm întotdeauna noi stiluri și expresii? (Este greșit.) Adevărul în sine este strâns legat de viețile oamenilor. Toate lucrurile diverse și firile corupte pe care le dezvăluie oamenii în viețile lor, manifestările lor și punctele de vedere și atitudinile pe care le au față de tot felul de lucruri se repetă constant, în fiecare zi. Părtășia despre adevăr și disecarea diferitelor conținuturi și esențe din diverse perspective este absolut benefică pentru pătrunderea adevărului de către oameni. Ultima dată, am avut părtășie într-o manieră simplă, generală, despre a doua subsecțiune a intereselor antihriștilor: propria reputație și propriul statut. Astăzi voi da câteva exemple, ca să putem avea părtășie detaliată despre acest lucru. Desigur, dacă ați dobândit o nouă înțelegere sau ați obținut o oarecare revelație sau lumină asupra fundamentului părtășiei Mele sau dacă ați văzut câteva exemple relevante în decursul experienței sau vieții voastre, puteți participa și voi în părtășie. În continuare, să disecăm în mod specific, din perspectiva intereselor antihriștilor, ce manifestă ei când vine vorba de propria reputație și propriul statut, ce firi corupte dezvăluie antihriștii și în ce moduri dezvăluie astfel de naturi-esențe.

Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: „Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?” Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: „Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?” Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor.

După ce ascultă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, antihriștii par să găsească o direcție în inimile lor. Însă ce înseamnă de fapt această așa-zisă direcție? Înseamnă că ei obțin un fel de instrument – sau, s-ar putea spune, un fel de armă benefică – lucru care le permite și mai mult să se asigure că vor obține statut. Așadar, folosesc această oportunitate ca să asculte mai mult, să citească mai mult, să învețe mai mult, să aibă părtășie mai mult și să practice mai mult și, treptat, ajung în punctul în care pot vorbi despre multe cuvinte și doctrine și predică o mulțime de așa-zise predici, care sunt memorabile și îi fac pe oameni să-i stimeze. Odată ce au înțeles aceste doctrine, pe care oamenii le consideră bune cu privire la sensul lor literal, este ca și cum s-ar fi agățat de un colac de salvare și ar fi găsit o direcție și lumina zorilor. Așadar, antihriștii nu ascultă predici și nu citesc cuvintele lui Dumnezeu de dragul de a practica sau de a urma calea lui Dumnezeu și cu siguranță nu fac aceste lucruri ca să-I înțeleagă intențiile. Fac aceste lucruri ca să poată câștiga oameni de partea lor și să poată ademeni mai mulți oameni să li se închine și să-i urmeze, folosind cuvintele lui Dumnezeu sau aceste teorii pe care le cred a fi spirituale sau ținând predici mărețe. În mod intangibil, cuvintele lui Dumnezeu, adevărul și calea Lui devin un fel de canal, un fel de scară și un fel de instrument pe care acești oameni le folosesc pentru a obține statut și prestigiu printre ceilalți. Prin urmare, indiferent cum privești lucrurile, nu vei fi capabil să găsești înlăuntrul antihriștilor credință autentică sau supunere adevărată. Din contră, oricât efort depun ca să asculte predici și să citească din cuvintele lui Dumnezeu și oricât de „pioasă” pare credința lor în cuvintele Lui, există un lucru care nu poate fi negat, acela că, în vreme ce antihriștii fac aceste lucruri, intenția și planul lor nu sunt să urmeze voia lui Dumnezeu și cu siguranță nu sunt să-și îndeplinească bine îndatoririle; nu-și doresc să fie cei mai mărunți adepți sau să fie ființe create, acceptând supuși, în mod cuviincios, însărcinarea de la Dumnezeu și suveranitatea și rânduielile Lui. În schimb, ei vor doar să se folosească de aceste lucruri pentru a-și atinge țelurile personale, a obține un loc în inimile celorlalți și o evaluare pozitivă înaintea lui Dumnezeu – asta-i tot ce vor. Așadar, oricum predică antihriștii cuvintele lui Dumnezeu și oricât de corecte, mărețe, spirituale și potrivite sunt aceste predici pentru gusturile oamenilor, ei nu vor avea deloc practică și pătrundere. În același timp, urmărirea statutului și reputației va da tot mai multe „roade”. De ce spun asta? O spun pentru că, indiferent ce fac astfel de oameni, ce reușesc să obțină cu mari eforturi, direcția și țelurile pe care le urmăresc și motivul și punctul de origine pe care le au în adâncul inimii oricând acționează nu pot fi separate de statutul și reputația care sunt atât de strâns legate de propriile interese.

Zicala este că vei culege ceea ce semeni. Indiferent ce fel de calibru bun și daruri au antihriștii sau ce manifestări pioase și spirituale arată, întrucât au ambiția și dorința de a exercita puterea și de a-i controla pe aleșii lui Dumnezeu și întrucât nu urmăresc adevărul și caută doar reputație și statut, pot ei să practice în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? În acțiunile lor, pot ajunge la standardele cerute de Dumnezeu? (Nu.) Așadar, care sunt consecințele la care vor duce de fapt acțiunile și comportamentul lor? (În mod categoric, își vor întemeia propria împărăție independentă și vor fi cei care iau deciziile.) Corect. Indiferent ce fac antihriștii, acesta este rezultatul final. Așadar, ce provoacă această consecință? În primul rând, faptul că sunt incapabili să accepte adevărul. Indiferent dacă sunt emondați, judecați sau mustrați, antihriștii nu vor accepta asta în inimile lor. Orice fac, antihriștii au mereu propriile ținte și intenții, acționează întotdeauna conform propriului plan, iar atitudinea lor față de rânduielile și de lucrarea casei lui Dumnezeu este: „Poate că tu ai o mie de planuri, dar eu am o singură regulă”; toate acestea sunt determinate de natura antihriștilor. Pot ei să-și schimbe mentalitatea și să acționeze conform adevărurilor-principii? Ar fi absolut imposibil, cu excepția cazului în care Cel de mai sus le cere să facă asta, caz în care vor fi capabili, fără tragere de inimă, să o facă puțin, din necesitate. Dacă nu ar face nimic, ar fi expuși și concediați. Doar în aceste circumstanțe sunt capabili să facă puțină lucrare reală. Aceasta este atitudinea pe care antihriștii o au față de îndeplinirea îndatoririlor; de asemenea, aceasta este atitudinea pe care o au față de practicarea adevărului: când practicarea adevărului este benefică pentru ei, când toată lumea îi va aproba și îi va admira pentru asta, cu siguranță se vor conforma și vor face niște eforturi simbolice care par aproape acceptabile pentru ceilalți. Dacă practicarea adevărului nu le aduce niciun beneficiu, dacă nu o vede nimeni și dacă liderii superiori nu o văd, atunci, în astfel de momente, nu se pune problema să practice adevărul. Ei practică adevărul în funcție de context și de situație și se gândesc cum pot să facă asta într-un mod vizibil pentru ceilalți și cât de mari vor fi beneficiile; au o înțelegere ingenioasă a acestor lucruri și se pot adapta la diferite situații. Se gândesc tot timpul la faima, câștigul și statutul lor și nu arată niciun fel de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și, astfel, nu reușesc să practice adevărul și să susțină principiile. Antihriștii dau atenție doar propriei faime, câștigului, statutului și intereselor personale și nu pot accepta să nu câștige niciun beneficiu sau să nu se etaleze, iar practicarea adevărului este supărătoare pentru ei. Dacă eforturile lor nu sunt recunoscute și, chiar dacă lucrează în fața celorlalți, lucrarea lor nu este văzută, atunci nu vor practica adevărul deloc. Dacă lucrarea este aranjată direct de casa lui Dumnezeu și nu au de ales decât să o facă, ei iau totuși în considerare dacă acest lucru va fi benefic statutului și reputației lor. Dacă este bună pentru statutul lor și le poate îmbunătăți reputația, ei investesc tot ce au în această lucrare și fac o treabă bună din ea; simt că lovesc două păsări cu o singură piatră. Dacă nu aduce niciun beneficiu faimei, câștigului și statutului lor și dacă a o face rău i-ar putea discredita, se gândesc la o modalitate sau o scuză pentru a scăpa de aceasta. Indiferent de datoria pe care o îndeplinesc antihriștii, ei rămân întotdeauna la același principiu: trebuie să obțină un oarecare câștig în ceea ce privește reputația, statutul sau interesele lor și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Tipul de lucrare care le place antihriștilor cel mai mult este aceea pentru care nu trebuie să sufere sau să plătească vreun preț și care aduce un beneficiu pentru reputația și statutul lor. Pe scurt, indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a face lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic? În orice situație, antihriștii văd statutul și reputația lor ca având cea mai mare importanță. Nimeni nu poate concura cu ei. Indiferent de metoda cerută, atât timp cât câștigă oameni de partea lor și îi fac pe alții să li se închine, antihriștii o vor face. Dacă altcineva este stimat și aprobat de aleșii lui Dumnezeu pentru că este mărturie pentru Dumnezeu, antihriștii vor folosi și ei această metodă pentru a câștiga oameni de partea lor. Însă, antihriștii nu au adevărul sau experiență practică, așa că își frământă mintea născocind un set de teorii care mărturisesc pentru Dumnezeu, pe baza închipuirilor umane, vorbind despre cât de măreț este Dumnezeu, cât îi iubește pe oameni, cum plătește un preț ca să mântuiască oamenii și cât de mult Se smerește și Se ascunde. După ce mărturisesc pentru Dumnezeu în felul acesta, rezultatul pe care îl obțin este că oamenii îi stimează și mai mult, având mai mult loc pentru ei în inimile lor, iar pentru Dumnezeu deloc. Dacă văd că, vorbind despre cunoașterea de sine, îi pot face pe mai mulți oameni să aibă încredere în ei, să-i admire și să-i stimeze, vor vorbi adesea despre felul în care se cunosc pe ei înșiși și se vor diseca adesea. Vor diseca faptul că sunt diavoli, că nu sunt oameni, că nu au deloc rațiune, că nu urmăresc adevărul și că nu au adevărul. Vor avea părtășie despre câteva subiecte amăgitoare, neînsemnate, ca să-i inducă în eroare pe ceilalți, să le câștige încrederea și să determine mai mulți oameni să-i laude și să-i admire. Așa acționează antihriștii. Dacă o anumită metodă de a împărtăși mărturia bazată pe experiență le va permite să câștige aprobarea și admirația celorlalți, nu vor ezita s-o folosească. Se vor concentra cu adevărat, vor depune efort și își vor frământa mintea în privința acestei metode. Pe scurt, țelul și motivul pentru care fac toate acestea se învârt doar în jurul statutului și al reputației. Indiferent dacă este limbajul lor exterior, metodele, comportamentul sau un fel de gând, părere sau metodă de urmărire, toate aceste lucruri se învârt în jurul reputației și al statutului. Acesta este modul în care lucrează antihriștii.

Pentru antihriști, dacă reputația sau statutul lor este atacat și luat, este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a le lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, nu vor simți tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihriștilor, nici din cauză că au natura-esență a antihriștilor. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce fac antihriștii se săvârșește ca să se laude în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul lor de o viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului și chiar se poate spune că nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează să dobândească reputație și statut și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu sunt conștienți și nu au niciun reproș, darămite vreo neliniște. În căutarea lor constantă a reputației și a statutului, de asemenea, neagă cu nesăbuință tot ce a făcut Dumnezeu. De ce spun asta? În adâncul inimii, antihriștii cred: „Toată reputația și tot statutul sunt obținute prin propriile eforturi. Doar obținând o poziție fermă printre oameni și dobândind reputație și statut pot să se bucure de binecuvântările lui dumnezeu. Viața are valoare doar când oamenii obțin putere și statut absolut. Numai asta înseamnă să trăiești ca un om. În schimb, ar fi inutil să trăiești în felul în care se vorbește în cuvântul lui dumnezeu – să te supui suveranității și rânduirilor lui dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția unei ființe create și să trăiești ca o persoană normală – nimeni nu ar respecta o astfel de persoană. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și proactivă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv poate conduce doar la eșec.” Așa calculează antihriștii. Aceasta este firea antihriștilor. Dacă speri ca antihriștii să accepte adevărul, să recunoască greșelile și să aibă căință adevărată, este imposibil – cu siguranță nu o pot face. Antihriștii au natura-esență a Satanei și urăsc adevărul, așa că indiferent unde merg, chiar dacă se duc la capătul pământului, ambiția lor de a urmări reputația și statutul nu se va schimba niciodată și nici părerile lor despre lucruri sau calea pe care merg. Unii vor spune: „Există câțiva antihriști care își pot schimba părerile despre acest lucru.” Este corectă această afirmație? Dacă se pot schimba cu adevărat, mai sunt ei antihriști? Cei care au natura unui antihrist nu se vor schimba niciodată. Cei care au firea unui antihrist se vor schimba doar dacă urmăresc adevărul. Unii oameni care merg pe calea unui antihrist fac câteva rele care tulbură lucrarea bisericii și, deși sunt clasificați drept antihriști, după ce sunt concediați, au cu adevărat remușcări și se hotărăsc să se comporte bine din nou, iar după o perioadă de reflecție, autocunoaștere și căință, trec prin câteva schimbări reale. În acest caz, acești oameni nu pot fi clasificați drept antihriști; ei doar au firea unui antihrist. Dacă urmăresc adevărul, se pot schimba. Cu toate acestea, cu siguranță se poate spune că majoritatea celor care sunt clasificați drept antihriști, îndepărtați sau excluși de biserică nu se vor căi, nici nu se vor schimba cu adevărat. Dacă vreunul dintre ei o face, este un caz rar. Unii oameni vor întreba: „Atunci acele cazuri rare au fost clasificate greșit?” Este imposibil. Până la urmă, au comis câteva rele, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea. Totuși, dacă sunt capabili să se căiască realmente, dacă sunt dispuși să facă o datorie și dacă au mărturie adevărată a căinței lor, biserica îi mai poate accepta. Dacă acești oameni refuză categoric să-și recunoască vina sau să se căiască după ce au fost clasificați drept antihriști și continuă să încerce să se justifice prin orice mijloace posibile, atunci este precis și absolut corect să fie clasificați drept antihriști. Dacă atunci și-au recunoscut greșelile și au avut cu adevărat remușcări, cum ar putea biserica să-i clasifice drept antihriști? Ar fi imposibil. Indiferent cine este, indiferent cât rău a făcut sau cât de grave au fost greșelile sale, dacă un om este hotărât să fie un antihrist sau să aibă firea unui antihrist depinde de faptul dacă este capabil să accepte adevărul și emondarea și dacă are cu adevărat remușcări. Dacă poate accepta adevărul și emondarea, dacă are cu adevărat remușcări și dacă este dispus să-și petreacă toată viața muncind pentru Dumnezeu, atunci asta indică într-adevăr puțină căință. O astfel de persoană nu poate fi clasificată drept antihrist. Acei antihriști veritabili pot accepta realmente adevărul? Categoric nu. Tocmai pentru că nu iubesc adevărul și simt aversiune față de el, nu vor fi capabili niciodată să renunțe la reputație și statut, lucruri care sunt atât de strâns legate de întreaga lor viață. Antihriștii cred cu fermitate în inimile lor că numai cu reputație și statut au demnitate și sunt adevărate ființe create și că numai având statut vor fi răsplătiți și încoronați, se vor califica pentru aprobarea lui Dumnezeu, vor câștiga totul și vor fi persoane autentice. Cum văd antihriștii statutul? Îl văd ca fiind adevărul; îl consideră cel mai înalt obiectiv care trebuie urmărit de oameni. Asta nu e o problemă? Oamenii în stare să fie obsedați astfel de statut sunt antihriști autentici. Sunt același tip de oameni ca Pavel. Ei cred că a urmări adevărul, a căuta supunerea față de Dumnezeu și a căuta onestitatea sunt toate procese care-l conduc pe om la cel mai înalt statut posibil; sunt doar procese, nu scopul și standardul faptului de a fi o ființă umană și că sunt pe deplin făcute pentru a fi văzute de Dumnezeu. Această înțelegere este absurdă și ridicolă! Doar cei absurzi care urăsc adevărul ar putea veni cu o idee atât de ridicolă.

Când vine vorba de antihriști, indiferent despre care aspect al adevărului ai părtășie, metoda lor de comprehensiune și înțelegere va fi diferită de cea a oamenilor care urmăresc adevărul. După ce aud adevărul, oamenii care îl urmăresc se gândesc: „Nu am acest aspect al adevărului și pot corela această stare pe care Dumnezeu a dezvăluit-o cu mine însumi. De ce, după ce l-am auzit, am atât de multe remușcări și mă simt atât de îndatorat lui Dumnezeu? Tot nu reușesc deloc să urmăresc adevărul și nu sunt nici pe departe capabil să mă supun. Sunt foarte înspăimântat; a fost ca un semnal de alarmă pentru mine. Credeam că, în ultimul timp, mă descurcasem destul de bine și nu aveam habar că, de fapt, nu sunt un om care practică adevărul sau Îl mulțumește pe Dumnezeu. De acum înainte, trebuie să fiu atent și prudent și să mă axez pe a mă ruga înaintea lui Dumnezeu și a-L implora să-mi ofere îndrumare și iluminare. Nu trebuie să merg pe propria cale. Voi pătrunde adânc în acest aspect al adevărului și încă mai pot progresa. Sper că Dumnezeu va crea un mediu care să-mi permită să am mai mult randament și să-mi ofer sinceritatea și loialitatea.” Așa gândesc oamenii care urmăresc adevărul. Așadar, cum înțeleg antihriștii diverse feluri de adevăruri? După ce aud cuvintele lui Dumnezeu care dojenesc omul, ce gândesc? „Nu m-am descurcat prea bine cu acel lucru, am lăsat să-mi scape ceva în acțiunile mele și au apărut greșeli. Câți oameni știu despre asta? Cuvintele lui dumnezeu au fost rostite destul de clar; înseamnă asta că dumnezeu m-a văzut așa cum sunt cu adevărat? Ei bine, acesta nu este un final grozav; nu este ceea ce vreau. Dacă dumnezeu m-a văzut așa cum sunt cu adevărat, mai știe cineva despre asta? Dacă a aflat cineva, ar fi și mai rău. Dacă numai dumnezeu știe și nimeni altcineva, atunci e bine. Dacă unii oameni aud aceste cuvinte ale lui dumnezeu care expun omul și le corelează cu mine și mi le aplică, asta ar dăuna reputației mele. Va trebui să mă gândesc la o cale de a remedia situația. Cum pot face asta?” Antihriștii chibzuiesc în felul acesta. De exemplu, după ce aude părtășia lui Dumnezeu despre faptul că oamenii trebuie să fie onești, un antihrist se va gândi imediat: „Numai imbecilii încearcă să fie oameni onești. Cum ar putea cineva atât de deștept ca mine să fie o persoană onestă? Oamenii onești sunt tonți și idioți; spun orice le vine în minte, le spun celorlalți totul și le permit să înțeleagă totul. Eu n-aș face niciodată asta! Faptul că Dumnezeu spune că ar trebui să fim oameni onești este relativ, așa că pur și simplu voi fi o persoană înțeleaptă și cu asta basta. Cât despre a fi o persoană onestă, voi alege când să fiu așa. Voi vorbi deschis despre câteva lucruri, dar nu voi vorbi despre toate acele secrete și lucruri ascunse pe care le port în adâncul inimii, lucruri care i-ar putea face pe oameni să mă desconsidere dacă aș vorbi despre ele. Care este avantajul să fii o persoană onestă? Nu cred că există niciun avantaj. Unii oameni se disecă mereu, încercând să fie onești și să vorbească cinstit și-și scot la lumină firile corupte, dar nu au câștigat harul lui dumnezeu și, când ar trebui să fie emondați, tot sunt emondați; dumnezeu nu le oferă nicio înălțare suplimentară.” Tot chibzuiesc: „Va trebui să aleg o altă cale. Asta nu este calea pe care ar trebui să fiu; pur și simplu o să-i las pe alții. Cum poate o persoană deșteaptă ca mine să trăiască așa?” Indiferent ce aspect al adevărului aude antihristul, ce calcule face în inima lui? Poate înțelege în mod pur acel adevăr? În adâncul inimii, este capabil să-l accepte ca fiind adevărul? Categoric nu. Calculează și complotează constant și observă continuu. Cum răspunde în cele din urmă? Se schimbă conform situației, se adaptează la condiții, este abil și șmecher în interacțiunile cu alți oameni și acționează în secret absolut. Indiferent ce face, indiferent ce gândește sau calculează în adâncul sufletului, nu-i poate lăsa pe ceilalți să afle și nici pe Dumnezeu; nu-I pot destăinui aceste lucruri lui Dumnezeu, darămite să comunice clar despre ele cu oamenii – crede că aceste lucruri sunt doar treaba lui. Așadar, antihriștii sunt tipul de oameni care sunt absolut incapabili să practice adevărul. În afară de faptul că nu practică ei înșiși adevărul, mai și disprețuiesc oamenii care o fac și, chiar mai mult, își bat joc de acei oameni care sunt emondați pentru că au avut câteva abateri în timp ce practicau adevărul sau pentru că au luat-o pe niște căi greșite sau au făcut câteva greșeli și râd de ei de pe margine. Nu cred în dreptatea lui Dumnezeu, darămite că diversele feluri în care El îi tratează pe oameni au în ele adevărul și iubirea Lui; antihriștii nu cred aceste lucruri. Din punctul lor de vedere, toate aceste lucruri sunt minciuni menite să înșele oamenii; ei cred că toate sunt doar un fel de scuze, niște zicale care sună plăcut. Și cu ce se delectează adesea? „Din fericire, nu sunt destul de prost încât să ofer totul; din fericire, nu am vorbit despre acele lucruri murdare, urâte, pe care le am în adâncul sufletului; din fericire, încă îmi păstrez statutul și reputația și fac tot ce-mi stă în putință ca să le urmăresc și alerg încoace și încolo pentru ele. Dacă nu aș alerga încoace și încolo pentru mine, atunci cine s-ar gândi la mine?” Antihriștii nu sunt doar înșelători, ci sunt și ticăloși, sunt scârbiți de adevăr și răi din fire; adică toate aspectele firilor corupte care se manifestă în oameni corupți, în antihriști au fost confirmate și „ridicate” la alt nivel. Dacă vrei să te uiți la firile corupte ale omenirii, găsește un antihrist pe care să-l diseci și cu care să interacționezi; aceasta este cea mai bună cale de a ilustra problema și cea mai bună cale de a vedea cum este cu adevărat esența omenirii corupte și chipul Satanei. Dacă iei un antihrist drept exemplu de bază și îl diseci și ajungi să-l cunoști, vei fi capabil să înțelegi mai clar aceste lucruri.

Antihriștii urmăresc statutul și reputația mult mai mult decât oamenii obișnuiți, iar dorința lor pentru aceste lucruri este și ea mai mare. Oamenii obișnuiți nu au o astfel de dorință enormă de statut și reputație, pe când în cazul antihriștilor această dorință este extrem de puternică și de evidentă. Odată ce ai interacționat cu un antihrist, ai vorbit cu el și ai petrecut timp cu el, natura-esența lui va fi expusă în fața ochilor tăi, iar tu îl vei vedea imediat așa cum este cu adevărat. Atât de mare este dorința lui. Când interacțiunile tale cu el se vor aprofunda, vei fi dezgustat de el și îl vei respinge. În cele din urmă, nu numai că îl vei respinge, dar chiar îl vei condamna și blestema. Antihriștii nu sunt oameni buni; sunt vrăjmașii lui Dumnezeu, precum și ai celor care urmăresc adevărul. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și sunt capabili să facă tot felul de lucruri rele de dragul statutului și al reputației. În tot ce fac, se vor deghiza, vor imita și se vor adapta situației, făcând compromisuri de dragul statutului și al reputației. Înseși sufletele și esențele unor asemenea oameni sunt murdare; sunt dezgustătoare. N-au nicio fărâmă de iubire față de adevăr sau de lucrurile pozitive. În același timp, ei folosesc lucruri pozitive și predicarea unor cuvinte și doctrine corecte ca să inducă oamenii în eroare, astfel încât să câștige reputație și statut și să-și satisfacă dorințele și ambițiile. Acestea sunt comportamentul și esența antihriștilor. Nu poți vedea cum arată Satana, cum se comportă în lume și cum tratează oamenii și ce fel de natură-esență are Satana; nu știi exact ce anume este Satana în ochii lui Dumnezeu. Asta nu este o problemă; tot ce trebuie să faci este să observi și să diseci un antihrist și vei vedea toate aceste lucruri – natura-esența Satanei, chipul urât al Satanei și ticăloșia și răutatea Satanei – toate vor fi vizibile pentru tine. Antihriștii sunt satane vii; sunt demoni vii.

1. Cum tratează antihriștii emondarea

Antihriștii au ambiții și dorințe imense când vine vorba de statut și de reputație, iar alții găsesc acest lucru incredibil de respingător și detestabil. Acest lucru este suficient pentru a demonstra că natura-esență a unui antihrist este foarte urâtă și ticăloasă. Așadar, care manifestări specifice ilustrează natura-esență a unui antihrist? Mai întâi, să ne gândim la felul în care antihriștii tratează emondarea. (O urăsc și nu o acceptă.) În ce fel o urăsc? Intrați în detalii. (Era un antihrist care a făcut destul de mult rău, iar când frații și surorile au mers să-i expună câteva dintre manifestări, nu s-a căit deloc, a fost foarte intransigent și nu a simțit nici cea mai mică remușcare. Ba chiar s-a simțit nedreptățit. Acesta este tipul de manifestare pe care l-am văzut.) Aceasta este o manifestare clasică a unui antihrist. Atitudinea arhetipală a antihriștilor față de emondare este de a refuza vehement să le accepte ori să le admită. Indiferent cât de mult rău fac sau cât de mult prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nu simt nici cea mai mică remușcare sau că datorează ceva. Din acest punct de vedere, antihriștii au umanitate? Categoric nu. Ei cauzează tot felul de pagube aleșilor lui Dumnezeu și dăunează lucrării bisericii – aleșii lui Dumnezeu pot să vadă lucrul acesta limpede ca lumina zilei și pot să vadă înșiruirea de fapte rele ale antihriștilor. Și totuși, antihriștii nu acceptă sau nu recunosc asta, refuză cu încăpățânare să admită că se înșală sau că sunt responsabili. Nu este acesta un indiciu că sunt scârbiți de adevăr? Aceasta este măsura în care antihriștii sunt scârbiți de adevăr. Oricât de multe rele comit, ei refuză cu încăpățânare să accepte și rămân neînduplecați până la sfârșit. Aceasta este dovadă suficientă că antihriștii nu iau niciodată în serios lucrarea casei lui Dumnezeu, nici nu acceptă adevărul. Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu; sunt lacheii Satanei, veniți să tulbure și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. În inimile antihriștilor există doar reputație și statut. Ei cred că, dacă ar fi să-și recunoască greșeala, atunci ar trebui să accepte responsabilitatea, iar atunci statutul și reputația lor ar fi grav compromise. Prin urmare, ei se împotrivesc, afișând atitudinea celor care „neagă până la moarte”. Indiferent cum îi expun sau îi disecă oamenii, ei se străduiesc din răsputeri să nege acest lucru. Indiferent dacă negarea lor este voită sau nu, pe scurt, într-o privință, aceste comportamente expun natura-esență a antihristului de a fi scârbit de adevăr și a-l urî. În altă privință, arată cât de mult își prețuiesc antihriștii statutul, reputația și interesele proprii. Între timp, care este atitudinea lor față de lucrarea și interesele bisericii? Una de dispreț și iresponsabilitate. Nu au deloc conștiință și rațiune. Faptul că antihriștii se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea demonstrează aceste aspecte? Pe de o parte, faptul că se eschivează de la responsabilitate dovedește natura-esență a acestora de a simți aversiune și ură față de adevăr; în vreme ce, pe de altă parte, arată lipsa lor de conștiință, rațiune și umanitate. Indiferent de cât de mult afectează tulburarea și relele lor intrarea în viață a fraților și a surorilor, nu își fac niciun reproș și nu pot fi niciodată supărați de asta. Ce fel de creatură este asta? Chiar și recunoscându-și parțial greșeala s-ar considera că au un strop de conștiință și rațiune, însă antihriștii nu au nici măcar acea cantitate mică de umanitate. Așadar, ce ați spune că sunt? În esență, antihriștii sunt diavoli. Indiferent cât de mult afectează interesele casei lui Dumnezeu, ei nu văd acest lucru. În inimile lor, nu se simt nici pe departe întristați de asta, și nici nu își fac reproșuri, cu atât mai puțin se simt îndatorați. Indiscutabil, acest lucru nu este ceea ce ar trebui să se vadă la oamenii normali. Sunt diavoli, iar diavolii sunt lipsiți de orice conștiință sau rațiune. Indiferent câte lucruri rele fac și oricât de mari sunt pierderile pe care le provoacă lucrării bisericii, ei refuză vehement să recunoască asta. Cred că, dacă ar recunoaște, ar însemna că au făcut ceva greșit. Se gândesc: „Aș putea face ceva greșit? N-aș face niciodată ceva greșit! Dacă sunt forțat să-mi recunosc greșeala, oare asta nu ar fi o insultă la adresa caracterului meu? Deși am fost implicat în acel incident, nu eu l-am provocat și nu eu am fost principalul responsabil. Mergi și caută pe oricine vrei, dar nu ar trebui să vii să mă cauți pe mine. În orice caz, nu pot recunoaște această greșeală. Nu pot purta această responsabilitate!” Cred că, dacă își vor recunoaște greșeala, vor fi condamnați, vor primi sentința cu moartea și vor fi trimiși jos, în iad, și în iazul de foc și pucioasă. Spuneți-Mi, pot astfel de oameni să accepte adevărul? Ne putem aștepta să se căiască realmente? Indiferent cum au alții părtășie despre adevăr, antihriștii tot i se împotrivesc, i se opun și îl sfidează în adâncul inimilor lor. Chiar și după ce sunt concediați, tot nu-și recunosc greșelile și nu arată nicio manifestare a căinței. Când chestiunea este menționată 10 ani mai târziu, ei tot nu se cunosc pe ei înșiși și nu admit că au făcut o greșeală. Când chestiunea este menționată 20 de ani mai târziu, tot nu se cunosc pe ei înșiși și tot încearcă să se justifice și să se apere și, un lucru și mai detestabil, când chestiunea este menționată 30 de ani mai târziu, tot nu se cunosc pe ei înșiși și tot încearcă să aducă argumente pentru ei înșiși și să se justifice, spunând: „Nu am făcut o greșeală, așa că nu o pot recunoaște. Nu a fost responsabilitatea mea; nu ar trebui să o port eu” și, spre surprinderea tuturor, la 30 de ani după ce au fost concediați, acești antihriști tot au o atitudine de împotrivire față de modul în care biserica i-a tratat. Chiar și după 30 de ani, nu s-au schimbat deloc. Așadar, cum au petrecut acești 30 de ani? Nu cumva nu au citit cuvintele lui Dumnezeu și nici nu au reflectat asupra lor înșiși? Nu cumva nu s-au rugat lui Dumnezeu și nu I s-au destăinuit? Nu cumva nu au ascultat predici și părtășii? Nu cumva nu au minte și nu au gândirea unei umanități normale? Cum au petrecut acești 30 de ani este cu adevărat un mister. La treizeci de ani după ce a avut loc incidentul, sunt în continuare plini de resentimente, crezând că frații și surorile i-au nedreptățit, că Dumnezeu nu îi înțelege, că i-a maltratat casa lui Dumnezeu, că le-a creat probleme, le-a îngreunat situația și i-a învinovățit pe nedrept. Spuneți-Mi, se pot schimba astfel de oameni? Categoric nu. Inimile lor sunt pline de ostilitate față de lucruri pozitive și de împotrivire și opoziție. Cred că, prin faptul că le-au expus faptele rele și i-au emondat, alți oameni le-au stricat caracterele, le-au dezonorat reputația și au provocat daune imense reputației și statutului lor. Nu vor veni niciodată înaintea lui Dumnezeu ca să se roage, să caute și să-și recunoască propriile greșeli în această chestiune și nu vor avea niciodată o atitudine de căință sau de recunoaștere a greșelilor lor; cu atât mai puțin vor accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Astăzi, încă au neascultare, nemulțumire și plângeri în timp ce se justifică față de Dumnezeu, cerându-I să îndrepte aceste greșeli, să dezvăluie această chestiune și să judece exact cine a avut dreptate și cine a greșit, până acolo încât se îndoiesc de dreptatea lui Dumnezeu și o neagă din cauza acestei chestiuni și se îndoiesc și neagă faptul că adevărul și Dumnezeu conduc casa lui Dumnezeu. Acesta este, în esență, finalul emondării antihriștilor – acceptă ei adevărul? Nu acceptă deloc adevărul; sunt hotărâți să nu-l accepte. De aici, putem vedea că natura-esență a unui antihrist este scârbită de adevăr și îl urăște.

De vreme ce antihriștii nu acceptă emondarea, știu ei ceva despre emondare? Când au părtășie despre acest aspect al adevărului, ce spun? Ce îi învață pe ceilalți? Spun: „Emondarea oamenilor este o metodă pe care dumnezeu o folosește pentru a-i desăvârși. Le permite oamenilor să se cunoască mai bine. Când oamenii sunt emondați, ar trebui să accepte asta și să se supună necondiționat. Cei care nu acceptă emondarea sunt oameni care se răzvrătesc împotriva lui dumnezeu și nu iubesc adevărul. Dacă vrei să practici adevărul, mai întâi trebuie să accepți emondarea; așa desăvârșește dumnezeu oamenii și fiecare individ trebuie să experimenteze asta. Se poate spune că acceptarea emondării este una dintre cele mai bune căi de practică prin care oamenii să înțeleagă adevărul și, în acest fel, să poată atinge cunoașterea de sine și să-l mulțumească pe dumnezeu. Indiferent cine ești – un conducător sau un credincios obișnuit – și indiferent ce datorie îndeplinești, trebuie să te pregătești să fii emondat. Dacă nu poți accepta emondarea, asta dovedește că ești un om lipsit de statură, un copil. Oricine poate accepta emondarea este un adult matur care deține viața și este capabil să fie desăvârșit.” Aceste cuvinte mari se revarsă din gurile antihriștilor ca loviturile unui ciocan și sună grozav! Însă ce sunt aceste cuvinte? Măcar o singură replică pe care o rostesc este adevărul? Puteți discerne asta? Și voi spuneți adesea astfel de lucruri, nu-i așa? (Așa e.) Spuneți-Mi, ce sunt aceste cuvinte? (Doctrine.) Folosiți o expresie obișnuită pentru a rezuma și a defini ce sunt doctrinele. (Sloganuri.) Vă puteți gândi la alte expresii? (Cuvinte teoretice, inutile.) Alta? (Sunt prostii și aiureli.) Așa este, această definiție este la subiect și se bazează pe realitate. Acesta este limbajul obișnuit: doctrinele sunt toate aiureli. Ce implică acest cuvânt, „aiureli”? Vorbe goale. De fapt, cum îl definim? Drept cuvinte și doctrine. Aceste cuvinte pe care le rostesc antihriștii sunt doar cuvinte și doctrine. Când vine vorba de subiectul emondării, ei pot rosti frecvent astfel de doctrine, dar dovedește asta că au o adevărată înțelegere și comprehensiune a acesteia? Imediat ce îi auziți spunând aceste cuvinte, știți că nu au deloc o înțelegere reală a emondării. Capacitatea lor de a rosti atât de multe prostii arată că ei nu urmăresc adevărul. Dacă ei chiar ar fi emondați, sub nicio formă nu ar accepta asta. Atitudinea unui antihrist față de propria emondare este una de ostilitate și împotrivire; sub nicio formă nu o acceptă sau nu i se supune ca fiind adevărul. Pentru el, să facă asta ar fi o insultă adusă caracterului și demnității lui.

Mai aveți și alte exemple privind felul în care antihriștii tratează propria emondare? (Când înfruntă emondarea, unii antihriști pot părea, la prima vedere, că ajung să se cunoască, dar printre rânduri, vor exista argumentări sofistice și o trăsătură de a încerca să inducă oamenii în eroare în cadrul acestui lucru. Uneori, dacă au făcut o greșeală, vor spune: „Dumnezeu a permis să se întâmple asta, fiecare ar trebui să se supună suveranității lui dumnezeu.” Uneori, antihriștii chiar vor încerca să facă acuzații false, spunând că: „Nu trebuie să încerci să prinzi pe picior greșit conducătorii și lucrătorii sau să ai așteptări exagerate de la ei.” Antihriștii spun astfel de lucruri în efortul de a induce oamenii în eroare și de a-i împiedica să îi discearnă.) Aceasta este o manifestare – adică, antihriștii transformă greșelile în lucruri corecte, întorc albul și negrul cu susul în jos. Îngroziți că oamenii le vor vedea adevăratele probleme, antihriștii se grăbesc să se angajeze în argumentări sofistice și folosesc tot felul de trucuri verbale pentru a induce oamenii în eroare, a le tulbura mințile și a le încețoșa vederea, pentru a-i împiedica să cunoască sau să discearnă lucrurile pe care le-au făcut și, astfel, să-și păstreze statutul înalt și o reputație bună în mințile oamenilor. Acesta este același fel de atitudine despre care am vorbit puțin mai înainte, cu privire la felul în care antihriștii cu siguranță nu se vor schimba când vor fi emondați sau când vor face o greșeală sau o vor lua pe calea greșită. Ce alte exemple mai sunt? (Antihriștii îi poartă pică oricui îi emondează și, ulterior, ar putea chiar să caute ocazii să se răzbune și să atace acea persoană.) Atacul și răzbunarea sunt o altă manifestare. Ce legătura are asta cu faptul că antihriștii își protejează statutul și reputația? De ce vor să atace și să se răzbune? (Oricine i-a emondat a expus tot răul pe care l-au făcut și adevăratele fapte ale chestiunii; le-a afectat statutul și reputația și a distrus imaginea pe care o aveau în inimile oamenilor, așa că ei îi poartă pică.) Așa este, acolo este legătura. Cred că oamenii care i-au emondat le-au vătămat mândria, i-au pus într-o poziție stânjenitoare, le-au distrus reputația și le-au compromis grav statutul în mințile celorlalți, expunându-i în fața atât de multor oameni. Acesta este motivul pentru răzbunarea lor. În această chestiune, reputația și statutul lor au fost afectate și, pentru a-și descărca resentimentele și ura din inimi, caută ocazii să-i atace și să se răzbune pe oamenii care i-au expus și i-au emondat. De ce alte manifestări dau dovadă antihriștii? (Unii sunt și deosebit de vicleni. Când cineva îi emondează, s-ar putea să nu-l contrazică sau să facă vreo declarație fățișă și chiar ar putea părea să ajungă să înțeleagă ceva despre ei înșiși, însă, ulterior, vor continua să comită aceleași fapte rele ca înainte și nu se vor căi niciodată cu adevărat. Folosesc astfel de fațade ca să inducă în eroare oamenii.) Aceasta este altă manifestare. Un anumit tip de antihrist face exact acest lucru. Își spune: „Unde e viață, e speranță. Deocamdată, voi fi răbdător și nu te voi lăsa să mă vezi așa cum sunt. Dacă te contrazic fățiș și refuz să accept emondarea, vei spune că sunt un om care nu practică sau nu iubește adevărul și, dacă se va afla acest lucru, va avea un impact asupra reputației mele. Dacă ar afla frații și surorile noastre, cu siguranță ar refuza să accepte conducerea unui om care nu are deloc iubire de adevăr. Mai întâi, trebuie să-mi fac o imagine bună. Când voi înfrunta emondarea și cineva îmi va expune vreo greșeală sau fărădelege pe care am făcut-o, voi rânji și voi suporta, prefăcându-mă că accept asta și voi clătina din cap în semn de încuviințare, fără să las pe nimeni să mă vadă cum sunt cu adevărat sau să știe ce cred realmente. Apoi, pot să mă prefac, să vărs câteva lacrimi și să spun ceva despre faptul că Îi sunt îndatorat lui dumnezeu și să termin cu asta. În felul acesta, frații și surorile vor crede că sunt un om care acceptă adevărul, iar eu pot continua, în mod legitim, să fiu conducător – și atunci îmi voi păstra reputația și statutul, nu-i așa?” Tot ce fac este prefăcătorie. Ați spune că astfel de oameni sunt ușor de văzut așa cum sunt? (Nu sunt ușor de văzut așa cum sunt.) Este necesară o perioadă de observație și de interacțiune cu ei pentru a vedea dacă protejează interesele casei lui Dumnezeu atunci când întâmpină probleme și dacă ei chiar practică sau nu conform adevărurilor-principii. Indiferent cât de bine sau corect ar putea părea că vorbesc, este doar temporar; mai devreme sau mai târziu, felul în care gândesc cu adevărat va ieși la lumină. Chiar dacă Dumnezeu nu-i dezvăluie, pot antihriștii să-și țină atât de bine ascunse adevăratele gânduri și natura-esență? Le pot acoperi întreaga viață? Ar fi imposibil; mai devreme sau mai târziu, aceste lucruri vor ieși la lumină. Prin urmare, indiferent cât de ticăloși sau vicleni ar putea fi antihriștii, atât timp cât au intenții și motive și se opun adevărului în acțiunile lor, în cele din urmă, vor fi discernuți și deslușiți de oameni care înțeleg adevărul. Astfel de antihriști sunt cei mai vicleni dintre toți; la prima vedere, par să accepte adevărul și lucrurile pozitive, dar, de fapt, în adâncul inimilor lor și în esența lor, nu iubesc adevărul și chiar sunt scârbiți de lucruri pozitive și de adevăr. Întrucât sunt elocvenți, majoritatea oamenilor nu-i pot discerne și doar cei care înțeleg adevărul sunt capabili să discearnă și să deslușească astfel de persoane. Mai există și alte exemple? (Era acest antihrist care a văzut că niște conlucrători de-ai lui aveau un calibru mai bun decât al lui și se pricepeau mai bine decât el să lucreze. Pentru a-și asigura statutul, a denaturat în secret faptele și a emis judecăți despre conlucrătorii și partenerii lui, inducând în eroare oamenii, atrăgându-i și făcându-i să-l asculte. Asta a dus la neîncredere reciprocă printre conlucrătorii lui. Nu mai lucrau armonios împreună și nu se obțineau rezultate în niciunul dintre aspectele lucrării. Când faptele rele ale antihristului au fost expuse, nu numai că a refuzat să accepte asta, ba chiar a oferit scuze și a încercat să se sustragă de la răspundere. Era evident că ar fi făcut orice pentru reputația și statutul său; indiferent cât de mulți frați și surori a rănit și indiferent cât de grav a tulburat și a perturbat lucrarea casei lui Dumnezeu, pur și simplu nu i-a păsat, cu atât mai puțin s-a simțit supărat sau vinovat. Nu avea nicio fărâmă de umanitate sau rațiune.) Pe scurt, antihriștii nu au scrupule în legătură cu sacrificarea intereselor oricui altcuiva pentru a-și proteja reputația și statutul. Chiar dacă trebuie să calce pe toată lumea pentru a-și menține statutul, nu vor ezita să o facă. Când vine vorba de protejarea reputației și statutului lor, nu le pasă dacă alți oameni trăiesc sau mor, iar lucrarea casei lui Dumnezeu și interesele bisericii pur și simplu nu există în mințile lor și nu sunt deloc în sfera lucrurilor de care țin cont. Din aceste acțiuni, putem vedea că antihriștii nu sunt oameni care aparțin casei lui Dumnezeu; sunt non-credincioși care s-au strecurat înăuntru. Casa lui Dumnezeu nu este căminul lor, deci niciunul dintre interesele sale nu are nicio legătură cu ei. Vor doar să-și atingă țelul de a exercita puterea și de a controla oamenii și să-și satisfacă ambițiile și dorințele personale în casa lui Dumnezeu. Întrucât acesta este tipul de natură-esență pe care o au antihriștii, categoric nu vor accepta să fie emondați și nici nu vor accepta niciun aspect al adevărului.

Din exemplele pe care tocmai le-am dat, puteți vedea că ambițiile și dorința antihriștilor de a urmări reputația și statutul sunt înnăscute. Antihriștii se nasc așa, cu acest fel de natură-esență. În niciun caz nu învață acest lucru după ce se nasc și nu este o consecință a mediului lor. Este la fel cum oamenii bolnavi nu se molipsesc de bolile lor după ce se nasc, ci le moștenesc. Aceste feluri de boli sunt imposibil de vindecat. Antihriștii se nasc cu o ambiție de a urmări reputația și statutul și nu sunt diferiți de reîncarnările diavolilor-regi. Antihriștii sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc și nu acceptă deloc judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Așadar, indiferent ce fel de emondare întâlnesc, nu o vor accepta. Dacă un frate sau o soră obișnuită îi emondează, vor fi și mai puțin dispuși să accepte asta. Ei cred: „Nu ești calificat să mă emondezi, nu ești vrednic! De câte zile ești credincios? Când am devenit eu credincios, tu nici nu te născuseși! Când am devenit conducător, nici nu începuseși să crezi în dumnezeu!” Aceasta este atitudinea pe care o au față de emondarea din partea fraților și a surorilor. Se concentrează pe calificări și vechime și, din aceste motive, resping emondarea. Așadar, pot accepta emondarea din partea Celui de mai sus? Pe baza propriei naturi-esențe, nu vor accepta nici asta. Deși, la prima vedere, s-ar putea să nu spună nimic, inimile lor cu siguranță se vor împotrivi și o vor refuza. Asta fără îndoială. Când se confruntă cu adevărat cu emondarea din partea Celui de mai sus, cea mai comună manifestare a antihriștilor este să caute cu disperare subterfugii și să aducă argumente în apărarea lor, pentru a se sustrage de la responsabilitate, chiar mințindu-l pe Cel de mai sus și ascunzând lucruri de cei care le sunt inferiori, ca să scape basma curată. Antihriștii folosesc adesea această abordare de a-l minți pe Cel de mai sus și a ascunde lucruri de cei care le sunt inferiori, ca să evite emondarea din partea Celui de mai sus. De exemplu, dacă există multe probleme într-o biserică, nu le raportează niciodată. Dacă frații și surorile lor vor să raporteze aceste probleme, antihriștii nu le vor permite să facă asta și oricine o face va înfrunta oprimarea și excluderea din partea lor. Drept urmare, cei mai mulți oameni sunt obligați să nu se implice, să lase problemele nerezolvate și să se comporte ca niște persoane care vor să le facă pe plac oamenilor. Antihriștii ascund toate problemele bisericii, ținându-le complet secrete și nu îi permit Celui de mai sus să se implice sau să se intereseze de situație. De asemenea, antihriștii țin pe loc cât de mult pot rânduielile Celui de mai sus și nu le transmit și nici nu le pun în aplicare. Dacă rânduielile de lucru ale Celui de mai sus nu le afectează deloc reputația sau statutul, s-ar putea să facă niște anunțuri superficiale și să facă lucrurile de mântuială, dar cu siguranță nu le vor implementa cu adevărat. Dacă rânduielile de lucru ale Celui de mai sus le amenință sau le afectează într-un anumit fel reputația și statutul, atunci antihriștii trebuie să se gândească. Trebuie să reflecteze asupra felului în care să acționeze, asupra cui și când. Trebuie să acționeze cu grijă în privința acestor lucruri, calculându-le iar și iar în mințile lor. Dacă apar câteva probleme în lucrarea bisericii, antihriștii știu că sigur vor fi emondați sau chiar suspendați când va afla Cel de mai sus despre aceste probleme, așa că le țin secrete și nu le raportează Celui de mai sus. Nu le pasă deloc ce impact sau ce daune vor provoca acele probleme asupra lucrării casei lui Dumnezeu dacă nu sunt rezolvate; sunt indiferenți față de orice pierderi va suferi casa lui Dumnezeu. Nu se gândesc ce mod de abordare va fi în beneficiul lucrării casei lui Dumnezeu sau Îl va mulțumi pe Dumnezeu, se gândesc doar la reputația și statutul lor, la felul în care Cel de mai sus îi va privi și trata și cum să-și păzească reputația și statutul, ca să nu fie afectate. Acesta este felul în care antihriștii văd lucrurile și se gândesc la probleme, iar acest lucru le reprezintă complet firea. Prin urmare, antihriștii categoric nu vor raporta întocmai problemele care există în cadrul bisericii sau care apar în lucrarea lor. Indiferent ce lucrare fac, indiferent ce dificultăți înfruntă sau dacă întâlnesc situații pe care nu știu cum să le gestioneze sau în care nu știu ce alegere să facă, în timp ce desfășoară acea lucrare, vor acoperi și vor ascunde aceste lucruri, de teamă că Cel de mai sus va spune că au un calibru prea slab sau va afla despre adevărata lor situație sau îi va emonda, pentru că nu au gestionat sau rezolvat prompt acele dificultăți sau situații. Antihriștii nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu sau de lucrarea bisericii, ca să evite să fie emondați de Cel de mai sus. Nu ezită să sacrifice lucrarea și interesele bisericii ca să-și mențină statutul și mijloacele de trai și să se asigure că Cel de mai sus are o bună impresie despre ei. Nu le pasă că întârzie sau afectează progresul lucrării bisericii și cu atât mai puțin de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Indiferent ce dificultăți întâlnesc frații și surorile sau ce probleme există legate de intrarea lor în viață, antihriștii nu le pot rezolva și nu vor căuta de la Cel de mai sus. Știu clar că ascunzând problemele și lăsându-le nerezolvate vor întârzia și vor afecta progresul lucrării bisericii și vor provoca pierderi vieților fraților și surorilor, dar ignoră aceste lucruri și nu le pasă de ele. Indiferent ce probleme majore apar în biserică, nu le raportează niciodată, în schimb, fac tot ce pot ca să le ascundă și să le izoleze. Dacă frații și surorile le descoperă faptele rele și scriu scrisori în care le raportează, antihriștii încearcă și mai mult să ascundă și să izoleze acele scrisori. Care este scopul lor în ascunderea și izolarea acelor scrisori? Să-și păstreze statutul, să-și protejeze reputația și prestigiul și să păstreze tot ce au în acel moment. Pentru ei, să fie concediați sau evaluați de către Cel de mai sus drept nepotriviți pentru lucrarea lor este ca și cum și-ar pierde viețile și ar fi condamnați la moarte, e ca și cum ar ajunge la capătul drumului în credința lor în Dumnezeu. Așadar, orice-ar fi, nu caută niciodată de la Cel de mai sus. În schimb, se gândesc la moduri de a ascunde toate problemele care există în lucrarea lor și de a-l împiedica pe Cel de mai sus să le descopere. Nu este această practică a lor foarte josnică? Ei cred că, în ochii lui Dumnezeu și ai Celui de mai sus, un conducător bun trebuie să fie cineva care nu are niciodată probleme sau dificultăți, care poate gestiona bine toate chestiunile și care este potrivit pentru toate tipurile de lucrare. Cred că un conducător bun nu se plânge niciodată de dificultăți și caută în ceea ce privește problemele și că, în mintea lui Dumnezeu și a Celui de mai sus, un conducător bun trebuie categoric să fie o persoană perfectă, fără defecte, care poate face lucrarea bine, fără ca Cel de mai sus să fie nevoit să-l emondeze. Prin urmare, își păzesc vehement statutul, sperând să-i facă o impresie bună Celui de mai sus și să-l facă să creadă, în mod greșit, că sunt potriviți pentru lucrarea lor, că îi pot face față și că nu vor apărea probleme majore și, prin urmare, să creadă că nu este nevoie să investigheze direct despre lucrarea lor sau să le ofere îndrumare și că sigur nu este nevoie să-i emondeze. Antihriștii vor să-și creeze o asemenea imagine, să-i facă pe ceilalți să creadă, în mod greșit, că Dumnezeu crede în ei și le încredințează totul, că îi însărcinează cu sarcini importante și are mare încredere în ei, până în măsura în care este reticent să-i emondeze, de teamă că, dacă devin negativi și leneși, asta va afecta lucrarea. Antihriștii îi fac pe frați și pe surori să creadă că sunt populari în casa lui Dumnezeu și în biserică și că sunt figuri importante în casa lui Dumnezeu. De ce vor să le impună fraților și surorilor o asemenea iluzie și o asemenea fațadă? Ca să-i facă pe oameni să-i stimeze și să li se închine, ca să se poată bucura de beneficiile statutului în biserică, precum și de un statut înalt și de un tratament favorabil, până într-acolo încât ar putea lua locul lui Dumnezeu. Le spun adesea fraților și surorilor: „Dumnezeu nu vă poate vorbi personal, el nu poate veni la nivelul vostru și nu poate efectua personal lucrarea și, în niciun caz, el nu poate să trăiască alături de voi și să vă îndrume în toate lucrurile diferite pe care le întâlniți în viețile voastre cotidiene. Așadar, cine va efectua aceste sarcini specifice? Nu conducătorii și lucrătorii ca noi?” În timp ce fac tot ce pot ca să-și păzească statutul, adesea spun astfel de lucruri și exprimă asemenea idei, astfel încât frații și surorile să creadă în ei și să aibă încredere în ei complet și fără îndoială. Care este natura acestei practici a lor? Nu înseamnă asta că îl mint pe Cel de mai sus și le ascund lucruri celor care le sunt subalterni? (Ba da.) Aceasta este partea inteligentă a abordării lor. Majoritatea oamenilor au un calibru slab, nu înțeleg adevărul, nu pot discerne antihriștii și pot doar să fie induși în eroare și folosiți de antihriști. Dacă antihriștii ar încerca să inducă oamenii în eroare în mod direct, spunând: „Cel de mai sus chiar crede în mine, mă ascultă în toate”, oamenii ar putea fi puțin precauți și ar putea avea puțin discernământ asupra lor, dar antihriștii nu vorbesc astfel, într-un mod direct. Folosesc un anume fel de a vorbi ca să-i inducă în eroare pe oameni și să-i facă să creadă, în mod greșit, că Cel de mai sus probabil crede în ei și are încredere în ei, pentru a le fi încredințat lucrarea unui conducător. Netoții cărora le lipsește discernământul și care nu urmăresc adevărul se lasă păcăliți și îi urmează, iar când se întâmplă ceva, acei netoți nu se roagă lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul în cuvintele Sale, ci vin înaintea antihriștilor, cerându-le să le arate drumul și să aleagă o cale pentru ei. Acesta este țelul pe care antihriștii vor să-l atingă prin acțiunile lor. Dacă, în biserică, nu există câțiva oameni care înțeleg adevărul, care discern și expun antihriștii, majoritatea oamenilor îi vor crede orbește, li se vor închina și îi vor urma și vor trăi sub controlul lor. Acest lucru este foarte periculos! Dacă cineva este indus în eroare și controlat de un antihrist timp de trei sau cinci ani, viața sa va suferi o pierdere grozavă. Dacă este indus în eroare și controlat de un antihrist timp de opt sau 10 ani, atunci va fi complet ruinat; chiar dacă va vrea să se revanșeze, nu va avea ocazia.

Încercând să-și atingă țelul de a se bucura mereu de statut și de a avea întotdeauna ultimul cuvânt, antihriștii adesea induc oamenii în eroare, îi câștigă de partea lor și îi controlează, pretinzând că sunt persoane populare în casa lui Dumnezeu, care au fost puse în funcții importante de către Dumnezeu și pe care El le stimează și în care are încredere. De ce se tem cel mai mult antihriștii? De a-și pierde statutul și a avea o reputație proastă. Se tem că frații și surorile vor crede că ei nu urmăresc adevărul, că au un calibru foarte slab și că nu au înțelegere spirituală sau că nu fac nicio lucrare practică și că sunt incapabili să facă vreo lucrare practică. Acestea sunt lucrurile pe care antihriștii sunt cel mai îngroziți să le audă. Când antihriștii aud asemenea afirmații și declarații, intră în panică și chiar se enervează, uneori ajungând să facă o criză de furie, spunând: „Am calibru slab, așa că folosește pe oricine poți folosi; oricum nu pot să fac lucrarea asta! Nu este dumnezeu drept? Am crezut în el toți acești ani, am renunțat la familia și la cariera mea pentru el și am făcut atâtea eforturi pentru voi, frații și surorile mele. De ce nu puteți spune niciun cuvânt drept despre mine?” Nu au mai putut să dea vreo atenție reputației și statutului lor și nici nu mai încearcă să se ascundă sau să se prefacă; urâțenia lor este complet la vedere. După ce își varsă mânia, își șterg lacrimile și se gândesc: „O, nu; m-am făcut de rușine. Va trebui să revin în joc!” Apoi continuă să se prefacă, să învețe sloganuri și doctrine bune și să asculte, să citească, să predice și să inducă în eroare oamenii. Simt că trebuie să-și salveze reputația și statutul și speră că, într-o zi, când va fi vremea alegerilor, frații și surorile se vor mai gândi la ei, își vor aminti de lucrurile bune pe care le-au făcut, de prețurile pe care le-au plătit și de lucrurile pe care le-au spus. Este absolut o nerușinare, nu-i așa? Acea veche natură a lor nu s-a schimbat deloc, nu-i așa? De ce antihriștii nu se schimbă niciodată? Acest lucru este determinat de esența-natura lor, ei nu se pot schimba; pur și simplu, așa sunt ei. Când s-a ales praful de ambițiile și de dorințele lor, fac crize de furie și apoi se poartă mult mai bine. Recent, am întrebat cum se descurcase o anumită persoană și câțiva frați și surori au spus că se comportase foarte bine. Ce însemna că „se comportase foarte bine”? Însemna că se comportase mult mai bine în ultimul timp și că acționase mult mai bine decât înainte; nu mai provoca necazuri, nu mai ataca oamenii, nici nu mai concura pentru statut și învățase cum să vorbească mai blând, mai modest și mai calm cu oamenii. Și folosise cuvinte corecte pentru a-i ajuta pe alții, iar în viața lui cotidiană, manifestase o preocupare și o grijă deosebite pentru alți oameni. Era ca și cum se transformase într-o cu totul altă persoană. Dar chiar așa era? Nu. Așadar, ce erau acele practici? (Comportamente bune exterioare.)

După ce unii antihriști sunt dezvăluiți și toate faptele lor rele ies la lumină, când se întâlnesc cu frații și surorile, spun: „Simt că am fost luminat și iluminat de dumnezeu recent și sunt într-o stare foarte bună. Simt o ură profundă față de acțiunile mele anterioare și nu voi fi niciodată capabil să uit sau să las în urmă pierderile pe care le-au suferit din cauza mea frații și surorile mele. Sunt foarte trist.” Spunând asta, izbucnesc în lacrimi și chiar iau inițiativa să le ceară fraților și surorilor să-i emondeze, spunând: „Nu vă faceți griji că sunt slab. Dacă mă vedeți făcând ceva greșit, atunci emondați-mă, pot să accept asta – o pot accepta din partea lui dumnezeu; nu vă voi purta pică.” Au trecut de la a refuza cu încăpățânare, a se împotrivi și a sfida emondarea din partea fraților și surorilor, justificându-se și aducând argumente pentru ei înșiși și fiind plini de resentimente, la a căuta activ să fie emondați. Este o schimbare de atitudine destul de rapidă, nu-i așa? Înseamnă asta că au remușcări? Pe baza acestei atitudini, se pare că s-au schimbat, așa că ar trebui să-i emondezi. Asta le poate permite să realizeze lucrurile greșite pe care le-au comis în trecut și să-i ajute să se cunoască pe ei înșiși. În acel moment, ar trebui să-i ajuți, arătându-le puțină sinceritate și spunând: „Am văzut că te-ai purtat destul de bine în ultimul timp. Îți voi vorbi din inimă. Dacă spun ceva incorect și tu nu poți să accepți acel lucru, atunci nu-i da atenție; dacă tu crezi că lucrurile pe care le spun sunt corecte, atunci acceptă-le din partea lui Dumnezeu. Intenția mea este să te ajut, nu să te lovesc atunci când ești la pământ sau să te atac. Hai să ne deschidem inimile unul față de celălalt și să avem părtășie. Înainte, când slujeai drept conducător, mergeai țanțoș peste tot și refuzai să-ți recunoști greșelile; chiar dacă, în aparență, recunoșteai câteva, în adâncul sufletului, de fapt nu-ți acceptai vina – și, după aceea, când ai întâlnit același tip de problemă, ai continuat să te comporți ca înainte. De exemplu, să vorbim despre acel ultim incident. Întrucât ai fost iresponsabil, ceva nu a mers bine și bunurile casei lui Dumnezeu au suferit o mare pierdere. Iresponsabilitatea ta a dus și la arestarea și întemnițarea multor frați și surori și la plătirea unui preț pentru asta. Nu crezi că ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru asta? Ai fost persoana direct răspunzătoare pentru acel incident, deci ar trebui să vii înaintea lui Dumnezeu, să-ți mărturisești păcatele și să te căiești. De fapt, dacă-ți recunoști greșeala, Dumnezeu o va vedea cel mult ca pe o fărădelege și, în viitor, asta nu va afecta modul în care urmărești adevărul. Frații și surorile vor fi și ei capabili să te trateze cum se cuvine și să te vadă ca pe un membru al casei lui Dumnezeu; nu te vor ostraciza sau ataca. E adevărat că tot ce ține de o persoană este în mâinile lui Dumnezeu, dar dacă nu urmărești niciodată adevărul, atunci sigur vei fi detestat și abandonat de Dumnezeu, moment în care vei fi o țintă a distrugerii. Dacă accepți lucrarea lui Dumnezeu și i te supui și dacă te poți căi cu adevărat, Dumnezeu nu-Și va aminti fărădelegile tale din trecut și vei fi în continuare o persoană care urmărește adevărul înaintea lui Dumnezeu. Nu-I cerem indulgență sau iertare, dar cel puțin trebuie să facem ceea ce oamenii ar trebui să facă; aceasta este responsabilitatea și datoria fiecărei ființe create și este calea pe care ar trebui să mergem cu toții.” Acestea sunt cuvinte adevărate, nu-i așa? Există vreo batjocură sau șmecherie în ele? Există vreun strop de sarcasm sau de ridiculizare în ele? (Nu.) Acestea sunt doar cuvinte din inimă, rostite calm și conform principiilor de ajutare și de edificare a oamenilor. Aceste cuvinte sunt corecte; în ele există o cale de practicare, precum și adevărul care trebuie să fie căutat. Totuși, pot antihriștii să accepte aceste cuvinte? Pot ei să le înțeleagă și să le practice ca fiind adevărul? (Nu pot.) Cum vor răspunde la aceste cuvinte? „Chiar și acum, continuați să-mi vânați greșeala, refuzând să renunțați, nu? Nici măcar dumnezeu nu-Și amintește fărădelegile din trecutul oamenilor, deci de ce le cercetați mereu pe ale mele? Voi spuneți că vreți să aveți o discuție sinceră cu mine și că mă ajutați. Ce fel de ajutor este acesta? În mod evident, este o încercare de a trăi în trecut și de a mă trage la răspundere. Încercați doar să mă faceți să-mi asum răspunderea, nu-i așa? Numai eu sunt responsabil pentru acel incident? Totul este în mâinile lui dumnezeu, ceea ce înseamnă că el este cel care este responsabil. Când s-a petrecut acel incident, de ce nu ne-a avertizat dumnezeu în privința lui? Nu este acest lucru orchestrat de dumnezeu? Păi, atunci, cum puteți da vina pe mine?” Spun ce gândesc, nu-i așa? Unde este problema lor? La suprafață, părea că s-au schimbat și că au devenit mai smeriți; păreau că se poartă mult mai bine decât înainte, ca și cum nu mai urmăreau statutul și reputația și ca și cum puteau, în mod calm, să stea jos, să discute cu cineva și să aibă o conversație sinceră. Așadar, cum de mai sunt capabili să spună așa ceva? Ce problemă se poate vedea în asta? (Felul în care s-au comportat a fost doar o iluzie pe care au creat-o ca să poată reveni în forță.) Ce altceva? (Nu se cunosc deloc cu adevărat, iar acelea nu sunt manifestări ale căinței adevărate. Sunt doar un fel de practică ipocrită. Când alți oameni au părtășie cu ei despre problemele lor, sunt în continuare incapabili să accepte adevărul. Este clar că natura-esența lor este ostilă față de adevăr.) Două puncte sunt foarte clare în asta. Mai întâi de toate, când un antihrist își pierde statutul, una dintre stările lui de a fi este: „Unde e viață, e speranță” – este întotdeauna pregătit să revină în forță. Al doilea punct este că, în privința căii eronate pe care au fost înainte și a fărădelegilor pe care le-au comis, antihriștii categoric nu vor reflecta cu adevărat niciodată asupra lor înșiși. Nu-și vor recunoaște greșelile, nici nu vor accepta adevărul și cu atât mai puțin vor ajunge să-și înțeleagă esența din faptele lor rele sau vor sintetiza cum să practice conform adevărului. Când sunt suspendați și își pierd statutul, nu se gândesc: „Ce anume am făcut greșit? Cum ar trebui să mă căiesc? Dacă se mai întâmplă un asemenea lucru, cum ar trebui să acționez, astfel încât să fiu în conformitate cu intenția lui Dumnezeu?” Nu au această atitudine de a se schimba. Chiar dacă sunt emondați și chiar dacă sunt suspendați, tot nu se întorc și nu urmăresc adevărul, nu caută o cale de practicare, nici nu schimbă direcția urmăririi lor. Indiferent cât de mari sunt pierderile pe care le provoacă ei casei lui Dumnezeu și indiferent cât de mult cad, nu-și vor mărturisi niciodată păcatele. Eșecurile lor nu-i vor face să urmărească și să caute adevărul în perioada următoare; în schimb, vor calcula exact ce să facă pentru a salva totul și a recupera statutul pe care l-au pierdut. Acestea sunt cele două puncte. Primul este un fel de stare de a fi pe care o au după ce își pierd statutul, aceea de a fi constant gata să revină în forță. Al doilea punct este refuzul lor de a recunoaște sau de a înțelege calea greșită pe care erau. În acest al doilea punct, faptul că nu înțeleg calea greșită pe care erau este o parte din el; în plus, categoric nu se vor căi sincer și nici nu vor accepta adevărul și cu siguranță nu se vor revanșa pentru daunele pe care le-au produs casei lui Dumnezeu, cu inimi pline de remușcare. Nu se vor gândi sub nicio formă cum să se transforme, cum să se schimbe din oameni care nu urmăresc adevărul în oameni care urmăresc și practică adevărul. Aceste două puncte fac evident faptul că antihriștii sunt scârbiți de adevăr și ticăloși prin natură; se pricep deosebit de bine să se deghizeze și să se adapteze la mediul lor, precum cameleonii. Au o esență nestatornică și, în adâncul inimii, urmăresc neobosiți statutul, ambițiile și dorințele proprii, iar asta nici nu se va schimba vreodată. Nimeni nu poate schimba acești oameni. Uitându-ne la aceste manifestări, care este natura-esență a acestui tip de persoană? Este un antihrist un frate sau o soră? Este un antihrist o persoană reală? (Nu.) Dacă priviți acești oameni ca pe niște frați și surori, nu înseamnă asta că sunteți foarte proști? Aceste manifestări sunt dezvăluiri ale esenței unui antihrist. Când antihriștii nu au statut, acesta este tipul de stare de a fi în care se află; calculele din inimile lor, ceea ce dezvăluie și felul în care se comportă în aparență și tipul de atitudine pe care o au în adâncul inimii față de adevăr și față de fărădelegile lor sunt astfel, iar punctul lor de vedere nu se va schimba. Oricât de multă părtășie despre adevăr ai sau oricât de mult vorbești despre căi de practică pozitive, corecte, ei nu vor accepta niciodată cu adevărat aceste lucruri în adâncul sufletului; în schimb, li se vor împotrivi. Chiar vor crede: „Ei bine, nu mai am statut, așadar ceea ce spun nu contează. Nimeni nu mă mai sprijină; vreți doar să mă batjocoriți și să-mi dați o lecție. Ești calificat să-mi dai o lecție? Cine te crezi? Când am devenit conducător, tu încă nu învățaseși să mergi! Nu de la mine ai învățat puținele lucruri despre care vorbești? Și încerci să-mi dai o lecție. Chiar nu-ți cunoști locul în univers!” Cred că oamenii au nevoie de o anumită vechime ca să îi emondeze, să le vorbească, să discute cu ei sau să aibă o conversație sinceră cu ei. Ce sunt acești oameni? Numai antihriștii sunt capabili să spună astfel de lucruri; oamenii normali și oamenii care au un simț al rușinii și puțină raționalitate n-ar spune niciodată aceste lucruri. Dacă cineva vă ține o predică, având, cu calm, o conversație sinceră cu voi și atrăgându-vă atenția asupra problemelor pe care le aveți și oferindu-vă sugestii, ați fi capabili să acceptați asta sau ați avea același tip de mentalitate ca un antihrist? De exemplu, să spunem că tu crezi de 10 ani, dar nu ai slujit niciodată drept conducător. Altă persoană crede doar de doi ani, dar are un statut mai înalt decât al tău și tu ești supărat din cauza asta. Să spunem că tu crezi în Dumnezeu de 20 de ani, înainte să ajungi, în sfârșit, conducător de district. Altcineva devine conducător regional, după ce crede doar de cinci ani și începe să te îndrume, iar ție îți este greu să accepți. Dacă te emondează, nu te simți în largul tău și chiar dacă are dreptate să te emondeze, tot nu vrei să accepți asta. Ați avut vreodată acest tip de atitudine sau de manifestări? (Da.) Aceasta este firea unui antihrist. Credeți că numai antihriștii au firea unui antihrist? Oricine are firea unui antihrist este în pericol, ar putea păși pe calea unui antihrist, iar această fire s-ar putea să-l distrugă. Așa stau lucrurile. Când avem părtășie despre esența unui antihrist și o disecăm, asta include și oamenii care au firea unui antihrist. Ați spune că oamenii incluși în asta sunt minoritatea sau majoritatea? Sau îi include pe toți? (Îi include pe toți.) Așa este, pentru că firea unui antihrist este firea Satanei și toți oamenii corupți au firea Satanei. Acum, am avut puțină părtășie despre acest subiect: felul în care antihriștii tratează emondarea. Ca să intrăm în mai multe detalii, pot fi oferite câteva exemple concrete. Vă voi lăsa pe voi să aveți părtășie despre asta în timpul adunărilor voastre. În timp ce aveți părtășie, nu vorbiți mereu despre cum sunt alți oameni. Desigur, părtășia despre manifestările celorlalți este inevitabilă, dar ar trebui să aveți părtășie în principal despre manifestările voastre. Dacă puteți găsi înlăuntrul vostru câteva manifestări sau dezvăluiri care sunt legate de firea unui antihrist, va fi de ajutor și benefic pentru cunoașterea voastră de sine și vă va ajuta să scăpați de acea fire.

Am mai avut părtășie despre subiectul diverselor manifestări ale firii unui antihrist – sunteți acum capabili să vă comparați cu ele? Ați fost capabili să obțineți puțină înțelegere? Puteți rezolva câteva probleme reale? Indiferent care aspect al firilor voastre corupte îl schimbați, totul se obține dacă înțelegeți adevărul, vă comparați cu el și apoi ajungeți să vă cunoașteți pe voi înșivă. Prin urmare, a fi capabili să discerneți și să disecați diversele manifestări ale unei firi corupte este o cale pe care trebuie să pășiți când vine vorba de a vă cunoaște pe voi înșivă și de a obține o schimbare a firii. Ați ajuns deja să înțelegeți acest aspect? Poate că unii dintre voi nu au făcut-o și se gândesc: „Ai mereu părtășie despre aceste subiecte și lucruri banale; nu vorbești niciodată despre câteva adevăruri profunde, nici nu dezvălui nicio taină profundă. E atât de plictisitor și anost! Ce legătură au aceste lucruri despre care ai părtășie cu intrarea noastră în Împărăția Cerurilor, cu obținerea unor mari binecuvântări și cu desăvârșirea noastră, pe viitor?” Acești oameni nu înțeleg niciodată; li se face somn în timp ce ascultă aceste lucruri. Oamenii care nu au înțelegere spirituală nu înțeleg; nu înțeleg diversele stări omenești la care se referă fiecare adevăr sau relația dintre diversele adevăruri. Nu înțeleg aceste lucruri. Cu cât explicația pe care le-o dai este mai detaliată, cu atât mai confuzi devin și cu atât mai puțin o asimilează, așa că li se face somn mereu. Când începe o adunare, cântă și dansează și nu li se face somn, indiferent cât de plictisitoare sau repetitive sunt regulile sau ceremoniile. Totuși, imediat ce ai părtășie despre adevăr și despre diferitele stări ale oamenilor, încep să ațipească. Ce se întâmplă cu oamenii cărora li se face mereu somn, în felul acesta? Nu cumva au fost dezvăluiți? Aceasta este o manifestare a lipsei de iubire față de adevăr, nu-i așa? Când vine vorba de detaliile diverselor adevăruri care au legătură cu intrarea în viață, oamenii care urmăresc sincer adevărul și care au un anumit calibru le înțeleg cu atât mai bine cu cât aud mai multe despre ele, pe când cei care nu iubesc adevărul și nu au înțelegere spirituală pur și simplu devin cu atât mai confuzi cu cât aud mai multe despre ele. Cu cât ascultă mai mult, cu atât mai plictisitoare li se par și, indiferent cât de mult ascultă, rămân la aceeași părere; nu pot auzi o cale în ele. Simt cum chestiunile care au legătură cu intrarea în viață nu sunt de fapt deloc atât de complicate, așa că nu este nevoie de atât de multă părtășie despre ele. Așa sunt oamenii care nu au înțelegere spirituală. Schimbarea firii implică foarte multe adevăruri. Dacă, pe calea căutării schimbării firilor lor, oamenii nu investesc timp și efort pentru fiecare adevăr, nu obțin înțelegere, comprehensiune și cunoaștere a fiecărui adevăr și nu găsesc o cale de practică, atunci categoric nu vor fi capabili să pătrundă în niciun adevăr. În ce mod pot ajunge oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu? Înțelegând și pătrunzând în toate adevărurile diverse; aceasta este singura cale. În plus, fiecare adevăr nu este un fel de teorie sau un tip de cunoaștere sau de filosofie; are legătură cu viețile oamenilor și cu statutul existenței lor, cu stările în care se află și cu lucrurile la care se gândesc în fiecare zi și cu diversele gânduri, idei, intenții și atitudini pe care le au, sub dominația esențelor lor corupte. Așadar, acestea sunt subiectele despre care vorbim. Când vei desluși aceste subiecte, când le vei corela cu tine însuți, când vei găsi principiile de practică și vei ajunge să cunoști diversele stări și puncte de vedere pe care le provoacă diversele tale firi, vei fi înțeles realmente adevărurile care sunt legate de ele și abia atunci vei fi capabil să practici cu acuratețe, conform adevărurilor-principii. Dacă înțelegi cuvintele numai la nivel literal, iar atunci când vezi cum Dumnezeu expune egoismul și josnicia antihriștilor, te gândești: „Antihriștii sunt egoiști și josnici, însă eu sunt destul de altruist; am multă iubire de oferit, sunt tolerant, m-am născut într-o familie de învățați, am primit o educație superioară și am fost influențat de personalități faimoase și de opere de artă, nu sunt o persoană egoistă” – dacă spui aceste lucruri, înseamnă că accepți adevărul? Înseamnă că te cunoști? Este destul de evident că nu înțelegi acest adevăr sau diversele stări care sunt cuprinse în el. Când înțelegi diversele stări despre care vorbește și pe care le expune Dumnezeu, care sunt cuprinse într-un anumit adevăr, și te poți compara cu ele și poți găsi principiile de practică exacte, vei fi pășit pe calea practicării adevărului și vei fi pătruns în adevărul-realitate. Dacă nu ai făcut asta, atunci ai înțeles doar o doctrină; nu ai înțeles adevărul. Este ca subiectul despre care tocmai am vorbit, despre felul în care antihriștii tratează emondarea. Diversele stări, manifestări și dezvăluiri despre care am avut părtășie au toate legătură cu natura-esență și cu firea unui antihrist. Câte dintre acestea înțelegi? Cu câte dintre ele te-ai comparat? Aceste afirmații, detalii și stări conținute în acest subiect pe care l-ai pătruns sunt legate de alți oameni sau de tine? Tu însuți ai vreo legătură cu aceste stări? Chiar le-ai corelat cu tine însuți sau doar le-ai recunoscut și ai fost de acord cu ele, fără tragere de inimă? Asta depinde de comprehensiunea și de atitudinea ta față de adevăr. Să corelezi aceste stări cu tine însuți este doar o condiție prealabilă ca să fii capabil să practici adevărul; nu înseamnă că deja ai început să-l practici. Totuși, dacă nu poți corela aceste stări cu tine însuți, atunci nu vei avea absolut nicio legătură cu practicarea adevărului. Așa stând lucrurile, când vei asculta predici, ce vei auzi? Doar te vei preface; va părea că tu crezi în Dumnezeu, dar, de fapt, nu vei practica după cuvintele Lui și nu vei fi capabil să pătrunzi în realitatea cuvintelor Sale. Vei fi doar un profan, un obiect pentru servicii, un contrast. Când vine vorba despre felul în care ar trebui să vă comparați cu aceste stări și cum ar trebui să disecați diversele stări care au legătură cu lucrurile pe care le-am spus, asta depinde de cunoașterea voastră. Tot ce pot face este să vă spun aceste cuvinte și să vă aprovizionez cu ele. În ceea ce privește restul, va trebui să depuneți singuri eforturi. Dacă puteți sau nu să acceptați aceste cuvinte depinde de atitudinea voastră. Unii oameni sunt intransigenți în inimile lor; se prefac mereu și încearcă să-și protejeze statutul și reputația. Este clar că au probleme, dar nu pot vedea aceste probleme și nu le recunosc și chiar își asumă sarcina de a-i expune și a-i diseca pe ceilalți. Drept urmare, ceilalți ajung să beneficieze de pe urma acestui lucru, în vreme ce ei nu câștigă nimic. Acești oameni sunt nesăbuiți, nu-i așa? Acesta este un comportament nesăbuit. Scopul ascultării predicilor nu este să înveți cum să discerni alți oameni și nici să asculți în locul altor oameni; este acela ca tu însuți să poți auzi ce se spune și să câștigi acel lucru. Asculți cuvintele lui Dumnezeu, adevărul și predicile și, din toate acestea, ajungi să înțelegi adevărul, să câștigi viața și să obții o transformare a firii. Are asta vreo legătură cu alți oameni? Aceste cuvinte au legătură cu tine. Dacă adopți acest tip de atitudine, atunci aceste cuvinte ar putea reuși să te schimbe, să devină realitatea ta și să-ți permită să obții o schimbare a firii.

În acest prim subiect, am vorbit despre diversele manifestări ale felului în care antihriștii tratează emondarea. Pe de o parte, părtășia despre acest subiect vă ajută pe toți să înțelegeți felul de atitudine pe care o au antihriștii și dezvăluirile naturii-esenței lor, când vine vorba despre această chestiune; pe de altă parte, vă oferă puțină îndrumare pozitivă și avertismente. Puteți avea părtășie despre problemele rămase și le puteți rezolva singuri; ele sunt treburile voastre.

2. Cum îi tratează antihriștii pe cei mai puternici decât ei

Când vine vorba de dorința antihriștilor de a-și proteja reputația și statutul, aceștia nu numai că își afișează și își dezvăluie natura-esență când sunt emondați, dar și întâmpină multe alte feluri de situații și chestiuni. Prin urmare, al doilea subiect despre care vom avea părtășie este felul în care antihriștii își mențin statutul și reputația în grupuri de oameni. Când sunt într-un grup de oameni, ce comportamente prezintă antihriștii, care pot ilustra că, în tot ce fac ei, încearcă să-și protejeze reputația și statutul? Este acest subiect clar sau nu? Sfera sa este mare sau mică? Este reprezentativ sau nu? (Este reprezentativ.) Acest subiect este legat direct de natura-esență a antihriștilor. Ce manifestări prezintă antihriștii când trăiesc în grupuri de oameni? Ce fel de atitudine și ce acțiuni folosesc pentru a-și proteja reputația și statutul? În primul rând, dacă antihriștii nu au statut, mai sunt ei antihriști? (Da.) Trebuie să înțelegeți clar acest concept. Să nu credeți că doar oamenii cu statut pot avea esența antihriștilor și pot fi antihriști sau că oamenii obișnuiți, fără statut, nu sunt antihriști. Sfera este de fapt destul de mare. Orice persoană care are esența antihriștilor este tot un antihrist, indiferent dacă are sau nu statut și indiferent dacă este conducător sau un credincios obișnuit; acest lucru este determinat de esența ei. Așadar, ce manifestări prezintă oamenii cu esența antihriștilor, în timp ce sunt discipoli obișnuiți? Care dezvăluiri ale naturii-esențe sunt dovadă suficientă că sunt, de fapt, antihriști? Mai întâi, să ne uităm la felul în care trăiesc în grupuri de oameni, cum îi tratează pe ceilalți și ce atitudine au față de adevăr. Cel mai mult trebuie să avem părtășie nu despre ceea ce mănâncă antihriștii, ce poartă, unde locuiesc sau cum călătoresc, ci despre felul în care își protejează reputația și statutul când sunt în grupuri. Chiar dacă sunt credincioși obișnuiți, ei tot încearcă să-și protejeze constant reputația și statutul, dezvăluind tot timpul acest fel de fire și esență și făcând aceste tipuri de lucruri. Prin urmare, asta ne permite să înaintăm în înțelegerea noastră a firii și a esenței antihriștilor. Indiferent dacă antihriștii au sau nu statut și indiferent unde și când sunt, firea și esența antihriștilor se dezvăluie și se manifestă mereu în ei. Acest lucru nu se limitează la vreun spațiu, vreo geografie sau la oameni, evenimente și lucruri.

Atunci când antihriștii fac o datorie, indiferent care este aceasta și indiferent de grupul în care se află, dau dovadă de o formă distinctă de conduită, și anume că, în orice, vor întotdeauna să iasă în evidență și să se etaleze, au mereu tendința de a constrânge oamenii și de a-i controla, vor mereu să conducă oamenii și să ia deciziile, vor să fie mereu în lumina reflectoarelor, vor mereu să atragă privirea și atenția oamenilor asupra lor și doresc admirație din partea tuturor. Ori de câte ori antihriștii se alătură unui grup, indiferent cât este de numeros, cine sunt membrii grupului sau care este profesia sau identitatea acestora, antihriștii fac mai întâi un bilanț al lucrurilor pentru a vedea cine este impunător și remarcabil, cine este elocvent, cine este impresionant și cine este calificat sau are prestigiu. Evaluează pe cine pot învinge și pe cine nu, precum și cine îi depășește și cine este inferior. Acestea sunt primele lucruri la care se uită. După ce evaluează rapid situația, acționează, dându-i la o parte și ignorându-i pe cei care le sunt inferiori pentru moment. Merg mai întâi la cei pe care îi consideră a fi superiori, care au un anumit prestigiu și statut sau cei cu daruri și talent. Aceștia sunt oamenii cu care se compară mai întâi. Dacă oricare dintre acești oameni este respectat de frați și surori sau a fost credincios de multă vreme în Dumnezeu și este în stare bună, atunci devine ținta invidiei antihriștilor și, desigur, este privit ca un adversar. Apoi, antihriștii se compară în secret cu acești oameni care au prestigiu, care au statut și care impun admirația fraților și surorilor. Ei încep să se gândească la astfel de oameni, examinând ce pot face, ce au stăpânit și de ce sunt stimați de către unii oameni. Privind și observând, antihriștii își dau seama că acești oameni sunt experți într-o anumită profesie, precum și de faptul că toată lumea îi respectă, pentru că au crezut mai mult timp în Dumnezeu și pot împărtăși anumite mărturii din experiență. Antihriștii îi privesc pe oamenii de acest fel ca „pradă” și îi recunosc ca adversari, apoi alcătuiesc un plan de acțiune. Ce plan de acțiune? Se uită la aspectele în care nu sunt egalii adversarilor lor și apoi încep să lucreze la aceste aspecte. De exemplu, dacă nu sunt la fel de buni la o anumită profesie ca ei, vor studia acea profesie, vor citi mai multe cărți, vor căuta mai mult tot felul de informații și vor cere mai mult, cu modestie, instrucțiuni altora. Vor participa la orice fel de muncă legată de acea profesie, acumulând treptat experiență și cultivându-și propria putere. Iar atunci când cred că au capitalul de a concura cu adversarii lor, ies frecvent în față ca să-și exprime „părerile sclipitoare” și adesea își combat și își denigrează intenționat adversarii, pentru a-i face de rușine și a le păta numele, subliniind astfel cât de inteligenți și extraordinari sunt, și își oprimă adversarii. Oamenii ageri la minte pot vedea clar toate aceste lucruri. Numai cei care sunt nesăbuiți și ignoranți și cărora le lipsește discernământul nu pot. Majoritatea oamenilor văd doar entuziasmul, lucrurile pe care le urmăresc, suferința, prețul pe care îl plătesc și comportamentul aparent al antihriștilor, dar adevărata situație este ascunsă în adâncul inimii antihriștilor. Care este obiectivul lor principal? Să câștige statut. Ținta spre care este îndreptată toată lucrarea lor, toată truda și tot prețul pe care îl plătesc, sunt lucrurile pe care le venerează cel mai mult în inimile lor: statutul și puterea.

Pentru a obține putere și statut, primul lucru pe care antihriștii îl fac în biserică este să încerce să câștige încrederea și stima altor oameni, astfel încât să poată convinge mai mulți oameni și să-i facă pe mai mulți dintre ei să-i admire și să-i venereze, atingându-și astfel țelul de a avea ultimul cuvânt în biserică și de a deține puterea. Când vine vorba de a obține puterea, se pricep cel mai bine să concureze și să lupte cu alți oameni. Oamenii care urmăresc adevărul, care au prestigiu în biserică și care sunt iubiți de frați și de surori sunt competiția lor principală. Orice persoană care reprezintă o amenințare pentru statutul lor este competiția lor. Concurează în mod neclintit cu aceia care sunt mai puternici decât ei; și concurează fără milă împotriva celor care sunt mai slabi decât ei. Inimile lor sunt pline de filosofii de luptă. Cred că, dacă oamenii nu concurează și nu luptă, nu vor fi capabili să obțină niciun beneficiu și că pot obține lucrurile pe care le vor doar prin competiție și luptă. Pentru a obține statut și pentru a-și asuma o poziție proeminentă într-un grup de oameni, fac orice este nevoie ca să concureze cu alții și nu cruță nicio persoană care reprezintă o amenințare pentru statutul lor. Indiferent cu cine interacționează, sunt plini de dorința de a lupta și, chiar și pe măsură ce îmbătrânesc, tot se luptă. Spun adesea: „Aș putea învinge acea persoană dacă aș concura împotriva ei?” Oricine este elocvent și poate vorbi într-un mod logic, structurat și metodic, devine ținta invidiei și a imitației lor. Mai mult decât atât, devine competiția lor. Oricine urmărește adevărul și are credință și este capabil să îi ajute și să îi sprijine frecvent pe frați și surori și le permite să iasă din negativitate și slăbiciune devine, de asemenea, competiția lor, precum oricine este expert într-o anumită profesie și este întrucâtva stimat de frați și de surori. Oricine obține rezultate în lucrarea lui și obține aprecierea Celui de mai sus devine, în mod firesc, o sursă și mai mare de competiție pentru ei. Indiferent în ce grup se află, care sunt mottourile antihriștilor? Spuneți ce gândiți. (Lupta cu alți oameni și cu Cerul este o sursă de distracție nesfârșită.) Nu este o nebunie? Este o nebunie. Mai sunt altele? (Dumnezeule, nu se gândesc ei că: „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”? Adică vor să fie mai presus și, indiferent cu cine sunt, vor mereu să-l întreacă.) Aceasta este una dintre ideile lor. Altele? (Dumnezeule, m-am gândit la trei cuvinte: „Învingătorul e rege.” Cred că vor mereu să le fie superiori celorlalți și să se facă remarcați, indiferent unde sunt și se străduiesc să fie mai presus.) Majoritatea lucrurilor despre care ați vorbit sunt feluri de idei; încercați să folosiți un tip de comportament pentru a le descrie. Antihriștii nu vor neapărat să ocupe cea mai înaltă poziție, indiferent unde sunt. Oricând se duc undeva, au o fire și o mentalitate care îi obligă să acționeze. Care este această mentalitate? Este aceasta: „Trebuie să concurez! Concurează! Concurează!” De ce trei de „concurează”, de ce nu un singur „concurează”? (Competiția a devenit viața lor, pe baza acesteia trăiesc.) Aceasta este firea lor. S-au născut cu o fire extrem de arogantă și greu de stăpânit, adică se consideră nemaipomeniți și sunt extrem de încrezuți. Nimeni nu poate diminua această fire incredibil de arogantă a lor; nici ei înșiși nu o pot controla. Prin urmare, viața lor se axează numai pe luptă și competiție. Pentru ce luptă și concurează? Firește, concurează pentru faimă, câștig, statut, respect și propriile interese. Indiferent de metodele pe care trebuie să le folosească, atât timp cât toți se supun lor și atât timp cât obțin beneficii și statut, și-au atins scopul. Voința lor de a concura nu este o distracție temporară; este un fel de fire care vine dintr-o natură satanică. Este asemănătoare firii marelui balaur roșu care luptă cu Cerul, luptă cu pământul și luptă cu oamenii. Acum, ce vor antihriștii când se luptă și concurează cu alții în biserică? Fără îndoială, ei concurează pentru reputație și statut. Dar dacă obțin statut, la ce le folosește? La ce le folosește dacă alții îi ascultă, îi admiră și îi idolatrizează? Antihriștii înșiși nu pot explica acest lucru. În realitate, le place să se bucure de reputație și statut, să le zâmbească toată lumea și să fie întâmpinați cu flatări și lingușiri. Prin urmare, de fiecare dată când un antihrist merge la o biserică, acesta face un lucru: se luptă și concurează cu ceilalți. Chiar dacă obțin putere și statut, nu au terminat. Pentru a-și proteja statutul și a-și asigura puterea, ei continuă să lupte și să concureze cu ceilalți. Vor face asta până vor muri. Așadar, filosofia antihriștilor este: „Cât timp ești în viață, nu înceta să lupți.” Dacă o persoană rea ca aceasta există în biserică, îi va perturba pe frați și surori? De exemplu, să spunem că toți mănâncă și beau în liniște cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr, iar atmosfera este pașnică și starea de spirit plăcută. În acest moment, un antihrist va clocoti de nemulțumire. Va deveni invidios pe cei care au părtășie despre adevăr și îi va urî. Va începe să-i atace și să-i judece. Oare nu va tulbura acest lucru atmosfera pașnică? Este o persoană rea care a ajuns să-i tulbure și să-i dezguste pe ceilalți. Așa sunt antihriștii. Uneori, antihriștii nu caută să-i distrugă sau să-i învingă pe cei împotriva cărora concurează și pe care îi suprimă; atât timp cât dobândesc reputație, statut, mândrie și respect și îi fac pe oameni să-i admire, ei și-au atins scopul. În timp ce concurează, dezvăluie un fel de fire satanică clară. Ce fire este aceasta? Aceea că, indiferent în ce biserică apar, vor mereu să concureze și să se lupte cu alți oameni, vor mereu să concureze pentru faimă, câștig și statut și simt că și-au atins scopul doar când biserica e aruncată în haos și e o harababură, când au câștigat statut și când toată lumea cedează în fața lor. Aceasta este natura antihriștilor. Cu alte cuvinte, ei folosesc competiția și lupta pentru a-și atinge țelurile.

Care este mottoul antihriștilor, indiferent în ce grup se află? „Trebuie să concurez! Să concurez! Să concurez! Trebuie să concurez să fiu cel mai mare și mai grozav!” Aceasta este firea antihriștilor; oriunde se duc, concurează și încearcă să-și îndeplinească țelurile. Sunt lacheii Satanei și tulbură lucrarea bisericii. Firea antihriștilor este după cum urmează: ei încep să caute în biserică pentru a vedea cine a crezut în Dumnezeu mulți ani și are resurse, cine are unele daruri sau talente, cine a adus beneficii fraților și surorilor în privința intrării lor în viață, cine are mai mult prestigiu, cine are vechime, cine are o bună reputație printre frați și surori, cine are mai multe lucruri pozitive. Acei oameni vor fi concurenții lor. Pe scurt, de fiecare dată când antihriștii se află într-un grup de oameni, asta fac întotdeauna: concurează pentru statut, concurează pentru o reputație bună, concurează să aibă ultimul cuvânt în diverse chestiuni și dreptul de a lua decizii în cadrul grupului, care, odată câștigată, îi face fericiți. Sunt capabili să facă lucrare concretă după ce câștigă aceste lucruri? Categoric nu, ei nu concurează și nu luptă ca să facă lucrare concretă; scopul lor este să-i domine pe toți ceilalți. „Nu-mi pasă dacă ești sau nu dispus să cedezi în fața mea; în ceea ce privește capitalul, sunt cel mai grozav, în ceea ce privește abilitățile oratorice, sunt cel mai bun și, în ceea ce privește darurile și talentele, eu le am pe cele mai multe.” Oricare ar fi domeniul, ei vor mereu să concureze pentru primul loc. Dacă frații și surorile îi aleg să fie supraveghetori, vor concura cu partenerii lor ca să aibă ultimul cuvânt și dreptul de a lua decizii. Dacă biserica îi face responsabili cu o anumită lucrare, vor insista să decidă felul în care se desfășoară aceasta. Vor vrea să se străduiască să facă tot ce spun și toate lucrurile pe care le decid să fie un succes și să devină realitate. Dacă frații și surorile adoptă idea altcuiva, vor trece acest lucru cu vederea? (Nu.) Asta înseamnă necazuri. Dacă nu îi asculți, îți vor da o lecție, te vor face să simți că nu te-ai putea descurca fără ei și îți vor arăta ce consecințe vor fi dacă nu asculți de ei. Atât de îngâmfată, odioasă și nerezonabilă este firea antihriștilor. Ei nu au nici conștiință, nici rațiune, nici măcar o fărâmă de adevăr. Din acțiunile și faptele unui antihrist se poate vedea că ceea ce face nu are nimic din rațiunea unei persoane normale și, deși cineva poate să aibă părtășie cu el despre adevăr, nu îl acceptă. Oricât de corect este ceea ce spui, nu îl mulțumește. Singurele lucruri pe care îi place să le urmărească, pe care le venerează, sunt reputația și statutul. Atât timp cât se poate bucura de beneficiile statutului, este mulțumit. Aceasta este valoarea existenței lor, după cum cred ei. Indiferent în cadrul cărui grup de oameni se află, trebuie să le arate „lumina” și „căldura” pe care le oferă, talentele, unicitatea lor. Și, tocmai deoarece se cred speciali, ei consideră în mod natural că ar trebui tratați mai bine decât oamenii obișnuiți, că ar trebui să primească sprijinul și admirația oamenilor, că oamenii ar trebui să-i admire, să-i venereze – ei cred că toate astea li se datorează. Oare astfel de oameni nu sunt neobrăzați și nerușinați? Nu este o problemă ca asemenea oameni să fie prezenți în biserică? Când se întâmplă ceva, e de bun simț ca oamenii să asculte de oricine vorbește corect, să se supună oricui are o sugestie care este benefică pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și să adopte sugestia care este în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă antihriștii spun ceva care nu este în concordanță cu principiile, toți ceilalți ar putea să nu-i asculte sau să nu le adopte sugestia. În acest caz, ce vor face antihriștii? Vor continua să încerce să se apere și să se justifice și se vor gândi la moduri de a-i convinge pe ceilalți și de a-i face pe frați și pe surori să-i asculte și să le adopte sugestiile. Nu vor ține cont de efectul pe care l-ar putea avea asupra lucrării bisericii dacă sugestia lor este adoptată. Nu este un lucru de care să țină cont. Care este singurul lucru de care vor ține cont? „Dacă sugestia mea nu va fi adoptată, unde voi fi capabil să-mi arăt fața? Așadar, trebuie să concurez și să mă străduiesc ca sugestia mea să fie adoptată.” Oricând se întâmplă ceva, așa gândesc și acționează ei. Nu reflectează niciodată să vadă dacă acest lucru este sau nu în conformitate cu principiile și nu acceptă niciodată adevărul. Aceasta este firea antihriștilor.

Care este manifestarea principală a lipsei complete de rațiune a antihriștilor? Ei cred că sunt înzestrați, că sunt capabili, că au un calibru bun și că se cuvine să fie venerați și sprijiniți de alți oameni și puși în funcții importante de casa lui Dumnezeu. Mai mult, cred că aceasta ar trebui să adopte și să promoveze toate sugestiile și ideile pe care le propun și, dacă nu le adoptă, ei se înfurie foarte tare, devin potrivnici casei lui Dumnezeu și-și întemeiază împărății independente. Oare această dezvăluire a firii și a esenței antihriștilor nu provoacă perturbări și tulburări în biserică? Se poate spune că toate acțiunile antihriștilor provoacă perturbări și tulburări imense lucrării bisericii și intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Atunci când antihriștii concurează pentru pozițiile de conducere din biserici și pentru prestigiu printre aleșii lui Dumnezeu, folosesc toate mijloacele posibile pentru a-i ataca pe ceilalți și a se preamări. Nu iau în considerare cât de grav pot dăuna lucrării casei lui Dumnezeu și intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Îi interesează doar dacă ambițiile și dorințele lor pot fi satisfăcute și dacă statutul și reputația lor pot fi protejate. Rolul lor în biserici și printre aleșii lui Dumnezeu este acela de demoni, de oameni răi, de lachei ai Satanei. Ei nu sunt, în niciun caz, oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu și nici nu sunt adepți ai lui Dumnezeu, cu atât mai puțin sunt oameni care iubesc și acceptă adevărul. Când intențiile și scopurile lor nu au fost încă atinse, nu reflectează niciodată la ei înșiși și nu se cunosc, nu reflectează niciodată dacă intențiile și scopurile lor sunt în conformitate cu adevărul, nu caută niciodată cum să meargă pe calea căutării adevărului pentru a obține mântuirea. Nu cred în Dumnezeu și nu aleg calea pe care s-ar cuveni să o urmeze cu o stare de spirit supusă. În schimb, își frământă creierii, gândindu-se: „Cum pot să ajung în postura de conducător sau lucrător? Cum pot să concurez cu liderii și lucrătorii bisericii? Cum pot să-i induc în eroare și să-i controlez pe aleșii lui dumnezeu și să-l transform pe hristos într-o simplă imagine? Cum pot să-mi asigur un loc în biserică? Cum pot să mă asigur că am o poziție fermă în biserică și că o să câștig statut, cum pot să-mi garantez că voi avea succes și nu voi eșua și, în cele din urmă, îmi voi îndeplini țelul de a-i controla pe aleșii lui dumnezeu și-mi voi întemeia propria împărăție?” Acestea sunt lucrurile la care antihriștii se gândesc zi și noapte. Ce fire și ce natură este aceasta? De exemplu, când frații și surorile obișnuite scriu articole cu mărturii, se gândesc cum să-și exprime fidel, în scris, experiențele și înțelegerea. Așadar, se roagă înaintea lui Dumnezeu, în speranța că El le va oferi mai multă luminare în ceea ce privește adevărul și le va permite să câștige o înțelegere mai mare și mai profundă a acestuia. Pe când antihriștii, atunci când scriu articole, își frământă mintea gândindu-se cum să scrie într-un mod care îi va face pe mai mulți oameni să-i înțeleagă, să afle despre ei și să-i admire și, astfel, să câștige statut în mințile mai multor oameni. Își doresc să folosească acest lucru banal, minor, pentru a-și spori faima. Nici măcar un pot renunța la acest tip de oportunitate. Ce fel de oameni sunt ei? Unii antihriști, când văd că alții pot scrie articole cu mărturii bazate pe experiență, își doresc să scrie ceva mai grozav decât oricare altă mărturie bazată pe experiență, în efortul de a concura cu aceștia pentru statut și prestigiu. Așadar, ei născocesc și plagiază povești. Chiar îndrăznesc să facă lucruri precum a oferi mărturie falsă. Pentru a-și face un renume, pentru a-i face pe mai mulți oameni să afle despre ei și pentru a deveni cunoscuți, antihriștii nu ezită să facă tot felul de lucruri rușinoase. Nici măcar nu vor rata nici cea mai mică oportunitate de a deveni renumiți, de a obține statut și de a fi stimați într-un grup de oameni și priviți cu un respect deosebit. Care este scopul de a fi priviți cu un respect deosebit? La ce consecințe și la ce țeluri vor să ajungă antihriștii? Vor ca alții să-i vadă ca pe niște oameni extraordinari care sunt mai nobili decât oricine altcineva și care excelează în anumite domenii; vor să lase o impresie bună în mințile celorlalți, o impresie profundă și chiar să-i facă treptat pe alți oameni să-i invidieze, să-i admire și să-i stimeze. În timp ce se străduiesc din toate puterile să realizeze acest scop, continuă și să meargă pe aceeași cale ca înainte.

Indiferent în ce grup de oameni se află, indiferent dacă se prefac sau trudesc, în adâncul inimilor antihriștilor, nu se ascunde decât o dorință de statut. Esența pe care o dezvăluie și o manifestă nu este altceva decât luptă și competiție. Indiferent ce fac, antihriștii concurează cu alții pentru statut, reputație și interese. Cea mai obișnuită manifestare a acestui lucru este aceea de a concura pentru un renume bun, o bună apreciere și un statut în mințile oamenilor, astfel încât aceștia să-i stimeze și să-i venereze și apoi să se învârtă și să se adune în jurul lor. Aceasta este calea pe care merg antihriștii; pentru asta concurează ei. Oricum condamnă și disecă aceste lucruri cuvintele lui Dumnezeu, antihriștii nu vor accepta adevărul, nu vor accepta judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu vor renunța la aceste lucruri care sunt judecate și condamnate de Dumnezeu. Dimpotrivă, cu cât Dumnezeu expune mai mult aceste lucruri, cu atât mai vicleni devin antihriștii. Ei adoptă mijloace mai ascunse și mai alunecoase pentru a urmări aceste lucruri, ca oamenii să nu poată vedea ce fac ei și să creadă, în mod greșit, că au renunțat la ele. Cu cât Dumnezeu expune mai mult aceste lucruri, antihriștii cu atât mai mult găsesc căi de a folosi metode mai viclene și mai inteligente de a le urmări și a le câștiga. Mai mult, folosesc cuvinte care sună bine pentru a-și ține secrete motivele ascunse. Pe scurt, antihriștii nu acceptă sub nicio formă adevărul, nu reflectează asupra comportamentului lor, nici nu vin înaintea lui Dumnezeu, rugându-se și căutând adevărul. Dimpotrivă, în inimile lor, sunt și mai nemulțumiți de expunerea și judecata din partea lui Dumnezeu, până într-acolo încât adoptă o atitudine ostilă față de aceste lucruri. Nu numai că nu renunță la urmărirea reputației și a statutului, ci prețuiesc și mai mult aceste lucruri și se gândesc la moduri de a ascunde și a masca această urmărire și de-ai împiedica pe oameni să o vadă așa cum este și să o identifice. Indiferent de situație, antihriștii nu numai că nu vor reuși să practice adevărul, dar atunci când sunt văzuți așa cum sunt cu adevărat, când își dezvăluie din greșeală aceste ambiții și dorințe, sunt mai îngrijorați că alții le vor vedea adevărata esență și adevărata față, pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului, așa că încearcă să mascheze acest lucru și fac tot ce le stă în putință ca să se apere. De ce maschează acest lucru? Ca să-și protejeze de pierderi statutul și reputația și ca să-și păstreze forța pentru următoarea lor luptă. Aceasta este esența antihriștilor. Oricând sau oricare ar fi situația, țelurile și direcția comportamentului lor nu se vor schimba și nici scopurile lor în viață sau principiile din spatele acțiunilor lor sau dorința, ambiția și obiectivul din adâncul inimii lor de a urmări statutul. Nu numai că vor face tot ce le stă în putință ca să se străduiască să obțină statut, dar își vor spori eforturile pentru a-l obține. Cu cât casa lui Dumnezeu are mai mult părtășie despre adevăr, cu atât mai mult vor evita, în mod inteligent, să folosească unele comportamente și manifestări evidente pe care alți oameni le pot desluși și discerne. Vor trece la o metodă diferită și vor plânge amarnic, recunoscându-și greșelile și condamnându-se, câștigând compătimirea oamenilor, făcându-i să creadă, în mod greșit, că s-au căit și s-au schimbat și făcând în așa fel încât oamenilor să le fie mai greu să-i discearnă. Care este esența antihriștilor? Nu este cam vicleană? (Ba da.) Când oamenii sunt atât de vicleni, ei sunt diavoli. Diavolii pot cu adevărat să se căiască? Pot cu adevărat să-și lase la o parte ambiția și dorința de a urmări statutul? Diavolii ar prefera să moară decât să lase deoparte această ambiție. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre adevăr, va fi în zadar, ei nu vor lăsa la o parte această ambiție. Dacă, în această situație, pierd lupta și sunt expuși de frați și surori, vor continua să lupte și să concureze pentru statut, reputație, ultimul cuvânt și dreptul de a lua decizii atunci când trec la următorul grup. Vor concura pentru aceste lucruri. Indiferent de situație sau de grupul de oameni în care se află, principiul pe care îl respectă mereu este să concureze: „Numai eu pot conduce; nimeni altcineva nu mă poate conduce!” Nu sunt deloc dispuși să fie discipoli obișnuiți sau să accepte conducerea sau ajutorul altor oameni. Aceasta este esența antihriștilor.

În biserică există unii care cred în Dumnezeu de mulți ani și totuși nu urmăresc deloc adevărul, urmărind mereu statutul și reputația? Care sunt manifestările unor astfel de oameni? Ați spune că o astfel de persoană este cineva care se laudă mereu, care este în stare să vină cu gânduri originale și să peroreze idei mărețe? Ce fel de lucruri face adesea? (Cineva își exprimă punctul de vedere și acesta li se pare corect tuturor celorlalți, dar, ca să arate cât este de sclipitoare, această persoană vine cu un punct de vedere diferit, pe care oamenii îl consideră și mai corect și care va repudia punctul de vedere al primei persoane, arătând astfel cât de sclipitoare este.) Asta se numește laudă de sine. Acești oameni resping părerile celorlalți și apoi vin cu propria perspectivă unică, una pe care nici măcar ei nu o consideră realistă sau validă – este doar un slogan – totuși trebuie să le arate oamenilor cât de sclipitori sunt și să-i facă pe toți să-i asculte. Trebuie să fie mereu diferiți, trebuie să inventeze mereu gânduri originale, perorează mereu idei mărețe și, indiferent cât de realizabil și practicabil este ceea ce spun alții, mereu trebuie să voteze împotrivă și găsesc diverse motive și scuze să nege punctele de vedere ale altor oameni. Acestea sunt cele mai obișnuite comportamente ale oamenilor care încearcă să vină cu gânduri originale și perorează idei mărețe. Oricât de corecte sau de potrivite ar fi acțiunile cuiva, ei le vor respinge și le vor ignora. Deși știu clar că această persoană a acționat cum se cuvine, ei vor spune că acțiunile ei nu au fost potrivite și vor face să pară că ei ar fi făcut o treabă mai bună și că, în mod categoric, nu îi sunt inferiori acelei persoane. Astfel de oameni cred că nimeni nu este la fel de bun ca ei, că sunt mai buni decât alți oameni în toate privințele. Pentru ei, orice spun alții este incorect; alți oameni sunt lipsiți de valoare, iar ei înșiși sunt buni în toate privințele. Chiar dacă fac ceva greșit și sunt emondați, nu vor fi dispuși să se supună, nu vor accepta deloc adevărul și s-ar putea să vină cu o mulțime de scuze, lucru care îi face pe alții să creadă că nu au greșit și că nu ar fi trebuit să fie emondați. Oamenii cărora le place să vină cu gânduri originale și să peroreze idei mărețe sunt aroganți și se cred fără prihană în felul acesta. De fapt, marii majorități a acestor oameni îi lipsește talentul adevărat și nu poate face bine nimic; se alege praful de orice fac. Nu se cunosc deloc pe ei înșiși, cred că sunt mai buni decât alți oameni și îndrăznesc să se amestece și să se implice în orice fac alți oameni și continuă să peroreze idei mărețe, vrând mereu ca alții să-i stimeze și să-i asculte. Oricare ar fi situația sau în orice grup s-ar afla, vor doar ca alții să-i slujească și să-i asculte; nu vor să slujească sau să asculte de nimeni. Nu sunt aceștia antihriști? Atât sunt de aroganți antihriștii și atât de lipsiți de prihană se consideră ei; atât de mult le lipsește rațiunea. Vorbesc doar despre doctrine înșelătoare și, dacă alți oameni le indică greșelile, trebuie să denatureze cuvintele și logica și să vorbească într-un mod fals, care sună plăcut, pentru a-i face pe oameni să considere că au dreptate. Indiferent cât de corectă este opinia cuiva, antihriștii vor folosi o manieră de a vorbi elocventă ca să o facă să pară incorectă și să-i facă pe toți să accepte opinia lor. Antihriștii sunt oameni de felul acesta – sunt excepțional de capabili să-i inducă în eroare pe alții, o pot face până într-acolo încât aceștia se zăpăcesc, sunt dezorientați și nu mai pot deosebi ce este corect de ce este greșit. În final, toți cei cărora le lipsește discernământul vor fi pe deplin induși în eroare și luați prizonieri de acești antihriști. În majoritatea bisericilor, există oameni care îi induc în eroare pe alții în felul acesta. Când aleșii lui Dumnezeu au părtășie despre adevăr sau își împărtășesc mărturii bazate pe experiență, antihriștii se ridică mereu și-și exprimă propriile păreri. Nu-și deschid inimile ca să aibă părtășie despre experiența și cunoștințele lor într-un mod sincer; în schimb, indică mereu lucrurile și fac remarci critice, iresponsabile despre experiențele și cunoștințele altor oameni, ca să se laude cu cât sunt de deștepți și-și ating scopul de a-i face pe ceilalți să-i stimeze. Antihriștii se pricep foarte bine să vorbească despre cuvinte și doctrine; nu pot împărtăși niciodată mărturie bazată pe experiență adevărată și nu vorbesc niciodată despre cunoașterea de sine. În schimb, caută mereu probleme la alți oameni și fac mare caz despre ele. Nu-i vezi niciodată pe antihriști acceptând, cu mintea deschisă, opiniile altor oameni sau având părtășie din inițiativă proprie despre firile lor corupte și dezvăluindu-se așa cum sunt în fața celorlalți. Cu siguranță nu îi vei vedea având părtășie despre părerile eronate și absurde pe care le-au avut și despre felul în care le-au schimbat și categoric nu-i vei auzi recunoscând greșelile pe care le-au făcut sau neajunsurile pe care le au… Oricât de mult interacționează antihriștii cu alții, îi fac mereu pe oameni să creadă că ei nu au deloc corupție, că s-au născut sfinți și oameni desăvârșiți și că alții ar trebui să-i venereze. Oamenii care au cu adevărat rațiune nu sunt dispuși să fie stimați sau venerați de alții. Dacă alți oameni chiar îi stimează și-i venerează, ei consideră acest lucru rușinos, pentru că știu că sunt oameni corupți cu firi corupte și că nu au adevărurile-realități. Își cunosc propria măsură, așa că orice corupție dezvăluie și orice păreri greșite au, pot avea părtășie sinceră despre aceste lucruri și îi pot informa pe alții despre ele, iar asta îi face să se simtă foarte relaxați, liberi și fericiți. Nu consideră deloc că acest lucru este dificil de făcut. Chiar dacă alții îi judecă, îi desconsideră, îi fac proști sau îi disprețuiesc, ei nu se supără foarte tare. Dimpotrivă, consideră că este un lucru foarte normal și pot să-l abordeze corect. Întrucât oamenii au firi corupte, vor dezvălui corupție în mod firesc. Indiferent dacă recunoști sau nu, aceasta este o realitate. Dacă îți poți recunoaște propria corupție, este un lucru bun și este și mai bine dacă alții o pot vedea clar. În felul acesta, nu te vor venera sau stima. Oamenii care înțeleg adevărul și au o oarecare rațiune pot să-și deschidă inimile și să aibă părtășie despre cunoașterea de sine; acest lucru nu li se pare dificil. Însă, pentru antihriști, este foarte dificil. Ei îi consideră idioți pe cei care vorbesc deschis într-un mod pur și îi privesc ca pe niște nesăbuiți pe cei care vorbesc despre cunoașterea lor de sine și vorbesc cu onestitate. Prin urmare, antihriștii îi desconsideră complet pe acei oameni. Dacă cineva poate înțelege adevărul și toți îl aprobă în mod deosebit, antihriștii vor considera acea persoană incomodă, un spin în coastele lor și o vor judeca și condamna. Vor respinge practicile corecte și lucrurile pozitive pe care le are acea persoană și le vor face să pară o înțelegere incorectă și denaturată. Indiferent cine face un lucru benefic pentru biserică sau pentru frați și surori, antihriștii se vor gândi la moduri de a-l deprecia, lua în râs și ridiculiza; oricât de bun a fost lucrul pe care l-a făcut sau oricâte beneficii le-a adus oamenilor, antihriștii nu vor considera că este demn de menționat și-l vor banaliza și minimiza, diminuându-l până într-acolo încât pare complet lipsit de valoare. Pe când, dacă antihriștii fac puțin bine, vor face tot ce le stă în putință ca să exagereze și să sporească acel lucru, făcându-i pe toți să-l vadă, să știe că ei l-au făcut și că a fost serviciul lor merituos, astfel încât frații și surorile să-i vadă cu un respect deosebit, să-i poarte mereu în gând, să se simtă foarte îndatorați față de ei și să-și amintească lucrurile care sunt bune la ei. Toți antihriștii sunt capabili să acționeze în felul acesta, la fel ca și aceia care au firea antihriștilor. În privința asta, antihriștii nu sunt diferiți de fariseii ipocriți; de fapt, sunt mai răi decât ei. Acestea sunt cele mai obișnuite și evidente manifestări tipice ale antihriștilor.

Ce atitudine tăinuiesc antihriștii atunci când fac lucruri? Vor să facă lucruri bune în fața altora și vor să facă lucruri rele în secret. Vor ca toată lumea să știe despre lucrurile bune pe care le fac și să ascundă lucrurile rele, ca nimeni să nu afle despre ele, până într-acolo încât niciun cuvânt despre asta nu se va afla, iar ei se simt obligați să facă tot ce le stă în putință ca să le ascundă. Această fire a antihriștilor este dezgustătoare, nu-i așa? De ce acționează antihriștii în felul acesta? (Ca să-și păzească reputația și statutul.) Așa e. La suprafață, par să nu concureze pentru statut sau să nu spună vreun lucru de dragul acestuia, dar tot ce fac și spun este pentru a-și proteja și păstra statutul și pentru a avea un prestigiu înalt și un bun renume. Uneori, chiar se luptă pentru statut în cadrul unui grup, fără să lase pe nimeni să vadă că fac asta. Chiar dacă fac o recomandare pentru cineva, adică desfășoară câteva tipuri de lucruri pe care ar trebui să le facă, vor să facă persoana pe care o recomandă să se simtă foarte recunoscătoare față de ei și să știe că a avut șansa să îndeplinească această datorie doar datorită recomandării lor. Antihriștii nu vor rata niciodată o astfel de ocazie. Se gândesc: „Deși te-am recomandat, sunt în continuare conducătorul tău, așa că nu mă poți depăși.” Pasiunea antihriștilor pentru statut și reputație este destul de evidentă. Ca să concureze pentru statut și să și-l păzească, nu trec cu vederea nicio privire sau niciun cuvânt necugetat din partea nimănui, cu atât mai mult nimic din ce se întâmplă în orice colț. Antihriștii observă toate aceste lucruri, mari sau mici, iar cuvintele rostite de alți oameni se tot repetă în mințile lor. Cu ce scop fac asta? Le place să se certe? Nu; în toate acestea, vor să găsească o cale și o oportunitate de a-și proteja statutul. Nu vor ca statutul sau renumele lor să sufere pierderi din cauza unei neglijențe sau a unei nepăsări de moment. De dragul statutului, au învățat cum să dobândească „pătrundere” în orice; ori de câte ori un frate sau o soră spune un lucru pe care ei îl consideră lipsit de respect sau exprimă o opinie care este în conflict cu a lor, nu vor s-o treacă cu vederea; iau lucrurile în serios, desfășurând cercetări detaliate și analize profunde și apoi găsesc un răspuns corespunzător ca să facă față celor spuse, până când statutul lor este bine stabilit în mințile tuturor și absolut de nezdruncinat. În momentul în care renumele le este afectat sau aud câteva cuvinte nefavorabile pentru acesta, vor depista rapid sursa și vor încerca să găsească scuze și raționamente cu care să-și restabilească reputația. Prin urmare, indiferent ce îndatoriri fac antihriștii, indiferent dacă acționează sau nu drept conducători sau lucrători, fiecare lucru cu care se ocupă și fiecare cuvânt pe care îl rostesc este de dragul statutului lor și nu poate fi separat de dorința lor de a-și proteja interesele. În adâncul inimilor lor, antihriștii nu au deloc conceptul de practicare a adevărului sau de a proteja interesele casei lui Dumnezeu. Prin urmare, esența antihriștilor poate fi definită precis după cum urmează: ei sunt dușmanii lui Dumnezeu; sunt o haită de diavoli și de satane care au venit să tulbure, să perturbe și să distrugă lucrarea casei lui Dumnezeu. Sunt lacheii Satanei; nu sunt oameni care-L urmează pe Dumnezeu, nici membri ai casei Lui, nici obiecte ale mântuirii lui Dumnezeu.

V-ați simțit mișcați de vreunul dintre lucrurile despre care am avut părtășie astăzi? Care parte v-a mișcat? (Ultima parte, adică atunci când Dumnezeu a disecat natura competitivă a antihriștilor.) Nu este un lucru bun să concurezi mereu. Acest comportament este legat de antihriști și de distrugere. Nu este o cale bună. Ce ar trebui să facă oamenii când au aceste manifestări și dezvăluiri? Ce alegere ar trebui să facă? Cum ar trebui să evite aceste lucruri? Acestea sunt problemele la care oamenii ar trebui să se gândească și la care ar trebui să chibzuiască cel mai mult acum și sunt, de asemenea, probleme pe care oamenii le întâlnesc în fiecare zi. Cum pot să se abțină să nu concureze când se întâmplă ceva și cum ar trebui să înlăture durerea și neliniștea din inima lor după ce concurează – aceasta este o problemă pe care fiecare persoană trebuie să o înfrunte. Oamenii au firi corupte, așadar concurează pentru prestigiu, profit și reputație și le este dificil să se abțină să concureze. Atunci, dacă o persoană nu concurează, asta înseamnă că a scăpat de firea și de esența antihriștilor? (Nu, acesta este doar un fenomen de suprafață. Dacă firea ei interioară nu este îndepărtată, atunci problema faptului că ea merge pe calea antihriștilor nu poate fi rezolvată.) Așadar, cum poate fi rezolvată problema faptului că ea merge pe calea antihriștilor? (Pe de o parte, trebuie să înțeleagă această chestiune și să vină înaintea lui Dumnezeu ca să se roage atunci când dezvăluie gânduri de a lupta pentru statut. În plus, trebuie să se dezvăluie așa cum este fraților și surorilor și apoi să se răzvrătească în mod conștient împotriva acestor gânduri incorecte. De asemenea, trebuie să-I ceară lui Dumnezeu să o judece, să o mustre, să o emondeze și să o disciplineze. Apoi va fi capabilă să pășească pe calea corectă.) Este un răspuns destul de bun. Totuși, acest lucru nu este ușor de obținut și este și mai greu pentru cei care iubesc prea mult reputația și statutul. A renunța la reputație și statut nu este ușor – ține de măsura în care oamenii urmăresc adevărul. Numai înțelegând adevărul, o persoană poate ajunge să se cunoască, să vadă clar deșertăciunea din spatele căutării faimei, a câștigului și a statutului și să vadă clar adevărul corupției omenirii. Numai atunci când o persoană ajunge cu adevărat să se cunoască, poate să renunțe la statut și reputație. Nu este ușor să te eliberezi de o fire coruptă. Dacă ai recunoscut că îți lipsește adevărul, că ești plin de neajunsuri și dezvălui prea multă corupție și totuși nu depui niciun efort în urmărirea adevărului și te deghizezi și te complaci în ipocrizie, făcându-i pe oameni să creadă că tu poți face orice, atunci acest lucru te va pune în pericol – mai devreme sau mai târziu, va veni o vreme când te vei lovi de un obstacol și vei cădea. Trebuie să recunoști că nu deții adevărul și să fii suficient de curajos pentru a înfrunta realitatea. Ai slăbiciuni, dezvălui corupție și ești plin de tot felul de neajunsuri. Acest lucru este normal, pentru că ești o persoană obișnuită, nu ești supraomenesc sau omnipotent și trebuie să recunoști acest lucru. Când alți oameni te disprețuiesc sau te batjocoresc, să nu reacționezi imediat cu antipatie pentru că lucrurile pe care le spun ei sunt neplăcute sau să te împotrivești acestora pentru că te crezi capabil și perfect – nu aceasta ar trebui să fie atitudinea ta față de astfel de cuvinte. Care ar trebui să fie atitudinea ta? Ar trebui să-ți spui: „Am defectele mele, tot ce are legătură cu mine este corupt și imperfect, iar eu sunt pur și simplu o persoană obișnuită. În ciuda faptului că ei mă disprețuiesc și mă batjocoresc, oare există vreun adevăr în asta? Dacă o parte din ceea ce spun este adevărată, atunci trebuie să o accept de la Dumnezeu.” Dacă ai această atitudine, este o dovadă că ești capabil să gestionezi corect statutul, reputația și lucrurile pe care alți oameni le spun despre tine. Statutul și reputația nu sunt cu ușurință date la o parte. Pentru cei care sunt oarecum înzestrați, au un anumit grad de calibru sau au o anumită experiență de lucru, să lase aceste lucruri deoparte este și mai greu. Deși uneori ar putea pretinde că le-au lăsat deoparte, ei nu pot face asta în inimile lor. Imediat ce situația le permite și au oportunitatea, vor lupta pentru faimă, câștig și statut, la fel cum au făcut înainte, pentru că toți oamenii corupți iubesc aceste lucruri, doar că aceia care nu sunt înzestrați sau nu au talente au o dorință puțin mai slabă de a urmări statutul. Cei care au cunoștințe, talente, care arată bine și au un capital deosebit, au o dorință foarte puternică de reputație și statut, până într-acolo încât sunt plini de această ambiție și dorință. Pentru ei, cel mai greu lucru de lăsat la o parte este acesta. Când nu au niciun statut, dorința lor este în stadiu incipient. Odată ce dobândesc statut, când casa lui Dumnezeu le încredințează o sarcină importantă și mai ales dacă au lucrat mulți ani și au multă experiență și capital, dorința nu mai este în curs de dezvoltare, ci a prins deja rădăcini, a înflorit și este pe cale să dea roade. Dacă o persoană are dorința și ambiția constantă de a face lucruri mărețe, de a deveni faimoasă, de a deveni o figură grozavă, apoi, imediat ce comit un mare rău, iar consecințele acestuia au efecte, ei vor fi complet terminați și eliminați. Și astfel, înainte ca acest lucru să ducă la o mare nenorocire, ei trebuie să schimbe rapid situația, cât încă este timp. Ori de câte ori faci ceva și în orice context, trebuie să cauți adevărul, să practici să fii o persoană cinstită și ascultătoare de Dumnezeu și să lași deoparte căutarea statutului și a reputației. Atunci când ai gândul și dorința constantă de a concura pentru statut, trebuie să îți dai seama la ce lucruri rele va duce acest tip de stare dacă este lăsată nerezolvată. Așa că nu pierde timpul în căutarea adevărului, depășește-ți dorința de a concura pentru statut cât este în stare incipientă și înlocuiește-o cu practicarea adevărului. Când practici adevărul, dorința și ambiția ta de a concura pentru statut vor fi diminuate și tu nu vei tulbura lucrarea bisericii. În acest fel, Dumnezeu Își va aminti de acțiunile tale și le va aproba. Prin urmare, ce încerc să subliniez? Următorul lucru: trebuie să scapi de dorințele și ambițiile tale înainte ca acestea să înflorească, să dea roade și să conducă la o mare nenorocire. Dacă nu te ocupi de ele cât timp sunt încă la început, vei rata o oportunitate grozavă; și, odată ce au condus la o mare nenorocire, va fi prea târziu pentru a le înlătura. Dacă îți lipsește chiar și voința de a te răzvrăti împotriva trupului, îți va fi foarte greu să pășești pe calea urmăririi adevărului; dacă întâmpini piedici și eșecuri în căutarea faimei, a câștigului și a statutului și nu-ți vii în fire, atunci acest lucru este periculos: există posibilitatea să fii eliminat. Când cei care iubesc adevărul se confruntă cu una sau două piedici și eșecuri în ceea ce privește reputația și statutul lor, ei pot să vadă clar că reputația și statutul nu au deloc valoare. Sunt capabili să se lepede complet de statut și de reputație și, chiar dacă nu vor avea niciodată statut, hotărăsc să continue să urmărească adevărul și să-și îndeplinească cum se cuvine datoria și să-și împărtășească mărturiile din experiență și, astfel, să dobândească rezultatul de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Chiar și atunci când sunt adepți obișnuiți, tot sunt capabili să urmărească până la capăt și tot ceea ce își doresc este să primească aprobarea lui Dumnezeu. Numai aceștia sunt oameni care iubesc sincer adevărul și sunt hotărâți. Casa lui Dumnezeu a eliminat mulți antihriști și oameni răi, iar unii dintre cei care urmăresc adevărul, după ce văd eșecul antihriștilor, reflectează la calea aleasă de acei oameni și, de asemenea, reflectează asupra propriilor persoane și se cunosc pe ei înșiși. Din aceasta, ei dobândesc o înțelegere a intenției lui Dumnezeu, se hotărăsc să fie adepți obișnuiți și se concentrează pe urmărirea adevărului și pe a-și face bine datoria. Chiar dacă Dumnezeu spune că sunt făcători de servicii sau nulități josnice, e în ordine pentru ei. Vor încerca numai să fie persoane umile și adepți mărunți și nesemnificativi în ochii lui Dumnezeu, dar persoane care vor ajunge, în cele din urmă, să fie numite de către Dumnezeu ființe create acceptabile. Oameni ca aceștia sunt cei buni și cei pe care Dumnezeu îi aprobă.

Lui Dumnezeu Îi plac oamenii care urmăresc adevărul, iar oamenii pe care îi detestă cel mai mult sunt cei care urmăresc faima, câștigul și statutul. Unii oameni prețuiesc într-adevăr statutul și reputația, sunt profund atașați de ele, nu suportă să renunțe la ele. Ei simt întotdeauna că fără acestea nu există bucurie sau speranță în faptul de a trăi, că în această viață există speranță doar când trăiesc pentru statut și reputație și, chiar dacă au puțină faimă, vor continua să lupte, fără să renunțe niciodată. Dacă aceasta este gândirea și perspectiva ta, dacă inima ta este plină de astfel de lucruri, atunci ești incapabil să iubești și să urmărești adevărul, îți lipsesc direcția corectă și obiectivele potrivite în credința ta în Dumnezeu și ești incapabil să urmărești cunoașterea de sine, să lepezi stricăciunea și să trăiești chipul omului; lași lucrurile în voia lor când îți faci datoria, ești lipsit de orice simț al responsabilității și te mulțumești doar să nu faci răul, să nu provoci perturbări, să nu fii îndepărtat. Ar putea astfel de oameni să-și facă datoria la un standard acceptabil? Și ar putea fi mântuiți de Dumnezeu? Imposibil. Când acționezi de dragul reputației și al statutului, chiar te gândești: „Atât timp cât ceea ce fac nu este o faptă rea și nu constituie o tulburare, atunci, chiar dacă motivul meu este greșit, nimeni nu poate să-l vadă sau să mă condamne.” Tu nu știi că Dumnezeu cercetează totul amănunțit. Dacă nu accepți sau nu practici adevărul și ești disprețuit de Dumnezeu, totul s-a terminat pentru tine. Toți cei care nu au inimi cu frică de Dumnezeu se cred deștepți; de fapt, ei nici măcar nu știu când L-au ofensat. Unii oameni nu văd aceste lucruri clar; ei se gândesc: „Eu caut reputația și statutul doar pentru a face mai mult, pentru a-mi asuma mai multe responsabilități. Asta nu constituie o perturbare sau o tulburare a lucrării bisericii și cu siguranță nu dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Nu este o problemă majoră. Pur și simplu îmi iubesc și-mi protejez statutul, dar aceasta nu este o faptă rea.” La suprafață, o astfel de căutare poate părea a nu fi o faptă rea, dar la ce duce în cele din urmă? Vor câștiga astfel de oameni adevărul? Vor dobândi ei mântuirea? Categoric nu. Așadar, urmărirea reputației și a statutului nu este calea cea bună – merge exact în direcția opusă căutării adevărului. În concluzie, indiferent de direcția sau ținta căutării tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și a reputației și dacă ți se pare foarte dificil să lași aceste lucruri deoparte, atunci ele îți vor afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va controla și influența pe deplin direcția din viața ta și țelurile pentru care te străduiești, caz în care îți va fi foarte greu să intri în adevărul-realitate, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să lași deoparte căutarea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți face datoria în mod adecvat, ceea ce va face foarte dificil să devii o ființă creată acceptabilă. De ce spun asta? Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l purifică. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină ființe create acceptabile, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este aprobată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dezvăluit și eliminat, și vei da de o fundătură. Înțelegi asta, nu-i așa?

7 martie 2020